LICIA TROISI

RĂZBOAIE LUMII PĂMÂNTENE

Vol 2

CELE DOUĂ RĂZBOINICE

Rebecăi

Wash me away

Clean your body of me

Erase all the memories

They will only bring us pain.

Muse, Citizen Erased

ANUARUL CONSILIULUI APELOR
Volum VIII, anul Patruzeci şi unu de la Bătălia de Iarnă,
A treisprezecea dare de seamă.

Alcătuită de: LONERIN DIN ŢINUTUL NOPŢII,
ucenicul Consilierului Folwar.

În urma hotărârii luate în şedinţa precedentă a Consiliului, la începutul anului am plecat în misiune spre sediul sectei cunoscute cu numele de Breasla Ucigaşilor; al cărui templu principal se găseşte în Pământul Nopţii. Ultimele însemnări lăsate de iscoada care m-a precedat, Aramon, ne determină într-adevăr să credem că Breasla Ucigaşilor a încheiat o formă de înţelegere cu Dohor, care în prezent stăpâneşte peste Pământul Soarelui, al cărui rege este, şi peste Pământurile Nopţii, Focului, Stâncilor şi Vântului, pe care le-a cucerit prin război şi prin intrigi şi asupra cărora îşi exercită puterea prin soldaţii lui. Natura înţelegerii încheiate între Breaslă şi Dohor nu este însă clară.

Pentru a cerceta asupra planurilor duşmanului nostru, m-am infiltrat în sânul Breslei dându-mă drept unul dintre disperaţii care merg periodic la templu ca să-l implore pe zeul lor – Thenaar, sau Zeul Negru – să le îndeplinească dorinţele. Adepţii sectei îi numesc Postulanţi. Fără să zăbovesc prea mult asupra chinurilor prin care am trecut ca să fiu admis drept Postulant voi spune doar că am pătruns în lăcaşul Breslei o construcţie subterană enormă, pe care adepţii o numesc Casa.

Din păcate, cunoştinţele mele despre structura Casei nu sunt complete, deoarece un Postulant nu are libertate de mişcare, iar incursiunile mele nocturne în căutare de informaţii au fost, prin natura lucrurilor, destul de limitate. Supravegherea din partea Ucigaşilor este foarte strictă: de altfel, Postulanţii sunt trataţi ca nişte sclavi în timpul cât aşteaptă să fie sacrificaţi lui Thenaar.

Trebuie să mărturisesc că timp îndelungat investigaţiile mele nu au dus la niciun rezultat. În afară de constatarea evidentă că Dohor are în plan să se folosească de calităţile de asasini ale adepţilor sectei, care-şi celebrează zeul tocmai prin crimă, nu reuşisem să trag alte concluzii. Asta până când destinul, sau întâmplarea, mi-a scos în cale un ajutor neaşteptat.

Mă învârteam prin sala principală a Casei, o cavernă largă, dominată de o statuie înfricoşătoare a lui Thenaar şi de două bazine pline de sânge, care oferă un spectacol cutremurător, când am fost descoperit de o adeptă, o fată mărunţică, de vreo şaptesprezece ani, care dădea târcoale pe furiş prin aceleaşi locuri prin care făceam şi eu cercetări.

M-a capturat pe loc şi m-a dus în camera ei, unde m-a întrebat motivul hoinărelilor mele.

Am simţit imediat că avea ceva ciudat, că nu era ostilă, ci mai degrabă îngrijorată că fusese descoperită făcând ceva interzis. Recunosc că poate am reacţionat nechibzuit, dar când Dubhe, acesta este numele ei, m-a întrebat cine eram şi ce făceam, i-am răspuns sincer.

Înainte de a continua, şi având în vedere sentimentul de neîncredere pe care Consiliul îl nutreşte în privinţa fetei, este corect să explic mai bine cine este şi cum am ajuns la înţelegerea pe care am încheiat-o în acea noapte.

Există două moduri prin care o persoană poate ajunge să facă parte din Breaslă: fie s-a născut din Ucigaşi care deja îi aparţineau, fie a comis o crimă la vârstă fragedă. Cei din ultima categorie sunt numiţi Copiii Morţii. Dubhe este una dintre ei.

Nu ştiu exact unde s-a născut, este foarte rezervată – şi este destul de uşor de înţeles, de altfel – cu privire la trecutul ei, dar sigur este vorba despre un sat. În copilărie, în timpul unei certe, a omorât fără să vrea un tovarăş de joacă. Comunitatea a pedepsit-o pentru acea vină prin exil. În timpul hoinărelii ei, ale cărei detalii nu le cunosc, a întâlnit persoana care a antrenat-o pentru crimă, cineva despre care ea vorbeşte pe un ton destul de respectuos, numindu-l simplu Maestrul.

Antrenamentul a început la opt ani. Avem aşadar de-a face cu o persoană forţată să ucidă, care a fost învăţată doar să omoare, purtând, pe deasupra, povara acelei crime din trecut. Spun asta pentru a sublinia încă o dată cât de neîntemeiate sunt rezervele Consiliului. Dar deviez de la subiect.

Pentru Breaslă, Dubhe este o Copilă a Morţii, şi din acest motiv, pun ochii pe ea repede. Înainte de a se revolta şi a se retrage, Maestrul a făcut parte din sectă şi cred că prin intermediul lui, Breasla ajunge la fată. Între timp, Dubhe a încetat să practice crima, trăind numai din furturi, încă o dată, îi invit pe cei care vor citi să nu judece prea aspru comportamentul persoanei căreia îi datorăm în întregime descoperirea planurilor Breslei. Vorbim despre o fetiţă singură, fără alte mijloace de a se întreţine decât cele dobândite prin antrenamentul ei special.

