— Nu, am nevoie de ea aici, răspunse Karrde care coborâse Şoimul pe sub intradosul distrugătorului spaţial şi se îndrepta către marginea babord a navei. Dă-i drumul! Du-te-n turela dorsală – cred că pot face astfel încât să-şi concentreze atacul din direcţia respectivă.

  Luke habar n-avea cum intenţiona să realizeze aşa ceva, dar nu era timp de discuţii acum. Şoimul începuse deja să vibreze sub loviturile laserelor şi, din proprie experienţă, tânărul ştia că ecranele deflectoare ale navei nu puteau să reziste la infinit. Ieşi din cabina de comandă şi alergă spre scara tunelului turelei; sări direct până la jumătatea ei, apoi se căţără iute până sus. Îşi prinse centurile, activă cuartele… şi când privi în jur, înţelese ce avea de gând Karrde. Şoimul trecuse pe sub marginea babord a Himerei şi se ridica, virând spre pupa în lungul fuzelajului superior, îndreptându-se direct spre spaţiu, pe un vector aflat imediat deasupra evacuării masivelor duze ale propulsiei subluminice a distrugătorului spaţial. Gonind destul de aproape de evacuare, în opinia lui Luke, dar în modul acela era sigur că nici un vânător TIE n-avea să-i atace de dedesubt.

  Intercomul îi piui în ureche.

  — Skywalker, se auzi glasul lui Karrde, aproape ne-au ajuns. Eşti gata?

  — Gata, îl anunţă Luke.

  Atinse uşor comenzile de declanşare a focului, se concentră şi lăsă Forţa să curgă prin el.

  Bătălia fu violentă, dar scurtă, amintindu-i cumva de evadarea Şoimului din Steaua Morţii, cu atâta timp în urmă. Atunci, Leia recunoscuse că scăpaseră mult prea uşor şi, în vreme ce vânătorii TIE roiau, explodau şi luau foc în jurul lor, Luke se întrebă neliniştit dacă nu cumva imperialii se gândiseră şi de data aceasta la ceva tot atât de viclean.

  Iar apoi cerul se umplu de linii stelare, se împestriţă, iar ei scăpară în hiperspaţiu.

  Luke inspiră adânc şi dezactivă cuartele.

  — Felicitări pilotului, rosti el în intercom.

  — Mulţumesc, se auzi glasul inexpresiv al lui Karrde. Se pare că nu avem probleme – doar o avarie a sistemului convertor de putere tribord. Mara s-a dus să-l verifice.

  — Ne putem descurca şi fără el, zise Luke. Han a cablat toată nava în aşa fel încât poate zbura şi fără jumătate din sisteme. Încotro ne-ndreptăm?

  — Coruscant. Te lăsăm acolo şi-mi ţin promisiunea pe care ţi-am făcut-o mai devreme.

  Luke fu nevoit să-şi scotocească amintirile.

  — Te referi la faptul că Noua Republică va avea de câştigat de pe urma evadării tale?

  — Exact. Din câte îmi reamintesc oferta pe care mi-a făcut-o Solo pe Myrkr, aveţi nevoie de nave de transport. Aşa-i?

  — Mare nevoie, încuviinţă tânărul. Ai o flotă ascunsă pe undeva?

  — Nu tocmai ascunsă, totuşi nu va fi greu să pun mâna pe ea. Ce crezi că va spune Noua Republică despre aproximativ două sute de crucişătoare grele din Clasa cuirasat nou-nouţe, modelul dinaintea Războiului Clonelor?

  Luke simţi că rămâne cu gura căscată. Crescuse pe Tatooine, unde nu răzbăteau multe informaţii, totuşi mai auzise câte ceva.

  — Doar nu te referi la… Forţa întunecată?

  — Coboară şi o să discutăm despre asta. Încă ceva – deocamdată, eu unul nu i-aş spune lui Mara nimic despre asta.

  — Vin imediat.

  Luke închise intercomul, puse căştile cu laringofon la locul lor şi coborî scara… şi, pentru prima dată, nu mai simţi discontinuitatea, când câmpul gravitaţional îşi schimbă direcţia la jumătatea treptelor.

  Şoimul Mileniului se îndepărtase de Himera, păcălindu-şi sau doborându-şi urmăritorii TIE, şi gonea spre adăpostul hiperspaţiului. Pellaeon stătea la consola sa, cu pumnii încleştaţi, privind tăcut şi neajutorat. Neajutorat, deoarece calculatorul principal continua să fie doar parţial operaţional, iar armele sofisticate şi sistemele razelor de tractare ale Himerei erau inutile împotriva unei nave atât de mici, atât de rapide şi atât de îndepărtate. Tăcut, fiindcă dezastrul depăşea cu mult oricare dintre seriile lui de înjurături.

  Nava pâlpâi şi dispăru… iar Pellaeon se pregăti pentru tot ce putea să fie mai rău.

  Nimic din ceea ce aşteptase nu se întâmplă.

  — Recheamă vânătorii TIE, căpitane, rosti Thrawn cu un glas ce nu dovedea furie sau tensiune. Anulează alarma pentru intruziune, iar Controlul Sistemelor să continue punerea în funcţiune a calculatorului principal. Ah, da, poate fi continuată şi descărcarea navetelor de aprovizionare.

  — Da, domnule amiral, se încruntă nesigur Pellaeon.

  Oare Thrawn nu înţelesese semnificaţia celor petrecute? Ochii roşii scânteiară, când Marele Amiral îl examină.

  — Am pierdut o repriză, căpitane, vorbi el. Nimic mai mult.

  — Părerea mea este că am pierdut mult mai mult. Este clar că Talon Karrde va da acum Noii Republici flota Katana.

  — Însă n-o va dărui, preciză aproape leneş Thrawn. Karrde n-a oferit niciodată nimic pe gratis. Va încerca să se târguiască, ori va pune condiţii pe care rebelii nu le vor găsi satisfăcătoare. Negocierile vor dura, ţinând mai ales seama de atmosfera politică suspicioasă pe care ne-am străduit într-atât s-o creăm pe Coruscant. Iar noi avem nevoie doar de niţel timp.

  Pellaeon clătină din cap.

  — Presupuneţi că hoţul acela de nave, Ferrier, va găsi furnizorul de nave al grupului corellian înainte ca Talon Karrde şi Rebeliunea să fi ajuns la o înţelegere?

  — Nu presupun nimic. Ferrier se află chiar acum pe urmele lui Solo şi i-a extrapolat destinaţia pentru noi… iar graţie activităţii excelente făcute de Contrainformaţii în cercetarea trecutului lui Karrde, ştiu exact cu cine ne vom întâlni la capătul pistei aceleia.

  Privi pe videcran spre vânătorii TIE care reveneau.

  — Ordonă Navigaţiei să pregătească un curs spre sistemul Pantolomin, căpitane, rosti el gânditor. Plecăm imediat ce se termină descărcarea navetelor de aprovizionare.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon spre ofiţerul navigator şi efectuă un calcul mental rapid.

  Era timp ca Şoimul Mileniului să ajungă la Coruscant… şi timp ca Himera să ajungă la Pantolomin…

  — Da, îi citi Thrawn gândurile. Acum este vorba despre o întrecere directă.

  Soarele coborâse înapoia dealurilor cafenii de pe Honoghr, lăsând tonuri roşu-violacee în norii de deasupra orizontului. Din pragul dukhei, Leia privea culorile disipându-se şi simţea mult prea familiara spaimă nervoasă ce apărea întotdeauna înaintea pericolelor şi bătăliilor. Peste câteva minute, ea, Chewbacca şi C-3PO aveau să pornească spre Nystao, ca să-l elibereze pe Khabarakh şi să evadeze de pe planetă. Sau să moară, în decursul tentativei.

  Suspină şi reveni în dukha, întrebându-se într-o doară unde greşise în toată aventura aceea. Păruse perfect rezonabil să vină pe Honoghr, perfect corect, cumva, să facă gestul îndrăzneţ de a se încrede în noghri. Chiar înainte de a pleca de pe Kashyyyk, fusese convinsă că propunerea nu fusese pe de-a întregul ideea ei, ci călăuzirea subtilă a Forţei.

  Şi poate că aşa fusese. Dar poate că nu din partea Forţei la care se gândise ea…

  O briză uşoară pătrunse pe uşă şi Leia se înfioră. Forţa este puternică în toată familia mea, îi spusese Luke în ajunul Bătăliei pentru Endor. La început nu-l crezuse, ci abia mult mai târziu, când instruirea lui răbdătoare începuse să-i deştepte urmele acelor aptitudini. Tatăl ei avusese însă parte de aceeaşi instruire şi deţinuse aceleaşi aptitudini… totuşi în cele din urmă se prăbuşise în partea întunecată a Forţei.

  Unul dintre gemeni lovi cu piciorul. Leia se opri, extinzându-şi percepţia, pentru a atinge uşor cele două fiinţe micuţe dinlăuntru, şi, în clipa aceea, o năpădiră fragmente de amintiri. Chipul mamei, încordat şi blând, ridicând-o din întunericul scorburii unde o ascunsese de ochi iscoditori. Feţe nefamiliare aplecându-se deasupra ei, în timp ce mama le vorbea pe un ton care o speriase şi o făcuse să plângă. Plânsese din nou, când mama murise, strângându-se cu putere de bărbatul pe care. Învăţase să-l numească tată.

  Durere, mizerie şi teamă… toate din cauza adevăratului ei tată, cel care renunţase la numele Anakin Skywalker, pentru a-şi spune Darth Vader.

  Dinspre uşă se auzi un târşâit de paşi.

  — Ce este, C-3PO? se întoarse ea către droid.

  — Înălţimea Ta, Chewbacca m-a informat că vei pleca în curând de aici, vorbi niţel neliniştit C-3PO. Pot presupune că te voi însoţi?

  — Bineînţeles. Indiferent ce s-ar întâmpla în Nystao, nu cred că după aceea ai dori să rămâi aici.

  — Înţeleg. Droidul şovăi şi Leia înţelese din postura sa că neliniştea nu-i dispăruse pe deplin. Cred însă că trebuie să ştii altceva, continuă el. Unul dintre droizii decon s-a comportat foarte straniu.

  — Serios? în ce anume a constat această stranietate?

  — Este mult prea curios. A pus multe întrebări, nu numai despre tine şi Chewbacca, ci şi despre mine. L-am văzut umblând prin sat, după ce ar fi trebuit să fie dezactivat peste noapte.

  — Probabil că-i vorba doar despre o ştergere de memorie făcută necorespunzător, replică Leia fără să aibă chef de o discuţie despre bizareriile de personalitate ale droizilor. Pot numi alţi doi droizi care au o curiozitate ce o depăşeşte pe cea programată iniţial.

  — Înălţimea Ta, protestă C-3PO pe un ton jignit, R2-D2 este cu totul alt caz.

  — Nu mă refeream numai la el, zise prinţesa şi ridică mâna pentru a opri continuarea discuţiei. Îţi înţeleg totuşi grijile şi te rog să fii atent asupra droidului acela. Este bine?

  — Da, înălţimea Ta.

  C-3PO făcu o plecăciune şi ieşi în amurg.

  Oftând, femeia privi în jur. Plimbându-se agitată prin clukha, ajunse la peretele cu arborele genealogic şi rămase privindu-l. În lemnul cioplit exista un sentiment profund de istorie, peste care se suprapunea mândria discretă, dar la fel de profundă, legată de familie. Urmări legăturile dintre nume, întrebându-se ce gândeau şi simţeau noghrii înşişi, când le studiau, îşi vedeau triumfurile şi eşecurile deopotrivă, sau doar triumfurile? Probabil, ambele. Noghrii i se păreau un popor care nu se autoamăgea în mod deliberat cu realitatea.

  — Citeşti în lemn sfârşitul familiei noastre, Lady Vader?

  Leia tresări.

  — Câteodată, îmi doresc să nu fiţi atât de pricepuţi la arta furişării, bombăni ea regăsindu-şi echilibrul.

  — Îmi cer iertare, zise maitrakh pe un ton destul de sec. N-am dorit să te sperii. Zăreşti sfârşitul nostru acolo? arătă spre arborele genealogic.

  — Nu pot vedea viitorul, maitrakh, scutură din cap Leia. Nici pe al vostru, nici măcar pe al meu. Mă gândeam pur şi simplu la copii. Încercam să-mi imaginez cum este să-ncerci să-i creşti. Mă întrebam cât anume din caracterul lor poate să modeleze o familie, şi cât este înnăscut în copii.

  Şovăi, apoi urmă:

  — Mă întrebam dacă răul din trecutul unei familii poate fi şters, sau dacă este întotdeauna transmis următoarelor generaţii.

  Maitrakh îşi aplecă uşor capul pe un umăr şi ochii ei uriaşi o studiară pe Leia.

  — Vorbeşti ca şi cum nu ai fi cunoscut până acum creşterea copiilor.

  — Aşa este, încuviinţă prinţesa şi-şi mângâie pântecul. Nu ştiu dacă ţi-a spus Khabarakh, dar voi da naştere primilor mei doi copii.

  — Şi te temi pentru ei.

  Leia simţi cum îi zvâcneşte un muşchi din obraz.

  — Am motive. Imperiul doreşte să mi-i ia.

  Maitrakh şuieră încetişor.

  — De ce?

  — Nu sunt sigură, dar intenţia nu poate să fie bună.

  — Îmi pare rău, Lady Vader, coborî privirea maitrakh. Te-aş ajuta dacă mi-ar sta în putinţă.

  — Ştiu, o atinse Leia pe umăr.

  Maitrakh privi arborele genealogic.

  — Mi-am trimis toţi cei patru fii în pericol, Lady Vader. În bătăliile împăratului. De fiecare dată mi-a fost la fel de greu să-i privesc plecând spre război şi moarte.

  Leia se gândi la toţi aliaţii şi tovarăşii ei care muriseră în războiul cel lung.

  — Şi eu am trimis oameni să-şi găsească moartea, şopti ea. A fost destul de greu. Nu-mi pot imagina făcând acelaşi lucru cu copiii mei.

  — Trei dintre ei au murit, continuă maitrakh, parcă vorbind pentru sine. Departe de casă, jeliţi doar de camarazii lor. Al patrulea a devenit olog şi a revenit acasă pentru a-şi trăi viaţa scurtată în disperarea tăcută a dezonoarei, înainte ca moartea să-l elibereze.

  Leia făcu o grimasă. Acum, deoarece o ajutase, Khabarakh se confrunta atât cu dezonoarea, cât şi cu moartea…

  — Stai puţin! Ai spus că toţi cei patru fii ai tăi au plecat la război? Şi că toţi patru au murit de atunci?

  — Aşa este, încuviinţă maitrakh.

  — Atunci Khabarakh nu este fiul tău?

  — Este fiul meu terţ. Fiul fiului primului meu născut.

  Leia o privi, fulgerată de o înţelegere oribilă. Dacă Khabarakh nu era fiul, ci strănepotul ei, iar dacă maitrakh asistase personal la bătălia spaţială ce determinase pustiirea Honoghrului…

  — Maitrakh, de cât timp a fost aşa planeta voastră? şopti ea. De câţi ani?

  Bătrâna o privi, simţind modificarea bruscă din starea ei de spirit.

  — Lady Vader, ce am spus…?

  — De câţi ani…

  Maitrakh se retrase uşor din faţa ei.

  — Patruzeci şi opt de ani noghri, rosti ea. Patruzeci şi patru din anii împăratului.

  Leia puse mâna pe lemnul neted al arborelui genealogic, simţind cum genunchii i se înmuiaseră de şoc. Patruzeci şi patru de ani… Nu cei cinci, opt sau chiar zece ani pe care-i bănuise. Patruzeci şi patru…

  — Nu s-a întâmplat în timpul Rebeliunii, spuse ea, ci în timpul Războiului Clonelor.

  Iar şocul lăsă brusc loc unei avalanşe de furie orbitoare.

  — Patruzeci şi patru de ani, mârâi ea. Vă ţin aşa de patruzeci şi patru de ani?

  Se răsuci spre uşă.

  — Chewie! strigă, fără să-i pese pentru moment dacă o putea auzi cineva. Chewie, vino-ncoace!

  O mână o prinse de umăr şi, când se răsuci, o văzu pe maitrakh fixând-o, cu o expresie impenetrabilă pe faţa sa extraterestră.

  — Lady Vader, spune-mi despre ce-i vorba.

  — Patruzeci şi patru de ani, maitrakh, despre asta-i vorba, zise Leia şi pârjolul arzător al furiei se stinse lăsând în urmă o determinare de gheaţă. V-au ţinut în sclavie de aproape o jumătate de secol. V-au minţit pe faţă, v-au înşelat, v-au ucis fiii.

  Îndreptă un deget spre solul de sub picioare.

  — Asta nu este muncă de decontaminare de patruzeci şi patru de ani. Şi dacă fac altceva decât doar să cureţe solul…

  Paşi grei se auziră la uşă şi Chewbacca se năpusti înăuntru, cu proiectorul pregătit. O zări pe Leia, mugi o întrebare şi roti arma spre maitrakh.

  — Nu sunt în pericol, rosti prinţesa, ci doar foarte furioasă. Vreau să-mi aduci mai multe eşantioane din zona contaminată. Dar nu sol de data aceasta, ci iarbă kholm.

  Văzu surpriza de pe chipul wookiee-ului, însă acesta mârâi doar o încuviinţare şi ieşi.

  — De ce vrei să examinezi iarba kholm? întrebă maitrakh.

  — Chiar tu ai spus că miroase altfel decât înainte de venirea ploilor. Cred că poate fi vorba despre o legătură pe care am trecut-o cu vederea.

  — Care anume?

  — Nu vreau să mai spun nimic, maitrakh, clătină Leia din cap. Mai întâi, să fiu sigură.

  — Mai doreşti să mergi în Nystao?

  — Mai mult ca oricând. Dar nu numai pentru ceea ce doream la început. Dacă eşantioanele aduse de Chewie dovedesc ceea ce cred eu, mă voi duce direct la dinaşti.

  — Şi dacă vor refuza să te asculte?

  Leia inspiră adânc.

  — Nu pot să mă refuze. Aţi pierdut deja trei generaţii din fiii voştri. Nu vă puteţi permite să pierdeţi mai mulţi copii.

  Bătrâna rămase privind-o în tăcere timp îndelungat.

  — Spui adevărul, şuieră ea încetişor printre dinţii aciculari şi porni spre uşă cu graţia ei fluidă. Mă voi întoarce peste o oră. Până atunci vei fi gata de plecare?

  — Da. Unde te duci?

  Maitrakh se opri în prag şi ochii ei negri o priviră cu tristeţe.

  — Spui adevărul, Lady Vader, ei trebuie să te asculte. Mă voi întoarce.

  *

  Maitrakh reveni după douăzeci de minute, cu cinci minute înaintea lui Chewbacca. Wookiee-ul rupsese doi pumni de iarbă kholm din diferite locuri şi scosese analizorul din ascunzătoarea aflată în magazia droizilor decon. Leia declanşa analiza a două dintre plantele cafenii, urâte, şi porniră spre Nystao.

  Nu erau însă singuri. Spre surpriza prinţesei, o tânără noghri se afla deja pe scaunul pilotului speederului de teren decapotabil de care le făcuse rost maitrakh; când traversară satul cu viteza unui mers rapid, altă duzină de noghri li se alătură, flancând vehiculul, ca o gardă de onoare. Maitrakh însăşi mergea printre ei, cu chipul indescifrabil în lumina slabă reflectată de cadranele bordului. Pe locul din spate, alături de analizor, Chewbacca îşi pipăia proiectorul şi mormăia gros şi neîncrezător. Înapoia lui, înghesuit în compartimentul pentru bagaje, C-3PO menţinea o tăcere deloc caracteristică.

  Ieşiră din sat, pe terenul cultivat din jur, cu farurile stinse; sub lumina stelelor ce se strecura printre fuioarele de nori, grupul mic de noghri era practic invizibil. Ajunseră la alt sat, greu de zărit noaptea, când toate ferestrele îi erau întunecate, şi-l traversară fără incidente. Alte ogoare, alt sat, alte ogoare. Ocazional, Leia întrezărea în depărtare luminile din Nystao şi se întrebă nesigură dacă într-adevăr confruntarea cu dinaştii era acţiunea cea mai inteligentă în momentul acela. Aceştia conduceau cu ajutorul sau cel puţin cu consimţământul tacit al Imperiului, iar acuzarea lor de acoperirea unei minciuni n-ar fi fost uşor acceptată de poporul acela mândru şi devotat onoarei.

  Apoi, cel mai mare dintre cei trei sateliţi naturali ai lui Honoghr se ivi dinapoia unui nor gigantic, spre nord-est… şi, tresărind uluită, Leia văzu că nu mai era însoţită doar de escorta originală. De jur împrejur se afla o mare de siluete întunecate, curgând aidoma unui flux tăcut o dată cu speederul.

  Înapoia ei, Chewbacca scoase un mârâit la fel de surprins. Cu simţurile sale de vânător, ştiuse deja că escorta le sporise cu fiecare sat prin care trecuseră, dar nici el nu-şi dăduse seama de dimensiunile reale ale acesteia şi nu era deloc sigur că situaţia îi plăcea.

  Leia constată totuşi că o parte a cleştelui ce-i strângea inima se destinse, când se lăsă înapoi, pe spătarul scaunului. Indiferent ce avea să întâmple în Nystao, numărul celor adunaţi avea să-i pună în imposibilitate pe dinaşti s-o aresteze pur şi simplu şi să ascundă faptul că ea trecuse vreodată pe acolo.

  Maitrakh îi garantase că avea să aibă ocazia de a le vorbi. Restul depindea numai de ea.

  Ajunseră la marginea lui Nystao cu puţin înainte de răsărit… şi fură întâmpinaţi de altă mulţime de noghri.

  — Vestea a ajuns înaintea noastră, îi spuse maitrakh când speederul şi escorta se apropiară. Au venit s-o vadă pe fiica Lordului Vader şi să-i audă mesajul.

  — La ce mesaj le-ai spus să se aştepte? privi Leia mulţimea.

  — Că datoria de onoare faţă de Imperiu a fost plătită cu vârf şi îndesat. Că ai venit să le oferi noghrilor o viaţă nouă.

  Ochii negri ai lui maitrakh îi sfredeliră chipul într-o întrebare nerostită. Leia privi peste umăr spre Chewbacca şi ridică sprâncenele. Wookiee-ul mârâi afirmativ şi înclină analizorul spre ea, arătându-i displayul.

  În decursul călătoriei nocturne, aparatul îşi încheiase procesarea… şi când citi rezultatele, Leia simţi cum îi renaşte furia faţă de ceea ce făcuse Imperiul acestui popor.

  — Da, încuviinţă ea. Pot într-adevăr să dovedesc că datoria a fost plătită.

  Ajunsă acum mai aproape de mulţimea care aştepta, putea distinge.

  În lumina slabă a zorilor că majoritatea noghrilor erau femei. Relativ puţinii bărbaţi pe care-i vedea aveau fie nuanţa cenuşiu-palid a pielii caracteristică copiilor şi adolescenţilor, ori cea întunecată, specifică bătrânilor. Drept în calea speederului era însă un grup de zece bărbaţi cu pielea oţelie a adulţilor tineri.

  — Văd că şi dinaştii au aflat vestea, comentă Leia.

  — Este escorta oficială, explică maitrakh. Ei ne vor însoţi la Marea Dukha, unde te aşteaptă dinaştii.

  Escorta oficială – paznici sau soldaţi, Leia nu era sigură cum să-i considere – rămase tăcută, în vreme ce se desfăşură în formaţie triunghiulară în faţa vehiculului. Restul mulţimii fremăta de conversaţii murmurate, majoritatea fiind purtate între locuitorii din Nystao şi săteni. Leia nu ştia ce vorbeau, dar, indiferent în ce direcţie i s-ar fi întors ochii, noghrii amuţeau şi o priveau cu o fascinaţie evidentă.

  Oraşul era mai mic decât se aşteptase ea, ţinând seama mai ales de teritoriul limitat pe care-l aveau la dispoziţie noghrii. După numai câteva minute, ajunseră la Marea Dukha.

  După numele ei, Leia se aşteptase să fie vorba pur şi simplu despre o versiune la scară mai mare a dukhei din sat. Era într-adevăr mai mare, dar în ciuda similitudinii designului, structura aceasta degaja o senzaţie cu totul diferită. Pereţii şi acoperişul ei nu erau din lemn, ci dintr-un metal albastru-argintiu, lipsit de ornamente sau încrustaţii. Stâlpii de susţinere erau negri – din metal, ori piatră prelucrată. Trepte late din marmură neagră şi roşie suiau spre terasa din mozaic gri care se întindea în faţa uşilor duble. Clădirea părea rece şi distantă, mult diferită de tabloul mental al etosului noghri, pe care femeia îl concepuse în ultimele zile. Într-o doară, se întrebă dacă nu cumva Marea Dukha fusese construită de Imperiu, nu de noghri.

  În vârful scării se aflau treisprezece bărbaţi noghri de vârstă mijlocie, fiecare purtând un veşmânt lucrat cu măiestrie, care părea o combinaţie între vestă şi şal. Înapoia lor, cu braţele şi picioarele înlănţuite de doi stâlpi verticali, în mijlocul terasei, se afla Khabarakh.

  Leia privi spre el, dincolo de şirul dinaştilor, şi se simţi înfiorată de un val de durere empatică. Maitrakh îi descrisese mecanismul umilinţei publice noghri, dar de abia când îl văzu realmente începu să priceapă profunzimea ruşinii pe care o implica ritualul. Chipul lui Khabarakh era supt şi palid, şi noghriul atârna, istovit, trăgând de lanţurile ce-i legau încheieturile şi braţele. Ţinea totuşi capul drept, iar ochii negri priveau cu atenţie.

