Capitolul nouă.

 

― Ssst, e-n regulă. îmi pare rău că te-am speriat, şopti el. Erin...

― Ce faci acolo? întrebă ea furioasă. Ce fel de joc mai făcea el acum?

Ea nu mai avea încredere în el. Era prea imprevizibil în ceea ce făcea. Şi nu înţelegea nici de ce-i tresărea inima şi de ce-i tremura corpul ca şi cum visul ar fi fost real. Fusese atît de viu. Simţea că...

― Erin, vreau să-ţi spun ceva. Vrei să închid lumina?

Ea dădu din cap în semn că nu.

― Am primit nişte veşti. Nu sînt veşti bune. Am nevoie de tine ca să mă ajuţi să i le comunic doamnei Lyman.

― Despre Ken?

Îl văzu încuviinţînd din cap înainte de a spune:

― Da.

Fu străbătută de un fior de spaimă.

― O, Doamne, scînci ea. Lance, l-ai găsit?

― Da. Respiră adînc.

Văzu în întuneric cum ea îşi apasă pumnii strînşi pe buze. Îi luă mîinile într-ale lui ca să i le încălzească cu degetele lui puternice.

― Erin, el a murit!

― Nu, ţipă ea, scuturîndu-şi capul într-un gest de refuz. Nu poate fi adevărat. Dumnezeu nu poate fi atît de crud. Nu, spuse ea tare, cu disperare.

Lance o luă de umeri şi spuse:

― Îmi pare rău, Erin, te rog să mă crezi. A fost găsit azi noapte tîrziu într-o cameră de hotel de la periferia oraşului San Diego. Se pare că aştepta să se strecoare peste graniţă.

Erin încerca să înţeleagă, dar nu putea.

Nu mai avea importanţă decît un singur şi trist adevăr, faptul că nu-şi va mai vedea niciodată fratele în viaţă! Kenneth Lyman era mort. Observă că Lance încetase să mai vorbească şi întrebă cu indiferenţă:

― Cum?

Dar mai avea oare vreo importanţă?

― O să-ţi dau detalii mai tîrziu. Descoperirea:

― Spune-mi acum, zise ea calm.

― A fost asasinat, oftă Lance, i s-au furat banii din buzunar, ceasul şi alte lucruri de acest fel. Ca o ironie a sorţii, valiza care avea în ea toţi banii a fost găsită intactă sub pat. Lance aşteptă puţin, după care o întrebă:

― Te simţi bine?

― Da, spuse. Calmul ei îl surprinse. Mai bine am merge să-i spunem şi lui Melanie. Ea n-a mai aşteptat ca el să-i spună ceva. Se dădu jos din pat şi se îmbrăcă cu o rochie. Cînd se întoarse, el era deja în hol.

La uşa camerei lui Melanie, el. îi spuse:

― De ce nu te duci tu să o scoli? Strigă-mă cînd eşti gata.

Era cel mai greu lucru din viaţa ei, dar Erin se duse în cameră, o sculă pe Melanie, o ajută să-şi pună rochia şi apoi se dădu la o parte, în timp ce Lance îl povesti tinerei femei despre moartea soţului ei. Erin se aşteptase ca Melanie să leşine, să strige, să ţipe-sau să facă o criză de isterie.

Dar ea ascultă calm şi fără să plîngă.

Cînd în cele din urmă Lance termină să povestească faptele, fără a intra în detalii, ea spuse cu o voce plată:

― Cred că simţeam că a murit. Toată ziua am fost obsedată de sentimentul că nu-l voi mai vedea niciodată. E ciudat cum de am ştiut.

L-a întrebat pe Lance ce formalităţi trebuiau întocmite şi el îi răspunse:

― Vezi, noi sîntem siguri că este el, dar din păcate va trebui să cobori acolo şi să identifici cadavrul. Deoarece decesul lui a survenit ca urmare a unei crime, va trebui să semnezi o mulţime de hîrtii ca să-ţi poată fi încredinţat corpul. Pot să te ajut la toate acestea.

― Mulţumesc, domnule Barrett. Sînt sigură că voi avea nevoie de ajutorul dumitale.

― O să-i sun pe părinţii tăi...

― Nu! spuse Melanie cu o maturitate dobîndită de curînd. Voi face singură acest lucru. Aş dori doar ca Erin să vină cu mine.

