Capitolul patru.

 

Erin răsfoia albumul cu fotografii, cînd Lance se întoarse în cameră cîteva ore mai tîrziu. Nu era chiar unsprezece noaptea, însă corpul ei funcţiona după ora de la Houston şi din cauza evenimentelor de peste zi, se simţea extenuată. Cu toate acestea, nu se întinsese pe canapea pentru a uita de toate în somn.

Studia cu atenţie fotografiile din album, căutînd în fiecare dintre ele trăsături ale personalităţii fratelui ei. Melanie îi adusese albumele împreună cu păturile şi pernele, cu care venise încărcată.

― Domnul Barrett m-a rugat să-ţi aduc toate aceste lucruri, l-am propus să te lase să dormi în dormitorul de oaspeţi de sus, dar el nu a fost de acord.

― Îmi închipuiam, murmură Erin.

― Mi-am amintit că aceste albume erau strînse în dormitorul nostru. Ai vrea să-ţi arunci o privire prin ele?

― Mulţumesc, Melanie. Nu pot să-ţi spun cît de plictisitori au devenit pentru mine pereţii acestei camere. în plus, vreau să aflu tot ce pot despre Ken.

Afişînd o înţelegere care o surprinse pe Erin, Melanie spuse:

― Mi-ar face plăcere să rămîn să mai vorbim, dar cred că ar trebui să te las singură. Trebuie să încerci să regăseşti peste treizeci de ani din viaţa lui Ken.

Erin simţi nevoia să se apropie de cumnata ei şi o sărută pe obraz.

― Mulţumesc că m-ai acceptat. Sînt sigură că atunci cînd va fi găsit Ken, totul va fi bine pentru amîndoi. Îţi voi sta întotdeauna la dispoziţie cînd vei avea nevoie de vreun ajutor.

― Oh, Erin, Ken te va iubi, cu siguranţă. O ştiu de pe acum. Din nou vocea ei semăna cu cea a unui copil nevinovat.

Erin îşi scoase pantofii şi-şi strînse picioarele sub ea, stînd în colţul canapelei din piele şi începu să studieze fotografiile. Erau fotografii de ale lui Ken alături de un cuplu drăguţ şi care, după cum presupunea, erau, probabil, părinţii lui adoptivi. Rîse cînd văzu o fotografie a lui Ken pe cînd avea nouă ani, stînd la poarta Disneyland-ului şi purtînd o pereche imensă de urechi de-ale lui Mickey Mouse. Timp de cîteva ore, întreaga lui viaţă se perindă prin faţa ochilor ei. Pipăi o fotografie recentă, făcută la Fisherman's Wharf. Părul negru al lui Ken era bătut de vînt, avea un zîmbet şmecheresc, iar picioarele-i lungi, musculoase şi puternice erau îmbrăcate în pantaloni jerpeliţi.

Începură să-i curgă lacrimi, rugîndu-se să-l vadă cît mai repede pe omul care reprezenta singura fiinţă de pe pămînt cu care avea legături de sînge. îşi şterse faţa cu dosul palmei cînd uşa se deschise şi intră Lance.

Stătu în uşă un moment şi-şi luă singur permisiunea de a o privi pe femeia ghemuită-în colţul canapelei. Ori este cine spune că este, ori este o actriţă dată dracului, se gîndi el fără milă cînd o surprinse ştegîndu-şi lacrimile.

Oboseala de care era cuprinsă era mult prea evidentă şi se gîndi că scobiturile din obraji dădeau feţei ei un plus de amărăciune care te punea în încurcătură. Umbrele vineţii de sub ochii aceia mari, de nepătruns, îi făceau şi mai obsedanţi. Orice om cu puţină judecată ar fi fugit de ei cît de repede ar fi putut.

Îşi înghiţi nodul care i se pusese în gît în mod inexplicabil, cînd îi observase picioarele subţiri strînse sub coapse. Fusta ridicată deasupra genunchiului lăsa să i se vadă coapsele netede, zvelte, îmbrăcate în mătase.

