PROLOG

Chestia ciudată a fost că Ghreni Nohamapetan, Ducele de Capăt în exerciţiu, chiar a văzut racheta sol-aer cu o secundă înainte să-i lovească maşina zburătoare.

Tocmai vorbea cu Blaine Turnin – care, acum că se gândea la asta, era limpede că nu se descurca prea bine în funcţia de ministru al apărării – despre întâlnirea clandestină pe care urmau s-o aibă cu o facţiune rebelă care promisese să treacă de partea ducelui în actualul război civil. Când Ghreni se întoarse să-i spună ceva lui Turnin, vederea lui periferică surprinse un fulger de lumină care-i atrase atenţia spre hubloul gros de la babord, unde racheta sol-aer menţionată mai sus devenise brusc cât se poate de vizibilă.

Cred că este o rachetă ar fi vrut să spună Ghreni în acea clipă, dar nu reuşi să îngaime decât prima literă din primul cuvânt înainte ca racheta să lovească maşina zburătoare şi înainte ca totul, de fapt, să se ducă dracului complet.

În fracţiunea de secundă ce urmă, timp în care maşina zburătoare îşi schimbă orientarea pe mai multe axe, făcându-l pe Blaine Turnin – care nu-şi pusese centura de siguranţă – să se rostogolească ca o bilă de flipper umană, rozalie şi surprinsă, pe suprafeţele din cabina pasagerilor, în mintea lui Ghreni Nohamapetan, Ducele de Capăt în exerciţiu, încolţiră mai multe gânduri care, în loc să i se contureze pe rând în creier, apărură complet formate şi suprapuse, de parcă funcţiile sale cognitive superioare deciseseră să se elibereze în acelaşi timp de balast şi să-l lase pe Ghreni să rezolve problema mai târziu (dacă ar mai fi existat un mai târziu), ceea ce, de vreme ce gâtul lui Blaine Turnin devenise tulburător de flasc, părea destul de improbabil.

Poate că ar fi mai uşor ca aceste gânduri să fie descrise sub formă de procente, în funcţie de nivelul atenţiei acordate fiecăruia de Ghreni.

Pe primul loc era: Rahat, futu-i, futu-i, rahat, futu-i, rahat, futu-i, rahat, rahat, rahat, la naiba, la naiba, la naiba! care ocupa cam 89% din atenţia lui Ghreni. Având în vedere că maşina sa zburătoare începea să se rotească şi să piardă altitudine, acest lucru era uşor de înţeles.

Pe locul doi, la mare distanţă, cu aproximativ 5% era: Cum au ştiut rebelii, am stabilit întâlnirea asta abia de vreo oră, nici măcar eu nu am ştiut că o să fiu în maşina asta; şi unde dracu’ sunt contramăsurile, eu sunt conducătorul întregii planete şi mă confrunt cu un război civil, te-ai aştepta ca oamenii mei de pază să fie mai vigilenţi acum. Drept vorbind, erau cam multe de asimilat pe moment, aşa că mintea lui Ghreni se hotărî să lase această întrebare fără răspuns.

Pe locul trei, ocupând poate 4, 3% din atenţia lui Ghreni, era: Cred că am nevoie de un nou ministru al apărării. Din moment ce corpul lui Blaine Turnin avea acum o formă ce putea fi descrisă doar ca „profund încovrigată”, acest lucru era probabil corect şi, prin urmare, nu mai trebuia analizat.

Mai rămânea doar un al patrulea gând, care, deşi ocupa doar o biată rămăşiţă a puterii cognitive şi a capacităţii de concentrare a lui Ghreni, era totuşi ceva la care se mai gândise înainte, chiar des – atât de des, încât se putea spune că, în multe feluri, era ceea ce-l definea pe Ghreni Nohamapetan şi-l făcuse omul care era azi: un bărbat violent, prizonier al unor forţe atât gravitaţionale, cât şi centrifugale. Acest gând era: De ce eu?

Şi, într-adevăr, de ce Ghreni Nohamapetan? Ce împrejurări ale destinului îl aduseseră în acest moment al vieţii sale, lăsându-l să se învârtă sălbatic, fără să se poată opri atât literalmente, cât şi existenţial, încercând să se abţină să vomite peste cadavrul (era aproape sigur că murise) al acum foarte posibil fostului său ministru al apărării?

