Han trase cu coada ochiului spre Lando şi zări încuviinţarea imperceptibilă.

  — Cred că da.

  — Mă bucur. Haideţi afară.

  Han întinse barmanului sticla de Kibshae.

  — Ţine-o bine, îi zise. Se pare că petrecerea a fost anulată.

  În faţa clădirii îi aştepta un speeder vechi de teren, cu cinci locuri.

  — Suiţi, rosti Irenez indicând portiera din spate a vehiculului.

  Cei doi se supuseră. Pe banchetă, Sena Leikvold Midanyl stătea cu o rigiditate necaracteristică.

  — Domnilor, rosti ea grav, luaţi loc, vă rog.

  Han se aşeză şi se răsuci către ea.

  — A sosit deja momentul cinei?

  — Irenez, treci la comandă, îl ignoră femeia. Du-ne prin jurul taberei – nu contează unde anume.

  Irenez ocupă în tăcere scaunul pilotului şi, cu un zguduit uşor, porniră.

  — N-aţi rămas prea mult în cameră, se adresă Sena lui Han.

  — Nu-mi amintesc ca senatorul să fi zis că suntem consemnaţi înăuntru.

  — Aşa este. Pe de altă parte, orice musafir bine crescut ştie că nu trebuie să se plimbe neînsoţit prin locuri secrete.

  — Îmi cer scuze, făcu bărbatul străduindu-se să-şi elimine tonul de sarcasm din voce. Nu ştiusem că rezervele voastre de băutură sunt secrete. Privi pe geam şi remarcă: Dacă doreaţi să ne duceţi în garsonieră, aţi luat-o în direcţia opusă.

  Sena îl privi o clipă în tăcere.

  — Vreau să-ţi cer o favoare.

  Era ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat Han şi avu nevoie de câteva secunde pentru a-şi regăsi glasul.

  — Ce fel de favoare?

  — Să vorbeşti cu Mon Mothma în numele meu. Să-i ceri ei şi Consiliului să-l invite pe senatorul Bel Iblis să se alăture Noii Republici.

  Han strânse din umeri. De aceea îl aduseseră pe el şi pe Lando până aici?

  — Pentru a vă alătura, nu vă trebuie o invitaţie specială. Este suficient să contactaţi pe cineva din Consiliu şi să vă oferiţi serviciile.

  Un muşchi zvâcni în obrazul femeii.

  — Mă tem că în cazul senatorului nu va fii chiar aşa uşor. Nu este vorba despre o alăturare la Noua Republică, cât despre o re-alăturare.

  Han se încruntă spre Lando.

  — Cum adică? mormăi el.

  Sena suspină şi se întoarse pe jumătate către fereastra laterală.

  — S-a întâmplat cu mult timp în urmă, înainte ca diversele grupuri de rezistenţă ce luptau împotriva Imperiului să se fi reunit în mod oficial în Alianţa Rebelă. Cunoşti ceva despre perioada aceea?

  — Doar ce există în arhivele oficiale, zise Han. Mon Mothma şi Bail Organa de Alderaan au unit trei dintre grupurile cele mai mari şi le-au convins să acţioneze împreună. După aceea, bulgărele de zăpadă a pornit la vale.

  — Ai auzit vreodată cum se numea acea primă organizaţie?

  — Bineînţeles, Tratatul… Corellian. Tratatul Corellianl!

  — Da, încuviinţă Sena. Senatorul Bel Iblis, nu Mon Mothma, a convins cele trei grupuri să accepte să se întâlnească. Şi tot el le-a garantat protecţia.

  Vreme de un minut. În speeder nu se auzi decât bâzâitul elevatoarelor repulsor.

  — Ce s-a întâmplat după aceea? întrebă Lando.

  — Ca s-o spun direct, Mon Mothma a început să preia conducerea. Senatorul Bel Iblis se pricepea mult mai bine decât ea la strategie şi tactică, chiar mai bine decât mulţi dintre generalii şi amiralii Rebeliunii din primele zile. Ea avea însă darul inspiraţiei, talentul de a face să conlucreze grupuri şi specii diferite. Treptat, a devenit simbolul cel mai vizibil al Rebeliunii, iar Organa şi senatorul au fost încet-încet împinşi în planul doi.

  — Trebuie să fi fost un hap greu de înghiţit pentru cineva ca Bel Iblis, murmură Lando.

  — Aşa este, totuşi trebuie să înţelegeţi că nu numai mândria l-a determinat să-şi retragă sprijinul. Bail Organa reprezentase o influenţă puternic moderatoare asupra lui Mon Mothma – era unul dintre puţinele persoane pe care le respecta şi în care se încredea îndeajuns pentru a le acorda atenţie în mod serios. După ce el a fost ucis în decursul atacului Stelei Morţii asupra lui Alderaan, practic n-a mai existat nimeni de statut egal care să se poată opune lui Mon Mothma. A continuat să-şi atribuie tot mai multe puteri şi senatorul a început să suspecteze că avea să-l răstoarne pe împărat doar pentru a-i lua locul.

  — De aceea a ieşit din Alianţă şi a pornit propriul său război împotriva Imperiului, zise Lando. Tu ştiai toate astea, Han?

  — Habar n-avusesem.

  — Nu mă surprinde, încuviinţă Sena. Voi aţi fi făcut reclamă abandonului înregistrat de un senator? Mai ales în mijlocul războiului?

  — Probabil că nu, fu de acord Han. Singura surpriză este că nu s-au retras mai multe grupuri, ca voi. Mon Mothma poate fi destul de dictatorială, dacă doreşte.

  — De altfel, adăugă sec Lando, nici în timpul războiului n-a existat vreo îndoială cine conduce totul. Am văzut-o, odată, făcându-i pe amiralul Ackbar şi pe generalul Madine să-şi desfiinţeze propriul lor proiect, când a decis că nu-i place.

  Han o privi pe Sena, fulgerat de un gând neaşteptat.

  — De aceea v-aţi întrerupt raidurile împotriva Imperiului? Ca să fiţi gata să acţionaţi împotriva lui Mon Mothma, dacă va transforma Noua Republică într-o dictatură?

  — Exact. Ne-am mutat aici, în Cuibul Pribeagului, acum mai puţin de trei ani, am suspendat toate operaţiunile, cu excepţia raidurilor pentru materiale, şi am început să elaborăm planuri tactice de urgenţă. Şi să aşteptăm exonerarea triumfătoare a senatorului. Obrazul îi zvâcni din nou: Am tot aşteptat…

  Han privi pe fereastră spre tabără, cuprins de o senzaţie de gol. Legendarul senator Bel Iblis… aşteptând revenirea la putere, care n-avea să vină niciodată.

  — N-o să se întâmple, şopti el.

  — Ştiu, aprobă femeia, apoi şovăi şi adăugă: în adâncul sufletului, o ştie şi senatorul.

  — Atât doar că el nu-şi poate călca pe mândrie să se ducă la Mon Mothma şi să-i ceară să-l primească înapoi. De aceea, te-a pus pe tine să-mi ceri să…

  — Senatorul n-are nici o legătură cu mine, îl întrerupse Sena tăios. Nu ştie nici măcar de discuţia aceasta. Este exclusiv responsabilitatea mea.

  Han se trase puţin înapoi.

  — Sigur că da. În regulă.

  — Scuză-mă, scutură ea din cap, n-am vrut să te reped.

  — E-n regulă.

  Bărbatul simţea el însuşi o oarecare empatie cu Sena. Poate că era animată de logică şi de bune intenţii, totuşi continua să considere că fusese o trădare. O amintire răzleaţă îi fulgeră prin minte: expresia de pe chipul lui Luke, înaintea bătăliei de lângă Yavin, cu prima Stea a Morţii, când crezuse că Han avea să fugă şi să-i abandoneze…

  — Han, rosti încet Lando.

  Îşi privi prietenul, alungându-şi gândurile. Lando înălţă uşor sprâncenele, într-un semn de aducere aminte.

  — O să facem o înţelegere, vorbi Han întorcându-se către femeie. O să-i spun lui Mon Mothma despre senator, iar tu o să-mi spui despre flota Katana.

  — Flota Katana? repetă Sena al cărei chip înlemnise.

  — De unde provin cuirasatele voastre, interveni Lando. Nu te obosi să negi – m-am uitat atent la displayul repetor pe care-l aveţi deasupra barului, în salonul cartierului general.

  Sena expiră încet şi prelung.

  — Nu, nu vă pot spune nimic despre asta.

  — De ce? întrebă Lando. Vom fi din nou aliaţi, ai uitat?

  Un fior neplăcut sui pe spinarea lui Han.

  — Sau i-aţi promis cumva flota lui Fey'lya?

  — Nu i-am promis nimic lui Fey'lya. Deşi asta nu-nseamnăcăel n-ar fi cerut…

  — Aşadar chiar se gândeşte la o lovitură militară, se strâmbă Han.

  — Câtuşi de puţin! Fey'lya n-ar şti cum să utilizeze o lovitură militară, nici dacă ar primi-o drept cadou. Trebuie să-nţelegeţi că bothanii gândesc în termenii influenţei politice şi ai convingerii, nu ai puterii militare. Ţelul tipic al unui bothan este de a convinge tot mai mulţi oameni să-l asculte. Fey'lya crede că dacă-l va readuce pe senator în Noua Republică va face un pas important în direcţia respectivă.

  — Mai ales dacă Ackbar nu i se mai poate împotrivi?

  — Da, din păcate asta este altă mişcare bothană tipică. Un conducător bothan care se împiedică este atacat invariabil de toţi cei care vor să-i ia locul. În trecut, atacurile erau literale, cu cuţite, şi, de obicei, însemnau moartea. Acum a devenit mai degrabă o asasinare verbală. Asta înseamnă progresul.

  — Ackbar nu-i bothan, interveni Lando.

  — Tehnica se aplică şi altor rase.

  — Ce grup grozav avem ca aliaţi, mârâi Han. Deci doar înjunghie, sau fac şi alte şmecherii?

  — Te referi la transferul bancar? Sena clătină din cap. Nu, mă-ndoiesc că ar fi fost mâna lui Fey'lya. Ca regulă generală, bothanii nu se expun într-atât încât să organizeze ei înşişi comploturi. Preferă să le folosească pe ale altora.

  — Par mai degrabă similari unor animale care se hrănesc cu stârvuri, nu unor prădători, comentă acru Han. Probabil că asta explica motivul pentru care îi displăcuseră dintotdeauna Fey'lya şi bothanii lui. Deci ce facem în privinţa asta?

  Sena strânse din umeri.

  — Practic, nu trebuie decât să-l absolviţi pe Ackbar de acuzaţii. În clipa în care nu va mai fi vulnerabil atacurilor, Fey'lya ar trebui să bată în retragere.

  — Grozav! Problema este că, din cauza Marelui Amiral aflat la conducerea Imperiului, s-ar putea să n-avem parte de atâta timp.

  — Şi dacă nu avem noi, nu aveţi nici voi, completă Lando. Senatorul ar fi bine să dea piept cu realitatea, ignorându-şi demnitatea rănită. Sunteţi un grup mic şi izolat, cu acces la flota Katana, iar Imperiul râvneşte după alte nave de război. În clipa în care Marele Amiral descoperă ceea ce aţi găsit voi, va pune toată Flota imperială pe urmele voastre, înainte de a clipi din ochi. Aduceţi flota Katana în Noua Republică şi veţi fi eroi. Aşteptaţi prea mult şi veţi pierde totul.

  — Ştiu asta, vorbi Sena aproape neauzit, iar Han aşteptă încleştându-şi pumnii fără să vrea. De fapt, nu ştim unde-i flota. Cuirasatele noastre provin de la un individ care afirmă că le-a descoperit din întâmplare acum vreo cincisprezece ani. Un tip slăbuţ, sub înălţimea medie, cu aspect de nevăstuică. Are păr alb scurt şi chipul foarte ridat, deşi bănuiesc că asta se datorează mai degrabă unei boli, decât vârstei.

  — Cum îl cheamă? întrebă Han.

  — Nu ştiu, nu ne-a spus niciodată. Femeia şovăi din nou, după care urmă: îi plac însă jocurile de noroc. De câte ori ne-am întâlnit, am făcut-o la bordul lui Coral Vanda, de obicei la mesele de joc. Cei de acolo par să-l cunoască destul de bine, deşi felul în care arunca banii poate să nu însemne nimic. Crupierii ajung să-i cunoască iute pe depravaţi.

  — Coral Vanda…, repetă Han.

  — Un cazinou de lux submarin, pe Pantolomin, interveni Lando. Întreprinde voiajuri de câte trei şi şapte zile prin reţelele imense de recife ale continentului nordic. Mi-am dorit mereu să ajung acolo, dar n-am avut ocazia.

  — Ei bine, o ai acum, zise Han şi se întoarse către Sena. Cred că următoarea întrebare este cum o să plecăm de aici.

  — Asta nu va fi o problemă, răspunse femeia cu glas încordat. Probabil că începuse deja să aibă îndoieli. Pot trimite Eretele să vă ducă înapoi pe New Cov. Când vreţi să plecaţi?

  — Imediat, răspunse Han apoi văzu expresia lui Sena. Uite ce-i, indiferent unde am merge, va trebui să-i oferi nişte explicaţii senatorului. Aici este vorba despre o întrecere contracronometru cu Imperiul – chiar numai câteva ore pot reprezenta o diferenţă decisivă.

  — Cred că ai dreptate, încuviinţă ea şovăind. Irenez, du-ne la nava lor. O să aranjez lucrurile de acolo.

  Se dovedi că nu era necesar s-o facă din Lady Luck. Lângă rampa navei, aşteptându-i în mod clar, se afla Bel Iblis.

  — Vă salut, le zâmbi el când îi văzu coborând din speeder. Nu eraţi în garsoniera voastră şi m-am gândit că s-ar putea să fiţi aici. Văd c-am ghicit.

  Ochii i se ridicară peste umărul lui Han, o zăriră pe Sena coborând din vehicul, apoi reveniră asupra celor doi bărbaţi… şi brusc surâsul dispăru.

  — Sena? Ce se-ntâmplă?

  — Ei ştiu despre flota Katana, domnule Comandor. Şi… le-am spus despre omul nostru de legătură.

  — Am înţeles, vorbi sec Bel Iblis. De aceea plecaţi, pentru a încerca să-l convingeţi să aducă Forţa întunecată de partea Noii Republici.

  — Exact, răspunse Han pe acelaşi ton. Avem nevoie de nave… avem mare nevoie. Dar şi mai multă nevoie avem de luptători buni. Şi de comandanţi buni.

  Bel Iblis îl privi câteva clipe în tăcere, apoi spuse:

  — Nu mă voi duce la Mon Mothma ca un cerşetor, rugând-o să mă primească.

  — Ai plecat din motive întemeiate. Te poţi întoarce în acelaşi fel.

  Senatorul se uită din nou scurt către Sena.

  — Nu. Prea mulţi ştiu ce s-a întâmplat între noi. Aş părea un prost bătrân. Sau un cerşetor.

  Căutătura lui lunecă dincolo de Han, plimbându-se fără grabă peste clădirile din Cuibul Pribeagului.

  — Nu am nimic de adus, Solo, zise el cu glasul încărcat de regrete. Cândva visam să am o flotă care să rivalizeze cu cea mai bună flotă din Noua Republică. O flotă şi o suită de victorii decisive şi cruciale asupra Imperiului. Având aşa ceva, poate că m-aş fi putut întoarce cu demnitate şi respect. Dar ceea ce am aici – scutură el din cap – cu greu se poate numi forţă de atac.

  — Poate că aşa-i, dar nici şase cuirasate nu-s de lepădat, interveni Lando. Ca să nu mai amintesc de victoriile pe care le-ai înregistrat. Uită pentru un minut de Mon Mothma… orice soldat din Noua Republică ar fi încântat de venirea ta.

  — Este posibil, arcui o sprânceană Bel Iblis. Bănuiesc c-o să mă gândesc la asta.

  — Mai ales că la conducerea Imperiului se află un Mare Amiral, îi reaminti Han. Dacă te prinde singur aici, ai terminat-o.

  Bel Iblis surâse strâmb.

  — M-am gândit la asta, Solo. Mă gândesc întruna, de câteva ori pe zi… Ajunge însă! Eretele pleacă peste jumătate de oră, pentru a-l duce pe Breil'lya la New Cov. Voi ordona să vă ia şi pe voi cu Lady Luck.

  Han şi Lando schimbară priviri.

  — Crezi că o întoarcere pe New Cov va fi sigură? Este posibil să mai fi rămas imperiali pe acolo.

  — În nici un caz, spuse cu siguranţă Bel Iblis. l-am studiat mult timp pe imperiali şi tactica lor. Pe lângă faptul că nu se aşteaptă să revenim atât de devreme, nu-şi pot permite să rămână prea mult timp într-un singur loc. În plus, trebuie să mergem acolo – Breil'lya are să-şi ia nava înapoi.

  Han încuviinţă din cap, întrebându-se ce fel de raport va furniza Breil'lya şefului său la întoarcerea pe Coruscant.

  — Bine. În cazul ăsta… cred că ar fi momentul să ne pregătim nava.

  — Da. Bel Iblis şovăi, apoi întinse mâna. Mi-a făcut plăcere să te revăd, Solo. Sper să ne mai întâlnim.

  — Sunt sigur că ne vom mai întâlni, îl asigură Han strângându-i mâna.

  — La revedere, Calrissian, îl salută din cap senatorul.

  Eliberă mâna lui Han, se întoarse şi porni să traverseze pista. Han se uită după el, încercând să-şi dea seama dacă îl admira mai mult decât îl compătimea, sau invers. Era un exerciţiu inutil.

  — Bagajele noastre au rămas în garsonieră, îi spuse lui Sena.

  — Vi le voi trimite, până terminaţi de verificat nava, zise femeia şi ochii ei sclipiră pe neaşteptate cu un foc pârjolitor. Vreau însă să nu uitaţi un lucru. Puteţi să plecaţi acum, cu binecuvântările noastre, dar dacă-l trădaţi pe senator – indiferent în ce mod – veţi muri! Dacă va fi nevoie, chiar de mâna mea.

  Han îi întoarse privirea, gândindu-se ce să replice. Să-i fi reamintit, poate, că el fusese atacat de vânători de recompense, de criminali interstelari şi de trupele de şoc, şi că fusese torturat la indicaţiile lui Darth Vader însuşi? Să-i fi sugerat că, la urma urmelor, o ameninţare din partea ei era prea amuzantă pentru ca s-o ia măcar în serios?

  — Am înţeles, vorbi el grav. Nu vă voi trăda.

  *

  Dinspre conexiunea cu trapa dorsală dinapoia lor se auzi scârţâitul unei etanşări supuse stresului şi, prin cupola cabinei lui Lady Luck, stelele vizibile în jurul formei masive a cuirasatului fulgerară brusc, transformându-se în linii stelare.

  — Iar la drum, mormăi Lando resemnat. Cum naiba de te las mereu să mă convingi s-o fac?

  — Pentru că tu eşti tipul respectabil, replică Han aruncând o privire peste aparatura navei. Nu avea multe de văzut, deoarece motoarele şi majoritatea sistemelor erau în stand-by. Şi pentru că ştii, la fel de bine ca mine, că trebuie s-o facem. Mai devreme sau mai târziu. Imperiul va afla că flota Katana a fost descoperită şi va începe s-o caute. Iar dacă imperialii dau peste ea înaintea noastră, o să avem serios de furcă.

  Chiar acum, de pildă, aveau să petreacă încă două zile inutile în hiperspaţiu, în vreme ce Eretele îi purta înapoi la New Cov. Nu fiindcă ei ar fi dorit să meargă acolo, ci pentru că Bel Iblis nu avea încredere să le spună care era locaţia bazei sale, Cuibul Pribeagului…

  — Îţi faci griji pentru Leia, nu? întrebă Lando după câteva clipe de tăcere.

  — N-ar fi trebuit s-o las să se ducă… Sunt absolut sigur că s-a întâmplat ceva rău. Extraterestrul ăla mincinos a dat-o pe mâna Imperiului, sau Marele Amiral ne-a luat-o înainte cu planurile. Nu ştiu ce a fost, dar sunt sigur c-a ieşit ceva prost.

  — Leia se poate descurca şi singură, rosti încet Lando. Şi chiar Marii Amirali fac uneori greşeli.

  — Greşeala a făcut-o la Sluis Van, clătină din cap Han. Alta nu va mai face. Pun prinsoare pe Şoimul.

  Lando îl bătu pe umăr.

  — Gândurile rele n-ajută niciodată. Avem două zile de omorât. Hai să desfacem un pachet de sabacc.

  *

  Marele Amiral citi textul de două ori, înainte de a-şi întoarce ochii strălucitori spre Pellaeon.

  — Garantezi raportul acesta, căpitane?

  — În măsura în care pot garanta orice raport care nu provine din partea unui agent imperial. Pe de altă parte, contrabandistul acesta ne-a furnizat cincizeci şi două de rapoarte în ultimii zece ani, iar patruzeci şi opt dintre ele s-au dovedit corecte. Aş zice că merită să-i dăm crezare.

  Thrawn reveni asupra lectorului.

  — Endor…, murmură pentru sine. De ce tocmai Endor?

  — Nu ştiu, domnule amiral. Poate că-şi căutau altă ascunzătoare.

  — Printre ewoki? Ar fi cu adevărat un act de disperare. Însă nu contează. Dacă Şoimul Mileniului este acolo, ar trebui să fie şi Leia Organa Solo. Alertează Navigaţia şi Ingineria – plecăm imediat spre Endor.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon tastând ordinul. Să-l aduc pe Khabarakh din Nystao?

  — Khabarakh…, rosti gânditor Thrawn. Interesantă sincronizarea asta, căpitane. Khabarakh se întoarce pe Honoghr după o lună de absenţă, tocmai când Solo şi Organa Solo pleacă în misiuni secrete pe New Cov şi Endor. Să fie o simplă coincidenţă?

  — Nu vă înţeleg, domnule amiral.

  — Părerea mea, căpitane, este că inamicii noştri dau dovadă de un grad nou de subtilitate. Ei ştiu că revenirea unui supravieţuitor din operaţiunea eşuată pe Kashyyyk îmi va atrage atenţia. De aceea, aranjează eliberarea noghriului simultan cu propriile lor misiuni, în speranţa că voi fi prea preocupat să-i observ. Neîndoios, când îl vom interoga pe Khabarakh vom afla de la el multe lucruri care ne vor costa nenumărate ore-om pentru a se dovedi finalmente neadevărate. Nu – pufni Thrawn – lasă-l acolo. Informează-i pe dinaşti că am decis să le acord toate cele şapte zile de umilinţă publică, după care îşi pot efectua în voie ritualurile cercetării. Indiferent cât de inutile i-ar fi informaţiile, Khabarakh poate sluji Imperiul printr-o moarte dureroasă. Ca o lecţie pentru rasa lui.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon, şi continuă după o scurtă ezitare: Mi se pare totuşi că o asemenea recondiţionare psihologică drastică depăşeşte cu mult procedurile de operare uzuale ale rebelilor.

  — De acord, iar asta sugerează că Organa Solo caută pe Endor ceva care, pentru efortul de război al rebelilor, este mai vital decât simplul sanctuar.

  Pellaeon căzu pe gânduri, încercând să-şi dea seama ce ar fi putut cineva să-şi dorească de pe Endor.

  — Materiale rămase de la proiectul Stelei Morţii? hazardă el o presupunere.

  — Ceva mult mai valoros… Poate să fie vorba despre informaţii pe care le deţinuse împăratul în momentul morţii. Informaţii pe care rebelii cred că le pot recupera.

  În clipa aceea, Pellaeon înţelese.

  — Locaţia tezaurului din Muntele Tantiss.

  Thrawn aprobă din cap.

  — Ar fi singurul lucru despre care cred că merită atâta efort din partea lor. Oricum, este un risc pe care nu ne putem permite să ni-l asumăm. Nu acum.

  — De acord, zise Pellaeon şi în aceeaşi clipă consola lui piui. Navigaţia şi Ingineria anunţă că sunt gata. Părăsim orbita?

  — Când o doreşti, căpitane.

  Pellaeon semnală din cap spre pilot.

  — Porneşte pe cursul stabilit de Navigaţie.

  Planeta de sub ei începu să se îndepărteze pe videcrane şi tot atunci se auzi ţiuitul scurt al unui mesaj prioritar. Pellaeon îl accesă şi citi antetul.

  — Domnule amiral, raportează Neînduplecatul, din sistemul Abregado. Au capturat un cargobot al lui Talon Karrde şi ne transmit interogarea preliminară.

  Privi sfârşitul mesajului, apoi se încruntă.

  — Este destul de scurtă.

  — Mulţumesc, spuse Thrawn cu un surâs satisfăcut şi preluă transmisiunea pe consola lui.

  Continua să-l citească, atunci când Himera efectuă saltul în hiperspaţiu. Citea cu foarte, foarte multă atenţie.

  Mara nu fusese niciodată în astroportul Abregado-rae, dar, pe când umbla pe străzile lui, decise că îşi merita reputaţia jalnică pe care se străduise într-atât s-o dobândească.

  N-ar fi spus asta după aspectul exterior. Dimpotrivă, oraşul era ordonat şi aproape iritant de curat, deşi deţinea calitatea scârţâitor de septică asociată curăţeniei impuse de sus, prin decrete, iar nu de jos, de dorinţele reale ale locuitorilor. Părea de asemenea rezonabil de liniştit faţă de alte astroporturi, cu mulţi indivizi în uniforme de securitate care patrulau în jurul ieşirilor din docurile de asolizare.

  Putregaiul era însă evident sub paietele de la suprafaţă. Se distingea în maniera uşor furişată a localnicilor, în mersul doar pe jumătate ţanţoş al forţelor de securitate, în privirile insistente ale civililor care făceau parte, la fel de evident, din unităţile de pază. Întreaga aşezare – poate întreaga planetă – era guvernată prin capcane şi blastere.

  Un regim totalitarist şi o populaţie disperată să scape de el. Exact genul de loc în care oricine ar fi trădat pe oricine în schimbul unui bilet de evadare de pe planetă. Ceea ce însemna că dacă vreun localnic îşi dădea seama că o navă de contrabandă se afla chiar acolo, sub nasul securităţii, Mara ar mai fi făcut, cel mult, vreo zece paşi înainte ca totul să se năruie peste ea…

  Apropiindu-se de uşa decolorată a intrării numerotate cu un „21” la fel de decolorat, speră sardonic că nu era o capcană. Nu i-ar fi plăcut câtuşi de puţin să moară într-un asemenea loc.

  Uşa nu era încuiată. Inspirând adânc şi pe deplin conştientă de două perechi de gărzi în uniformă aflate în raza ei vizuală, femeia intră în doc.

  Era într-adevăr Calea Eterului, arătând la fel de jalnică şi sărăcăcioasă ca atunci când Fynn Torve fusese nevoit s-o abandoneze în docul 63 al aceluiaşi astroport. Mara îi aruncă doar o uitătură rapidă, cercetă din privire nişele şi ascunzişurile în care s-ar fi putut piti o echipă de ambuscadă şi, în cele din urmă, porni către tânărul brunet, tolănit într-un scaun lângă rampa coborâtă a cargobotului. Nici chiar postura aceea indiferentă nu-i putea alunga aerul milităros ce-l înconjura.

  — Salut, rosti el coborând datapadul de pe care citise. Frumoasă zi pentru zbor, nu? Te interesează să închiriezi o navă?

  — Nu, zise Mara apropiindu-se şi încercând să privească în toate direcţiile simultan. Mă interesează mai degrabă să cumpăr una. Hodoroaga asta ce tip este?

  — Harkners-Balix 903, pufni bărbatul cu o încercare nu foarte reuşită de mândrie jignită. Ce să-ţi spun – hodoroagă!

  Nu era un actor prea grozav, dar în mod evident îl încânta rolul acela desprins dintr-un shouw prost cu spioni. Strângând din dinţi, femeia îl blestemă în gând pe Torve pentru stabilirea unei proceduri de identificare atât de ridicole.

  — Mie mi se pare un 917, dădu ea parola convenită. Sau chiar un 922.

  — Ba nu, insistă bărbatul, este un 903! Crede-mă, unchiul meu le-a construit echipamentele de asolizare. Vino înăuntru şi o să-ţi arăt diferenţa.

  — Grozav, mormăi Mara urmându-l pe rampă.

  — Mă bucur că ai sosit, în sfârşit, comentă bărbatul peste umăr, când ajunseră în vârful rampei. Începusem să cred că te-au prins.

  — Asta se poate încă întâmpla, dacă nu-ţi ţii gura. Vorbeşte mai încet!

  — E-n regulă, o linişti el. Am pus toţi droizii MSE să zăngăne, făcând curăţenie imediat lângă blindajul exterior. Asta va bruia orice audiosonde.

