Capitolul şapte.

 

Cînd Erin se trezi, îşi dădu seama că trebuie să fi fost trecut de amiază, judecind după poziţia razelor de soare care băteau în fereastră. Stătea nemişcată, aşteptînd ca stomacul să-i fie asaltat i de noi crampe, dar nu se întîmplă nimic.

Singurele simptome pe care le mai avea erau o slăbiciune în fiecare mădular şi o durere în fiecare j muşchi al corpului.

Întorcîndu-se pe o parte, observă că cineva se gîndise la ea, lăsîndu-i un vas cu gheaţă pe măsuţa de lîngă pat. Îl deschise, scoase două cuburi de gheaţă mici şi le puse pe limba ei albă şi uscată. Adormi înainte ca acestea să se topească în întregime.

Seara tîrziu, văzu prin fereastră cerul uşor roşiatic, cînd se trezi în zdrăngănit de vase. Se răsuci pe partea cealaltă şi o văzu pe Melanie aducînd o tavă.

― În sfîrşit, eşti trează, exclamă ea fericită, începusem să cred că vei dormi o veşnicie, dar domnul Barrett a spus să nu te trezesc în nici un caz.

― Melanie! zise Erin cu vocea răguşită. Ce se întîmplase cu vocea ei?

Încercă să-şi cureţe gîtul uscat şi zise din nou:

― Melanie, îmi pare rău că trebuie să te deranjez atît.

― Erin! Te rog nu mă jigni cerîndu-ţi iertare. Doar n-ai vrut să fii bolnavă.

― Ştiu, dar te-am deranjat atît de mult. Ca şi cum n-ai avea şi aşa destule pe cap. Încercă să se ridice în şezut, dar de-abia reuşi să se sprijine pe pernă.

Melanie aşeză tava pe masă.

― Eu sînt aceea care trebuie să-ţi cer iertare.

Se uită la mîinile ei strînse pe piept. Aseară nu te-am putut ajuta. încă de copil am fost teribil de înspăimîntată de boală. Ori de cîte ori am în preajmă pe cineva care este bolnav, mă simt de parcă şi eu aş fi bolnavă, iartă-mă, Erin, că te-am lăsat singură cînd ai avut nevoie de mine.

Erin îi luă mîna lui Melanie într-a ei.

― Am fost prea ocupată ca să-mi dau seama, spuse ea şi făcu efortul de a zîmbi. Acum mă simt mult mai bine.

Sandra Brown

― Ah, îmi pare atît de bine. Domnul Barrett s-a gîndit că poate ai vrea nişte ceai cu biscuiţi. S-a purtat atît de ciudat toată ziua. Ştii ce a făcut aseară? I-a spus doctorului Joshua că eşti soţia lui. Eu n-am spus nimic. Cînd văd privirea aceea cruntă pe faţa lui - ştii tu care - sînt în stare să accept orice-ar spune. Melanie nu observă că de pe faţa cumnatei ei dispăruse şi urma de culoare pe care o mai avea. Continuă:

― Mi-a spus că stomacul tău e gol. Poţi să mănînci ceva fără... fără să mai dai din nou afară din tine? întrebă ea îngrijorată.

― Nu ştiu; spuse Erin. Se gîndea încă cu neplăcere la mîncare şi stomacul ei gol tremura nervos după ce auzise ce spusese Melanie despre Lance. Totuşi, era enervantă această slăbiciune.

― Am să mănînc un pic, zise ea.

Melanie stătea la picioarele patului şi vorbea cu Erin în timp ce aceasta mînca doi biscuiţi. Apoi sorbi din ceaiul călduţ ca să-şi umezească gura.

― Telefonul roşu a sunat toată ziua. Cred că se întîmplă ceva, dar pînă acum domnul Barrett nu mi-a spus nimic.

― Poate că nu are nimic de spus, o consolă Erin pe tînăra femeie care arăta atît de nenorocită şi de neajutorată. Din nou Erin îşi ceru scuze că nu putea s-o ajute în acel moment.

