Capitolul cinci.

 

El tocmai ieşise din birou cînd ea se trezi. Deschise ochii încet şi, fără să-şi mişte capul, aruncă o privire prin cameră. Nu se schimbase peste noapte. Totul era exact ca mai înainte. Numai ea era diferită. Toate schimbările se petrecuseră în interiorul ei.

Ce făcuse? Cum se întîmplase? La ce se gîndise? Evident nu se gîndise, căci altfel nu s-ar fi întîmplat niciodată. Oare înnebunise pentru cîtva timp?

Poate că fusese un coşmar. Oare? Nu. Descoperirea

Foarte bine, dar a fost mult prea plăcut ca să fi fost un coşmar, poate că totul nu fusese decît un vis: Nu. În nări îi mai persista încă mirosul pe care apa de colonie a lui Lance îl lăsase pe pielea ei. Sînii ei aveau uşoare urme de rosături de la obrajii care se vîrîseră între ei. Corpul ei avea multe semne ale îmbrăţişărilor lui intime. Chiar şi acum îşi putea aminti fiecare detaliu. Nu fusese un vis.

Ochii ei priviră din nou spre scaunul unde dormise el. Perna boţită din colţ mai păstra încă forma capului lui. Fu invadată de un sentiment de mare tandreţe şi se trezi zîmbind.

Zîmbetul îl pieri, cînd văzu că pătura lui zăcea aruncată pe podea lîngă scaun. Fără îndoială că şi gîndurile legate de ea fuseseră aruncate deoparte, cu aceeaşi indiferenţă.

Îşi acoperi gura cu mîna delicată. Sfîşiată de îndoială îşi strînse ochii cu putere cînd îşi aminti de uşurinţa cu care îl înapoiase sărutările. Doamne! Probabil că în dimineaţa aceea era cuprins de sentimentul satisfacţiei de sine. Mai mult ca sigur că era încîntat de el însuşi. A putut cu uşurinţă s-o seducă... Nu!

Din nou îi veni să suspine şi o lacrimă îi alunecă în colţul pleoapelor închise, rostogolindu-se peste obrazul împurpurat, înainte de a-şi îngropa faţa în pernă.

Cum se întîmplase?

Nu-şi găsea nici un motiv de apărare, recunoscînd că nici nu o îndopase cu alcool, nici nu profitase de simpatia ei şi nici nu a fost forţată să se supună sărutărilor lui. Nici măcar nu o ademenise cu vorbe de dragoste. El nu spusese nimic. Pur şi simplu venise la ea din întuneric ca să o mîngîie şi să o sărute, iar ea fusese mai mult decît doritoare să-l dea chiar mai mult decît ceruse.

Suspină din nou umilită cînd îşi aduse aminte cum fuseseră posedaţi sînii ei goi de gura lui lacomă. Nu! Buzele ei nu-i fuseseră furate cu lăcomie. Şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, de fiecare dată cînd făcea apel la memorie, dorinţa îi pricinuia dureri fizice.

Nu trebuie să mai zacă aici şi nu trebuie să-şi mai amintească de nimic. Ar fi mai bine să-i întîmpine cu o atitudine rezervată. Pentru ei nu fusese nimic mai mult decît un joc urît, desfăşurat în întuneric. Nu va şti niciodată că pentru ea însemnase mult mai mult. Ridicîndu-se de pe canapea, îşi dădu seama că sînii ei erau încă goi. După căutări lungi, îşi descoperi tricoul în spatele canapelei.

Cu paşi uşori, se îndreptă spre uşă. Ascultînd cu atenţie, nu auzi nici un zgomot în casă. Ieşi din birou şi se îndreptă spre baia mică pe care o folosise cu o seară înainte. Se cutremură de ruşine cînd îşi aminti cum o găsise Lance în acea poziţie jenantă, cu bluza ridicată. De fapt, orice gînd despre Lance Barrett îi aducea un val de senzaţii fierbinţi.

― O! Ai apărut, spuse Melanie cînd Erin ieşi din baie. Cumnata ei stătea în pragul biroului.

― Bună dimineaţa, îndrugă Erin, sperînd ca Melanie să nu descopere vreo urmă a vinovăţiei ei.

Se comporta ca o imbecilă! De fapt ce se întîmplase? Doar o mică aventură. Asta era tot.

Oamenii făceau deseori. Ea nu era candidată la adulter. Încă.

― Am venit să te salvez, zise Melanie misterios. L-am convins pe Mike să te lase să vii sus să-ţi faci o baie bună. Apoi noi două vom lua micul dejun împreună.

― Cum rămîne însă cu generalul Barrett? Nu crezi că mă va descoperi?

― Poate că nu va descoperi, zise Melanie cu o voce suavă. Nu este acum aici. Haide, vino.

