El începu să urce scara care ducea spre mai multe saloane pe unde îşi făceau veacul vreo douăsprezece fete. Patroana, o canadiană durdulie şi mieroasă, îi prezentă lui Li Sha-Tin pe blonda roşie la faţă, cu coapsele cărnoase, răspunzând la numele de Cynthia. El o alesese la întâmplare, nefiind prea atras de femeile albe. Madame Chloe îl anunţă cu un surâs subînţeles:

  — Cynthia este regina masajului.

  Cynthia îl luă de mână pe Li Sha-Tin şi-l duse într-o cabină de masaj. Ea se dezbrăcă şi pe urmă îl puse, pudică, un prosop pe burtă. Cu ochii închişi, Li Sha-Tin o lăsa să-şi facă treaba. Cynthia începu să-i maseze umerii şi pe urmă bustul, coapsele şi pulpele. El îndura cu răbdare. Ar fi dorit ca ea să înceapă imediat adevăratul masaj.

  În sfârşit, ea îşi unse mâinile cu cremă şi se apropie de zona sensibilă, abia prinzând în mână sexul chinezului. Asta fu de ajuns ca să se întărească imediat. Băgând mâna pe sub prosop, ea se apucă să-l masturbeze cu abilitate, băgându-i din când în când arătătorul în anus. Încântat, Li Sha-Tin simţea că sângele îi afluează în partea de jos a abdomenului. El îşi smulse prosopul şi îndepărtă mâinile Cynthiei. El nu dorea să juiseze în felul ăsta. Întrucât ea părea să nu înţeleagă, el o apucă de ceafă cu o mână puternică şi o curbă spre el.

  De formă, Cynthia se împotrivi puţin înainte de a-i administra o felaţie de un profesionalism admirabil. Li Sha-Tin îşi spuse că ea lingea la fel de bine ca fata din Hong Kong care voise să-l omoare. Aceasta era forma de sexualitate pe care el o prefera. El simţi seva urcând dinspre mijloc şi scoase un ţipăt. Apăsându-i violenţă pe ceafa celei care-i administra felaţia ea înţelese conţinutul mesajului şi nu se retrase. Uşurat, chinezul închise ochii şi se destinse. După satisfacerea dorinţei sexuale, el se grăbea să se întoarcă rapid în ascunzătoarea sa. Fiecare deplasare reprezenta o primejdie.

  După ce se îmbrăcă, el coborî, lăsându-l pe „Black Ghost” Ming să plătească. Ignoranţa lui în materie de limbă engleză, îl rupea de lume. El nu se simţea bine decât în cazinouri, în care limba era universală. Un nouă de caro, era peste tot un nouă de caro. El se înfundă în limuzină şi aţipi aproape imediat.

  Delta Hospital era un mic stabiliment mai degrabă elegant, în mijlocul unui parc în comuna Surrey, la est de Richmond, cu ceva mai mult de o sută de camere, la acelaşi nivel. Aflat la volanul maşinii sale, Malko scruta vehiculele aflate în parcare şi aparţinând salariaţilor, cu lămpile de poziţie aprinse. El o găsi pe cea pe care o căuta la capătul şirului, o maşină 4X4 neagră CRV Honda, cu numărul matricol RDG 475.

  Nu era chiar o maşină de femeie de serviciu, dar numărul corespundea. Deci Betty Tun era încă la serviciu.

  — Ce facem? întrebă Jesus Domingo.

  Era aproape ora unsprezece şi Malko nu avea nici o idee privitoare la orarul chinezoaicei. În spitale se lucrează douăzeci şi patru din douăzeci şi patru de ore.

  — Aşteptăm până la miezul nopţii, decise el.

  Cu radio în surdină, farurile stinse, Land Cruiserul părea neocupat. Malko îl sună pe Simon Levine pe mobil, lăsându-i un mesaj. Nu le mai rămânea altceva de făcut decât să aştepte. Jesus Domingo aţipi şi începu să sforăie, ceea ce era insuportabil. Malko se dădu jos din maşină pentru a lua aer. El era încă afară, atunci când văzu farurile Hondei aprinzându-se. El nici n-o văzuse pe chinezoaică atunci când ieşise din spital. Nu avu decât timpul necesar să se urce în Land Cruiser. Honda trecu aproape de el în trombă, mergând spre ieşire, prea repede pentru a vedea cine era la volan. El demară imediat la rândul său, ceea ce-l trezi pe Jesus şi se lansă în urmărirea ei, îngrijindu-se să păstreze o distanţă rezonabilă atunci când o ajunse.

  Betty Yan Tun mergea spre Richmond. Ea încetini de mai multe ori, ca şi când s-ar fi ştiut urmărită, apoi merse în zig-zag pe străzile liniştite din Richmond pentru ca în final să se înfunde în Alexandra Road, de-a lungul căreia erau mai multe restaurante, din care cea mai mare parte erau închise. Ea intră în parcarea lui Landmark Plaza, un mic centru comercial şi intră în Grand Buffet Restaurant. Malko se dădu jos din maşină şi merse să se uite prin vitrină. Mai erau doar câţiva clienţi şi Betty Tun se instalase la tejghea. El se întreba dacă merita osteneala să aştepte, dar se hotărî în final s-o urmărească până la capăt şi se duse la maşina sa parcată în faţă, de-a lungul trotuarului. Malko o văzu pe chinezoaică ieşind. Ea avea în mână o bâtă de base-ball, aproape la fel de mare ca mâna sa. Cu un pas ferm, ea se îndreptă spre Land Cruiser. Jesus Domingo tresări.

  — Hei! Ce se întâmplă?

  Ei nu aşteptară mult timp răspunsul la întrebarea lor. Un şoc violent scutură Land Cruiserul. Un alt vehicul îi lovise în spate. Malko zări în oglinda retrovizoare o dubă din care erau pe punctul de a coborî mai mulţi chinezi. Betty Tun se opri în faţa capotei maşinii, ridică bâta de base-ball şi cu toată forţa o coborî lovind parbrizul, care se sparse sub puterea loviturii.

  — Bitch! mormăi Jesus.

  El deschise portiera şi se pomeni faţă în faţă cu patru chinezi foarte tineri, înarmaţi cu topoare. El nu avu nici măcar timpul să se urce în maşină pentru a-şi lua arma. Cu o lovitură de picior, unul dintre chinezi îl făcu să se plieze în două. Un procedeu Kung-fu. Ceilalţi trei se năpustiră fără un cuvânt asupra cauciucurilor maşinii cu lovituri de topor.

  În câteva secunde marele 4X4 rămăsese pe genţi. În acest timp, Betty Tun făcea înconjurul maşinii spărgând cu bâta toate geamurile şi lovind caroseria într-un acces de violenţă de nedescris. Malko, înlemnit de surpriză, nu ştia cum să reacţioneze. Era clar că adversarii lor nu voiau să-i omoare. Atacul încetă la fel de brusc cum începuse. În timp ce cei patru chinezi se retrăgeau din jurul Land Cruiserului imobilizat, Betty Yan Tun se duse la maşina ei, aruncă înăuntru bâta de base-ball şi demară în trombă.

  Malko, neputincios, o văzu depărtându-se pe Alexandra Road. Chinezii mai rămaseră încă câteva clipe impasibili, siguri de ei, după care se urcară în dubită şi plecară la rândul lor.

  Simon Levine, refăcut după o noapte cu Isis, nu avea astâmpăr.

  — De data asta suntem pe drumul cel bun, exultă el. Această Betty Yan Tun pare a fi persoana care-l poate ajuta pe Li Sha-Tin şi felul în care a reacţionat este revelator. Ea nu vrea ca cineva să se ocupe de ea.

  Malko îi mai stăvili din entuziasm.

  — Aşteptaţi! Ea, categoric, nu ştia cine sunt eu. A acţionat orbeşte, numai pentru faptul că şi-a dat seama că o urmăream. Ea este o criminală. După Brian Murray, ea are multe bube la activul său. În orice caz, este prevenită şi nu văd cum vom putea s-o urmărim ca să ne conducă la Li Sha-Tin, dacă într-adevăr, ea este cea care-l ascunde…

  — Elicopterul! îl întrerupse americanul. El este operaţional începând de azi, cu un echipaj al Agenţiei, sub acoperirea lui Adventure Productions. Pilotul lor este un tehnician al camerei termice. O vom pândi la ieşirea din spital şi o vom urmări cu elicopterul. Asta fac tot timpul tipii de la DEA22. Eu mă oblig să obţin autorizaţiile necesare de la canadieni.

  — Cel puţin asta ne va conduce la domiciliul ei, spuse Malko, dar există probabil un mijloc mai simplu. Canadienii vor deveni suspicioşi.

  — Care?

  — Cartea de telefon, spuse Malko, sau 411, serviciul de informaţii.

  — O pun imediat pe Sandra să caute, spuse americanul.

  După ce închise telefonul, Simon Levine se întinse şi bău puţină cafea rece şi spuse:

  — O mică despărţire e bună din când în când! Isis mi-a spus că a simţit mult lipsa mea.

  Un înger în portjartier traversă camera şi dispăru, ruşinat de atâta duplicitate. Isis avea o carieră frumoasă înaintea ei. Sandra intră în birou şi-i întinse o hârtie lui Simon Levine.

  — Sir, iată adresa şi numărul de telefon.

  Malko citi peste umărul lui: 327 Hartnell Road, Richmond. Tel: 6056498. Simon Levine deschise un atlas al oraşului. Hartnell Road era o mică stradă înfundată care dădea în 5-e Avenue, nu departe de drumul 99 mergând spre sud prin tunelul George-Massez, sub Fraser River, nu departe de spitalul unde lucra Betty Tun.

  — Trebuie verificat dacă este exactă adresa, sugeră Malko. Cum ea a lucrat până târziu ieri seară, este posibil să mai fie încă acasă. Putem avea elicopterul imediat?

  — Imediat ce vom avea autorizaţia de survol, îl asigură Simon Levine. Eu îl cunosc pe tipul care le eliberează. În principiu, într-o oră va fi operaţional.

  — Mă duc deja la maşina, propuse Malko. Păstrăm legătura prin telefoanele mobile.

  Un nou Land Cruiser strălucitor, înlocuise epava abandonată în Alexandra Road.

  Era la dracu’! Chiar mergând pe drumul 99, lui Malko îi trebuiră mai mult de douăzeci de minute. Cartierul în care locuia Betty Yan Tun nu era vesel: un mare parc industrial şi nişte terenuri virane. El se opri la intrarea pe Hartnell Road, o stradă înfundată, merse să parcheze într-o altă fundătură în faţă şi se întoarse pe jos. Străzile erau mărginite de viluţe mai degrabă elegante. El pătrunse pe alee, scrutând numerele. Ajunsese fa 227. O sută de metri mai departe, chiar înainte să vadă casa, el zări Honda CRV neagră şi se întoarse imediat, aşteptând apelul lui Simon Levine.

  — Bingo! anunţă el. Adresa e bună şi ea este aici, sau cel puţin maşina este aici.

  — Super, spuse americanul. Eu am o autorizaţie de survol asupra Richmondului pe o rază de o milă. Eu merg la heliport. Rămâneţi în zonă. Vă sun din nou.

  Malko se deplasă urcând pe 5-e Avenue şi ajunse într-un loc de unde putea supraveghea ieşirea din fundătura, fără să se facă prea mult remarcat. Nu trebuia decât să aştepte.

  Peste patruzeci de minute, sună mobilul trezindu-l din aţipeală. Printre paraziţi, el recunoscu vocea lui Simon Levine.

  — Am descoperit-o! îl anunţă triumfător americanul. Sunt deasupra lui Fraser River, puţin mai la sud de casă. Maşina 4X4 este perfect vizibilă.

  Malko se dădu jos din maşină şi ridică capul. Îi veni greu să repereze elicopterul care se învârtea în loc deasupra râului. Rolul lui se terminase. Mai ales, nu trebuia să-l zărească Betty Yan Tun, El luă mobilul.

  — Exista un loc, nu prea departe, unde aţi putea ateriza? Mi-ar plăcea să fiu cu dumneavoastră.

  Răspunsul veni cinci minute mai târziu.

  — Putem risca. Foarte aproape de aici, la capătul lui Race Mill Road, lipit de drumul 99 este un teren rezervat zborurilor de machete. Parcaţi acolo. Eu pot să cobor şi să vă iau, fără să vadă nimeni. Dacă mă reperează radarul, voi spune că am avut o problemă tehnica. Deplasaţi-vă acolo imediat.

  Malko sări la volanul maşinii sale. Peste zece minute el zări un panou pe care era scris: „Model airplanes flying site”. Era foarte vizibil: zeci de machete de la unu la patru metri erau manipulate de proprietarii lor instalaţi pe marginea unei mari peluze servind drept pistă de decolare. În momentul în care sosea el, o fortăreaţă zburătoare B17 de pe vremea celui de-al doilea război mondial decola încet dar sigur. De departe ai fi spus că era una adevărată. Ei opri în parcare şi privi pe cer. Elicopterul lui Simon Levine era în zbor staţionar deasupra drumului 99, la vreo sută de metri.

  — Am ajuns! comunică Malko prin mobilul său.

  — Eu aterizez în colţul de sud-est, îl anunţă americanul. Malko ocoli cât putu de repede terenul în mijlocul zgomotului produs de machete. Extaziaţi, proprietarii acestora nu-i acordau nici o atenţie. Unii dintre ei, întâmpinară sosirea elicopterului cu gesturi furioase. Abia atinseseră patinele iarba şi Malko fugi pe sub palete şi se urcă la bord. Pilotul porni imediat spre est. Malko se prinse cu chinga şi examină solul de sub ei. Aşezat la stânga, în spatele lui Simon Levine, el avea o vedere perfectă. Nu-i trebuiră decât câteva minute pentru a repera mai întâi Hartnell Road şi apoi maşina Honda CRV neagră.

  — Ce autonomie de zbor avem? se interesă el.

  — Trei ore.

  Ei începură să efectueze cercuri mari în jurul vilei lui Betty Yan Tun, rugându-se ca ea să iasă.

  — Ea a plecat de-acasă! comunică pilotul în receptor, înclinând aparatul pe stânga.

  Malko privi dedesubt. Honda CRV neagră era deja aproape de intersecţia cu 5-e Avenue. Ea viră la stânga, urcând spre nord. Chiar înainte să ajungă la intersecţia cu Steveston Highway, ea mai vira odată la stânga, intrând în parcarea unui mare centru comercial, Cornwood Plaza. Ei o văzură foarte clar pe chinezoaică coborând şi pătrunzând în clădire, fără să ridice capul. Ea nu-i reperase.

  Făcură noi cercuri pe cer, mai departe de astă dată. Datorită binoclurilor, se distingea maşina la aproape un kilometru. Peste patruzeci de minute, Malko fu cel care dădu alarma.

  — Iese!

  Betty Yan Tun tocmai ieşise din centru! comercial încărcată cu mai multe sacoşe ca un hamal. Ea instală totul în CRV şi plecă, de data asta pe şoseaua 99, în direcţia nord. Era încă şi mai uşor de urmărit. Adesea, elicopterele poliţiei supraveghează traficul. Chiar dacă ea îl repera pe al lor, nu era nimic grav.

  Honda neagră merse până la capătul şoselei 99 şi continuă pe Oak Street, care traversa cartierul cel mâi şic din Vancouver, cu vile mari construite de-a lungul aleilor împădurite. La o milă mai departe, ea viră la dreapta.

  — Asta trebuie să fie 57-e Avenue, spuse Simon Levine, aplecat peste o hartă.

  Chinezoaica parcurse încet aleea încadrată de case elegante, despărţite unele de altele prin nişte grădini, apoi se opri într-o fundătură. Ea ieşi din maşină cu pachetele sale şi parcurse vreo sută de metri până la una din casele de pe 57-e Avenue. Ei o văzură deschizând grilajul, traversând grădina şi pătrunzând în interior. Simon Levine, echipat cu un teleobiectiv nou, fotografia fără încetare.

  Se scurseră douăzeci de minute şi Betty Tun nu mai ieşea. Totuşi obloanele de la geamuri erau închise şi casa părea nelocuită. După o oră de asemenea exerciţiu, pilotul anunţă:

  — Trebuie să ne întoarcem.

  — Combustibilul?

  Cu regret, ei renunţară la pânda lor aeriană. Mai târziu, coborând din elicopter, Malko şi Simon Levine traseră concluziile:

  — Oare de ce n-a parcat ea în faţa acelei vile? întrebă Malko. Avea nişte pachete.

  — Bună întrebare, recunoscu americanul. Trebuie să aflăm cui îi aparţine.

  Ei gândeau ambii acelaşi lucru. În acest cartier retras, casa aceasta arătoasă şi izolată putea fi ascunzătoarea, ideală pentru Li Sha-Tin.

  Capitolul XI.

  Casa de la numărul 1238 W de pe 57-e Avenue West era o vilă cochetă cu un grilaj negru şi o pajişte frumos tunsă care o despărţea de stradă. Două globuri albe care încadrau portalul şi sculptura din lemn a porţii de la intrare erau tipic chinezeşti. Casa se compunea din parter şi etajul întâi cu acoperiş aproape plat din ţiglă roşie. 57-e Avenue era perpendiculară pe Granville Road şi acolo existau doar case particulare. Nu existau trotuare iar peluzele se terminau direct pe asfalt. Era un cartier de înalt nivel rezidenţial.

  Oprit în faţa unei vile, Malko privi în jurul lui. De la numărul 1238 nu parvenea nici un semn de viaţă. Obloanele erau trase, grădina în paragină vizibilă, poarta zăvorâtă şi totuşi fotografiile aeriene nu lăsau nici un dubiu. Acolo intrase Betty Tun cu pachetele sale.

  Perplex şi decepţionat, Malko se ducea spre maşina lui, atunci când zări o femeie care se pregătea să taie nişte trandafiri, la trei case depărtare. El afişă cel mai încântător surâs:

  — Aş dori sa cumpăr ceva în acest cartier, explică el. Nu cunoaşteţi nimic pe aici?

  Femeia lăsă din mână foarfeca, îl analiză îndelung şi încercă să-şi dea seama dacă el putea deveni un vecin agreabil. După ce se încheie testul, ea dădu din cap.:

  — Pe moment, nu văd nici o posibilitate. Pe aici oamenii nu se mişcă prea mult. Este atât de plăcut…

  — Într-adevăr, recunoscu el. Apropo! La numărul 1238 există o casă care pare nelocuită. O fi aceasta de vânzare?

  Femeia se gândi puţin.

  — La 1238… Ah, da, văd. Nu, nu cred. Ea aparţine unor chinezi din Hong Kong şi au cumpărat-o în 1996 când Hong Kong-ul a trecut sub administraţia chineză. Ei au stat şase luni în Vancouver şi cum lucrurile s-au derulat în mod favorabil, ei s-au înapoiat acolo şi au încuiat casa, dar eu nu cred că este de vânzare. Nu a fost niciodată un afiş în acest sens. Din timp în timp, vin nişte chinezi să facă curat.

  — Cine?

  — Nu ştiu. Nişte chinezi. Există nişte agenţii la Real Estate spre 3-e Road. Aţi putea obţine informaţii de-acolo…

  Ea îşi luă foarfeca şi Malko se depărtă spre maşina sa, intrigat. Casa aparţinea deci unor chinezi, fapt care ar putea indica o legătură cu Li Sha-Tin. Vizita lui Betty Tun se putea explica perfect dacă ea fusese însărcinată cu întreţinerea. Oricum, meseria ei „oficială” era aceea de femeie de serviciu. El se afla deci în încurcătură. Ca să supravegheze această casă zi şi noapte, era imposibil în acest cartier liniştit. Camera termică a lui Simon Levine era o posibilă soluţie, pentru că şi în cazul în care el ar reuşi să-l identifice pe proprietar, asta n-ar însemna mare lucru.

  — Aşa ceva este posibil, confirmă Burt Me Adam, tehnicianul din cadrul TD23 al CIA, operator ai camerei termice amplasată la bordul elicopterului furnizat de Agenţie. Pur şi simplu, cum se face destul de cald, trebuie să aştepţi miezul nopţii pentru a opera, pentru a lăsa pereţii să se răcească. Altfel nu se face deosebirea.

  — La ce distanţă o să lucraţi? întreba Malko. Zgomotul elicopterului nu trebuie să-l alerteze pe Li Sha-Tin, dacă el se ascunde în vila aceea.

  — Nici o problemă, îl asigură Burt Me Adam. Se poate lucra eficace până la o distanţă de zece kilometri, dar cum suntem într-un ambient urban, va fi preferabil să ne apropiem la patru sau cinci.

  — O să cer imediat o autorizaţie de survol de noapte, spuse Simon Levine.

  Americanul era entuziasmat. Dacă într-adevăr Li Sha-Tin se ascundea în această casă aparent neocupată, ei aveau în fine, un avans hotărâtor faţă de canadieni şi Goangbu.

  În maşina care-i ducea fa heliport pe pilot, pe Burt Me Adam, Simon Levine şi Malko. Nu vorbea nimeni. Ei se culcaseră cu toţii, foarte devreme, dar Malko nu putuse închide un ochi din cauza tensiunii nervoase.

  Noaptea, Vancouverul era aproape frumos cu covorul său de lumini strălucitoare. Elicopterul se ridică rapid şi viră spre sud. Acele luminoase ale Breitingului lui Malko indicau ora trei şi jumătate. Ei erau singuri pe cer. Simon Levine, instalat în faţă lângă pilot şi Malko, lângă tehnicianul camerei termice şi al echipamentului. Camera, ea însăşi se afla în exterior, fixată sub rotor. Ea avea un obiectiv enorm de aproape cincizeci de centimetri diametru. Toată lumea era dotată cu căşti radio pentru a comunica mai uşor. Burt Me Adam dădu un ordin pilotului care se imobiliză în zbor staţionar la o distanţă de circa 4 kilometri de 57-e Avenue West.

  Timp de vreo zece minute nu se mai auzi decât vuietul produs de rotor. Burt Me Adam îşi regia aparatele de control şi identifica obiectivul. În sfârşit ei le comunică în căşti:

  — Gata! Ăsta e cadrul casei.

  — Camera străpunge pereţii? se interesă Malko mirat.

  — Categoric! Este întocmai ca ghidajul infraroşu al unei rachete care se îndreaptă automat spre o sursă de căldură. Aici, detecţia este infinit mai sensibilă.

  Timp de câteva minute se lăsa linişte. Toată lumea îşi reţinea răsuflarea, după care Burt Me Adam anunţă:

  — Mi se pare că această casă este încălzită.

  El îi arătă lui Malko două raze albe verticale care se detaşau pe imaginea mai întunecoasă.

  — Acestea sunt conductele de încălzire…

  Acesta era primul semn bun – nu se încălzeşte o casă nelocuită, decât în plină iarnă.

  Într-o linişte apăsătoare tehnicianul îşi continuă reglajele, plimbând obiectivul stabilizat de un giroscop prin toată casa. Chiar dacă elicopterul se mişca puţin, camera rămânea strict imobilă, dând o imagine curată. Malko zări pe ecran ceea ce îi păru ca o fantomă, o imagine albicioasă în lungime.

  — Ce-i asta? întrebă el.

  — O persoană care se află la etajul întâi. Îi răspunse Burt Me Adam cu o voce calmă.

  — Sunteţi sigur?

  — Sigur. De altfel, acum fotografiem.

  Obiectivul se plimba prin toată casa. Malko, aplecat asupra ecranului, distinse două noi „fantome”.

  — Aceştia sunt tot oameni? întrebă el.

  — Da, răspunse Burt Me Adam. Ei se găsesc la parter.

  Era ceva incredibil. La mai mulţi kilometri distanţă, se puteau repera nişte fiinţe umane, noaptea, într-o casă închisă. Burt Me Adam îşi continuă explorarea timp de încă câteva minute, fotografiind din toate poziţiile, după care anunţă pilotul:

  — Eu mi-am terminat treaba. În afara celor trei persoane, nu mai e nimeni înăuntru.

  Elicopterul se înclină spre dreapta şi plecă în direcţia nord. Malko spuse îndreptându-se spre Simon Levine:

  — Trei persoane, acestea pot fi Li Sha-Tin, „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky”…

  — Dacă este aşa, spuse triumfător americanul, atunci avem jackpotul.

  Un sfert de oră mai târziu, ei aterizau pe heliportul pustiu. Simon Levine spuse în momentul în care se urcau în maşină: întâlnire mâine la ora nouă la consulat pentru comentarea fotografiilor…

  Malko nu puse întrebarea care-i stătea pe buze: în faza următoare care va fi viitorul obiectiv? Dacă Li Sha-Tin era localizat, ce puteau să facă ei?

  Li Sha-Tin nu putea dormi din cauza fricii. Bineînţeles, el nu auzise elicopterul dar ce-l neliniştea era faptul că nu avea nici o veste din China. Stătuse ore întregi la telefon şi pusese la punct un sistem complicat, care dacă funcţiona corect, i-ar fi permis să recupereze la Vancouver preţioasele safe filme. Din păcate, el nu va putea afla decât la primirea lor dacă sistemul fusese viabil.

  În aşteptare el stătea ca pe ghimpi. Pe moment, poziţia lui era mai degrabă confortabilă. Această casă aparţinea unei prietene a lui care locuia în Hong Kong. Ea fusese cea care-i făcuse legătura cu Betty Tun, care era însărcinată cu întreţinerea lui. Atunci când fu lă ananghie, el se gândise imediat la această ascunzătoare ideală. Betty Tun acceptase imediat. Cunoscând bine firea omului, Li Sha-Tin propusese cu generozitate cinci sute de dolari „chirie” pe zi. Aceşti bani urmau să intre desigur, în buzunarul lui „Betty the loan shark”, care-şi merita cu prisosinţă numele. Siguranţa însă nu are preţ, cu atât mai mult cu cât chinezoaica asigura toată logistica.

  Mai întâi ea fusese aceea care-i recuperase pe „Black Ghost” Ming şi pe „Stupid Ricky” la ieşirea lor din închisoare. Fără ei, Li Sha-Tin s-ar fi simţit oarecum dezbrăcat… Apoi, ea îi asigura aprovizionarea şi legătura cu exteriorul. În casă nu exista telefon şi Li Sha-Tin nu voia să-şi utilizeze mobilul deoarece risca să fie reperat…

  Betty Tun îi spusese, cu ocazia ultimei sale vizite, despre maşina care o urmărise la ieşirea din Delta Hospital. Li Sha-Tin fu convins imediat că era vorba de oamenii de la CIA. Canadienii nu s-ar fi lăsat trataţi astfel, iar pe moment, el nu dorea să cadă în labele americanilor. Raţionamentul lui era simplu: să poată să rămână în Canada după încheierea unui acord cu cei de la Goangbu. Pentru asta, avea însă nevoie de preţioasele lui filme.

  Pentru orice eventualitate, ei o întrebase pe Betty dacă, în caz de nevoie, nu l-ar putea adăposti sub un nume fals la Delta Hospital.

  Enervat, el coborî în bucătărie pentru ca să-şi ia un ceai rece care exista în permanenţă în refrigerator. Imediat, „Black Ghost” Ming îşi făcu apariţia. El avea în mod cert o ureche fină, ceea ce îl linişti pe Li Sha-Tin. Cei doi bodyguarzi păreau să accepte încarcerarea lor de bunăvoie, dar pentru cât timp?

  Oricum, ei. Nu putea sa rămână o veşnicie ascuns pe 57-e Avenue West.

  Fotografiile făcute cu camera termică, comentate de Burt Me Adam, treceau de o jumătate de oră din mână în mână. El nu avea nici un dubiu. Casa nelocuită era ocupată în noaptea precedentă de trei persoane. Ar fi trebuit să fie o coincidenţă extraordinară ca să nu fie vorba de Li Sha-Tin şi cei doi paznici ai săi. Dar, Malko nu mai credea de mult timp în coincidenţe.

  El întrerupse liniştea care domnea de câteva secunde în biroul consulatului întrebând:

  — Presupunând că suntem siguri că e vorba de Li Sha-Tin, ce facem?

  După o clipă, el realiză că Simon Levine se agita nervos pe scaunul său, ca şi când era grăbit să comunice o revelaţie importantă. Acesta profită de ocazie.

  — Nu este mult, spuse el, de când am avut o convorbire pe linia noastră codificată cu „Buzzy” Krongard. El e categoric. Noi trebuie să fim cei care punem mâna pe Li Sha-Tin. Nu vom mai întâlni un moment atât de favorabil. Nici cei de la Goangbu, nici canadienii nu ştiu unde se găseşte şi el nu are decât doi bodyguarzi.

  — Şi cum credeţi dumneavoastră că ar trebui procedat? întrebă Malko politicos, văzând că problemele se pun cu mare rapiditate.

  Pentru a se stăpâni. Simon Levine răsucea între degete bricheta sa Zippo întocmai ca un prestidigitator. El îi adresă un surâs ipocrit lui Malko.

  — Treaba asta nu trebuie să fie prea dificilă, comentă el. Este vorba de o operaţiune clasică de comando.

  — Cum să pătrunzi într-o asemenea casă? întrebă Malko.

  — Mai întâi, deschizând cu un şperaclu poarta exterioară, spuse liniştit americanul şi pe urmă aruncând în aer uşa de la intrare cu o mică încărcătură explozivă.

  — Şi după aceea?

  Malko simţea că i se face părul măciucă. Era clar că Simon Levine nu avea nici o experienţă practică în acest gen de operaţiuni.