La dracu'! se gîndi el. Dacă n-ar fi ştiut că muşchii feţei lui îi erau încremeniţi în acea implacabilă mască şi-ar fi închipuit că nu-i în toate minţile. Se simţea ca un şcolar care vedea pentru prima oară o revistă Playboy. Ar fi vrut să nu-şi amintească gustul gurii ei.

― Domnule Barrett?

Modul şovăitor în care i se adresă, îl făcu să-şi revină din nou. Poate că figura lui nu era atît de impenetrabilă pe cît îşi Imagina.

― Credeam că ai adormit deja, spuse el, închizînd uşa.

― Nu. Sînt obosită, dar cred că ziua a fost prea plină de evenimente. Apariţia lui nu avea cum să o calmeze. Dacă se lua după ceea ce simţea, prezenţa lui în cameră îi sporise neliniştea.

― Ai dori ceva de la bucătărie?

― Nu, mulţumesc. Politeţea lui era la fel de nedisimulată ca şi ostilitatea lui de mai înainte.

Îl urmări cu prudenţă cum îşi scoase cravata de la gît, pe care o purtase toată ziua cu nodul slăbit. O puse pe speteaza scaunului. Apoi îşi adună palmele la spate şi se întinse, umflîndu-şi pieptul. Era superb jocul muşchilor iui pe sub cămaşă. în cele din urmă, îşi reluă respiraţia cu o lungă expiraţie a aerului şi muşchii îi reveniră la normal.

― Ce pătură vrei? întrebă el, stînd într-un scaun mare, plin cu pături. Cu vîrful unui pantof îşi scoase celălalt pantof.

Cu ochii pironiţi asupra lui, nedîndu-şi seama care îi sînt intenţiile, Erin se bîlbîi:

― Doar nu cumva... eu... tu nu eşti... aceasta este...

― Ai putea să te exprimi mai clar, domnişoară O'Shea? întrebă el sarcastic.

Modul în care îi făcu observaţie, o înfurie.

― Cred că n-ai de gînd să dormi în scaunul ăla? El privi la scaunul pe care stătea, ca şi cum i-ar fi cîntărit meritele.

― Ba aşa mă gîndeam. Dar, dacă preferi, pot să vin lîngă tine, pe canapea...

― Stai acolo unde eşti, porunci ea, arătînd imperativ cu degetul spre ei, cînd acesta intenţiona să se ridice de pe scaun. Ce ai de gînd să faci? întrebă ea ridicîndu-se şi înaintînd doi paşi către el, cu pumnii strînşi pe lîngă coapse. Ai probabil stilul lui James Bond, dacă îţi închipui că poţi brusca o femeie toată ziua ca apoi să o seduci noaptea. Ei bine, îţi aduc chiar acum la cunoştinţă, domnule Barrett, că, spre deosebire de acele femei libidinoase pe care le vezi în filme, eu pot să-ţi rezist şi-ţi voi rezista.

― Mergi mult prea departe, domnişoară O'Shea, spuse el calm şi reţinut Tirada ei verbală păru ridicolă. Fii încredinţată că motivele pentru care împart camera cu dumneata sini: strict profesionale. Crede-mă că aş prefera să mă aflu în patul de peste drum, pe care îl folosesc de zece zile, decît să dorm în acest scaun.

― Nu am nevoie de supraveghere permanentă, zise ea. Din nou vocea lui deveni enervant de calmă.

― Probabil că nu, dar pînă voi reuşi să-ţi confirm identitatea, vei sta sub supravegherea" mea. N-aş vrea să las pe cineva înarmat sau pe vreun traficant de droguri, să dispară în noapte.

― Dar, pentru numele, lui Dumnezeu! urlă ea, ridicîndu-şi ochii spre cer.

Se trînti nervoasă pe canapea şi se îmbufnă un moment, în timp ce el începu să aleagă cuverturi şi perne. îi atrăgea atenţia fiecare mişcare a lui şi nu putea decît să privească. Trebuia să admită că ideea de a-şi petrece noaptea în aceeaşi cameră cu ei era incitantă. De fapt, era mai supărată pe ea decît pe el, pentru bătăile insuportabile ale inimii ei şi imboldurile excitante care o tulburau ca niciodată mai înainte.

