ASALTUL FORŢEI ÎNTUNECATE

Trilogia THRAWN – Ultimul lord al Întunericului – VOLUMUL 2

 

 

 

Drept în faţă, steaua era o sferă galben-portocalie de mărimea unui bănuţ, cu intensitatea luminoasă moderată de distanţă şi de parasolarele automate ale videcranelor. Împrejurul ei şi al navei însăşi se aflau stelele, o cascadă de gămălii de ac orbitor de albe pe fundalul negru al spaţiului. Direct sub navă, în sectorul vestic al Marii Păduri Nordice a planetei Myrkr, se apropia revărsatul zorilor.

  Ultimul răsărit pe care cineva din pădurea aceea avea să-l mai vadă vreodată.

  Lângă unul dintre videcranele laterale de pe puntea distrugătorului spaţial imperial Himera, căpitanul Pellaeon privea linia neclară a terminatorului apropiindu-se încetişor de zona ţintă a planetei de dedesubt. Cu zece minute în urmă, forţele de pe sol care înconjurau locul anunţaseră că erau pregătite; Himera în sine ocupase de mai bine de o oră poziţia de blocadă. Acum nu mai lipsea decât ordinul de atac.

  Lent, cu sentimentul comiterii unei ilegalităţi, Pellaeon întoarse capul câţiva centimetri într-o parte. În dreapta lui, Marele Amiral Thrawn stătea aşezat la consola sa de comandă, cu faţa albăstruie inexpresivă, cu ochii roşu-strălucitori focalizaţi pe bateriile afişajelor de stare ce-i înconjurau scaunul. Nu vorbise şi nici nu se clintise din poziţia aceea după primirea raportului ultimului grup de desant şi Pellaeon simţea că echipajul de cart începuse să devină nerăbdător.

  În ceea ce-l privea, Pellaeon încetase de mult să încerce să-i mai ghicească acţiunile lui Thrawn. Faptul că fostul împărat considerase că acesta merita să fie unul dintre cei doisprezece Mari Amirali ai săi constituia dovada încrederii în el – cu atât mai mult, ţinând seama de originea nu tocmai umanoidă a lui Thrawn şi de bineştiuta reticenţă a împăratului în asemenea probleme. De altfel, în anul scurs de când Thrawn preluase comanda Himerei şi începuse reconstruirea Flotei Imperiale, Pellaeon văzuse repetate demonstraţii ale geniului militar al Marelui Amiral. Indiferent de motivul pentru care amâna atacul, căpitanul avea convingerea că era unul perfect valid.

  Reveni înapoi către videcran la fel de lent pe cât se întorsese spre Marele Amiral. Totuşi mişcările sale nu scăpaseră neobservate.

  — Întrebări, căpitane? răzbătu glasul modulat şi fluid al lui Thrawn prin murmurele scăzute ale conversaţiilor de pe punte.

  — Nu, domnule amiral, se răsuci Pellaeon către superiorul său.

  Pentru o clipă, ochii strălucitori îl studiară şi, subconştient, Pellaeon se încordă, aşteptându-se la o mustrare, sau chiar la ceva mai rău. Însă Thrawn, aşa cum Pellaeon avea tendinţa să uite, nu deţinea temperamentul legendar şi letal al Lordului Darth Vader.

  — Te întrebi, poate, de ce n-am atacat încă? sugeră Marele Amiral pe acelaşi ton politicos.

  — Da, domnule amiral, recunoscu Pellaeon. Toate forţele noastre şi-au ocupat poziţiile.

  — Forţele noastre militare, da, însă nu şi observatorii pe care i-am trimis în Hyllyard City.

  — Hyllyard City?

  — Exact. Mi se pare nefiresc ca un individ cu viclenia lui Talon Karrde să-şi fi amplasat o bază în mijlocul pădurii, fără să fi stabilit, de asemenea, contacte de securitate în afara zonei respective. Hyllyard City se află mult prea departe de baza lui Karrde pentru ca oricine de acolo să fie martor direct al atacului nostru. Drept urmare, orice agitaţii neaşteptate în oraş ar implica existenţa unei modalităţi de comunicaţii mai subtile. Pornind de la descoperirea ei, am putea să identificăm persoanele de contact ale lui Karrde şi să le supraveghem pe termen lung. Finalmente, ele ne-ar duce la Karrde.

  — Am înţeles, domnule amiral, se încruntă Pellaeon. Aşadar, nu vă aşteptaţi să capturaţi niciunul dintre oamenii lui Karrde.

  Zâmbetul Marelui Amiral deveni rece.

  — Mă aştept ca forţele noastre să găsească o bază goală şi abandonată.

  Căpitanul trase cu ochiul pe videcran, spre planeta pe jumătate iluminată de sub ei.

  — În cazul acesta… de ce o mai atacăm?

  — Din trei motive, căpitane. În primul rând, chiar şi cei ca Talon Karrde fac, ocazional, greşeli. S-ar putea ca, în graba lui de a-şi evacua baza, să fi uitat în urmă un crâmpei esenţial de informaţie. În al doilea rând, aşa cum am menţionat deja, un atac asupra bazei ne-ar putea conduce la contactele lui din Hyllyard City. Iar în al treilea rând, oferă trupelor noastre de sol o experienţă directă de care au multă nevoie.

  Ochii strălucitori sfredeleau faţa lui Pellaeon.

  — Nu uita niciodată, căpitane, că obiectivul nostru nu mai este doar jalnica hărţuire pe la spate din ultimii cinci ani. Deţinând acum Muntele Tantiss şi colecţia de cilindri Spaarti a răposatului împărat, iniţiativa redevine a noastră. În curând, vom începe procesul de recâştigare a planetelor din mâinile rebelilor, iar pentru asta vom avea nevoie de o armată de sol la fel de antrenată ca şi Flota.

  — Înţeleg, domnule amiral.

  — Bine, încuviinţă Thrawn şi reveni cu privirea asupra displayurilor. E momentul. Anunţă-l pe generalul Covell că poate să înceapă.

  Pellaeon părăsi videcranul şi reveni la consola sa de comandă. Verifică rapid afişajele şi apăsă comutatorul pentru transmisiuni, pe jumătate conştient că şi Thrawn îşi activase propriul comunicator. Avea de trimis vreun mesaj privat pentru spionii săi din Hyllyard City?

  — Aici Himera; rosti Pellaeon. Lansaţi atacul!

  — Recepţie, Himera, vorbi generalul Covell în comunicatorul căştii, ferindu-se ca dispreţul să-i răzbată în glas.

  Era tipic – tipic şi dezgustător de previzibil. Te-nvârţi ca nebunul, debarci trupele şi vehiculele, pregăteşti totul… şi după aceea îi aştepţi pe trufaşii ofiţeri ai Flotei, în uniformele lor imaculate şi în navele lor curate şi perfecte, să-şi termine de băut ceaiul pentru ca, în cele din urmă, să-ţi dea undă verde.

  Staţi cât mai confortabil, gândi el sardonic în direcţia distrugătorului spaţial de deasupra. Deoarece, indiferent dacă Marele Amiral Thrawn era interesat de obţinerea unor rezultate reale sau pur şi simplu de o repetiţie generală, avea să capete ceva pe măsură.

  Întinzând mâna spre consola din faţa sa, Covell activă frecvenţa de comandă locală.

  — Generalul Covell, către toate unităţile – am primit undă verde. Îi dăm drumul!

  Confirmările sosiră şi, cu o vibrare a punţii de oţel de sub picioarele sale, uriaşul păşitor AT-AT porni, croindu-şi drum în stilul său greoi prin pădure, spre baza aflată la un kilometru depărtare. În faţa AT-AT-ului, ocazional vizibilă prin videcranul de oţel transparent blindat, o pereche de AT-ST cercetaşi păşitori alerga în formaţie geamănă, flancându-i traseul şi căutând inamici sau capcane. Desigur astfel de împotriviri inutile nu i-ar fi făcut nici un bine lui Karrde. În anii săi de serviciu imperial, Covell condusese realmente sute de campanii şi cunoştea perfect capacităţile remarcabile ale maşinilor de luptă aflate sub comanda lui.

  Sub videcran, displayul tactic holografic era aprins ca un disc decorativ, ledurile pâlpâitoare roşii, albe şi verzi indicând poziţiile AT-AT-urilor, AT-ST-urilor şi vehiculelor platforme-cercetaş de atac ce se strângeau într-un cerc disciplinat în jurul bazei lui Karrde.

  Disciplinat, dar nu perfect. AT-AT-ul din nord şi vehiculele sale de sprijin rămăseseră considerabil în urma laţului blindat.

  — Unitatea 2, rosti Covell în comunicator, măreşte viteza.

  — Încercăm, domnule general, răzbătu un glăscior îndepărtat peste straniile efecte atenuatoare ale florei bogat metalifere de pe Myrkr. Am dat peste nişte hăţişuri dese de liane care ne încetinesc cercetaşii păşitori.

  — AT-AT-ul are vreo problemă?

  — Nu, domnule general, dar doream să menţin unitatea flancului…

  — Coerenţa deplasării este un obiectiv lăudabil în decursul manevrelor de şcoală, maiorule, îl întrerupse Covell, dar nu pe seama unui plan global de luptă. Dacă AT-ST-urile nu pot ţine pasul, lasă-le-n urmă.

  — Am înţeles.

  Covell întrerupse legătura, pufnind. Marele Amiral avea dreptate cel puţin într-o privinţă: trupele lui necesitau mult mai multă experienţă de luptă înainte de a se ridica la adevăratele standarde imperiale. Cu toate acestea, materia primă exista – chiar în vreme ce privea, flancul nordic se refăcu, cu platformele-cercetaş desfăşurându-se în faţă şi preluând poziţiile anterioare ale AT-ST-urilor, în timp ce acestea trecură în ariergardă.

  Senzorul energetic emise un avertisment de proximitate: se apropiau de bază.

  — Statutul? îşi întrebă Covell echipajul.

  — Tot armamentul pregătit de foc, raportă artileristul cu ochii pe displayurile de ţintire.

  — Nu există indicaţii de rezistenţă, activă sau pasivă, adăugă pilotul.

  — Rămâneţi cu ochii-n patru, ordonă Covell şi tastă din nou frecvenţa de comandă. Către toate unităţile; avansaţi!

  Însoţit de ultimele trosnete ale vegetaţiei rupte, AT-AT-ul intră în poiană.

  Spectacolul era impresionant. În semiîntunericul zorilor, la un unison care atingea perfecţiunea paradelor, celelalte trei AT-AT-uri apărură de la adăpostul pădurii, de pe cele patru laturi ale spaţiului deschis, cu AT-ST-urile şi platformele-cercetaş strânse în jurul picioarelor lor, răspândindu-se rapid în toate direcţiile, pentru a încercui clădirile scufundate în beznă.

  Covell examină iute, dar atent, senzorii. Două surse energetice continuau să funcţioneze – una în clădirea centrală, iar cealaltă într-una dintre barăcile periferice. Nu exista nici o urmă de senzori operaţionali, de armament sau de câmpuri energetice. Bio-analizorul îşi rulă algoritmii complicaţi şi concluzionă că în clădirile exterioare nu existau forme de viaţă.

  Pe de altă parte, construcţia cea mare din centru…

  — Domnule general, raportă comandantul AT-AT-ului 4, am detectat aproximativ douăzeci de forme de viaţă în clădirea din mijloc. Toate se găsesc în secţiunea centrală.

  — Nu apar însă ca oameni, murmură pilotul lui Covell.

  — Poate că sunt ecranaţi, mormăi generalul privind pe videcran. Baza continua să rămână tăcută. Să-i dăm drumul şi să aflăm. Grupele de asalt – executarea!

  Platformele-cercetaş depliară trapele posterioare şi din fiecare coborî câte o grupă de opt soldaţi, ţinând strâns carabinele laser peste piepturile blindate, când săriră pe sol. Jumătate din fiecare grupă ocupă poziţie de acoperire înapoia vehiculului, cu armele aţintite asupra bazei, iar cealaltă jumătate sprintă peste terenul deschis, spre linia exterioară de clădiri şi barăci. Acolo adoptă la rândul ei poziţie de acoperire, permiţând camarazilor rămaşi în spate să avanseze. Era o tactică militară veche de secole, executată cu genul de hotărâre energică pe care Covell o aşteptase din partea unor trupe lipsite de botezul focului. Nu putea totuşi să conteste că exista materie primă de calitate.

  Soldaţii continuară să se apropie în valuri succesive de clădirea centrală, cu grupuri mici desprinzându-se din cercul principal, pentru a verifica fiecare dintre structurile exterioare, pe măsură ce ajungeau lângă ea. Avangarda trupelor de asalt ajunse la obiectiv… un fulger orbitor ilumină pădurea când detonă uşa… apoi urmă o înghesuială uşor confuză, când restul soldaţilor pătrunse înăuntru.

  După aceea, linişte.

  Pentru două minute, tăcerea continuă, punctată numai de ocazionale comenzi laconice din partea comandanţilor. Covell ascultă, privind senzorii… şi în cele din urmă, raportul sosi.

  — Domnule general, raportează locotenentul Barse. Am asigurat zonaţintă. În interior nu se află nimeni.

  — Perfect, locotenente, încuviinţă Covell. Ce există înăuntru?

  — Se pare că au plecat în grabă, domnule general. Au abandonat destul de multe, dar în majoritate lucruri lipsite de valoare.

  — Asta va decide echipa de scanare. Indicaţii ale unor bombe-capcană sau surprize neplăcute?

  — Nu, domnule general. Formele de viaţă pe care le-am detectat sunt nişte animale lunguieţe şi îmblănite, situate pe arborele central, care se ridică prin plafon.

  Covell aprobă iarăşi din cap. Din câte îşi amintea, se numeau ysalamiri. De vreo două luni, Thrawn făcea mare caz în legătură cu animalele acelea idioate, deşi el unul nu reuşea să ghicească la ce puteau fi utile în război. Bănuia totuşi că, finalmente, cei din Flotă aveau să-i împărtăşească marele secret.

  — Stabileşte o defensivă fagure, îi ordonă locotenentului, şi anunţă echipa de scanare când ai terminat. Până atunci, fă-te confortabil. Marele Amiral doreşte ca baza să fie demontată bucăţele, şi exact asta vom face în continuare.

  — Perfect, generale, rosti vocea la limita audibilului, în ciuda amplificării puternice şi a filtrelor calculatorului. Începe demontarea.

  Aşezată în faţa comenzilor lui Karrde Nesupusul, Mara se răsuci pe jumătate spre bărbatul dinapoia ei.

  — Cred că asta a fost, spuse ea.

  Pentru o clipă, se păru că Talon Karrde n-o auzise. Tăcu, privind pe videcran spre planeta îndepărtată, o semilună micuţă alb-albăstruie, vizibilă dincolo de marginea neregulată a asteroidului ce trecea prin apropierea soarelui, înapoia căruia se camuflase Karrde Nesupusul. Mara fu pe punctul de a repeta comentariul, când contrabandistul se mişcă.

  — Da, vorbi el şi glasul calm nu dovedea nici urmă din emoţia pe care o simţea în mod neîndoios. Asta a fost…

  Mara schimbă o privire cu Aves, aflat pe scaunul copilotului, apoi reveni spre Karrde.

  — Atunci, n-ar trebui să-i dăm drumul?

  Karrde inspiră adânc… şi, privindu-l, Mara surprinse în expresia lui un licăr care trăda ce însemnase pentru el sediul de pe Myrkr. Nu doar o simplă bază de operaţiuni, ci chiar un cămin.

  Femeia îşi alungă gândul acela. Prin urmare, Karrde îşi pierduse căminul. Mare lucru! În decursul existenţei, ea însăşi pierduse mai multe şi supravieţuise. Va trece şi el peste pierderea respectivă.

  — Am întrebat dacă n-ar trebui să-i dăm drumul.

  — Te-am auzit, zise Karrde şi licărul emoţional dispăru din nou sub faţada obişnuită de ironie. Cred că ar trebui să mai aşteptăm niţel. Să vedem dacă n-am uitat ceva care le-ar putea oferi o indicaţie despre baza Rishi.

  Mara se uită iarăşi la Aves.

  — Am fost destul de meticuloşi, spuse bărbatul. Nu cred că exista vreo referire la Rishi altundeva decât în calculatorul principal, care a fost evacuat cu primul grup.

  — Absolut de acord, încuviinţă Karrde. Eşti gata să-ţi pui viaţa chezaş pe afirmaţia asta?

  Buza lui Aves zvâcni.

  — Nu tocmai.

  — Şi dacă ne observă? insistă Mara. Camuflarea înapoia asteroizilor este trucul cel mai vechi de pe lume.

  — N-o să ne observe, clătină hotărât Karrde din cap. Ba chiar mă-ndoiesc că s-ar gândi că am rămas aici. Oamenii obişnuiţi care fug din faţa unuia ca Marele Amiral Thrawn nu se opresc decât după ce au ajuns foarte departe.

  Eşti gata să-ţi pui viaţa chezaş pe afirmaţia asta? gândi Mara cu amărăciune, dar nu scoase un cuvânt. Probabil că avea dreptate şi, chiar dacă Himera sau unul dintre vânătorii TIE ar fi pornit spre Karrde Nesupusul, n-ar fi avut nici o problemă în a efectua saltul în hiperspaţiu cu mult înainte de a fi atacaţi.

  Logica şi tactica păreau clare, totuşi Mara simţea ceva sâcâind-o într-un colţişor al minţii. Un sentiment neplăcut legat de evenimentele acestea.

  Încleştând maxilarele, reglă senzorii navei la sensibilitate maximă şi mai controlă o dată dacă secvenţa pre-lansare a motoarelor fusese introdusă şi putea fi activată imediat. După aceea, se pregăti de aşteptare.

  *

  Echipa de scanare acţionă rapid, eficient şi amănunţit. Avu nevoie de niţel mai mult de treizeci de minute ca să concluzioneze că nu exista nimic important.

  — Deci varianta asta s-a dus, făcu o grimasă Pellaeon, privind rapoartele negative care i se derulau pe display.

  Poate că fusese o şedinţă practică bună pentru forţele de sol, dar altfel întregul exerciţiu păruse să fi fost inutil.

  — Desigur, poate că observatorii dumneavoastră au sesizat ceva în Hyllyard City, adăugă el răsucindu-se spre Thrawn.

  Ochii roşu-strălucitori ai Marelui Amiral nu se desprinseră de la displayurile sale.

  — A existat o mică reacţie, rosti el. S-a terminat aproape înainte să fi început, totuşi cred că implicaţiile sunt clare.

  Oricum, era ceva.

  — Da, domnule amiral. Să ordon monitorizării pregătirea unei echipe de sol pe termen lung.

  — Răbdare, căpitane. La urma urmelor, poate să nu fie necesar. Tastează o scanare de rază medie şi spune-mi ce vezi.

  Pellaeon reveni spre consola sa şi introduse comanda de afişare respectivă. Vedea planeta, desigur, şi norul defensiv standard de vânători TIE grupat în jurul Himerei. Singurul obiect aflat în raza medie…

  — Vă referiţi la asteroidul micuţ de acolo?

  — Exact, încuviinţă Thrawn. Cu nimic remarcabil, aşa-i? Nu, să nu faci o focalizare senzorială – adăugă el, aproape înainte ca ideea să-i fi venit măcar lui Pellaeon. N-am dori să omorâm prematur găina cu ouă de aur, nu-i aşa?

  — Găina cu ouă de aur”? repetă Pellaeon, încruntându-se din nou spre datele senzorilor. Scanările de rutină asupra asteroidului, efectuate cu trei ore în urmă, fuseseră negative şi de atunci nimic nu s-ar fi putut furişa în locul acela fără să fi fost detectat. Cu tot respectul, domnule amiral, nu văd nici o indicaţie că ar exista ceva acolo.

  — Nici eu nu văd, aprobă Thrawn, dar este singura acoperire de dimensiuni convenabile pe o rază de aproape zece milioane de kilometri în jurul lui Myrkr. Practic nu există nici un alt loc de unde să ne urmărească Talon Karrde.

  Pellaeon ţuguie buzele.

  — Domnule amiral, mă îndoiesc că Talon Karrde ar fi îndeajuns de necugetat ca să stea şi să ne aştepte sosirea.

  Ochii roşu-strălucitori se îngustară doar puţin.

  — Uiţi, căpitane, vorbi încet Marele Amiral, că l-am cunoscut pe individ. Un aspect încă mai important – am văzut genul de obiecte de artă pe care le colecţionează. Nu, reveni el spre displayuri, este acolo, sunt sigur de asta. Vezi tu, Talon Karrde nu-i doar un simplu contrabandist. Poate că, în esenţă, nici nu este contrabandist. Adevărata lui pasiune n-o reprezintă bunurile sau banii, ci informaţiile. Mai mult decât orice din galaxie, el tânjeşte după cunoaştere… iar ştiinţa despre ce am găsit sau n-am găsit noi aici constituie pentru el o nestemată prea preţioasă ca s-o abandoneze.

  Pellaeon studie profilul Marelui Amiral. În opinia lui, era un salt logic prea puţin consistent. Pe de altă parte, văzuse prea multe salturi similare pentru ca să nu-l ia în serios pe acesta.

  — Să trimit o escadrilă de vânători TIE ca să investigheze, domnule amiral?

  — Aşa cum am zis, căpitane, răbdare! Chiar şi în mod stealth senzorial, cu toate motoarele oprite, se va asigura că poate activa şi fugi înainte ca o forţă de atac să ajungă la el. Thrawn surâse spre Pellaeon: Sau, mai precis, o forţă de atac dinspre Himera.

  O amintire fugară reveni căpitanului: Marele Amiral întinzându-se spre consola de transmisiuni, în clipa în care Pellaeon trimitea ordinul de atac pentru forţele de pe sol.

  — Aţi trimis un mesaj spre restul Flotei, spuse el, şi l-aţi sincronizat cu ordinul meu de atac, pentru a camufla transmisiunea.

  Sprâncenele negru-albăstrui ale lui Thrawn se înălţară o fracţiune.

  — Foarte bine, căpitane! Cu adevărat, foarte bine.

  Pellaeon simţi o uşoară căldură pe obraji. Complimentele Marelui Amiral erau puţine şi extrem de rare.

  — Mulţumesc, domnule amiral.

  Thrawn încuviinţă din cap.

  — Mai exact, mesajul meu s-a adresat unei singure nave, Constrângătorul. Va sosi peste aproximativ zece minute. Moment în care – şi ochii îi scânteiară – vom vedea cât de precis l-am descifrat pe Karrde.

  Din difuzoarele punţii lui Karrde Nesupusul, rapoartele echipei de scanare începuseră să se împuţineze.

  — Nu se pare c-ar fi găsit ceva, comentă Aves.

  — Aşa cum ai spus, am fost meticuloşi, îi reaminti Mara de abia auzindu-şi propriile cuvinte. Senzaţia nedefinită care o sâcâia în străfundul minţii părea să se fi amplificat. Acum nu putem pleca? se întoarse spre Karrde.

  — Încearcă să te relaxezi, se încruntă bărbatul. Ei nu pot şti că suntem aici. Asteroidul n-afost investigat cu senzori, iar în alt mod nu au cum să ne detecteze nava.

  — Decât dacă senzorii distrugătoarelor spaţiale sunt mai buni decât credeai.

  — Ştim totul despre senzorii lor, o linişti Aves. Calmează-te, Mara, Karrde ştie ce face. Karrde Nesupusul are probabil cel mai bun mod stealth senzorial din partea asta a…

  Se opri, când uşa punţii se deschise înapoia lor şi Mara se răsuci, exact în clipa în care cei doi vornskri domesticiţi ai lui Karrde năvăliră înăuntru, târându-şi realmente îngrijitorul după ei.

  — Ce cauţi aici, Chin? întrebă Karrde.

  — Scuze, căpitane, pufăi Chin proptindu-se din răsputeri în podeaua punţii şi smucind de lesele întinse.

  Efortul era doar parţial încununat de succes; prădătorii continuau să-l tragă, lent, înainte.

  — Nu i-am putut opri. Am crezut că poate doreau să te vadă…

  — Ce-i cu voi? îşi certă Karrde animalele, lăsându-se pe vine în faţa lor. Nu ştiţi că avem treabă?

  Vornskrii nu-l priviră. De fapt, păreau că nici măcar nu-i remarcă prezenţa. Continuau să privească drept înainte, de parcă el nici n-ar fi existat.

  O fixau pe Mara.

  — Hei, făcu Karrde şi lovi uşor cu palma unul dintre animale peste bot. Cu tine vorbesc, Sturm. Ce v-a apucat?

  Se uită în direcţia privirii lor neclintite…

  Clipi din ochi şi se încruntă.

  — Faci ceva, Mara?

  Femeia clătină din cap şi un fior îngheţat îi străbătu spinarea. Mai văzuse căutătura aceea, la mulţi dintre vornskrii sălbatici care-i atacaseră în timpul celor trei zile cât călătorise împreună cu Luke Skywalker prin pădurea Myrkr.

  Atât doar că, atunci, privirile prădătorilor nu fuseseră aţintite asupra ei. Toţi îl fixaseră pe Skywalker. De obicei, cu o clipă înaintea saltului.

  — Asta este Mara; Sturm, continuă Karrde vorbind aşa cum ai face cu un copil. Mara… Haide, doar ai văzut-o tot timpul când eram acasă.

  Lent, aproape împotriva voinţei sale, Sturm încetă să mai tragă de lesă şi întoarse capul spre stăpânul lui.

  — Mara, repetă acesta privindu-l ferm în ochi. Prietena noastră! Ai auzit, Drang? adăugă el, prinzându-i botul. Prietena noastră. Ai înţeles?

  Drang păru că reflectează asupra celor auzite. Apoi, la fel de şovăielnic ca Sturm, plecă botul şi se opri.

  — Aşa-i mai bine, încuviinţă Karrde scărpinând ambii vornskri înapoia urechilor şi se ridică. Mai bine, du-i jos, Chin. Plimbă-i prin cala principală… să facă mişcare.

  — Dacă pot găsi vreo potecă prin balamucul de-acolo, mârâi Chin trăgând de lese. Haidem, micuţilor, îi dăm drumul!

  Cei doi vornskri îi îngăduiră să-i scoată de pe punte, doar cu o uşoară ezitare. Karrde privi uşa care se închise înapoia lor.

  — Mă-ntreb ce naiba a fost asta, rosti el privind gânditor spre Mara.

  — Nu ştiu, replică femeia auzindu-şi încordarea din glas.

  După dispariţia distragerii aceleia de moment, senzaţia stranie îi revenise în plină forţă. Mara se întoarse către consola ei, pe jumătate aşteptându-se să vadă o escadrilă de vânători TIE năpustindu-se asupra lor.

  Nu era însă nimic; Himera continua să stea inofensiv pe orbita lui Myrkr. Nu exista nici o ameninţare pe care instrumentele lui Karrde Nesupusul s-o poată detecta. Totuşi furnicătura se înteţea întruna.

  Brusc, nu mai putu să stea locului. Întinzându-se spre consola de comandă, tastă pre-lansarea motoarelor.

  — Mara! strigă Aves, tresărind în scaun de parcă ar fi fost muşcat. Ce nai…?

  — Imperialii vin încoace, răbufni ea auzindu-şi în voce tensiunea a nenumărate emoţii întrepătrunse.

  Zarurile fuseseră iremediabil aruncate – activarea motoarelor determinase alarmarea instantanee a tuturor senzorilor din Himera. Acum singura cale posibilă rămăsese saltul în hiperspaţiu.

  Mara ridică ochii spre Karrde, temându-se brusc de ceea ce ar fi descoperit pe chipul bărbatului. El rămăsese însă nemişcat, privind-o cu o încruntătură uşor nedumerită.

  — Nu s-ar părea că vin, îi atrase atenţia încetişor.

  Femeia clătină din cap, conştientă de propria ei căutătură de implorare.

  — Trebuie să mă crezi, rosti, stingherită de faptul că ea însăşi nu-şi credea spusele. Se pregătesc de atac.

  — Te cred, încuviinţă Karrde liniştitor, sau poate înţelegând că nu le mai rămăsese alternativă. Aves, calculează saltul. Ruta cea mai simplă care nu se îndreaptă spre Rishi. Ulterior, ne vom opri şi vom reconfigura destinaţia.

  — Karrde…

  — Mara este secundul meu, i-o reteză Karrde, şi în această calitate are dreptul şi datoria de a lua decizii importante.

  — Da, dar… Aves se opri brusc, înghiţindu-şi cuvintele. Am înţeles, mormăi printre dinţi.

  Fulgerând-o cu privirea pe femeie, se întoarse către calculatorul navei şi se apucă de lucru.

  — Poţi să ne pui în mişcare, Mara, continuă Karrde apropiindu-se de scaunul gol destinat transmisionistului şi aşezându-se. Menţine cât poţi mai mult asteroidul între noi şi Himera.