  — Şi pe urmă, noi îl capturăm pe Li Sha-Tin.

  — Dar bodyguarzii săi?

  — Îi vom neutraliza cu grenade orbitoare şi bineînţeles, noi vom fi înarmaţi.

  — Care „noi”? întrebă Malko.

  — Jesus şi Manuel Garcia. Jesus mi-a spus că altădată în Honduras el a executat misiuni similare.

  — Noi suntem în Canada, nu în Honduras, remarcă Malko. Să presupunem însă că ne pomenim cu Li Sha-Tin în braţe. Cum procedăm?

  Simon Levine nu se tulbură.

  — Dumneavoastră îl veţi aduce la heliport unde eu vă voi aştepta cu un elicopter. Zece minute mai târziu, Li Sha-Tin va fi în spaţiul aerian american. Este exact ceea ce noi am prevăzut, dacă vă mai amintiţi, atunci când îl aşteptam la ieşirea din închisoare. Este vorba tot de un „back-up”. Dumneavoastră îl duceţi în maşină la frontieră. Pe teritoriul canadian nu există nici un control pentru a ieşi din ţară şi de partea cealaltă vom fi aşteptaţi. Noaptea nu există circulaţie, astfel că dumneavoastră veţi ajunge acolo în mai puţin de treizeci de minute. Eu totuşi, prefer elicopterul.

  El tăcu. Lui Malko nu-i venea să-şi creadă urechilor.

  — DDO este cel care a conceput acest plan?

  — Nu, răspunse Simon Levine. Eu i l-am comunicat domnului „Buzzy” Krongard, care l-a aprobat cu entuziasm. Deja, materialul este pe drum. El a insistat ca toţi participanţii la operaţiune să poarte veste antiglonţ pentru a diminua riscurile…

  — Este foarte drăguţ din partea sa, persiflă Malko. Apropo, care sunt rolurile dumneavoastră şi al meu în această schemă delirantă?

  Simon Levine răsuci nervos bricheta între degete, amuzându-se şi făcând să pocnească capacul.

  — Eu voi fi la heliport, gata de plecare. Dumneavoastră conduceţi Land Cruiserul dar nu intraţi în casă. Doar Jesus şi Manuel vor duce la îndeplinire măsurile „active”.

  — Şi dacă „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky” rezistă?

  — Jesus garantează că ei nu vor avea timp. Grenadele orbitoare îi vor neutraliza fără să le facă rău în timp ce ei îl vor lua pe Li Sha-Tin.

  — Şi dacă acesta din urmă se apără?

  Simon Levine rămase tăcut câteva clipe, apoi înlătură obiecţiunea cu o frază categorică:

  — Jesus şi Manuel nu-şi vor asuma nici un risc.

  Categoric, el avea răspunsuri la toate. Malko îl privi drept în ochi. El îşi riscase adesea viaţa pentru CIA şi asta făcea parte din regulile jocului, dar aici, era vorba de cu totul altceva.

  — Din informaţiile pe care le deţineţi kidnappingul cu violenţă cum este pedepsit în Canada? Cu douăzeci sau cu treizeci de ani?

  — Este vorba de o afacere politică, pledă americanul. Când canadienii îşi vor da seama ce s-a întâmplat, noi vom fi deja în siguranţă. Oricum, dumneavoastră nu riscaţi nimic pentru că aşteptaţi afară la volanul maşinii. Jesus şi Manuel sunt nişte profesionişti şi vă amintesc că planul a fost aprobat de domnul Krongard.

  Lui Malko îi veni poftă să-i înşire toate planurile geniale „aprobate” de statele majore care se terminaseră cu un eşec.

  — De acord, spuse el. Vă previn însă. Că la cea mai mică defecţiune, eu mă car, cu sau fără Li Sha-Tin.

  El nu avea poftă să se trezească într-un penitenciar canadian, departe de castelul său din Liezen şi de Alexandra.

  Uşurarea lui Simon Levine fu palpabilă.

  — Bravo! spuse el. Nu mă aşteptam la mai puţin din partea dumneavoastră.

  — Şi când consideraţi că se va putea opera?

  — În noaptea următoare. Materialul trebuie să sosească aici de la Seattle în jurul orei cinci. Nu ştim cât va mai sta Li Sha-Tin în casa aceea, aşa că trebuie acţionat repede.

  Văzând proasta dispoziţie a lui Malko, americanul îi adresă un surâs călduros.

  — Veniţi! Vom sărbători asta cu şampanie împreună cu Isis.

  — Brian vă aşteaptă la doctorul său la ora două, anunţă Isis, vizibil dezolată că nu a fost invitată la acest rendez-vous.

  Simon Levine păli.

  — Măcar de n-ar fi vreo problemă…

  Abia mâncă şi-şi muie doar buzele în şampanie. Malko. Spunându-şi că nu trebuie niciodată să refuzi lucrurile bune, comandase o sticlă de Taittinger Blanc de Blanes 1995 pe care o împărţi cu Isis. Era ţigareta acelui condamnat la moarte.

  Imediat ce termină ultima înghiţitură, el şi Simon Levine plecară spre 750 West Broadway. Americanul, îngândurat, nu scoase nici o vorbă tot drumul. Când ajunseră la cabinetul medical, Brian Murray era deja acolo cu panamaua sa mare şi surâsul lui angelic.

  — Am ţinut să vă văd, pentru că, spuse el în introducere, am confirmarea că Li Sha-Tin se află în continuare la Vancouver. Acum două zile, el a vizitat un bordel din Richards Street, împreună cu gardienii lui. Din păcate, canadienii au aflat prea târziu şi nu ştiu cu exactitate unde se ascunde. Vancouverul este foarte întins.

  Malko schimbă o privire cu Simon Levine. Acesta din urmă, abia se stăpâni să nu-i spună că descoperiseră ascunzătoarea lui Li Sha-Tin.

  — Foarte interesant, spuse el cu o voce indiferentă, dar insuficient. Vă mulţumesc totuşi. Nu vom uita niciodată ce aţi făcut pentru noi.

  — Nu mi-am făcut decât datoria, spuse ex-poliţistul canadian. Nu-mi place nedreptatea, mai ales că eu însumi am fost nedreptăţit.

  Simon Levine îşi privi ceasul ostentativ.

  — Trebuie să plecăm. Avem multe de făcut până diseară…

  Era într-o stare atât de euforică, încât puţin lipsi să nu-l sărute pe gură pe Brian Murray. Atunci când se urcară în maşină, Malko se rugă în sinea lui ca „materialul” să nu fi sosit.

  Nu-i plăcea întorsătura pe care o luau lucrurile.

  Pe 57-e Avenue West, în afara ţipetelor câtorva păsări de noapte, nu se auzea nici un zgomot şi nici lumină nu era. Malko, la volanul Land Cruiserului urmărise „comandoul” format din Jesus şi Manuel care se deplasa într-o Toyota, parcată de acum în faţa casei de la nr. 1238. Malko se dusese să parcheze cincizeci de metri mai departe cu farurile stinse. Simon Levine se plimba nerăbdător la heliport, după ce reţinuse un elicopter cu o autorizaţie de zbor de noapte, pretextând o filmare. Planul de zbor indica direcţia de zbor spre Vancouver Island. În realitate ei urmau să se îndrepte direct spre spaţiul aerian american cu Malko, Isis şi Li Sha-Tin. Simon Levine nu voia s-o lase în urmă pe logodnica sa.

  Materialul ajunsese cu bine la ora cinci, inclusiv un puternic somnifer care trebuia administrat lui Li Sha-Tin dacă nu se arăta cooperant. I se putea face o injecţie chiar şi prin haine. Jesus. Şi Manuel nu trebuiau să încerce să părăsească Canada pentru un moment.

  Malko coborî geamul ascultând liniştea nopţii. Deodată, el auzi un pocnet de metal care îi păru asurzitor. Jesus reuşise să deschidă poarta grilajului, trezind cartierul întreg. El se uită la acele luminoase ale Breitlingului său. Operaţiunea începuse la ora două fix. La ora două şi trei minute, o explozie surdă tulbură liniştea. Jesus aruncase în aer uşa de la intrare. Venise rândul grenadelor orbitoare.

  Nu se văzură lumini orbitoare, ci o scurtă rafală de pistol-mitralieră care-ţi trimise un jet de adrenalină în artere. Ieşiseră deja din scenariu. Pentru orice eventualitate, el îşi puse Browningul pe genunchi. Se auziră două noi rafale scurte după care un foc de revolver. Trăgeau cel puţin trei arme. El simţi crescându-i pulsul, împuşcăturile urmau să trezească tot cartierul.

  Uitând de orice prudenţă, el coborî din maşină şi plecă fugind spre vilă. Grilajul era deschis. Se auziră alte focuri de armă. Cu Browningul în mână, el pătrunse în grădină, atunci când ieşi din casă o siluetă îndoită de mijloc. Manuel Garcia se ţinea de burtă, clătinându-se ca un om beat. Malko îl prinse de braţ…

  — Ce se petrece?

  — Explozivul n-a deschis uşa care era blindată, bâlbâi rănitul. A trebuit să tragem o rafală, care i-a trezit pe cei din interior. Ei au tras. La dracu, eu o să mor…

  — Şi Li Sha-Tin?

  — El este sus, încuiat în camera sa şi nu mai avem exploziv. Duceţi-mă vă rog la maşină.

  Malko îl susţinu până la Toyota parcată la câţiva metri mai departe şi-l instală pe bancheta din spate. Manuel Garcia gemea de durere cu mâinile crispate pe abdomen.

  Malko se reîntoarse la vilă şi trecu de grilaj cu pistoletul în mâini. Aventura asta se transformase într-o nebunie, care trebuia să înceteze cu orice preţ. El pătrunse în casă. Un corp era întins pe culoar. Era al chinezului care se numea „Stupid Ricky”, rănit la faţă de mai multe gloanţe.

  Undeva se auzi un foc de armă. Acesta trebuia să fie „Black Ghost” Ming. Malko se năpusti pe scară, aproape ciocnindu-se cu o masă umană care cobora în fugă. Era Li Sha-Tin în ţinută de sport, cu ochii ieşiţi din orbite, cu o seringă înfiptă în braţ şi Jesus Domingo cu arma sa Skorpio în mâna dreaptă. El îl recunoscu pe Malko tocmai la timp şi înjură:

  — Nenorocitul! Se încuiase bulangiul ăsta. Era la telefon când am reuşit să stric broasca. Măcar de n-ar fi reuşit să-i cheme pe copoi.

  — Să ne cărăm, spuse Malko posomorât.

  În momentul în care ajungeau la uşă, un proiectil făcu ţăndări geamul, chiar în faţa lor. „Black Ghost” Ming, ascuns în bucătărie, ţinea sub focul armei sale intrarea împiedicându-i să iasă. Asta punea capac la toate.

  Deodată Li Sha-Tin se făcu mai greu. Malko înţelese că acesta îşi pierduse cunoştinţa. Era efectul somniferului. Asta mai lipsea! Ei se adăpostiră după ultimile trepte ale scării, afară din raza tirului lui „Black Ghost” Ming. Malko nu-i mai simţea pulsul. Dacă nu reuşeau să iasă, poliţia urma să pună mâna pe ei fără nici o problemă.

  — Unde-i nenorocitul de Manuel? întrebă Jesus…

  — E rănit, spuse Malko. Nu ne poate ajuta. Eu voi încerca să-l car pe Li Sha-Tin. Aşezaţi-l pe umărul meu şi deschideţi focul îndată ce pornesc.

  Jesus reuşi de bine de rău să-l fixeze pe chinez în spatele lui Malko. Acesta părea un măgar mort. Malko îşi încordă toţi muşchii.

  — Gata!

  Jesus înainta atât cât se putea şi începu să tragă. Malko aşteptă sfârşitul primei rafale şi începu să fugă traversând holul ca o ghiulea, antrenată de greutatea lui Li Sha-Tin. În spatele său Jesus îşi goli încărcătorul. El îl prinse din urmă pe Malko în grădină acoperindu-i fuga cu mici rafale. La fiecare secundă, Malko se aştepta, să audă sirenele maşinilor poliţiei. În fine, ei ajunseră în stradă.

  Chiar în acel moment un vehicul frâna în faţa casei de la numărul 1238 într-un scrâşnet de pneuri. Era Honda CRV neagră a lui Betty Tun.

  Chinezoaica se năpusti cu o puşcă de asalt Armalite în mână. Jenat de Li Sha-Tin, Malko nu avu timpul necesar să reacţioneze. Ca într-un coşmar, el o văzu pe Betty Tun fixându-şi arma la umăr şi ochindu-l în plin piept. Explozia se confundă cu o durere violentă pe care o simţi la nivelul inimii, atunci când fu izbit de proiectil.

  Instantaneu, el îşi pierdu cunoştinţa şi totul se cufundă în întuneric.

  Capitolul XII.

  Jesus Domingo ieşi pe poarta casei de la nr. 1238 şi văzu prăbuşindu-se pe şosea masa formată din Malko şi Li Sha-Tin. El nu mai stătu prea mult pe gânduri şi trase asupra lui Betty Tun o rafală cu Skorpio-ul său, înainte ca ea să aibă timp să-şi îndrepte Armalita contra lui. Cu mai multe proiectile în torace şi în abdomen, chinezoaica se prăbuşi lăsând să-i cadă arma într-un zgomot de metal pe asfalt, moartă înainte ca să fi atins solul.

  Liniştea se lăsă în jurul hondurianului. Îi mai stăruia ţiuitul în urechi. Uitând de „Black Ghost” Ming, tupilat încă în vilă, ei se precipită spre Malko şi îl scutură.

  — Madre de Dios! Hey, Malko?

  Nici o reacţie. El îi desfăcu haina şi scoase un strigăt de bucurie, descoperind o vestă antiglonţ Kevlar. El o pipăi pe deasupra şi imediat simţi un obstacol. Era glonţul Armalitei înfipt în ţesătura deasă. Jesus descheie vesta, smulse cămaşa roşie şi îi dezveli pieptul lui Malko, dând de o enormă arsură roşie. Energia cinetică a glonţului se transformase în căldură. Hondurianul începu să-l scuture ca pe un prun.

  — Malko! Malko! Todo esta bien!

  Din cauza emoţiei, el uitase să vorbească englezeşte. Malko întredeschise ochii şi gemu, trecându-şi mâna peste pieptul care-l durea, zăpăcit, dar conştient. Leşinul său nu durase decât câteva secunde. Jesus privi în jurul lui. Era un miracol că poliţia nu era încă acolo. Cum să facă el ca să se descurce singur cu doi invalizi în cârcă?

  Malko avea impresia că pieptul îi este strâns într-o menghină, îi trebuiră câteva secunde ca să realizeze că e viu. Şocul proiectilului Armalitei fusese teribil, chiar purtând vesta Kevlar şi-l aruncase la pământ, ca o foarte puternică lovitură de pumn. Dar fără vestă, proiectilul i-ar fi pătruns în inimă. Simţea o arsură teribilă în piept. El auzea vag exclamaţiile lui Jesus aplecat peste el, dar nu reuşea să se mişte.

  În sfârşii, cu un efort nemaipomenit, el reuşi să se ridice în fund şi privi în jurul său, zărind cadavrul lui Betty Tun alături. Fu cuprins de un tremur convulsiv, reacţia organismului său la şocul terifiant al impactului.

  Conştientiză imediat pericolul şi-şi adună ceea ce mai rămăsese din forţele lui. Văzându-i privirea mai calmă, hondurianul îl sprijini de sub axile şi-l ajută să se ridice. El abia se ţinea pe picioare.

  — Vamos! Vamos! repetă Jesus. Se puede căminar? 24

  — E în regulă, spuse Malko.

  Capul i se învârtea şi avea impresia că i se trecuse un fier de călcat încins pe piept. El zări Land Cruiserul la câţiva paşi şi i se păru o distanţă de ani lumină.

  — Să mergem la maşină, spuse Jesus.

  Cu arma sa Skorpio pe umăr, el se aplecă şi reuşi să-l ridice pe Li Sha-Tin şi să-l arunce peste umărul său. În ciuda greutăţii pe care o căra, el ajunse primul la maşină şi se debarasa de chinezul cu siringa înfiptă în continuare în braţ, aruncându-l în spate. Malko se apropia clătinându-se. El se lăsă fără forţă să cadă pe scaunul pasagerului. Jesus, aflat deja la volan, fără să privească în spate, demară în trombă şi timp de un sfert de oră conduse nebuneşte prin străzile liniştite ale acestui cartier rezidenţial, până când ajunse în dreptul unei staţii-service închise şi opri acolo.

  El opri motorul, stinse farurile şi rămase câteva clipe cu mâinile sprijinite de volan, pentru ca ele să se oprească din tremurat. Pe urmă, scoase o ţigară dintr-un pachet şi o aprinse cu bricheta Zippo de care nu se despărţea niciodată de când plecase din Honduras. Ea purta emblema batalionului 316, fapt pentru care ar fi fost tăiat în bucăţele dacă ar fi fost prins în ţara lui.

  El aruncă o privire în spate. Li Sha-Tin era în continuare inconştient. El îşi dădu seama că un telefon mobil sună în maşină. Era cel al lui Malko care părea să nu-l audă. Jesus îşi făcu maşinal semnul crucii întrebându-se cum de putuseră ieşi de-acolo şi deodată îşi dădu seama că-l uitaseră pe Manuel Garcia.

  Primul său reflex fu acela de a se întoarce în 57-e Avenue, apoi realiză că ar fi fost o nebunie. Poliţia în mod obligatoriu avea să se ducă acolo şi îşi va asumă grija lui Manuel. Cu ochii închişi şi inima bătând mai-mai să-i iasă din piept, el încercă să-şi regăsească calmul, fără să mai audă telefonul mobil al lui Malko care suna fără încetare.

  Malko deschise ochii şi se întrebă unde este. După ce se târâse până la maşină, el îşi pierduse din nou cunoştinţa. Puţin câte puţin, îşi recăpătă memoria reînnodând firul faptelor. Niciodată nu fusese atât de aproape de moarte. El se întoarse şi văzu faţa crispată a lui Jesus care îi spunea ceva. Cuvintelor le trebuiră ceva timp până să-i ajungă la creier.

  — Mobilul dumneavoastră! Mobilul dumneavoastră!

  El se căută în buzunar şi-şi deschise mobilul. Vocea isterică a lui Simon Levine îi vibră în timpan.

  — Damn it! De un sfert de oră vă chem!

  Automat, Malko îşi coborî ochii pe acele luminoase supradimensionate ale Breitlingului Crosswind. Era ora două patruzeci şi cinci. Trei sferturi de oră se scurseseră de la începutul asaltului care n-ar fi trebuit să dureze decât cinci minute, iar Simon Levine continua să-i urle în ureche. El reuşi să articuleze câteva cuvinte.

  — Lucrurile au luat o întorsătură proastă. Manuel Garcia este grav rănit, mie mi-au tras un glonţ în piept şi fără Kevlar aş fi fost mort. Chinezoaica a intervenit cu o puşcă de asalt.

  — Şi Li Sha-Tin?

  Malko se uită în spate şi-l zări pe chinezul înghesuit pe banca din spate.

  — Este aici, doarme.

  Simon Levine emise un fel de zgomot răguşit care putea fi luat drept strigăt de bucurie şi întrebă:

  — Unde sunteţi?

  Malko se întoarse spre Jesus.

  — Unde suntem?

  — Nu-mi dau seama, spuse hondurianul. Undeva în Vancouver, într-o staţie-service închisă.

  — O. K! O. K.! spuse americanul. Încercaţi să ajungeţi la Granville Road şi îndreptaţi-vă spre sud. Poliţia este la heliport şi interzic toate decolările. Noi folosim un al doilea plan. Înţelegeţi? Alternativa de schimb.

  — Da, aprobă Malko, fără să înţeleagă într-adevăr ceva.

  Creierul lui se repunea în funcţie foarte greu. El îi transmise lui Jesus instrucţiunile lui Simon Levine, după care, provizoriu, nu mai manifestă nici o preocupare pentru situaţie.

  După vreo douăzeci de minute, maşina lor rula pe autostrada 99, o autostradă pustie, în direcţia sud. Aceasta traversa păduri şi câmpii. Malko îşi revenise din ameţeală, iar în spate, Li Sha-Tin, vizibil aflat încă sub efectul narcoticului se aşezase în şezut şi contempla şoseaua, neştiind ce căuta acolo. Mobilul lui Malko sună din nou.

  — Unde sunteţi? întrebă Simon Levine.

  — Tocmai am trecut de intersecţia cu Sunside Road, îi comunică Malko.

  Şoseaua 99 ducea spre sud, spre frontiera cu Statele Unite la White Rock.

  — Perfect, aprobă americanul Eu mă aflu chiar în spatele dumneavoastră şi când veţi zări o staţie-service, vă opriţi şi mă anunţaţi.

  Jesus mai rulă încă trei kilometri înainte să zărească o firmă luminoasă Sunoco. Staţia era închisă. El opri şi Malko îl chemă pe Simon Levine. Americanul, la volanul unui Ford anonim de închiriat, sosi cinci minute mai târziu. El sări din maşina sa şi se precipită spre Malko.

  — Bravo! Well done! Dumneavoastră veniţi în maşina mea cu Li Sha-Tin iar Jesus se întoarce cu asta la Vancouver. Este mai sigur.

  Zărindu-l pe Li Sha-Tin în spatele Land Cruiser-ului, Simon Levine îi adresă câteva cuvinte în chineză. Celălalt îl privi fără să răspundă. Ori cantoneza lui era foarte stricată, ori Li Sha-Tin era încă ameţit.

  Transportarea lui în Ford nu pusese probleme. Malko descoperi fără surprindere prezenţa lui Isis pe scaunul din faţă. El se instală în spate împreună cu Li Sha-Tin mereu groggy, lăsând în Land Cruiser vesta sa antiglonţ, o amintire totuşi interesantă, dar păstrând totuşi Browningul, a cărui provenienţă poliţia canadiană n-ar fi putut-o stabili. Câteva clipe mai târziu, cele două vehicule se despărţiră. Jesus, la volanul Land Cruiserului traversă terenul viran care despărţea cele două sensuri ale autostrăzii întorcându-se spre Vancouver, în timp ce Simon Levine continua să meargă spre frontieră, până la care mai aveau de parcurs vreo douăzeci de kilometri. Americanul încercă din nou să angajeze un dialog cu Li Sha-Tin explicându-i în chineza sa stricată că el reprezenta guvernul american şi dorea să-i ofere azil politic, fără să obţină alt răspuns decât o privire ceţoasă, ceea ce, într-un fel era poate mai bine.

  Malko se întorcea fără încetare, scrutând autostrada pustie. La ora aceea, poliţia canadiană, în mod sigur ajunsese în vilă, găsind cadavrele lui „Stupid Ricky”, Betty Tun şi pe Manuel Garcia, rănit sau mort. Intervenţia canadienilor la heliport, era dovada că ei erau la curent cu operaţiunea, dar probabil că nu ştiau încă totul, fapt care explica neintervenţia lor pe 57-e Avenue West. În prezent, ei fuseseră în mod sigur alertaţi de vecini.

  Dacă Manuel Garcia scăpa cu viaţă, ei urmau să afle foarte repede totul.

  Oricum, prezenţa cadavrului lui „Stupid Ricky”, le permitea să facă legătura cu Li Sha-Tin, chiar dacă „Black Ghost” Ming a putut să dispară.

  Dispariţia lui Li Sha-Tin îi putea duce cu gândul la frontiera cu Statele Unite. Este un miracol faptul că poliţia n-a interceptat încă Cruiser-ul.

  Gândindu-se probabil la aceiaşi lucru, Simon Levine se cală pe frecvenţele poliţiei. Nimic neliniştitor. El se întoarse spre Malko.

  — Cred că-i în regulă!

  Isis se întoarse la rândul său cu o expresie neobişnuită pe chip. Ai fi spus că este o mică fată surprinsă în timp ce se pregătea să fure o prăjitură.

  — V-a fost frică tare? întrebă ea. Simon mi-a spus că aţi fost rănit.

  — Foarte! spuse Malko subtil-ironic. Nici nu mă gândeam că voi mai scăpa.

  Pieptul îl mai ardea în locul în care vesta Kevlar se încălzise. El avea un mare hematom pe piept şi se simţea încă ciudat, revăzând calmul cu care Betty Tun îl ochise. Era o adevărată profesionistă, nu o amatoare. Ea de asemenea, eră moartă. La volan, Simon acceleră.

  — În zece minute vom fi la frontieră, anunţă el. Acolo suntem aşteptaţi de un elicopter. Ne vom putea culca la Seattle.

  Era deja trecut de ora trei dimineaţa…

  — De ce a blocat poliţia heliportul? întrebă Malko.

  Americanul se întunecă la faţă.

  — Nu ştiu. Mai întâi au chemat turnul de control pentru a bloca decolările, după care au sosit două maşini ale poliţiei. Eu m-am întâlnit cu ele.

  — Deci ei ştiau, spuse Malko cu o voce indiferentă.

  — Nu pot să nu mă gândesc la asta, spuse americanul, cu încordare. N-am făcut nici un apropo ia telefon, n-am vorbit cu nimeni despre asta.

  — Cu nimeni? insistă Malko.

  O idee începea să încolţească în mintea lui Malko.

  Simon Levine nu avu timp să răspundă. O voce piţigăiată întretăiată de suspine, vorbi de lângă el:

  — Eu i-am vorbit despre asta lui Brian!

  Malko se aplecă. Isis avea faţa inundată în lacrimi şi bărbia îi tremura. Ea părea un copil prins cu minciuna. Simon Levine se întoarse spre Malko, aproape la fel de încurcat ca şi Isis.

  — Eu îi spusesem despre asta lui Isis, mărturisi el. Eram atât de mândru să închei cu brio această operaţiune…

  Malko nu răspunse. La ce bun? Confidenţele făcute în pat provocaseră mai multe catastrofe decât arma nucleară, iar aici era vorba de două perne. El se uita la obrazul lui Isis şi privirea i se opri în oglinda retrovizoare simţind că pulsul îi creşte vertiginos. Erau urmăriţi de o maşină, cu girofar pe acoperiş şi el recunoscu un echipaj al Highway Patrol canadiene. Explicaţiile deveneau inutile.

  — Poliţia este în spatele nostru, spuse el calm.

  Simon Levine sări literalmente până-n plafonul maşinii. El reduse viteza şi Malko îi văzu privirea îngrozită, reflectată în oglindă în timp ce înjura cu jumătate gură:

  — God damn it! Ce mai e şi asta?

  Timp de câteva minute, el observă maşina poliţiei care-i urma la vreo sută de metri, fără să încerce să-i prindă, fapt care-l linişti.

  — Nu-i nimic! Doar o banală patrulă de poliţie în misiune de rutină. Altfel ne-ar fi oprit.

  Malko se uită cu coada ochiului la Li Sha-Tin. Chinezul moţăia în continuare. Somniferul CIA era de bună calitate. El se întoarse încă odată. Maşina poliţiei era tot acolo.

  — Suntem departe de frontieră?

  — Doar la zece minute, spuse americanul.

  Se lăsă din nou liniştea. Drumul continua drept, într-un peisaj dezolant. Lui Malko îi venea greu să se destindă. Ei erau pe punctul de a răpi un cetăţean chinez pentru a-l duce dincolo de frontieră. Chiar şi în Canada, fapta asta constituia un delict. Ei ajunseră pe vârful unui povârniş. În partea cealaltă, era un fel de vâlcea şi autostrada se despărţea în două, de-o parte şi de cealaltă a unui teren viran cu iarbă şi plantat cu arbori, peste care exista un mare arc alb – Peace Arch, surmontat de un imens drapel american. În adâncul vâlcelei era postul de frontieră american.

  Simon Levine o luă spre partea dreaptă, cea rezervată celor care locuiau pe frontieră şi erau purtători de permis.

  — Am ajuns, spuse el. Pe partea canadiană nu este nici un control. După aceea urmează postul nostru de imigrare.

  — Maşina de poliţie este tot acolo, spuse Malko şi chiar s-a mai apropiat… Ei merg tot în Statele Unite?

  Simon Levine nu avu timp să răspundă, prea ocupat să pună frână. Cele trei benzi ale autostrăzii erau blocate de maşini ale poliţiei canadiene dispuse în şicană şi cu girofarurile mergând, cu un gard mobil în mijloc. În acelaşi moment, maşina care-i urmărea puse în funcţie girofarul şi declanşa sirena. Mako simţi că i se urcă stomacul în gât. Era clar că intraseră într-o capcană bine organizată. Simon Levine părea să ezite în privinţa comportării ce trebuia adoptată. Malko se aplecă în spatele său.

  — Simon, fără fiţe! Vă opriţi!

  Alb la faţă, americanul bâlbâi ceva, dar ascultă. La o sută de metri în faţa lor, se distingeau funcţionarii de la serviciul american de imigrare, pământul tuturor făgăduinţelor… inaccesibil. De cum opriră, mai mulţi ofiţeri canadieni înconjurară maşina. Simon Levine coborî geamul şi un mountie îl salută respectuos.

  — Controlul de la imigrări, sir. Prezentaţi vă rog actele!

  Americanul îi întinse paşaportul său şi cel al lui Isis. Poliţistul abia dacă le aruncă o privire. La rândul său, Malko le întinse paşaportul său austriac fără a declanşa mai mult interes. Poliţistul întinse atunci mâna spre Li Sha-Tin.

  — Dar acest gentleman?