După ce împărţi în mod egal lenjeria, se întoarse să o privească direct. Expresia dispreţuitoare a feţei ei le era binecunoscută funcţionarilor care lucrau la firma ei. De obicei, prevestea lucruri rele pentru cine făcea vreo greşeală stupidă.

― Aş dori să fac un duş.

― Las-o baltă!

 

― Am nevoie să mă duc la baie! exclamă ea.

― Asta îţi dau voie.

― Ce drăguţ din partea ta, gînguri ea. Trecu de el, îşi ridică cele două bagaje şi se îndreptă spre uşă.

― Arată-mi drumul, gardiene, spuse ea. Sprîncenele lui aurii coborîră ameninţător peste ochii albaştri, pătrunzători, dar-nu fu atent cînd descuie uşa şi-i arătă lumina slabă ce se vedea la jumătatea distanţei ce ducea spre o baie micuţă de sub scară.

― Eşti liberă să te îmbraci cu ceva mai comod, spuse el. Stăteau aproape unul de altul şi amîndoi erau în întuneric deplin. Din cauză că nu mai avea tocuri înalte, el o domina în înălţime şi Erin simţi dintr-odată că genunchii ei nu mai aveau puterea să o susţină. îi tremurau de oboseală.

Ca să se apere, ea spuse:

― Ţi-ar plăcea, nu-i aşa? Intenţionase ca vorbele ei să sune ca o acuzaţie, dar,1 spre disperarea ei, ele păreau că fuseseră spuse doar ca o sugestie.

Mai înaintă un pas şi-i simţi răsuflarea pe faţă, deşi întunericul îi ascundea trăsăturile. Continuă să se aplece spre ea pînă cînd o prinse între el şi perete. Corpul lui era ia fel de rigid şi de încordat ca al ei. Se simţea de parcă ar fi fost împinsă de o statuie.

Dar statuia se trezi la viaţă.

Lutul nu ajunsese încă să fie tare ca piatra. în schimb, se mula după ea. Se mlădie potrivindu-şi conturul după al ei, pînă cînd ajunse să capete o formă perfectă, complementară.

Cu colţul ochiului, ea îl văzu ridicîndu-şi braţul şi crezu că vroia să o îmbrăţişeze. El însă îşi întinse mîna ca să-i aprindă lumina din baie.

Lumina bruscă risipi clipa ce păru că a durat cît o mică eternitate. Ea se depărtă repede şi-şi trase bagajele prin uşa sălii de baie.

― Nu sta acolo prea mult, că vin să te iau.

― N-ai de gînd să pleci? întrebă ea cu groază, rezemîndu-se de uşă.

― Aş, spuse el, scuturîndu-şi capul.

Buzele ei se strînseră de furie şi în mod deliberat îi trînti uşa în faţa batjocoritoare.

îşi lăsă bagajul să-i cadă pe podea şi se aşeză pe toaletă cu braţele amorţite. Trăgînd adînc de mai multe ori aer în piept, închise ochii şi încercă să-şi şteargă din minte figura lui. Aceasta se perinda prin faţa ei şi ea continua să tremure chiar şi atunci cînd deschise robinetul de apă rece.

El era o brută. Insuportabilă, insensibilă. Iar ea stătea acolo, purtîndu-se ca o idioată, zdruncinată şi dezorientată după o uşoară atingere a lui. De fapt ar fi vrut ca ei să o sărute din nou! Ferească Dumnezeu!

Totuşi, nu putea să nu se întrebe ce ar fi simţit buzele ei dacă ar fi sărutat-o cu tandreţe. Sărutul din ziua aceea fusese un test. El vroia să ştie cît de departe mergea ea cu povestea aceea cu „fratele”. Sărutul acela fusese îndrăzneţ şi puternic. Dar, pentru o fracţiune de secundă, cînd limba lui încetase să mai sondeze ascunzişurile gurii ei, pentru ca apoi să-i atingă doar vîrful limbii, nu remarcase ea o clipă de dulce tandreţe?

