Capitolul opt.

 

Cîteva ore mai tîrziu, în timp ce ieşea din baie ştergîndu-şi părul ud cu prosopul, cineva bătu la uşa dormitorului. Era bine înfăşurată într-un halat pluşat, aşa că spuse:

― Intră.

Mike îşi băgă capul prin uşa deschisă.

― Domnişoară O'Shea, cineva cu numele de Bart sau cam aşa ceva, vă caută ia telefon. Vreţi să vorbiţi?

Bart! Luată prin surprindere, îşi apăsă buzele cu degetele. Mike o privi curios cînd ea începu să se bîlbîie.

― Da, da, vorbesc. Roagă-l să aştepte puţin, te rog.

― Ridicaţi receptorul din camera doamnei Lyman şi nu mai este necesar să coborîţi pe scări.

― Mulţumesc, Mike.

Acesta, dînd să iasă, se mai întoarse şi spuse:

― Apropo, mă bucur că vă simţiţi mai bine.

Înainte ca ea să răspundă, ei îşi retrase timid capul şi ieşi pe uşă. Ţinînd cont că Mike era foarte tăcut de obicei, cuvintele pe care le rostise valorau cît o adevărată cuvîntare.

Erin puse prosopul jilav în baie şi-şi pieptănă apoi buclele ude. încercă să cîştige timp. Ce-ar fi putut să-i spună iui Bart? Nu vroia să vorbească cu Bart după ce se iubise cu Lance.

După plecarea lui, ea adormise şi nu avusese timpul necesar casă se gîndească la reacţiile el în intimitatea lor. Amploarea celor ce se întîmplaseră era prea recentă, prea intimă, prea sacră. Voia să reflecteze la această întîlnire, să retrăiască scena şi odată cu asta fiecare senzaţie, să-şi reamintească fiecare cuvînt pe care-l şoptise Lance.

Dacă însă nu vorbea cu Bart, nu ştia cum ar fi puiuţ să reacţioneze. Ar fi tras poate o concluzie greşită, sau justă şi ar fi putut face ceva instinctiv. Oftă în timp ce ieşea şi intră în camera Melaniei. Prefera să vorbească cu el acum, nu mai tîrziu. Nu putea rupe o logodnă de la mare distanţă, aşa că va vorbi cu el normal.

Imediat ce se va putea întoarce la Houston, va trebui să-i spună că nu se va căsători cu el.

Mai ales acum.

― Bună ziua, spuse Erin în receptor.

― în fine, era şi timpul să vii, iubito. Ce naiba de a durat atît de mult? Aştept de cinci minute. Eşti bine, iubito?

O strigase vreodată Bart. cu numele ei? se gîndi ea supărată. Dar imediat îi păru rău că se s supărase şi spuse cit de vesel putu:

― Sînt bine, Bart. Îmi pare rău pentru întîrziere.

Nu-i dădu nici o explicaţie în plus.

― Ce face fratele tău? îţi place? zise Bart. Vocea lui îi zgîrîia urechile. Buna lui dispoziţie şi umorul iui obişnuit îi părură oarecum banale. Nici nu se compara cu bărbatul care simţea lucrurile în toată profunzimea lor, care trata cu seriozitate lucrurile şi care dacă rîdea, era ceva rar.

― Iubito, eşti cumva adormită? ţipă Bart în telefon,

― O, nu. Eu...eu... nu l-am cunoscut încă pe Ken, de fapt, murmură ea.

― Cum aşa, dragă? Sper că nu s-a întîmplat nimic rău, nu-i aşa?

― Nu, nu, se grăbi ea să răspundă. S-a întîmplat doar ca el să fie plecat din oraş, pentru diverse afaceri, iar soţia lui, Melanie, pe care o ador, a considerat ca ar fi mai bine să nu-i spunem deocamdată nimic, pînă ce el îşi va termina cu bine afacerile pentru care este plecat. Oare toate astea erau plauzibile? Nu era obişnuită să mintă şi de aceea nu-i fusese deloc uşor. Continua să vadă faţa fascinantă a lui Lance aplecată deasupra ei şi să audă acele cuvinte preţioase de dragoste pe care i le şoptea în urechi cu vocea lui aspră.

― Tocmai m-am întors ieri de la Panhandle. Am inaugurat o nouă sondă de petrol, iubito. Aş fi vrut să fi fost cu mine, să sărbătorim.

― Este minunat, Bart, spuse ea.