  — În regulă.

  Ghemul de sentimente încâlcite începuse de acum să se dizolve, lăsând în urmă o combinaţie de furie şi stânjeneală acută. Făcuse din nou o prostie! îşi ascultase sentimentele ascunse – încercase să facă lucruri despre care ştia prea bine că nu le poate realiza – şi sfârşise prin a fi ea însăşi rănită.

  În acelaşi timp, probabil că fusese pentru ultima oară că se auzise numită „secundul” lui Karrde. Unitatea conducerii în faţa lui Aves era una, dar avea să vadă pe naiba după ce ieşeau de aici şi rămâneau între patru ochi. Avea să se considere norocoasă dacă n-o zbura cu totul din organizaţie. Tastând cu furie pe consolă, viră Karrde Nesupusul, întorcându-l cu spatele spre asteroid şi pornind spre adâncul spaţiului…

  Iar cu un pâlpâit de pseudomişcare, ceva uriaş se materializa din hiperspaţiu, apărând în spaţiul normal la numai douăzeci de kilometri de ei.

  Un crucişător imperial interdictiv.

  Aves emise o înjurătură surprinsă.

  — Nu mai suntem singuri, anunţă el.

  — Văd, spuse Karrde la fel de calm ca întotdeauna… totuşi Mara îi auzi tonul de surpriză din glas. Cât ne mai trebuie până la salt?

  — Încă un minut, răspunse Aves încordat. În sistemul exterior sunt o mulţime de asteroizi printre care trebuie calculată deplasarea.

  — Va fi o cursă contracronometru aşadar… Mara?

  — Avem 73, spuse femeia storcând cât mai multă putere din motoarele leneşe.

  Karrde avea dreptate; îi aştepta într-adevăr o cursă contracronometru. Cu cele patru generatoare gigantice de unde gravitaţionale, capabile să simuleze mase de dimensiuni planetare, crucişătoarele interdictive constituiau principala armă imperială pentru blocarea unei nave inamice în spaţiul normal, în vreme ce vânătorii TIE o bombardau. Pe de altă parte, apărând el însuşi din hiperspaţiu, interdictivul avea nevoie de un minut înainte de a-şi putea activa generatoarele. Dacă până atunci Karrde Nesupusul putea fi scos din raza de acţiune…

  — Alţi musafiri, anunţă Aves. Două escadrile de vânători TIE dinspre Himera.

  — Putere 86, raportă Mara. Suntem gata de salt imediat ce calculatorul îmi transmite cursul.

  — Statutul interdictivului?

  — A început activarea generatoarelor gravitaţionale, răspunse Aves.

  Pe displayul tactic al lui Mara apăru un con spectral, prezentând regiunea în care avea să existe, în curând, câmpul care interzicea saltul în hiperspaţiu. Modifică uşor cursul, îndreptând nava spre muchia cea mai apropiată a conului şi aruncă o privire spre displayul calculatorului de navigaţie. Era aproape gata. Conul ceţos devenea rapid tot mai substanţial…

  Ecranul navigaţional emise un piuit. Mara prinse în palmă cele trei manete de comandă hiperspaţială din partea frontală a consolei şi le trase lin spre ea. Karrde Nesupusul vibră uşor şi, pentru o clipă, se păru că interdictivul câştigase cursa aceea contracronometru. Apoi, brusc, stelele din jur explodară în linii stelare.

  Izbutiseră să scape.

  — Să mai aud pe cineva vorbind despre tăiatul crăcii, suspină uşurat Aves când liniile stelare se transformară în împestriţarea hiperspaţiului. Cum crezi c-au ştiut că suntem aici?

  — Habar n-am, răspunse Karrde pe acelaşi ton inexpresiv. Mara?

  — Nici eu nu ştiu, răspunse ea rămânând cu ochii asupra displayurilor şi neîndrăznind să privească la niciunul dintre bărbaţi. Poate că Thrawn a avut pur şi simplu o intuiţie. De multe ori, se bizuie pe aşa ceva.

  — Norocul nostru că nu-i singurul care se bizuie pe intuiţii, preciză Aves pe un ton straniu. Felicitări, Mara! Scuză-mi ieşirea.

  — Mda, aprobă Karrde. Ai făcut o treabă cu adevărat bună.

  — Mulţumesc, murmură ea păstrând ochii asupra consolei şi stăvilindu-şi lacrimile care o podidiseră brusc.

  Aşadar, îi revenise. Sperase cu disperare că localizarea X-interceptorului lui Skywalker în adâncul spaţiului fusese un eveniment izolat. Un accident datorat mai mult lui Jedi…

  Lucrurile nu stăteau însă în felul acela. Totul îi revenea, aşa cum se întâmplase de atâtea ori, în ultimii cinci ani. Presimţirile şi pâlpâirile senzoriale, imboldurile şi instinctele.

  Ceea ce însemna că, peste puţin timp, aveau probabil să înceapă şi visele.

  Furioasă, îşi şterse ochii şi, cu un efort, descleştă maxilarele. Era un tipar destul de familiar… Însă de data aceasta lucrurile aveau să fie diferite. Până acum nu putuse face nimic în legătură cu vocile şi imboldurile, decât să sufere ciclul lor de derulare. Să sufere şi să fie gata să se desprindă din nişa pe care reuşise să şi-o încropească, până în momentul în care, finalmente, se trăda faţă de cei din jur.

  De data aceasta însă nu era o ospătăriţă într-o cantină Phorliss, nici un flector în ascensiune pentru o bandă de atac pe Căpriorii, sau un mecanic de hiperpropulsii pierdut în fundătura Coridorului Ison. Acum era mâna dreaptă a celui mai puternic contrabandist din galaxie, având la dispoziţie genul de resurse şi mobilitate de care nu mai beneficiase după moartea împăratului.

  Genul de resurse ce avea să-i permită să-l găsească din nou pe Luke Skywalker. Şi să-l ucidă.

  Poate că atunci vocile aveau să înceteze.

  *

  Thrawn rămase lângă videcranul punţii aproape un minut, privind spre asteroidul îndepărtat şi spre crucişătorul interdictiv, acum inutil, de lângă el. Era, gândi neliniştit Pellaeon, aproape aceeaşi postură pe care Marele Amiral o asumase când Luke Skywalker scăpase, atât de recent, dintr-o capcană similară. Ţinându-şi răsuflarea, Pellaeon îi privi spatele, întrebându-se dacă alt membru al echipajului Himerei avea să fie executat pentru acest eşec.

  Thrawn se întoarse către el.

  — Interesant, rosti el pe un ton de conversaţie degajată. Ai sesizat derularea evenimentelor, căpitane?

  — Da, domnule amiral, încuviinţă precaut Pellaeon. Ţinta se activa înainte de sosirea Constrângătorului.

  — Exact! Ceea ce implică una dintre trei posibilităţi. Unu – Talon Karrde tocmai se pregătea să plece oricum. Doi – a intrat în panică dintr-un motiv oarecare… Şi trei – ochii roşii scânteiară – a fost, cumva, prevenit.

  Pellaeon se îndreptă şi-şi încordă spatele.

  — Domnule amiral, sper că nu sugeraţi că unul dintre oamenii noştri l-ar fi prevenit?

  — Nu, bineînţeles că nu. Lăsând deoparte loialitatea echipajului, nimeni din Himera nu ştia de plecarea într-acolo a Constrângătorului şi nimeni din Constrângător n-ar fi putut trimite un mesaj fără ca noi să-l fi detectat.

  Se apropie de consola sa de comandă şi se aşeză cu o privire gânditoare.

  — O enigmă interesantă, căpitane. Una căreia va trebui să-i acord mai multă atenţie. Între timp, avem probleme presante. Pentru început, sarcina achiziţionării de nave noi. Anunţul nostru a primit vreun răspuns în ultima vreme?

  — Nimic interesant, domnule amiral, răspunse Pellaeon apelând jurnalul de comunicaţii şi scanându-l rapid, pentru a-şi reîmprospăta memoria. Opt dintre cele cincisprezece grupuri pe care le-am contactat şi-au exprimat interesul, totuşi niciunul n-a dorit să se angajeze în mod specific. Aşteptăm şi celelalte reacţii.

  — Le mai acordăm câteva săptămâni, încuviinţă Thrawn. Dacă nici după aceea nu avem rezultate, vom schimba tonul invitaţiei.

  — Da, domnule amiral. Pellaeon şovăi, apoi continuă: Am mai recepţionat o transmisiune de pe Jomark.

  Thrawn îşi întoarse ochii sclipitori spre el.

  — Ţi-aş fi recunoscător, căpitane, rosti apăsat fiecare cuvânt, dacă ai încerca să-i faci limpede exaltatului nostru maestru Jedi C'baoth că, dacă insistă cu aceste transmisiuni, va afecta întregul ţel al trimiterii sale pe Jomark. Dacă rebelii fac cea mai mică asociere între noi, poate să renunţe la speranţa că Skywalker va apărea acolo.

  — I-am explicat, domnule amiral. În repetate rânduri. De fiecare dată, mi-a replicat că Skywalker va veni. Iar după aceea a dorit să ştie când i-o veţi trimite pe sora lui Skywalker.

  Câteva clipe, Thrawn rămase tăcut.

  — Cred, vorbi el în cele din urmă, că nu-i vom putea închide gura până nu va căpăta ceea ce-şi doreşte. În acelaşi timp, nici nu va fi dispus să se apuce de treabă.

  — Aşa este. A comentat defavorabil în legătură cu coordonarea atacului la care l-aţi solicitat. M-a prevenit în câteva rânduri că nu poate să prezică în mod exact momentul când Skywalker va apărea pe Jomark.

  — Şi a făcut aluzie la răzbunarea oribilă care ne va aştepta, dacă nu va fi acolo în momentul respectiv. Da, îi cunosc perfect rutinele şi pot spune că au început să mă obosească.

  Thrawn inspiră adânc şi expiră lent.

  — Perfect, căpitane! Data viitoare când mai apelează C'baoth, îl poţi informa că operaţiunea Taanab va fi ultima pentru el în viitorul apropiat. Este improbabil că Skywalker va apărea pe Jomark în următoarele două săptămâni – confuzia politică pe care am stârnit-o în rândurile conducerii rebelilor ar trebui să-l ţină ocupat cel puţin atâta timp. Cât despre Organa Solo şi gemenii Jedi încă nenăscuţi… îl mai poţi informa că de acum înainte mă voi implica personal în această privinţă.

  Pellaeon aruncă o privire spre Rukh, bodyguardul Marelui Amiral, care stătea nemişcat şi tăcut lângă uşa pupa a punţii.

  — Renunţaţi la serviciile noghrilor, domnule amiral? întrebă el încetişor.

  — Te preocupă această problemă, căpitane?

  — Nu, domnule amiral. Vă reamintesc însă, cu tot respectul cuvenit, că noghrii n-au fost niciodată încântaţi să lase o misiune neîncheiată.

  — Noghrii sunt slujitori ai Imperiului, replică sec Thrawn. Mai precis, sunt loiali persoanei mele. Vor face aşa cum li se va spune… Cu toate acestea, urmă el după o pauză, voi ţine seama de grijile tale. Oricum, misiunea noastră aici, pe Myrkr, s-a încheiat. Ordonă-i generalului să revină cu forţele sale la bord.

  Pellaeon încuviinţă din cap şi făcu un semn spre ofiţerul de transmisiuni.

  — Doresc raportul scris al generalului în trei ore, urmă Marele Amiral. La douăsprezece ore după aceea, vreau recomandările lui în privinţa celor mai buni trei infanterişti şi celor mai buni doi mecano-operatori din unităţile de asalt. Cei cinci vor fi transferaţi la operaţiunea Muntele Tantiss şi vor pleca imediat spre Wayland.

  — Am înţeles, aprobă căpitanul anexând ordinul la fişierul lui Covell.

  Asemenea recomandări făcuseră parte din procedura imperială standard de câteva săptămâni, de când demarase operaţiunea Muntele Tantiss, totuşi Thrawn continua să le atragă periodic atenţia ofiţerilor. Poate ca un memento mai puţin subtil a importanţei vitale pe care o aveau recomandările pentru planul grandios al Marelui Amiral de zdrobire a Rebeliunii.

  Thrawn privi din nou pe videcran spre planeta de sub ei.

  — În timp ce aşteptăm întoarcerea generalului, contactează Monitorizarea în privinţa echipei aceleia de sol pe termen lung pentru Hyllyard City. Este o galaxie mare, căpitane, surâse el, dar nici chiar un om ca Talon Karrde nu poate fugi la nesfârşit. În cele din urmă, va trebui să se odihnească.

  *

  În realitate nu-şi prea merita denumirea de Castelul Înalt. Oricum, nu după părerea lui Joruus C'baoth. Era o construcţie scundă şi murdară, cu zidăria de piatră având pe alocuri o calitate îndoielnică, extraterestră ca şi rasa de mult dispărută care o ridicase, înghesuită între două dintre ţancurile mai mari, pe ceea ce mai rămăsese dintr-un con vulcanic străvechi. Ţinând seama de restul craterului care-l încercuia în depărtare şi de apele albastru-scânteietoare ale Lacului Inel aflate la aproape patru sute de metri sub el, C'baoth putea însă admite că băştinaşii găsiseră cel puţin un peisaj frumos pentru a-şi construi castelul. Castelul, sau templul, sau ce o fi fost… Fusese un loc bun în care să se stabilească un maestru Jedi, fie şi numai pentru faptul că toţi indigenii păreau să-l venereze. În plus, insula întunecată care ocupa centrul craterului şi-i oferea lacului forma circulară asigura un loc de asolizare discret pentru iritantul şi nesfârşitul şuvoi de navete al lui Thrawn.

  Totuşi nici decorul, nici puterea şi nici chiar Imperiul nu ocupau acum gândurile lui C'baoth, în timp ce stătea pe terasa castelului şi privea în Lacul Inel. Maestrul Jedi era preocupat de pâlpâirea stranie pe care tocmai o percepuse în Forţă.

  O asemenea pâlpâire mai simţise, cândva. Sau cel puţin, aşa i se păruse. Firele spre trecut erau întotdeauna dificil de urmat, pierzându-se cu uşurinţă în pâclele şi goana prezentului. Nici chiar din propriul său trecut, C'baoth nu mai reţinea decât crâmpeie de amintiri, scene ce proveneau parcă din arhive istorice. Parcă ţinea minte că cineva încercase să-i explice motivele, odată, dar explicaţia se pierduse de mult în bezna trecutului.

  Oricum, nu conta. Memoria nu era importantă, concentrarea nu era importantă, propriul său trecut nu era important. Putea apela Forţa oricând dorea şi asta era lucrul cel mai important. Atâta timp cât putea s-o facă, nimeni nu putea să-l rănească sau să-i ia ceea ce-i aparţinea.

  Atât doar că Marele Amiral Thrawn îi luase deja ceva…

  C'baoth privi în jur, pe terasă. Da, locul acesta nu era căminul, oraşul şi planeta pe care le alesese pentru a le modela şi conduce ca pe ale sale. Nu era Wayland, planeta smulsă de la Jedi al întunericului pe care împăratul îl desemnase să-i păzească tezaurul din Muntele Tantiss. Aceasta era Jomark, unde el aştepta pe… cineva.

  Îşi trecu degetele prin barba lungă şi albă, şi se strădui să se concentreze, îl aştepta pe Luke Skywalker – asta era! Luke Skywalker va veni la el, ca şi sora lui şi gemenii încă nenăscuţi ai acesteia, iar C'baoth avea să-i preschimbe pe toţi în ciracii săi. Marele Amiral Thrawn îi promisese că avea să îi aducă, în schimbul ajutorului pe care-l va oferi Imperiului.

  La gândul acela, făcu o grimasă. Ajutorul pe care-l dorea Thrawn era dificil. Trebuia să se concentreze din plin pentru a face ceea ce doreau ei; să-şi vegheze gândurile şi sentimentele, pe perioade lungi. Pe Wayland, nu fusese nevoit să facă nimic de felul acela, în nici un caz după ce se luptase cu Păzitorul împăratului.

  Zâmbi. Lupta respectivă fusese una teribilă, totuşi, chiar pe când încerca să şi-o reamintească, detaliile se pierdeau aidoma frunzelor în vânt. Trecuse foarte mult timp de atunci.

  Foarte mult… aşa cum trecuse şi de când simţise întâia dată pâlpâielile acestea ale Forţei.

  Degetele bătrânului coborâră din barbă, spre medalionul lipit de piept. Apăsând palma peste metalul cald, se luptă împotriva ceţurilor trecutului, străduindu-se să vadă dincolo de ele. Da, nu greşise. Aceleaşi pâlpâiri apăruseră de trei ori în ultimii ani. Apăruseră, se menţinuseră o vreme, apoi dispăruseră iarăşi. Ca şi cum ar fi fost vorba despre cineva care învăţase o vreme cum să utilizeze Forţa, dar apoi, cumva, uitase.

  Nu înţelegea ce se întâmpla, însă nu reprezenta o ameninţare pentru el, prin urmare nu era important.

  Putea acum să simtă distrugătorul spaţial imperial care intra pe orbită, hăt deasupra norilor, unde nu putea fi zărit de nimeni de pe Jomark. După căderea nopţii, naveta va coborî şi-l va duce undeva – pe Taanab, credea el – să ajute la coordonarea altuia dintre numeroasele atacuri imperiale.

  Îl nemulţumeau efortul şi durerile ce-l aşteptau, însă totul va merita, atunci când o să-şi capete cavalerii Jedi. Avea să-i remodeleze după propria sa imagine, şi aveau să-i fie slujitori şi ciraci pe toată durata vieţii lor.

  Iar atunci, până şi Marele Amiral Thrawn va fi nevoit să admită că el, Joruus C'baoth, găsise adevăratul înţeles al puterii.

  — Îmi pare rău, Luke, se auzi din comunicator glasul lui Wedge, întrerupt de pârâituri ocazionale. Am încercat toate modalităţile la care m-am putut gândi, inclusiv să recurg la rangul meu şi nu numai la el. Zadarnic! Vreun birocrat în ascensiune a emis ordinul potrivit căruia navele defensive ale sluisilor au prioritate absolută în privinţa lucrărilor de reparaţii. Până nu-l găsim pe individ şi nu-l convingem să-ţi elibereze o dispensă specială, nimeni n-o să se atingă de X-interceptorul tău.

  Luke se strâmbă, simţind cum cele patru ore de frustrare ameninţau să răbufnească. Patru ore preţioase irosite, iar soluţia tot nu se întrevedea, în timp ce pe Coruscant viitorul Noii Republici se afla într-un echilibru precar.

  — I-ai aflat numele?

  — Nici măcar asta. Toate relaţiile la care am apelat se opresc cam la trei niveluri peste mecanici. Continuu să încerc, dar locul ăsta pare complet dat peste cap.

  — Este firesc în urma unui atac imperial, încuviinţă Luke suspinând.

  Putea să înţeleagă motivul pentru care sluisii îşi stabiliseră priorităţile aşa cum o făcuseră, însă nici pe el nu-l aştepta o călătorie de plăcere. De la Sluis Van până la Coruscant era un zbor de şase zile, iar fiecare oră cu care întârzia însemna o oră în plus pentru consolidarea poziţiei forţelor politice ce încercau să-l răstoarne pe amiralul Ackbar.

  — Mai încearcă, da? Trebuie neapărat să plec.

  — Bineînţeles, zise Wedge. Ştiu că te îngrijorează evenimentele de pe Coruscant, însă nimeni nu poate face mai mult. Nici chiar un Jedi.

  — Ştiu, aprobă Luke fără chef ştiind că Han plecase într-acolo şi că Leia era deja pe Coruscant… Pur şi simplu, detest să stau locului şi să nu mă implic.

  — Şi eu sunt la fel, spuse Wedge coborând puţin tonul. Mai ai totuşi încă o opţiune, nu uita.

  — N-am uitat.

  Era într-adevăr o opţiune în privinţa căreia fusese ispitit să-şi asculte prietenul. Luke nu mai era însă în mod oficial un membru al forţei militare a Noii Republici, iar aici, în şantierele spaţiale, cu forţele Noii Republici aflate încă în alertă totală, Wedge risca să compară în faţa Curţii Marţiale pentru că-şi dăduse X-interceptorul pe mâna unui civil. Consilierul Borsk Fey'lya şi facţiunea sa anti-Ackbar poate că nu s-ar fi sinchisit să acorde o atenţie deosebită unui individ cu rang relativ mic, aşa cum era comandantul brigăzii de vânători spaţiali, dar nu exista nici o siguranţă în privinţa respectivă.

  Desigur, Wedge ştia toate astea mult mai bine decât Luke, ceea ce făcea oferta sa cu atât mai generoasă.

  — O apreciez, îi zise Luke, dar dacă situaţia nu devine cu adevărat disperată, probabil c-ar fi mai bine să aştept repararea navei mele.

  — Cum doreşti. Ce face generalul Calrissian?

  — În linii mari, cam la fel cu X-interceptorul meu. Toţi medicii şi droizii medicali sunt ocupaţi cu tratarea răniţilor din bătălie. Extragerea de fragmente minore de sticlă şi metal dintr-o persoană care nu are hemoragii curente ocupă o poziţie destul de îndepărtată pe lista lor de priorităţi.

  — Fac prinsoare că-i încântat.

  — L-am văzut şi mai fericit, recunoscu Luke. Mă duc să-i mai impulsionez pe medici, iar tu sâcâie birocraţia sluisă. Dacă amândoi o sămpingem destul de tare, poate că ne putem întâlni la mijloc.

  — Aşa-i, chicoti Wedge. Vorbim mai târziu.

  Cu un ultim pârâit de statică, comunicatorul amuţi.

  — Şi baftă, adăugă Luke încetişor.

  Se ridică de la consola publică de transmisiuni, traversă recepţia din Central şi se îndreptă spre coridorul medical. Dacă şi restul echipamentelor sluise fusese la fel de avariat precum comunicaţiile interne, putea într-adevăr să dureze mult până ce cineva dispunea de suficient timp liber ca să monteze două alimentatoare noi de hiperpropulsie într-un X-interceptor civil.

  Totuşi lucrurile nu erau chiar atât de teribile pe cât ar fi putut să fie, decise el, strecurându-se atent prin mulţimile grăbite ce păreau că se îndreaptă în toate direcţiile simultan. Existau câteva nave ale Noii Republici, ale căror echipaje ar fi fost mai doritoare decât sluisii să ocolească puţin legea pentru un fost ofiţer ca Luke. Iar dacă într-adevăr situaţia nu se îmbunătăţea deloc, putea încerca să ia legătura cu Coruscantul, să vadă dacă Mon Mothma n-ar fi putut interveni în vreun fel.

  Dezavantajul soluţiei era că o solicitare de ajutor ar fi lăsat probabil impresia de slăbiciune… nu tocmai un semn bun pe care să-l transmită consilierului Fey'lya.

  Cel puţin aşa i se părea lui. Pe de altă parte, poate, atenţia personală pe care i-ar fi acordat-o conducătoarea Noii Republici putea fi văzută ca un semn de putere şi solidaritate.

  Luke scutură din cap, simţindu-se frustrat. În general, sesizarea ambelor laturi ale unei controverse era o trăsătură utilă pentru un Jedi, totuşi privite astfel maşinaţiunile politice apăreau şi mai obscure decât erau deja. Un alt motiv pentru care el încercase dintotdeauna să lase politica în seama lui Leia.

  Putea doar să spere că sora lui îi va fi egală în acest tip de provocare.

  Aripa medicală era la fel de ticsită ca şi restul uriaşei staţii spaţiale Sluis Van Central, dar cel puţin aici oamenii stăteau aşezaţi sau întinşi, nu alergau în toate părţile. Croindu-şi drum printre scaune şi tărgi plutitoare, Luke ajunse în salonul mare care fusese transformat în sală de aşteptare pentru pacienţii cu prioritate redusă. Cu expresia feţei şi atenţia oscilând între nerăbdare şi plictiseală, Lando Calrissian se afla într-un colţ îndepărtat, apăsând pe piept un desensibilizator medical; cu mâna liberă, balansa un datapad împrumutat. Când Luke apăru, tocmai se strâmba nemulţumit.

  — Veşti proaste? întrebă tânărul.

  — Nu mai proaste decât tot ce mi s-a întâmplat în ultima vreme, răspunse Lando aruncând datapadul pe scaunul gol de alături. Preţul hfrediumului a coborât iarăşi pe piaţă. Dacă nu creşte niţel în următoarea lună, peste cel mult două luni, o să pierd câteva sute de mii.

  — Neplăcut, încuviinţă Luke. Ăsta-i produsul principal al Oraşului Nomad?

  — Unul dintre cele câteva produse principale. Ne-am diversificat suficient pentru ca, în mod normal, să nu ne afecteze prea mult. Problema este că, în ultima vreme, am făcut stocuri de hfredium, aşteptându-mă ca preţul să crească. Acum se comportă taman invers.

  Luke îşi opri un surâs. Era exact comportamentul tipic al lui Lando. Indiferent cât de legal şi respectabil ar fi devenit, bărbatul nu se dădea în lături de la operaţiuni ce comportau asumarea riscurilor.

  — Ei bine, îi spuse, dacă asta te ajută cumva, am veşti bune pentru tine. Deoarece toate navele pe care imperialii au încercat să le deturneze aparţineau direct Noii Republici, nu vom fi nevoiţi să dăm piept cu birocraţia sluisă locală pentru a-ţi recupera cârtiţele-foreze. Va fi suficient să înaintăm o cerere către comandantul militar al Republicii şi le putem scoate de aici.

  Cutele de pe chipul celuilalt se mai neteziră puţin.

  — Asta-i grozav, Luke! îţi sunt realmente recunoscător – n-ai idee prin câte am trecut numai până am făcut rost de forezele alea. Aş fi înnebunit, dacă ar fi trebuit să le înlocuiesc.

  — Ţinând seama de circumstanţe, a fost lucrul cel mai mic pe care l-am putut face. O să mă duc la dispecerat, să văd dacă nu pot accelera niţel lucrurile pentru tine. Ai terminat cu datapadul?

  — Da, poţi să-l iei. Ceva noutăţi cu X-interceptorul tău?

  — Nu prea, zise Luke aplecându-se să ia datapadul de pe scaun. Mi se repetă că va dura cel puţin câteva ore până…

  Simţi modificarea bruscă a aurei lui Lando cu o secundă înainte ca mâna bărbatului să ţâşnească, prinzându-l de braţ.

  — Ce s-a întâmplat? făcu el.

  Lando privea în gol, cu fruntea încruntată de concentrare, şi adulmeca aerul.

  — Unde ai fost? îl întrebă.

  — Am trecut prin recepţie şi m-am dus la o consolă publică de transmisiuni.

  Tânărul îşi dădu brusc seama că Lando nu mirosea aerul, ci mâneca lui.

  — De ce întrebi?

  Lando îi eliberă braţul.

  — Este tutun carababba, vorbi el încetişor. Amestecat cu mirodenii armudu. N-am mai simţit mirosul ăsta de… Ridică ochii spre Luke, se încruntă şi mai mult şi zise: Niles Ferrier. El trebuie să fie!

  — Cine-i Niles Ferrier? întrebă Luke simţind cum bătăile inimii începuseră să i se iuţească.

  Agitaţia lui Lando era contagioasă.

  — Umanoid – voinic şi mai degrabă trupeş. Păr negru, probabil şi barbă, deşi adesea renunţă la ea. Fumează ţigări lungi şi subţiri. În mod sigur fumează – fumul se simte pe tine. Îţi aminteşti să-l fi văzut?

  — Aşteaptă.

  Luke închise ochii şi căută cu Forţa spre interior. Amplificarea memoriei pe termen scurt era una dintre caracteristicile Jedi pe care le învăţase de la Yoda. Imaginile se derulară cu iuţeală înapoi în timp: drumul spre aripa medicală, conversaţia cu Wedge, căutarea unei console publice de transmisiuni…

  Acolo era! Exact aşa cum îl descrisese Lando, trecând la mai puţin de trei metri de el.

  — L-am prins, rosti oprindu-şi imaginea în memorie.

  — Încotro mergea?

  — Hm…

  Derulă din nou memoria pe termen scurt. Vreme de un minut, bărbatul intră şi ieşi din câmpul său vizual, pentru ca, finalmente, să dispară definitiv, când Luke găsise consola de transmisiuni pe care o căutase.

  — Împreună cu alte două persoane se îndreptau spre Coridorul 6.

  Lando apelă schema staţiei pe datapad.

  — Coridorul 6… la naiba! Se ridică, aruncând datapadul şi desensibilizatorul pe scaun. Haide, ar fi mai bine să verificăm chestia asta!

  — Ce să verificăm? întrebă Luke mărind pasul ca să-l prindă din urmă pe Lando care se grăbea prin labirintul de pacienţi ce aşteptau la uşă. Şi, de fapt, cine-i Niles Ferrier?

