Rămas în maşină, Brazii deschise un compartiment, scoase mănuşa neagră şi şi-o puse pe mâna dreaptă. Igor începu să se agite. Brazii îşi întinse arătătorul spre Eve.

  Se aplecă într-o parte şi deschise portiera din dreptul locului pasagerului. Igor sări afară şi o luă la fugă spre Eve care stătea cu spatele la el. Brazii îşi puse mâinile în piept, urmări scena şi aşteptă cu o expresie imobilă pe figură.

  Spre deosebire de data trecută, când îl împinsese pe José în prăpastie, Igor nu mai alerga pe zăpada care acoperea sunetul labelor lui. Aici, terenul era dur şi labele lui se auzeau clar, apropiindu-se cu repeziciune.

  Eve, cu auzul său ascuţit, realiză ce se întâmplă. În ultimul moment aruncă binoclul şi se lăsă pe burtă la pământ, proptindu-se în mâinile înmănuşate. Capul îi atârna peste abis.

  Igor era deja în aer, pregătindu-se să o izbească în spate, înainte ca să se lase la pământ. Acum însă nu mai era nimic care să-i oprească saltul şi continuă să zboare în aer, până jos, pe stânci.

  Eve se ridică, cu figura strâmbă şi urâtă. Îşi adună toate forţele înainte să se întoarcă şi făcu drumul până la maşină dreaptă şi calmă. Cu o mână îşi deschise poşeta de umăr, în timp ce studia poziţia limuzinei cocoţată chiar în locul unde panta începea să coboare.

  Brazii se întinse ca să deschidă portiera pe unde coborâse Igor, îndată ce Eve fu lângă el, începu să vorbească:

  — Treci în maşină. Ăsta e ultimul câine cu care vreau să am de-a face.

  — Ticălosule!

  Faţa i se schimonosi de furie când rosti aceste cuvinte, puse tubul cu gaz în faţa lui Brazii şi apăsă pe buton. Gazul Mace îl învălui pe Brazii. Acesta scoase un strigăt sugrumat, îşi puse mâinile la ochi, cuprins de o durere agonizantă şi fără să mai vadă nimic.

  Eve trânti portiera din dreptul ei, ocoli maşina în fugă, deschise portiera de la şofer, se întinse până la cutia de viteze automată şi mută maneta de pe poziţia „parcat” pe cea de „conducere”, eliberă frâna şi închise portiera, trântind-o. Băgă înapoi tubul de gaz în poşetă, se aplecă şi împinse limuzina cu amândouă mâinile şi cu toată puterea de care era în stare. Maşina începu s-o ia la vale. Faţa i se lăţi într-un rânjet sadic. Înăuntru, Brazii pipăia în aer cu una din mâini, încercând să găsească mânerul de la uşă, dar nu reuşea. Eve simţi că pleacă şi ea după maşină.

  Se uită în jos şi văzu cu groază că vântul îi împinsese trenciul în maşină şi, când închisese uşa, îl prinsese înăuntru. Limuzina începu să prindă viteză şi Eve îşi pierdu echilibrul. Căzu pe un umăr şi se simţi târâtă pe lângă limuzină. Disperată, întinse mâna stângă, apucă trenciul chiar în locul unde era prins la uşă, încercând să-l rupă cu mâna liberă, dar pânza era puternică, rămase fixată în uşă.

  Corpul ei, târât pe terenul dur, era parţial protejat de îmbrăcăminte, dar poşeta de umăr se prinsese sub ea şi tubul de gaz o împungea între coaste. Limuzina avea acum o viteză apreciabilă, ea se uită înainte şi văzu marginea falezei apropiindu-se.

  Roţile din faţă trecură peste buza prăpastiei şi, în acel moment, maşina lovi ceva. O piatră mare şi lungă, ca o bârnă, se blocase în mijlocul saşiului şi acţiona ca un punct de sprijin, oprind limuzina. Eve atârna de la mijloc peste buza prăpastiei. Maşina începu să se balanseze peste pivotul de piatră. Eve se holba în jos, la cei peste nouăzeci de metri cât avea prăpastia, la stâncile imense ca nişte colţi de la baza falezei. Un val uriaş se sparse de ţărm, acoperind pentru o clipă stâncile. Vântul îi aruncă stropi fini de apă sărată în faţă.