Ce importanţă mai avea oare o altă sondă? Mai avea vreo treizeci.

― Primul lucru pe care l-am făcut de dimineaţă a fost să te caut ia telefon şi Betty mi-a dat numărul. Cine era tipul care a răspuns, dacă nu era fratele tău?

Şiretenia lui Bart nu trebuia subestimată niciodată.

― Acela era... răspunse ea cu precauţie... Acela era un partener de afaceri al lui Ken. Trecuse pe aici ca să lase nişte lucrări. Eu şi Melanie eram în grădină, iată de ce a durat atît de mult ca să răspund la telefon. A trebuit să ne caute.

Nu vroia să-i povestească despre boala ei.

Ar fi însemnat să-l facă să ia primul avion spre San Francisco. Ultima oară fusese bolnavă de gripă. O gripă obişnuită. În dimineaţa următoare trebuise să se tîrască din pat ca să deschidă uşa căci sunase soneria, iar în prag dăduse peste o asistentă medicală care fusese trimisă acolo la insistenţele lui Bart.

Nu, în nici un caz nu vroia ca Bart să ştie că fusese bolnavă.

― Şi cînd se întoarce fratele tău? Cînd te întorci acasă? Sînt singur cuc, iubito. Îţi simt lipsa.

Ce îi spusese Lance la ureche?

― Să te iau... da, Erin... da, exact... Da... Te voi aştepta scumpo, dar vino mal repede!

― Şi mie mi-e dor de tine, se trezi ea spunînd, fără să se gîndească la ce spune,

― Ştiu că este important pentru tine, iubito, dar nu mai pot răbda să te ştiu atîta vreme departe de mine.

― Dar ştiu că nu eşti chiar atît de singur pe cît spui, zise ea domol. Pleci de ia petreceri la ora patru în loc de ora şase?

― Ei, lasă, iubito. Nu mă mai tachina, se jelui Bart. Ştii că nu mă bucur de nimic cînd nu eşti lîngă mine. Vino mai repede acasă, iubito. Te iubesc, ştii foarte bine.

Erin înghiţi în sec. Lance pomenise oare cuvîntul iubire? Dar ea îi spusese oare „Lance, te iubesc?”

Se pare că nu. Şi-ar fi adus aminte.

― Ştiu că mă iubeşti Bart, şopti ea. Şi eu te iubesc. Dar nu în felul ăsta. Nu destul. Nu îndeajuns. Nu ca...

― Ai nevoie de ceva? De bani? Pot să te ajut cu ceva de aici?

Era extrem de binevoitor cu ea. Oare va suferi dacă-l va spune că se îndrăgostise subit, dar irevocabil de altcineva?

― Nu, Bart. Totul este în regulă. Te voi suna mîine sau poimîine ca să te anunţ ce am de gînd.

Sandra Brown

― În regulă, Iubito. Ai grijă de tine. Ştii că sînt mulţi trăsniţi în San

Francisco. Fii atentă.

― Voi fi. Promit. La revedere, Bart.

― La revedere, scumpo.

Erin se uită la diamantul de pe degetul ei admirîndu-l pentru ceea ce reprezenta, o piatră preţioasă perfectă, de o valoare inestimabilă. Dar reflexele lui erau reci. Nu radia nici un pic de căldură. Nu-i incendia sufletul aşa cum o făcea o pereche de ochi albaştri cu sprîncene aurii. Acei ochi aveau mai multe faţete şi prisme luminoase mai capricioase decît cele ale pietrei şlefuite.

Îşi scoase inelul din deget şi, întorcîndu-se ca o somnambulă în dormitor, se îndreptă spre măsuţa de toaletă pe care îşi lăsase caseta cu bijuterii. Ridicînd capacul, puse inelul înăuntru, după care închise cutia cu un gest hotărît.

Între timp, îşi uscase şi-şi aranjase părul, îmbrăcase o pereche de pantaloni de lînă şi un pulover de angora, căci tremura din cauza slăbiciunii.

 

După ce făcuse baia fierbinte, se simţise minunat, dar după un timp simţi că o apucă din nou slăbiciunea şi că ameţeşte. Avea nevoie disperată să o susţină cineva.

Coborî scările şi vorbi cu Mike, care stătea de pază ia telefonul de pe biroul din camera de zi.