Aceasta era o întrebare multidimensională cu mai multe răspunsuri pertinente:

a) se născuse;

b) într-o familie aristocrată, cu ambiţia de a conduce Interdependenţa, un imperiu de sisteme solare care existau de un mileniu;

c) şi care erau conectate de Flux, un fenomen pe care Ghreni nu-l înţelegea, dar care funcţiona asemenea unei conducte super rapide dintre sistemele solare ale Interdependenţei;

d) toate acestea erau impozitate şi controlate de către împărax, care guverna de la Centru, sistemul prin care trecea aproape fiecare curent de Flux;

e) lucrurile aveau să stea astfel până când, în viitorul apropiat, urma să aibă loc o schimbare puternică în Flux, când aproape toate rutele urmau să treacă pe la Capăt, care acum era cel mai puţin accesibil sistem din Interdependenţă;

f) de aceea Nadashe, sora lui Ghreni, îşi dorea un Nohamapetan la Capăt, pentru a uzurpa puterea Ducelui care guverna acum, dar ea nu putea s-o facă, fiindcă era ocupată să încerce să se mărite cu Rennered Wu, următorul pretendent la tronul imperial, iar fratele lui Ghreni, Amit, conducea afacerile Casei de Nohamapetan;

g) aşa că, bineînţeles, trebuia să fie Ghreni, aia e;

h) care se dusese la Capăt şi urzise în secret un război civil, în timp ce se aliase public, de formă, cu Ducele anterior;

i) pe care apoi îl asasinase, dând vina pe Contele de Claremont, despre care Ghreni credea că e doar inspectorul financiar imperial;

j) devenise astfel Ducele în exerciţiu, promiţând sfârşitul războiului civil, lucru pe care era evident în stare să-l facă fiindcă, până la urmă, el era cel care îi sponsoriza pe rebeli;

k) dar, aşa cum avea să se descopere, Contele Claremont era şi un fizician al Fluxului, ale cărui cercetări asupra curenţilor Fluxului au stabilit că aceştia se prăbuşeau, nu se modificau;

l) ceea ce s-a dovedit a fi corect atunci când curentul Fluxului dintre Capăt şi Centru, singurul curent care pleca de la sistemul de Capăt, s-a prăbuşit;

m) apoi contele s-a oferit, în spiritul pragmatismului, să-şi unească forţele cu Ghreni pentru a pregăti Capătul pentru iminenta izolare cauzată de prăbuşirea atât a Fluxului, cât şi a Interdependenţei, care depindea de Flux pentru supravieţuire;

n) Ghreni nu a acceptat oferta contelui din ăăă... anumite motive şi, în schimb, l-a făcut pe conte să dispară;

o) asta a enervat-o la culme pe Vrenna Claremont, fiica şi moştenitoarea contelui, care era – ce inconvenient! – şi o fostă membră a trupelor de Puşcaşi Marini Imperiali, cu o mulţime de aliaţi, care şi cunoştea în detaliu munca de cercetare a Fluxului realizată de tatăl ei;

p) lucru pe care l-a spus tuturor;

q) iar ei s-au enervat cumplit, fiindcă noul Duce în exerciţiu nu i-a anunţat despre chestia cu „Prăbuşirea Fluxului”;

r) şi de aici a pornit acest nou război civil;

s) împotriva lui;

t) care era purtat de noi rebeli;

u) care, la naiba, trăgeau în maşina lui zburătoare.

În apărarea lui Ghreni se putea spune că nu ceruse niciodată să se nască.

Dar lucrul ăsta n-a fost cine ştie ce consolare în momentul când maşina lui zburătoare se izbi de străzile de suprafaţă al oraşului Endfall, capitala de la Capăt, rostogolindu-se de mai multe ori înainte să se oprească. Ghreni, care-şi ţinuse ochii închişi pe durata prăbuşirii, îi deschise şi observă că maşina sa era în poziţie verticală. Corpul lui Blaine Turnin era pe locul de vizavi, tăcut, netulburat şi liniştit, fără să dea impresia că păruse, în ultima jumătate de minut, un maracas scuturat din toate puterile. Doar capul lui, înclinat într-o parte de parcă oasele gâtului îi fuseseră înlocuite cu nişte paste fierte prea mult, sugera că, de fapt, nu trăgea un pui de somn cât se poate de înviorător.

Zece secunde mai târziu, portierele maşinii distruse a lui Ghreni fură deschise, iar oamenii din unitatea de securitate – ale căror maşini se pare că nu fuseseră nici măcar ţintite... ce dracu?, urla în capul lui Ghreni – i-au desfăcut centura de siguranţă şi l-au tras violent afară din maşină, îmbrâncindu-l într-o alta care urma să-l ducă drept la palatul ducal.

