Capcană mortală

(Li Sha-Tin trebuie să moară)

 

  CUPRINS:

  Capitolul I 5

  Capitolul II 20

  Capitolul III 31

  Capitolul IV 40

  Capitolul V 51

  Capitolul VI 60

  Capitolul VII 69

  Capitolul VIII 79

  Capitolul IX 87

  Capitolul X 99

  Capitolul XI 108

  Capitolul XII 119

  Capitolul XIII 129

  Capitolul XIV 136

  Capitolul XV 145

  Capitolul XVI 153

  Capitolul XVII 163

  Capitolul XVIII 170

  Capitolul XIX 179

  Capitolul XX 187

 

 

 

  Capitolul I.

  Instalat confortabil în cada jacuzzi ale cărui jeturi de apă la 32°C îi maşau agreabil partea dorsală, Li Sha-Tin contempla valurile oceanului Pacific care asaltau promontoriul stâncos pe care era construit Wickaninnish Inn, într-un muget de parcă era sfârşitul lumii. Sunetul, captat de microfoane aflate în exterior, era retransmis în camerele hotelului de lux pe un fond de muzică clasică. Era apocalipsul civilizat. După ce se spărgeau de stânci, valurile inundau geamurile groase aflate la distanţă de un metru de el.

  Era impresionant, el crezându-se pe pasarela unui vas în plină furtună.

  Li Sha-Tin întinse mâna spre cupa de şampanie aşezată în echilibru pe marginea căzii şi sorbi un gât de lichid spumos, Taittinger Comtes de Champagne Blanc de Blanes producţia anului 1995, oferit cu graţie de direcţiune. Şampania era pentru chinezi o descoperire recentă pentru care el prinsese gust foarte repede după ce se instalase la Hong Kong într-un apartament de opt sute de metri pătraţi pe Causeway Bay, în perioada ascensiunii sale fulgerătoare. Cu ochii pe jumătate închişi, cu capul dat pe spate, Li Sha-Tin privi spre următorul val care se apropia mugind. Se simţea stăpânul lumii. Întâi de toate, era viu după ce evitase în ultimul moment o capcană întinsă de Goangbu1 şi pe urmă, era bogat, foarte bogat. În afara bunurilor sale imobiliare rămase prin forţa împrejurărilor în China, el era stăpânul mai multor milioane de dolari împărţiţi prin diverse bănci din Singapore până-n insulele Caiman şi în sfârşit în Canada, ceea ce pentru un imigrant de lux nu era de plâns…

  După ce debarcase la Vancouver cu câteva luni în urmă, era neliniştit pentru că până atunci nu ieşise niciodată din China. Dar, graţie contactelor sale cu triadele2 stabilite în Canada, el se adaptase repede la atmosfera din această ţară, deşi nu ştia decât câteva cuvinte în engleză. Limba sa materna era dialectul vorbit în Fujian, provincia sa de origine şi în Taiwan. La Hong Kong, el învăţase cantoneza care era indispensabilă. Desigur, la Vancouver nu erau toate în roz şi el trebuia să se ferească douăzeci şi patru din douăzeci şi patru de ore de o grămadă de răufăcători lansaţi pe urmele sale. Unii îl voiau mort sau viu, alţii, pur şi simplu mort, ca să nu-i mai punem la socoteală pe cei care-l doreau viu. Asta însemna foarte multă lume.

  Totuşi, Li Sha-Tin se putea mândri cu un parcurs strălucitor. Născut într-o familie săracă din Fujian, el se stabilise în capitala acesteia, Xiamen, chiar în faţa insulei Taiwan, declarată „zonă economică specială” prin graţia lui Deng Xiaoping. Acest statut care o ferea de constrângerile birocratice uşurase în mare măsură ascensiunea lui Li Sha-Tin, mai întâi prin afaceri imobiliare şi apoi graţie unei formidabile reţele de contrabandă între Taiwan şi China continentală unde el înlesnise pătrunderea ilegală a unor mărfuri în valoare de mai multe miliarde de dolari. Evident, o asemenea afacere presupunea pile sus-puse…

  Analfabet dar viclean, inteligent şi muncitor, Li Sha-Tin cheltuise la început câţiva yuani3 investiţi în mici afaceri: o fabrică de umbrele, un mic comerţ cu piese de schimb de la maşinile date la topit, dar mai presus de orice, înţelesese că în China corupţia domina totul. Atunci, el se lansase în contrabandă, la început la scară mică, apoi la scară din ce în ce mai mare, cumpărând vameşi militari şi autorităţi locale.

  Aceasta i-a permis imediat să importe din Taiwanul aflat chiar vizavi, automobile, material electronic, ciment, adică tot ce lipsea în China.

  Banii începură să curgă valuri. El a devenit omul cel mai celebru din Xiamen şi de asemenea, cel mai bogat. Autorităţile civile şi militare ale provinciei îi ciuguleau din mână. Puţin câte puţin, datorită grămezilor de yuani, seratelor organizate într-un imobil discret – Pavilionul roşu – unde excelenta supă de înotătoare de rechin rivaliza cu frumuseţea curtezanelor, Li Sha-Tin devenise unul din oamenii cei mai puternici din China.

  Cel mai influent protector al său era generalul Ji Zhengde, care după 1992 era şeful serviciilor de securitate pentru toată China. Îl avea în buzunarul său şi pe Zhuang Rushun, guvernatorul adjunct al provinciei Fujian şi de asemenea, pe amiralul Liu Huaqing, comandantul marinei chineze de la Fujian, ca să nu mai vorbim de o grămadă de obscuri funcţionari şi mai ales de nepotul numărului unu chinez, Jiang Zemin.

  Graţie acestei puternice reţele, Li Sha-Tin devenise binefăcătorul Xiamenului.

  În 1996, el primise diploma de cetăţean de onoare al oraşului ca răsplată pentru donaţiile pe care le făcuse pentru construirea de şcoli, drumuri şi cămine pentru pensionari. În 1997, el fusese proclamat unul din cei douăzeci de cetăţeni cei mai eminenţi din Hong Kong.

  Pentru a-şi consolida şi mai mult reputaţia, el a întreprins, tot la Xiamen, construirea unui zgârie nori de optzeci şi opt de etaje, cel mai înalt din oraş, ca şi a două turnuri ale căror geamuri trebuiau înrămate în aur, la fel ca vechile palate imperiale.

  Pentru a-şi mobila casa lui personală, el importase, tot fraudulos, un conteiner plin cu mobilier Claude Dalle, ales direct din catalog.

  Pe scurt, nimic nu era prea frumos pentru el.

  După care, tot acest edificiu se prăbuşise din cauza unei schimbări politice. Ji Zhengde, ministrul securităţii şi protector al lui Li Sha-Tin fusese înlocuit de un „Domn Curat”, Jia Chun Wang, care îngrozit de această economie paralelă, decisese, cu împuternicire de la Pekin, să pună capăt carierei lui Li Sha-Tin.

  Acesta din urmă dusese o luptă aspră, propunând chiar noului ministru un miliard de yuani dacă trecea cu vederea totul, dar nu era nimic de făcut. Reţeaua sa de funcţionari corupţi fusese dislocat, complicii lui arestaţi şi bunurile sale confiscate. Li Sha-Tin, prevenit de prieteni, scăpase de o soartă de neinvidiat, refugiindu-se în Hong Kong – ultima sa reşedinţă şi cu primul avion plecase la Vancouver.

  Toate astea se petreceau cu un an în urmă şi dacă el n-ar fi fugit în pripă, ar fi fost desigur împuşcat, la fel ca alţi paisprezece din complicii lui, înalţi funcţionari şi militari, fără ca înverşunarea Pekinului să se domolească. El era ţinta „incoruptibililor” de la Pekin, căci, după ce comuniştii chinezi luaseră puterea în 1949, niciodată nu fusese întâlnit un asemenea caz de corupţie masivă.

  Debarcat ca „turist” în Canada, Li Sha-Tin ceruse azil politic de la sosirea sa şi spera să se stabilească acolo, ceea ce însă nu rezolva toate problemele sale pentru că Goangbu-ul nu-şi lăsa niciodată prada iar el era printre primii pe lista celor pe care puterea de la Pekin voia să-i vadă morţi. Totuşi la Vancouver el se simţea relativ în siguranţă, datorită unei duble protecţii: cea a canadienilor care se temeau să-l vadă dispărând şi cea a câtorva „colţoşi” din triade. El îi plătea în aur ca să-i asigure protecţia, ceea ce după părerea sa era o bună asigurare pentru viaţa lui.

  Cum el nu prea avea ce face prin Vancouver, în afară de telefoanele pe care le dădea în China pentru a se informa de soarta complicilor lui sau să joace în diverse cazinouri din Columbia britanică, el acceptase sugestia unui prieten să vină să-şi petreacă weekend-ul în acest loc luxos şi nu regreta deloc. El se simţea aici mai în siguranţă decât la Vancouver şi putea spune că într-adevăr este la capătul lumii.

  Wickaninnish Inn, un fel de enorm castel cu arhitectură complicată se afla pe „Pacific Rim”, coasta de vest a insulei Vancouver, ea însăşi situată în faţa oraşului cu acelaşi nume, în faţa oceanului Pacific înecat într-o „rain forest” de imenşi brazi foarte aproape de oraşul Tofino. Pentru a ajunge aici, era nevoie să întreprinzi un adevărat voiaj: fie cu feribotul plecând de la Vancouver şi apoi trei ore de drum pentru a traversa insula, fie cu avionul până la Tofino. Acesta din urmă fusese mijlocul ales de Li Sha-Tin în compania celor doi bodyguarzi, „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky” Tai Loon, doi membri ai triadei Dan Huen Lai. Ei ocupau cele două camere vecine cu apartamentul său echipat cu un magnific jacuzzi în care el se bălăcea acum. Acest hotel de lux nu avea decât vreo patruzeci de camere, mereu reţinute anticipat. Totuşi în afara contemplării valurilor furioase ale Pacificului, nu prea aveai ce face acolo. Marea era rece, vântul violent mătura plaja vecină şi ploua tot timpul.

  Aşa se face că de două zile, Li Sha-Tin nu ieşise din hotel, trecând de la Taittinger la coniacul Otard pentru a stropi mâncărurile chinezeşti preparate special pentru el, la preţuri exorbitante, de şeful hotelului obişnuit cu capriciile clienţilor săi excentrici şi miliardari. Chiar cu o parte din bunuri confiscate, Li Sha-Tin făcea parte încă din această categorie.

  Acesta se întoarse şi prinse cu delicateţe între nişte beţişoare o crevetă trecută prin sare şi piper dintr-o farfurie aşezată pe marginea căzii jacuzzi. La fel ca toţi chinezii, lui îi plăcea să mănânce toată ziua. În China hrana ocupa un loc foarte important. De altfel formula de salut în chineză se traduce literal prin „Dumneavoastră aţi mâncat?”… veche amintire a înspăimântătoarelor perioade de foamete care devastaseră Imperiul de Mijloc.

  Li Sha-Tin îşi înghiţi creveta şi asurzit de zgomotul provocat de o enormă baghetă ce se spărsese lovindu-se de geam la câţiva metri de el, abia auzi bătaia din uşă.

  — Intră! strigă el.

  Nu putea fi decât unul dintre bodyguarzii săi. Uşa se deschise şi în cadrul ei apăru un tânăr chinez zdrenţăros şi atletic, cu părul ras, îmbrăcat în maieu, jeanşi şi bascheţi. „Stupid Ricky” Tai Loon. Oficial gardian la Yaohan Center, marele centru comercial din Richmond, oraşul chinezesc aflat la sud de Vancouver, el era mai ales un executant specializat în extorcări de bani care nu avea nici o ezitare în a-i determina pe debitorii cei mai reticenţi să înapoieze banii strivindu-le degetele unul câte unul. Cu trupul frânt în două din respect, „Stupid Ricky” murmură câteva cuvinte în cantoneză fără să îndrăznească să se apropie de jacuzzi.

  Li Sha-Tin se ridică atât de brusc, încât farfuria aflată în echilibru pe margine era cât pe ce să cadă. Luă apoi un prosop cu care-şi încinse talia.

  — Pofteşte-o înăuntru! ordonă el.

  „Stupid Ricky” se întoarse spre uşă şi lansă un şuierat imperativ.

  O tânără chinezoaică pătrunse în încăpere cu ochii plecaţi. Ea nu avea mai mult de douăzeci şi cinci de ani, părul îi era ridicat într-un coc complicat, faţa-i încântătoare era triunghiulară, era foarte machiată şi gura era agresiv rujată. Puloverul ei mula un piept de dimensiuni impozante, cu care în mod sigur nu se născuse, iar fusta sa mini acoperea doar prima treime a coapselor sale fusiforme. Cocoţată pe nişte pantofi cu toc. Ea atingea doar un metru şaizeci şi cinci.

