Ziua a nouăzeci şi şaptea

— Bună, spuse Hurii, aplecându-se. Ce-i asta?

Hurii era un Sfărâmător vânjos, care încerca să îşi ascundă inteligenţa. Asta îl ajuta să câştige la cărţi. Avea doi copii – două fete care nu împliniseră încă cinci ani –, dar se vedea şi cu una dintre femeile din gardă. Hurii îşi dorea în secret să fie tâmplar, la fel ca tatăl său. Şi ar fi fost îngrozit să afle câte ştia Shai despre el.

Ridică foaia de hârtie pe care o găsise pe jos. Pecetluitorul cu Sânge tocmai ieşise. Era dimineaţa celei de-a nouăzeci şi şasea zile de captivitate a lui Shai, iar ea hotărâse să-şi pună planul în aplicare. Trebuia să scape.

Sigiliul împăratului nu era încă gata. Nu mai avea mult. încă o noapte de lucru, şi avea să-l termine. Planul ei cerea oricum să aştepte încă o noapte.

— Cred că Degete-Lipicioase a scăpat-o, spuse Yil apropiindu-se.

Ea era de gardă împreună cu Hurii în dimineaţa aceea.

— Ce este? întrebă Shai de la masa de lucru.

— O scrisoare, mormăi Hurii.

Ambele gărzi citeau în tăcere. Sfărâmătorii de la palat ştiau cu toţii să citească. Era o cerinţă obligatorie pentru orice slujbaş imperial având cel puţin gradul doi.

Shai rămase tăcută, încordată. Se străduia să respire calm în timp ce îşi bea ceaiul cu lămâie. Îşi impuse să se relaxeze, chiar dacă acesta era ultimul lucru pe care şi-l dorea. Shai cunoştea cuprinsul scrisorii pe de rost. În fond, ea o scrisese, apoi o scăpase pe ascuns în spatele Pecetluitorului cu Sânge, când acesta ieşise în grabă, cu câteva minute înainte.

„Dragă frate”, spunea scrisoarea. „Aproape că mi-am încheiat misiunea aici, iar averea pe care am strâns-o va rivaliza şi cu cea a lui Azalec, după ce s-a întors din Provinciile Sudice. Prizonierul pe care-l păzesc nu merită efortul, dar cine sunt eu să pun la îndoială judecata oamenilor care mă plătesc cu mult prea mult?

Mă voi întoarce în curând la tine. Sunt mândru să-ţi spun că a doua misiune a fost un succes. Am descoperit câţiva războinici capabili şi am adunat suficiente mostre de la ei. Păr, unghii şi câteva lucruri personale cărora nu le vor simţi lipsa. Sunt convins că vom avea propriile gărzi personale în curând!”

Şi continua astfel, iar scrisul acoperea ambele părţi ale foii, pentru a nu părea suspect. Shai presărase multe informaţii despre palat, incluzând lucruri pe care alţii ar fi presupus că ea nu le ştie, spre deosebire de Pecetluitorul cu Sânge.

Shai îşi făcea griji că scrisoarea fusese prea directă. Oare gărzile o vor considera un fals evident?

— Acel KuNuKam... şopti Yil, folosind un cuvânt din dialectul lor.

Acesta se traducea, în linii mari, prin expresia „om cu anus în loc de gură”.

— Acel KuNuKam imperial...!

Părea convinsă că scrisoarea era trimisă chiar de la el. Pentru soldaţi, subtilitatea putea fi o risipă.

— Pot să văd? întrebă Shai.

Hurii i-o întinse.

— Oare spune ce cred eu? întrebă soldatul. A strâns... chestii de la noi?

— Poate nu se referă la Sfărâmători, spuse Shai după ce termină de citit scrisoarea. Nu precizează.

— De ce să vrea păr? întrebă Yil. Şi unghii?

— Pot să facă tot felul de lucruri dacă au părţi din tine, spuse Hurii, apoi blestemă iar. Doar vezi ce face în fiecare zi la uşă, cu sângele lui Shai.

— Nu ştiu cât de multe poate să facă folosind păr sau unghii, spuse Shai, sceptică. Asta-i lăudăroşenie. Sângele trebuie să fie proaspăt şi să nu fie mai vechi de o zi ca să aibă efect în amprente. Se laudă în faţa fratelui său, asta-i tot.

— N-ar trebui să facă asta, spuse Hurii.

— Eu nu mi-aş face griji, spuse Shai.

Cei doi făcură un schimb de priviri. În câteva minute se schimbă garda, iar Hurii şi Yil plecară, vorbind nedesluşit între ei. Scrisoarea era îndesată în buzunarul lui Hurii. Nu aveau să-i facă prea mult rău Pecetluitorului cu Sânge, ci doar să-l ameninţe.

Acesta, se ştie, frecventa ceainăriile din zonă în fiecare seară. Aproape că îi părea rău pentru el. Dedusese că, dacă primea veşti de acasă, era punctual. Uneori, părea încântat. Când nu primea veşti, bea. În acea dimineaţă, păruse trist. Nu mai primise veşti de ceva vreme.

Ce avea să i se întâmple în acea seară nu urma să-i facă mai bună ziua următoare. Da, Shai aproape că îl compătimea, dar apoi îşi aminti de sigiliul de pe uşă şi de bandajul pe care şi-l legase pe braţ în acea zi, după ce-i luase sânge.

Odată încheiată schimbarea gărzii, Shai inspiră adânc, apoi se cufundă iar în muncă. Diseară.

Diseară va termina.