Ducîndu-se în bucătărie, aprinse lumina. Ploaia se oprise, dar după-amiaza mai era încă posomorită şi cerul era acoperit de nori. Nu găsi oala cu supa de cartofi la care se referise Lance, aşa că îşi făcu un sandviş cu brînză şi bău un pahar cu suc de roşii.

Aproape că isprăvise de mîncat sandvişul şi sorbea sucul de roşii, cînd uşa se deschise şi intră Lance. Faţa ei se lumină imediat. Ştia că arata drăguţă şi proaspătă, îmbujorîndu-se de plăcerea de a-l revedea!

Va îndrăzni oare să o sărute în prezenţa lui Mike?

Cuvintele cu care voise să-l întîmpine îi îngheţară pe buze, cînd Lance se răsuci, închise uşa şi veni în faţa ei. Trăsăturile feţei lui erau mai aspre şi mai reci decît fuseseră în prima zi în care îl cunoscuse. Ochii îi licăreau ca bucăţile de gheaţă albăstruie, parcă încercînd să treacă prin ea. Corpul lui era încordat, muşchii îi tresăreau de furie.

― Văd că te-ai mai întremat. E uimitor ce minune poate face un mic antrenament. Tonul vocii lui era amar şi cuvintele pe care le rostea erau aspre şi pline de insinuări.

― Mă simt mult mai bine, spuse ea cu teamă. De ce o privea astfel? Ai... ai vrea ceva?

Detesta faptul că se bîlbîia. Ce-i făcuse să se poarte atît de agresiv? Oare nu-şi măi amintea ce se întîmplase între ei cu cîteva ore înainte?

― Nu. Nu pot să sufăr sucul de roşii.

― Vrei ceva rece?

― Nu, mulţumesc, domnişoară O'Shea, spuse el cu o politeţe exagerată. De fapt, am venit să văd dacă poţi să-mi împrumuţi maşina ta. Maşina pe care ai închiriat-o, se corectă el. Tocmai m-a sunat Clark şi mi-a spus că maşina cu care a luat-o pe doamna Lyman a rămas în pană. Ei sunt la garaj. M-a rugat să vin s-o iau de acolo.

― Da, desigur.

― M-a rugat să te iau şi pe tine, dacă te simţi în stare să mergi. Erin se ridică clătinîndu-se şi fu de acord.

― Aş fi bucuroasă să vin şi eu. Aş putea să respir nişte aer curat.

― Nu ştiu de ce, domnişoară O'Shea, dar mie nu mi se pare că ţi-ai revenit foarte bine, mîrîi el. Îi întoarse spatele şi părăsi încăperea, îndreptîndu-se spre camera de zi.

De ce se purta astfel cu ea? Ce se întîmplase în decursul celor cîtorva ore ca să-l transforme pe amantul tandru şi nestăpînit în bărbatul sarcastic şi detestabil? Cum putea cineva să ridiculizeze o unire sexuală atît de explozivă?

― Răspunsul la aceste întrebări o lovi ca o găleată cu apă rece pe care o arunci în faţa cuiva. Pentru el nu fusese la fel de cutremurătoare. Astfel de lucruri erau probabil banale pentru un om ca Lance. în acest caz, nu fusese vorba de o iubire oarbă. Ştia că şi alte femei ar fi fost atrase de aspectul lui frumos şi viril. Erin O'Shea sporise numărul femeilor care satisfăcuseră apetitul sexual al domnului Lance Barrett. El era în stare să uite repede ceea ce se întîmplase.

Ea nu fusese decît veşnica fraieră. Nu mai era j în stare nici să protesteze. îşi pierduse complet sentimentul conştiinţei de sine. Erin O'Shea, care i se lăuda întotdeauna cu înalta ei moralitate şi cu stilul ei de viaţă circumspect, îşi dăruise corpul unui om lipsit complet de moralitate. Acum, din cauza atitudinii lui Lance, avea un sentiment de vinovăţie şi lipsă de stimă faţă de propria ei persoană.

El o trata cu o grosolănie şi un dispreţ care nu puteau fi iertate, pentru ca apoi să-i întoarcă vesel spatele şi să iasă din cameră ca să se plimbe.

Dacă i-ar fi aruncat insulte, ar fi putut să le suporte, căci simţea că le merită. Dar dintr-odată deveni extraordinar de furioasă. La fel ca majoritatea femeilor, singurul lucru pe care nu putea să-l tolereze la un bărbat era indiferenţa.