  Ea se înclină uşor, puse poşeta pe care o ţinea în mâna dreaptă pe masa de cedru şi rămase imobilă cu ochii plecaţi cu modestie. „Stupid Ricky”, în urma unui gest discret al patronului său, bătu în retragere şi Li Sha-Tin se apropie de vizitatoarea sa măsurând-o cu lăcomie. Categoric, asociaţii lui din Hong Kong erau mereu la fel de delicaţi. El se interesă mai întâi de poşetă.

  — Este deschisă? întrebă el.

  — Da, răspunse chinezoaica dintr-o suflare.

  El acţiona cele două închizători şi ridică capacul, dând la iveală un exemplar din South China Morning Post El îl ridică şi zări nişte teancuri de bancnote de o sută de dolari frumos aliniate. Li Sha-Tin îşi simţi arterele dilatându-se de bucurie. Să reuşeşti să smulgi aceşti bani dintr-unul din conturile blocate, era o reuşită care-i permitea să nu se atingă de „ultimele rezerve”.

  — Câţi bani sunt aici? întrebă el.

  El ştia răspunsul, dar era circumspect totdeauna.

  — 400.000 de dolari, spuse chinezoaica indiferentă.

  Toate se legau. Banca sa din Hong Kong debitase contul lui de cinci sute de mii de dolari. Diferenţa reprezenta comisionul autorului acestei maşinaţiuni. Chiar hăituit, Li Sha-Tin avea mâna lungă. El închise capacul satisfăcut. Sistemul „courrier” era mai sigur decât viramentele şi nu lăsa nici o urmă. Desigur, asta costa ceva mai mulţi bani, dar nu poţi avea ceva fără să nu plăteşti. Mai rămânea o ultimă verificare.

  — Cine ţi-a dat banii? întrebă el pe un ton indiferent.

  — Nerv de bou”.

  Altfel spus, era vorba de Lee King Kan, fost poliţist din Macao, manager al Macao Race Track şi bodyguard al lui Stanley Ho, miliardarul jocurilor. Lee King Kan era legat prin metresa sa de Dan Huen Lai, triada lui Li Sha-Tin. Totul era în ordine.

  — Te-au întrebat ceva la vamă? o interogă el.

  — Nu.

  — Cum ai venit?

  — Cu Cathay Pacific, zborul direct.

  Privirea lui Li Sha-Tin alunecă de la gura bine desenată spre pieptul agresiv, apoi spre coapse.

  — Cum te numeşti?

  — Cindy Ling.

  Locuitorii din Hong Kong adoptau adesea un prenume englezesc.

  — Cu ce te ocupi?

  — Lucrez la Peninsula, la recepţie.

  El deschise din nou sacul de voiaj, scoase câteva bancnote dintr-unul dintre teancuri şi i le întinse lui Cindy Ung.

  — Fă câteva cumpărături înainte să pleci.

  Tânăra chinezoaică respinse bancnotele cu o expresie voit şocată.

  — Vai, nu, mulţumesc! Sunt onorată să fac servicii unui om atât de însemnat ca dumneavoastră.

  Ea puse bancnotele pe masa de cedru. Li Sha-Tin o fixă îndelung. Atitudinea tinerei femei era ambiguă. În mod normal, ar fi trebuit să plece după ce refuzase banii, dar nu se impunea neapărat. Privirile lor se încrucişară şi deodată el îşi explică motivul atitudinii ei. Prietenul său Lee King Kan îi trimisese două cadouri. La Vancouver ei nu avea o viaţă sexuală foarte activă, din motive de precauţie pentru securitate. Lui puţin îi păsa de toată lumea dar căldura din jacuzzi îi dilatase sexul şi se simţea deodată bine dispus.

  — Vrei să rămâi cu mine? o întrebă el brusc.

  — Dacă dumneavoastră doriţi…

  Spunând acestea îi adresă printre pleoapele pe jumătate închise o privire de femeie uşoară. Ea coborî ochii şi el avu impresia că ea îi aţintise asupra prosopului care-i acoperea abdomenul şi această idee îl excită instantaneu. El se apropie de Cindy Ling, îşi petrecu braţul stâng în jurul mijlocului ei şi cu mâna dreaptă începu să-i mângâie sânii, descoperind cu plăcere că nu purta sutien. El adora sânii mari şi tari ca cei ai tinerei chinezoaice şi-şi ţinu mâna pe ei timp îndelungat. Cindy Ling se lăsă în voia lui cu ochii pe jumătate închişi. Această rezervă aţâţă şi mai tare dorinţa lui Li Sha-Tin. Fără nici o altă tatonare, el îşi strecură mâna sub fusta scurtă, apucând între degete un chilot de nylon pe care începu să-l tragă în jos. Cindy Ling îl ajută cu drăgălăşenie cu o mişcare de coapsă care uşura manevra. Această mişcare neprevăzută părea să facă parte din obligaţiile ei. Li Sha-Tin o împinse pe tânăra femeie sprijinind-o de marginea căzii şi reîncepu să caute pe sub fusta mini explorând cu degetele sale groase, de ţăran, sexul dezvelit. Când el îşi introduse acolo degetul arătător şi degetul mare, Cindy avu o tresărire. Sub apăsarea sexului lui Li Sha-Tin de-acum în erecţie, prosopul rulat în jurul taliei lui se desfăcu şi apăru deodată gol. Ca şi când nu s-ar fi aşteptat la asta, Cindy Ling, cu un gest graţios, plin de umilinţă, căzu în genunchi pe mocheta deasă şi prinse cu gura membrul tare, cu aplombul unei profesioniste. Strângând cu mâna baza membrului, ea începu să sugă încet, pândind din când în când cu o privire scurtă reacţia lui. Li Sha-Tin aprecia această simplitate. El adorase totdeauna curtezanele. Cum ei filma zbenguiala complicilor săi cu prostituatele pe care el le oferea cu generozitate, avea o mare experienţă vizuală a felaţiei.

  Această Cindy Ling era într-o formă foarte bună, mai ales după un zbor obositor. Întrucât ea îşi accelera ritmul, el o prinse de ceafă şi o obligă să se ridice în picioare. Sexul său era tensionat la maximum şi el nu voia să ejaculeze în gura ei.

  — Dezbracă-te! spuse el.

  Ascultătoare, Cindy Ling îşi scoase fusta şi puloverul dezvelind pieptul mare pe care Li Sha-Tin îl apreciase deja şi nişte fese şi coapse musculoase. Sexul ei era aproape în întregime ras, fapt. Care-i propulsă chinezului în artere o descărcare de adrenalină.

  — Vino în jacuzzi, îi propuse el.

  Aceasta era categoric ziua sa fastă. Patru sute de mii de dolari şi o încântătoare mică prostituată foarte ascultătoare.

  Bine sprijinit pe treapta inferioară a căzii, cu spatele la jet şi cu faţa la oceanul Pacific, Li Sha-Tin cuprinse talia lui Cindy aşezată în picioare în faţa lui, o făcu să pivoteze şi o atrase pe genunchii lui. Ea însăşi îşi strecură mâna între corpurile lor pentru a apuca sexul în erecţie şi a-l ghida spre sexul ei. Li Sha-Tin aşteptă mai întâi să ajungă pe buzele sexului oferit pentru a o apuca pe tânăra chinezoaică de coapse şi a o trage în jos, penetrând-o. El simţi cum sexul lui forţează mucoasa încă adormită şi avu impresia delicioasă a unui viol.

  Cu mâinile sale mari agăţate de coapsele lui Cindy, el se amuza ridicând-o şi lăsând-o apoi să cadă chiar puţin înainte ca sexul lui să iasă din pântecul ei. Puţin câte puţin, mucoasa devenea mai suplă şi el o penetra din ce în ce mai adânc. Cu coapsele bine desfăcute de coapsele lui. Ea îl primea cu mici oftaturi în timp ce el îi maltrata sânii cu furie. Cu faţa la oceanul dezlănţuit, aceasta era o senzaţie minunată. Li Sha-Tin mugea ca un vier fericit. După un galop scurt, el explodă în fundul pântecului lui Cindy cu un oftat de plăcere.

  Imediat ce el juisă, ea se degajă şi îngenunchiată în jacuzzi, îi cuprinse cu gura sexul încă în setare de erecţie pentru o a doua felaţie. Deîndată, Li Sha-Tin simţi renăscându-i vigoarea. Atunci Cindy îşi reluă poziţia pentru a fi penetrată, dar de data asta, cu faţa la el. Lui îi trebuiră câteva secunde pentru a realiza ce se petrece şi crezu că o să moară de fericire atunci când îşi simţi… sexul forţând încet orificiul dintre fesele sale, cu largul consimţământ ai lui Cindy care-i adresă un surâs lubric.

  — Vă place aşa? Vă simţiţi bine?

  — Da, este minunat, şuieră chinezul.

  — Sunteţi foarte mare, dar aşa e bine, adăugă Cindy, înfigându-se până în adâncul şalelor cu o mică grimasă.

  Ea se aplecă în faţă înlănţuindu-şi braţele de gâtul chinezului şi frecându-şi pieptul de bustul lui. Li Sha-Tin se simţea în al nouălea cer. Această mică ştrengăriţa urma să-i sugă toată vlaga. El îşi spuse că o s-o mai păstreze câteva zile. De-acum sfincterul devenise suplu şi membrul lui făcea mişcarea de du-te vino ca în sexul ei. Cu mâinile crispate de fesele musculoase. Un val enorm se strivi de nişa cu geam şi el, în mod involuntar, avu o mişcare de recul. În aceeaşi clipă el simţi o înţepătură aproape de urechea sa stângă, ca şi când s-ar fi încercat să i se înfigă un cui în cap.

  Nişa cu geam îi dezvălui atunci o imagine care-i produse un fior în şira spinării. Cindy Ling, în continuare înfiptă în sexul lui ţinea în mâna sa dreaptă ceva care semăna cu un ac lung.

  Instinctiv el o împinse pe tânăra femeie care căzu în cadă cu mâna dreaptă crispată pe acul mai mult ca sigur luat din cocul său. Lui Li Sha-Tin îi trebuiră câteva secunde pentru a realiza în ce situaţie se află. Cindy îl fixa cu privirea vizibil speriată. Ea se redresă încercând să iasă din jacuzzi. Li Sha-Tin revenindu-şi, îi apucă încheietura mâinii drepte şi o răsuci cu violenţă. Chinezoaica scăpă din mână acul care căzu în fundul căzii. Acesta se termina cu o gămălie neagră ca cele care susţineau cocul.

  Profitând de un moment de neatenţie al lui Li Sha-Tin care-şi ridicase ochii, Cindy se smulse din mâna acestuia cu o forţă de neimaginat şi cu dosul palmei îl lovi violent în laringe. Surprins, chinezul alunecă spre spate, lovindu-se de faţa laterală a căzii jacuzzi. Iute ca un fulger, Cindy băgă mâna în cadă şi-şi recuperă acul de păr, năpustindu-se imediat asupra lui. Cu mâna stângă ea îi blocă capul de marginea căzii şi cu dreapta încercă să-i înfigă acul în ureche. Li Sha-Tin realiză într-o fracţiune de secundă că dacă-i reuşea manevra, vârful acului din oţel urma să-i străpungă creierul.

  Cu un efort disperat şi cu gâtul care încă îl mai durea, el reuşi s-o respingă şi ea căzu în baie, zbătându-se ca un peşte cu o detentă puternică.

  — Ricky!

  Cindy ieşise deja din jacuzzi. În pielea goală ea traversă camera, căzând literalmente în braţele lui „Stupid Ricky”. Ei se încleştară într-o luptă sălbatică, un festival de lovituri cu dosul palmei şi lovituri de picior şi era cât pe ce ca ea să reuşească să fugă. Din fericire, Ricky era tâmpit dar rezistent. El reuşi s-o apuce de gât şi o lovi cu capul de perete până ce aceasta căzu.

  Li Sha-Tin ieşi la rândul său din jacuzzi şi aflat încă în stare de şoc, se apropie. Cu faţa la pământ, Cindy Ling, leşinată sau făcând pe leşinata, nu mai mişca. Li Sha-Tin uitase că este în pielea goală şi se grăbi să recupereze geanta, în timp ce „Stupid Ricky” o imobiliza pe chinezoaică cu ajutorul unui şnur smuls de la perdele. El se duse să ridice acul şi-l examina. Acesta semăna cu un ac din cele care-i susţineau cocul fetei şi avea un vârf din oţel ascuţit. Dacă n-ar fi fost valul mare care-i provocase mişcarea de recul, Cindy Ling l-ar fi omorât în cada jacuzzi. Zece centimetri de oţel în creier sunt foarte dăunători pentru sănătate.