Nu! se gîndi ea, pe cînd îşi spăla dinţii cu o forţă care spera să fie suficient de mare pentru a înlătura orice urmă de-a lui care mai persista.

Îşi dădu cu cremă pe faţă şi-şi perie părul Nu i-a fost prea uşor să-şi deschidă valiza cea mare în spaţiul acela mic, dar pînă la urmă reuşi să o întredeschidă astfel încît mîna ei să poată pătrunde şi să-i exploreze conţinutul.

Pipăind, reuşi să dea de o pereche de blugi şi un tricou. Pantalonii nu erau din aceia rigizi şi tari, cum obişnuia să poarte. Erau vechi, decoloraţi şi spălaţi, astfel încît deveniseră moi. Cu mare efort, reuşi să se dezbrace de costumul ei strimt şi să-şi pună pantalonii de blugi.

O clipă se gîndi dacă să-şi scoată sutienul. Nu putea să sufere să doarmă noaptea cu ei, aşa încît îl dădu jos repede, înainte de a se răzgîndi şi oftă uşurată. Deşi la ultima aniversare împlinise douăzeci de ani; ştia că ţinuta ei de manechin îi permitea să renunţe la sutien din cînd în cînd. În seara aceea, acest lucru nu avea nici o importanţă.

Cînd îşi trase tricoul pe ea, observă că acesta se mai strîmtase puţin de la ultimul spălat. În această situaţie, faptul că îşi dezbrăcase sutienul căpătă importanţă.

Fără sutien, sînii ei păreau mult prea obraznici şi dornici de libertate. Oftînd, apucă marginile bluzei şi era pe punctul de a o scoate, cînd Lance bătu la uşă.

― Gata, spuse el scurt. Ies într-o clipă. Mai am puţin şi... înainte de a-şi termina propoziţia, el deschise uşa. Avînd mîinile încrucişate peste sîni şi marginile tricoului ridicate, ei remarcă într-o clipă linia netedă a pieptului ei şi forma abia ghicită a celor două ridicături de sub ţesătura de bumbac roz şi moale.

Erin îşi trase tricoul. Atraşi ca de un magnet, ochii lui se opriră asupra sînilor ei. Mameloanele i se întăriseră şi se puteau vedea prin ţesătură, înainte de a fi fost măritată cu Joseph Green, lucrînd ani de-a rîndul ca manechin de casă de modă, stătuse ore întregi aproape goală în timp ce desenatorii şi croitoresele făceau diverse modificări la rochiile care se confecţionau. Nu fusese însă niciodată conştientă de corpul pe care îi avea. Învingîndu-şi criza bruscă de modestie, strigă:

— Eşti extraordinar de nepoliticos! Ţi-am spus că sînt gata în cîteva minute.

Lui Lance îi venea greu să vorbească. Creierul lui părea incapabil să transmită limbii mesajul corect. Se bîlbîi şi spuse cu tonul sever care-i mai rămăsese:

― Jar eu ţi-am spus că timpul acordat s-a terminat.

― Mă laşi cel puţin să iau o pastilă? Am uitat să iau astăzi. Căută în poşeta cu farduri, încercînd să nu arate că mîinile-i tremurau. Găsi flaconul cu penicilină şi scoase o pilulă.

Din cauză că nu era nici un pahar la îndemînă, îşi aruncă pastila direct în gît şi cu ajutorul mîinilor, încercă să ia cîteva guri de apă, înghiţind pilula cu greutate. Cînd îşi înălţă capul, îl văzu pe Lance în oglindă, uitîndu-se la coapsele ei în timp ce stătea aplecată deasupra chiuvetei. El îşi întoarse

în grabă privirea şi mormăi:

― Dacă vrei, poţi să-ţi laşi lucrurile aici. Nu ţi le va deranja nimeni. Coborî încet spre hol, avînd doar şosete în picioare.