  Teoretic avea dreptate. Practic însă… oricum, dacă localnicii supravegheau locul, erau deja în bucluc.

  — Ai avut probleme în scoaterea navei de sub sechestru?

  — Nu tocmai. Administratorul astroportului a spus că totul este ilegal, dar n-a făcut mare gălăgie. Rânjii şi adăugă: Deşi bănuiesc că dimensiunile mitei pe care i-am strecurat-o se poate să fi jucat vreun rol. Apropo, mă numesc Wedge Antilles. Sunt un amic al căpitanului Solo.

  — Mă bucur de cunoştinţă. Solo n-a putut ajunge el însuşi?

  Antilles clătină din cap.

  — A trebuit să plece de pe Coruscant într-o misiune specială şi m-a rugat să am grijă de navă. Oricum fusesem programat pentru escortare la câteva sisteme din apropiere, aşa că nu era o problemă.

  Mara îl examină rapid. După fizic şi maniera generală…

  — Eşti pilot de B-interceptor?

  — X-interceptor, o corectă el. Trebuie să mă-ntorc înainte să descarce convoiul meu. Vrei să te escortez la plecare?

  — Nu, mulţumesc, clătină din cap femeia împotrivindu-se imboldului de a-i replica sarcastic. Prima regulă a contrabandiştilor era să rămână cât mai nebăgaţi în seamă cu putinţă, iar plecarea de pe un astroport de mâna a treia însoţită de un X-interceptor de vânătoare strălucitor al Noii Republici n-ar fi fost deloc o dovadă de discreţie. Mulţumeşte-i lui Solo în numele meu.

  — S-a făcut. Ah, încă ceva…, zise Antilles când Mara trecu pe lângă el. Han mi-a cerut să te întreb dacă oamenii voştri n-ar fi interesaţi să vândă informaţii despre amicul nostru ochios.

  — Amicul nostru ochios”? repetă Mara, privindu-l cu atenţie.

  — Aşa a zis, strânse bărbatul din umeri. A mai spus c-o să-nţelegi.

  — Înţeleg foarte bine, făcu ea simţind cum îi zvâcnea buza. Anunţă-l c-o să transmit mesajul mai departe.

  — Bine. Mi s-a părut c-ar fi fost destul de important…

  — Ţi-am spus: voi transmite mesajul mai departe.

  El ridică iarăşi din umeri.

  — În regulă – eu mi-am făcut datoria. Drum bun!

  Încuviinţând prietenos din cap, porni să coboare rampa. Încă aşteptându-se la o capcană, Mara etanşă trapa pentru zbor şi intră în cabina de comandă.

  Avu nevoie de un sfert de oră ca să treacă nava prin secvenţa predecolare, aproape tot atât cât le trebui controlorilor de trafic să-i aprobe plecarea. Activând elevatoarele repulsor, femeia se desprinse din doc şi porni spre spaţiu.

  Ajunsese destul de departe ca să acţioneze propulsia subluminică, când începu s-o furnice ceafa.

  — Hopa, mormăi cu glas tare şi examină rapid displayurile.

  Nu se zărea nimic, dar asta nu însemna mare lucru la o distanţă aşa redusă de masa planetei. Orice putea să pândească dincolo de orizont – de la o escadrilă de vânători TIE, până la un distrugător spaţial imperial.

  Totuşi poate că ei nu erau chiar pregătiţi…

  Trimise energie maximă în propulsie, simţindu-se împinsă pentru câteva secunde în pernele scaunului, în timp ce compensatorii de acceleraţie se luptau să-şi facă treaba. Un vuiet indignat răsună din controlerul difuzorului; ignorându-l, Mara accesă calculatorul, sperând că Torve urmase procedura standard a lui Karrde când coborâse prima dată pe Abregado.

  Aşa făcuse. Calculele pentru saltul de aici fuseseră deja efectuate şi încărcate, aşteptând iniţializarea. Femeia rulă programul, efectuă ajustările minore ce aveau să ţină seama de două luni de deplasare galactică generală şi privi pe videcranul frontal.

  Ivindu-se deasupra orizontului, drept în faţă, se vedea forma masivă a unui distrugător spaţial din Clasa Victory.

  Orientat spre ea.

  Vreme de o bătaie de inimă cât o eternitate, Mara rămase nemişcată, analizând posibilităţile şi în acelaşi timp ştiind perfect cât de zadarnică era încercarea respectivă. Comandantul distrugătorului spaţial plănuise intercepţia cu o iscusinţă deosebită; ţinând seama de vectorii celor două nave şi de apropierea dintre Calea Eterului şi planetă, nu exista absolut nici o modalitate prin care Mara să eludeze suficient timp armele şi undele de tractare inamice, pentru ca să poată efectua saltul în hiperspaţiu. Pentru o clipită, speră că imperialii n-o urmăreau de fapt pe ea, ci că-l aşteptau pe individul acela, Antilles. Speranţa respectivă se destramă însă iute. Un singur pilot de X-interceptor nu putea fi în nici un caz atât de important pentru mobilizarea unui distrugător spaţial Clasa Victory. Iar dacă lucrurile ar fi stat totuşi aşa, nu putea fi atât de incompetent încât să declanşeze capcana prematur.

  — Cargobotul Calea Eterului, bubui un glas rece din difuzor. Aici distrugătorul spaţial Neînduplecatul. Opreşte imediat motoarele şi pregăteşte-te să fii adus la bord.

  Deci asta fusese. Într-adevăr, o aşteptaseră pe ea. Peste numai câteva minute, avea să fie prizoniera lor.

  Doar dacă…

  Se întinse şi activă microfonul:

  — Distrugătorul spaţial Neînduplecatul, aici Calea Eterului. Vă felicit pentru vigilenţă. Mă temeam că voi fi nevoită să scanez următoarele cinci sisteme, ca să găsesc o navă imperială.

  — Dezactivează toate sistemele deflectoare…

  Glasul şovăi la jumătatea recitării standard, înţelegând cu întârziere că nu fusese răspunsul obişnuit al unui prizonier imperial comun.

  — Doresc să vorbesc cu căpitanul vostru imediat ce sosesc la bord, interveni Mara în pauza conversaţională. Trebuie să-mi stabilească o întâlnire cu Marele Amiral Thrawn şi să-mi asigure transport, acolo unde se află el şi Himera. Şi pregătiţi-mi o undă de tractare – nu vreau să pilotez singură monstrul ăsta în cala hangar.

  Surprizele năvăleau prea repede asupra bietului transmisionist.

  — Ă-ă-ă… cargobot Calea Eterului…, încercă încă o dată.

  — Ba nu, îl întrerupse Mara, mai bine fă-mi legătura chiar acum cu căpitanul. Căpătase iniţiativa şi era decisă s-o păstreze cât mai mult cu putinţă. Convorbirea noastră nu poate fi interceptată.

  Urmă un moment de tăcere. Mara continuă pe cursul de intercepţie, dar o undă de îndoială începu să se strecoare în decizia ei. Este singura modalitate, îşi spuse cu severitate.

  — Aici căpitanul distrugătorului spaţial Neînduplecatul, se auzi un alt glas. Cine eşti?

  — Cineva cu informaţii importante pentru Marele Amiral Thrawn, răspunse Mara adoptând un ton uşor dispreţuitor. Pentru moment, asta-i tot ce trebuie să ştii.

  Căpitanul nu era însă la fel de uşor de intimidat ca ofiţerii săi inferiori.

  — Serios? făcu el sec. Conform informaţiilor noastre, faci parte din grupul de contrabandişti al lui Talon Karrde.

  — Şi nu crezi că o asemenea persoană i-ar putea spune ceva util Marelui Amiral? contraatacă femeia, lăsând o undă de gheaţă să i se furişeze în voce.

  — Sunt perfect sigur că-i poţi spune multe lucruri utile, dar nu văd motivul pentru care să-l deranjez pe el cu ceea ce va fi, la urma urmelor, un interogatoriu de rutină.

  Mara încleştă pumnul stâng. Trebuia să evite cu orice preţ genul de investigare mentală completă la care făcea aluzie evidentă căpitanul.

  — Nu te-aş sfătui s-o faci, îi spuse, punând în glas tot ceea ce-şi mai reamintea din demnitatea şi puterea vechii Curţi imperiale. Marele Amiral ar fi foarte nemulţumit de tine. Foarte nemulţumit.

  Difuzorul amuţi. În mod limpede, căpitanul începea să-şi dea seama că se confrunta cu o situaţie ce-i depăşea aşteptările. La fel de limpede, însă, nu era deocamdată pregătit să cedeze.

  — Am primit nişte ordine, declară el sec, şi ca să fac o excepţie de la ele nu-mi sunt suficiente nişte aluzii vagi.

  Mara se încordă. Acesta era momentul. După atâţia ani în care se ascunsese de Imperiu, ca şi de toţi ceilalţi, acum n-o mai putea face.

  — Poţi trimite un mesaj Marelui Amiral, rosti ea. Spune-i că parola de identificare este Hapspir, Barrini, Corbolan, Triaxis.

  După liniştea ce urmă, Mara îşi dădu seama că-l impresionase în sfârşit pe celălalt.

  — Şi numele dumneavoastră? întrebă de-a dreptul respectuos căpitanul.

  Sub tălpile femeii, podeaua Căii Eterului vibră uşor, anunţând că raza de tractare a Neînduplecatului o prinsese. Acum nu mai avea cale de întoarcere. Singura posibilitate era să meargă înainte.

  — Spune-i că m-a cunoscut ca Mâna împăratului.

  *

  O aduseră pe ea şi Calea Eterului la bord, o instalară cu oarecare deferenţă într-o cabină pentru ofiţeri superiori… apoi ţâşniră din Abregado ca un mynock cu coada în flăcări.

  Mara rămase singură pentru restul zilei şi al nopţii, fără să vadă pe nimeni, fără să discute cu nimeni. Mesele erau aduse de un droid servant SE4; în rest, uşa cabinei era încuiată. Nu putea şti dacă izolarea fusese impusă de căpitan sau mai de sus, dar cel puţin îi oferea răgazul necesar definitivării unui plan.

  De asemenea, nu ştia încotro se îndreptau, deşi după zumzetul permanent al motoarelor, bănuia că depăşiseră neliniştitor de mult viteza normală de 0,45 a unui distrugător spaţial Victory. Poate că atinseseră chiar 0,5, ceea ce ar fi însemnat că parcurgeau 127 ani-lumină pe oră. O vreme, femeia fu ocupată cu încercarea de a ghici care era sistemul ţintă, dar, pe măsură ce orele trecură şi numărul de posibilităţi crescu într-o măsură prea mare ca să fie analizat, abandonă ideea.

  La douăzeci şi două de ore după plecarea de pe Abregado, ajunseră în punctul de rendez-vous. Era ultimul loc la care s-ar fi aşteptat Mara. Şi ultimul loc din galaxie unde şi-ar fi dorit să ajungă. Locul în care universul ei fusese distrus în mod brusc şi violent.

  Endor.

  — Marele Amiral te aşteaptă, spuse şeful trupelor de şoc.

  Păşii într-o parte şi-i făcu semn spre uşa deschisă. Mara azvârli o privire spre bodyguardul noghri tăcut, aflat de cealaltă parte a uşii, apoi intră.

  — Aha, rosti încet un glas pe care şi-l amintea prea bine dinspre centrul de comandă aflat în mijlocul cabinei. Marele Amiral Thrawn stătea în cercul dublu de displayuri, cu ochii roşii strălucind deasupra uniformei sclipitor de albe. Apropie-te!

  Mara rămase pe loc.

  — De ce m-ai adus la Endor?

  Ochii strălucitori se mijiră.

  — Scuză-mă, poţi să repeţi?

  — M-ai auzit. Endor… Locul unde a murit împăratul… De ce ai ales tocmai locul acesta pentru rendez-vous?

  Thrawn păru să cadă pe gânduri.

  — Apropie-te, Mara Jade.

  Glasul era profund şi poruncitor, iar femeia se pomeni mergând spre el înainte să-şi fi dat seama ce făcea.

  — Dacă-i o glumă, este de prost gust, scrâşni ea. Iar dacă-i un test, atunci nu mai pierde timpul.

  — Nu-i nici glumă, nici test, răspunse Marele Amiral când ea se opri la cercul exterior de displayuri. Opţiunea a fost impusă de alte chestiuni, fără legătură cu aceasta.

  O sprânceană negru-albăstruie se ridică uşor.

  — Sau poate nu complet fără legătură. Asta rămâne de văzut. Spune-mi, poţi simţi realmente prezenţa împăratului aici?

  Mara inspiră profund, simţind cum aerul îi traversează plămânii cu o durere reală, de parcă ar fi fost tangibil. Se întrebă dacă Thrawn îşi putea da seama cât de rău îi făcea locul acela. Cât de ticsit de amintiri şi senzaţii continua să fie întregul sistem Endor. Sau dacă măcar i-ar fi păsat de toate astea, în cazul în care-şi dădea seama.

  Îşi dădea seama… Înţelese asta din felul în care o privea. Ce gândea însă despre toate nu-i păsa prea mult lui Mara.

  — Pot simţi urma morţii lui, rosti ea. Nu este plăcută. Haide să terminăm cu asta, ca să pot pleca de aici.

  Buza lui se răsfrânse uşor, poate vizavi de presupunerea femeii că avea să părăsească Himera.

  — Perfect. Să începem cu o dovadă a identităţii tale.

  — I-am transmis căpitanului Neînduplecatului o parolă de identificare de nivel maxim, îi reaminti Mara.

  — De aceea te şi afli aici, iar nu într-o celulă de detenţie. Parola nu este o dovadă în sine.

  — Bine, atunci. Noi doi ne-am mai întâlnit, o singură dată, la inaugurarea publică a Aripii Colecţiilor a Palatului Imperial de pe Coruscant. La ceremonia aceea, împăratul m-a prezentat, numindu-mă Lianna, una dintre dansatoarele lui favorite. Ulterior, în decursul ceremoniei intime care a urmat, ţi-a dezvăluit adevărata mea identitate.

  — În ce a constat ceremonia intimă?

  — A fost promovarea ta secretă la rangul de Mare Amiral.

  Thrawn ţuguie buzele, fără s-o slăbească din ochi.

  — La ambele ceremonii, spuse el, ai purtat o rochie albă. Cu excepţia centurii, rochia mai avea o podoabă. Ţi-o aminteşti?

  Mara căzu pe gânduri.

  — O minusculă sculptură de umăr. Pe umărul stâng. Dacă-mi aduc bine aminte, designul era xyquin.

  — Aşa a fost, încuviinţă Thrawn şi atinse o tastă de pe consola sa. Brusc, cabina fu umplută cu holograme de sculpturi de umăr, etalate pe piedestale ornate. Cea pe care ai purtat-o se află printre ele. Găseşte-o!

  Mara înghiţi un nod şi se răsuci fără grabă, privind în jur. În rolul de membru al anturajului împăratului, avusese realmente sute de veşminte excentrice. Să-şi reamintească o anumită sculptură de umăr dintre toate acelea…

  Scutură din cap, încercând să-şi alunge senzaţia neplăcută de zumzet din străfundul minţii. Cândva avusese o memorie excelentă, pe care instruirea împăratului o perfecţionase. Focalizându-şi gândurile, silindu-se să răzbată prin aura tulburătoare a locului acela, se concentră…

  — Aceasta este, indică un filigran delicat de aur şi turcoaz.

  Expresia lui Thrawn nu se modifică, dar el păru că se relaxează puţin în scaun.

  — Bine ai revenit, Mâna împăratului.

  Atinse aceeaşi tastă şi galeria de artă dispăru.

  — A durat mult până te-ai întors.

  Ochii arzători sfredeleau în chipul femeii, cu întrebarea nerostită, dar evidentă.

  — Ce mă aştepta până acum? replică ea. Cine m-ar fi putut recunoaşte, cu excepţia unui Mare Amiral?

  — Acesta a fost singurul motiv?

  Mara şovăi, recunoscând cursa. Thrawn comanda Imperiul de mai bine de un an, totuşi ea nu-l abordase până atunci.

  — Au fost şi alte motive, dar nu doresc să le discut acum.

  Faţa lui se înăspri.

  — Tot aşa cum, presupun, nu doreşti să discuţi de ce l-ai ajutat pe Skywalker să scape de Talon Karrde?

  ÎL VEI UCIDE PE LUKE SKYWALKER!

  După o primă fracţiune de secundă de înlemnire, Mara tresări, nesigură dacă glasul fusese real sau numai în mintea ei. Zumzetul straniu se intensifică şi, pentru o clipă, aproape că putu să vadă chipul mumificat al împăratului privind-o. Imaginea deveni tot mai clară, iar restul încăperii porni să i se legene în faţa ochilor…

  Inspiră adânc, silindu-se să redevină calmă. Nu avea să-şi piardă cumpătul. Nu aici, în faţa Marelui Amiral.

  — N-a fost ideea mea de a-l lăsa pe Skywalker să scape.

  — Şi n-ai putut modifica decizia? înălţă din nou Thrawn din sprâncene. Tu, Mâna împăratului?

  — Eram pe Myrkr, îi reaminti Mara, sub influenţa unei planete de ysalamiri. Privi peste umăr, spre ysalamirul care atârna de pe rama nutritivă dinapoia scaunului Marelui Amiral. Mă îndoiesc că ai uitat efectul lor asupra Forţei.

  — Nici vorbă. De fapt, tocmai faptul că ei pot anula Forţa dovedeşte că Skywalker a fost ajutat să evadeze. Nu doresc să ştiu de la tine decât dacă Talon Karrde însuşi a dat ordinul respectiv, sau alţii din grupul lui, acţionând independent?

  Pentru ca să ştie împotriva cui să-şi abată răzbunarea. Mara privi în ochii arzători, începând să-şi reamintească motivul pentru care împăratul îl avansase Mare Amiral.

  — Nu contează cine este responsabil, zise ea. Mă aflu aici ca să-ţi propun un târg care să şteargă datoria aceea.

  — Ascult, încuviinţă Thrawn cu chip impasibil.

  — Vreau să încetezi hărţuirea lui Karrde şi a organizaţiei sale. Să anulezi recompensa pusă pe capetele noastre şi să ne disculpi faţă de toate forţele imperiale şi planetele pe care le controlezi.

  Ezită, totuşi nu era momentul să fie timidă.

  — Doresc de asemenea un credit monetar de trei milioane care să fie depus în numele lui Karrde, în scopuri de achiziţii de bunuri şi servicii imperiale.

  — Ah, surâse aproape amuzat Thrawn, dar mă tem că Skywalker nu merită chiar atât de mult pentru mine. Sau vrei să-mi oferi şi Coruscantul în preţul ăsta?

  — Nu-ţi ofer nici pe Skywalker, nici Coruscantul. Îţi ofer flota Katana.

  Zâmbetul amuzat dispăru.

  — Flota Katana?

  — Exact, Forţa întunecată, dacă preferi titulatura mai dramatică. Bănuiesc că ai auzit de ea…

  — Am auzit. Unde se află?

  Tonul de comandă revenise, dar de data aceasta Mara fusese pregătită. Desigur, oricum n-ar fi ajutat-o cu nimic.

  — Nu ştiu, recunoscu ea, dar Karrde ştie.

  Marele Amiral rămase privind-o în tăcere.

  — Cum i-a aflat locaţia? întrebă el în cele din urmă.

  — Se afla într-o misiune de contrabandă care eşuase. Au scăpat de nişte santinele imperiale, dar n-au avut timp să calculeze corect saltul în hiperspaţiu. Au dat peste flotă, au crezut că-i o ambuscadă şi au făcut un alt salt în hiperspaţiu, aproape distrugând nava. Karrde era pe atunci navigator şi ulterior a înţeles peste ce dăduseră.

  — Interesant, murmură el. Când s-a petrecut asta?

  — Nu-ţi spun nimic mai mult, până nu cădem la învoială, zise Mara şi-i descifră corect expresia de pe faţă. Iar dacă te gândeşti să mă dai pe mâna Contrainformaţiilor, nu te sinchisi. Realmente, habar n-am unde-i flota.

  — Şi chiar dacă ai fi ştiut, încuviinţă Thrawn privind-o, ţi s-ar fi implementat blocaje în jurul informaţiei. Bine. Spune-mi atunci unde-i Karrde.

  — Pentru ca să-l interogheze pe el Contrainformaţiile? Nici vorbă! Eu mă voi întoarce la el şi voi obţine locaţia flotei. După aceea, vom negocia. Presupunând că eşti de acord cu oferta mea.

  O umbră coborâse peste faţa Marelui Amiral.

  — Să nu crezi că-mi poţi dicta ceva, Mara Jade, rosti el încet. Nici măcar să nu te gândeşti la aşa ceva.

  Un fior îngheţat străbătu spinarea femeii. Da, îşi amintea prea bine motivul pentru care Thrawn fusese făcut Mare Amiral.

  — Am fost Mâna împăratului, îi reaminti ea străduindu-se să folosească un ton la fel de tăios, dar care i se păru jalnic. Am vorbit în numele lui… şi chiar Marii Amirali erau obligaţi să mă asculte.

  — Adevărat? surâse sardonic Thrawn. Memoria nu te prea ajută. Mâna împăratului. Dacă tragem linie, erai doar cu puţin mai mult decât un curier foarte specializat.

  — Poate că memoria ta trebuie reîmprospătată, Mare Amiral, replică Mara. Am străbătut întregul Imperiu în numele împăratului, luând decizii politice care au modificat vieţi la nivelurile cele mai înalte ale guvernării…

  — I-ai dus la îndeplinire voinţa, o întrerupse Thrawn. Atât! Faptul că-i auzeai ordinele mai clar decât celelalte Mâini ale lui este irelevant. Deciziile pe care le implementai erau ale lui.

  — Ce vrei să spui prin „celelalte Mâini ale lui”? Am fost singura…

  Se opri. Expresia de pe faţa lui… şi, brusc, toată furia i se destrămă.

  — Nu, şopti ea. Te-nşeli.

  — Poţi să crezi orice doreşti, dar nu-ncerca să-i orbeşti pe alţii cu amintiri exagerate ale propriei tale importanţe.

  Se întinse către consola de comandă şi apăsă o tastă.

  — Căpitane, ce raportează echipa de la bord?

  Răspunsul nu se auzi, însă pe Mara n-o interesa oricum ce făceau oamenii lui Thrawn. Marele Amiral se înşela. Trebuia să se înşele. Nu-i conferise însuşi împăratul titlul de Mână a sa? N-o adusese chiar el pe Coruscant de pe planeta de baştină şi o instruise, învăţând-o cum să-şi utilizeze sensibilitatea rară faţă de Forţă pentru a-l sluji?

  N-ar fi minţit-o. N-ar fi făcut-o.

  — Nu, n-are nici o logică, vorbi Thrawn şi ridică ochii spre femeie. Ştii cumva motivul pentru care Leia Organa Solo ar fi dorit să vină pe Endor?

  Cu un efort evident, Mara îşi readuse gândurile din trecut.

  — Organa Solo se află aici?

  — Doar Şoimul Mileniului. A fost lăsat pe orbită, ceea ce, din păcate, nu ne spune nimic despre locul unde ar putea să fie Organa Solo. Evident, dacă este realmente aici. Reveni cu atenţia spre consolă. Perfect, căpitane. Adu nava la bord. Poate că o examinare mai atentă ne va spune ceva.

  Auzi confirmarea şi decuplă circuitul.

  — Prea bine, Mâna împăratului, se întoarse el spre Mara. Am căzut la o înţelegere. Forţa întunecată în schimbul ridicării recompensei puse pe capul lui Karrde. De cât timp vei avea nevoie să revii la baza actuală a lui Karrde?

  Mara ezită, totuşi informaţia respectivă nu-l putea ajuta prea mult pe Marele Amiral.

  — Cu Calea Eterului, cam trei zile. Două şi jumătate, dacă forţez.

  — Îţi sugerez s-o faci. Asta fiindcă ai la dispoziţie exact opt zile ca să obţii locaţia şi să mi-o aduci aici.

  — Opt zile? se încruntă ea. Asta…

  — Opt zile. În caz contrar, îl găsesc eu şi obţin locaţia în felul meu.

  O duzină de replici posibile fulgerară prin mintea femeii, dar încă o privire aruncată spre ochii roşu-strălucitori i le amuţiră pe toate.

  — O să fac tot ce pot.

  Se întoarse şi porni spre uşă.

  — Sunt sigur, vorbi Thrawn în urma ei. Iar după aceea, ne vom aşeza şi vom purta o lungă discuţie între patru ochi. Despre anii tăi petrecuţi departe de serviciul imperial… şi despre motivele pentru care ai întârziat atât de mult revenirea.

  *

  Pellaeon privi rigid spre comandantul său, cu inima bubuindu-i în urechi.

  — Flota Katana? repetă el încet.

  — Aşa mi-a spus tânăra Mână a împăratului, spuse Thrawn cu ochii focalizaţi asupra unui display din faţa sa. Desigur, poate să fii minţit.

  Pellaeon încuviinţă mecanic din cap şi posibilităţile se derulară ca un covor în faţa lui.

  — Forţa întunecată, murmură el vechea poreclă şi cuvintele răsunară sonor. Cândva, sperasem s-o găsesc eu însumi.

  — O speranţă nutrită de majoritatea celor de vârsta ta, căpitane. Dispozitivul de urmărire a fost instalat în nava ei?

  — Da, domnule amiral.

  Pellaeon lăsă privirea să-i rătăcească prin cabină, urmărind fără un interes real la sculpturile şi bidimensionalele etalate azi de Thrawn. Forţa întunecată… Pierdută de aproape cincizeci şi cinci de ani, iar acum aflată la îndemâna lor…

  Se încruntă brusc spre sculpturi. Multe din ele păreau cumva familiare.

  — Sunt opere de artă care au împodobit birourile departamentelor de design ale propulsiei spaţiale Rendili şi Flotei, pe vremea când s-a conceput ideea de bază a lui Katana, răspunse Thrawn întrebării sale nerostite.

  Căpitanul inspiră adânc şi, fără chef, reveni la realitate.

  — Domnule amiral, vă daţi seama cât de improbabilă este de fapt afirmaţia lui Jade.

  — Bineînţeles că este improbabilă, ridică ochii Thrawn spre el. În acelaşi timp însă este adevărată. Apăsă o tastă şi o parte a galeriei de artă dispăru. Priveşte!

  Pellaeon se întoarse în direcţia indicată. Era aceeaşi scenă pe care Marele Amiral i-o arătase cu câteva zile în urmă: cele trei cuirasate renegate de la New Cov, care acoperiseră evadarea lui Lady Luck şi a cargobotului neidentificat…

  Trase brusc aer în piept, fulgerat de o bănuială.

  — Navele acelea?

  — Exact, încuviinţă satisfăcut Thrawn. Diferenţele între cuirasatele obişnuite şi cele cu circuite de comandă secundară sunt subtile, totuşi vizibile atunci când ştii ce să cauţi.

  Pellaeon se încruntă spre hologramă, străduindu-se să pună lucrurile cap la cap.

  — Domnule amiral, nu mi se pare logic ca Talon Karrde să-i furnizeze nave acestui corellian renegat.

  — De acord. În mod evident, în nava de contrabandă care a descoperit flota Katana a mai fost cineva care şi-a dat seama ce găsiseră. Vom da de urma persoanei respective.

  — Avem vreo pistă?

  — Câteva. Conform spuselor lui Jade, scăpaseră de o ambuscadă imperială după o livrare ratată. Asemenea incidente ar trebui să existe în vreo arhivă – le vom corela cu ceea ce cunoaştem despre trecutul lui Karrde şi vom vedea ce obţinem. Jade a mai spus că nava a fost grav avariată în decursul celui de-al doilea salt în hiperspaţiu. Dacă s-au dus pentru reparaţii la un astroport mare, lucrul acesta ar fi consemnat de asemenea în arhive.

  — Voi pune imediat Contrainformaţiile la treabă.

  — Bine, încuviinţă Marele Amiral şi privi pentru o clipă în gol. De asemenea, doresc să-l contactezi pe Niles Ferrier.

  — Hoţul de nave pe care l-aţi trimis să caute baza corellianului?

  — Exact. Anunţă-l să-l abandoneze pe corellian şi să se concentreze asupra lui Solo şi Calrissian. La urma urmelor, dacă într-adevăr corellianul plănuieşte să se alăture Rebeliunii, ce zestre mai bună decât flota Katana ar putea aduce?

  — Mare Amiral, raportă un glas dinspre consola de comunicaţii, ţinta a efectuat saltul în hiperspaţiu. Avem un semnal bun de la baliză şi extrapolăm probabilităţile pe baza lui.

  — Foarte bine, locotenente. Deocamdată însă nu vă chinuiţi cu extrapolările – o să-şi modifice cursul cel puţin încă o dată, înainte de a porni pe adevărata rută.

  — Da, Mare Amiral.