  El se ridică, merse să ia o sticlă de coniac Otard XO pusă pe o etajeră şi bău o înghiţitură zdravănă. Timp de câteva minute se crezuse în paradis, dar trebuia să coboare pe pământ. Această tentativă de asasinat; aducea cu sine semne foarte dezagreabile. Categoric, el nu se putea încrede în nimeni. Ricky terminase de imobilizat tânăra femeie, cu mâinile şi gleznele legate fedeleş. Li Sha-Tin o întoarse pe spate şi ea îl fixă cu o expresie tâmpă aproape indiferentă, fără nici o iluzie cu privire la ce-o aştepta.

  — Cine ţi-a ordonat să mă ucizi? întrebă ei cu o voce indiferentă.

  Nuditatea frumoasei chinezoaice nu-i mai tulbura. Ea nu clipi, dar râmase mută.

  „Stupid Ricky” rupse liniştea:

  — Boss, las-o pe mâna mea.

  Cindy Ling zăcea din nou pe mochetă lungită pe burtă, cu „Stupid Ricky” îngenuncheat în dreptul scobiturii dintre fesele ei. Faţa chinezoaicei era împurpurată şi ea respira şuierat. La fiecare secundă Li Sha-Tin aştepta ca ei să-i vină rău. Din gură îi curgea salivă resorbită de mochetă. Braţul ei drept, dezlegat, era imobil de-a lungul corpului şi toate degetele, umflate şi răsucite, prinseseră un contur de culoare violet… „Stupid Ricky” înşfăcă mâna stângă a lui Cindy şi ea gemu imediat:

  — Nu! Nu!

  Chinezul îi apucă degetul arătător şi începuse să-l răsucească pe spate. Lui Li Sha-Tin îi era greaţă. Degetul făcea spre spate un unghi din ce în ce mai imposibil sub apăsarea lui „Stupid Ricky”. Trosnetul osului fu perceptibil cu o fracţiune de secundă înaintea urletului de durere al lui Cindy. Ea ridică capul, apoi căzu din nou, cu faţa acoperită de sudoare. Deja „Stupid Ricky” apucase degetul mare. Li Sha-Tin îl opri cu un gest şi se aplecă spre chinezoaică.

  — Cine ţi-a ordonat să mă omori, repetă el pentru a şaptea oară întrebarea.

  El crezu că Cindy Ling va continua să păstreze tăcerea dar durerea era prea atroce. Ea bolborosi câteva cuvinte iar el înţelese numele de care se temea.

  — Lee King Kan.

  Acesta era unul dintre prietenii lui cei mai siguri. El se ghemui aproape de ea şi insistă:

  — Pentru ce?

  Cindy se răsuci uşor pe o parte şi începu să-şi depene istoria cu o voce sacadată. În plus faţă de slujba ei de recepţioneră, ea lucra de asemenea în calitate de call-girl pentru triada Dan Huen Lai. Lee King Kan o întrebase dacă este gata să facă un serviciu organizaţiei, adică să-l omoare pe Li Sha-Tin. Deoarece ea ezita, el îi explicase că Goangbu îl pusese să aleagă: ori colabora, ori îi arestau pentru complicitatea la numeroasele activităţi criminale ale lui Li Sha-Tin, apoi urma să fie aspru judecat, condamnat şi împuşcat.

  Li Sha-Tin sesiză situaţia. Goangbu „penetrase” deci sistemul lui de transfer de fonduri din conturile sale teoretic blocate. Încă o portiţă care se închidea!

  — Asta-i tot? întrebă el.

  Cindy Ling voia să trăiască. Ea începu să vorbească fără reţinere, explicând cum doi agenţi ai Goangbu o escortaseră până la Vancouver. Unui dintre ei avea un paşaport diplomatic şi el era cel care transportase banii, pentru ca vama canadiană să nu-i poată intercepta. Ei o aşteptau acum la Vancouver.

  — Unde?

  — La Vancouver Hotel. Trebuie să mă întâlnesc cu ei acolo…

  — Cunoşti numele lor?

  — Da!

  Ei nu insistă. La ce bun să se războiască cu Goangbu? Aceştia nu erau decât nişte executanţi. De la sosirea sa în Canada, aceasta era prima tentativă directă pentru a-l elimina. Până acum, chinezii se mulţumiseră cu presiuni asupra guvernului canadian pentru a cere extrădarea lui în China ca criminal, numai că nu exista nici o convenţie în acest sens între cele două ţări.

  Pekinul mersese chiar mai departe, oferindu-se să primească mai multe mii de imigranţi chinezi clandestini arestaţi în Canada şi pe care China, până acum, refuzase să-i recunoască drept cetăţenii săi, cu condiţia ca pe listă să fie inclus şi Li Sha-Tin. Viktor Chang, avocatul acestuia din urmă, supraveghea îndeaproape manevrele chineze, căci era tentant pentru guvernul canadian să omoare doi iepuri dintr-un foc: să satisfacă Pekinul cu care întreţinea strânse relaţii şi să scape de imigranţii cu care nu ştia ce să facă. Victor Chang era gata să mobilizeze organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, fără prea mari iluzii. Nu poţi folosi cuvintele în lupta contra raţiunii de stat.

  Epuizată de durere, Cindy rămase nemişcată şi mută. „Stupid Ricky” îi eliberă braţul stâng care căzu la fel ca celălalt. Cei doi bărbaţi schimbară o privire lungă. Era imposibil de trecut cu vederea această tentativă de omor. Chiar dacă aceasta nu schimba nimic, dat fiind că putea fi urmată de altele asemenea, Li Sha-Tin nu putea ierta această trădare fără să-şi vadă prestigiul ştirbit.

  — Eu mă duc să-l caut pe „Black Ghost” Ming, spuse cu voce scăzută „Stupid Ricky”.

  Rămas singur cu Cindy Ling, Li Sha-Tin se îmbrăcă cu un pantalon şi un tee-shirt. Valurile continuau să se spargă de peretele din sticlă dar el nu le mai dădea atenţie. Această tentativă însemna începutul adevăratelor ostilităţi. El era obligat să-şi schimbe tactica. El se gândise totuşi să se stabilească în Canada şi de aici să-şi conducă afacerile din China, aşteptând ca apele să se liniştească. El nu era un om complicat. Îi plăcea să facă bani, să fie recunoscut şi să joace. Femeile abia după toate acestea ocupau un loc. Gânditor, el se juca cu acul de păr care era cât pe ce să-l ucidă. Îi fusese hărăzită o moarte silenţioasă şi rapidă care i-ar fi permis lui Cindy Ling să se eclipseze. Era posibil ca agenţii Goangbu să-l aştepte prin împrejurimi.

  Uşa se deschise în faţa lui „Stupid Ricky” şi „Black Ghost” Ming. Acesta din urmă avea faţa rotundă, inexpresivă cu ochii înguşti ca două muchii de lame de ras, purta un lanţ gros de aur în jurul gâtului şi la încheietura mâinii un enorm Breitling de aur care cântărea în jur de un kilogram şi un impozant inel. Spinarea, pieptul şi braţele erau în totalitate acoperite cu tatuaje multicolore care aveau toate o semnificaţie. El era originar din aceeaşi regiune ca şi „Stupid Ricky”, din sudul Chinei şi vorbea acelaşi dialect.

  „Stupid Ricky” se aplecă asupra lui Cindy Ling, o ridică şi o trase până la un scaun unde o sprijini ca să nu se prăbuşească. Curios, Li Sha-Tin se întreba cum vor proceda. În acest hotel de lux nu putea fi vorba să lase urme de sânge sau să facă prea mult zgomot, deci nu se putea folosi armă de foc şi, în plus, RCMP4-ul în mod sigur îl supraveghea, aşa că nu trebuiau să facă valuri, dar Cindy trebuia să plătească.

  Cei doi bărbaţi schimbară câteva cuvinte îl dialectul lor. Imediat, „Stupid Ricky” o cuprinse pe chinezoaică cu braţele la nivelul pieptului imobilizând-o. „Black Ghost” Ming întinse mâna spre farfuria cu creveţi reci şi luă cele două beţişoare puse de-a curmezişul. Ţinându-le de un capăt, el reveni spre Cindy. Aceasta, cu capul aplecat pe pieptul său, părea leşinată.

  Chinezul o înşfăcă cu mâna stângă de păr şi-i trase cu brutalitate capul pe spate. Instinctiv, ea deschise gura. Iute ca fulgerul, „Black Ghost” Ming îi înfipse cele două beţişoare în gâtlej. Ea fu scuturată de o violentă tresărire atunci când vârfurile atinseră traheea şi sughiţă. Deja chinezul împingea beţişoarele împreunate, astfel ca acestea să pătrundă cât mai adânc posibil. Cindy începu să sară pe loc, sughiţând, gemând cu ochii ieşiţi din orbite, asfixiată de beţişoarele care o împiedicau să respire. Rezistenţa sa dură mai puţin de trei minute. Brusc, după un ultim sughiţ, trupul ei se cutremură tot şi ea se prăbuşi cu ochii ficşi. Murise ca cineva care s-a înecat cu un os de pui.

  „Black Ghost” scoase încet beţişoarele din gâtul victimei sale şi le puse la loc în farfurie. În caz că vor apărea probleme, cauza morţii era greu de găsit… Corpul lui Cindy alunecă de pe scaun şi se ghemui pe podea. Nu se scursese o oră de la sosirea ei. Li Sha-Tin era stăpânit de un singur gând, acela de a se întoarce la Vancouver.

  — Ce-o să faceţi cu cadavrul? întrebă el neliniştit.

  — Vom aştepta să se însereze, spuse „Black Ghost” Ming. Aici oamenii se culcă devreme. O vom îngropa în pădure.

  — Aveţi unelte?

  Ei nu aveau ce le trebuincioase.

  — Mai bine aruncaţi-o în mare, sugeră el.

  Avu loc o scurta discuţie tehnică. „Black Ghost” Ming nu era de acord. Ea nu avea aer în plămâni şi dacă se ajungea la autopsie, poliţia va trage concluzia că a fost un asasinat şi nu era momentul să se pună rău cu canadienii.

  — O. K., încheie Li Sha-Tin. Mergeţi la Tofino şi cumpăraţi cele necesare săpării unei gropi.

  Fără să spună vreun cuvânt, cei doi chinezi luară corpul şi-l duseră afară din apartament. Li Sha-Tin începu să se plimbe prin cameră, gândindu-se la o ripostă. El avea împotriva sa una din ţările cele mai puternice din lume şi alţi câţiva adversari, deloc neglijabili, ca să nu mai vorbim de canadienii care erau gata să vină pe capul lui, daca devenea dezagreabil. Viitorul i se păru deodată sumbru.

  Pe Chesterman Beach cădea o ploaie fină la fel ca-n fiecare zi. Era ora două dimineaţa şi luminile lui Wickaninnish Inn se stinseseră de mult. Deşi era începutul lui iunie, era un frig pătrunzător. Nimeni nu observă cele două umbre care ieşeau dintr-una din camerele laterale şi apoi mergeau prin galeria exterioară până la parking. Unul dintre ei ducea pe umăr ceva care semăna cu un covor rulat, iar cel de-al doilea un sac de golf. Evident, nu era ora potrivită pentru a juca golf şi de altfel, nu exista teren pentru aşa ceva în zonă, dar era practic. Ei pătrunseră în parcare, deschiseră portbagajul maşinii lor de închiriat 4x4 şi-şi depuseră acolo bagajele, înainte să se urce şi să pornească cu farurile stinse pe drumul ce ducea spre Pacific Rim Highway.

  În câteva minute, ei fură în afara razei vizuale a hotelului.

  Ajunşi la şoseaua cea mare, ei virară la dreapta ca pentru a merge la Port Alberni. Şoseaua era absolut pustie. După ce parcurseră un kilometru, ei mai virară odată la dreapta pe una din numeroasele poteci ce legau şoseaua de Chesterman Beach. Farurile luminau trunchiuri imense de brazi, una din ultimele „rain forest” din lume. „Black Ghost” Ming care conducea, schimbă viteza şi pătrunse în pădure. El nu merse prea departe. Solul era atât de impregnat de apă, încât îi era frică să nu rămână înţepeniţi în noroi.