― Fă-te bine ca să fii sănătoasă cînd Ken va veni acasă, spuse Melanie ridicîndu-se în picioare. Ai vrea să vizitezi camera fetiţei?

Erin acceptă, gîndindu-se că va putea să se mişte dacă va fi ajutată şi, împreună, reuşiră să ajungă la baie. Se spălă pe faţă, pe dinţi, folosi toaleta... Drumul înapoi la pat i se păru o adevărată odisee.

Fericită că se afla iar între perne, Erin spuse somnoroasă:

― Îţi mulţumesc, Melanie, că mi-ai adus gheaţă astăzi. Era exact ceea ce-mi doream.

― Nu eu am adus-o, ci domnul Barrett.

Închise uşa după ea şi Erin rămase singură cu gîndurile ei în camera scăldată de razele amurgului.

Era uimitor ce bine începuse să se simtă după ce se scurseră douăsprezece ore. Dimineaţa se simţi mult mai întărită. încercă să se dea jos din pat şi să se ridice în picioare. Se clătină şi camera începu să se învîrtească cu ea, dar senzaţia aceasta încetă şi reuşi să meargă singură la baie.

Se frecă cu buretele de baie şi-şi schimbă cămaşa de noapte cu una curată. Părul îi era lipit de cap, dar, periindu-l puternic, îl făcu să-şi revină la forma obişnuită. îşi dădu cu cremă pe buzele uscate, după care folosi o colonie ce mirosea a lămîie. Orice alt miros mai puternic i-ar fi căzut greu la stomac, dar colonia o făcu să simtă din nou că trăieşte. Trebuia să se simtă mai bine, începuse să se considere inutilă.

Stătea pe marginea patului şi-şi freca mîinile cu o cremă, cînd uşa se întredeschise şi apăru Lance. Mîinile ei se opriră în aer şi ea îl privi prin spaţiul dintre ele. Cămaşa de noapte de culoarea piersicii pe care o îmbrăcase era din batist uşor, dar nu era foarte transparentă.

― Bună, spuse el. Bună.

― Ai început să revii la viaţă? întrebă el rîzînd. Ea îi întoarse zîmbetul:

― Cred că da, deşi nu mai eram sigură ca vroiam s-o fac cînd mă aflam acolo...

― Ai fost foarte bolnavă.

Ea îşi întoarse privirea plină de jenă cînd îşi aminti că el o văzuse atît de bolnavă.

― Vreau să-ţi mulţumesc pentru faptul că m-ai ajutat atît de mult serile trecute. Probabil că nu ţi-a făcut prea mare plăcere. De ce i-ai spus doctorului că sfat soţia ta? dori ea să afle. El continuă să se uite la picioarele ei goale. Pentru că nu-i răspunse, ea ridică ochii spre el.

― Nu trebuie să-mi mulţumeşti, spuse el. Aş fi vrut să-ţi pot alina suferinţa.

Se priviră unul pe celălalt, îndelung şi intens şi I avură impresia că întreaga lume se dezintegrează, lăsîndu-i doar pe ei doi liberi să se contopească unul cu celălalt. El se strădui să-şi şteargă diri memorie imaginea înşelătoare si spuse repede:

― Trebuie -să-ţi fie foame. îşi pregătesc ceva, dar să nu te aştepţi la cine ştie ce.

― Nu te osteni. Melanie...

― S-a dus la părinţii ei în dimineaţa asta, îi termină el propoziţia. Probleme de familie. Mike răspunde la telefoane. Eu sînt la dispoziţia dumneavoastră, spuse zîmbind sfios. Mă întorc imediat, spuse înainte de a părăsi în grabă camera.

Erin urcă în pat după ce-şi strînse pătura în jurul corpului cît putu mai bine. Ridică pernele şi se sprijini cu spatele de ele, simţindu-se din nou lipsită de energie. Mai avea mult pînă să fie în stare să joace o partidă de tenis, se gîndi ea obosită.

Era gata să aţipească din nou, cînd Lance îşi făcu apariţia cu o tavă în mînă:

― Specialităţile de la. micul dejun al acestei dimineţi se compun din fulgi de cereale, pîine prăjită şi ceai cu gheaţă, spuse el cu uri zîmbet larg.