  — El nu vorbeşte engleza, spuse Simon Levine. Ne-au cerut nişte prieteni să-l aducem cu noi.

  — El n-are acte?

  — Ba da, desigur.

  Ca prin minune, apăru un poliţist de origine asiatică şi-l interpelă pe Li Sha-Tin care răspunse cu nişte cuvinte de neînţeles. Malko nu mai ştia unde să se bage. Dialogul fu foarte scurt şi poliţistul concluziona:

  — Acest om nu este autorizat să părăsească Canada. Paşaportul i-a fost confiscat de către Immigration Office. Sunt obligat să-l arestez.

  Fără să mai fie rugat, Li Sha-Tin coborî din maşină. Abia ajuns pe şosea, i se puseră cătuşe. Ofiţerul îi salută politicos şi îi spuse lui Simon Levine:

  — Dumneavoastră vă puteţi continua călătoria, sunteţi în regulă. Buna dumneavoastră credinţă a fost înşelată. Have a good day.

  Fierbând de furie în tăcere, Simon Levine porni din nou şi se opri o sută de metri mai departe, pe teritoriul american. Lângă funcţionarii serviciului de imigrare americani stătea un mic grup de civili. Americanul coborî din Ford înjurând ca un birjar. Unul dintre civili se apropie de el şi întrebă:

  — Ce s-a întâmplat? Nu i-au dat voie să iasă?

  — Evident! urlă Simon Levine ieşindu-şi din fire. Ne-au dat plasă.

  Malko privi maşinile canadiene care plecau împreună cu Li Sha-Tin.

  — Ne aşteptau, spuse el. Cineva i-a prevenit. N-ar fi trebuit să plecăm imediat.

  — Şi ce să facem? lătra Simon Levine. Să mergem la Sutton Place cu un chinez drogat fără acte?

  Tăcută, Isis îşi ştergea discretă lacrimile.

  Simon Levine îşi aprinsese o ţigară şi se plimba ca un leu în cuşcă. Malko regândi toată operaţiunea din 57-e Avenue West, înţelegând de ce nu intervenise poliţia. Toată operaţiunea fusese supravegheată de la început şi politia canadiană ştiuse de unde să-l recupereze pa Li Sha-Tin, acolo la frontieră. Ei nici măcar nu-şi dăduseră osteneala să percheziţioneze vehiculul. Ei nu aveau nevoie de un incident. El se apropie de Simon Levine.

  — Liniştiţi-vă! S-ar fi putut termina mult mai prost.

  Americanul îi aruncă o privire furioasă.

  — A! Da?

  — Da, spuse simplu Malko. Deja, fără vesta antiglonţ, dumneavoastră aveaţi un mort în plus. Şi poliţia ar fi putut să apară în timpul kidnappingului iar o poliţie neprevenită… Imaginaţi-vă scena…

  Americanul se mai calmă puţin.

  — Ar fi deci Brian Murray cel care ne-a turnat?

  — Nu-l văd decât pe el în stare s-o facă, spuse Malko, deoarece Isis l-a pus la curent.

  Simon Levine era copleşit.

  — Dar pentru ce? El ne-a ajutat totdeauna.

  — Nu ştiu, mărturisi Malko. În afară de noi, el era singurul care ştia. Totul arată că, începând de ieri seară, poliţia canadiană ştia. Iar din momentul în care au blocat heliportul, ei se îndoiau că veţi încerca să ajungeţi la frontieră…

  Vizibil tulburat, americanul nu răspunse. Isis se apropie şi spuse în şoaptă:

  — Simon, te rog, iartă-mă.

  Ca şi cum asta ar fi declanşat în Simon Levine un resort, el se scutură:

  — Nu! Ajunge! Asta-i greşeala mea. N-ar fi trebuit să-ţi vorbesc niciodată despre asta, spuse el. Nu întoarcem la Vancouver.

  Nici Malko nu era prea entuziasmat.

  — În vilă au fost cel puţin doi morţi, remarcă el. Poate chiar trei, dacă „Black Ghost” Ming rămăsese acolo, fără a-l mai pune pe Manuel la socoteală. Nu vă e teamă să mergeţi să vă aruncaţi în gura lupului?

  Simon Levine dădu din cap.

  — Nu. Dacă voiau să ne facă necazuri, o făceau mai devreme. Asta nu-i o afacere criminală ordinară, sublinie el. Ei aveau nişte ordine. Tot ce voiau ei, era recuperarea lui Li Sha-Tin. Ei nu căutau războiul cu noi. S-au angajat probabil faţă de chinezi să-l împiedice să părăsească Canada.

  Nu le mai rămânea decât să treacă frontiera. Malko îşi spuse că în fond, el nu omorâse pe nimeni.

  Vancouver Sun îşi făcuse manşeta din incidentul petrecut în 57-e Avenue West, cu fotografiile corpului întins în mijlocul şoselei al lui Betty Tun, cu detalii privind trecutul infracţional al celor trei victime. Manuel Garcia, descoperit mort, era un emigrant clandestin, odinioară membru al escadronului morţii nr. 316 din Honduras… căutat pentru crime de război. Betty Tun şi „Stupid Ricky” erau criminali înrăiţi, amestecaţi în diverse traficuri. Poliţia bănuia că este vorba de o reglare de conturi. Nu se spunea nimic despre Li Sha-Tin sau despre „Black Ghost” Ming. Aparent, acesta fugise înainte să sosească poliţia. Casa de la numărul 1238 fusese percheziţionată fără rezultat. Poliţia se gândea că aceasta servea drept refugiu pentru criminalii căutaţi de poliţie, ceea ce nu era în întregime fals.

  Malko reîmpături jurnalul, fiind lămurit. Simon Levine, cu cearcăne sub ochi, părea exasperat.

  — Aveţi noutăţi despre Li Sha-Tin? întrebă Malko.

  — Niciuna! Încerc de azi dimineaţă să vorbesc cu Brian Murray, în zadar. Mi se spune că numărul său nu este repartizat.

  Malko îşi reţinu un surâs amar. Era ceva clasic în munca de spionaj. Când o operaţiune se termina, participanţii dispăreau fără urmă. Fără nici o explicaţie, totul se schimba: numere de telefon, adrese, obiceiuri. Ei nu-l vor mai revedea pe Brian Murray, ceea ce era încă o dovadă a trădării sale.

  — El este trădătorul, conchise Malko, pentru un motiv pe care nu-l vom afla vreodată.

  — Eu nu-l mai pot folosi nici pe Jesus. Încet, încet, trebuie să-l exfiltrez. Era inclus în operaţiune. Şi-a făcut treaba.

  — Prost, sublinie Malko. Este bine totuşi să fie de partea cealaltă a frontierei. Dacă ar fi prins de către poliţia canadiană, ei l-ar face să vorbească şi asta ar fi jenant.

  — Am să pun la punct exfiltrarea sa chiar azi, promise americanul.

  — Eu mă duc la biroul lui Sonny Chai, spuse Malko, să încerc să dau de urma lui Li Sha-Tin.

  Malko fu primit de o secretară graţioasă, cu un surâs încântător, la nr. 1200 pe West Pender.

  — Aţi venit să-l vedeţi pe domnul Chai? Tocmai a sosit.

  Cinci minute mai târziu, el intră în biroul avocatului chinez.

  — Dumneavoastră veniţi pentru problema lui Li Sha-Tin? întrebă acesta din urmă înainte ca Malko să fi deschis gura.

  Acesta recunoscu cu mirare:

  — Da, dar de unde ştiţi?

  — A apărut în această dimineaţă un comunicat al Ministerului Justiţiei cu privire la el, precizând că el s-a predat din nou şi că o audiere urmează să aibă loc mâine la ora unu, pentru a stabili soarta sa.

  — Vă veţi duce?

  — Bineînţeles, sunt apărătorul lui.

  — Este încarcerat?

  — Da, am să cer însă să fie autorizat să se întoarcă la apartamentul său din Burnaby.

  Malko îşi stăpâni un surâs descurajat. Se revenise în punctul de unde plecaseră: Li Sha-Tin sub controlul poliţiei canadiene şi cei de la Goangbu gata reînceapă vânătoarea.

  Capitolul XIII.

  Aşezat pe o banchetă în faţa avocatului său, domnul Sonny Chai, asistat de un translator sigur, vorbea cu voce joasă, pe un ton încordat.

  — Dumneavoastră trebuie să faceţi tot posibilul ca să-i obţineţi eliberarea, explică translatorul. Este foarte important.

  Sonny Chai făcu o mişcare din cap.

  — Treaba asta o să fie foarte grea. Canadienii spun că el a încercat să părăsească ţara clandestin. Lor le este teamă că nu se va prezenta la o nouă citaţie dacă va fi pus în libertate.

  Li Sha-Tin vorbi timp îndelungat, pe un ton categoric. El insista ca avocatul să facă imposibilul. El era pregătit să plătească o cauţiune, oricât de ridicată. Maestrul Sonny Chai promise că va merge să-l vadă imediat pe judecător şi Li Sha-Tin fu dus în celula sa, luând cu el plicul adus de avocatul său. Acesta se întreba ce putea conţine. Acest plic pe care un necunoscut îl depusese la biroul său şi care-i determina pe Li Sha-Tin să vrea să iasă din închisoare cu orice preţ.

  Revenit în celula sa, Li Sha-Tin deschise plicul şi examină documentele pe care le conţinea. Erau nişte fotografii recente din vila sa din Xiamen, cea pe care el dorise să o transforme în rival al Pekinului. Din cele două imobile care trebuiau poleite cu aur, nu rămăseseră decât nişte carcase de beton gol în mijlocul unui teren mocirlos şi care nu vor fi terminate niciodată. Pavilionul său roşu în care erau primiţi oaspeţii de marcă şi trataţi regeşte – cu supă de înotătoare de rechin şi femei superbe, era închis, condamnat, cu vitraliile albastre fără geamuri. Un panou bătut în cuie pe uşă, indica făptui că de-acum înainte acolo era proprietatea statului chinez. Dar cel mai demn de milă, ceea ce îl deprimă cel mai tare pe Li Sha-Tin, era soarta Oraşului interzis în miniatură pe care el dorise să-l construiască mai departe de oraş.

  Clişeele arătau că sala Armoniei supreme, leii de bronz şi riviera Apelor de Aur, totul era abandonat, purpura stâlpilor se scorojea, scările se prăbuşeau şi nimeni nu se mai aventura să se ducă în acel foc, de acum blestemat. Macheta aşezată lângă poarta Păcii celeste era sfărâmată în bucăţele. Ea reprezenta parcul de distracţii pe care Li Sha-Tin visase să-l instaleze în jurul Oraşului interzis: piscine, tobogane.

  Li Sha-Tin lăsă din mână fotografiile cu lacrimi în ochi. Mai mult decât vânătoarea feroce a cărui ţintă era şi ameninţările cu moartea care planau asupra sa, prăbuşirea viselor sale de copil sărac îl loveau în inimă. Ar fi vrut atât de mult să fie binefăcătorul oraşului său… Desigur, el extorcase sume colosale dar o mare parte serviseră la iniţierea acestor construcţii faraonice.

  Din fericire, aceste fotografii care-i pricinuiau amărăciunea, reprezentau de asemenea un mesaj de bun augur. Asta însemna că pachetul încredinţat cu câteva luni în urmă doamnei Lin, vechea sa metresă şi complice, ajunsese în mâini bune la Vancouver după o călătorie cu peripeţii plecând de la Xiamen, via Hong Kong şi Toronto. Erau casete video, vreo douăzeci la număr, nu de prea bună calitate dar de o imensă valoare, filme cu care Li Sha-Tin îi prinsese în ultimii ani pe complicii săi de la diferite nivele ale administraţiei, atunci când îi primea în Pavilionul său roşu, în compania unor call-girls.

  Unele dintre ele nu mai aveau decât o valoare documentară, protagoniştii lor fiind deja executaţi. Altele constituiau adevărate bombe, nişte mijloace de şantaj unice, privind pe unii membrii din ierarhia partidului şi armatei. Unii erau suspectaţi, alţii nu. Li Sha-Tin ştia că americanii ar da oricât pentru a avea acces la aceste documente care ar fi putut destabiliza o parte a aparatului guvernamental chinez. Numai că chinezul nu era un nebun. Un mijloc de şantaj, odată ce te-ai servit de el, nu mai valorează nimic. Astfel se face că el hotărâse să nu se servească de ele decât ca o ultimă resursă. El avea nevoie de un timp de chibzuinţă după evenimentele din ultimile zile.

  El nu-i avea la inimă pe americani pentru că încercaseră să-l răpească, dar din cauza lor, acum ajunsese din nou în ghearele canadienilor şi pe deasupra în închisoare el nu-şi putea recupera preţioasele casete decât fiind liber, l-ar fi fost de ajuns să prevină o anume persoană cu un mesaj convenit. Atunci când aceste casete ar reveni în mâna sa, el ar încerca să negocieze cu guvernul chinez – ultima sa şansă. Odată bariera chineză ridicată, el ar putea probabil părăsi Canada. Faptul de a i se fi interzis accesul la cazinoul din Columbia Britanică îi dăduse o lovitură în moralul său, cu atât mai mult cu cât pretextul era fals, el netrişând niciodată. Ei juca doar pentru a-şi procura senzaţii tari.

  Astăzi se blestema pentru a nu fi simţit din ce parte bătea vântul, el care totdeauna se lăudase că are fler. Numirea noului ministru ai securităţii, un om integru, fusese cel care dăduse semnul îngropării businessului său şi el ştia că înverşunarea autorităţilor de la Pekin în privinţa sa, nu se datora numai banilor extorcaţi. El le produsese o mare pierdere de imagine. De-acum înainte, toată lumea cunoştea numele şi faptele sale, ceea ce pentru Pekin era mai mult decât putea îndura. El nu-şi făcea iluzii. Chinezii nu-l vor ierta niciodată. Era acelaşi lucru ca şi cu Taiwanul. Ei erau răbdători şi ştiau că într-o zi Taiwanul va ajunge sub suveranitatea lor şi de asemenea, Li Sha-Tin trebuia să moară pentru a-şi ispăşi păcatul de orgoliu…

  Singura lui şansă era aceea de a-i ţine la distanţă cu un mijloc de retorsiune, aşa cum se stăpâneşte o fiară într-un număr de circ, dar la primul semn de slăbiciune ea s-ar declanşa.

  El trebuia să-şi recupereze aceste documente cu orice preţ şi să le pună la loc sigur. Vila de la numărul 1238 din 57-e Avenue fusese pierdută, dar mai avea şi alte mijloace.

  Conferinţa în trei dintre Malko, Simon Levine şi „Buzzy” Krongard la Langley, se ţinea la consulatul american printr-un telefon protejat. Acesta era un nou consiliu de război după catastrofa din 57-e Avenue.

  — Am terminat cu acţiunile directe, decise numărul trei din CIA. Singura noastră şansă este aceea de a-l convinge pe Li Sha-Tin să ceară oficial azil în Statele Unite. Canadienilor nu le va fi uşor să-i refuze permisiunea de a părăsi ţara. Mai aveţi un mijloc de a-l aborda?

  — Da, spuse Malko, prin biroul lui Sonny Chai, însă Li Sha-Tin ştie deja ce vrem noi. El nu şi-a manifestat dorinţa de a emigra în Statele Unite. Nu ştiu cum să facem să-l convingem. Ce-i putem oferi mai nou?

  — Mai întâi certitudinea că va obţine un permis pentru şedere nelimitată, răspunse „Buzzy” Krongard. Apoi, dacă el va fi cooperant, ajutorul Agenţiei pentru a-şi reface viaţa sub un nou nume, cu protecţia noastră.

  — Pentru cât timp?

  — Lăsaţi asta în aer, îi sfătui numărul trei din cadrul CIA. Nu vom discuta asta decât atunci când va ajunge aici.

  — Mi-e teamă că el doreşte să discute asta acum. Nu-i un imbecil.

  — O. K. Asiguraţi-vă atunci că el are date interesante… Cuvântul lui nu este de ajuns pentru a compromite nişte oameni. Ne trebuie documente şi precizări.

  — De acord, conchise Simon Levine. Vom încerca.

  Ei întrerupseră conferinţa şi cerură de băut. În timpul acestei pauze, Sandra intră şi puse un fax pe birou. Era un articol din South China Morning Star anunţând că guvernul chinez blocase toate conturile bancare ale lui Li Sha-Tin.

  — Dumneavoastră credeţi că asta e posibil? întrebă Malko.

  — O să verific, replică Simon Levine. Noi avem lista conturilor sale off shore. Ei nu pot face mare lucru în privinţa asta. Cel puţin aşa sper. Audierea de mâine nu va fi tristă.

  Mica sală de la etajul al şaisprezecelea ai Government Building era arhiplină. În faţă era judecătoarea, la dreapta reprezentantul ministerului public şi la stânga Li Sha-Tin, flancat de translatorul său, de domnul Sonny Chai şi de doi poliţişti. Asistenţii toţi erau jurnalişti, în cea mai mare parte chinezi, însoţiţi de cameramani. Simon Levine se aplecă spre Malko şi îi spuse la ureche: Dumneavoastră îl vedeţi pe tipul înalt, ras în cap, cu costum deschis la culoare şi ochelari negri, din ultimul rând?

  — Da.

  — Este reprezentantul Goangbu-ului: El lucrează sub acoperire diplomatică la consulat. Mă miră prezenţa sa. În mod normal, el nu vine niciodată…

  Un cameraman al Fairchild TV, canalul chinez, veni să-l filmeze pe Li Sha-Tin foarte de aproape, chiar înainte de intrare adjudecătorului, Daphne Shaw, însărcinată să se pronunţe asupra cererii de imigrare a chinezului.

  Toată lumea se ridică şi de-abia se aşezase judecătoarea, când Sonny Chai luă cuvântul:

  — Eu am încheiat un acord cu procurorul, anunţă el. Acesta acceptă ca domnul Li Sha-Tin să fie pus în libertate cu condiţia ca el, să plătească personal gărzile autorizate care-l vor supraveghea zi şi noapte. Este vorba de firma Intercom Security al cărui sediu se află la numărul 1820 pe West Pender. Domnul Li Sha-Tin a semnat deja; un cec de 20.000 de dolari reprezentând prestaţia pe o săptămână; pentru Bank o. F Canada, contul nr. 10380064715. El va fi deci pus în libertate la terminarea acestei audieri.

  Avocatul se duse la judecătoare spre a-i înmâna copia cecului, interogat cu privirea, reprezentantul ministerului public se ridică.

  — Confirm acest acord, anunţă el. Nu ne opunem ca inculpatul să se ducă la apartamentul său din Burnaby.

  Douăzeci de mii de dolari, pe săptămână, fie ei şi canadieni era scump. Malko se întreba care era motivaţia chinezului.

  Adevărata şedinţă începu cu lectura plictisitoare a pieselor deja citate şi a diferitelor bătălii legale. Aceasta dură douăzeci de minute bune şi toată lumea moţăia. Li Sha-Tin părea complet pe dinafară. În sfârşit i se dădu din nou cuvântul reprezentantului public. Reprezentantul său se ridică ţinând o foaie de hârtie în mână şi anunţă:

  — Doamnă, judecător, am aici un document de cea mai mare importanţă care ar trebui să determine respingerea cererii de instalare în China a domnului. Li Sha-Tin, titularul paşaportului din Hong Kong cu numărul H90059154.

  — Despre ce este vorba, întrebă judecătoarea Daphne Shaw.

  — Domnul Li Sha-Tin este un criminal căutat în ţara lui, Republica Populară Chineză. El riscă pedeapsa capitală, iar autorităţilor noastre le repugnă să-l trimită la o moarte sigură. Acest obstacol este de-acum depăşit. Eu am aici o comunicare a ministerului imigrărilor, un document redactat oficial de către guvernul chinez. Autorităţile de la Pekin se angajează în scris ca în cazul în care domnul Li Sha-Tin va fi retrimis în ţara sa să nu fie condamnat decât la o pedeapsă cu închisoarea comparabilă cu cea pe care ar primi-o în Canada pentru fapte similare. În consecinţă, vă cer să respingeţi cererea de imigrare a domnului Li Sha-Tin şi de expulzare în ţara sa de origine.

  O linişte de moarte urmă declaraţiei sale în timp ce translatorul o traducea lui Li Sha-Tin. Daphne Shaw părea luată prin surprindere. Deodată Li Sha-Tin se ridică de parcă ar fi fost împins de un resort şi începu să vocifereze în limba chineză. Translatorul tocmai era pe punctul să-şi continue traducerea.

  — Ăştia sunt nişte mincinoşi! urla Li Sha-Tin. Desigur, ei nu mă vor omorî oficial, dar va exista un deţinut care va fi pus să mă omoare în schimbul suspendării pedepsei.

  El se reaşeză transpirat. Jurnaliştii notau cu fervoare. Toate privirile se întoarseră spre judecătoare.

  — Şedinţa se suspendă pentru o jumătate de oră.

  În sală era larmă. Li Sha-Tin stătea la locul său năucit. Malko îl supraveghea pe reprezentantul Goangbu-ului, impasibil. Deodată, un alt chinez se adresă cu o voce piţigăiată ziariştilor:

  — Eu sunt consulul Republicii Populare Chineze, strigă el. Vreau să aduc un document la cunoştinţa presei. Este vorba de un ordin al tribunalului din Hong Kong care blochează toate bunurile lui Li Sha-Tin, inclusiv conturile bancare, ceea ce face dovada vinovăţiei sale.

  Acela era articolul din South China Morning Star…Consulul distribui cu generozitate documentele sale în timp ce Malko şi Simon Levine era pe hol.

  — Miroase urât, conchise americanul. Nenorociţii de la Pekin au găsit fisura în cuirasă. Este povestea cu pedeapsa cu moartea care făcea guvernul canadian să ezite cât de cât. Acum acesta nu mai e decât un criminal ordinar.

  — Ce mai putem face? întrebă Malko.

  După eşecul încercării lor de a-l scoate din Canada, ei au reacţionat destul de repede…

  — Să aşteptăm să vedem ce va spune judecătoarea.

  Judecătoarea luă loc într-o linişte apăsătoare. Li Sha-Tin se redresase şi i se putea vedea crisparea muşchilor maxilarului. Toate speranţele sale erau pe punctul de a se spulbera. Avocatul lui şuşotea la urechea bătrânului translator care nu mai putea spune nimic. Judecătoarea îşi drese glasul.

  — Decizia îi va fi comunicată domnului Li Sha-Tin în termen de opt zile, anunţă ea cu o voce indiferentă. Următoarea şedinţă, luni pe 27 la ora nouă.

  Ea se ridică într-un vacarm de nedescris. Reprezentantul Goangbu-ului deja se îndrepta spre ieşire cu un aer satisfăcut. Jurnaliştii îl copleşeau pe Li Sha-Tin cu întrebări în limba chineză. Malko îl ajunse din urmă pe Sonny Chai.

  — Ce gândiţi dumneavoastră despre asta?

  Avocatul lui Li Sha-Tin era năucit.

  — Este o parodie de judecată, spuse el. Toată lumea ştie că chinezii nu se vor ţine de cuvânt, dar onoarea Canadei e terfelită. Domnul Li Sha-Tin va dispărea în gulagul chinez şi acolo va fi omorât.

  — Aveţi vreo cale legală?

  — Nu, trebui să recunoască omul legii după o scurtă ezitare. Noi ne lovim de raţiuni de stat. Totul se decide la Ottawa. Judecătoarea va face ceea ce i s-a spus să facă. Eu însă, mă voi prezenta la Curtea Supremă…

  — Recursul este suspensiv?

  Avocatul coborî capul.

  — Nu, din păcate. Şi pe deasupra este şi foarte lung, în timp ce un removal order poate fi executat în câteva zile, mai ales în circumstanţele prezente. Voi vedea ce se mai poate face.

  Malko şi Simon Levine coborâră din nou, deloc veseli. Chinezii tocmai marcaseră un punct serios. Nu se mai punea problema convingerii lui Li Sha-Tin să meargă în Statele Unite. De-acum înainte, el avea domiciliul forţat în aşteptarea rezultatului audierii. Ei ajunseră din nou la Sutton Place. Simon Levine era aşteptat de o grămadă de documente. El le comentă împreună cu Malko.

  — Agenţia s-a informat privitor la conturile lui Li Sha-Tin. Totul a fost blocat în afara unui cont din Hong Kong Bank din Caiman Island cu un sold în jur de 1.500.000 de dolari, unul la Toronto, la Midland cu 500.000 de dolari şi un al treilea la Bank of Canada care serveşte pentru acoperirea cheltuielilor sale curente, cu o sumă de circa 300.000 de dolari. Evident, noi nu ştim de ce sumă cash dispune el, dar nu prea cred. Grosul bogăţiei sale este în China, în societăţi, terenuri, valori imobiliare.

  — Ei sunt pe punctul de a-l sugruma, concluzionă Malko. Este bine jucat, în aşteptarea recuperării oficiale.

  Acest om, care manipulase miliarde de dolari, care oferise două miliarde de yuani pentru libertatea sa, era aproape încolţit. Era însă mai bine să fi un sărac în viaţă la Vancouver decât un mort în China iar Li Sha-Tin îşi putea reface bogăţia. El era încă tânăr. Simon Levine scoase o brichetă Zippo, de data asta cu cap de tigru – el făcea colecţie din acestea – şi îşi aprinse o ţigară neascunzându-şi descurajarea.

  — Eu cred că este sfârşitul partidei, mărturisi el. De-acum este o afacere de la guvern la guvern. Un triunghi China – Canada – Statele Unite. Casa Albă ştie dacă vor să facă efectiv presiuni.

  — Dumneavoastră ştiţi bine că nu vor face aşa ceva, spuse Malko. Diplomaţii au oroare de confruntări. Ei contează pe oameni ca noi pentru a rezolva problemele.

  Americanul făcu un gest de descurajare.

  — Eu nu mai am nici o idee. Dar dumneavoastră?

  — Eu am poate o idee, spuse Malko, dar este greu de pus în aplicare.

  Capitolul XIV.

  Simon Levine îi aruncă lui Malko o privire năucă şi neliniştită.

  — Dumneavoastră vedeţi vreo soluţie pentru a convinge guvernul canadian să-şi schimbe atitudinea acum când se pregăteşte să-l predea pe Li Sha-Tin chinezilor?

  — Este doar o posibilitate, îl corectă Malko, cu mulţi „dacă” veniţi în maşina!

  Trotuarul din Hamilton Street începea să fie invadat de jurnalişti iar toţi se duseră la Fordul lui Simon Levine. Odată instalaţi în maşină, Malko îşi începu demonstraţia.

  — Guvernul canadian doreşte să facă Pekinului pe plac. Singurul mijloc de a-l face să renunţe este acela de a face presiuni asupra sa.

  Simon Levine dădu din cap neîncrezător.

  — Cum? Ameninţându-l cu o bombă atomică?

  — Noi am putea avea poate echivalentul, replică Malko fără să dezarmeze: raportul „Sidewinder”.

  — Sidewinder”? se revoltă americanul. Nu mi-a căzut niciodată în mână.

  — Este exact, recunoscu Malko. Cunoaşteţi însă pe cineva care posedă un exemplar: Brian Murray.

  — Ticălosul care ne-a trădat! mormăi Simon Levine. Şi credeţi că o să ni-l dea! Am reflectat şi eu. El a avut nevoie de această trădare pentru a obţine în schimb reintegrarea în RCMP. Era bolnav din cauză că nu mai aparţinea corpului său de elită.

  — El ne-a ajutat totuşi, anunţă Malko. Fără el, noi nu l-am fi găsit niciodată pe Li Sha-Tin. Problema acum este alta: el are raportul „Sidewinder”. Dacă dumneavoastră aţi putea pune mâna pe el, noi am propune canadienilor un schimb: ei să nu-l predea pe Li Sha-Tin Chinei şi noi nu vom da publicităţii raportul. După părerea mea, aceasta este o ofertă pe care o vor studia cu seriozitate.

  Simon Levine ridică din umeri.

  — O. K., dar există un mare ce. Întâi de toate, Brian Murray s-a evaporat şi în al doilea rând, el lucrează de-acum înainte împotriva noastră.

  — Asta este adevărat, recunoscu Malko. Dar noi avem o arma secretă.

  — O armă secretă?

  — Isis.

  Simon Levine păru ca lovit de fulger şi Malko înţelese că trebuia să înainteze cu foarte mare prudenţă.

  — Da, explică el, dumneavoastră ştiţi că Brian Murray e nebun după Isis, chiar dacă ea nu i-a acordat nici un favor. Asta e una din raţiunile pentru care el v-a ajutat în această afacere. Eu gândesc că el va încerca s-o revadă chiar după toate cele câte s-au întâmplat, sau cel puţin, să stabilească un contact cu ea.

  Faţa încruntată a lui Simon Levine spunea că această posibilitate nu-l încânta.

  — Continuaţi, spuse el cu o anumită asprime în voce.

  — Recunosc că planul meu constă într-un pariu, recunoscu Malko: acela că Brian Murray va încerca s-o întâlnească. Dacă asta nu se întâmplă, nouă nu ne va rămâne decât să ne rugăm pentru sufletul lui Li Sha-Tin, dar este totuşi o şansă să încercăm.

  — Şi mai departe? chelălăi americanul. Cred totuşi că n-o s-o băgaţi pe Isis în patul acestui ticălos pentru a recupera raportul „Sidewinder”?

  — Bineînţeles că nu, spuse Malko, liniştitor, dar începând din momentul în care am pus mâna pe el, îi vom putea reproşa această manipulare. Ei are de ce să-şi ceară scuze.

