CRITICILOR MEI

Multe flori sunt, dar puţine

Rod în lume o să poarte,

Toate bat la poarta vieţii,

Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înşirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă

Doruri vii şi patimi multe,

Ş-a lor glasuri a ta minte

Stă pe toate să le-asculte.

Ca şi flori în poarta vieţii

Bat la porţile gândirii,

Toate cer intrare-n lume,

Cer veşmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,

Pentru propria-ţi viaţă,

Unde ai judecătorii,

Nenduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare

Că pe cap îţi cade cerul:

Unde vei găsi cuvântul

Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,

Care roade n-aţi adus –

E uşor a scrie versuri

Când nimic nu ai de spus.

Ediţia I – Maiorescu, decembrie 1883 [1883]