Lance arăta de parcă ar fi avut ceva de obiectat asupra acestui punct, dar

Erin spuse:

― Desigur, înainte ca el să poată să spună ceva.

Figura lui exprima o încuviinţare tristă şi, privindu-şi ceasul, spuse:

― Voi face rezervările la avion. Este şase şi jumătate acum. Puteţi să fiţi gata în aproximativ două ore?

― Da, vom fi gata, zise Melanie calm.

Evenimentele zilei următoare au reprezentat întotdeauna pentru Erin un conglomerat de amintiri confuze. Nu-şi putea aminti tot, deşi anumite incidente i se întipăriseră în minte pentru tot restul vieţii.

Ea şi Melanie reuşiră să fie gata la timp pentru călătoria spre Sari Diego. Se îmbrăcară astfel încît să se simtă comod şi să se poată mişca uşor. Erin purta un tricou albastru peste o bluză de mătase bleu. Avea o fustă din lînă de culoarea ciocolatei. Cînd plecă îşi luă şi pardesiul din piele de pe cuierul din hol şi şi-l puse pe braţ.

Melanie era îmbrăcată asemănător şi~şi strînsese părul într-o panglică. Faţa ei era curată, nemachiată. Dar ea era frumoasă ia modul ia care erau eroinele tragice. Inima lui Erin era alături de tînăra femeie, care dovedise un asemenea curaj.

Lance conduse tăcut şi concentrat spre aeroport. Melanie stătea liniştită într-un colţ de pe bancheta din spate. Ochii lui Erin erau plini de lacrimi, cei ai lui Melanie erau uscaţi. Singurul semn de adîncă supărare era că o ţinea strîns de mînă pe Erin, în timpul zborului de la San Francisco la San Diego. Stăteau pe locurile dintre fereastră şi culoarul avionului, punîndu-şi genţile şi hainele pe locul gol dintre ele. Lance stătea de partea cealaltă şi privi pe fereastră tot timpul călătoriei.

Era politicos cu Melanie. Aceeaşi curtoazie i-o arăta şi lui Erin, dar era impersonal şi rezervat.

Cînd au fost întîmpinate la aeroport de un bărbat de talia lui Mike, acesta îi conduse la un automobil spaţios.

Lance luă loc în faţă lîngă şoferul tăcut, Iar Erin şi Melanie s-au aşezat pe bancheta din spate. Cei doi bărbaţi vorbeau între ei încet, încît ele nu puteau distinge cuvintele lor.

Melanie privea ca hipnotizată traficul şi peisajul în mişcare.

Ore întregi au stat fie în picioare, fie jos, pe coridoarele liniştite şi prost luminate, aşteptînd diverse oficialităţi. Lance intra şi ieşea din birouri, unde stătea de vorbă cu oameni îmbrăcaţi sobru, care o priveau cu curiozitate pe Melanie. Era interogată tot timpul.

Răspundea la întrebări fără ezitare, dar cu indiferenţă.

Cu Erin se vorbea foarte puţin. Singura ei responsabilitate era de a o încuraja pe Melanie, care trecea prin acea grea încercare cu mai multă stăpînire de sine decît şi-ar fi imaginat.

Erin fu mulţumită să constate că Lance o scutea pe Melanie de multe neplăceri. Probabil că a folosit şi hîrtia de fax pentru a accelera efectuarea procedurilor legale ce păreau nesfîrşite.

Toate agenţiile judiciare, federale, de stat sau locale păreau să fie implicate într-o măsură oarecare, şi fiecare trebuia să-şi culeagă informaţiile şi răspunsurile.

Soarele apusese demult cînd au părăsit ultimele birouri austere şi s-au îndreptat cu maşina către spitalul din regiune. Lui Erin îi era groază de această ultimă oprire. Deşi identitatea lui fusese confirmată deja, au trebuit să meargă la morgă şi să privească corpul lui Ken, înainte de a-l pune la dispoziţia lor.

Omul care-i întîmpinase la aeroport o însoţea pe Melanie de-a lungul unul hol care avea în capăt o uşă cu accesul interzis.

Erin era în spatele lor. Lance era în urma lui Erin.

Înainte de a ajunge la acea uşă, acesta o prinse de braţ şi o întoarse cu faţa către el.

― Erin, tu nu trebuie să intri acolo, spuse el încet şi ferm.

― Ba da. Trebuie. Melanie are nevoie de mine.