Se repezi afară din bucătărie, cu ochii ! furtunoşi, gata de bătălie. Îşi pierdu din elan cînd îl văzu pe Lance sprijinindu-se de birou şi vorbind calm cu Mike. Purta ochelari, întrucît studia un raport pe care-l adusese unul din agenţii lui. Tocmai atunci el îşi ridică ochelarii deasupra frunţii. Era un obicei care-i plăcea atît de mult.

― Lance, ce nu este în regulă? spuse ea liniştit.

El yeni spre ea, în semn că-i auzise cuvintele, La naiba! Îşi zise el în gînd. De ce trebuia să fie aşa de frumoasă? Puloverul de culoarea coralului se potrivea perfect cu culoarea pielii ei, la fel de frumoasă pe tot corpul. Pantalonii gri se mulau perfect pe fundul el micuţ, ai cărui muşchi tari avea impresia că-i atinge cu mîinile. Părul cîrlionţat şi moale îi împodobea delicat capul şi el ştia cit de minunat se simţea ea cînd i-l mîngîia cu degetele lui puternice. Ochii care-l fermecaseră din primul moment, radiau de fericire. Era acea fericire care trăda în mod evident faptul că cunoscuse de curînd un bărbat. Pe el.

Aproape se convinsese că atunci cînd o va vedea din nou, departe de ploaia care sporea nota de intimitate a dormitorului, întregul mister i se va releva ca fiind fals, iar impresia de vrajă îi va apărea ca o farsă. Nimic n-ar mai fi fost atît de bine. Judecata lui înşelată amplificase o experienţă sexuală minoră, ridicînd-o la valoarea unei experienţe de cunoaştere sufletească.

Cum a putut ea să trăiască pînă atunci fără să se fi culcat niciodată cu un bărbat? Revelaţia neaşteptată a virginităţii ei aproape că-l blocase. Aproape, căci în momentul aceia, nici iadul, nici potopul n-ar fi putut să-i mai oprească.

Dar cum rămînea cu soţul ei? Poate că minţise în privinţa lui. Acel caraghios logodnic ai ei trebuie să fie un adevărat, neghiob. Orice bărbat atît de prost încît să lase o astfel de femeie să rămînă inocentă ar merita să fie trădat de micuţa tîrfă.

Oftă adînc. Foarte bine, Barrett, ea nu este o căţea trădătoare. Pînă acum cîteva ore fusese virgină. Lance Barrett nu fusese niciodată un violator de virgine. Nu el o forţase. De ce oare se supusese fără să spună un cuvînt? De ce? De ce îl lăsase să facă dragoste cu ea?

În afară de asta, de ce participase atît de intens, făcîndu-l şi pe el să se simtă, din acea dimineaţă, virgin?

Niciodată nu fusese acceptat atît de profund şi spontan. îl prinsese în cursă atît de strîns, încît simpla unire fizică se sublima în absorbţie spirituală. Chiar după ce îi oferise tot ce avea mai bun în ei, nu reuşea să uite sentimentul de intimitate care le unea corpurile. Numai printr-un act de voinţă reuşea să o părăsească, înainte de a deveni din nou victimă a foamei de ea. în timp ce o privea, neştiind dacă să-i ardă o palmă zdravănă peste gura care minţea sau să o sărute pînă cînd ar face-o să-i strige numele, o lumină orbitoare explodă simultan în inferiorul lor, unindu-i.

Brusc, el spuse:

― Pune-ţi haina şi ia-ţi cheile de la maşină. Întorcîndu-se către Mike îi zise:

― N-o să dureze mult. Mă voi întoarce repede.

― Este în regulă, Lance, spuse Mike scurt!

Cu un gest ferm ai mîinii, el o apucă de braţ şi o conduse spre Mercedes.

― Ai încredere în felul cum conduc eu? întrebă el.

― Singurul lucru pe care sînt convinsă că-i faci bine este că te porţi ca un barbar.

Îşi smulse braţul din mîna lui şi-i aruncă cheile. El deschise ambele uşi cu putere şi începu să înjure, deoarece motorul rece al maşinii nu pornea, avînd nevoie de ceva timp ca să se încălzească. În cele din urmă, reuşi să ambaleze motorul şi să iasă pe şosea.

Era bine să fii în aer liber. Erin apăsă pe bufonul care-i coborî fereastra şi inspiră aerul rece al serii. Merseră cu viteză, în linişte. Mîinile iui Lance ţineau volanul strîns, iar ochii lui tiu se despărţeau de şoseaua pe care mergeau.