El obişnuia să zîmbească atît de rar. Poate că era bine că nu zîmbea prea des. Atunci cînd o făcea, te dezarma şi te captiva.

Trupul, lui Erin fu străbătut de o slăbiciune care nu avea nimic comun cu boala ei. Cămaşa de noapte care-i acoperea sînii vibră odată cu bătăile inimii ei. Observă că ochii lui Lance remarcă acea pînză tremurătoare atunci cînd se apropie de ea ca să-i pună tava, în braţe.

― Ceaiul este bun, spuse ea nervos. Na-ş fi suportat nimic dulce, în schimb am poftă să beau ceva rece.

― Doctorul Joshua a spus că timp de cîteva zile n-ai voie să bei lapte sau suc de fructe.

― Oricum, eu nu beau niciodată lapte.

― Niciodată? întrebă el.

― Nu, laptele te îngraşă, răspunse ea. Suind o înghiţitură de pîine prăjită.

― Aşa! Se uita la ea. cu mare atenţie, urmărind linia picioarelor el prin pătura strînsă. Într-adevăr, eşti supraponderală. Pentru prima oară ea remarcă şăgălnicia plină de umor ce se degaja din adîncul frumoşilor lui ochi albaştri. De fapt o tachina!

― Aş putea fi dacă aş bea mult lapte, spuse ea rîzînd, iar el o aprobă. Ce este asta? întrebă ea, uitîndu-se şovăitoare la castronelul cu fulgi de cereale fierbinţi. Par să fie paste făinoase.

― Vă cer scuze, doamnă. Castronelul cu cremă de orez este specialitatea zilei. Nu conţine nici un cocoloş.

― Cremă de orez. Brr! se cutremură ea. Chiar crezi că voi mînca aşa ceva?

― Pînă la ultima picătură. Trebuie să capeţi din nou forţă, numai cu pîine prăjită n-o să reuşeşti. Trebuie să mănînci ceva care să-ţi mai îngroaşe coastele.

― Cred că asta îmi va rămîne în gît.

― Haide, nu-ţi insulta bucătarul.

El luă lingura şi o umplu pînă la refuz cu cremă din castron. Cu încăpăţînare şi fără nici un pic de milă, o duse, în dreptul gurii ei şi aşteptă ca ea să deschidă gura, forţînd-o să înghită lingura plină. De abia apucă s-o termine, că el îi întinse o altă lingură plină. Ea rîse cînd el începu să-şi deschidă şi să-şi închidă gura, în felul în care ar fi dorit s-o facă şi ea.

― Parcă ai hrăni un copil, apucă ea să spună, înainte ca el să-i întindă o alta îmbucătură. Te pricepi foarte bine la asta.

― S-ar putea, spuse el.

Doamne! Este însurat! se gîndi ea. Nu i trecuse niciodată prin cap aşa ceva. Poate că era deja însurat şi poate că avea o casă plină cu copii.

― I-am hrănit de prea multe ori pe copiii surorii mele ca să nu fi învăţat deja cîteva şiretlicuri, spuse el. Aşa se face că am ştiut cînd trebuie să mănînci biscuiţi. Ori de cîte ori sora mea era însărcinată, căuta prin cutiile cu biscuiţi ca să-şi potolească senzaţia de vomă.

― Ai şi tu copii? Se linişti cînd auzi că el se referise ia nepoţele sau nepoţi, dar tot nu cunoştea starea lui civilă. Întrebările îi năvăliră în minte unele după altele. Lingura plină cu următoarea încărcătură de cremă de orez fără nici un gust fu oprită înainte de a-i ajunge la gură.

― Nu, spuse el liniştit. Sînt divorţat de zece ani. După doi ani de căsătorie, femeia pe care am avut proasta inspiraţie de a o lua de nevastă a considerat că o sufocam şi că dorea să-şi facă o carieră. M-a părăsit, dînd divorţ. Explicaţia lui pragmatică nu lăsa loc pentru discuţii în plus, de aceea Erin nu mai continuă. Deci el nu era căsătorit şi divorţase de mai mulţi ani. Din anumite motive, această mărturisire o uşură extraordinar şi o făcu extrem de fericită.