  Mulţimea se desfăcu, lăsând speederul să se apropie de dukha. Escorta oficială sui scara, dispunându-se în linie în faţa dinaştilor.

  — Nu uita, nu suntem aici ca să ne luptăm, murmură Leia lui Chewbacca şi, adunându-şi toată maiestuozitatea regală disponibilă, coborî din vehicul şi porni pe trepte.

  Până ajunse sus, rumoarea discuţiilor din mulţime se stinsese.

  — Vă salut, dinaşti ai poporului noghri, rosti ea cu glas tare. Sunt Leia Organa Solo, fiica Lordului vostru, Darth Vader. Cel care a venit la voi în clipele de disperare şi v-a adus ajutor.

  Ridică braţul, întinzând dosul palmei spre noghriul din mijlocul liniei.

  Dinastul o privi o clipă nemişcat, apoi, fără tragere de inimă, înaintă şi-i mirosi uşor mâna. Repetă testul de două ori, înainte de a se îndrepta.

  — Lordul Vader este mort, spuse el. Noul nostru stăpân, Marele Amiral, ne-a poruncit să i te aducem, Leia Organa Solo. Ne vei urma, până vom pregăti transportul.

  De la piciorul treptelor, Chewbacca mârâi ameninţător. Leia îi făcu semn să tacă, apoi clătină din cap.

  — Nu am venit aici ca să mă predau Marelui tău Amiral.

  — O vei face însă!

  La un gest al dinastului, doi paznici se apropiară de Leia.

  Femeia nu se clinti, semnalându-i din nou lui Chewbacca să rămână nemişcat.

  — Slujeşti aşadar Imperiul, sau poporul de pe Honoghr?

  — Toţi noghrii cu onoare le slujesc pe amândouă, răspunse dinastul.

  — Aşa să fie oare? Atunci slujirea poporului înseamnă să trimiţi generaţie după generaţie de tineri să moară în războaiele Imperiului?

  — Eşti străină de planetă, pufni dispreţuitor noghriul. Nu ştii nimic despre onoarea noghri. Duceţi-o în dukha, se adresă el gărzilor.

  — Atunci îţi este atât de frică de cuvintele unei femei singure şi străine de planetă? întrebă Leia, când paznicii o prinseră strâns de braţe. Sau te temi mai degrabă că propria ta putere va fi diminuată de sosirea mea?

  — Nu vei rosti vorbe care să semene discordie şi otravă!

  Chewbacca mârâi din nou şi Leia îl simţi pregătindu-se să se năpustească pe trepte, în ajutorul ei.

  — Vorbele mele nu sunt despre discordie, ridică ea glasul ca să fie auzită de toată mulţimea. Vorbele mele sunt despre trădare.

  Brusc, mulţimea se foi.

  — Vei tăcea, rosti dinastul, dacă nu voi pune să fii redusă la tăcere.

  — Eu vreau s-o aud vorbind! strigă maitrakh de jos.

  — Vei tăcea şi tu! lătră dinastul, şi mulţimea murmură aprobator faţă de cererea lui maitrakh. Tu n-ai ce căuta sau vorbi aici, maitrakh a clanului Kihm'bar. Nu am chemat poporul noghri la întrunire.

  — Totuşi poporul a venit, replică maitrakh. Lady Vader a venit. Vrem să-i auzim vorbele.

  — Atunci i le vei auzi în temniţă.

  Dinastul gesticulă şi alte două gărzi oficiale porniră hotărât spre scară.

  Leia aprecie că sosise momentul potrivit. Coborî ochii spre centură şi extinse Forţa cu toată puterea şi controlul pe care le putea apela…

  Sabia Jedi îi sări de la centură şi se opri în faţa ei. Ochii şi mintea prinţesei găsiră comutatorul şi lama alb-verzuie apăru cu un pocnet urmat de un bâzâit, retezând o linie verticală între ea şi dinaşti.

  Dinspre mulţime se auzi un şuierat colectiv. Cei doi noghri care porniseră spre maitrakh încremeniră… şi când şuieratul se preschimbă în tăcere adâncă, Leia ştiu că reuşise în sfârşit să le capteze atenţia.

  — Nu sunt doar fiica Lordului Vader, spuse ea strecurând în voce o undă de mânie controlată. Sunt urmaşa Mal'ary'uph a autorităţii şi puterii lui. Am înfruntat multe pericole, ca să dezvălui cum a fost trădat poporul noghri.

  Retrase atâta concentrare cât îndrăzni de la sabia plutitoare, pentru a-şi plimba lent privirea peste şirul dinaştilor.

  — Vreţi să mă ascultaţi? Sau veţi alege mai degrabă moartea?

  Timp de un minut tăcerea se prelungi deplină. Leia îşi ascultă bubuiturile inimii şi bâzâitul grav al sabiei, întrebându-se cât mai putea menţine sabia nemişcată în văzduh, înainte de a-i pierde controlul. Apoi, din jumătatea stângă a liniei, unul dintre dinaşti făcu un pas în faţă.

  — Eu vreau să aud vorbele lui Mal'ary'ush, rosti acesta.

  Primul dinast scuipă.

  — Nu adăuga propria ta nemulţumire, Ir'khaim, îl avertiză el. Nu vezi aici decât ocazia de a salva onoarea clanului Kihm'bar.

  — Poate că văd ocazia de a salva onoarea poporului noghri, Vor'corkh, replică Ir'khaim. Vreau s-o aud pe Mal'ary'ush vorbind. Sunt singur?

  În tăcere, alt dinast păşi în faţă şi i se alătură. Apoi altul, încă unul şi încă unul, până ce nouă din treisprezece ieşiră din linie. Vor'corkh şuieră printre dinţi, dar reveni la locul său.

  — Dinaştii de Honoghr au ales, mârâi el. Poţi vorbi!

  Cei doi paznici îi eliberară braţele. Leia mai aşteptă două secunde, apoi întinse mâna, luă sabia din aer şi o dezactivă.

  — Voi spune două istorii, se întoarse ea spre mulţime, prinzând sabia la centură. Prima este cea pe care v-a spus-o Imperiul, iar a doua este aşa cum s-au petrecut de fapt lucrurile. După aceea, puteţi decide singuri, dacă datoria noghri a fost sau nu achitată. Ştiţi cu toţii cum a fost pustiită planeta voastră de bătălia spaţială. Ştiţi câţi noghri au fost ucişi de vulcani, de cutremure şi de potopurile ce au urmat, până ce foarte puţini au ajuns în locul acesta. Ştiţi cum Lordul Darth Vader a venit la voi şi v-a oferit ajutorul său. Ştiţi cum, după ce au căzut ploile urât mirositoare, toate plantele, mai puţin iarba kholm, s-au veştejit şi au murit. Ştiţi cum Imperiul v-a spus că solul a fost otrăvit cu chimicale din nava distrusă şi v-a oferit maşinării care să-l cureţe pentru voi. Şi ştiţi cu toţii prea bine care a fost preţul pe care l-a cerut pentru maşinăriile acelea.

  — Solul este într-adevăr otrăvit, vorbi unul dintre dinaşti. Eu şi mulţi alţii am încercat, de-a lungul anilor, să cultivăm recolte în locuri pe unde n-au trecut maşinile, dar sămânţa a fost irosită şi n-a crescut nimic.

  — Da, încuviinţă Leia. Însă nu solul a fost otrăvit. Sau mai exact, nu în mod direct.

  Îi făcu semn lui Chewbacca. Aplecându-se peste bancheta din spate a speederului, wookiee-ul luă analizorul şi o plantă kholm, şi i le aduse.

  — Vă voi spune acum istoria adevărată, continuă Leia când Chewbacca reveni la piciorul scării. După plecarea Lordului Vader, au venit alte nave, care au zburat în lung şi în lat peste planeta voastră. Tuturor celor care au întrebat ce caută, li s-a spus probabil că cercetau uscatul, poate în căutare de supravieţuitori sau de alte zone locuibile. Era însă o minciună. Adevăratul lor scop a fost să însămânţeze pe planeta voastră un alt tip de plantă.

  Ridică iarba kholm şi o roti prin aer.

  — Aceasta!

  — Adevărul vorbelor tale este ţesut din vise, scuipă Vor'corkh. Iarba kholm creşte pe Honoghr de la începutul cunoaşterii.

  — Nu am spus că aceasta este iarbă kholm, replică Leia. Seamănă cu iarba kholm pe care v-o reamintiţi, ba chiar are mirosul destul de asemănător. Dar nu la fel… De fapt, este o creaţie subtilă a Imperiului… trimisă de împărat, ca să vă otrăvească planeta.

  Tăcerea mulţimii se sparse într-un murmur de conversaţii uluite. Leia le lăsă timp, privind încet peste chipurile lor. În jurul Marii Dukha se aflau probabil aproape o mie de noghri, şi numărul lor continua să sporească mereu. Era clar că vestea despre sosirea ei se răspândise, şi încercă să vadă dincotro soseau.

  Când privi spre stânga, îi atrase atenţia o scânteiere metalică. Departe de Marea Dukha, pe jumătate ascunsă în umbrele lungi ale dimineţii, lângă altă clădire, se întrezărea forma paralelipipedică a unui droid decon.

  Leia privi şi simţi o undă de groază. Un droid decon cu o curiozitate neobişnuită… C-3PO i-l amintise, dar în momentul acela ea fusese prea preocupată ca să acorde atenţie grijilor sale. Însă prezenţa unui droid decon în Nystao, la peste cincizeci de kilometri de zona lui de acţiune, dovedea mai mult decât o curiozitate supradezvoltată. Trebuia să fie…

  Se lăsă pe vine, blestemându-se în gând pentru neglijenţa de care dăduse dovadă. Bineînţeles că Marele Amiral n-ar fi plecat mânat de un impuls de moment. În nici un caz fără să lase pe cineva – sau ceva – care să supravegheze.

  — Chewie, şuieră ea, în dreapta ta! Pare a fi un droid decon, dar eu cred că-i un droid de spionaj.

  Chewbacca mârâi ceva sălbatic şi porni într-acolo, croindu-şi drum prin mulţime. Deşi noghrii îi făceau loc, Leia ştiu că 1l-avea să ajungă la el. Droizii de spionaj nu erau sclipitori, totuşi aveau destulă inteligenţă ca să nu rămână pe loc după ce fuseseră detectaţi. Avea să dispară cu mult înainte ca wookiee-ul să fi ajuns aproape de el. Dacă avea un transmiţător… şi dacă în preajmă exista vreo navă imperială…

  — Popor de pe Honoghr! strigă ea, acoperind rumoarea. Vă voi dovedi chiar acum adevărul vorbelor mele. Unul dintre droizii decon ai împăratului este acolo, îl indică. Aduceţi-mi-l!

  Mulţimea se întoarse la unison şi Leia îi simţi nesiguranţa. Totuşi înainte ca măcar un noghri să fi schiţat o mişcare, droidul dispăru brusc după colţul clădirii lângă care staţionase. Peste o secundă, prinţesa îl întrezări printre alte două case, pierzându-se în depărtare.

  Tactic vorbind, fusese decizia cea mai proastă pe care putuse s-o ia. Fuga însemna pur şi simplu recunoaşterea vinovăţiei în faţa unor fiinţe care crescuseră cu droizii şi le cunoşteau perfect domeniul de reacţii. Mulţimea mugi şi, din spate, vreo cincizeci de adolescenţi porniră în goană după el.

  În aceeaşi clipă, una dintre gărzile aflate alături de Leia pe terasă duse palmele pâlnie în jurul gurii şi răcni asurzitor.

  Leia tresări, cu urechile ţiuind. Paznicul răcni încă o dată, iar acum din depărtare se auzi un răspuns. Noghriul emise un tril îndelungat şi complicat, aducând, cumva, cu fluierăturile suprapuse ale unor păsări; primi un răspuns scurt, şi amuţi.

  — I-a chemat şi pe alţii la vânătoare, zise maitrakh.

  Prinţesa încuviinţă din cap şi încleşta pumnii, privindu-i pe cei care dispăruseră după colţ în urmărirea droidului. Dacă acesta avea un transmiţător, ar fi fost momentul să descarce cu disperare datele…

  Apoi, aproape imediat, urmăritorii reveniră, însoţiţi de şase adulţi. Ţinut la depărtare, ca un vânat, şi zbătându-se inutil în strânsoarea lor, se afla droidul.

  Leia trase adânc aer în piept.

  — Aduceţi-mi-l, porunci ea.

  Şase adolescenţi îl târâră pe trepte şi-l răsturnară pe spate, pe terasă. Leia activă sabia şi cercetă din priviri droidul, căutând portul unei antene ascunse. Nu zări niciunul, dar asta, în sine, nu însemna nimic. Pregătindu-se pentru tot ce putea fi mai rău, făcu o tăietură verticală prin carcasa droidului. Alte două tăieturi transversale şi mecanismele sale interioare puteau fi văzute de oricine.

  Chewbacca îngenunche lângă droid, imediat ce Leia dezactivă sabia, iar degetele sale uriaşe iscodiră delicat prin labirintul de tuburi, cabluri şi fibre optice. În partea de sus a cavităţii, exista o cutiuţă cenuşie. Wookiee-ul privi semnificativ spre prinţesă şi smulse cutia din legăturile ei.

  O aşeză apoi lângă droid şi Leia înghiţi un nod. O recunoscuse imediat, dintr-o experienţă îndelungată şi amară: unitatea alimentator/ recorder a unui droid spion imperial. Totuşi jacul conector al antenei era liber. Luke, sau Forţa, continua să fie alături de ei.

  Chewbacca examina acum partea inferioară a cavităţii. Leia îl privi, extrăgând câţiva cilindri dinăuntru, examinându-le însemnele şi punându-le la loc. Mulţimea reîncepuse să murmure, când, cu un mormăit mulţumit, wookiee-ul scoase un cilindru mare cu un ac subţire, din apropierea prizei de admisie.

  Femeia luă cu grijă cilindrul din mâinile lui. N-ar fi trebuit să fie periculos pentru ea, dar nu avea rost să rişte inutil.

  — Le cer dinaştilor să fie martori că acest cilindru a fost într-adevăr scos din interiorul droidului! strigă ea spre mulţime.

  — Aceasta este dovada ta? privi Ir'khaim nesigur spre cilindru.

  — Da, încuviinţă femeia. Am spus că plantele acestea nu sunt iarba kholm pe care o cunoaşteţi dinainte de catastrofă. N-am spus însă ce anume diferă la ele.

  Ridică o plantă şi o arătă tuturor.

  — Savanţii împăratului v-au luat iarba kholm şi au modificat-o. Au introdus diferenţe ce se vor repeta şi transmite de la o generaţie la următoarea. Mirosul diferit pe care l-aţi remarcat este provocat de o substanţă secretată de rădăcină, tulpină şi frunze. O substanţă care are un singur scop: să inhibe creşterea oricăror alte plante. Maşinăriile despre care Marele Amiral pretinde că ar curăţa solul nu fac altceva decât să distrugă această iarbă kholm specială pe care a plantat-o împăratul.

  — Din nou, adevărul vorbelor tale este ţesut din vise, pufni Vor'corkh. Maşinile droide au nevoie de aproape de două ori câte zece zile ca să cureţe o singură pirkhci de teren. Fiicele mele ar putea distruge într-o singură zi iarba kholm de acolo.

  Leia surâse trist.

  — Poate că maşinile nu au nevoie de chiar atât de mult timp – pe cât se pare. Să aflăm!

  Întinzând braţul în care ţinea iarba kholm, făcu să apară o singură picătură de fluid lăptos în vârful acului şi o atinse de tulpină.

  Demonstraţia fu atât de spectaculoasă pe cât ar fi putut spera. Fluidul penetra în suprafaţa cafenie mată a plantei şi timp de câteva secunde nimic nu păru să se întâmple. Se auzi doar un sfârâit slab, iar apoi, parcă dintr-o dată, planta începu să se înnegrească şi veştejească. Un icnet – şuierat colectiv răzbătu dinspre mulţime, pe măsură ce pata de distrugere catalitică se răspândi pe tulpină, spre frunze şi rădăcină. Leia o mai ţinu în mână o clipă, apoi o lăsă să cadă pe terasă. Rămase acolo, chircindu-se aidoma unei crenguţe uscate aruncate în foc, până nu mai rămase decât un filament scurt şi de nerecunoscut, negru şi contorsionat. Leia îl atinse uşor cu vârful cizmei şi filamentul se dezintegra într-o pulbere fină.

  Se aşteptase la altă exclamaţie de surpriză sau de furie din partea mulţimii. Liniştea absolută era, în felul ei, mult mai tulburătoare decât orice formă de manifestare sonoră. Într-adevăr, noghrii înţeleseseră implicaţiile demonstraţiei.

  Şi când le privi feţele, ştiu că obţinuse victoria.

  Lăsă cilindrul pe terasă lângă planta distrusă şi se răsuci spre dinaşti.

  — V-am arătat dovada mea, rosti ea. Acum trebuie să decideţi dacă noghrii şi-au achitat datoria.

  Se uită spre Vor'corkh şi, sub imperiul unui impuls pe care nu l-ar fi putut explica, desfăcu sabia laser de la centură şi i-o puse în mână. Trecând pe lângă el, se apropie de Khabarakh.

  — Îmi pare rău, vorbi încetişor. Nu bănuisem că vei fi nevoit să treci prin aşa ceva din cauza mea.

  Khabarakh deschise gura, în surâsul plin de dinţi ascuţiţi al noghrilor.

  — Imperiul ne-a învăţat de mult că mândria şi datoria războinicului este să înfrunte durerea pentru stăpânul său. Ar trebui eu să fac mai puţin pentru Mal'ary'ush a Lordului Vader?

  — Eu nu sunt stăpâna ta, clătină femeia din cap, şi nu voi fi niciodată. Noghrii sunt un popor liber. Am venit doar să încerc să vă readuc libertatea aceea.

  — Şi ca să ne aduci de partea ta, împotriva Imperiului, vorbi caustic Vor'corkh.

  Leia se întoarse spre el.

  — Mi-aş dori lucrul acesta, dar nu vi-l cer.

  Vor'corkh o privi o clipă. După aceea, şovăitor, îi restitui sabia.

  — Dinaştii de Honoghr nu pot să ia o decizie atât de importantă într-o singură zi şi nici n-o vor face, zise el. Sunt multe aspecte care trebuie evaluate şi întregul popor noghri trebuie chemat la adunare.

  — Atunci, cheamă-l, îl îndemnă Khabarakh. Mal'ary'ush a Lordului Vader este aici.

  — Şi poate Mal'ary'ush să ne apere de puterea Imperiului, dacă vom alege să-l înfruntăm? replică Vor'corkh.

  — Dar…

  — Nu, Khabarakh, are dreptate, aprobă femeia. Imperiul ar prefera mai degrabă să vă ucidă pe toţi, decât să vă lase să treceţi de partea noastră, sau chiar să deveniţi neutri.

  — Au uitat noghri cum să lupte? pufni Khabarakh.

  — Şi a uitat Khabarakh, clan Kihm'bar, ce s-a întâmplat cu Honoghr acum patruzeci şi opt de ani? Dacă ne opunem Imperiului acum, nu vom avea de ales decât să ne părăsim planeta şi să ne ascundem.

  — Iar făcând asta, veţi atrage masacrarea instantanee a echipelor comando ce slujesc Imperiul, aminti Leia. Ai vrea să moară, fără să ştie măcar motivul? Ar fi o moarte lipsită de orice onoare.

  — Vorbeşti cu înţelepciune, Lady Vader, rosti Vor'corkh şi, pentru prima dată, Leia observă o urmă de respect nemulţumit în ochii lui. Adevăraţii războinici înţeleg valoarea răbdării. Ne vei părăsi acum?

  — Da, încuviinţă prinţesa. Prezenţa mea aici continuă să reprezinte un pericol pentru voi. Îţi cer o singură favoare: să-i permiţi lui Khabarakh să mă ducă înapoi la nava mea.

  — Familia lui Khabarakh, spuse Vor'corkh, a complotat ca să-l elibereze. A reuşit, iar el a evadat în spaţiu. Trei echipe comando care se aflau aici în permisie au pornit în urmărirea lui. Întregul clan Kihm'bar va fi în dizgraţie, până ce îi vor numi pe responsabili.

  Leia dădu din cap. Era o minciună la fel de bună ca oricare alta.

  — Asigură-te însă să avertizezi comandourile pe care le trimiţi să fie precaute atunci când vor lua legătura cu celelalte echipe. Dacă la urechile Imperiului va ajunge măcar un zvon, vă vor distruge.

  — Nu trebuie să le spui războinicilor ce au de făcut, replică dinastul, apoi, după o scurtă ezitare, arătă spre cilindru şi întrebă: Ne poţi obţine mai mult lichid?

  — Da, însă mai întâi trebuie să merg pe Endor şi să-mi recuperez nava. După aceea, Khabarakh mă poate însoţi pe Coruscant, de unde să-i fac rost de o cantitate mare.

  — Mai devreme nu poate fi adus?

  Un fragment de conversaţie apăru la suprafaţă din memoria lui Leia: maitrakh menţionase că intervalul pentru plantarea recoltelor din acel anotimp era pe sfârşite.

  — S-ar putea, răspunse ea. Khabarakh, cât timp am câştiga, dacă n-am merge la Endor, ci direct spre Coruscant?

  — Aproximativ patru zile, Lady Vader.

  Leia aprobă din cap. Han avea s-o omoare că-i părăsise nava iubită pe orbita lui Endor, dar n-avea de ales.

  — Bine, atunci aşa vom proceda. Aveţi totuşi grijă cum îl folosiţi – navele imperiale pot sesiza recoltele noi.

  — Nu trebuie să le spui nici fermierilor ce au de făcut, zise Vor'corkh dar de data aceasta în glasul lui existase o undă de umor. Îi vom aştepta sosirea cu nerăbdare.

  — Atunci ar fi bine să plecăm imediat, spuse Leia.

  Privi spre maitrakh şi plecă uşor capul, în semn de mulţumire. În sfârşit – în sfârşit – totul începea să se întoarcă în favoarea lor. În ciuda îndoielilor ei anterioare, Forţa o însoţea în mod evident.

  Revenind spre Khabarakh, activă sabia şi-i tăie lanţurile.

  — Haide, îl îndemnă. E timpul să plecăm.

  Coral Vanda se autointitula cazinoul cel mai impresionant din galaxie… şi, privind în jurul giganticei şi luxoasei Săli Tralla, Han putea înţelege de ce nu auzise pe nimeni care să pună vreodată la îndoială afirmaţia aceea.

  Sala avea cel puţin o duzină de mese sabacc risipite pe cele trei seminivele, plus o mulţime de tejghele pentru lugjack, nişe pentru tregald, mese de holo-şah, ba chiar şi câteva dintre tradiţionalele potcoave cu suprafeţe deformate apreciate de împătimiţii de crinbid. Barul care diviza sala conţinea aproape orice şi-ar fi dorit un client, fie pentru a sărbători o victorie, fie pentru a-şi îneca amarul unui'eşec, iar în peretele îndepărtat exista un ghişeu de comandă pentru cei care nu doreau să se oprească din joc nici măcar pentru a mânca.

  Iar când te plictiseai să-ţi priveşti cărţile de joc sau conţinutul paharului, puteai oricând să admiri peisajul care se zărea prin peretele integral transparent ce se deschidea spre exterior. Apă verde-albăstruie, sute de peşti viu coloraţi şi mamifere marine micuţe; iar împrejurul tuturor, volutele întortocheate şi evantaiele celebrelor recife de corali de pe Pantolomin.

  Pe scurt, Sala Tralla era cel mai spectaculos cazino văzut de Han vreodată… şi Coral Vanda avea alte şapte săli la fel de grandioase.

  Aşezat lângă el la bar, Lando îşi termină paharul şi-l împinse în lături.

  — Acum ce facem? întrebă el.

  — Este aici, spuse Han desprinzându-şi ochii de la reciful din exterior şi uitându-se din nou în jurul sălii. Undeva…

  — Cred c-a şuntat voiajul ăsta, clătină celălalt din cap. Probabil că nu mai are bani. Aminteşte-ţi ce zicea Sena – individul este mână spartă.

  — De acord, totuşi dacă ar rămâne fără bani, ar încerca să vândă altă navă, îi reaminti Han golindu-şi de asemenea paharul. Haide – mai avem o sală…

  — Şi dup-aia, o s-o luăm de la capăt. Încă o dată, şi încă o dată. Este o pierdere de timp.

  — Ai alte idei?

  — Să fiu sincer, da, zise Lando în vreme ce ocoleau un herglic uriaş care se balansa nesigur pe două scaune. În loc să rătăcim de colo-colo, aşa cum facem de şase ore, ar trebui să ne proptim la o masă de sabacc pe undeva şi să-ncepem să pierdem bani grei. O să meargă vestea c-au apărut doi fraieri buni de muls şi dacă individul nostru este atât de cheltuitor pe cât zicea Sena, va fi interesat să recupereze câte ceva.

  Han îşi privi prietenul cu o surprindere neascunsă. Cu două ore în urmă, avusese el însuşi aceeaşi idee, dar se gândise că Lando n-ar fi fost de acord.

  — Mândria ta profesională de jucător ar accepta asemenea pierderi?

  Lando îl privi deschis.

