VINCE

      Aşa că am pocnit-o. Am pocnit-o pe Sally Tate.

      Pentru că am zis: "Ştii de unde vin pe lume copiii?" iar ea mi-a răspuns: "Nu". I-am zis: "Eu ştiu'". După care n-am mai zis nimic, aşa că ea a zis: "Bine, spune-mi, spune-mi de unde vin copiii". Aşa că i-am zis: "Din sămânţă de hamei. Vin din sămânţă de hamei", iar ea se uita la mine de parcă i-ar fi venit să râdă.

      M-a întrebat: "Cum adică din sămânţă de hamei?"

      I-am spus că nu eram prea sigur, dar ele sunt cauza. Trebuie să faci ceva cu ele, ceva care se numeşte "să treci hopul când eşti la cules de seminţe de hamei".

      Se uita la mine cu râsul acela pe faţă, ca şi când ar fi ştiut foarte bine cum se fac copiii. Cred că de la ea a început gluma. Nu trebuie să-ţi împărtăşeşti niciodată secretele. O glumă mică pusă peste gluma cea mare, şi aşa rămâne. De aceea Lenny zicea, cu ani mai târziu: "Încă o bere, Vince, mai ia nişte suc de făcut copii".

      Dar nu pentru asta o întrebam, ori îi spuneam. Nu era vorba despre seminţe de hamei, nici de cum ajungeai să le culegi, era vorba cine face asta Probloma era cine le culegea.

      Aşa că după aceea i-am spus ce anume voiam să spun. Nu Jack şi cu Amy au cules hameiul meu, ei au cules hameiul altcuiva. Se numea June. Aşa că era adevărat ce ziceau ceilalţi copii, cei pe care îi pocneam. Vincey are o soră. Dar nici măcar nu era adevărat, pentru că seminţele mele de hamei au fost culese de altcineva, ele au fost culese de…

      Iar ea a spus că ştie, că ştie deja.

      Aşa că am pocnit-o. Nu mă lua în râs, dar am pocnit-o aşa cum îi pocneam şi pe ceilalţi copii.

      Şi nu mă puteam opri să-i pocnesc pe ceilalţi copii, am continuat s-o fac, mai des şi mai dur. Pentru că acum ştiam că era adevărat ceea ce spuneau ei, şi totodată nu era adevărat. Pentru că nu era sora mea June nu e sora mea, eu nu am nici o soră. Şi deşi era adevărat că nu era sora mea, pocneam şi mai tare din cauza ei, pocneam în contul ei, pentru că ea nu avea cum să-i pocnească ea însăşi. Pentru că înainte, când nu ştiam nimic despre June, nu trebuia a pocnesc pe nimeni în contul ei, mă mulţumeam să pocnesc.

      Mă gândeam: E ceva ce pot să fac pentru ea. Pentru că, deşi nu era sora mea, consideram ca, într-un fel, eram ca şi ea, nu ca ea, cum se spunea, neîntreagă la minte, dar ca ea pentru că fusesem amândoi victima unei păcăleli. Aşa că pocneam.

      Îi pocneam pe băieţi, îl pocneam pe Alex Clarke, îl pocneam pe Freddy Newman. Pe fete nu le pocneam, cu excepţia lui Sally. Nu-i voie să pocneşti fetele, ele sunt altceva Dar şi ele ştiu să pocnească, nu sunt chiar atât de diferite. Deci când una, sau două, sau toată banda se pornea împotriva mea, spunând ce spuneau şi băieţii, numai că uneori mai urât decât ei, nu le poceam, doar le ziceam: "Arătaţi-ne chiloţii".

      Acesta era momentul când Sally li se alătura, am observat asta, când lucrurile deveneau ca un joc, când începeau să ţopăie ca apucatele, să dănţuiască şi să sară într-un picior în faţa mea: "Uite, Vince! Hop! Hop! Hop! Hop-şi-aşa!", încercând să mă ducă spre punctul de unde să nu mai fiu în stare să le pocnesc.

      Pentru că până atunci păstrase distanţa, nu vorbeam unul cu altul. Pentru că o pocnisem.

      Dar ea nu s-a mulţumit să-şi ridice repede fusta şi să scape cu fuga chiuind şi ţipând cum făceau celelalte şi apoi să se strecoare la loc ca s-o ia de la capăt Mi-a zis: "Vino cu mine, Vince". Ne căutam drumul prin terenul unde căzuse bomba, prin buruieni şi cărămizi şi molozuri şi până atunci nu mă gândisem ce era un teren bombardat, pentru mine era doar un cuvânt. Apoi s-a oprit şi a stat să se uite la mine şi şi-a ridicat fusta cu amândouă mâiâiile încât tivul îi atingea nasul, ca un văl. Şi interesanţi nu erau atât chiloţii ei, de culoare albastru închis, cât faptul că stătea acolo în faţa mea cu fusta ridicată de parcă mi-ar fi desfăşurat o faţă de masă gata să fie inspectată. Iar eu i-am zis: "Arată-mi gaura pe unde faci pipi".

      Acuma însă Sally îşi schimbase atitudinea

      A zis: "Nu." Iar eu i-am zis: "Sau te pocnesc". Iar ea mi-a zis: "Dacă mi-o arăţi pe a ta".

      I-am zis: "Eu n-am o gaură pentru pipi, eu am o puţică".

      Ea a zis: "Faci pipi prin ea?" Iar eu n-am zis nimic şi ea a zis: "Ei?"

      Faţa ei era mare şi serioasă. M-am gândit: Nu arată acum ca o fată, e ca o femeie, cu viaţă de femeie.