  După vreo treizeci de metri, ei opri în plină pădure şi coborâră din vehicul. Locul era deosebit de sinistru. Valurile mari care se spărgeau pe plaja vecină produceau un fel de muget continuu. Ei luară o cazma şi un târnăcop şi începură să sape. Cei doi făceau treaba în tăcere la lumina farurilor. Le trebui o oră pentru a săpa o groapă adâncă de doi metri. Erau amândoi leoarcă de sudoare. Era o noapte atât de întunecoasă că nu-şi vedeau nici mâinile. În fine, „Black Ghost” Ming se îndreptă de şale cu o strâmbătură.

  — Atât ajunge, spuse el.

  Ei merseră să ia corpul înfăşurat într-o cuvertură şi îl derulară, aruncând corpul lui Cindy Ling în groapă, după care, nu le rămase decât să acopere groapa şi să niveleze solul. Cu un pic de noroc, acest corp nu va fi descoperit decât după mai multă vreme, el fiind suficient de adânc îngropat ca să nu fie dezgropat de animale. Pădurea – rezervaţie naturală – era interzisă celor care voiau să instaleze corturi, aşa că puteau sta liniştiţi. „Stupid Ricky” împături cu grijă cuvertura şi o puse la spate, înainte să plece spre hotel.

  Cindy Ling, intrată cu viză turistică în Canada, la fel ca majoritatea imigranţilor clandestini, va figura în statistici ca o clandestină în plus şi urma să fie căutată de poliţia canadiană, numai că acolo unde se afla ea, nu mai era de găsit.

  Peste douăzeci de minute, cei doi bărbaţi se înapoiaseră în parking.

  Nemişcat în camera lui întunecoasă, cu fereastra deschisă, John Mancham observa prin binoclul său cu infraroşii pe cei doi bărbaţi ce se pregăteau să coboare din marea maşină 4x4. El supraveghease plecarea lor. El băgă de seamă că ei nu mai aveau pachetele, ceea ce lămurea cauza sinistră a deplasării lor nocturne. Deoarece el observase în cursul zilei sosirea tinerei chinezoaice, era uşor de presupus ce se întâmplase.

  Cei doi bărbaţi intrară în hotel şi John Mancham închise fereastra, satisfăcut. Lucrurile începeau să se mişte.

  Capitolul II.

  Malko decise să parcurgă pe jos distanţa dintre Hyatt, hotelul în care se cazase şi Sutton Place Hotel, locul unde era stabilită Întâlnirea şi care erau despărţite de trei blocuri. Ca întotdeauna, Downtown Vancouver nu era decât o imensă strangulare a circulaţiei şi Burrard Street nu tăcea excepţie de la regulă. Ploua şi circulaţia, deja lentă; se desfăşura cu încetineala unui melc. Toate pliantele turistice ale Columbiei britanice subliniau că Vancouver era singurul oraş din Canada în care nu ningea niciodată, dar uitau, în mod pudic, să menţioneze cele două sute de zile de ploaie pe an care totuşi, nu-i descurajau pe amatorii de activităţi în aer liber. Maşinile înţepenite în strangulări erau deseori dublate de ciclişti cu pulpe monstruoase, purtând căşti ca extratereştrii, pedalând în tee-shirt în ploaie. Locuitorii Columbiei britanice erau sportivi, chiar foarte sportivi. În fiecare weekend, ei se duceau pe biciclete, motociclete sau pe jos, să facă ascensiuni, să facă jogging sau să plonjeze în apele îngheţate ale Pacificului. De la nouă seara însă, oraşul se golea ca sub imperiul unei virtuale stingeri. Sosit în seara din ajun, Malko, după plecarea de la aeroport avusese impresia că traversează un imens ghost town. Vancouverul etala pe nişte kilometri buni localuri de proastă calitate şi cartiere rezidenţiale amestecate în dezordine, inestetic şi fără suflet.

  Hotelul Hyatt, în care CIA îi reţinuse o cameră era curat, trist şi banal, în mijlocul unei mulţimi de turnuri din sticlă şi de oţel care evocau Wall Streetul şi Shanghaiul. Asiaticii erau peste tot, 30% din populaţia Vancouverului provenind din China. Dacă bătrânul cartier Chinatown din centrul oraşului nu. Ocupa decât câteva străzi mărginite de buticuri prăfuite, Richmond, aflat la sud, era China în miniatură. În cea mai mare parte din buticuri nu se vorbea decât cantoneza.

  El grăbi pasul prin rafalele de vânt glacial. Deşi era luna iunie, te-ai fi crezut în noiembrie. Prognoza meteo la Vancouver, nu spunea dacă o sa plouă sau va fi frumos, ci dacă va ploua mult sau puţin. Prudenţi, locuitorii din Vancouver nu se despărţeau de umbrelele lor.

  Malko nu-şi putu reprima o criză de nostalgie. Dacă n-ar fi trebuit să câştige bani pentru întreţinerea castelului său, el ar fi fost la Liezen împreună cu logodnica sa Alexandra, gata să se bucure de începutul verii în Austria. Probabil că în biblioteca sa se îngrămădeau invitaţiile adresate Alteţei Sale Serenissime prinţul Malko Linge, dar vai, Liezenul era un veritabil butoi al Danaidelor şi cerea mereu mai mulţi bani, ca să nu mai vorbim de mobilier. În timpul uneia dintre absenţele sale, contesa Alexandra achiziţionase un magnific pat cu baldachin Louis al XVI-lea pe care-l reperase cu ocazia uneia dintre escapadele ei în magazinul Claude Dalle de la Cannes.

  El străbătu ultimii metri care-l despărţeau de cele şaptesprezece etaje ale lui Sutton Place Hotel. Un magnific Ferrari roşu staţiona în faţa intrării. El se duse direct la ascensoare şi apăsă pe butonul pentru etajul paisprezece. Pe uşa de la apartamentul 1406-08 era prins un panou cu firma: „Adventure Productions. Ring the bell and proced”5.

  El se execută. O blondă cu trăsăturile feţei pronunţate, dar cu pieptul voluminos, citea Variety în spatele biroului instalat în micul antreu. Ea afişă imediat un surâs comercial şi întrebă cu un. Pronunţat accent american:

  — May I help you? 6

  — Am întâlnire cu domnul Simon Levine, îi răspunse Malko.

  — Care este numele dumneavoastră, dacă nu vă supăraţi?

  — Malko Linge.

  — Luaţi loc! Mă duc să văd dacă vă poate primi.

  Ea se ridică şi dispăru pe un mic culoar, balansând nişte coapse puse în valoare de o fustă foarte mulată. Când reapăru, ea deborda de bunăvoinţă.

  — Domnul Levine vă va primi imediat, îl anunţă ea cu o voce mult mai călduroasă. Vă rog să mă urmaţi!

  Lui i se păru legănatul şoldurilor mult mai accentuat. Înainte să-l introducă în birou, ea se întoarse şi îi adresă o privire în stare să topească o banchiză.

  — Numele meu este Sandra. Dacă aveţi nevoie de ceva, eu sunt la dispoziţia dumneavoastră.

  Unicul ocupant al camerei se ridică pentru a-l primi pe Malko cu mâna întinsă. Era un bărbat de talie scundă, părul grizonat, cu un nas de-a dreptul şocant, enorm, ca un apendice de focă. Numai acesta ieşea în evidenţă în faţa lui. Omul strânse cu putere mâna lui Malko.

  — Simon Levine, se prezentă el. Aţi călătorit bine? Luaţi loc!

  Ei se aşezară de-o parte şi de cealaltă a mesei joase. Malko aruncă o privire pe pereţii acoperiţi cu fotografii. Cu planuri de film şi altele asemenea. Te-ai fi crezut cu adevărat într-o societate de producţie cinematografică şi nu într-o infrastructură clandestină a Central Intelligence Agency. Ca şi când i-ar fi ghicit gândurile, Simon Levine avu un surâs complice.

  — Ne jucăm rolul, chiar dacă omologii noştri canadieni nu se lasă înşelaţi. Societatea mea furnizează prestaţii – tehnicieni, material, figuranţi – unor producţii cinematografice care se toarnă aici pentru că este mai puţin scump decât la Hollywood. Se lucrează aici vreo două sute pe an începând de la X-Files la Highlander. Richard Gere umbla pe aici acum vreo cincisprezece zile. Eu însumi sunt în Vancouver de mai multe ori pe an şi asta fără nici o legătură cu activităţile agenţiei.

  — Cum reuşiţi dumneavoastră să îmbinaţi cele două ocupaţii? întrebă Malko, mirat de un amestec de acest gen.

  Desigur, el cunoştea foarte bine faptul că agenţia de informaţii americană controla în diferite domenii zeci de societăţi care-i serveau drept acoperire, dar nu se gândise la cinema.

  Simon Levine surâse dezarmant. În ciuda enormului său apendice, el avea mult farmec.

  — Înainte să ajung la Company, eram realmente producător. Fratele meu, care era analist la Langley, a fost cel care mi-a cerut să fac un serviciu anume. Treaba asta se petrecea acum zece ani. După aceea, această structură s-a dovedit preţioasă în numeroase cazuri.

  El tăcu. Compartimentarea nu era deci un cuvânt simbolic.

  — Acesta este motivul pentru care n-am auzit vorbindu-se niciodată despre dumneavoastră, conchise Malko, deşi eraţi ataşat la Serviciul Operaţiuni.

  — Eu am auzit vorbindu-se mult despre dumneavoastră, spuse Simon Levine cu un surâs călduros. Dumneavoastră sunteţi un mit la Langley. Afacerile pe care le rezolv eu de obicei cu Adventure Productions sunt infinit mai puţin primejdioase decât cele în care sunteţi implicat dumneavoastră. Apropo, doriţi să vorbim nemţeşte? Ştiu că dumneavoastră sunteţi austriac.

  — Asta nu vă deranjează?

  — Eu vorbesc germana, ebraica, araba, spaniola, portugheza şi un pic de chineză, preciză Simon Levine. Deşi american; eu sunt născut în Brazilia şi am trăit în Israel şi în Argentina. Să spunem că sunt multicultural.

  În orice caz, el părea foarte diferit faţă de cea mai mare parte a agenţilor CIA, foarte acasă la el în societatea „civilă”.

  — Dumneavoastră sunteţi deci şeful acestei misiuni? întrebă Malko.

  — Eu eram. Eu sunt de-acum înainte la dispoziţia dumneavoastră la ordinul domnului Krongard. El este cel care după ce a discutat cu domnul Frank Capistrano, a cerut ca dumneavoastră să interveniţi în această afacere.

  „Buzzy” Krongard era un bancher care tocmai fusese numit Executive Director al CIA, ceea ce însemna numărul trei, în ierarhia Agenţiei. El reprezenta noua tendinţă „dură” ca urmare a alegerii în calitate de preşedinte a lui George W. Bush. El avea profilul oamenilor din OSS7, strămoşul CIA, supranumit „Oh So Social” datorită backgroundului universitar al membrilor săi. Nişte băieţi foarte bine crescuţi, nişte patrioţi fără inimă, înclinaţi mai degrabă spre acţiune decât spre analiză. „Buzzy” Krongard se înţelegea probabil de minune cu vechea cunoştinţă a lui Malko, nelipsitul consilier pentru probleme de securitate al Casei Albe sub. Mai mulţi preşedinţi, Frank Capistrano, cel care-l trimisese deja în câteva afaceri deosebit de încurcate.

  Se auziră bătăi în uşă şi Simon Levine îi strigă să intre. Un uriaş cu un fizic foarte „latino”, cu mustaţa cuceritoare intră în cameră. Simon Levine îl invită să ia loc şi făcu prezentările:

  — Malko, vi-l prezint pe Jesus Domingo, un vechi asset al Companiei. El a lucrat foarte bine în Honduras între 1980 şi 1984, într-un moment în care noi aveam acolo mari probleme. De atunci el locuieşte în Canada şi domnul Krongard s-a hotărât să apeleze la el. Ce se-ntâmplă Jesus?

  — Eu merg la Burnaby, anunţă Jesus Domingo. John merge cu mine. Vă sunăm dacă lucrurile se mişcă.

  — Perfect, aprobă Simon Levine. Fiţi prudent! Eu o să-l pun la curent pe domnul Linge cu situaţia. De-acum, de la el veţi primi instrucţiuni.

  — No problem, afirmă Jesus cu un surâs puţin crispat, înainte să se ridice şi să iasă.

  După ce fură din nou singuri, Malko întrebă:

  — Sunteţi numeroşi în echipa asta?