  — Unul dintre cei mai buni hoţi de nave spaţiale din galaxie. Iar Coridorul 6 duce la o platformă de lucru pentru echipele de reparaţii. Ar fi bine s-ajungem acolo înainte să şterpelească vreo navă de război corelliană sau altceva, şi s-o şteargă cu ea.

  Traversară recepţia şi pătrunseră pe sub arcada etichetată „Coridorul 6”, atât în delicatele carioglife sluise, cât şi în literele pătratice ale bazicii. Spre surprinderea lui Luke, şuvoaiele de oameni care păreau să ticsească tot restul staţiei se reduseseră aici la un simplu firicel. Nu parcurseseră nici o sută de metri pe coridor, când el şi Lando se treziră singuri.

  — Nu ziceai că asta-i una dintre platformele de reparaţii? întrebă el şi, în acelaşi timp, îşi extinse percepţiile Jedi.

  Luminile şi echipamentele din birourile şi atelierele din jur păreau să funcţioneze corespunzător şi simţea câţiva droizi care îşi îndeplineau misiunile. În afara lor însă locul părea pustiu.

  — Ba da, încuviinţă posac Lando. Pe schemă se consemna că mai sunt folosite şi Coridoarele 5 şi 3, totuşi traficul ar trebui să fie suficient pentru ca şi acesta să fie aglomerat. Bănuiesc că n-ai cu tine vreun blaster suplimentar, nu?

  — Nu mai port blastere, clătină Luke din cap. N-ar trebui să anunţăm securitatea staţiei?

  — În nici un caz, dacă vrem să aflăm ce intenţionează Ferrier. Deja ar trebui să fie cuplat la calculatorul staţiei şi la sistemul de comunicaţii – dacă am chema securitatea, ar dispărea şi s-ar da la fund o vreme.

  Trecând pe lângă uşa deschisă a unui birou, Lando aruncă o privire scurtă înăuntru.

  — Asta-i Ferrier, continuă el. Unul dintre trucurile lui favorite este să trimită directive false de lucru, pentru a-i scoate pe toţi din zona în care doreşte să…

  — Stai aşa, îl opri Luke simţind ceva la marginea percepţiei. Cred că i-am găsit. Şase umanoizi şi doi extratereştri, cel mai apropiat la două sute de metri de noi, drept în faţă.

  — Ce fel de extratereştri?

  — Nu ştiu. N-am mai întâlnit niciuna dintre speciile astea.

  — Atenţie la ei. De obicei, Ferrier angajează extratereştri pentru acţiunile violente. Haidem!

  — Poate că ar trebui să rămâi aici, sugeră Luke scoţându-şi sabia de lumină de la centură. Nu ştiu cât de bine te voi putea proteja, dacă se va ajunge la o luptă.

  — Îmi asum riscurile. Ferrier mă cunoaşte şi s-ar putea să împiedic ajungerea la luptă. În plus, am o idee şi vreau s-o testez.

  Ajunseseră la mai puţin de douăzeci de metri de primul umanoid, când Luke simţi modificarea din aura grupului.

  — Ei ştiu că ne apropiem, murmură şi strânse mai bine mânerul sabiei. Vrei să-ncerci să le vorbeşti?

  — Nu sunt sigur, răspunse tot în şoaptă Lando şi întinse gâtul pentru a examina coridorul aparent pustiu din faţă. Ar trebui să ne mai apropiem puţin…

  Apăru ca un licăr de mişcare dinspre o uşă şi o unduire bruscă a Forţei.

  — Jos! lătra Luke, activându-şi sabia.

  Lama alb-verzuie se aprinse cu bâzâit…

  Şi se deplasă aproape de la sine putere, blocând salva de blaster care ţâşnise spre ei.

  — Înapoia mea! îi ordonă tânărul lui Lando, când al doilea fulger sfârâi prin aer spre ei.

  Călăuzite de Forţă, mâinile lui mişcară din nou lama în calea atacului. A treia salvă ricoşă din sabie, urmată de a patra. De la altă uşă, aflată mai departe pe coridor, încă un blaster deschise focul, completându-l pe primul.

  Luke nu se retrase nici un pas, simţind cum Forţa curgea în el şi îi ieşea prin braţe, determinând un efect vizual straniu, de tunel, care proiecta spoturi mentale asupra atacului în sine, păstrând restul în beznă. Pe jumătate ghemuit înapoia lui, Lando era doar o percepţie spectrală în fundul minţii sale; restul oamenilor lui Ferrier se simţeau încă şi mai ceţoşi. Încleştând din dinţi, lăsând Forţa să-i conducă mişcările defensive, tânărul cercetă cu ochii coridorul, alert la noi ameninţări.

  Privea direct în umbra stranie, când aceasta se desprinse de perete şi înaintă.

  Pentru o clipă, tânărului nu-i veni să-şi creadă ochilor. Umbra nu avea textură şi nici caracteristici; nu era decât o formă uşor fluidă, aproape absolut neagră. Era însă reală… şi venea spre el.

  — Lando! răcni el peste salvele blaster. La cinci metri de noi… patruzeci de grade stânga. Ai vreo idee?

  Îşi auzi tovarăşul icnind.

  — N-am mai văzut niciodată aşa ceva. Ne retragem?

  Străduindu-se, Luke comută de la mişcările sale defensive cât de multă concentrare îndrăznea şi o orientă spre umbra care se apropia. Acolo exista ceva… mai precis, era una dintre inteligenţele extraterestre pe care le simţise mai devreme. În cazul acesta făcea parte din grupul lui Ferrier…

  — Stai lângă mine, îi spuse lui Lando.

  Avea să fie riscant, dar, dacă se întorcea şi dădea bir cu fugiţii, nu rezolva nimic. Mişcându-se fără grabă, păstrându-şi postura echilibrată şi în acelaşi timp fluidă, porni direct spre umbră.

  Extraterestrul se opri, în mod limpede surprins că o victimă potenţială avansa în loc să se retragă. Luke profită de ezitarea de moment şi păşi spre peretele coridorului din stânga sa. Primul blaster, ale cărui salve începuseră să se apropie de umbra mişcătoare, urmărind paşii tânărului, încetă brusc focul. Forma umbrei se modifică imperceptibil, lăsând impresia că privise, cumva, peste umăr. Luke continuă spre stânga, atrăgând şi salvele celui de-al doilea blaster către umbră; la rândul ei, arma aceea încetă să mai tragă.

  — Bravo, murmură Lando aprobator. Lasă-mă pe mine.

  Se îndepărtă un pas de Luke şi strigă:

  — Ferrier! Sunt Lando Calrissian! Dacă vrei să-ţi păstrezi întreg amicul, spune-i să se oprească. Acesta este Jedi Luke Skywalker. Tipul care l-a doborât pe Darth Vader.

  Ceea ce, desigur, nu era perfect adevărat. Pe de altă parte, nici nu deforma mult realitatea. La urma urmelor, Luke îl învinsese pe Vader în ultimul lor duel, chiar dacă, de fapt, nu-l ucisese.

  Implicaţiile nu scăpară totuşi indivizilor nevăzuţi de pe coridor. Tânărul le putu percepe îndoiala şi consternarea, şi, când mai ridică puţin sabia, umbra îşi opri înaintarea.

  — Cum ai zis că te cheamă? se auzi un glas.

  — Lando Calrissian. Aminteşte-ţi de operaţiunea ratată de pe Phraetiss, de acum vreo zece ani.

  — N-am uitat-o, mârâi glasul. Ce vrei?

  — Să-ţi propun un târg. Ieşi, ca să putem sta de vorbă.

  După un moment de şovăială, bărbatul voinic din memoria lui Luke păşi dindărătul unei stive de lăzi aflate lângă peretele coridorului; ţigara continua să-i mocnească între buze.

  — Toţi, insistă Lando. Haide, Ferrier, scoate-i pe toţi. Doar nu crezi că-i poţi ascunde de un Jedi?!

  Ochii lui Ferrier se îndreptară scurt spre Luke.

  — Puterile mistice ale cavalerilor Jedi au fost mereu exagerate, pufni el totuşi buzele i se mişcară inaudibil şi, pe când înainta spre ei, cinci oameni şi un extraterestru înalt, slab şi cu elitre verzi insectoide, apărură pe rând din ascunzători.

  — Aşa-i mai bine, încuviinţă Lando ieşind dinapoia lui Luke. Un verpin, nu? arătă el spre extraterestru. Trebuie să recunosc, Ferrier, eşti rapid! N-au trecut nici treizeci de ore de la plecarea imperialilor şi eşti deja la treabă. Însoţit şi de un verpin îmblânzit. Ai auzit de verpini, Luke?

  Tânărul aprobă din cap. Aspectul extraterestrului nu-i era familiar, dar recunoscuse denumirea.

  — Am auzit că ar fi geniali în operaţiunile cu echipamente de înaltă tehnologie.

  — O reputaţie pe deplin meritată, confirmă Lando. Se zice că ei l-ar fi ajutat pe amiralul Ackbar la designul navetei de vânătoare B-interceptor. Ţi-ai schimbat specialitatea, Ferrier? Te ocupi acum de furtul navelor avariate? Sau verpinul tău te însoţeşte numai pentru lovitura asta?

  — Ai pomenit de un târg, replică rece Ferrier. Te ascult.

  — Vreau mai întâi să ştiu dacă ai fost implicat în agresiunea Sluis Van, contraatacă Lando pe acelaşi ton. Dacă lucrezi pentru Imperiu, n-avem ce discuta.

  Unul dintre membrii bandei inspiră încetişor, pregătindu-se de atac. Luke întoarse uşor sabia în direcţia lui, ca semn de avertizare, şi ideea actului de eroism dispăru instantaneu. Ferrier se uită la omul lui, apoi spre Lando.

  — Imperialii, începu el fără chef, au făcut o ofertă generală pentru nave. Îi interesează mai ales navele de luptă. Plătesc o bonificaţie de douăzeci la sută peste valoarea pieţei pentru orice navă de minim o sută de mii de tone capabilă de zbor.

  Lando şi Luke schimbară o privire rapidă.

  — Ciudată solicitare, comentă Lando. Ce s-a-ntâmplat – şi-au pierdut vreo facilitate din şantierele spaţiale?

  — Nu s-au oferit detalii şi eu n-am pus întrebări. Sunt om de afaceri – ofer clientului ceea ce-şi doreşte. Ai venit să încheiem un târg, ori să flecărim?

  — Să încheiem un târg, îl asigură Lando. Ferrier, senzaţia mea este că ai intrat într-un bucluc. Te-am prins în flagrant delict, în timpul încercării de a fura nave de război aparţinând Noii Republici. În plus, am stabilit destul de clar că Luke vă poate face praf pe toţi fără mari bătăi de cap. Ar fi suficient să ţip după securitate şi aţi primi găzduire într-o colonie penală pentru următorii ani.

  Umbra, care rămăsese nemişcată, făcu un pas înainte.

  — Poate că Jedi ar supravieţui, şuieră Ferrier. Nu însă şi tu.

  — Poate că da, poate că nu. Indiferent de acest aspect, nu este genul de situaţie pe care şi-l doreşte un om de afaceri ca tine. Aşa că, uite ce-ţi propun: pleci imediat şi noi te lăsăm să părăseşti sistemul Sluis Van înainte să anunţăm autorităţile.

  — Foarte generos din partea ta, rosti sarcastic Ferrier. Şi ce vrei de fapt? O cotă parte din câştig? Sau pur şi simplu nişte bănişori?

  — Nu vreau banii tăi, clătină Lando din cap. Vreau s-o ştergeţi de-aici.

  — Nu-mi plac ameninţările.

  — Atunci, ia-o ca un sfat prietenesc din partea unui partener vechi. Dar consider-o cu toată seriozitatea.

  Pentru un minut, singurul sunet de pe coridor fu zumzetul slab, de fundal, al unor maşinării îndepărtate. Luke rămase în postura de luptă, căutând să descifreze sentimentele schimbătoare din aura lui Ferrier.

  — Aşa-zisul tău târg ne-ar costa o grămadă de bani, spuse hoţul trecându-şi ţigara în celălalt colţ al gurii.

  — Îmi dau seama, încuviinţă Lando. Şi, crede-mă sau nu, îmi pare rău. Totuşi Noua Republică nu-şi poate permite să piardă nici o navă în clipa de faţă. Ai putea însă face o încercare în sistemul Amorris. Din ultimele mele informaţii, piraţii lui Cavrilhu îl foloseau ca bază de operaţiuni şi ei au nevoie întotdeauna de experţi în întreţinere. Aruncă o privire apreciativă spre umbră şi adăugă: Şi de mercenari.

  Ferrier îi urmări privirea.

  — Îţi place năluca mea, aşa-i?

  — Nălucă? se încruntă Luke.

  — Rasa lor îşi spune altfel, continuă Ferrier, dar eu cred că „năluci” li se potriveşte mai bine. Corpurile lor absorb toată lumina vizibilă, fiind un soi de mecanism de supravieţuire evoluat. Se întoarse spre Luke: Tu ce crezi despre târgul ăsta, Jedi? La urma urmelor, eşti apărătorul legii şi dreptăţii, nu?

  Luke se aşteptase la întrebare.

  — Aţi furat ceva de-aici? replică el. Sau aţi comis alte ilegalităţi, cu excepţia pătrunderii neautorizate în calculatorul de dispecerat al misiunilor în staţie?

  — Am tras şi-n doi şmecheri care-şi băgau nasul unde nu le fierbea oala, se strâmbă Ferrier. Ăia se pun la socoteală?

  — Nu, fiindcă nu i-aţi nimerit, îi reaminti sec tânărul. Aşa că, din partea mea, puteţi să plecaţi.

  — Ce mărinimos eşti! Deci asta-i tot?

  — Da, încuviinţă Lando. Ah, mai vreau şi codul de acces al sintezorului tău.

  Hoţul îl fulgeră cu privirea, dar făcu un gest spre verpinul de lângă el. Fără un cuvânt, extraterestrul înalt şi verzui avansă şi-i întinse două datacarduri lui Lando.

  — Mulţumesc. Perfect! Vă las o oră, ca să decolaţi şi să părăsiţi sistemul, înainte de a da alarma. Drum bun!

  — Mulţumim, şuieră Ferrier. Mă bucur că te-am reîntâlnit, Calrissian. Poate că data viitoare, îţi pot face eu o favoare.

  — Nu uita să-ncerci în Amorris. Pun prinsoare că au cel puţin două nave de patrulare sienare vechi, de care-i poţi scăpa.

  Ferrier nu-i răspunse. În tăcere, grupul trecu pe lângă Lando şi Luke, întorcându-se pe coridorul pustiu, spre recepţie.

  — Eşti sigur că pontul cu Amorris a fost o idee bună? murmură Luke privindu-i cum se îndepărtau. Din afacerea asta, Imperiul se poate alege cu două nave de patrulare.

  — Ai fi preferat să pună mâna pe un crucişător stelar calamarian? replică Lando. Ferrier este probabil destul de bun ca să şterpelească unul. Mai ales, ţinând seama de confuzia generală care domneşte pe aici. Clătină din cap gânditor şi urmă: Mă-ntreb ce se-ntâmplă în Imperiu. Mi se pare o prostie să plăteşti bonificaţii pentru nave uzate, atunci când deţii facilităţile să-ţi construieşti propriile nave.

  — Poate că imperialii au probleme, sugeră Luke dezactivând sabia şi prinzând-o de centură. Sau poate că au pierdut un distrugător spaţial, dar echipajul a scăpat teafăr şi au nevoie de nave.

  — Este posibil, încuviinţă celălalt fără convingere, deşi îmi vine greu să-mi imaginez un accident care ar distruge o navă astfel încât să nu mai poată fi reparată, dar în acelaşi timp fără să ucidă echipajul. De fapt, putem anunţa Coruscantul şi să-i lăsăm pe barosanii de la Contrainformaţii să-şi bată capul.

  — Dacă nu sunt prea ocupaţi cu jocul de-a politica, îi reaminti tânărul.

  Dacă grupul consilierului Fey'lya încerca în acelaşi timp să pună mâna şi pe Contrainformaţiile Militare… Îşi alungă gândul. Nu câştiga nimic dacă-şi făcea griji.

  — Cum procedăm acum? îl lăsăm pe Ferrier o oră, după care le predăm sluisilor codurile sintezorului?

  — Sigur că-i vom acorda lui Ferrier ora promisă, zise Lando privind în lungul coridorului, dar codurile sintezorului sunt altă chestiune. M-am gândit că dacă Ferrier le folosea pentru a-i devia pe mecanici şi lucrători din partea asta a staţiei, le-am putea utiliza şi noi ca să-ţi trecem X-interceptorul în fruntea listei de priorităţi.

  — Aha, exclamă Luke.

  Ştia prea bine că nu era tocmai genul de acţiuni la limita legii în care ar fi trebuit să se implice un Jedi. Totuşi, ţinând seama de circumstanţe… şi de urgenţa situaţiei de pe Coruscant, ocolirea unor reguli se putea justifica în cazul acesta.

  — Când îi dăm drumul?

  — Chiar acum, făcu Lando şi Luke zâmbi auzind uşurarea din tonul şi din aura degajate de bărbat. Era limpede că, pe jumătate, se temuse de obiecţiile morale ale lui Luke vizavi de sugestia sa. Cu niţel noroc, vei fi gata de decolare înainte ca eu să predau chestiile astea sluisilor. Haide, să căutăm o consolă!

  — Permisiunea de asolizare confirmată, Şoimul Mileniului, se auzi din difuzor glasul controlorului de trafic aerian din Palatul Imperial. Ai culoar liber spre Platforma 8. Consilierul Organa Solo te va aştepta acolo.

  — Mulţumesc, răspunse Han coborând nava spre Oraşul Imperial şi privind fără încântare norul negru ce acoperea întreaga regiune ca o ameninţare nedefinită.

  Nu se încrezuse niciodată în prevestiri, dar norii aceia nu-i puteau ridica în nici un caz moralul. Şi pentru că tot venise vorba de moral… Se întinse şi activă intercomul navei.

  — Pregătirea pentru asolizare, anunţă el. Ne apropiem.

  — Mulţumesc, căpitane Solo, replică vocea rigidă şi exactă a lui C-3PO.

  De fapt, era chiar niţel mai rigidă ca de obicei; probabil că se simţea încă lezat în sufletul său… sau în ceea ce juca rolul de suflet la droizi.

  Han închise intercomul, strâmbându-se nemulţumit. Niciodată nu se dăduse în vânt după droizi. Îi utilizase, ocazional, dar numai pentru strictul necesar. C-3PO nu era chiar atât de neplăcut pe cât fuseseră alţii… totuşi, nu petrecuse niciodată şase zile în hiperspaţiu doar în tovărăşia unui droid.

  Se străduise. Se străduise realmente, fie şi din simplul motiv că Leia îl plăcea pe C-3PO şi ar fi dorit ca ei doi să se înţeleagă. Prima zi după plecarea din Sluis Van, îl lăsase pe C-3PO să stea cu el în cabina de comandă, îndurându-i glasul iritant şi încercând din răsputeri să poarte cu el ceva care să semene cu o conversaţie. În a doua zi, se mulţumise să-l lase pe C-3PO să vorbească în majoritate şi petrecuse mult timp lucrând în pasajele de întreţinere, unde era Loc numai pentru o singură persoană. C-3PO acceptase limitarea cu voioşia lui mecanică tipică şi pălăvrăgise din exteriorul chepengurilor de acces în pasaje.

  În după-amiaza celei de-a treia zile; Han îl alungase complet pe droid din preajma sa.

  Leia nu avea să fie încântată când va afla. I-ar fi plăcut însă şi mai puţin, dacă bărbatul ar fi cedat tentaţiei iniţiale de a-l transforma pe droid într-un sett de amortizoare de rezervă.

  Şoimul străbătuse plafonul norilor şi acum putea zări monstruozitatea vechiului palat al împăratului. Virând uşor şi aplecându-se pe o aripă, Han se asigură că Platforma 8 era degajată şi asoliză.

  Probabil că Leia aşteptase sub cupola ce acoperea coridorul de acces al platformei, deoarece ajunse lângă navă chiar pe când Han cobora rampa de acces.

  — Han, rosti ea cu o voce evident tensionată, slavă galaxiei că te-ai întors!

  — Bine te-am găsit, iubito, o întâmpină bărbatul şi o strânse în braţe, grijuliu să nu-i apese prea tare abdomenul tot mai proeminent. Şi eu mă bucur să te revăd.

  Leia rămase câteva clipe îmbrăţişându-l, apoi se desprinse cu blândeţe.

  — Haide de aici.

  Chewbacca îi aştepta la intrarea coridorului, cu arma în bandulieră în poziţie de tragere.

  — Bună, Chewie, îl salută Han şi primi drept răspuns mormăitul wookiee-ului. Mulţumesc c-ai avut grijă de Leia.

  Celălalt mârâi ceva straniu; Han îl privi încruntat, apoi decise că nu era momentul să ceară detalii despre şederea lor pe Kashyyyk.

  — Am scăpat ceva? o întrebă pe Leia.

  — Nu mare lucru, răspunse femeia în vreme ce pătrundeau în palat. După primul val de acuzaţii, se pare că Fey'lya a decis s-o lase mai moale. A convins Consiliul să-i încredinţeze o parte din sarcinile de securitate internă ale lui Ackbar, dar se comportă mai degrabă ca un interimar, decât ca un administrator. A mai făcut unele aluzii, destul de transparente, că ar fi gata să preia rolul de comandant suprem, totuşi n-a întreprins nici o acţiune reală în direcţia asta.

  — Nu vrea să alarmeze pe nimeni, sugeră Han. Şi aşa acuzaţia de trădare adusă lui Ackbar este un hap destul de greu de înghiţit de unii. Dacă ar mai plusa cu altceva, le-ar putea sta în gât.

  — Aşa gândesc şi eu, încuviinţă Leia. Asta ar trebui să ne ofere un răgaz pentru a încerca să vedem ce-a fost chestia aceea cu banca.

  — Chiar aşa, ce se aude-n privinţa asta? Mi-ai spus doar că un control bancar de rutină a descoperit o sumă mare într-unul dintre conturile lui Ackbar.

  — S-a dovedit că n-a fost tocmai un control de rutină. În dimineaţa atacului de la Sluis Van, la banca de cliring de pe Coruscant s-a înregistrat o spargere electronică sofisticată în câteva conturi mari. Anchetatorii au verificat toate conturile deservite de bancă şi au descoperit că, în aceeaşi dimineaţă, în contul lui Ackbar fusese transferată o sumă considerabilă din banca de pe Palanhi. Cunoşti Palanhi?

  — Cine n-o cunoaşte, se strâmbă Han. O planetă micuţă la răscrucea rutelor comerciale, care, din cauza poziţiei, are o părere exagerată despre propria ei importanţă.

  — Dublată de convingerea fermă că, dacă rămâne neutră, ar putea face afaceri cu ambele părţi implicate, pentru propriul ei profit. Oricum, banca de acolo pretinde că banii n-au venit de pe Palanhi ci, probabil, au fost doar transferaţi prin intermediul ei. Deocamdată, oamenii noştri n-au reuşit să treacă de impasul ăsta.

  — Nu ştiu ce mă face să cred că Fey'lya a contribuit cu nişte idei.

  — Nu numai Fey'lya, suspină Leia. El a fost pur şi simplu primul care le-a rostit cu glas tare.

  — Şi a mai câştigat câteva puncte pe seama lui Ackbar. Apropo, pe amiral unde l-au închis? în sectorul vechii închisori?

  Femeia clătină din cap.

  — Pe timpul derulării anchetei, se găseşte în stare de arest la domiciliu. Altă dovadă că Fey'lya încearcă să nu tulbure apele mai mult decât ar fi nevoie.

  — Sau că ştie foarte bine că nu există destule dovezi nici să susţină un jawa subdezvoltat. În afară de chestia asta cu banca, îl mai acuză pe Ackbar de altceva?

  — Doar de cvasi-înfrângerea de la Sluis Van, zâmbi şters Leia. Şi de faptul că Ackbar a fost cel care a trimis navele acolo.

  — Aici are dreptate, încuviinţă Han străduindu-se să-şi reamintească regulamentele vechii Alianţe Rebele privind prizonierii militari.

  Dacă ţinea bine minte, un ofiţer aflat în stare de arest la domiciliu putea primi vizitatori, iar aceştia nu erau supuşi decât unor formalităţi birocratice minore. Deşi era posibil să se înşele în privinţa respectivă, învăţase regulamentele cu pricina pe vremea când acceptase să fie promovat ca ofiţer, după Bătălia pentru Yavin, însă nu le privise niciodată cu seriozitate.

  — Câţi din Consiliu sunt de partea lui Fey'lya? întrebă el.

  — Dacă te referi la cei care sunt complet de partea lui, nu mai mult de doi. În privinţa celor înclinaţi să-l urmeze… asta vei putea judeca şi singur peste un minut.

  Han clipi nedumerit. Pierdut în propriile sale gânduri referitoare la situaţie, nu fusese deloc atent la direcţia în care îl conducea Leia. Acum, tresărind, îşi dădu seama că se afla pe Marele Coridor, care făcea legătura între Sala de Consiliu şi auditoriul Adunării Generale.

  — Stai aşa, protestă el. Acum?

  — Iartă-mă, oftă ea, dar a insistat Mon Mothma. Eşti primul care s-a întors de la Sluis Van după atacul Imperiului şi vor să-ţi pună un milion de întrebări.

  Bărbatul privi coridorul – bolţile înalte şi convolute, ferestrele cu vitralii care alternau cu sculpturile complicate, şirurile de arbuşti scunzi, verde-purpurii ce se întindeau în lungul pereţilor. Se spunea că împăratul proiectase personal Marele Coridor, ceea ce explica probabil motivul pentru care Han detestase dintotdeauna locul acela.

  — Ştiam eu c-ar fi trebuit să-l trimit mai întâi pe C-3PO, mârâi el.

  — Haide, îl prinse de braţ Leia. Inspiră adânc, şi hai să terminăm şi cu asta. Chewie, ar fi mai bine să rămâi afară.

  Aranjamentul obişnuit al Sălii de Consiliu era o versiune la scară mărită a încăperii în care se desfăşurau întrunirile Consiliului Interior: o masă ovală în centru, pentru consilieri, cu rânduri de scaune înşiruite în lungul pereţilor pentru asistenţii şi ajutoarele lor. Azi însă, spre surprinderea lui Han, sala fusese reconfigurată după aspectul giganticului auditoriu al Adunării Generale. Scaunele fuseseră aranjate în şiruri paralele dispuse în amfiteatru, iar fiecare consilier era înconjurat de echipa sa de asistenţi. Pe nivelul cel mai de jos, Mon Mothma stătea singură la un pupitru simplu, semănând cu o profesoară într-o sală de cursuri.

  — A cui a fost ideea asta? şopti Han, în vreme ce cobora alături de Leia pe treptele laterale, îndreptându-se spre scaunul gol aflat lângă pupitru ca o boxă a martorilor.

  — Mon Mothma a dat dispoziţia, dar fac prinsoare că ideea i-a aparţinut lui Fey'lya.

  Han se încruntă. Ar fi fost gata să jure că sublinierea aceea a rolului conducător jucat de Mon Mothma în Consiliu ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi dorit bothanul.

  — Nu mă prind care-i ideea…

  Leia arătă cu bărbia spre pupitru.

  — Oferindu-i lui Mon Mothma centrul atenţiei, îi linişteşte eventualele temeri că el ar plănui să-i ia locul. În acelaşi timp, punându-i laolaltă pe consilieri şi asistenţi, îi izolează pe consilieri unul de celălalt.

  — Am înţeles. E dat naibii îmblănitul nostru, nu?

  — Aşa-i… şi va stoarce tot ce-i convine din incidentul Sluis Van. Ai grijă cum răspunzi.

  Ajungând jos, se despărţiră – Leia se opri în rândul întâi şi se aşeză lângă Winter, iar Han continuă spre Mon Mothma şi boxa martorilor.

  — Vreţi să vă jur pe ceva? întrebă el fără nici un preambul.

  — Nu va fi necesar, căpitane Solo, rosti Mon Mothma cu glas oficial şi uşor încordat. Ia loc, te rog. Consiliul doreşte să-ţi pună câteva întrebări despre evenimentele recente care au avut loc la şantierele spaţiale Sluis Van.

  Han se aşeză, văzând că Fey'lya şi tovarăşii săi bothani se aflau tot pe rândul de jos, ca şi Leia. Nicăieri nu se zărea nici un scaun gol, care să fi semnificat absenţa lui Ackbar, cel puţin nu în faţă, unde ar fi trebuit să stea amiralul. Consilierii, care erau dispuşi conform rangurilor, se părea că-şi schimbaseră locurile, astfel încât să fie cât mai aproape de pupitru. Alt motiv pentru care Fey'lya susţinuse configuraţia aceea, decise Han; în jurul obişnuitei mese ovale, locul lui Ackbar ar fi rămas neocupat.