  — Mândria mea poate să accepte orice, dacă asta mă va scoate de-aici, ca să-mi văd de minerit.

  Han făcu o grimasă; uneori uita că el îşi vârâse prietenul în toată afacerea asta.

  — Mda… scuze… Bine, uite ce-ţi propun. Dăm un tur şi-n Sala Saffkin. Dacă nu-i nici acolo, ne-ntoarcem şi…

  Se opri brusc. La bar, în faţa unui scaun gol se vedea o scrumieră în care ardea o ţigară pe jumătate consumată. O ţigară cu un iz neobişnuit, dar foarte familiar…

  — Hopa, mormăi Lando dinapoia sa.

  — Nu-mi vine să cred, zise Han ducându-şi mâna spre blaster şi privind iute prin sala ticsită.

  — Ba să crezi, amice, zise Lando atingând pernuţa scaunului gol. Locul este cald încă. Trebuie să fie… uite-l!

  Era, într-adevăr, Niles Ferrier, aflat sub arcada din sticlă pâlpâitoare a ieşirii, strângând între dinţi alta dintre omniprezentele lui ţigări. Rânjii spre ei, schiţă un fel de salut batjocoritor şi dispăru pe uşă.

  — Grozav, pufni Lando. Şi-acum?

  — Vrea să-l urmărim, îl opri Han uitându-se în jur. Nu zărea nici un chip cunoscut, dar asta nu însemna nimic. Probabil că oamenii lui Ferrier erau peste tot. Ia să vedem ce are de gând.

  — Poate să fie o capcană!

  — Sau poate să fie gata să negocieze. Pregăteşte blasterul.

  — I-auzi, i-auzi!

  Străbătuseră jumătate din distanţa până la arcadă, când se auzi un bubuit scurt şi gros, ca un tunet îndepărtat de furtună. Fu urmat de altul, mai puternic, apoi de al treilea. Rumoarea conversaţiilor din cazino se diminuă pe măsură ce alţi jucători se opriră să asculte; aproape imediat, Coral Vanda păru să vibreze.

  Han privi spre Lando.

  — Crezi şi tu ce cred eu?

  — Salve de turbo-laser care au lovit apa… Este clar că-i mâna lui Ferrier, dar n-are legătură cu noi.

  Han încuviinţă din cap, simţind un nod în stomac. Ferrier încheiase o înţelegere cu Imperiul… şi dacă imperialii puneau mâna pe flota Katana, balanţa puterilor în războiul actual avea să se încline brusc în favoarea lor.

  Iar sub comanda unui Mare Amiral…

  — Trebuie să-l găsim imediat pe dealerul ăla de nave, se repezi el spre ieşire. Poate că-l putem scoate într-o capsulă de salvare înainte de abordaj.

  — Şi asta înainte ca restul pasagerilor să intre în panică. Haidem!

  Ajunseră doar la arcadă. Un tunet răsună pe neaşteptate, nu în depărtare, ci chiar deasupra lor şi, pentru o secundă, reciful de corali din exteriorul peretelui transparent fu iluminat de o scânteiere verde, furioasă. Coral Vanda se zgudui ca un animal rănit şi Han se apucă de marginea arcadei, căutând să-şi menţină echilibrul…

  Ceva îl prinse de braţ şi-l smuci cu putere spre dreapta, desprinzându-l de arcadă. Duse mâna reflex spre blaster, dar, înainte de a-l putea scoate din toc, nişte braţe puternice şi îmblănite îi cuprinseră pieptul şi faţa, lipindu-i mâna înarmată de corp şi blocându-i vederea spre panica bruscă iscată pe coridor. Han încercă să strige, dar braţul îi acoperea şi gura, nu numai ochii. Zbătându-se zadarnic şi blestemând violent, fu purtat cu spatele înainte pe coridor. Auzi alte două bubuituri, cea de-a doua aproape răsturnându-l pe el şi pe atacatorul său. Urmă apoi o modificare de direcţie, în lateral – cotul i se lovi de o uşă…

  Fu îmbrâncit cu violenţă şi se simţi din nou liber, gâfâind şi încercând să-şi recapete răsuflarea. Se afla într-o magazie micuţă de băuturi; trei pereţi erau acoperiţi de jos până sus cu lăzi de sticle. Câteva fuseseră deja răsturnate de înclinarea lui Coral Vanda şi dintr-una se prelingea un lichid roşu-întunecat.

  Lângă uşă, rânjea Ferrier.

  — Salut, Solo, rosti hoţul de nave. Drăguţ din partea ta să-mi faci o vizită.

  — Nu puteam refuza o invitaţie atât de amabilă, mormăi acru Han privind în jur.

  La vreo doi metri depărtare, în faţa unei stive de lăzi, blasterul lui plutea în aer în mijlocul unei umbre dese şi cu o soliditate stranie.

  — Cred că-ţi aminteşti de năluca mea, arătă Ferrier spre umbră. Ea s-a furişat pe rampa lui Lady Luck, ca să ne fixeze baliza de semnalizare. Cea din interiorul navei.

  Aşa se explica rapiditatea cu care ajunsese hoţul aici. Un alt tunet zgudui cazinoul submarin şi încă o ladă căzu pe podea, spărgându-se. Han sări din calea ei şi privi cu mai multă atenţie spre umbră. De data aceasta, reuşi să distingă ochii şi o sclipire de colţi albi. Dintotdeauna crezuse că nălucile spaţiale erau o simplă legendă. Se părea că lucrurile stăteau altfel.

  — Nu-i prea târziu să facem un târg, i se adresă lui Ferrier.

  Celălalt îl privi surprins.

  — Ăsta este târgul tău, Solo. De ce crezi că te afli aici, şi nu afară, unde vor începe împuşcăturile? Te vom ţine aici, cuminte şi la adăpost, până se vor domoli lucrurile. Calrissian însă – arcui o sprânceană – este altă poveste.

  — Ce vrei să spui? se încruntă Han.

  — A început să mă enerveze să-mi apară mereu în cale. Aşa încât, atunci când Coral Vanda va ceda în cele din urmă şi va ieşi la suprafaţă, o să mă asigur că el va fi în rândul întâi, încercând curajos să-l apere pe bietul căpitan Hoffner de răutatea trupelor de şoc. Cu puţin noroc…

  Deschise braţele şi zâmbi.

  — Hoffner îl cheamă deci, rosti Han înăbuşindu-şi mânia. Enervarea n-avea să-l ajute pe Lando. Şi dacă nu-i la bord? Imperialii nu vor fi deloc încântaţi.

  — Oh, este la bord, îl asigură Ferrier. Atât doar că-i niţel agitat. Cam la o oră după începerea voiajului, a rămas închis în cabina lui.

  — Eşti sigur că el este individul căutat?

  — Dacă-i o greşeală, strânse Ferrier din umeri, Marele Amiral nu se poate învinui decât pe sine. El mi-a furnizat numele.

  Încă o explozie zgudui nava.

  — Ei bine, mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă, Solo, dar trebuie să-nchei afacerea, rosti Ferrier regăsindu-şi echilibrul şi apăsând tasta de deschidere a uşii. Ne mai vedem noi.

  — Îţi plătim de două ori mai mult decât oferă Imperiul, încercă Han pentru ultima dată.

  Ferrier nu se sinchisi să-i răspundă. Rânjind pentru ultima dată, ieşi pe uşă, trăgând-o în urma sa.

  Han privi spre umbra nălucii.

  — Dar tu? o întrebă. Tu nu vrei să fii bogat?

  Năluca îşi arătă dinţii, dar nu scoase un cuvânt. Răsună altă detunătură şi fură smuciţi violent într-o parte. Coral Vanda era o navă extrem de solidă, dar Han ştia că nu va putea rezista mult timp unui asemenea atac. Mai devreme sau mai târziu, trebuia să cedeze şi să iasă la suprafaţă… iar atunci aveau să pătrundă trupele de şoc.

  Nu mai avea la dispoziţie mult timp pentru a găsi o soluţie de evadare.

  *

  Bateriile de turbo-lasere ale Himerei traseră din nou şi pe holodisplayul punţii o linie scurtă şi roşie intră fulgerător în mare, în apropierea cilindrului negru cu capete conice, care marca poziţia lui Coral Vanda. Pentru o clipă, linia roşie fu învăluită în verdele palid al apei brusc transformate în abur supraîncălzit; după aceea, verdele pal se împrăştie spre exterior în toate direcţiile şi Coral Vanda se zgâlţâi vizibil sub unda de şoc.

  — Sunt încăpăţânaţi, asta nu li se poate contesta, comentă Pellaeon.

  — Au la bord mulţi bogătaşi, îi reaminti Thrawn. Mulţi dintre ei ar prefera să se înece, decât să-şi predea banii sub ameninţarea cu forţa.

  Căpitanul îşi examină afişajele.

  — Nu va trece mult, până vor ajunge la această opţiune. Propulsia principală a fost scoasă din funcţiune şi în îmbinările carcasei au apărut microfisuri. Extrapolările calculatorului afirmă că dacă nu vor ieşi la suprafaţă în zece minute, sunt pierduţi.

  — Este o navă plină de experţi în jocurile de noroc, căpitane. Vor miza pe rezistenţa navei, în timp ce caută alternativa.

  Pellaeon se încruntă la holo-display.

  — Care ar fi alternativa?

  — Priveşte. Thrawn îşi atinse consola şi un cerculeţ alb apăru pe hologramă în faţa lui Coral Vanda, extinzându-se aidoma traseului unui vierme nebun. Aici, sub secţiunea aceasta de recif, pare să existe o rută care le-ar permite să scape de noi, cel puţin temporar. Cred că-ntr-acolo se îndreaptă.

  — Nu vor avea timp. În nici un caz, după cum se mişcă acum. Totuşi, voi lua măsuri – o salvă chiar la intrarea în labirint, ar trebui să rezolve problema.

  — Mda, încuviinţă Thrawn meditativ. Păcat însă că va trebui să stricăm recifele… Sunt realmente nişte opere de artă. Unice, poate, deoarece au fost creatte de fiinţe vii, totuşi lipsite de conştiinţă. Mi-ar fi plăcut să le pot studia mai amănunţit.

  Se întoarse către Pellaeon şi încuviinţă scurt din cap.

  — Lansează salva, căpitane.

  *

  Un alt tunet, când nava imperială de pe orbită vaporiză apa din jurul lor… şi când Coral Vanda se înclină pe o parte, Han acţionă.

  Lăsându-se purtat de mişcarea navei, se împletici prin magazie, prefăcându-se gata să cadă peste lăzile cu sticle, dar se răsuci în ultima clipă cu spatele la ele. Ridicând braţele deasupra capului, de parcă ar fi căutat să-şi regăsească echilibrul, prinse colţurile inferioare ale lăzii aflate cel mai sus; când forţa impactului său zgudui stiva, trase lada uşor în faţă. O lăsă să descrie un sfert de rotaţie spre capul lui, după care, deplasându-şi priza, o propulsă cu toată puterea spre nălucă.

  Extraterestrul fu lovit în partea superioară a trunchiului, se dezechilibră şi căzu pe spate, pe podea.

  Han sări peste el în aceeaşi secundă, lovi cu piciorul în blasterul nălucii, i-l zvârli din mână şi-l prinse din zbor. Năluca reuşise să se elibereze de sub ladă şi se străduia să se ridice pe podeaua devenită alunecoasă sub whiskyul Menkooro care curgea din sticle.

  — Nu clinti! se răsti Han, gesticulând cu arma.

  La fel de bine s-ar fi putut adresa pereţilor. Năluca îl ignoră şi continuă să se ridice…

  Neavând alternativă decât să-l ucidă, Han plecă ţeava blasterului şi trase în băltoaca de whisky. Se auzi un fâşâit uşor şi, brusc, centrul încăperii izbucni într-o flacără tivită în albastru.

  Extraterestrul sări înapoi din foc, urlând în graiul său ceva ce Han fu mulţumit că nu putea pricepe. Inerţia nălucii o purtă într-o stivă de lăzi, pe care fu cât pe aici s-o răstoarne. Han trase încă de două ori în lada de deasupra extraterestrului, declanşând cascade gemene de alcool pe umerii şi capul său. Extraterestrul răcni din nou, îşi regăsi echilibrul…

  Şi, cu un ultim foc, Han incendie cascada.

  Răcnetul nălucii se preschimbă într-un zbieret ascuţit, când se răsuci din faţa pălălăii, cu umerii şi capul învăluite în flăcări. Han ştia că urletele se datorau mai degrabă furiei decât durerii – arsurile provocate de alcool nu erau chiar atât de grave. Dacă beneficia de timp, năluca avea să stingă focul şi, probabil, avea să-i frângă gâtul.

  Nu mai avu parte însă de timpul respectiv. După numai câteva clipe, sistemul anti-incendii al magaziei se activă brusc şi senzorii săi direcţionară jeturi de spumă drept în chipul nălucii.

  Han nu aşteptă să vadă finalul. Strecurându-se pe sub extraterestrul temporar orbit, ieşi din magazie.

  Coridorul, care fusese ticsit cu oameni panicaţi în momentul răpirii lui Han, era acum pustiu; pasagerii plecaseră spre capsulele de salvare, ori spre imaginata siguranţă a cabinelor personale. Han trase un foc în zăvorul uşii, pentru a împiedica ieşirea nălucii, şi porni în fugă spre trapa principală a navei. Spera să-l găsească în timp util pe Lando.

  De undeva foarte de jos, aproape acoperit de ţipetele şi zbieretele pasagerilor înspăimântaţi, Lando putea auzi zumzetul înăbuşit al pompelor. Coral Vanda se preda mai repede decât crezuse.

  Înjură în şoaptă, aruncând o privire peste umăr. Unde naiba dispăruse Han? Probabil că-l urmărea pe Ferrier, dorind să vadă ce făcea hoţul viclean. Tipic pentru el să plece în vânarea unei intuiţii, atunci când era treabă de făcut.

  O duzină de membri ai echipajului navei ocupa poziţii defensive în jurul trapei principale de ieşire, atunci când ajunse acolo.

  — Trebuie să vorbesc imediat cu căpitanul sau cu alt ofiţer, zise Lando.

  — Întoarce-te în cabina ta, se răsti un bărbat fără să-l privească. Vom fi abordaţi.

  — Ştiu asta, dar în plus ştiu ce caută imperialii.

  Celălalt îi aruncă o căutătură scurtă.

  — Chiar aşa? Ce anume?

  — Un pasager care are ceva ce-şi doreşte Impe…

  — Cum îl cheamă?

  — Nu cunosc decât descrierea lui.

  — Minunat, mârâi bărbatul verificându-şi nivelul energetic al blasterului. Uite ce poţi face – ia-o spre pupa şi bate la toate uşile. Anunţă-ne dacă-l găseşti.

  Lando strânse din dinţi.

  — Vorbesc serios.

  — Şi eu. Haide, şterge-o de-aici!

  — Dar…

  — Am zis s-o ştergi! îndreptă celălalt blaster spre Lando. Dacă pasagerul tău are un dram de minte, probabil c-a fugit deja într-o capsulă de salvare.

  Lando se retrase pe coridor, înţelegând prea târziu situaţia. Nu, dealerul de nave nu avea să fie într-o capsulă de salvare. Probabil că nu era nici în cabina sa. Ferrier se afla în cazinou şi, după cum îl cunoştea, nu s-ar fi arătat în mod premeditat, aşa cum o făcuse, decât dacă ar fi câştigat deja cursa.

  Puntea i se zgudui uşor sub tălpi; Coral Vanda ajunsese la suprafaţă. Răsucindu-se, Lando porni din nou spre pupa. Cu două coridoare mai departe exista un terminal de calculator pentru acces public. Dacă obţinea lista pasagerilor şi numărul cabinei lui Ferrier, ar fi putut ajunge acolo înainte ca imperialii să preia controlul navei. Luând-o la fugă, coti pe un coridor lateral…

  Patru bărbaţi voinici, cu blasterele pregătite, aproape ascunzând în mijlocul lor un individ slăbuţ, cu păr alb, veneau hotărâţi spre el. Conducătorul grupului îl zări pe Lando, ridică blasterul şi trase.

  Prima salvă rată cu foarte puţin. A doua arse colţul peretelui înapoia căruia se azvârlise Lando.

  — S-a cam zis cu căutarea cabinei lui Ferrier, bombăni el.

  Cinci-şase salve trecură pe lângă adăpostul său, apoi, surprinzător, focurile încetară. Lipindu-se cât mai mult de perete, cu blasterul pregătit, Lando riscă o privire rapidă pe după colţ.

  Atacatorii dispăruseră.

  — Grozav, mormăi el şi se uită cu mai multă atenţie.

  Necunoscuţii dispăruseră într-adevăr, probabil într-una dintre secţiunile destinate exclusiv echipajului, localizate în centrul navei. Urmărirea cuiva pe un teren necunoscut nu era de obicei o idee prea bună, dar lipseau alte opţiuni. Strâmbându-se nemulţumit, Lando ieşi de după colţ…

  Scoase un ţipăt de surpriză, când o salvă blaster venită din dreapta îi arse mâneca. Plonjă în coridorul transversal şi, în clipa când ateriză pe podea, întrezări alţi trei indivizi care veneau spre el pe coridorul principal. Se lovi de mocheta groasă îndeajuns de tare ca să vadă stele verzi, se rostogoli pe o parte şi-şi trase picioarele din linia de foc, pe deplin conştient că dacă cineva din primul grup rămăsese într-o ascunzătoare, era ca şi mort. Un baraj de salve blaster provenite dinspre nou-sosiţi muşcă din perete, semnalând că era folosit ca foc de acoperire, pentru ca să permită avansarea. Gâfâind – saltul şi căzătura îl zdruncinaseră serios – Lando se ridică în picioare şi alergă spre arcada unei uşi aflate la jumătatea coridorului. Nu avea să-i ofere o ascunzătoare grozavă, dar n-avea la îndemână ceva mai bun. Tocmai ajunsese acolo, când auzi o înjurătură sonoră din direcţia atacatorilor, apoi mai multe împuşcături ce păreau să provină din alt model de blaster…

  După aceea, tăcere.

  Lando se încruntă, întrebându-se ce şiretlic se întrebuinţa. Auzea clar paşii ce alergau în direcţia lui; lipindu-se cât mai mult de perete, în interiorul arcadei, îndreptă blasterul spre intersecţia coridoarelor.

  Paşii ajunseră la intersecţie, dar se opriră.

  — Lando?

  Bărbatul coborî arma, cu un suspin uşurat.

  — Aici, Han! îl strigă. Haide, băieţii lui Ferrier au pus mâna pe omul nostru.

  Han dădu colţul şi sprintă spre el, gâfâind.

  — Asta nu-i tot, amice! Ferrier te vânează şi pe tine.

  Lando făcu o grimasă. Scăpase ca prin urechile acului.

  — Asta-i mai puţin important acum. Cred c-au luat-o prin centrul navei. Trebuie să-i prindem înainte să ajungă la trapa principală.

  — Putem încerca, se strâmbă Han privind în jur. Uite acolo – pare o uşă de acces pentru echipaj.

  Uşa era încuiată.

  — Cred că pe-aici au intrat oamenii lui Ferrier, mârâi Lando şi se aplecă să examineze panoul de control pe jumătate deschis. Aha… uite, au spart zăvorul electronic. Ia să vedem…

  Împunse precaut prin mecanism cu vârful degetului mic şi, cu un clic, zăvorul se deschise şi uşa începu să gliseze.

  — Haide, zise el ridicându-se…

  Sări înapoi, când prin deschidere răzbătură salve de blaster.

  — Aşa-i, pe aici e drumul, încuviinţă Han.

  Se lipi de perete, de partea opusă a uşii, cu blasterul în mână, dar fără posibilitatea de a trage, din cauza focului susţinut dinăuntru.

  — De fapt, câţi oameni are Ferrier în nava asta?

  — Mulţi, bombăni Lando. Fără nimeni care să-i treacă pragul, uşa se închise automat. Cred că pe-aici este cel mai greu. Să ne-ntoarcem la trapa principală şi să-ncercăm să-i prindem acolo.

  — Prea târziu, zise Han şi-l prinse de umăr. Ascultă!

  Celălalt se încruntă, ciulind urechile. În depărtare, peste rumoarea obişnuită a zgomotelor din navă, se putea distinge focul automat al carabinelor laser al trupelor de şoc.

  — Sunt la bord, murmură el.

  — Exact.

  Puntea vibra scurt sub tălpi şi, brusc, focurile laser se diminuară.

  — Grenadă subsonică, concluzionă Han. Asta-i. Vino!

  — Încotro? întrebă Lando, când prietenul său porni pe coridorul transversal.

  — La pupa, spre rackurile de capsule de salvare. O ştergem de-aici.

  Lando simţi că rămâne cu gura căscată. Apoi îl privi şi obiecţiile rămaseră neformulate. Chipul lui Han era rigid, cu ochii arzând de mânie şi frustrare. Se părea că, într-adevăr, ştia despre ce era vorba. Poate chiar într-o măsură mai mare decât Lando.

  Capsula de salvare se legănă pe suprafaţa mării, înconjurată de o sută de alte capsule şi sfărâmături din recif. Prin hubloul micuţ, Han privea cum, în depărtare, ultima navetă de asalt imperială se ridica din Coral Vanda, revenind spre spaţiul cosmic.

  — S-a terminat? cuteză Lando de pe scaunul dinapoia lui.

  — S-a terminat, spuse Han şi-şi auzi amărăciunea din glas. În curând, probabil că vor recupera capsulele.

  — Am făcut tot ce-am putut… Şi s-ar fi putut încheia mult mai prost. Ar fi putut detona cazinoul sub apă şi atunci ar fi trecut zile întregi până ajungeau să ne salveze.

  Iar în felul acela, avansul Imperiului ar fi fost şi mai mare.

  — Aşa-i, grozav! mormăi Han. Aşa însă suntem stăpâni pe situaţie, nu?

  — Ce altceva am fi putut să facem? Să fi scufundat nava, ca să nu pună mâna pe el… chiar dacă ar fi însemnat să ucidem câteva sute de pasageri nevinovaţi? Sau poate să murim noi înşine, luptându-ne cu trei navete de asalt ticsite cu trupe de şoc? Cel puţin în felul ăsta Coruscantul are posibilitatea de a se pregăti înainte ca să-nceapă să apară navele din Forţa întunecată.

  Lando încerca, asta nu putea fi contestat, însă Han nu avea chef să se lase îmbărbătat.

  — Cum te pregăteşti, când te atacă două sute de cuirasate? Şi aşa suntem puţini!

  — Haide, haide, zise Lando pe un ton uşor iritat. Chiar dacă navele ar fi în stare perfectă şi gata de zbor, tot va fi nevoie de echipaje de câte două mii de oameni pentru fiecare. Vor trece câţiva ani până ce imperialii pot aduna atâţia recruţi şi să-i înveţe cum să le manevreze.

  — Atât doar, îi reaminti Han, că Imperiul a lansat deja o ofertă pentru nave noi. Asta înseamnă că au deja echipaje pregătite.

  — Nu ştiu dacă au chiar patru sute de mii de oameni. Nu mai fi atât de pesimist şi-ncearcă să vezi şi latura bună a lucrurilor.

  — Nu cred că există aşa ceva.

  — Ba cum să nu! Graţie acţiunii tale prompte, Noua Republică mai are încă o şansă.

  — Ce vrei să spui? se încruntă Han.

  — Mi-ai salvat viaţa, ai uitat? I-ai alungat pe asasinii lui Ferrier de pe urmele mele.

  — Da, îmi amintesc. Şi ce legătură are asta cu şansele Noii Republici?

  — Han! păru scandalizat Lando. Ştii bine cât de rapid s-ar prăbuşi Noua Republică fără mine.

  Han se strădui, dar nu-şi putu înăbuşi surâsul.

  — Bine, renunţ, bombăni el, cu condiţia să taci din gură.

  — S-a făcut, aprobă Lando.

  Han reveni spre hublou, iar zâmbetul i se şterse de pe chip. Prietenul lui putea să spună orice, dar pierderea flotei Katana avea să fie un dezastru real, şi o ştiau amândoi. Cumva, trebuiau să oprească Imperiul să pună mâna pe navele acelea. Cumva…

  Mon Mothma clătină uluită din cap.

  — Flota Katana, şopti ea. După atâţia ani… Incredibil!

  — Unii ar putea folosi cuvinte mai tari, observă Fey'lya.

  Blana îi undui, când privi chipul inexpresiv al lui Karrde. Leia observase că reacţia se repetase de mai multe ori în decursul întrunirii convocate în grabă – când îl privise pe Karrde, pe Luke şi pe ea însăşi. Nici Mon Mothma nu scăpase.

  — Unii, continuă bothanul, ar putea chiar să aibă îndoieli serioase că ne spui adevărul.

  Lângă Karrde, Luke se foi în scaun, iar Leia îi percepu eforturile de a-şi stăpâni iritarea. Karrde se mulţumi să arcuiască o sprânceană.

  — Sugeraţi cumva că v-aş minţi?

  — Un contrabandist să mintă? replică Fey'lya. Cine şi-ar putea imagina aşa ceva?

  — Nu minte, interveni Han pe un ton apăsat. Flota a fost găsită – am văzut unele dintre nave.

  — Poate că aşa este, rosti Fey'lya coborând ochii spre tăblia lustruită a mesei. Până atunci, dintre toţi cei prezenţi la întrunire, Han fusese singurul care scăpase privirilor ucigătoare ale bothanului. Dintr-un motiv necunoscut, acesta evitase până să şi se uite în direcţia lui. Sau poate că nu. În galaxie există mai multe crucişătoare Cuirasat, nu numai cele din flota Katana.