Breasla reuşeşte să pună mâna pe Dubhe prin înşelătorie. În timpul unui furt, se declanşează blestemul care i-a fost transmis cu ceva vreme în urmă, printr-un ac otrăvit. Acest blestem are o natură deosebit de vicleană, reflectând spiritul pervers al Breslei. El scoate la iveală un fel de entitate malefică – Dubhe o numeşte Fiara – care sălăşluieşte în sufletul ei. Uneori, această entitate preia controlul, determinând-o pe fată să săvârşească gesturi de o cruzime ieşită din comun. Căci Fiara se hrăneşte cu sânge şi moarte.

Au convins-o pe Dubhe că numai Breasla deţine antidotul care o va putea salva şi, în acest mod, nu cu multe luni în urmă, au forţat-o să intre în rândurile Asasinilor. Periodic, i se administra o poţiune pentru a ţine sub control simptomele blestemului, prezentându-i-o ca fiind un leac propriu-zis.

Aşadar, nu avem de-a face cu o persoană născută în Breaslă şi coruptă de aceasta, ci cu o victimă a ei, aservită împotriva voinţei proprii.

Am analizat blestemul a cărui victimă este Dubhe. Are un semn fizic vizibil: două pentagrame, una roşie şi una neagră, care au în mijloc un cerc format din doi şerpi încolăciţi, şi ei coloraţi în roşu şi negru. După cum se ştie, niciun blestem nu lasă semne fizice, în afară de peceţi.

Când Dubhe mi-a arătat simbolul, datorită cunoştinţelor mele de magie, am ajuns repede la concluzia că era vorba despre o pecete, şi cu mare durere i-am spus adevărul: i-am explicat că este o vrajă pe care doar magul care a invocat-o o poate rupe, şi că nu există poţiuni de niciun fel care să o vindece, ci doar filtre care ţin sub control simptomele. I-am spus că Breasla o înşela.

Înţelegerea noastră s-a născut din disperarea ei. Cu toţii ştim că peceţile puse de magi mai puţin pricepuţi sunt adesea slabe şi pot fi rupte de vrăji mai puternice. Cred că aceea a lui Dubhe este de acest fel şi i-am promis că o voi duce în Consiliu, la un mag capabil de o asemenea realizare. Ea, în schimb, a făcut investigaţii pentru mine.

Închid acum această lungă paranteză pentru a descrie fără alte abateri ce a descoperit Dubhe.

Breasla îl adoră pe Aster – Tiranul care aproape a distrus Lumea Pământeană atât de dragă nouă – ca pe un Mesia şi lucrează pentru a pregăti venirea lui. I-a evocat deja spiritul, care în acest moment bântuie suspendat între lumea noastră şi cea de dincolo, într-o încăpere secretă din Casă. Lucrul de care este nevoie acum pentru a duce la împlinire ritualul este un trup care să găzduiască spiritul. Alegerea Breslei a căzut asupra fiului lui Nihal şi Sennar, cei doi eroi care în urmă cu patruzeci de ani au reuşit să pună capăt stăpânirii Tiranului. Motivul acestei alegeri este uşor de intuit. Aster este un metis, fiul unui om şi a unui Jumătate-Elf şi la fel este şi fiul lui Nihal, ultima Jumătate-Elf din Lumea Pământeană, şi a lui Sennar, un simplu muritor din Pământul cel Mare.

Până aici au ajuns descoperirile lui Dubhe.

În şedinţa de astăzi, Consiliul le-a dezbătut şi în sfârşit a decis ce comportament să adopte. Misiunea este dublă. Pe de o parte, este nevoie ca fiul lui Nihal şi al lui Sennar să fie dus la loc sigur. Conducătorul rezistenţei noastre împotriva lui Dohor, gnomul Ido, a pus la curent Consiliul despre faptul că această persoană se găseşte în Lumea Pământeană, spre deosebire de părinţii ei, care, cu ani în urmă, au traversat fluviul Saar în direcţia Pământurilor Necunoscute. Ido însuşi şi-a asumat misiunea de a-l găsi pe tânăr şi de a-l duce la loc sigur.

Partea a doua a misiunii ne este încredinţată mie şi lui Dubhe. Sennar, fiind un mare mag, sigur cunoaşte secretul magiei care-l va readuce la viaţă pe Aster. Din acest motiv, eu şi Dubhe vom traversa Saarul în căutarea lui. Dubhe a hotărât să ni se alăture, în speranţa că Sennar poate găsi un mod de a rupe pecetea ei. Ştiu sigur că-mi va fi de mare ajutor, având în vedere că fuga noastră din Breaslă nu a trecut neobservată şi sigur Ucigaşii sunt deja pe urmele noastre. Cine ar putea să ne apere de atacurile Breslei mai bine decât ea?

Asta este tot. Plecarea este stabilită pentru mâine.

Aştern aceste ultime rânduri cu îngrijorare. Nimeni nu s-a mai întors după ce a traversat Saarul, iar despre Pământurile Necunoscute se vorbeşte întotdeauna cu groază. Nu ştiu ce ne aşteaptă şi nu ştiu nici măcar dacă vom reuşi să trecem de curenţii fluviului. În mine se amestecă interesul incitant al exploratorului şi teama de necunoscut. Dar mai puternică decât teama de moarte este neliniştea că nu voi reuşi să duc la bun sfârşit misiunea.

Căci misiunea este mai importantă decât orice altceva, iar distrugerea Breslei este totul pentru mine.