  — În primul rând, căpitane Solo, începu Mon Mothma, dorim să descrii atacul Sluis Van din punctul dumitale de vedere. Când ai sosit… ce s-a petrecut în continuare… lucruri de felul acesta.

  — Noi am sosit acolo cam imediat după începerea bătăliei, înaintea distrugătoarelor spaţiale. Am recepţionat o transmisiune de la Wedge – Wedge Antilles, comandantul escadrilei Vagabond – care anunţa că în şantiere atacă vânători TIE…

  — O clipă, îl întrerupse Fey'lya cu blândeţe. Cine sunt „noi” în cazul acesta?

  Han privi ochii violeţi, blana moale de culoare crem şi faţa complet inexpresivă a bothanului.

  — Echipajul meu consta din Luke Skywalker şi Lando Calrissian. Fey'lya ştia fără îndoială toate astea şi întrebase numai pentru a-l frâna pe Han. Ah, plus doi droizi. Doriţi numerele lor de serie?

  Un murmur uşor amuzat se răspândi prin sală şi Han avu satisfacţia minoră de a vedea cum blana crem se turteşte niţel.

  — Nu, mulţumesc, răspunse consilierul.

  — Escadrila Vagabond, urmă Han, era angajată în luptă cu un grup de aproximativ patruzeci de vânători TIE şi cincizeci de cârtiţe-foreze furate, care fusese introdus în mod necunoscut mie în şantierele spaţiale. Am ajutat-o împotriva vânătorilor, ne-am dat seama că imperialii foloseau forezele pentru a încerca să deturneze o parte din navele de război care aşteptau să fie încărcate, şi am reuşit să-i oprim. Cam asta a fost…

  — Eşti prea modest, căpitane Solo, vorbi din nou Fey'lya. Conform rapoartelor pe care le-am primit, dumneata şi Calrissian aţi reuşit absolut singuri să dejucaţi schema Imperiului.

  Han se încordă reflex. Se apropia momentul. Era adevărat, el şi Lando opriseră imperialii… dar pentru asta, distruseseră centrii nervoşi a peste patruzeci de nave.

  — Îmi pare rău că am avariat navele acelea, îl privi deschis pe Fey'lya. Aţi fi preferat ca imperialii să le fi capturat intacte?

  Blana bothanului undui uşor.

  — Căpitane Solo, vorbi el pe un ton liniştitor, nu reproşez nimic metodei dumitale de a stopa tentativa de deturnare a Imperiului, indiferent cât de costisitoare s-a dovedit finalmente. Ai acţionat cu ceea ce aveai la îndemână. Ţinând seama de limitările respective, dumneata şi ceilalţi aţi obţinut un succes excepţional.

  Han se încruntă, simţindu-se descumpănit. Fusese sigur că Fey'lya îl va acuza cu vehemenţă, dar, de data aceasta, bothanul îi înşelase aşteptările.

  — Mulţumesc, domnule consilier, rosti neştiind ce altceva să spună.

  — Ceea ce nu înseamnă că tentativa Imperiului şi faptul că a fost cât pe-aici să reuşească n-ar fi importante, zise Fey'lya şi blana îi undui acum în direcţie opusă în timp ce privea prin sală. Dimpotrivă! În cel mai bun caz, ele atrag atenţia asupra unor serioase erori de estimare ale comandanţilor noştri militari. Iar în cel mai rău caz… pot indica trădare.

  Han simţi cum îi zvâcneşte buza. Deci asta era! Fey'lya nu-şi schimbase atitudinea, ci pur şi simplu decisese să nu irosească o asemenea ocazie excepţională pe un individ neînsemnat ca Han Solo.

  — Cu tot respectul, domnule consilier, interveni el iute, cele întâmplate la Sluis Van nu au fost vina amiralului Ackbar. Întreaga operaţiune…

  — Scuză-mă, căpitane Solo, îl întrerupse Fey'lya. Şi cu tot respectul cuvenit dumitale, permite-mi să subliniez că motivul pentru care navele acelea de război se aflau în Sluis Van, vulnerabile şi cu echipaje insuficiente, a fost ordinul emis de amiralul Ackbar.

  — Nu este însă vorba despre trădare, insistă încăpăţânat Han. Ştim deja că Imperiul ne interceptează comunicaţiile…

  — Şi cine este responsabil pentru eşecurile securităţii? ripostă Fey'lya. Repet: vina cade exclusiv pe umerii amiralului Ackbar.

  — Atunci, găsiţi dumneavoastră scurgerea de informaţii, se răsti Han. Cu coada ochiului, o zărea pe Leia făcându-i semne disperate, dar se simţea prea furios ca să-i mai pese dacă era sau nu politicos. Şi dacă tot o faceţi, aş vrea să văd cât de bine v-aţi descurca împotriva unui Mare Amiral imperial.

  Murmurele scăzute de conversaţie care începuseră în sală amuţiră brusc.

  — Poţi te rog să repeţi? interveni Mon Mothma.

  Han se blestemă în gând. Nu dorise să pomenească despre asta nimănui, până nu avea ocazia să verifice direct în arhivele Palatului. Acum însă era prea târziu.

  — Imperiul, murmură el, este condus de un Mare Amiral. L-am văzut eu însumi.

  Tăcerea apăsa ameninţătoare. Mon Mothma îşi reveni prima.

  — Este imposibil, zise ea parcă încercând să se autoconvingă. Nu mai există nici un Mare Amiral.

  — L-am văzut eu însumi, repetă Han.

  — Descrie-l, îi ceru Fey'lya. Cum arăta?

  — Nu este umanoid… cel puţin, nu complet umanoid. Are siluetă aproximativ umanoidă, dar piele albastru-deschis, păr negru-albăstrui şi ochi care strălucesc roşu. Nu ştiu cărei specii aparţine.

  — Ştim totuşi, îi reaminti Mon Mothma, că împăratului nu-i plăceau non-umanoizii.

  Han privi spre Leia. Avea faţa încordată, iar ochii priveau parcă prin el, cu o groază ce o amorţise. Înţelesese ce însemna asta.

  — Purta o uniformă albă, continuă bărbatul. Nici un alt ofiţer imperial n-a purtat aşa ceva. Iar persoana de contact care mă însoţea l-a numit în mod specific „Mare Amiral”.

  — Mi se pare în mod evident că este vorba despre o auto-promovare, pufni Fey'lya. Probabil un amiral obişnuit, sau un Moff care a supravieţuit şi care încearcă să adune în jurul lui rămăşiţele Imperiului. Oricum, nu aceasta este problema imediată.

  — Nu este! explodă Han. Domnule consilier, dacă există un Mare Amiral care-şi face de cap…

  — Dacă există, îl întrerupse ferm Mon Mothma, vom afla în scurt timp cu siguranţă. Până atunci, nu are nici un rost să dezbatem în gol. Secţia Cercetare a Consiliului este însărcinată să analizeze imediat posibilitatea ca un Mare Amiral să mai fie în viaţă. Până la încheierea investigării, vom continua ancheta curentă asupra circumstanţelor atacului Sluis Van.

  Îl privi pe Han, apoi se răsuci şi încuviinţă din cap spre Leia.

  — Consilier Organa Solo, poţi începe.

  *

  Ţeasta trandafirie uriaşă şi bombată a amiralului Ackbar se plecă uşor în lateral, iar ochii rotunzi şi imenşi se rotiră în orbite, într-o expresie calamareană pe care Leia nu-şi amintea s-o mai fi văzut. Surpriză? Sau poate groază?

  — Un Mare Amiral, vorbi el în cele din urmă şi vocea îi sună mai gravă ca de obicei. Un Mare Amiral imperial… Da, asta ar explica într-adevăr multe.

  — Încă nu ştim realmente dacă este un Mare Amiral, îl preveni Leia, aruncând o privire spre expresia împietrită de pe chipul soţului ei.

  În mod clar, Han nu avea nici o îndoială. De fapt, nici ea nu se îndoia.

  — Mon Mothma a ordonat secţiei Cercetare să investigheze.

  — Nu va găsi nimic, scutură Ackbar din cap. Fusese în sfârşit un gest mai uman, dintre cele pe care încerca de obicei să le utilizeze în relaţiile cu oamenii; era un semn bun – se părea că-şi recâştiga echilibrul. Când am smuls Coruscantul de la Imperiu, am examinat în amănunt arhivele imperiale. Acolo nu există decât o listă a Marilor Amirali şi prea puţin despre misiunile lor.

  — Probabil că au fost şterse înainte să se fi retras, opină Han.

  — Sau poate că nici n-au fost consemnate vreodată, sugeră Leia. Nu uitaţi că ei n-au fost doar cei mai capabili şi mai inteligenţi conducători militari pe care i-a putut găsi împăratul, ci şi o parte din planul de aducere a Imperiului sub controlul lui militar mult mai strict.

  — Aşa cum a fost şi proiectul Stelei Morţii, încuviinţă Ackbar. De acord, consilier Organa. Până ce Marii Amirali nu erau complet integraţi atât militar cât şi politic, n-a existat nici un motiv pentru a publica detalii legate de identitatea lor. Dimpotrivă, toate motivele pentru a le tăinui.

  — Prin urmare, o fundătură, concluzionă Han.

  — Aşa se pare. Dacă vom obţine ceva informaţii, ele trebuie să provină din surse curente.

  Leia se întoarse spre Han.

  — Ai menţionat că, atunci când l-ai văzut pe acest Mare Amiral, erai cu o persoană de contact, dar nu ne-ai spus numele ei.

  — Aşa este. N-am făcut-o şi nici nu intenţionez s-o fac. Cel puţin, nu deocamdată.

  Femeia se încruntă la expresia lui impenetrabilă de jucător de sabacc şi-şi extinse toate percepţiile Jedi rudimentare pentru a încerca să-i simtă ţelul şi sentimentele. Nu ajunse însă prea departe. Dacă aş fi avut mai mult timp să exersez, se gândi amărâtă. Iar dacă până atunci Consiliul avusese aproape mereu nevoie de ea, de acum situaţia avea să se complice şi mai mult.

  — În cele din urmă, îl avertiză, Mon Mothma va dori să ştie numele.

  — În cele din urmă, o să i-l spun. Până atunci, va fi micul meu secret.

  — Poate fi folosit ca „pârghie”?

  — Nu se ştie niciodată, zise Han şi o umbră îi traversă chipul. Oricum, numele nu va ajuta cu nimic Consiliul, deocamdată. Probabil că întregul grup s-a ascuns altundeva. Dacă Imperiul n-a dat de urma lui…

  — Nu ştii cum să-l găseşti? întrebă Leia.

  — Am promis c-o să-i scot o navă de sub sechestru, ridică bărbatul din umeri. Pot să încerc chestia asta.

  — Fă tot ce poţi, zise Ackbar. Ai spus că fratele consilierei Organa a fost cu tine la Sluis Van?

  — Da, domnule amiral. Hiperpropulsialui trebuia reparată, dar n-ar fi trebuit să întârzie cu mai mult de două ore faţă de mine. În plus, o privi pe Leia, trebuie să-i ducem nava lui Lando înapoi la Sluis Van.

  Ackbar emise un sunet care aducea cu un fluierat sugrumat; echivalentul calamarean al unui mârâit.

  — Va trebui să auzim mărturia amândurora, rosti el. Şi pe cea a comandantului Antilles. Este vital să aflăm felul în care Imperiul a reuşit să strecoare o forţă atât de mare pe lângă aşa mulţi senzori.

  — Conform raportului preliminar al lui Wedge, spuse Leia, se pare că unităţile de atac se găseau în interiorul unui cargobot a cărui cală figura pe scanări ca fiind goală.

  Ochii lui Ackbar se rotiră în orbite.

  — Goală, sau doar imposibil de citit, aşa cum ar fi fost în cazul unor defecţiuni de senzori sau al unui bruiaj static?

  — Wedge spune că era goală, încuviinţă Han, şi cred că el ştie diferenţa faţă de un bruiaj static.

  — Goală…, repetă Ackbar şi păru că se gârboveşte în scaun. Asta poate însemna doar că Imperiul a construit realmente un ecran funcţional de invizibilitate.

  — Aşa se pare, se încruntă prinţesa. Singura veste bună ar fi că şi ei trebuie să aibă hibe în sistem. Altfel, ar fi putut pur şi simplu să fi extins ecranul de invizibilitate peste toate forţele din Sluis Van şi să fi făcut prăpăd.

  — Nu, clătină amiralul din capul masiv. Cel puţin în privinţa asta nu va trebui să ne facem griji. Prin însăşi natura lui, un ecran de invizibilitate este mai periculos decât ar trebui pentru utilizatorul său. Senzorii unei nave de război camuflate de un asemenea ecran ar fi la fel de inutili ca ai inamicului, obligând-o să zboare aproape orbeşte. Mai rău încă, dacă ar fi activată, inamicul ar putea s-o localizeze pur şi simplu urmărindu-i emisiile propulsiilor.

  — Mda, nu mă gândisem la asta.

  — Ani de zile, urmă Ackbar, au existat zvonuri potrivit cărora împăratul construia un ecran de invizibilitate. Eu unul am dedicat destulă gândire acestei eventualităţi. Totuşi, îşi drese glasul, punctele slabe ne consolează prea puţin. Un ecran de invizibilitate în mâinile unui Mare Amiral ar fi cu adevărat o armă teribilă. El ar găsi modalităţi prin care s-o utilizeze împotriva noastră.

  — Le-a şi găsit deja, mormăi Han.

  — Aşa se pare, făcu Ackbar şi ochii săi pivotară, fixând-o pe Leia. Trebuie să mă scapi de această acuzaţie ridicolă, consilier Organa. Cât mai repede cu putinţă. În ciuda ambiţiei şi încrederii în sine, consilierul Fey'lya nu deţine aptitudinile tactice de care avem nevoie împotriva unei ameninţări de o asemenea magnitudine.

  — Vă vom elibera, domnule amiral, promise Leia dorindu-şi să se simtă realmente atât de încrezătoare pe cât vorbea. Acţionăm chiar acum în direcţia asta.

  Se auzi o ciocănitură şi uşa se deschise înapoia ei.

  — Scuzaţi, vorbi cu glas mecanic răsunător droidul G-2RD masiv. Timpul dumneavoastră a expirat.

  — Mulţumesc, zise femeia şi, suprimându-şi frustrarea, se ridică.

  Dorea cu disperare să fi beneficiat de mai mult timp alături de Ackbar, atât pentru a explora împreună cu el această nouă ameninţare imperială, cât şi pentru a discuta strategiile legale pe care le-ar fi putut folosi în apărarea sa. Însă o discuţie în contradictoriu cu droidul nu i-ar fi adus nimic, ba chiar ar fi riscat revocarea completă a privilegiilor de vizitare. Droizii paznici deţineau asemenea împuterniciri şi mai ales seria 2RD era renumită pentru iritabilitate.

  — Voi reveni în curând, domnule amiral, rosti ea. fie după-amiază, fie mâine.

  — La revedere, consilier Organa, spuse Ackbar, iar după o scurtă şovăială, adăugă: Mulţumesc pentru vizită, căpitane Solo.

  — La revedere, domnule amiral.

  Ieşiră din cameră şi porniră pe coridorul larg, în vreme ce G-2RD se posta în faţa uşii.

  — Cred că nu i-a fost uşor, comentă Han.

  — Ce anume?

  — Să-mi mulţumească pentru vizită.

  Leia se încruntă spre bărbat, dar expresia lui era de completă seriozitate.

  — Termină cu prostiile! Doar pentru că ai renunţat la grad…

  —.mă situează cu numai o treaptă mai sus de trădători, sfârşi el.

  O replică evidentă legată de complexele de persecuţie fulgeră prin mintea femeii.

  — Ackbar n-a fost niciodată ceea ce tu ai numi o persoană sociabilă, preferă ea să spună.

  — Nu-i doar imaginaţia mea, clătină din cap Han. Întreabă-l cândva pe Lando – şi el are parte de acelaşi tratament. Dacă pleci din armată, Ackbar nu dă pe tine nici un scuipat de tauntaun.

  — Trebuie să înţelegi caracterul fundamental al celor de pe Mon Calamari, oftă Leia. Ei n-au fost o rasă războinică, până ce Imperiul n-a început să-i transforme în sclavi şi să le distrugă planeta. Minunatele lor crucişătoare stelare au fost iniţial nave de pasageri, să ştii, pe care noi i-am ajutat să le convertească în nave de luptă. Poate că, de fapt, nu este furios pe tine că l-ai părăsit, ci mai degrabă este vorba despre un sentiment de vinovăţie pe care-l simte faţă de sine şi faţă de poporul lui, fiindcă, pur şi simplu, au intrat în război.

  — Deşi au fost siliţi s-o facă?

  Leia ridică din umeri, stânjenită.

  — Nu cred că există cineva care să intre într-un război fără să aibă sentimentul sâcâitor că trebuie să fi existat şi altă cale. Chiar şi atunci când toate celelalte căi au fost deja încercate şi au dat greş. Ştiu că asta am simţit eu, când m-am alăturat Rebeliunii… şi crede-mă că oameni ca Mon Mothma şi Bail Organa încercaseră totul. Pentru o rasă inerent paşnică de felul calamarienilor, sentimentul trebuie să fi fost şi mai acut.

  — Mă rog… poate, încuviinţă bărbatul fără chef. Aş fi preferat însă ca ei să-şi fi rezolvat singuri dilemele şi să nu ne implice şi pe noi.

  — O fac, îl asigură Leia. Totul este să nu-i zorim.

  Han se opri şi o examină cu atenţie.

  — Nu mi-ai spus încă de ce tu şi Chewie aţi plecat de pe Kashyyyk şi v-aţi întors aici.

  Leia încleştă pumnii. Finalmente, o ştia, trebuia să-i spună soţului ei despre înţelegerea pe care o făcuse cu Khabarakh, totuşi coridoarele publice din Palatul Imperial nu erau locul cel mai potrivit pentru asemenea discuţii.

  — N-avea nici un rost să mai stăm, răspunse ea. A mai fost un atac…

  — Poftim!

  — Linişteşte-te, îl potoli, l-am anihilat. În plus, am făcut nişte aranjamente care ar trebui să mă ferească de necazuri pentru cel puţin două săptămâni. O să-ţi povestesc totul mai târziu, când ne vom găsi într-un loc sigur.

  Simţea ochii lui Han sfredelind-o şi-i intuia bănuiala că nu-i spusese tot adevărul. În acelaşi timp, bărbatul recunoştea la fel de bine ca şi ea pericolul discuţiilor purtate în locuri publice.

  — Bine, murmură el. Sper doar că ştii ce faci.

  Leia se înfioră, concentrându-se asupra gemenilor pe care-i purta în pântece. Atât de puternici, potenţial, cu Forţa… şi în acelaşi timp atât de complet neajutoraţi.

  — Asta sper şi eu, şopti aproape inaudibil.

  JORUS C'BAOTH. OM. Născut în Reitchas, pe Bortras, la 412. calendarul PRE-IMPERIU.

  Luke făcu o grimasă, privind cuvintele ce se derulau pe ecranul calculatorului din Biblioteca Vechiului Senat. Ce anume, se întrebă el, determina noile orânduiri ca printre primele lor edicte să introducă aproape întotdeauna crearea unui sistem de datare nou, care, după aceea, era aplicat tuturor înregistrărilor istorice existente? Imperiul Galactic procedase în felul acesta, la fel ca şi Vechea Republică înaintea lui. Putea doar să spere că Noua Republică nu le va călca pe urme. Istoria era şi aşa destul de greu de urmărit.

  URMEAZĂ UNIVERSITATEA MIRNIC ÎNTRE 65 ŞI 420 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ESTE INSTRUIT JEDI PE KAMPARAS ÎNTRE 250 ŞI 838 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ÎNCEPE INSTRUIREA JEDI PRIVATĂ LA 98 CALENDARUL PRE-IMPERIU CU UN MAESTRU NECUNOSCUT. CAPĂTĂ TITLUL DE CAVALER JEDI LA 36 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ÎŞI ASUMĂ OFICIAL TITLUL DE MAESTRU JEDI LA 44 CALENDARUL PRE-IMPERIU. SFÂRŞIT REZUMAT. DORIŢI DETALII SUPLIMENTARE DESPRE EDUCAŢIE ŞI INSTRUIRE?

  — Nu, răspunse Luke încruntându-se.

  C'baoth îşi asumase titlul de maestru Jedi? Dintotdeauna, avusese impresia că titlul respectiv, ca şi rangul de Jedi în sine, era acordat de restul comunităţii Jedi, că nu te autoproclamai pur şi simplu.

  — Principalele datte din activitatea de Jedi, solicită el.

  MEMBRU AL GRUPULUI DE OBSERVARE A DEMILITARIZĂRII ANDO ÎNTRE 82 ŞI 71 CALENDARUL PRE-IMPERIU. MEMBRU AL COMITETULUI CONSULTATIV SENATORIAL ÎN PRIVINŢA INTERSPECIILOR ÎNTRE 91 ŞI 69 CALENDARUL PRE-IMPERIU. CONSILIER JEDI PERSONAL AL SENATORULUI PALPATINE între 69 ŞI …57.

  — Stop! comandă Luke, simţind un fior rece pe şira spinării. Consilier Jedi personal al senatorului Palpatine? Detaliază activitatea lui C'baoth în serviciul senatorului Palpatine.

  Calculatorul păru că analizează solicitarea, datele nu sunt disponibile, sosi în cele din urmă răspunsul.

  — Nu sunt disponibile, sau sunt secrete?

  Datele nu sunt disponibile, repetă calculatorul.

  Luke se strâmbă, totuşi nu putea face mare lucru deocamdată.

  — Continuă.

  MEMBRU AL FORŢEI JEDI REUNITE PENTRU A SE OPUNE INSURECŢIEI CAVALERILOR JEDI Al ÎNTUNERICULUI PE BPFASSH ÎNTRE 77 ŞI 14 CALENDARUL PRE-IMPERIU. PARTICIPANT LA REZOLVAREA CONTESTAŢIEI LA ASCENDENŢA ALDERAANĂ ÎN 10 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ASISTENT AL MAESTRULUI JEDI TRA'S M'INS ÎN MEDIEREA CONFLICTULUI DIN GOTAL ÎNTRE 18 ŞI 46 CALENDARUL PRE-IMPERIU. NUMIT AMBASADOR PLENIPOTENŢIAR ÎN SECTORUL KAPPYH ÎN 822 CALENDARUL PRE-IMPERIU DE CĂTRE SENAT A JUCAT UN ROL IMPORTANT ÎN CONVINGEREA SENATULUI PENTRU AUTORIZAREA Şi FINANŢAREA PROIECTULUI Zbor în necunoscut. UNUL DINTRE CEI ŞASE MAEŞTRI JEDI DETAŞAŢI LA PROIECT ÎN 75 CALENDARUL PRE-IMPERIU. NU MAI EXISTĂ ÎNREGISTRĂRI DUPĂ PLECAREA PROIECTULUI DE PE YAGA MINOR, LA 44 CALENDARUL PRE-IMPERIU. SFÂRŞITUL DATELOR PRIVIND ACTIVITATEA DE JEDI. DORIŢI ALTE INFORMAŢII?

  Luke se lăsă pe spate în scaun, privi displayul şi-şi muşcă interiorul buzei. Prin urmare, C'baoth fusese cândva consilierul celui care, într-o bună zi, avea să se întroneze împărat, dar participase în acelaşi timp la atacul împotriva cavalerilor Jedi ai întunericului din sectorul Sluis, despre care-i povestise Leia. Unul dintre aceia supravieţuise îndeajuns ca să-l înfrunte pe maestrul Yoda pe Dagobah… Înapoia lui se auzi un pas uşor.

  — Domnule comandant?

  — Salut, Winter, spuse tânărul fără să se întoarcă. Mă căutai?

  — Da, spuse Winter şi se opri lângă el. Prinţesa Leia doreşte să te vadă, după ce termini aici. Indică din bărbie spre display şi-şi trecu degetele prin părul alb şi mătăsos: Alte cercetări Jedi?

  — Aşa ceva, încuviinţă Luke introducând un datacard în fanta consolei. Calculator: copiază înregistrarea completă a datelor despre maestrul Jedi Jorus C'baoth.

  — Jorus C'baoth, repetă Winter gânditor. N-a fost implicat în scandalul privind ascendenţa de pe Alderaan?

  — Aşa consemnează arhivele. Ştii ceva despre asta?

  — Nu mai mult decât oricare alt alderaanean.

  În ciuda controlului strict, o parte din durere i se strecura prin glas, iar Luke se înfioră de empatie. Ştia că, pentru Leia, distrugerea Alderaanului şi pierderea familiei reprezentau o suferinţă majoră, dar care se diminua treptat în ungherele minţii. Pentru Winter, cu memoria ei perfectă şi de neşters, probabil că durerea avea să continue la nesfârşit.

  — Problema era dacă ascendenţa la funcţia de Vicerege trebuia să-i revină tatălui lui Bail Organa, sau altei linii a familiei, continuă Winter. După al treilea balotaj înregistrat la vot, s-a apelat la Senat pentru medierea problemei. C'baoth a făcut parte din delegaţia care a fost trimisă şi care, în mai puţin de o lună, a decis că familia Organa era îndreptăţită la funcţie.

  — L-ai văzut vreodată pe C'baoth?

  Winter căzu pe gânduri.

  — În arhive exista o hologramă de grup, care prezenta întreaga echipă de mediatori, răspunse după o clipă. C'baoth era… mi se pare, de înălţime şi greutate mijlocie. Destul de musculos, de asemenea, ceea ce-mi amintesc că mi s-a părut bizar pentru un Jedi.

  Îl privi pe Luke şi se îmbujoră uşor.

  — Scuză-mă, n-a fost o remarcă depreciativă.

  — Nu-i nici o problemă, o linişti tânărul.

  Era una dintre imaginile eronate pe care o descoperise: deoarece Jedi puteau controla Forţa, oamenii presupuneau pur şi simplu că nu aveau nici un motiv pentru a-şi dezvolta fizicul. Luke însuşi avusese nevoie de câţiva ani pentru ca să aprecieze modalităţile subtile prin care controlul corpului era asociat celui mintal.

  — Altceva? întrebă el.

  — Avea păr sur şi un barbişon scurt, elegant tăiat. Purta mantia cafenie cu tunică albă pe dedesubt, care erau răspândite printre Jedi. Altceva notabil n-am observat.

  — Cât de bătrân părea?

  — Păi… aş zice că avea vreo patruzeci de ani. Să zicem, plus sau minus cinci ani. Vârsta este întotdeauna greu de estimat după o hologramă.

  — Oricum, ar coincide cu datele din arhive, aprobă Luke scoţând datacardul din fantă. Cu condiţia ca datele respective să fi fost corecte… Spuneai că Leia vrea să discute cu mine? se sculă el în picioare.

  — Dacă nu te deranjează. Este în cabinetul ei.

  — Bine. Haidem!

  Părăsiră biblioteca şi porniră pe coridorul transversal care lega sectorul destinat cercetărilor de sălile Consiliului şi Adunării Generale.

  — Ştii ceva despre planeta Bortras? întrebă Luke pe când mergeau. Mai precis, ştii ceva despre longevitatea locuitorilor ei?

  Winter căzu pe gânduri.

  — N-am citit ceva care s-o menţioneze. De ce?

  Luke şovăi; indiferent însă cum ar fi obţinut imperialii informaţii din sanctuarul interior al Noii Republici, Winter era mai presus de asemenea suspiciuni.

  — Dacă acest presupus Jedi de pe Jomark este cu adevărat Jorus C'baoth, atunci ar trebui să aibă peste o sută de ani. Ştiu că există rase care trăiesc mult mai mult, dar el este om.

  — Dintotdeauna, strânse din umeri femeia, există excepţii de la speranţa de viaţă obişnuită a unei rase. Iar mai ales un Jedi poate deţine tehnici care să ajute la lungirea vieţii.

  Era posibil, reflectă Luke. Desigur, Yoda avusese o viaţă lungă – nu mai puţin de nouă sute de ani – şi, ca regulă generală, speciile mici trăiau de obicei mai puţin decât cele mari. Însă de obicei nu însemna întotdeauna; şi după multe ore de investigare a arhivelor, Luke tot nu aflase cărei rase îi aparţinuse Yoda. Poate că o abordare mai bună ar fi fost să încerce să afle cât trăise împăratul.

  — Aşadar crezi că Jorus C'baoth trăieşte? întrebă Winter.