În mintea lui Erin se împleteau uimirea, jignirea şi furia, dar nu vroia să-i dea ocazia lui Lance să vadă cît era de amărîtă. Se frămînta îngrozitor, încercînd să afle ce-l determinase să-şi schimbe atît de drastic atitudinea faţă de ea. N-a trebuit să aştepte prea mult ca să afle.

Erin se uită la el cu surprindere, văzîndu-l că iese din şoseaua principală pe o alee mărginită de copaci. Îşi dădu seama că se aflau în parcul Golden Gate, dar locul acela era pustiu şi neluminat. El frînă maşina brusc şi opri motorul. Copaci înalţi îşi ridicau tulpinile deasupra lor, ca nişte umbrele lipsite de mătase.

Umezeala ceţoasă a serii îi învăluia într-o linişte apăsătoare.

Lance îşi puse braţul drept pe speteaza scaunului ei şi o privi drept în faţă. Chipul lui era scăldat de umbre adînci, care-i dădeau un aer sinistru.

Pentru moment, Erin simţi că i se face frică.

― Trebuie să fii foarte mîndră de tine, domnişoară O'Shea.

― Ce vrei să spui? întrebă ea.

― Vreau să spun că poţi să te feliciţi că ai reuşit să-l transformi într-un dobitoc pe un om suficient de matur ca să nu poată fi păcălit.

― Te rog, Lance, nu înţeleg ce vrei să spui. Se străduia să fie rezonabilă cu toate că inima-i bătea foarte tare. N-ar fi trebuit să ne întîlnim cu...

― Ei pot să aştepte, zise el scurt. Vreau să fii a mea aici şi acum. Furia ei creştea la auzul cuvintelor pe care ie rostise el cu un ton atît de condescendent.

― Ce să fiu? Nu înţeleg ce spui.

Fu mirată să-l vadă că zîmbeşte, dar zîmbetul nu i se reflecta şi în ochi.

― În mod sigur, iubito, sconcsului aceluia bătrîn şi singur îi este dor de tine, spuse el imitînd perfect vocea nazală a lui Bart Texas.

Începu să înţeleagă şi fu cuprinsă de furie din pricina umilinţei.

― Ai ascultat! Al tras cu urechea la convorbirea mea! Ridică din umeri nepăsător.

― De obicei ascult toate convorbirile care se fac în casa familiei Lyman. Ştiai acest lucru.

Ştia, dar uitase.

― Dar tu ştiai că acea convorbire îmi aparţine mie personal. Nu se poate să fi prezentat interes şi pentru tine!

― O, ba da, domnişoară O'Shea, obiectă el. Ai rămîne uluită dacă ai şti ce plin de informaţii sînt. Acum ştiu cît de mincinoasă şi prefăcută poţi fi.

― O, nu sînt! negă ea cu înflăcărare.

― Nu? Mi-e dor de tine, Bart. Te Iubesc Bart, o Imită el pe Erin. Ai uitat să-i spui bătrînului Bart ce făceai cu cîteva minute înainte de a suna.

― Este dezgustător ce spui, rosti ea.

― Cred că Bart ar găsi că este dezgustător să audă că în această dimineaţă logodnica lui a învăţat să facă dragoste cu un talent incredibil.

Îl pocni fără să se gîndeasca. Nici nu şi-a dat seama că a făcut-o, pînă ce nu a auzit pocnetul plesniturii în atmosfera tensionată ce domnea în maşină. O durea palma, dar merita să vezi expresia de uimire de pe faţa lui Lance.

Victoria ei fu de scurtă durată, căci el se pregăti să acţioneze. Întinzînd mîna, îi apucă încheietura ca într-o menghină de fier.

― Dacă mai faci vreodată aşa ceva, îţi rup braţul! o ameninţă el şi ea îl crezu. Vocea lui suna ca şi cum ar fi avut pietre în gît. Cunosc genul dumitale, domnişoară O'Shea.

Se crispă din cauza durerii provocate de apăsarea degetelor lui pe încheietura mîinii.

― Eu nu sînt un gen! ripostă ea cu mai multă înflăcărare decît simţea.

― Ba da, eşti, spuse el cu o nuanţă de decepţie în glas. E nostim să te distrezi cu un funcţionar guvernamental, să te joci de-a spionii şi să ştii că acasă te aşteaptă milionarul tău din Texas.