Melanie îi lăsă lui Erin doar atîta timp cît să-şi ia valizele din baie, oferindu-se să o ducă ea pe cea mal mare, înainte de a o tîrî pe scări şi a-i arăta dormitorul pentru oaspeţi, mic dar confortabil.

Avea mobilă din răchită albă, care contrasta în mod plăcut cu pereţii de culoarea merelor verzi. Cuvertura de pe pat şi perdelele erau presărate cu un motiv de margarete, ceea ce îi dădea o notă de veselie.

Într-un colţ se afla un scaun uşor, în dungi verzi şi albe.

― Ca să ajungi la baie, ia-o prin uşa aceea, spuse Melanie. Am verificat totul, dar dacă mai ai nevoie de ceva, strigă-mă.

― Mulţumesc, Melanie. E minunat, într-adevăr. Am să cobor cît pot de repede.

― Nu te grăbi din cauza mea, spuse Melanie.

― Nu mă grăbesc din cauza ta, mă grăbesc din cauza domnului Barrett. Melanie chicoti, înainte de a închide uşa şi o lăsă pe Erin singură.

Baia era nemaipomenit de bună şi se simţi extraordinar în apa fierbinte, spumoasă şi parfumată. Se autoconvinse că nu făcuse nimic deosebit ca să arate bine în acea dimineaţă, dar părea că se preocupase de asta. Îşi uscă părui cu uscătorul, manevrînd cu îndemînare peria de păr, astfel încît buclele ei să dea impresia unei dezordini voite. Îşi alese o fustă de culoare kaki şi o bluză de bumbac ecosez, cu nuanţe deschise de bleu şi roşu. Pantofii ei marca Bune Bag erau glasé cu tocuri înalte de lemn.

Singura ei bijuterie în afară de un ceas de mînă de aur şi inelul cu diamant primit de la Bart, era o pereche de cercel de aur în urechi. Părea distantă, plină de ea şi perfect stăpînă pe sine.

În timp ce cobora scările, stăpînirea de sine dispăru cînd auzi vocea lui Lance Barrett venind dinspre bucătărie. I se opri un nod în gît şi în mod reflex, apucă balustrada cînd se împiedică.

― Hei, Lance, tu eşti acolo? Ea recunoscu vocea lui Mike.

― Mda.

― Te caută la telefon Charlie Higgins.

― Du-te imediat acolo.

Erin auzi paşi repezi în timp ce Lance se îndrepta spre camera de zi. Ce-i va spune oare în dimineaţa aceea? Dar ea, ce-i va spune lui? Nu-şi imagină nici o clipă că el ar fi putut să uite clipele pe care le petrecuseră împreună în obscuritatea totală, în ciuda dorinţei lui contrarii. Cum ar fi putut să uite vreodată acele puţine momente preţioase în care trăise extazul total, culcîndu-se cu un bărbat? Încă mai simţea urmele iubirii lui ca nişte replici ale unui cutremur intern.

Oricum trebuia să se întîlnească cu el, aşa încît putea foarte bine s-o facă acum. Coborî ultimele trepte ale scării şi apoi se aşeză nehotărîtă pe treapta de jos, de unde putea să vadă ce se întîmplă în camera de zi. Lance ţinea telefonul între bărbia lui despicată şi umăr.

Tocmai îşi nota ceva într-un carneţel. Sperase ca el să arate aşa cum arătase cu o zi înainte - pantaloni largi gri, cravată de culoare închisă, cămaşă albă, uniforma pe care o purtau toţi funcţionarii guvernamentali. Observă cu mirare că nu era aşa.

Lance avea doar o pereche de pantaloni scurţi de culoare albastră şi o pereche de pantofi uşori pentru alergări. Nimic altceva. Aplecat deasupra biroului, scriind pe hîrtia ce se umezea de la sudoare mîinii lui, se enervă din cauza ochelarilor care-i cădeau de pe nasul din care curgeau stropi de sudoare. Exasperat, îi luă şi-i trînti pe birou, continuînd să scrie furios.

Erin nu-şi dădu seama cîtă vreme stătuse acolo să-l privească, într-atîta era de fascinată de simetria perfectă a fizicului său. Acum înţelegea de ce avea o condiţie fizică atît de bună. Dacă alerga astfel în fiecare dimineaţă - şi după cum arăta, distanţa nu fusese mică - se dezvăluia secretul acelui trup atît de bine întreţinut.

Picioarele şi braţele lui erau puternice şi musculoase. Umerii erau laţi şi mărgineau un piept puternic, acoperit cu un păr şaten deschis care acum se ondulase în formă de ineluşe umede. Fără ruşine, ochii iui Erin coborîră spre toracele musculos şi stomacul supt pînă la marginea de elastic a pantalonilor săi scurţi.

― Nu, cred că trebuie să meargă, spunea el clar. Dacă voi mai avea nevoie de altceva, voi suna. Mulţumesc, Charlie. îşi rămîn îndatorat.