  — În acelaşi timp, nu vrem nici să se îndepărteze prea mult de noi, i se adresă Thrawn lui Pellaeon după ce închise consola. Ar fi bine, căpitane, să revii pe punte şi să porneşti Himera după ea.

  — Da, domnule amiral, aprobă Pellaeon, apoi şovăi. Crezusem că intenţionam să-i lăsăm timp să ne aducă locaţia lui Katana.

  Chipul lui Thrawn se înăspri.

  — Jade nu mai face parte din Imperiu, căpitane. Poate că doreşte ca noi să credem că se întoarce… poate că o crede ea însăşi, dar nu se întoarce. Nu contează. Ne va conduce la Karrde şi acesta este lucrul important. El şi corellianul renegat sunt două fire spre flota Katana. Într-un fel sau altul, o vom găsi.

  Pellaeon încuviinţă, simţind din nou fiorii de surescitare, în ciuda eforturilor sale de a-şi păstra detaşarea. Flota Katana… Două sute de cuirasate, aşteptând pur şi simplu să fie preluate de Imperiu…

  — Domnule amiral, spuse el, am senzaţia că ofensiva noastră finală împotriva Rebeliunii poate fi lansată chiar înainte de termenul programat.

  Thrawn zâmbi.

  — Căpitane, s-ar putea să ai dreptate.

  Stătuseră în jurul mesei din casa lui maitrakh încă din zori, studiind hărţi, studii de clădiri şi diagrame, căutând un plan de acţiune care să fie mai mult decât o modalitate complicată de a se preda inamicului. În cele din urmă, cu puţin înaintea amiezii, Leia anunţă o pauză.

  — Nu mă mai pot uita la astea, îi spuse lui Chewbacca, închizând ochii şi masându-şi tâmplele pe care le simţea zvâcnind. Haide să ne plimbăm puţin pe afară.

  Chewbacca mârâi o obiecţie.

  — Da, aprobă ea obosită, îmi dau seama că-i riscant, însă tot satul ştie că ne aflăm aici şi nimeni n-a anunţat deocamdată autorităţile. Haide, n-o să se-ntâmple nimic!

  Se apropie de uşă, o deschise şi ieşi. Chewbacca mormăi nemulţumit, dar o urmă.

  Soarele amiezii strălucea puternic şi doar puţini nori îi mai filtrau, uneori, razele. Leia privi cerul aproape senin şi se înfioră involuntar înaintea senzaţiei neaşteptate de vulnerabilitate ce se revărsă asupra ei. Un cer senin, până spre spaţiul cosmic… totuşi nu trebuia să-şi facă griji. Cu puţin înainte de miezul nopţii, maitrakh adusese vestea plecării iminente a distrugătorului spaţial, o plecare pe care prinţesa şi Chewbacca o urmăriseră cu macro-binoclurile din trusa wookiee-ului. Fusese primul lor moment de respiro după arestarea lui Khabarakh; tocmai când începuse să pară că ea şi Chewbacca aveau să rămână blocaţi pe planetă până ce avea să fie prea târziu, Marele Amiral plecase brusc.

  Fusese un cadou neaşteptat… un cadou pe care Leia nu putea să-l privească decât cu suspiciune. Din felul în care Marele Amiral vorbise în dukha, se aşteptase ca el să rămână aici până la încheierea perioadei de umilinţă a lui Khabarakh, când avea să înceapă interogarea la bordul navei. Poate că se răzgândise şi-l luase pe Khabarakh mai devreme, cu un gest de dispreţ faţă de tradiţia noghri. Totuşi maitrakh spusese că fiul ei terţ continua să fie expus în mod public în centrul lui Nystao.

  Desigur, se putea ca femeia să mintă, ori să fi fost minţită. Dar dacă Marele Amiral o suspecta pe maitrakh îndeajuns ca s-o mintă, de ce nu apăruseră deja trupele imperiale care să-i caute în sat?

  El era însă un Mare Amiral, cu toată viclenia, subtilitatea şi geniul tactic pe care le implica titlul respectiv. Totul putea să fie o cursă complicată şi atent orchestrată… caz în care era perfect posibil ca Leia să nici n-o remarce până nu se închidea în jurul ei.

  Termină! îşi ordonă cu fermitate. Dacă-şi îngăduia să fie prinsă în mrejele de infailibilitate ţesute în jurul Marilor Amirali n-avea să obţină nimic, decât paralizia gândurilor. Chiar şi Marii Amirali puteau să greşească şi existau destule motive pentru care el putuse fi nevoit să plece de pe Honoghr. Poate că o parte a campaniei sale împotriva Noii Republici se desfăşura prost şi-i solicitase atenţia altundeva. Sau poate că plecase pur şi simplu pe termen scurt, intenţionând să revină după o zi sau două.

  Oricum ar fi stat lucrurile, însemna că acum era momentul prielnic pentru un atac. Asta dacă puteau găsi un obiectiv pe care să-l atace…

  Lângă ea, Chewbacca mârâi o sugestie.

  — Nu putem face asta, clătină Leia din cap. N-ar fi cu nimic mai bun decât un atac total asupra astroportului. Trebuie ca Nystao şi locuitorii săi să fie afectaţi cât mai puţin cu putinţă.

  Wookiee-ul pufni nemulţumit.

  — Nu ştiu ce altceva să fac, se răsti ea. Ştiu că moartea şi distrugerile masive nu vor face decât să ne readucă acolo unde am fost şi înainte. În nici un caz nu-i vor convinge pe noghri că ar trebui să părăsească Imperiul şi să treacă de partea noastră.

  Privi peste pâlcul de colibe, către dealurile din depărtare şi către iarba kholm brună, care unduia sub briză. Scânteind în soare, formele paralelipipedice scunde ale droizilor decon se zăreau muncind, ridicând cu fiecare muşcătură câte un sfert de metru cub de sol, rulându-l printr-un catalizator exotic şi magic din interiorul lor şi eliminând prin spate produsul purificat. Readucând, lent, dar constant, locuitorii de pe Honoghr la starea dinaintea dezastrului… şi în acelaşi timp reamintindu-le vizibil, dacă mai era cazul, de bunătatea pe care Imperiul o manifesta faţă de ei.

  — Lady Vader, toarse o voce gravă.

  Fără să vrea, Leia tresări.

  — Bună ziua, maitrakh, se întoarse ea şi o salută solemn din cap. Te simţi bine azi?

  — Nu mă simt rău.

  — Mă bucur, spuse Leia stingherită de dialogul jalnic.

  Maitrakh nu fusese atât de nepoliticoasă încât să spună ceva deschis, dar era destul de clar că se considera într-o situaţie critică, cu dezonoarea şi poate chiar moartea ameninţându-i familia de îndată ce Marele Amiral avea să descopere ce făcuse Khabarakh. Leia ştia că era probabil doar o chestiune de timp până ce maitrakh avea să ajungă la concluzia că predarea musafirilor nepoftiţi în mâinile Imperiului reprezenta calea cea mai puţin primejdioasă pentru ea.

  — Cum merg planurile voastre? se interesă maitrakh.

  Leia privi spre Chewbacca.

  — Progresăm, îi răspunse şi, cumva, era destul de adevărat. Eliminarea tuturor ideilor pe care le avuseseră până atunci putea fi definită ca un progres. Mai avem totuşi un drum lung.

  — Da, încuviinţă maitrakh şi privi dincolo de clădiri. Droidul vostru a petrecut mult timp cu celelalte maşinării.

  — Nu are chiar aşa de multe de făcut pe cât crezusem iniţial. Tu şi mulţi din poporul tău vorbiţi bazica mai bine decât bănuisem.

  — Marele Amiral ne-a dat o învăţătură bună.

  — Ca şi tatăl meu, Lordul Darth Vader, înaintea lui, îi reaminti prinţesa.

  Maitrakh rămase câteva clipe tăcute, apoi încuviinţă fără chef:

  — Aşa este.

  Leia simţi un fior rece pe şira spinării. Primul pas într-o trădare ar fi fost distanţarea emotivă între noghri şi stăpânul lor anterior.

  — Zona va fi terminată în curând, spuse maitrakh arătând spre droizii decon. Dacă o fac în următoarele zece zile, în anotimpul următor vom putea planta.

  — Terenul acesta suplimentar va fi îndeajuns ca să vă creşteţi singuri recoltele?

  — Va fi de ajutor, dar nu îndeajuns.

  Leia încuviinţă, simţind un alt val de frustrare. Pentru ea, tactica Imperiului era pe cât de evidentă, pe atât de cinică: printr-o planificare atentă a procesului de decontaminare, îi putea ţine pe noghri la nesfârşit pe muchia independenţei, fără să le îngăduie vreodată să treacă linia respectivă. Ea o ştia, iar maitrakh o bănuia. Cât despre dovezi…

  — Chewie, tu eşti familiarizat cu droizii decon? întrebă brusc. Ideea îi mai venise o dată, dar n-o dusese niciodată până la capăt. Măcar atât cât să-ţi dai seama de timpul care ar fi necesar pentru droizii de pe Honoghr să decontamineze suprafaţa asta?

  Wookiee-ul mârâi afirmativ şi se lansă într-o expunere de numere – era limpede că se gândise şi el la acelaşi lucru.

  — Nu-mi trebuie o analiză completă, întrerupse Leia fluxul de estimări, extrapolări şi principii generale. Ai o cifră finală?

  Avea. Opt ani.

  — Am înţeles, murmură femeia şi scurta pâlpâire de speranţă se stinse în crepusculul dezolant. Asta ar fi însemnat cam la apogeul războiului, nu?

  — Continui să crezi că Marele Amiral ne-a înşelat? o acuză maitrakh.

  — Ştiu că vă înşală. Atât doar că n-o pot dovedi.

  Maitrakh rămase tăcută aproape un minut.

  — Ce vei face atunci?

  Leia inspiră profund şi expiră lin.

  — Trebuie să plecăm de pe Honoghr. Asta înseamnă să ne strecurăm pe astroportul Nystao şi să furăm o navă.

  — N-ar trebui să fie o greutate pentru fiica Lordului Darth Vader.

  Prinţesa făcu o grimasă, gândindu-se la uşurinţa cu care maitrakh se strecurase neauzită lângă ei. Paznicii astroportului aveau să fie mai tineri şi mult mai bine antrenaţi. Noghrii trebuie să fi fost nişte vânători extraordinari, înainte ca împăratul să-i preschimbe în maşinile lui private de ucis.

  — Furtul unei nave nu va fi prea greu, zise ea dându-şi seama cât de mult deforma adevărul prin afirmaţia aceea. Dificultatea provine din faptul că va trebui să-l luăm pe Khabarakh cu noi.

  Maitrakh se opri brusc.

  — Ce spui? şuieră ea.

  — Este unica modalitate. Dacă el rămâne în mâinile Imperiului, îl vor face să spună tot ce s-a petrecut aici. Iar atunci, atât el cât şi tu veţi muri. Poate şi întreaga voastră familie. Nu putem îngădui asta.

  — Atunci riscaţi voi înşivă moartea. Paznicii nu vor permite eliberarea lui.

  — Ştiu, încuviinţă Leia extrem de conştientă de cele două vieţi micuţe pe care le purta în propriul ei trup. Va trebui să ne asumăm riscul ăsta.

  — Un asemenea sacrificiu nu are nici o onoare, pufni bătrâna. Clanul Kihm'bar nu-l va săpa în istorie. Nici poporul noghri nu-l va ţine minte vreme îndelungată.

  — Nu fac asta pentru ca să fiu lăudată de poporul noghri, oftă Leia simţindu-se brusc obosită de a se mai lovi de înţelegerea greşită a extratereştrilor. I se părea că făcuse asta, într-o formă sau alta, toată viaţa ei. O fac pentru că m-am săturat ca oamenii să moară din cauza greşelilor mele. I-am cerut lui Khabarakh să mă aducă pe Honoghr – cele întâmplate sunt responsabilitatea mea. Nu pot să fug pur şi simplu şi să vă las pradă răzbunării Marelui Amiral.

  — Lordul nostru Mare Amiral nu va fi atât de aspru cu noi.

  Leia se răsuci şi o privi în ochi pe maitrakh.

  — Odată, Imperiul a distrus o planetă întreagă din cauza mea, şopti ea. Nu vreau ca aşa ceva să se mai repete vreodată.

  Susţinu privirea celeilalte încă o clipă, apoi îi întoarse spatele, cu mintea prinsă într-un vârtej de gânduri şi sentimente. Făcea oare lucrul care se cuvenea? Până atunci îşi riscase viaţa de nenumărate ori, dar întotdeauna pentru camarazii ei din Rebeliune şi pentru o cauză în care credea. Să facă acelaşi lucru pentru slujitorii Imperiului – chiar dacă aceştia fuseseră păcăliţi ca să ajungă în rolul respectiv – era cu totul altceva. Lui Chewbacca nu-i plăcea ideea; îşi dădea seama din aura pe care o degaja şi din postura lui rigidă. Avea totuşi s-o urmeze, împins de propriul său simţ al onoarei şi de datoria de viaţă pe care i-o jurase lui Han.

  Îşi stăvili lacrimile neaşteptate şi mâna i se ridică spre pântecul bombat. Han ar fi înţeles. S-ar fi împotrivit asumării unui asemenea risc, dar în adâncul sufletului ar fi înţeles. Altfel, nici măcar n-ar fi lăsat-o să vină aici.

  Dacă ea n-avea să mai revină, aproape cu siguranţă Han s-ar fi autoînvinuit.

  — Perioada de umilinţă s-a prelungit cu patru zile, murmură maitrakh. Peste două zile, lunile vor lumina cel mai slab. Ar fi mai bine să aşteptaţi până atunci.

  Leia se încruntă spre ea. Maitrakh o privi deschis, dar faţa sa era inexpresivă.

  — Îmi oferi ajutor? întrebă prinţesa.

  — Lady Vader, în tine există onoare. Pentru viaţa şi onoarea fiului meu terţ, te voi însoţi. Poate că vom muri împreună.

  Leia încuviinţă din cap, simţind o durere în inimă.

  — Poate că da.

  Ea însă nu va muri. Maitrakh şi Khabarakh puteau să moară, poate chiar şi Chewbacca. Nu însă şi Leia. Lady Vader avea să fie capturată vie şi păstrată ca pe un cadou pentru stăpânul lor, Marele Amiral.

  Care i-ar fi zâmbit, i-ar fi vorbit politicos, apoi i-ar fi luat copiii.

  Privi din nou spre câmp, regretând că Han nu era acolo. Se întrebă dacă el avea să afle vreodată ce i se întâmplase.

  — Vino, zise maitrakh. Să ne întoarcem în casă. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le învăţaţi despre Nystao.

  — Mă bucur ca ai dat un semn de viaţă în cele din urmă, răsună glasul lui Winter din difuzorul lui Lady Luck, uşor distorsionat de un dispozitiv de codificare imperfect reglat. Începusem să intru la bănuieli.

  — N-am păţit nimic, dar a trebuit să rămânem tăcuţi o vreme. Voi aveţi necazuri?

  — Nu mai multe decât atunci când aţi plecat. Imperialii continuă să ne atace livrările, ici şi colo, şi nimeni n-a găsit o soluţie. Fey'lya încearcă să convingă Consiliul că ar putea asigura o defensivă mai bună decât oamenii lui Ackbar, dar deocamdată Mon Mothma nu i-a acceptat oferta. Am senzaţia că unii membri ai Consiliului încep să aibă şi alte idei despre motivaţiile lui.

  — Ar fi bine, mârâi Han. Poate c-or să-i zică să-şi ţină gura şi-or să-l readucă pe Ackbar la comandă.

  — Din păcate, Fey'lya continuă să aibă prea mulţi susţinători pentru a fi complet ignorat. Mai ales printre militari.

  — Mda, încuviinţă Han apoi îşi făcu curaj. Ceva veşti de la Leia?

  — Deocamdată, niciuna, răspunse Winter şi bărbatul îi simţi îngrijorarea din glas. Am primit însă un mesaj de la Luke. De fapt, de aceea am dorit să discut cu tine.

  — Probleme?

  — Nu ştiu, mesajul nu pomenea de aşa ceva. Vrea să te întâlneşti cu el pe New Cov.

  — Pe New Cov? se încruntă Han spre planeta presărată de nori care se rotea sub ei. De ce?

  — Nu preciza nici un motiv. Doar că vă veţi întâlni acolo unde – citez – se schimbă bani.

  — Unde se schimbă?… Han îşi întoarse încruntătura către Lando. Ce-nseamnă asta?

  — Se referă la cafeneaua Mishra din Ilic, unde m-am întâlnit cu el, în vreme ce tu-l urmăreai pe Breil'lya, explică Lando. O referinţă confidenţială… o să-ţi povestesc mai târziu.

  — Aşadar este clar că mesajul a fost trimis de Luke? întrebă Winter.

  — Stai niţel, interveni Han înainte ca să poată răspunde celălalt. N-ai vorbit personal cu el?

  — Nu, mesajul mi-a sosit scris. Nu era nici codificat.

  — Parcă n-are codificator în X-interceptor, nu? făcu Lando.

  — Nu, dar putea să codifice mesajul la orice misiune diplomatică ar Noii Republici, răspunse încetişor Han. Referinţa asta confidenţială este ceva ce ştiţi numai voi doi?

  — Au mai fost prezenţi vreo sută de spectatori. Crezi că-i o cursă?

  — S-ar putea. Bine, Winter, îţi mulţumesc. De acum înainte, te voi apela mai des.

  — Bine. Ai grijă de tine!

  — Poţi să fii sigură.

  Închise aparatul şi se uită spre Lando.

  — Este nava ta, amice. Vrei să cobori şi s-arunci o privire, sau o dai naibii şi mergem la cazinoul ăla submarin?

  Lando şuieră printre dinţi.

  — Nu cred că avem de ales. Dacă mesajul a fost într-adevăr de la Luke, este probabil important.

  — Şi dacă n-a fost?

  — Ce naiba, surâse strâmb Lando, am mai scăpat din cursele imperialilor. Asolizăm!

  După modul în care plecaseră din Ilic cu câteva zile în urmă, era îndoielnic că autorităţile locale vor fi nespus de încântate să vadă revenirea lui Lady Luck. Din fericire, cele două zile libere petrecute în hiperspaţiu nu fuseseră tocmai irosite, aşa că atunci când coborâră în zona de asolizare acoperită de cupolă, calculatorul astroportului înregistră conştiincios sosirea iahtului Nebunia Tamarei.

  — E grozav să fiu înapoi, comentă sec Han când începură să coboare rampa. Probabil c-ar trebui să tragem niţel cu urechea prin jur, înainte de a porni spre Mishra.

  Lângă el, Lando se încordă.

  — Nu cred că mai trebuie să ne deranjăm cu Mishra.

  Han îl privi scurt, coborî mâna cu un gest neglijent spre blaster, apoi întoarse ochii în direcţia în care se uita prietenul său. La cinci metri de capătul rampei lui Lady Luck se afla un bărbat voinic, purtând o tunică bogat împodobită, mestecând capătul unei ţigări subţiri şi rânjindu-le cu falsă inocenţă.

  — Vreun amic de-al tău? murmură Han.

  — Nu i-aş putea spune chiar aşa. Îl cheamă Niles Ferrier. Hoţ de nave şi, ocazional, contrabandist.

  — Bănuiesc c-a fost în Mishra, nu?

  — A jucat chiar un rol important.

  Han încuviinţă din cap şi-şi roti ochii prin astroport. Printre zecile de oameni care se deplasau grăbiţi sau lucrau absorbiţi, remarcă trei-patru care păreau să-şi piardă timpul în apropiere.

  — Hoţ de nave, zici?

  — Da, însă nu se va sinchisi pentru ceva atât de mic ca Lady Luck, îl linişti Lando.

  — Oricum, fii cu ochii pe el.

  — Bineînţeles.

  Printr-un consens reciproc, deşi nerostit, când ajunseră la piciorul rampei se opriră şi aşteptară. Zâmbetul lui Ferrier se mai lăţi puţin şi bărbatul avansă spre ei.

  — Salut, Calrissian, îl întâmpină. În ultima vreme, ne tot întâlnim, nu?

  — Salut, Luke, rosti Han înainte ca Lando să fi putut replica. Arăţi mult schimbat.

  Surâsul lui Ferrier deveni uşor vinovat.

  — Da… Îmi pare rău despre asta. M-am gândit că n-o să veniţi, dacă semnez mesajul cu numele meu.

  — Unde-i Luke? întrebă Han.

  — Habar n-am, ridică din umeri celălalt. A plecat de-aici o dată cu voi. Atunci l-am văzut ultima dată.

  Han îl privi cu atenţie, căutând să vadă dacă minţea. Nu zări nimic.

  — Ce doreşti?

  — Să-nchei un târg cu Noua Republică, coborî glasul Ferrier. Un târg pentru nişte nave de luptă noi. Vă interesează?

  — Poate că da, replică Han încercând să pară indiferent în ciuda furnicăturii pe care o simţi pe ceafă. Despre ce fel de nave este vorba?

  Ferrier arătă spre rampă.

  — Ce-ar fi să vorbim înăuntru?

  — Ce-ar fi să vorbim afară? făcu Lando.

  — Uşurel, Calrissian, păru surprins hoţul. Ce crezi c-o să fac – o să-ţi bag nava-n buzunar?

  — Despre ce fel de nave este vorba? repetă Han.

  Ferrier se uită la el, apoi roti deliberat ochii de jur împrejur.

  — Despre nişte nave mari, şopti el. Din Clasa Cuirasat. Reduse şi mai mult tonul glasului: Flota Katana.

  Cu un efort, Han îşi păstră chipul de jucător de sabacc.

  — Flota Katana, sigur că da!

  — Nu glumesc, insistă Ferrier. A fost găsită… şi am o pistă spre găsitor.

  — Mda?

  Ceva din chipul hoţului de nave…

  Han se răsuci fulgerător, pe jumătate aşteptându-se să vadă pe cineva care ar fi încercat să se furişeze în Lady Luck. Nu zări însă decât umbrele obişnuite proiectate de luminile astroportului.

  — Ai văzut ceva? se interesă Lando.

  — Nu, reveni Han spre Ferrier.

  Dacă hoţul avea într-adevăr o legătură cu furnizorul lui Bel Iblis, le-ar fi putut economisi o mulţime de timp. Dacă însă nu era vorba decât despre zvonuri… şi spera doar să pună mâna pe ceva mai material…

  — Ce te face să crezi că tipul despre care vorbeşti are ceva real? întrebă el.

  — Informaţii gratuite, Solo? surâse viclean Ferrier. Fii serios, doar nu te-ai născut ieri!

  — Bine, interveni Lando. Ce vrei de la noi, şi ce oferi la schimb?

  — Ştiu cum îl cheamă pe individ, dar nu ştiu unde se găseşte. M-am gândit că ne-am putea reuni forţele, ca să încercăm să ajungem la el înaintea Imperiului.

  — Ce te face să crezi că Imperiul ar fi implicat? întrebă Han simţind un nod în gât.

  Ferrier îl privi dispreţuitor.

  — Poate nu ştii cine conduce Imperiul. Marele Amiral Thrawn este implicat în toate.

  Han surâse pieziş. Cel puţin acum ştiau cum îl chema pe amiralul în uniformă albă.

  — Thrawn, da? Mulţumesc, Ferrier.

  Chipul celuilalt încremeni, când înţelese brusc ce făcuse.

  — Informaţia asta a fost gratis, mormăi el.

  — Tot n-am auzit ce căpătăm noi din târgul ăsta, îi reaminti Lando.

  — Ştiţi unde-i tipul?

  — Avem un fir. Tu ce oferi?

  Ferrier îşi mută privirea de la unul la celălalt.

  — Jumătate din navele pe care le luăm. Plus o opţiune pentru Noua Republică de a cumpăra pe restul la un preţ rezonabil.

  — Ce înseamnă „un preţ rezonabil”? întrebă Han.

  — Depinde de starea în care se află. Sunt convins că putem cădea la o înţelegere.

  — Hm, făcu Han întorcându-se spre Lando. Tu ce crezi?

  — Las-o baltă, rosti apăsat Lando. Dacă vrei să ne dai numele, bine – dacă se confirmă, vei fi plătit, după ce obţinem navele. Altfel, adio!

  — Cum doriţi, rosti Ferrier părând mai degrabă jignit decât supărat. Dacă vreţi să căutaţi singuri navele, treaba voastră! Însă dacă noi vom ajunge primii la ele, scumpa voastră Nouă Republică va plăti mai mult pentru ele. Mult mai mult.

  Se răsuci şi se îndepărtă.

  — Haide să plecăm de-aici, mormăi Lando privind după el.

  — Mda, făcu Han uitându-se după indivizii dubioşi pe care-i observase mai devreme.

  Şi ei se îndepărtau. Nu păreau să aducă necazuri, totuşi ţinu mâna pe blaster, până intrară în Lady Luck şi închiseră trapa.

  — Pregătesc decolarea, zise Lando pornind spre cabina de comandă. Cere controlului un culoar liber.

  — Să ştii că dacă ne mai târguiam puţin…

  — N-am încredere în el, îl întrerupse Lando şi trecu palma peste comutatoarele de pornire. În plus, rânjea prea mult. Şi a renunţat prea uşor.

  Erau nişte observaţii greu de contrazis. Şi, aşa cum o spusese chiar Han mai devreme, nava îi aparţinea lui Lando. Strângând din umeri, apelă controlul astroportului.

  Peste zece minute decolau, lăsând din nou în urmă un grup de controlori nemulţumiţi.

  — Sper că-i ultima dată că venim pe-aici, făcu o grimasă Han. Am senzaţia că nu vom mai fi primiţi cu braţele deschise.

  — Ca să vezi. De când a început să-ţi pese ce cred alţii despre tine?

  — De când m-am însurat cu o prinţesă şi am un paşaport guvernamental. Oricum, crezusem că şi tu ar trebui să fii o persoană respectabilă.

  — Asta nu-i o calitate permanentă, făcu Lando apoi emise o exclamaţie înăbuşită şi rânji către Han. Se pare că-n timp ce discutam cu Ferrier, cineva s-a furişat şi ne-a fixat ceva de blindaj. Fac prinsoare zece la unu că-i o baliză de semnalizare.

  — Ce mai surpriză!

  Han îşi activă displayul şi comandă afişarea locaţiei dispozitivului. Se afla în partea inferioară a pupei, lângă rampă, unde ar fi fost ferit de turbulenţele decolării.

  — Ce vrei să fac cu el?

  — Sistemul Terrijo este pe drumul spre Pantolomin, observă Lando examinându-şi afişajele. Îl traversăm şi scăpăm acolo de baliză.

  — Bine… Păcat că nu-l putem pune pe altă navă chiar aici. În felul ăsta, n-ar şti nici măcar în ce direcţie am pornit.

  — Dacă l-am lăsa tot în New Cov, îşi va da seama că l-am detectat. Sau poate vrei să-l desfaci acum şi să-l azvârli spre altă navă cu care ne întâlnim. Privi spre Han, apoi privi încă o dată şi se încruntă. N-o să-ncercăm asta, vorbi cu fermitate. Nu te mai gândi la aşa ceva!

  — Bine, bine, mormăi fără chef celălalt. Deşi asta l-ar fi îndepărtat din spinarea noastră.

  — Şi te-ar fi putut ucide pe tine încercând s-o faci. Pentru ca după aceea, eu să fiu nevoit să-i explic totul lui Leia. Las-o moartă!

  Han strânse din dinţi. Leia…

  — Mda, suspină el.

  — Haide, relaxează-te, îl privi din nou Lando. Ferrier n-are nici o şansă să ne-o ia înainte. Ai încredere în mine – vom învinge!

  Han aprobă din cap. De fapt, nu se gândise la Ferrier. Şi nici la flota Katana.

  — Ştiu, zise el.

  *

  Lady Luck dispăru lin prin unul dintre tunelurile din domul de oţel transparent, iar Ferrier îşi mută ţigara în colţul opus al gurii.

  — Eşti sigur că n-o să găsească a doua baliză? întrebă el.

  Umbra stranie de lângă stiva de lăzi se foi.

  — Nu, răspunse cu un glas ca o apă rece curgând.

  — Ar fi bine să ai dreptate, continuă Ferrier pe un ton de avertisment. N-am stat acolo ca să le ascult prostiile, pentru nimic. Fixând umbra adăugă: Şi aşa era aproape gata să te trădezi. Solo s-a uitat drept spre tine.

  — Nu era nici un pericol, declară sec năluca. Oamenii au nevoie de mişcare, ca să poată vedea. Umbrele staţionare nu-i interesează.

  — Ei bine, de data asta, a mers, acceptă Ferrier. Ai avut totuşi noroc că s-a uitat Solo, nu Calrissian – el te-a văzut o dată. Data viitoare, fii mai silenţios.

  Năluca nu comentă.

  — Acum, întoarce-te la navă, ordonă Ferrier, şi spune-i lui Abric s-o pregătească de decolare. Avem de câştigat o avere.