― Nu-i aşa! spuse ea. Lacrimi de durere îi şiroiau pe obraji. Nu plîngea din cauza durerii provocate de apăsarea degetelor lui în carnea ei, ci de durerea provocată de faptul că-şi dădea seama de părerea proastă pe care o avea despre ea.

De-ar lăsa-o măcar să-i explice.

― Ei bine, jocul s-a sfîrşit. Poate că-ţi face plăcere să faci slalom cu mine, dar eu nu joc niciodată în afara terenului meu de joc.

― Teren? a întrebat ea plină de remuşcări. De ce crezi că ne aflăm pe terenuri diferite?

― Pentru că, la naiba, tu conduci un Mercedes alb, iar eu un Chevrolette maron. Asta chiar nu-ţi spune nimic? Îi dădu drumul din strînsoare atît de brusc, încît ea se clătină şi căzu peste ei datorită inerţiei. El se îndepărtă de ea şi privi la fereastra de peste drum.

Îi trebuiră cîteva minute ca să-şi dea seama de sensul cuvintelor lui. Cînd îşi dădu seama izbucni:

― Cum îndrăzneşti să mă insulţi în felul acesta? ţipă ea. Cum îndrăzneşti să te gîndeşti că pentru mine ar fi important ce fel de maşină conduce un om sau cîţi bani are. Eu... eu m-am... Eu m-am culcat cu tine pentru că aşa am vrut.

― Serios? întrebă el cu un glas mătăsos privind-o din nou în ochi. Se apropie de ea, ţinînd-o lipită de speteaza scaunului şi avînd mîinile pe umerii ei. Nu-ţi place cum face dragoste Stanton? Cum te-ai scuza faţă de bietul Bart dacă te-ar fi găsit în noaptea nunţii mai puţin pură? în acel moment ei ar fi fost îndreptăţit să se gîndească că soţul tău ţi-a luat ceea ce-i aparţinea de drept.

― Încetează, te rog! zise ea.

El se aşeză cu greutatea lui pe ea şi şopti cu voce joasă:

― Cînd te ţine, te contopeşti cu el în felul acesta?

Ea se zbătu şi încercă să-l îndepărteze, dar el era mult prea puternic şi mişcările corpului său peste a! el îi dădeau un avantaj.

― Cînd te sărută, scoţi acelaşi scîncet de pisică din gît?

încercă să o sărute, dar ea îşi întoarse capul. Mîna lui îi apucă maxilarul şi-i ţinu capul nemişcat în timp ce buzele lui le apăsau cu brutalitate pe ale ei. Ea se lupta cu el, dar forţa cu care o domina era de neînvins. Apăsarea degetelor lui asupra maxilarului ei era atît de puternică, încît ei îi fu frică să nu-i pocnească oasele.

― Corpul tău îi răspunde tot aşa cum îmi răspunde şi mie?

Îi dădu jos haina şi-i acoperi sînii cu mîinile. Cu toate că nu vroia, ea simţi că răspunde mîngîierilor lui. Degetele lui apăsau micile ridicături şi le mîngîiau uşor. Ceea ce el dorise să fie agresiune, devenise mîngîiere. Îşi băgă mîna sub puloverul ei şi o apăsă pînă cînd carnea i se strînse între degete. Îi desfăcu sutienul şi-i prinse sfîrcul încordat cu degete care nu mal erau brutale, degete care doreau să provoace plăcere.

Îşi continuă asaltul numai cu gura. Treptat şi aceasta încetă să mai posede cu forţa devenind tot mai convingătoare. Schimbarea atît de delicată a caracterului sărutului nu fu conştientizată de Erin decît în momentul cînd se auzi gemînd de plăcere. Buzele ei se muiară acceptînd puterea ademenitoare a limbii lui. Corpul i se îndoi în mîinile care o explorau. Nu-şi dădu seama că spusese „Oh, Lance” decît în momentul în care acesta se îndepărtă de ea.

Numele lui, rostit la urechea lui cu o deziluzie atît de mare, îi trezi furia şi resentimentul de care fusese cuprins cînd auzise conversaţia ei cu Stanton. Lance se retrase repede în spatele volanului maşinii, pe care-l apucă strîns cu mîinile ca şi cum ar fi vrut să-l smulgă şi să-l distrugă. îşi lăsă fruntea să se odihnească pe încheieturile mîinilor.

Doamne! Ce era să facă!