Închise telefonul şi mai scrise ceva, timp de cîteva secunde, înainte de ase ridica.

Aproape că fugi cînd o văzu privindu-l de pe scară. Atunci ochii lui îi măsurară cu îndrăzneală trupul în sus şi-n jos. O secundă ochii lor se întîlniră, iar Erin simţi că i se taie respiraţia. Rămase uluită de nedumerire cînd îl văzu că el îşi întoarse rapid privirea de la ea. Unde-i erau glumele batjocoritoare şi răutăcioase cu care se obişnuise?

Intră cu curaj în cameră şi se aşeză în faţa biroului. în cele din urmă el îşi ridică ochii spre ea, cu o privire goală, inexpresivă.

― Te scoli devreme.

― Şi tu la fel, spuse ea. întotdeauna îţi începi ziua astfel? întrebă ea, arătînd cu capul înfăţişarea lui de om care a alergat.

― Da, în fiecare zi încerc să alerg cîteva mile.

De ce oare frazele pe care le rostea erau atît de

abrupte? Nu se angaja în conversaţie cu ea, nu făcea decît să răspundă din politeţe întrebărilor ei.

Ochii lui nu arătau nimic din ceea ce ea dorea să ştie cu disperare.

― Nu era frig afară?

Ridicînd din umeri, i se puseră în mişcare diverşi muşchi şi Erin se străduia cu greu să-şi dezlipească privirea de ia pieptul lui.

― Uneori este, la începui, dar mă încălzesc destul de repede. Aveam o jachetă. Am lăsat-o la uşă. Băieţii de peste drum mi-au spus că Mike are nevoie de mine.

Îşi şterse sudoarea de pe sprîncene cu dosul mîinii şi apoi încercă să se usuce de pantalonii scurţi. Se mişca automat, căci era evident că gîndul lui era în cu totul altă parte.

― Cred că eşti bucuroasă să afli că identitatea ta a fost confirmată.

Rosti aceste cuvinte cu detaşare, ca şi cum n-ar fi avut importanţă. Ea îi privi cu surprindere, dar liniile rigide ale feţei lui rămaseră intacte.

― Aseară l-am sunat la telefon pe un om de-al nostru din Houston care a mers exact la ţintă. Ceea ce nu a putut face aseară, va continua azi dimineaţă. Ştim tot ce este de ştiut despre tine, domnişoară O'Shea.

Faptul că i se adresa cu formulele oficiale, o răni profund. Aseară, chiar înainte de a se reîntoarce la scaunul lui, îi şoptise numele în întuneric, iar sunetul acestuia venind de pe buzele, lui o emoţionase. El nici măcar nu-şi mai amintea.

― Ştim că gunoiul se ridică marţi şi vineri. Sper că n-ai uitat să-l scoţi afară înainte de a pleca.

Oare era o glumă? Nu credea aşa, deoarece el nu zîmbea. Şi de altfel nici nu se uita la ea. Ochii lui înconjurară camera, studiind la întîmplare primul obiect întîlnit. Dacă o privea şi pe ea totuşi, o făcea rapid şi scurt. De cînd venise în cameră, ochii lor nu se întîlniseră nici măcar o dată.

― Desigur, eşti liberă să pleci, spuse el cu un ton indiferent.

De ce se purta el ca şi cum între el nu s-ar fi întîmplat nimic? De ce nu zîmbea, nu o tachina şi nu o chinuia? De nu o ruga să-l ierte? De ce nu făcea ceva?

― Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva.

Poate că dacă el nu ar fi rostit acea ultimă frază, ea ar fi plecat şi ar fi rămas uluită de bărbatul enigmatic pe care l-a întîlnit odată la San Francisco. Ceea ce o înfuria însă era modul în care o expedia. Uimirea ei se transformă în furie clocotitoare şi izbucni:

― Bănuiesc că tot ce ai făcut a fost în. cadrul obligaţiilor de serviciu.

El îşi dădu imediat seama la ce făcuse ea aluzie, iar Erin observă imediat că furia ei era molipsitoare.

― Exact, preciză el.

Ieri se năpustise asupra lui pentru faptul că o tratase atît de abuziv, dar acesta nu fusese decît începutul. Nu-şl imagina cîtuşi de puţin ce degradare pusese la cale în privinţa ei. Privindu-l, ochii ei străluceau ca tăciunii aprinşi.

― Tu... începu ea.

― Doamna Lyman vă aşteaptă să luaţi micul i dejun. A pregătit ceva deosebit, spuse Mike cu un zîmbet forţat, întrînd în cameră.

O oprise pe Erin să mai rostească epitetul pe care şi-l alesese cu grijă şi ea se simţi frustrată, pierzînd ocazia de a încînta urechile domnului Lance Barrett şi de a-i zgudui indiferenţa de nepătruns.