  — Ce se întâmplă pe faleză? Întrebă Philip. Se vede, vag, o maşină atârnând la margine.

  — Cred că s-ar putea să fie maşina lui Brazii, replică Tweed, atent.

  — Dar nu vezi. Începu Paula.

  Nu mai zise nimic, oprită de un ghiont pe care i-l dădu Tweed în coaste. El dădu din cap şi-i făcu semn spre Philip, care stătea cu spatele.

  Prin binocluri, ei văzuseră totul. Tweed reuşise să citească groaza de pe faţa lui Eve, în timp ce aceasta privea în eternitate.

  Iahtul era încă destul de departe de faleză, iar Philip se lupta cu curentul, concentrându-şi întreaga atenţie asupra vasului.

  Tweed, Paula, Newman şi Marler, toţi pe puntea de la tribord, continuau să privească prin binocluri scena de groază care se derula sus, la marginea falezei.

  Limuzina continua să se balanseze încet. Roţile din faţă se ridicau în aer, în timp ce Eve, agăţată cu mâna stângă de pânza trenciului, spera că va reuşi s-o rupă, lăsându-se cu toată greutatea corpului ridicat odată cu limuzina. De sus, de unde era agăţată, se uită în jos, la marginea falezei de sub ea şi ştiu că, dacă reuşeşte să se elibereze, are şanse să aterizeze pe o terra firma. Apoi roţile din faţă începură să coboare şi se trezi din nou cu jumătate de corp atârnând peste margine.

  În interiorul maşinii, Brazii reuşise să diminueze efectul gazului Mace din ochiul stâng, astfel încât să vadă, ca prin ceaţă, marea şi să realizeze că maşina atârna jumătate peste marginea falezei. Cu mâna înţepenită ca o gheară găsi mânerul, şi-o încleştă pe el şi încercă să deschidă uşa, dar pânza prinsă cu uşa o bloca. Abia îşi mai dădea seama ce face, în timp ce maşina îşi continua balansul diabolic.

  Eve simţi în tot corpul o smucitură. Îşi dădu seama că ceva se întâmplase. Ceva hotărâtor. Limuzina aluneca, scăpând din pivotul de piatră care o ţinuse atât de mult. Maşina se înclină brusc şi gândurile ei se goliră.

  Maşina continua să alunece spre marginea falezei şi se opri când roţile din spate întâlniră pivotul de piatră. Cu mai mult de jumătate din maşină balansându-se în gol, roţile din spate fură ridicate în aer. Eve văzu, într-o fracţiune de secundă, prăpastia şi marea care se grăbeau s-o întâmpine. Îşi pierdu cunoştinţa.

  Maşina, cu cel de-al doilea pasager al ei agăţat de uşă, plonja în gol, prinzând viteză şi distingându-se clar pe fundalul peretelui negru al prăpastiei. Se opri în cel mai mare colţ de stâncă, chiar în momentul în care un val uriaş se sparse de ea, aruncând apă în sus, până la mijlocul falezei. Când valul se retrase, maşina dispăruse. Fluxul se retrăgea, marea sălbatică îşi revendicase încă o porţie din prada sa.

  — Philip, du-ne înapoi în portul Poole, spuse Tweed, după ce îşi luase binoclul de la ochi.

  — Maşina s-a prăbuşit, nu-i aşa? Întrebă Philip.

  — Da, s-a prăbuşit.

  — Cine era înăuntru? Ce s-a întâmplat?

  — Brazii era înăuntru, spuse Tweed repede. Cred că l-au lăsat frânele exact când nu trebuia, aşa cum se întâmplă de atâtea ori. Paula, vino cu mine. Să schimbăm câteva cuvinte cu Marler şi cu Newman. Coborî în fugă treptele pe care se ajungea pe punte, ţinându-se de balustradă de data aceasta. Vasul începuse să salte pe valuri când Philip îi schimbă cursul, iar vântul bătea înverşunat, ca o banshee. Când se strânseră toţi în luxoasa cabină, Tweed spuse: Aţi văzut cu toţii ce s-a întâmplat. Philip, care nu a avut binoclu, nu a văzut decât maşina. I-am spus că înăuntru era Brazii. După ce ajungem la ţărm, o să-i spun că şi Eve era în maşină, lângă Brazii. Ştiu că nu mai simte nimic pentru Eve, dar cred că l-ar supăra versiunea adevărată. Aşa că toată lumea merge pe povestea asta. Înţeles?