După ce mai luă cîteva înghiţituri, ea spuse:

― Mulţumesc, nu mai vreau.

― Probabil că ţi-e de ajuns pentru moment. La masa de prînz, poţi să mănînci puţină supă de cartofi.

― Supă de cartofi ă la Vichy? întrebă ea încîntată.

Sprîncenele lui deschise la culoare coborîră ironic şi el spuse plat:

― Nu, doar supă simplă de cartofi. Apoi începură să rîdă.

― Povesteşte-mi despre familia ta, spuse Erin, în timp ce Lance îi luă tava de pe picioare. Cînd se apropie de ea, Erin simţi mirosul spumei de bărbierit pe care o folosise de curînd. Ai o soră?

― Da. împreună cu soţul ei au patru copii. Cînd sîntem împreună toţi, cu mama şi cu tata, este o adevărată casă de nebuni.

Erin simţi un crîmpei de gelozie. Gerald O'Shea nu mai avea nici uri frate şi nici o soră în viaţă. Mama ei nu avea decît o soră în Louisiana, care era văduvă şi care nu avea copii. Erin sperase ca fratele ei să aibă o familie numeroasă. Tînjea după rude. Rude de sînge. Urmaşi. Familie.

― Îţi invidiez familia, spuse ea. întotdeauna mi-am dorit să am veri, rude pe care să le vizitez vara şi pe timp de vacanţă, chestii din astea. Aş fi vrut ca Melanie şi Ken să aibă copii. Oftă. Uneori visele cele mai simple sînt cel mai greu de realizat.

Lance străbătea camera în lung şi-n lat şi, cu spatele la ea, privea pe fereastră.

― Avem un fir care duce la Lyman, spuse el pe neaşteptate. Ea sări în sus imediat şi letargia-i dispăru.

― Într-adevăr? Aseară, Melanie ml-a spus că, după cîte credea ea, ai dat de-o urmă. Ce s-a întîmplat?

― Am descoperit că a închiriat o maşină. Bineînţeles că am verificat imediat această posibilitate, dar am scăpat din vedere o firmă particulară de închirieri. Cînd patronul a comunicat poliţiei că cineva foloseşte un permis de conducere fals, aceştia ne-au sunat. Omul a confirmat identitatea lui Lyman, atunci cînd i-am prezentat o fotografie de-a lui. Lance respiră adînc. Acum sîntem aşadar în posesia unei urme concrete. Ştim ce maşină conduce şi numărul de înregistrare al maşinii. În cîteva zile ar trebui să-l găsim.

Nu mai era nimic de spus. Erin se întinse pe spate şi-şi închise ochii, rugîndu-se în gînd ca fratele ei să-şi revină la normal şi să apară sau cel puţin să fie găsit.

― Doctorul Joshua ţi-a trimis un raport pe care să-l iei cu tine şi să-l prezinţi doctorului tău la Houston. L-am lăsat jos.

Lance nu părea interesat în mod deosebit de acest subiect, şi ea de asemenea.

Răspunse automat:

― N-o să uit să-l iau cu mine înainte de a pleca acasă.

Erin remarcă de abia acum că ploua. Ploua chiar foarte tare. Picături mari şi rotunde băteau în geam şi streşinile casei făceau un zgomot obsedant. Camera, luminată slab, era învăluitoare şi intimă.

― Probabil că va trebui să te întorci la munca ta ca... fiecare... după ce-l găsim pe Lyman. Vocea lui Lance era joasă şi adîncă, asemănătoare bubuiturilor de tunet care se auzeau venind de departe, dinspre poalele dealurilor. Părea atît de impunător în lumina gri ce pătrundea prin fereastră. îşi rezemă antebraţul de rama ferestrei. Cu capul sprijinit în pumni, îşi netezea cu degetul mare despicătura din bărbie.