  Luke privi în jur. Ajunseseră pe Marele Coridor, care, din cauza localizării sale, era îndeobşte ticsit cu fiinţe din toate rasele. Astăzi însă era aproape pustiu; doar câţiva oameni şi membri ai altor rase formau grupuleţe conversaţionale, dar se aflau prea departe pentru a-i auzi.

  — Pe Nkllon, răspunse el coborând glasul, am avut un contact mental fugar cu alt Jedi. După aceea, Leia mi-a spus că circulau zvonuri potrivit cărora C'baoth fusese zărit pe Jomark. Nu ştiu ce altă concluzie să trag.

  Winter rămase tăcută.

  — N-ai nici un comentariu de făcut? insistă tânărul.

  — Tot ceea ce este legat de Jedi şi de Forţă depăşeşte experienţa mea personală, înălţă ea din umeri. Nu pot realmente comenta în privinţa asta. Totuşi… Aş spune că impresia pe care am dedus-o despre C'baoth în urma afacerii Alderaan mă face sceptică.

  — De ce?

  — Este doar o impresie, sublinie Winter. Dacă nu m-ai fi întrebat, nici măcar nu ţi-aş fi pomenit despre asta. C'baoth mi s-a părut genul de persoană căreia îi place să fie în mijlocul lucrurilor. Genul care, dacă nu poate să conducă, să controleze sau să ajute într-o situaţie anume, s-ar învârti pe acolo ca să fie totuşi foarte vizibil.

  Treceau acum pe lângă unul dintre arbuştii ch'hala verde-purpurii înşiruiţi în lungul Marelui Coridor, îndeajuns de aproape pentru ca Luke să poată vedea volbura subtilă şi moarată de culoare de sub scoarţa subţire şi transparentă.

  — Cred că se potriveşte cu ce am citit, acceptă el.

  Întinse un deget şi atinse în trecere trunchiul subţire al copăcelului, învolburarea subtilă explodă sub atingerea sa într-o străfulgerare de roşu mânios peste purpuriul blând, culoarea înfăşurându-se în jurul tulpinii aidoma undelor dintr-un bazin cilindric, spiralând iarăşi şi iarăşi, înflorind în sus şi în jos, înainte ca, finalmente, să pălească spre roşu-închis şi să redevină purpurie.

  — Nu ştiu dacă aveai habar, dar se pare că el s-a auto-promovat de la cavaler Jedi la maestru Jedi. Mi se pare un lucru destul de vanitos.

  — Aşa-i, încuviinţă Winter. Deşi, cel puţin la sosirea pe Alderaan, nu părea să fie nici o controversă în privinţa asta. Părerea mea este că o persoană căreia îi place atât de mult să fie în centrul atenţiei nu s-ar fi ţinut complet în afara războiului împotriva Imperiului.

  — Este o observaţie corectă, admise tânărul.

  Se răsuci pe jumătate şi privi ultima nuanţă de roşu destrămându-se pe arbustul ch'hala pe care-l atinsese. Aşa fusese şi contactul cu misteriosul Jedi în vecinătatea planetei Nkllon: scurt, şi apoi dispărut fără urmă. Să nu mai fi fost oare C'baoth în plenitudinea puterilor?

  — Atunci, vorbi el, am alt subiect. Ce ştii despre proiectul Zbor în necunoscut pe care-l pregătise Vechea Republică?

  — Nu mare lucru. A fost o tentativă de căutare a formelor de viaţă extragalactice, dar totul a fost ţinut într-un asemenea secret încât nici un detaliu n-a răsuflat în public. Nici măcar nu sunt sigură dacă proiectul a mai fost lansat.

  — Arhivele aşa consemnează, zise Luke atingând următorul ch'hala şi determinând altă explozie de roşu. Mai afirmă că din proiect făcea parte şi C'baoth. Să fi însemnat asta că era la bordul navei respective?

  — Nu ştiu, recunoscu Winter. Circulau zvonuri potrivit cărora trebuiau să plece câţiva maeştri Jedi, dar nu a existat nici o confirmare oficială. Te gândeşti că de aceea n-a participat la Rebeliune?

  — Este posibil… Desigur, asta ar declanşa alt lanţ de întrebări. De pildă ce s-a întâmplat cu ceilalţi Jedi, şi cum s-a întors el?

  — Cred că există o cale de a afla.

  — Ştiu, încuviinţă Luke atingând ultimul arbust din şir, să plec pe Jomark şi să-l întreb. Cred că va trebui s-o fac.

  Cabinetul lui Leia se afla alături de celelalte birouri ale membrilor Consiliului Interior, dincolo de coridorul transversal care unea Marele Coridor cu sala de întruniri a Consiliului Interior. Luke şi Winter pătrunseră în secretariat şi găsiră un personaj familiar.

  — Salut, C-3PO! exclamă tânărul.

  — Stăpâne Luke, ce bine că te revăd! porni să turuie droidul. Eşti sănătos?

  — Perfect. Apropo, R2-D2 m-a rugat să-ţi transmit salutări dacă te întâlnesc. Este la astroport şi-i ajută pe mecanicii de întreţinere să-mi pună la punct X-interceptorul, dar o să-l aduc diseară. Vă puteţi întâlni atunci.

  — Mulţumesc. C-3PO înclină uşor capul în lateral, ca şi cum şi-ar fi amintit pe neaşteptate că rolul său acolo era de secretar. Prinţesa Leia şi ceilalţi te aşteaptă.

  Atinse tasta de deschidere a uşii interioare şi-i făcu semn:

  — Te rog, intră!

  — Mulţumesc, încuviinţă cu gravitate Luke. Indiferent cât de ridicol ar fi arătat C-3PO în orice situaţie, îşi păstra întotdeauna o demnitate inerentă, căreia tânărul încerca de obicei să-i răspundă în acelaşi fel. Anunţă-ne dacă mai apare altcineva.

  — Bineînţeles.

  În cabinet, Leia şi Han purtau o discuţie în şoaptă deasupra unui display de pe birou. Chewbacca, care stătea lângă uşă cu proiectorul de săgeţi pe genunchi, mormăi un salut când îi zări.

  — Ah, Luke, ridică ochii Leia, îţi mulţumesc că ai venit. Winter, nu mai am nevoie de tine.

  — Da, înălţimea Ta, încuviinţă Winter şi părăsi odaia cu graţia ei obişnuită.

  — Am auzit că ieri ai azvârlit un detonator termic dublu în braţele Consiliului, vorbi Luke spre Han.

  — Am încercat, făcu o grimasă bărbatul. Oricum, nimeni nu m-a crezut cu adevărat.

  — A fost unul dintre cazurile acelea când politica se refugiază în vise; zise Leia. Ultimul lucru pe care ar vrea cineva să-l creadă este că, oarecum, am scăpat din mână unul dintre Marii Amirali ai împăratului.

  — Mie mi se pare mai degrabă refuzul de a crede realitatea, spuse Luke. Sau Consiliul are altă teorie privind felul în care am fost traşi pe sfoară la Sluis Van?

  — Unii consilieri, se strâmbă prinţesa, susţin că acolo a fost mâna lui Ackbar.

  — Aha, deci asta era direcţia planului lui Fey'lya. Până acum nu auzisem nici un detaliu.

  — Deocamdată, Fey'lya îşi ţine cărţile de sabacc aproape de blană, mârâi Han. El pretinde că-ncearcă să fie corect, dar eu cred că pur şi simplu încearcă să nu zgâlţâie toate stabilizatoarele simultan.

  Luke se încruntă. Atât pe chipul prietenului său, cât şi în modul în care-l percepea…

  — Şi încă ceva? întrebă el.

  Ceilalţi doi schimbară priviri.

  — S-ar putea, zise Han. Ai văzut cât de repede l-a atacat Fey'lya pe Ackbar după incidentul Sluis Van? fie că este unul dintre cei mai mari oportunişti din toate timpurile…

  — Ceea ce ştim deja că-i adevărat, interveni Leia.

  —.fie că ştia dinainte ce se va întâmpla.

  Luke se uită spre Leia. Încordarea de pe faţa ei şi din emoţiile pe care le degaja…

  — Îţi dai seama ce spui? şopti el. Acuzi un membru al Consiliului că este agent imperial?

  Aura lui Leia păru că tresare, în timp ce Han nici măcar nu clipi.

  — Ştiu, aprobă bărbatul. El nu-l acuză pe Ackbar de acelaşi lucru?

  — Problema este sincronizarea, Han, vorbi femeia pe un ton de răbdare obosită. Am mai încercat să-ţi explic asta. În clipa de faţă, dacă-l acuzăm pe Fey'lya de ceva, indiferent ce anume, se va părea că încercăm să abatem presiunea existentă asupra lui Ackbar, folosindu-ne de acuzaţii similare. Chiar dacă ar fi adevărat – şi nu cred că este tot ar lăsa impresia unui truc ieftin şi destul de stupid.

  — Poate că tocmai de aceea a fost atât de iute în a-l acuza pe Ackbar, replică Han. Pentru ca să n-o facem noi primii. Te-ai gândit la asta?

  — Da, m-am gândit. Din păcate, nu schimbă situaţia cu nimic. Până nu-l absolvim pe Ackbar, nu putem să-l acuzăm pe Fey'lya.

  — Termină, Leia! Valsul este perfect în lumea politicii, dar aici discutăm despre supravieţuirea Noii Republici.

  — Care s-ar putea dezintegra complet fără să se fi tras un singur foc, replică ea înfierbântată. Recunoaşte, toată chestia asta este ţinută laolaltă cu speranţă şi bandă adezivă. Lansezi câteva acuzaţii nesăbuite – şi jumătate din rasele ce făceau parte din vechea Alianţă Rebelă pot decide să se retragă şi să-şi vadă singure de drumul lor.

  — Pot să spun şi eu ceva? îşi drese glasul Luke.

  Cei doi îl priviră şi tensiunea din odaie se destinse puţin.

  — Da, puştiule, făcu Han, care-i treaba?

  — Cred că suntem cu toţii de acord că, indiferent care i-ar fi planurile sau posibilii sponsori, Fey'lya unelteşte ceva. Poate că ne-ar fi de ajutor să aflăm despre ce-i vorba. Leia, ce ştim despre Fey'lya?

  — Că este bothan, deşi s-a născut şi a crescut în colonia bothană de pe planeta Kothlis, nu pe Bothawui. S-a alăturat Alianţei Rebele imediat după Bătălia pentru Yavin, aducând cu el un grup masiv de conaţionali. Au acţionat în general în Asistenţă şi Recunoaştere, deşi ocazional au participat şi la lupte. Înainte de a se alătura Alianţei, a fost implicat în afaceri interstelare de mare anvergură-livrări, comerţ, exploatări miniere şi altele. Sunt aproape sigură că n-a renunţat la toate, dar nu ştiu în ce domenii mai acttivează.

  — Sunt înregistrate pe undeva?

  Femeia clătină din cap.

  — I-am parcurs dosarul de cinci ori şi am verificat absolut toate referirile pe care le-am putut găsi despre el. Nimic!

  — Atunci, trebuie să începem să săpăm, decise Han. Afacerile tăcute ascund întotdeauna noroi.

  — Este o galaxie mare, îl privi exasperată Leia. Nici măcar nu ştim de unde să începem…

  — Cred că putem găsi un fir, o asigură soţul ei. Ziceai că după Yavin, bothanii au participat la unele lupte. Unde anume?

  — În mai multe locuri, se încruntă Leia. Se răsuci spre calculator şi tastă o comandă: Ia să vedem…

  — Ignoră bătăliile la care au fost trimişi, zise Han, şi acţiunile în care au făcut parte din forţe multispecii. Vreau numai locurile în care un grup de bothani s-a oferit voluntar.

  Din expresia de pe chipul femeii era limpede că nu înţelegea unde voia să ajungă Han, un sentiment cu care Luke era perfect de acord. Cu toate acestea, introduse parametrii fără să comenteze.

  — Ei bine… cred că singurul care ar corespunde este o bătălie scurtă, dar violentă, în vecinătatea lui New Cov, în sectorul Churba. Patru nave bothane au atacat un distrugător spaţial Clasa Victory, care întreprindea raiduri, şi l-au ţinut locului, până le-a venit în ajutor un crucişător spaţial.

  — New Cov, da? repetă Han gânditor. Sistemul ăsta apare undeva prin afacerile lui Fey'lya?

  — Hm… nu, nu apare.

  — Perfect, atunci de acolo începem.

  Leia privi întrebător spre Luke.

  — Am scăpat ceva evident?

  — Termină, Leia, exclamă bărbatul. Singură ai spus că bothanii au evitat războiul real ori de câte ori au putut. N-au atacat un distrugător spaţial Clasa Victory la New Cov doar de distracţie. Protejau ceva.

  — Cred că exagerezi…

  — Poate că da, sau poate că nu. Să presupunem că Fey'lya, nu Imperiul, a introdus banii aceia în contul lui Ackbar. Transferul unui bloc financiar din sectorul Churba, prin Palanhi, ar fi mai simplu decât expedierea din orice sistem ocupat de imperiali.

  — Asta ne readuce la acuzaţia potrivit căreia Fey'lya este agent imperial, îl avertiză Luke.

  — Nu neapărat. Poate că momentul transferului a fost o simplă coincidenţă. Sau poate că un bothan a mirosit intenţiile Imperiului şi Fey'lya s-a gândit să folosească prilejul pentru a-l răsturna pe Ackbar.

  — Tot nu este o dovadă cu care să ne putem prezenta în faţa Consiliului, clătină din cap Leia.

  — Nici n-am de gând s-o fac, zise Han. Vreau să-l iau pe Luke, să mergem pe New Cov şi să verificăm noi înşine. Discret.

  Leia se uită la fratele ei şi o întrebare nerostită i se formă în minte.

  — Aici nu pot fi de nici un ajutor, încuviinţă Luke. Oricum, merită să aruncăm o privire.

  — Bine, oftă ea, dar să fiţi discreţi.

  — Ai încredere în mine, o îmbrăţişă Han, apoi ridică o sprânceană spre Luke. Eşti gata?

  — Acum, imediat? se încruntă tânărul.

  — De ce nu? Leia va asigura aici acoperirea politică.

  Aura femeii pâlpâi şi Luke privi la timp înspre sora lui ca s-o vadă schiţând o grimasă. Ochii ei îl priviră şi-l implorară să tacă. Ce este! o întrebă în minte.

  Nu avea să ştie niciodată dacă ea i-ar fi răspuns, sau nu. De lângă uşă, Chewbacca mormăi întreaga poveste.

  Han se răsuci spre soţia lui, cu gura pe jumătate deschisă.

  — Ce ai promis?

  — N-am avut alternativă, înghiţi ea un nod vizibil.

  — N-ai avut alternativă? Alternativă? Ei bine, îţi ofer eu alternativa – nu te duci!

  — Han…

  — Scuzaţi-mă, se sculă Luke, dar trebuie să văd ce se întâmplă cu X-interceptorul meu. Ne vedem mai târziu.

  — Bine, puştiule, mârâi Han fără să-l privească.

  Luke porni spre uşă. În trecere, privi spre Chewbacca şi-i făcu semn spre secretariat. În mod evident, wookiee-ul ajunsese la aceeaşi concluzie.

  Ridicându-şi corpul masiv, îl urmă pe tânăr afară din odaie.

  Uşa glisă în urma lor, închizându-se, şi, pentru câteva momente, ei rămaseră fixându-se din priviri. Leia rupse prima tăcerea.

  — Trebuie să mă duc, Han, rosti ea încetişor. I-am promis lui Khabarakh că ne vom întâlni. Nu înţelegi?

  — Nu, nu-nţeleg, se răsti bărbatul străduindu-se din răsputeri să-şi înfrâneze furia.

  Teama ce-i răscolise măruntaiele, pe care o simţise după tentativa eşuată de pe Bpfassh, revenise, strângându-i stomacul într-o gheară. Teama pentru siguranţa lui Leia şi a gemenilor pe care-i purta. Fiul şi fiica sa…

  — Ăştia… cum le zice…

  — Noghri.

  — Noghrii ăştia sunt pe urmele tale de două luni. Ai uitat de Bpfassh şi de imitaţia Şoimului cu care au încercat să ne atragă la bord? Sau de atacul de pe Bimmisaari dinainte… au fost la un pas de a ne răpi în mijlocul pieţei! Dacă n-ar fi fost Luke şi Chewie, ar fi reuşit. Tipii ăştia nu se joacă, Leia! Iar tu-mi spui acum că vrei să pleci singură şi să le vizitezi planeta?! La fel de bine te-ai putea preda pur şi simplu Imperiului, ca să nu le mai iroseşti timpul.

  — Nu m-aş duce, dacă aş fi gândit aşa, spuse ea. Khabarakh ştie că sunt fiica lui Darth Vader şi, dintr-un motiv necunoscut, asta pare să fie foarte important pentru ei. Poate că m-aş putea folosi de aspectul ăsta ca să-i smulg din ghearele Imperiului şi să-i atrag de partea noastră. Oricum, trebuie să încerc.

  — Ce-i asta, pufni Han, o nebunie tip Jedi? Luke este şi el mereu plin de nobleţe şi se bagă în toate necazurile posibile.

  Femeia întinse mâna şi-l prinse de braţ.

  — Han… ştiu că-i un risc, dar s-ar putea să fie unica ocazie pe care o vom avea. Noghrii au nevoie de ajutor – Khabarakh a recunoscut-o. Dacă le-aş putea oferi ajutorul acesta, dacă i-aş putea convinge să treacă de partea noastră, ar însemna că vom avea un inamic mai puţin. Şovăi, apoi adăugă: Iar eu n-o să pot alerga întruna.

  — Ce-i cu gemenii?

  Han simţi satisfacţia vinovată de a o vedea crispându-se.

  — Ştiu, încuviinţă ea cutremurată de un fior şi-şi lipi cealaltă palmă de pântece. Dar care ar fi alternativa? Să-i încuiem într-un turnn al Palatului, undeva, înconjuraţi de o gardă de wookiee? Nu vor avea niciodată şansa unei vieţi normale, atâta vreme cât noghrii încearcă să ni-i ia.

  Bărbatul strânse din dinţi. Aşadar, ştia. Până atunci, nu fusese sigur, dar acum nu mai avea îndoieli. Leia ştia că, în tot acest timp, Imperiul urmărise să pună mâna pe copiii ei încă nenăscuţi.

  Şi deşi ştia asta, continua să dorească să plece la întâlnirea cu agenţii Imperiului.

  Rămase privind-o, cercetând trăsăturile chipului acela pe care ajunsese să-l iubească atât de mult de-a lungul anilor, şi-şi reaminti imagini din trecut. Hotărârea tinerească de pe faţa ei, atunci când, în toiul unui schimb de focuri susţinut, smulsese carabina blaster a lui Luke şi le deschisese o cale de ieşire din concasorul de deşeuri de la nivelul de detenţie din Steaua Morţii. Sunetul vocii ei în mijlocul pericolului, în sediul lui Jabba, ajutându-l prin orbirea, tremurăturile şi dezorientarea post-hibernare. Fermitatea înţeleaptă, mult mai matură, vizibilă prin durerea din ochii ei, când, zăcând rănită lângă buncărul de pe Endor, mobilizase totuşi controlul şi capacitatea de a ucide, cu sânge rece, doi soldaţi din trupele de şoc, scăpându-l pe Han.

  Îşi reaminti, de asemenea, înţelegerea dureroasă pe care o avusese tot atunci: că, indiferent cât de mult s-ar fi străduit, el nu va putea niciodată s-o protejeze complet de primejdiile şi riscurile din Univers. Deoarece, indiferent cât de mult ar fi iubit-o – indiferent cât de mult i s-ar fi dăruit – ea n-ar fi putut niciodată să se mulţumească numai cu atât. Viziunea prinţesei se extindea dincolo de el, la fel cum se extindea dincolo de ea însăşi, cuprinzând toate fiinţele din galaxie.

  Iar a o lipsi de asta, prin forţă, sau chiar prin convingere, ar fi însemnat să-i diminueze sufletul. Şi, astfel, s-o lipsească de o parte din ceea ce iubea chiar el.

  — Mă laşi cel puţin să te însoţesc? o întrebă încet.

  Ea ridică palma şi-i mângâie obrazul, surâzându-i în semn de mulţumire prin împăienjenirea ce-i cuprinsese ochii.

  — Am promis că mă voi duce singură, şopti cu glas încordat de emoţie. Nu te teme. N-o să păţesc nimic.

  — Sunt sigură. Bărbatul se sculă brusc: Ei bine, dacă trebuie să pleci, atunci vei pleca. Haide, o să te ajut să pregăteşti Şoimul.

  — Şoimul? Crezusem că pleci pe New Cov.

  — O să iau nava lui Lando. Oricum trebuie să i-o restitui.

  — Dar…

  — Fără discuţii! Dacă noghri ăsta al tău are şi alte gânduri decât să stea de vorbă, vei avea mai multe şanse cu Şoimul decât cu Lady Luck.

  Deschise uşa şi păşi în secretariat.

  Şi încremeni. Direct între el şi ieşire, semănând cu un uriaş nor de furtună îmblănit, Chewbacca îl fulgera din priviri.

  — Care-i treaba? întrebă Han.

  Comentariul wookiee-ului fu scurt, tăios şi la obiect.

  — Ei bine, nici mie nu-mi place, recunoscu deschis Han. Ce vrei să-i fac, s-o încui undeva?

  O simţi pe Leia venind din spate.

  — N-o să păţesc nimic, Chewie, îl linişti ea. Îţi promit.

  Chewbacca mârâi din nou, exprimând apăsat ceea ce credea despre vorbele femeii.

  — Dacă ai vreo sugestie, dă-i drumul, zise Han.

  Deloc surprinzător, wookiee-ul avea una.

  — Iartă-mă, Chewie, murmură Leia, dar i-am promis lui Khabarakh că voi veni singură.

  Chewbacca scutură violent din cap, dezgolindu-şi dinţii, în vreme ce mormăia părerea lui despre ideea respectivă.

  — Nu este încântat, traduse diplomat Han.

  — Am prins esenţa, mulţumesc, răspunse Leia. Uite care-i treaba – şi asta-i valabil pentru amândoi…

  Chewbacca o opri cu un urlet care o făcu să sară o jumătate de metru îndărăt.

  — Ştii ceva, scumpo, interveni Han, cred totuşi că ar trebui să-l laşi să vină cu tine. Cel puţin până la punctul de rendez-vous, adăugă repede sub fulgerul privirii ei. Haide, ştii bine cât de serios privesc wookiee chestia asta cu datoria de viaţă. Oricum ai nevoie de un pilot.

  Pentru o fracţiune de secundă, putu zări contraargumentul evident din ochii ei: era perfect capabilă să piloteze Şoimul şi singură. Dar numai o fracţiune de secundă.

  — Bine, oftă Leia. Cred că Khabarakh nu va avea obiecţii. Însă după ce ajungem la punctul de rendez-vous, Chewie, o să faci ce-ţi spun eu, indiferent dacă-ţi place sau nu. De acord?

  Wookiee se gândi o clipă, apoi mârâi afirmativ.

  — Bine, urmă Leia cu glas uşurat. Să-i dăm drumul atunci. C-3PO?

  — Da, înălţimea Ta, vorbi şovăielnic droidul.

  Pentru prima dată, avusese inteligenţa de a rămâne tăcut înapoia biroului şi de a nu interveni în discuţie. Han decise că era o îmbunătăţire considerabilă faţă de comportamentul său obişnuit. Poate că ar fi trebuit să-l lase pe Chewbacca să se enerveze mai des.

  — Vreau să mă însoţeşti şi tu, zise prinţesa. Khabarakh vorbea destul de bine bazica, dar poate că asta nu-i valabil şi pentru ceilalţi noghri, şi nu vreau să depind de translatorii lor pentru a mă face înţeleasă.

  — Desigur, înălţimea Ta, înclină C-3PO capul uşor pe un umăr.

  — Perfect. Leia se întoarse spre Han şi-şi umezi buzele. În cazul ăsta, n-aş mai pierde timpul.

  Existau un milion de lucruri pe care el i le-ar fi putut spune. Un milion de lucruri pe care dorea să i le spună.

  — Atunci, zise Han în loc de orice altceva, dă-i drumul.

  — Te superi, rosti Mara pe un ton nepăsător în vreme ce termina ultima cablare de pe consola de transmisiuni, dacă-ţi spun că, privit ca ascunzătoare, locul ăsta e jalnic?

  Karrde strânse din umeri, ridicând un pachet senzorial din cutia sa şi aşezându-l pe măsuţă, alături de alte echipamente.

  — Sunt de acord că nu-i Myrkr, încuviinţă el, dar, pe de altă parte, există compensări. Cine s-ar gândi să caute un bârlog de contrabandişti în mijlocul unei mlaştini?

  — Nu mă refer la locul asolizării, spuse femeia şi-şi strecură degetele pe sub mâneca largă a tunicii pentru a-şi rearanja mini-blasterul prins de antebraţul stâng. Mă refer la locul ăsta.

  — Ah, locul ăsta? Karrde privi pe fereastră. Nu ştiu ce să zic. Poate că-i niţel cam public, dar şi pentru asta există compensări.

  — Niţel cam public? îl îngână Mara privind pe fereastră spre şirul rectiliniu de clădiri alb-crem aflat la mai puţin de cinci metri şi la mulţimile de umanoizi şi extratereştri îmbrăcaţi în veşminte viu colorate care forfoteau afară. Asta ţi se pare niţel public?

  — Calmează-te. Când singurele locuri în care poţi locui pe o planetă sunt cinci văi adânci, evident că va exista o oarecare înghesuială. Cei de aici sunt obişnuiţi cu asta şi au învăţat să-şi ofere unul altuia un grad suficient de intimitate. Oricum, chiar dacă ar vrea să tragă cu urechea, n-ar reuşi mare lucru.

  — Ferestrele-oglinzi nu vor opri o sondă senzorială de calitate, îi atrase atenţia Mara. Iar mulţimile înseamnă camuflare pentru spionii imperiali.

  — Imperialii n-au habar unde suntem… sau tu ştii altceva? îi azvârli Karrde o privire stranie.

  Mara se întoarse cu spatele. Deci aşa aveau să fie lucrurile de data asta… Şefii anteriori reacţionaseră cu teamă, mânie sau pur şi simplu duşmănie deschisă faţă de previziunile ei ciudate. Se părea că Talon Karrde avea să recurgă la politeţe.

  — Nu-mi pot activa şi dezactiva intuiţiile ca pe un pachet senzorial, mârâi ea peste umăr. De acum, nu mai pot.

  — Aha, murmură Karrde. Cuvântul ar fi implicat înţelegerea, însă tonul indica altceva. Interesant… Să fie vorba despre reziduul unei instruiri Jedi anterioare?

  Ea se întoarse spre bărbat.

  — Spune-mi despre nave.

  — Poftim? se încruntă el.

  — Navele, repetă Mara. Navele spaţiale de luptă despre care ai avut grijă să nu-i spui Marelui Amiral Thrawn, atunci când ne-a vizitat pe Myrkr. Mi-ai promis că-mi vei spune mai târziu despre ce era vorba. Acum este „mai târziu”.

  Karrde o privi şi un surâs uşor îi flutură peste buze.

  — Bine, spuse el. Ai auzit vreodată de flota Katana!

  Ea fu nevoită să-şi scotocească memoria.

  — Grupul numit şi Forţa întunecată, nu? Două sute de crucişătoare grele din Clasa cuirasat, care au dispărut cu vreo zece ani înainte de Războiul Clonelor. Toate navele erau dotate cu un tip nou de circuit complet de comandă secundară, iar când sistemul n-a funcţionat aşa cum trebuia, întreaga flotă a efectuat un salt în hiperspaţiu şi a dispărut.

  — Cam aşa ceva. Cuirasatele din epoca aceea erau nave cu echipaje ridicol de mari, ajungând fiecare la peste şaisprezece mii de oameni. Circuitele complete de comandă secundară ale navelor Katana au redus echipajele respective la două mii de oameni.

  Mara se gândi la cele câteva crucişătoare din Clasa cuirasat despre care ştiuse.

  — Trebuie să fi fost o echipare costisitoare.

  — Aşa-i. Mai ales că scopul n-a fost exclusiv militar, ci s-a adresat şi relaţiilor cu publicul. Au reproiectat complet cuirasatele, începând de la mobilier şi decor, şi terminând cu învelişul cenuşiu-închis de pe exterior. De altfel, acesta a stat la originea poreclei „Forţa întunecată”, deşi unii au afirmat că se referea la numărul redus al luminilor interioare de care ar fi avut nevoie o navă cu echipaj de două mii de oameni. Oricum, a fost demonstraţia Vechii Republici care să arate cât de eficientă putea fi o flotă cu circuite de comandă secundară.

  — Ce să-ţi zic, mare demonstraţie!