Ultima imagine cu interiorul maşinii distruse a fost corpul lui Turnin, care se prăbuşi, transformându-se într-un covor uman.

— Nu vi se pare suspect că niciuna dintre celelalte maşini nu a fost ţintită? spuse Ghreni mai târziu, în timp ce măsura podeau în lung şi în lat într-o încăpere sigură a palatului său, aflată sub pământ, într-o aripă subterană proiectată să reziste la atacuri timp de săptămâni, ba chiar luni. Toate maşinile erau identice. Nu am trimis planul de zbor nimănui. Nimeni nu ştia că avem de gând să zburăm. Şi totuşi, bum!, racheta a lovit o maşină – pe a mea. Sunt obligat să presupun că unitatea mea de securitate este compromisă. Trebuie să cred că în mijlocul ei se află trădători.

Jamies, Conte de Claremont, oftă aşezat pe scaunul său, puse jos cartea pe care o citea şi se frecă la ochi:

— Compasiunea pe care o am pentru necazul dumneavoastră este oarecum limitată, înţelegeţi lucrul ăsta, nu-i aşa? îi spuse lui Ghreni.

Ghreni se opri din mers şi-şi aminti în faţa cui îşi exprima conspiraţiile întunecate.

— Pur şi simplu nu mai ştiu în cine să am încredere, îi răspunse el.

— Probabil că nu în mine, sugeră Jamies.

— Dar oare greşesc? insistă Ghreni. Nu dă impresia că ar exista un trădător printre oamenii mei de la securitate?

Jamies se uită gânditor la cartea sa o clipă, iar Ghreni îi urmări privirea spre coperta cam jerpelită pe care scria Contele de Monte-Cristo. Presupuse că era o biografie istorică şi se întrebă în ce sistem se afla Monte-Cristo. Apoi îşi mută din nou privirea spre conte.

— Nu, probabil că nu greşiţi, spuse Jamies în cele din urmă. Probabil că aveţi un trădător. Cel puţin unul. Poate mai mulţi.

— Dar de ce?

— Ei bine, e doar o ipoteză, dar poate că are vreo legătură cu faptul că sunteţi un incompetent care a devenit Duce printr-un asasinat şi care şi-a minţit supuşii despre prăbuşirea iminentă a civilizaţiei, fapt în privinţa căruia, apropo, până azi nu aţi făcut nimic ca să vă pregătiţi în vreun fel semnificativ.

— Nimeni, cu excepţia dumneavoastră, nu ştie că l-am omorât pe Duce, spuse Ghreni.

— Perfect, atunci rămânem la un „incompetent care şi-a minţit supuşii despre prăbuşirea iminentă a civilizaţiei” şi aşa mai departe.

— Chiar credeţi că sunt incompetent?

Contele îl fixă o clipă cu privirea pe Ghreni, apoi continuă:

— De ce veniţi la mine? întrebă el.

— Ce vreţi să spuneţi?

— Fix asta, de ce veniţi să mă vedeţi? Sunt prizonierul dumneavoastră şi reprezint un obstacol din punct de vedere politic. Faptul că m-aţi capturat şi m-aţi făcut să dispar este principalul motiv pentru care luptaţi în acest război civil al dumneavoastră. Dacă aţi fi isteţ... ei bine, dacă aţi fi fost isteţ, nu aţi fi făcut aproape niciunul dintre lucrurile pe care le-aţi făcut. Dar, în ceea ce mă priveşte, dacă aţi fi fost isteţ, v-aţi fi ferit de mine şi m-aţi fi lăsat să putrezesc în pace. În loc să faceţi asta, mă vizitaţi o dată la câteva zile.

— V-aţi oferit să mă ajutaţi, odată, îi aminti Ghreni.

— Asta a fost înainte să vă hotărâţi că planul cel mai bun e să mă aruncaţi peste bord, replică Jamies. Ca să nu mai spun că aţi continuat să mă acuzaţi de un asasinat pe care l-aţi executat dumneavoastră şi să folosiţi acel asasinat pentru a o lipsi pe moştenitoarea aleasă de mine de drepturile ei civile. Apropo, cum vă merge acum? Credeţi oare că Vrenna a fost încetinită în vreun fel de faptul că a fost deposedată de titlurile şi de proprietăţile ei?

— Nu o înţeleg pe fiica dumneavoastră.

— Cum aşa?