― Probabil că da, răspunse Erin vag. Dintr-odată, întoarcerea la Houston i se păru a fi ceva îngrozitor. Cu toate că iubea viaţa de acolo! Munca ei. Îi plăcea Bart. Totuşi, nimic din toate acestea nu o mai încînta. A-i înţelege mai bine pe acest om, a-i cunoaşte nevoile şi a încerca să i le satisfacă reprezenta pentru ea idealul suprem. Fericirea lui devenise esenţială pentru ea. Dacă ar fi fost obligată să aleagă în acel moment, prefera să fie cu Lance în această cameră decît oriunde altundeva în lume.

Era aproape ca şi cum l-ar fi iubit.

Uşurinţa cu care putea citi gîndurile nu-l părăsi nici de această dată. Fără să-şi mişte corpul, el îşi întoarse capul şi o scrută cu ochii lui azurii.

Şi ochii ei se măriră din cauza tulburării care o cuprinse. Fără să-şi dea seama de ceea ce făcea, ea îşi scutură puţin capul în semn de refuz al emoţiilor neaşteptate care o învăluiseră. Buzele ei tremurătoare rostiră numele lui, dar nu se auzi nici un sunet. O lacrimă înghesuită de multe altele care-i invadaseră ochii îl alunecă pe pleoapa de jos spre obrazul palid.

Lance părăsi fereastra îndreptîndu-se spre pat. Ochii lui îi căutau pe ai ei.

― Erin!

De-abia îşi auzi numele în liniştea din cameră.

Apoi el se apropie, se aplecă spre ea, învăluind-o cu braţele lui mari.

― Erin, de ce plîngi? întrebă el încetişor.

― Nu ştiu, şopti ea.

― Ba da, ştii. De ce Erin? Spune-mi!

Nu era în stare să se uite la el cu ochii care-i trădau dragostea în mod atît de evident. Îşi lăsă capul în jos, clătinîndu-l din nou.

― Nu ştiu, spuse ea, respirînd adînc.

El îi ridică bărbia cu degetul arătător, forţînd-o să-l privească.

― Spune-mi să plec. Spune-mi că asta ar fi o nebunie.

― Este o nebunie, şopti ea. Inima-i bătea cu putere. Tot ce vroia era să-i simtă faţa cît mai aproape de a ei.

― Spune-mi să plec, ţipă el.

― Nu, spuse ea, clătinîndu-şi capul în semn de refuz. Nu pot să fac asta.

― Atunci Dumnezeu să ne ajute, spuseră ei aproape într-un glas. Salteaua se cufundă sub greutatea lui în : momentul în care se întinse lîngă ea şi o trase spre el. Fără a mai pierde timpul cu subtilităţi, îi acoperi gura cu a Iul. Limba insistentă îi apăsă buzele şi-i devastă crăpăturile dulci ale gurii, ca şi cum ar fi fost proprietatea lui.

Cînd foamea lui iniţială se mai potoli şi se putu stăpîni, începu s-o soarbă. Şterse cu limba lacrimile care nu se uscaseră pe faţa ei, apoi o linse ca să-i guste fiecare trăsătură a feţei, a urechilor, a gîtului.

Ea îi luă faţa în mîini şi îl privi cu ochii negri şi umezi, care încă mai înotau în lacrimile pe care nu şi le putea stăpîni. „Lance”, striga ea savurîndu-i numele. „Lance, Lance”. Ridicîndu-i capul uşor, ea îi sărută despicătura din barbă şi-i muşcă uşor buza de jos cu dinţii, pînă cînd el gemu de plăcere şi o sprijini pe perne din nou, acoperind-o cu corpul lui, cu gura lipită de a ei.