― Nu ne aflăm aici ca să mîncăm, zbieră Lance către nefericitul Mike şi zîmbetul lui forţat dispăru sub privirea rece şi albastră.

― Nu, domnule, spuse el repede. Singura problemă este că a muncit ca să pregătească toate acestea şi a spus... îşi muşcă buzele nervos. Lance continua să-l privească cu aceeaşi insistenţă. îşi scoase şerveţelul de la centură şi întrebă: ai nevoie de mine, Lance?

Lance scoase o şuierătură, trecîndu-şi degetele prin părul care încă-i stătea frumos.

― Nu. Du-te şi ia-ţi micul dejun. Mă duc peste drum să mă spăl. Apoi trebuie să dau nişte telefoane la sediul central, dar dacă ai nevoie de mine, caută-mă. Termin totul într-o oră.

Acestea fiind zise, veni din dosul biroului şi ieşi furios din cameră, fără să privească în direcţia lui Erin. Ea rămase o clipă nemişcată, şocată şi furioasă, pînă cînd Mike spuse încurcat:

― Doamna Lyman vă aşteaptă. Cred că eu m-am cam săturat. Se intimidase din cauza atitudinii arogante a lui Lance.

Lance Barrett dădea naştere întotdeauna unui asemenea efect asupra oamenilor.

Melanie se dovedi a fi o bucătăreasă experimentată şi tot timpul cît Erin se delectă cu mîncărurile pregătite de ea, se gîndea la viitor. Nu ştia ce să facă.

Cu sau fără voie, intrase în viaţa fratelui ei, care se afla în mare încurcătură. El nu mai putea fi ceea ce fusese mai înainte. Urma fie să stea închisoare timp de mai mulţi ani, fie să suporte consecinţe asemănătoare, la fel de îngrozitoare. Ieri el nu însemnase pentru ea nimic altceva decît un nume pe un petic de hîrtie, o speranţă, o promisiune. Astăzi, devenise o persoană reală şi ea, care era unica lui rudă, nu putea să-i întoarcă spatele, tocmai acum cînd avea nevoie de ajutor mai mult ca oricînd.

Motivul pentru care dorea să-l găsească pe Ken era acela că tînjea după o familie. Se aşteptase să dea de căldură şi fericire, de ore pline de voie bună, în care ar fi putut să-şi depene amintirile. în loc de aceasta, dăduse peste o situaţie tragică. Oare din acest motiv putea să nege faptul că Ken Lyman era fratele ei? Rudele de familie sînt împreună atît la bine cît şi la rău. În situaţiile din urmă, obligaţiile pe care le ai sînt mult mai mari.

Începuse să o îndrăgească pe Melanie. Naivitatea şi gingăşia tinerei femei treziră afecţiunea protectoare a lui Erin şi se simţi obligată să stea cu ea şi să-i fie de ajutor în zilele grele ce urmau să vină.

Se hotărîse deja. Va rămîne la San Francisco. În timp ce sorbea a doua ceşcuţă de cafea, se întrebă de ce nu simţise o uşurare pentru faptul că luase această importantă decizie. Poate clin cauză că o îngrijorau felul cum i-ar fi mers afacerile? Nu se putea conduce o afacere în mod corespunzător dacă lipseai mult, mai ales cele în care clienţii simţeau nevoia să trateze direct cu ea. Aceştia aveau încredere în părerile de expert ale lui Erin şi în excelentul ei gust imaginativ. Uneori, vroiau să-i ceară sfatul înainte de a accepta propunerea prezentată de vreunul din funcţionarii ei.

Oricum, nu lipsise decît cîteva zile de cînd începuse afacerea. îşi educase bine personalul. Se vor descurca el. Şi comparînd problemele care pot apărea uneori într-o paradă a modei, cu cele ale fratelui şi cumnatei ei, cele dintîi păreau cu mult mai banale şi mai superficiale.

Oare să fi fost de vină răceala care o separa de Bart, pentru înclinarea ei de a-şi oferi sprijinul Melaniei? Se va supăra pe ea pentru că stă în Sari Francisco. Se va jelui şi va insista ca ea să vină acasă, dar va înţelege pînă la urmă. Nu avea intenţia să-i povestească despre crima lui Ken, dar îşi va argumenta atît de bine motivele şederii, încît un bun om de afaceri ca Bart va înţelege că era recomandabil ca ea să rămînă acolo pentru a găsi rezolvarea problemelor care o reţineau.

Melanie sporovăia veselă, în timp ce se ocupa cu neplăcuta muncă de curăţare a bucătăriei după micul dejun. Insistase ca Erin să nu o ajute. Erin spera că dăduse răspunsuri corecte tuturor întrebărilor şi comentariilor lui Melanie, dar gîndurile se învîrteau în jurul unei dileme. De ce vroia să rămînă pînă la găsirea lui Ken?