  — Vreo douăzeci pentru „preproducţie”, adică pentru partea „oficială” a activităţilor noastre. Noi dispunem de mai multe vehicule şi de un elicopter. Pentru operaţia „Sunset” – cea care vă interesează – sunt eu, un case-officer în mod normal lucrând la consulat, John Mancham, Jesus şi doi dintre oamenii săi care au emigrat în Canada împreună cu el, Manuel Garcia şi Juan Olvido. Consulatul asigură comunicaţiile noastre codificate şi prin Isis Scott face legătura între cele două structuri.

  — Adică? întrebă Malko.

  Vizibil încurcat, Simon Revine aprinse o ţigară cu o brichetă Zippo decorată cu un cap de leu.

  — Isis Scott, explică el, era manechin aici. Ea s-a hotărât să se lanseze în cinema şi astfel am cunoscut-o eu. Eu i-am putut obţine anumite mici roluri aici şi la Hollywood şi trebuie să spun că m-am ataşat de ea.

  Altfel spus, era metresa lui.

  — Înţeleg, comentă Malko cu o voce indiferentă. Şi, care este rolul ei în operaţiunea „Sunset”?

  — Vă voi explica asta imediat, ocoli răspunsul Simon Levine, înainte, cred că trebuie să vă spun în ce constă operaţiunea…

  — N-ar fi inutil, spuse Malko sobru.

  Ca de obicei, el ignora motivul sosirii sale la Vancouver, abia venit dintr-o expediţie în Orientul Mijlociu unde era cât pe ce, odată în plus, să-şi lase pielea.

  Aceasta era a doua ocazie în doi ani când el se regăsea în Canada, iar Vancouver nu părea deloc mai atrăgător decât Montreal. Simion Levine se duse să caute o fotografie pe biroul său şi i-o întinse.

  — Dumneavoastră îl cunoaşteţi pe acest bărbat?

  Documentul reprezenta un chinez surâzător cu părul foarte scurt, faţa rotundă luminată de o privire rea, cu o mustaţă mică, nişte umeri atletici strânşi într-un polo. Părea să aibe patruzeci de ani.

  Malko îi restitui fotografia.

  — Nu, spuse el. Cine-i omul acesta?

  — Un personaj foarte interesant, explică Simon Levine. Li Sha-Tin născut la Xiamen în provincia Fujian, chiar în faţa insulei Taiwan. Este fiu de ţărani săraci, analfabet şi care nu vorbeşte nici măcar engleza. În mai puţin de douăzeci de ani, el a construit o avere colosală datorită contrabandei la scară mare, corupând o groaza de oficiali ai Partidului Comunist Chinez şi de-ai armatei populare. Se spune că el a introdus fraudulos în China diverse mărfuri pentru mai mult de zece miliarde de dolari. El importa vase întregi pline cu maşini Mercedes din Taiwan. Un funcţionar corupt îi furniza plăci cu numere şi acte de înmatriculare şi el economisea 350% drepturi vamale. Din păcate pentru el, în 1999 schimbarea primului ministru de la Pekin a dus la căderea sistemului său. Mai mulţi dintre complicii săi foarte sus puşi au fost arestaţi. Paisprezece au fost deja împuşcaţi iar el este vânat.

  — Unde se găseşte acest personaj?

  — Aici, la Vancouver.

  Malko se încruntă.

  — Pentru ce se interesează Agenţia de Li Sha-Tin?

  Privirea vioaie a lui Simon Levine străluci.

  — Domnul Li Sha-Tin a compromis un număr incalculabil de foarte înalţi funcţionari ai partidului şi ai armatei. Complicii săi au fost recrutaţi din anturajul preşedintelui chinez Jiang Zemin, marele şef suprem. Este unul din cei mai activi. El este patronul zonei de coastă aflată chiar în faţa Taiwanului şi de unde ar putea porni operaţiunile militare contra acestei insule. Mai este nevoie să vă spun ce „sursă” ar reprezenta acest om pentru Agenţie?

  — Văd, spuse Malko.

  — Deci „Buzzy” Krongard m-a trimis aici cu misiunea să-l duc pe Li Sha-Tin cu orice preţ pe teritoriu american. La început, asta părea să fie o misiune extrem de uşoară dar după aceea…

  — După aceea ce? întrebă Malko intrigat.

  Vancouver era pe şosea la distanţă de o oră de frontiera americană şi în avion, la distanţă de câteva minute. În plus, Canada este o ţară aliată…

  — O să vă explic asta jos la bar, unul din colţurile simpatice din acest oraş.

  O canadiană cu sâni imenşi, instalată la barul Gerard, împinse cu degetul mare şi puternic o bucata de lămâie pe gâtul sticlei sale de Corona şi o dădu pe gât dintr-o înghiţitură, sub privirea blazată a barmanului.

  Se găseau de toate la barul lui Sutton Place, chiar foarte elegant cu lambriurile sale din lemn, lumina şi boxele sale discrete unde poposeau câteva femei frumoase şi nişte oameni de afaceri. Te-ai fi crezut la New York. Nu exista nici un taburet liber şi conversaţiile decurgeau în largul lor. Simon Levine se strecură împreună cu Malko în singura boxă liberă şi îi comandă chelnerului un dublu Defender „Cinci ani vechime” la gheaţă. Malko ceru o votcă. Zgomotul de voci proteja conversaţia lor.

  Malko îl lăsă pe american să-şi savureze scotchul înainte de a-i pune prima întrebare care-i stătea pe buze.

  — Un om ca Li Sha-Tin ar fi trebuit să fie dornic să se refugieze în Statele Unite, remarcă el. Cum de n-a ajuns acolo?

  — Bună întrebare, recunoscu Simon Levine în timp ce studia o blondă înaltă cu voce stridentă căţărată pe un taburet la bar şi care pivotase expunând cea mai mare parte a coapselor sale. Eu nu vă pot da decât o parte a răspunsului. Mai întâi, Li Sha-Tin, prevenit că o să fie arestat, a sărit în primul avion spre Canada, ţară în care putea intra fără viză turistică. Apoi a cerut azil politic. Aparent el are mulţi prieteni aici şi se gândea că sejurul lui va fi de scurtă durată. Situaţia n-a evoluat în favoarea sa şi se pare că el nu se va putea întoarce niciodată în China, decât pentru a fi împuşcat.

  — De când sunteţi dumneavoastră aici, nu i-aţi propus azil politic? întrebă Malko mirat.

  Simon Levine oftă.

  — Noi suntem gata să-i oferim, un azil politic extrem de favorabil, preciză el, dar există un ce. Din momentul în care Pekinul a ştiut că Li Sha-Tin se află în Canada, diplomaţia chineză s-a dezlănţuit. Ambasadorul Chinei la Ottawa, domnul Mei Ping, a cerut oficial ca Li Sha-Tin să fie expulzat în China ca un criminal, în numele excelentelor relaţii existente între cele două ţări, ceea ce era cât pe ce să se înfăptuiască, dar din nenorocire nu există convenţie de extrădare între Canada şi China. Trebuiau deci votate câteva legi şi asta era o treabă mai grea, cu atât mai dificilă cu cât a intervenit şi Departamentul nostru de Stat la rândul lui, precizând că trimiterea în China a lui Li Sha-Tin la o execuţie sigură ar fi considerată ca un gest extrem de neamical. În plus, noi am alertat şi asociaţiile pentru drepturile omului de tipul Amnesty International care au început să urle şi urlă în continuare. Nu trebuie uitat că China deţine recordul mondial al pedepselor capitale.

  Malko îşi muie buzele în votca sa cu gheaţă.

  La bar, canadiana cu sânii mari ataca cea de-a treia Corona. Ea ar fi putut sugruma un grizzly între coapsele sale.

  — De ce ar face Canada jocul Pekinului? se miră el.

  — Foarte bună întrebare, spuse Simon Levine, surâzând ştrengăreşte. Dintre toate ţările industrializate, Canada este cea mai apropiată de Pekin, pentru două motive evidente şi pentru unul mai puţin clar. În primul rând, ponderea comunităţii chineze în ţară şi volumul schimburilor comerciale. Al treilea motiv este mai controversat. Din numeroase surse din mediul informaţiilor, inclusiv FBI-ul, s-ar părea că Goangbu-ul, sprijinindu-se pe triade, a infiltrat mediul industrial şi politic canadian, printr-un sistem sofisticat de corupţie. FBI-ul a descoperit că cele două partide canadiene, Partidul Liberal şi Partidul Conservator – au primit contribuţii financiare oculte de provenienţă chineză. Unii dintre foştii poliţişti canadieni cu funcţii înalte se regăsesc în fruntea unor mari societăţi aparţinând unor chinezi. În Ontario, un studio de producţie cinematografică are un patron canadian dar este legat de o triadă, ea însăşi în contact cu serviciile de informaţii chineze. Guvernul din Pekin, discret dar sistematic, s-a infiltrat în toate societăţile cu tehnologie avansată, inclusiv nucleare şi a terminat prin a exercita o influenţă importantă în mediile politice canadiene. Foarte oficial, primul ministru canadian Jean Chretien, nu ascundea afinităţile sale cu China comunistă.

  — Şi asta o ştie toată lumea? întrebă Malko mirat.

  — Nu chiar, surâse Simon Levine. În 1996 cele două mari agenţii canadiene de informaţii, RCMP şi CSIS8 au elaborat un raport privitor la penetrarea chineză în Canada. Raportul „Sidewinder”, conţinând douăzeci şi trei de pagini de dezvăluiri explozive care n-au fost făcute cunoscute publicului. Doar guvernul l-a citit şi a declarat că este o ţesătură de minciuni, dar l-a clasat ca „secret” şi tuturor celor care au lucrat la el li s-a interzis să spună ceva. Unul dintre principalii autori ai raportului, ofiţer în cadrul RCMP, a fost trecut în rezervă pentru că s-a revoltat împotriva acestui „cover-up” şi nu s-a mai auzit niciodată nimic despre „Sidewinder”.

  — Dumneavoastră deţineţi informaţii de o calitate remarcabilă, îl felicită Malko.

  Simon Levine sorbi o înghiţitură de Defender şi spuse:

  — Acest ofiţer din RCMP. Brian Murray, este de mult timp una dintre sursele mele. Graţie lui, în decembrie 1996, am putut noi zădărnici o operaţiune a serviciilor chineze. Prin intermediul unei societăţi canadiene, ei îşi procuraseră două mii de AK-47 unor activişti indieni din rezervaţia Mohawk, acei Amerindian Warriors. Aceştia aveau intenţia să declanşeze un război de gherilă contra Statului Federal. De asemenea, după ce eu am fost însărcinat cu afacerea „Sunset”, l-am contactat din nou pe Brian Murray. Cum el şi-a păstrat nişte prieteni cam peste tot, noi am putut fi preveniţi de manipulaţiile guvernului canadian în timp optim, fapt care ne-a permis să le anihilăm iar el continuă să ne informeze. Aici intervine Isis Scott, după care el e nebun. Pentru a-şi păstra legătura cu ea, el a fost de acord să ne ajute, pentru că el îşi riscă libertatea şi poate chiar mai mult. Bineînţeles că ea îl plimbă dar acesta e un băiat foarte naiv.

  Lui aproape că i se umfla pieptul… Malko era grăbit s-o vadă pe această Mata-Hari canadiană.

  — Dacă sunteţi atât de bine informat, remarcă el, cum de n-aţi reuşit să-l recuperaţi pe Li Sha-Tin?

  — Deoarece canadienii se opun. Ei l-au prevenit că dacă ar încerca să se refugieze la noi, l-ar trimite imediat în China. Guvernul canadian a trimis o notă oficială la Washington cerând să nu se amestece în afacerea Li Sha-Tin. Bineînţeles că diplomaţii pederaşti de la State Departament s-au conformat şi au dat ordinele corespunzătoare la Langley.

  În bar zgomotul era din ce în ce mai mare şi Malko trebui să ridice vocea pentru a pune întrebarea următoare.

  — Şi dumneavoastră n-aţi acţionat?

  — Nu, recunoscu americanul. Li Sha-Tin este păzit în permanenţă de nişte membri ai RCMP. Nu te poţi apropia de el şi nici să-i telefonezi. Liniile sale telefonice sunt interceptate. Abia reuşim să-i supraveghem deplasările. Situaţia asta durează de două luni. Noi am avut emoţii acum două luni. El s-a dus la cazinoul din Niagara Falls, la câţiva kilometri de frontieră, ca să joace, iar noi l-am urmărit. Canadienii s-au prins şi l-au arestat sub un pretext neserios pentru a-l readuce aici.

  — Dumneavoastră aveţi contacte cu el?

  — Indirect, datorită unui avocat chinez, Victor Chang care, de asemenea, doreşte ca Li Sha-Tin să vină la noi. El i-a sugerat asta, dar răspunsul a fost evaziv.