O întoarse astfel încît Erin să-l poată privi în faţă. Mîinile lui rătăceau peste tot, de-a lungul coapselor, pe şolduri, strîngînd-o apoi şi mai tare. I se tăie răsuflarea cînd ea se plie asupra lui cu o precizie înnebunitoare. Ea îl muşca încetişor de gît în timp ce triunghiul de la baza corpului ei era explorat în totalitate de o limbă devastatoare. Nemaiputînd să reziste, el îşi împleti degetele în părul ei şi-i ridică gura spre el. Fără suflare şi rîzînd de bucurie, se rostogoliră pe o parte pînă ajunseră să se privească faţă-n faţă. Atît capul lui cît şi al ei stăteau pe aceeaşi pernă. Degetele lor se mîngîiau. îşi frecau nasul unul de celălalt, îşi muşcau buzele. Se gustau reciproc.

Cu timiditate, Erin îşi ridică mîinile spre cravata de la gîtul lui, al cărei nod se afla sub nasturele de sus al cămăşii... Cu gesturi stîngace îi desfăcu şi-i scoase cravata peste cap. El o ajută, ridicîndu-şi capul de pe pernă. Avea răbdare la gesturile ei stîngace. Aveau timp destui.

Degetele ei îi descheiată nasturii de la cămaşă pînă la ultimul. Apoi o aruncă într-o parte. Îl studie: timp de cîteva secunde. Virilitatea lui o intimida.

― Cred că eşti extraordinar de bine făcut, Lance, spuse ea.

Încă sfioasă, dar neputînd să-şi înfrîngă impulsul, îşi puse mîinile pe pieptul lui, trecîndu-şi degetele prin covoraşul des de păr roşietic de pe pieptul lui.

― Ai un fir alb, exclamă ea. Chiar aici, spuse, trăgîndu-1 uşor.

― Ei! Dar e prins, cred că ştii.

― Cîţi ani ai? întrebă ea, mîngîind uşor locul unde se afla firul de păr pe care-l trăsese.

― Treizeci şi şapte.

Credeam că ai treizeci şi trei. Asta se întîmpla cînd te-am luat drept Ken.

- Aş, de unde, sînt bătrîn… Mult prea bătrîn pentru tine. Degetele lui se plimbau pe clavicula ei.

― Întotdeauna mi-au plăcut antichităţile, îi tachină ea, în timp ce mîinile ei îi mîngîiau muşchii puternici.

El se lăsă în voia atingerilor ei explorative, pînă cînd îi atinse sfîrcurile de pe piept cu degetele ei neobosite. Cu respiraţia întretăiată, îi prinse mîinile şi i le apăsă peste mugurii încordaţi.

― Nu joci cinstit, o dojeni el tandru şi o sărută uşor pe gură.

― Învaţă-mă tu cum să o fac, spuse ea rîzînd. El îi ridică mîinile şi i le puse în jurul gîtului. Cei doisprezece nasturi perlaţi ce formau un şirag elegant care se încheia în talia cămăşii ei de noapte, îi puseră răbdarea la încercare. După ce îi descheie pe toţi, făcu o pauză, savurînd cu anticipaţie înainte de a-i da jos ţesătura fină.

Ochii lui se plimbaseră încet peste corpul ei şi Erin se miră singură de lipsa ei de modestie.

Îi luă cu delicateţe sînii în mîini, ridicîndu-i uşor. Închise ochii în timp ce, cu degetele mari, o mîngîia uşor, pînă cînd simţi că se încordează toată la această manevră fascinantă.

― Eşti frumoasă, suspină el. Aşa cum am ghicit că trebuie să fii. Aşa cum am simţit că eşti.

O durea gîtul din cauza muşchilor care i se contractau, fiind incapabilă să-şi stăpînească emoţia. Degetele ei îi mîngîiau conturul buzelor şi îl imploră:

― Te rog! şi îi trase capul spre ea.

Cu gura umedă şi fierbinte, el îi sărută sînii roz, cu vîrfurile ridicate în sus. O trase uşor spre el, apoi o tortură cu limba şfichiuitoare. Mîna lui se afla pe fundul ei, împingîndu-i şoldurile spre ale lui. Cînd ea veni atît de dornică şi de firească spre el, un geamăt adînc îi ieşi din piept şi, de disperare, o îmbrăţişă cu putere.