Ea îi acceptă propunerea fără să comenteze, îşi lăsă valizele în baie. El nu fusese destul de politicos ca să se ofere să i le ducă, iar ea simţea că nu mai are nici energia, nici voinţa de a le transporta singură. Era preferabil să nu se certe cu el, să stingă lumina şi să-l urmeze pur şi simplu în hol, către biroul cu lambriuri.

Cînd intră în cameră, remarcă întîmplător că Lancea stinsese toate luminile, cu excepţia unei veioze micuţe ce se găsea pe măsuţa din dosul scaunului său. Ea puse una din pături pe canapeaua din piele, aşeză o pernă într-un colţ şi-şi întinse picioarele de-a lungul canapelei acoperindu-le cu o altă pătură.

Lance aştepta răbdător, cu privirea aţintită în gol, fără să scoată o vorbă. Nu făcu nici un efort ca să stingă lumina, iar Erin nu putea să doarmă cu lumina aprinsă. Ar fi fost mult prea vulnerabilă, mult prea expusă. Încercînd cu greu să nu-l privească, începu să se uite prin cameră aşa cum făcuse de fapt toată după-amiaza.

― Focul n-a ars niciodată în acest şemineu, remarcă ea. Lance nu-şi clinti capul, dar ochii lui o priviră.

― Ce-ai spus?

― Ai observat că focul n-a ars niciodată în acest şemineu? Este învelit într-o manta din lemn splendid sculptat, butucii sînt stivuiţi, dar cărămizile nu

sînt acoperite de funingine. Nu cred că a ars vreodată focul în el.

― Este o observaţie foarte corectă. Poate că ar fi trebuit să lucrezi unde lucrez eu acum.

îl privi ca să-l vadă cum rîde de ea, stînd ghemuit pe scaun. Fără să se gîndească la ce-i spusese, zîmbi şi ea.

― Ai şi tu şemineu? întrebă el.

― Trei.

― Trei?

Rîse de uimirea lui.

― Da, locuiesc în casa părinţilor mei, acolo unde am crescut. Cînd tata a murit, mama a vrut să o vîndă. Am implorat-o să o închirieze un timp şi ea a închiriat-o pentru mai mulţi ani. Apoi, cînd am plecat din New York şi m-am întors acasă, m-am mutat în ea. Este modestă, dar foarte veche şi plină de personalitate. Am redecorat-o şi remobilat-o.

― Minunat.

― Pentru mulţi oameni, ea trece neobservată, dar pentru mine ea reprezintă căminul părintesc. Cred că atunci cînd eşti adoptată este foarte important să stabileşti tradiţii de familie şi altele de acest gen. Aceasta reprezintă o parte esenţială a vieţii, capabilă să-ţi asigure o identitate.

Tăcură cîteva minute lungi, apoi Lance întrebă:

― Familia O'Shea s-a purtat frumos cu tine?

― Au fost nişte părinţi minunaţi. Nimeni nu şi-ar fi dorit alţii mai buni. Tata era înalt şi puternic. Mi s-a părut întotdeauna uriaş, chiar şi atunci cînd mă făcusem mai mare. A fost cel mai delicat om din cîţi am cunoscut, cu toate că era atît de solid. Era dulgher. Mama este mărunţică dar plină de viaţă şi are cei mai frumoşi ochi albaştri din cîţi ai văzut vreodată, ochi care rîd tot timpul. Exceptînd ochii tăi, adăugă ea în gînd.

în timp ce căsca, el îşi întinse braţele deasupra capului, apoi îşi trecu degetele prin părul şaten strălucitor.

― Hai, mai bine culcă-te. Noapte bună! spuse el, stingînd lumina.

― Noapte bună.

Ea alunecă printre pături pe spate, cu ochii deschişi în întuneric.

Îl auzi pe Lance cum se foia, încercînd să se întindă cît mai confortabil în scaun. Se auzi un zgomot de pături care se mişcă, un oftat adînc, apoi liniştea se aşternu în cameră.