― Voi merge eu cu ea. Tu nu vei intra acolo, repetă el.

― Te rog să nu-mi spui mie ce trebuie şi ce nu trebuie să fac. El îi dădu drumul din strînsoarea braţului.

― Vreau să-mi văd fratele.

― Nu, nu trebuie. Nu aşa. Apoi o luă de umeri.

― Gîndeşte-te, Erin. Ai deja o imagine a lui. Era un bărbat sănătos şi frumos. N-ai prefera să te gîndeşti întotdeauna la el ca la...

Vocea lui se pierdu. Apoi o convinse.

― Doar nu vrei ca singura imagine a lui pentru tine să fie cea de acum. Nu intra acolo.

Ochii lui rugători şi gura strînsă într-un rictus exprimau încordare şi îngrijorare; o convinseseră că el are dreptate.

Încuviinţă din cap şi se prăbuşi peste el, căutîndu-l sprijinul. El o conduse spre o canapea şi o aşeză.

Ceilalţi doi ajunseră la uşa de la morgă şi se opriră în aşteptarea lui Lance. Acesta îşi puse mîna pe umărul lui Erin în semn de alinare, şoptindu-i:

― Nu voi lipsi mai mult de un minut.

Cînd cei trei se întoarseră în hol, Melanie plîngea încetişor, ştergîndu-şi ochii cu o batistă bărbătească. Erin se repezi spre ea, îmbrăţişînd-o pe tînăra femeie care părea că îmbătrînise în ultimele minute.

Strîngea în mînă o bucată de hîrtie albă.

― Au găsit asta în buzunarul lui. Este o scrisoare pentru mine, Erin. M-a iubit. Aşa scrie aici. M-a iubit cu adevărat.

Căzu peste Erin ale cărei forţe fizice slăbiseră de asemenea şi plîngea cu suspine, în timp ce continua să vorbească despre dragostea lui Ken pentru ea.

Erin o ţinu pe Melanie lîngă ea stînd aşezate pe aceeaşi canapea incomodă, în timp ce Lance aranja transportul corpului lui Ken la San Francisco. Erin era mulţumită că Melanie plîngea. Era o uşurare de care avea nevoie şi lacrimile o uşurau. Era mai bine să vezi o Melanie tristă şi plînsă decît o Melanie somnambulă, aşa cum fusese toată ziua, nefăcînd altceva decît să execute ceea ce i se spunea.

La întoarcere, pe drumul spre aeroport şi în timp ce aşteptau să se urce în avion, Melanie continuă să plîngă încet.

Cînd s-au urcat în avion, era deja epuizată. Din fericire cursa de noapte nu era aglomerată.

O stewardesă sensibilă şi înţelegătoare le sugeră să ridice braţele care separau scaunele individuale şi să-i permită lui Melanie să stea lungită.

Aceasta nu protestă şi pînă ca Erin să apuce s-o învelească cu o pătură, ea adormi cu ochii plini de lacrimi.

Lance, care discuta cu asociatul lui, fu ultimul pasager care urcă ia bord. Se aşeză lîngă Erin, punînd o valiză obişnuită sub scaunul din faţa lui.

Erin îşi imagină ce putea să fie şi-şi mută privirea în altă parte. Valiza maron era îngrozitoare, căci distrusese viaţa fratelui ei.

După ce avionul decolă şi luminile din San Diego arătau ca o pătură multicoloră, Lance întrebă:

― Ce mai face ea?

― Plînsul i-a folosit. A fost bine că a plîns. Cred că vederea lui... a corpului lui a convins-o de moartea lui. îşi umezi buzele şi întrebă: a fost...?

― Nu. A fost o crimă nemiloasă, spuse el cu amărăciune. Certificatul de deces menţionează că a murit asfixiat. Probabil că în timp ce dormea, asasinii l-au sufocat, punîndu-i o pernă pe faţă.

Erin îşi acoperi gura cu o mînă şi păli îngrozitor. dar nu spuse nimic. Se uită fix înainte.

― Îi sînt recunoscătoare că a scris acea scrisoare, spuse ea gînditoare. Orice-ar fi scris, important este că o asigură de dragostea lui. Da. Sînt bucuroasă că bandiţii i-au lăsat scrisoarea asta în buzunar. S-a găsit vreun suspect?

― Nu. Intră în categoria crimelor nerezolvate. Motivul a fost jaful. El sau ei au avut nişte neînţelegeri. Evident de natură profesională. Desigur, este un noroc că au uitat banii sub pat.