  El nu-i putea destăinui esenţialul raţionamentului său lui Simon Levine şi anume că Brian Murray fiind deja amantul lui Isis, în mod fatal va încerca s-o revadă.

  Simon Levine, fulminant din cauza furiei, demară atât de brusc, încât fu cât pe ce să fie lovit de un camion.

  — O. K.! O. K!, mormăi el. Vorbiţi-i despre asta lui Isis, dar aveţi tot interesul să supervizaţi treaba.

  Malko surâse fără să răspundă. Planul lui, un dublu şantaj, era întortocheat şi greu de realizat, mai întâi asupra lui Brian Murray şi apoi asupra guvernului canadian, partea a doua fiind mai uşoară. El nu găsise încă modul în care ar fi putut să-i „sucească mâna” poliţistului canadian. Nu avea decât un singur atu pervers şi delicat: Isis. Ideea care-i frământa mintea, într-un fel, era aceea de a obţine raportul „Sidewinder” în schimbul lui Isis, dar nu i-o putea spune direct lui Simon Levine.

  Isis, adâncită în catalogul Romeo şterpelit din magazinul de decoraţiuni, era aşezată într-un fotoliu adânc, cu picioarele pe o masă joasă în faţa unui televizor cu sunetul redus la zero. Văzându-l pe Malko, ea lăsă din mână catalogul şi îi adresă un surâs deosebit de sexy. Ea părea să fi uitat cu totul de „purtarea sa cea rea”.

  — Ei poftim! O fantomă! Unde-i Simon?

  — E plecat la consulat, ca să telefoneze, spuse Malko.

  El se aşeză pe masa joasă. Isis, mulată într-un combinezon alb şi un pantalon din latex, provoca mereu mâncărimi în vârful degetelor. Ea se întinse, dezvelindu-şi intenţionat sânii.

  — Aveţi poftă să faceţi sex? întrebă ea cu un ton languros şi provocator. Dacă el e la consulat, avem tot timpul. Acolo pierde ore întregi.

  Ea îi întinse braţele, ironică. Malko se ridică, veni în spatele ei şi se aplecă destul de mult pentru ca ea să-l poată prinde şi coborî faţa spre ea. În câteva secunde, ei se înlănţuiră într-un sărut furios. Isis se răsucea în fotoliul ei. Ea se dezlipi de Malko, gâfâind:

  — Veniţi! Asta-mi face poftă de sex.

  Mecanic, ea îi puse mâna pe abdomen într-un simulacru de mângâiere. Malko surâse mulţumit. Luarea aceasta de contact, aducea rezultatul scontat.

  — De ce să nu faceţi sex cu amantul dumneavoastră obişnuit? întrebă el.

  — Simon? întrebă Isis, cu o mutră mai degrabă dezgustată.

  — Nu! Brian.

  Tânăra femeie se întunecă la faţă.

  — Brian, ticălosul acela! Nu vreau să-l mai revăd vreodată după cele ce a făcut.

  Malko îşi fixă ochii în privirea ei.

  — Nu mai ştiţi nimic despre el?

  — Nu.

  Privirea sa fugise în lături şi negarea sa era efectiv lipsită de convingere.

  — Minţiţi, spuse simplu Malko. Brian e înnebunit după dumneavoastră. El v-a telefonat, fără doar şi poate.

  — Da, este adevărat, admise Isis cu reticenţă, dar i-am închis telefonul în nas.

  — El nu v-a lăsat un număr de telefon?

  — Este un număr mascat.

  Brian Murray rămânea, orice ar fi, un profesionist, chiar şi în viaţa sa particulară. De data asta, ea spunea adevărul.

  — El o să vă sune din nou, spuse Malko, pentru a vă fixa un rendez-vous. Trebuie să acceptaţi.

  Isis rămase tăcută câteva clipe. Era clar că ea dorea din toată fiinţa sa acest lucru, nu că ar fi fost îndrăgostită, dar ea nu putea rezista ideii că Brian Murray era nebun după ea…

  — De ce?

  — Pentru a vă repara imprudenţa, spuse el.

  — Dacă fac asta, Simon mă va părăsi, iar eu fără el, nu voi ajunge niciodată la Hollywood.

  — Simon nu va afla niciodată, promise Malko. El ar fi nebun de furie dacă ar şti ce vă propun eu, dar trebuie să vorbesc neapărat cu Brian pentru a încerca să-l salvez pe Li Sha-Tin, aşa că din momentul în care aveţi întâlnire cu el, mă anunţaţi imediat.

  Ea îl privi îndelung cu ambiguitate, apoi îşi întinse braţele spre el.

  — De-acord, oftă ea, dar am nevoie de puţină afecţiune, acum.

  Ei îşi reluaseră sărutul de-acolo de unde-l lăsaseră. Isis luă mâna lui Malko şi o duse până la mijlocul ei, strecurând-o pe sub latex. Nu era momentul cel mai potrivit ca s-o contrarieze. Malko îi mângâie pântecul, depărtând dantela chilotului şi îi atinse sexul. Atunci când începu s-o maseze, Isis începu să geamă şi să se răsucească în toate felurile. Într-un timp record, ea fu scuturată de un orgasm violent şi se lăsa-n fotoliul ei cu privirea înceţoşată.

  — Contez pe dumneavoastră, spuse Malko, plecând în vârful picioarelor.

  Simon Levine era într-o dispoziţie execrabilă. Vestea schimbării de părere a canadienilor produsese o catastrofă la Langley, care nu vedea nici o posibilitate de a-i opri. În timpul dimineţii, americanul îşi asumase destule riscuri pentru a-l putea scoate din Canada pe Jesus Domingo. Cadavrul lui Manuel Garcia fusese găsit şi poliţia făcuse legătura, ea căutându-l acum pe hondurian cu asiduitate. Pentru mai multă siguranţă, Adventure Productions declarase furtul maşinii Land Cruiser.

  Din fericire, Isis se pusese la trei ace cu o rochie roşie şi scurtă care la fiecare din mişcările ei, permitea să se vadă chilotul asortat cu rochia. În sufrageria lui Sutton Place domnea o foarte vie animaţie, dar atmosfera de la masa lor era lugubră.

  Profitând de faptul că Simon Levine se dusese la toaletă, Isis, foarte surescitată, îi şopti lui Malko:

  — Gata! Am fixat întâlnirea.

  — Unde şi când?

  — Într-un motel, Kingerest pe Kingsway la nr. 3212, mâine la orele douăsprezece şi jumătate.

  — Cum o să faceţi cu Simon?

  — Îi voi spune că am oră la coafor şi că pe urmă o să fac cumpărături. Ce trebuie să fac?

  — Mergeţi acolo cu maşina dumneavoastră.

  Ea îi aruncă o privire mirată.

  — Vreţi să mă culc cu el? Asta-i tot?

  — Nu, spuse Malko. Eu voi intra în scenă după aceea.

  Privirea lui Isis se aprinse.

  — Îl veţi ucide?

  Ea nu era atât de naivă pe cât părea.

  — Nu, spuse Malko. O să stau de vorbă cu el.

  Simon Levine se apropia de ei, aşa că tăcură.

  Kingsway nu-şi merita într-adevăr numele, şerpuind prin mijlocul unui cartier prăfuit, mărginit de mici buticuri, garaje şi vechi case din lemn prost întreţinute. Malko reduse viteza. La numărul 3212 era un motel ieftin, a cărui zugrăveală roz murdar se scorojea şi care oferea camere începând de la 37 de dolari. Maşinile erau parcate într-o curte interioară în faţa camerelor. Malko parcă vizavi şi se duse la motel pe jos. Pistolul greu Browning atârna la centură, ceea ce urma să facă nu-i plăcea, dar era singurul mod de a-i salva viaţa lui Li Sha-Tin.

  El aruncă o privire în curte şi reperă imediat Mustangul alb al lui Isis în faţa camerei 24.

  Încântat şi cu inima bătând mai să-i spargă pieptul, Brian Murray o contempla pe Isis care tocmai intrase în camera mizeră şi care îi părea mai frumoasă decât în amintirile sale. El nu se putuse abţine să nu-i telefoneze după ce rupsese legăturile sale cu CIA. Gândul la ea îl punea pe jar. Niciodată n-ar fi crezut că ea va mai accepta să-l revadă.

  Ea îl fixa provocatoare, ispititoare ca un diavol, îmbrăcată într-o bluză albă, fără sutien, cu o fustiţă scurtă crăpată în lături. Ea îi adresă un surâs vorace şi lacom.

  — Am fost nebună atunci când am acceptat să vin, mieună ea. De ce mai doriţi să mă revedeţi?

  Brian Murray avea senzaţia că sexul său urma să-i deşire pantalonul, atât o dorea de mult. El se apropie, îi trecu un braţ în lungul taliei, lipindu-se de ea şi respirându-i parfumul. El oftă:

  — Nu am dorit în viaţa mea atât de mult o femeie.

  Isis îşi apăsă pubisul de corpul lui, spunându-şi că la urma urmei, el avea oarece farmec cu ochii lui albaştri, mustaţa sa bine aranjată şi surâsul un pic neghiob. Era mai degrabă un tip frumos.

  — Atunci ce mai aşteptaţi?

  Ca un înfometat, el începu s-o îmbrăţişeze pipăindu-i toate tivurile, ridicându-i fusta pentru a-i atinge chilotul mătăsos şi umed. Sprijinită de perete, Isis se lăsa în voia lui, strecurând simplu o mână între ei, pentru a se asigura de realitatea dorinţei sale.

  — Vă daţi seama ce risc pentru a vă revedea? spuse el. Ei vor desigur să mă omoare, dar eu nu prea am poftă de asta. Aţi spus ceva cuiva?

  — Nimic, jură Isis, îmbrăţişează-mă.

  Brian Murray îi ridică febril veşmintele. El tremura din cauza excitaţiei. Cu o încetineală calculată, Isis se dezbrăcă de bluză şi de fustă, apoi de chilot, nepăstrând decât pantofii, după care se aruncă pe pat cu picioarele desfăcute.

  — Ne aflăm într-un motel, spuse ea. Posedaţi-mă ca pe o prostituată!

  Excitat de cauza dorinţei, Brian Murray o contempla uitând de erecţia sa triumfală. El ar fi vrut s-o îmbrăţişeze şi s-o acopere cu sărutări, în mod sigur, nu s-o trateze ca pe o prostituată.

  — Vino! spuse Isis nerăbdătoare.

  El se hotărî. Se lungi cu precauţie alături de ea, începu să-i sărute pântecul, coborând până la sexul ei. Isis îl apucă de păr, trăgându-l peste ea.

  — Posedă-mă!

  Din poziţia în care se afla, el nu trebui decât să împingă uşor şalele înainte spre a o penetra. De-abia începuseră să facă sex, că Isis începu să se mişte sub el. Picioarele îi fugeau în toate direcţiile şi tocurile sale ascuţite îi loveau şezutul. Ochii ei erau ieşiţi din orbite şi era în pragul orgasmului. Unghiile sale îi zgâriau ceafa lui Brian Murray care, excitat de această dezlănţuire, începu s-o deşele cu nişte mişcări ample, însoţite cu nişte icnete de măcelar, ca şi cum ar fi vrut s-o despice în două.

  Isis delira de plăcere, cu bazinul scuturat de spasme. Brian juisă cu un strigăt sălbatic şi căzu peste ea. Abia revenită la realitate, Isis îl împinse şi se ridică în picioare.

  — Trebuie să plec, căci Simon o să mă caute peste tot.

  Ea se precipită spre baie în timp ce el îşi savura orgasmul. Bărbatul nu-şi putea reveni din această frenezie sexuală. Era posibil ca Isis să-l iubească la urma urmei. Ea reveni în cameră cu machiajul refăcut, strălucitoare, cu ochelarii de soare fixaţi în părul său lung răsucit şi simţi că o doreşte din nou. El sări din pat şi strângând-o la pieptul lui, îi strecură o mână între coapse.

  — Nu pleca!

  Isis se eliberă.

  — Ne vom revedea.

  Ea deschisese deja uşa. Brian Murray vru s-o urmeze şi înţepeni locului, fulgerat, văzându-l pe Malko în cadrul uşii. Isis profită de acest moment de uluială şi reuşi să ajungă la maşina sa. Dezbrăcat, dezorientat, poliţistul canadian avu impresia că i se străpunge inima. Sentimentul care-l domină la început fu tristeţea de a constata că Isis îl trădase, apoi sub privirea rece a lui Malko el se chirci.

  — Cred că noi avem multe să ne spunem Brian, spuse Malko.

  În acel moment zări canadianul marele pistolet pe care îl purta Malko şi îşi spuse că Isis este totuşi o stricată. Ce-i mai rău, este că totuşi el o mai dorea încă.

  — Îmbrăcaţi-vă, îi dădu ordin Malko.

  El începu să se îmbrace în grabă întrebându-se ce va mai urma Atunci când ţinuta sa fu corectă, el se întoarse cu faţa spre Malko.

  — Pentru ce aţi venit aici?

  — Pentru a regla conturile, spuse cu răceală Malko. Din cauza dumneavoastră au murit trei persoane, Li Sha-Tin a căzut din nou în mâinile canadienilor şi eu însumi era să mor acolo.

  — Din cauza mea?

  — Indirect, recunoscu Malko. Dumneavoastră aţi prevenit RCMP-ul cu privire la proiectul nostru de răpire.

  Deoarece canadianul nu-i dădea nici un răspuns, el insistă:

  — Pentru ce aţi făcut asta?

  Brian Murray se prăbuşi pe pat şi-şi luă capul în mâini.

  — Mi s-a oferit reintegrarea în serviciu, cu avansare. E oribil să fi şomer şi marginalizat.

  Malko îl privi uşor dezgustat.

  — Raportul „Sidewinder” este exact sau nu?

  Poliţistul tresări.

  — Bineînţeles că este exact.

  — Deci, aţi acceptat să lucraţi din nou pentru nişte oameni pe care îi ştiaţi corupţi până în măduva oaselor de organizaţiile chineze ale crimei organizate.

  Canadianul lăsă capul în jos fără să răspundă. Malko mai răsuci cuţitul în rană.

  — Dumneavoastră aveaţi o poziţie care vă permitea să ştiţi că guvernul canadian vrea să facă pe placul chinezilor sacrificând viaţa lui Li Sha-Tin. Dacă el pune piciorul în China va fi omorât. Asta nu v-a oprit. Astăzi chinezii s-au angajat să nu-l execute, ceea ce-i un truc, dar a fost suficient pentru guvernul de la Ottawa ca să-şi motiveze extrădarea.

  — Nu ştiam asta, protestă canadianul cu o voce slabă.

  El părea debusolat, ceea ce îi sugeră o idee lui Malko. Acesta venise cu intenţia de a-l ameninţa pentru a-l forţa să-i dea raportul „Sidewinder”. Deodată el întrevăzu o nouă soluţie.

  — Eu credeam că dumneavoastră detestaţi nedreptăţile, spuse el cu o voce şuierătoare.

  — Da, este adevărat.

  — Nu credeţi că extrădarea lui Li Sha-Tin ar fi una din ele?

  — Da, desigur, dar ce pot eu face?

  — Dumneavoastră o puteţi bloca.

  Ochii albaştri ai lui Brian Murray se umplură de uimire.

  — Dar cum?

  — Remiţându-mi raportul „Sidewinder”. Eu îl voi da guvernului canadian în schimbul vieţii lui Li Sha-Tin şi în acelaşi timp voi salva imaginea Canadei.

  Brian Murray, ca şi când n-ar fi auzit, nu răspunse. Malko simţi că acesta este într-o stare de slăbiciune psihologică intensă. El mai răsuci odată cuţitul.

  — Aceasta ar fi singura soluţie de a recâştiga stima lui Isis. La ora actuală vă dispreţuieşte pentru că ne-aţi trădat.

  Brian Murray ridică capul.

  — Credeţi?

  — Sunt convins.

  Canadianul reflectă câteva clipe.

  — Voi fi arestat, urmărit.

  — Nimeni nu va şti că de la dumneavoastră a pornit totul. Mai există şi alte exemplare ale raportului?

  — Da, încă două.

  — Atunci cum rămâne?

  — Credeţi că Isis mă va ierta?

  — Desigur, îi promise Malko.

  Brian Murray mai reflectă în tăcere încă câteva clipe, după care spuse cu o voce indiferentă:

  — Bine, o să vi-l dau.

  Dragostea lui Isis cântărea în decizia lui mai mult decât perspectiva de a salva viaţa lui Li Sha-Tin.

  — Unde-l aveţi?

  Fără să răspundă, Brian Murray se ridică şi trecu în faţa lui Malko îndreptându-se spre uşă. Acesta îl escortă până la maşina sa parcată nu departe de Kingsway. Mâinile lui Brian Murray tremurau pe volan. Enorma sa pălărie albă îi dădea aerul unui oarecare aventurier în stare de milă. Ei merseră spre centru, fără să-şi spună nici un cuvânt şi se opriră în faţa unei mici agenţii a lui Bank of Canada în Cardero Street. Ei intrară împreună şi coborâră în sala cu case de bani împreună cu un funcţionar al băncii.

  Malko, încordat la maximum, observa toate manevrele pentru deschiderea casei de bani, rugându-se să nu fie nimic imponderabil.

  Brian Murray luă un plic mare de culoare maro şi i-l întinse lui Malko.

  — Poftiţi!

  — Mulţumesc, spuse Malko. Dumneavoastră aţi făcut o faptă bună.

  Brian Murray oftă deziluzionat:

  — Cred că voi plăti asta foarte scump.

  Ei se despărţiră la ieşirea din bancă şi Malko luă un taxi. Poliţistul canadian, într-adevăr risca sa plătească scump dragostea sa nebună pentru Isis, dar aşa era războiul. Li Sha-Tin trebuia salvat. Nu mai rămânea decât ca raţionamentul lui Malko să se dovedească exact şi canadienii să cedeze la şantaj.

  Capitolul XV.

  Era un fum să-l tai cu cuţitul. Cei patru bărbaţi erau instalaţi de-o parte şi de cealaltă a unei mese imense, la primul etaj al sediului Poliţiei călare, serviciul „Informaţii”, pe Heather Street. Întâlnirea fusese preparată prin mai multe reuniuni oficioase dintre Simon Levine şi omologii săi canadieni. De prisos să mai spunem că situaţia era tensionată. Canadienii începuseră prin a trata cu aroganţă oferta CIA, transmisa de Simon Levine şefului RCMP, care el însuşi trebuise să dea socoteală la Ottawa. Mai întâi RCMP prelinsese că raportul „Sidewinder” era un amalgam de minciuni şi inexactităţi. Simon Levine prevăzuse această reacţie şi-şi activase antenele. Începând de a doua zi, The Province publica un extras din „Sidewinder”, promiţând cititorilor săi că le va pune la dispoziţie cât de curând urmarea. Reacţia canadienilor fu rapidă: o cerere de întâlnire la cel mai înalt nivel. Aceasta fusese acceptată. Chiar DDO al CIA fu cel care se deplasă, în vederea finalizării unui acord simplu: agenţia federală americană se angaja să nu publice vreodată acest raport şi nici vreun extras al acestuia, în timp ce guvernul canadian se angajează oficial să nu-l extrădeze pe Li Sha-Tin în China, chiar dacă constituia obiectul unei măsuri de removal.

  Dezbaterea ajunsese până la Ottawa, care ţinuse în secret propunerea timp de patruzeci şi opt de ore. Un al doilea articol apărut în The Province deblocase procesul. Întâlnirea finală avea ca scop să „netezească” asperităţile între americani şi canadieni.

  Bougon, şeful RCMP împinse spre Simon Levine comunicatul guvernului canadian, pregătit de Ministerul Imigrării…

  — Acesta va fi distribuit agenţiilor de presă la sfârşitul zilei, adăugă el, după ce va fi remis oficial ambasadorului chinez.

  Simon Levine îl trecu lui Malko. Textul era clar şi explicit: „Guvernul Canadei, ţinând seama de pericolele potenţiale care l-ar ameninţa pe un cetăţean chinez. Domnul Li Sha-Tin, dacă ar fi retrimis în ţara lui, a decis irevocabil ca acest individ, în caz că statutul de imigrant i-ar fi refuzat şi ar constitui obiectul unei măsuri de expulzare de pe teritoriul canadian, să-şi aleagă viitoarea sa ţară de primire”.

  Nu se făcea nici o aluzie cu privire la angajamentul guvernului chinez de a comuta pedeapsa lui Li Sha-Tin. Nu trebuia vexat nimeni, dar, chinezii urmau să înnebunească de furie Simon Levine strecură documentul în servieta sa şi îi adresă un surâs inocent vecinului său.

  — Ţineţi ca domnul Sha-Tin să rămână pe teritoriul canadian?

  Canadianul ridică din umeri.

  — Evident, nu! EI este un criminal, dar pe moment este imposibil să procedăm la un removal pentru el, atât timp cât procedura de cerere de azil nu a ajuns la termen. Asta poate dura luni de zile şi chiar ani.

  — Dar dacă domnul Li Sha-Tin decide cu de la sine putere să părăsească Canada, nu v-aţi opune? insistă Simon Levine.

  — În principiu nu.

  Americanul se ridică, imitat de Malko.

  — Vă mulţumesc.

  El şi Malko părăsiră sala într-o linişte glacială. Canadienii nu vor uita aşa de uşor felul în care americanii le forţaseră mâna.

  — Nu ne mai rămâne decât să-l convingem pe Li Sha-Tin, conchise Malko după ce ieşiră. Am să mă dedic acestui scop. Am o întâlnire mâine dimineaţa cu domnul Sonny Chai. Trebuie să acţionăm repede. Pekinul va căuta un răspuns, iar noi nu mai avem pe nimeni pentru a-l proteja. Ar fi stupid să moară acum.

  Tsang Ming-na, reprezentantul Goangbu-ului la Vancouver, codifica cu sârg mesajul pe care trebuia să-l adreseze centralei sale. Comunicatul guvernului canadian tocmai îi căzuse în mână. Ca din întâmplare, el nu putuse întâlni pe nimeni la Ottawa. Îl ocoleau. El nu-şi făcea iluzii. Americanii îşi băgaseră coada şi nici cea mai mare iritare a Pekinului nu putea schima situaţia cu nimic. China dispunea de mijloace de retorsiune limitate faţă de Canada.

  Trebuia deci ca Pekinul să trimită instrucţiuni pentru o nouă acţiune, care nu putea fi decât clandestină. El dispunea la Vancouver de oameni siguri – cei care rezolvaseră problema lui Victor Chang. Era însă nevoie de un plan de bătaie. Era greu să ataci frontal gărzile de la Intercom Security care vegheau asupra lui Li Sha-Tin. Trebuia ceva mai sofisticat. La început, cei din Goangbu avuseseră în vedere o otrăvire, fără să dea curs acestui proiect. Aceasta era o idee care merita revăzuta.

  După ce-şi termină corvoada, Tsang Ming-na se îndreptă spre mica sala cu telefoane cifrate din mansarda vilei care adăpostea consulatul, de pe Granville Road. Ţinând seama de decalajul orar, el urma să primească răspunsul a doua zi, deşi timpul presa.

  Isis radia de fericire după ce-şi realizase rolul vital pe care-l jucase în deblocarea situaţiei, după ce provocase o catastrofă. Malko aşteptase ca totul să fie reglat înainte să-i permită să-l revadă pe Brian Murray. Ea se precipită spre Malko atunci când el intră în biroul lui Simon Levine, care era plecat la consulat.

  — Urmează să mă întâlnesc imediat cu Brian, îi spuse ea. I-am lăsat un mesaj.

  — Unde? La motelul Kingerest?

  — Nu, la el. Pentru un dineu de amorezaţi.

  Ea radia.

  — Îndrăgostită? întrebă Malko amuzat.

  — Este prima dată când un bărbat îşi riscă viaţa pentru a mă poseda. Nu-i aşa că-i flatant? Mă voi face foarte frumoasă.

  Trădarea lui Brian Murray fusese uitată. Totul părea să treacă pe lângă Isis ca apa pe fulgii unei raţe.

  Simon Levine părea să fi înghiţit un pahar cu acid sulfuric. El era la al treilea Defender şi nu se bine dispusese. Malko, cunoscând situaţia, nu îndrăznea să-l chestioneze prea amănunţit. Americanul fu cel care sparse tăcerea, cu o voce aparent indiferentă:

  — Dumneavoastră credeţi că ar fi trebuit s-o împiedic să se ducă la acest rendez-vous?

  Isis nu putuse face altfel decât să-i mărturisească că se duce să cineze cu Brian Murray. Malko îşi reţinu un surâs: măcar să nu provoace o erupţie vulcanică.

  — Nu, desigur, spuse el. Brian merita cu prisosinţă o mică recompensă.

  Americanul întrebă cu o voce sugrumată:

  — Dumneavoastră vreţi să spuneţi că…

  Malko se grăbi să corecteze formularea sa nefericită.

  — Un dineu nu reprezintă ceva grav, spuse el, liniştitor.

  — Ea v-a spus unde se întâlnesc?

  — Cred că într-un restaurant.

  — Mie, spuse pe un ton sumbru americanul, n-a vrut să-mi spună nimic.

  — Brian Murray şi-a răscumpărat greşeala, pledă Malko.

  — Neisprăvitul ăsta…

  El comandă un alt Defender: erau nume care nu mai trebuiau pronunţata Malko se rugă în linişte ca Isis să nu doarmă prin străini.

  La volanul Mustangului său, Isis avansa ca un melc încercând să descifreze numerele caselor de pe Marine Drive, la North Vancouver, o stradă cu câteva buildinguri moderne şi nişte mici vile la malul apei. Nişte joggeri alergau pe peluze iar nişte copii se jucau cu mingea. Era foarte bucolic. În sfârşit zări Volkswagenul verde al poliţistului canadian. Ajunsese la destinaţie.

  Ea parcă în spatele buburuzei şi pătrunse în mica grădină ascunsă în spatele unei bariere de arbori. Casa, cu obloanele sale vopsite şi ţiglele bine lustruite, semăna cu o jucărie. În interior strălucea o lumină. Ea bătu la uşa de la intrare, dar nu răspunse nimeni, dar totuşi zări că uşa era întredeschisă. Ea surâse: acesta era stilul lui Brian, de a o aştepta îmbrăcat într-un halat de casă. Ea îşi ridică fusta pentru a verifica dacă ciorapii erau bine întinşi. Pentru el, ea se deghizase într-o vampă din anii ‘50 cu un taior foarte curbat, un decolteu adânc, machiaj de cocotă şi nişte ciorapi de un negru închis.

  — Brian?

  Nici un răspuns. Surâzând în sinea sa, împinse uşa. Aceasta nu se deschise în întregime ci se opri într-un obstacol. Isis trebui să se strecoare prin crăpătura uşii pentru a intra. Camera era luminată de lumânările aşezate pe masă şi de o lampă. Ei îi trebuiră câteva secunde pentru a înţelege de ce nu se deschidea uşa.

  Pe podea era lungit corpul unui bărbat îmbrăcat în pantalon negru şi cămaşă albă, devenită stacojie din cauza sângelui cu care era impregnată. Isis nu avea experienţa morţii, dar simţi imediat că era vorba de un cadavru. Ea nu îndrăznea să-l privească pe mortul culcat pe burtă, dar acesta nu putea fi decât Brian. Timp de câteva secunde ea rămase paralizată de spaimă. Picioarele refuzau s-o asculte.

  Îngrozită, privi în jurul ei, întrebându-se dacă nu cumva asasinul mai era încă acolo. Recăpătându-şi controlul asupra picioarelor, ea ocoli cadavrul. Cuprinsă de un acces brutal de greaţă, ea se târî la bucătărie unde vomită lângă un platou cu stridii şi o farfurie cu foie gras. Puţin refăcută, ea reveni în living-room şi se lăsă să cadă pe o canapea. Din cauza tremurului mâinilor, ei îi fu greu să formeze un număr pe mobilul său.

  — Malko!

  Malko simţi adrenalina năpustindu-se prin arterele sale. Vocea lui Isis nu era aceea pe care o cunoştea, mereu gata să glumească. Ea era răguşită, tremurătoare, ştearsă.

  — Da, spuse el. Ce s-a întâmplat?

  — El… El e mort, spuse ea.

  — Mort? Cum?

  — Cu lovituri de cuţit, mi se pare. Este murdar de sânge peste tot, e ceva oribil, nu îndrăznesc să fac nimic. Veniţi, veniţi repede!

  — Adresa?

  — Marine Drive, North Vancouver 176. Veniţi?

  — Da, promise Malko. Nu atingeţi nimic, nu vă mişcaţi.

  El îşi luă Browningul, îl strecură la cingătoare şi ceru maşina sa la recepţia lui Hyatt. Din fericire, Simon Levine preferase să rămână singur pentru a-şi rumega amărăciunea. El trebuia să traverseze Stanley Park pentru a ajunge în North Vancouver. Dacă Lion’s Bridge nu era închis, îi trebuia o jumătate de oră ca să ajungă acolo, în timp ce traversa marele parc, el se întrebă ce s-a putut întâmpla.

  Douăzeci de minute mai târziu, el se oprea în faţa numărului 176 pe Marine Drive, chiar în spatele Mustangului lui Isis. După ce trase piedica armei sale, el traversă grădina şi împinse uşa spunând:

  — Eu sunt, Isis!

