Avertisment

O revista literară străină, reputată pe vremea aceea pentru audienţa ei în această parte de lume, a publicat o prezentare elogioasă a romanului „Doando”, remarcându-i, cu toate conotaţiile lesne de presupus în acel context, optimismul funciar, tălmăcit în încrederea faţă de viitorul paşnic al omenirii de pe Pământ şi de aiurea. Peste trei ani, vorbitorii limbii în care se tipărea revista aveau să dovedească prin invadarea brutală şi cinică a unui stat vecin, cât preţ puneau cu adevărat pe idealurile umaniste afirmate în toate ocaziile. Lăsând însă deoparte respectiva cronică (despre existenţa căreia autorii au aflat mult mai târziu şi oarecum întâmplător, şi care intră de acum în anecdotica istoriilor literare), se cuvine menţionată, în spiritul respectului pentru adevăr, primirea deosebit de călduroasă făcută cărţii de către publicul nostru cititor de toate vârstele; şi aceasta în ciuda „masivităţii” ei: prima ediţie însuma nu mai puţin de 360 de pagini!

Dacă există o explicaţie a acestui prim succes, ea trebuie să rezide, pe lângă originalitatea ideilor vehiculate şi un anume, incontestabil, suflu epic, în ceea ce s-ar putea numi viziunea adolescentină a autorilor asupra lumii. În sensul prezenţei unei candori şi unei purităţi „în stare naturală”, inconştiente adică de slăbiciunile dar şi de puterea lor de influenţă. Ca şi în sensul prezenţei unui crez, atât de necesar pe atunci (în ce măsură istoria l-a „confirmat” se ştie), cu privire la forţa omului de a se desprinde de tenebrele propriului trecut şi a deveni, pe totdeauna, tolerant şi paşnic. De altfel, scuză sau autoincriminare, în urmă cu aproape trei decenii, când aşterneau pe hârtie primele rânduri ale cărţii, autorii numărau, împreună, anii care azi îl apasă pe cel mai tânăr dintre ei.

Sperăm încă în supravieţuirea valorilor noastre fundamentale? Sperăm într-o viaţă care să merite a fi trăită?  În găsirea, măcar cândva, într-un viitor incert, a resurselor pentru a ne înfrăţi şi nu învrăjbi cu noi înşine şi cu lumea?

Optimismul, deşi acum bine despuiat de puritate şi candoare, îi îndeamnă pe autori să considere că, dincolo de valoarea strict literară a textului în sine, cititorul de azi va întrezări în rornan actualitatea, mai ascuţită decât oricând, a unor asemenea neliniştitoare întrebări.

Ediţia din 1965, datorată fostei Edituri a Tineretului şi avându-i ca redactor responsabil pe Herta Spuhn şi ca şef al secţiei de literatură s.f. pe Ion Hobana, a reprodus în întregime textul manuscrisului original.

Actuala variantă, pentru apariţia căreia autorii nu vor izbuti să mulţumească îndeajuns Editurii „Nemira” şi directorului acesteia, domnul Valentin Nicolau, reprezintă un text revăzut, din care au fost eliminate pasajele ce nu mai corespundeau gustului literar şi unora dintre realităţile prezentului.

17 august 1992                              AUTORII