Chelsea ajunse la Grantham exact la timp ca să poată rezerva o cameră la hanul „Angel and Royal“, înainte de sosirea doamnei Macaulay. Pe Jed îl trimise înapoi la Oakham, împreună cu Thune, iar acum aştepta să se arate slujitorii de la Priory Cottage. Mai ostenită decât îşi închipuise, aţipi imediat, cufundându-se într-un somn adânc şi plin de vise erotice.

Tresări auzind glasul strident al doamnei Macaulay, care bătea cu sete în uşă. În clipa următoare n-avu încotro şi trebui să trântească prima minciună, după care evită pe cât posibil să mai pomenească despre mătuşa Georgina. Din fericire, pălăvrăgeala necontenită a menajerei o scuti de grija de-a susţine o conversaţie. În plus, prezenţa familiară a doamnei Macaulay reuşea să-i risipească gândurile negre, alungându-i sentimentul dureros al absenţei lui Sinjin şi ajutând-o să revină la realitatea vieţii de zi cu zi.

Până seara, când ajunseră la York, Chelsea rămăsese cu impresia că săptămâna petrecută la Oakham fusese doar un vis frumos. Tatăl şi fraţii o aşteptau în faţa casei pe care o închiriaseră chiar lângă hipodrom, iar bucuria revederii şi discuţia despre curse şi programul de antrenament îi îndepărtă definitiv orice nostalgie în legătură cu săptămâna ce trecuse.

Totuşi, în zilele următoare nu îndrăzni să rămână prea multă vreme singură, pentru că tot timpul i se părea că Sinjin apare lângă patul ei, în uşa salonului sau în semiîntunericul grajdurilor. Şi-atunci, o copleşeau un dor disperat şi o dorinţă greu de stăpânit. Oare de câte ori nu-şi repetase că idilica perioadă de intimitate luase sfârşit? Poate de-o mie de ori pe zi, pe minut! Se apucase să muncească plină de râvnă, silindu-se să-şi concentreze gândurile asupra curselor. Din fericire, avea de lucru până peste cap. Se trezea în zori, ajuta argaţilor la grajduri, călărea la antrenamentul de seară, rămânea lângă cai până ce aceştia se pregăteau de culcare. Şi-abia atunci se întorcea şi ea în casă.

Ar fi trebuit să doarmă, din cauza epuizării — însă deseori somnul refuza să i se prindă de pleoape, căci amintirea lui Sinjin se dovedea mai puternică decât oboseala.

În seara dinaintea începerii curselor, tatăl ei păşi în salon şi se trânti în jilţul de lângă foc, întinzând mâna după sticla de whiskey. În aceeaşi clipă, din buzunarul hainei îi căzu un plic. Domnul Fergusson se aplecă să-l ridice, apoi îl azvârli lui Chelsea, care stătea la o măsuţă, cufundată în registrul cu socoteli.

— Complimente de la ducesa de Hampton.

Chelsea apucă plicul pătat şi murdar de noroi, învârtindu-l între degete, şi, aruncând o privire cercetătoare către tatăl ei, întrebă:

— De cât timp porţi scrisoarea asta la dumneata?

— O zi-două, cel mult trei.

Chelsea rupse repede sigiliul, curioasă să afle ce conţinea mesajul de la o înaltă doamnă ca ducesa de Hampton. Citindu-1 dintr-o ochire, constată, încruntată, că micul dejun la care fusese invitată avusese loc chiar în acea zi.

— Acum va trebui să-mi cer scuze! Data viitoare, tată, dacă vrei să n-o jigneşti pe ducesă, am să te rog să-mi transmiţi invitaţiile la timp.

— Hm... Vezi bine c-am uitat. Spune-i lui Betsy c-a fost vina mea.

— Poţi să fii sigur c-am să-i spun. Pe de altă parte, nici nu ştiu dacă aveam o rochie destul de potrivită pentru un asemenea eveniment.

— Atunci, cumpără-ţi una, fetiţo. Ştii şi tu că, după succesul de la Newmarket, am reuşit să ne punem pe picioare.

Remarca respectivă îi oferea domnişoarei Chelsea prilejul pe care-l aşteptase toată săptămâna.

— La cursele astea vrei să pariezi mulţi bani, tată?

Domnul Fergusson şovăi. Cunoştea părerea fiicei sale despre pariurile exorbitante.

— O sumă potrivită. Nu din cale-afară de mare, se grăbi el să adauge.

— Eu înclin să mizez câteva guinee pe Minto. Ai văzut şi dumneata că aleargă ca vântul. Ieri a parcurs două mile cât ai clipi.

— Cum doreşti, fetiţo. Numai să nu-ţi vinzi cinstea, cum fac alte fete.

— Fii fără grijă, tată! răspunse Chelsea, cuprinsă de remuşcări pentru minciuna rostită.