  Mirosul fad al sângelui îi pătrunse în nări. Tânăra americană era cu faţa la el, prăbuşită pe canapea, buimăcită, chiar în faţa cadavrului lui Brian Murray. Ea se ridică şi i se aruncă în braţe tremurând ca o frunză.

  — E oribil, oribil, se bâlbâi ea. Cine a putut face asta?

  — Nu ştiu, spuse Malko. Calmaţi-vă!

  Ea se aşeză din nou şi scoase o ţigară pe care el i-o aprinse cu brichete sa Zippo cu stemă. El examina după aceea cadavrul, fără să-l atingă. Ei fusese străpuns cu lovituri de cuţit, doar în spinare. Numără o duzină de lovituri. Nu exista nici o urmă de luptă. Probabil că Brian Murray deschisese uşa asasinului său fără nici o precauţie, crezând că e vorba de Isis.

  Această crimă nu părea să fie imputabilă canadienilor. Acesta părea să fie răspunsul chinezilor la comunicatul emis de Ottawa, ceea ce însemna că unul dintre canadieni le explicase chinezilor rolul lui Brian Murray în schimbarea opiniei guvernului canadian, fără a-şi da seama că-l condamna la moarte.

  El se întoarse spre divan şi o luă pe Isis. De mână.

  — Haideţi!

  — Nu chemăm poliţia?

  — El e mort. Este inutil să vă amestecaţi în treaba asta. Poliţia nu va găsi nimic. Pace sufletului său!

  Când să iasă, ea se aruncă brusc în braţele lui Malko, spunând cu o voce de copil:

  — Doamne ce frică mi-a fost! Am crezut că voi muri.

  Malko o simţi cum se înmoaie în braţele sale şi crezu că va leşina. Corpul lui Isis însă, fu deodată cuprins de nişte ondulaţii care n-aveau nimic de-a face cu frica. Lui îi trebuiră câteva secunde ca să-şi dea seama că Isis se freca de el, fără nici o ambiguitate. Privirile lor se întâlniră, cea a tinerei femei având o expresie stranie, dusă şi vagă.

  — Şi eu care mă făcusem aşa de frumoasă… murmură ea.

  — Dumneavoastră sunteţi mereu frumoasă, spuse Malko pentru a o calma. Veniţi! Este mai bine să nu rămânem aici.

  Isis rămase lipită de el. Cu gura lipită de gura lui, ea spuse în şoaptă:

  — Aş vrea să facem dragoste acum, aici. Niciodată nu voi mai fi în situaţia asta.

  Cu privirea fixată asupra cadavrului fostului său amant, ea se freca încet de Malko într-un balans lânced, plin de senzualitate. Nu mai simţea nici măcar mirosul sângelui. El se aprinse la rândul său şi Isis remarcă imediat cu perversitate:

  — Nu-i aşa că vă excită şi pe dumneavoastră?

  Era o treabă prea complicată ca să-i explice că de fapt atingerea corpului ei care i se oferea şi nu cadavrul îi producea acest efect. Ei o făcu să se răsucească pentru a nu mai avea înaintea ochilor cadavrul lui Brian Murray, sprijinind-o de masa preparată pentru dineu! de îndrăgostiţi. Isis începu imediat să-l sărute, în timp ce bazinul efectua mici ondulaţii. El îi strecură mâna pe sub fustă şi urcă de-a lungul unei coapse pentru a găsi sexul oferit fără nici o barieră. Ca pentru a se scuza, Isis murmură:

  — Am vrut să-i fac o surpriză şi nu mi-am pus nimic…

  Ochii săi se închiseră atunci când Malko o posedă cu o brutalitate voită, ceea ce o duse repede la un orgasm care o scutură ca o descărcare electrică.

  — Aşteptaţi spuse ea, cu un geamăt. Aşteptaţi!

  Ca o naufragiată agăţându-se de geamandură, ea începu să-l dezbrace, până ce degajă ceea ce dorea, lăsându-se apoi să cadă pe covorul albastru cu lâna moale. Timp de câteva minute, ea îi supse organul cu furie, apoi ridică ochii.

  — Posedaţi-mă aici, lângă el.

  Ea era deja întoarsă pe spate, cu fusta ridicată peste burtă, cu picioarele îmbrăcate în negru larg desfăcute. Malko o penetră cu o singură lovitură de şale fixând-o pe covor. Isis gemu agăţându-se de el. Malko îi simţea bazinul răsucindu-se sub el şi crezu că urma să juiseze. Ea însă îl respinse rugându-l:

  — Aşteptaţi! Culcaţi-vă!

  El trebui doar să se răstoarne, imediat Isis se sui călare peste el şi se înfipse în sexul lui o singură mişcare, aşezându-şi mâinile lui Malko pe coapse.

  — Posedaţi-mă puţin în poziţia aceasta! spuse ea dintr-o suflare:

  Cu bustul drept, părul fluturând în jurul feţei, ea începu să se frece ca o nebună în timp ce el o penetra cât mai adânc. Ţinând gura deschisă şi cu o privire de nebună, ea se îndrepta spre un orgasm care-i smulse un strigăt sălbatic înainte de a cădea peste Malko. Cu privirea fixată asupra cadavrului aflat ia câţiva centimetri de ei.

  — N-am juisat niciodată atâta, spuse ea.

  Situaţia începea să devină delicată. Putea să vină oricând cineva. Malko o respinse, ea fiind încă ameţită. De asemenea, era prima dată când el făcea sex lângă un mort. O ajută pe Isis să se ridice iar ea se îndreptă spre uşă şi se opri în mijlocul grădinii, cu ochii ridicaţi spre rarele stele.

  — Simt că-mi tremură picioarele, oftă ea, sprijinindu-se de Malko. Niciodată n-ar fi vrut Simon să facă aşa ceva. Ideea asta mi-a venit în minte când v-am văzut. N-am mai simţit teama şi mi-am amintit de ce am venit.

  — Puteţi să şofaţi? întrebă Malko.

  — Cred că da.

  — Atunci noi ne despărţim aici. Cred că ar fi mai bine să nu-i spunem nimic lui Simon. El va afla ştirea din ziare.

  Isis îl măsură cu privirea:

  — Vă dezgust?

  Malko surâse ambiguu.

  — Nu chiar de tot, din păcate.

  În ochii lui Isis apăru un licăr de furie. Cu faţa foarte aproape de Malko, ea spuse:

  — Mai adineauri, când mi-aţi penetrat sexul, vă excitaţi foarte tare… Asta nu vă dezgusta! Sexul dumneavoastră era tare ca un mâner de topor, de vă simţeam în fundul abdomenului.

  Ea se răsuci brusc şi se depărtă cu paşi mari. Malko o privi urcându-se în maşina sa. Suferinţele lui Simon Levine nu se opreau acolo.

  Chinezii acţionaseră foarte repede. Asta era promiţător. Dacă ei nu reuşea să pună la punct exfiltrarea lui Li Sha-Tin, în zilele următoare chinezul risca să sfârşească precum Brian Murray. Nu trebuia pierdută nici o secundă, înainte ca oamenii Pekinului să întindă o ultimă capcană mortală.

  Capitolul XVI.

  Manşeta ziarului Vancouver Sun se întindea pe opt coloane şi întruna din ele, cu o fotografie în culori a lui Brian Murray, acoperit cu o pânză verde, mort în living-room-ul său şi un portret medalion.

  „RCMP surperintendant stabbed to death”25 titra cotidianul. Crima fusese descoperită spre miezul nopţii de oamenii unei patrule a poliţiei intrigaţi de faptul că poarta casei era deschisă. Cadavrul primise mai mult de cincisprezece lovituri de cuţit. Primele cercetări duseseră la concluzia că fuseseră doi asasini. Nimeni nu a înţeles nimic şi toată lumea se pierdea în presupuneri privind cauzele acestei crime sălbatice. Bineînţeles, într-un cadru se amintea şi de episodul „Sidewinder” şi destituirea lui Brian Murray. Pe de altă parte, un comunicat de la Ottawa preciza că afacerea „Sidewinder” era înmormântată de mult timp şi că Brian Murray fusese reintegrat recent în serviciul său.

  Simon Levine împături ziarul cu o grimasă.

  — Canadienii se simt probabil prost… Chinezii au fost pesemne ajutaţi să intuiască rolul lui Brian în afacerea noastră.

  — Crima asta dovedeşte că ei nu se dau bătuţi în ciuda ultimelor evenimente. Noi avem deci interesul să facem imposibilul ca să-l scoatem urgent pe Li Sha-Tin din Canada.

  Simon Levine scoase din servieta sa un teanc de documente pe care i le întinse lui Malko.

  — Iată acordul oficial al Departamentului de Stat pentru imigrarea în Statele Unite a lui Li Sha-Tin! Este aproape ca o invitaţie. O scrisoare oficioasă anexată la aceasta precizează că începând din secunda în care a trecut frontiera, noi îi vom asigura protecţia orice s-ar întâmpla şi că nimeni nu-i va pune întrebări privind sursa fondurilor sale pe care le-ar putea repartiza în diverse paradise fiscale.

  Raţiunea de stat era mereu la fel de eficace. Malko luă documentele şi remarcă:

  — Dumneavoastră nu spuneţi nimic despre ce aşteptaţi de la el?

  Simon Levine surâse viclean.

  — Trebuie mai întâi să-l oprim. Pe urmă, va fi treaba analiştilor să-l stoarcă de informaţii, din momentul în care va fi în siguranţă. Când aveţi întâlnire cu avocatul lui?

  — Iau masa cu el, spuse Malko, la Vancouver Hotel. Apropo! Ce s-a mai întâmplat cu Jesus Domingo? Exfiltrarea sa s-a sfârşit cu bine?

  — Este la Los Angeles, în stand-by. Eu fac demersurile ca să i se elibereze un green card. El doreşte să-şi cumpere o fermă în Oregon.

  O crimă încheiată cu bine, deschidea toate porţile.

  În sufrageria imensă a celui mai şic hotel din Vancouver, cu plafonul ca de catedrală, plutea un fum albastru-verzui. Sonny Chai şi Malko ocupau o masă în colţul cel mai întunecos şi cel mai depărtat de bar. Ambianţa era de aşa manieră, că îi îndemna să vorbească în şoaptă. La a treia masă de la ei, un client solitar citea New York Times mâncând distrat.

  Malko îşi puse Browningul său cu un cartuş pe ţeavă, pe scaunul de alături, ascuns sub un ziar Vancouver Sun spre mai multă siguranţă. În principiu, chinezii n-aveau nici un motiv să-l ucidă, evident, în afară de o răzbunare. Domnul Chai puse pe masă grămada de documente ştampilate ale „State Department” şi tăie o bucăţică din Prim Rib-ul său şi o mestecă surâzând inocent:

  — Această ofertă îmi pare deosebit de generoasă, potrivit tradiţiei unei mari democraţii ca Statele Unite.

  — Absolut, confirmă Malko, întrebându-se unde voia să ajungă interlocutorul său.

  — Totuşi, continuă chinezul, canadienii îl consideră pe Li Sha-Tin un primejdios criminal, ca şi autorităţile de la Pekin. Primindu-l pe clientul meu, nu riscaţi un scandal politic?

  Malko nu-şi putu reţine un surâs.

  — Relaţiile dintre China şi Statele Unite sunt foarte diferite de cele dintre Canada şi Statele Unite. Nici Congresul, nici presa nu vor interveni în această afacere care este pur administrativă. Domnul Li Sha-Tin va obţine imediat un statut de refugiat politic ceea îl pune în afara oricărei acţiuni întreprinsă de ţara sa de origine pentru a-l recupera. Documentele pe care vi le-am prezentat sunt o confirmare în acest sens. Hotărârea este ireversibilă.

  Sonny Chai începu să mestece foarte lent, ca şi cum n-ar mai fi avut dinţi şi aşteptă să vină cafeaua pentru a spune cu o voce indiferentă:

  — Am văzut că în schimbul acestei ospitalităţi dumneavoastră nu-i cereţi nimic domnului Li Sha-Tin.

  Malko o făcu pe indignatul.

  — Ce schimb? Este vorba de o acţiune umanitară, pentru a veni în ajutorul unui om persecutat de un regim comunist dictatorial… Serviţi un coniac?

  Cunoscând preferinţa chinezilor pentru coniacul franţuzesc, Malko comandă un Otard XO pentru avocat. Acest gest urma să faciliteze finalul discuţiei.

  — Clientul meu ar dori ca, înainte de a lua în consideraţie oferta dumneavoastră, să se angajeze public că nu va face nimic din ce ar putea prejudicia ţara sa. Vedeţi vreo problemă în asta?

  — Nici cea mai mică problemă, spuse Malko imperturbabil.

  Satisfăcut, domnul Chai savură coniacul. Cursa pentru câştigarea Oscarului pentru cel mai mare mincinos urma să fie grea… Amândoi ştiau la ce se puteau aştepta, dar în felul acesta se salvau aparenţele. Ei mai flecăriră încă puţin, atâta cât chinezul să-şi termine coniacul, după care domnul Chai îşi aranjă documentele în servietă.

  — O să-i transmit toate acestea clientului meu, anunţă el şi voi încerca să organizez o întâlnire.

  — Cu cât mai repede, cu atât mai bine, preciză Malko.

  — Vom angaja şi un translator, propuse domnul Chai, ca să nu se ivească vreo neînţelegere.

  Isis dorise să se ducă la funeraliile lui Brian Murray la care nu erau prezenţi decât nişte poliţişti şi mama sa. Bineînţeles că ancheta nu avansase cu nici un pas. Asasinarea lui Brian Murray rămânea un mister, ca şi dispariţia lui Victor Chang, cu excepţia unor iniţiaţi. Se scurseseră două zile de la întâlnirea cu maestrul Chai şi Simon Levine stătea ca pe cărbuni aprinşi, hărţuit de mesajele de la Washington. Cu canadienii, relaţiile se rupseseră. Li Sha-Tin, eliberat aşa cum fusese prevăzut, se întorsese la apartamentul sau din Burnaby. Ca prin minune, reapăruse şi „Black Ghost” Ming care nu-l mai părăsea. Aparent, canadienii nu detectaseră prezenţa lui în locul unde se produseseră împuşcăturile pe 57-e Avenue West. Cum cele două gorile ale Intercom Security însărcinate cu paza lui de către guvernul canadian erau şi ele prezente, Li Sha-Tin era la adăpost de o tentativă de lichidare a Goangbu-ului.

  Isis, care-şi lua foarte în serios rolul de văduvă, îmbrăcată în negru, căscă şi-l întrebă pe Simon Levine:

  — Mai rămânem mult timp la Vancouver, dragul meu? Eu trebuie să mă prezint la o audiţie la Hollywood cu un producător care m-a remarcat.

  — Vom pleca cât de curând, o asigură americanul, dar asta nu depinde de noi.

  Malko nu ştia ce basme îi povestise Isis lui Simon Levine după seara petrecută la Brian Murray, dar ei erau într-o nouă lună de miere…

  Mobilul lui Malko sună. El recunoscu vocea domnului Chai.

  — Clientul meu acceptă să vă primească astăzi la ora şaptesprezece, îl anunţă avocatul chinez. Ne vom întâlni la intrarea lui Crystal Court.

  Malko se simţi invadat de o mare uşurare atunci când II văzu pe Sonny Chai frânând în faţă la Crystal Court. Simon Levine şi el aşteptau deja de un sfert de oră. Avocatul era însoţit de un bătrân translator. Malko ridică ochii spre faţada imobilului, hidoasă, cu storurile sale verzi care-l făceau. Să semene cu o piscină.

  Interpretul îi anunţă prin interfon şi ei luară ascensorul până la etajul şapte. Deasupra uşii apartamentului lui Li Sha-Tin o cameră filma vizitatorii. Maestrul Chai sună şi după un impresionant zgomot de zăvoare, uşa se deschise şi apăru un „dur” în maieu negru, cu un Uzi în mână, care lui Malko îi aduse aminte de Chris Jones prin lungimea antebraţelor sale. Antreul era minuscul şi ei ajunseră imediat într-un mic salon prost iluminat.

  Li Sha-Tin Stătea aşezat în spatele unui birou, cu privirea veselă, surâzând, îmbrăcat cu un tee-shirt şi un pantalon. El se ridică şi strânse îndelung mâna vizitatorilor săi, pronunţând câteva cuvinte în chineză.

  — Vă urează bun venit, traduse avocatul.

  Oricum, Li Sha-Tin nu era un ranchiunos. Ultima dată când îl văzuse pe Malko, acesta participa la tentativa de kidnapping pusă la cale de CIA. Malko îl revedea cu seringa înfiptă în braţ. Aparent, incidentul fusese uitat.

  Ei se instalară în faţa biroului şi avocatul începu să-i citească documentul Departamentului de Stat, tradus de interpret. „Durul” cu arma lui se retrăsese în antreu. Malko începu să-şi spună că ei se aflau pe punctul de a reuşi. Lectura şi traducerea durară aproape o oră. În continuare, luă cuvântul Li Sha-Tin.

  — În el se spune că nu vrea să indispună ţara sa, traduse interpretul, că el are încă multe interese acolo, mai ales la Hong Kong şi că nu va face nici o declaraţie publică antichineză.

  — Niciodată nu-i vom cere aşa ceva, afirmă virtuos Simon Levine, practic cu mâna pe inimă.

  Li Sha-Tin părea un pisoi mare pe jumătate adormit. După terminarea lecturii urmă o pauză. Apoi, se angajă o lungă conversaţie în chineză între el şi translator, care traduse:

  — Domnul Li Sha-Tin întreabă dacă în viitor i-ar putea aduce în Statele Unite şi pe membrii familiei sale.

  Aceasta era o chestiune pe care nu o prevăzuse nimeni. Simon Levine încercă să iasă din încurcătură printr-o piruetă.

  — Problema aceasta va trebui studiată mai târziu, spuse el. Problema va fi soluţionată bineînţeles cu bunăvoinţă.

  Urmă un alt dialog neînţeles. Li Sha-Tin arbora în continuare acelaşi surâs. Interpretul spuse:

  — Domnul Li Sha-Tin doreşte ca atât cererea sa cât şi răspunsul pozitiv să fie menţionate în protocol.

  Malko crezu că Simon Levine va sări să-l sugrume. Americanul reuşi să surâdă şi-l întrebă cu o voce indiferentă:

  — La cine se gândeşte domnul Li Sha-Tin? Soţia sa, copiii?

  Interpretul avea răspunsul pregătit:

  — Da, bineînţeles. Dar domnul Li Sha-Tin are de asemenea mai mulţi fraţi şi o persoană care îi este foarte apropiată, o femeie care l-a ajutat mult în afacerile sale.

  O metresă! Simon Levine era pe punctul să se descompună. China, numărând un miliard de locuitori, cu toţii mai mult sau mai puţin legaţi prin legături familiale, treaba asta putea merge departe. El nu putu bate în retragere.

  — Trebuie să supun chestiunea guvernului meu, spuse el, dar noi vom putea să lăsăm acest punct în suspensie şi să semnăm astăzi.

  Li Sha-Tin avu un râs sec, foarte simpatic. Părea încântat.

  — Domnul Li Sha-Tin doreşte ca totul să fie reglat în acelaşi timp, comunică translatorul.

  Treaba rămânea blocată. Cu moartea în suflet, Simon Levine trebui să se recunoască învins.

  — Am să transmit cererea dumneavoastră, spuse el. Ne putem întâlni mâine la aceeaşi oră? Voi fi în posesia răspunsului definitiv.

  Urmă un dialog anglo-chinez. Li Sha-Tin era de acord. Toată lumea se ridică, se făcură plecăciunile de rigoare şi plecară cu toţii sub ochiul vigilent al „durului” care trase toate zăvoarele în urma lor. Simon Levine fuma furios. Îl apostrofă pe avocat:

  — Clientul dumneavoastră nu-şi dă seama de favoarea pe care i-o face guvernul american. N-ar trebui să ajungă prea departe cu manevrele astea.

  Sonny Chai avu un râs foarte chinezesc, foarte politicos şi foarte înţepător.

  — Eu cred că asta nu e o problemă pentru guvernul american, spuse el cu vocea sa plăpândă. Aceasta va fi o lovitură pentru prestigiul Pekinului. Şi să nu uităm că în toate ţările se practică reîntregirea familiei. Aşa este omeneşte.

  — Apropo! întrebă Malko, ştiţi de ce domnul Li Sha-Tin n-a cerut niciodată azil politic în Statele Unite? Ar fi fost în interesul lui.

  — Efectiv, nu ştiu, afirmă avocatul. Doar Victor Chang s-ar fi putut să ştie. Eu cred că el voia, în mod sincer, să se stabilească în Canada. El vorbise despre o crescătorie de păsări. Dorea să redevină fermier.

  Ceea ce era extraordinar, era faptul că reuşea să spună această enormitate păstrându-şi seriozitatea. Ei se despărţiră la intrarea lui Crystal Court dându-şi întâlnire pentru a doua zi.

  În maşină, Malko îl întrebă pe Simon Levine:

  — Până unde puteţi merge?

  — Nu ştiu, mărturisi americanul, dar nu prea departe. Cu copiii va fi O. K., cu soţia de asemenea, dar mai departe… El nu poate prezenta pe oricine drept frate al său. Eu cred că el blufează. Este un negociator redutabil. Ei n-a cerut niciodată acest lucru canadienilor. El simte punctul vulnerabil şi vrea să profite cât mai mult posibil.

  — Să sperăm că mâine va fi ultima rundă, oftă Malko.

  El era grăbit să părăsească Vancouver cu ploile şi chinezii săi. Singurul lucru interesant în acest oraş era Isis şi ea de asemenea urma să plece. Malko concluziona:

  — Eu sunt de părerea dumneavoastră. Nu trebuie cedat în faţa şantajului. Li Sha-Tin este în dificultate. El ştie că aici chinezii vor pune mâna pe el mai devreme sau mai târziu şi că nu i se va mai oferi o ocazie similară.

  — Să vă audă Cel de Sus! spuse Simon Levine. Eu îmi pusesem în gând să sărbătorim victoria noastră la Top of Vancouver. O să mergem totuşi acolo. O să-i facă plăcere lui Isis.

  Peisajul Vancouverului îţi tăia respiraţia iar mâncarea, apetitul. Restaurantul Top of Vancouver aflat în vârful unui turn, la intersecţia dintre Hastings şi Richard Street, era una dintre atracţiile turistice ale oraşului. De zece minute Isis se chinuia cu friptura sa de bizon care ar fi trebuit secţionată cu fierăstrăul. Ea renunţă şi ceru chelnerului, foarte mirat, o omletă. Friptura de bizon era specialitatea casei. Purtând rochia sa roşie, cu decolteul pătrat, cu părul pieptănat În două cozi de fiecare parte a capului, ea părea o Lolita deosebit de sulfuroasă care-şi făcea o plăcere din a prezenta o poziţie puţin cam prea provocatoare în atenţia lui Simon Levine. Acesta înghiţea cu noduri mâncarea proastă servită cu o solemnitate comică. Din când în când, Isis îi arunca câte o privire incendiară lui Malko, pentru a-şi menţine forma. Vânzoleala lor în apropierea cadavrului lui Brian Murray care nu apucase să se răcească, rămânea pentru el o amintire extraordinară. Bine strunită, Isis putea deveni o „iscoadă” pentru CIA mai ceva decât Mandy cocota, de-acum aranjată cu lordul său englez. Ea era mai originală şi mai greu de manipulat, dar în mod cert, cu mai multă imaginaţie şi perversitate, două calităţi greu de găsit la aceeaşi persoană.

  — Nu dansăm? sugeră ea la desert.

  — Dans!

  Simon Levine era deja indispus. Dacă ea plecă la vânătoarea de pisoi, se puteau aştepta la ce era mai râu. Malko se grăbi să dezamorseze bomba.

  — Mai întâi vom sărbători cu şampanie apropiata noastră victorie, propuse el.

  Chemă chelnerul şi comandă un magnum de Taittinger Comtes de Champagne Blanc de Blanes 1995, care fu adusă practic cu o gardă de onoare, ceea ce era normal ţinând seama de preţul facturat. Din momentul în care bulele străluciră, Isis uită de dans. Excitată de şampanie, la sfârşitul mesei ea se aplecă spre Simon Levine, îi înfipse o limbă ascuţită până în amigdale şi îi ceru iertare pentru toate ororile trecute şi viitoare, mângâindu-l totuşi pe sub faţa de masă pe Malko cu un picior desculţ: Era incorigibilă.

  Sub efectul şampaniei, Malko deveni euforic. După toate aceste morţi şi acest oraş plicticos, el retrăia. El chiar începu să se întrebe cum să facă să-l trimită pe Simon Levine la culcare pentru a profita de starea de spirit a lui Isis vizibil pusă pe şotii, mai-mai să-l împingă în păcat şi pe Sf. Bernard-Pustnicul. Încurajat de limba îndrăzneaţă a tinerei lui metrese, Simon Levine nu se mai gândea la altceva decât să plonjeze în infern. Când se goli sticla, el se ridică şi o luă de mână. Dacă s-ar fi putut descotorosi de Malko ar fi făcut-o.

  Ei se despărţiră în holul lui Sutton Place. De data asta, el o ţinea de talie, ca să nu-i scape. Malko îşi spuse că dacă ea ar fi fost cea care ar fi cerut admiterea familiei lui Li Sha-Tin, el ar fi obţinut dreptul la toţi verii până la gradul şaisprezece şi chiar mai mult.

  Întorcându-se pe jos la Hyatt, el se întreba dacă calmul din ultimile zile nu ascundea o manevră întortocheată a Goangbu-ului. Ori chinezii renunţaseră, ori preparau o lovitură. El se întoarse de mai multe ori, verificând din instinct prezenţa marelui său Browning la centură. Mai rămâneau câteva zile de angoasă.

  — Am obţinut aprobarea pentru doi copii şi o soţie legitimă, spuse Simon Levine când se întâlni cu Malko în holul lui Sutton Place. Nimic mai mult, nici măcar un phoetus.

  El avea un aer atât de fericit încât Malko deduse că Isis avusese o criză de gentileţe. Deşi asta nu servea decât ca să-l înşele mai vârtos după aceea, acesta era totuşi un drog. După un asemenea moment el se simţea în nori, fapt de care va profita negocierea cu Li Sha-Tin, fără îndoială. Ei ajunseră la intrarea lui Crystal Court şi Simon Levine anunţă imediat:

  — Am obţinut concesii importante de la guvernul american, dar eu vă spun că nu voi putea merge mai departe. Ori acceptă ori renunţă.

  — Voi face tot posibilul ca să-l conving pe clientul meu, afirmă avocatul cu vocea sa subţire.

  Fură primiţi de o altă „gorilă” mai solidă, dar la fel de bine înarmată. Era ca un mic portavion. Malko îşi spuse că Chris Jones şi Milton Brabeck n-ar ti şomat în acest oraş. Luară loc şi avocatul, reîncepu plictisitoarea sa lectură. Li Sha-Tin mormăia. El nu spuse nimic atunci când translatorul îi aduse la cunoştinţă noile concesii ale CIA. Ei schimbară câteva cuvinte în chineză, apoi domnul Chai se întoarse spre Simon Levine.

  — Domnul Li Sha-Tin vă mulţumeşte pentru eforturile dumneavoastră. El este de-acum de acord să accepte oferta dumneavoastră.

  Toată lumea se destinse. Li Sha-Tin schimbă o strângere de mână cu Simon Levine şi Malko apoi spuse câteva cuvinte în chineză.

  — El doreşte să ţină un toast pentru noua noastră prietenie, spuse avocatul.

  — Excelentă idee, aprobă Simon Levine, care-şi spuse că o bucurie nu vine niciodată singură.

  Li Sha-Tin chemă pe cineva şi noul venit îşi făcu apariţia. Acesta era vechea cunoştinţă „Black Ghost” Ming, la fel de tatuat, care aruncă o privire indiferentă vizitatorilor, ca şi când niciodată nu i-ar fi văzut. El dispăru şi reveni, ţinând o tavă cu mai multe pahare balon şi o sticlă abia începută de coniac Otard XO. Chinezii adorau coniacul şi ei chiar fabricau chiar o imitaţie de Brandy, o contrafacere, dar coniacul era obligatoriu franţuzesc. Li Sha-Tin destupă sticla solemn şi umplu paharele, după care îl ridică pe al său.

  — El bea pentru prietenia, de acum de nezdruncinat, între el şi Statele Unite, traduse avocatul.

  Ei nu avură timp să savureze coniacul. Întocmai ca un ţăran, Li Sha-Tin goli paharul său dintr-o înghiţitură. Presat, Simon Levine îl imită. El ar fi înghiţit paharul cu totul.

  Ei semnară şi Simon Levine puse întrebarea cea mai importantă:

  — Când va fi gata să plece domnul Li Sha-Tin?

  — Chiar acum, spuse domnul Chai cu un râs acru. El şi-a pregătit chiar şi bagajele.

  Lui Simon Levine nu-i veni să creadă urechilor. El bâlbâi:

  — Perfect! Perfect! Nu vom lua elicopterul. Mă duc imediat să-i previn pe canadieni să nu ne facă probleme la frontieră.

  Nu mai putea de fericire. Li Sha-Tin şi translatorul îşi şoptiră ceva la ureche, după care avocatul interveni cu o întrebare făcuta cu o voce timidă.

  — Domnul Li Sha-Tin ar dori să ia cu el şi garda sa de corp, măcar pentru primele zile. Acesta dispune de un paşaport canadian. El e imigrant „legal”.