  Privi pentru ultima dată în sus.

  — Şi poate, adăugă cu o mulţumire răutăcioasă, să învingem un cartofor cu gura mare.

  Calea Eterului era perfect vizibilă acum, coborând ca o piatră informă din cer spre pista de asolizare către care fusese îndrumată. În penumbra protectoare a tunelului de acces, Karrde îi privi apropierea, mângâind uşor tocul blasterului cu vârfurile degetelor şi căutând să ignorre senzaţia de nelinişte care continua să-l sâcâie. Mara întârziase cu mai bine de trei zile aducerea cargobotului de pe Abregado – nu foarte mult, în condiţii normale, totuşi voiajul respectiv nu putea fi calificat ca normal. Nu fusese însă urmărită de alte nave la intrarea pe orbită şi transmisese toate codurile de identificare corecte, după ce începuse coborârea. Iar cu excepţia incompetenţei controlorilor de zbor, care pierduseră exagerat de mult timp pentru a decide pista pe care să i-o atribuie, asolizarea în sine fusese de rutină.

  Contrabandistul surâse ironic, privind nava. În ultimele trei zile, existaseră momente când se gândise la duşmănia lui Mara faţă de Luke Skywalker şi se întrebase dacă nu cumva femeia decisese să iasă din viaţa lui tot atât de misterios pe cât intrase. Se părea totuşi că o descifrase corect din capul locului. Mara Jade nu era genul de persoană care să-şi dedice cu uşurinţă loialitatea, dar o dată ce lua o decizie, nu se abătea de la ea. Dacă avea să-l părăsească vreodată, n-avea s-o facă într-o navă furată. Oricum, nu furată de la el.

  Calea Eterului se rotea acum pe elevatoarele repulsor, pentru a-şi orienta trapa spre tunelul de acces. În mod evident, Karrde îl descifrase corect şi pe Han Solo. Chiar dacă acesta nu fusese păcălit să-i trimită un crucişător spaţial Mon calamarian, cel puţin îşi ţinuse promisiunea de a scoate Calea Eterului de sub sechestru. Aparent, toate grijile secrete ale lui Karrde din ultimele trei zile fuseseră inutile.

  Cu toate acestea, neliniştea dăinuia.

  Cu şuier de gaze evacuate, Calea Eterului se aşeză pe suprafaţa zgâriată a docului de asolizare. Fixând cu privirea trapa închisă, Karrde scoase comunicatorul de la centură şi-şi apelă omul de sprijin ascuns în partea opusă a docului.

  — Dankin? Ceva suspicios?

  — Nimic, sosi imediat răspunsul. Totul pare în regulă.

  — Bine, încuviinţă Karrde. Rămâi ascuns, dar fii cu ochii-n patru.

  Strecură comunicatorul la loc. Rampa navei începu să coboare şi contrabandistul strânse mai bine patul armei. Dacă era o cursă, acum ar fi fost momentul propice pentru declanşarea ei.

  Trapa se deschise şi Mara apăru. Coborî rampa, privind în jurul docului şi-l zări aproape imediat în umbre.

  — Karrde! strigă ea.

  — Bine ai revenit, spuse bărbatul ieşind la lumină. Ai întârziat niţel.

  — Am sfârşit prin a face un mic ocol, spuse ea sumbru.

  — Se mai întâmplă, se încruntă Karrde. Atenţia femeii continua să fie distribuită asupra docului, iar faţa îi era brăzdată de un soi de tensiune. Necazuri? întrebă încetişor.

  — Nu ştiu… Simt…

  Nu apucă să mai termine fraza. Comunicatorul de la centura lui Karrde învie brusc, ţiuind scurt sub stresul electronic al unei bruieri masive, apoi amuţi.

  — Vino, zise contrabandistul scoţând blasterul şi răsucindu-se spre ieşire.

  Zări forme mişcându-se în capătul opus al tunelului; înălţă arma şi trase într-acolo…

  Vuietul violent al unui bang sonic umplu aerul din jurul său, izbindu-l cu putere şi aproape doborându-l pe sol. Karrde ridică ochii, simţindu-se asurzit, în vreme ce doi vânători TIE trecură lent pe deasupra, acoperind cu o ţesătură de foc laser gura tunelului. Sub asaltul lor, suprafaţa docului erupse în blocuri aburinde de ceramică pe jumătate topită, blocând orice posibilitate de evadare rapidă în direcţia aceea. Karrde trase instinctiv, chiar dacă inutil, spre vânătorii TIE, şi tocmai pornise să întoarcă ţeava blasterului către siluetele din tunel, când o duzină de soldaţi din trupele de şoc apăru brusc pe buza superioară a docului de asolizare, derulând cabluri de coborâre.

  — Jos! se răsti contrabandistul spre Mara, de abia auzindu-şi propria voce.

  Se aruncă el însuşi pe burtă, aterizând stângaci pe braţul stâng şi îndreptă blasterul spre soldatul cel mai apropiat. Trase, ratând cu o jumătate de metru… şi tocmai remarca faptul curios că imperialii nu răspundeau cu foc, când blasterul îi fu smuls cu iscusinţă din mână.

  Se rostogoli cu faţa în sus, privind-o pe Mara cu o neîncredere stupefiată.

  — Ce…

  Femeia stătea în picioare lângă el, cu faţa atât de schimonosită de emoţii, încât de abia o putea recunoaşte, cu buzele mişcându-se în cuvinte pe care nu le putea auzi.

  De fapt, Karrde nu avea nevoie de explicaţii. În mod straniu, nu era furios pe ea: nici pentru că-i ascunsese trecutul imperial, nici pentru că acum revenea la matcă. Simţea nemulţumire doar pentru că fusese păcălit atât de uşor şi de complet… şi un straniu regret că pierduse o asociată aşa capabilă.

  Trupele de şoc îl ridicară în picioare şi-l împinseră brutal spre o navă de desant care cobora lângă Calea Eterului; împleticindu-se într-acolo, prin mintea bărbatului fulgeră un gând rătăcit.

  Fusese trădat şi capturat, şi probabil că-l aştepta moartea… dar cel puţin acum avea un răspuns parţial asupra motivului pentru care Mara dorise să-l ucidă pe Luke Skywalker.

  *

  Cu pumnii încleştaţi şi corpul tremurând de furie, Mara îl fulgeră cu privirea pe Marele Amiral.

  — Opt zile, Thrawn, scrâşni ea şi glasul îi răsună straniu prin zgomotele de fundal ale uriaşei cale hangar din Himera. Ai spus opt zile! Mi-ai promis opt zile.

  Thrawn o privi cu un calm politicos ce trezea în femeie pornirea de a-l face una cu pământul.

  — M-am răzgândit, spuse el detaşat. M-am gândit că este posibil ca Talon Karrde nu numai să refuze să-ţi divulge locaţia flotei Katana, ci chiar să te abandoneze aici pentru că i-ai sugerat să facă un târg cu noi.

  — Pe dracu'! se răsti Mara. Ai intenţionat să mă foloseşti în felul ăsta din capul locului!

  — Şi am căpătat ceea ce doream, replică sec creatura cu ochi roşii. Asta-i tot ce contează.

  Ceva din adâncul lui Mara cedă. Ignorând trupele de şoc înarmate care se aflau chiar în spatele ei, se repezi spre gâtul lui Thrawn, cu ghearele curbate ca ale unei păsări de pradă…

  Şi fu oprită brusc, zguduită din tot corpul, când bodyguardul noghri al Marelui Amiral lunecă de la doi metri depărtare, îşi trecu braţul peste beregata şi umărul ei, şi o răsuci, întorcând-o pe jumătate în jos.

  Femeia prinse braţul dur ca fierul ce o sugruma şi simultan îşi trimise umărul drept înapoi, spre trunchiul noghriului. Lovitura rată însă şi, chiar pe când îi prindea braţul cu ambele mâini, punctuleţe albe începură să-i joace în faţa ochilor. Braţul bodyguardului îi apăsa puternic carotida, ameninţând-o cu pierderea cunoştinţei.

  Nu avea să câştige nimic, dacă leşina. Se relaxă, înmuindu-se, şi simţi presiunea diminuându-se. Thrawn rămăsese nemişcat şi o privea amuzat.

  — Asta n-a fost deloc profesional, Mâna împăratului, o ironiză el.

  Mara îl străpunse cu privirea şi atacă din nou, de data aceasta cu Forţa. Thrawn se încruntă uşor, iar degetele i se mişcară peste gât, parcă încercând să înlăture o plasă invizibilă de păianjen. Mara strânse şi mai puternic, iar el îşi atinse încă o dată gâtul, înainte să-şi dea seama.

  — Gata, ajunge, vorbi cu glas evident modificat şi pe un ton ce începuse să devină furios. Termină, altfel Rukh va fi nevoit să-ţi facă rău.

  Mara ignoră ordinul, apăsând cât putea de tare. Thrawn o privi fără să clipească, iar muşchii gâtlejului îi zvâcniră, în vreme ce se lupta cu strânsoarea. Femeiaâncleştă din dinţi, aşteptând ordinul sau gestul mâinii care să-i semnaleze noghriului s-o stranguleze, sau trupelor de şoc să deschidă focul.

  Thrawn rămase însă tăcut şi nemişcat… iar după un minut, gâfâind, Mara fu nevoită să admită înfrângerea.

  — Bănuiesc că ai aflat care îţi sunt limitele micilor puteri, observă Thrawn rece, pipăindu-şi gâtul. Cel puţin, tonul lui nu mai era amuzat. Un mic truc învăţat de la împărat?

  — M-a învăţat multe, scrâşni Mara ignorând pulsul care-i zvâcnea asurzitor în tâmple. Printre altele, cum să-i tratezi pe trădători.

  Ochii roşii ai lui Thrawn scânteiară.

  — Ai grijă, Jade, rosti el încet. Eu conduc Imperiul acum. Nu un împărat care a murit de mult, şi în nici un caz tu. Singura trădare este sfidarea ordinelor mele. Sunt gata să te las să revii la poziţia ce ţi se cuvine în Imperiu – ca ofiţer secund, poate chiar al unui cuirasat din Katana. Orice alte ieşiri de felul acesteia, şi oferta mea va fi retrasă imediat.

  — Şi după aceea, bănuiesc că mă vei ucide.

  — Imperiul meu nu are obiceiul de a irosi resurse valoroase. Vei fi predată maestrului C'baoth, drept bonificaţie. Bănuiesc că în scurt timp vei regreta că nu te-am executat.

  Mara îl privi şi un fior involuntar îi trecu pe şira spinării.

  — Cine-i C'baoth?

  — Joruus C'baoth este un maestru Jedi dement, rosti sumbru Thrawn, care a acceptat să se alăture efortului nostru militar, în schimbul unor cavaleri Jedi pe care să-i modeleze în orice imagine deformată doreşte. Amicul tău Skywalker i-a căzut deja în plasă, iar pe sora lui, Organa Solo, sperăm să i-o furnizăm în scurt timp. Nu mi-ar plăcea realmente – se înăspri la chip – să te alături lor.

  Mara inspiră adânc.

  — Am înţeles, se sili ea să rostească. Este foarte clar. Nu se va mai repeta.

  Thrawn o privi o clipă, apoi încuviinţă din cap.

  — Îţi accept scuzele. Dă-i drumul, Rukh. Acum! Să înţeleg că doreşti să te alături din nou Imperiului?

  Noghriul îi eliberă beregata – fără chef, i se păruse lui Mara – şi se retrase un pas.

  — Ce se va întâmpla cu oamenii lui Karrde? întrebă femeia.

  — După cum am convenit, sunt liberi să-şi vadă de treburile lor. Am anulat deja ordinele imperiale privind căutarea şi întemniţarea, iar căpitanul Pellaeon se ocupă chiar acum de retragerea vânătorilor de recompense.

  — Şi Karrde?

  Marele Amiral o fixă gânditor.

  — Va rămâne la bord, până îmi va spune unde se află flota Katana. Dacă o face cu minimum de timp şi eforturi irosite din partea noastră, va primi compensaţia de trei milioane pe care am convenit-o pe Endor. Dacă nu… s-ar putea ca din el să nu mai rămână mare lucru pentru primirea unei compensaţii.

  Mara simţi cum îi tresare buza. Thrawn nu glumea. Ea ştia ce putea face o interogare imperială completă.

  — Pot să vorbesc cu el?

  — De ce?

  — L-aş putea convinge să coopereze.

  Thrawn surâse subţire.

  — Sau, cel puţin, l-ai putea asigura că, de fapt, nu l-ai trădat?

  — Oricum, îi reaminti Mara silindu-se să-şi păstreze glasul calm, ar rămâne închis în blocul vostru de detenţie. Nu există nici un motiv pentru care să nu cunoască adevărul.

  — Dimpotrivă, înălţă Thrawn din sprâncene. Sentimentul unei abandonări totale este unul dintre cele mai utile instrumente psihologice care ne stă la îndemână. Numai câteva zile petrecute în tovărăşia unor asemenea gânduri care alungă monotonia l-ar putea convinge să coopereze fără aplicarea unui tratament mai aspru.

  — Thrawn…

  Se opri, înăbuşindu-şi răbufnirea de mânie.

  — Aşa-i mai bine, încuviinţă Marele Amiral. Mai ales, ţinând seama de faptul că, pentru mine, alternativa este de a-l preda direct unui droid interogator. Asta doreşti?

  — Nu, amirale, răspunse ea simţind cum se gârboveşte în interior. Atât doar că… Karrde m-a ajutat când nu aveam încotro să pornesc.

  — Îţi înţeleg sentimentele, dar nu au ce căuta aici. Loialităţile combinate constituie un lux pe care nu şi-l poate îngădui nici un ofiţer al Flotei Imperiale. În nici un caz, dacă doreşte ca, într-o bună zi, să poată comanda propria sa navă.

  Mara îşi îndreptă ţinuta.

  — Da, domnule amiral. Nu se va repeta.

  — Sper să fie aşa.

  Thrawn privi dincolo de ea şi aprobă din cap. Din spate se auziră paşii trupelor de şoc care începură să se retragă.

  — Consola ofiţerului de punte se găseşte sub turnul de control, rosti el arătând spre cupola mare de oţel transparent ce se ridica dintre vânătorii TIE înşiruiţi, cam la trei sferturi din distanţa până la perete. O să-ţi dea o navetă şi un pilot care să te ducă înapoi pe suprafaţă.

  — Da, domnule amiral.

  Mara trecu pe lângă el, spre uşa ce-i fusese indicată. Pentru o clipă, simţi ochii Marelui Amiral asupra ei, apoi îi auzi sunetul slab al paşilor, când porni către bancul de ascensoare aflat dincolo de uşile blindate de la tribord.

  Marele Amiral îşi făcuse clar punctul de vedere, dar nu era exact cel pe care-l intenţionase. Prin acel unic act de trădare, îi distrusese lui Mara ultima speranţă că noul Imperiu ar fi putut, într-o bună zi, să se ridice la nivelul celui pe care Luke Skywalker i-l distrusese.

  Imperiul pe care, cândva, fusese mândră să-l slujească, dispăruse. Pentru totdeauna.

  Era o revelaţie dureroasă… şi costisitoare. Dintr-o singură lovitură putea să şteargă tot ceea ce se străduise din greu să-şi construiască în ultimul an.

  Putea de asemenea să-l coste viaţa pe Karrde. Iar în cazul acela, ar fi murit cu credinţa că ea îl trădase deliberat lui Thrawn.

  Gândul i se răsuci în stomac aidoma unui cuţit încins, combinându-se cu furia amară faţă de Thrawn care o minţise şi cu ruşinea faţă de propria ei naivitate de a se încrede în el. Indiferent cum ar fi privit lucrurile, situaţia se datora numai ei.

  De aceea, tot ea ar fi trebuit s-o rezolve.

  Lângă uşa de la biroul ofiţerului de punte se afla arcada uriaşă prin care se făcea accesul din cala hangar propriu-zisă în zonele de service şi pregătire. Mara privi peste umăr în timp ce mergea şi-l zări pe Thrawn intrând într-un turbo-lift, însoţit de noghri. Dispăruse şi escorta ei din trupe de şoc, revenită probabil în Secţiunea de la pupa pentru a face raportul despre misiunea tocmai încheiată. În cală se găseau alte douăzecitreizeci de persoane, dar niciuna nu părea să-i acorde vreo atenţie.

  Era probabil unica şansă pe care urma s-o aibă. Ciulind urechea în aşteptarea strigătului – sau focului de blaster – care ar fi anunţat că fusese observată, Mara depăşi biroul ofiţerului de punte şi trecu prin uşile blindate deschise, în zona de pregătire.

  Imediat după arcadă exista un terminal de calculator încastrat în perete, accesibil atât mecanicilor de service, cât şi piloţilor din hangar. Dispunerea lui îl făcea o ţintă evidentă pentru acces neautorizat, de aceea era neîndoios protejat de un cod complicat. Din câte îl cunoştea pe Thrawn, codul se schimba din oră în oră, însă ceea ce nu putea şti nici chiar un Mare Amiral era că împăratul instalase câte o uşă secretă privată în toate calculatoarele distrugătoarelor spaţiale. Fusese garanţia lui, prima în decursul consolidării puterii şi apoi pe durata amplificării Rebeliunii, că nici un comandant n-avea vreodată să-i interzică accesul în propriile sale nave. Nici lui, dar nici agenţilor lui de vârf.

  Mara tastă codul de acces al uşii secrete şi-şi îngădui un surâs răutăcios. Dacă dorea, Thrawn n-avea decât s-o considere un curier. Ea însă ştia mai bine.

  Codul fu acceptat şi femeia pătrunse în sistemul de comandă.

  Apelă un director, încercând să-şi alunge conştiinţa neplăcută că era posibil să fi alertat deja trupele de şoc. Codul uşii secrete era introdus direct în sistem, fiind imposibil de eliminat, dar dacă Thrawn îi suspectase existenţa, putea să fi stabilit un marcaj care să declanşeze o alarmă în caz de activare. Iar într-un asemenea caz, un alt spectacol de loialitate umilă n-ar fi fost suficient ca s-o scape de necazuri.

  Până ce directorul fu afişat, trupele de şoc nu apăruseră. Mara căută secţiunea detenţie şi parcurse listingul, dorindu-şi în treacăt să fi avut un droid astromec R2, ca al lui Skywalker, care s-o ajute să fie mai rapidă. Chiar dacă Marele Amiral nu ştia de existenţa codului uşii secrete, cu siguranţă îl anunţase pe ofiţerul de punte s-o aştepte. Dacă cineva din turnul de control sesiza că femeia întârzia şi trimitea să fie căutată…

  În sfârşit: lista actualizată a prizonierilor. O apelă în grabă, afişând şi schema blocului de detenţie. Urmă graficul paznicilor, acordând atenţie schimbării carturilor, după care reveni la ordinele de zi şi la cursul proiectat şi destinaţia Himerei pentru următoarele şase zile. Thrawn insinuase că va aştepta câteva zile înainte de a începe interogatoriul oficial, lăsând plictiseala, tensiunea şi propria imaginaţie a lui Karrde să-i erodeze rezistenţa. Mara nu putea decât să spere că ea se va întoarce înainte de încheierea acelei perioade.

  Un firicel de transpiraţie i se prelinse pe spinare, când goli displayul. Acum venea partea cu adevărat dificilă. Când traversase hangarul, reluase raţionamentul de o duzină de ori şi, de fiecare dată, fusese silită la acelaşi răspuns odios. Cu siguranţă, Karrde avusese un om de sprijin la asolizarea Căii Eterului, care asistase probabil din rândul întâi la ambuscada trupelor de şoc. Dacă Mara revenea acum liberă din Himera, nu i-ar fi putut convinge niciodată pe oamenii lui Karrde că nu ea îl trădase Imperiului. Ba chiar, avea să se considere norocoasă, dacă nu trăgeau imediat în ea.

  Singură nu-l putea salva pe Karrde. iar din partea organizaţiei lui nu se putea aştepta la nici un ajutor. Ca atare, se putea adresa unei singure persoane din galaxie. O singură persoană ar fi putut simţi că-i datora ceva lui Karrde.

  Strângând din dinţi, tastă o interogare asupra locaţiei curente a maestrului Jedi Joruus C'baoth.

  Calculatorul păru că are nevoie de foarte mult timp ca să găsească informaţia respectivă şi Mara se simţea cu nervii întinşi la maximum, când primi finalmente răspunsul. Reţinu numele planetei – Jomark – şi se deconectă, făcând tot ce putea pentru a ascunde faptul că interacţiunea aceea avusese loc vreodată. Deja depăşise cu mult limita de timp rezonabilă şi dacă o prindeau aici, la un calculator pe care nici măcar n-ar fi trebuit să-l poată accesa, probabil că ar fi sfârşit în celula vecină lui Karrde.

  De abia reuşi s-o facă. Terminase ascunderea urmelor şi pornea spre arcadă, când un ofiţer tânăr şi trei soldaţi din trupele de şoc apărură în hangar, cu ochii alerţi şi armele evident pregătite. Unul dintre ei o observă şi-i murmură ceva ofiţerului…

  — Scuzaţi-mă, strigă Mara când cei patru cotiră spre ea. Îmi puteţi spune unde-l pot găsi pe ofiţerul de punte?

  — Eu sunt, răspunse acesta încruntându-se când grupul se opri în faţa femeii. Te numeşti Mara Jade?

  — Exact, răspunse ea abordând expresia cea mai nevinovată. Mi s-a spus că ai biroul pe aici pe undeva, dar nu l-am putut găsi.

  — Este dincolo de perete, mârâi ofiţerul. Trecu pe lângă ea, apropiindu-se de terminalul pe care de abia îl părăsise. Ai umblat pe aici? întrebă el, apăsând câteva taste.

  — Nu. De ce?

  — Nu contează – oricum e blocat, mormăi tânărul.

  Privi în jur, căutând parcă alt motiv pentru care Mara ar fi dorit să intre acolo. Nu zări însă nimic şi, aproape ezitând, reveni cu atenţia spre ea.

  — Am primit ordin să-ţi asigur transport pe planetă.

  — Ştiu. Sunt gata.

  *

  Naveta se ridică, se întoarse şi se ridică în cer. Stând lângă rampa Căii Eterului, unde izul de ceramică arsă continua să se simtă puternic, Mara privi aparatul imperial dispărând peste marginea docului.

  — Aves? strigă ea. Haide, Aves, trebuie să fii pe-aici, pe undeva.

  — Întoarce-te şi ridică mâinile, se auzi glasul dinspre trapa navei. Sus de tot! Şi nu uita că ştiu de arma aia micuţă din mâneca ta.

  — Este la imperiali acum, spuse Mara întorcându-se cu spatele şi ridicând braţele. Oricum, n-am venit aici ca să mă lupt. Am venit după ajutor.

  — Dacă vrei ajutor, du-te la noii tăi prieteni de pe orbită, replică Aves. Sau poate că ţi-au fost dintotdeauna prieteni?

  O provoca, Mara ştia asta, căutând ocazia de a-şi descărca mânia şi frustrarea într-o dispută verbală sau într-un duel.

  — Nu l-am trădat, clătină ea din cap. Am fost prinsă de imperiali şi le-am aruncat praf în ochi, crezând că vom câştiga destul timp ca s-o ştergem de aici. N-a fost aşa.

  — Nu te cred, declară sec Aves.

  Paşii lui răsunară înăbuşit, coborând pe rampa metalică.

  — Ba mă crezi, zise Mara. Altfel n-ai fi venit aici.

  Îi simţi răsuflarea pe ceafă.

  — Nu clinti, îi porunci bărbatul.

  Se apropie precaut de braţul ei stâng şi-i trase mâneca în jos, dezvăluind tocul gol al armei. Îi controlă şi cealaltă mânecă, apoi o percheziţionă rapid.

  — În regulă, întoarce-te, îi spuse şi se retrase din nou.

  Mara se conformă. Aves era la un metru depărtare, cu chipul încordat, ţintindu-i abdomenul cu blasterul.

  — Gândeşte şi invers, Aves, rosti ea. Dacă l-aş fi trădat pe Karrde imperialilor, de ce m-aş mai fi întors aici? Mai ales de una singură?

  — Poate că aveai de luat ceva din Calea Eterului, replică el tăios. Sau poate că-i doar un vicleşug, ca să ne prindeţi şi pe noi.

  Mara se pregăti pentru replica decisivă.

  — Dacă crezi cu adevărat asta, poţi să tragi. Fără ajutorul vostru, nu-l pot scoate pe Karrde de acolo.

  Aves rămase tăcut aproape un minut. Mara îi privi chipul, încercând să ignorre mâna care ţinea blasterul, cu încheieturile degetelor înălbite.

  — Să ştii că ceilalţi nu te vor ajuta, îi spuse în cele din urmă. Jumătate din ei crede că l-ai manipulat pe Karrde din clipa când ni te-ai alăturat. Marea parte a celorlalţi te consideră oricum tipul de persoană care-şi schimbă loialităţile de două ori pe an.

  — Cândva, făcu femeia o grimasă, a fost adevărat. Acum lucrurile nu mai stau aşa.

  — O poţi dovedi în vreun fel?

  — Da, eliberându-l pe Karrde. Uite care-i treaba, n-am timp de palavre. Vrei să mă ajuţi, sau să tragi?

  Aves şovăi preţ de câteva bătăi de inimă. Apoi, aproape fără chef, coborî blasterul spre pământ.

  — Probabil că-mi scriu singur condamnarea la moarte, mârâi. Ce-ţi trebuie?

  — În primul rând, o navă, răspunse Mara suspinând silenţios. Ceva mai mic şi mai rapid decât Calea Eterului. Ar fi bună una dintre cele trei nave-detonator Skipray pe care le-am adus de la Vagran. Voi avea nevoie de asemenea de unul dintre ysalamirii pe care-i aveam în Karrde Nesupusul. Preferabil pe un cadru nutritiv portabil.

  — Ce faci cu el? se încruntă Aves.

  — Mă duc să vorbesc cu un Jedi. Am nevoie de o garanţie că mă va asculta.

  Bărbatul o studie o clipă, apoi strânse din umeri.

  — Bănuiesc că, de fapt, nici nu vreau să ştiu. Altceva?

  — Atât.

  — Atât? miji el ochii.

  — Da. Cât de repede îmi poţi face rost de ele?

  Aves îşi umezi buzele gânditor.

  — Să zicem într-o oră. Ştii mlaştina mare aflată la cincizeci de kilometri în nordul oraşului?

  — Cu un plaur lângă malul estic?

  — Exact. Adu Calea Eterului la plaur şi vom face schimbul acolo. Desigur, privi bărbatul spre cargobotul ce se înălţa deasupra lui, dacă crezi că-i sigur să-l muţi.

  — De acum ar trebui să fie. Thrawn mi-a spus că a contramandat toate ordinele de căutare şi arestare emise pe numele noastre. Oricum, ar fi bine s-o ştergeţi după plecarea mea. Dacă-l voi elibera pe Karrde, întreaga Flotă va porni însetată de sânge pe urmele voastre. De asemenea, ar fi bine să rulezi şi o scanare la nivel fin prin Calea Eterului înainte s-o duci undeva – după cum m-a prins din urmă Thrawn, este sigur că are pe undeva o baliză de semnalizare. Din câte îl cunosc pe Thrawn, urmă ea simţind cum îi zvâcneşte buza, probabil c-a pus pe cineva pe urmele mele. Va trebui să scap de el înainte să părăsesc planeta.

  — În privinţa asta, îţi pot da o mână de ajutor. Dispărem oricum, nu?

  — Exact, încuviinţă femeia gândindu-se dacă ar mai fi trebuit să-i spună şi altceva. Cred că asta-i tot. Să-i dăm drumul.

  — Bine, făcu Aves apoi continuă ezitând: Mara, tot nu ştiu de partea cui eşti. Dacă eşti de partea noastră… baftă!

  Ea dădu aprobator din cap, simţind un nod în gât.

  — Mulţumesc.

  *

  Peste două ore, era fixată cu centurile în carlinga Skiprayului, iar o senzaţie stranie şi neplăcută de deja vu o sfredelea, în vreme ce se îndrepta spre adâncurile spaţiului. Tot într-o navă de acel tip, gonise pe cerurile de deasupra pădurii Myrkr, cu câteva săptămâni în urmă, urmărind cu disperare un prizonier evadat. Acum, aidoma unei repetări a istoriei, se trezea din nou pe urmele lui Luke Skywalker.

  Atât doar că de data aceasta, nu încerca să-l ucidă sau să-l captureze. De data aceasta, avea să-i ceară ajutorul.

  Ultima pereche de săteni se detaşă de grupul care stătea în picioare lângă peretele din spate şi se îndreptă spre jilţul de judecată de pe podium. C'baoth se afla acolo, privindu-i, apoi, aşa cum Luke ştiuse că va face, se sculă în picioare.