  — Nu-mi pot crede urechilor, izbucni Luke uitându-se de la Fey'lya la Mon Mothma. Flota Katana a fost găsită, Imperiul a pornit în recuperarea ei, iar noi stăm aici şi ne contrazicem?

  — Poate că problema este că tu crezi prea multe, sau prea uşor, zise Fey'lya. Căpitanul Solo ne spune că imperialii au pus mâna pe o persoană care-i poate duce la aceste presupuse nave. Pe de altă parte, Karrde a afirmat că doar el le cunoaşte locaţia.

  — Aşa cum am mai spus, chiar azi, vorbi acru Karrde, ipoteza că nimeni nu mai ştia ce găsisem era chiar asta – o simplă ipoteză. Căpitanul Hoffner era un individ foarte viclean în felul lui şi nu-mi vine greu să cred că şi-ar fi făcut o copie după coordonate, înainte ca eu să le fi şters.

  — Mă bucur că ai atâta încredere în foştii tăi camarazi, comentă Fey'lya. Mie însă îmi vine mai uşor să cred că acela care se înşală este căpitanul Solo. Sau poate că a fost indus în eroare, în mod deliberat.

  Leia îl simţi pe Han posomorându-se.

  — Vreţi să fiţi mai explicit, domnule consilier?

  — Cred că ai fost minţit, rosti direct Fey'lya, dar tot fără să-l privească. Cred că această persoană de contact a dumitale – pe care eviţi s-o identifici – ţi-a spus o poveste, pe care a împănat-o cu dovezi false. Aparatul acela, despre care spui că a fost examinat de Calrissian, putea proveni de oriunde. În plus, dumneata însuţi ai recunoscut că, de fapt, n-ai suit la bordul nici uneia dintre navele respective.

  — Dar raidul imperial asupra lui Coral Vanda? În mod clar, Imperiul credea că acolo exista cineva pentru care merita să facă orice eforturi.

  — Sau, zâmbi subţire Fey'lya, dorea să ne lase nouă impresia respectivă. Ceea ce ar fi perfect posibil… dacă misterioasa persoană de contact ar lucra, de fapt, pentru imperiali.

  Leia privi către Han. Dedesubtul sentimentelor sale, percepea un vârtej de emoţii pe care nu-l putea identifica.

  — Han? şopti ea.

  — Nu, răspunse bărbatul fără să-şi dezlipească ochii de la bothan. Nu lucrează pentru imperiali.

  — Asta este opinia dumitale. În privinţa asta, nu ne oferi prea multe dovezi.

  — Perfect, interveni Karrde. Să presupunem, pentru moment, că totul nu este decât un gigantic balon de săpun. Ce ar avea de câştigat Marele Amiral de pe urma lui?

  Blana lui Fey'lya undui într-o reacţie pe care Leia o asimila enervării. Ea şi Karrde făcuseră praf teoria bothanului conform căreia Thrawn nu era, de fapt, un Mare Amiral, iar lui Fey'lya nu-i căzuse bine nici înfrângerea aceea minoră.

  — Cred că asta este evident, răspunse el rigid. Câte sisteme crezi că ar trebui să lăsăm neprotejate, pentru a redistribui suficient personal instruit în vederea reactivării şi transportării a două sute de cuirasate? Nu, Imperiul are mult de câştigat de pe urma unei acţiuni pripite din partea noastră.

  — Are de asemenea mult de câştigat de pe urma totalei voastre lipse de reacţie, atrase atenţia Karrde cu glas îngheţat. Am lucrat cu Hoffner mai bine de doi ani şi pot spune că imperialilor nu le va trebui mult timp să obţină de la el locaţia flotei. Dacă nu acţionaţi rapid, riscaţi să pierdeţi totul.

  — Dacă există ceva care poate fi pierdut, completă Fey'lya.

  Leia puse o mână liniştitoare pe braţul soţului ei.

  — Asta ar trebui să fie destul de simplu de verificat, interveni ea iute. Putem trimite o navă cu tehnicieni, care să investigheze. Dacă flota se află acolo şi este operaţională, putem declanşa o operaţiune de recuperare pe scară extinsă.

  Din privirea de pe chipul contrabandistului, înţelese că acesta considera acţiunea altă pierdere de timp. Totuşi, Karrde încuviinţă din cap.

  — Mi se pare rezonabil.

  — De acord, aprobă şi Mon Mothma. Consilier Fey'lya, vei lua legătura imediat cu amiralul Drayson ca să aloce pentru această misiune o fregată tip Escortşi două escadrile de X-interceptori. Preferabil o navă aflată deja pe Coruscant – n-ar fi bine ca altcineva din exteriorul sistemului să bănuiască ce facem.

  Fey'lya înclină imperceptibil din cap.

  — Cum doriţi. Mâine dimineaţă va fi destul de devreme?

  — Da, zise Mon Mothma şi se întoarse spre Karrde. Avem nevoie de coordonatele flotei.

  — Bineînţeles. Vi le voi da mâine dimineaţă.

  Bothanul pufni.

  — Vreau să-ţi reamintesc, căpitane Karrde…

  — Pe de altă parte, domnule consilier, continuă politicos Karrde, poate că doriţi să plec de pe Coruscant chiar în seara asta şi să scot locaţia la licitaţie.

  Fey'lya îl fulgeră cu privirea şi blana i se turti. Nu putea însă face nimic şi o ştia prea bine.

  — Pe dimineaţă atunci, mormăi el.

  — Bine, aprobă Karrde. Dacă asta-i tot, voi reveni atunci în camera mea, ca să mă odihnesc până la cină.

  Se uită spre Leia… şi, deodată, pe faţa sau în aura lui se citi ceva diferit. Femeia încuviinţă scurt din cap, iar căutătura lui lunecă indiferentă mai departe, în vreme ce se scula în picioare şi-i salută pe fiecare, pe rând.

  — A fost o discuţie interesantă, aprecie el.

  — Ne vedem dimineaţă, rosti posac Fey'lya.

  — Desigur, zâmbi sardonic contrabandistul.

  — În cazul acesta, declar întâlnirea încheiată, concluzionă Mon Mothma.

  — Haide, murmură Leia spre Han pe când ceilalţi îşi strângeau datacardurile.

  — Ce se-ntâmplă? şopti el.

  — Cred că Talon Karrde vrea să ne spună ceva. Haide, nu vreau să mă reţină Mon Mothma.

  — Bine, du-te tu, zise Han cu un ton straniu preocupat.

  — Sigur? se încruntă prinţesa.

  — Da. Ochii lui Han priviră peste umărul ei şi, întorcându-se, Leia îl văzu pe Fey'lya părăsind sala. Du-te. O să vin şi eu.

  — Bine, spuse ea examinându-l nesigură.

  — Totu-i în regulă, o linişti Han strângând-o de mână, dar trebuie să discut ceva cu Fey'lya.

  — Ce anume?

  — Chestii personale. Încercă unul dintre surâsurile lui piezişe, pe care Leia le considera de obicei fermecătoare, dar care acum nu părea tocmai inocent. Totu-i în regulă. Nu fac altceva decât să stau de vorbă cu el. Ai încredere în mine.

  — Am mai auzit asta de multe ori, oftă Leia. Luke părăsise însă deja sala, Karrde era pe punctul de a o face… iar pe chipul lui Mon Mothma apăruse expresia aceea care semnala că era pe punctul de a se apropia pentru a-i cere o favoare. Te rog doar să-ncerci să fii diplomat.

  Ochii bărbatului nu erau atenţi la ea.

  — Sigur că da. Ai încredere în mine.

  Fey'lya pornise pe Marele Coridor, spre auditoriul Adunării Generale, cu legănatul caracteristic cuiva care este foarte grăbit, dar nu vrea ca alţii să-şi dea seama.

  — Domnule consilier! strigă Han.

  Singurul răspuns fu o undă fugară de roşu palid peste cel mai apropiat dintre arbuştii ch'hala. Fulgerând cu privirea spre ceafa bothanului, Han se grăbi şi, dintr-o duzină de paşi, îl prinse din urmă.

  — Aş dori să stăm puţin de vorbă, spuse el.

  Fey'lya nu-l privi.

  — Nu avem nimic de vorbit.

  — Eu cred că da, replică Han potrivindu-şi pasul după al său. Poate să-ncercăm să găsim o cale de ieşire din impasul în care aţi ajuns.

  — Crezusem că femeia dumitale este diplomatul familiei, pufni Fey'lya privindu-i cu coada ochiului tunica.

  — Facem cu rândul, replică Han străduindu-se din răsputeri să nu-l deteste. Ceea ce v-a adus necazuri aici a fost faptul că aţi încercat să acţionaţi după regulile din politica bothană. Afacerea cu banca a proiectat un con de neîncredere asupra lui Ackbar şi, ca un adevărat bothan, aţi profitat de ocazie să săriţi pe el. Necazul a fost că nu v-a urmat nimeni, aşa că aţi rămas singur, expus şi cu reputaţia politică pusă sub semnul îndoielii. Nu ştiţi cum să bateţi în retragere elegant şi v-aţi gândit că singura modalitate de a vă salva prestigiul este să vă asiguraţi de prăbuşirea lui Ackbar.

  — Serios? Te-ai gândit vreodată că m-am expus, aşa cum te-ai exprimat, deoarece am crezut cu adevărat că Ackbar era vinovat de trădare?

  — Să fiu sincer, nu. Mulţi însă cred asta şi de aceea vă riscaţi reputaţia. Ei nu-şi pot imagina cum poate cineva să facă atâta tărăboi fără să aibă dovezi.

  — Dar ce te face să crezi că n-am dovezi?

  — În primul rând, faptul că nu le-aţi arătat, răspunse deschis Han. După aceea, faptul că l-aţi trimis pe Breil'lya în goana mare pe New Cov, ca să încerce o aliere cu senatorul Bel Iblis, care v-ar fi sporit mult reputaţia. Asta făcea Breil'lya acolo, nu?

  — Nu ştiu despre ce vorbeşti, mormăi Fey'lya.

  — Exact! Şi, în sfârşit, faptul că acum cinci minute eraţi gata să-l sacrificaţi pe Bel Iblis, dacă asta v-ar fi câştigat timpul necesar pentru a obţine flota Katana.

  Fey'lya se opri pe neaşteptate.

  — Căpitane Solo, spuse el evitându-i în continuare ochii, o să-ţi vorbesc deschis. Indiferent dacă-mi înţelegi sau nu motivaţiile, eu cu siguranţă le înţeleg pe ale dumitale. Speri să aduci dumneata însuţi flota Katana la Coruscant, pentru ca apoi, profitând de gloria respectivă, să mă înlături pe mine şi să-l reinstalezi pe Ackbar.

  — Nu, clătină Han obosit din cap. Domnule consilier, Leia şi toţi ceilalţi nu joacă după regulile bothane. Ei decid, bazându-se pe dovezi, nu pe prestigiu. Dacă Ackbar este vinovat, va fi pedepsit – dacă este nevinovat, va fi eliberat. Nimic mai simplu.

  — Ascultă-mi sfatul, căpitane Solo, surâse amar Fey'lya, şi rămâi în lumea contrabandiştilor, bătăliilor şi, în general, a lucrurilor pe care le înţelegi. Regulile politicii te depăşesc cu mult.

  — Greşiţi, domnule consilier, încercă pentru ultima dată Han. Vă puteţi retrage acum, fără să pierdeţi nimic – realmente o puteţi face. Dar dacă veţi continua, riscaţi să antrenaţi în prăbuşirea dumneavoastră întreaga Nouă Republică.

  Fey'lya îşi îndreptă semeţ statura.

  — Nu intenţionez să mă prăbuşesc, căpitane Solo. Militarii Noii Republici care mă susţin vor avea grijă de asta. Ackbar se va prăbuşi, iar eu mă voi ridica în locul lui. Scuză-mă acum, trebuie să vorbesc cu amiralul Drayson.

  Se întoarse şi se îndepărtă. Han îl privi plecând şi simţi gustul amar al înfrângerii. Fey'lya chiar nu înţelegea ce făcea? Nu înţelegea că risca totul pe o singură carte cu bătaie lungă?

  Poate că nu putea să înţeleagă. Poate că era nevoie de un jucător experimentat ca să vadă care erau aici şansele de câştig.

  Sau de un politician care să nu fie atât de încastrat în propriul său sistem pe care nu-l putea modifica.

  Fey'lya ajunse în capătul Marelui Coridor şi coti la stânga, spre centrul Amiralităţii. Clătinând din cap, Han porni în direcţia opusă, către apartamentul în care fusese găzduit Karrde. Mai întâi Coral Vanda, apoi asta. Spera că nu era începutul unei tendinţe generale.

  Mara stătea lângă fereastra camerei ei, privind spre îndepărtaţii Munţi Manarai şi simţind cum povara apăsătoare a amintirilor negre i se agrega în jurul minţii. Palatul Imperial… După cinci ani, revenise în Palatul Imperial… Scena întrunirilor guvernamentale importante, a funcţiilor sociale, a intrigilor întunecate şi secrete… Locul unde începuse practic viaţa ei.

  Locul unde fusese când luase sfârşit.

  Unghiile ei scârţâiră peste volutele sculptate ale ramei ferestrei, pe măsură ce chipuri binecunoscute îi apăreau în faţa ochilor: Marele Amiral Thrawn, Lordul Vader, Grand Moff Tarkin, sute de consilieri, politicieni şi sicofanţi. Dar peste toate se suprapunea faţa împăratului. Femeia îl putea zări atât de clar în minte, de parcă ar fi fost de cealaltă parte a geamului, cu chipul ridat încruntându-se, cu ochii tiviţi cu galben scânteind de mânie şi dezaprobare.

  ÎL VEI UCIDE PE LUKE SKYWALKER.

  — Încerc, şopti ea şi cuvântul îi răsună prin minte.

  În clipa când îl rosti, se întrebă însă dacă era realmente adevărat. Pe Myrkr, ajutase la salvarea vieţii lui Skywalker; venise apoi pe Jomark, ca să-i implore ajutorul, iar acum îl urmase pe Coruscant fără să protesteze.

  Ea nu se afla în pericol. Nici Karrde. Nu se putea gândi la nici o cale prin care Skywalker să fi fost util fie ei, fie oricăruia dintre oamenii lui Karrde.

  Pe scurt, nu mai avea nici o scuză.

  Din odaia vecină se auzi sunetul uşor al unei uşi care se deschise, apoi se închise. Karrde revenise de la întrunire. Întorcându-se de la fereastră, fericită că avea un pretext pentru a nu se mai gândi în direcţia respectivă, Mara porni spre uşa de legătură dintre cele două odăi.

  Karrde ajunse acolo primul.

  — Mara? rosti el, strecurând capul pe uşă. Vino aici, te rog!

  Când ea intră în cealaltă cameră, bărbatul stătea la terminalul calculatorului. O singură privire spre faţa lui fu suficientă.

  — Ce s-a întâmplat?

  — Nu sunt tocmai sigur, răspunse Karrde scoţând un datacard din fanta de copiere. Bothanul ăla din Consiliu a opus o rezistenţă surprinzătoare ofertei noastre. Practic, a silit-o pe Mon Mothma să amâne orice misiune serioasă de recuperare până la verificarea locaţiei. În clipa de faţă, pregăteşte o navă care să plece într-acolo mâine dimineaţă.

  — Să facă joc dublu? se încruntă Mara.

  — Posibil, dar n-aş vedea rostul. Thrawn îl are deja pe Hoffner şi va ajunge destul de rapid la flotă. Nu, cred că mai degrabă Fey'lya joacă o carte politică, poate asociată campaniei lui împotriva amiralului Ackbar. Totuşi, aş prefera să nu risc.

  — Am auzit destule istorii despre politica bothană, încuviinţă femeia cu o grimasă. Ce vrei să fac?

  — Să pleci diseară spre sistemul Trogan, îi întinse el datacardul. Bănuiesc că acolo s-a adăpostit Aves. Contactează-l şi spune-i că vreau să mobilizeze tot ce poate zbura şi lupta, şi să facem joncţiunea la flota Katana cât mai repede.

  Mara luă cardul cu grijă, simţind cum degetele îi furnică la atingerea plasticului rece. Acolo, în mâinile ei, se găsea flota Katana. Un card care putea aduce bogăţie sau putere pentru tot restul vieţii…

  — S-ar putea să am greutăţi în a-l convinge pe Aves să aibă încredere în mine, îl avertiză ea.

  — Nu cred. De acum, probabil că imperialii au reinstaurat vânătoarea noastră… asta ar trebui să fie suficient să-l convingă că am evadat. Pe datacard există de asemenea un cod special de identificare pe care-l va recunoaşte – un cod pe care Marele Amiral nu l-ar fi putut smulge aşa rapid de la mine.

  — Să sperăm că n-are o părere mai bună despre metodele imperiale de interogare. Altceva?

  — Nimic… ah, ba da. Spune-i lui Ghent că vreau ca el să vină pe Coruscant, nu la flota Katana. O să ne întâlnim acolo, după ce se termină totul.

  — De ce tocmai Ghent? se încruntă Mara.

  — Vreau să văd ce poate face un sintezor expert cu suma aceea dubioasă din contul lui Ackbar. Skywalker a amintit de o ipoteză potrivit căreia spargerea şi depozitul au fost simultane, dar a precizat că până acum n-a putut s-o demonstreze nimeni. Fac prinsoare că Ghent va reuşi.

  — Crezusem că implicarea în politica Noii Republici se limitează la târgul cu flota Katana…

  — Aşa-i, dar nu vreau să las în urma mea un bothan ambiţios.

  — Aici ai dreptate, încuviinţă Mara. Bine. Ai o navă pentru mine?

  La uşă răsună o ciocănitură.

  — O s-o am într-un minut, răspunse Karrde şi deschise uşa.

  Era sora lui Skywalker.

  — Doreai să discutăm? întrebă ea.

  — Da. Bănuiesc că o cunoşti pe asociata mea, Mara Jade.

  — Ne-am întâlnit, când aţi sosit pe Coruscant, încuviinţă Organa Solo.

  Pentru o clipă, ochii ei îi întâlniră pe ai lui Mara şi aceasta se întrebă, neliniştită, câte amănunte îi spusese Skywalker.

  — Am nevoie ca Mara să plece să-mi facă un comision, zise Karrde după ce privise în ambele direcţii ale coridorului înainte de a închide uşa. Va avea nevoie de o navă rapidă, cu autonomie mare.

  — Îi pot face rost de una, încuviinţă Organa Solo. Un Y-interceptor de recunoaştere este bun, Mara?

  — Este perfect.

  — O să anunţ atunci astroportul. Altceva?

  — Da, spuse Karrde. Vreau să ştiu dacă poţi mobiliza o echipă de tehnicieni, care să plece diseară.

  — Consilierul Fey'lya trimite deja o echipă, îi reaminti ea.

  — Ştiu asta. Vreau ca a ta să ajungă prima.

  Ea îl privi o clipă.

  — Cât de numeroasă ar trebui să fie?

  — Nu foarte numeroasă. Ajunge un transportor mic, sau un cargobot, plus o escadrilă de vânători, dacă poţi găsi una căreia să nu-i pese de furia oficialităţilor. Ideea este ca acolo să nu fie doar echipa aleasă om cu om de Fey'lya.

  Mara deschise gura, apoi o închise fără un cuvânt. Dacă într-adevăr Karrde ar fi dorit ca Organa Solo să ştie că aveau să vină şi oamenii lui, i-ar fi spus-o singur. Karrde se uită la ea, apoi reveni spre sora lui Skywalker.

  — Poţi asta?

  — Cred că da. Fey'lya şi-a atras de partea lui mulţi militari, totuşi au rămas destui care ar prefera revenirea amiralului Ackbar la conducere.

  — Astea sunt coordonatele, îi întinse Karrde un datacard. Cu cât echipa pleacă mai devreme, cu atât mai bine.

  — Va pleca în două ore.

  — Perfect. A mai rămas un lucru, atunci… Vreau să înţelegi că există exact două motive pentru care fac chestia asta. În primul rând, din recunoştinţă pentru fratele tău, care şi-a riscat viaţa ca s-o ajute pe Mara să mă salveze, şi-n al doilea rând ca să scap de urmărirea imperialilor, eliminând motivul principal pentru care mă vânează. Atât! în privinţa războiului vostru şi al intrigilor politice interne, organizaţia mea doreşte să rămână complet neutră. Este clar?

  Organa Solo aprobă din cap.

  — Foarte clar.

  — Bine. În cazul ăsta, dă-i drumul. Flota este departe şi e bine să ai un avans cât mai mare faţă de Fey'lya.

  — De acord. Organa Solo se întoarse către Mara: Haide, să aranjăm pentru nava ta.

  Consola de comunicaţii de lângă cuşeta lui Wedge bâzâi semnalul iritant de apel. Mormăind pe întuneric, bărbatul bâjbâi cu mâna şi lovi în direcţia generală a comutatorului.

  — Mai scutiţi-mă, bombăni el. Sunt încă obişnuit cu ora Ando.

  — Sunt eu, Luke, se auzi un glas familiar. Îmi pare rău că te-am sculat, dar am nevoie de un serviciu. Ce zici, eşti gata să-ţi bagi oamenii în nişte buclucuri?

  — Când nu suntem în buclucuri? replică Wedge trezindu-se complet. Care-i treaba?

  — Ia-ţi piloţii şi aşteaptă-mă peste o oră la astroport. Docul 15. Avem un transportor vechi în care cred c-o să intre toţi X-interceptorii voştri.

  — E un drum lung, va să zică?

  — Câteva zile. Deocamdată, nu-ţi pot spune mai multe.

  — Tu eşti şeful. Ne vedem peste o oră.

  — Mulţumesc!

  Wedge închise consola şi coborî din pat, simţind un fior al vechii surescitări. În cei zece ani de când se alăturase Rebeliunii, avusese parte de multă acţiune – atât de zboruri, cât şi de lupte. Cumva însă misiunile pe care şi le reamintea ca fiind cele mai interesante păreau întotdeauna acelea în care era implicat şi Luke Skywalker. Nu era sigur care ar fi fost explicaţia… poate că Jedi aveau chemare în direcţia respectivă.

  El aşa spera. Prins între intrigile de pe Coruscant şi reparaţiile de după raidurile imperialilor prin Noua Republică, începuse să se simtă tot mai frustrat. O schimbare i-ar fi făcut bine.

  Aprinse lumina, scoase o tunică nouă din dulap şi începu să se îmbrace.

  *

  Nu întâmpinară dificultăţi în a pleca noaptea de pe Coruscant; autorizarea lui Leia le deschisese toate uşile. Cu toate acestea, un cargobot cu încărcătura constând dintr-o duzină de X-interceptori era lucru destul de neobişnuit pentru a declanşa comentarii şi speculaţii… şi în mod inevitabil, finalmente, speculaţiile ajunseră la urechile unui susţinător al lui Fey'lya.

  Până dimineaţă, bothanul ştia totul.

  — Asta depăşeşte cu mult conflictele politice interne, mârâi el spre Leia cu blana unduindu-i înainte şi înapoi aidoma unor spice scurte sub vânt. A fost o ilegalitate făţişă. Dacă nu chiar trădătoare.

  — Nu sunt sigură dacă aş merge chiar atât de departe, spuse Mon Mothma totuşi vădit tulburată. De ce ai făcut-o, Leia?

  — Pentru că am rugat-o eu, interveni Karrde cu calm. Flota Katana nu se găseşte deocamdată sub jurisdicţia Noii Republici, aşa că nu văd motivul pentru care o activitate asociată ei poate fi considerată ilegală.

  — Îţi vom explica procedurile legale corecte mai târziu, contrabandistule, rosti Fey'lya acid. În clipa de faţă, avem de soluţionat o încălcare gravă a securităţii. Mon Mothma, solicit emiterea unui mandat pentru arestarea lui Solo şi Skywalker.

  Până şi Mon Mothma păru surprinsă de cerere.

  — Un mandat de arestare?

  — Ei ştiu unde este flota Katana, lătră Fey'lya, dar nu au nivelul de securitate pentru accesul la asemenea informaţii. Trebuie sechestraţi, până ce flota devine proprietatea Noii Republici.

  — Nu cred că va fi necesar, zise Leia privind spre Karrde. În trecut, Han şi Luke au mai avut acces la informaţii confidenţiale…

  — Acum nu suntem în trecut, o întrerupse bothanul. Suntem în prezent şi ei nu deţin statutul respectiv. Ţinând seama de circumstanţe, cred că ar fi cel mai bine să preiau personal comanda misiunii.

  Leia se uită din nou la Karrde şi-şi dădu seama că şi el se gândea la acelaşi lucru. Dacă Fey'lya ar fi adus personal flota Katana…

  — Desigur, domnule consilier, sunteţi binevenit să vă alăturaţi nouă, încuviinţă Karrde. Consilierul Organa Solo şi cu mine vă vom aprecia compania.

  — Despre ce vorbeşti? pufni Fey'lya. Nimeni n-a autorizat participarea voastră.

  — Eu o autorizez, domnule consilier, replică tăios Karrde. Flota Katana este încă a mea şi va rămâne a mea până va fi preluată de Noua Republică. Până atunci însă, eu fac regulile.

  Blana lui Fey'lya se turti şi, pentru o clipă, Leia crezu că bothanul avea să sară realmente la gâtul celuilalt.

  — Nu vom uita asta, contrabandistule, se mulţumi el să şuiere. Va veni şi clipa ta.

  — Poate că da, surâse ironic Karrde. Pornim?