― Da, ce să zic ce mai noroc, mîrîi ea.

Simţi o dorinţă puternică de a-l face să sufere. Vroia să-l pedepsească pentru modul cum se purtase cu ea noaptea trecută. Vroia să-l facă să sufere, prin felul cum îi vorbea, aşa cum făcuse şi el.

― Trebuie să fiţi foarte mîndru de dumneavoastră, domnule Barrett. Acum puteţi să vă întoarceţi I acasă ca un erou. Ce spuneţi atunci cînd aţi reuşit să distrugeţi viaţa cuiva? „Haideţi băieţi, să închidem dosarul acesta”. Sau poate „Haideţi să-l învelim?”.

Nu era adevărat. Ea ştia că nu-i aşa. Nu el fusese vinovat de moartea lui Ken. Dar ea fusese lovită. Nu-şi va mai vedea fratele niciodată.

Toate visele legate de stabilirea unor relaţii de familie, de găsirea unei afecţiuni sufleteşti, fuseseră spulberate în mod brutal. Vroia să strige la cineva, la ceva, pentru durerea pe care o simţea.

Lance era acolo. Nu era cinstit, dar ea simţi o satisfacţie perversă văzînd liniile strînse ale gurii lui. Sprîncenele lui coborîră deasupra ochilor furioşi.

Ca să nu-i mal vadă, Erin îşi sprijini capul de perna scaunului şi închise ochii.

Cîteva minute mai tîrziu, ea mal mult simţi decît auzi că el oprise o stewardesă care se plimba prin spaţiul dintre scaune.

Lance o trase de cot pe Erin şi-i ordonă:

― Uite, bea asta.

Ţinea în mînă un pahar.

― Ce-i asta?

― Coniac. Ai nevoie să bei.

Ea făcu un gest de dezaprobare cu capul.

― Nu beau ceva atît de tare.

El o privi dispreţuitor, apoi spuse:

― Bine, eu beau. Bău dintr-odată primul pahar de lichid amărui şi îi dădură lacrimile.

Se strîmbă şi-şi ţinu răsuflarea cînd simţi lichidul în stomac îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii.

― Zău c-ar trebui să încerci şi tu. Face minuni la nervi. Sorbi încet celălalt pahar.

Nici unul dintre ei nu. scoase o vorbă timp de cîteva clipe lungi.

― Îmi pare rău pentru Lyman, Erin. N-aş fi vrut ca totul să se termine astfel.

Ea îşi întoarse faţa spre el. Ochii lui îi întîlniră pe ai ei.

― Ştiu, şopti ea. A fost o prostie şi nedrept din partea mea să zic ce-am zis înainte. Mă ierţi?

Ca răspuns, el întinse mîna pînă i-o atinse pe a ei. Dădu paharul de coniac unei stewardese, apoi se mută lîngă Erin. Ridică braţele fotoliilor care îl separau. Doar cîteva lumini mai rămăseseră aprinse în interiorul avionului. Puţinii pasageri de la bord fie că dormeau, fie foloseau luminile mici de deasupra scaunelor lor. După ce se asigurară că toată lumea era liniştită, stewardesele se retraseră la locurile lor.

Cu mîna ei în palmă, o mîngîie cu degetele celeilalte mîini. Umărul lui protector se apropie de al ei.

― Erin, povesteşte-mi despre bărbatul tău. Îi ceruse aceasta în mod neaşteptat, cu voce calmă.

Ea nu protestă. Cedînd unui impuls irezistibil, îşi lăsă capul pe umărul lui.

― Joseph a fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodată. A avut un succes imens în afaceri. O parte din succesul lui s-a datorat faptului că angajaţii lui îi adorau. Dădea o parte din profitul firmei chiar şi celui mai modest curier care lucra la el. Unii oameni pot să-l acuze că a fost un director şiret, eu însă cred că le dădea şi altora din bogăţia lui.

Lance îşi ridică braţul şi-o luă pe după umeri, apropiind-o de el. Capul el se odihnea pe pieptul lui.