Îşi vânduse de mult onoarea, la preţul de cincizeci de mii de lire. Dar o făcuse cu dragă inimă, îşi zise ea, fără urmă de regret. Singura părere de rău era că trebuise să renunţe la frumosul duce.

În prima zi de curse, primăvara se arătă nespus dc binevoitoare. Aerul era îmbălsămat, soarele strălucea plin de căldură, iar dinspre sud bătea o uşoară adiere, cu mireasmă de flori de măr. Chelsea se perpelise toată noaptea, dar vremea superbă de afară îi alungă mahmureala, astfel încât asistă la întrecerile de dimineaţă cu entuziasm şi mintea limpede. Minto avea şanse mari de câştig, la fel şi Bully, şi, de-ar fi fost văzută pariind pe amândoi, n-ar mai fi fost nevoie de nici un subterfugiu pentru a justifica cele cincizeci de mii de lire.

Se îmbrăcă atent, fără a uita să-şi lege în păr panglici albastre. Scoase din caseta de bijuterii perlele ce aparţinuseră mamei ei. Colierul şi cerceii se potriveau perfect cu rochia azurie, închisă la gât. Pentru a întregi ansamblul, îşi prinse în piept broşa de la Sinjin.

Porni de la grajduri spre tribune, atrăgând din toate părţile priviri admirative. Era o figură cunoscută în lumea curselor de cai, dar astăzi oricine putea constata că fata contelui de Dumfries era mai strălucitoare ca oricând.

Satisfacţia de pe chipul ei se datora, poate, gândului că în curând nu va mai trebui să mintă în legătură cu banii. Sau, cine ştie, poate că încetase să mai viseze la săptămâna petrecută la Oakham, păstrând din ea doar o frumoasă amintire. Sau poate că razele soarelui de primăvară îi aştemeau pe chip o asemenea strălucire. Oricare ar fi fost motivul, arăta nespus de atrăgătoare şi fiecare bărbat aflat la York şi-ar fi dorit ca surâsul încântătoarei domnişoare să-i fi fost adresat lui.

Admiratorii roiau pe lângă ea ca albinele în jurul florii, iar Chelsea râdea şi glumea cu toţi, sigură de farmecul ei. Încă îşi păstra aerul de inocenţă şi prospeţime, însă căpătase o cochetărie pe care n-o avusese mai înainte. Ştia exact cum să-şi fluture genele negre astfel încât să sugereze intimitatea, ademenind bărbaţii ca Circe, iar atunci când surâdea, îşi arcuia buzele pline cu fascinantă senzualitate.

Caii lor câştigară în întreceri, toţi în timp record. Fericirea domnişoarei Fergusson nu-şi mai avea egal decât în frumuseţea zâmbetului de triumf. Colin chiuia, Neil îşi arunca pălăria în sus de bucurie, iar Duncan şi tatăl său îşi numărau câştigurile cu satisfacţia unei răsplate pe deplin meritate. Whisky-ul curgea râuri. Într-un târziu, Chelsea se retrase de la petrecere, lăsându-şi tatăl şi fraţii să chefuiască în continuare, între bărbaţi. Se sui singură în cabrioletă şi porni spre casă, prin lumina aurie a asfinţitului, împăcată şi mulţumită.

Când îi povesti doamnei Macaulay despre succesul de pe hipodrom, menajera izbucni în plâns.

— De mult n-am mai primit aşa o veste bună, zise ea printre lacrimi, ştergându-şi ochii cu colţul şorţului.

Cum rămăsese alături de familia contelui chiar şi în anii de privaţiuni de după Culloden, înţelegea importanţa unui asemenea câştig.

— Acum veţi putea vinde şi caii la un preţ mai bun, spuse femeia, surâzând fericită.

— În sfârşit, îţi va plăti şi tata tot ce-ţi datorează.

— Nu de asta-mi pasă mie, fetiţo! Da’-mi închipui că şi domnu’ o să mai râdă câte-un pic de-acu’ înainte!

Chelsea se bucură s-o vadă atât de veselă. Doamna Macaulay făcea parte din familie.

— Dacă vrei să bei un păhărel, ceilalţi servitori sunt la White Hart. Eu am ciocnit deja în cinstea victoriei de azi, iar pe tata şi pe băieţi i-am lăsat chefuind pe rupte.

Chelsea băuse, într-adevăr, un pahar sau două, dar când petrecerea devenise prea gălăgioasă, pornise către casă. Cunoştea pasiunea scoţienilor pentru whisky şi ştia că, în curând, vor începe scandalurile şi provocările la întreceri de tot felul. Prezenţa unei femei n-ar fi făcut decât să înrăutăţească lucrurile.

— Mda, poate c-am să trag şi eu o duşcă! se hotărî doamna Macaulay, cu ochii sticlind de bucurie, începând să-şi dezlege şorţul.

Câteva minute mai târziu, Chelsea rămase singură.