  În acest stadiu, Simon Levine era într-o stare atât de euforică, încât nu discută nimic…

  — Îi vor acorda o viză de turist pentru trei luni. Merge?

  — Merge! traduse avocatul.

  Într-o tăcere de ceremonie religioasă, „Black Ghost” Ming ridică două valize mari şi se îndreptă spre ieşire. Li Sha-Tin îşi puse haina. Nu părea trist că-şi părăseşte apartamentul Ei era deja în micul antreu atunci când sună telefonul. După o ezitare de câteva clipe, el ridică receptorul. La început ascultă fără să spună nimic, apoi replică prin scurte onomatopee. După crisparea de pe obraz, Malko îşi spuse că era vorba de o convorbire foarte importantă şi care se prelungea…

  Stând ca pe jar, Simon Levine îi şopti avocatului:

  — Spuneţi-i să scurteze…

  Sonny Chai, după un scurt dialog cu translatorul, preciză:

  — Este greu, ştiţi, apelul vine din China…

  Malko simţi un fior neplăcut de-a lungul şirei spinării. Lui nu-i plăcea asta. Conversaţia se prelungea. Toată lumea înţepenise. Li Sha-Tin părea din ce în ce mai încordat. Malko îl observa pe translator, care-şi încruntase sprâncenele şi părea îngrijorat. El era singurul care înţelegea ce spunea Li Sha-Tin. Doar „gorila” era liniştită şi răsfoia revista Hustler, categoric pornografică. Atmosfera era încordată la maximum. În sfârşit, Li Sha-Tin închise.

  — Haideţi să mergem, spuse Simon Levine, ajuns în preajma crizei de nervi.

  Li Sha-Tin îi spuse câteva cuvinte în chineză lui „Black Ghost” Ming care luă din nou valizele şi le duse în living-room.

  Malko crezu că Simon Levine va face infarct.

  — Ce se întâmplă? urlă americanul.

  Li Sha-Tin spuse o frază lungă, sacadată, tradusă imediat de interpret cu o voce nesigură:

  — Domnul Li Sha-Tin a decis să nu părăsească deocamdată Canada.

  Capitolul XVII.

  Simon Levine deveni dintr-odată stacojiu. Nasul său deja proeminent, părea să se fi dublat ca volum.

  — Ce spune? întrebă el. Nu mai vrea să plece acum când totul este aranjat? Ce mai vrea? Luna de pe cer?

  El fierbea. Avocatul încercă să-l calmeze cu vocea sa firavă.

  — Nu, domnul Li Sha-Tin nu vrea luna de pe cer, ci doar un răgaz. Unul dintre fraţii săi a obţinut învoirea din partea autorităţilor chineze să vină să-l vadă la Vancouver. El trebuie să sosească poimâine. Li Sha-Tin doreşte neapărat să-l vadă.

  — Şi după aceea?

  — După aceea, afirmă maestrul Chai, domnul Li Sha-Tin va pleca în Statele Unite, aşa cum s-a convenit. Este vorba doar de o mică amânare.

  „Mica amânare va deveni mare”, îşi spuse Malko, neîncrezător… Cufundat în fotoliul său, Li Sha-Tin părea absent. Simon Levine se mai încăpăţâna să creadă într-un miracol.

  — De ce acest frate nu vine în Statele Unite? întrebă ei. Acest lucru, de asemenea, ar fi simplu.

  Aparent, nu era aşa, căci, după traducere, avocatul anunţă simplu că era imposibil.

  — Care este motivul acestei vizite? insistă în continuare americanul.

  Urmă un nou dialog neînţeles şi translatorul explică:

  — Este o afacere de familie, totul va fi rezolvat foarte repede şi domnul Li Sha-Tin va pleca cu dumneavoastră.

  Nu mai era de făcut altceva decât să accepte hotărârea lui. Malko puse o ultimă întrebare:

  — Când soseşte exact fratele domnului Li Sha-Tin?

  — Poimâine, cu zborul de la Hong Kong, răspunse avocatul. Acum, ar trebui să-l lăsăm pe clientul meu care trebuie să-l cheme pe fratele său la telefon ca să pună la punct detaliile acestei vizite. Eu rămân în contact cu dumneavoastră. Vom putea pleca în trei zile, adăugă el pe un ton încrezător.

  Nu le mai rămânea decât să se retragă. „Gorila” terminase de citit Hustler-ul, indiferent la drama care se juca lângă el. „Black Ghost” Ming readuse valizele în cameră, iar Li Sha-Tin le spuse distrat la revedere. Evident, el era tulburat de acest telefon neaşteptat. În ascensor, Simon Levine explodă:

  — Asta-i o escrocherie! Ne duce cu preşul! Ar fi trebuit să-l luăm cu forţa.

  — Am mai încercat deja odată, sublinie Malko şi am văzut ce-a ieşit. L-am observat pe Li Sha-Tin în timpul acelei convorbiri telefonice. Nu juca teatru. Era bulversat. Eu mă întreb ce ascunde acest gest al autorităţilor de la Pekin. Odată ajuns la Vancouver, fratele poate şi el să ceară azil politic. Asta este o manevră a celor de la Goangbu. Dar care? Trebuie mai întâi să ştim când soseşte, să-l luăm în urmărire şi să nu-l mai scăpăm. Asta va fi mai sigur decât să ne încredem în Sonny Chai.

  — Mă ocup eu de asta prin sucursală de la Hong Kong, promise Simon Levine. Avem numele lui şi asta deja e ceva. Ne întâlnim la Sutton Place.

  În mod excepţional, deasupra Vancouverului strălucea un soare radios şi Malko se simţea foarte bine dispus. Ideea de a pleca din Canada în Statele Unite împreună cu Isis nu era dezagreabilă.

  Atunci când intră în sala de mese a lui Sutton Place, îl văzu pe Simon Levine la o masă lângă bufet şi după faţa lui văzu că ceva nu este în regulă. Americanul îi adresă un surâs trist.

  — Isis nu a mai vrut să aştepte. Ea a plecat la Los Angeles să-şi vadă producătorul, spuse el cu un ton lugubru.

  Malko, mai liniştit, se reţinu să nu surâdă. Nu era deci, decât o problemă de inimă a şefului misiunii CIA.

  — Este normal sa se gândească la cariera ei, remarcă el. Vă veţi întâlni acolo…

  Simon Levine îi aruncă o privire tristă.

  — Îl cunosc pe acest producător. Ultima dată când a fost să-l vadă, era cât pe ce s-o violeze în biroul său. Bineînţeles, i-a fixat întâlnire la el.

  — Isis nu mai e la vârsta când poate fi violată, remarcă Malko. Nu aveţi de ce vă teme.

  Poate că ea singură se întinsese pe birou. Simon Levine îşi înecă o parte din amarul său într-un dublu Defender „Cinci ani vechime” şi adăugă pe un ton şi mai lugubru:

  — Dumneavoastră aveaţi dreptate în privinţa chinezilor. Sucursala de la Hong Kong a lucrat bine. Fratele lui Li Sha-Tin soseşte cu zborul Cathay Airlines 654 poimâine la 11.45, numai că nu este singur…

  — Adică?

  — Doi membrii ai Goangbu-ului vor fi de asemenea în avion. Asta nu mai este o coincidenţă. Având paşapoarte din Hong Kong şi acoperiri comerciale, ei pot intra în Canada fără nici o problemă.

  — Ar trebui să-i agăţăm la sosire şi să nu le mai dăm drumul, fu de părere Malko. Problema este cum să-i recunoaştem dacă Li Sha-Tin nu merge în întâmpinarea lor?

  — Vom căuta un vicleşug, promise americanul, ca să-l reperăm la sosire. Eu nu vreau să semnalez canadienilor prezenţa acestor agenţi ai Goangbu-ului, pe care în mod sigur ei nu-i cunosc. Rămânem în familie.

  — Este normal ca ei să-l încadreze, remarcă Malko, pentru a fi sigur că el se va întoarce.

  Americanul clătină din cap.

  — Au ei alte mijloace, nu esta asta. În plus, aceşti tipi sunt foarte sus plasaţi în ierarhia serviciilor chineze. Aceştia nu sunt simpli executanţi. Unul dintre ei este numărul 2 din provincie iar celălalt este cureaua de transmisie cu Pekinul. Boşii ăştia nu traversează Pacificul pentru a lua ceaiul. Eu mă întreb ce lovitură ne pregătesc.

  — Vom afla foarte repede, oftă Malko.

  Zborul Cathay Airlines tocmai aterizase şi se oprise la poarta C 27 aproape la ora stabilită, în ciuda celor cincisprezece ore de zbor. Pasagerii urmau să coboare în circa douăzeci de minute. Simon Levine şi Malko erau postaţi la ieşirea bagajelor, alături de ghişeul de rezervări la hotel. Malko îi explicase unei funcţionare că ei aşteptau pe cineva care nu-i cunoaşte şi ea se arătase de acord să vorbească prin porta-voce. Deodată Malko tresări văzând în mulţime o figură cunoscută.

  „Black Ghost” Ming, de neconfundat prin tatuajele sale, citea un ziar chinezesc la o distanţă de douăzeci de metri de ei. Aparent, ei nu-i zărise… El trebuia să fie în posesia unui mijloc de a-l recunoaşte pe fratele lui Li Sha-Tin, căci nu părea să-şi facă griji. Simon Levine şi Malko bătură în retragere, renunţând la apelurile prin porta-voce. După vreo jumătate de oră, pasagerii zborului de la Hong Kong începură să iasă. Erau aproape toţi chinezi. „Balck Ghost” Ming împăturise ziarul. Deodată, ei îl văzură îndreptându-se spre un chinez, mai degrabă tânăr, cu părul perie, în costum de culoare închisă, cu faţa bucălată. Cei doi bărbaţi schimbară câteva cuvinte şi se dădură puţin mai deoparte. Călătorul nu avea decât o valiză mică, ceea ce făcea dovada unui sejur scurt. Cel puţin sub acest aspect, Li Sha-Tin spusese adevărul…

  Ei aşteptară fără să se mişte. Câteva minute mai târziu, li se alăturară doi chinezi foarte slabi, de vreo cincizeci de ani, cu faţa severă, cu ochelari. Nici ei nu aveau bagaje multe.

  — Uite-i pe tipii de la Goangbu, şopti Simon Levine.

  Urmă o scurtă conversaţie. Deja „Black Ghost” Ming se despărţise de ei. Cei doi agenţi de la Goangbu şi fratele lui Li Sha-Tin se îndreptară spre taxiuri. Simon Levine fugea deja să-şi ia maşina din parcare. Malko rămase în spatele chinezilor. Aceştia nu schimbau nici un cuvânt şi nimeni nu le dădea nici o atenţie. Aparent, serviciile canadiene nu-i reperaseră. Când ei se urcară într-un taxi, Simon Levine era deja în coada lor. Cele două vehicule porniră pe autostrada ce ducea spre aeroport, legată apoi cu autostrada 99. Ajunsă însă la intersecţia de autostrăzi permiţând ieşirea din Sea Island unde se găsea aeroportul, taxiul porni spre Moray Bridge; spre sud, în loc să meargă spre nord. Ei nu mergeau la Vancouver.

  Filajul era relativ uşor pe autostradă, pe care o părăsiră nu după mult timp, taxiul virând la dreapta. Peste cinci minute, vehiculul celor trei chinezi se opri în faţa unui hotel într-un loc izolat – Delta Hotel. Malko îi ajunse din urmă în hol şi-i văzu pe noii sosiţi îndreptându-se spre recepţie. Ei aveau în mod sigur rezervări, căci se îndreptară foarte repede spre ascensor. Asumându-şi un risc maxim, Malko urcă în ascensor cu ei.

  Trei minute mai târziu, el ştia ceea ce-l interesa. Fratele lui Li Sha-Tin avea camera 808 iar cei doi chinezi 806 şi 810. El era bine păzit. Coborî edificat şi se duse la Simon Levine care se frământa nerăbdător.

  — Cred c-ar trebui să-mi iau o cameră aici, sugeră Malko. În felul ăsta va fi mai uşor. Rămâneţi aici, eu mă duc să iau valiza de la Hyatt şi revin. Mai ales, nu trebuie scăpate întâlnirile lor în grup…

  El plecă în taxi pentru as lăsa maşina americanului şi se înapoie peste patruzeci de minute, după ce-şi făcu singur rezervarea. El ceru o cameră la etajul opt şi obţinu camera 829. Era perfect. Nu trebuia să facă altceva decât să aştepte. Ei hotărâră să supravegheze holul rând pe rând.

  În jur de ora cinci, fratele lui Li Sha-Tin îşi făcu apariţia, flancat de cei doi agenţi de la Goangbu. Era prima dată când scoteau nasul afară de la sosirea lor. Trebuie spus că cele cincisprezece ore de zbor în clasa „eco” trebuie să-i fi scuturat puţin. Ei se instalară într-unul din saloane şi comandară ceai. Malko şi Simon Levine supravegheau locul în mod discret. Era rândul americanului să supravegheze parcarea, atunci când văzu sosind o limuzină neagră, lungă, din care coborâră Li Sha-Tin şi „Black Ghost” Ming, inseparabila sa gorilă. Cei doi bărbaţi se alăturară celorlalţi în micul salon. Ei îşi vorbiseră deci. Simon Levine îl găsi pe Malko în hol. De departe, el puteau să-i vadă pe cei cinci oameni conversând. Chiar dacă s-ar fi apropiat, nu ar fi servit la nimic deoarece ei vorbeau în limba chineză. Peste o oră, ei se găseau în acelaşi loc. Atunci când îl puteau vedea pe Li Sha-Tin, acesta părea încordat şi nervos, plimbându-şi fără încetare mâna prin părul tuns…

  La un moment dat, din locul în care era, Malko îl văzu pe unul din oamenii de la Goangbu scoţând o foaie de hârtie şi întinzându-i-o chinezului. Celălalt se ridică pentru a telefona de la un telemobil.

  În mod straniu, fratele lui Li Sha-Tin părea complet străin de discuţie, stând mut în colţul său. Era oare aceasta oboseala, sau altceva?

  Malko traversă hotelul pentru a merge la toaletă, când ochii îi căzură pe o femeie care se pregătea să împingă uşa turnantă, o chinezoaică suplă cu părul scurt, cu ochelari negri, purtând haină şi pantalon de piele neagră strâns cu o centură groasă.

  Malko o privea ca pe orice femeie frumoasă când simţi un şoc care-l imobiliză. Era Ling Sima, încântătoarea chinezoaică membră a Goangbu-ului pe care o întâlnise cu un an mai devreme la Hong Kong, cea care-i permisese să-l recupereze pe Jeffrey Cox, ostaticul american din Jolo şi cu care avusese o aventură trecătoare.

  Ce făcea ea acolo?

  Ea, la rândul său, îl zărise. Cu multă naturaleţe, ea se duse spre el şi îi întinse mâna sa lungă şi fină.

  — Sunt încântată să vă revăd, spuse ea, ca şi când s-ar fi despărţit în ajun.

  Malko păstră mâna puţin mai mult timp decât s-ar fi cuvenit. Pradă mai multor sentimente, mai întâi acela de a întâlni o femeie cu care avusese plăcute clipe de dragoste, dar mai ales de primejdie. El cunoştea rolul important al lui Ling Sima în operaţiunile clandestine ale Goangbu-ului. Faptul că ea se găsea la Vancouver, nu era o întâmplare.

  — Dumneavoastră nu vă aşteptaţi să mă vedeţi, surâse ea.

  — Nu, într-adevăr, recunoscu Malko. De când sunteţi la Vancouver?

  — Doar de câteva ore. M-am odihnit, căci am parcurs un drum lung de la Bangkok.

  — Aţi venit cu zborul Cathay? nu se putu abţine să nu întrebe Malko.

  — Nu! Cu American Airlines, ieri seară. Eu ştiam c-o să vă întâlnesc.

  Ochii ei erau strălucitori de maliţiozitate. El îşi spuse că ea continuă să fie la fel de excitantă, în ciuda vocii sale metalice. Dintr-un colţ al holului, Simon Levine asista uimit la această întâlnire neaşteptată. Malko reîncepu cu glumele sale.

  — Presupun că aveţi ce face pe moment, spuse el cu un surâs. Dar aţi fi liberă pentru dineu?

  Ling Sima spuse fără nici o ezitare.

  — Cu multă plăcere. Unde?

  — Vă convine ora nouă seara la barul lui Sutton Place pe Burrard Street?

  — Cu plăcere, pe curând.

  Malko o urmări cu privirea în timp ce se îndrepta spre salonul în care cei cinci chinezi o aşteptau. Ei se ridicară cu toţii şi cei doi agenţi ai Goangbu se frânseră de şale în faţa ei. Malko nu putu să i vadă mai mult.

  Simon Levine se năpusti cu întrebările ca un nebun.

  — O cunoaşteţi pe această chinezoaică? întrebă el, speriat. Cine este?

  Malko îşi permise un surâs sarcastic…

  — Una din cele mai bune agente ale Goangbu-ului… Ea vine direct de la Bangkok, probabil ca să soluţioneze afacerea lui Li Sha-Tin. Ceilalţi doi nu sunt decât subalterni. Ea vorbeşte direct cu Pekinul. Voi afla mai multe. Iau masa cu ea în seara asta…

  Era inutil să-i povestească viaţa sa privată. El văzu în privirea lui Simon Levine că americanul era pe punctul de a pune la-ndoială existenţa lui Dumnezeu.

  — Luaţi masa cu ea! repetă el ca un papagal. Ea ştie că vă ocupaţi de Li Sha-Tin?

  — Ea ştia asta de când a venit aici, preciză Malko. Radioul funcţionează de asemenea şi la chinezi.

  — Damn it! mormăi americanul. Ce mă fac eu?

  — Dumneavoastră o chemaţi pe Isis, îl sfătui Malko. Asta o să-i facă plăcere în mod sigur şi vă va ridica moralul. Cât timp vorbeşte cu dumneavoastră la telefon ea nu poate face nimic rău.

  — Credeţi? întrebă americanul care se pare că-şi revenise din iluziile sale.

  Malko aruncă o privire în direcţia salonului. Ling Sima, cu picioarele lungi încrucişate în faţa ei vorbea fără întrerupere cu vocea sa metalică. Fratele lui Li Sha-Tin stătea cocârjat pe scaunul său, în timp ce Li Sha-Tin însuşi, ţinea capul între umeri ca un boxeur care se pregăteşte să primească lovituri. Conversaţia nu părea să fie prea plăcută.

  — Să plecăm! îi spuse el lui Simon Levine, ca să nu devenim ridicoli. Eu voi şti mai multe peste două ore.

  Cu adevărat, ei se întreba ce îi va spune Ling Sima. Aceasta era o femeie redutabilă şi nu acceptase invitaţia doar ca să-i facă plăcere.

  Capitolul XVIII.

  Ling Sima îşi croi drum prin mulţimea îngrămădită în jurul barului de la Gerard cu prestanţa unei prinţese. Malko se ridică în picioare pentru a o primi. Avea tenul tot palid, ceea ce îi scotea în evidenţă gura de un roşu aprins ca un fruct. Părul îi era lăcuit ca o cască, purta o bluză aurie mulând un piept mic şi un pantalon de mătase neagră care dădea impresia că măsoară patru metri înălţime. Ea se stropise cu un parfum discret, fapt de care Malko îşi dădu seama când îi sărută mâna.

  — Şampanie? întrebă el.

  — O idee excelentă, aprobă Ling Sima. La Bangkok este prea cald ca să bei şampanie, dar aici este perfect.

  El ceru barmanului o sticlă de Taittinger Comtes de Champagne Rose 1995 şi-şi ridicară cupele.

  — Pentru întâlnirile noastre! spuse chinezoaica. Le-aş fi dorit în alte împrejurări, dar în fine…

  — De ce? întrebă Malko mimând surpriza. Pentru că de data asta nu suntem de aceeaşi parte a baricadei?

  Ling Sima mătură ipoteza cu un gest de nepăsare:

  — Nu, asta nu are nici o importanţă. Acesta e un joc, nu-i aşa, un fel de go, numai că mie nu-mi place să pierd, mai ales din cauza unui bărbat care nu-mi displace.

  Spunând acestea, ochii ei se uitau în ochii lui şi el se revăzu fiind gata s-o sodomizeze în micul salon din faţa magazinului ei de bijuterii din Bangkok, în ciuda vocii ei metalice, din ea se degaja un erotism intens. Ei mai serviră şampanie. Ce voia să spună ea?

  — Unde luăm cina? întrebă ea.

  — Există un excelent restaurant franţuzesc în celălalt capăt al străzii, la Vancouver Hotel, foarte liniştit.

  — Ei bine, să mergem acolo, spuse ea. Aici este prea mult zgomot.

  Atunci când se ridică, ea fu urmărită de bărbaţi cu privirea. Avea o crupă ca un magnet, nişte fese înalte şi rotunde la capătul unor picioare interminabile. La restaurant, ea scoase o ţigară şi un Zippo „Slim” decorat cu o inimă pe care Malko i-o luă din mână pentru a o aprinde: Ei comandară şi se observară câteva clipe. El fu cel care atacă.

  — Nu credeam să vă regăsesc amestecată în afacerea Li Sha-Tin, remarcă el. Este destul de departe de Bangkok.

  Ling Sima surâse.

  — Este o istorie importantă pentru noi. Partidul mi-a cerut să mă implic. Afacerea a fost prost antamată.

  — Cum?

  Ea trase din ţigara sa.

  — Li Sha-Tin este un bandit. El a câştigat mulţi bani datorită oficialităţilor corupte. În loc să-l fi speriat şi să-l determine să plece în străinătate, ar fi trebuit să încheie un acord cu el, în care să se stabilească obligaţia de a-şi denunţa în mod public complicii, să restituie o parte din banii furaţi şi totul ar fi fost în ordine. Noul ministru de interne a vrut să facă exces de zel pentru a-l epata pe Jiang Zemin şi acum, adăugă ea cu un surâs plin de amărăciune, Li Sha-Tin este recuperat de CIA…

  Malko îşi băgă nasul în farfurie. Era prea frumos. Cu Ling Sima nu avea rost să joace mai fin.

  — Dacă sunteţi la Vancouver, remarcă el, n-aţi venit doar pentru a lua act de proasta ei derulare.

  — Nu, spuse chinezoaica tăind carnea. Em venit cu o misiune precisă – aceea de a-l readuce pe Li Sha-Tin la sentimente mai bune, pentru a-i dovedi că nu mai suntem animaţi de intenţii rele în privinţa lui. Fratele lui, după ce a fost arestat, a fost repus în libertate. Li Sha-Tin însuşi ar putea reveni recunoscându-şi greşeala. Numai că, am ajuns prea târziu…

  — Adică?

  — Tocmai am avut o lungă discuţie cu Li Sha-Tin. I-am explicat că am venit la Vancouver cu cinci obiective: să-l văd, să-i spun ce aşteaptă guvernul nostru de la el, să-l sfătuiesc să se reîntoarcă în China pentru a ne da informaţii despre anumite persoane oficiale implicate în operaţiuni de contrabandă pentru a le putea băga la închisoare şi în fine, să-i fac o propunere generoasă.

  — Care?

  — Sunt autorizată de Pekin să-l asigur că revenind în China, el îşi poate păstra o parte din bunuri şi că el şi familia sa vor dispune de paşaport. Şi vor putea pleca din ţară atunci când vor dori.

  Malko o fixă blocat.

  — Este fără doar şi poate o propunere interesantă. El n-a acceptat-o?

  Ling Sima îi dădu o lovitură de picior pe sub masă, mai în glumă, mai în serios.

  — Am ajuns după ce primise propunerea dumneavoastră. Ei mi-a explicat că nu mai are încredere în noi. Aceşti imbecili din Pekin au încercat să-l asasineze, apoi să-l răpească şi în sfârşit să-i determine pe canadieni să-l predea guvernului nostru. Sigur că a devenit suspicios. De când aţi reuşit să-l convingeţi, el nu vrea să ştie decât de Statele Unite. Eu ştiu ce doriţi. De altfel nici el nu se îndoieşte de asta, Eu sper doar că nu veţi juca toate cărţile.

  Malko dădu din cap.

  — Dumneavoastră ştiţi bine că nu vă pot promite asta. De altfel asta nu depinde de mine.

  Ea păru să reflecteze, apoi ridică capul.

  — Este adevărat? De data asta nu mai suntem în aceeaşi tabără. Dumneavoastră sunteţi chiar un ingrat.

  — Asta nu vă împiedică pe dumneavoastră să fiţi mereu la fel de seducătoare, se grăbi să spună Malko.

  Ling Sima îi adresă un surâs feroce.

  — Dar dumneavoastră mă veţi face să-mi pierd prestigiul…

  — Sunt dezolat, protestă Malko. Dumneavoastră într-adevăr n-aţi obţinut nimic de la el?

  Ea se strâmbă.

  — Ba da. Mi-a promis că-mi va da câteva nume, în schimbul deblocării unora dintre bunurile sale şi a asigurării că familia sa nu va fi în continuare urmărită, dar a refuzat oferta principală. Dacă am înţeles eu bine îl duceţi poimâine în Statele Unite?

  Malko simţi că i se năpusteşte adrenalina în artere. Ei câştigase deci. Adversarul îi confirma asta…

  — Asta conveniserăm înainte de sosirea dumneavoastră, spuse el prudent.

  — Venirea mea nu va schimba nimic, spuse sec, Ling Sima, un voiaj lung şi obositor pentru nimic. Cei doi imbecili care l-au însoţit pe fratele său, ar fi putut obţine aceleaşi informaţii. Li Sha-Tin nu este nebun şi n-are nici o morală. El, de bună voie, a schimbat numele câtorva complici ai săi în schimbul unor fonduri, dar eu visam să-l duc cu mine la Hong Kong, de asta am venit aici.

  Ea se întrerupse furioasă că se deconspirase. Malko pe de-o parte era bucuros de succesul său, dar pe de altă parte, era indispus de faptul că o decepţionase pe Ling Sima care îl ajutase atât de mult cu un an în urmă. Ea se încruntă înăbuşindu-şi un căscat:

  — Bine, mă simt puţin obosită. Aţi putea să mă conduceţi? Presupun că ştiţi unde este consulatul. Eu acolo locuiesc.

  — Bineînţeles! spuse Malko surâzând.

  El aşteptă să ajungă în maşină şi îi propuse:

  — Aveţi timp să mergem să bem ceva?

  Ling Sima se întoarse spre el, privindu-l în faţă.

  — Am timp, spuse ea, dar nu vreau.

  — De ce?

  — Pentru că n-am chef să reîncepem ca la Bangkok, să mă las dusă.

  — Am păstrat şi încadrat gravura de la dumneavoastră, sublinie Malko cu perfidie, punându-i pe coapsă o mână posesivă.

  Ling Sima nu protestă, dar luă mâna şi i-o dădu deoparte.

  — Nu, spuse ea hotărâtă. Eu nu voi face dragoste cu dumneavoastră în seara asta. Mai întâi pentru că n-aş juisa…

  — De ce?

  — Din cauza dumneavoastră, voi suferi o umilinţă profesională teribilă. Îmi voi pierde stima oamenilor de la Pekin.

  — Atunci, de ce acest pantalon, această ţinută sexy care te invită la viol?

  Ea îi aruncă o privire feroce.

  — Pentru a vă aminti ce pierdeţi.

  Tăcură câteva clipe. Aceasta era o tentativă abilă de destabilizare. Malko îşi spuse că dacă o femeie ca Ling Sima era gata să se ofere în schimbul unei afaceri însemna că efectiv chinezii pierduseră partida. Chinezoaica spuse cu o voce mai puţin metalică:

  — Duceţi-mă acum, imediat.

  El se supuse. Nu avea nici un rost să procedeze cu viclenie. El ar fi putut s-o mintă, dar asta n-ar fi deblocat situaţia. Atunci când opri la Granville Road în faţa aleei care ducea spre consulat, Ling Sima se aplecă spre el şi-i sărută buzele.

  — Bună seara, spuse ea cu vocea sa aspră de „colonel”. Sunt fericită că v-am revăzut.

  Ea sări din maşină şi traversă în pas vioi, dispărând pe alee, fără să întoarcă capul.

  Simon Levine îşi devora literalmente breakfastul etalând un strat gros de maple syrup. Era într-o dispoziţie excelentă.

  — Sonny Chai m-a sunat, spuse el. Li Sha-Tin s-a ţinut de promisiune. Plecăm în seara asta.

  — Ştiam, spuse Malko. Ling Sima şi-a mărturisit înfrângerea.

  — Există o singură schimbare, continuă americanul euforic. Li Sha-Tin, înainte de a fi interogat, vrea să petreacă câteva zile la Las Vegas.

  — La Las Vegas! Pentru Dumnezeu, de ce?

  — Jocul, spuse americanul cu sobrietate. Se pare că toată viaţa la asta visează. Este un înrăit jucător. Aşa că, consultându-mă cu cei de la Langley, am acceptat. El a cerut de asemenea ca „gorila” sa, tatuatul ăla, să-l însoţească acolo. Eu, dinspre partea mea, ham convocat pe Jesus care se plictiseşte la Los Angeles. El va juca rolul de „baby-sitter” timp de o săptămână şi pe urmă, direcţia la „fermă26”.

  — Ei bine, e ceva formidabil, conchise Malko. Dumneavoastră aţi fost foarte convingător, pentru că chinezii i-au oferit scuze lui Li Sha-Tin. Asta dorea să-i spună fratele său. Puteţi să verificaţi dacă el a plecat într-adevăr?