  — Jedi Skywalker, rosti el făcându-i semn spre jilţ, ultimul caz al serii îţi aparţine.

  — Da, maestre C'baoth, încuviinţă tânărul.

  Strânse din dinţi, se apropie de jilţ şi se aşeză. I se păru un scaun cu totul neconfortabil: prea cald, prea mare şi mult prea ornat. Chiar într-o măsură mai mare decât restul locuinţei lui C'baoth, avea un miros străin şi o aură straniu tulburătoare, despre care putea doar să presupună că era un efect remanent al orelor pe care maestrul Jedi le petrecuse acolo, judecându-şi supuşii.

  Acum venise rândul lui Luke s-o facă.

  Inspirând adânc şi încercând să-şi alunge oboseala care devenise o parte permanentă a fiinţei sale, înclină din cap spre cei doi săteni.

  — Sunt gata, le spuse. Începeţi, vă rog.

  Era un caz relativ simplu faţă de altele. Vitele unui sătean trecuseră prin gardul celuilalt şi-i mâncaseră fructele din şase arbuşti, înainte să fie descoperite şi alungate. Proprietarul animalelor dorea să plătească despăgubiri pentru arbuştii distruşi, dar reclamantul insista să-i reconstruiască şi gardul. Pârâtul susţinea că, în primul rând, un gard bine construit n-ar fi trebuit să cedeze, iar în al doilea rând animalele sale fuseseră rănite din cauza muchiilor ascuţite, atunci când îl traversaseră. Luke tăcu şi-i ascultă, aşteptând până ce argumentele şi contraargumentele se încheiară în cele din urmă.

  — Bine, spuse el. În privinţa arbuştilor fructiferi, judecata mea este că pârâtul va plăti distrugerea celor care nu mai pot fi salvaţi, plus compensarea fructelor mâncate sau distruse de vitele sale. A doua sumă va fi stabilită de consiliul satului.

  Lângă el, C'baoth se foi şi Luke făcu o grimasă, simţind dezaprobarea maestrului Jedi. Pentru o secundă, şovăi, întrebându-se dacă n-ar fi trebuit să dea înapoi şi să încerce altă soluţie. Totuşi schimbarea bruscă a deciziilor nu părea un lucru bun. Şi, oricum, îşi dădu seama, nici nu avea alte idei mai bune.

  Atunci ce căuta aici?

  Privi în jurul încăperii, luptându-se cu un val neaşteptat de nervozitate. Toţi îl priveau: C'baoth, cei doi împricinaţi, restul sătenilor care venise în seara aceea să asiste la judecata Jedi. Toţi se aşteptau să ia decizia corectă.

  — În privinţa gardului, îl voi examina mâine dimineaţă, continuă el. Înainte de a mă pronunţa, vreau să văd cât de rău a fost deteriorat.

  Cei doi făcură o plecăciune şi se retraseră.

  — Declar şedinţa închisă, anunţă C'baoth.

  Glasul său răsună măreţ, în ciuda micimii relative a odăii. Fusese un efect interesant şi Luke se pomeni întrebându-se dacă se datora acusticii camerei, sau dacă fusese altă tehnică Jedi pe care maestrul Yoda nu-l învăţase niciodată. Deşi nu-şi putea imagina la ce i-ar fi folosit vreodată tehnica respectivă.

  Ultimul sătean părăsi încăperea. C'baoth îşi drese vocea şi, în mod reflex, Luke adoptă o postură defensivă.

  — Mă întreb uneori, Jedi Skywalker, vorbi grav bătrânul, dacă în ultimele zile ai fost sau nu atent la spusele mele.

  — Îmi pare rău, maestre C'baoth, zise Luke şi un nod prea familiar i se opri în gât.

  Se părea că, indiferent cât de mult s-ar fi străduit, nu putea niciodată să se ridice la înălţimea aşteptărilor celuilalt.

  — Îţi pare rău? Sprâncenele lui C'baoth se arcuiră sardonic. Îţi pare rău? Jedi Skywalker, i-ai avut aici, în mâinile tale. Ar fi trebuit să le întrerupi flecărelile mult mai devreme decât ai făcut-o – timpul tău este mult prea preţios ca să-l iroseşti cu acuzaţii meschine. Ar fi trebuit să decizi tu însuţi suma compensaţiei, dar ai lăsat-o în seama acelui absurd consiliu al satului. Cât despre gard…

  Scutură din cap, cu un dezgust resemnat.

  — N-ai avut absolut nici un motiv pentru ca să amâni judecata. Tot ceea ce trebuia să ştii despre stricăciuni se găsea acolo, în minţile lor. N-ar fi trebuit să fie deloc greu, nici chiar pentru tine, să găseşti tot ce-ţi trebuia.

  — Da, maestre C'baoth. Totuşi citirea gândurilor altcuiva în felul acesta mi se pare greşită…

  — Când foloseşti cunoaşterea respectivă pentru a-l ajuta? Cum poate să fie greşită?

  Tânărul flutură neajutorat din mână.

  — Încerc să înţeleg, maestre C'baoth, dar totul este atât de nou pentru mine…

  Sprâncenele stufoase ale bătrânului se ridicară.

  — Chiar aşa, Jedi Skywalker? Chiar aşa să fie oare? Vrei să spui că n-ai încălcat niciodată preferinţele personale ale cuiva, pentru a-l ajuta? Sau că n-ai ignorat o minoră regulă birocratică a cărei existenţă te împiedica să faci un lucru necesar?

  Luke simţi că obrajii îi luară foc, amintindu-şi de modul în care Lando se folosise de codul sintezor ilegal pentru a-i repara X-interceptorul la şantierele spaţiale Sluis Van.

  — Ba da, ocazional am făcut-o, recunoscu el, dar asta-i cumva diferit. Mă simt… nu ştiu! Parcă îmi asum mai multă responsabilitate decât ar trebui pentru vieţile acestor oameni.

  — Îţi înţeleg grijile, vorbi C'baoth mai puţin sever acum, însă aceasta este realmente esenţa problemei. Tocmai acceptarea şi stăpânirea responsabilităţii îl deosebeşte pe Jedi de toate celelalte fiinţe din galaxie. Luke – suspină el adânc – nu trebuie să uiţi niciodată că, în cele din urmă, oamenii aceştia sunt nişte sălbatici. Doar sub călăuzirea noastră, pot ei spera că vor atinge o maturitate reală.

  — Nu i-aş denumi sălbatici, maestre C'baoth, sugeră şovăielnic Luke. Au tehnologie modernă, un sistem de guvernare rezonabil de eficient…

  — Capcanele unei civilizaţii lipsite de substanţă, pufni celălalt dispreţuitor. Maşinăriile şi construcţiile sociale nu definesc maturitatea unei culturi, Jedi Skywalker. Maturitatea se defineşte exclusiv prin înţelegerea şi folosirea Forţei.

  Privirea i se pierdu în gol, parcă examinând trecutul.

  — Cândva a existat o societate. Un model vast şi strălucitor al culmilor spre care am putea aspira cu toţii. Pentru o mie de generaţii, ne-am ridicat deasupra fiinţelor inferioare din galaxie, ca păzitori ai dreptăţii şi ordinii. Creatori ai adevăratei civilizaţii. Senatul putea să dezbată şi să adopte legi, dar cavalerii Jedi erau cei care transpuneau legile acelea în realitate.

  Gura îi zvâcni.

  — Iar drept mulţumire, galaxia ne-a distrus!

  — Crezusem, se încruntă Luke, că Jedi au fost exterminaţi doar de împărat şi de câţiva Jedi ai întunericului.

  C'baoth surâse amar.

  — Chiar crezi că până şi împăratul ar fi putut reuşi într-o asemenea întreprindere fără să fi avut acordul întregii galaxii? Scutură din cap: Nu, Luke. Ei ne-au urât – toate fiinţele inferioare. Ne-au urât pentru puterea noastră, pentru cunoaşterea şi înţelepciunea noastră. Ne-au urât pentru maturitatea la care ajunsesem. Iar ura aceea continuă să existe. Ea aşteaptă doar ca Jedi să reapară, pentru a izbucni din nou.

  Luke clătină încet din cap. Nu părea să se conformeze cu puţinele lucruri pe care le cunoştea despre distrugerea cavalerilor Jedi. Pe de altă parte, nici nu se născuse pe atunci, spre deosebire de C'baoth.

  — Greu de crezut, murmură el.

  — Crede, Jedi Skywalker! detună C'baoth şi ochii lui străluciră brusc cu un foc rece. De aceea noi doi trebuie să rămânem laolaltă. De aceea nu trebuie să coborâm niciodată garda în faţa unui Univers care ne-ar distruge. Înţelegi?

  — Bănuiesc că da, îşi frecă ochii tânărul.

  Mintea i se simţea aproape amorţită, în ansamblul general al oboselii care-l măcina. Fără să vrea totuşi, chiar pe când încerca să se gândească la cuvintele lui C'baoth, imagini nechemate înfloriră din memoria sa. Imagini cu maestrul Yoda, aspru, dar netemător, lipsit de orice urmă de amărăciune sau mânie faţă de cineva pentru distrugerea tovarăşilor săi Jedi. Imagini cu Obi-Wan Kenobi în localul din Mos Eisley, tratat cu respect distant, însă evident, după ce fusese silit să-i sfârtece pe cei doi scandalagii.

  Şi, cel mai clar dintre toate, imagini ale întâlnirii sale din cafeneaua de pe New Cov. Barabelul care ceruse medierea unui străin şi care acceptase fără comentarii chiar şi acele părţi ale judecăţii lui Luke ce-l afectau pe el… Restul mulţimii, privind cu speranţă, anticipare şi uşurare spre un Jedi care se afla acolo pentru a stopa conflictul.

  — Eu n-am simţit niciodată asemenea ură.

  C'baoth îl fixă de sub sprâncenele stufoase.

  — Vei simţi, îi spuse morocănos. Aşa cum va simţi şi sora ta. Şi copiii ei.

  Luke simţi o gheară în piept.

  — Pot să-i protejez.

  — Dar poţi şi să-i înveţi? Ai înţelepciunea şi iscusinţa de a-i aduce la o cunoaştere totală a căilor Forţei?

  — Cred că da.

  C'baoth pufni sonor.

  — Dacă doar crezi, dar nu ştii, atunci te joci cu vieţile lor. Le rişti viitorul pentru o toană egoistă.

  — Nu este o toană, insistă Luke. Eu şi Leia o putem face!

  — Dacă încerci, rişti să-i pierzi în favoarea părţii întunecate, declară sec bătrânul. Suspină şi ochii lui se desprinseră de la Luke, rătăcind prin odaie. Nu putem să ne asumăm riscul ăsta, urmă el încetişor. Şi aşa am rămas prea puţini. Veşnicul război pentru putere continuă să facă ravagii… galaxia fierbe. Noi, cei rămaşi, trebuie să fim uniţi împotriva celor care ar distruge totul.

  Pe neaşteptate, se răsuci spre tânăr.

  — Nu putem risca să fim din nou divizaţi şi distruşi. Trebuie să-ţi aduci sora şi pe copiii ei la mine.

  — Nu pot face asta, începu Luke şi expresia lui C'baoth se modifică. Cel puţin, nu deocamdată… În clipa de faţă, ar fi riscant ca Leia să călătorească. Imperialii o vânează de luni de zile, iar Jomark este aproape de marginea teritoriului lor.

  — Te îndoieşti că o pot proteja?

  — Eu… nu, nu mă-ndoiesc, zise Luke alegându-şi cuvintele cu atenţie. Atât doar că…

  Se opri. Maestrul Jedi încremenise rigid, iar ochii îi priveau în gol.

  — Maestre C'baoth? S-a întâmplat ceva?

  Nici un răspuns. Luke se apropie de el, extinzându-şi Forţa şi întrebându-se neliniştit dacă bătrânul nu era cumva bolnav. Ca întotdeauna însă mintea îi era închisă pentru el.

  — Vino, maestre C'baoth, îl prinse de mână. Te conduc în camera ta.

  C'baoth clipi de două ori şi, cu un efort vizibil, reveni cu privirea spre faţa lui Luke. Inspiră adânc, cutremurându-se, şi reveni la starea sa normală.

  — Eşti obosit, rosti el. Lasă-mă şi du-te la tine, să te odihneşti.

  Tânărul trebui să admită că se simţea foarte obosit.

  — Ai păţit ceva?

  — N-am nimic, îl asigură C'baoth cu un ton straniu.

  — Dacă ai nevoie de ajutorul meu…

  — Ţi-am zis să mă laşi! se răsti C'baoth. Sunt un maestru Jedi. N-am nevoie de ajutorul nimănui.

  Luke se pomeni la doi paşi depărtare de bătrân, fără să-şi fi amintit când îi făcuse.

  — Îmi cer iertare, maestre C'baoth, spuse el. Nu am vrut să fiu lipsit de respect.

  Chipul celuilalt se înmuie puţin.

  — Ştiu. Adu-mi-o pe sora ta, Jedi Skywalker. O voi proteja de Imperiu şi o voi învăţa puteri pe care nici măcar nu ţi le poţi imagina.

  Undeva în străfundul minţii lui Luke răsună un clopoţel de alarmă. Ceva din cuvintele acelea… sau poate felul în care le rostise C'baoth…

  — Acum, du-te la tine, îi porunci maestrul Jedi şi privirea lui păru iarăşi că-şi pierde focalizarea. Culcă-te şi vom relua discuţia dimineaţă.

  *

  Stătea în faţa ei, cu faţa pe jumătate ascunsă de gluga mantiei, cu ochii galbeni sfredelind arzător în vreme ce priveau peste distanţa infinită dintre ei. Buzele i se mişcară, dar cuvintele îi erau acoperite de urletele răguşite ale alarmelor ce sunau de jur-împrejur, transmiţându-i lui Mara un sentiment de urgenţă care se transforma rapid în panică. Între ea şi împărat apărură două siluete: forma întunecată, impunătoare, a lui Darth Vader şi cea mai mică, înveşmântată în negru, a lui Luke Skywalker. Se opriră amândoi în faţa împăratului şi-şi activară săbiile laser. Lamele se încrucişară, alb-roşu sclipitor peste alb-verde sclipitor, şi se pregătiră de duel.

  Iar apoi, fără avertisment, lamele se despărţiră… şi cu răcnete gemene de ură ce se distingeau chiar peste vuietul alarmelor, amândoi se răsuciră şi porniră spre împărat.

  Mara se auzi pe sine ţipând, când se repezi în ajutorul stăpânului ei. Distanţa era însă prea mare şi picioarele ei prea greoaie. Zbieră o provocare, căutând cel puţin să le distragă atenţia, dar nici Vader şi nici Skywalker nu părură s-o audă. Se despărţeau unul de celălalt, ca să atace din două părţi opuse… iar când îşi ridicară săbiile, ea văzu că împăratul o privea.

  Îi întoarse privirea, dorindu-şi cu disperare să scape de dezastrul ce se apropia, dar incapabilă să se clintească. O mie de gânduri şi de emoţii se revărsară prin căutătura aceea, un caleidoscop scânteietor de durere, teamă şi furie, rotindu-se mult prea rapid pentru ca femeia să-l poată absorbi. Împăratul ridică braţele, trimiţând cascade de fulgere zimţate alb-albastre spre inamicii săi. Cei doi se clătinară şi Mara privi cu o bruscă şi agonizantă speranţă că, de data aceasta, finalul va fi altul. Nu însă… Vader şi Skywalker se îndreptară şi, cu alte răcnete de mânie, ridicară sus săbiile…

  ÎL VEI UCIDE PE LUKE SKYWALKER!

  Cu o smucitură care făcu să-i intre centurile de siguranţă în carne, Mara se trezi din vis.

  Rămase nemişcată aproape un minut, gâfâind şi luptându-se să-şi alunge imaginea tot mai îndepărtată a săbiilor laser ridicate pentru a lovi. Carlinga micuţă a Skiprayului părea c-o strânge, declanşându-i pentru moment un val de claustrofobie. Spatele şi gulerul salopetei de zbor erau umede de transpiraţie şi i se lipiseră de piele. De undeva, parcă de la o distanţă incomensurabilă, piuia o alarmă de proximitate.

  Visul, din nou. Acelaşi vis care o urmărise de cinci ani prin galaxie. Aceeaşi situaţie, acelaşi sfârşit îngrozitor, aceeaşi ultimă rugăminte disperată. Acum însă lucrurile aveau să difere. Acum ea avea puterea să-l ucidă pe Luke Skywalker.

  Privi pe videcran, spre împestriţarea hiperspaţiului care se rotea în jurul cupolei Skiprayului şi un ultim fragment al minţii îi redeveni complet treaz. Nu, greşea. Nu-l va ucide pe Skywalker. Îi va…

  Îi va cere ajutorul.

  Gustul acru al bilei i se ridică în gâtlej şi se sili să-l înghită. Fără discuţii, îşi spuse cu severitate. Dacă dorea să-l salveze pe Karrde, trebuia să treacă prin asta.

  Skywalker îi era dator lui Karrde. Ulterior, după ce îşi va fi plătit datoria, aveau să existe destule ocazii pentru a-l ucide.

  Alarma de proximitate îşi modifică tonul, indicând încă treizeci de secunde. Prinzând manetele de hiperspaţiu, Mara privi indicatorul ajungând la zero şi le trase uşor. Împestriţarea se transformă în linii stelare apoi în negrul spaţiului. Spaţiu… şi sfera întunecată a unei planete drept în faţă.

  Ajunsese la Jomark.

  Urându-şi noroc în gând, activă comunicaţiile, tastând codul pe care-l programase în timpul călătoriei. Avea noroc: cel puţin aici oamenii lui Thrawn continuau să folosească transponderele de ghidare imperiale standard. Displayurile Skiprayului afişară locaţia – o insulă situată în centrul unui lac circular, aflat imediat dincolo de linia apusului. Declanşă din nou transponderul, pentru ca să fie sigură, apoi tastă propulsia subluminică şi începu coborârea. Străduindu-se să ignorre acea ultimă imagine a chipului împăratului…

  Urletul alarmei navei o readuse brusc la realitate.

  — Ce-i? se răsti ea în carlinga pustie, cu ochii lipiţi de somn alergând peste displayuri şi căutând sursa problemei.

  Nu-i fu greu s-o descopere: Skiprayul se răsucise pe jumătate pe o parte, cu suprafeţele de control urlând sub stres, în vreme ce calculatorul se lupta să-i oprească prăbuşirea. În mod inexplicabil, se afla deja adânc în atmosfera inferioară, cu mult dincolo de punctul în care ar fi trebuit să acttiveze elevatoarele repulsor.

  Strângând din dinţi, femeia le activă, apoi aruncă o privire scurtă spre harta scanată. Aţipise numai un minut sau două, dar la viteza Skiprayului, câteva secunde de neatenţie puteau fi fatale. Îşi frecă ochii apăsat cu încheieturile degetelor, luptându-se cu oboseala care o măcina, şi simţi cum fruntea i se broboneşte din nou de transpiraţie. Pilotarea pe jumătate adormit, o avertizase de multe ori vechiul ei instructor de zbor, era calea cea mai rapidă, chiar dacă printre cele mai scârboase, de a muri. Iar dacă s-ar fi prăbuşit, singurul vinovat ar fi fost ea.

  Sau nu?

  Îndreptă nava pe orizontală, obţinu confirmarea că nu avea nici un munte pe traiectorie şi cuplă autopilotul. Ysalamirul şi cadrul nutritiv portabil primite de la Aves se aflau în spate, lângă trapa pupa, fixate de panoul de acces al motoarelor. Mara îşi desfăcu centurile şi se îndreptă într-acolo…

  Parcă cineva aprinsese brusc lumina. Cu o secundă în urmă, se simţise de parcă abia ar fi terminat o bătălie lungă de patru zile, iar după o jumătate de pas, la un metru de ysalamir, oboseala îi dispăruse brusc.

  Mara surâse în barbă. Prin urmare, bănuielile îi fuseseră corecte: dementul maestru Jedi al lui Thrawn nu dorea tovărăşie.

  — O-ncercare lăudabilă! strigă ea.

  Detaşă cadrul ysalamirului de panoul de acces, îl duse în carlingă şi-l fixă lângă scaunul pilotului.

  Inelul muntos care înconjura lacul era de acum vizibil pe electroscanerul cu impulsuri, iar infraroşiile descoperiseră o structură locuită pe malul opus. Probabil că acolo locuiau Skywalker şi maestrul Jedi nebun, decise femeia, o bănuială care fu confirmată peste o clipă, când senzorii detectară imediat lângă clădire o masă mică de metal specific navelor spaţiale. Nu existau nicăieri amplasamente de arme sau câmpuri defensive, nici pe munţi, nici pe insula de dedesubt. C'baoth poate că nu credea că avea nevoie de ceva atât de primitiv precum turbo-laserele ca să-l protejeze.

  Poate că avea dreptate. Aplecându-se peste consola de comandă, atentă la cel mai mic semn de pericol, Mara coborî.

  Ajunsese aproape de mijlocul craterului, când începu atacul – un impact neaşteptat asupra intradosului Skiprayului, ce ridică aparatul câţiva centimetri. A doua lovitură îi urmă imediat, focalizată de data aceasta asupra aripii ventrale, şi dezechilibră nava mult spre tribord.

  Skiprayul se zgudui pentru a treia oară înainte ca Mara să fi identificat, în sfârşit, arma – nici rachete, nici salve blaster, ci pietre mici care se deplasau cu viteză foarte mare, imposibil de detectat de majoritatea senzorilor sofisticaţi ai navei.

  Al patrulea impact avarie elevatoarele repulsor şi doborî Skiprayul din cer.

  Mara blestemă în şoaptă, trecând suprafeţele de control ale navei în mod planare şi apelând o scanare de contur a feţei stâncoase de sub clădirea de pe buza craterului. Nu mai putea fi vorba acum despre o asolizare pe buza respectivă; poate că ar fi putut coborî pe suprafaţa aceea mică şi fără elevatoarele repulsor, dar nu în timp ce era atacată de un maestru Jedi. O altă posibilitate ar fi fost să asolizeze pe insula întunecată, unde ar fi avut spaţiu mai mult, dar care ar fi pus problema ajungerii la mal. De aceea, femeia încercă să găsească o zonă de coborâre suficient de mare, altundeva în munţi.

  O altă posibilitate ar fi fost să se recunoască învinsă, să acttiveze propulsia principală şi să pornească înapoi spre spaţiu, pentru a-l salva singură pe Karrde.

  Strângând din dinţi, Mara studie scanarea de contur. Ploaia de bolovani încetase după a patra lovitură ce-şi nimerise ţinta – fără îndoială, maestrul Jedi aştepta să vadă dacă se va prăbuşi fără alt ajutor din partea sa. Cu puţin noroc, l-ar fi putut convinge că dăduse de bucluc, fără să avarieze nava în decursul procesului. Dacă ar fi descoperit o formaţiune propice pe versantul acela…

  O zări chiar atunci, cam la o treime din distanţa până la bază: o concavitate aproximativ emisferică, unde eroziunea mâncase un strat de rocă moale din materialul mai dur ce-l înconjura. Platforma formată în urma indentaţiei era relativ plată şi suficient de mare ca să adăpostească în mod confortabil Skiprayul.

  Tot ce-i rămânea de făcut era să ducă nava acolo. Urându-şi noroc în gând, ridică botul navei şi acţionă propulsia principală subluminică.

  Strălucirea jetului propulsiei ilumină versanţii apropiaţi ai munţilor, proiectând un mozaic mişcător de lumini şi umbre. Skiprayul se balansă în sus şi în jos, stabilizându-se puţin, atunci când Mara îi readuse botul spre orizontală. Ameninţă cu dezechilibrarea, îşi reveni când femeia reorientă suprafeţele de control, se răsuci aproape prea mult în direcţia opusă, apoi se potoli. Genul acela de echilibrare pe propulsie era o operaţiune inerent instabilă şi Mara simţi transpiraţia pe frunte, luptându-se să păstreze controlul vehiculului care, pe neaşteptate, devenise încăpăţânat. Dacă C'baoth bănuia ce încerca ea, n-ar fi avut nevoie de mari eforturi ca s-o termine definitiv.

  Încleştă dinţii şi, divizându-şi atenţia între displayul de coborâre, indicatorul vitezei aerului şi acceleraţie, coborî nava.

  Fu cât pe aici să nu reuşească. Skiprayul mai avea zece metri până la platformă, când jetul propulsiei lovi faţa stâncii de dedesubt şi căldura incendie roca; într-o clipă, nava era învăluită în flăcări multicolore. Mara păstră cursul, căutând să ignorre urletele alarmelor fuzelajului, şi se strădui să vadă prin pălălăile ce o despărţeau de ţintă. Nu avea timp să se răzgândească – dacă şovăia fie şi numai câteva secunde, jetul ar fi putut să ardă o suprafaţă prea mare din platformă pentru ca să mai asolizeze în siguranţă. Mai avea doar cinci metri, şi temperatura din cabină începuse să crească. Trei, unul…

  Scrâşnetul oribil de metal pe piatră o anunţă că aripa ventrală a Skiprayului atinsese marginea platformei. Mara dezactivă propulsia şi se încordă; ridicându-i stomacul în gât, nava căzu cu coada pe platformă. Pentru o secundă, aproape că păru că va rămâne aşa, balansându-se, dar apoi, cu o graţie lentă, se înclină înainte şi bubui pe pivoţii de asolizare.

  Ştergându-şi sudoarea din ochi, femeia tastă afişarea statutului general. Manevra respectivă îi fusese predată ca alternativă absolut disperată în faţa unei prăbuşiri catastrofale. Acum ştia motivul.

  Totuşi avusese noroc. Pivoţii de asolizare şi aripa ventrală fuseseră făcute praf, dar motoarele, hiperpropulsia, sistemul biogen şi fuzelajul nu păţiseră nimic. Trecând sistemele pe stand-by, femeia îşi puse pe umeri cadrul cu ysalamirul şi se îndreptă spre pupă.

  Trapa principală de la babord nu putea fi utilizată, deoarece se deschidea deasupra hăului. Exista însă o trapă secundară, plasată înapoia turelei dorsale a tunului laser. Nu-i fu uşor să urce pe scăriţa de acces şi să iasă pe acolo cu cadrul în spate, dar, după două tentative nereuşite, izbuti. Metalul fuzelajului superior frigea, când ieşi pe el, totuşi vântul rece care sufla dinspre lacul de jos era binevenit după aerul supraîncins din interior. Mara propti trapa deschisă, pentru a ajuta la răcirea Skiprayului şi ridică ochii.

  Spre uluirea ei, constată că apreciase eronat situaţia. În loc să fie la zece-cincisprezece metri sub vârful craterului, aşa cum estimase iniţial, se afla cu vreo cincizeci de metri mai jos. Mărimea deosebită a craterului, combinată cu nebunia asolizării în sine îi deformase percepţiile.

  — Nimic mai bun ca niţică gimnastică după un drum lung, murmură ea.

  Scoase bagheta luminescentă din trusa-centură şi ilumina traseul pe care trebuia să-l escaladeze. Urcuşul n-avea să fie floare la ureche, mai ales cu greutatea cadrului cu ysalamir, totuşi părea posibil. Prinzând bagheta de umărul salopetei, identifică primele prize şi începu căţărarea.

  Străbătuse poate doi metri, când, pe neaşteptate, stânca din faţa ei străluci de lumină.

  Şocul surprizei o făcu să lunece înapoi pe faţa stâncii şi ateriză stângaci pe Skipray, dar în poziţie ghemuit, cu blasterul deja scos. Mijind ochii spre cele două lumini care o ţintuiau de sus, trase un foc care lovi lumina din stânga. Cealaltă se stinse prompt, iar apoi, chiar pe când clipea iute, încercând să scape de petele purpurii ce-i afectau vederea, femeia auzi un sunet slab, dar recognoscibil.

  Fluieratul unui droid R2.

  — Hei, strigă ea încet, droidule! Eşti astromecul lui Skywalker? Dacă da, mă cunoşti. Ne-am întâlnit pe Myrkr, mai ţii minte?

  Droidul n-o uitase, totuşi tonul indignat al răspunsului nu trăda o amintire de care R2 să fie prea încântat.

  — Bine, bine, făcu ea acră, treci peste toate astea. Stăpânul tău poate să dea de necazuri. Am venit să-l avertizez.

  Alt fluierat electronic, de data aceasta încărcat de sarcasm.

  — Vorbesc serios, insistă Mara.

  Vederea începuse să-i revină şi distingea forma întunecată a unui X-interceptor care plutea pe elevatoarele repulsor la cinci metri depărtare, cu cele două tunuri laser de la tribord îndreptate direct spre faţa ei.

  — Trebuie să vorbesc imediat cu el. Înainte ca maestrul ăla Jedi să-şi dea seama că n-am murit şi să-ncerce să rectifice situaţia.