După cîteva lungi momente de tăcere, ştiind instinctiv că el nu dormea, Erin şopti:

― Domnule Barrett!

― Ce-i?

Trase de cuvertură, cu degete nervoase, întunericul dădea situaţiei o nuanţă de intimitate. La fel ca amanţii după...

― Ce se va întîmpla cu fratele meu cînd îl vei găsi?

Simţi prin întuneric cum îşi schimbă poziţia din scaun. Cînd răspunse, vocea lui era joasă, ezitantă... oare tristă?

― Nu ştiu. Aceasta nu intră în domeniul meu de specialitate. El a delapidat o sumă importantă de bani de la Banca Naţională. Chiar şi doar acest furt ar fi suficient ca să fie închis ani de zile. Guvernul federal este foarte dur cu cei care-i delapidează sume de bani în dauna acestuia.

― Urmează să fie închis, spuse ea fără emoţie. Era o simplă constatare a acestui fapt. Nu se mai gîndise la asta pînă acum.

― Da. Poate că-i va fi de vreun ajutor faptul că socrul lui este preşedintele băncii. Winslow nu s-a adresat poliţiei locale, deşi noi folosim o parte din oamenii lor antrenaţi^să caute acul în carul cu fîn, ca să spunem aşa. în cazul în care Lyman nu a cheltuit banii şi poate să-i înapoieze, e posibil ca el să scape doar cu o amendă bună şi cu o eliberare condiţionată.

― Vorbeşti într-adevăr serios?

Vocea lui păru obosită şi resemnată cînd spuse.

― Nu. Cîteva momente mai tîrziu, adăugă: în toţi anii în care am făcut această muncă nu am înţeles niciodată mentalitatea criminalului.

― Fratele meu nu este criminal! ţipă ea.

― A înfăptuit o crimă. Prin definiţie acest lucru îl face criminal, motivă el. Ea oftă adînc, plină de remuşcări.

― Ai într-adevăr dreptate. Îmi pare rău. Ce spuneai?

― Spuneam că mi se pare că a întrecut orice limită. De ce a făcut-o? De ce a riscat tot? Ca să o părăsească pe doamna Lyman? A fost o prostie din partea lui să procedeze astfel. Trebuia să ştie că îl vom prinde.

Erin fu surprinsă de tonul mînios al vocii lui. Era ca şi cum ar fi dorit să nu trebuiască să-l găsească pe Ken.

― Melanie va suferi îngrozitor din cauza aceasta. Cred că nu-şi dă seama cît de gravă este situaţia.

― Nu-şi dă seama. E doar o copilă dulce. Ştii, noi am fi putut să ne stabilim sediul oriunde. Unul din motivele pentru care sîntem aici este ca să o protejăm pe ea. Nu ştiu dacă Lyman lucra singur sau împreună cu alţii. Ea poate deveni victima nevinovată a cuiva care încearcă să se răzbune. Doamne, nu ştiu ce să mai cred! Exasperarea lui faţă de cazul de care trebuia să se ocupe era foarte clară şi Erin se simţi vinovată pentru faptul că dădea dureri de cap în plus.

Întrebă încetişor:

― Dar cu mine cu rămîne? Crezi că sînt un asasin a cărui apariţie e menită să creeze confuzie şi care a venit cu o poveste rostită printre suspine, ca să cîştige afecţiunea unei tinere vulnerabile ca apoi să o omoare?

Urmă o pauză semnificativă, după care el recunoscu:

― Mi-a trecut prin minte aşa ceva.

― înţeleg, şopti ea.

Capul îi vîjîia de tot ceea ce-i spusese el, dar părea prea uşor ca să rămînă pe pernă. Se agita continuu în spaţiul îngust al canapelei, încercînd să găsească o poziţie confortabilă care să-i permită să beneficieze de somnul de care avea atîta nevoie. În cele din urmă, enervată din cauza insomniei, se aşeză pe spate şi-şi puse braţele deasupra capului.