  S-a aranjat, îl asigură americanul. Ei pleacă toţi trei în noaptea asta la ora unu şi jumătate în direcţia Hong Kong.

  — Şi Ling Sima?

  — Cine?

  — Ah da, dumneavoastră nu ştiţi numele ei. Puteţi verifica unde pleacă?

  El îi transmise datele chinezoaicei şi se despărţiră. Nu mai aveau nimic de făcut până diseară. Malko murea de poftă să telefoneze la consulatul chinez. În final se lăsă pradă ispitei. Îi răspunse o voce într-o engleză stricată:

  — Ce doriţi?

  — Miss Ling Sima.

  — Eu nu cunosc. Ea lucrează aici?

  — Nu, preciză Malko, ea a dormit la consulat. Este o amică a consulului.

  — Aşteptaţi!

  Răspunsul căzu ca o lovitură de trăsnet. El auzi cum se schimba legătura. Peste două minute, aceeaşi voce spuse în receptor:

  — Noi nu cunoaştem nici o persoană cu acest nume.

  Exit frumoasa Ling Sima. Nu-i mai rămânea decât să-şi facă bagajele.

  Interminabilul Lincoln negru, lung de şapte metri, se opri în faţa aerogării din Vancouver Airport, urmată de alte două vehicule – un Chevrolet gri cu placă CD în care erau patru puşcaşi marini împrumutată de la consulatul american şi Fordul lui Simon Levine cu Malko. Li Sha-Tin şi „Black Ghost” Ming se dădură jos din maşină, însoţiţi de Sonny Chai. Chinezul purta o haină pusă peste un tee-shirt şi părea posomorât. Avocatul său se apropie de Simon Levine cu un aer îngrijorat.

  — Dumneavoastră aveţi siguranţa că nu vor fi probleme cu canadienii?

  — Sigur, afirmă americanul. De altfel, nu este nici un control aici la ieşirea din Canada.

  Cele două grupuri se reuniră, traversară holul şi se duseră la ghişeul lui Alaska Airlines, singurul zbor direct spre Las Vegas. Simon Levine blocase tot compartimentul de clasa întâi. Imediat, ei primiră tichetele lor de îmbarcare. Cei patru puşcaşi marini rămăseseră în holul aerogării. Nu se înregistra nici o prezenţă din partea autorităţilor canadiene, deşi fuseseră anunţate de plecare. Erau însă prea umilite ca să se arate. Micul grup parcurse în linişte itinerarul complicat care ducea spre ghişeele serviciului de imigrare americană. Simon Levine începuse să se deconecteze. Atunci când văzu drapelul înstelat şi civilii care-l aşteptau de cealaltă parte a „frontierei”, el grăbi pasul.

  Doi bărbaţi se detaşară din grupul lor, venind în întâmpinarea lor. Fură făcute prezentările şi unul dintre ei i se adresă direct lui Li Sha-Tin.

  — Bine aţi venit în Statele Unite, domnule Li Sha-Tin.

  Sonny Chai radia. Totul era gata. Fără nici un fel de control, ei ajunseră în sala de îmbarcare, amestecaţi printre ceilalţi pasageri. Practic, ei erau pe teritoriul Statelor Unite. Sonny Chai îi adresă un gest de rămas bun clientului său şi se îndepărtă. Simon Levine, radios, se aplecă spre Malko şi spuse încet:

  — We made it! 27

  — Formidabil! spuse Malko simţind un pic de amărăciune, gândindu-se la Ling Sima.

  Stând deoparte, Li Sha-Tin părea absent la ce se petrecea în jurul său. Lângă el, „Black Ghost” Ming părea în aceeaşi stare. Odată instalaţi în avion, Simon Levine îi spuse lui Malko:

  — Agenţia a rezervat un apartament la Mirage la etajul A, cel mai de sus, cu mai mult de trei camere. Jesus este deja acolo. El va veni să ne caute la aeroport şi vom dormi acolo.

  În timpul celor trei ore de zbor, Malko aţipi, obosit de tensiunea, nervoasă. Odată în plus, el câştigase la mustaţă. El revedea corpul lui Brian Murray lungit în living-room-ul său şi mai simţea încă în piept durerea în locul în care era arsura produsă de vesta antiglonţ. Dumnezeu voise ca el să nu moară la Vancouver.

  Puţin mai târziu, întunericul negru ca cerneala fu presărat cu lumini, din ce în ce mai numeroase. Ei ajungeau la Las Vegas. Modestul orăşel întemeiat în urmă cu patruzeci de ani de gangsterul Bugsy Siegel, devenise un oraş întins, cu o populaţie de un milion opt sute de mii de locuitori care desfiinţase deşertul până la lacul Mead. Un oraş unic în lume, un Disneyland pentru adulţi, cu mereu mai multe hoteluri. Ultimile două duseseră capacitatea hotelieră la o sută douăzeci de mii de camere, de trei ori mai mult decât Parisul şi aceasta era în continuă creştere. Văzut din avion, „Strip-ul” Las Vegas Boulevard, unde erau aliniate toate cazinourile cele mai prestigioase, părea un şarpe luminos. Lumina în oraş nu se stingea niciodată, nu exista nici un ceas în cazinouri şi se putea juca douăzeci şi patru din douăzeci şi patru de ore.

  Fasciculul vertical de lumină al hotelului Louksor, semănând cu un panaş de science-fiction, urca spre stele ca un proiector de DEA. Li Sha-Tin se trezise şi cu faţa lipită de hublou, privise oraşul visurilor sale.

  Atunci când, părăsind pasarela, el zări şirurile de automate de monede din sala de îmbarcare, el îi apostrofă râzând pe „Black Ghost” Ming. Părea să-şi fi recăpătat energia. Aeroportul era de asemenea, ca un imens cazinou, chiar şi sala de bagaje. Chinezul nu mai avea astâmpăr în timp ce-şi aşteptau bagajele. Se ivi Jesus Domingo purtând ochelari negri şi o haină în carouri şi îi asigură că totul mergea bine. Simon Levine îl luă deoparte.

  — Job-ul dumitale este să nu-l scapi din ochi nici o clipă, atât timp cât el va fi aici.

  — Dar cealaltă „gorilă”? Ce face el pe aici? întrebă hondurianul.

  — Acelaşi lucru ca şi dumneata, dar acela îi e fidel lui.

  Tot timpul cât dură drumul până la hotel, Li Sha-Tin căscă ochii uimiţi, ca un copil în faţa unui gigantic magazin de jucării. Un acvariu enorm plin cu peşti tropicali, inclusiv câţiva mici rechini, trona în spatele recepţiei hotelului Mirage. Jesus aranjase totul şi îi conduse la etajul A. Pentru a ajunge la ascensoarele păzite de cerberii cărora începând de la ora nouă seara trebuia să le prezinţi cheia de la camere, se traversa mai întâi o grădină tropicală artificială şi apoi imensa sală de jocuri – Li Sha-Tin era cu ochii ieşiţi din orbite. Clinchetul asurzitor al automatelor de monede nu înceta nici o clipă, în fondul muzical şi freamătul jucătorilor. Atmosfera era cea a holului dintr-o gară, într-o zi de plecare în vacanţă…

  La etajul A, ei îi conduseră mai întâi pe Li Sha-Tin în apartamentul său, aranjat somptuos cu mobile lăcuite şi încrustate cu motive Versace, create de Claude Dalle şi se despărţiră. Malko şi Jesus aveau camere în faţa apartamentului lui Li Sha-Tin, în South Wing, Simon Levine avea o cameră în East Wing şi îi superviza pe cei şase oameni ai CIA sosiţi de la Washington pentru protecţia strictă a chinezului. Rolul lor era acela de a forma în jurul acestuia un fel de cordon destinat să contracareze vreun atac surpriză din partea celor de la Goangbu. De-abia deschise Malko valiza sa, când auzi bătăi în uşă. Era „Black Ghost” Ming. Impasibil, chinezul anunţă:

  — Mister Li Sha-Tin wants to gamble. Where is the baccara?

  Engleza sa stricată era totuşi inteligibilă. El era mai degrabă de temut datorită tatuajelor, frunţii joase, părului ras şi aerului său brutal. Malko îşi privi ceasul Breitling. Era ora două şi jumătate dimineaţa.

  — Now?

  — Now.

  — O. K. I will take you there.

  Imediat, el îi ceru lui Jesus să-i însoţească la baccara. Li Sha-Tin era deja pe culoar, cu o borsetă mare în mână. Ei coborâră cu toţii şi Malko îi conduse până la sala cu mese de baccara. Două din cele patru mese erau active. Li Sha-Tin luă un scaun şi scoase din borsetă o grămadă enormă de bancnote de o sută de dolari. Un crupier flegmatic le numără. Erau o sută douăzeci de mii de dolari.

  — Ce fel de jetoane? întrebă el.

  — Five thousand, răspunse „Black Ghost” Ming în locul şefului său.

  Acesta din urmă era transfigurat şi privirea îi strălucea. Cu un gest sigur, el puse o grămadă de jetoane de cinci mii de dolari pe bancă şi trase apoi două cărţi, filându-le încet, înainte de a le întoarce cu un mormăit de încântare. Erau un patru şi un cinci.

  Suma nouă.

  Bancherul trase la rândul său, doi de zece, adică nimic, apoi un doi şi un patru.

  Pierdut.

  Li Sha-Tin încasă optzeci de mii de dolari şi-şi împrăştie jetoanele cam peste tot. Jesus Domingo căscă ochii mari înnebunit. Malko îşi spuse că suma aceasta i-ar fi permis să-şi refacă acoperişul castelului său. Li Sha-Tin, cu privirea strălucitoare şi fremătând din toate măruntaiele, trăindu-şi visul, era de nerecunoscut. Malko căscă discret şi-i şopti lui Jesus:

  — Eu mă duc să mă culc.

  Chinezul era capabil să joace până-n zori.

  Din camera sa, Malko privi luminile strălucitoare ale oraşului, spunându-şi deodată că Ling Sima acceptase prea uşor înfrângerea sa, dar lui îi venea greu să-şi frământe creierul şi nu vedea ce se mai putea întâmpla în continuare. Ei se găseau pe teritoriul Statelor Unite, într-o ambianţă peste măsură de securizată, într-unul din oraşele cele mai sigure din lume.

  Înainte să adoarmă, el îşi spuse că într-o zi va merge la Bangkok să-i ceară scuze frumoasei chinezoaice.

  Capitolul XIX.

  Li Sha-Tin, care juca împotriva băncii, îşi primi cele două cărţi. După ce le filă încet, el le întoarse pe faţă. Era un patru şi un trei. Regula jocului de baccara impunea ca el să nu tragă. Bancherul aşteptă puţin. El avea doi-doi. Chinezul plasase treizeci de mii de dolari pe „Ţie”, care plătea de nouă ori miza. Doar că, pentru a câştiga, trebuia ca el să aibă acelaşi număr de puncte. Bancherul, o crupieră chinezoaică cu faţa obosită, prea machiată şi ochii dezgustaţi, trase la rândul său o carte din pachet.

  Era un cinci.

  Li Sha-Tin lovi cu pumnul în postavul mesei, cu trăsăturile crispate. El pierduse şi nu mai avea în faţa lui decât un jeton.

  — S-ar spune că vrea să se ruineze, îi murmură Simon Levine la ureche lui Malko.

  Cei doi bărbaţi stăteau în picioare în spatele chinezului şi a lui „Black Ghost” Ming. Acesta din urmă, aşezat alături de Li Sha-Tin, juca şi el, dar mult mai modest, cu jetoane de o sută de dolari şi câştiga puţin. De şase zile de când erau la Las Vegas, Li Sha-Tin nu se dezlipise de masa de baccara. Jucând câte şaisprezece ore neîntrerupte, nu mânca nimic, servind distrat câte o băutură adusă de o „pit girl” căreia îi dădea câte un jeton de cinci mii de dolari. Trebuie spus că afară era o căldură sufocantă cu rafale de vânt fierbinte care dădeau impresia că te aflai în spatele jetului unui reactor.

  CIA, prin viramentele efectuate către Mirage, urmărea evoluţia pierderilor lui, care în dimineaţa aceea ajunseseră la două milioane şase sute cincizeci şi patru de dolari, în ciuda zilelor în care ieşise câştigător. Chiar din ziua sosirii sale, el virase un milion de dolari în contul cazinoului, care-i remisese un card din plastic negru, permiţându-i să tragă bani direct de la masa de joc. Aceşti bani veneau din trei conturi diferite. Atenţie! Doar CIA ignora soldul lor de plecare…

  Li Sha-Tin, după câteva clipe de derută, se reaşeză la masa de joc şi-şi agită cârdul său negru. Imediat un şef de partidă se apropie şi chinezul murmură ceva la urechea acestuia.

  — Cinci sute de mii, repetă şeful de partidă.

  Scoţând un fel de carnet de cecuri din smokingul său, el întocmi „cecul” tras la ordinul cazinoului şi i-l întinse lui Li Sha-Tin ca să-l semneze. El se depărtă un pic de masă pentru a cere permisiunea contabilităţii înainte de a aduce jetoanele. Din respect, „Black Ghost” Ming, îşi întrerupse jocul. Convorbirea dură mai mult timp decât se obişnuia. Trăsăturile chinezului se încordară. Cu capul într-o parte, el urmărea convorbirea funcţionarului cazinoului la telefon. Acesta închise telefonul şi se apropie din nou de Li Sha-Tin, vizibil contrariat. Cu voce şoptită el îi spuse câteva cuvinte la ureche şi se îndepărtă.

  Peste douăzeci de secunde, Li Sha-Tin se ridică brusc de pe scaunul său, fără să spună nici un cuvânt şi se depărtă. „Black Ghost” Ming îşi strânse la rândul lui jetoanele şi-l urmă. Jesus Domingo care veghea la intrarea în sala de baccara se luă după ei, în direcţia ascensoarelor. Simon Levine se apropie de Malko în aceeaşi timp încurajat şi contrariat.

  — Gata, spuse el şi-a epuizat creditul. Treaba asta trebuie să fie în jur de trei milioane de dolari. Voi verifica împreună cu cei de la cazino. El a consumat două conturi de la Caiman Islands şi unul de la Toronto… Sper că nu contează pe noi ca să-l întreţinem…

  — El dispune în mod cert de alte conturi, îl asigură Malko.

  El urmărise de asemenea drumul lui Li Sha-Tin spre infern. Acesta din urmă, de la sosirea sa, nici măcar nu ieşise din Mirage. El îşi comanda masa în cameră, prin intermediul room-service, indiferent de oră. El nici nu aruncase vreo privire asupra tichetelor pentru „show-urile” pe care cazinoul le trăgea asupra lui. El mergea din apartamentul lui de la etajul treizeci unde, după cum spunea Simon Levine „Only God is above us28” la sala de baccara şi la asta se rezuma totul.

  Atmosfera de la Las Vegas părea să-l fi înnebunit. Ori nu era decât un jucător pasionat care îşi satisfăcea capriciul înainte de a-şi schimba viaţa. Malko îşi consultă ceasul. Era ora unu şi treizeci de minute. Era mai bine să se ducă la culcare, deoarece, ei în mod cert aveau să plece a doua zi spre Washington. CIA nu era hotărâtă să sponsorizeze Mirage-ul.

  — Eu mă duc la culcare. Dumneavoastră ce faceţi?

  — Eu mă duc să beau un Defender „Succes” pentru a celebra sfârşitul coşmarului, spuse americanul, voi comanda un avion pentru mâine, după care voi face şi eu la fel ca dumneavoastră. Măcar de nu s-ar spânzura în apartamentul său. Abia aştept să ajung la Los Angeles. Oraşul ăsta te scoate din minţi.

  Este adevărat că zgomotul permanent produs de automatele pentru monede, anunţurile de jackpot, rumoarea mulţimii, fondul muzical şi ritmul trepidant sfârşea prin a te deprima. CIA urma să-şi încaseze răsplata pentru răbdarea şi încăpăţânarea sa. Malko îşi spunea că se va întoarce la Liezen pentru primele zile frumoase în Austria. El urcă în camera sa. „Voice mail box-ul” său clipea. El ascultă mesajele ce-i erau destinate. Vocea dulce a lui Isis îi promitea mii de momente fericite dacă se ducea s-o întâlnească la West Hollywood, fără detalii, dar tonul vocii sale, era suficient.

  El privi câteva clipe strălucirea luminilor oraşului şi se duse la culcare. Dacă i-ar fi telefonat lui Isis, aceasta l-ar fi ţinut o oră la telefon. Asta e excitant câteodată. Odată, o simţise juisând chiar. Y Măcar de n-ar fi fost un simulacru.

  Jesus Domingo, instinctiv, îi urmărise pe cei doi chinezi până la apartamentul lor. În cele şase zile, ei deveniseră amici. Şi el juca iar „Black Ghost” Ming recunoscuse în el un frate de suferinţă. Desigur, conversaţiile dintre ei erau sumare, dar ei trăiau practic împreună.

  Li Sha-Tin se prăbuşi în fotoliul lui. El îl apostrofă în limba chineză pe bodyguardul său. Cei doi bărbaţi sporovăiră câteva secunde, apoi, prin telemobilul său, „Black Ghost” Ming dădu un telefon. Spunându-şi că ziua sa de muncă se terminase, Jesus Domingo se ridică. „Black Ghost” Ming îl întrebă:

  — You want a drink?

  — Scotch, răspunse hondurianul.

  „Black Ghost” Ming se duse la bar de unde luă o sticlă de Defender „Cinci ani vechime” şi îi turnă o cantitate generoasă. Li Sha-Tin, cufundat în fotoliu în faţa lui Jesus, părea să moţăie. Hondurianul se întreba cum de pot pierde atâţia bani, fără să se arunce pe fereastră. La Mirage treaba asta era de alt fel imposibilă, căci pentru evitarea acestor reacţii nefaste care ar fi ştirbit prestigiul firmei, ferestrele erau zăbrelite iar deschiderea lor atrăgea sosirea imediată a pompierilor.

  Jesus bău o înghiţitură din paharul său de scotch şi plimbă alcoolul prin cerul gurii ca să-i savureze gustul. El intenţiona să-l întrebe pe „Black Ghost” Ming dacă nu dorea să coboare din nou ca să mai joace când simţi ceva rece strângându-i-se în jurul gâtului. Tras spre spate, el scăpă din mână paharul, al cărui conţinut se răspândi pe covor.

  „Black Ghost” Ming îi trecuse peste cap o cagulă din material plastic, asemănătoare cu cea cu care Jesus îşi asfixiase victimele cu ani în urmă în Honduras. El se încordă, încercă cu disperare să-şi strecoare degetele între gâtul său şi sârma din oţel, pentru a câştiga câteva secunde, cu creierul concentrat asupra unei singure ideii, aceea de a trăi.

  El ar fi reuşit poate, dacă Li Sha-Tin nu ar fi sărit din fotoliul său. Cu o forţă incredibilă, el apucă mâinile lui Jesus smulgându-i-le de la gât şi fixându-le pe abdomen. Hondurianul îi vedea faţa crispată de efort dar total indiferentă, la câţiva centimetri de obrazul lui. El încercă zadarnic să-l îndepărteze cu lovituri de picior, căci Li Sha-Tin era călare peste el. Cu plămânii gata să explodeze, el se luptă până ce totul deveni negru în faţa ochilor lui.

  El muri chiar înainte de a înţelege pentru ce îi omorau.

  Întins pe patul său, cu faţa la oglinda mare care practic, era singurul element decorativ din cameră, pe Malko nu reuşea să-l fure somnul. Era muncit de o întrebare insidioasă. De ce Li Sha-Tin pusese atâta înverşunare în a se ruina? El nu era expert în baccara, dar în cursul ultimelor zile, avusese adesea impresia că chinezul juca la-ntâmplare…

  Atunci când pierdea, părea liniştit.

  Telefonul sună şi el nu vru să-şi asume riscul de a nu răspunde. Era Isis.

  — De ce nu m-aţi sunat? îi reproşă ea. Eu mă plictisesc la Los Angeles.

  — Nu trebuia să vă duceţi acolo…

  — Nu-l mai suportam pe Simon. Dumneavoastră când veniţi?

  — Nu ştiu, mărturisi Malko. Nu prea sunt sigur că voi trece pe acolo.

  — Veniţi! insistă Isis şi el şi-o imagină dând din picior. Vreau să fac dragoste cu dumneavoastră. Sunt îndrăgostită.

  Ceea ce era o mare noutate…

  — Voi încerca, promise Malko.

  — Sunteţi în continuare tot cu chinezul dumneavoastră?

  — Da.

  — Atunci, sunaţi-mă mâine. Eu merg la Victoria’s Secret. O să vă povestesc ce-am cumpărat…

  Li Sha-Tin şi „Black Ghost” Ming ieşiră din ascensoare şi se amestecară în mulţimea jucătorilor încă numeroşi, trecând prin faţa discotecii unde o cântăreaţă îmbrăcată în piele neagră scotea nişte sunete oribile. Ei ajunseră la ieşirea ce ducea spre parcare fără probleme, trecând prin faţa recepţiei pustii.

  O pasarelă lega hotelul de clădirea parkingului gratuit la nivelul etajului şapte. Apoi, luară ascensorul până la etajul unsprezece, cel al maşinilor de închiriat. La unul din amplasamentele companiei Hertz, aştepta o maşină albă fără număr de înmatriculare, cu doi chinezi la bord. Ei schimbară câteva cuvinte şi unul dintre ei, cel aşezat lângă şofer, coborî pentru a-l lăsa în locul său pe Li Sha-Tin. Acesta era într-o stare de semiinconştienţă. Începând din acel moment, nu-l mai interesa nimic. El nu ştia nici măcar unde se va duce. Numai că, destinaţia finală nu era o surpriză. Aceasta era China.

  Dodgeul Intrepid ieşi pe stradă, viră la stânga pentru a ajunge pe autostrada 15 care mergea paralel cu Las Vegas Boulevard. Ea se îndreptă apoi spre sud, spre California. Cu un ochi distrat, chinezul privea la defilarea hotelurilor, unul în stil mai baroc decât altui, de la castelul din basme Excalibur, la piramida din Luxor, trecând pe la Turnul Eiffel sau clubul piraţilor din Treasure Island. Mirage-ul cu vulcanul său la intrare, care se declanşa ia fiecare trei. Sferturi de oră, era unul dintre cele mai frumoase… Oricum, pe el toate astea de acum îl lăsau indiferent.

  Ei rulară în linişte timp de vreo douăzeci de minute, după care şoferul părăsi autostrada prin rampa ducând spre şoseaua 160, un drum mic care mergea de-a lungul frontierei cu Statul California, în plin pustiu. Foarte repede, luminile şi construcţiile deveniră rare. Necunoscând Nevada, Li Sha-Tin nu ştia unde se duce. El nu avusese ocazia să-şi pună întrebarea.

  Atunci când tocmai trecuseră de micul oraş Mountain Spring, deja adormit, el simţi strângându-se în jurul gâtului său o sârmă, subţire din oţel care începea să-i taie respiraţia. Deşi el nu avea o poftă nebună de viaţă, instinctul de conservare îl făcu să se zbată, sprijinindu-se cu picioarele de tabloul de bord pentru a împinge spre spate scaunul său. Era exact ceea ce aştepta asasinul său. Acum, ţinând sârma în mâna stângă, „Black Ghost” Ming începu cu dreapta să străpungă spătarul scaunului din faţă cu lovituri violente cu târnăcopul de spart gheaţă. Tija lungă de oţel, după ce străpunse spătarul se înfipse în spatele lui Li Sha-Tin.

  Şoferul continuă pe drumul pustiu, drept, fără să devieze, în ciuda gesturilor dezordonate ale chinezului pe care-l asasinau. Li Sha-Tin horcăia, cu plămânii înjunghiaţi. Printre buze îi curgea o spumă de culoare roz. Sugrumat, înjunghiat, el se lupta încă, din reflex. Deodată fu scuturat de un spasm violent, scoase un ultim horcăit surd şi încetă să se mai zbată. Toporul pentru gheaţă reuşise să străpungă inima.

  „Black Ghost” Ming îi mai dădu şase lovituri înainte să se oprească. Spătarul era inundat de sânge. Capul dat pe spate al lui Li Sha-Tin privea spre stele fără să le vadă. Şoferul reduse viteza şi o luă pe un drum la stânga în direcţia unui panou pe care era scris „Potosi Canon”.

  Pe-acolo nu mai era asfalt. Era o pistă strâmtă care şerpuia printre două coline golaşe şi pustii. Un burrito – măgar sălbatic, intră aproape sub roţile maşinii. Ei parcurseră încă trei mile apoi şoferul se opri pe un teren viran în stânga. Ce trei chinezi coborâră din maşină şi deschiseră. Portbagajul de unde luară cazmale şi târnăcoape şi o pânză mare în care înfăşurară corpul lui Li Sha-Tin. Avu loc un scurt dialog. Şoferul trebuia să plece pentru a nu atrage atenţia vreunei patrule de poliţie. Ei îşi dădură întâlnire peste două ore; ceea ce le lăsa timp destul pentru a săpa o groapă şi a-l acopere. În acest timp, şoferul urma să se ducă la Pahrump şi să se întoarcă.

  „Black Ghost” Ming şi chinezul din Las Vegas se îndreptară pe o cărare pietruită ducând la un mina-canion în josul drumului. Acesta era locul în care, în timpurile bune ale lui Bugsy Siegel, erau îngropaţi jucătorii prea norocoşi care plecau cu buzunarele pline de la cazinou. Aceasta era prima data când urma să fie îngropat unul care pierduse…

  Şoferul Dodge-ului Intrepid, făcu doua semnale cu farurile, atunci când ieşi din viraj şi zări două siluete În marginea drumului. Treaba se terminase. El se opri atâta timp cât strângă uneltele şi oamenii urcară, după care vehicolul plecă în direcţia Las Vegas. Şoferul îşi privi ceasul.

  — Ai destul timp frăţioare, îi spuse el lut „Blak Ghost” Ming. Avionul tău pleacă peste două ore.

  La ora cinci şi zece, exista o cursă direct spre Vancouver. Nimeni nu vorbi nimic până la Mc Carran Airport Dodge-ul parcă şi cei doi chinezi schimbară o lungă strângere de mâni. Gung Ho cel din Las Vegas, ca şi „Black Ghost” Ming, aparţineau triadei Big Circle Boys, fapt care facilitase în mare măsură întoarcerea lui „Black Ghost” Ming. În China, conta în primul rând fidelitatea. În China „Black Ghost” Ming îl trădase tot atât de uşor pe Li Sha-Tin ca şi cum ar fi omorât un ţânţar. Ei nici măcar nu vorbeau acelaşi dialect şi veneau din două provincii diferite.

  El coborî din Dodge şi intră în aeroportul care nu se închidea niciodată, cu sacul său negru de voiaj în care avea două sute de mii de dolari în bilete de o sută, ceea ce nu era de mirare atunci când veneai din Las Vegas. Cum avea destul timp de pierdut, el se instală în faţa unui automat de monede, ca să-şi omoare timpul până la decolarea avionului.

  Gung Ho şi tovarăşul său plecară spre est în direcţia lacului Mead. Ei rulară aproape o oră mergând pe nişte drumuri strâmte într-o zonă deşertică – numai aşa ceva exista în jurul Las Vegas-ului, până când ajunseră la un panou anunţând: „Gypsum Cave”. Acolo odinioară se exploatase gips, dar cariera era abandonată de mult timp. Ei făcură un semn cu farurile şi imediat un altul le răspunse. Era o maşină în care-i aşteptau doi chinezi.

  Ei coborâră din Dodge şi unul dintre noii veniţi se apropie cu o canistră de benzină în mână. El stropi din belşug motorul şi portbagajul şi termină cu o dungă pe solul stâncos. Ei urcară cu toţii în noul vehicul şi, înainte să plece, Gung Ho scoase un Zippo şi-l apropie de solul impregnat cu benzină. Apărură câteva scântei albastre apoi dunga se propagă cu toată viteza până la Dodge-ul care se aprinse cu un pluf surd. Atunci când ei ajunseră la creastă, ea ardea ca un foc de artificii, la mai mult de treizeci de mile de locul unde fusese îngropat cadavrul lui Li Sha-Tin, căruia îi luaseră toate actele şi-l lăsaseră gol puşcă pentru a fi cât mai greu de identificat în cazul în care ar fi fost găsit. Oricum niciunul din cadavrele care erau presărate prin deşert, nu fusese găsit.

  Ajungând aproape de Freemont Street, Gung Ho le propuse colegilor:

  — Ce-ar fi dacă am merge să mâncăm ceva?

  Ei lucraseră bine şi nu le era somn. Marea triadă Big Circle Boys putea să se mândrească de „detaşamentul” său din Las Vegas. Ataşamentul faţă de aceeaşi patrie nu era o vorbă goală.

  Malko fu trezit de soneria insistentă a telefonului. Vocea speriată a lui Simon Levine îl smulse ireversibil din somn.

  — Jesus nu răspunde din camera lui, îl anunţă americanul.

  Malko îşi spuse că nu era sfârşitul lumii. Hondurianul era probabil ocupat cu jocul sau o fi agăţat vreo pipiţă. Ceasul său arăta ora opt şi zece.

  — Nu pot face nimic în privinţa asta, spuse el. Nu sunt însărcinat cu paza lui.

  — Mergeţi să bateţi la uşa lui, insistă americanul, care se găsea în East Wing.