Ea ştia care era acest motiv dar nu vroia să-l admită. I se înfiripase undeva în minte şi refuza să-l scoată la lumină din colţul sigur în care-l ascunsese.

Lance Barrett.

Ea nu vroia să stea aici avîndu-l pe el în preajmă. Lui Erin nu i se întîmplase des să simtă că este trasă pe sfoară. Cu spirit practic, părinţii o învăţaseră să aibă încredere în ceea ce face; ea nu numai că nu a ocolit obstacolele, ba chiar le-a înfruntat. Atunci de ce se lăsase dominată de Lance noaptea trecută? Ar fi trebuit să i se opună cu toată forţa de care era capabilă atunci cînd a sărutat-o pentru prima oară. Ar fi trebuit să-i dea cîteva palme zdravene peste obraji, să-l strige pe Mike în ajutor, orice, numai să nu fi stat întinsă acolo şi să răspundă cu atîta căldură mîngîierilor lui. Ce o îndemnase să se poarte astfel?

Încă din liceu, se opusese avansurilor pe care i le făceau bărbaţii. Dar cu trecerea timpului era din ce în ce mai dificil să reziste, iar avansurile deveneau din ce în ce mai complexe. Dorinţa insistentă a lui Bart de a se culca cu ea era un exemplu în acest sens. Nu-i permisese nici unui bărbat să aibă un asemenea acces la ea. Excepţie făcînd bietul Joseph, desigur. A fost însă cu totul altceva.

Totuşi, atitudinea lui Lance în acea dimineaţă era înşelătoare. Abia stinsese lumina în birou, seara trecută, că începuse să vorbească despre viitorul lui Ken. Nu avea aerul că vorbea în calitatea lui oficială. Păruse preocupat. Sărutul lui era acela al unui amant înflăcărat. Corpul ei nu mai era străin pentru el. îi rostise numele şoptit şi emoţionat, după interludiul fierbinte din întuneric, în dimineaţa aceea, el revenise la acelaşi comportament impersonal, strigînd-o cu vocea lui dictatorială „domnişoară O'Shea”. Dar nu o dispreţuise. Nu arăta a om mulţumit de sine însuşi. Părea distrat şi preocupat. Nu putea înţelege. Chiar dacă ea nu-şi făcea iluzii legate de vreun interes romantic pe care el putea să-l aibă faţă de ea, se aşteptase totuşi la o altfel de reacţie din partea lui.

O enerva şi mai tare faptul că nu putea să-i uite sărutările. Deşi ceea ce se întîmplase părea să nu-l fi afectat pe el, avea însă efect asupra ei. Pînă în acea noapte, nu fusese niciodată cuprinsă de asemenea senzaţii. Suporta ea să stea în acelaşi oraş cu el şi să-l vadă ori de cîte ori venea să o viziteze pe Melanie? Era şi aşa destul de descumpănită de implicarea ei bruscă în viaţa lui Ken. Dacă s-ar fi lăsat atrasă de Lance Barrett, asta ar complica însutit lucrurile.

Întrebările şi argumentele alunecau şi se jucau în gîndurile ei, pînă cînd îi veni să ţipe. Şi totuşi nu ştia încă ce să facă.

După ce îi întîlni pe părinţii lui Melanie, se convinse de ce avea de făcut. Cei doi sunară la uşă dimineaţa tîrziu. Lance nu se întorsese de peste drum, de aceea Mike se duse să deschidă uşa, după ce le verifică identitatea prin fereastra cu draperii a camerei de zi.

Prin, care stătea pe canapea răsfoind o revistă, îşi dădu seama că Lance o privise înainte de a deschide uşa. Şi-a amintit că ea aşteptase mult, pînă să-i răspundă.

Mike conduse cuplul în camera de zi şi mormăi:

― Ar fi mai bine să-l chem pe Lance, înainte de a mă duce la telefonul roşu ca să vorbesc. O.K.! Puse telefonul ia loc, apoi spuse: va veni imediat.

― N-am venit să-l vedem pe domnul Barrett şi nu-mi place faptul că nu-mi pot vizita fiica fără senzaţia că sînt chestionată de către omul acela!

Femeia care i se adresase atît de aspru lui Mike părea obişnuită să facă ce vrea şi să nu se supună dorinţei nimănui. Cu un zîmbet trist, Erin se gîndi că, într-adevăr, Lance ar fi reprezentat un şoc pentru mama iui Melanie.

Era o femeie scundă care impunea reţinerea la petrecerile de cocktail. Pielea şi părul ei erau impecabil întreţinute. Rochia pe care o purta era obişnuită, dar Erin îşi dădea seama ce etichetă de casă de mode purta în Interior. Preţul acesteia nu-ţi era la îndemînă, dacă nu era ceva obişnuit să ai şi să cheltuieşti mulţi bani; aşa cum părea să se întîmple cu doamna Charlotte Winslow.