― Cînd el a început pentru prima oară să-mi arate că-l interesez, am crezut că o făcea din cauză că-mi aprecia judecata şi felul cum îi mînuiam afacerile. De fapt aşa a şi fost. Dar numai după ce m-a invitat să luăm masa împreună de mal multe ori mi-am dat seama că vroia să mă întîlnească pentru că mă plăcea. Privind acum în urmă, cred că i-am redat tinereţea. Fusese văduv mulţi ani. Copiii lui erau mari şi-şi duceau viaţa lor proprie, fiind foarte ocupaţi. Multă vreme, singura lui preocupare în viaţă au fost afacerile. Era singur.

În cele din urmă m-a rugat să mă căsătoresc cu el. Am fost uimită şi puţin speriată. Era întotdeauna de o politeţe scrupuloasă, astfel încît propunerea lui m-a luat complet prin surprindere. Am consimţit, nu pentru că îl iubeam, cel puţin nu la modul romantic, ci pentru că am simţit că ar fi  suferit, dacă l-aş fi refuzat.

Mîna ei coborî spre coapsele lui Lance, spre cusătura dintre picioarele lui.

― M-am căsătorit cu el, spre uimirea tuturor, îmi imaginez că se credea despre mine că sînt o oportunistă, o căutătoare de aur. Nu doream ca oamenii să aibă o părere proastă despre mine, dar ştiam că purtarea mea fusese ireproşabilă. Nu puteam să permit ca nişte păreri în necunoştinţă de cauză să mă afecteze pe mine sau pe Joseph. Eram tînără, singură şi puţin flatată că eram iubită de un om aşa de important. Asta-i tot ce a fost cu el. A murit ceva mai tîrziu, în acelaşi an.

Lance îi prinse mîna şi i-o apăsă pe muşchii piciorului lui.

― Nu mi-ai spus totul, Erin.

Vocea lui exprima atîta intimitate, încît ea roşi. îşi ridică repede privirea. El se aplecase peste ea atît de mult, încît feţele lor aproape că se atingeau. Ochii lui albaştri îi străpungeau pe ai ei. Ea îşi puse din nou capul pe pieptul lui.

― Căsătoria nu s-a consumat niciodată. Joseph a încercat, dar era deja bolnav, se bîlbîi ea. Faţa ei roşie ardea. Cînd s-a dus la doctor, ca să-l consulte şi... celelalte, au descoperit că avea cancer malign. Era inoperabil.

Aducîndu-şi aminte de acele zile triste de după moartea lui Joseph, Erin înţelese cît de mult se schimbase de cînd îi întîlnise pe Lance. După ce Joseph încercase fără succes să o facă să devină femeie în sensul fizic al cuvîntului lui Erin i se făcuse frică de sex. El era atît de dezolat că nu putea să-şi îndeplinească îndatoririle de bărbat, încît Erin simţea durerea şi jena la fel de acut ca şi ei. Nu vroia să mai aibă niciodată de a face cu sexul. Nimic nu merita preţul de a sacrifica sentimentul de respect faţă de sine.

De atunci nu mai avusese nici o relaţie cu vreun bărbat. Şi aceasta nu pentru că i-ar fi lipsit ofertele. Mulţi bărbaţi din New York continuau să nu o lase în pace atît înainte cît şi după căsătoria ei cu Joseph, însă ea reuşise să le înfrîneze pasiunile pînă ce aceştia s-au simţit frustraţi şi şi-au găsit alte partenere. În Houston, se întîmplase la fel, pînă cînd l-a întîlnit pe Bart pe care reuşise să-l determine să nu se culce împreună.

Nu o speria actul sexual în sine. Familia O'Shea fusese un cuplu care preţuiau iubirea, cu o viaţă sexuală activă, sănătoasă. Încă de copil, Erin observase că părinţii ei se bucurau împreună de ceva special.

Lui Erin îi era teamă să nu fie din nou deziluzionată, dacă lucrurile ar fi mers prost.

Atunci de ce îl acceptase atît de repede pe Lance Barrett? De la prima lor sărutare, cînd ea îl luase drept Ken, ea simţise o dorinţă care se aprindea şi ardea în interiorul ei, ca un foc în pădure. Chiar şi atunci cînd faţa lui devenea gravă, trebuia să lupte împotriva atracţiei sexuale puternice pe care o degaja el.

Iar el ştia acest lucru. Corpul ei nu reuşise să ascundă acest secret; iar el îi răspunsese în acelaşi mod. Fără să vrea, ea emana un magnetism de care el era conştient şi căruia nu-i putea rezista.