  Se aşteptase la alte sarcasme sau chiar la o aprobare deschisă a planului. Droidul nu spuse însă nimic. Poate că fusese martor la scurta înfruntare între Skipray şi bolovanii zburători ai lui C'baoth.

  — Da, încuviinţă Mara, a-ncercat să mă omoare. Frumuşel şi discret, astfel ca stăpânul tău să nu observe nimic şi să nu pună întrebări neplăcute.

  Droidul emise un bip întrebător.

  — Am venit aici fiindcă am nevoie de ajutorul lui Skywalker, rosti femeia sperând că înţelesese corect. Karrde a fost capturat de imperiali şi singură nu-l pot salva. În caz că ai uitat, Karrde i-a ajutat pe amicii voştri să organizeze ambuscada trupelor de şoc care v-a salvat pe amândoi. Îi sunteţi datori.

  Droidul pufni.

  — Bine, se răsti Mara, n-o face pentru Karrde şi n-o face pentru mine. Ajută-mă să ajung sus, deoarece altfel scumpul tău stăpân nu va şti, decât prea târziu, că noul lui învăţător, C'baoth, lucrează pentru Imperiu.

  Droidul tăcu, căzând pe gânduri. După aceea, lent, X-interceptorul se roti, îndepărtând laserele de la femeie şi se apropie de Skiprayul avariat. Mara strecură blasterul în toc şi se pregăti, întrebându-se cum avea să intre în carlingă, având cadrul cu ysalamirul prins pe umeri.

  Nu trebuia să-şi facă griji. În loc să manevreze astfel încât să-i ofere acces în carlingă, droidul se apropie de ea cu unul dintre pivoţii de asolizare.

  — Mă iei peste picior? protestă Mara, examinând pivotul care se oprise în aer la înălţimea taliei ei şi gândindu-se la căderea lungă până la lacul de dedesubt.

  Era însă limpede că droidul nu glumea şi, după o clipă, ea se sui fără chef pe pivot.

  — Gata, anunţă după ce se instalase cât putea mai sigur. Dă-i drumul! Şi fii atent la bolovanii aruncaţi de jos.

  X-interceptorul se îndepărtă de faţa stâncii, apoi începu să urce. Mara se încordă, aşteptându-se ca maestrul Jedi să reînceapă atacul, dar ajunseră sus fără incidente. Când droidul coborî naveta pe sol, Mara zări silueta întunecată a unui bărbat înveşmântat în mantie, care aştepta tăcut lângă gardul clădirii.

  — Tu trebuie să fii C'baoth, spuse ea lunecând de pe pivot şi punând mâna pe blaster. Aşa-ţi primeşti musafirii de fiecare dată?

  Pentru o clipă, silueta tăcu. Femeia păşi într-acolo, cuprinsă de o senzaţie stranie de deja vu, străduindu-se să distingă ceva sub glugă, împăratul arătase aproape la fel în noaptea aceea, când o alesese din casa ei…

  — Nu am musafiri aici, cu excepţia slugilor Marelui Amiral Thrawn, rosti în cele din urmă C'baoth. Prin definiţie, toţi ceilalţi sunt intruşi.

  — Ce te face să crezi că nu sunt de partea Imperiului? replică Mara. În caz că n-ai observat, când m-ai doborât din cer, mă ghidam după radiobaliza imperială de pe insula de jos.

  În lumina slabă proiectată de stele, avea impresia că bătrânul rânjea sub glugă.

  — Şi ce ar dovedi asta? întrebă el. Atât doar că şi alţii pot manipula jucărelele Marelui Amiral.

  — Dar „alţii” pot căpăta ysalamirii Marelui Amiral? ripostă femeia indicându-şi cadrul de pe umeri. Ajunge cu vorbăria! Marele Amiral…

  — Marele Amiral este duşmanul tău, se răsti brusc C'baoth. Nu mă insulta cu negaţii copilăreşti, Mara Jade. Am văzut totul în mintea ta, pe când te apropiai. Chiar ai crezut că mi l-ai putea lua pe Jedi?

  Mara înghiţi un nod, înfiorându-se sub vântul rece al nopţii şi sentimentul îngheţat care o străbătu. Thrawn afirmase că C'baoth era nebun şi ea putea într-adevăr să audă partea nesigură a demenţei din glasul bătrânului. Cu toate acestea, maestrul Jedi nu se caracteriza exclusiv prin nebunie. Dinapoia vocii sale răzbătea oţelul dur, nemilos şi calculat, dublat de sentimentul puterii şi încrederii supreme.

  Parcă îl auzea din nou pe împărat vorbind.

  — Am nevoie de ajutorul lui Skywalker, spuse ea silindu-se să-şi păstreze glasul calm. Vreau doar să-l împrumut pentru scurt timp.

  — Şi după aceea îl aduci înapoi? spuse C'baoth sardonic.

  Mara încleşta din dinţi.

  — Îl voi lua ca să mă ajute, C'baoth. fie c-o vrei, fie că nu.

  De data aceasta fu clar că maestrul Jedi rânjea. Un rânjet subţire, spectral.

  — Ah, nu, Mara Jade, murmură el. Greşeşti. Crezi cu adevărat că, pentru simplul motiv că stai în mijlocul unui spaţiu vid de Forţă, nu am nici o putere împotriva ta?

  — Nu sunt nici eu neajutorată, rosti femeia şi, scoţând blasterul din toc, îl îndreptă spre pieptul lui.

  C'baoth nu se clinti, dar, pe neaşteptate, Mara simţi un val de tensiune în aer.

  — Nimeni nu mă ameninţă cu arma, vorbi maestrul Jedi cu glas încet şi ameninţător. Într-o bună zi, vei plăti scump pentru asta.

  — Îmi asum riscurile, mârâi ea, retrăgându-se un pas, pentru a se rezema cu spatele de foliile-S de la tribordul X-interceptorului. Deasupra şi în stânga, îl auzea pe droidul R2 ciripind gânditor de unul singur. Vrei să te dai la o parte şi să mă laşi să trec? Sau este necesar să recurgem la violenţă?

  C'baoth păru c-o studiază.

  — Ştii că te-aş putea distruge? o întrebă în cele din urmă şi ameninţarea îi dispăruse complet din glasul care căpătase un ton aproape conversaţional. Chiar acolo unde te afli, înainte de a-ţi da măcar seama că eşti atacată. Dar n-o voi face. Nu acum. Ţi-am simţit prezenţa de-a lungul anilor, Mara Jade, ridicarea şi coborârea puterii tale după ce moartea împăratului ţi-a răpit majoritatea ei. Apoi te-am zărit în meditaţiile mele. Într-o bună zi, vei veni la mine de bunăvoie.

  — Îmi asum riscurile şi în privinţa asta.

  — Nu mă crezi, rânji din nou spectral bătrânul, dar aşa va fi. Viitorul este predestinat, tânăra mea viitoare Jedi, aşa cum îţi este şi destinul, într-o bună zi, vei îngenunchea în faţa mea. Am văzut-o.

  — În locul tău nu m-aş încrede în ceea ce pot Jedi să vadă, replică Mara riscând o privire pe lângă el spre clădirea scufundată în întuneric şi întrebându-se ce ar fi făcut C'baoth dacă ar fi încercat să-l strige pe Skywalker. Împăratul privea şi el mult în viitor. Nu l-a ajutat în cele din urmă.

  — Poate că sunt mai înţelept decât a fost el, zise C'baoth şi întoarse uşor capul într-o parte. Ţi-am spus să te duci în camera ta, continuă cu glas apăsat.

  — Aşa ai spus, se auzi o voce familiară.

  O siluetă se desprinse din umbrele din faţa clădirii şi traversă curtea.

  Skywalker.

  — Atunci ce cauţi aici? se răsti C'baoth.

  — Am simţit o perturbare în Forţă, răspunse tânărul ieşind prin poartă şi devenind mai vizibil în lumina palidă a stelelor. Deasupra tunicii negre, chipul îi era inexpresiv, cu ochii fixaţi asupra femeii. De parcă în apropiere ar fi avut loc o bătălie… Salut, Mara!

  — Salut, Skywalker, reuşi ea să murmure printre buzele uscate.

  După toate cele care i se întâmplaseră de când sosise în sistemul Jomark, abia de acum începea să-şi dea seama de enormitatea sarcinii la care se înhămase. Ea, care-i declarase în mod deschis lui Skywalker că-l va ucide într-o bună zi, urma să încerce să-l convingă că era mai demnă de încredere decât un maestru Jedi.

  — Uite ce-i… Skywalker…

  — Nu ţinteşti persoana greşită? întrebă el încetişor. Crezusem că pe mine mă vânai.

  Mara aproape că uitase de blasterul pe care-l îndreptase spre C'baoth.

  — N-am venit aici ca să te ucid, zise ea deşi propriile-i cuvinte îi sunau neconvingător şi mincinos. Karrde are necazuri cu Imperiul. Am nevoie de ajutorul tău ca să-l pot scăpa.

  — Am înţeles. Skywalker privi spre bătrân. Ce s-a întâmplat aici, maestre C'baoth?

  — Ce contează? în ciuda celor ce spune acum, a venit aici într-adevăr pentru ca să te distrugă. Ai fi preferat să n-o opresc?

  — Skywalker…, începu Mara.

  El ridică mâna oprind-o, fără să-şi desprindă ochii de la C'baoth.

  — Te-a atacat? îl întrebă. Sau te-a ameninţat în vreun fel?

  Femeia se uită la C'baoth… şi-şi simţi răsuflarea îngheţându-i în plămâni. Încrederea de mai devreme dispăruse de pe faţa maestrului Jedi. În locul ei apăruse ceva rece şi ucigaş. Îndreptat nu spre ea, ci spre Skywalker.

  Şi brusc Mara înţelese. Skywalker nu mai trebuia convins de trădarea lui C'baoth. Cumva, o ştia deja.

  — Ce contează care au fost acţiunile ei exacte? întrebă maestrul Jedi cu chip şi mai îngheţat decât vocea. Contează doar că ea este un exemplu viu al pericolului asupra căruia te-am avertizat din clipa în care ai sosit aici. Pericolul ce-i pândeşte pe toţi Jedi din partea unei galaxii care ne urăşte şi se teme de noi.

  — Nu, maestre C'baoth, zise Skywalker aproape cu blândeţe. Cu siguranţă, trebuie să înţelegi că mijloacele nu sunt mai puţin importante decât scopurile. Un Jedi foloseşte Forţa pentru cunoaştere şi apărare, niciodată pentru atac.

  — O platitudine, pufni bătrânul, care se adresează minţilor simple. Sau celor care n-au suficientă înţelepciune pentru a decide singuri. Eu sunt mai presus de asemenea lucruri, Jedi Skywalker, aşa cum vei fi şi tu 'ântr-o bună zi. Dacă alegi să rămâi.

  Skywalker clătină din cap.

  — Îmi pare rău, spuse el. Nu pot.

  Se întoarse şi porni spre Mara…

  — Atunci înseamnă că întorci spatele galaxiei, declară C'baoth cu glas brusc sincer. Numai graţie călăuzirii şi puterii noastre, galaxia poate spera că va atinge vreodată adevărata maturitate. Ştii asta la fel de bine ca şi mine.

  Skywalker se opri.

  — Mai devreme spuneai că oamenii ne urăsc, îi reaminti el. Cum îi putem învăţa pe cei care nu doresc călăuzirea noastră?

  — Noi putem vindeca galaxia, Luke. Împreună, tu şi cu mine, o putem face. Fără noi nu mai există speranţă. Absolut deloc.

  — Poate că s-ar putea descurca şi fără tine, interveni Mara încercând să întrerupă vraja ţesută de C'baoth.

  Văzuse acelaşi tertip funcţionând în cazul împăratului, iar pleoapele lui Skywalker erau şi aşa destul de îngreunate.

  Prea îngreunate, de fapt. Aşa cum fuseseră ale ei, când se apropiase de Jomark…

  Îndepărtându-se de X-interceptor, se apropie de Skywalker. C'baoth făcu un gest scurt, de parcă ar fi intenţionat s-o oprească; femeia legănă uşor blasterul şi el păru să abandoneze ideea.

  Chiar şi fără să l privească pe Skywalker, Mara putu spune când îl atinse zona pustie de Forţă din jurul ysalamirului ei. Tânărul inspiră brusc, umerii i se îndreptară de sub o gârbovire de care probabil că nici nu fusese conştient, şi încuviinţă, parcă înţelegând finalmente un fragment de puzzle inexplicabil până atunci.

  — Aşa doreşti să vindeci galaxia, maestre C'baoth? întrebă el. Prin constrângere şi înşelătorie?

  Brusc, C'baoth dădu capul pe spate şi izbucni în râs. Era ultima reacţie la care Mara s-ar fi aşteptat din partea lui şi surpriza reală pe care o simţi îi înlemni muşchii.

  Iar în fracţiunea aceea de secundă, maestrul Jedi atacă.

  Fusese doar o pietricică, nici măcar un bolovan, dar ţâşni de nicăieri, izbindu-i cu o putere paralizantă mâna în care ţinea blasterul. Arma dispăru, rotindu-se, în beznă, iar mâna îi fu străbătută de un cuţit dureros, apoi amorţi.

  — Atenţie! strigă Mara spre Skywalker şi se ghemui, bâjbâind după blaster, în vreme ce a doua piatră îi vâjâi pe lângă ureche.

  Alături se auzi un bâzâit şi brusc solul fu scăldat în lumina alb-verde a sabiei tânărului.

  — Treci înapoia navei, ordonă el. Îl ţin pe loc.

  Amintirea lui Myrkr fulgeră prin mintea lui Mara, dar, chiar în clipa când deschise gura ca să-i reamintească faptul că era neajutorat fără Forţă, Skywalker făcu un pas mare în faţă, ieşind de sub influenţa ysalamirului. Sabia scânteie în lateral şi femeia auzi pocnitura dublă, când tăişul ei strălucitor opri alte două pietre.

  Continuând să hohotească, C'baoth ridică mâna şi trimise un trăsnet albastru spre ei.

  Skywalker interceptă fulgerul cu sabia şi, pentru o clipă, tăişul verzui fu înconjurat de o descărcare coronală alb-albastră. Al doilea trăsnet trecu pe lângă el, dispărând la limita zonei lipsite de Forţă din jurul lui Mara; al treilea se răsuci în jurul lamei sabiei.

  Degetele bâjbâind ale femeii atinseră ceva metalic: blasterul. Ridicându-l, îl întoarse spre C'baoth…

  Şi cu o explozie luminoasă de foc laser, întregul peisaj păru că detonează sub ochii ei.

  Uitase de droidul din X-interceptor. Se părea că şi C'baoth uitase de el.

  — Skywalker? întrebă Mara, clipind des pentru a-şi alunga ceaţa purpurie de pe ochi şi strâmbându-se din cauza izului înţepător al ozonului. Unde eşti?

  — Aici, lângă C'baoth. N-a murit.

  — Asta se poate rezolva, mârâi ea.

  Păşind cu atenţie peste făgaşele aburinde pe care tunul laser al X-interceptorului le săpase în sol, porni spre Jedi.

  C'baoth zăcea pe spate, inconştient, dar respirând egal, cu Skywalker îngenuncheat lângă el.

  — Nici măcar un fir de păr atins, murmură Mara. Impresionant!

  — R2-D2 n-a tras ca să ucidă, zise Skywalker atingând cu blândeţe faţa bătrânului. Probabil că l-a ameţit bangul sonic.

  — Fie asta, fie unda de şoc propriu-zisă, încuviinţă Mara fără să îndepărteze blasterul de la forma neclintită. Dă-te la o parte! îl termin eu.

  Skywalker ridică ochii spre ea.

  — N-o să-l omorâm. Nu în felul ăsta.

  — Preferi să aştepţi să-şi recâştige cunoştinţa, ca să se poată lupta?

  — Nu-i nevoie să-l ucidem, insistă Skywalker. Putem pleca de pe Jomark cu mult înainte ca el să-şi revină.

  — Nu-ţi laşi duşmanii în viaţă în urma ta, rosti ea apăsat. Asta dacă doreşti să mai trăieşti.

  — El nu trebuie să fie duşman, spuse Skywalker cu onestitatea lui iritantă. Este bolnav. Poate că există un tratament.

  — Nu l-ai auzit cum vorbea înainte să fi apărut tu. Este nebun, de acord, dar nu-i numai atât. Este puternic şi periculos. Şovăi apoi adăugă: Vorbea exact aşa cum o făceau Vader şi împăratul.

  Un muşchi zvâcni pe obrazul lui Skywalker.

  — Şi Vader era afundat în partea întunecată a Forţei, totuşi a putut să-i înfrângă puterea şi să se întoarcă de acolo. Poate că şi C'baoth va reuşi acelaşi lucru.

  — Eu n-aş paria pe asta, bombăni femeia totuşi puse blasterul în toc. Nu era timp pentru controverse şi, atâta vreme cât apela la ajutorul lui Skywalker, acesta avea drept efectiv de veto în asemenea privinţe. Nu uita însă că, dacă te înşeli, cuţitul se va înfige în spatele tău.

  — Ştiu, zise Skywalker şi privi de la C'baoth la ea. Ziceai că Talon Karde are probleme?

  — Da, încuviinţă Mara mulţumită să schimbe subiectul; pomenind de împărat şi de Vader, Skywalker îi reamintise prea clar de visul ei de curând. L-a capturat Marele Amiral. Am nevoie de ajutorul tău ca să-l eliberăm.

  Se pregăti pentru inevitabilul refuz şi pentru negocierea ce avea să urmeze, dar, spre surprinderea ei, tânărul încuviinţă pur şi simplu din cap şi se ridică.

  — Bine, spuse el. Să-i dăm drumul.

  Cu un ultim bocet electronic, R2-D2 întrerupse transmisiunea şi, cu obişnuita pâlpâire de pseudomişcare, X-interceptorul dispăru.

  — Nu-i foarte încântat, comentă Luke închizând transmiţătorul Skiprayului, totuşi cred că l-am convins să meargă direct acasă.

  — Aş prefera să fii realmente sigur, nu doar „să crezi”, îl avertiză Mara din scaunul pilotului, cu ochii fixaţi asupra displayului de navigaţie. Furişarea într-un depou de mărfuri imperial va fi destul de dificilă şi fără să fim urmaţi de un X-interceptor al Noii Republici.

  — Aşa este, încuviinţă tânărul trăgând cu ochiul spre ea şi întrebându-se dacă acceptul de a o însoţi în Skipray fusese una dintre cele mai inteligente acţiuni ale lui din ultima vreme.

  Mara depozitase ysalamirul în partea din spate a navetei şi el îi putea simţi acum ura, clocotind imediat sub nivelul conştientului, aidoma unui foc pe jumătate consumat. Evoca amintiri neplăcute despre împărat, cel care fusese învăţătorul lui Mara, şi, pentru o clipă, Luke se întrebă dacă nu cumva putea fi vorba despre o capcană complicată, menită să-l ucidă.

  Duşmănia ei părea totuşi ţinută în frâu şi nu putea să detecteze nici urmă de înşelătorie.

  Pe de altă parte, nu putuse să detecteze nici înşelătoria lui C'baoth, decât când fusese aproape prea târziu.

  Se foi în scaun, simţind cum se învăpăia la chip de ruşine pentru uşurinţa cu care fusese păcălit de C'baoth. Deşi, îşi reaminti, nu totul fusese o înscenare. Instabilităţile emoţionale ale maestrului Jedi erau reale – cel puţin în privinţa asta era absolut sigur. Şi chiar dacă instabilităţile acelea nu ajungeau la nivelul nebuniei la care făcuse aluzie Mara, cu siguranţă erau îndeajuns de extinse pentru ca bătrânul să poată fi calificat ca bolnav.

  Iar dacă şi spusele ei despre colaborarea lui C'baoth cu Imperiul erau adevărate…

  Luke se înfioră. O voi învăţa puteri pe care nici măcar nu ţi le poţi imagina, spusese C'baoth despre Leia. Cuvintele diferiseră de cele pe care Vader i le spusese lui Luke pe Endor, dar sentimentul întunecat dinapoia lor fusese identic. Indiferent unde fusese cândva C'baoth, în mintea tânărului nu mai încăpea nici o îndoială că bătrânul mergea acum pe calea părţii întunecate.

  Cu toate acestea, Luke reuşise să-l ajute pe Vader să se întoarcă de pe aceeaşi cale. Era o vanitate să creadă că putea face la fel pentru C'baoth?

  Îşi alungă gândul. Indiferent de felul în care destinul maestrului Jedi putea fi împletit cu al său, asemenea întâlniri se găseau într-un viitor prea îndepărtat pentru ca să înceapă să se gândească la ele. Deocamdată, trebuia să se concentreze asupra sarcinii imediate şi să lase viitorul să-i fie călăuzit de Forţă.

  — Cum l-a găsit Marele Amiral pe Karrde? o întrebă pe Mara.

  Buzele ei se strânseră pentru o clipă şi Luke percepu o undă de autoreproş.

  — Au pus o baliză de semnalizare la bordul navei mele. I-am condus direct la refugiul lui.

  El încuviinţă din cap, reamintindu-şi de salvarea lui Leia şi de evadarea pe muchie de cuţit din prima Stea a Morţii, la bordul Şoimului.

  — Şi nouă ne-au făcut acelaşi şiretlic. Aşa au descoperit baza Yavin.

  — Ţinând seama de ceea ce i-a costat, nu cred că te poţi plânge, observă Mara sarcastic.

  — Bănuiesc că împăratul n-a fost încântat.

  — Deloc, răspunse Mara sumbru, cu un ton încărcat de propriile ei amintiri. Vader a fost cât pe-aici să moară pentru eroarea aceea. În mod deliberat, privi spre mâinile lui Luke. De fapt, atunci şi-a pierdut mâna dreaptă.

  Luke flexă degetele mâinii drepte artificiale, simţind un ecou spectral al durerii pârjolitoare care-l sfredelise atunci când sabia de lumină a lui Vader îi retezase pielea, muşchiul şi osul. Prin minte îi fulgeră un crâmpei dintr-un vechi aforism de pe Tatooine – ceva despre moştenirea răului de la o generaţie la următoarea…

  — Care-i planul? întrebă el.

  Mara inspiră adânc şi Luke simţi efortul emoţional prin care ea împinse trecutul cât mai departe.

  — Karrde este prizonier la bordul navei Marelui Amiral, Himera. Conform graficului de zbor, imperialii se vor aproviziona peste patru zile în sistemul Wistril. Dacă tragem tare, ar trebui să putem ajunge acolo cu câteva ore înaintea lor. Ascundem Skiprayul, preluăm o navetă de aprovizionare şi urmăm restul graficului de zbor.

  Luke căzu pe gânduri. Părea riscant, totuşi nu imposibil.

  — Ce facem după ce ajungem la bord?

  — Procedura imperială standard este ca echipajele navetelor să rămână la bordul aparatelor lor, cât timp echipele din Himera descarcă produsele. Cel puţin asta era procedura standard acum cinci ani. Înseamnă că vom avea nevoie de o diversiune pentru a coborî din navetă.

  — Riscant, clătină din cap tânărul. Nu trebuie să atragem atenţia asupra noastră.

  — Ai alte idei mai bune?

  — Deocamdată nu, ridică el din umeri. Dispunem însă de patru zile să ne maigândim. Găsim noi ceva…

  Mara închise elevatoarele repulsor şi, cu un zăngănit metalic slab, naveta transportoare atinse podeaua calei hangar pupa din Himera.

  — Naveta 37, anunţă Luke în microfon. Am aterizat şi aşteptăm ordinele.

  — Naveta 37, recepţie, se auzi glasul dispecerului de trafic. Dezactivaţi toate sistemele şi pregătiţi-vă pentru descărcare.

  — Am înţeles, spuse tânărul şi întinse braţul să închidă consola de comunicaţii, dar Mara îl opri.

  — Dispeceratul, rosti ea cu o voce având nuanţa potrivită de curiozitate indiferentă, asta-i prima noastră livrare. Cât timp va trebui să staţionăm?

  — Vă sugerez să vă faceţi confortabili, spuse sec dispecerul. Nu plecaţi până nu se descarcă toate navetele. Cel puţin, două ore.

  — Ah! exclamă Mara părând luată prin surprindere. Bine… mulţumesc. Am timp să trag şi-un pui de somn.

  Închise consola, apoi desfăcu centurile de siguranţă şi se sculă.

  — Perfect! Ar trebui să avem timp să ajungem la blocul de detenţie şi să ne întoarcem.

  — Asta cu condiţia să nu-l fi transferat pe Karrde din navă, comentă Luke urmând-o spre partea din spate a punţii de comandă şi pe scara în spirală ce cobora spre spaţiul de depozitare de dedesubt.

  — N-au făcut-o. Singurul pericol ar fi să nu fi început deja tratamentul complet.

  — Tratamentul complet? se încruntă el.

  — Interogatoriul. Ajunsă în centrul incintei de depozitare, Mara privi în jur: Bun… cred că acolo ar fi cel mai bine, indică ea o secţiune a podelei. E la adăpost de ochi indiscreţi şi n-ar trebui să atingi nimic vital.

  Luke activă sabia de lumină şi începu cu atenţie să decupeze podeaua. Tăiase mai mult de jumătate, când din orificiu fulgeră o scânteie orbitoare şi luminile din incinta de depozitare se stinseră brusc.

  — Nu-i nimic, se adresă el lui Mara care blestema în şoaptă. Lumina sabiei este suficientă ca să ne descurcăm.

  — Mă tem mai degrabă ca nu cumva arcul electric să fi atins podeaua hangarului. În cazul ăsta, e greu să nu fi fost observaţi.

  Luke se opri şi-şi extinse percepţiile Jedi.

  — Aparent, nimeni din jur n-a văzut nimic.

  — Să sperăm… Dă-i drumul, indică ea spre tăietură.

  Peste încă un minut, folosind un vinci magnetic, ridicaseră în incintă secţiunea decupată din podea şi fuzelaj. La câţiva centimetri dedesubt, luminată straniu de scânteierea verzuie a sabiei, se vedea podeaua hangarului din Himera. Mara coborî vinciul şi-l prinse de ea. După aceea, întinzându-se pe burtă, Luke extinse sabia prin orificiu. Aşteptă, până ce simţi că în coridorul de sub puntea hangarului nu se afla nimeni.

  — Nu uita s-o faci tronconică, îi reaminti Mara când sabia de lumină muşcă din metalul durificat. O gaură în plafon ar fi niţel cam evidentă chiar şi pentru recruţii neexperimentaţi.

  Luke încuviinţă din cap şi termină decuparea. Mara era pregătită şi, chiar în clipa când tânărul dezactivă sabia, acţionă vinciul, aducând placa groasă de metal în navetă. O ridică la un metru deasupra podelei lor, apoi opri motorul.

  — Ajunge, zise ea.

  Cu blasterul în mână, se aşeză uşor pe marginea încă fierbinte a găurii şi se lăsă să cadă pe puntea de la nivelul inferior. O secundă de tăcere, cât privi în jur…

  — Liber, şuieră femeia.

  Luke se aşeză la rândul său pe marginea orificiului şi privi comanda vinciului. Extinzând Forţa, declanşă comutatorul şi-şi dădu drumul în gol.

  Puntea de dedesubt era mai departe decât păruse, dar muşchii săi Jedi amortizară impactul fără probleme. Recăpătându-şi echilibrul, ridică ochii, la timp pentru a vedea dopul metalic astupând perfect gaura.

  — Arată bine, şopti Mara. Nu cred c-o s-o remarce cineva.

  — Numai dacă nu se uită direct într-acolo. În ce direcţie este centrul de detenţie?

  — Într-acolo, gesticulă Mara cu blasterul spre stânga. N-o să putem însă merge îmbrăcaţi în felul ăsta. Haide!

  Porni spre capătul coridorului, apoi traversă o întretăiere, spre alt coridor, mai lat. Luke îşi păstră simţurile alerte, dar numai ocazional detectă pe câte cineva.

  — Al naibii de tăcut e locul ăsta, comentă el.

  — N-o să dureze mult. Este o zonă pentru servicii de aprovizionare şi majoritatea celor care în mod normal lucrează aici au urcat acum la nivelul de sus, ajutând la descărcarea navetelor. Înainte de a merge mai departe, avem totuşi nevoie de nişte uniforme sau combinezoane de zbor.

  Tânărul îşi aminti de prima ocazie când încercase să se deghizeze în imperial.

  — De acord, dar să-ncercăm să evităm armurile blindate ale trupelor de şoc. Prin căştile lor este foarte greu de văzut.

  — Nu credeam că Jedi au nevoie de ochi, replică acru femeia. Uite, am ajuns. Acolo este o secţiune de cabine pentru echipaj.

  Luke simţise deja creşterea populaţiei de la nivelul respectiv.

  — Nu cred că ne putem furişa printre atâţia oameni, o preveni.