Ghreni arătă spre Contele de Claremont:

— Sunteţi om de ştiinţă. Nu aveţi stofă de...rebel.

— N-am avut, fu de acord contele, până când m-aţi transformat în aşa ceva. Cât despre Vrenna, nu aţi cunoscut-o pe mama ei.

Dacă aţi fi cunoscut-o, aţi fi înţeles mai bine. Nu că ar mai avea vreo importanţă, fiindcă, la fel ca în cazul meu, dumneavoastră aţi transformat-o într-o rebelă, şi într-una foarte eficientă.

— Nu ştiu dacă sunt de acord cu aşa ceva.

— Da, sigur, aveţi dreptate, doar un rebel complet ineficient ar fi reuşit să se infiltreze în unitatea dumneavoastră de securitate, să planteze cel puţin un trădător, să vă afle itinerarul secret şi să trimită o rachetă direct în maşina personală, dar nu în a altora. Îmi cer scuze, e vina mea că nu mi-am dat seama.

Contele se întinse din nou după cartea sa.

— Simt nevoia să vorbesc cu cineva, spuse Ghreni deodată.

Jamies privi spre Duce (cel în exerciţiu):

— Poftim?

— M-aţi întrebat de ce tot vin în vizită la dumneavoastră, spuse Ghreni. Am nevoie de cineva cu care să vorbesc.

— Aveţi la dispoziţie un guvern întreg, îi aminti Jamies.

— Care are trădători în el.

— Aş dori să vă aduc aminte că nu sunt tocmai de partea dumneavoastră.

— Nu, dar, adăugă Ghreni, făcând semn spre încăpere, dumneavoastră nu plecaţi nicăieri.

Contele făcu din nou o pauză, de parcă ar fi meditat care era răspunsul potrivit la faptul că i se reamintise că e prizonier, apoi ridică iar cartea:

— Poate c-ar trebui să mergeţi la psiholog.

— Nu am nevoie de terapie.

— În locul dumneavoastră, aş mai cere o părere în privinţa acestui subiect.

— Voi ţine seama de sfat.

— Dar nu aveţi prieteni? Nici măcar unii care se prefac?

Ghreni dădu să-i răspundă la remarca referitoare la prietenii prefăcuţi, dar se răzgândi.

Jamies, cu cartea deschisă, îl privi pe Ghreni cu atenţie.

— Haideţi, Ducele meu uzurpator, spuse el. Vă vedeam înconjurat de un întreg alai când eraţi consilierul Ducelui. O gloată de lingăi şi de oportunişti. Eraţi capabil să linguşiţi cot la cot cu cei mai buni dintre ei. Acum, că aţi devenit Duce, ar trebui să fiţi în stare să vă alegeţi cele mai bune „periuţe”.

— Am prieteni, replică Ghreni.

— Aha, zise contele apucându-şi cartea. Atunci probabil c-ar trebui să-i deranjaţi pe ei.

— Nu vreţi nimic de la mine.

Contele ridică din sprâncene:

— De fapt, doresc să renunţaţi la poziţia de Duce şi să mă lăsaţi să plec acasă.

— Nu asta am vrut să zic.

— Înţeleg, spuse Jamies ironic. Doar vă atrăgeam atenţia că afirmaţia dumneavoastră e incorectă. Dar, sigur, în ceea ce priveşte ducatul, nu doresc nimic de la dumneavoastră.

Ghreni îşi deschise larg braţele:

— Ceea ce înseamnă că pot să vă vorbesc.

— Eu votez tot pentru un psiholog.

— Aţi putea totuşi să mă ajutaţi, spuse Ghreni. Ajutaţi-mă să mă pregătesc pentru ce urmează să se întâmple cu Fluxul.

— Adică să vă ajut în ciuda faptului că sunt prizonierul dumneavoastră şi că luptaţi într-un război civil împotriva fiicei mele, pe care aţi ucide-o dacă vi s-ar oferi prilejul.

— Ea tocmai ce-a încercat să mă omoare pe mine.

— Faptul că intenţionaţi să reduceţi un război civil la acuzaţia puerilă „ea a început” nu mă face prea încrezător, spuse Jamies.