  — Este ciudat…

  — Da şi nu. Noi avem impresia că Li Sha-Tin, până mai zilele trecute, spera încă să ajungă la un acord cu chinezii. Cred de asemenea, că mai există încă un motiv care explică reticenţa lui Li Sha-Tin de a veni în SUA. Acesta ar fi apropierea noastră de lumea din Taiwan.

  — Asta nu ar trebui să-l deranjeze, obiectă Malko.

  Simon Levine mai bău o înghiţitură din Defenderul său şi surâse.

  — Da, însă aici există o mică treabă pe care are să şi-o reproşeze. După ce a făcut avere în provincia sa, Li Sha-Tin a emigrat la Hong Kong. Cum el cumpăra toate produsele de contrabandă din Taiwan, evident că avea relaţii excelente cu taiwanezii din Hong Kong. Dar în 1997, amicii comunişti ai lui Li Sha-Tin i-au cerut să-i ajute să anihileze reţeaua de spionaj taiwaneză din Hong Kong datorită relaţiilor sale. Fiind sociabil, el a acceptat şi s-a pomenit membru al Goangbu, nu din convingere politică bineînţeles, ci pentru a asigura o acoperire traficurilor sale. El s-a descurcat aşa de bine că a reuşit să-l „contacteze” pe şeful serviciilor militare din Taiwan la Hong Kong, Yue Bing Nan, care avea încredere în el. Fără să ezite, Li Sha-Tin l-a predat autorităţilor de la Pekin, la fel ca pe toată reţeaua lui. Astăzi, Yue Bing Nan, aşteaptă să fie împuşcat împreună cu alţi vreo douăzeci de spioni taiwanezi. Drept care, Taiwanese Intelligence a pus un premiu pe capul lui Li Sha-Tin. Ei îl vor mort şi dacă este posibil tăiat în bucăţele mici, lucru care nu simplifică sarcina noastră, deoarece el se întreabă dacă după ce-l vom fi stors de secrete şi nu ne va mai fi util, nu vom fi tentaţi să-l transferăm colegilor noştri taiwanezi.

  „Ipoteză perfect plauzibilă” îşi spuse Malko care nu era naiv. O sursă uzată nu valora mai mult decât o sticlă goală de Coca. Era cert că Li Sha-Tin avea o personalitate cu multiple faţete.

  El se pregătea să pună o nouă întrebare, când remarcă o tânără femeie blondă croindu-şi drum prin mulţimea îngrămădită în jurul barului. Era o blondă înaltă cu părul împletit, privirea ascunsă în spatele unor ochelari negri, cu bluza mov explodând sub apăsarea a doi sâni mari, gura cărnoasă şi o alură de semeaţă.

  — Poftim, spuse el, uite un star! Există deci într-adevăr oameni de cinema aici.

  Blonda se apropia de masa lor. Simon Levine se ridică cu stângăcia precipitată a unui elev de liceu şi spuse cu o voce brusc schimbată:

  — Malko, v-o prezint pe Isis Scott! Isis, prinţul Malko Linge.

  Isis Scott rămase nemişcată, îşi ridică ochelarii negri şi-i adresă lui Malko o privire cu care ar fi putut fulgera un bizon – directă, sexy, sigură.

  — Good afternoon, Mister Linge, spuse ea cu o voce fermă. Sunt foarte bucuroasă că v-am cunoscut.

  Malko apucă mâna întinsă şi avu impresia că mâna tinerei femei era unsă cu un clei foarte puternic. Ea nu slăbea mâna lui, cu privirea în ochii acestuia, cu o expresie foarte comică şi un surâs carnivor. Cu coada ochiului, el văzu că Simon Levine devenise verzui şi întorsese privirea într-o parte.

  — Ia loc Isis, propuse americanul cu vocea sugrumată.

  Malko putu în sfârşit să-şi recupereze mâna şi tânăra femeie se strecură printre ei doi în boxă. Abia aşezată ea se întoarse spre Simon Levine şi-l sărută îndelung pe gură, în timp ce coapsa ei se lipea pe sub faţa de masă de cea a lui Malko…

  Spioană de ocazie, dar autentică ticăloasă.

  După ce-şi recăpătă respiraţia, Simon Levine, renăscut după această manifestare de afecţiune, se aplecă spre Malko cu un aer conspirativ:

  — Aşa cum v-am explicat, Isis este momeala noastră pentru a-l recruta pe Brian Murray.

  Cu un gest plin de senzualitate, frumoasa Isis se întoarse spre Malko şi întrebă:

  — Mister Linge, dumneavoastră gândiţi că aş putea juca rolul unei bune momeli?

  Coapsa ei continua să fie sudată de cea a lui Malko. Acesta din urmă îşi spuse că recuperarea lui Li Sha-Tin promitea să-i rezerve câteva surprize. O creatură ca Isis nu risca să simplifice lucrurile.

  — Desigur, răspunse ei. Oricine ar risca să muşte din ea.

  Avu impresia că Simon Levine o să-i sară de gât, dar americanul se rezumă la un râs fals şi întrebă:

  — Isis, ce doriţi să beţi?

  — Un strawberry daiquiri.

  Pentru a destinde atmosfera, Malko adăugă imediat:

  — Povestiţi-mi urmarea. Ce vor canadienii?

  — Ei trag de timp, spuse americanul, pentru a permite chinezilor să-i lichideze discret pe Li Sha-Tin. Aceştia ar fi reuşit cu siguranţă fără protecţia asasinilor din triadele canadiene. Noi ne gândeam să găsim un truc pentru a-l exfiltra „uşor”, continuă Simon Levine, dar, acum câteva zile, s-a produs un incident care ne-a arătat că nu trebuie să dormim. Cred că de data asta. Serviciile chineze s-au hotărât să-l lichideze pe Li Sha-Tin cât mai repede posibil. Pentru asta sunteţi dumneavoastră aici.

  Capitolul III

  — Ce s-a întâmplat? întreba Malko.

  — Un incident pe care noi încă nu l-am elucidat. În cursul ultimului weekend, Li Sha-Tin şi garda sa de corp au plecat pe Vancouver Island într-un hotel de lux, Wickaninnish Inn. John Mancham i-a urmărit. Sâmbătă după-amiază, el a văzut sosind la hotel pe o tânără chinezoaică ce purta un sac de voiaj şi care venise cu avionul din Vancouver. Ea a întrebat de Li Sha-Tin şi el a primit-o imediat.

  El îi relată cele observate de case-officerul CIA, concluzionând cu asasinarea probabilă a acestei necunoscute.

  — Noi nu ştim ce s-a petrecut în realitate, nici chiar de unde venea ea, nici numele ei, dar sunt 99% şanse dintr-o sută, ca ea să fi fost omorâtă şi îngropată în „rain forest”. Cum ea a venit de bunăvoie, nu poate exista decât o singură explicaţie: ea a dorit să-l omoare pe Li Sha-Tin şi el sau zbirii lui au lichidata. Desigur, aceasta însă, este doar o ipoteză. Noi vom încerca s-o verificăm prin intermediul lui Victor Chang, avocatul lui Li Sha-Tin. Dacă această presupunere se adevereşte, acesta din urmă nu are cu ce se lăuda. După mine, chinezii nereuşind să obţină de la canadieni extrădarea lui Li Sha-Tin în China, au trecut la ofensivă, încercând să-l omoare.

  — Asta pare a fi logic, recunoscu Malko. De ce însă au trimis o femeie singură şi nu un comando de asasini?

  — Nu pot explica asta. Ar fi probabil mai uşor decât un atac frontal. Li Sha-Tin este bine păzit.

  — Oare n-o fi o tentativă a prietenilor dumneavoastră din Taiwan?

  — În principiu nu, îl asigură Simon Levine. Noi i-am întrebat.

  Gălăgia din bar era din ce în ce mai mare. Isis Scott căscă şi-i adresă un surâs cuceritor lui Malko.

  — Credeţi că eu l-aş putea seduce pe acest chinez? întrebă ea pe un ton hazliu.

  În mod sigur, ea era foarte surescitată.

  — Desigur! N-aţi încercat încă?

  Simon Levine răspunse în locul ei cam sec:

  — Li Sha-Tin nu iese din casă decât pentru a merge la Great Canadian Casino din Richmond sau la cel din Holiday Inn. Nu vorbeşte cu nimeni, este înconjurat de garda sa personală şi nu vorbeşte decât cantoneza…

  Malko era cât pe ce să remarce că trupul lui Isis era poliglot, dar se reţinu la timp. Coapsa metresei oficiale a lui Simon Levine continua să fie lipită de a lui.

  — Ce intenţionaţi să faceţi? întrebă el.

  Simon Levine mai sorbi o înghiţitură de Defender. Nasul său păru să se fi alungit.

  — Langley vă cere sa organizaţi kidnappingul lui Li Sha-Tin, spuse el pe un ton lugubru. Aceasta este înainte de orice, o cursă contra cronometru între chinezii de la Pekin şi noi, cu un avantaj net pentru ei, căci canadienii vor închide ochii.

  — Din câte mi-aţi spus, remarcă Malko, aceasta este aproape o misiune imposibilă.

  — Nu! Foarte dificilă, îl corectă Simon Levine. Evident, dacă suntem prinşi, riscăm penitenciarul.

  Malko îşi reţinu un surâs. Levine îl făcea să se gândească la avocatul care vine să-l anunţe pe clientul său că a fost condamnat la pedeapsa capitală spunând „noi am fost condamnaţi la moarte”. Penitenciarul îi era destinat lui. Ca de obicei când riscurile erau mari, CIA prefera să cedeze afacerea.

  — Unde locuieşte Li Sha-Tin? întrebă el.

  — Într-unul din cartierele şic din Vancouver, la est, la Burnaby, la etajul şaptesprezece al Crystal Court, un building care găzduieşte un sediu al RCMP la parter. Canadienii supraveghează toate contactele sale şi nu i se poate telefona, fără să fie ascultat. El este mereu însoţit de bodyguarzii săi.

  Cu alte cuvinte, ei trebuia să-i elimine pe chinezi şi pe canadieni.

  — Nu este deloc încurajator, spuse Malko.

  Simon Levine se uită chiorâş la el.

  — Acesta este motivul pentru care Langley v-a trimis aici. Când am sosit eu aici, credeam că istoria este mai degrabă amuzantă şi mă gândeam că va fi uşor să-i convingem pe chinezi să se alieze cu noi. În elicopter, în zece minute ai ieşit din spaţiul aerian canadian. De-acum înainte, este vorba de o operaţiune foarte dezagreabilă, comportând multe riscuri certe. Băieţii lui Li Sha-Tin nu vor ezita să ne omoare în văzul lumii, dacă e le ordonă.

  Malko îşi spuse că ar fi preferat să-i aibe cu el pe Chris Jones şi Milton Brabeck, cei doi „baby-sitters” ai CIA, complicii lui cei vechi, decât pe romanticul Simon Levine, aflat în plină lună de miere cu încântătoarea sa creatură, prea preţioşi în ochii celor de la Langley ca să-i rişte cu nesăbuinţă.

  Terminându-şi votca, el întrebă:

  — Este Li Sha-Tin chiar atât de preţios?

  — Cred că dumneavoastră nu vă daţi seama. Dacă punem mâna pe acest tip. Putem destabiliza întregul sistem politic chinez. Judecaţi şi dumneavoastră: principalul său complice este generalul Ji Zhengde, şeful Goangbu după 1992, Li Sha-Tin ştie totul despre el. El a fost arestat, dar are domiciliu forţat. El este cel care i-a trimis trei sute de mii de dolari lui Bill Clinton în timpul campaniei sale prezidenţiale în 1996 pentru a-l discredita. Lista oficială a complicilor săi se confundă cu staff-ul chinez şi noi nu ştim încă totul. Acesta este doar vârful icebergului. Li Sha-Tin nu are doar numere de telefon şi acte, ci şi filme. El îi invita pe toţi prietenii săi – demnitarii partidului – la nişte orgii în Pavilionul roşu din Xiamen unde îi filma. El are desigur nişte casete pe care ar fi bine să punem mâna. Noi n-am putut recruta niciodată oameni importanţi din ierarhia comunistă. Ei sunt gata să acţioneze la comandă. Am putea influenţa din interior politica chineză. Imaginaţi-vă că am fi avut asemenea mijloace la dispoziţie atunci când au capturat echipajul avionului nostru spion…

  — Dumneavoastră sunteţi sigur că Li Sha-Tin nu se laudă?

  Simon Levine îşi termină Defenderul său. Barul era acum ticsit şi zgomotul infernal.