Erin privea cu un sentiment de neajutorare totală. Umerii lui Lance se prăbuşiseră şi îşi acoperea ochii cu palmele în timp ce îşi trecea degetele prin părul des şi răvăşit. Pieptul i se mişca, în timp ce respira adînc ca să-şi revină.

În cele din urmă, ridică spre ea nişte ochi rugători şi-şi desfăcu braţele în semn de consternare.

― îmi pare rău, zise el. Niciodată, niciodată în viaţa mea eu... Dacă te-am jignit... Iartă-mă, repetă ei răguşit. îşi închise ochii. Vorbea mai mult cu el însuşi decît cu ea, vocea lui exprimînd disperarea: nu ştiu ce se întîmplă cu mine.

Melanie nu păru să-şi dea seama de tensiunea care exista între ceilalţi doi pasageri din maşină. Cei trei rămaseră tăcuţi pînă acasă.

Erin observă că ochii cumnatei el erau roşii şi umflaţi, dovedind că plînsese de curînd. Femeia care de obicei era bucuroasă de venirea lor, de-abia că le adresase un „bună”, el şi lui Lance, şi se urcase imediat pe bancheta din spate. Lance îi dăduse dispoziţie lui Clark să stea la maşină pînă se efectua mica reparaţie.

Melanie se ghemui în colţul banchetei şi era evident că nu avea chef de vorbă. De cînd sosise la San Francisco, Erin nu-şi amintea să o fi văzut pe Melanie atît de necăjită. Avea o depresiune prea mare ca să poată plînge, o disperare lipsită de speranţă, care nu-şi găsea alinarea pe căi fireşti.

Cum păşiră pragul casei, Melanie îşi ceru scuze şi urcă pe scări.

Erin şi Lance nu schimbară nici măcar un cuvînt. Ea îşi lăsă haina în cuierul din hol şi se duse la bucătărie să bea o înghiţitură de apă. Cînd se întoarse prin holul dinspre scări, îl întîlni pe Lance care venea în camera de zi după ce se consultase cu Mike.

Vorbele reci, impersonale, cu care o salută, erau ale unui străin. Deşi chiar astăzi stătuse în braţele lui, ascultîndu-i efuziunile pasionale. Îi cunoştea corpul în intimitate, în schimb omul îi era complet necunoscut.

Furia lui era explicabilă. Interceptase conversaţia ei cu Bart şi-i dăduse o interpretare complet greşită.

Cum putea să o creadă capabilă de o asemenea duplicitate? îşi imagina oare cu adevărat că ea ar fi putut califica relaţia dintre ei ca fiind întîmplătoare? Atunci înseamnă, că nu o cunoştea. Aceasta era problema. Ei nu se cunoşteau unul pe altul aşa cum trebuie.

Odată ajunsă în camera ei, se pregăti imediat de culcare. Abia închise lumina din dormitor, pregătindu-se să se urce în pat, cînd auzi o bătaie uşoară în uşă.

― Sînt eu.

― Intră, Melanie. Nu m-am culcat încă, răspunse Erin.

Melanie îşi făcu apariţia în cămaşă de noapte peste care avea un halat uşor ce-i acoperea cămaşa.

― Te deranjez?

― Bineînţeles că nu. Ce-ai făcut astăzi? o întrebă Erin pe tînăra femeie care se aşeză disperată în fotoliu.

― A fost îngrozitor, Erin. Capul ei blond se clătina în stînga şi-n dreapta. Părinţii mei mă îmbolnăvesc de nervi. M-au sunat la telefon dimineaţa devreme, insistînd să mă duc să-i vizitez astăzi. Ştii ce vroiau să încerce să mă convingă? Să divorţez. Vor să depun dosarul de divorţ contra lui Ken.

― Oh, Melanie! Dar cum pot să se gîridească la aşa ceva, tocmai acum?

― Nu ştiu. Nici nu i-aş fi ascultat, bineînţeles, dar ei continuau să mă convingă cu toate argumentele de care dispuneau că trebuie s-o fac. Nu luau îri consideraţie nici unul djn argumentele mele. Eu îl iubesc pe Ken. Îşi acoperi faţa cu mîinile şi începu să plîngă cu suspine care îi frîngeau inima lui Erin.

Îngenunche în faţa cumnatei ei şi încercă să o liniştească, luînd-o în braţe.