  — De acord, încuviinţă Karrde sec, dar problema n-a fost circuitul de comandă secundară în sine. Arhivele sunt oarecum neclare – fără îndoială, le-au cenzurat cei aflaţi la putere pe atunci – dar se pare că unul sau mai mulţi membri ai echipajelor flotei au contractat un virus stup la una dintre escalele voiajului lor inaugural. Virusul s-a răspândit prin toate cele două sute de nave când era încă în incubaţie, astfel că atunci când s-a declanşat i-a lovit aproape pe toţi simultan.

  Mara se înfioră. Auzise de viruşii stup care decimaseră planete întregi în zilele dinaintea Războiului Clonelor, înainte ca medicina Vechii Republici şi, ulterior, a Imperiului, să afle, finalmente, cum să le vină de hac.

  — Aşadar a ucis echipajele înainte să poată ajunge undeva ca să capete ajutor?

  — Se pare că totul s-a petrecut în numai câteva ore, deşi nu-i decât o ipoteză, dar bazată pe cele mai precise estimări. Ceea ce a transformat dezastrul în fiasco a fost faptul că tipul respectiv de virus avea minunata caracteristică de a-şi înnebuni victimele înainte de a le ucide. Echipajele muribunde au supravieţuit doar atât cât să-şi lege navele împreună prin intermediul circuitelor de comandă secundară… astfel că atunci când comandantul navei Katana a înnebunit şi a decolat, toată flota l-a urmat.

  — Acum îmi amintesc, încuviinţă încet femeia din cap. Se pare că asta a declanşat marea mişcare spre descentralizarea funcţiilor navelor automatizate. Marile şi atotputernicele calculatoare s-au transformat în sute de droizi.

  — Mişcarea respectivă începuse deja, dar fiascoul Katanei a umplut paharul. Oricum, flota a dispărut în adâncurile spaţiului interstelar şi nu s-a mai auzit niciodată de ea. O vreme a ţinut capul de afiş al ştirilor, iar unii dintre membrii mai ireverenţioşi ai mass-media au făcut tot felul de jocuri de cuvinte pe seama poreclei „Forţa întunecată”. Câţiva ani a fost considerată o afacere pe cinste de către echipele de salvatori dotate cu mai mult entuziasm decât inteligenţă. După ce s-a înţeles, în cele din urmă, cât spaţiu vid exista în galaxie în care se pot rătăci două sute de nave, frenezia interesului s-a stins. Oricum, în scurt timp Vechea Republică a avut parte de probleme mult mai grave. Cu excepţia ocazionalilor escroci care mai încercau să-ţi vândă o hartă cu locaţia flotei, nu s-a mai auzit nimic despre ea.

  — Aşa-i. Devenise evident acum încotro se îndrepta Karrde. Tu cum ai descoperit-o?

  — Îmi dau cuvântul că printr-o pură întâmplare. De fapt, abia la câteva zile după aceea mi-am dat seama cu exactitate ce anume descoperisem. Bănuiesc că nimeni altul din echipaj n-a avut habar.

  Privirea bărbatului îşi pierdu focalizarea şi ochii lui se rătăciră în amintiri.

  — S-a întâmplat acum mai bine de cincisprezece ani, rosti cu glas îndepărtat şi şi frecă încetişor degetele mari ale mâinilor încrucişate în faţă. Lucram ca navigator şi specialist în senzori pentru un grup mic, independent, de contrabandişti. Ratasem o încărcare de marfă şi fusesem nevoiţi s-o ştergem, luptându-ne cu două crucişătoare carrackene. Ne-am descurcat, dar fiindcă nu apucasem să termin calculele pentru saltul în hiperspaţiu, am revenit în spaţiul real după o jumătate de an-lumină, ca să recalculez.

  Buza îi zvâcni.

  — Imaginează-ţi ce surpriză am avut, când am descoperit drept în faţa noastră două cuirasate.

  — Inerte în spaţiu?

  — De fapt, nu erau inerte, ceea ce m-a şi derutat la început. Păreau complet funcţionale – luminile exterioare şi interioare erau aprinse, iar scanarea senzorială era în stand-by. Evident, am presupus că făceau parte din grupul cu care tocmai ne luptasem şi căpitanul a ordonat instantaneu un alt salt în hiperspaţiu, ca să ne scoată de acolo.

  — O idee nu tocmai grozavă, murmură femeia.

  — În momentul acela, părea varianta cel mai puţin rea. După cum s-a dovedit ulterior, ne-am înşelat aproape fatal. Ieşind din spaţiul normal, ne-am ciocnit de masa ecranată a unei comete mari, hiperpropulsia principală a explodat şi aproape că a distrus instantaneu nava. Cinci oameni din echipajul nostru au murit pe loc, iar alţi trei au murit din cauza rănilor, înainte de a ne putea târî până la civilizaţie cu hiperpropulsia de rezervă.

  Se lăsă tăcerea.

  — Câţi aţi supravieţuit? întrebă Mara în cele din urmă.

  Karrde îşi focaliză privirea asupra ei şi obişnuitul surâs sardonic îi reveni pe chip.

  — Cu alte cuvinte, cine ar mai putea şti despre flotă?

  — Dacă vrei să-mi reformulezi întrebarea, da.

  — Am fost şase supravieţuitori. După cum ţi-am spus însă, nu cred că vreunul dintre ei şi-a dat seama ce găsisem. De abia când am rederulat înregistrările senzorilor şi am descoperit că în zonă nu se aflau doar cele două cuirasate, am început să am bănuieli.

  — Dar înregistrările însele?

  — Le-am şters. Desigur, după ce am memorat coordonatele.

  Mara încuviinţă din cap.

  — Spui că asta s-a petrecut acum cincisprezece ani?

  — Exact. M-am gândit să mă-ntorc şi să fac ceva cu navele alea, dar n-am avut niciodată timpul necesar pentru o operaţiune ca la carte. Plasarea pe piaţă a două sute de cuirasate nu-i ceva în care să te năpusteşti cu capul înainte, fără o mulţime de pregătiri prealabile. Chiar dacă ai avea cumpărători pentru toate, ceea ce a reprezentat dintotdeauna o problemă.

  — Până acum.

  — Sugerezi să le vând Imperiului? arcui el o sprânceană.

  — Imperiul este interesat de nave de luptă şi oferă o bonificaţie de douăzeci la sută peste preţul pieţei.

  — Crezusem că nu-ţi mai pasă de soarta Imperiului.

  — Nu-mi pasă deloc, dar care ar fi alternativa – să le oferi Noii Republici?

  Bărbatul o privi deschis.

  — Pe termen lung, s-ar putea să fie mai profitabil.

  Mâna stângă a lui Mara se încleştă în pumn şi-şi simţi măruntaiele răscolite de sentimente contradictorii. Detesta să se gândească la faptul că ar fi putut lăsa cuirasatele să cadă în mâinile Noii Republici, succesoarea Alianţei Rebelilor, care-i distrusese viaţa. Pe de altă parte, Imperiul lipsit de împărat era doar o umbră palidă a măreţiei trecute, de abia meritându-şi numele. Ar fi însemnat să arunce mărgăritare în faţa porcilor.

  Sau nu? Cu un Mare Amiral revenit la comanda Flotei Imperiale, poate că acum exista o şansă ca Imperiul să-şi regăsească vechea glorie. Şi atunci…

  — Ce intenţionezi să faci? îl întrebă pe Karrde.

  — Deocamdată, nimic. Practic, este aceeaşi problemă cu care ne-am confruntat în cazul lui Skywalker – Imperiul va fi mai rapid în răzbunare, dacă acţionăm împotriva sa, dar Noua Republică se pare că va câştiga în cele din urmă. Dacă-i dau flota Katana lui Thrawn, nu fac decât să amân inevitabilul. În clipa de faţă, varianta cea mai prudentă este să rămânem neutri.

  — Dacă însă îi dai lui Thrawn cuirasatele, l-ai putea îndepărta de pe spinarea noastră, îi reaminti Mara. Asta ar merita.

  — Haide, fii serioasă, surâse uşor Karrde. Marele Amiral o fi un geniu tactic, dar nu poate fi atotştiutor. Este imposibil să aibă idee unde ne aflăm. Şi cu siguranţă are lucruri mai importante de făcut decât să-şi irosească resursele în urmărirea noastră.

  — De acord, aprobă femeia fără chef.

  Nu putea să nu-şi amintească felul în care, chiar la apogeul puterii sale şi cu o mie de alte griji pe cap, împăratul tot îşi făcuse, frecvent, timp să se răzbune pe cei care-l trădaseră.

  Consola de transmisiuni emise un bâzâit şi Mara se întinse să deschidă canalul respectiv.

  — Da?

  — Lachton, se auzi o voce familiară. Karrde este acolo?

  — Aici sunt. Cum merge cu camuflarea?

  — Aproape am terminat, dar nu mai avem plase disruptive. Mai există?

  — Trebuie să fie ceva într-un depozit. O trimit pe Mara să le scoată. Ai vreun om care să ţi le aducă?

  — Sigur că da, nici o problemă, o să-l trimit pe Dankin – oricum n-are cine ştie ce treabă de făcut în clipa asta.

  — Perfect, vor fi pregătite până ajunge.

  Karrde făcu un gest scurt şi Mara decuplă canalul.

  — Ştii unde-i depozitul 3?

  — Strada Wozwashi, 412, încuviinţă ea. A treia la stânga, apoi a doua la dreapta.

  — Exact. Karrde privi pe fereastră: Din păcate, este încă prea devreme pentru ca vehiculele cu elevatoare repulsor să apară pe străzi. Va trebui să mergi pe jos.

  — Nu-i nici o problemă, abia mai fac puţină mişcare. Două lăzi ajung?

  — Dacă te poţi descurca…

  Karrde o examina din tălpi până în creştet, parcă asigurându-se că aspectul ei se conforma standardelor rishi locale. N-ar fi trebuit să-şi facă griji în privinţa aceea; una dintre primele reguli pe care împăratul i-o repetase obsesiv cu atâta timp în urmă fusese să se contopească cât mai bine cu mediul din jur.

  — Dacă nu, Lachton se va mulţumi şi cu o singură ladă.

  — Bine, ne vedem mai târziu.

  Casa lor făcea parte dintr-un şir de structuri similare dispuse în jurul uneia dintre sutele de piaţete ce presărau valea. Pentru o clipă, Mara rămase în nişa intrării, în afara fluxului permanent de pietoni şi privi împrejur. Prin interstiţiile dintre clădirile cele mai apropiate, putea să vadă părţile îndepărtate ale aşezării, majoritatea clădită din aceeaşi piatră alb-crem atât de îndrăgită de localnici. Pe alocuri, vedea chiar până la marginea oraşului – cele câteva căsuţe cocoţate precar pe versanţii stâncoşi ce se înălţau abrupt către cer, din toate părţile. Ştia că sus pe munţii aceia trăiau triburile aviare ale rishilor băştinaşi care, fără îndoială, priveau în jos cu neîncredere uluită spre creaturile stranii ce aleseseră să trăiască în locurile cele mai inconfortabile, fierbinţi şi umede ale planetei lor.

  Coborând ochii dinspre munţi, Mara cercetă rapid zona din imediata ei apropiere. De cealaltă parte a străzii se ridicau şi mai multe case de care o despărţea obişnuitul flux pietonal ce făcea legătura cu piaţeta din dreapta. În mod automat, privirea îi scană casele, deşi ferestrele erau din oglinzi care făceau aproape imposibil să vadă ceva înăuntru. Tot în mod reflex, examină şi aleile înguste dintre clădiri.

  Pe una dintre ele, spre partea dinapoi a clădirii, de abia vizibilă, se distingea silueta nemişcată a unui bărbat care purta o tunică verde cu model şi o eşarfă albastră.

  Privea către ea.

  Mara trecu cu ochii mai departe, ca şi cum n-ar fi remarcat-o, simţind cum inima îi bubuia în gât. Ieşind din nişă, coti la dreapta spre piaţetă şi se alătură circulaţiei.

  Nu rămase însă mult printre pietoni. De îndată ce ieşi din raza vizuală a necunoscutului misterios, traversă strada, îndreptându-se către şirul de case. Ajunse acolo, cu trei locuinţe mai departe de bărbatul cu tunică verde, se strecură într-o fundătură şi se îndreptă grăbită spre capătul ei. Dacă individul supraveghea cu adevărat sediul lui Karrde, exista posibilitatea de a-l surprinde din spate.

  Ajunse la capătul clădirii, o ocoli… şi descoperi că ţinta îi dispăruse.

  Femeia rămase locului o clipă, privind împrejur şi întrebându-se cum să procedeze în continuare. Nu simţea niciuna dintre furnicăturile insistente ce o determinaseră să plece în ultima clipă din vecinătatea lui Myrkr, dar, aşa cum îi spusese lui Karrde, nu era un talent la care să poată apela oricând dorea.

  Coborî ochii spre solul pe care stătuse bărbatul. În praful subţire ce se adunase lângă colţul clădirii se zăreau urme vagi, lăsând impresia că individul stătuse acolo timp destul pentru ca să se foiască de mai multe ori de pe un picior pe celălalt. La vreo şase paşi depărtare, drept în mijlocul altui petic de praf, se vedea o urmă clar imprimată, indicând spre stânga, dincolo de şirul de case.

  Mara privi în direcţia respectivă şi-şi muşcă uşor buza. Urma fusese plasată acolo în mod deliberat; urmele din praf nu erau niciodată atât de distincte. Avea dreptate. La o sută de metri în faţă, mergând fără grabă prin spatele clădirilor, spre o stradă care unea nordul şi sudul oraşului, se vedea bărbatul cu eşarfă albastră. Era o invitaţie nu tocmai subtilă de a-l urma.

  În regulă, amice, gândi ea pornind după necunoscut. Vrei să intru în joc? I-am dat drumul.

  Se apropiase la vreo nouăzeci de metri de el, când individul ajunse la traficul pietonal şi coti spre nord. O altă invitaţie clară – de data aceasta pentru a se apropia, ca să nu-l piardă.

  Mara nu intenţiona să procedeze însă aşa. Din prima zi petrecută în oraşul-vale, îi memorase topografia şi în mod evident intenţia necunoscutului era s-o atragă spre cartierele industriale mai puţin populate din nord, unde probabil că s-ar fi putut ocupa de ea fără prezenţa stânjenitoare a unor martori. Dacă ar fi putut ajunge acolo prima, ar fi putut inversa situaţia. Îşi verifică blasterul de sub mâneca stângă şi porni pe scurtătura unei alei printre clădirile din dreapta, spre nord.

  Valea se întindea pe o sută cincizeci de kilometri, aproximativ în direcţia est-vest, dar în locul unde se găsea Mara acum lăţimea pe nordsud era de numai câţiva kilometri. Femeia continuă mersul susţinut, corectându-şi permanent traseul, pentru a evita mulţimile şi alte impedimente. Treptat, casele şi magazinele începură să lase loc atelierelor industriale şi, finalmente, Mara aprecie că ajunsese destul de departe. Dacă necunoscutul menţinuse pasul relaxat pentru a nu-şi pierde urmăritoarea, probabil că ea avea destul timp la dispoziţie ca să pregătească o ambuscadă.

  Mai exista, desigur, şi posibilitatea ca el să fi trecut între timp pe alta dintre străzile nord-sud, să fi cotit apoi spre est sau vest, ori chiar să se fi întors complet şi să fi revenit la sediul lui Karrde. Privind însă precaut după colţul unei case, spre strada pe care intrase iniţial individul, Mara constată că imaginaţia lui era la fel de mărginită ca şi tehnicile de supraveghere. Cam pe la jumătatea străzii, bărbatul se ghemuise nemişcat înapoia unui şir de butoaie, cu spatele spre ea; îşi trecuse pe spate eşarfa albastră, ca să nu-l împiedice, şi strângea ceva în mână, probabil o armă. Aşteptând, fără îndoială, ca Mara să intre în cursă. Un amator, gândi ea, strâmbându-se dispreţuitor. Fixându-l cu privirea, fără măcar să se sinchisească să-şi scoată blasterul, dădu colţul şi porni silenţios spre el.

  — Acum te poţi opri, rosti batjocoritor o voce înapoia ei.

  Mara încremeni. Silueta ghemuită înapoia butoaielor nici măcar nu se clintise… şi abia atunci înţelese, cu întârziere, că era prea nemişcată pentru ca să aştepte pur şi simplu în ambuscadă. Ba chiar prea nemişcată ca să fie vie.

  Se întoarse fără grabă, ţinând braţele depărtate de corp. Bărbatul dinaintea ei era de înălţime mijlocie, destul de masiv, cu ochi negri, gânditori. Tunica deschisă lăsa să se întrevadă o vestă antiglonţ uşoară, în mână ţinea, desigur, un blaster.

  — Salut, salut, rânji el. Ce-ntâlnire plăcută! Era şi timpul s-apari… Începusem să cred că te-ai rătăcit.

  — Cine eşti? întrebă Mara.

  — Roşcato, eu pun întrebările aici. Nu c-aş avea nevoie de ele, nici vorbă. Părul tău îmi spune tot ce trebuie să ştiu, îi arătă coama roşuaurie. Ar fi trebuit să scapi de el – să-l ascunzi sau să-l vopseşti. Te dă imediat de gol.

  Mara inspiră precaut, silindu-se să-şi destindă muşchii.

  — Ce vrei de la mine? întrebă, păstrându-şi vocea calmă.

  — Ce vrea orice bărbat, surâse el viclean. Nişte bănuţi.

  — În cazul ăsta, clătină ea din cap, mă tem c-ai ales greşit. N-am la mine decât vreo cincizeci de credite.

  El rânji şi mai larg.

  — Frumoasă-ncercare, roşcato, da-ţi pierzi vremea. Ştiu precis cine eşti. Tu şi-amicii tăi o să mă-mbogăţiţi. Haide – avem treabă!

  Mara nu se clinti.

  — Poate că am putea cădea la înţelegere, sugeră simţind un firicel de transpiraţie pe spinare.

  Avea destulă experienţă ca să nu se lase păcălită de limbajul şi comportamentul lui; indiferent cine ar fi fost, necunoscutul ştia cu exactitate ce anume făcea. Pe de altă parte, blasterul ei rămăsese ascuns sub mânecă şi ar fi fost gata să pună prinsoare că individul nu s-ar fi aşteptat ca o armă atât de puternică să fie atât de mică încât s-o pitească acolo. Faptul că încă n-o percheziţionase părea să confirme asta.

  Indiferent însă cum avea să acţioneze trebuia s-o facă acum, cât timp mai era cu faţa la el. Din nefericire, cu braţele depărtate de corp, nu avea cum să ajungă la armă fără să-şi anunţe intenţiile. Trebuia să-i abată atenţia.

  — O-nţelegere zici? întrebă el leneş. La ce fel de-nţelegere te-ai gândit?

  — Ce fel de înţelegere doreşti? contraatacă Mara.

  Dacă pe jos ar fi existat vreo cutie, ar fi putut să-i dea un şut spre bărbat. În ciuda faptului că strada era acoperită cu destule gunoaie în partea aceasta a oraşului, în preajma femeii nu se găsea însă nimic corespunzător. Cizmele ei scurte erau strâns încheiate în jurul gleznelor şi nu le putea scoate fără ca individul să-şi dea seama. Parcurse rapid inventarul obiectelor pe care le avea asupra ei – nimic de folos.

  Totuşi instruirea intensivă făcută de împărat indusese şi manipularea directă a Forţei, nu numai capacităţile de comunicare la mare distanţă care constituiseră principala ei valoare. Capacităţile acelea dispăruseră în momentul morţii împăratului, reapărând doar aleatoriu şi pentru scurtă durată în anii ce trecuseră de atunci.

  Dar dacă furnicăturile senzoriale şi presimţirile reveniseră, poate că şi puterea revenise…

  — Sunt sigură că pot dubla suma care ţi s-a oferit, zise ea. Poate chiar să adaug ceva peste ea.

  Rânjetul bărbatului deveni răutăcios.

  — Asta chiar că-i o ofertă generoasă, roşcato. Al naibii de generoasă. Mulţi ar accepta-o imediat, sigur că da. Mie însă – şi ridică puţin ţeava blasterului – nu-mi place să dau vrabia din mână.

  — Chiar dacă în felul ăsta te mulţumeşti cu jumătate de bani?

  La doi metri înapoia lui, rezemat de un perete, se afla un maldăr de piese metalice vechi, care aştepta să fie colectat. O ţeavă scurtă dintr-o tubulatură de ecranare părea că se balansează precar pe cutia zgâriată a unui acumulator.

  Încleştând dinţii şi limpezindu-şi gândurile cât putea mai bine, Mara îşi extinse mintea spre ţeavă.

  — P-onoarea mea, vorbi bărbatul, jumătate din ceva e mai bine decât dublu din nimic. Oricum, nu cred că poţi oferi mai mult ca Imperiul.

  Femeia înghiţi un nod. O bănuise din capul locului, totuşi confirmarea îi trimise un fior pe spate.

  — Te-ar surprinde resursele noastre, replică ea.

  Ţeava se clinti niţel, se rostogoli doi milimetri…

  — Nu, nu cred, chicoti individul. Haidem, să-i dăm drumul!

  Mara arătă cu degetul peste umăr spre mortul ghemuit înapoia butoaielor.

  — Ai putea mai întâi să-mi spui ce s-a întâmplat aici?

  — Ce-i de spus? Aveam nevoie de-o momeală şi tipul s-a găsit în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Asta-i tot. Surâsul îi dispăru brusc. Ajunge cu trasul de timp. Întoarce-te şi dă-i drumul… doar dacă nu vrei să mă enervezi şi să mă mulţumesc cu recompensa pentru tine moartă.

  — Nu, murmură ea.

  Inspiră adânc, împingând cu toată puterea de care era în stare, ştiind că aceea era ultima şansă…

  Ţeava căzu înapoia vânătorului de recompense, răsunând înfundat pe sol.

  Individul era cu adevărat un profesionist. Ţeava nici măcar nu atinsese pământul şi el se lăsase într-un genunchi, se răsucise şi deschisese focul, măturând rapid zona dinapoia sa şi căutând în acelaşi timp să descopere intrusul care se furişase acolo. Nu avu nevoie de nici măcar o secundă ca să-şi dea seama că se înşelase şi, cu altă rafală de blaster, se răsuci îndărăt.

  Mara nu avusese însă nevoie de mai mult timp. Salva disperată a blasterului de abia se îndrepta către ea, când îl împuşcă scurt în cap.

  Rămase apoi locului, gâfâind, cu muşchii tremurând de reacţie. După aceea, privind în jur pentru a se asigura că nu apăruse nimeni ca să vadă ce se întâmplase, strecură arma în toc şi îngenunche lângă bărbat.

  Aşa cum se aşteptase, obiectele pe care le purta asupra lui îi spuseră prea puţine. Un paşaport – probabil fals – pe care figura numele Dengar Roth, două încărcătoare de rezervă pentru blaster, un cuţit cu lamă vibratorie, un datacard şi un datapad, plus bani, atât locali cât şi imperiali. Îndesând paşaportul şi datacardul într-un buzunar, Mara lăsă arma şi banii, apoi se sculă în picioare.

  — Asta ţi-i dublul din nimic, murmură ea privind cadavrul. Bucură-te de el!

  Întoarse ochii spre ţeava care-i salvase viaţa. Avusese dreptate. Zvâcnirile de putere reveniseră, ca şi presimţirile. Ceea ce însemna că visele n-aveau să mai întârzie mult.

  Blestemă în şoaptă. Dacă veneau – veneau, iar ea nu putea decât să le îndure. Deocamdată, avea de rezolvat alte probleme, mult mai urgente.

  Privind pentru ultima dată în jur, porni spre casă.

  Karrde şi Dankin o aşteptau; ultimul dintre ei, plimbându-se nervos, înainte şi înapoi.

  — În sfârşit! exclamă, când ea apăru prin uşa din spate. Unde naiba…?

  — Avem probleme, îl întrerupse Mara.

  Îi întinse lui Karrde paşaportul lui Dengar Roth şi trecu pe lângă cei doi bărbaţi, intrând în camera mare de transmisiuni, care încă nu fusese complet echipată. Dădu la o parte o ladă cu cabluri, găsi un datapad şi inseră cardul.

  — Ce fel de probleme? o urmă Karrde.

  — Vânători de recompense, răspunse femeia întinzându-i datapadul.

  În centrul displayului, sub numărul 20.000 scris cu caractere mari, se afla chipul lui Karrde.

  — Probabil că suntem toţi aici, urmă ea. Cel puţin toţi despre care ştia Marele Amiral.

  — Prin urmare, acum valorez 20.000, murmură Karrde examinând rapid conţinutul cardului. Sunt măgulit.

  — Asta-i tot ce ai de comentat?

  — Ce-ai vrea să comentez? Că tu ai avut dreptate şi că eu am greşit în privinţa interesului pe care ni-l poartă Imperiul?

  — Nu mă preocupă cui aparţine vina. Mă interesează ce vom face în continuare.

  Karrde privi iarăşi datapadul şi un muşchi îi tresări scurt sub pielea maxilarului.

  — Vom face singurul lucru care este prudent. Mai exact, ne vom retrage. Dankin, intră pe frecvenţa sigură şi spune-i lui Lachton să înceapă să demonteze camuflarea. După aceea, anunţă-i pe Chin şi echipa lui să plece şi să împacheteze echipamentele din depozite. Tu poţi rămâne ca să mă ajuţi pe mine şi pe Mara. Dacă este posibil, vreau ca până la miezul nopţii să plecăm de pe Rishi.

  — Am înţeles, zise Dankin începând să introducă deja codurile de criptare în consola de transmisiuni.

  Karrde înapoie datapadul lui Mara.

  — Să-ncepem treaba.

  — Ce se va întâmpla, întrebă ea, când nu vom mai avea baze de rezervă?

  — Nu renunţăm la cuirasate de frica ameninţărilor, murmură bărbatul. Nici pentru Thrawn, nici pentru altcineva.

  — Putem fi nevoiţi…

  — Putem alege s-o facem, o corectă el şi privirea i se înăspri. Poate că nu vom fi nevoiţi niciodată. E clar?

  Mara făcu o grimasă.

  — Mda.

  — Bine, încuviinţă Karrde şi privi către Dankin care vorbea cu rapiditate în comunicator. Avem multe de făcut. Să-i dăm drumul!

  Mara ar fi fost gata să pună prinsoare că nu-şi puteau reasambla echipamentul în mai puţin de douăzeci şi patru de ore. Spre uşoara ei surpriză, echipele împachetară totul şi fură gata de plecare la numai o oră după miezul nopţii locale. Cu câteva atenţii corespunzător de generoase pentru cei de la astroport, la o oră după aceea plecaseră de pe Rishi şi efectuaseră saltul în hiperspaţiu.

  Şi mai târziu, în aceeaşi noapte, pe când Karrde Nesupusul gonea prin împestriţarea hiperspaţiului, visele reîncepură.

  Din depărtare păruse un crucişător Bulk standard: vechi, lent, cu minim de armament, şi cu puţine calităţi în luptă, cu excepţia mărimii sale. Dar ca în cazul atâtor maşini de război, aparenţa se dovedi înşelătoare şi dacă Marele Amiral Thrawn n-ar fi fost pe puntea Himerei, Pellaeon ar fi trebuit să admită că el ar fi fost luat puţin prin surprindere.

  Însă Thrawn fusese pe punte şi recunoscuse imediat improbabilitatea ca strategii Rebeliunii să fi pus un convoi aşa important sub protecţia unei nave atât de slabe. De aceea când din calele crucişătorului Bulk irupseseră trei escadrile complete de vânători stelari A-interceptori, navetele TIE ale Himerei se aflau deja în spaţiu şi replicau atacului.

  — Interesantă tactică, comentă Thrawn când interstiţiul dintre Himera şi convoiul rebelilor începu să fie brăzdat de fulgerele laserelor, chiar dacă nu cu adevărat novatoare. Ideea de a transforma crucişătoarele Bulk în purtătoare de vânători a fost propusă cu peste douăzeci de ani în urmă.

  — Nu-mi amintesc să fi fost implementată vreodată, rosti Pellaeon, simţind o undă de nelinişte pe când privea displayurile tactice.

  A-interceptorii erau mai rapizi chiar decât blestemaţii de Xinterceptori şi nu era deloc sigur cât de bine aveau să se descurce vânătorii săi TIE.

  — A-interceptorii sunt vânători excelenţi, vorbi Thrawn parcă citindu-i gândurile, totuşi au unele limite. Mai ales în condiţiile de aici – asemenea aparate de foarte mare viteză sunt mai potrivite pentru raidurile de hărţuire decât pentru escortări. Dacă le sileşti să rămână lângă un convoi, le neutralizezi în mare măsură avantajul vitezei. Arcui o sprânceană negrualbăstruie spre căpitan şi adăugă: Poate că vedem care sunt rezultatele îndepărtării amiralului Ackbar din funcţia de comandant suprem.

  — Poate că da.