Howard Winslow era la fel de îngrijit şi stereotipic ca şi soţia lui. Părul grizonat era frumos pieptănat pe capul de patrician. Chiar dacă n-ar fi ştiut ce profesie are, Erin ar fi putut să ghicească dintr-o privire. Costumul bleumarin închis, cămaşa albă şi cravata de culoare închisă indicau că venea probabil direct de la Banca al cărei preşedinte era. Siguranţa de sine, privirea fermă a ochilor şi ţinuta autoritară inspirau încredere şi siguranţă clienţilor băncii; că banii lor se aflau pe mîini bune.

Erin nu-i simpatiză deloc, chiar din primul moment.

Melanie coborî scările sărind, cînd auzi vocea mamei ei şi zbură în cameră gîfîind emoţionată.

― Sincer, Melanie, aş vrea să mă laşi să-ţi programez o oră la coafor. Părul acesta lung şi neglijent este dezgustător. Trebuie să decazi în felul acesta numai din cauza isprăvii idioate a soţului tău?

Erin fu şocată de cuvintele doamnei Winslow. Cum putea o mamă să i se adreseze astfel copilului ei? Şi mai ales unui copil al cărui univers se zdruncinase.

― Îmi pare rău, mamă. în ultimul timp nu m-am prea gîndit la părul meu, se scuză Melanie, plină de remuşcări. Bună ziua, tată.

― Bună, Melanie. Ai vreo ştire de la Ken?

― Direct, nu, spuse Melanie misterios, zîmbind forţat spre Erin.

― Ce? întrebă doamna Winslow. A fost găsit? Avea toţi banii la el?

― Nu, nimic de genul ăsta, spuse Melanie abătută. Exuberanţa de mai înainte îi dispăruse complet. A venit cineva să-l vadă. Cineva foarte important. Arătă spre Erin, pe care cei doi veniţi nu se sinchisiseră să o salute, deşi ambii o văzuseră cînd intraseră în cameră.

― Aşadar... a fost singurul comentariu al doamnei Winslow, după ce o privi cu atenţie pe Erin cu ochi de gheaţă, de un gri inexpresiv.

― Ea este sora lui Ken, domnişoara Erin O'Shea. Se lăsă o tăcere apăsătoare, în timp ce Erin se

ridică politicoasă pentru a-i saluta pe părinţii lui Melanie. O priviră fix, ca şi cum ar fi fost blestemată.

Fără să fi avut timp să rostească un sigur cuvînt, liniştea fu întreruptă de Lance care intră prin uşa din faţă. Este într-adevăr extraordinar de frumos, îşi spuse Erin în gînd, cînd acesta îşi făcu apariţia. Părul încă ud arăta că făcuse un duş cu puţin timp în urmă, faţa strălucitoare, cu pielea netedă, era proaspăt rasă. Erin simţi de partea cealaltă a camerei mirosul răspîndit de colonia cu care se parfumase, miros care-i era chinuitor de familiar.

Dintr-o singură privire rapidă ei păru să înţeleagă situaţia. Îndesîndu-şi mîinile în buzunare cu un gest de nepăsare, se plimbă prin cameră.

― Bună ziua, doamnă Winslow, domnule Winslow. Ce căutaţi aici?

― Cred că este foarte clar, Barrett, rosti Howard Winslow scurt. De cîteva zile n-am mai auzit nimic de la tine şi doresc să fiu bine informat.

Lance îşi scoase încet mîinile din buzunare, iar Erin observă că îşi strîngea pumnii. Trupul său era încordat de neplăcere. Numai figura lui rămase într-o atitudine pasivă. Cînd vorbi, Erin fu surprinsă de nivelul tonului Iul.

― Mai întîi, domnule Winslow, nu eşti în măsură să-mi „ceri” nimic. Nu banii dumitale sînt aceia care lipsesc, ci banii guvernului federal şi ai investitorilor din banca dumneavoastră. În al doilea rînd, am spus că vă voi ţine la curent în legătură cu evenimentele ulterioare. Nu s-a petrecut nici unul.

― De ce nu? interveni doamna Winslow. Dumneata şi echipa dumitale n-ar trebui să aveţi dificultăţi în a găsi un singur criminal.

― Dacă vă referiţi la domnul Lyman, aş vrea să vă spun că nu este încă acuzat de nici o crimă. Tot ceea ce ştim este că s-a nimerit ca atît el, cît şi o mare sumă de bani să dispară în acelaşi timp. Dacă aş fi în locul dumitale, mi-aş alege cu grijă cuvintele, domnule Winslow. Nu poţi şti niciodată cînd se pot întoarce împotriva ta, lovindu-te.