  Alarma de proximitate piui şi Luke se îndreptă în scaun. După cinci zile, ajunseseră.

  — Asta-i, rosti el. Eşti gata?

  — Mă cunoşti doar, vorbi Han de pe scaunul pilotului de lângă el. Sunt gata întotdeauna.

  Luke trase cu coada ochiului spre prietenul său. Din exterior, Han părea perfect normal, sau cel puţin cât de aproape de normal ajungea vreodată. În ultimele zile, Luke percepuse însă şi altceva înapoia nepăsării: o senzaţie mai sumbră, aproape morbidă, care-l însoţise de la plecarea de pe Coruscant. O simţea şi acum, şi, privind chipul lui Han, întrezărea cute de încordare.

  — Te simţi bine? întrebă el încetişor.

  — Sigur că da. Grozav! Cutele se adânciră puţin. Atât doar că, de data asta, mi-aş fi dorit să găsească pe altcineva care să alerge prin galaxie. Ştiai că Leia şi cu mine n-am reuşit să fim doar noi doi, singuri, nici măcar o zi? Nu ne văzusem de o lună – şi când ne întâlnim, n-avem parte nici măcar de o zi.

  — Ştiu, oftă Luke. Uneori am senzaţia că n-am mai redus viteza de când am fugit de pe Tatooine, cu droizii şi cu Obi-Wan…

  Han clătină din cap.

  — N-o văzusem de o lună, repetă el. Sarcina i s-a mărit de două ori, faţă de momentul plecării. Nici măcar nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea şi cu Chewie – a izbutit doar să-mi spună că noghrii sunt acum de partea noastră. Indiferent ce ar însemna asta… Nici de la Chewie n-am putut afla nimic. Zice că-i povestea ei şi că trebuie s-o spună ea. Îmi vine să-l strâng de gât!

  — Trebuie să te resemnezi, ridică Luke din umeri. Pur şi simplu, suntem prea buni în ceea ce facem.

  — Aşa-i, pufni Han, totuşi o parte din tensiune i se risipise de pe chip.

  — În plus, continuă Luke mai serios acum, figurăm pe lista persoanelor în care Leia ştie că se poate încrede. Până nu detectăm sursa de informaţii pe care Imperiul o are în Palat, lista aceea va rămâne destul de scurtă.

  — Mda. Cineva mi-a spus că imperialii o numesc sursa Delta. Ai vreo bănuială cine ar putea fi?

  — Nu prea, totuşi trebuie să fie o persoană apropiată Adunării Generale. Poate chiar Consiliului… Un lucru este sigur – ar fi bine să ne străduim s-o găsim.

  — Aşa-i. Pregăteşte-te, se întinse Han către manetele hiperpropulsiei.

  Peste o clipă, reveniseră în bezna spaţiului cosmic.

  — Am ajuns!

  Luke privi împrejur şi se înfioră involuntar.

  — În mijlocul neantului.

  — Senzaţia ar trebui să-ţi fie familiară, chicoti Han tastând scanarea senzorială.

  — Mulţumesc, dar nu doresc să mă familiarizez cu naufragierea între sisteme stelare, având hiperpropulsia defectă.

  — Nu mă referisem la episodul acela, replică Han nevinovat activând consola de transmisiuni, ci la Tatooine. Wedge?

  — Prezent, se auzi dinspre difuzor.

  — Se pare că avem o ţintă la 0-4-7 cu 1-6-6. Sunteţi gata de zbor?

  — De abia aşteptăm.

  — În regulă. Han mai privi o dată videcranul, apoi comandă deschiderea trapei. Daţi-i drumul!

  Luke răsuci gâtul, ca să privească în direcţia indicată de Han. La început, nu zări decât pulberea obişnuită de stele, sclipind orbitor pe fundalul complet negru. Abia după aceea distinse luminile de poziţie, mai slabe, ale unei nave. Ochii săi trecură de la o lumină la alta, străduindu-se să descopere un şablon, şi, brusc, imaginea i se închegă în minte.

  — Aşa-i, un cuirasat!

  — Imediat după el mai este unul, spuse Han. Alte trei la babord, ceva mai jos.

  Luke încuviinţă, localizându-le, şi se simţi străbătut de un fior. Flota Katana. De abia acum îşi dădea seama cât de puţin crezuse cu adevărat în existenţa ei.

  — Pe care-l verificăm?

  — Eu zic că pe cel mai apropiat.

  — Nu, zise Luke încetişor încercând să se focalizeze asupra impresiei vagi care-l furnica. Nu. Să-l verificăm… pe cel de-acolo.

  Indică o configuraţie luminoasă aflată la câţiva kilometri depărtare.

  — Ai vreun motiv anume?

  — Nu ştiu exact…

  Han îl privi o clipă, apoi ridică din umeri.

  — Bine, de ce nu? îl verificăm pe acela. Wedge, ai auzit?

  — Recepţionat, confirmă vocea lui Wedge. Ne dispunem în formaţie de escortă în jurul vostru. Deocamdată, locul pare curat.

  — Rămâneţi cu ochii în patru, ordonă Han apoi deschise intercomul transportorului şi privi spre crono. Lando, unde eşti?

  — Lângă trapă. Sania e-ncărcată şi gata de ieşire.

  — În regulă. I-am dat drumul.

  Se apropiaseră îndeajuns de cuirasatul ţintă pentru ca Luke să poată distinge conturul vag format de reflectarea luminii stelare de pe fuzelaj. Aproximativ cilindrică, cu şase cupole de armament dispuse în jurul părţii mediane şi cu o provă despre care auzise cândva că fusese comparată cu o scoică gigantică având valvele deschise, nava părea straniu de arhaică. Impresia era însă falsă. Crucişătorul greu din clasa Cuirasat fusese coloana vertebrală a flotei Vechii Republici şi, chiar dacă nu arăta la fel de sclipitor ca distrugătorul spaţial imperial care-l înlocuise, bateriile turbo-laser masive continuau să ascundă o forţă de foc respectabilă.

  — Cum suim la bord? îl întrebă pe Han.

  — Acolo-i cala principală de andocare, indică Han un dreptunghi vag de lumini. Ducem nava înăuntru.

  Luke privi bănuitor.

  — Dacă intrarea este destul de mare.

  Temerile i se dovediră neîntemeiate. Intrarea era mai mare decât părea, iar cala de andocare în sine se dovedea imensă. Han aduse transportorul înăuntru cu iscusinţă, îl întoarse, orientându-l cu faţa spre intrare, şi-l coborî pe punte.

  — Gata, anunţă el trecând sistemele pe stand-by şi descheindu-şi centurile. Hai să ne-apucăm de treabă!

  Lando, Chewbacca şi cei patru tehnicieni îi aşteptau deja lângă trapă; tehnicienii păreau oarecum stingheriţi de blasterele cu care nu erau obişnuiţi şi pe care le purtau stângaci la centură.

  — Ai verificat aerul, Anselm? întrebă Han.

  — Pare-n regulă, raportă şeful tehnicienilor şi-i întinse un datapad. Chiar mai bine decât ar fi trebuit, după atâţia ani. Probabil că mai există câţiva droizi de întreţinere.

  Han examină analiza, restitui datapadul şi încuviinţă din cap spre Chewbacca.

  — Deschide trapa, Chewie. Tomrus, tu pilotezi sania. Atenţie la petele albe din plăcile gravitaţionale – nu vreau să lipeşti sania de plafon.

  Aerul din cală avea un miros straniu; o combinaţie de ulei de mecanisme şi praf, decise Luke, la care se adăuga un iz uşor metalic. Altfel era destul de proaspăt.

  — Impresionant, comentă el în vreme ce grupul urma sania repulsor spre sasul principal. Mai ales după atâta timp.

  — Sistemele acelea complet controlate de calculator au fost proiectate să dureze mult, încuviinţă Lando. Care-i planul, Han?

  — Aş zice să ne divizăm. Tu şi Chewie, luaţi-i pe Anselm, Tomrus şi sania, şi verificaţi motoarele. Noi ne ducem pe puntea de comandă.

  Pentru Luke urmă unul dintre cele mai ciudate drumuri din viaţa lui, tocmai pentru că totul părea atât de normal. Luminile din coridoarele largi funcţionau perfect, ca şi plăcile gravitaţionale şi restul sistemului ambiental. Uşile înşiruite în lungul coridorului se deschideau automat, ori de câte ori vreunul dintre ei se apropia îndeajuns pentru a le declanşa mecanismele, dezvăluind ateliere de reparaţii, vestiare de echipament şi săli pentru echipaje perfect întreţinute. Sunetele slabe ale sistemelor aflate în repaus se auzeau ca un murmur înapoia zgomotelor propriilor lor paşi şi, ocazional, zăreau câte un droid vechi, care-şi vedea de treabă. Cuirasatul putea să fi fost abandonat chiar ieri.

  Nu fusese însă aşa. Navele plutiseră aici, în beznă, pentru o jumătate de secol… iar echipajele lor nu le abandonaseră, ci muriseră, în agonie şi nebunie. Privind coridoarele pustii, Luke se întrebă ce crezuseră droizii de întreţinere, când înlăturaseră cadavrele.

  Puntea de comandă se afla departe de cala de andocare, dar în cele din urmă o găsiră.

  — Am ajuns, anunţă Han în comunicator când uşile blindate dintre punte şi anticamera de monitorizare se deschiseră cu numai câteva scrâşnituri minore. Nu par să existe defecţiuni evidente. Voi ce-aţi găsit la motoarele subluminice?

  — Lucrurile nu stau prea grozav, raportă Lando. Tomrus zice că şase dintre cele opt convertizoare principale de energie nu mai sunt aliniate. Rulează chiar acum o verificare, dar bănuiesc că hârbul ăsta nu se poate clinti, decât remorcat.

  — Nimic surprinzător, replică sec Han. Şi hiperpropulsia? Sunt şanse s-o putem duce măcar în zona de remorcare a unui şantier spaţial?

  — Anselm se ocupă acum de ea, dar nu sunt foarte optimist.

  — Mda… Ei bine, am venit aici, ca să examinăm nava, nu s-o punem în mişcare. O să vedem ce sisteme de comandă au mai rămas întregi… şi astae!

  Luke ridică privirea spre spaţiul de deasupra uşilor blindate ale punţii, apoi se uită din nou la numele scris cu înflorituri pe placa fixată acolo.

  — Este chiar Katana, murmură el.

  — Ce? Han lăsă capul pe spate, ca să se uite mai bine. Hm-m…, murmură şi-l privi straniu pe tânăr. De aceea ai vrut să intrăm tocmai în nava asta?

  — Probabil… A fost o manifestare a intuiţiei prin Forţă.

  — Han, Luke! se auzi pe neaşteptate glasul lui Wedge. Avem musafiri!

  — Unde? întrebă Luke, simţind că-i tresaltă inima.

  — Vector 2-l0 cu 21. Configuraţia… este o fregată Escort.

  Luke expiră încet.

  — Mai bine să-i apelăm, propuse el. Să ştie unde ne aflăm.

  — De fapt, ne-au şi apelat, preciză Wedge. Staţi aşa, comut transmisiunea.

  —.tane Solo, sunt căpitanul Virgilio, fregata Quenfis, se auzi un glas necunoscut din comunicatorul lui Han. Mă auzi?

  — Sunt Solo, rosti Han. Mă aflu la bordul navei Katana a Vechii Republici…

  — Căpitane Solo, regret să te informez, dar eşti arestat împreună cu tot grupul tău, îl întrerupse Virgilio. Întoarceţi-vă imediat în nava voastră şi pregătiţi-vă să vă predaţi.

  *

  Cuvintele lui Virgilio şi tăcerea uluită care le urmă fură receptate perfect pe pasarela de observaţie, dispusă în jurul şi deasupra punţii de comandă din Quenfis. Aşezat în faţa consolei principale, Fey'lya surâse batjocoritor către Leia, ceva mai puţin insolent spre Karrde, apoi reveni cu atenţia către jeturile îndepărtate ale X-interceptorilor.

  — Nu par să te ia în serios, căpitane, rosti el în intercom. Poate că dacă ai lansa escadrilele de X-interceptori, i-ai convinge mai bine.

  — Am înţeles, domnule consilier, aprobă energic Virgilio şi Leia ciuli zadarnic urechile, sperând să depisteze o urmă de ranchiună în glasul acela.

  Cei mai mulţi căpitani de nave de luptă pe care-i cunoştea ar fi fost extrem de nemulţumiţi să asculte ordinele unui civil, mai ales ale unuia aproape lipsit de experienţă militară proprie. Pe de altă parte, Fey'lya n-ar fi ales Quenfis pentru această misiune, dacă Virgilio n-ar fi fost unul dintre susţinătorii săi cei mai înfocaţi. O altă indicaţie, de parcă femeia ar mai fi avut nevoie de vreuna, asupra celui care comanda aici.

  — Atenţie, X-interceptori – lansarea!

  Urmară mai multe bufnituri seci, când cele două escadrile părăsiră nava.

  — Căpitane Solo, sunt căpitanul Virgilio. Răspunde, te rog!

  — Căpitane, sunt Wedge Antilles, comandantul escadrilei Vagabond, interveni vocea lui Wedge. Doresc să ştiu cine a autorizat arestarea noastră.

  — Dă-mi voie, căpitane, spuse Fey'lya atingând comutatorul transmisiunilor de pe consola din faţa sa. Comandante Antilles, sunt consilierul Borsk Fey'lya. Deşi mă îndoiesc că ştii acest lucru, căpitanul Solo operează ilegal.

  — Îmi pare rău, domnule consilier, replică Wedge, dar nu înţeleg cum se poate aşa ceva. Ordinele noastre provin de la consilierul Leia Organa Solo.

  — Iar noile ordine provin direct de la Mon Mothma, vorbi apăsat Fey'lya. Asta este autorizarea pe care ai…

  — O puteţi dovedi?

  Fey'lya păru uluit.

  — Am ordinul aici, chiar în faţa mea, comandante Antilles. Eşti binevenit să-l examinezi, după ce vii la bord.

  — Comandante, interveni Virgilio pe un ton deja iritat, pentru moment sursa ordinului de arestare este irelevantă. În calitate de ofiţer superior, eu îţi ordon să te predai şi să aduci escadrila în nava mea.

  Urmă o tăcere prelungită. Leia trase cu ochiul spre Karrde, aflat aproape de cealaltă parte a punţii. Contrabandistul era însă concentrat spre exterior, privind impasibil prin cupola de oţel transparent. Poate că îşi reamintea ultima dată când fusese aici.

  — Şi dacă refuz? întrebă Wedge în cele din urmă.

  — Las-o baltă, Wedge, se auzi vocea lui Han. Nu merită să rişti Curtea Marţială pentru aşa ceva. Du-te, nu mai avem nevoie de tine. Mi-a făcut plăcere să te aud, Fey'lya.

  În difuzor răsună clicul slab al unui comunicator deconectat…

  — Solo! latră Fey'lya, aplecându-se deasupra consolei, de parcă gestul l-ar fi putut ajuta cumva. Solo! Se întoarse şi o fulgeră pe Leia cu privirea. Vino aici! ordonă el, împungând cu degetul spre consolă. Vreau să se-ntoarcă.

  Femeia clătină din cap.

  — Îmi pare rău, consiliere. Han nu ascultă de nimeni, când este furios.

  Blana lui Fey'lya se turti.

  — Ţi-o mai cer o singură dată, consiliere. Dacă refuzi…

  Nu apucă să-şi mai termine ameninţarea. Ceva pâlpâi în vederea periferică a lui Leia şi, chiar în clipa când se întoarse, ca să vadă despre ce era vorba, alarmele din Quenfis începură să urle.

  — Ce?… schelălăi Fey'lya, tresărind şi privind neliniştit în jur.

  — Un distrugător spaţial imperial, vorbi Karrde acoperind zgomotul alarmelor. Se pare că vine spre noi.

  — Avem musafiri, Lider Vagabond, anunţă unul dintre piloţii lui Wedge imediat ce alarmele din Quenfis începură să răsune în difuzoare. Un distrugător spaţial, curs l-7-8 cu 80-6.

  — L-am văzut, încuviinţă Wedge virând aparatul cu 180 de grade din faţa confruntării cu vânătorii din Quenfis care se apropiau de el. Era într-adevăr un distrugător spaţial, care apăruse aproape vizavi de fregată, cu Katana aflată exact între cele două nave. Luke?

  — Îl vedem, se auzi glasul încordat al tânărului. Ne-ndreptăm spre hangar chiar acum.

  — Perfect – stai aşa! Pe fundalul întunecat şi masiv al flancului distrugătorului spaţial se ivise brusc un grup de jeturi. Au lansat, continuă Wedge. Douăsprezece jeturi – nave de desant, probabil, după aspectul jeturilor.

  — Ne grăbim, vorbi şi Han. Mulţumim pentru avertizare, şi acum du-te la Quenfis.

  Comunicatorul clicăi şi amuţi.

  — Vezi să nu, mormăi Wedge în barbă. Escadrila Vagabond, îi dăm drumul!

  Căpitanul Virgilio încerca să anunţe ceva pe canalul deschis. Comutând pe frecvenţa privată a escadrilei sale, Wedge acceleră la maximum, îndreptându-se către Katana.

  Relativ aproape, imediat dincolo de jeturile X-interceptorilor lui Quenfis, escadrila Vagabond viră şi porni în direcţia distrugătorului spaţial.

  — Vor să atace, icni Fey'lya. Trebuie să fie nebuni!

  — Nu atacă, ci asigură acoperire, explică Leia privind desfăşurarea din exterior şi încercând să estimeze punctele de intercepţie. Avea să fie extrem de riscant. Trebuie să-i susţinem. Căpitane Virgilio…

  — Căpitane Virgilio, recheamă imediat X-interceptorii, o întrerupse Fey'lya. Navigaţia să pregătească saltul în hiperspaţiu.

  — Domnule consilier, vorbi Virgilio cu glas stupefiat, sugeraţi să-i abandonăm?

  — Datoria noastră, căpitane, este să scăpăm cu viaţă şi să dăm alarma, replică aspru Fey'lya. Dacă escadrila Vagabond insistă să ne sfideze ordinele, n-o putem ajuta cu nimic.

  Leia se ridicase.

  — Căpitane…

  Fey'lya acţionă mai rapid, decuplând intercomul înainte ca femeia să poată vorbi.

  — Eu comand aici, consiliere, rosti el când femeia porni spre consolă. Sunt autorizat direct de Mon Mothma.

  — Puţin mă interesează autoritatea dumitale, se răsti Leia.

  Pentru două secunde, simţi imboldul aproape copleşitor de a smulge sabia Jedi de la centură şi de a sfârteca faţa aceea inexpresivă… Cu un efort, îşi înăbuşi impulsul. Ura violentă era calea părţii întunecate a Forţei.

  — Mon Mothma n-a anticipat că se va întâmpla aşa ceva, se strădui ea să-şi menţină tonul cât mai calm. Fey'lya, acolo sunt soţul şi fratele meu. Dacă nu-i ajutăm, vor muri!

  — Iar dacă-i ajutăm, probabil că tot vor muri, spuse rece Fey'lya. Şi pruncii tăi încă nenăscuţi o dată cu ei.

  Un cuţit de gheaţă se răsuci în inima femeii.

  — Nu-i corect…, şopti ea.

  — Adevărul nu este întotdeauna corect. Iar în cazul de faţă, adevărul este că nu voi irosi oameni şi nave pentru o cauză pierdută.

  — Nu-i pierdută! insistă Leia, iar glasul i se frânse disperat când privi afară.

  Nu, nu se putea încheia în felul acesta! Nu după atâtea prin câte trecuseră ea şi cu Han. Păşii spre Fey'lya…

  — Quenfis se va retrage, vorbi încet bothanul şi scoase pe neaşteptate un blaster, de undeva din blana lui crem. Şi nici tu, nici altcineva n-o va împiedica.

  — Raport senzorial, domnule căpitan, anunţă ofiţerul de la consola de scanare a Judecătorului spre pasarela de comandă. Celelalte cuirasate din zonă nu au forme de viaţă la bord.

  — Aşadar se concentrează exclusiv asupra acestuia, încuviinţă căpitanul Brandei. Acolo vom lovi. Rebelii nu se vor grăbi să deschidă focul asupra unei nave la bordul căreia se găsesc propriii lor oameni. O singură escadrilă de X-interceptori este pe curs?

  — Da, domnule căpitan. Fregata Escort şi celelalte două escadrile n-au reacţionat deocamdată. Probabil c-au fost luate prin surprindere.

  — Probabil.

  Brandei îşi îngădui un surâs. Aşa se întâmpla întotdeauna cu rebelii. Luptau ca nişte animale înnebunite, atunci când erau încolţiţi, dar, dacă le ofereai ocazia de a simţi gustul victoriei şi de a se bucura de prăzile războiului, brusc nu mai erau chiar atât de doritori să-şi rişte viaţa. Unul dintre multele motive pentru care Imperiul avea să-i înfrângă în cele din urmă.

  — Ordonă navele desant în formaţie defensivă, îl anunţă pe transmisionist. Vânătorii TIE să lanseze două escadrile spre X-interceptori.

  Zâmbi din nou şi continuă:

  — Şi trimite un mesaj spre Himera. Anunţă-l pe Marele Amiral că ne-am angajat în luptă cu inamicul.

  *

  Aproape un minut, Han privi prin cupola punţii spre navele imperiale ce se apropiau şi estimă rapid distanţele şi timpii, ignorând tehnicienii care se foiau nervoşi în uşă.

  — N-ar trebui să plecăm? întrebă Luke.

  — Nu plecăm, decise Han şi activă comunicatorul. Dacă scoatem transportorul din hangar, intrăm direct în navele de desant şi vânătorii TIE. Lando?

  — Te aud, se auzi vocea încordată a prietenului său. Ce se-ntâmplă acolo?

  — Vin imperiali, răspunse Han apropiindu-se de consola de declanşare a focului şi făcându-le semn tehnicienilor să i se alăture. Escadrila Vagabond a pornit să-i intercepteze, dar se pare că oamenii lui Fey'lya o şterg.

  Lando blestemă încetişor.

  — Nu putem sta pur şi simplu locului, lăsându-l pe Wedge să lupte singur.

  — Nici n-o s-o facem, îl asigură Han încruntat. Pune mâna şi vezi în ce stare este cuplajul energetic al bateriilor turbo-laser. Noi o să verificăm comenzile de declanşare a focului de pe punte. Şi grăbeşte-te – după ce vor părăsi formaţia, n-o să-i mai putem lovi.

  — Am înţeles.

  Han strecură comunicatorul înapoi în centură.

  — Ce zici, Shen?

  — Pare-n regulă, se auzi glasul înăbuşit al tehnicianului de sub consolă. Kline?

  — Conexiunile sunt bune şi aici, raportă colegul său de la altă consolă. Dacă reuşim să iniţializăm calculatorul ca să activeze sistemul… gata! Privi spre Han: Poţi să-ncepi.

  Han se aşeză în faţa consolei pentru armament, privi dispunerea nefamiliară a comenzilor şi se întrebă dacă toate eforturile nu erau, în cele din urmă, inutile. Chiar şi cuirasatele acestea, echipate cu circuite complete de comenzi secundare şi conduse centralizat prin calculator, necesitau echipaje de două mii de oameni pentru a fi funcţionale.

  Pe de altă parte, imperialii nu se aşteptau ca o navă abandonată de atâta vreme să mai poată deschide focul. Cel puţin aşa spera el…

  — Îi dăm drumul, murmură şi tastă ţintirea manuală.

  Navele de desant continuau să zboare în formaţie strânsă, suprapunându-şi câmpurile deflectoare, astfel încât să fie protejate de orice lovituri norocoase din partea X-interceptorilor ce se apropiau. Vânătorii TIE, mai rapizi, le ajunseseră acum din urmă, se desfăcuseră în jurul lor şi le depăşeau.

  — N-ai decât o singură ocazie, murmură Luke.

  — Mulţumesc, mârâi Han. Chiar că simţeam nevoia să-mi aduci aminte.

  Inspiră adânc, îşi ţinu răsuflarea şi apăsă uşor trăgaciurile de declanşare a focului.

  Katana se zgudui şi, când nenumăratele fulgere ale turbo-laserelor ţâşniră spre exterior, Han simţi prin podeaua punţii bubuitura dublă a unei baterii de condensatoare care se dezintegrase. Luke avusese dreptate – prima salvă a navei fusese şi ultima. Dar meritase! Razele laser loviră formaţia navelor de desant exact în centru şi, brusc, întreaga forţă de luptă imperială păru că dispare sub exploziile multiple. Pentru câteva clipe, totul fu ascuns înapoia detonărilor secundare şi a norilor de sfărâmături. Apoi, din dezastru apărură câteva nave. Altele li se alăturară, dar grupul se deplasa cu ezitarea caracteristică unor aparate atinse.

  — Se pare c-ai distrus cinci nave de desant, raportă Kline care privea prin macro-binoclu. Şi câţiva vânători TIE.

  — Efectuează manevre de evitare, adăugă Luke.

  — Perfect, zise Han sculându-se din scaun şi scoţând comunicatorul. Din partea noastră, am terminat. Lando?

  — Nu ştiu ce-ai reuşit tu, dar aici e jale, se auzi glasul celuilalt. A explodat cuplajul energetic al bateriilor şi cel puţin un generator. Ce facem acum?

  — Ne pregătim să fim abordaţi. Ne-ntâlnim în coridorul principal de la babord, în faţa calei hangar. Să vedem ce apărare putem organiza…

  — Am înţeles.

  — Haideţi, zise Han închizând comunicatorul.