  Interceptorii TIE păreau într-adevăr că fac faţă A-interceptorilor, cât despre Himera ea nu avea probleme cu crucişătorul Bulk. Dincolo de frontul bătăliei, restul convoiului încerca să se adune laolaltă, de parcă asta i-ar fi folosit la ceva.

  — Totuşi oamenii lui Ackbar continuă să fie la conducere. Asta-i evident.

  — Am mai purtat discuţia aceasta, căpitane, răspunse Thrawn şi glasul i se aspri uşor. Plantarea unor dovezi incontestabile împotriva lui Ackbar l-ar fi distrus mult prea repede. Atacul mai subtil va avea acelaşi efect de neutralizare şi în acelaşi timp va trimite unde de nesiguranţă şi confuzie prin întregul sistem politic al Rebeliunii. În cel mai rău caz, îi va distrage şi slăbi pe rebeli, exact în momentul când vom lansa campania Muntele Tantiss. În cel mai bun caz, ar putea distruge întreaga Alianţă. Ackbar însuşi poate fi înlocuit, căpitane, dar nu şi balanţa politică delicată pe care şi-a creat-o Rebeliunea.

  — Înţeleg toate acestea, domnule amiral, mormăi Pellaeon. Îngrijorarea mea este legată de presupunerea dumneavoastră că ne putem bizui pe bothanul acela din Consiliu că va împinge lucrurile atât de aproape de teoreticul punct de destrămare.

  — Le va împinge, nu te teme, surâse sardonic Thrawn şi privi spre bătălia care ilumina cerurile în jurul convoiului inamic. Am petrecut multe ore studiind arta bothană şi înţeleg destul de bine rasa aceasta. Nu există nici cea mai mică îndoială – consilierul Fey'lya îşi va juca perfect rolul. Atât de perfect, de parcă noi înşine i-am fi manevrat sforile.

  Apăsă o tastă de pe consolă.

  — Bateriile tribord: una dintre fregatele din convoi adoptă poziţie de atac. Presupuneţi că este înarmată şi trataţi-o în conformitate. Escadrilele A-2 şi A-3, deplasaţi-vă ca să protejaţi flancul până la neutralizarea fregatei.

  Bateriile şi comandantul brigăzii TIE confirmară ordinul şi o parte din fulgerele laser începură să urmărească fregata.

  — Şi ce se va întâmpla dacă Fey'lya câştigă? insistă Pellaeon. Vreau să zic, dacă va câştiga repede, înainte ca toată această confuzie politică să aibă posibilitatea să se domolească. Conform analizei pe care aţi făcut-o rasei, orice bothan care s-a ridicat la o poziţie ca a lui trebuie să fie extrem de inteligent.

  — Inteligent, da, însă nu neapărat într-un mod periculos pentru noi. Desigur, va trebui să aibă calităţi de supravieţuitor, totuşi genul acela de abilitate verbală nu se traduce necesarmente în competenţă militară. De fapt, strânse din umeri Thrawn, o victorie a lui Fey'lya nu va face decât să prelungească situaţia neplăcută a inamicului. Ţinând seama de sprijinul pe care Fey'lya şi l-a cultivat printre militarii Rebeliunii, politicienii vor trebui să traverseze altă înfruntare polarizantă, când îşi vor da seama de eroare şi vor încerca să-l înlocuiască.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon înăbuşindu-şi un suspin.

  Era genul de subtilitate încâlcită cu care nu se simţise niciodată în largul său. Spera pur şi simplu că Marele Amiral avea dreptate în privinţa câştigurilor potenţiale; ar fi fost penibil pentru Contrainformaţii să fi reuşit o manevră bancară atât de strălucită, pentru ca să nu se aleagă cu nimic valoros de pe urma ei.

  — Crede-mă, căpitane, îi întrerupse Thrawn grijile. Îndrăznesc să afirm că irosirea eforturilor politice a şi început deja. Aliaţii cei mai loiali lui Ackbar n-ar părăsi Coruscantul în acest moment critic, decât pentru a căuta cu disperare dovezi care să-l absolve.

  — Credeţi că Solo şi Organa Solo au pornit spre sistemul Palanhi? se încruntă Pellaeon.

  — Bănuiesc că numai Solo, îl corectă Thrawn gânditor. Mai mult ca sigur că Organa Solo şi wookiee-ul încearcă în continuare să găsească un loc unde să se poată ascunde de noghrii noştri. Însă Solo va pleca spre Palanhi, ferm convins că urma duce prin sistemul acela. Acesta este motivul pentru care Capul Morţii a pornit chiar acum într-acolo.

  — Înţeleg, murmură căpitanul care văzuse ordinul respectiv în jurnalul navei şi se întrebase asupra motivului pentru care Marele Amiral retrăgea din luptă unul dintre cele mai bune distrugătoare spaţiale. Sper că se va ridica la înălţimea misiunii. Solo şi Skywalker s-au dovedit dificil de prins în trecut.

  — Nu cred că Skywalker va merge pe Palanhi, replică Thrawn şi expresia îi deveni oarecum acră. Stimatul nostru maestru Jedi se pare c-a estimat corect situaţia. Skywalker a decis să facă o vizită pe Jomark.

  — Sunteţi sigur, domnule amiral? N-am văzut nimic de la Contrainformaţii în direcţia aceasta.

  — Informaţia nu provine de la Contrainformaţii, ci de la sursa Delta.

  — Ah, exclamă Pellaeon simţind că propria sa expresie se înăsprise.

  Secţiunea Contrainformaţii a Himerei îl sâcâia de luni întregi să afle cu exactitate ce era sursa Delta care-i furniza Marelui Amiral informaţii atât de clare şi precise, chiar din inima Palatului Imperial. Deocamdată, Thrawn nu spusese decât că sursa Delta era bine implementată şi că informaţiile obţinute prin intermediul ei trebuiau considerate absolut corecte.

  Contrainformaţiile nu izbutiseră nici măcar să afle dacă sursa Delta era o persoană, un droid, sau un sistem de înregistrare exotic, capabil cumva să eludeze securitatea rebelilor, care scana Palatul la fiecare oră. Secţiunea era extrem de iritată şi Pellaeon trebuia să admită că nici lui nu-i făcea plăcere să fie ţinut în beznă. Thrawn activase însă personal sursa Delta şi anii lungi de etichetă nescrisă în asemenea privinţe îi confereau dreptul de a-i păstra confidenţialitatea, dacă o dorea.

  — Sunt sigur că C'baoth va fi încântat s-o afle, rosti el. Presupun că doriţi să-i comunicaţi personal vestea cea bună.

  Crezuse că-şi ascunsese destul de bine iritarea faţă de C'baoth, dar se părea că se înşelase.

  — Eşti încă nemulţumit pentru cele întâmplate la Taanab, rosti Thrawn întorcându-şi ochii spre bătălie.

  În mod evident, nu fusese o întrebare.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă rigid Pellaeon. Am examinat din nou înregistrările şi există o singură concluzie posibilă. În mod deliberat, C'baoth a ignorat planul de bătălie al căpitanului Aban – a ajuns până în punctul de a nu executa un ordin direct. Nu-mi pasă cine este C'baoth, sau dacă s-a simţit ori nu justificat. A fost un act de răzvrătire.

  — Ai perfectă dreptate. Să-l dau afară complet din serviciul imperial, sau pur şi simplu să-l retrogradez în funcţie?

  — Am vorbit serios, domnule amiral.

  — Iar eu sunt la fel de serios, căpitane, replică Thrawn cu glas tăios. Ştiu prea bine care este miza. Dacă vrem să învingem Rebeliunea, trebuie să folosim toate armele pe care le avem l'a dispoziţie. Capacitatea lui C'baoth de a îmbunătăţi coordonarea şi eficienţa de luptă a unităţilor noastre este una dintre acele arme, dar dacă el nu poate respecta disciplina şi protocolul militar, atunci vom stabili pentru el alte regulamente.

  — Şi ce se va întâmpla, atunci când acele „alte” regulamente se vor întoarce împotriva noastră? La Taanab a ignorat un ordin direct… poate că data viitoare vor fi două ordine. După aceea trei, patru – până ce, finalmente, va face aşa cum îi place lui, ignorând complet Imperiul. Ce-l va putea opri?

  — Pentru început, ysalamirii, îi reaminti Marele Amiral.

  Arătă spre bizarele cadre tubulare răspândite pe punte, în jurul cărora se încolăceau creaturi lunguieţe şi îmblănite. Fiecare ysalamir crea în Forţă o bulă în care nu aveau efect niciunul dintre trucurile Jedi.

  — La urma urmelor, preciză el, de aceea se află aici.

  — Perfect, dar pe termen lung…

  — Pe termen lung, eu îl voi opri, îl întrerupse Thrawn şi atinse o tastă de pe consolă. Escadrila C-3, atenţie la flancul din zenitul babordului! Pe fregata aceea există o turelă care poate fi o capcană-ciorchine.

  Comandantul se conformă şi interceptorii TIE virară. Peste o secundă, cu o jumătate de bătaie de inimă prea târziu, turela explodă brusc, proiectând în toate direcţiile o grindină pârjolitoare de grenade de şoc. Ariergarda escadrilei fu atânsă de marginea florii de foc şi se destrămă într-o explozie secundară. Restul navetelor, aflat în afara razei de acţiune, scăpă nevătămat.

  Thrawn îşi întoarse ochii sclipitori spre Pellaeon.

  — Îţi înţeleg grijile, căpitane, vorbi el încet. Ceea ce nu reuşeşti să înţelegi, ceea ce n-ai reuşit niciodată să înţelegi, este că un individ cu instabilităţile mintale şi emoţionale ale lui C'baoth nu poate fi niciodată o ameninţare pentru noi. Este adevărat, el deţine multă putere şi poate să producă, în orice moment, distrugeri importante oamenilor şi echipamentelor noastre. Dar prin însăşi natura sa, este incapabil să folosească puterea aceea pe o durată prelungită. Concentrarea, focalizarea, gândirea pe termen lung – acestea sunt calităţile care deosebesc un războinic de un simplu luptător. Calităţi pe care C'baoth nu le va avea niciodată.

  Pellaeon încuviinţă apăsat. Tot nu era convins, dar în mod clar nu avea sens să insiste. Oricum, nu deocamdată.

  — Da, domnule amiral, spuse, apoi ezită şi continuă: C'baoth va dori să ştie ce se întâmplă cu Organa Solo.

  Ochii lui Thrawn fulgerară, dar Pellaeon ştia că iritarea nu era direcţionată spre el.

  — Îi vei spune maestrului C'baoth că am decis să le permit noghrilor o ultimă şansă s-o găsească şi captureze. După ce terminăm aici, le voi transmite eu mesajul respectiv. În mod personal.

  Căpitanul privi din nou spre intrarea punţii, unde Rukh, bodyguardul noghri, menţinea obişnuita sa atenţie tăcută.

  — Convocaţi comandourile noghri? întrebă el, stăpânindu-şi un fior.

  Mai participase la o asemenea convocare şi nu-l încânta să revadă o sală plină cu asasini tăcuţi, cu piele cenuşie.

  — Cred că situaţia a depăşit momentul unei simple convocări, răspunse rece Thrawn. Anunţă Navigaţia să pregătească un curs din punctul de rendez-vous spre sistemul Honoghr. Cred că întregii populaţii noghri trebuie să i se reamintească pe cine slujeşte.

  Privi bătălia de pe videcran, apoi atinse o tastă de pe consolă.

  — Comanda TIE: rechemaţi toţi vânătorii în navă. Navigaţia: începeţi calculele pentru revenirea la punctul de rendez-vous.

  Pellaeon privi videcranul şi se încruntă. Crucişătorul Bulk modificat şi fregata erau ca şi pierdute, totuşi convoiul rămăsese în general neafectat.

  — Îl lăsăm să ne scape din mână?

  — Nu este necesar să-l distrugem. Pentru moment, eliminarea forţelor lor defensive constituie o lecţie adecvată.

  Marele Amiral apăsă altă tastă şi între cele două console de comandă apăru holograma tactică a sectorului galactic în care se găseau. Liniile albastre marcau principalele rute comerciale ale Rebeliunii, iar liniile roşii pe cele care fuseseră atacate de forţele imperiale în ultima lună.

  — Atacurile noastre nu sunt simple hărţuieli, căpitane. După ce acest grup va povesti ce i s-a întâmplat, toate viitoarele convoaie plecate din Sarka vor solicita îmbunătăţirea protecţiei. După mai multe asemenea atacuri, Rebeliunea va avea de ales între a-şi bloca o mulţime de nave în misiuni de escortă, sau a abandona practic livrarea de marfă prin sectoarele de graniţă. În ambele cazuri, va suferi un dezavantaj serios atunci când vom lansa campania Muntele Tantiss. Economie şi psihologie, rânji Thrawn. Deocamdată, cu cât mai mulţi supravieţuitori civili vor răspândi povestea puterii imperiale, cu atât va fi mai bine. Ulterior, vom avea timp să ne ocupăm şi de distrugeri.

  Se uită de la consolă la videcran.

  — Apropo de puterea imperială, avem ceva noutăţi legate de achiziţia de nave?

  — În ultimele zece ore, la bazele imperiale au mai sosit cinci nave de luptă. Cea mai mare este un vechi galion spaţial, totuşi este un început.

  — Ne va trebui mai mult decât un început, căpitane, observă Thrawn întorcând capul pentru a privi interceptorii TIE care reveneau la bord. Noutăţi despre Talon Karrde?

  — Nimic, după informaţia de pe Rishi, răspunse Pellaeon apelând jurnalul cuvenit în căutarea unei actualizări. Vânătorul de recompense care ne-a trimis-o a fost ucis la scurt timp după aceea.

  — Menţine presiunea. Karrde ştie multe despre ceea ce se întâmplă în galaxie. Dacă există nave de război care zac nefolosite pe undeva, el poate deţine informaţii despre locaţia lor.

  Lui Pellaeon i se părea de-a dreptul improbabil ca un simplu contrabandist, chiar şi unul cu legăturile lui Karrde, să poată avea surse de informaţii mai bune decât vasta reţea de contrainformaţii a Imperiului, în acelaşi timp, nu uita că el ignorase şi posibilitatea ca Talon Karrde să-l fi ascuns pe Luke Skywalker în baza de pe Myrkr. Karrde se dovedea plin de surprize.

  — Îl caută mulţi, spuse el. Mai devreme sau mai târziu, cineva îl va găsi.

  — Perfect. Până atunci, toate unităţile vor continua misiunile de hărţuire a Rebeliunii. Vor continua, în acelaşi timp, să fie atente după Şoimul Mileniului şi Lady Luck. După ce noghrii vor fi instruiţi cum se cuvine asupra sarcinii lor, doresc ca navele să fie localizate.

  C'baoth se trezi brusc, visele sale cu franjuri întunecate lăsând loc percepţiei unei fiinţe care se apropia.

  Pentru o clipă, maestrul Jedi rămase nemişcat în beznă, cu barba lungă şi albă răsfirată pe piept în vreme ce respira fără zgomot, iar mintea i se extinse prin intermediul Forţei, examinând drumul de la Castelul înalt, până la sătucurile de la baza lanţului muntos. Îi venea greu să se concentreze – îi venea foarte greu dar, cu o încăpăţânare severă, îşi ignoră durerile cauzate de oboseală şi continuă. Acolo… nu… acolo. Un singur bărbat călare pe un tropotitor cracian, chinuindu-se pe una dintre porţiunile abrupte ale drumului. Probabil un mesager, aducându-i veşti de la săteni. Fleacuri, fără îndoială, totuşi ceva ce ei considerau că trebuie adus la cunoştinţa noului lor stăpân.

  Stăpân. Cuvântul reverberă prin mintea lui C'baoth, declanşând un vârtej de gânduri şi sentimente. Aşa îi spuseseră şi cei de pe Wayland, ale căror vieţi fusese mulţumit să le conducă, înainte să-l fi ademenit Marele Amiral Thrawn şi promisiunea ciracilor Jedi.

  Cei de pe Wayland crezuseră cu adevărat în termenul acela. Despre cei de aici, de pe Jomark, nu era încă foarte sigur dacă-l considerau ca atare. În tot cazul, imperialii n-o făceau.

  C'baoth simţi cum buza i se răsfrânse cu dispreţ. Nu, cu siguranţă imperialii nu-l considerau un stăpân. Îl puseseră să lupte pentru ei… Îl împinseseră, graţie neîncrederii lor, să facă lucruri pe care nu le mai încercase de mulţi ani. Cu toate acestea, atunci când C'baoth reuşise imposibilul, îşi păstraseră dispreţul secret faţă de el, tăinuindu-l înapoia ysalamirilor şi a straniilor spaţii vide pe care le creau, cumva, în Forţă.

  El însă ştia totul. Văzuse privirile piezişe schimbate între ofiţeri şi discuţiile lor scurte, murmurate. Simţise încordarea echipajului, care se conforma ordinelor imperiale şi-şi lăsa capacităţile de luptă în seama influenţei sale, totuşi detesta până şi ideea respectivă. Îl văzuse de asemenea pe căpitanul Aban în scaunul său de comandă din Bătăiosul, zbierând la el şi înjurându-l, revărsându-şi nervii şi mânia impotentă când C'baoth pedepsise nava rebelă care îndrăznise să-i lovească distrugătorul.

  Mesagerul se apropia acum de porţile Castelului înalt. Extinzându-şi Forţa pentru a-şi aduce halatul, C'baoth coborî din pat şi simţi un val de ameţeală când se ridică în picioare. Da, preluarea comenzii echipajelor de la turbo-laserele Bătăiosului pentru cele câteva secunde de care avusese nevoie ca să anihileze nava rebelă fusese dificilă. Depăşise orice concentrare şi control anterioare, iar durerile mentale pe care le resimţea acum reprezentau costul acelei acţiuni.

  Strânse cordonul halatului şi-şi examină amintirile. Fusese greu, totuşi, în acelaşi timp, ciudat de stimulant. Pe Wayland, C'baoth comandase direct un întreg oraş-stat, care avea o populaţie mai mare decât cea aflată acum sub Castelul înalt. Însă acolo depăşise necesitatea de a-şi impune voinţa prin forţă. Oamenii şi psadanii îi recunoscuseră iute autoritatea; până şi myneyrshii, care continuau să aibă resentimente faţă de conducerea lui, învăţaseră să-i asculte ordinele fără întrebări.

  Imperialii, ca şi cei de pe Jomark, vor trebui să înveţe aceeaşi lecţie.

  Atunci când Thrawn îl ademenise pe C'baoth în această alianţă, implicase că bătrânului îi lipsise prea mult timp o provocare reală. Poate că, în secret, crezuse că dirijarea războiului Imperiului avea să se dovedească o pălărie prea mare pentru puterile unui singur maestru Jedi.

  C'baoth rânji în beznă. Dacă aşa credea Marele Amiral cu ochi sclipitori, avea să-l aştepte o surpriză. Deoarece, atunci când Luke Skywalker va ajunge în cele din urmă aici, C'baoth va avea parte de, probabil, cea mai subtilă provocare a vieţii sale: deformarea şi modelarea altui Jedi conform voinţei sale, fără ca respectivul să înţeleagă măcar ce i se întâmpla.

  Iar după ce va reuşi, aveau să fie doi… şi după aceea cine putea să ştie ce va fi posibil?

  Mesagerul descălecase şi stătea acum lângă poartă; îl percepea ca fiind pregătit să aştepte dorinţele stăpânului său, indiferent cât de mult ar fi durat aşteptarea aceea. Asta era bine – exact atitudinea corespunzătoare. Strângând pentru ultima dată cordonul halatului, C'baoth porni prin labirintul de odăi întunecate, spre uşă, pentru ca să afle ce doreau să-i spună noii săi supuşi.

  Cu o delicateţe care părea întotdeauna incompatibilă cu o creatură de mărimea sa, Chewbacca manevră Şoimul în spaţiul orbital precis selectat deasupra satelitului luxuriant al lui Endor. Mârâind în barbă, dezactivă cuplajele energetice şi trecu motoarele pe stand-by.

  Din scaunul de alături, Leia inspiră adânc şi făcu o grimasă, simţind cum unul dintre gemeni lovea cu picioarele.

  — Se pare că încă n-a sosit Khabarakh, comentă ea şi în aceeaşi clipă îşi dădu seama de inutilitatea cuvintelor.

  Privise senzorii din clipa în care ieşiseră din hiperspaţiu şi, deoarece în sistemul planetar nu existau alte nave, era greu de crezut că nu l-ar fi putut observa pe noghri. Acum însă, după ce vuietul familiar al motoarelor se diminuase la nivelul unui murmur, tăcerea i se părea anormală, ba chiar stranie.

  Chewbacca mormăi o întrebare.

  — O să aşteptăm, ridică din umeri prinţesa. De fapt, am venit cu o zi mai devreme… am ajuns mai repede decât m-aş fi aşteptat.

  Wookiee-ul reveni cu atenţia la consola sa, bombănindu-şi părerea despre absenţa lui Khabarakh.

  — Termină, îl certă Leia. Dacă ar fi vrut să ne întindă o cursă, nu crezi că ne-ar fi aşteptat cu două distrugătoare spaţiale şi un crucişător interdictiv?

  — Înălţimea Ta, se auzi vocea lui C-3PO de pe coridor, iartă-mă că te deranjez, dar cred că am localizat hiba din pachetul carbanti de contramăsuri. Îl poţi ruga pe Chewbacca să vină puţin?

  Surprinsă, Leia ridică uşor din sprâncene şi privi spre Chewbacca. În mod deprimant de firesc pentru Şoim, unele componente ale echipamentelor se defectaseră destul de repede după plecarea de pe Coruscant.

  Prins până peste cap cu alte reparaţii mai importante, Chewbacca îi atribuise lui C-3PO sarcinile de prioritate redusă. Leia nu avusese nimic de obiectat, deşi, ţinând seama de rezultatele obţinute de droid ultima dată când încercase să repare ceva în Şoim, nu se aşteptase să reuşească mare lucru.

  — În scurt timp, vom face un astromec din el, i se adresă wookiee-ului. Cred că influenţa ta a fost decisivă.

  Chewbacca îşi pufni opinia, se ridică din scaunul pilotului şi porni să vadă ce descoperise C-3PO. Uşa cabinei de comandă se închise înapoia lui.

  Lăsând în urmă o linişte binecuvântată.

  — Vedeţi planeta aceea, scumpii mei? murmură Leia, frecându-se uşor pe abdomen. Este Endor. Acolo a triumfat în cele din urmă Alianţa Rebelă asupra Imperiului şi acolo a luat naştere Noua Republică.

  Sau cel puţin, completă ea în gând, aşa avea să consemneze istoria într-o bună zi. Că moartea Imperiului avusese loc pe Endor, restul fiind doar o acţiune de curăţire.

  O acţiune de curăţire care dura de cinci ani. Şi, după cum mergeau lucrurile, putea să mai dureze vreo douăzeci.

  Femeia lăsă ochii să-i plutească peste planeta presărată de verde sclipitor care se rotea lent sub ei, întrebându-se iarăşi din ce motiv alesese acest loc de rendez-vous cu Khabarakh. Într-adevăr, era un sistem despre care auziseră toţi, atât din regiunea imperială, cât şi din cea a Republicii, şi pe care ştiau cum să-l găsească. Iar după ce motivele pentru confruntări majore dispăruseră din sectorul acesta, era un loc destul de liniştit în care se puteau întâlni două nave.

  Mai existau însă şi amintiri, iar pe unele dintre acelea Leia ar fi preferat să nu le evoce. Înainte să fi triumfat, fuseseră cât pe aici să piardă absolut totul.

  Dinspre coridor, Chewbacca urlă o întrebare.

  — Să verific, răspunse Leia şi activă un comutator de pe consola de pilotaj. Afişează „stand-by congruent”, anunţă ea. Stai niţel… acum a afişat „sistem funcţional”. Vrei să…?

  Şi brusc, fără nici un avertisment, o cortină neagră păru că-i coboară peste ochi…

  Treptat, percepu un glas metalic care-i vorbea.

  — Înălţimea Ta, repeta glasul întruna. Înălţimea Ta. Mă poţi auzi? Te rog, Înălţimea Ta, mă poţi auzi?

  Leia deschise ochii, vag surprinsă să-i descopere închişi, şi-l zări pe Chewbacca aplecat peste ea, ţinând în mâna gigantică o trusă medicală deschisă, şi pe C-3PO agitându-se ca o găinuşă speriată în jurul lui.

  — Ce s-a-ntâmplat?

  — Ai strigat după ajutor, răspunse C-3PO. Cel puţin aşa am crezut noi. A fost ceva scurt şi destul de incoerent.

  — Nu mă îndoiesc, aprobă femeia. Precum razele de lună strecurându-se prin marginea zdrenţuită a unui nor, începea să-şi amintească acum: ameninţarea, furia; ura, disperarea… Tu n-ai simţit, aşa-i? îl întrebă pe Chewbacca.

  Wookiee-ul mormăi o negaţie, privind-o cu atenţie.

  — Nici eu n-am simţit nimic, preciză îndatoritor C-3PO.

  — Nu ştiu ce poate să fi fost, clătină Leia din cap. Stăteam şi priveam planeta, iar apoi, pe neaşteptate…

  Se întrerupse, fulgerată de un gând oribil.

  — Chewie, ce orbită este asta? Trece cumva prin poziţia în care a explodat Steaua Morţii?

  Chewbacca o fixă cu privirea şi mârâi ceva în fundul gâtlejului. Trecu după aceea trusa medicală în cealaltă mână şi se întinse pe lângă femeie, pentru a tasta pe consolă. Răspunsul sosi aproape imediat.

  — Acum cinci minute, murmură Leia şi se înfioră. Cam aşa a fost, nu?

  Chewbacca emise un sunet afirmativ, urmat de o întrebare.

  — Nu ştiu, fu prinţesa nevoită să recunoască. A semănat niţel cu o chestie prin care a trecut cândva Luke… În decursul instruirii Jedi – adăugă repede, amintindu-şi la timp că Luke dorea să păstreze secretul asupra semnificaţiei planetei Dagobah. El însă a avut o viziune, în timp ce eu… nu ştiu. Am simţit furie şi amărăciune, dar în acelaşi timp şi tristeţe. Nu… tristeţe nu-i cuvântul cel mai potrivit.

  Clătină din cap şi ochii i se umplură inexplicabil de lacrimi.

  — Nu ştiu. Acum însă mă simt bine. Vă puteţi întoarce la ceea ce făceaţi.

  Chewbacca mormăi din nou în barbă, evident deloc convins. Nu adăugă totuşi nimic, ci închise trusa medicală şi trecu pe lângă C-3PO. Uşa cabinei glisă, deschizându-se şi, cu proverbialul dispreţ wookiee faţă de subtilităţi, o blocă în poziţia respectivă înainte de a dispărea pe coridor.

  Leia se întoarse spre droid.

  — Şi tu, i se adresă. Haide, aveţi treabă de terminat acolo. Eu mă simt bine. Realmente.

  — Ei bine… foarte bine, înălţimea Ta, rosti C-3PO la fel de nemulţumit precum Chewbacca. Dacă eşti sigură…

  — Sunt. Dă-i drumul, pleacă!

  Droidul mai şovăi o clipă, după care, ascultător, părăsi cabina.

  Iar tăcerea reveni. O tăcere parcă mai densă ca înainte. Şi mai întunecată.

  Leia strânse din dinţi.

  — N-o să mă las intimidată, anunţă ea cu voce tare fără a se adresa cuiva anume. Nici aici şi nici altundeva.

  Tăcerea nu-i răspunse. După un minut, femeia se întinse spre consolă şi tastă o corecţie de curs care să nu-i mai poarte prin locul unde murise împăratul. La urma urmelor, faptul că refuza să se lase intimidată nu însemna să intre premeditat în bucluc.

  Iar după aceea nu-i mai rămase decât să aştepte. Şi să se întrebe dacă Khabarakh va apărea în cele din urmă.

  Vârful oraşului-cetate Ilic răzbătea deasupra coroanelor junglei care îl înconjura strâns, amintindu-i lui Han de cupola argintie a unui droid pierdut într-o întindere de nisip mişcător verde.

  — Ai habar cum o să coborâm pe chestia aia? întrebă el.

  — Probabil c-o să intrăm prin fantele de lângă vârf, răspunse Lando indicând pe displayul principal. Par destul de mari ca să poată intra orice navă mai mică decât o barjă spaţială Clasa W.

  Han încuviinţă, frecându-şi palmele, nervos, de braţele moi ale scaunului copilotului. Puţine lucruri din galaxie îl făceau să fie nervos, dar unul dintre ele era să stea lângă un pilot care încerca o coborâre riscantă.

  — Mi se pare un loc chiar mai nebunesc decât Oraşul tău Nomad, comentă el.