  Resemnat, Malko se înfăşură într-un prosop de baie – Mirage-ul nu furniza haine de casă – şi ieşi pe hol. El se duse să bată la uşa lui Jesus Domingo, fără să obţină răspuns. Pe uşa apartamentului lui Li Sha-Tin era prins un afiş cu inscripţia „Do not disturb”. El se îndreptă spre camera sa.

  — Nu răspunde, spuse el. Ori e mort de beat, ori a ieşit undeva.

  — Asta mă nelinişteşte, spuse americanul. Nici la Li Sha-Tin nu răspunde nimeni. De obicei „Black Ghost” Ming răspunde de la prima sonerie. Eu anunţ securitatea. Să ne întâlnim peste cinci minute.

  Brusc, Malko se întrebă dacă Li Sha-Tin nu se sinucisese. Aceasta părea o idee nebunească, dar explica frenezia cu care juca în ultimile zile. El urma să afle foarte repede.

  Capitolul XX.

  Simon Levine privea îngrozit cadavrul lui Jesus Domingo, înghesuit în fotoliul din faţa televizorului încă aprins, cu sacul de plastic transparent strâns în jurul gâtului. Faţa i se umflase într-un edem hidos şi pielea îi devenise negricioasă. Responsabilul cu securitatea chemă de la telemobilul său conducerea. Nu se punea problema ca locuitorii Mirage-ului să fi auzit ceva de această crimă sălbatică. Malko şi Simon Levine parcurseră rapid apartamentul. Evident, Li Sha-Tin şi „Black Ghost” Ming dispăruseră. Totuşi, toate lucrurile personale ale celor doi bărbaţi erau acolo. Cotrobăind în şifonier, Malko zări o casetă încastrată în perete, deschisă şi probabil goală. Din întâmplare, el băgă mâna în interiorul ei şi spre marea sa surpriză, simţi contururile unui obiect pe care-l scoase din casetă. Era un pachet de mărimea unei cărămizi mari învelit în plastic negru. El se gândi imediat la drog. Îl luă şi se duse în „sitting-room”-ul apartamentului.

  — Supravegheaţi toate aeroporturile, era pe punctul de a recomanda Simon Levine unui interlocutor invizibil. La fel şi şosele. Preveniţi-i pe şerifii locali, difuzaţi semnalmentele celor doi chinezi. Unul dintre ei nu are acte.

  El se pregătea să solicite ajutorul FBI-ului. În Statele Unite CIA nu avea nici o putere poliţienească. Alb la faţă, neras, înjurând neîntrerupt, el era imaginea înfrângerii. „Dispozitivul de protecţie” format din agenţii CIA care ar fi trebuit să supravegheze în permanenţă cazinoul nu funcţionase. El era pe punctul de a descoperi motivul acestei disfuncţii. Atunci când Li Sha-Tin. După ce se ruinase la baccara, urcase în apartamentul său. Ei îşi încetară – supravegherea, spunându-şi că el nu va mai ieşi, la fel ca în zilele precedente… Americanul se apropie de Malko.

  — El a plecat în intervalul de la ora două dimineaţa şi până în prezent. În acest moment sunt interogaţi responsabilii cu securitatea şi vom privi filmele înregistrate de camere. Filme de c…t.

  În cazinou existau camere ascunse peste tot. Una dintre ele i-ar fi putut înregistra pe cei doi chinezi în trecere. Malko dădu din cap.

  — Oricum, asta nu schimbă mult lucrurile. După părerea mea asta n-a fost o nesăbuinţă. Li Sha-Tin şi-a pregătit fuga. Pentru asta s-a încăpăţânat să piardă.

  Simon Levine îl privi blocat.

  — Şi atunci, unde-i?

  — Departe, oftă Malko. La Las Vegas există de asemenea chinezi. Noi nu l-am supravegheat tot timpul pe „Black Ghost” Ming şi acesta a avut tot timpul să ia nişte contacte. După părerea mea, Li Sha-Tin a găsit refugiu în altă ţară. El este poate deja în Mexic, ţară preferată de oamenii certaţi cu legea. Tijuana, oraşul de la frontieră, se găsea la cinci sau şase ore distanţă de Las Vegas. Dacă chinezii plecaseră în jur de ora două, ei erau deja în Mexic.

  Apartamentul se umplu de poliţişti şi de oamenii din paza cazinoului. Apăru între timp şi direcţiunea. Nu mai era nimic de făcut. Simon Levine remarcă între timp pachetul din mâna lui Malko.

  — Ce-i asta?

  — Nu ştiu nimic. L-am găsit în casetă. Ar fi mai bine să-l verificăm împreună, sugeră Malko.

  Simon Levine, împreună cu Malko, se holba la ecranul televizorului din camera sa, de parcă era o transmisie în direct de la Falusul de Aur. Ei erau la al treilea film video. Pachetul abandonat în casetă şi găsit de Malko, conţinea vreo cincisprezece filme. Fiecare dintre ele era înfăşurat într-o foaie de hârtie cu un lung text explicativ în limba chineză probabil numele personajelor, căci decorul era mereu aproape acelaşi: camere somptuoase împodobite cu oglinzi şi cocote, toate chinezoaice, care-şi îndeplineau prestaţia.

  În cel la care tocmai se uitau, o fată, ghemuită pe un fel de chevalet din lemn sculptat, era sodomizată de un bărbat corpolent cu faţa blazată, în timp ce ea administra o felaţie unui alt tip aşezat în faţa ei. Care la rândul său primea mângâieri bucale de la o a doua fată, îngenuncheată în spatele lui. Din când în când, camera video se fixa asupra a două uniforme de generali ai Armatei Populare Chineze cu nişte caschete, aparţinând probabil beneficiarilor acestei vesele prostioare.

  În filmul precedent, Simon Levine pretindea că l-a recunoscut pe nepotul lui Jiang Zemin, omul numărul unu al regimului de la Pekin, ceea ce părea destul de posibil date fiind relaţiile fui Li Sha-Tin. Presupusul nepot călărea o foarte tânără fată legată pe o masă, profitând alternativ când de sexul, când de gura, când de orificiul anal al acesteia. Filmul se termină. Fiecare film nu dura decât o jumătate de oră. Simon Levine saliva de fericire, uitând aproape de dispariţia lui Li Sha-Tin.

  — Astea sunt lingouri de aur, exclamă el. Vă imaginaţi ce importanţă vor avea documentele astea când vor fi traduse, chiar şi fără Li Sha-Tin.

  — Şi dumneavoastră n-aţi tradus încă dialogurile, remarcă ironic Malko. Este suficient pentru a face să ciripească toate serviciile de informaţii chineze, plus armata. Nu asta căutaţi dumneavoastră?

  — Ar fi fost mai bine dacă erau însoţite de mărturiile şi explicaţiile lui Li Sha-Tin, spuse americanul, dar acestea sunt document nepreţuite. N-am fi obţinut niciodată asta, remarcă el într-un mare moment de modestie.

  Ei se apucară de „lucru”. După patru ore, ei văzuseră totul. Aproape treizeci de oficialităţi chineze fuseseră filmate, fără ştiinţa lor, mereu în compania unor fete, câteodată pregătindu-se să se drogheze. Existau vreo şase camere asemănătoare, fără nici un geam, cu un mobilier redus la strictul necesar: pat, masă, şevalet, care permitea „prezentarea” fetelor într-o manieră deosebit de sexy. Niciuna nu era prea frumoasă, dar erau nişte adevărate profesioniste. „Prietenilor” lui Li Sha-Tin nu trebuia să le pară rău că se lăsaseră corupţi.

  Într-o ţară atât de puritană precum China comunistă, acest gen de dezmăţ nu era prea frecvent.

  — Voi trimite astea prin curierul special la Langley, anunţă americanul, l-am vorbit lui „Buzzy” despre astea şi el a salivat gândindu-se la ele.

  Telefonul îi întrerupse. El ascultă câteva secunde, după care sări în sus.

  — Au găsit urmele pe unde a trecut Li Sha-Tin. Veniţi!

  Era o cameră care semăna cu un turn de control, cu zeci de ecrane care filmau în timp real mişcările din cazinou. Cea mai mare parte arătau sălile de joc – în felul acesta erau descoperiţi trişorii – dar nici culoarele sau restaurantele nu erau cruţate.

  Simon Levine şi Malko luară loc în fotolii în faţa marelui ecran. Graţie telecomenzii era posibil de „montat” o secvenţă luată de mai multe camere de filmare. Şedinţa începu. O cameră plasată în faţa unor „guest elevators”, îl arăta pe Li Sha-Tin ieşind dintr-o cabină, urmat de „Black Ghost” Ming. Cei doi bărbaţi nu aveau nici un sac de voiaj şi păreau foarte calmi. În dreapta imaginii, era scrisă ora când fusese luată – două şi zece, deci la o jumătate de oră după ce părăsiseră sala de baccara.

  Camerele îi urmăreau pe cei doi bărbaţi în timp ce traversau sala de joc, treceau prin faţa recepţiei şi plecând prin ieşirea ce ducea spre parking.

  — Ei îl asasinaseră deja pe Jesus, oftă Simon Levine.

  Aceasta implica deja o premeditare. Nu se poate găsi la-ndemână un sac de plastic strâns cu un fir de sârmă de oţel la ora două dimineaţa, chiar şi la Las Vegas.

  Ei urmăriră de trei ori filmul cu fuga celor doi chinezi, în continuare, ei putuseră pleca oriunde…

  După aceea, ei părăsiră sala de proiecţie şi se duseră în apartamentul chinezului.

  Malko era perplex.

  — Li Sha-Tin şi-a pregătit fuga, remarcă el. Avea un sac de voiaj. Pentru ce a lăsat în urma sa aceste filme care valorau aur? El nu este genul oamenilor distraţi.

  Simon Levine reflectă îndelung, înainte să spună:

  — Nu găsesc nici o explicaţie, dar bine că a făcut-o… în felul ăsta părem mai puţin ridicoli.

  Malko insistă:

  — Aceasta este cheia dispariţiei sale. Dacă noi vom găsi explicaţia acestei anomalii, vom şti de ce şi unde s-a dus…

  Americanul ridică din umeri.

  — Mexic, desigur, sau a rămas prin împrejurimi, ascuns de vreo comunitate chinezească, dar efectiv, nu văd pentru ce, deoarece el în mod oficiat era admis în această ţară.

  Conversaţia se opri în acel moment. Suna telefonul. Agenţia federală descoperise tocmai escala lui „Black Ghost” Ming la aeroport unde se îmbarcase în zborul Air Alaska la ora cinci şi zece spre Vancouver, în aparenţă, fără să se ascundă. El se afla de mult în Canada.

  — Voi solicita omologilor canadieni să-l interogheze, spuse imediat Simon Levine. El ştie ce s-a întâmplat şi el trebuie să fie cel care l-a asasinat pe Jesus Domingo.

  Afirmaţiile sale erau lipsite de convingere. Lui îi era indiferentă soarta hondurianului tot atât cât şi soarta primului său Zippo. Soarta unui asasin de profesie care este omorât la rândul lui, nu impresionează mulţimea.

  — Bine, spuse Malko, eu mă duc să-mi fac bagajul.

  Viaţa la Mirage continua ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii nu citeau ziarele, nu se uitau la televizor, deci nimeni nu erau la curent cu drama. Numai localnicii luaseră la cunoştinţă, dar prea puţin le păsa. Pentru a-şi omorî timpul, Malko hoinărise mâi întâi prin galeria cu vânzare Bellagio în care erau aliniate toate buticurile de lux, de la Vuitton la Claude Dalle trecând pe la Hermes sau Dolce Galbane. După aceea, se dusese să viziteze „The Secret Gardens of Siegfried and Roy”, un minizoo în care se zbăteau nişte tigrii albi şi nişte lei pe care doi magicieni îi tăceau să dispară pe scenă în fiecare seară. El continua să-şi pună întrebarea de ce făcuse Li Sha-Tin un cadou atât de valoros celor de la CIA.

  Sună telemobilul său. El se aştepta să audă vocea lui Simon Levine. Dar auzi o voce feminină.

  — Malko!

  Într-o fracţiune de secundă el recunoscu vocea cu inflexiuni uşor metalice a lui Ling Sima. Creierul său demară la primul sfert de tur al manivelei. La Bangkok era ora unsprezece a zilei următoare. Maşinal el întrebă:

  — Unde sunteţi dumneavoastră?

  Chinezoaica râse uşor metalic.

  — Ca şi dumneavoastră, la Las Vegas.

  El crezu efectiv că îi fuge pământul de sub picioare. Ling Sima la Las Vegas putea fi explicaţia dispariţiei lui Li Sha-Tin. Ea le dăduse plasă! Ca prin vis, el o auzi pe chinezoaică propunând:

  — Dacă sunteţi liber vă propun să luăm cina împreună. Eu plec mâine spre Bangkok. Mi-ar face o deosebită plăcere să vă văd înainte să plec. Sunteţi de acord?

  — Desigur, spuse Malko, încă năucit de surpriză.

  — Atunci veniţi să mă căutaţi în jur de ora opt la Bellagio. Camera 2107. Pe curând!

  Abia închisese telefonul, când acesta sună din nou. De data asta era Simon Levine.

  — S-a găsit o maşină furată incendiată în pustiu azi noapte, îl anunţă el foarte excitat. Există aproape sigur o legătură cu dispariţia lui Li Sha-Tin.

  — Tot ce-i posibil, recunoscu Malko, dar şi eu am o pistă…

  — Care?

  — Vă voi spune mai târziu. Nu vreau să fac anticipaţii. Fiţi liniştit, eu nu plec încă din Las Vegas.

  El se întoarse la cazinou, uimit. Cum putuse chinezoaica să-l convingă pe Li Sha-Tin să se întoarcă în China? Pentru că aceasta era cheia misterului dispariţiei chinezului. Împreună cu cei din Goangbu, lui nu-i fusese greu să-şi organizeze fuga. Ling Sima îşi savura poate victoria.

  Lui Malko îi bătea puternic inima atunci când bătu la uşa camerei 2107. Abia se termină vibrarea soneriei, când uşa se deschise dând la iveală o apariţie care-ţi tăia răsuflarea.

  Lui Ling Sima îi trebuise ceva timp ca să se machieze. Părul lăcuit coafat în formă de cască, ochii mai alungiţi, scoşi în evidenţă cu culoare bleu, o gura roşie care-ţi făcea poftă să muşti din ea şi mai ales o ţinută incredibilă pentru ea, atât de discretă: un combinezon de mătase-panteră care-i mula corpul de la gât până la glezne şi care-i venea ca o mănuşă, simplu ranforsată în locurile strategice, dar, în mod vizibil purtată fără lenjerie intimă. El îi putea admira linia sânilor ei mici şi atunci când ea se întoarse, aceea a crupei magnifice de care el profitase odinioară.

  — Vă place? întrebă ea, cu vocea sa aspră. Am cumpărat asta jos, la galerie. Se găsesc lucruri extraordinare. Evident numai la Las Vegas se poate găsi aşa ceva.

  — Sunteţi minunată, spuse Malko, cu o sinceritate dezarmantă.

  Libidoul său crescuse dintr-o dată. Nu voia altceva decât să se arunce, imediat asupra lui Ling Sima. Privirile lor se întâlniră şi ea surâse complice.

  — Să mergem mai întâi, să mâncăm, spuse ea. Mor de foame.

  Ea se apropie şi-l atinse fugitiv cu tot corpul, precizând cu o voce mai suavă:

  — În seara asta mă simt mai în apele mele decât la Vancouver. Am poftă să mă destind. Am rezervat o masă jos la Prime, pe terasă. Vom fi liniştiţi.

  Ea merse înaintea lui şi, din nou. El trebui să se abţină să nu se arunce asupra ei. El însă ardea de nerăbdare să cunoască adevărul. El luă iniţiativa la restaurant, comandând imediat o sticlă de Taittinger Comtes de Champagne Blanc de Blanes. Chelnerul le dădu posibilitatea să aleagă între recoltele din mai mulţi ani şi el optă pentru 1988. În Las Vegas se găseau într-adevăr de toate. Ei ciocniră şi Ling Sima degustă mai întâi supa sa de homari cu graţia unei pisici. Malko stătea ca pe jar, în sfârşit, ea făcu a pauză; scoase o ţigaretă pe care Malko i-o aprinse imediat cu bricheta sa Zippo cu stemă.

  Degetele lor se atinseră şi ea îi adresă un surâs ironic.

  — Ardeţi de nerăbdare să aflaţi, nu-i aşa? …

  El nu avu curajul să mintă. Ar fi fost ridicol.

  — Da, spuse el. Li Sha-Tin era sub protecţia CIA. El nu avea decât de câştigat dacă rămânea în Statele Unite. Cum aţi reuşit să-l convingeţi sa fugă?

  Liag Sima trase îndelung din ţigară şi răspunse calm:

  — Totul era aranjat la Vancouver, după reuniunea noastră de la hotelul Delta, dar îi acordasem o favoare – aceea de a se amuza câteva zile la Las Vegas şi să cheltuie câţi bani va vrea el. După aceea nu va mai avea nevoie de bani. Acesta era un vis al lui şi nu deranja prea mult…

  Aceasta era cel puţin o parte din adevăr. Malko insistă:

  — Deci atunci când noi cinam împreună. Dumneavoastră jucaţi o comedie?

  Ling Sima aproape pufni, gest care nu era în obiceiul ei.

  — Bineînţeles! Trebuia dat ceva în schimb, trebuia adormită vigilenţa dumneavoastră, cea a prietenilor dumneavoastră, ca totul să se deruleze conform planului stabilit. Acesta a fost unul dintre momentele cele mai grele ale vieţii mele. Urlam de bucurie interioară, muream de poftă să fac dragoste cu dumneavoastră, dar eram obligată să joc rolul femeii frigide, blocate.

  — Sunteţi o artistă excelentă, remarcă Malko cu un pic de amărăciune.

  — Mulţumesc! Dumneavoastră mă mai doriţi?

  — Nu, spuse Malko, decât dacă-mi spuneţi cum l-aţi convins pe Li Sha-Tin.

  — Desigur.

  Ea scoase din poşeta sa un sul de hârtie pe care-l derulă. Mai întâi, el nu văzu decât caracterele chinezeşti, apoi văzu că lângă fiecare rând exista şi traducerea în engleză. Era o listă de nume: Sui Quing Li; Chang To Li; Chang Biao Li; Liang Zhi Li; Yue Bing Nan; Ming Ti Tsang; Ming Tsu Tsang; Su Lan Tsang; Guang You Tsang; Qiu Ju Li; Xiao Hui Liu.

  Malko ridică ochii intrigat.

  — Cine sunt aceşti oameni?

  — Membrii cei mai apropiaţi ai familiei lui Li Sha-Tin, explică Ling Sima. Nu i-am inclus şi pe copiii dar sunt o duzină. Această listă îmi fusese înmânată de grupul 4 – 20, comisia însărcinată cu rezolvarea cazului lui Li Sha-Tin. Sunt pe listă şi fraţii lui, surorile sale, membrii familiei sale prin alianţă, cumnaţi şi cumnate. Noi în China avem familii mari, adăugă ea fără să râdă. Atunci când am venit la hotelul Delta, i-am arătat această listă lui Li Sha-Tin, după care i-am dat cuvântul fratelui lui. Acesta din urmă i-a confirmat că paisprezece dintre prieteni şi complici fuseseră deja executaţi în urma unor procese secrete. El însuşi era deţinut şi fusese autorizat să asiste la aceste execuţii.

  — Este monstruos, spuse Malko căruia îi pierise pofta.

  — Nu, îl corectă Ling Sima, este o măsură indispensabilă pentru a-l face credibil faţă de fratele lui. După ce el şi-a expus mărturia, eu i-am explicat lui Li Sha-Tin termenii alternativei cu care el se confrunta. Eu nu dispuneam de nici un mijloc ca să-l aduc în China iar guvernul canadian îşi încălcase angajamentele luate faţă de noi. Atunci, i-am propus următoarea alternativă: ori pleca în Statele Unite şi atunci toţi membrii familiei sale începând cu fratele venit din China urmau să fie executaţi într-un termen foarte scurt, sentinţele fiind deja redactate, sau accepta să vină de bunăvoie în China pentru a suferi o pedeapsă justă, familia fiind cruţată şi, putând chiar să păstreze o parte din bogăţia sa.

  Îngrozit, el lăsă să se răcească New York steak-ul său. El avea impresia că se află în faţa unei umanoide lipsită de orice sensibilitate. Ea vorbea despre oameni aşa cum se vorbeşte despre insecte. Potrivit normelor comuniste, individul nu înseamnă nimic.

  — Şi el v-a crezut? întrebă el neîncrezător.

  Ling Sima lăsă vexată furculiţa din mână.

  — Bineînţeles! Aceasta nu era o capcană, între chinezi, atunci când facem o tranzacţie, ne ţinem de cuvânt. În afară de asta, eu ştiam că Li Sha-Tin, chiar dacă era un tâlhar, ca toţi chinezii, era foarte ataşat de familia sa. Atunci când fratele său i-a spus că va fi împuşcat la înapoierea sa, el a clacat. Restul a fost uşor. Era suficient să organizezi modalităţile practice. Eu am acceptat etapa Las Vegas pentru că un om care face de bunăvoie un sacrificiu pentru o cauză nobilă, merită o compensaţie.

  — Deci dumneavoastră nu eraţi plecată la Bangkok?

  — Nu! Eu am venit direct aici pentru a organiza totul.

  El avea impresia că a primit o lovitură în cap. Încântătoarea creatură debordând de sexualitate din faţa lui, era un monstru fără sentimente. Deşi ar fi vrut să se concentreze asupra frumuseţii ei fizice, el nu reuşea să-şi scoată din minte oroarea pe care ea i-o revelase.

  — Deci, spuse el, Li Sha-Tin va muri.

  Ea înclină capul fără să răspundă, apoi, ca şi când i-ar fi citit gândurile, ea preciză cu voce mai blândă:

  — Nu uitaţi că pentru a-şi putea vedea liniştit de contrabanda sa, el ne-a dat pe mână toată reţeaua de spionaj a Taiwanului din Hong Kong, oameni care erau prietenii lui şi care toţi au fost împuşcaţi.

  Un înger cu aripile ciuruite de gloanţe trecu şi fugi spre Strip, înotau în plină murdărie.

  — Nu voi lua desert ci doar o cafea, după care vom merge la dumneavoastră.

  Chiar şi cei mai pătimaşi jucători aciuiţi pe lângă automatele pentru monede nu se puteau abţine şi întorceau capul după Ling Sima. Ea se întoarse râzând atunci când ajunse în faţa ascensoarelor şi remarcă:

  — Bărbaţii mă iau drept prostituată în ţinuta asta.

  Ea era mai rău decât asta… Malko comandase de la Bellagio să-i fie adusă în cameră o sticlă de Taittinger Comtes de Champagne Rose 1993. Ling Sima surâse cu subînţeles descoperind oglinda mare în care se reflecta patul şi o mare parte din cameră. Nu exista nici minibar nici toaletă, trebuia o compensaţie… Ea aşteptă ca Malko să destupe şampania şi ciocniră din nou. Camera era luminată doar de luminile de pe Strip.

  Apoi, Ling Sima lăsă paharul din mână, îşi împreună braţele după gâtul lui Malko şi-l sărută îndelung. Taittingerul îl ajuta pe Malko să se rupă de realitate. El înţelese de asemenea toată manevra încâlcită a chinezilor. Pierdut în gândurile sale, el o auzi pe Ling Sima spunându-i:

  — Nu mă mai doriţi?

  Această simplă propoziţie îl dezlănţui pe Malko şi brusc el decise să trăiască momentul. Pipăind tot combinezonul, el nu găsi nici un fermoar. Vexat, el fu obligat să întrebe:

  — Cum desfacem asta?

  — Asta nu se desface, preciza Ling Sima cu vocea sa răguşită. Ori nu faci nimic, ori o deşiri.

  Evident, ea opta pentru varianta a doua. Mătasea nu rezistă prea mult timp lui Malko. El o deşiră în dreptul sânilor şi în cel al interminabilelor coapse ale lui Ling Sima. Când îi cuceri sexul deja inundat, ea se cambră ca un animal, el se dezbrăcă şi o aruncă pe pat în patru labe. După aceea, el o luă prin spate, penetrând-o cu o puternică lovitură din şale care-l făcu să ajungă în fundul ei. Oglinda reflecta o cuplare stranie – o panteră călărită de un bărbat.

  Atunci când ea juisă ridică capul ca o sălbăticiune scoţând un lung mieunat.

  Era efectiv o foarte bună idee de a-i lăsa hainele pe ea. Malko se controla cu răceală şi continuă s-o sucească în toate poziţiile, până ce în fine juisă şi el, strivind-o sub el cu picioarele lungi încolăcite în jurul coapselor sale.

  — Mai dă-mi puţină şampanie, ceru ea. Mă simt atât de bine. Apoi vom face dragoste cum vrei tu.

  Lungiţi în faţa oglinzii Ling Sima şi Malko flirtau între două mângâieri. Îl mai frământa o idee şi îi puse ultima întrebare.

  — Toată lumea ştie că ţara ta este coruptă până în măduva oaselor, spuse el. De ce atunci atâta înverşunare contra lui Li Sha-Tin?

  Ea surâse.

  — Pentru că el a mers foarte departe şi foarte sus. El atinsese vârful ierarhiei. Lor li s-a făcut frică. Ei sunt cei care m-au trimis, pentru a se proteja. Acum să nu mai vorbim de asta.

  Ea luă paharul şi, râzând, îi vărsă conţinutul peste sexul lui Malko. Era rece şi ustura, dar foarte repede, gura şi limba chinezoaicei îl făcură să uite senzaţia iniţială de frig. Era prima dată când ea îi lua sexul în gură. Ea îl supse, aşa cum le făcea pe toate; cu tehnică, silinţă şi un pic de senzualitate. Atunci când îl simţi tare, potrivit gustului său, ea îl prinse, îl introduse în sexul ei şi începu să galopeze.

  Ei juisară aproape în acelaşi timp şi căzură pe pat satisfăcuţi. În acelaşi timp începu să clipească frenetic semnalul roşu al mobilului lui Malko. Simon Levine se căţăra probabil pe pereţi, ceea ce îl tulbură pe Malko.

  Deodată el realiză că Ling Sima nu mai vorbea. Respiraţia ei era calmă şi regulată. Obosită de sex şi de Taittinger, ea adormise, cu sentimentul datoriei îndeplinite. Acum Malko înţelesese motivul neglijenţei lui Li Sha-Tin. Ştiind că el urma să moară, le lăsase un mic cadou, nu chiar o asigurare pe viaţă. Aceasta era pur şi simplu răzbunarea sa. Malko adormi la rândul său.

  El fu trezit de lumina zilei. Era şase dimineaţa. Ling Sima dormea în continuare cu spatele la el. El se apropie de ea şi contactul cu pielea sa catifelată şi cu mătasea îl excitară din nou. El o prinse de coapse şi o aşeză aşa cum îi convenea, purtând mereu deghizarea sa de panteră. Pe jumătate adormită, ea se lăsă aşezată în genunchi în faţa oglinzii şi o penetră forţând puţin, ceea ce spori deliciul actului.

  El avea impresia că face dragoste cu o fiinţă din domeniul science fiction.

  Atunci când o simţi că participă, ei se retrase şi fără să ezite o penetră în orificiul anal! Ling Sima tresări, gemu dar nu se eschivă. El ştia că ea adora acest mod de a face dragoste. Malko o prinse de coapse cu amândouă mâinile şi în timp ce efectua mişcările de du-te vino între fesele ei, în lumina blândă a zorilor, îşi spuse că totuşi ea nu câştigase chiar tot, datorită generosului cadou postum care le rămăsese de la Li Sha-Tin.

  Acest gând îl făcu să juiseze şi mai puternic, atunci când explodă între fesele ei.

 

 

          SFÂRŞIT

 

 

  1 Serviciile secrete chineze (n.a.).

  2 Mafiile chinezeşti (n.a.).

  3 Moneda chineză (n.a.).

  4 Royal Canadian Mounted Police (n.a.).

  5 Adventure Productions. Sunaţi şi intraţi (n.a.).

  6 Cu ce vă pot fi de folos? (n.a.).

  7 Office of Special Services (n.a.).

  8 Canadian Security Intelligence Service (n.a.).

  9 Urât (n.a.).

  10 Testiculele lui au devenit de dimensiunea unui bob de mazăre (n.a.).

  11 Vreau să vă văd coada (n.a.).

  12 Audiere (n.a.).

  13 Precedent judiciar, (n.a.).

  14 Numărul poliţiei (N. A.).

  15 El este aici. Fuge! (n.a.).

  16 Nu pot să fac nimic, îmi pare rău (n.a.).

  17 Sunt un prieten al lui „Grizzly” Trebuie să vă vorbesc (n.a.).

  18 Mâine, la aceeaşi oră, aici (n.a.).

  19 Mai mult. O mie. Foarte, foarte periculos (n.a.).

  20 Hidroavionul pleacă de la baza companiei vapoarelor de croaziera (n.a.).

  21 Cea care dă bani cu camătă (n.a.).

  22 Drug Enforcement Agency (n.a.).

  23 Serviciul Tehnic (n.a.).

  24 Haideţi! Haideţi! Puteţi să mergeţi? (N. A.).

  25 Un comisar principal al Poliţiei călare înjunghiat (n.a.).

  26 Locul în care erau interogaţi transfugii (N. A.).

  27 Am reuşit! (N. A.).

  28 Deasupra noastră doar Dumnezeu există (n.a.).