Auzea sunetele deja familiare ce semănau cu cel al torsului pisicii pe care le scotea ea din gît şi care făceau să-i fiarbă sîngele în vene. Sunetul acela, parfumul pielii ei, gustul el, îi întunecau mintea şi-l făceau să uite orice gînd raţional, rezonabil, responsabil. Chiar atunci cînd se mustra ei însuşi considerînd că ceea ce-l apucase era nebunie curată, se îneca neputincios în esenţa lui Erin O'Shea.

Părăsi patul tîrziu pentru a-şi dezbrăca restul hainelor. Erin îl studia şi nu simţea nici o teamă, chiar cînd virilitatea lui exacerbată i se arătă în totalitate. El se aşeză cu grijă pe pat şi-i scoase cămaşa de noapte. Ochii lui erau plini de dorinţă, devorîndu-i fiecare bucăţică a corpului înainte de a se aşeza lîngă ea şi de a-i acoperi corpul cu al lui.

Se simţeau amîndoi acasă.

Respiraţiile lor se amestecau, în timp ce fiecare din ei scoase un suspin lung de mulţumire. Lance îşi îngropă faţa între sînii ei, ţinînd-o strîns. Braţele lui Erin se răsuciră în jurul gîtului lui. Masculinitatea lui goală completa feminitatea ei, fiecare reprezentînd o culme a contrastelor, pielea lui păroasă, a ei mătăsoasă, muşchii lui erau puternici, curbele corpului ei erau moi, el emana o forţă covârşitoare, ea o vulnerabilitate binevenită.

Mîinile lui începură un asalt senzual emoţionînd-o cu flecare atingere. îi găsi sînii şi-i mîngîie cu delicateţe, apoi le frecă uşor sfîrcurile pînă deveniră tari. Coborîndu-şi capul, îi luă sfîrcurile între buze şi-şi plimbă limba pe ei pînă auzi gemete uşoare de extaz.

Murmurîndu-i numele, Erin se arcui de-a lungul corpului lui, dar el o ţinu departe de el, punîndu-i mîna pe burtă şi degetul mare între coaste. începu să-l coboare uşor. Cum se putea ca mîna lui, degetele, degetul mare să posede asemenea puteri magice? Acum, cînd ei continuau să-şi descopere secretele corpurilor lor, ea era aceea care îl dorea cu ardoare.

Fără să forţeze, ea tînjea după o explorare mai adîncă. El o chinuia dulce. Degetele lui separară cu abilitate petalele protectoare şi loviră tandru centrul sexului ei, care era moale şi primitor. „Erin” fu singurul cuvînt pe care îl rosti, dar uimirea din vocea lui transmitea un milion de înţelesuri nerostite.

Arcuindu-se spre el, îi rosti numele. Sau era doar un ecou care reverberase în creierul lui? Auzindu-i ruga, veni în întîmpinarea ei cu o împunsătură uşoară.

Apoi nu se mai mişcă şi privi în ochi cu neîncredere.

― Doamne, Erin. De ce nu mi-ar spus? întrebă cu un glas şoptit, dar insistent.

― N-am crezut că are vreo importanţă, răspunse blînd. Îi căută ochii.

― N-ai dreptate. Este foarte important.

― Nu am vrut să-l minimalizez importanţa. Numai că acum nu mai contează.

― Dar ce contează?

Îi atinse faţa cu degetele tremurătoare.

― Să fie bine pentru tine.

― Dumnezeule, zise el, în timp ce o sărută şi-i rupse ultima pecete a inocenţei.

Se mişcară într-o sincronizare perfectă, fiecare aducîndu-l pe celălalt în culmea extazului şi împlinindu-şi o nevoie care nu se realizase pînă atunci.

Nu a existat nici o explicaţie pentru acest act spontan de iubire. Dacă ar fi avut timp să-şi examineze motivaţiile, n-ar fi putut găsi argumentele logice. Erau victimele unei forţe milenare care nu avea nevoie de justificare ca să existe. De fapt nici n-a existat pînă cînd nu a luat naştere între doi oameni. Şi asta reprezenta o justificare suficientă.