  — Nu te pot contrazice, încuviinţă Lando şi reduse puţin altitudinea. Cu câteva secunde mai târziu decât ar fi făcut-o Han… Cel puţin pe Nkllon nu trebuie să ne facem griji despre plantele exotice carnivore. Asta să-ţi fie o lecţie de principii economice. La ultimul recensământ, în sectorul ăsta din New Cov existau opt oraşe, iar alte două erau în faza de construcţie.

  Han făcu o grimasă. Totul se datora aceloraşi plante exotice. Sau, mai exact, bio-moleculelor exotice ce puteau fi obţinute din ele. Covii păreau să considere că profitul justifica traiul permanent în oraşe blindate. Nimeni nu ştia ce gândeau plantele în privinţa respectivă.

  — Tot nebuni sunt, urmă el. Fii atent – pot să aibă ecluze magnetice pe tunelurile de intrare!

  Lando îl privi răbdător.

  — Vrei să te relaxezi? Să ştii c-am mai pilotat nave.

  — Mda, mormăi celălalt şi strânse din dinţi pregătindu-se să sufere pe durata asolizării.

  Nu fu însă atât de rău pe cât se aşteptase. Lando obţinu permisiunea din partea controlului aerian şi conduse Lady Luck cu destulă iscusinţă în gura căscată a unui tunel de intrare, urmându-i traseul curb în jos şi spre interior, până la o pistă de asolizare strălucitor iluminată, aflată imediat sub domul de oţel transparent care acoperea zidurile oraşului. Vama fu o simplă formalitate deşi, ţinând seama de dependenţa planetei de export, probabil că la ieşire aveau să fie cercetaţi cu mai multă atenţie. Fură întâmpinaţi în mod oficial în Ilic de către un oficial specializat care le zâmbi profesional şi le înmână un datacard cu hărţile oraşului şi teritoriului vecin.

  — N-a fost mare greutate, comentă Lando.

  Coborau pe o rampă rulantă care spirala prin centrul spaţios şi deschis. La fiecare nivel, pasarele se desprindeau către exterior, ducând în sectoarele administrative, comerciale şi rezidenţiale.

  — Unde ar trebui să ne întâlnim cu Luke?

  — Cu trei niveluri mai jos, răspunse Han, într-unul dintre districtele pentru divertisment. Biblioteca imperială nu deţinea prea multe detalii despre locul ăsta, dar menţiona o cafenea numită Mishra, o anexă a versiunii lor la scară redusă a teatrului Grandis Mon de pe Coruscant. Am rămas cu impresia că ar fi un fel de loc de întâlnire pentru barosanii locali.

  — Pare un loc bun, încuviinţă Lando privindu-l cu coada ochiului. Acum îmi poţi spune ce vrei de la mine?

  — Ce vreau? se încruntă Han.

  — Haide, haide, pirat bătrân ce eşti! M-ai luat de la Sluis Van, mi-ai cerut să te duc pe New Cov, l-ai trimis pe Luke înainte la rendez-vous-ul ăsta secret… şi te aştepţi să te cred că acum o să-mi zici la revedere şi-o să mă laşi să mă-ntorc pe Nkllon?

  Han îi azvârli cea mai bună imitaţie de expresie jignită.

  — Se poate…?

  — Ce vrei, Han? Zi ce vrei!

  — Nu vreau nimic, Lando, oftă dramatic Han, poţi să pleci spre Nkllon oricând doreşti. Evident, dacă mai rămâi puţin şi ne dai o mână de ajutor, ai putea să aranjezi o afacere pe-aici, ca să scapi de stocurile de metal pe care le ai. Poate nişte hfredium, sau altceva…

  Păstră prudent ochii aţintiţi înainte, totuşi simţi privirea celuilalt sfredelindu-l.

  — Luke ţi-a zis, nu-i aşa?

  — Se poate să fi menţionat ceva, acceptă Han strângând din umeri.

  — O să-l omor, şuieră Lando printre dinţi. Jedi sau nu, o să-l omor!

  — Hai, termină! Mai stai vreo două zile, tragi cu urechea pe ici pe colo, poate că ne afli şi nouă vreun fir despre operaţiunile lui Fey'lya şi asta-i tot. Pleci acasă, îţi vezi de operaţiunile miniere şi noi nu te mai deranjăm niciodată.

  — Am mai auzit povestea asta, mârâi Lando şi Han îi simţi resemnarea din glas. Ce te face să crezi că Fey'lya are legături pe New Cov?

  — Fiindcă, în timpul războiului, ăsta a fost singurul loc pe care bothanii lui s-au sinchisit să-l apere…

  Se întrerupse pe neaşteptate, îl prinse pe celălalt de braţ şi-l întoarse brusc împreună cu el spre dreapta, unde se afla coloana centrală a rampei spiralate.

  — Ce…

  — Taci! şuieră Han, străduindu-se simultan să-şi ascundă faţa şi să privească silueta pe care o remarcase ieşind de pe rampă cu un nivel mai jos. Îl vezi pe bothanul ăla de jos, din stânga?

  Lando se întoarse puţin, trăgând cu ochiul în direcţia respectivă.

  — Ce-i cu el?

  — Este Tav Breil'lya. Unul dintre aghiotanţii principali ai lui Fey'lya.

  — Glumeşti? se încruntă Lando spre extraterestru. Cum poţi să-ţi dai seama?

  — După colanul ăla pe care-l poartă la gât – este un fel de blazon de familie, sau aşa ceva. L-am văzut de zeci de ori la întrunirile Consiliului.

  Han îşi muşcă uşor buza, încercând să se concentreze. Dacă era cu adevărat Breil'lya, ar fi putut economisi o mulţime de timp, aflând cu ce treburi venise acolo. Pe de altă parte, probabil că Luke îi aştepta deja în cafenea…

  — Mă iau după el, îi zise lui Lando vârându-i în mâini datapadul şi harta oraşului. Nu mă apela – este posibil să mă aflu într-un loc unde nu mi-aş dori să ţârâie comunicatorul.

  Se apropiaseră de nivelul bothanului, aşa că păşi pe pasarela laterală.

  — Baftă, şopti Lando.

  Printre oamenii din Ilic existau destui extratereştri, totuşi blana crem a lui Breil'lya se distingea destul de bine pentru a-l putea urmări cu uşurinţă prin mulţime. Era şi mai bine. Dacă Han îl putuse recunoaşte, probabil că şi bothanul l-ar fi identificat, şi ar fi fost riscant să se apropie mai mult.

  Din fericire, extraterestrul nu părea nici măcar să se gândească la posibilitatea de a fi urmărit. Menţinea un pas vioi, fără să privească vreodată îndărăt, trecând pe lângă intersecţii, magazine şi piaţete, şi îndreptându-se aparent spre zidul exterior al oraşului. Han îl urmă, regretând că-i dăduse harta lui Lando. N-ar fi fost rău dacă ar fi ştiut încotro mergeau.

  Traversară o ultimă piaţetă şi ajunseră într-o zonă cu clădiri tip depozite, învecinate cu o frescă vastă ce părea pictată direct pe peretele interior al oraşului. Breil'lya se apropie de o clădire, deschise uşa şi dispăru înăuntru.

  Han se adăposti în nişa unei intrări aflată la treizeci de metri mai departe. Deasupra uşii prin care pătrunsese bothanul putea distinge inscripţia decolorată „Ametiste: Livrări şi depozitare”.

  — Sper că-i pe hartă, mormăi el scoţând comunicatorul de la centură.

  — Este, rosti încetişor un glas feminin dinapoia lui.

  Han înlemni.

  — Salut, făcu el nesigur.

  — Salut. Întoarce-te, te rog. Fără grabă.

  Se conformă, ţinând comunicatorul în mână.

  — Dacă-i o-ncercare de jaf…

  — Termină cu prostiile!

  Femeia era scundă şi zveltă, cu zece ani mai vârstnică decât el, păr grizonat tuns scurt şi chip ascuţit, care, în alte circumstanţe, ar fi părut destul de prietenos. Blasterul îndreptat în direcţia lui era o versiune necunoscută a modelului BlasTech DL-l8, nu chiar de aceeaşi putere cu modelul său, DL-44, însă în condiţiile respective diferenţa nu conta aproape deloc.

  — Pune comunicatorul jos, continuă ea. Pune şi blasterul, dacă tot te apleci.

  Han se aplecă tăcut, scoţându-şi arma cu gesturi foarte lente şi precaute. La adăpostul gestului respectiv şi sperând că femeia urmărea în primul rând blasterul, activă comunicatorul. Le aşeză pe amândouă, apoi se îndreptă şi făcu un pas îndărăt, pentru a demonstra că ştia procedura aplicată prizonierilor.

  — Şi acum?

  — Pari interesat de firma aceea, rosti ea aplecându-se şi ridicând blasterul şi comunicatorul. Poate că ţi-ar plăcea un tur organizat prin interior.

  — Ar fi o idee grozavă, replică Han ridicând braţele şi sperând că necunoscuta nu avea să se uite la comunicator înainte de a-l strecura într-unul dintre buzunarele salopetei.

  Ea nu se uită, dar îl dezactivă.

  — Mă simt insultată, comentă amuzată. Cred că-i cel mai vechi truc din lume.

  Han strânse din umeri, decis să păstreze măcar puţină demnitate.

  — N-am avut timp să inventez altele noi.

  — Îţi accept scuzele. Haide, să mergem. Şi coboară braţele – nu dorim ca trecătorii să-şi pună fel de fel de întrebări, nu?

  — Sigur că nu.

  Parcurseseră cam jumătate din distanţa spre „Ametiste”, când o sirenă porni să urle în depărtare.

  Privind în jurul cafenelei, Luke se gândi că aducea mult cu prima sa incursiune în localul din Mos Eisley, de pe Tatooine, cu atâţia ani în urmă.

  Mishra era cu ani-lumină mai sofisticată decât fusese cârciuma aceea mizerabilă, iar clientela care o frecventa se afla pe altă scară socială. Totuşi barul şi mesele erau ticsite cu aceeaşi varietate de oameni şi extratereştri, mirosurile şi zgomotele erau la fel de diverse, iar formaţia cânta o muzică similară – în mod evident, un stil care fusese atent ajustat ca să atragă cât mai multe rase.

  Mai exista şi altă diferenţă. Deşi cafeneaua era aglomerată, clienţii lăsaseră un spaţiu respectuos în jurul lui Luke, care se aşezase la bar.

  Tânărul sorbi din băutura sa – o variantă locală, cu esenţă de mentă, a ciocolatei fierbinţi cu care-l învăţase Lando – şi privi spre intrare. Han şi Lando erau cu numai două ore în urma lui, ceea ce însemna că trebuiau să apară dintr-o clipă în alta. Cel puţin, aşa spera el. Înţelesese motivul pentru care Han dorise ca navele lor să vină separate în Ilic, dar cu toate ameninţările ce păreau să plutească deasupra Noii Republici, nu-şi puteau permite să irosească timpul. Sorbi din nou…

  Şi înapoia lui se auzi un răget neomenesc.

  Se răsuci fulgerător, smulgând automat sabia de la centură, când trosnetul unui scaun rupt urmă răcnetului. La cinci metri de el, în mijlocul unui cerc de clienţi înlemniţi, un barabel şi un rodian se înfruntau deasupra unei mese, ambii cu blasterele scoase.

  — Fără blastere! Fără blastere! strigă un droid servant SE4, agitând din braţe pentru a fi mai convingător şi grăbindu-se spre locul confruntării.

  Într-o fracţiune de secundă, barabelul schimbă direcţia ţevii şi făcu bucăţi droidul, revenind cu arma asupra rodianului înainte ca acesta să fi putut reacţiona.

  — Hei, exclamă indignat barmanul, asta o să te coste…

  — Gura! mârâi barabelul. Rodianul îţi va plăti. După ce-mi va plăti mie.

  Rodianul se îndreptă, destinzându-se la înălţimea sa totală – rămânând însă cu o jumătate de metru mai scund decât oponentul său – şi scuipă ceva într-un limbaj pe care Luke nu-l înţelese.

  — Minţi, replică barabelul. Ai trişat. O ştiu.

  Rodianul continuă să vorbească.

  — Nu eşti genul? făcu dispreţuitor barabelul. Ba ai trişat. Cer judecata lui Jedi.

  Toţi ochii din cafenea fuseseră aţintiţi asupra confruntării. Acum, la un unison aproape perfect, privirile se întoarseră spre Luke.

  — Ce este? întrebă el precaut.

  — Vrea să le judeci disputa, explică barmanul cu un ton evident uşurat.

  O uşurare pe care Luke era departe de a o simţi.

  — Eu?

  Barmanul îl privi straniu.

  — Eşti Jedi Luke Skywalker, nu? arătă el spre sabia din mâna tânărului.

  — Da.

  — Asta-i, concluzionă barmanul indicând spre cei doi extratereştri.

  Atât doar că, Jedi sau nu, Luke n-avea nici cea mai mică autoritate legală aici. Deschise gura, pentru a-i spune barmanului că…

  Şi-l mai privi o dată în ochi.

  Se întoarse apoi încet, cu scuzele rămase nerostite. Văzu că nu numai barmanul, ci toţi clienţii cafenelei îl priveau cu expresii similare. Expresii de aşteptare şi încredere. Încredere în judecata unui Jedi.

  Inspiră încet, îşi sili bătăile inimii să se domolească şi porni prin mulţime spre confruntare. Obi-Wan îl învăţase ce era Forţa, iar Yoda îl învăţase cum s-o folosească pentru autocontrol şi autoapărare. Nimeni nu-l învăţase nimic despre medierea conflictelor.

  — Bine, rosti el când ajunse la masa cu pricina. Primul lucru pe care-l veţi face, amândoi, este să lăsaţi armele.

  — Cine lasă primul? întrebă barabelul. Rodianii vânează recompense – va trage, dacă eu sunt dezarmat.

  Începea grozav. Oprindu-şi un suspin, Luke activă sabia şi ridică lama verde-strălucitor între cele două blastere.

  — Nimeni n-o să împuşte pe nimeni, rosti el sec. Lăsaţi-le!

  Barabelul se supuse fără un cuvânt. Rodianul şovăi o secundă în plus, apoi îl imită.

  — Acum, spuneţi care-i problema, zise Luke dezactivând sabia, dar fără s-o lase din mână.

  — M-a angajat să lucrez pentru el, spuse barabelul întinzând un deget placat cu cheratină spre rodian. Eu fac ce-mi spune, dar el nu mă plăteşte.

  Rodianul replică pe un ton indignat.

  — O clipă, vom ajunge şi la tine, îl opri Luke întrebându-se cum se va rezolva comunicarea între ei. Pentru ce te-a angajat?

  — Să găsesc vizuina de animale. Animale care strică nave mici… le mănâncă din flancuri. Eu fac ce-mi spune. El arde vizuina de animale, capăt bani. Apoi însă îmi plăteşte bani răi.

  Arătă spre masă, către un fişic de cipuri metalice aurii.

  Luke ridică un cip. Era micuţ şi triunghiular; în centru avea ştanţat un model complicat de linii, iar în fiecare colţ numărul „100”.

  — A mai văzut cineva acest tip de bani? întrebă el, ridicând cipul.

  — Este noul scrip imperial, răspunse cu un dispreţ abia camuflat o făptură îmbrăcată într-un costum de afaceri scump. Banii ăştia îi poţi cheltui doar pe planetele şi staţiile imperiale.

  Tânărul se strâmbă. Alt memento, dacă mai avea nevoie de vreunul, că lupta pentru controlul galaxiei era departe de a se fi încheiat.

  — I-ai spus din capul locului că-l vei plăti cu banii ăştia? îl întrebă pe rodian.

  Celălalt îi replică în graiul său şi Luke privi în jur, întrebându-se dacă statutul pe care i-l acordau cei din local avea să fie diminuat prin solicitarea unui translator.

  — Zice că aşa a fost el însuşi plătit, se auzi un glas familiar şi Luke se întoarse şi-l văzu pe Lando ieşind în faţa mulţimii. El n-ar fi fost de acord, dar n-a avut de ales în cele din urmă.

  — Aşa face Imperiul afaceri în ultima vreme, comentă cineva. Cel puţin pe-aici…

  Barabelul se răsuci într-acolo.

  — Nu vreau judecata ta, şuieră el. Numai Jedi judecă.

  — În regulă, calmează-te, spuse Luke pipăind cipul şi întrebându-se ce să facă. Dacă într-adevăr aşa fusese plătit rodianul… Banii nu pot fi schimbaţi în alţii? îl întrebă pe rodian.

  — Nu, traduse Lando răspunsul. Îi poţi folosi pentru bunuri şi servicii doar pe lumile imperiale, dar nimeni din Noua Republică nu-i va lua. Nu există o rată oficială de schimb.

  — Aşa-i, încuviinţă sec Luke. Poate că nu avea experienţa lui Lando în operaţiunile de pe piaţa neagră, dar nici el nu era un novice. Dar care-i rata neoficială de schimb?

  — Habar n-am, făcu Lando privind prin cafenea, totuşi pe-aici trebuie să fie şi unii care cunosc rosturile străzii. Ridicând tonul, întrebă: Cineva de pe-aici face afaceri cu Imperiul?

  Chiar dacă asemenea operatori existau, nimeni nu ieşi în faţă.

  — Sfioşi, nu? murmură Luke.

  — Vrei să recunoască afacerile cu imperialii în faţa unui Jedi. Nici eu nu m-aş repezi s-o fac.

  Tânărul încuviinţă din cap şi simţi un gol în stomac, uitându-se la botul de tapir al rodianului şi la ochii săi pasivi, multifaţetaţi. Sperase că va putea să stingă pur şi simplu conflictul şi astfel să evite necesitatea unei judecăţi reale. Acum nu avea alternativă, ci trebuia să decidă dacă rodianul încercase în mod deliberat să-şi înşele partenerul.

  Mijind ochii, îşi focaliză mintea şi-şi extinse percepţia. Ştia că era o tentativă la limita reuşitei, totuşi cele mai multe rase sufereau modificări fiziologice subtile în condiţii de stres. Dacă rodianul minţea în legătură cu banii… şi dacă presupunea că talentele Jedi ale lui Luke îl puteau depista… ar fi putut să reacţioneze astfel încât să se dea de gol.

  Când rulă însă tehnicile de amplificare senzorială, simţi altceva. O aromă, un amestec vag de tutun carababba şi armudu. Aceeaşi combinaţie asupra căreia Lando îi atrăsese atenţia în staţia spaţială Sluis Van…

  Deschise ochii şi scrută mulţimea.

  — Niles Ferrier, rosti el. Vrei să ieşi în faţă, te rog?

  Urmă o tăcere prelungă, întreruptă doar de icnetul brusc al lui Lando la auzul numelui lui Ferrier. Apoi, dintr-o parte a cercului de privitori, avansă o siluetă mătăhăloasă familiară.

  — Ce doreşti? întrebă el ţinând mâna pe patul blasterului din toc.

  — Vreau să ştiu rata neoficială de schimb dintre banii imperiali şi cei ai Noii Republici, vorbi Luke. Cred că tu mi-o poţi spune.

  Ferrier îl privi cu un dispreţ prea puţin camuflat.

  — Asta-i problema ta, Jedi. Nu mă băga pe mine-n ea.

  Dinspre mulţime se auzi un murmur de nemulţumire. Luke nu replică, ci susţinu privirea celuilalt; după o clipă, buza hoţului tresări.

  — Ultima dată când am făcut afaceri dincolo, mormăi el, se schimbau cinci imperiali pentru patru republicani.

  — Mulţumesc, încuviinţă tânărul. Pare clar, aşadar, reveni el spre rodian. Plăteşte-ţi asociatul în bani republicani la rata cinci la patru şi ia scripii imperiali cu tine pentru data viitoare când vei mai lucra în teritoriul lor.

  Rodianul scuipă ceva printre buze.

  — Asta-i o minciună! răcni barabelul.

  — Spune că n-are suficienţi bani republicani, traduse Lando. Ştiindu-i pe rodiani, tind să-i dau dreptate barabelului.

  — Poate că da, făcu Luke sfredelind cu privirea ochii faţetaţi ai rodianului, sau poate că nu. Pe de altă parte, ar mai fi o cale.

  Reveni spre Ferrier şi ridică sprâncenele întrebător. Hoţul de nave gândea într-adevăr foarte rapid.

  — Nici nu te gândi la asta, Jedi, îl preveni el.

  — De ce nu? Tu acttivezi în ambele părţi. Ai avea mai multe ocazii decât barabelul să cheltuieşti scripii imperiali.

  — Şi dacă nu vreau? Poate că nu intenţionez să mă-ntorc prea repede acolo. Sau poate că nu vreau să fiu prins cu atâţia scripi imperiali asupra mea. Rezolvă singur cazul, Jedi, eu nu-ţi datorez nici o favoare.

  Barabelul se răsuci fulgerător spre el.

  — Vorbeşte respectuos, mârâi el. Este un Jedi. Vorbeşte respectuos.

  Un murmur de acceptare străbătu cafeneaua.

  — Ar fi bine să-l asculţi, îl sfătui Lando. Nu cred că vrei să-ncepi o bătaie aici, mai ales cu un barabel. Au avut dintotdeauna o slăbiciune pentru Jedi.

  — Mda, înapoia râturilor, replică Ferrier.

  Ochii lui se plimbau însă acum prin mulţime şi Luke îi simţi modificarea subtilă a aurei, pe măsură ce înţelegea cât de minoritară îi era opinia.

  Sau poate că înţelegea că un scandal oficial ar fi atras asupra lui prea multă atenţie. Tânărul tăcu, privindu-l cum oscilează nesigur şi aşteptându-l să-şi schimbe părerea.

  Când o făcu, acţionă rapid.

  — Bine, dar îi schimb numai cu rata de cinci la trei. Cinci la patru a fost un noroc – nu se ştie dacă o să mai am ocazia aia vreodată.

  — Este o înşelăciune, declară barabelul. Merit mai mult de la rodian.

  — Este adevărat, încuviinţă Luke, dar ţinând seama de circumstanţe, probabil că nu vei obţine o rată mai bună.

  Privi spre rodian, apoi continuă să-i vorbească barabelului.

  — Dacă te ajută cu ceva, nu uita că-i poţi avertiza pe toţi cei din rasa ta asupra afacerilor cu acest rodian. Dacă nu va mai fi capabil să angajeze vânători barabeli experţi, va pierde mai mult pe termen lung decât vei pierde tu acum.

  Barabelul emise un sunet scrâşnit, probabil echivalentul unui râset.

  — Jedi spune adevărul, zise el. Pedeapsa este bună.

  Luke se încordă pentru ceea ce avea să urmeze; barabelul nu va mai fi la fel de încântat.

  — Pe de altă parte, va trebui să plăteşti reparaţia droidului pe care l-ai distrus. Indiferent ce ar fi spus sau făcut rodianul, responsabilitatea acţiunii îţi aparţine.

  Extraterestrul îl fixă pe tânăr şi dinţii săi aciculari clănţăniră încetişor, ca şi cum ar fi muşcat. Luke îi răspunse cu o privire rece, deschizându-şi percepţiile către Forţă pentru orice semn al unui atac.

  — Jedi spune din nou adevărul, aprobă în cele din urmă barabelul deşi fără chef. Accept judecata lui.

  Luke suspină încet în barbă.

  — Atunci conflictul este închis, rosti el.

  Se uită spre Ferrier, după care ridică sabia spre frunte, salutându-i pe cei doi extratereştri şi le întoarse spatele.

  — Elegant rezolvat, murmură Lando în vreme ce mulţimea începuse să se destrame.

  — Mulţumesc, replică Luke.

  Îşi simţea gâtlejul uscat. Era adevărat, rezolvase conflictul… dar fusese mai degrabă noroc decât abilitate, şi o ştia. Dacă Ferrier n-ar fi fost acolo, sau dacă n-ar fi acceptat să schimbe banii, nu ştia cum ar fi putut soluţiona disputa. Leia şi educaţia ei în diplomaţie s-ar fi descurcat mai bine decât el, ba chiar şi Han, care avea multă experienţă în negocieri dure.

  Era un aspect al responsabilităţii Jedi la care nu se mai gândise niciodată. Ar fi fost însă bine s-o facă… şi încă repede.

  — Han urmăreşte unul dintre amicii bothani ai lui Fey'lya pe nivelul 4, explică Lando pe când se îndreptau spre ieşire. L-a văzut de pe rampa centrală vestică şi m-a trimis să…

  Se opri brusc. Din afara cafenelei, se auzea sunetul tânguitor al sirenelor.

  — Mă-ntreb ce-o fi asta, comentă el cu o urmă de nelinişte în glas.

  — Alarmă, răspunse unul dintre consumatorii care ieşiseră după ei, cu fruntea încreţită în concentrare, urmărind modificările de tonalitate ale sirenei. Un raid!

  — Un raid? repetă Luke, mirat deoarece nu auzise de activităţi piratereşti în Sectorul respectiv. Cine vă atacă?

  — Imperialii, cine alţii?

  Luke aruncă o privire spre Lando.

  — Aha, murmură el.

  — Aşa-i, aprobă celălalt. Haide!

  Ieşiră din Mishra şi porniră pe bulevardul larg. În mod bizar, nu se vedeau semnele de panică la care s-ar fi aşteptat Luke. Dimpotrivă, cetăţenii din Ilic păreau să-şi vadă de activităţile cotidiene ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic deosebit.

  — Poate că nu-şi dau seama ce se-ntâmplă, sugeră el şovăielnic în vreme ce se apropiau de o rampă în spirală.

  — Sau există o înţelegere tacită cu Imperiul, adăugă acru Lando. Liderii lor pot aprecia că alianţa cu Noua Republică este un act politic inteligent, dar în acelaşi timp doresc să păstreze relaţii bune cu Imperiul. Deoarece nu pot plăti un tribut, care ar fi evident, îi lasă pe imperiali să vină şi să se înfrupte cu regularitate din stocurile lor de bio-molecule rafinate. Am mai întâlnit genul ăsta de aranjament.

  Tânărul privi în jur, spre trecătorii nestingheriţi.

  — Numai că de data asta s-ar putea întoarce împotriva lor.

  — Dacă imperialii au văzut pe Lady Luck şi X-interceptorul tău pe pista de asolizare…

  — Exact! Unde ziceai că era Han?

  — L-am lăsat pe nivelul 4, îndreptându-se spre vest, răspunse Lando şi-şi scoase comunicatorul. Mi-a zis să nu-l apelez, însă cred că asta-i una dintre circumstanţele neprevăzute când pot s-o fac.

  — Stai! îl opri Luke. Dacă se află în preajma aghiotantului lui Fey'lya… şi dacă Fey'lya are o înţelegere cu Imperiul…

  — Ai dreptate. Lando înjură încetişor şi închise comunicatorul. Ce facem atunci?

  Ajunseseră la rampă şi păşiră pe secţiunea care urca în spirală.

  — Mă duc să-l caut pe Han, zise tânărul. Tu mergi la pista de asolizare şi vezi ce se-ntâmplă. Dacă imperialii încă n-au coborât, poate izbuteşti să intri în calculatorul de trafic aerian şi să ne ştergi de pe listă. R2-D2 te poate ajuta, dacă reuşeşti să-l cobori din X-interceptorul meu şi să-l duci la o consolă fără să fii prins.

  — O să mă străduiesc.

  — Bine. O amintire fulgeră prin mintea lui Luke… Lady Luck nu-i echipată cumva cu un circuit de comandă secundară despre care ne-ai povestit pe Nkllon?

  Lando clătină din cap.

  — N-are decât un circuit simplu de balizare. Doar deplasare rectilinie şi manevre limitate. Îi va fi imposibil să ajungă la mine prin mijlocul unui oraş închis ca ăsta.

  Şi chiar dacă ar fi putut, gândi Luke, nu i-ar fi ajutat cu mare lucru. În afară de a găuri peretele exterior cu blasterele, unica modalitate de ieşire din Ilic pentru o navă spaţială o reprezentau tunelurile de deasupra pistelor.

  — Sperasem şi eu…

  — Aici a coborât Han, arătă Lando. A pornit într-acolo.

  — În regulă. Sper să ne-ntâlnim cât mai repede. Fii atent!

  — Şi tu.

  Femeia grizonată îl duse pe Han într-un birou din clădirea „Ametiste”, îl dădu pe mâna a doi bărbaţi cu aspect de bodyguarzi, apoi dispăru, luându-i blasterul, comunicatorul şi paşaportul. Han încercă de câteva ori să lege o conversaţie cu paznicii, nu căpătă nici un răspuns şi se resemnase să asculte sirenele din exterior, când femeia reveni.

  Însoţită de alta, mai înaltă, cu un aer incontestabil de autoritate.

  — Bună ziua, îl salută ea. Căpitanul Han Solo, bănuiesc?

  Ţinea paşaportul lui în mână, aşa că n-avea rost să nege.

  — Exact.