Mai mult de-atât, este prea târziu. Momentul în care vă puteam ajuta a fost cu mai multe luni în urmă, când m-am oferit s-o fac, în ciuda faptului că l-aţi omorât pe Duce şi mi-aţi pus în cârcă asasinatul. Ar fi fost greu să fac faţă, dar aş fi strâns din dinţi. Acest război civil este ceva ce nu mai poate fi acceptat de niciunul dintre noi. Aţi înfuriat prea mulţi oameni dintre cei care înclinau să vă fie duşmani şi prea mulţi dintre cei care tindeau să vă fie prieteni. Indiferent dacă m-aţi scoate la lumină acum şi chiar dacă aş năzui să vă ajut, nimeni nu ar mai crede, după tot acest timp, că nu am fost constrâns s-o fac. Şi chiar dacă Vrenna ar crede şi ar trece de partea dumneavoastră – ceea ce n-ar face, apropo – ceilalţi ar continua fără ea.

— Atunci ce sugeraţi?

— Cred că am vorbit deja despre demisia dumneavoastră şi eliberarea mea.

— În afară de asta.

— Sugerez să începeţi să lucraţi la un plan de evadare şi la felurite deghizări, spuse Jamies. Fiindcă suspectez că perioada în care veţi mai fi Duce va fi scurtă şi violentă. Deja aveţi trădători prin apropiere. Dacă nu vă faceţi prieteni noi rapid, sunteţi terminat.

Contele îşi îndreptă în sfârşit ochii spre cartea sa.

— Vă spun pentru ultima oară, Înălţimea Voastră. Puşcaşii Marini Imperiali nu se vor implica într-o dispută domestică, îi spuse Sir Ontain Mount lui Ghreni, după ce Ducele (în exerciţiu) îl chemase pe birocratul imperial de la staţia spaţială unde erau cantonaţi el şi, întâmplător, Puşcaşii Marini Imperiali pe care şi-i dorea Ghreni.

Mount şi Ghreni îşi beau ceaiul în biroul Ducelui (în exerciţiu), care era mobilat aproape exact la fel ca pe vremea Ducelui anterior, fiindcă Ghreni nu se obosise să schimbe decorul.

— Nu e nevoie să vă reamintesc faptul că politica imperială curentă prevede ca puşcaşii marini să fie folosiţi strict pentru apărarea comerţului interstelar şi pentru iniţiativele hotărâte la nivel imperial. Cu alte cuvinte, de către împăraxul însuşi.

— Nu există comerţ interstelar, spuse Ghreni, şi nu avem cum să contactăm împăraxul în legătură cu vreo iniţiativă. Puşcaşii tăi marini taie frunză la câini.

— Curenţii Fluxului care vin în sistem sunt funcţionali deocamdată, aşa că mai există comerţ din acea parte, iar împăraxul încă poate trimite ordine, spuse Mount afabil. Iar referitor la ultima remarcă, domnule, Puşcaşii Marini Imperiali nu se implică în disputele domestice doar ca să facă puţină mişcare. În orice caz, când am fost de acord ca dumneavoastră să preluaţi mantia Ducelui de Capăt ca funcţie temporară, am făcut asta după ce ne-am înţeles că veţi înăbuşi războiul civil de pe această planetă.

— Chiar asta am şi făcut!

— Timp de aproximativ trei săptămâni, observă Mount. S-ar putea spune că nu a fost vorba atât despre sfârşitul unui război civil, cât despre o pauză între campanii, spuse el, sorbind din ceai.

Ghreni scrâşni din dinţi, fiindcă ştia că Mount nu era obtuz, cum pretindea. Birocratul imperial era perfect conştient că jucătorii din războiul civil de acum erau cu totul alţii şi aveau scopuri complet diferite. Dar nici nu avea vreun interes să-şi istovească preţioşii săi puşcaşi marini prin noroi în folosul lui Ghreni.

Ăsta era modul nu-tocmai-subtil al lui Mount de a spune: Singur ai intrat în încurcătura asta, singur să ieşi!

— Atunci lasă-mă măcar să împrumut din magazia voastră de arme, spuse Ghreni. În măsura în care ce se află acum acolo stă pur şi simplu nefolosit.

— Să împrumutaţi? chicoti Mount încetişor, discret, în ceaşca lui de ceai. Dragul meu Duce, nu se împrumută gloanţe sau rachete. Odată ce au fost folosite, s-au terminat.

— Sunt dispus să cumpăr cu plăcere ceea ce am nevoie.

— Ce s-a întâmplat cu încărcătura aceea de arme pe care aţi rechiziţionat-o de la piraţi în urmă cu mai multe luni? întrebă Mount. Încărcătura care trebuia să vină de la Ducele anterior şi care a fost reţinută? Înţeleg că aţi scos-o din ghearele piraţilor perfizi.