      Atunci mi-am ridicat un crac al şortului, iute, preţ de jumătate de secundă, dar ea a zis: "Încă o dată", poruncitor. S-a uitat, apoi a pus mâna pe ea. A pus mâna pe ea şi a pipăit-o, ca şi când ar fi pipăit ceva pe care ar avea de gând să-l cumpere, o roşie sau ceva de genul ăsta, o marfă ca acelea pe care le vindea taică-său. Nu mă stoarce până nu mă iei.

      Aşa că am pocnit-o.

      Era singura fată pe care am pocnit-o. Cred că îşi dădea seama că era tratată altfel. Pe băieţi îi pocneam însă fără să aleg. L-am pocnit pe Terry Spencer. L-am pocnit pe Dave Croft. Aşa că directorul mă convoacă pentru o discuţie. I se spunea domnul Snow şi era un om care respira greu şi încet, pe nas. de câte ori se enerva, încât îl poreclisem Fornăilă. Cred că nu-i venea prea uşor dacă ştia că eu ştiam ce ştiam. Şi cred că ştia. Mi-a zis: "Poţi să-mi spui sensul cuvântuiui «bătăuş»?" Când eşti la vârsta asta sunt o mulţime de lucruri pentru care nu poţi găsi cuvinte, dar ceea ce l-am întrebat pe director, într-un fel sau altul, după ce a fornăit niţel, a fost dacă poate să-mi spună înţelesul cuvântuiui "orfan".

      Şi aş zice că întrebarea asta a mea a fost un răspuns bun, unul dintre cele mai bune pe care le-am dat vreodată.

      Prin urmare directorul se lasă la loc în fotoliul lui şi fornăie şi îşi învârteşte stiloul. Când am intrat să-l văd pe chirurgul acela al lui Jack m-am gândit la domnul Snow. Viaţa e un proces care te obligă să te ţii pe picioare în faţa unor ţipi care ar vrea să te vadă târându-te în patru labe.

      Directorul zice: "Ce vrei să te faci, Vince? Ce o să fii în viaţă?"

      Mă gândesc: Iată o întrebare neroadă, doar deja sunt ceva Se uită la mine, învârtindu-şi stiloul îq mâna. Necazul este că, din capul locului, nu sunt sigur nici măcar de ce sunt. Aşadar nu spun nimic, sunt doar în încurcătură, iar el vede asta. De afară, se aud copiii jucându-se în recreaţie. Mi-ar plăcea să fiu Gary Cooper, dar nu pot. Mi-ar plăcea să fiu tot felul de persoane, mi-ar plăcea să fiu chiar domnul Snow punând în încurcătură alt sărman băieţel, dar nu pot, pentru că sunt eu. Mă gândesc: Cam aşa trebuie să se simtă June. Sunt toate persoanele astea în jurul ei care nu sunt ca June, pentru că ea e altfel, iar dacă June e în stare să gândească cât de cât cred că se gândeşte: Nu vreau să fiu ca mine, aş vrea să fiu ca ei, însă nu pot, nu pot, nu pot.

      Dar poate June nu gândeşte deloc, capul ei e gol de orice gând şi să presupunem pe de altă parte că vrei să fii ceva care nu seamănă cu nimic. Să presupunem că vrei să fii arborele motor al unei maşini.

      Ei spun că o bombă zburătoare i-a omorât pe toţi ai mei, iar eu am avut norocul să scap.

      Domnul Snow spune: "Eu te întreb ce anume vrei să faci în viaţă" Zâmbeşte ca un om care sincer nu vrea să te necăjească. "Ce meserie vrei să-ţi alegi?"

      Iar eu le văd pe toate atârnând dinaintea mea, înşirate ca pe un raft, toate meseriile, spoitor de cazane, croitor, soldat, iar tu trebuie să alegi una şi după aceea eşti obligat toată viaţa să pretinzi că asta e ceea ce eşti. Deci meseriile nu se deosebesc în realitate prin nimic de accidentele la naştere. Nu cunoşteam pe atunci expresia asta, dar am învăţat-o mai târziu. E o expresie foarte bună.

      Mă gândesc. Vrea să spun "măcelar", dar n-o să spun asta. N-o să spun "măcelar".

      I-am zis lui Amy: "Ia-mă s-o văd, ia-mă s-o văd pe June". Am făcut ceva pe care el nu l-a făcut niciodată, chiar dacă am făcut-o o singură dată. Vince are o soră mai mică, faţa i-e ca o băşică. Şi Amy e cea care mi-a spus că el n-a vrut să-mi spună niciodată, absolut niciodată Deşi cum îşi închipuia că o să mă prostească la nesfârşit nu-mi pot da seama Amy mi-a spus că June era un accident, un accident de naştere. Prin asta nu înţelegea felul în care s-a dovedit a fi June, ci înţelegea că n-au vrut niciodată s-o aibă.

      Prin urmare, June era accidentul lor, iar eu eram alegerea lor, spoitor, croitor.

      Domnul Snow îmi zice: "Hai, spune, cum te vezi pe tine?"

      Se uită la mine, ştiind bine că am un singur lucru de răspuns. Se aude soneria de sfârşitul recreaţiei şi odaia se umple de o linişte ca de vată, se aude doar respiraţia lui. Mă gândesc că, dacă morţii mă pot vedea, ei se uită la mine neapărat în asemenea clipe.

      Nimeni n-a sărutat-o, nimeni n-a căutat-o.

      Nu spun nimic şi poate îşi dă seama că ceea ce-aş dori ar fi să-l pocnesc.

      Atunci spun: "Ce mi-ar plăcea să fac, domnule, ce mi-ar plăcea mie să fiu e culegător de seminţe de hamei".