― Din cauza tatei a făcut Ken ceea ce a făcut. Îi ţinea permanent sub tensiune pe Ken la bancă, deoarece îi dădea întotdeauna sarcini imposibil de rezolvat şi apoi îl critica în faţa altora atunci cînd nu le realiza. Ken depunea eforturi intense, dar orice ar fi făcut nu era apreciat de tata. De un an încoace, vroia să-şi schimbe serviciul, dar l-am rugat să nu o facă. Întrucît tata nu are un băiat, m-am gîndit că Ken ar putea să fie pentru el fiul pe care şi-i dorise atît de mult. Am fost atît de egoistă! Nu mi-am dat seama cît de mult îl afectau pe Ken toate acestea.

― N-ai ce să-ţi reproşezi, Melanie. Ken este adult. Poate că într-adevăr fusese ofensat simţindu-se inutil şi nesigur pe el, dar, oricum, dacă a greşit va trebui să suporte consecinţele. El e conştient de asta. N-are de ce să te învinovăţească. Sînt sigură.

― Atunci de ce n-a încercat măcar să ia legătura cu mine? Nu l-am văzut şi nici nu am auzit de el de cînd a plecat la servici în dimineaţa aceea. Erin, sînt nenorocită fără el.

Erin oftă şi o mîngîie pe Melanie, încercînd să-i aline cît de cît suferinţa.

― Cred că nu-ţi dă nici un semn de viaţă pentru că te iubeşte. Nu vrea să te implice în nici un fel în acea treabă urîtă. Vrea să te protejeze.

― Aş vrea să fiu protejată mai puţin, dar să îl am pe el, Erin zîmbi cu delicateţe.

― Eu pot să înţeleg, dar un bărbat nu cred că poate. Pentru, moment gîndurile ei deveniseră introspective şi spuse: Ei văd lucrurile complet altfel decît noi.

Melanie îşi şterse nasul cu o batistă pe care i-o dădu Erin. Ştergîndu-şi lacrimile, spuse:

― Astăzi nu am fost acasă să te ajut. Nici măcar nu te-am întrebat cum te simţi.

― Mă simt bine. Mult mai bine.

Melanie încuviinţă din cap, absentă. Erin îşi dădu seama că mai era încă mîhnită. Absenţa soţului ei era motivul suferinţei ei, suferinţă pe Descoperirea:

care trebuia să o suporte singură.

Confirmînd presupunerile lui Erin, Melanie spuse:

― Dacă nu te superi, cred că mă voi întoarce în camera mea. Nu sînt o companie prea plăcută în seara aceasta. Vreau să mă întind în patul în care dorm împreună cu Ken şi să mă gîndesc la el. Ţi se pare caraghios?

― Mi se pare perfect normal. Dacă simţi nevoia să vorbeşti cu cineva la noapte îţi stau la dispoziţie. Nu mă vei deranja deloc.

― Mulţumesc, Erin. Eu... eu sînt într-adevăr bucuroasă că eşti aici. Se îmbrăţişară.

― Şi eu sînt bucuroasă că mă aflu aici. Noapte bună.

― Noapte bună.

Erin dormise atît de mult în cursul zilei, încît se gîndea că nu va mai putea să doarmă noaptea, dar a fost foarte simplu. Ar fi vrut să analizeze comportamentul ciudat a lui Lance, dar mintea refuza să se concentreze asupra acestui lucru.

Dispariţia lui Ken era o problemă cu care încă se mai confrunta, iar nefericirea lui Melanie o îngrijora foarte mult. Ca să se protejeze creierul ei refuza să se mai gîndească ia asemenea lucruri şi adormi îndată ce puse capul pe pernă.

Visele ei se învîrteau în jurul lui Lance. Odată, el era crud şi răzbunător. Altădată ea era imobilizată într-o îmbrăţişare care o asfixia şi făceau dragoste împreună. Degetele mîinii îi simţeau părul mătăsos. Mirosul lui îi era acum atît de familiar, fusese invadată de el atunci cînd se apropiase de ea.

Îi repeta numele aproape în urechi. Erin, Erin, Erin. Îl trăgea mai aproape de ea şi-l îmbrăţişa.

Cînd deschise ochii, crezu pentru moment că visează în continuare! Lance îi şoptea numele încet. Se aplecă deasupra ei. Braţele ei îi cuprinseră gîtul.

― Ce? zise ea cu răsuflarea tăiată, trăgîndu-şi braţele şi căutînd grăbită cuverturile.