La auzul spuselor lui Lance, Erin rămase atît de uluită, încît şi un fulg ar fi fost de ajuns să o doboare la pămînt.

Noaptea trecută nu-i spusese ei aproape contrariul? îi apăra fratele în faţa acestor oameni răuvoitori, iar ei îi venea să-i sărute în semn de recunoştinţă. Dispreţul lui faţă de familia Winslow era la fel de puternic ca şi ai ei. Întrucît el o privea peste capetele lor, văzuse acest lucru în albastrul ochilor lui.

Cu aceeaşi voce egală, spuse:

― Înţeleg că aţi cunoscut-o pe sora domnului Lyman.

Doamna Winslow respiră greoi, dar soţul ei îi arătă mai multă simpatie cînd spuse:

― Tocmai făceam prezentările cînd aţi intrat dumneavoastră. Trebuie să înţeleg că sînteţi rudă de sînge cu Ken? Credeam că nu are familie. Afirmaţia lui era plină de suspiciune.

Rudenia de sînge era importantă pentru aceşti snobi, se gîndi Erin, dar spuse calm:

― Da, domnule Winslow, sînt sora lui Ken. Noi doi am fost adoptaţi de părinţi diferiţi, cînd eram copii. în momentul în care am aflat de existenţa lui, acum cîţiva arii, am început să-l caut. Doar cu cîteva săptămîni în urmă m-am convins, fără nici o umbră de îndoială, că Ken Lyman este fratele meu. Ieri am venit aici pentru a-l întîlni.

În mod involuntar, ochii ei se îndreptară în direcţia iui Lance care continua să o privească. Cine altcineva putea să mai simtă curentul ce părea că vibrează între ei?

― Am fost îngrozită cînd am aflat de la domnul Barrett în ce necaz a intrat Ken.

― Eu nu pot spune că am fost îngrozită cînd am aflat de la... şi doamna Winslow se întrerupse îndreptîndu-şi ochii ameninţători spre Lance. N-am fost surprinsă nici cînd a dispărut, spuse cu un ton mai blînd, deşi plin de venin. Nu am avut niciodată încredere în el. Niciodată, din ziua în care l-am văzut pentru prima dată.

― Mamă, te rog, nu vorbi în felul acesta despre Ken. Este ginerele tău... Vocea lui Melanie vibra, iar buza de sus îi tremura. Erin îşi înfrînă pornirea de a merge spre ea şi de a o proteja de părinţii ei, cărora le plăcea să insulte permanent.

― Nu este vina mea că vorbesc aşa, continuă femeia în aceeaşi manieră. Ochii i se micşorară în timp ce-şi privea fiica şi-şi îndrepta spre ea degetul arătător, într-un gest de dojană. Ţi-am spus că-ţi vei blestema ziua în care te-ai căsătorit cu el. Şi am avut dreptate. Şi vei regreta, acest lucru pînă la sfîrşitul zilelor tale, indiferent de ce i se va întîmpla acum.

Apoi, doamna Winslow îşi privi fiica direct.

― Nu numai că era prea bătrîn pentru tine, clar nu ştiam nimic despre familia lui sau despre părinţii lui. Sînt de părere că ceea ce a făcut el de curînd a dovedit că am avut dreptate.

Erin nu putea să creadă că ceea ce auzea este adevărat. Cum era posibil ca cineva să fie atît de grosolan? Nu-şi dădeau seama cît de insultătoare erau cuvintele lor? Avea de gînd să le-o spună!

Tocmai se pregătea să înainteze spre cei doi şi să protesteze, cînd Lance o opri.

Spuse grăbit:

― Dacă nu te superi, fii drăguţă şi amînă această discuţie de familie pentru altă dată. Avem alte treburi, doamnă Winslow, nu mă face să-ţi spun să nu mai vii pe aici. Dacă doamna Lyman vrea să te vadă, n-are decît să te viziteze la domiciliul tău.

― Vrei să insinuezi că n-am voie să-mi vizitez fiica? întrebă Howard

Winslow, mirat de atîta insolenţă.

― Da. Nu vreau să intre prea multă lume aici, ceea ce ar putea să-i îndepărteze pe cei care ar dori să-i furnizeze doamnei Lyman unele informaţii de care am avea noi nevoie.

― Ei bine, niciodată!

Lance nu o băgă în seamă pe Charlotte, ca şi cum nici n-ar fi început să vorbească.

― Am împuterniciri totale de la poliţia din San Francisco. Dacă mai vii din nou pe aici, voi apela la poliţişti şi te vor da afară, chiar cu forţa, dacă este necesar. Plecaţi. Chiar acum.

Ţinuta şi atitudinea lui erau poruncitoare. Mlke, care tăcuse şi nu participase în nici un fel la întreaga scenă, intră acum în acţiune şi se postă în spatele soţilor Winslow ca şi cum ar fi intenţionat să-i dea afară.