  — Nici nu intenţionam asta, rosti Mara şi indică spre alt coridor ce ducea spre dreapta. Pe-acolo ar trebui să existe un grup de vestiare pentru echiparea piloţilor TiE. Să vedem dacă găsim unul neocupat, în care să existe şi două costume de zbor suplimentare.

  Dacă însă Imperiul era îndeajuns de nepăsător ca să nu asigure paza zonelor pentru serviciile de aprovizionare, nu acelaşi lucru se putea spune despre vestiarele pentru echiparea piloţilor. Erau şase, grupate în jurul bancului de turbo-lifturi, la capătul coridorului, iar după zgomotele de conversaţie ce răzbăteau slab dinapoia uşilor, era clar că în fiecare se găseau cel puţin două persoane.

  — Ce facem acum? şopti Luke.

  — Tu ce crezi? replică ea, strecurând blasterul în toc şi flexând degetele. Spune-mi care vestiar are mai puţini ocupanţi şi după aceea dă-te la o parte. Eu o să fac restul.

  — Stai puţin, o opri Luke gândind febril.

  Nu dorea să-i ucidă cu sânge rece pe cei dinapoia acelor uşi, dar nici să se pună în situaţia periculoasă cu care se confruntase în decursul raidului imperial asupra operaţiunilor miniere ale lui Lando de pe Nkllon, cu câteva luni în urmă. Acolo întrebuinţase cu succes Forţa pentru a-i deruta pe vânătorii TIE, dar cu preţul unei apropieri periculoase de marginea forţei întunecate. Nu era o experienţă pe care ar fi dorit s-o repete.

  Însă dacă ar fi putut atinge cu blândeţe minţile imperialilor, în loc să le înşface şi răsucească…

  — Vom încerca aici, arătă spre un vestiar în care simţea numai trei bărbaţi. Dar nu vom da buzna, ca să ne luptăm. Cred că le pot anula curiozitatea într-atât încât eu să intru, să iau costumele de zbor şi să ies.

  — Şi dacă nu poţi? Vom pierde factorul surpriză pe care l-am fi deţinut.

  — Nu te teme. Pregăteşte-te.

  — Skywalker…

  — În plus, mă-ndoiesc că, chiar beneficiind de factorul surpriză, i-ai fi putut rezolva pe toţi trei fără zgomot. Ce părere ai?

  Mara îi aruncă o privire la fel de pătrunzătoare ca o rază laser, dar îi făcu semn spre uşă. Ordonându-şi mintea în direcţia fluxului Forţei, Luke porni într-acolo. Panoul de metal masiv glisă în lateral la apropierea sa şi tânărul pătrunse.

  Într-adevăr, în jurul mesei de monitorizare din centrul vestiarului se aflau trei bărbaţi – doi în uniformele cafenii imperiale ale echipelor obişnuite de lucru, iar al treilea purtând uniforma neagră şi casca evazată a unui soldat din trupele de şoc. Toţi trei ridicară ochii la deschiderea uşii, iar Luke le percepu interesul leneş vizavi de un nou venit, întinzându-se prin Forţă, le atinse blând minţile, şuntând curiozitatea. Cei doi lucrători îl cântăriră din ochi, apoi îl ignorară; soldatul continuă să-l privească, dar numai ca alternativă la a-şi privi tovarăşii. Încercând să pară cât mai degajat şi nepăsător, Luke se apropie de rackul cu costume de zbor de lângă perete şi luă trei combinezoane. Conversaţia din jurul mesei de monitorizare continuă, în timp ce tânărul le puse pe braţ şi ieşi din vestiar. Uşa glisă, închizându-se în urma sa…

  — Ei bine? şuieră Mara.

  Luke încuviinţă din cap şi expiră silenţios.

  — Dă-i drumul şi îmbracă-te, îi spuse. Vreau să încerc să le mai anulez curiozitatea pentru două minute. Până vor uita că am fost vreodată înăuntru.

  Femeia aprobă şi începu să-şi tragă costumul de zbor peste salopetă.

  — Utilă şmecheria asta, comentă ea.

  — Cel puţin acum a funcţionat, fu de acord Luke.

  Precaut, îşi îndepărtă atingerea de la minţile imperialilor şi aşteptă încordat valul de emoţie care ar fi dovedit că schema fusese dibuită. Nu exista însă nimic, doar fluxul leneş al unei conversaţii plictisite.

  Şmecheria funcţionase. Cel puţin de data aceasta.

  Când se întoarse cu spatele spre vestiar, Mara îl aştepta deja cu o cabină de turbo-lift oprită.

  — Haide! îl chemă grăbită. Purta deja costumul de zbor, iar celelalte două îi atârnau pe umăr. O să te schimbi pe drum.

  — Sper să n-apară nimeni în timp ce-o fac, mormăi el strecurându-se în cabină. O să-mi fie cam greu să explic.

  — N-o să apară nimeni, zise Mara când uşa cabinei se închise înapoia lor şi turbo-liftul porni să urce. L-am programat fără oprire. Eşti sigur că aşa vrei să procedezi în continuare?

  — Nu cred că avem de-ales, pufni Luke trăgându-şi peste haine costumul de zbor care era teribil de strâmt. Odată, în Steaua Morţii, Han şi cu mine am încercat abordarea frontală. N-a fost tocmai un succes fără pereche.

  — Da, însă n-aţi avut acces la calculatorul central. Dacă pot aranja înregistrările şi ordinele de transfer, ar trebui să-l putem scoate de acolo înainte ca cineva să-şi dea seama ce s-a petrecut.

  — Totuşi ai lăsa martori care ar şti că a plecat. Dacă vreunul dintre ei ar decide să confirme ordinele verbal, totul s-ar duce de râpă. Şi nu cred că şmecheria din vestiarul pentru echiparea piloţilor va mai ţine cu paznicii din centrul de detenţie – ei sunt mult mai alerţi.

  — Bine, încuviinţă femeia şi se întoarse către panoul de comandă al turbo-liftului. Mie nu mi se pare deloc plăcut, dar dacă asta vrei – nu te contrazic.

  Centrul de detenţie se afla în capătul îndepărtat al secţiunii pupa, la câteva niveluri sub secţiunile de comandă şi control al sistemelor, chiar deasupra Ingineriei şi a giganticelor duze ale propulsiei subluminice. Cabina turbo-liftului îşi modifică direcţia de câteva ori pe parcurs, alternând între deplasarea pe orizontală şi pe verticală. Lui Luke i se păru un traseu excesiv de complicat şi se trezi întrebându-se, chiar şi acum, dacă nu cumva Mara juca un rol dublu. Aura ei nu indica însă vreo urmă de trădare şi tânărul se gândi că poate ea încâlcise în mod deliberat ruta, pentru a-şi pierde urma de sistemele de securitate internă ale Himerei.

  În cele din urmă, cabina se opri şi uşa glisă, deschizându-se. Ieşiră pe un coridor lung, prin care mergeau lucrători în salopete de întreţinere.

  — Uşa de acces este pe-acolo, şopti Mara arătând spre coridor. Îţi las trei minute.

  El aprobă din cap şi porni, străduindu-se să lase impresia că ar fi fost familiarizat cu împrejurimile. Paşii îi răsunau pe podeaua metalică, readucând amintirile incursiunii aceleia aproape dezastruoase din prima Stea a Morţii.

  Pe atunci nu era însă decât un puşti uluit, ameţit de vise de glorie şi eroism, şi prea naiv ca să înţeleagă pericolele mortale care însoţeau asemenea acţiuni. Acum era mai vârstnic şi cu mai multă experienţă, şi ştia cu exactitate în ce intra.

  Cu toate acestea, nu se oprea. Într-un colţişor îndepărtat al minţii se întrebă dacă asta însemna că era mai mult sau mai puţin nesăbuit decât fusese ultima dată.

  Ajunse la uşă şi se opri, prefăcându-se că studiază datapadul găsit într-unul dintre buzunarele costumului de zbor, până ce coridorul fu pustiu. Apoi, inspirând pentru ultima dată aer curat, deschise uşa şi intră.

  Chiar şi ţinându-şi răsuflarea, duhoarea îl lovi aproape fizic. Indiferent cât ar fi progresat Imperiul în ultimii ani, ghenele sale de gunoi continuau să duhnească la fel de oribil ca întotdeauna.

  Lăsă uşa să se închidă în urma sa şi în aceeaşi clipă auzi sunetul slab al declanşării unui releu intern. Îşi lăsase o marjă de timp prea mică; probabil că Mara activase deja ciclul de comprimare. Respirând pe gură, tânărul aşteptă… şi peste o clipă, cu un bufnet înăbuşit de aparatură hidraulică masivă, pereţii începură să se apropie încetişor unul de celălalt.

  Luke înghiţi un nod, strânse mai bine sabia şi se strădui să rămână deasupra mormanelor de gunoaie şi echipamente defecte care porniseră să onduleze şi să se deformeze în jurul picioarelor sale. Modalitatea aceea de pătrundere în centrul de detenţie fusese ideea lui şi trebuise să vorbească mult şi insistent ca s-o convingă pe Mara. Acum însă, când era realmente aici, şi pereţii se apropiau, brusc nu i se mai părea o idee chiar atât de bună. Dacă femeia nu putea să controleze corespunzător deplasarea pereţilor… sau dacă era întreruptă din ceea ce făcea…

  Sau dacă, pentru numai câteva clipe, se lăsa pradă duşmăniei pe care o nutrea faţă de el…

  Pereţii se apropiau tot mai mult, concasând totul în cale. Luke se luptă să-şi menţină poziţia, perfect conştient de faptul că dacă Mara plănuia o trădare, el n-ar fi ştiut-o decât când ar fi fost prea târziu ca să se mai salveze. Pereţii compresori erau prea groşi pentru a-şi tăia o ieşire cu sabia şi, deja, masa mişcătoare de sub tălpi îl purtase prea departe de uşă, ca să poată scăpa pe acolo. Ascultând scrâşnetele metalului şi plasticului torturat, Luke privi cum distanţa dintre pereţi ajunse la doi metri… la un metru şi jumătate… la un metru…

  Şi pereţii se opriră, vibrând violent, la mai puţin de un metru depărtare unul de celălalt.

  Tânărul inspiră adânc, aproape fără să mai remarce mirosul. Mara nu-l trădase şi-şi executase misiunea perfect. Acum venise rândul lui. Apropiindu-se de capătul opus al incintei, îndoi picioarele sub el şi se propulsă în sus.

  Terenul era instabil şi pereţii compactorului de gunoaie impresionant de înalţi, aşa încât, chiar cu amplificarea Jedi, ajunse abia la jumătatea înălţimii lor. Dar chiar în clipa în care atinse punctul de vârf al traiectoriei, strânse genunchii la piept şi desfăcu picioarele în lateral; cu o zguduitură puternică, pe care o resimţi în picioare şi în şale, se propti ferm între pereţi. Rămase aşa câteva secunde, pentru a-şi trage răsuflarea şi a se orienta, apoi porni să suie.

  Nu era chiar aşa de rău pe cât se temuse. Pe Tatooine, în copilărie, se căţărase destul de mult şi de cel puţin şase ori atacase hornuri muntoase, deşi niciodată cu entuziasm real. Acum, pereţii netezi ai compactorului ofereau posibilitatea unei tracţiuni mult mai mici decât piatra, totuşi interstiţiul perfect egal şi absenţa asperităţilor sau muchiilor tăioase compensau celălalt dezavantaj. Peste două minute, ajunsese sub plafonul concasorului, la toboganul de întreţinere care ducea – spera el – la nivelul de detenţie. Dacă Mara reţinuse corect graficul de pază, avea la dispoziţie cam cinci minute înainte de. schimbarea carturilor. Strângând din dinţi, se împinse prin câmpul magnetic de la capătul de jos al toboganului şi, revenit la aer curat, porni în sus.

  Avu nevoie de cinci minute ca să descopere că femeia ţinuse minte perfect programul. Prin grilajul care acoperea deschiderea toboganului, putea să audă zgomote de conversaţii şi mişcări din direcţia camerei de gardă, întrerupte de şuierăturile regulate ale uşilor turbo-lifturilor. Paznicii se schimbau şi pentru următoarele două minute, ambele carturi aveau să fie în camera de gardă. Momentul ideal, dacă acţiona rapid, de a scoate un prizonier pe sub nasul lor.

  Agăţându-se cu o mână de grilaj, luă sabia şi o activă. Având grijă să nu scoată vârful tăişului în coridor, reteză o secţiune a grilajului şi o trase în puţ, lângă el. Folosind o carabinieră a costumului de zbor, o agăţă de ceea ce mai rămăsese din grilaj şi ieşi prin deschidere.

  Coridorul era pustiu. Luke privi numărul celei mai apropiate celule, ca să se orienteze, şi porni spre cea indicată de Mara. În camera de gardă, conversaţia părea să se apropie de sfârşit şi în curând, noii paznici aveau să iasă şi să-şi ocupe posturile pe coridoarele blocului de detenţie. Cu percepţiile alerte, Luke se furişă spre celula indicată şi, urându-şi noroc în gând, apăsă tasta de deschidere.

  Când auzi uşa, Karrde ridică ochii de pe cuşeta pe care stătea întins, purtând pe chip binecunoscutul său surâs sardonic. Ochii i se focalizară asupra purtătorului de costum de zbor şi zâmbetul dispăru instantaneu.

  — Nu pot să cred, murmură el.

  — Nici eu, replică Luke examinând rapid celula. Poţi să umbli?

  — Pot şi sunt gata, rosti Karrde sărind în picioare şi apropiindu-se de uşă. Din fericire, mă ţin încă în etapa de distrugere psihică. Fără hrană şi somn – cunoşti rutina.

  — Am auzit de ea. Luke privi într-o direcţie şi în cealaltă a coridorului încă pustiu. Ieşirea e pe aici. Haide!

  Ajunseră la grilaj fără nici un incident.

  — Cred că glumeşti, făcu Karrde când Luke se strecură prin gaură, proptindu-se cu spatele şi tălpile în pereţii toboganului.

  — Cealaltă ieşire are paznici la capăt, îi reaminti tânărul.

  — Corect, încuviinţă Karrde privind fără chef în gol. Ar fi prea mult să sper la o frânghie?

  — Scuze! Singurul loc de care aş putea s-o leg este grilajul, şi ar fi observată imediat. Sper că n-ai rău de înălţime?

  — Nu înălţimea mă sperie, ci căderea de la înălţime, replică sec contrabandistul.

  Începuse însă deja să urce, deşi încheieturile degetelor i se vedeau înălbite de forţa cu care strângea grilajul.

  — O să coborâm în concasorul de deşeuri, explică Luke. Ai mai făcut asta vreodată?

  — Nu, dar învăţ repede. Privind peste umăr la Luke, Karrde adoptă o poziţie similară, proptindu-se în pereţii toboganului. Bănuiesc că vrei să acoperim gaura, adăugă el, ridicând secţiunea decupată şi potrivind-o la loc în deschizătură. Deşi n-o să păcălească pe nimeni care se uită atent.

  — Cu niţel noroc, îl asigură Luke, vom fi în hangar înainte să se întâmple asta. Haide acum. Încet şi atent – asta-i!

  Ajunseră la concasor fără probleme deosebite.

  — Partea Imperiului pe care turiştii n-o văd niciodată, comentă sec Karrde, când Luke îl conduse peste maldărele de gunoaie. Cum ieşim de aici?

  — Uşa-i acolo, arătă tânărul în jos sub nivelul masei pe care păşeau. Mara ar trebui s-o deschidă peste două minute.

  — Ah… Mara este aici?

  — Pe drum, mi-a spus cum ai fost capturat, explică Luke încercând să perceapă sentimentele celuilalt. Dacă şi le ascundea, o făcea foarte bine. A zis că ea n-a făcut parte din capcana aceea.

  — Oh, sunt sigur în privinţa asta. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru faptul că anchetatorii mei s-au străduit din greu să strecoare aluzii tocmai în direcţia respectivă. Privi gânditor spre Jedi: Ce ţi-a promis în schimbul ajutorului?

  — Nimic. Mi-a reamintit doar că-ţi eram dator pentru că nu m-ai predat imperialilor pe Myrkr.

  Umbra unui surâs ironic flutură peste buzele lui Karrde.

  — Într-adevăr. Nu ţi-a spus nici motivul pentru care mă dorea Marele Amiral?

  Luke se încruntă. Contrabandistul îl privea îndeaproape… şi acum, când era atent, tânărul îşi putea da seama că Talon Karrde îi ascundea ceva.

  — Am bănuit că drept răzbunare pentru că m-ai ajutat să scap. Mai există şi altceva?

  Privirea lui Karrde se îndepărtă de la el.

  — Să zicem doar că, dacă scăpăm de aici, Noua Republică are şanse de a reuşi o lovitură de proporţii.

  Ultimul său cuvânt fu întrerupt de un zăngănit înfundat; cu o vibraţie masivă, pereţii compactorului începură să se îndepărteze lent. Luke îl ajută pe Karrde să-şi menţină echilibrul, în vreme ce aşteptau degajarea uşii, şi-şi extinse percepţiile pe coridorul de afară. Destui membri de echipaj treceau pe acolo, dar nu simţea în niciunul suspiciuni sau o alertă aparte.

  — Mara face toate astea? întrebă Karrde.

  — Da, încuviinţă Luke, are un cod de acces la calculatorul navei.

  — Interesant… Dedusesem că, în trecut, a avut o legătură cu Imperiul, în mod evident, a fost situată mult mai sus decât bănuiam.

  Luke aprobă din cap, reamintindu-şi dezvăluirile făcute de femeie în pădurea Myrkr. Mara Jade, Mâna împăratului…

  — Da, aşa este.

  Pereţii ajunseră la capătul cursei şi se opriră. După încă o clipă, se auzi clicul releului. Luke aşteptă până ce în exteriorul imediat al uşii nu era nimeni, apoi o deschise şi păşi afară. Doi tehnicieni de întreţinere, care lucrau la un panou deschis, la vreo doisprezece metri mai departe, aruncară o privire pe jumătate curioasă spre nou-sosiţi; uitându-se la fel de nepăsător înspre ei, Luke scoase datapadul din buzunar şi se prefăcu că operează o intrare. Karrde îi cântă în strună, oprindu-se lângă el şi revărsând un torent de jargon pe când Luke îşi completa raportul imaginar. Lăsând uşa să se închidă, tânărul introduse datapadul în buzunar şi porni pe coridor.

  Mara îi aştepta la bancul de turbo-lifturi, ţinând pe braţ al treilea costum de zbor.

  — Cabina soseşte, murmură ea.

  Pentru o clipă, ochii i se întâlniră cu ai lui Karrde şi chipul păru că i se încordează.

  — Ştie că nu l-ai trădat, îi şopti Luke.

  — Nu te-am întrebat nimic, mârâi ea, însă tânărul simţi că o parte din încordare îi dispare. Ia-l, îi întinse costumul lui Karrde. Un mic camuflaj.

  — Mulţumesc. Unde mergem acum?

  — Am venit cu o navetă de aprovizionare, explică femeia. Ca să ieşim din ea, am decupat o gaură în fuzelajul inferior, dar ar trebui să avem timp destul ca s-o etanşăm la loc, înainte de a căpăta permisiunea decolării.

  Cabina turbo-liftului sosipe când Karrde îşi termina de prins ultimele încheietori ale costumului. Înăuntru se mai găseau doi bărbaţi având între ei un -releu cu miez activ strălucitor, pe o măsuţă flotantă, care ocupa aproape toată cabina.

  — Încotro? întrebă unul dintre ei cu politeţea absentă a cuiva care are probleme mai importante pe cap.

  — Vestiarul de echipare 33-129-T, răspunse Mara pe acelaşi ton.

  Tehnicianul introduse destinaţia pe panou şi uşa glisă, închizându-se, iar Luke răsuflă uşurat pentru prima dată de când Mara coborâse Skiprayul pe Wistril cu cinci ore în urmă. Alte zece-cincisprezece minute şi aveau să se găsească în siguranţă în naveta lor.

  În ciuda tuturor probabilităţilor, reuşiseră.

  Raportul de cart din hangar sosi şi Pellaeon se opri din monitorizarea reviziei comenzii deflectorului punţii, pentru a-l parcurge rapid cu privirea. Excelent: descărcarea se efectua cu aproape opt minute mai repede decât fusese programat. În felul acela, Himera putea să facă rendez-vous cu Şoimul Furtunii la timp pentru a pregăti ambuscada convoiului rebel care se forma în vecinătatea lui Corfai. Marcă raportul ca fiind citit şi-l trimise în fişiere; revenise cu atenţia asupra reviziei, când auzi paşi uşori înapoia sa.

  — Bună seara, căpitane, îl salută Thrawn din cap.

  Se apropie de scaunul lui Pellaeon şi examina lent puntea.

  — Bună seara, domnule amiral, roti Pellaeon scaunul spre el. Am crezut că v-aţi retras să vă culcaţi.

  — Am fost în cabina mea de comandă, răspunse Thrawn cercetând displayurile, şi, înainte de culcare, am vrut să mai văd o dată statutul navei. Ce se revizuieşte – deflectorul punţii?

  — Da, domnule amiral, spuse căpitanul întrebându-se ce opere de artă aparţinând cărei specii privise Marele Amiral în seara aceea. Nici o problemă deocamdată. Descărcarea transportoarelor din Cala 2 decurge chiar înaintea graficului.

  — Este bine. Noutăţi de la patrula Endor?

  — Doar o completare la unicul raport de până acum. Au confirmat că nava pe care au interceptat-o pătrunzând în sistem aparţinea unui contrabandist care intenţiona să scotocească prin rămăşiţele bazei imperiale de acolo. Continuă să verifice echipajul.

  — Reaminteşte-le să facă o treabă amănunţită înainte de a elibera nava, rosti încruntat Thrawn. Organa Solo n-ar fi abandonat pur şi simplu Şoimul Mileniului acolo, pe orbită. Mai devreme sau mai târziu, va reveni după navă… iar atunci, vreau să pună mâna pe ea.

  — Da, domnule amiral, aprobă Pellaeon ştiind prea bine că nu mai trebuia să-i reamintească asta comandantului patrulei Endor. Apropo de Şoimul Mileniului, aţi decis dacă mai scanăm nava?

  — Mă-ndoiesc că ne va aduce noutăţi. Echipa de scanare ar fi mai utilă la întreţinerea sistemelor Himerei. Transferă Şoimul Mileniului pentru stocare în calele inferioare, până-i găsim o utilizare.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon revenind spre consolă şi înregistrând ordinul. Ah, acum câteva minute, a sosit un raport mai bizar. O patrulă de rutină prin perimetrul bazei de aprovizionare a descoperit o navă-detonatoare Skipray care a asolizat forţat acolo.

  — O asolizare forţată? se încruntă Thrawn.

  — Da, domnule amiral, zise căpitanul apelând raportul. Intradosul i-a fost serios avariat şi întregul fuzelaj era ars.

  Imaginea apăru pe display şi Marele Amiral se aplecă peste umărul lui Pellaeon, examinând-o.

  — Cadavre?

  — Nu. Singura fiinţă de la bord – şi aici rezidă aspectul bizar – era un ysalamir.

  Îl simţi pe Thrawn încordându-se.

  — Arată-mi.

  Pellaeon tastă următoarea imagine: prim-planul ysalamirului pe cadrul său biogen.

  — Cadrul nu este dintre ale noastre, indică el. Nu se poate şti de unde a provenit.

  — Ba da, îl asigură Thrawn şi, îndreptându-se, inspiră adânc. Declanşează alarma de intruşi, căpitane. Avem musafiri la bord.

  Pellaeon se holbă la el uluit, dar degetele bâjbâiră, găsind şi răsucind comutatorul alarmei.

  — Musafiri? repetă el în clipa în care sirenele începură să urle gros.

  — Da, încuviinţă Thrawn şi ochii lui roşii străluciră cu un foc neaşteptat. Ordonă verificarea imediată a celulei lui Karrde. Dacă mai este acolo, să fie mutat imediat şi pus sub paza directă a trupelor de şoc. Vreau dublarea paznicilor din jurul navetelor de aprovizionare şi verificarea imediat a identităţilor echipajelor acestora. După aceea… dezactivaţi calculatorul principal al Himerei.

  Degetele lui Pellaeon încremeniră pe tastatură.

  — Dezactivarea…

  — Am ordonat ceva, căpitane!

  — Da, domnule amiral, murmură Pellaeon printre buzele pe care le simţea amorţite.

  În toţi anii săi de serviciu imperial, nu asistase niciodată la dezactivarea deliberată a calculatorului principal al unei nave de luptă, decât în docurile şantierelor spaţiale. Operaţiunea însemna orbirea şi incapacitarea navei. Dacă la bord existau intruşi, aşa ceva putea să fie fatal.

  — Recunosc că ne va împiedica într-o măsură eforturile, zise Marele Amiral parcă citindu-i temerile, dar îi va împiedica într-o măsură şi mai mare pe duşmanii noştri. Singura modalitate prin care ei puteau să ştie cursul şi destinaţia Himerei era ca Mara Jade să fi accesat calculatorul navei când am adus-o, împreună cu Karrde, la bord.

  — Imposibil, insistă Pellaeon făcând o grimasă pe măsură ce displayurile acţionate de calculator începură să se stingă. Ştia prea bine că orice coduri de acces au fost schimbate de ani buni.

  — Doar dacă nu există coduri permanente, introduse direct în sistem. Plasate acolo de împărat, pentru el şi pentru agenţii lui. Fără îndoială, Jade se bazează pe accesul respectiv în tentativa ei de eliberare a lui Karrde şi de aceea o vom lipsi de el.

  Un soldat din trupele de şoc se apropie de ei.

  — Da, comandante?

  — Mesaj prin comunicator de la detenţie, anunţă vocea deformată electronic. Prizonierul Talon Karrde nu se mai află în celula sa.

  — Perfect, zise sumbru Thrawn. Alertează toate unităţile să înceapă cercetarea zonei dintre detenţie şi calele hangar de la pupa. Karrde trebuie recapturat viu… nu neapărat întreg, dar viu. Cât despre probabilii lui salvatori, îi doresc de asemenea vii, dacă este posibil. Dacă nu este… Dacă nu este, voi înţelege situaţia.

  Tânguitul alarmei răsună din difuzorul de deasupra lor şi, peste câteva clipe, cabina turbo-liftului se opri brusc.

  — Fir-ar al naibii, mormăi unul dintre cei doi artilerişti care luaseră locul tehnicienilor şi scoase un card micuţ de identificare de sub catarama centurii. Nu s-au mai plictisit ăia de pe punte să facă atâtea exerciţii de alarmă?

  — Dacă mai vorbeşti aşa, poţi s-ajungi direct în faţa plutonului de trupe de şoc, îl avertiză celălalt trăgând cu ochiul în direcţia lui Luke şi a tovarăşilor săi.

  Trecând pe lângă el, îşi introduse cardul în fantă şi tastă un cod de confirmare.

  — Înainte de a veni Marele Amiral, era mult mai rău. Oricum, ce vrei să facă: să anunţe exerciţiile de alarmă din timp?

  — După mine, totu-i complet inutil, mârâi primul validându-şi cardul în acelaşi fel. De fapt, cine se aşteaptă să suie la bord? O bandă de piraţi, sau ce?

  Luke privi întrebător spre Karrde, neştiind ce să facă. Mara însă înainta deja spre artilerişti, ţinând în mână cardul din costumul de zbor împrumutat. Păşii între ei, întinse cardul spre fantă…

  Şi lovi cu muchia palmei, puternic, în partea laterală a gâtului primului imperial.

  Capul îi zvâcni în lateral, iar bărbatul se nărui fără sunet la podea. Al doilea artilerist de abia avu timp să bolborosească ceva neinteligibil, înainte ca Mara să-l trimită alături de colegul său.

  — Haideţi, să ieşim de aici, se răsti ea pipăind în lungul liniei de joncţiune dintre uşă şi peretele cilindric al cabinei. E blocată ferm… Haide, Skywalker, fă-ţi meseria.

  Luke activă sabia.

  — Cât timp avem? întrebă el, decupând o ieşire îngustă printr-o parte a uşii.

  — Nu prea mult, răspunse încruntată femeia. Cabinele turbo-lifturilor au senzori care raportează numărul persoanelor dinăuntru. Ne va lăsa probabil încă un minut, pentru a ne introduce cardurile, apoi raportează calculatorului de sistem. Trebuie să ajung la un terminal înainte ca mesajul să ajungă de acolo la calculatorul principal şi să ne aducă trupele de şoc pe cap.

  Tânărul termină tăietura şi dezactivă sabia, iar Mara şi Karrde ridicară bucata decupată, îndepărtând-o. Înapoia ei se afla peretele tunelului, nu tocmai aliniat cu deschiderea.

  — Perfect, rosti Mara strecurându-se prin interstiţiu. Începusem să ne rotim, când s-a oprit sistemul. Avem loc să intrăm în tunel.