  — Noi nu suntem naivi. În decembrie trecut am recuperat un spion al Pekinului, colonelul Xu Junping, nu foarte important, dar ei ne-a confirmat tot ceea ce se spunea. Li Sha-Tin reuşise să câştige pentru afacerile sale complicitatea întregii ierarhii cele mai înalte a partidului şi armatei populare. Aceşti oameni ar constitui o „bancă de date” de nepreţuit pentru noi. De altfel Casa Albă nu s-a însetat în privinţa asta. China este obsesia noului nostru preşedinte.

  El tăcu. Isis Scott îşi terminase băutura şi-l chemă pe chelner pentru a mai comanda un pahar. Malko îl zări pe Jesus Domingo care-şi făcea drum cu coatele ca să ajungă la ei.

  — Poftim, uite-l pe spook9! spuse Isis.

  Latino-americanul se apropie, cu toţi dinţii rânjiţi, cu o privire lacomă îndreptată spre Isis.

  — Ce s-a întâmplat? întrebă imediat Simon Levine.

  — Am nevoie de bani, spuse Jesus Domingo. Am legat prietenie cu unul din băieţii de la întreţinere din imobil. El ne poate da ţevi dar trebuie să-l motivăm.

  — O. K., o să-ţi dau, spuse americanul. Să urcăm!

  El se ridică şi Isis se încruntă.

  — Eu n-am poftă să urc. Te aşteptăm aici. Îmi termin băutura, întoarce-te repede.

  Simon Levine acceptă cu un oftat disperat şi se depărta însoţit de Jesus Domingo.

  Isis se întoarse spre Malko:

  — Acum suntem puţin singuri…

  La concursul de târâturi, ea putea pretinde medalia de aur.

  — Eu îl urăsc pe acest Domingo, spuse ea cu hotărâre.

  — Bine, spuse Malko, de ce?

  — Mai întâi, el a încercat într-o zi să mă dezbrace când am rămas singuri în birou.

  Dacă ea s-ar fi purtat cu Jesus aşa cum s-a purtat cu Malko, atunci avea toate scuzele.

  — Asta nu e bine, spuse Malko, dar este o ispită căreia îi pot cade victimă mulţi dintre bărbaţi…

  Ea spuse răsfăţându-se:

  — Vai! Mulţumesc. Acesta este totuşi un ticălos. Mi-a povestit viaţa lui. A omorât o mulţime de oameni.

  — Aşa! spuse Malko ciulind urechile. Aici în Canada?

  — Nu, în Honduras, ţara sa de origine. El lucra cu CIA şi conducea un escadron al morţii care-i lichida pe antiamericani. El s-a lăudat că a ucis sute de bărbaţi, femei şi copii, cu măciuca, împuşcându-i şi chiar înăbuşindu-i cu un sac de plastic. El a crezut că asta o să mă excite.

  — Şi asta v-a excitat?

  — Puţin, recunoscu Isis cu o figură încântătoare, dar prea puţin pentru a mă determina să-i cedez.

  — El nu este căutat?

  — Ba da! Din cauza asta s-a refugiat în Canada. Simon i-a promis c-o să-i faciliteze venirea în Statele Unite dar este totuşi un tip ticălos.

  Categoric, CIA nu-şi pierduse relele obiceiuri. Echipa destinată spre a rezolva cazul lui Li Sha-Tin era eterogenă, începând cu Isis Scot. Aceasta îl privea pe sub sprâncene pe Malko în timp ce-şi lipăia paharul de strawberry daiquiri recent comandat.

  — Vă plac? îl întrebă ea brusc pe Malko.

  — Sunteţi superbă, spuse Malko fără să se forţeze.

  Isis se încruntă.

  — M-am îngrăşat. Înainte, când eram manechin, eram mult mai frumoasă. Acum mă întreb dacă plac bărbaţilor.

  — În ceea ce mă priveşte, da, spuse Malko. Dar se pare că Simon Levine este foarte subjugat de dumneavoastră.

  — El e puţin cam bătrân… şi foarte posesiv…

  Între ei părea să fie o diferenţă cam de treizeci de ani. Simon Levine avea nişte circumstanţe.

  — Găsiţi un alt bărbat mai tânăr, sugeră el.

  — Nu, spuse ea hotărâtă. Eu vreau să fac cinema, să devin un star, să fiu celebră şi fără el n-o să reuşesc acest lucru.

  Cel puţin, era foarte cinstită…

  — În acest caz, spuse Malko, trebuie să jucaţi rolul.

  Isis aprobă din cap.

  — Dumneavoastră sunteţi foarte mişto. Feriţi-vă de Jesus. Dacă aţi şti ce mi-a povestit… Dacă se întoarce în Honduras, îl omoară. Acolo el este condamnat la moarte. El a comis acolo nişte orori. Chiar şi în Canada el trebuie să se ascundă. Tot timpul este înarmat. Are un pistol mare plin cu gloanţe şi nu se gândeşte decât să violeze femei frumoase. Dumneavoastră aţi văzut-o pe blonda, pe Sandra de la recepţie, cea care seamănă cu un cal? Ea este nebună după Jesus. Seara ea încuie uşa cu cheia şi face dragoste în biroul ei.

  — De unde ştiţi?

  Isis surâse sarcastic.

  — Într-o seară, ea n-a văzut că eu eram încă în biroul lui Simon. Eu am auzit-o guiţând ca o nebună. Eu am aruncat o privire. Ea era lungită pe birou lângă centrala telefonică şi ei în picioare o împingea cu mişcări ample…

  Evocând acestea, privirea ei se tulburase şi râmase fixată asupra lui Malko. Ochii ei erau de culoarea mării.

  — Aţi putea să mă duceţi la cinema? propuse ea. Nu trebuie să ştie Simion. Îmi place să flirtez pe întuneric.

  Se intra deja în zona roşie.

  — Ce vârstă aveţi dumneavoastră? întrebă Malko.

  — Douăzeci şi trei de ani.

  — N-aţi dori să aveţi un prieten de vârsta dumneavoastră?

  Isis îi aruncă o privire cu reproş.

  — Sunt nişte idioţi. Unul dintre tipii din vecini este un băiat foarte bine şi mă iubeşte de mult timp. Deja când eram puştoaică, el mă pipăia peste tot. Când am împlinit optsprezece ani, m-am culcat cu el. Pentru că i-am spus că-mi plac bărbaţii foarte musculoşi, el s-a îndopat cu steroizi şi a devenit atlet.

  Ea pufni…

  — Numai că, s-a produs un incident.

  — Care? întrebă Malko intrigat.

  — His balls were reduced to two sweet peas10…spuse ea pufăind. Ei nu mai putea nimic, chiar dacă era plin de muşchi. Atunci eu i-am părăsit şi el a murit.

  — Cum?

  — S-a spânzurat în camera lui. Înainte însă îmi răsturnase maşina ca să-mi arate cât este de puternic…

  Prin faţa lui Malko trecu un înger absolut înspăimântat. Nu mai exista tinereţe. Deodată Isis îl întrebă:

  — Unde locuiţi dumneavoastră?

  — La Hyatt.

  — Ce cameră?

  — 1708. De ce?

  — Pentru că eu aici locuiesc în aceeaşi cameră cu Simon, spuse ea simplu.

  Telemobilul ei sună şi îl smulse din poşetă.

  — Brian! I’m glad to hear you…

  Aparent; era vorba de Brian Murray, „sursa” lui Simon Levine. Conversaţia fu foarte scurtă.

  — Vrea să mă vadă, comunică Isis. Se pare că are ceva foarte important să-mi comunice.

  — Unde? Aici?

  Ea coborî vocea.

  — Nu, la el acasă. Mă duc repede acolo, înainte ca Simon să se întoarcă. Atenţie! El crede că noi ne întâlnim în locuri publice. Este însă mai agreabil la el, pentru că are muzică bună şi afară de asta el este minion. Pe curând!

  Ea se ridică, abandonând paharul de daiquiri abia început. Malko îşi spuse că Simon Levine nu-şi dusese tot calvarul la capăt. După toate aparenţele, Brian Murray era de asemenea, amantul lui Isis. Nu trecuseră trei minute de la plecarea ei, atunci când Simon Levine reapăru.

  — Unde-i Isis? întrebă el imediat, ca şi când Malko ar fi ascuns-o sub masă.

  — A plecat la o întâlnire cu Brian Murray, îi comunică el. Se pare că el are o informaţie importantă.

  — Bine, spuse americanul, dintr-odată crispat. Nu v-a spus unde?

  — Nu.

  — Bine, zise el, resemnat. O să vă arăt unde locuieşte Li Sha-Tin.

  Un enorm 4x4 marca Lincoln Interceptor negru cu geamurile fumurii era parcat în faţă la Sutton Place lângă maşina Ferrari. Simon Levine trânti portiera şi apucă volanul, ceea ce produse un zgomot de uşă de casă de bani. Maşina era blindată. Malko zări fixat între două scaune un pistol-mitralieră Skorpio. Ei se regăsea într-un mediu familial…

  Merseră pe Burrard Street, luând-o apoi la stânga în direcţia est. Circulaţia era exasperant de lentă din cauza stopurilor şi a ploii: Ei se angajară pe Kingsway, un bulevard lung ducând oblic spre sud-est, mărginită de garaje, de vile şi imobile vechi, deloc veselă. Americanul părea gânditor. El se uită cu coada ochiului spre Malko.

  — Isis nu v-a povestit prea multe amănunte picante?

  — Este încântătoare, se eschivă Malko.

  — Ea e foarte dificilă. De când s-a îngrăşat, este convinsă că şi-a pierdut sex-appealul. De-atunci încearcă să seducă pe toată lumea.

  — Pueril, oftă Malko.

  Americanul nu avea aerul să-i împărtăşească părerea.

  — Ea l-a aprins atât de tare pe Jesus, încât era cât pe ce s-o violeze în biroul meu. El e un latin… S-a purtat O. K. Cu dumneavoastră?

  — Da!

  Simon Levine păru mai calm.

  — Desigur, ea este foarte utilă în această misiune. Brian Murray îi ciuguleşte din mână. Fără ea, el nu ne-ar destăinui atâtea secrete.

  Ei mai merseră vreo douăzeci de minute, ajungând la Barnaby, periferia şic situată ia est de Vancouver. La intersecţia cu Willingdon Avenue, Simon Levine viră la dreapta.

  — Ajungem! Este turnul acela rotund de colo, cu reflexe verzui.

  El arăta spre un turn de vreo douăzeci de etaje cu storuri ciudate verzi la ferestre, care-l făceau să semene cu un acuarium. El opri de-a lungul trotuarului din faţă la câţiva metri de un Dodge alb cu doi oameni la bord.

  — Aceştia sunt Manuel şi Juan, îi explică americanul.

  La dreapta imobilului se găsea sediul Mounted Police Station. Mai multe vehicule ale poliţiei staţionau pe o stradă transversală.

  Simon Levine şi Malko se apropiară mergând pe jos de Crystal Court. Printr-o poartă mare din sticlă se dădea în hol. Aşezat pe o banchetă lângă ascensor, un chinez de vreo treizeci de ani, în maieu, cu un sac de sport între picioare, citea un ziar. Umerii săi, braţele şi chiar mâinile lui erau tatuate. El avea faţa rotundă, părul tuns foarte scurt şi o expresie de brută. După ce aruncă o privire scurtă în direcţia lor, el se adânci din nou în lectura sa.

  Simon Levine se opri puţin mai departe.

  — Tocmai l-aţi văzut pe „Black Ghost” Ming, un criminal renumit, foarte primejdios, promovat ca şef al securităţii lui Li Sha-Tin, îi spuse el. Sunt desigur, mai mulţi bărbaţi în apartament la etajul şaptesprezece. Cu telefonul său mobil, el poate aduna în câteva minute o duzină de asasini.

  — Nu i se poate transmite un mesaj?

  — Nu! I s-a interzis să vorbească cu indiferent cine.

  Când ei trecură din nou, chinezul îi privi, de data asta cu mai multă insistenţă. Apoi, o maşină a poliţiei demară şi viră la colţ, trecând prin faţa lor spre intersecţia cu Kingsway.

  — Canadienii ne-au reperat în mod sigur, remarcă Malko. Ei nu reacţionează?

  Simon Levine surâse.

  — Bineînţeles că ei ştiu cine suntem, dar ştiu de asemenea că există un acord între ei şi State Department. Ei se cred la adăpost de orice lovitură.

  Ei se urcară în maşina lor 4x4, lăsându-i la pândă în continuare pe cei hondurieni.

  — Mă întreb ce-o fi aflat Brian Murray, spuse Simon Levine, în timp ce mergeau pe Kingsway în direcţia Sutton Place. Sper că nu e doar un pretext ca să bea ceva în compania lui Isis.