Ea juca un joc periculos. Refuzul ei de a deveni amanta lui Bart se datora parţial dorinţei ei puternice de a-şi întemeia o familie. Intr-un fel, ea ştiuse că Bart nu era ceea ce îşi dorea ea, adică un soţ pentru ea şi un tată pentru viitorii ei copii. O legătură mai strînsă cu el putea deveni o piedică importantă în realizarea scopului celui mai important al vieţii ei.

Dacă Bart constituia o piedică importantă, Lance în schimb era un munte greu de trecut. Peste cîteva zile urmau să-şl continue drumul fiecare separat, fără să se mai întîlnească vreodată. De ce se juca cu viitorul ei? O mică aventură cu Lance nu ducea nicăieri. Totul era stupid. Era fără speranţă. Era imoral.

Şi totuşi acum, cînd îi simţi respiraţia lîngă obrazul ei şi apăsarea braţului lui pe perna moale a pieptului ei, îşi dădu seama că totul era predestinat şi-i scăpa de sub control.

Îşi înălţă capul şi îl privi. El simţea că se pierde în adîncimile ochilor ei negri care se măriseră şi se umeziseră de prea multe gînduri. Buzele lui se strînseră într-o linie severă cînd spuse:

― Regret cele întîmplate aseară în parc.

― Ai fost nervos, replică ea simplu. Mi-am dat seama.

― N-am nici o scuză pentru ceea ce aproape că eram gata să fac. Dumnezeule! Un viol! Oftă în semn de dezgust faţă de el însuşi. Erin, nu am fost niciodată violent cu o femele. Crede-mă. Te-am făcut să suferi?

Privirea vinovată de pe faţa lui îi înmuie inima.

― Puţin, spuse ea zîmbind.

― Aş fi vrut să nu se fi întîmplat niciodată. Dacă aş putea să şterg acele momente, aş face-o.

― De ce nu-ţi ceri Iertare? sugeră ea ispititor.

El îi zîmbi tandru şi-şi puse degetul arătător pe buzele ei. Îl mişcă dintr-un colţ în altul a gurii ei, cu o mişcare înceată, provocatoare.

― Erin, te rog să mă ierţi pentru comportarea mea bestială.

― Scuzele dumneavoastră sînt acceptate, şopti ea. Degetul lui îi coborî buza de jos şi-i atinse dinţii.

Privi pe furiş în jurul lui.

― Aş fi vrut să nu ne găsim într-un loc cu atît de multă lume, zise el nemulţumit.

― De ce? Ce-ai face dacă n-am fi aici?

― E... Erin. Îi rosti numele cu dinţi scrîşnitori, în timp ce ea îi ţinea degetul în gură, sugîndu-l uşor. Dacă mîna ta vine spre coapsele mele în sus, cred că ştii foarte bine ce voi face.

― Ce vei face? îl provocă ea, cu respiraţia tăiată. El dădu curs provocării.

― Probabil că te voi săruta aşa.

Îşi ţinea un braţ în jurul ei, iar cu cealaltă mînă îi legăna faţa, unindu-şi buzele cu ale ei. La început o tachină, muşcîndu-i uşor buzele mîngîind-o cu limba. Se dădu puţin pe spate ca să vadă rezultatele manevrelor lui chinuitoare. Ochii ei erau parţial închişi de pleoapele cu gene negre, iar răsuflarea ei întretăiată ieşea prin buzele întredeschise, strălucitoare şi umede datorită lubrifiantului din gura ei proprie.

― Erin, spuse el, în timp ce buzele lui continuau să o sărute. Acum nu era momentul de a-şi rezolva problemele. Şi ce dacă avea un logodnic care era milionar? Acum ea nu mai purta inelul acela nesuferit cu diamante, oferit de el.

Aproape că ştia şi minutul în care ea înlăturase acel simbol al dorinţei altuia.

Şi ce dacă nu o mai vedea niciodată? Şi ce dacă veniturile ei erau de patru ori mai mari ca ale lui? Ce importanţă să mai aibă acum toate acestea?

Ea era aici. Era întuneric şi era confortabil şi aveau nevoie unul de celălalt. Corpul ei era suplu şi se supunea dorinţelor lui. Mîna ei iubită stătea la cîţiva centimetri distanţă de acea parte a lui care o cunoştea pînă în cele mai profunde intimităţi şi care se încorda în dorinţa de a o cunoaşte din nou. Buzele ei deschise erau receptive la limba lui care se mişca mereu. Lance de-abia reuşi să-şi reţină un geamăt de plăcere care i se născu în piept şi ameninţa să i se ridice în gît.