Charlotte se ridică şi-l privi cu dispreţ total, ochii ei de oţel aruncară apoi priviri ucigătoare spre Lance şi porni spre uşă.

Soţul o urmă cu aceeaşi atitudinea dispreţuitoare. Cînd ieşiră, trîntiră uşa atît de tare, încît ferestrele de sticlă zdrăngăniră.

Erin auzi cum Lance rosti cuvinte îngrozitor de obscene la adresa celor plecaţi. Cu paşi grăbiţi, Mike ieşi din cameră, îndreptîndu-se spre bucătărie. Melanie alergă spre Erin.

― Erin, îmi pare atît de rău. Mă simt îngrozitor pentru faptul că te-au insultat astfel. Nu ştiu de ce au fost atît de josnici! Şi felul în care au vorbit despre Ken, a fost pur şi simplu, pur şi simplu... Izbucni în lacrimi şi alergă sus pe scări.

Erin aruncă o privire spre Lance, dar el nu o observă. Stătea la birou, sprijinlndu-se în coate, cu faţa ascunsă în mîini. Alergă atunci după Melanie.

O găsi pe tînăra femeie trîntită în pat şi plîngînd ca o adolescentă dezamăgită de prima ei iubire. Erin o consolă cu cuvinte care-i veneau de la sine. Era sigură că nimic din ceea ce-i spunea nu avea sens, dar orice ar fi spus părea că ajută pe Melanie. Aceasta îşi ridică privirea neîncrezătoare spre Erin.

― Mi-ai spus că vei sta cu mine pînă-l vor găsi pe Ken? îşi suflă nasul şi şi-l şterse cu dosul palmei.

― Dacă aşa vrei tu, voi sta, Melanie.

― Da, Erin. Am nevoie de un prieten care să mă înţeleagă cît de îngrijorată sînt pentru Ken.

― Voi sta cu tine atîta timp cît vei avea nevoie de mine. Se emoţionă, cînd văzu ce bucurie şi uşurare exprimă faţa înlăcrimată a lui Melanie.

― Îmi voi găsi o cameră la hotel şi nu va trebui decît să mă suni la telefon ca să mă găseşti.

― Nu, Erin. Vreau să stai aici, cu mine. Vei locui în camera de oaspeţi. Te rog, stai aici. Te rog.

În timp ce se gîndea la propunerea lui Melanie, Erin îşi muşcă buzele. A sta sub acel acoperiş, însemna ca legăturile ei. cu Lance să devină constante şi tot mal strînse, dar Melanie avea întîietate în raport cu dorinţa ei clară de a-l evita. După ce văzuse cum o tratau pe Melanie proprii ei părinţi, Erin îşi dăduse seama mai mult ca niciodată cît de singură se simţea cumnata ei.

S-a făcut, zise ea, încercînd să nu arate nici un pic de reţinere.

Melanie începu să facă planuri despre ce ar trebui ele să facă, dar Erin o îndemnă să se întindă în pat şi să se odihnească. Adormi imediat, respirînd uşor.

Cînd coborî în camera de zi, îl găsi pe Lance singur. Acesta îşi ridică ochii de pe biroul plin de hîrtli. în sfîrşit, ochelarii lui îi stăteau corect pe nas şi nu mai atîrnau în vreo altă parte a capului, ca un obiect care nu-şi găsea locul corespunzător.

― Melanie se simte mai bine? întrebă ei.

Erin se învîrti prin cameră pînă cînd se trînti pe un scaun ce se afla în p.artea opusă a biroului.

― Da, deşi mă minunez cum este posibil aşa ceva. Astăzi am aflat că există mai multe feluri de a-ţi jigni propriii copii. E un miracol că Melanie este încă întreagă la minte.

― Ai dreptate. Am pierdut tot atîta timp cu părinţii ei cît am cheltuit ca să ne facem meseria. Aproape că rîse de cuvintele lui lipsite de coerenţă. Voi încerca să-i ţin departe de ea, pînă ce nu vom isprăvi totul.

― Bine, zise Erin.

Tăcură amîndoi, încercînd cu disperare să nu se privească. Erin ştia din experienţa ei că nu era bine să-ţi laşi sentimentele să ţi se vadă pe chip. De aceea încerca să se stăpînească cît mai bine. Acest lucru era deosebit de periculos avînd în vedere că Lance era atît de rece.

După ce îşi plimbă ochii prin cameră de mai multe ori, el spusei

― Să-mi zici cînd vrei să pleci şi-l voi ruga pe Mike să se ocupe de biletul tău de avion, dacă nu l-ai cumpărat încă. De asemenea am să-l pun Să te conducă la aeroport.

― Mulţumesc pentru amabilitate, domnule Barrett, dar nu am de gînd să plec.