  Îi spuseră toţi că au înţeles. Tweed le propuse să rămână în spaţioasa cabină până acostau. Paula zise că i se pare o idee bună, dar că ea se duce înapoi, să-i ţină de urât lui Philip. După ce Paula plecă, Tweed deschise radioul pe postul de ştiri al BBC-ului, World Service.

  — S-a anunţat de curând, spuse crainicul, că generalul Marov a fost invitat la un summit al marilor puteri care va avea loc la Viena. Preşedintele Statelor Unite a fost de acord să participe, la fel şi prim-ministrul nostru, cancelarul Germaniei şi preşedintele Franţei. Se înţelege că preşedintele suferind al Rusiei l-a învestit pe generalul Marov cu puteri plenipotenţiare, pentru aceste negocieri. Aici se încheie buletinul de ştiri.

  Tweed închise radioul. Zâmbi trist.

  — Pe scurt, asta înseamnă, în primul rând, că Marov a reabilitat Rusia, ca una dintre marile puteri ale lumii. În al doilea rând, Marov este omul care controlează noua şi bine izolata Rusie. S-ar putea să fim foarte ocupaţi în viitor.

  — Ce s-a întâmplat cu Archie? Îl întrebă Tweed pe Marler, când intrară în portul Poole şi mai aveau puţin până la debarcare.

  — A, Archie, rosti Marler tărăgănat. După ce a văzut sfârşitul Nălucii, a dispărut, aşa cum face el întotdeauna. O să ia el legătura cu mine, mai devreme sau mai târziu.

  — Iar Keith Kent o să-mi trimită o mare notă de plată, reflectă Tweed.

  — Kent mi-a telefonat la Elite, spuse Newman. I-am spus că nu mai are ce să facă. A promis c-o să-ţi trimită un raport complet. Ai simţit izbitura aceea? Am acostat.

  Aşteptară la maşini până ce Philip termină cu formalităţile de înapoiere a iahtului. Paula îl trase deoparte în timp ce ceilalţi urcau în maşini.

  — Philip, sper că n-ai de gând să te întorci singur în casa aceea mare a ta, nu-i aşa?

  — De ce nu? Îi zâmbi cald. Aceea e casa mea.

          SFÂRŞIT

  [1] Peninsulă situată la vest de portul Poole, în regiunea Dorset, renumită pentru carierele de calcar. (n.tr.) [2] Regiune în sudul Angliei (n.tr.) [3] Manor – „conac” (n.tr.) [4] Secret Intelligence Service = Serviciul Secret de Informaţii [5] Joc de cuvinte: sole = „calcan”; „singur”, „necăsătorit” (n.tr.) [6] Kissinger, Henry Alfred (1923 –), laureat al premiului Nobel, om politic şi secretar de stat sub preşedinţia lui Richard M. Nixon şi Gerald R. Ford. Cartea sa, Armele nucleare şi politica externă a Americii, a stat la baza politicii externe a SUA. [7] Strada pe care se află cabinetul prim-ministrului britanic [8] Dispozitiv electronic care codează şi decodează convorbirile telefonice [9] Grange = „fermă, gospodărie” [10] Dialect londonez [11] Marele premiu de Formula 1 al Marii Britanii [12] „Curajul, întotdeauna curajul” (în franceză, în original) [13] Roman de Charles Dickens, al cărui laitmotiv este clădirea întunecată a unui celebru tribunal [14] Joc de cuvinte: partridge= „potârniche” [15] Mic arbust cu flori galbene, din ramurile căruia se fac mături [16] Movilă de pământ înălţată deasupra unui mormânt străvechi [17] Cuvinte pe care Sherlock Holmes, celebrul detectiv inventat de sir Arthur Conan Doyle, obişnuia să i le spună prietenului său, doctorul John Watson, la dezlegarea unei enigme [18] Amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid al unui metal, întrebuinţat în sudură, în metalurgie etc. [19] În limbajul copiilor, piddle înseamnă „a face pipi” [20] Mic dejun substanţial, constând în ouă, şuncă, pâine prăjită şi cereale [21] Un loc idilic, exotic sau luxos [22] Pastă de hârtie turnată [23] Stăpân pe facultăţile mentale (în latină, în text) [24] Double-cross = „a trage pe sfoară”, „a păcăli”, „a înşela”.