  — Va trebui să fie o apărare realmente bună, observă Luke pe când părăsiră puntea. Raportul de forţe va fi, probabil, unu! contra patruzeci.

  — Să nu-mi zici niciodată raportul de forţe, îl admonestă Han privind spre crono. De acum, se putea întâmpla în orice clipă. În plus, nu ştii niciodată când se va schimba raportul…

  — Nu-i putem abandona pur şi simplu, repetă Leia vag conştientă că-i vorbea lui Fey'lya ca şi cum ar fi fost un copil. Sunt soţul şi fratele meu, plus o duzină de piloţi de vârf. Nu-i putem lăsa pe mâna imperialilor.

  — Consiliere, problemele personale nu trebuie puse mai presus de datoria faţă de Noua Republică, replică Fey'lya şi blana îi undui, poate ca semn de apreciere a propriei sale inteligenţe, dar blasterul nu se clinti. Sunt sigură că înţelegi asta.

  — Nu sunt numai probleme personale, insistă femeia luptându-se să nu-şi piardă din nou cumpătul. Este vorba…

  — Un moment, o întrerupse Fey'lya atingând comutatorul intercomului. Căpitane? Cât mai durează până la efectuarea saltului?

  — Un minut, se auzi vocea lui Virgilio. Poate două.

  — Cât poţi de repede, încuviinţă Fey'lya. Închise intercomul şi reveni spre Leia. Ce spuneai, consiliere?

  Leia descleştă în mod conştient dinţii. Dacă bothanul ar fi clintit blasterul, doar puţin, ar fi riscat să sară asupra lui. Aşa însă, era neajutorată. Capacităţile ei rudimentare de manipulare a Forţei nu erau îndeajuns de puternice ca să preia blasterul sau să-i devieze salva, iar Fey'lya se afla la aproape un metru dincolo de raza de acţiune a sabiei laser.

  — Han şi Luke au o importanţă vitală pentru Noua Republică, rosti ea. Dacă mor, sau dacă sunt capturaţi…

  — Katana a deschis focul, anunţă calm Karrde şi se ridică în picioare, pentru a vedea mai bine.

  Leia privi prin cupolă spre navele imperiale îndepărtate care fură cuprinse de flăcări.

  — Ei cunosc multe despre organizarea Noii Republici, Fey'lya. Vrei ca Imperiul să aibă acces la toate informaţiile acelea?

  — Leia, mă tem că nu înţelegi punctul de vedere al consilierului, spuse Karrde pornind spre Fey'lya. Trecu prin faţa femeii şi, cu un gest neobservat de bothan, îi lăsă un datapad pe consolă. Tu eşti îngrijorată în privinţa familiei tale, pe când consilierul Fey'lya are alte priorităţi.

  — Sunt sigură, încuviinţă Leia cu buze uscate şi trase cu coada ochiului spre datapad.

  Pe ecranul acestuia era un mesaj scurt. Acttivează intercomul şi consola de transmisiuni.

  Ridică din nou privirea. Blasterul lui Fey'lya continua să fie aţintit spre ea, dar ochii violeţi ai bothanului se întorseseră după Karrde. Strângând din dinţi, Leia se concentră asupra consolei din spatele lui, extinzând Forţa… şi activă intercomul fără să se audă nici măcar un clic. Un alt efort şi consola de transmisiuni fu de asemenea deschisă.

  — Nu-nţeleg, zise ea spre Karrde. Ce alte priorităţi ar putea avea consilierul Fey'lya?

  — Foarte simplu! Consilierul Fey'lya este motivat exclusiv de supravieţuirea sa politică. Fuge din faţa bătăliei, deoarece în nava aceasta se găsesc susţinătorii lui cei mai însemnaţi şi nu-şi poate permite să-i piardă.

  — Cum? clipi Leia. Crezusem că…

  — Că acesta este echipajul obişnuit al lui Quenfis. Nici vorbă! clătină din cap Karrde. Căpitanul şi ofiţerii superiori au rămas aceiaşi, dar ei erau oricum de partea lui din capul locului. De aceea Fey'lya a avut nevoie de câteva ore înainte de plecarea de pe Coruscant – pentru ca să poată aranja ordine de transfer temporar, asigurându-se că toţi cei de la bord îi sunt complet devotaţi. Evident – surâse el subţire – niciunul dintre ei n-a ştiut asta. Li s-a dat impresia că este vorba despre o dispoziţie specială de securitate.

  Leia încuviinţă, simţind cum îngheţa. Deci nu era vorba numai despre căpitan. Toată nava era de partea lui Fey'lya.

  Asta însemna că totul se terminase şi că ea pierduse. Chiar dacă ar fi reuşit, cine ştie cum, să-l dezarmeze pe bothan, pierduse…

  — Îţi poţi imagina astfel, continuă Karrde degajat, că Fey'lya nu doreşte să rişte să-l piardă pe niciunul pentru ceva atât de demodat precum loialitatea faţă de camarazi. Mai ales după ce s-a străduit într-atât să-i convingă cât de mult îi pasă de luptătorul simplu, obişnuit.

  Leia îl privi cu atenţie, înţelegând brusc ce intenţiona.

  — Este adevărat, consiliere? întrebă ea cu un glas încărcat de neîncredere. Toate vorbele dumitale despre susţinerea militarilor n-au avut decât scopul obţinerii de putere politică?

  — Termină cu prostiile, consiliere, replică Fey'lya şi blana îi undui dispreţuitor. Ce alt folos pot avea soldaţii pentru un politician?

  — De aceea nu-ţi pasă dacă oamenii din escadrila Vagabond vor muri? reluă Karrde. Fiindcă ei preferă să nu se amestece în politică?

  — Nimănui nu-i pasă dacă-i mor duşmanii, vorbi rece Fey'lya. Iar cei care nu sunt de partea mea îmi sunt duşmani. Făcu un gest cu blasterul: Căpitane Karrde, bănuiesc că nu trebuie să spun mai multe.

  Contrabandistul îşi desprinse ochii de la el, uitându-se afară.

  — Nu, domnule consilier, cred c-ai spus destule.

  Leia îi urmări privirea. Între Quenfis şi Katana, câte două şi câte trei, X-interceptorii lui Fey'lya se îndreptau în sprijinul lui Wedge. Părăsindu-l pe politicianul care tocmai îşi definise limitele aprecierii pentru binele lor.

  — Da, murmură ea, ai spus destule.

  Fey'lya se încruntă, dar, chiar în clipa când deschise gura să vorbească, uşa punţii se deschise. În prag apăru căpitanul Virgilio, flancat de doi soldaţi.

  — Domnule consilier Fey'lya, rosti el rigid, vă rog în mod respectuos să reveniţi în cabina dumneavoastră. Oamenii aceştia vă vor însoţi.

  Blana bothanului se turti.

  — Nu te-nţeleg, căpitane.

  — Închidem încăperea aceasta, domnule consilier, continuă Virgilio politicos, dar distant. Aplecându-se peste scaunul bothanului, vorbi în intercom: Sunt căpitanul! Toată lumea la posturile de luptă!

  Alarma se declanşă brusc… şi Leia zări în ochii lui Fey'lya şocul brusc al înţelegerii.

  — Căpitane…

  — Domnule consilier, unii dintre noi nu consideră loialitatea chiar atât de demodată, îl întrerupse sec Virgilio şi se răsuci spre Leia. Consilier Organa Solo, când doriţi, vă aştept pe punte. Am cerut ajutorul unui crucişător spaţial, dar va mai dura până ajunge aici.

  — Până atunci va trebui să-i ţinem în şah, se sculă Leia şi încuviinţă din cap spre Karrde. Mulţumesc!

  — N-a fost pentru tine sau pentru războiul vostru, o avertiză bărbatul. Mara şi oamenii mei pot să apară dintr-o clipă în alta. Prefer să nu fie singuri în confruntarea cu un distrugător spaţial.

  — Nu vor fi singuri, zise Virgilio. Domnule consilier?

  — Este o cauză pierdută, încercă pentru ultima dată Fey'lya predând blasterul unui soldat.

  — Perfect, zâmbi încordat căpitanul. Întreaga Rebeliune a fost considerată o cauză pierdută. Scuză-mă, domnule consilier, am de purtat o bătălie.

  *

  Când sosi raportul Judecătorului, Himera tocmai inspecta regiunea pe care Pellaeon o poreclise în sinea sa Depoul.

  — Interesant, comentă Thrawn. Au reacţionat mai rapid decât m-aş fi aşteptat.

  — Probabil că Talon Karrde a decis să fie generos.

  Pellaeon examină iute raportul. Cinci nave de desant şi trei vânători TIE fuseseră distruşi, iar un cuirasat aflat aparent sub controlul Rebeliunii intrase în luptă. Se contura o înfrângere de proporţii.

  — Recomand trimiterea altui distrugător spaţial pentru susţinere, domnule amiral. Este posibil ca Rebeliunea să fi trimis deja nave mai mari.

  — Vom merge noi înşine, căpitane. Navigaţia: stabiliţi un curs spre flota Katana.

  Ofiţerul navigator nu se clinti. Stătea la consolă, cu spatele spre ei, anormal de rigid.

  — Navigaţia! repetă Thrawn.

  — Mare Amiral, raportă brusc ofiţerul transmisionist, mesaj de la linia santinelelor. O fregată de Clasa Lancer neidentificată a pătruns în sistem şi se apropie de noi. Solicită convorbire imediată şi personală cu dumneavoastră.

  Ochii strălucitori ai lui Thrawn mijiră, când atinse comutatorul consolei… şi, brusc, Pellaeon înţelese cine trebuia să se afle la bordul acelei nave.

  — Sunt Thrawn, spuse Marele Amiral. Maestrul C'baoth, presupun?

  — Presupui corect, bubui din difuzor vocea maestrului Jedi. Doresc să vorbesc cu dumneata, Mare Amiral. Acum!

  — Pornim pentru a da ajutor Judecătorului, replică Thrawn şi ochii i se îndreptară spre navigatorul care continua să fie încremenit. Aşa cum, probabil, ştii deja. Când ne vom întoarce…

  — Acum, Mare Amiral!

  Mişcându-se silenţios în liniştea îngheţată, Pellaeon apelă proiecţia cursului pentru nava lui C'baoth.

  — Va dura cel puţin cincisprezece minute ca să-l aducem la bord, murmură el.

  Thrawn şuieră încetişor printre dinţi şi Pellaeon ştiu la ce se gândea, în fluiditatea unei bătălii spontane, o întârziere de cincisprezece minute ar fi putut cu uşurinţă să reprezinte diferenţa între victorie şi înfrângere.

  — Căpitane, ordonă Irevocabilului să plece pentru a susţine Judecătorul, vorbi în cele din urmă Marele Amiral. Noi vom rămâne aici să discutăm cu aliatul nostru.

  — Mulţumesc, Mare Amiral, spuse C'baoth şi, brusc, navigatorul icni şi se destinse în scaun. Îţi apreciez generozitatea.

  Thrawn se întinse spre consolă şi, cu un gest scurt şi iritat, întrerupse legătura. Coborî ochii spre fosa echipajului şi semnală spre două gărzi.

  — Infirmeria, le spuse arătând spre navigatorul care tremura.

  — Unde credeţi c-a găsit C'baoth fregata? murmură Pellaeon în timp ce gărzile îl ajutau pe ofiţer să se scoale.

  — Probabil că a deturnat-o, răspunse Thrawn cu glas încordat. Trimite mesaje pentru noi pe distanţe de câţiva ani-lumină şi cu siguranţă ştie cum să preia controlul asupra oamenilor. Se pare că a învăţat să contopească aceste două abilităţi.

  Pellaeon privi spre fosa echipajului şi simţi un fior pe spate.

  — Nu-mi prea place, domnule amiral.

  — Nici mie, căpitane, încuviinţă Thrawn răsucindu-se ca să se uite pe videcran. Ar putea fi momentul, adăugă el gânditor, să reconsiderăm înţelegerile noastre cu maestrul C'baoth. Să le reconsiderăm cu multă atenţie.

  Turbo-laserele lui Katana fulgerară, dezintegrând centrul formaţiei navelor de desant imperiale şi unul dintre piloţii lui Wedge scoase un chiuit războinic.

  — Ia priviţi!

  — N-avem timp de flecăreală, Vagabond 7, îl admonestă Wedge, străduindu-se să vadă prin norul de sfărâmături ce ardeau. Imperialii încasaseră o lovitură dureroasă, dar nimic mai mult. Au mai mulţi vânători TIE în rezervă.

  — Wedge? se auzi alt glas.

  — Sunt aici, Luke.

  — Am decis să nu părăsim nava. Am intra direct în imperiali, şi ştii cât de bine se luptă transportoarele. Mai bine retrage-ţi oamenii de-acolo şi du-te după ajutoare.

  Wedge văzu că navele de desant supravieţuitoare se reconfigurau în model de evaziune, cu vânătorii TIE în avangardă, curăţind terenul.

  — N-o să poţi rezista, îi zise fără menajamente lui Luke. La bordul navelor ălora pot fi trei sute de soldaţi din trupele de şoc.

  — Vom avea mai multe şanse împotriva lor decât aţi avea voi împotriva unui distrugător spaţial, replică Luke. Haide, daţi-i drumul!

  Wedge strânse din dinţi. Luke avea dreptate şi o ştiau amândoi. Totuşi să-şi abandoneze prietenii aici…

  — Lider Vagabond, aici Lider Aur, se auzi pe neaşteptate o voce necunoscută. Solicit permisiunea să ne alăturăm.

  Încruntându-se, Wedge privi înapoi, prin cupolă. Înapoia grupului său apăruseră cele două escadrile de X-interceptori din Quenfis.

  — Permisiune acordată, rosti el. Nu credeam că domnul consilier Fey'lya o să vă lase la joacă.

  — Fey'lya nu mai are vreun cuvânt de spus în privinţa asta, rosti sobru Lider Aur. O să discutăm despre asta mai târziu. Căpitanul a predat comanda Organei Solo.

  — Primele veşti bune pe care le-am auzit azi, mormăi Wedge. În regulă, uite care-i planul. Patru din grupul vostru atacă navele de desant, iar restul ne vom concentra asupra vânătorilor TIF. Cu niţel noroc, îi putem lichida înainte să apară valul următor. Bănuiesc că pentru noi nu sosesc întăriri, aşa-i?

  — Căpitanul a spus că un crucişător spaţial a pornit încoace, dar nu ştie când va ajunge.

  Probabil nu prea repede, îşi spuse Wedge.

  — Bine, zise el cu glas tare. Să-i dăm drumul!

  Alt grup de jeturi apăruse lângă cala hangar a distrugătorului spaţial: fusese lansat al doilea val de vânători TIE. Situaţia avea să se înrăutăţească, dar deocamdată X-interceptorii îi întreceau numeric pe imperiali, iar aceştia o ştiau. Se îndepărtau unii de ceilalţi, încercând să-şi atragă atacatorii, astfel încât să nu se mai poată acoperi reciproc. Wedge evaluă rapid situaţia…

  — Către toţi X-interceptorii: intrăm în dueluri individuale. Alegeţi-vă ţinta şi daţi-i drumul!

  Mai de aproape, putea să vadă acum că doi vânători imperiali erau cei mai rapizi şi mai avansaţi dintre navetele TIE. Îşi alese unul, părăsi formaţia şi porni spre el.

  Indiferent de problemele avute de Imperiu în privinţa navelor şi personalului instruit în ultimii cinci ani, deveni iute destul de clar că programul lor de antrenare a piloţilor nu avusese de suferit. Aparatul pe care-l ţintise Wedge evită abil atacul său iniţial, alunecând pe o aripă în lateral, manevră care, simultan, îl scoase din calea X-interceptorului şi-i roti laserele spre vectorul de deplasare al acestuia. Wedge pică într-un luping, făcând o grimasă când salva inamicului trecu îndeajuns de aproape ca să declanşeze senzorii termici tribord şi viră violent spre dreapta. Se încordă, pregătindu-se pentru a doua salvă, dar aceasta nu mai sosi. Ieşind din combinaţia luping/viraj, privi în jur după adversar.

  — Atenţie în spate, Lider Vagabond! răsună glasul lui Vagabond 3 şi Wedge execută din nou un luping, iar după o clipă altă salvă laser sfârâi pe lângă cupolă.

  Nu numai că imperialul nu fusese păcălit de manevra în spirală a lui Wedge, ci izbutise chiar să-l urmeze.

  — N-ai scăpat, confirmă Vagabond 3. Manevre de eschivare – ajung într-un minut.

  — Nu te deranja, zise Wedge.

  Prin cerul care se rotea în afara cupolei, zări alt imperial trecând pe lângă el la babord. Trase puternic de manşă, întrerupând lupingul, şi se îndreptă direct spre el. Vânătorul TIE tresări uşor când pilotul său observă ameninţarea ce se apropia şi încercă să vireze.

  Adică exact ceea ce sperase Wedge. Trecând pe sub TIE, sui X-interceptorul pe o curbă ascendentă, apropiindu-se periculos de mult de cupola imperialului, şi reveni cu botul în direcţia din care venise.

  Vânătorul, care virase instinctiv din calea jetului lui Wedge ca să nu se lovească de unul dintre propriii săi colegi, fu prins descoperit. O singură salvă directă din laserele X-interceptorului îl doborî din cer.

  — Bravo, Lider Vagabond, comentă Lider Aur. E rândul meu.

  Wedge înţelese. Accelerând, se îndepărtă de vânătorul TIE pe care-l folosise drept acoperire, exact când acesta fu lovit de laserele Liderului Aur.

  — Cum ne descurcăm? întrebă Wedge, când cupola îi fu luminată pentru o clipită de lumina reflectată a exploziei.

  — Am terminat! anunţă Lider Aur.

  — Oare? se încruntă Wedge, virând larg.

  Într-adevăr, singurele obiecte vizibile în apropiere erau X-interceptorii. Desigur, cu excepţia sfărâmăturilor strălucitoare.

  — Ce-i cu navele de desant?

  — Nu ştiu, recunoscu celălalt. Aur 3, Aur 4, raportaţi!

  — Am distrus şase, Lider Aur, se auzi alt glas. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu a şaptea.

  Wedge blestemă în gând şi, comutând canalele de transmisiuni, privi spre distrugătorul spaţial. Noul grup de vânători TIE se apropia rapid. Nu mai avea timp să facă nimic pentru Katana, decât s-o avertizeze.

  — Luke? Aveţi musafiri.

  — Ştim, se auzi glasul încordat al tânărului. Sunt deja aici.

  *

  Părăsiră navele de desant, trăgând cu laserele şi asigurând foc de acoperire, pe când avansau spre uşile blindate ale ieşirii din cala de andocare. Din locul în care se afla, Luke nu-i putea zări, tot aşa cum nu putea zări nici grupul lui Han, care-i aştepta în tăcere în afara uşilor babord. Auzea însă blasterele imperialilor şi le putea percepe apropierea.

  Iar în percepţia aceea exista ceva care-i dădea furnicături pe ceafă. Ceva nu părea în regulă…

  Comunicatorul îi piui.

  — Luke, se auzi şoptind glasul lui Lando, se apropie. Eşti gata?

  Luke dezactivă sabia de lumină şi-şi examină pentru ultima dată lucrarea.

  O secţiune mare din plafonul coridorului atârna acum în numai câteva sârme, gata să se prăbuşească la cea mai uşoară atingere. Mai departe, alte două secţiuni ale peretelui fuseseră pregătite cu capcane similare.

  — Gata.

  — Bine. Se apropie…

  Brusc, tonurile unei clase diferite de armament se alăturară cacofoniei, când apărătorii deschiseră focul. Pentru câteva secunde, cele două grupuri de arme se înfruntară, apoi, cu un scrâşnet de metal torsionat, sunetele nu se mai auziră.

  Cei patru tehnicieni ajunseră primii înapoia colţului unde aştepta Luke, cu chipurile dovedind obişnuitul amestec de teamă, nervozitate şi surescitare, al unor bărbaţi care tocmai supravieţuiseră primei bătălii. Urmară apoi Lando, Han şi Chewbacca.

  — Gata? întrebă Han.

  — Da, încuviinţă Luke indicând secţiunile din plafon şi pereţi, totuşi n-o să-i întârzie prea mult.

  — Nici nu trebuie, mormăi Han. Este suficient să scăpăm măcar de câţiva. Haidem!

  — Staţi, zise tânărul extinzând Forţa. Minţile acelea îl nelinişteau în mod straniu… Se despart. Jumătate sunt tot la uşile babord, dar ceilalţi au pornit spre secţiunea Operaţiuni de la tribord.

  — Încearcă să ne prindă la mijloc, încuviinţă Han. Lando, cât de bine sigilată este zona?

  — Nu prea grozav. Uşile blindate ale calei de andocare ar trebui să reziste o vreme, dar în secţiunea Operaţiuni există un labirint întreg de magazii şi ateliere de întreţinere prin care se poate ajunge probabil în coridorul tribord principal. N-am putut sigila toate uşile.

  Dinspre uşile prin care tocmai ieşiseră se auzi bufnetul surd al unei încărcături de explozibil.

  — Prin urmare, ăştia ne ţin ocupaţi, lăsându-ne să credem că sunt toţi aici, iar ceilalţi caută să ajungă înapoia noastră, reflectă Han. Ei bine, oricum, n-am vrut să ocupăm tot coridorul. Chewie, tu şi Lando luaţi-i pe ceilalţi şi retrageţi-vă spre puntea de comandă. Doborâţi cât puteţi de mulţi, în drum. Luke şi cu mine trecem spre tribord, să-ncercăm să-i încetinim pe cei de acolo.

  Chewbacca mormăi o încuviinţare şi porni după cei patru tehnicieni care plecaseră deja.

  — Baftă, zise Lando şi-i urmă.

  — Sunt tot în două grupuri? îl întrebă Han pe Luke.

  — Da, încuviinţă tânărul, continuând să perceapă senzaţia stranie.

  — Perfect, să-i dăm drumul!

  Porniră, cu Han în faţă, pe un coridor transversal îngust, pe pereţii căruia se înşiruiau uşile dese care indicau cabinele pentru echipaj.

  — Încotro? întrebă Luke.

  — Cupola 2 de armament de la tribord. Trebuie să găsim pe-acolo ceva cu care să inundăm coridorul principal – refrigerent de turbo-laser, sau altceva.

  — Cu condiţia ca soldaţii să nu aibă echipamente biogen.

  — Nu au. Cel puţin, nu aveau atunci când ne-au atacat. Au filtre standard pentru trupele de şoc, dar astea n-or să-i ajute cu nimic dacă umplem coridorul cu refrigerent. Nu se ştie… S-ar putea ca refrigerentul să fie şi inflamabil.

  — Păcat că flota Katana n-a fost alcătuită din galioane spaţiale, comentă Luke extinzându-şi din nou percepţia spre inamici. Din câte îşi dădea seama, se găseau în labirintul de încăperi menţionat de Lando, îndreptându-se spre coridorul principal de la tribord. Am fi putut folosi defensivele anti-intruziune cu care sunt echipate.

  — Dacă ar fi fost un galion spaţial, Imperiul n-ar fi fost atât de doritor să pună mâna pe el. L-ar fi distrus şi gata!

  — Aşa-i, se strâmbă Luke.

  Ajunseseră la coridorul tribord principal şi parcurseseră jumătate din el, când Han se opri brusc.

  — Ce nai…?

  La zece metri depărtare, într-o zonă neluminată de sub nişte panouri luminescente arse se afla un paralelipiped metalic masiv, stând înclinat pe un morman doar pe jumătate vizibil de traverse şi cabluri. Ţevi duble de tun blaster ieşeau de sub videcranul îngust; pereţii coridorului din imediata apropiere erau deformaţi şi înnegriţi, perforaţi de şase găuri destul de mari.

  — Ce este? întrebă Luke.

  — Pare versiunea la scară mică a unui cercetaş păşitor, răspunse Han. Să ne apropiem.

  — Mă-ntreb ce caută aici…

  Podeaua era de asemenea deformată. Cei care trăseseră în păşitor făcuseră o treabă meticuloasă.

  — Probabil că cineva l-a scos din magazie în timpul virusului stup care i-a omorât pe toţi, sugeră Han. fie că încerca să protejeze puntea de comandă, fie că înnebunise el însuşi.

  Luke încuviinţă din cap, înfiorându-se la gândul respectiv.

  — Trebuie să fi fost al naibii de greu să-l aducă aici…

  — În nici un caz n-o să-l putem scoate, zise Han privind maldărul de piese contorsionate care constituiseră piciorul drept al păşitorului. Ridică apoi o sprânceană spre tânăr: Sau cumva…?

  Luke înghiţi un nod. Maestrul Yoda îi ridicase cândva X-interceptorul dintr-o mlaştină de pe Dagobah… dar Yoda fusese mult mai puternic cu Forţa decât el.

  — Să-ncercăm…

  Inspiră adânc, îşi goli mintea de orice gânduri, ridică mâna şi extinse Forţa.

  Păşitorul nici măcar nu se clinti. Luke încercă din nou, apoi din nou. Zadarnic. fie că maşinăria era înţepenită prea puternic între pereţi şi plafon, fie că Luke pur şi simplu nu avea puterea necesară ridicării ei.

  — Nu contează, îl opri Han şi privi înapoi pe coridor. Ar fi fost bine dacă i-am fi redat mobilitatea – l-am fi putut pune în anticamera de monitorizare a punţii, de unde să tragă asupra oricărui intrus. Îl putem însă folosi şi aici. Ia să vedem dacă putem intra în el…

  Vârî blasterul în toc şi sui pe singurul picior rămas intact al păşitorului.