Şoptindu-i cuvinte al căror înţeles era fără importanţă, Lance o încurajă, oferindu-i o soartă pe care nu ar fi putut-o anticipa. El nu o părăsi imediat. Răsufla greoi în urechile ei, pe care le mîngîia cu nasul. O ţinea strîns, blînd, dar posesiv. Se gîndea oare că ea este un miracol? Degetele care i se plimbaseră pe corp păreau să se teamă că ea s-ar putea evapora în orice moment.

Cînd ea îşi potrivi şoldurile mai bine sub greutatea lui, el scoase un gemăt care se atenuă într-un înfiorător oftat de mulţumire.

Frica ei iniţială fu înlocuită de pasiune cînd el începu să-şi mişte sexul în străfundurile ei.

În cele din urmă cînd erau complet epuizaţi şi respiraţia lor reveni la normal, el părăsi acel port cald şi mătăsos. Cu picioarele înlănţuite, o trase mai aproape de el şi-i mîngîie capul pe pieptul lui.

― Te simţi bine? întrebă el. Degetele lui i se plimbau de-a lungul şirei spinării.

― Ceva mai bine decît normal, spuse ea.

Ea auzi un chicotit în ureche şi îşi înălţă capul.

― Rîzi, spuse surprinsă.

― E aşa de neobişnuit? Ridică o sprînceană în semn de mirare.

― Pentru tine este. Ştii, zîmbeşti rar, îl certă ea uşurel. El zîmbi din nou, dar ochii îi erau serioşi.

― Tu mă faci să zîmbesc, şopti el.

― Într-adevăr?

― Da, numai tu. O sărută adînc. Cînd ea, sărutîndu-l, îi atinse limba cu a ei, el o îndepărtă.

― Erin, încetează, că nu voi mai fi în stare. Iar tu mai eşti probabil bolnavă. Se sculă de pe pat şi începu să se îmbrace. Mă crezi aşa de prost crescut încît să profit de o femeie slabă şi neajutorată? în afară de asta, eu sînt în exerciţiul funcţiunii. Probleme guvernamentale.

Erin chicoti:

― Văd că îţi schimbi atitudinea. Ai început chiar să glumeşti!

El îmbrăcă o pereche de chiloţi scurţi, bleu. Ea oftă de plăcerea de a-l vedea cum se îmbracă.

― N-am crezut niciodată că eşti în stare să porţi nişte chiloţi atît de sexy. Arăţi la fel de bine în ei, ca şi fără ei, glumi ea.

El îl aruncă o privire uşor batjocoritoare. Apoi izbucni într-un rîs sănătos.

― Pariez că spui asta tuturor băieţilor, spuse el sfios. Ea rîse din nou. Cînd fu gata îmbrăcat, el se întoarse spre pat şi se aplecă peste ea.

― Te simţi într-adevăr bine? N-am vrut să fiu aşa de lacom, dar, Erin, tu... Nu termină bine, că o sărută din nou.

― Te-a durut? Preocuparea din vocea lui nu era înşelătoare.

― Da, Lance, mă simt bine. Şi nu, nu m-a durut mai mult decît am vrut. Zîmbi cu dragoste, în timp ce-i aranja şuviţele de păr răvăşite care-i căzuseră pe frunte.

― A fost frumos şi mă simt minunat.

El se aşeză pe marginea patului şi-i luă ambele mîini într-ale lui.

― Erin, spuse el încet. Degetul lui mare desenă un cerc în palma ei şi privi la el fix. Apoi îşi ridică ochii spre ea.

― Sînt atît de multe întrebări la care nu găsesc răspuns, dar n-am vrut să vorbesc despre alţi bărbaţi în timp ce mă aflam cu tine în pat.

― Desigur. Înţeleg.

Se aplecă din nou spre ea şi o sărută uşor pe curba moale a sînilor, apoi, cu tandreţe, pe gură.

― Pot să te văd mai tîrziu? întrebă el, scrutînd-o cu privirea şi dînd un înţeles dublu cuvîntului lui.

― Îhî, spuse ea leneş. Era o promisiune.

― Odihneşte-te puţin. O sărută uşor pe frunte şi părăsi camera.