  Ceilalţi o urmară. Tunelul turbo-liftului avea secţiunea aproximativ dreptunghiulară, cu. şine strălucitoare de ghidare în lungul pereţilor, plafonului şi podelei. Luke simţi furnicătura câmpurilor electrice, când trecu aproape de şine, şi ţinu seama să nu le atingă.

  — Încotro? şopti spre Mara.

  — Chiar aici, răspunse ea în acelaşi fel, oprindu-se în dreptul unei plăci cu laturi roşii, încastrate în perete, între şinele de ghidare. Tunelul de acces, care ar trebui să ne ducă la o magazie de stocare a droizilor de serviciu, unde să fie un terminal de calculator.

  Sabia de lumină distruse rapid zăvorul de siguranţă al panoului de acces. Mara se strecură înăuntru, cu blasterul în mână, şi dispăru în tunelul întunecat. Luke şi Karrde o urmară, trecând pe lângă un şir dublu de droizi de întreţinere dezactivaţi, fiecare ţinând un sett impresionant de scule deschise în evantai, parcă prezentându-le pentru inspecţie. Dincolo de ei, tunelul se lărgea într-o încăpere micuţă, unde, aşa cum prevăzuse femeia, printre conducte şi cabluri, se zărea un terminal. Mara se aplecase deja peste el, dar, când Luke păşi în incintă, simţi şocul neaşteptat degajat de femeie.

  — Ce s-a întâmplat?

  — Au închis calculatorul principal, răspunse ea cu o expresie uluită pe chip. Nu s-au mulţumit să-l şunteze, ori să-l pună pe stand-by, ci l-au închis complet.

  — Marele Amiral şi-a dat probabil seama că poţi să-l accesezi, se apropie Karrde. Ar fi bine s-o ştergem de-aici. Ai habar unde ne aflăm?

  — Undeva deasupra hangarelor pupa. Tehnicienii din lift au coborât imediat înainte de secţiunea centrală a echipajului şi n-am mai coborât prea mult de acolo.

  — Deasupra hangarelor…, repetă contrabandistul gânditor. Cu alte cuvinte, în apropiere de calele inferioare de stocare?

  — Vrei să furăm o navă de acolo? îl privi femeia.

  — De ce nu? Probabil că se aşteaptă să mergem direct la hangar. Este posibil să nu se uite după un vehicul care iese din calele inferioare.

  — Dar dacă le trece prin minte, vom fi ca nişte mynocki prinşi în cursă, când trupele de şoc vor veni după noi, replică Mara. Să ieşim din calele inferioare, trăgând în stânga şi-n dreapta…

  — Tăceţi, o opri Luke ale cărui percepţii Jedi furnicaseră, trimiţându-i un avertisment. Vine cineva!

  Mara bolborosi o înjurătură şi se ghemui îndărătul terminalului, cu blasterul îndreptat spre uşă. Lipsit de armă, Karrde se retrase în tunelul de serviciu printre droizii de întreţinere înşiruiţi acolo. Luke se lipi de perete, lângă uşă, cu sabia pregătită, dar nu activată. Lăsă Forţa să curgă prin el şi se încordă pentru acţiune, ascultând aurele sumbre şi decise ale trupelor de şoc ce se apropiau şi recunoscând, spre regretul său, că aici nu avea să reuşească nimic prin manipulările subtile ale minţilor. Strângând puternic mânerul sabiei, aşteptă…

  Brusc, doar cu o licărire de avertisment, uşa se deschise şi doi soldaţi din trupele de şoc apărură în prag, cu carabinele blaster pregătite. Luke ridică sabia, cu degetul mare pe comutatorul de activare…

  Pe neaşteptate, tunelul în care dispăruse Karrde fu inundat de o lumină orbitoare, însoţită de scrâşnete metalice puternice.

  Soldaţii pătrunseră în incintă, păşind fulgerător de o parte şi de cealaltă a uşii, iar armele se îndreptară automat către sursa de lumină şi zgomot, în timp ce alţi doi soldaţi, purtând uniformele negre navale, îi urmară, înghesuindu-se peste ei. Trupele de şoc o zăriră pe Mara, ghemuită după terminal şi carabinele se întoarseră într-acolo.

  Femeia fu mai rapidă. Blasterul ei scuipă de patru ori, câte două focuri pentru fiecare, şi ambii imperiali căzură pe podea, cu o carabină trăgând inutil, declanşată de un ultim reflex. Puşcaşii navali din spate îşi căutară instantaneu adăpost, deschizând focul asupra atacatoarei.

  O singură mişcare a sabiei îi ucise pe amândoi.

  Luke dezactivă arma, scoase capul pe uşă şi privi rapid într-o parte şi alta.

  — Liber, îi spuse lui Mara, revenind în incintă.

  — Deocamdată, preciză ea strecurând blasterul în toc şi ridicând carabinele. Să-i dăm drumul!

  Karrde îi aştepta lângă panoul de acces prin care intraseră.

  — Se pare că turbo-lifturile încă n-au fost reactivate, îi anunţă. Ar fi mai sigur ca, deocamdată, să rămânem la adăpostul tunelurilor. Probleme cu echipa de cercetare?

  — Nu, răspunse Mara întinzându-i o carabină. Apropo, a fost utilă diversiunea aceea.

  — Droizii de întreţinere sunt minunaţi, încuviinţă Karrde. Spre calele inferioare de stocare?

  — Da, aprobă Mara. Sper că ştii ce vom face acolo.

  — Îmi cer scuze de pe-acum, dacă nu va merge aşa cum am gândit. Haidem!

  Treptat, prin comunicatoare şi intercom, începură să sosească rapoartele. Nu erau încurajatoare.

  — Nici un semn al suspecţilor pe nivelul zonei de detenţie, îi raportă lui Pellaeon un comandant al trupelor de şoc care avea aerul distras al cuiva care încearcă să poarte o conversaţie şi în acelaşi timp să primească informaţii în cască. Unul dintre grilajele toboganului de deşeuri din zona detenţie a fost găsit tăiat – probabil că aşa l-au scos pe Karrde.

  — Nu contează cum l-au scos, mârâi Pellaeon. Acuzaţiile pot să aştepte pentru mai târziu. Acum este important să-i găsim.

  — Echipele de securitate investighează zona din care a provenit alarma turbo-liftului, urmă celălalt implicând prin tonul folosit că orice cuvânt al unui comandant al trupelor de şoc era, prin definiţie, important. Deocamdată nu s-a realizat nici un contact.

  Thrawn reveni cu atenţia de la cei doi ofiţeri care-i asigurau legătura cu hangarele.

  — Cum a fost tăiat grilajul? întrebă el.

  — Nu am informaţii în această privinţă.

  — Obţine-le, rosti Thrawn pe un ton de gheaţă. De asemenea, anunţă echipele de căutare că doi tehnicieni de întreţinere au raportat prezenţa unui bărbat în costum de zbor TIE în vecinătatea colectorului de deşeuri. Avertizează-i şi pe paznicii din hangarele pupa.

  — Am înţeles, Mare Amiral.

  Pellaeon privi spre Thrawn.

  — Domnule amiral, în clipa de faţă este mai puţin important felul în care l-au eliberat pe Karrde. N-ar fi mai bine să ne concentrăm toate forţele pentru găsirea lor?

  — Propui să ne trimitem toţi soldaţii spre calele hangar? Să presupunem, aşadar, că intruşii nu vor încerca să facă pagube în alte părţi înainte de a căuta să evadeze?

  — Nu, domnule amiral, răspunse căpitanul simţind că se înroşeşte la faţă. Îmi dau seama că trebuie să protejăm întreaga navă. Atât doar că mi se pare o direcţie de cercetare de prioritate redusă.

  — Fă-mi hatârul acesta, căpitane. Nu-i decât o intuiţie, dar…

  — Mare Amiral, interveni din nou comandantul trupelor de şoc. Raport de la echipa 207, puntea 98, nodul 326-KK.

  Degetele lui Pellaeon zvâcniră automat spre tastatură, apoi se opriră, amintindu-şi că nu mai existau hărţi digitale disponibile, pe care să găsească locaţia respectivă.

  — Au găsit echipa 102 – toţi sunt morţi. Doi ucişi de blastere, iar ceilalţi doi… Şovăi, apoi urmă: Se pare că există o confuzie în privinţa celorlalţi doi.

  — Nu este nici o confuzie, comandante, interveni Thrawn cu o voce brusc letală. Instruieşte-i să caute pe trupuri tăieturi cvasi-microscopice cu cauterizare parţială.

  Pellaeon se holbă la el. În ochii Marelui Amiral exista un foc rece pe care nu-l mai văzuse vreodată.

  — Cauterizare parţială? repetă el prosteşte.

  — Apoi anunţă-i, continuă Thrawn, că unul dintre intruşi este cavalerul Jedi Luke Skywalker.

  Căpitanul simţi că rămâne cu gura căscată.

  — Skywalker? icni el. Imposibil! Este pe Jomark, cu C'baoth.

  — A fost, căpitane, îl corectă Thrawn rece. Acum este aici. Inspiră adânc şi controlat, iar când expiră, furia de moment păru că-i dispare. În mod evident, fanfaronul nostru maestru Jedi n-a fost în stare să-l ţină acolo, aşa cum s-a lăudat. Şi aş putea spune că acum avem dovada că evadarea lui Skywalker de pe Myrkr n-a fost o decizie luată în urma unui imbold de moment.

  — Credeţi că Talon Karrde şi Rebeliunea au acţionat de la început împreună?

  — Vom afla în curând, zise Thrawn şi privi peste umăr. Rukh!

  Silueta cenuşie şi tăcută apăru imediat lângă el.

  — Da, stăpâne.

  — Ia o grupă de personal civil. Strângeţi toţi ysalamirii din Inginerie şi Controlul Sistemelor, şi transportaţi-i în calele hangar. Nu sunt chiar destui ca să acoperiţi toată suprafaţa, aşa că bazează-te pe instinctele tale de vânător în plasarea lor. Cu cât împiedicăm mai mult vicleşugurile Jedi ale lui Skywalker, cu atât vom avea mai puţine dificultăţi în prinderea sa.

  Noghriul încuviinţă din cap şi se îndreptă spre ieşire.

  — Putem folosi şi ysalamirii de pe punte…, începu Pellaeon.

  — O clipă, căpitane, îl opri Marele Amiral şi ochii lui sclipitori rămaseră privind în gol dincolo de videcran şi de planeta care se rotea dedesubt. Trebuie să mă gândesc… Da! Cred că vor încerca să se deplaseze pe cât posibil în secret şi, pentru moment, asta înseamnă tunelurile turbo-lifturilor.

  Făcu un semn spre cei doi ofiţeri de transmisiuni care nu plecaseră de lângă el.

  — Anunţaţi controlul turbo-lifturilor să repună sistemul în funcţiune normală, cu excepţia nodului 326-KK, între puntea 98 şi hangarele pupa. Toate cabinele din zona respectivă să fie deplasate spre cel mai apropiat banc, unde vor rămâne blocate până la noi instrucţiuni.

  Unul dintre ofiţeri încuviinţă din cap şi începu să vorbească în comunicator.

  — Încercaţi să-i împingeţi spre hangare? presupuse Pellaeon.

  Thrawn continua să fie încruntat şi să privească în gol.

  — Da, spuse el, însă întrebarea este ce vor face ei când îşi vor da seama de intenţia noastră? Probabil că vor căuta să iasă din nod – dar în ce direcţie?

  — Mă îndoiesc că ar face prostia să revină la naveta de aprovizionare. Cred că vor evita complet hangarele şi vor căuta să fure o navetă de asalt din hangarele prova.

  — Poate că da… Dacă Skywalker ar conduce evadarea, aş fi sigur că aşa ar proceda. Dar dacă Talon Karrde dă ordinele…

  Amuţi din nou, cufundat în gânduri.

  Oricum, era un punct de plecare.

  — Dublează gărzile în jurul navetelor de asalt, ordonă Pellaeon comandantului trupelor de şoc. Pune oameni şi înăuntru, în caz că intruşii reuşesc să ajungă până acolo.

  — Nu, murmură Marele Amiral, dacă Talon Karrde este conducătorul, nu se vor îndrepta spre navete. El este genul care va încerca lucruri mai puţin evidente. Poate vânătorii TIE… sau poate va reveni la naveta de aprovizionare, socotind că nu ne vom aştepta la una ca asta. Sau poate…

  Întoarse brusc capul, privindu-l pe Pellaeon.

  — Unde este Şoimul Mileniului?

  — Ă-ă-ă… Mâna căpitanului se întinse iarăşi, inutil, spre consola de comandă. Am ordonat să fie trimis în calele inferioare de stocare, domnule amiral. Nu ştiu dacă ordinul a fost îndeplinit.

  Thrawn împunse cu degetul în direcţia comandantului trupelor de şoc.

  — Trimite pe cineva la calculatorul hangarelor şi găseşte nava asta. După aceea, trimite o grupă acolo!

  Îl privi apoi pe Pellaeon şi… pentru prima dată de când ordonase alarma generală, Marele Amiral zâmbi.

  — I-am prins, căpitane!

  *

  Karrde îndepărtă secţiunea de conductă pentru cabluri pe care o decupase Luke şi privi precaut afară.

  — Pare a fi pustiu, murmură el peste umăr, de abia auzit pe fundalul sonor al maşinăriilor. Cred că le-am luat-o înainte.

  — Dacă or să vină-ncoace, zise Luke.

  — Or să vină, fii sigur, mârâi femeia. Dacă Thrawn avea vreo calitate în plus faţă de toţi ceilalţi Mari Amirali, atunci aceea era instinctul în prezicerea strategiei inamicilor.

  — Sunt şase nave, continuă Karrde. Fără însemne, aparţinând probabil Contrainformaţiilor. Cred că oricare dintre ele va fi la fel de bună.

  — Aveţi idee unde suntem? întrebă Luke, străduindu-se să privească pe lângă el.

  Cala fiind mare, navele erau situate la intervale considerabile una de alta; în podea exista o deschidere, cu perimetrul luminat, probabil puţul unui ascensor de vehicule grele. Spre deosebire de cel pe care şi-l reamintea tânărul din hangarul Stelei Morţii, acesta avea însă un orificiu corespondent în plafon, care permitea navelor să fie suite spre mijlocul distrugătorului spaţial.

  — Cred că ne aflăm aproape de nivelul cel mai de jos al calelor inferioare de stocare, răspunse Karrde. La unul sau două nivele deasupra hangarelor pupa. Principala dificultate ar fi dacă ascensorul se află cu un nivel mai jos, blocându-ne accesul spre cală şi ieşirea din navă.

  — Păi, să intrăm şi să vedem cum stă treaba, spuse Mara mişcându-şi degetele pe carabină. Nu câştigăm nimic dacă stăm locului.

  — De acord, făcu Karrde lăsând capul pe un umăr. Mi se pare că aud ascensorul suind. Este totuşi lent, iar navele asigură destulă acoperire. Skywalker?

  Luke activă din nou sabia şi decupă un orificiu suficient de mare ca să poată ieşi în cală. Karrde sări primul, urmat de tânăr şi apoi de Mara.

  — Legătura cu calculatorul hangarelor este acolo, zise femeia arătând spre consola din dreapta lor când se ghemuiră lângă un cargobot uşor cu blindajul destul de uzat. Imediat ce trece ascensorul, voi vedea dacă pot căpăta acces la el.

  — Bine, însă nu pierde prea mult timp, rosti Karrde. Un ordin fals de transfer nu ne va asigura suficientă surpriză ca să merite să mai întârziem.

  Partea de sus a navei deveni vizibilă, pe măsură ce ascensorul o aducea din hangarul de dedesubt. O navă foarte familiară…

  Luke simţi că gura îi rămâne căscată de surpriză.

  — Asta-i… nu! Nu, nu se poate!

  — Ba da, încuviinţă Mara. Uitasem de ea… Marele Amiral a spus că o luau la bord, atunci când am vorbit cu el pe Endor.

  Tânărul privi şi simţi un nod rece în gât, în vreme ce Şoimul Mileniului se înălţă încet prin deschidere. Leia şi Chewbacca fuseseră la bordul navei…

  — A menţionat ceva despre prizonieri?

  — Nu în faţa mea. Am rămas cu impresia că o găsise pustie.

  Ceea ce însemna că, indiferent unde s-ar fi dus Leia şi Chewbacca, acum erau naufragiaţi. Nu avea însă vreme de speculaţii.

  — O luăm înapoi, le spuse celorlalţi şi strecură sabia sub tunică. Acoperiţi-mă!

  — Skywalker…, şuieră Mara, dar Luke pornise deja în fugă spre navă.

  Platforma ascensorului apăru şi ea, în cele din urmă, purtând doi bărbaţi alături de Şoim: un soldat din forţele navale şi un tehnician care examina o combinaţie de datapad şi unitate de comandă. Îl zăriră pe Luke…

  — Hei! strigă tânărul, agitând din braţe şi alergând spre ei. Staţi aşa!

  Tehnicianul acţionă ceva de pe datapad şi ascensorul se opri; Luke percepu suspiciunea bruscă a soldatului.

  — Am primit ordine noi despre asta, zise el apropiindu-se. Marele Amiral vrea să fie dusă înapoi. Vrea s-o utilizeze drept momeală.

  Tehnicianul se încruntă spre ecranul datapadului. Era tânăr, probabil de abia ieşit din adolescenţă.

  — Aici nu scrie nimic despre ordine noi, protestă el.

  — Nici eu n-am auzit ceva, mârâi soldatul şi scoase blasterul în vreme ce examina rapid incinta.

  — Am primit ordinul acum un minut, insistă Jedi indicând spre consola calculatorului. Nu ştiu ce se-ntâmplă, dar ordinele se transmit mai lent azi.

  — Oricum tentativa e ingenioasă, replică soldatul al cărui blaster îl ţintea acum evident pe Luke. Pot să văd un card de identificare?

  Luke strânse din umeri şi, extinzându-se prin intermediul Forţei, îi smulse arma din mână.

  Bărbatul nu încremeni nici măcar o fracţiune de secundă pentru pierderea neaşteptată a blasterului. Se năpusti înainte, cu mâinile întinse spre gâtul lui Luke…

  Blasterul, care se îndrepta către tânăr, îşi inversă brusc direcţia. Soldatul primi patul armei direct în stomac, icni înăbuşit şi se prăbuşi pe podea.

  — Iau eu ăsta, se adresă Luke tehnicianului, făcându-le semn lui Karrde şi Mara să i se alăture.

  Palid la faţă, tehnicianul îi întinse datapadul, fără un cuvânt.

  — Bună treabă, încuviinţă Karrde. Stai liniştit, n-o să-ţi facem nici un rău, îi spuse după aceea tehnicianului şi, aplecându-se, scoase comunicatorul de la soldatul care gemea. Bineînţeles, dac-o să te comporţi aşa cum trebuie. Du-ţi amicul în dulapul de acolo şi intraţi înăuntru.

  Tehnicianul privi de la el la Luke, apoi aprobă iute din cap. Prinse soldatul de subsuori şi începu să-l tragă.

  — Ai grijă să-i încui, continuă contrabandistul spre Luke, şi după aceea vino în navă. Eu pornesc secvenţa de pre-lansare. Există coduri de securitate pe care trebuie să le introduc?

  — Nu cred. Privind în jur, tânărul o zări pe Mara tastând grăbită la consola calculatorului. Şoimul este şi aşa greu de menţinut în funcţiune.

  — Bine. Reaminteşte-i lui Mara să nu piardă prea mult timp cu calculatorul ăla.

  Se strecură pe sub navă şi dispăru pe rampă. Luke aşteptă până ce tehnicianul intră împreună cu soldatul în dulapul cu circuite electrice, îi încuie, apoi sui în Şoim.

  — Are o secvenţă de pornire remarcabil de rapidă, comentă Karrde văzându-l. Două minute, poate trei, şi vom fi gata de decolare. Unde-i controlerul ăla?

  — Ia-l, i-l întinse tânărul. Eu mă duc după Mara.

  Privi pe geamul carlingii…

  În clipa în care de cealaltă parte a incintei se deschise o uşă largă, dincolo de care se zări o grupă de soldaţi aparţinând trupelor de şoc.

  — Hopa, murmură Karrde când cele opt armuri albe porniră decise spre Şoim. Ştiu că suntem aici?

  Luke îşi extinse percepţiile, încercând să detecteze starea mentală a imperialilor.

  — Nu cred, şopti el. Par să gândească mai degrabă din postura de paznici, decât din cea de războinici.

  — Probabil că aici este prea zgomot ca să audă motoarele în modul de pre-lansare, comentă Karrde şi se lăsă să lunece în scaun, pentru a ieşi din raza vizuală a celor de afară. Mara a avut dreptate în privinţa Marelui Amiral, totuşi se pare că suntem cu un pas înaintea lui.

  Un gând îl fulgeră brusc pe Luke, care privi în lateral prin cupolă. Mara era ghemuită înapoia consolei calculatorului, temporar ascunsă de trupele de şoc.

  Nu avea să rămână însă nevăzută multă vreme… şi, după cum o cunoştea pe femeie, nu era genul care să stea locului, aşteptând s-o descopere imperialii. Dacă ar fi existat vreo modalitate prin care s-o anunţe să nu deschidă deocamdată focul asupra lor…

  Dar poate că exista. Mara, vorbi el în gând, străduindu-se să şi-o imagineze în minte. Nu ataca, aşteaptă până-ţi dau semnalul.

  Nu căpătă nici un răspuns, însă o zări aruncând o privire scurtă spre Şoim, pentru ca apoi să se ghemuiască şi mai mult în spatele consolei.

  — Mă duc la trapă, îi spuse Luke lui Karrde. Voi încerca să-i prind între focul meu şi al lui Mara. Rămâi aici.

  — Bine.

  Aplecându-se mult, tânărul se grăbi pe coridorul scurt ce lega cabina de comandă cu trapa de ieşire. Ajunse aproape în ultima clipă; când se opri lângă trapă, simţi vibraţia cizmelor blindate pe rampă. Percepu patru soldaţi care urmau să intre în navă, în timp ce ceilalţi se desfăceau în evantai sub Şoim, ca să supravegheze direcţiile posibile de apropiere ale intruşilor. Încă o secundă şi aveau să-l zărească… altă secundă şi cineva o va vedea pe Mara… Mara, acum!

  Fulgerul de blaster care ţâşni dinspre poziţia femeii urmă atât de rapid comenzii sale, încât Luke avu impresia distinctă că ea plănuise să atace în clipa aceea, indiferent dacă ar fi avut sau nu permisiunea lui. Activându-şi sabia, tânărul sări pe rampă, atacându-i pe soldaţi în momentul în care aceştia se răsuceau spre ameninţarea dinapoia lor. Prima lui lovitură reteză ţeava celei mai apropiate carabine blaster; extinzându-şi Forţa, îl împinse cu violenţă pe purtătorul ei, trimiţându-l în tovarăşii săi şi răsturnându-i pe toţi, neajutoraţi, pe platforma ascensorului. Luke sări de pe rampă în lateral, devie salva altui soldat şi-l tăie cu sabia, apoi respinse o duzină de focuri, înainte ca blasterul lui Mara să-l doboare pe următorul imperial. O privire scurtă îi dovedi că femeia îi rezolvase şi pe ceilalţi doi.

  Creşterea bruscă a Forţei îl făcu să se întoarcă iute şi constată că grupul pe care-l răsturnase de pe rampă se ridicase în picioare. Scoase un răcnet şi se năpusti spre ei, rotind sabia în cercuri largi şi aşteptând ca Mara să profite de distragerea oferită de asaltul său şi să deschidă focul asupra lor. Femeia n-o făcu însă şi, când fulgerele blasterelor porniră să ţâşnească spre el, nu mai avu la îndemână multe opţiuni. Sabia lovi de patru ori şi totul se termină.

  Gâfâind, Luke dezactivă sabia… şi, aproape şocat, descoperi motivul pentru care Mara nu mai trăsese. Platforma-ascensor pe care se afla Şoimul cobora lent sub nivelul punţii, astfel că trupele de şoc se aflaseră în afara liniei ei de tragere.

  — Mara! o strigă, ridicând privirea.

  — Ce este? răspunse ea, apărând la marginea platformei, care se afla deja la cinci metri deasupra lui Jedi. Ce face Karrde?

  — Cred că plecăm. Sări – te prind eu.

  O expresie iritată traversă chipul femeii, dar Şoimul se îndepărta rapid şi se conformă fără şovăială. Extinzând Forţa, Luke o prinse cu braţe invizibile în aer, încetinindu-i coborârea şi lăsând-o pe rampa navei. Ea porni imediat la fugă şi din trei paşi intră prin trapă.

  Se afla deja pe scaunul copilotului, până ce Luke etanşă trapa şi ajunse el însuşi în cabină.

  — Prinde-ţi centurile, i se adresă peste umăr.

  Luke se aşeză înapoia ei, înfrânându-şi pornirea de a-i cere să plece din scaunul copilotului. Cunoştea Şoimul mult mai bine decât ea sau Karrde, totuşi probabil că ambii contrabandişti aveau mai multă experienţă în pilotarea acelei clase de navă.

  Şi, după cum se părea, aveau să-i aştepte clipe dificile. Prin cupola carlingii, Luke văzu că nu coborau într-o cală hangar, aşa cum sperase, ci într-un coridor larg pentru vehicule, a cărui podea era întreruptă de suporturi pentru elevatoare repulsor, dispuse transversal.

  — Ce s-a-ntâmplat cu calculatorul? o întrebă pe Mara.

  — Nu l-am putut accesa. Deşi nu cred c-aş fi putut face mare lucru. Trupele de şoc au avut destul timp la dispoziţie ca să raporteze situaţia. Doar dacă nu te-ai gândit să le bruiezi comunicatoarele, adăugă ea privind spre Karrde.

  — Haide, Mara, chicoti bărbatul, bineînţeles c-am făcut-o. Din nefericire, deoarece au avut probabil ordin să raporteze imediat ce ajungeau pe poziţie, vom dispune doar de câteva minute. Poate nici atât.

  — Pe aici este ieşirea? se încruntă Luke privind coridorul. Crezusem c-o să coborâm direct în hangare.

  — Se pare că liftul ăsta nu ajunge până acolo. Nu face parte din traseul puţului de acces în hangare, care cred că-i orificiul acela luminat de pe podea, drept înainte.

  — Ce facem atunci?

  — O să vedem dacă asta poate controla liftul, arătă Karrde spre datapadul luat de la tehnician, deşi mă-ndoiesc. fie numai şi din considerente de securitate, probabil că au…

  — Uite! îl întrerupse Mara, arătând pe coridor.

  Departe în faţa lor se zărea altă platformă-lift, care se îndrepta spre deschiderea luminată indicată de contrabandist. Dacă aceea era într-adevăr comunicarea cu hangarul… şi dacă platforma se oprea acolo, blocându-le drumul…

  Se părea că şi Karrde se gândise la acelaşi lucru. Pe neaşteptate, Luke fu izbit cu spatele de spătarul scaunului, iar Şoimul ţâşni înainte, trecând peste marginea platformei lor purtătoare şi năpustindu-se prin coridor ca un tauntaun opărit. Vreme de câteva clipe, se legănă într-o parte şi în cealaltă, apropiindu-se periculos de mult de pereţii coridorului, elevatoarele repulsor ale navei interferând cu cele încorporate în podea. Strângând din dinţi, Luke privi cum platforma ascensor din faţa lor se apropia inexorabil de deschizătură şi simţi aceeaşi neajutorare pe care şi-o reamintea din groapa lui Rancor de sub sala tronului lui Jabba Huttul. Forţa era alături de el acum, aşa cum fusese şi atunci, dar pe moment nu se putea gândi la o cale prin care să-i utilizeze puterea. Şoimul se năpusti spre platforma aflată în coborâre… şi tânărul se încordă în vederea coliziunii inevitabile…

  Doar cu un scrâşnet scurt de metal, trecură prin interstiţiu. Şoimul se rostogoli o dată, când pică în cala uriaşă de dedesubt, evită ghidajele elevatoarelor repulsor verticale…

  Acolo, drept în faţă, după ce Karrde readuse nava la poziţia normală, se zărea ieşirea cea mare a hangarului, dincolo de care exista numai întunecimea spaţiului cosmic.

  O jumătate de duzină de blastere deschiseră tirul asupra lor, când traversară hangarul peste navele parcate. Focurile erau totuşi trase reflex, fără ţintă, şi ratară aproape toate. Unul trecu prin apropierea cupolei carlingii, după care Şoimul fu afară, străbătând bariera atmosferică şi picând spre planeta de dedesubt.

  În clipa aceea, Luke întrezări vânătorii TIE din hangarul prova, pregătindu-se de interceptare.

  — Haide, Mara, rosti el desfăcându-şi centurile. Ştii să tragi cu o baterie de lasere cu cuarte?