  — Se apropie, îl avertiză Luke privind neliniştit pe coridor. Încă două minute şi avem contact vizual.

  — Mai bine, treci înapoia mea.

  Han ajunse la uşa laterală a păşitorului şi, cu un icnet, trase de ea, deschizând-o…

  — Ce este? întrebă Luke simţind modificarea bruscă a aurei celuilalt.

  — Mai bine să nu ştii, mormăi bărbatul posomorât.

  Cu un efort evident, se aplecă şi se strecură în cabina de comandă.

  — Mai are energie, anunţă el şi glasul îi răsună metalic reverberând din pereţii incintei. Ia să vedem…

  Deasupra lui Luke, ţeava blaster se deplasă câteva grade.

  — Manevrabilitatea există, adăugă Han satisfăcut. Grozav!

  Luke ajunse şi el în partea de sus a piciorului, trecând cu grijă peste muchiile ascuţite. Adversarul păşitorului opusese o rezistenţă acerbă. Simţi în adâncul minţii o furnicătură…

  — Se apropie, şuieră spre Han, desprinzându-se de pe picior şi aterizând silenţios pe postamentul cabinei.

  Se ghemui şi privi prin interstiţiul dintre piciorul pieziş şi corpul principal al păşitorului, sperând că întunericul era suficient ca să-l ascundă.

  Se pitise la timp. Imperialii avansau rapid pe coridor, depliaţi într-o formaţiune clasică de cercetare a unui teren necunoscut. Cei doi soldaţi din faţă se opriră când văzură păşitorul avariat, încercând probabil să decidă dacă era cazul să rişte şi să avanseze direct sau să renunţe la elementul de surpriză, deschizând foc de acoperire. În cele din urmă, cei doi din faţă înaintară, pe când ceilalţi se lipiră de pereţii coridorului ori se lăsară într-un genunchi.

  Han îi lăsă să ajungă până la baza păşitorului. Apoi, rotind ţeava blaster peste capetele lor, deschise foc asupra grupului principal.

  Focul de răspuns sosi imediat, dar nu se putea vorbi despre un duel egal. Han mitralie sistematic pereţii şi podeaua, alungându-i pe norocoşii care se putuseră repezi în pragul unei uşi apropiate şi ucigându-i pe ceilalţi. Cei doi soldaţi din avangardă reacţionară instantaneu: unul dintre ei trase în sus, spre videcran, iar celălalt escaladă piciorul spre uşa laterală.

  Ajunse sus pentru a fi întâmpinat de Luke. Tovarăşul său de jos trase trei focuri – toate deviate – înainte ca sabia laser să-l găsească şi pe el.

  Brusc, tunul blaster se opri. Luke privi pe coridor, extinzând Forţa.

  — Au mai rămas trei, îl avertiză pe Han care deschise uşa păşitorului şi se strecură afară.

  — Lasă-i, zise bărbatul coborând cu atenţie pe partea din spate a piciorului avariat şi consultând crono-ul. Trebuie s-ajungem la Chewie şi Lando. Îi aruncă o privire şi rânji: în plus, cristalele de alimentare s-au prăjit. S-o ştergem înainte ca ei să-şi dea seama.

  *

  Primul val de vânători TIE fusese distrus, iar dintre navele de desant nu mai rămăsese decât una. Fregata Escort a rebelilor şi X-interceptorii ei erau angajaţi acum cu escadrilele 1 şi 3, şi se părea că se descurcă excelent.

  Iar căpitanul Brandei îşi pierduse zâmbetul.

  — Escadrila 4 s-a lansat, anunţă Comanda TIE. Escadrilele 5 şi 6 vă aşteaptă ordinele.

  — Să rămână în stare de alertă.

  Oricum, Brandei nu avea alternativă. 5 şi 6 erau escadrile de recunoaştere şi bombardament – utile în domeniile lor de activitate, dar nu în duelurile cu X-interceptorii rebelilor.

  — Ce veşti avem despre Irevocabilul?

  — Nimic, domnule căpitan. Ultimul raport de la Himera – înainte de ne a activa ecranele deflectoare – estima că va sosi la 15:19.

  Ar mai fi fost doar şapte minute. Destule bătălii fuseseră însă pierdute în mai puţine minute şi, după cum stătea situaţia, aceasta se putea număra printre ele.

  Lui Brandei îi rămânea o singură opţiune. Oricât de mult i-ar fi displăcut ideea de a intra în bătaia turbo-laserelor cuirasatului, trebuia să ducă Judecătorul în luptă.

  — Curs drept înainte, îi ordonă pilotului. Ecranele la putere maximă, bateriile turbo-laser gata de tragere. Anunţaţi-l pe şeful echipei de abordaj că vreau cuirasatul acela în mâini imperiale imediat!

  — Am înţeles, domnule căpitan.

  Puntea vui înfundat, o dată cu activarea propulsiei subluminice…

  Şi, pe neaşteptate, vuietul fu dublat de ţipetele alarmelor navei.

  — Agresori apăruţi din hiperspaţiu la pupa, anunţă ofiţerul răspunzător de senzori. Optsprezece nave, Clasa cargobot şi mai mici. Ne atacă!

  Brandei înjură obscen şi tastă afişajul respectiv. Nu erau nave rebele şi se întrebă cine putea să fie. Răspunsul era însă mai puţin important.

  — Virează la 2-7-1, ordonă el pilotului. Turbo-laserele pupa să deschidă focul asupra agresorilor. Lansaţi escadrila 6.

  Indiferent cine arfi fost, avea să-i înveţe în scurt timp să nu-şi mai bage nasul în afacerile imperiale. Cât despre identitatea lor… Contrainformaţiile o puteau deduce şi ulterior, din rămăşiţe.

  — Atenţie, Mara, se auzi glasul lui Aves din comunicator. A schimbat cursul. Şi suntem atacaţi de vânători TIE.

  — Exact, îşi permise femeia un surâs sardonic.

  Nu putea fi mare lucru de capul vânătorilor acelora. Grosul navetelor TIE ale distrugătorului spaţial erau deja angajate în luptă cu forţele Noii Republici, ceea ce însemna că oamenii lui Karrde aveau să se confrunte cu aparate de recunoaştere şi bombardament. Nimic care să le ridice probleme însemnate.

  — Dankin, Torve – interceptaţi-i!

  Cei doi piloţi confirmară ordinul şi ea reveni cu atenţia asupra punctului de sub duza centrală a propulsiei subluminice a distrugătorului spaţial, asupra căreia deschisese focul cu laserele Z-95-ului ei. Sub ecranele deflectoare de acolo se găsea o parte critică a sistemului de senzori pentru intradosul pupei. Dacă izbutea s-o distrugă, ea şi ceilalţi ar fi putut ataca fără oponenţă zona aceea practic neapărată a navei.

  Cu un norişor brusc de metal şi plastic vaporizat, laserele o străpunseră.

  — Asta a fost, îl anunţă pe Aves. Sectorul intrados pupa central este acum orb.

  — Felicitări! Către toate navele: atacaţi!

  Mara îndepărtă Z-95-ul, fericită să scape de căldura şi radiaţiile emisiilor propulsiei. Karrde Nesupusul şi celelalte cargoboturi puteau acum să sfârtece blindajul exterior al distrugătorului spaţial; micul ei vânător spaţial putea să joace un rol mai important, ţinând la distanţă navetele TIE.

  Mai întâi însă avea timp să raporteze.

  — Jade către Karrde, rosti în comunicator. Eşti acolo?

  — Aici sunt, Mara, mulţumesc, rosti glasul familiar şi femeia simţi că o parte a încordării i se risipeşte.

  Aici sunt, Mara, mulţumesc însemna că totul era în regulă la bordul navei Noii Republici.

  Sau pe cât de în regulă putea să fie în duelul cu un distrugător spaţial imperial.

  — Care-i situaţia?

  — Am încasat câteva lovituri, dar ne menţinem pe poziţie, răspunse Karrde. La bordul lui Katana se află o echipă de tehnicieni care i-au pus turbo-laserele în funcţiune şi asta explică de ce distrugătorul spaţial ezită să se apropie. Fără îndoială însă că-şi va învinge sfiala.

  — A şi făcut-o, anunţă Mara. Când am sosit noi, activase propulsiile şi n-o să-l putem distrage prea mult timp.

  — Mara, se auzi alt glas din difuzor, sunt Leia Organa Solo. Un crucişător spaţial al Noii Republici a pornit încoace.

  — Imperialii vor primi şi ei ajutoare, comentă Mara sec. Să lăsăm eroismele stupide, da? Scoateţi oamenii din Katana şi să plecăm de-aici.

  — Nu putem, zise Organa Solo. Imperialii au abordat nava. Oamenii noştri nu pot ajunge în cala de andocare.

  Mara privi silueta întunecată a cuirasatului, vizibilă numai graţie luminilor de poziţie şi a fulgerelor reflectate de la bătălia care se dădea în jurul lui.

  — Atunci, vă puteţi lua adio de la ei. Imperialii nu sunt departe – întăririle lor vor ajunge aici cu mult înaintea alor voastre.

  Parcă auzindu-i cuvintele, în stânga ei licări o pseudo-mişcare şi apăru brusc o formaţie triunghiulară alcătuită din trei cuirasate.

  — Mara! strigă Aves.

  — Le văd, încuviinţă femeia şi a doua triadă se materializă înapoia şi deasupra primeia. Asta-i, Karrde! Şterge-o de-acolo…

  — Atenţie, forţe ale Noii Republici, bubui altă voce în difuzoare. Sunt senatorul Garm Bel Iblis, la bordul navei Pribeagul. Vă pot oferi ajutor?

  Leia privi difuzorul şi se simţi copleşită de o combinaţie stranie de surprindere, speranţă şi neîncredere. Ridică ochii spre Karrde, care strânse din umeri şi clătină din cap.

  — Auzisem că murise, şopti el.

  Prinţesa înghiţi un nod. Aşa auzise şi ea… dar era într-adevăr glasul lui Bel Iblis. Sau o imitaţie excelentă.

  — Garm, vorbi ea, sunt Leia Organa Solo.

  — Leia! exclamă Bel Iblis. A trecut mult timp, aşa-i? Nu crezusem că te voi găsi şi pe tine aici. Deşi poate că era de aşteptat. Ideea asta ţi-a aparţinut?

  Femeia se încruntă spre videcran.

  — Nu înţeleg ce vrei să spui prin asta? De fapt, tu ce cauţi aici?

  — Căpitanul Solo i-a trimis asistentei mele coordonatele şi ne-a rugat să venim ca întăriri, răspunse Bel Iblis şi o notă de precauţie i se strecură în voce. Am presupus că a făcut-o în urma solicitării tale.

  Leia surâse scurt. Trebuia să fi ghicit.

  — Câteodată, zise ea, Han mai uită unele chestii… Deşi, ca să fiu cinstită, în ultima vreme nu ne-am prea găsit timp să ne comparăm notiţele.

  — Am înţeles, rosti încetişor Bel Iblis. Prin urmare, n-a fost o solicitare oficială din partea Noii Republici?

  — N-a fost la momentul respectiv, dar este acum. În numele Noii Republici, îţi solicit în clipa aceasta ajutorul! Privi spre Virgilio: Consemnează solicitarea în jurnalul de bord, căpitane.

  — Da, doamnă consilier, încuviinţă Virgilio, apoi urmă: Vorbind în numele meu, domnule senator, sunt încântat să vă avem alături de noi.

  — Mulţumesc, căpitane, răspunse Bel Iblis şi Leia îşi imagină zâmbetul faimos al senatorului. Atunci să trecem la treabă, nu? Pribeagul, terminat.

  Cele şase cuirasate se dispuseră în formaţie de încercuire în jurul distrugătorului spaţial, revărsând asupra lui un potop de salve ionice şi ignorând sporadicele reacţii ale bateriilor de turbo-lasere.

  — Mara are totuşi dreptate, se apropie Karrde de Leia. Ar fi bine s-o ştergem, imediat ce-i scoatem pe tehnicieni din navă.

  — Nu putem lăsa flota Katana pe mâna Imperiului, clătină femeia din cap.

  — Înţeleg că n-ai avut ocazia să numeri câte cuirasate au mai rămas acolo, pufni Karrde.

  — Nu. De ce?

  — Am efectuat o scanare ceva mai devreme, în timp ce discutai cu Fey'lya. Din cele două sute de nave cât a avut iniţial flota Katana… au mai rămas cincisprezece.

  — Cincisprezece? se holbă ea uluită.

  — Mă tem că l-am subestimat pe Marele Amiral, încuviinţă Karrde din cap şi în tonul lui de politeţe studiată se strecură o undă de amărăciune. Ştiam că, o dată ce va şti locaţia flotei, va începe să evacueze navele de aici, dar nu mă aşteptasem să obţină locaţia atât de rapid de la Hoffner.

  Leia se înfiora. Ea însăşi fusese supusă, cândva, unui interogatoriu imperial. Deşi trecuseră atâţia ani, amintirea respectivă era încă vie.

  — Mă-ntreb dacă a mai rămas ceva din el.

  — N-are rost să-l compătimeşti, o sfătui bărbatul. Privind retrospectiv, pare improbabil ca Thrawn să se fii deranjat cu ceva aşa de necivilizat cum este aplicarea forţei. Pentru ca Hoffner să fi vorbit atât de repede, este clar că Marele Amiral i-a oferit pur şi simplu o sumă importantă de bani.

  Leia privi câmpul de bătălie din exteriorul navei şi sentimentul întunecat al eşecului coborî peste ea. Pierduseră… În ciuda tuturor eforturilor făcute, pierduseră.

  Inspiră adânc, parcurgând exerciţiile Jedi de relaxare. Da, pierduseră. Fusese însă doar o bătălie, nu războiul. Imperiul pusese mâna pe Forţa întunecată, totuşi recrutarea şi instruirea echipajelor necesare pilotării cuirasatelor aveau să dureze ani de zile. Între timp, se puteau întâmpla multe.

  — Ai dreptate, încuviinţă ea. Ar fi mai bine să reducem pierderile. Căpitane Virgilio, imediat după neutralizarea vânătorilor TIE, trimite o echipă la Katana, ca să-i ajute pe cei dinăuntru.

  Nu primi nici un răspuns.

  — Căpitane?

  Virgilio privea pe videcranul punţii, iar chipul îi era împietrit.

  — Prea târziu, doamnă consilier, rosti el încet.

  Leia se răsuci şi privi afară. Un al doilea distrugător spaţial se materializase din hiperspaţiu şi pornise către nava asediată.

  Întăririle imperiale sosiseră.

  — Retragerea! urlă răguşit Aves. Către toate navele, retragerea! Al doilea distrugător spaţial în sistem!

  Ultimul cuvânt fu pe jumătate acoperit de ţipătul alarmei de proximitate a lui Z-95, fiindcă ceva se apropiase prea mult. Mara trase brusc de manşă, lunecând pe o aripă, la timp pentru a ieşi din linia de foc a unui vânător TIE.

  — Retragerea, unde? întrebă ea.

  Preschimbă lunecarea într-o rotaţie de abia controlată care-i anulă viteza de deplasare spre înainte. Atacatorul, devenit poate exagerat de încrezător după apariţia întăririlor, vui pe lângă ea prea rapid ca să mai poată ochi cu precizie şi Mara îl doborî cu sânge rece.

  — În caz c-ai uitat, unii dintre noi n-au destulă putere de calcul la bord pentru a determina un salt sigur în hiperspaţiu.

  — Vă transmit eu parametrii, zise Aves. Karrde…

  — De acord, vorbi Karrde din fregată. Plecaţi de-aici.

  Mara strânse din dinţi, privind spre al doilea distrugător spaţial. Detesta să dea bir cu fugiţii, dar ştia că era unica soluţie. Bel Iblis deplasase trei cuirasate ca să se confrunte cu noua ameninţare, dar. deşi echipate cu tunuri ionice, navele lui nu puteau opri multă vreme un distrugător spaţial. Dacă nu degajau în scurt timp, era posibil să nu mai aibă altă ocazie…

  Brusc, simţi furnicătura caracteristică intuirii primejdiilor. Lunecă din nou pe o aripă, dar de data aceasta o făcu cu întârziere. Z-95-ul fu zguduit puternic şi dinapoia ei se auzi şuieratul ascuţit al metalului supraîncălzit care se vaporiza în spaţiu.

  — M-au lovit! anunţă ea.

  O mână îi atinse în mod reflex comutatoarele de putere, iar cealaltă etanşă conexiunile căştii costumului de zbor. Acţionase la timp – un al doilea şuierat, care dispăru aproape imediat, anunţă distrugerea integrităţii cabinei.

  — Nu mai am energie şi nici aer. Ejectez!

  Întinse mâna spre butonul de ejectare… şi se opri. Întâmplător, sau poate printr-un instinct de ultimă clipă, îndreptase naveta avariată direct spre intrarea în hangarul primului distrugător spaţial. Dacă ar mai fi putut extrage niţică energie din sistemul auxiliar de manevră…

  Nu fu chiar aşa uşor, dar când, în cele din urmă, atinse din nou butonul de ejectare avu satisfacţia să ştie că, distrugându-se, Z-95-ul avea să contribuie într-un fel la avarierea maşinăriei de război a Imperiului. Nu prea mult, totuşi era ceva.

  Apăsă butonul şi peste o clipă fu izbită violent în scaun, când bolţurile explozive detonară cupola carlingii şi o catapultară din navetă. Cu coada ochiului, văzu marginea babordului distrugătorului spaţial şi fulgerarea unui vânător TIE…

  Apoi însă aparatura electronică a scaunului ejectabil ţiui agonizant, un arc de lumină pârâi violent între circuite… şi, cu un fior care o cutremură, Mara îşi dădu seama că făcuse probabil ultima greşeală din viaţa ei. Concentrată să-şi îndrepte naveta avariată spre hangarul distrugătorului spaţial, se apropiase prea mult de nava gigantică şi ejectase direct în calea bombardamentului cu unde ionice al cuirasatelor.

  O dată cu pârâitul de circuite electronice distruse, pierdu totul. Transmisiunile, luminile, jeturile limitate de direcţionare, regulatorul sistemului biogen, balizele de salvare.

  Totul.

  Pentru o clipă, gândurile i se îndreptară spre Skywalker. Şi el naufragiase în spaţiu, cu câteva luni în urmă. Mara avusese însă un motiv să-l găsească. Nimeni n-avea un motiv similar ca s-o găsească pe ea.

  Un vânător TIE în flăcări mugi pe lângă ea şi explodă. O schijă mare ricoşă din blindajul ceramic care acoperea parţial umerii femeii, izbindu-i tâmpla de tetieră cu putere.

  Când se cufundă în beznă, Mara zări în faţa ei chipul împăratului. Şi ştiu că-i înşelase din nou aşteptările.

  *

  Se apropiau de anticamera de monitorizare aflată imediat înapoia punţii lui Katana. când Luke tresări brusc.

  — Ce-i? întrebă Han, răsucindu-se fulgerător ca să privească pe coridorul dinapoia lor.

  — Mara, rosti tânărul crispându-se la chip. Are probleme.

  — Au lovit-o?

  — Au lovit-o şi… şi s-a pierdut în spaţiu, răspunse Luke încruntându-se concentrat. Cred c-a nimerit într-o rază ionică.

  Arăta de parcă tocmai şi-ar fi pierdut cea mai bună prietenă, nu pe asasina care voia să-l ucidă. Han se gândi să-i reamintească acest lucru, apoi decise, în ultima clipă, că aveau probleme mult mai presante cărora să le acorde atenţie. Oricum, probabil că era vorba despre una dintre chestiile acelea Jedi nebuneşti, lipsite de orice sens.

  — Ei bine, spuse el, reluând înaintarea, acum tot n-o putem ajuta. Haide!

  Cele două coridoare principale de la babord şi tribord se întâlneau în anticamera de monitorizare, din care printr-o singură uşă blindată se pătrundea pe puntea de comandă. Când Han şi Luke ajunseră acolo, Lando şi Chewbacca aşteptau de o parte şi cealaltă a intrării în coridorul babord, adăpostindu-se de un baraj de lasere şi, ocazional, riscând câte o salvă scurtă de răspuns.

  — Ce-aţi reuşit? întrebă Han.

  — Nimic grozav, mârâi Lando. Au mai rămas cel puţin zece. I-au atins pe Shen şi pe Tomrus – Shen probabil c-o să moară dacă-ntr-o oră nu-l ducem la un droid medical. Anselm şi Kline au grijă de ei pe punte.

  — Noi ne-am descurcat ceva mai bine, dar tot ne mai urmăresc vreo doi, zise Han.

  Examină iute rândurile de console de monitorizare din anticameră. Puteau să asigure o acoperire rezonabilă, dar, din cauza dispunerii lor, apărătorii n-ar fi fost capabili să se retragă mai departe fără să se expună focului inamic.

  — Nu cred că noi patru putem apăra locul ăsta, decise el. Mai bine să ne retragem pe punte.

  — Ăla-i capătul drumului, îi aminti Lando, sper că n-ai uitat asta.

  Han îl simţi pe Luke încordându-se alături.

  — Bine, zise tânărul. Intraţi toţi pe punte, o să mă ocup eu de asta.

  — Ce-o să faci? îl privi Lando.

  — O să mă ocup eu de asta, repetă Luke şi-şi activă sabia de lumină, care bâzâi scurt. Daţi-i drumul, ştiu ce-am de făcut.

  — Haide, încuviinţă Han. Habar n-avea care-i erau intenţiile, dar expresia de pe faţa tânărului dădea de înţeles că n-avea timp de argumentări. Îl putem susţine cu foc de acoperire dinăuntru.

  Peste un minut, îşi stabiliseră poziţiile: Han şi Lando imediat în interiorul uşilor blindate ale punţii, Chewbacca la câţiva metri mai în faţă, la adăpostul unei console pentru inginerie, iar Luke singur în dreptul arcadei intrării, cu sabia zumzăind. Imperialii avură nevoie de aproape un minut ca să-şi dea seama că nimeni nu mai apăra coridoarele, dar, o dată ce înţeleseră asta, acţionară rapid. Salvele de acoperire porniră să ricoşeze din console şi soldaţii începură să pătrundă, unul câte unul, din cele două coridoare, ascunzându-se înapoia consolelor lungi şi aducându-şi contribuţia la furtuna de foc.

  Încercând să nu dea bir cu fugiţii, Han ripostă cu blasterul, ştiind perfect că nu reuşea decât să contribuie la vacarmul general. Sabia lui Luke scânteia aidoma unei creaturii vii şi înfometate, deviind loviturile ce se apropiau prea mult. Deocamdată, puştiul părea să nu fi fost atins… dar Han ştia că nu putea să reziste o veşnicie. Imediat ce imperialii încetau focul de acoperire dezordonat şi începeau să-şi concentreze tirul, ar fi fost prea multe salve chiar şi pentru un Jedi. Strângând din dinţi şi dorindu-şi să fi ştiut ce intenţiona Luke, continuă să tragă.

  — Atenţie! răcni Luke peste ţiuiturile salvelor.

  Chiar în clipa în care Han se întrebă la ce ar fi trebuit să fie atent, puştiul se retrase un pas şi aruncă sabia în lateral. Aceasta descrise o spirală peste anticameră, se înfipse în perete…

  Şi cu o bubuitură ca un tunet, deschise anticamera spre vidul spaţiului cosmic.

  Luke sări îndărăt, de abia reuşind să intre în punte, înainte ca uşile blindate să se închidă automat în faţa decompresiunii explozive. Alarmele urlară o clipă, până ce Chewbacca le dezactivă, şi Han putu să audă încă un minut bufnetele focurilor laser, în vreme ce imperialii sortiţi pieirii trăgeau inutil în uşile blindate.

  Apoi salvele încetară… şi totul luă sfârşit.

  Luke se afla deja în faţa videcranului principal, privind bătălia care se ducea în exterior.

  — Uşurel, îl sfătui Han vârând blasterul în toc şi apropiindu-se de el. Noi nu mai putem intra în luptă.

  — Nu se poate, insistă Luke încleştând şi descleştând întruna mâna dreaptă artificială. Poate că-şi reamintea de Myrkr şi de lunga călătorie prin pădure, alături de Mara. Trebuie să facem ceva, pentru a-i ajuta, altfel imperialii îi vor ucide pe toţi.

  — Nu avem putere de foc şi nici capacitate de manevră, mormăi Han înăbuşindu-şi propriul sentiment de neajutorare şi ştiind că Leia se găsea în fregată. Ce-a mai rămas?

  — Nu ştiu, recunoscu tânărul. Tu eşti cel cu ideile. Tu trebuie să te gândeşti la ceva.

  — Mda, cum să nu, făcu Han privind în jurul punţii. Ajunge să dau din mâini şi…

  Se opri brusc… şi simţi cum un surâs pieziş i se lăţea lent pe chip.

  — Chewie, Lando, mergeţi la displayurile senzoriale de acolo, ordonă el privind consola din faţa sa. Nu era cea care-i trebuia. Luke, ajută-mă s-o găsesc… nu-i nevoie, asta-i!

  — Ce anume? întrebă Lando apropiindu-se de displayul indicat.

  — Ia gândeşte-te niţel…

  Han examină comenzile. Perfect, totul părea să fie conectat. Spera să fie şi funcţionabil.

  — Unde suntem noi, de fapt? continuă el, apropiindu-se de consola de pilotaj şi activând-o.

  — În mijlocul neantului, replică Lando cu răbdarea întânsă la maximum. Iar dacă te joci cu comenzile de pilotare, tot n-o să ajungem nicăieri.