Să fi fost foşnetul hainelor sau pocnetul genunchilor lui lovind canapeaua care-i atraseră atenţia că el nu se mai afla pe scaunul pe care stătuse? Nu ştia. Ştia doar că dintr-odată el se apropiase atît de mult încît îi simţea căldura pe care i-o împrăştia corpul. Ea stătea perfect nemişcată şi nu îndrăznea nici măcar să clipească.

― Nu ştiu cine eşti sau ce eşti, dar nu eşti criminală. Vocea lui era gîtuită de emoţie, dar de-abia apucă să o analizeze, că-i simţi buzele lîngă ale ei.

Oare buzele ei lăsară să-i scape un geamăt uşor de plăcere? Oare îşi întorsese capul din dorinţa ca el s-o sărute? De ce buzele lui tînjeau după ale ei, amestecîndu-se cu ele în ritmul aceloraşi bătăi de inimă şi pretinzînd supunere totală?

Întunericul care-i învăluia înlătură ostilitatea, prudenţa şi suspiciunea care-i despărţeau. în învelişul de catifea neagră, unde nu există divergenţe şi unde nu se mai păstrează secrete, ei simţiră că-şi pierd identitatea. Divergenţele care existau între ei păreau nesemnificative şi încetară într-adevăr să mai existe. Nu mai erau decît doi oameni animaţi de aceeaşi dorinţă, căutînd o împlinire pe cît de puternică, pe atît de greu de realizat.

Buzele Erinei uşor întredeschise erau moi şi dulci în strînsoarea buzelor lui. Cu buzele, dinţii şi limba, el o gusta, o savura şi şi-o imprima în minte pînă cînd, cu respiraţia întretăiată, ea îi şopti numele.

Braţele ei coborîră neputincioase şi-i luă capul în mîini. Simţi de-a lungul gîtului sărutările lui fierbinţi şi înflăcărate. Cu mîinile lui mari, el îi prinse întreaga regiune a coastelor. Degetele lui se mişcau pline de dorinţă pe sînii ei, pe care-i atingea uşor. Cînd faţa lui i se opri între sîni, ea îşi băgă degetele în părul auriu şi des. Sub răsuflarea lui umedă, îşi simţi pielea arzînd sub ţesătura tricoului. Cu ajutorul ei, el înlătură ultimul obstacol. Degetele i se delectau pe pielea fină, pe care o explora centimetru cu centimetru, de la gît pînă spre talie.

Apoi o sărută o dată pe fiecare sîn. Cu sfîrcurile sînilor între buze, muşchii obrajilor lui se contractară. Ca şi cum ar fi fost conectaţi printr-un fir invizibil, ea simţi adînc în pîntece dulcea zvîcnitură a sînilor. În adîncuri izbucni un mic vulcan care-i umplu venele cu lavă curgătoare şi-i scăldă corpul într-o ploaie de foc lichid.

― O, Doamne...

Geamătul lui se născu din agonia uitării. Îi acoperi sînii cu palmele. Buzele lui se uniră din nou cu ale ei. Foamea lui feroce era determinată numai de dorinţa de a-i provoca şi ei plăcerea pe care o simţise cînd o sărutase. Deşi limba lui o forţa să-l sărute într-un mod în care făcuse pînă atunci, gesturile lui erau delicate.

Deodată, el îşi înălţă capul. Ea îl simţi privirea. Nu putea să-i distingă trăsăturile în întuneric, dar privirea ochilor lui era intensă, chiar dacă nu era lumină. Se simţi imobilă şi tăcută sub influenţa acelei puteri hipnotizante.

― Nu mi s-a întîmplat niciodată aşa ceva, rosti el. înţelegi Erin? Vocea lui era impunătoare, forţînd-o să înţeleagă ceea ce vroia să-i transmită prin cuvinte.

― Nu mi s-a întîmplat niciodată aşa ceva. înţelegi?

împietrită, ea dădu din cap:

― Nu.

Dar, bineînţeles, în întuneric, el nu putea să o vadă.