― Miroşi a coniac. Sărutul lor se terminase, dar buzele lor încă se atingeau. De-acum înainte, o să-mi placă coniacul.

― Mai bea puţin, spuse el. De data aceasta venise rîndul ca limba ei să exploreze gura lui, găsind şi umplînd toate ungherele. Cînd termină, mîngîie despicătura din bărbia lui cu acea limbă neobosită, care-l făcea să se simtă slab şi puternic în acelaşi timp.

Degetul ei arătător îl înlocui limba în acea crăpătură care o intriga şi îl întrebă cu glas înecat:

― Şi dacă după un timp nu mă vei mai săruta aşa, ce. voi face?

El era tare dornic acum să participe în acest duel ai simţurilor. îşi luă figura de agent guvernamental şi spuse:

― Nu sînt sigur că nu eşti un criminal înrăit care se ascunde sub o înfăţişare plină de farmec. Suspiciunile mele s-au trezit mai ales acum, cînd ai încercat să mă seduci.

― Nu-i asta tot ce s-a trezit, spuse ea cu o voce cîntătoare, care de abia se auzea.

Îl mîngîia ea uşor cu mîna sau era doar imaginaţia lui înfierbîntată? Doamne, totul era posibil, pentru un om oare simţea ce simţea el atunci.

Înghiţi în sec şi scrîşni:

― Mă abaţi de la subiect!

― Îmi pare rău, domnule, spuse ea pocăită. Continuă, te rog.

― Cum spuneam, îşi reveni el cu autoritate, probabil că simt nevoia să te cercetez din nou.

Gura lui luă o formă obraznică pe care ea şi-o amintea foarte bine. Cînd a văzut-o prima dată, această expresie arogantă a speriat-o. Acum, descoperi că-i făcu să-i tresară inima de emoţie.

― Cred că nu ai de gînd să fii superficial în ceea ce faci, spuse ea solemn.

― Nu. N-aş permite să se întîmple una ca asta. Îşi duse faţa lîngă a ei, dar nu o sărută. În schimb, o privi adînc în ochi în timp ce îşi lăsă mîna să alunece sub tricoul ei. El era tot atît de cald şi greu la pieptul ei, ca şi greutatea caldă pe care o simţea că apare în partea inferioară a corpului ei şi care-i dădea fiori între coapse. Cu o încetineală agonizantă, el îşi plimbă mîna în jos.

Erin era fermecată de senzaţiile pe care le emanau degetele lui prin bluză, pe pielea ei. Ochii lui o străpungeau cu o privire tandră, dar lacomă. Nu se mai sătura de ea.

Îşi puse palma pe sînii ei, frămîntîndu-i cu mîna. Cu senzualitate, începu să o maseze într-un ritm circular pînă cînd simţi că sînii îi deveniseră tari şi încordaţi. Buzele pe care le privea lacom se întredeschiseră şi-i rostiră numele.

― Tu ai două lucruri foarte feminine, Erin O'Shea, spuse el cu o tandreţe infinită. Unul din ele este acesta. Şi îşi frecă degetul mic de pliul senzitiv. Celălalt este rostirea numelui meu fără a-l rosti de fapt. Ambele îmi sînt dragi.

O lăsă să aştepte, pînă cînd îi descheie doi nasturi. Apoi îşi lăsă mîna să-i alunece deasupra curbelor ample. Cu delicateţea cu care dezbraci un copil, dădu la o parte bretelele sutienului ei şi o înconjură cu mîna.

Se aplecă înainte, făcîndu-se mai accesibilă lui. Nici o şovăire nu li se citea în ochi. Pentru o clipă, ochii ei se închiseră atunci cînd degetul iui mic a început să o mîngîie într-un mod distinct şi tandru.

El se apropie de ea cu buzele lipite de urechea ei. După ce o sărută, şopti:

― Erin, să mă ierte Dumnezeu, dar te doresc. Cuvintele lui fuseseră rostite dintr-o suflare, Iar mîna cu care o explora o mîngîia cu şi mai multă energie.

În timp ce-i freca uşor stinsurile sînilor cu degete sensibile, el o întrebă:

― Ţi-am spus cît eşti de drăguţă? Acest lucru îl simt cu gura mea şi cu limba mea. Chiar acum. Aş vrea...