Ghreni îşi dădu voie să mai scrâşnească încă o dată din dinţi: ştia că Mount cunoaşte prea bine răspunsul la această întrebare şi îl mai enerva şi aliteraţia răutăcioasă.

— O parte din încărcătură a fost distrusă în urma unui atac. Restul a fost luat de rebelii de acum.

— Ce ghinion! încărcătura aceea pare să fi fost blestemată.

— Aşa este, spuse Ghreni, sorbind din ceai ca să nu-şi piardă controlul.

— E posibil ca racheta care v-a doborât din aer să facă parte din încărcătura aceea, înălţimea Voastră.

— Da, mi-a trecut şi mie prin cap gândul ăsta.

— E de-a dreptul ironic, zise Mount, punându-şi ceaşca jos. Ce ghinion că predecesorul dumneavoastră nu a reuşit să-şi termine războiul civil şi că astfel aţi moştenit unele dintre necazurile sale, adăugând, probabil, şi câteva necazuri proprii. Dar ce a fost valabil pentru el este valabil şi pentru dumneavoastră. Puşcaşii Marini Imperiali trebuie să rămână neutri în această dispută. Sunt sigur că veţi înţelege.

Uşa cabinetului Ducelui (în exerciţiu) se deschise şi apăru o asistentă cu o tabletă pe care i-o prezentă lui Ghreni:

— A sosit un mesaj de înaltă prioritate, înălţimea Voastră, spuse ea. E cifrat. Strict personal. Trebuie citit imediat după primire.

— E ceva serios? întrebă Mount.

Ghreni se uită la antetul public al mesajului:

— Sunt chestiuni de familie, îi spuse el lui Mount. Vă rog să mă scuzaţi un moment.

— Desigur, zise Mount, întinzându-se după ceaşca de ceai.

Ghreni îşi confirmă datele biometrice şi mesajul se deschise: era un text trimis de sora lui, Nadashe.

 

Ghreni,

Dacă citeşti acest mesaj, lucrurile au luat-o razna pe aici. Nu pot să-ţi spun ce anume s-a întâmplat, fiindcă am trimis mesajul în avans. Dar orice s-ar fi petrecut, am pus în aplicare planul de rezervă.

Care este următorul: Îţi trimit o navă de transport trupe, Profeţiile Rachelei. Este complet înarmată şi transportă zece mii de Puşcaşi Marini Imperiali. Comandantul ei şi majoritatea celor de la conducere sunt oamenii noştri; cei care nu sunt, probabil că nu vor supravieţui călătoriei. Ar trebui să ajungă la puţin după timp după ce vei primi acest mesaj.

Dacă încă nu ţi-ai terminat micul tău război civil de la Capăt, Rachela te va ajuta să faci curat. Ar fi util să devii Ducele de Capăt înainte de sosirea navei, dar dacă nu va fi cazul, atunci sigur se va întâmpla până când Rachela va termina ce are de făcut.

Apoi comandantul ei va prelua conducerea Puşcaşilor Marini Imperiali de acolo, cu sau fără ajutorul structurii de conducerecurente din acel loc. După care voi doi veţi prelua comanda găvanelor Fluxului şi vă veţi pregăti pentru sosirea noastră, care va avea loc într-un fel sau altul.

Ai multe de făcut, frăţioare. Apucă-te de treabă.

N-o da în bară.

Pe curând,

Nadashe

Ghreni rânji citind mesajul şi-l închise, ceea ce şterse textul. Reformată tableta şi pe urmă o deconectă, fiindcă nu poţi fi niciodată excesiv de precaut.

— Veşti bune?

— Poftim? îi zise Ghreni lui Mount, aşezând tableta, acum inertă, pe masă.

— Zâmbeaţi, spuse Mount. Mă întrebam dacă aţi primit veşti bune de acasă.

— Da, cam aşa ceva.

— Ei, atunci e bine, continuă Mount. V-ar prinde bine nişte veşti bune, dacă-mi permiteţi să zic asta.

Sorbi din ceai.

Ghreni şi-l imagină pe Sir Ontain Mount mort, aşa cum avea să fie când o să ajungă Rachela, şi zâmbi. În acest timp îi zburară o mulţime de gânduri prin cap, de data asta unul după altul, nu grămadă. Acestea fură: La dracu’, sunt salvat! Şi Rachela ar trebui să vină naibii aici mai repede! Apoi: Cum naiba au mers lucrurile prost pentru Nadashe? Şi, la final: Ce mama dracului se întâmplă acolo de fapt?