  — Exact, rânji Han. Noi n-o să ajungem nicăieri.

  Lando se holbă la el… şi, lent, zâmbi la rândul său.

  — Aşa-i, făcu el viclean. Aşa-i. Asta-i flota Katana, iar noi suntem la bordul navei Katana.

  — Te-ai prins.

  Han inspiră adânc, îşi ură noroc în gând şi activă propulsia.

  Katana nu se clinti, desigur. Dar motivul pentru care întreaga flotă Katana dispăruse complet…

  — Am una, anunţă Lando aplecându-se deasupra displayului său. Curs 40-3 cu 20.

  — Numai una?

  — Atât. Zi mersi – după atâţia ani, avem noroc că există totuşi o navă ale cărei motoare funcţionează.

  — Să sperăm că nu vor ceda, mârâi Han. Dă-mi cursul de intercepţie pentru al doilea distrugător spaţial.

  — Cincisprezece grade spre babord şi o linie în jos.

  — Bun!

  Cu atenţie, Han execută modificarea de curs necesară. Încerca o senzaţie stranie să comande altă navă prin circuitul de comandă secundară.

  — Cum este? îl întrebă pe Lando.

  — Pare-n regulă. Mai bagă-i putere.

  — Monitorizarea controlului de pornire a focului nu funcţionează, îl avertiză Luke apropiindu-se de el. Nu ştiu câtă precizie poţi avea.

  — Nici n-am nevoie de precizie, rânji Han. Lando?

  — Încă niţel spre babord. Încă niţel… atât! Eşti perfect aliniat.

  — Asta a fost, încuviinţă Han şi deschise la maximum comanda duzelor.

  Desigur, era imposibil ca distrugătorul spaţial să nu fi văzut cuirasatul care se rotea spre el. Dar cu circuitele electronice şi sistemele de comandă bruiate de atacul ionic al lui Bel Iblis, îi era imposibil să eschiveze la timp.

  Chiar de la depărtarea la care se afla Katana, impactul şi explozia fură spectaculoase. Han privi globul de foc care se dilată şi apoi se destrămă lent, după care se întoarse către Luke.

  — Gata, spuse el. Acum, nu mai putem intra în luptă.

  Prin videcranul lateral al Judecătorului, căpitanul Brandei privi cu o neîncredere stupefiată cum Irevocabilul dispăru în flăcări. Nu era imposibil! Aşa ceva nu se putea întâmpla! Nu unui distrugător spaţial imperial. Nu celei mai puternice nave din flota Imperiului!

  Pocnetul unei salve în câmpul deflector al punţii îl smulse din stupoare.

  — Raport! latră el.

  — Unul dintre cuirasatele inamice pare să fi fost avariat în explozia Irevocabilului, raportă monitorul senzorilor. Celelalte două se îndreaptă încoace.

  Ca să le susţină pe celelalte trei, care continuau să-l împroaşte cu tunurile ionice. Brandei examină rapid displayul tactic, dar era zadarnic. Ştia perfect că-i rămăsese o singură cale.

  — Cheamă la bord toţi vânătorii rămaşi, ordonă el. Imediat după îmbarcare, efectuăm saltul în hiperspaţiu.

  — Da, domnule căpitan.

  Echipajul de pe punte intră în acţiune şi Brandei îşi îngădui un surâs acru. Da, acum pierduseră, însă fusese numai o bătălie, nu războiul. Aveau să revină în curând… iar atunci o vor face cu Forţa întunecată condusă de Marele Amiral Thrawn.

  De aceea, îi va lăsa pe rebeli să se bucure de victoria lor aici. Era posibil să fie ultima.

  Echipa de reparaţii din Quenfis petici blindajul anticamerei într-un timp record. Nava cerută de Luke îl aştepta în cala hangar şi tânărul ieşi în spaţiu la nici o oră după nimicirea distrugătorului spaţial şi retragerea celui de-al doilea.

  Localizarea unui singur scaun ejectabil lipsit de semnale electronice prin nenumăratele sfărâmături ale bătăliei fusese o sarcină imposibilă pentru oamenii lui Karrde. Pentru un Jedi era aproape floare la ureche.

  Mara era inconştientă când o găsi, atât din cauza rezervei de aer aproape terminate, cât şi din pricina unei comoţii uşoare. Aves o îmbarcă în Karrde Nesupusul şi porni cu o viteză aproape nesăbuită spre facilităţile medicale ale crucişătorului spaţial, care sosise în cele din urmă. Luke rămase până îi văzu suind în siguranţă la bord, apoi reveni la Katana şi la transportorul cu care avea să se întoarcă la Coruscant.

  Întrebându-se de ce fusese atât de important pentru el s-o salveze pe Mara în primul rând.

  Nu ştia motivul. Putea propune o mulţime de explicaţii logice, de la simpla recunoştinţă pentru ajutorul oferit de femeie în luptă, şi până la faptul că salvarea vieţilor se înscria în mod natural în datoria unui Jedi. Toate însă erau simple explicaţii logice. Unicul lucru pe care-l ştia cu siguranţă era că trebuise s-o facă.

  Poate că fusese călăuzit de Forţă. Poate că fusese un ultim zvâcnet al idealismului şi naivităţii tinereşti.

  Pe consola din faţa lui, circuitul de transmisiuni piui.

  — Luke?

  — Da, Han, ce este?

  — Întoarce-te în Katana. Imediat!

  Luke privi prin cupolă spre nava întunecată din faţă şi îl străbătu un fior. Glasul lui Han fusese de-a dreptul sumbru…

  — Despre ce-i vorba?

  — Necazuri, răspunse celălalt. Ştiu acum ce intenţionează Imperiul. Şi e de rău.

  Luke înghiţi un nod.

  — Vin imediat.

  — Aşadar, vorbi Thrawn şi ochii lui strălucitori scânteiară cu un foc îngheţat când îi ridică de pe raportul expediat de Judecător, graţie insistenţei tale în a mă întârzia, am pierdut Irevocabilul. Bănuiesc că eşti mulţumit.

  C'baoth îl privi fără să clipească.

  — Nu mă învinui pe mine de incompetenţa aşa-zişilor tăi cuceritori, replică pe un ton la fel de tăios. Sau poate că n-a fost incompetenţă, ci abilitatea Rebeliunii. Poate că acum ai fi mort, dacă Himera ar fi plecat într-acolo.

  Chipul celuilalt se întunecă. Pellaeon se apropie cu o jumătate de pas de Marele Amiral, intrând mai mult în sfera de protecţie a ysalamirului de lângă scaunul de comandă şi se încordă, aşteptând explozia.

  Thrawn era însă capabil de un control superior.

  — De ce ai venit? se mulţumi să întrebe.

  Maestrul Jedi zâmbi şi se întoarse în mod deliberat cu spatele.

  — De când ai sosit pe Wayland, mi-ai făcut multe promisiuni, Mare Amiral, răspunse şi se opri să examineze una dintre hologramele sculpturilor din încăpere. Am venit pentru a mă asigura că respecţi promisiunile acelea.

  — Şi cum intenţionezi s-o faci?

  — Asigurându-mă că sunt prea important ca să fiu – să zic aşa – trecut în uitare. De aceea, te informez în mod oficial că mă voi întoarce pe Wayland… şi voi prelua comanda proiectului Muntele Tantiss.

  Pellaeon simţi cum i se usucă gâtlejul.

  — Proiectul Muntele Tantiss? repetă Thrawn.

  — Da, surâse din nou C'baoth şi se uită spre Pellaeon. Evident că ştiu despre el, căpitane. În ciuda eforturilor voastre jalnice de a-mi tăinui adevărul.

  — Doream să te scutim de neplăceri inutile, îl asigură Thrawn. De pildă, de unele amintiri neplăcute pe care proiectul le-ar putea dezgropa.

  C'baoth îl studie atent.

  — Poate că-i adevărat, acceptă el cu o undă de sarcasm. Dacă acesta este motivul vostru real, vă mulţumesc, dar momentul unor asemenea griji a trecut. După ce am părăsit Wayland, puterile şi capacităţile mi-au crescut, Mare Amiral. Nu mai este necesar să-mi protejaţi sensibilităţile.

  Îşi îndreptă statura şi când vorbi din nou, glasul îi răsună sonor în încăpere:

  — Sunt C'baoth, maestru Jedi. Mă slujeşte Forţa care ţine legată galaxia.

  Fără grabă, Thrawn se ridică de pe scaun.

  — Iar tu mă slujeşti pe mine.

  C'baoth clătină din cap.

  — Nu te mai slujesc, Mare Amiral. Cercul s-a închis. Jedi vor conduce din nou.

  — Ai grijă, îl avertiză Thrawn. N-ai decât să crezi orice doreşti, însă nu uita niciodată că nici chiar tu nu eşti indispensabil Imperiului.

  Sprâncenele stufoase ale bătrânului se arcuiră… iar zâmbetul care-i încreţi chipul trimise un fior de gheaţă prin pieptul lui Pellaeon. Era acelaşi zâmbet pe care şi-l reamintea de pe Wayland.

  Zâmbetul care-l convinsese primul că, într-adevăr, C'baoth era nebun.

  — Dimpotrivă, murmură maestrul Jedi. De acum înainte, eu sunt cel indispensabil Imperiului.

  Ridică ochii spre stelele afişate pe pereţii încăperii.

  — Haide, spuse el. Să discutăm despre organizarea Imperiului nostru.

  Luke privi trupurile soldaţilor imperiali care muriseră în urma decomprimării bruşte a anticamerei punţii din Katana. Înţelegea acum de ce-i păruseră atât de stranii minţii sale.

  — Nu cred că poate fii vorba despre o greşeală, se auzi vorbind.

  De lângă el, Han strânse din umeri.

  — Leia a ordonat o analiză genetică, dar eu sunt sigur.

  Luke încuviinţă din cap, privind chipurile înşiruite pe podea. Sau, mai exact, privind singurul chip pe care-l aveau toate cadavrele.

  Clone.

  — Deci asta este, şopti el. Imperiul a descoperit undeva un sett de cilindri Spaarti pentru clonare şi l-a pus la treabă.

  — Ceea ce înseamnă, concluzionă Han sumbru, că nu va avea nevoie de ani de zile ca să recruteze şi instruiască echipaje pentru noile cuirasate, ci doar de câteva luni. Poate nici chiar atât…

  Luke inspiră aânc.

  — Am un presentiment foarte neplăcut, Han.

  — Nu eşti singurul.

 

 

          SFÂRŞIT

 

 

  Universul Star Wars.

  Anexe.

  ÎNCEPUTURI.

  La început s-a numit Vechea Republică.

  Nu a existat nici un document care să consemneze întemeierea Vechii Republici şi nici nu era necesar vreunul. Întemeietorii s-au estompat în pulberea istoriei. Ei au clădit singura comunitate galactică cunoscută vreodată care întotdeauna şi-a servit cetăţenii bine şi cu credinţă. Noi lumi i s-au alăturat odată cu trecerea secolelor pentru a împărtăşi conducerea sa benefică. Planete ce se aflau ele însele în primejdie datorită dezastrelor naturale sau izbucnirii unor revolte au putut să se îndrepte spre vecinii lor pentru a primi ajutor. Toate rasele, toate speciile inteligente, toate popoarele erau egale în faţa legii şi îşi trăiau viaţa cu drepturi care le garantau deopotrivă şansă şi libertate.

  Vechea Republică s-a format pe temelia celor mai importante lumi ce existau la început, majoritatea fiind din centrul galaxiei… În vremea aceea au apărut şi primii Cavaleri Jedi. A fost o lungă perioadă de pace şi expansiune galactică determinată de inventarea şi progresul călătoriilor în hiperspaţiu.

  Păzitorii acestei Republici au fost Cavalerii Jedi, un Ordin viteaz şi neînfricat, numărând sute şi mii de membri ce a slujit la apărarea şi protecţia popoarelor Republicii. Înţelepciunea, bravura şi puterea lor au devenit legendă. Trăgându-şi tăria comună de la Forţă, Cavalerii Jedi au menţinut pacea pe tot cuprinsul Galaxiei generaţii după generaţii şi au transmis mai departe crezul lor celor ce s-au dovedit deopotrivă capabili şi demni de cavalerism.

  Prin strânsa ei coeziune Vechea Republică a devenit invulnerabilă faţă de orice atac dinafară. Nici o altă putere galactică cunoscută nu a îndrăznit o asemenea mişcare pentru că ea ar fi însemnat un eşec sigur. Cetăţenii Vechii Republici au putut dormi liniştiţi în paturile lor, aflaţi în siguranţă înăuntrul zidurilor lor politice.

  Atacul a venit, totuşi. Dar, la fel ca în multe societăţi democratice, el nu a venit din partea unei forţe din afară, ci din interior.

  Decăderea a început pe măsură ce tot mai multe lumi s-au alăturat Vechii Republici. Oficialii locali au devenit susceptibili la influenţă şi mită, plecându-se cel mai adesea în faţa dorinţelor celor implicaţi în afaceri de comerţ interstelar. Senatul, slăbit de atâtea secole de pace şi mulţumire de sine, a devenit periculos de neglijent. Răsturnarea politică era inimaginabilă, dar inevitabilă.

  SITH.

  Un mare contigent dintre Cavalerii Jedi care fuseseră ademeniţi de partea întunecată a Forţei au fost expulzaţi din Vechea Republică. După ce au pribegit o vreme, ei au dat peste fiinţele umanoide cunoscute sub numele de Sith şi au adus această specie în stare de sclavie. Cei din partea întunecată au ajuns să fie cunoscuţi sub denumirea de Stăpâni ai Sith-ilor. Pentru următoarele câteva mii de ani imperiul lor avea să prospere şi să crească. În acest timp cavalerii Jedi decăzuţi începură de asemeni să facă experimente asupra supuşilor lor, convertind mulţi Sith în fanaticii războinici Massassi.

  Naga Sadow a condus Imperiul Sith. El a văzut ocazia de a extinde Imperiul Sith şi a invadat Vechea Republică, însă armatele sale au fost înfrânte de forţele combinate ale flotei Vechii Republici şi ale Cavalerilor Jedi. Sadow cu o armată compusă din războinici Massassi a fugit spre marginile îndepărtate ale universului, oprindu-se în cele din urmă pe cea de-a patra lună a planetei Yavin. Aici dictatorul militar a început să facă experimente asupra celor ce l-au urmat, transformându-i în fiare monstruoase. Aceasta a avut drept consecinţă Războiul Fiarelor de pe Sistemul Onderon.

  Maestrul Jedi Arca, Străjerul recent descoperitului Sistem Onderon trimite ucenicii săi Jedi pentru a pune capăt violentului Război al Fiarelor. Sub conducerea lui Ulic Qel-Droma, aceşti Jedi încearcă să aducă pacea pe Onderon, dar ei sunt permanent împiedicaţi de puterile răului ale Reginei Amanoa, o urmaşă a lui Naga Sadow. În cele din urmă conflictul vechi de secole se încheie odată cu sosirea Maestrului Arca, moartea Reginei Amanoa şi căsătoria Stăpânului Fiarelor Oron Kira cu Prinţesa Galia. Întretimp, Cavalerul Jedi Exar Kun ce fusese instruit de Maestrul Jedi Vodo-Siosk Baas găseşte învăţătura interzisă a vechilor Sith. El imită căile demult decăzuţilor Sith şi le foloseşte pentru a crea o proprie filosofie a Codului Jedi. Cu aceste cunoştinţe Kun pune la cale o vastă şi puternică frăţie şi îşi arogă titlul de prim Stăpân Întunecat al Sith. Kun şi alţi Stăpâni Sith preiau controlul asupra Galaxiei şi reînvie vechiul Imperiu Sith. Lor li se opun în mod violent sute de Cavaleri Jedi. Războiul Sith care urmează este un conflict teribil în care multe personaje istorice importante sunt ucise, inclusiv Maestrul Jedi Arca. Toţi Cavalerii Jedi se adună laolaltă pe luna-junglă într-un front unit contra cetăţii fortificate Sith construite de Exar Kun. Cavalerii Jedi aliaţi printr-o masivă lovitură nimicitoare distrug pe supravieţuitorii Massassi. La scurtă vreme după aceea Exar Kun este şi el ucis de Cavalerii Jedi. Spiritul său este surghiunit pe un tărâm al întunericului veşnic pe Yavin 4.

  Stăpânii Sith sunt înfrânţi şi nu se mai aude nimic despre ei până peste câteva secole, pe timpul războiului comerţului, pe Planeta Naboo.

  IMPERIUL.

  Un senator ambiţios şi lipsit de scrupule numit Palpatine s-a ridicat extrem de repede la putere, ajutat de către unii membri obscuri ai Senatului care începuseră să râvnească la mai multă influenţă şi autoritate. Promiţând că va face curăţenie în Galaxie şi va readuce Republica la strălucirea ei de odinioară, Palpatine a fost ales Preşedinte al Republicii şi s-a înconjurat cu acei oficiali lacomi şi avizi de putere care l-au sprijinit în ascensiunea sa.

  Ceea ce ei nu ştiau era că Palpatine îşi trăgea puterea şi carisma de la partea întunecată a Forţei. El avea însă ambiţii mult mai mari decât i-ar fi îngăduit funcţia de Preşedinte, iar aceia care i-au netezit drumul spre înaltele sfere ale puterii politice se vor trezi curând înlăturaţi, întemniţaţi ori striviţi de mâna grea a lui Palpatine, în timp ce acesta îşi urmărea fără cruţare ţelul final. Din ordinul lui Palpatine, noul imperiu a început o cursă a înarmării cum nu a mai existat alta în istoria galactică. Imense nave cu o incredibilă putere de foc au sărit de pe planşeta de proiectare în existenţa reală parcă peste noapte. Progresul tehnologic ce a rezultat a determinat apariţia unei noi ştiinţe a războiului.

  Sistemele din centrul galaxiei au fost primele care au căzut, guvernele lor planetare fiind înlăturate prin forţă, în timp ce legea marţială se extindea de la o lume la alta.

  Sigur pe poziţia sa, înconjurat de un nucleu militar ce-i ştia de frică, Palpatine s-a autodeclarat Împărat. Pentru prima oară în nenumărate secole, lumile Vechii Republici s-au trezit conduse de un singur om. Toate drepturile personale au ajuns la cheremul capriciilor Împăratului, iar cele dintâi revolte împotriva lui Palpatine au fost înăbuşite aproape înainte de a izbucni. Cavalerii Jedi au fost vânaţi în mod sistematic şi executaţi sumar. Ei s-au văzut abandonaţi, trădaţi sau ucişi chiar de către aceia pe care îi apăraseră vreme îndelungată. Senatul marionetă ce fusese păstrat în funcţiune era permanent dezbinat, iar conducerea directă a fost încredinţată guvernatorilor regionali numiţi de Palpatine. Crearea unei arme teribile, una capabilă să distrugă o planetă întreagă cu un singură lovitură, a ţinut liderii îngroziţi ai fiecărei lumi sub ameninţarea anihilării. Steaua Morţii a fost ultimul cuvânt al lui Palpatine – asigurarea finală a puterii sale asupra miliardelor de fiinţe pe care le conducea.

  ALIANŢA REBELĂ.

  Când imperiul lui Palpatine a ajuns la putere, un grup de cetăţeni de pe întreg cuprinsul galaxiei au început să se organizeze încet şi discret într-o Forţă Rebelă. Rebelii aveau un singur scop: distrugerea Imperiului şi întoarcerea la sistemul democratic din trecut.

  La început fără să ştie, acest grup curajos a avut aliaţi în Senat. Acei senatori planetari au înţeles pericolul extrem reprezentat de ascensiunea rapidă la putere a lui Palpatine şi au pus la cale în secret răsturnarea lui printr-o mişcare de preemţiune care ar fi concentrat valul rezistenţei într-o forţă care să asigure libertatea tuturor locuitorilor Vechii Republici.

  Senatorul Bail Organa din Alderaan şi senatoarea Mon Mohtma din Chandrila au pus la cale în secret un plan care, se spera, va împiedica drumul său spre Preşedinţia Senatului. Tentativa lor a eşuat deoarece ridicarea la putere deplină a lui Palpatine s-a produs literalmente peste noapte odată ce baza sa de politicieni corupţi a fost instalată.

  La o întâlnire în reşedinţa lui Organa în Casa Cantham din Oraşul Imperial, Mohtma a îndemnat la revoltă generală împotriva lui Palpatine şi a forţelor sale crescânde. Organa s-a opus, temându-se că o asemenea mişcare ar fi putut distruge nu numai pe Palpatine, dar şi întregul sistem de guvernare pe care ei luptau să-l salveze. Organa dedicase întreaga sa viaţă democraţiei Vechii Republici şi sistemului senatorial şi socotea că odată pusă în mişcare pentru a-l opri pe Palpatine anarhia nu va mai putea fi controlată.

  Apoi o mică planetă din Sectorul Sern, lângă Lumile Centrale, a fost prima care a simţit urgia militară a lui Palpatine. Masacrul de la Ghorman a avut loc atunci când guvernatorul planetar Ghormanez a refuzat să se încline în faţa lui Palpatine. Cetăţenii acestei lumi, sfidând o sporire Imperială a impozitelor au organizat un protest paşnic pe principalul port spaţial al planetei, blocând pistele de aterizare folosite de navele lui Palpatine. Zeci de persoane au fost ucise şi alte sute grav rănite când o navă militară condusă de Căpitanul (ulterior Marele Moff) Tarkin a aterizat intenţionat peste protestatari când venise să adune noile taxe. Acest eveniment a marcat moartea Vechii Republici şi în acel moment multe alte lumi au înţeles că sistemul democratic pe care îl cunoşteau s-a prăbuşit complet.

  Bail Organa, îngrozit de o asemenea monstruozitate, a început să o ajute pe senatoarea Mohtma să deturneze fonduri şi arme în mâinile sufletelor curajoase care s-au unit în curând, formând celule de rezistenţă organizată. Încă şi mai important, poate, Organa şi mica sa grupare de simpatizanţi ai rebelilor din Senat au pus la dispoziţia liderilor rebeli informaţii strict secrete, permiţându-le să plănuiască lovituri prin surprindere împotriva navelor şi trupelor Imperiale.

  Multele grupuri izolate de rezistenţă împrăştiate în toată galaxia i-au pricinuit puţine griji lui Palpatine. Conducătorii lor erau săraci, iar forţele lor dezorganizate. Ei aveau puţin e arme şi desigur nimic din ceea ce ar fi putut face faţă forţelor Imperiale însărcinate cu eliminarea lor. Multe unităţi de rezistenţă au fost dispersate sau chiar nimicite, iar planeta lor a fost pusă sub legea marţială.

  Implicarea senatoarei Mothma în Rebeliune a fost descoperită de poliţia secretă Imperială, dar înainte ca ea să fie prinsă, o informaţie dintr-o sursă amicală la urechea lui Organa i-a permis să părăsească capitala Imperială. Astfel ea a evitat capturarea şi dedicându-se cu totul distrugerii Imperiului a devenit Şeful Statului Major al Alianţei Rebele.

  Lucrând la organizarea unei Alianţe a Planetelor Rebele, primul său succes a venit la o conferinţă secretă ţinută în sistemul Corellian. Întrucât Mohtma a arătat numeroşilor lideri ai grupurilor de rezistenţă dispersate cum o conducere centrală ar duce la îmbunătăţirea comunicaţiilor, la un acces mai mare la fonduri, aprovizionare şi armament cele trei grupuri principale de rezistenţă au căzut de acord să se unească într-un grup coerent. Acest Tratat Corellian a pus bazele Alianţei care în scurtă vreme şi-a sporit puterea graţie nou-formatei unităţi.

  Declaraţia Rebeliunii, ratificată la aceeaşi conferinţă, l-a sfidat în mod făţiş pe Palpatine şi chiar i s-a adresat personal. Ea prevedea, între altele: „Ai dezorganizat Senatul, vocea Poporului;

  Ai instituit o politică flagrantă de rasism şi genocid împotriva popoarelor non-umane din galaxie.

  Ai înlăturat conducătorii aleşi ai planetelor, înlocuindu-i cu Moff-i şi Guvernatori după bunul tău plac;

  Ai mărit impozitele fără consimţământul celor impozitaţi;

  Ai ucis şi întemniţat milioane de persoane fără a beneficia de un proces;

  Ai extins armata dincolo de limitele necesare şi prudente, doar pentru unicul scop de a-i oprima pe supuşi;

  Noi, Alianţa Rebelă, în numele şi cu autoritatea fiinţelor libere din galaxie declarăm în mod public şi solemn intenţiile noastre:

  Să luptăm şi să ne opunem ţie şi forţelor tale prin orice mijloace care ne vor sta la îndemână;

  Să refuzăm orice lege Imperială contrară drepturilor fiinţelor libere;

  Să provocăm distrugerea ta şi distrugerea Imperiului Galactic;

  Să eliberăm pentru totdeauna toate fiinţele din galaxie;

  Pentru îndeplinirea acestor ţeluri noi punem chezăşie proprietăţile, onoarea şi vieţile noastre”

  Lumile de pe întinderea galaxiei s-au unit în lupta contra tiraniei lui Palpatine şi a Imperiului său. Divergenţele care existaseră cândva între rase şi specii au fost aruncate peste bord, deoarece dorinţa comună de libertate a devenit centrul de greutate al vieţilor lor.

  Piloţi spaţiali au străbătut distanţe interstelare, adeseori în mici nave de luptă, cu riscul de a fi detectaţi şi întemniţaţi de Imperiali, în scopul de a se alătura Rebeliunii.