SUSAN JOHNSON

ÎNGERII PĂCATELOR

     Capitolul 1

Londra, martie 1787

Sinjin aproape terminase să se îmbrace. Cu mişcări rapide şi precise îşi înnodă la gât fularul din batist. Mirosul dragostei, puternic, plutea în camera supraîncălzită, amestecat cu parfumul de liliac al ducesei de Buchan.

Goală, tolănită în aşternutul răvăşit, ducesa se gândea dacă era cazul să se simtă jignită de plecarea neaşteptată a amantului său şi de brusca lui indiferenţă. Hotărî de îndată că nu trebuia cu niciun chip să comită o astfel de prostie. Nu numai că şi-ar fi vărsat zadarnic mânia pe cel mai destrăbălat nobil din Londra, dar Sinjin era şi cel mai frumos bărbat pe care-l întâlnise vreodată: înalt, zvelt, musculos, întunecat ca păcatul, cu ochi albaştri şi luminoşi care seduceau fără ruşine orice femeie. Iar dacă perfecţiunea clasică a trăsăturilor sale nu era de ajuns... în ce privea amorul, se dovedea de neîntrecut. Niciun bărbat nu-i stârnise asemenea senzaţii, şi nici orgasme atât de răscolitoare.

Oftând, se răsuci în pat, luând o poziţie cât mai seducătoare, şi zise:

— Când te întorci?

Sinjin încetă să-şi mai caute haina azvârlită pe jos, în graba cu care îşi dusese iubita în pat, cu numai câteva ore mai devreme, şi-şi plimbă privirea peste trupul ei ademenitor, cu sâni pietroşi şi şolduri frumos arcuite. Într-o fracţiune de secundă îşi aduse aminte cum se pricepea Cassandra să-l sâcâie cu astfel de mărunţişuri şi, în loc să mintă, răspunse scurt:

— Peste cinci zile.

— Să vii să mă vezi.

Sinjin St. John, duce de Seth, marchiz de Fowler, conte de Barton, viconte Carvernon, obişnuia să rămână la Newmarket pe întreaga durată a sezonului de curse. Toată lumea ştia că pasiunea sa pentru cai îi întrecea cu mult interesul pentru femei. Acum însă urma să facă un drum de cinci zile la Londra, ca să ia un cal irlandez, Waterford. Auzind rugămintea ei timidă, chipul i se lumină de un zâmbet şi trăsăturile-i aspre căpătară un farmec copilăresc.

— Cu mare plăcere... dar numai în treacăt.

— Cât timp adică?

— O oră.

Cassandra era cea de-a doua soţie a ducelui de Buchan: un capriciu pe care acesta şi-l îngăduise după moartea primei sale neveste, incident petrecut tocmai la ţanc, înainte ca ducele să fie prea bătrân pentru a aprecia o femeie voluptoasă cum era Cassandra.

— Cât timp? repetă ea în şoaptă, ondulându-şi trupul ispititor într-un mod atât de sugestiv încât Sinjin reveni îndată asupra deciziei iniţiale.     

— Ceva mai mult de-o oră, răspunse el, zâmbind provocator.

Întrucât Buchan se apropia de şaptezeci de ani, Sinjin se întrebă în sinea lui cum reuşea ducele să facă faţă temperamentului pasional al soţiei sale. Cu siguranţă că în curând îl vor lăsa puterile, iar Cassandra va deveni o văduvă tânără şi putred de bogată.       

— Sper că n-ai să uiţi... murmură ea, mângându-şi sexul umed de dorinţă.

Sinjin răsuflă adânc şi aruncă o privire spre ceasul de porţelan de pe consola şemineului, întrebându-se o clipă dacă era necesar să ajungă la timp la Newmarket. Apoi întinse mâna şi-şi luă haina cărămizie. La cursele de a doua zi, murgul lui se va lua la întrecere cu armăsarul irlandez al lui Stanhope, perspectivă în faţa căreia păleau chiar şi performanţele la pat ale Cassandrei.

Îşi îmbrăcă haina şi, simţind parcă nevoia să se scuze pentru clipa de şovăială, zise:

— Mâine, murgul meu se va înfrunta cu faimosul campion al lui Stanhope.

— Atunci îţi urez noroc, şopti ea, încercând să-şi ascundă nemulţumirea. Să nu mă uiţi.

„Evident că nu! “ îşi spuse el, cu trupul încordat ca răspuns la chemarea ei erotică.

Iar dacă Sinjin n-ar fi fost atât de pasionat de curse şi n-ar fî avut o voinţă de fier, Cassandra s-ar fi putut bucura încă o dată de trupul lui.