  Ei se duseră din nou la barul care era acum aproape pustiu. Simon Levine, nervos ca un licean, întorcea la fiecare treizeci de secunde privirea spre intrare. El era acum la al doilea pahar de Defender „Succes” ani vechime cu gheaţă şi Malko nu ştia unde să se mai bage. Era ora nouă seara şi Isis nu-şi făcuse apariţia. Pentru a douăzecea oară, americanul îl întrebă pe Malko:

  — Sunteţi sigur că nu v-a povestit nimic?

  Telefonul mobil al tinerei femei era dezactivat. La fiecare cinci minute, Simon Levine suna la apartamentul lor, fără să primească vreun răspuns. Între timp, el aprindea şi stingea bricheta Zippo într-un ritm exasperant.

  — Sigur, spuse Malko. Ea a trebuit să se ducă undeva departe unde i-a dat întâlnire.

  — Uite-o, spuse deodată Simon Levine sărind în picioare.

  Isis traversă barul cu un mers nonşalant şi senzual pentru a veni să se aşeze lângă ei.

  — Doamne! Ce circulaţie încurcată… oftă ea.

  În secunda aceea, Malko fu sigur că ea tocmai ieşise din patul lui Brian Murray. Ea era prea luminoasă, prea sigură de ea.

  — Pentru Dumnezeu, pe unde ai umblat? mormăi americanul.

  — Cu Brian, răspunse femeia. El a întârziat foarte mult. Ştii că treaba asta nu mă amuză. Eu fac asta doar ca să te servesc.

  — Unde?

  — Într-o cafenea pe Powell Street.

  — Ce ţi-a spus?

  — Nimic. Mi-a dat asta pentru tine.

  Ea îi întinse un plic închis pe care el îl deschise imediat. Malko îi văzu expresia feţei schimbându-se. Fără să spună un cuvânt, americanul îi întinse foaia de hârtie, ca el să poată citi cele trei rânduri scrise la maşină: „Goangbu-ul pregăteşte răpirea lui Li Sha-Tin. El trebuie exfiltrat clandestin spre China pe cargoul Pretty River. Canadienii cooperează”.

  Capitolul IV.

  Malko puse hârtia pe masă, evaluând situaţia cu viteza fulgerului, Echipa sa heteroclită urma să se ciocnească cu voinţa a două guverne, dintre care unul cel al ţării în care se găseau. Vasul de pământ contra vasul de fier.

  — Aceasta-i o veste proastă, comentă el cu sobrietate.

  Total detaşată de aceste probleme, Isis scoase un pachet de Marlboro din poşetă şi Malko îi aprinse ţigara cu un Zippo de argint masiv. Tânăra suflă fumul şi întrebă:

  — Mergem să cinăm? Mi-e foame.

  Simon Levine era galben la faţă. De furie, el înghiţi cuburile de gheaţă cu restul de Defender „Succes”.

  Canadieni ticăloşii mormăi el printre dinţi. Jigodii nenorocite! Trebuie să prevenim Centrala de la Langley imediat, Isis! Brian ţi-a mai spus ceva în afară de acest mesaj?

  Isis suflă fumul într-o stare euforică şi prea puţin îngrijorată de soarta lui Li Sha-Tin. Totul în ea, respira satisfacţia sexuală.

  — Ba da, spuse ea. Brian mi-a spus că se va întâlni cu tine mâine la ora şase la locul obişnuit, că de-acum înainte, va încerca să obţină noi informaţii. Acum mergem să luăm masa?

  Ei nu trebuiră să meargă prea departe. Restaurantul, cu un bufet magnific, se învecina cu barul. Abia instalată la masă, Isis îi ceru chelnerului o sticlă de Taittinger. Probabil pentru a sărbători orgasmul ei clandestin. În timp ce ea pleca să se aprovizioneze la bufet, Malko întrebă:

  — Brian Murray este de încredere?

  — Până acum a fost, spuse americanul. El a devenit şi mai şi de când îi face curte lui Isis. Ştie că eu sunt cel care ţine lesa.

  O foarte lungă lesă… Care permite destule, dar era mai bine să-l lase pe Simon Levine pradă iluziilor sale. Malko era pentru pacea cuplurilor.

  — Ar trebui avertizat Li Sha-Tin, sugeră el. Aveţi vreo posibilitate?

  — Prin intermediul lui Victor Chang, avocatul său. Înainte am însă nevoie de precizări. Dumneavoastră veţi veni mâine cu mine să-l vedeţi pe Brian. Noi ne vom întâlni mereu în sala de aşteptare a dermatologului lui, în Medical Building, pe West Broadway la nr. 750. De-acum înainte, eu o să dau alarma la Langley. Va trebui să mergem mâine dimineaţă la consulat ca să comunicăm pe un circuit protejat.

  Isis revenea cu un platou de gustări. Ea roşi uşor când întâlni privirea lui Malko şi întinse chelnerului care tocmai destupase sticla de Taittinger Comtes de Champagne Blanc de Blanes 1995 paharul ei.

  — În seara asta doresc să petrecem, spuse ea. Mergem într-o tavernă?

  Văzând figura lui Levine, ai fii zis că el avea poftă să meargă mai degrabă într-un cimitir.

  Consulatul american era instalat la numărul 1095 pe West Pender, într-un zgârie nori roşietic nou-nouţ, al cărui parter îl împărţea cu un Starbuck Coffe. Intrarea discretă se găsea pe o latură la numărul 1075. Un puşcaş marin care stătea de pază în spatele unui geam blindat, îi conduse până la primul etaj unde erau câteva birouri ocupate de sucursala locală a C. I. A. Fură primiţi de un bărbat corpolent, chel şi jovial.

  — Mike Carmel, îl prezentă Simon Levine. El este responsabil cu comunicaţiile noastre şi cu sursele „tehnice”. Fără el noi am fi pe o insulă pustie, surzi şi muţi. Simon Levine se remontase după seara din ajun, poate graţie lui Isis.

  — Doriţi să începeţi? propuse agentul CIA. Am pregătit biroul. Nu aveţi decât să deschideţi telefonul.

  El îi conduse într-o încăpere fără fereastră, plină cu calculatoare, unde, pe o masă goală lângă o cafetieră şi mai multe ştraifuri de carton, era pus un telefon. Înainte de a se instala, Simon Levine se întoarse.

  — Nimic nou în problema chineză?

  Mike Carmel asculta de asemenea, convorbirile consulatului chinez, supravegheate şi de „urechile mari” ale NSA.

  — Analiza nu se face aici. Aştept ştirile de la Langley pe parcursul zilei.

  Simon Levine nu trebui decât să apese pe tasta pentru a intra în legătură cu Centrala CIA. De la Langley. „Buzzy” Krongard era în meeting, aşa că trebui să-şi încredinţeze informaţiile asistentului lui. Nu avea de făcut altceva, decât să aştepte instrucţiunile Centralei, care ea însăşi, avea să consulte Casa Albă.

  — Mergem să-l vizităm pe avocat? sugeră Malko.

  — O. K., spuse americanul. Nu este departe de aici. Locuieşte la numărul 1200.

  Pe parbrizul maşinii era lipit un proces verbal de contravenţie pe care el îl rupse cu furie. Biroul lui Victor Chang se găsea la etajul şapte al unui zgârie nori vechi. O secretara chinezoaică foarte grasă le aduse la cunoştinţă că avocatul era toată dimineaţa plecat la Ottawa. Nu le mai rămânea decât să se ducă să ia masa, în aşteptarea întâlnirii cu Brian Murray.

  — Mergem s-o luăm pe Isis? sugeră imediat Simon Levine, după ce-şi consultă ceasul Breitling Navitimer.

  Instalat la biroul său în faţa unui pahar de ceai, Li Sha-Tin, cu o agendă mare deschisă în faţa lui, dădea unul după altul, telefoane în China. Nu decalajul de fus orar şi nici calitatea comunicaţiilor erau cauza, ci mai ales pentru că era vorba de telefoane mobile.

  În plus, el ştia evident că este ascultat de CSIS şi pe de altă parte, mulţi din cei cu care vorbea, erau ascultaţi de Goangbu.

  El golise deja o jumătate de pahar de ceai şi transpira abundent. Ceea ce făcea el, era o muncă de Penelopă. Scopul lui era simplu: să recupereze filmele compromiţătoare pe care nu avusese timp. Să le ia cu el. Incidentul de la Wickaninnish Inn fusese edificator. Pekinul îi declarase un război pe viaţă şi pe moarte. Dacă el reuşea să recupereze filmele, aceasta era pentru el o asigurare pe viaţă. Posesia lor i-ar furniza un formidabil mijloc de şantaj împotriva guvernului de la Pekin.

  El le încredinţase amantei sale, doamna Lin, căsătorită cu nepotul lui Jiang Zemin, deci o persoană intangibilă, dar nu ştia ce făcuse ea cu ele. Bineînţeles că nu se punea problema s-o cheme direct şi totodată era imposibil să menţioneze direct motivul apelurilor sale.

  El trebuia să procedeze din aproape în aproape, trimiţând mesaje care să nu fie compromiţătoare şi care totuşi să conţină destule elemente din care interlocutorii lui să înţeleagă ce voia.

  În fine, mai exista un ultim element, pe care nu-l putea aprecia de la distanţă. Doamna Lin mai era oare de partea sa?

  El bău un gât de ceai şi pentru a cincisprezecea oară, tastă cu grijă un număr format din treisprezece cifre. Era ocupat, sau dezactivat. Acest număr trebuia să-l prindă cu orice preţ. Pentru a-şi calma furia el se ridică şi se duse să ia dintr-un mic bar o sticlă de coniac Otard XO, din care îşi turnă puţin într-un balon. Ei se întoarse apoi la biroul său pentru a-l savura în linişte. Avea tot dreptul la o mică recreaţie şi coniacul bun era unul dintre micile lui păcate.

  După ce goli paharul el se aşeză lângă telefon, răbdător ca un benedictin.

  West Broadway ducea de la est ia vest, pe la sud de Granville Bridge, în inima cartierului comercial din Vancouver. La numărul 750 era un impozant building alb, cu mai multe restaurante la parter, ocupat de zeci de doctori. Ei luară ascensorul până la etajul paisprezece. Un afiş aflat pe uşa doctorului John Ridley îndemna să intri fără să baţi la uşă. Secretara durdulie şi mormăind a nemulţumire, înregistră numele lui Simon Levine şi le spuse să intre în sala de aşteptare. Era ora şase fix. Acolo se găsea o singură persoană absorbită de lectura lui National Geographic Magazine, un bărbat de vreo cincizeci de ani, cu o ciudată panama de culoare crem, cu ochi mari albaştrii, o mustaţă şi alură de playboy, fără nici un aer de poliţist, ci mai degrabă cu cel al unui bătrân ecologist, aşa cum era, îmbrăcat în tee-shirt, pantalon de pânză şifonat şi un surâs puţin nerod.

  Simon Levine făcu prezentările, întrebând imediat:

  — Aţi primit confirmarea?

  Brian Murray răspunse cu un semn afirmativ al capului şi spuse cu o voce şoptită:

  — Da şi nu am putut prinde prea multe lucruri.

  — De la cine? şuieră Simon Levine.

  — Un prieten din CSIS. Birourile lor sunt chiar în faţa building-ului lui Vancouver Post. Ne cunoaştem de douăzeci de ani şi lui nu-i place întorsătura pe care o ia istoria aceasta.

  Ei vorbeau în şoaptă ca nişte conspiratori.

  — Ce ştiţi cu exactitate? insistă Simon Levine.

  — În două sau trei zile, cargoul chinezesc Pretty River venind de la Fusan din Coreea de Sud, va sosi la Vancouver unde va rămâne două zile pentru a încărca lemn şi containere goale de la COŞCO înainte să plece din nou spre portul Tinyang de lângă Pekin. Canadienii s-au pus de acord cu chinezii pentru a-l exfiltra pe Li Sha-Tin cu ajutorul acestui cargou. Desigur, aceasta este o operaţiune organizată de Goangbu. Pe urmă, canadienii vor pretinde că Li Sha-Tin a fugit din ţară, fără ca ei să poată întreprinde ceva.

  Lui Malko nu-i venea să creadă.

  — Guvernul canadian acoperă acest „kidnapping”?

  — Da.

  — Sunteţi sigur?

  — Absolut, confirmă Brian Murray cu vocea sa domoală. Lumina verde a venit din partea ministrului imigrării de la Ottawa, cu permisiunea primului ministru, care a obţinut de la chinezi ca toată operaţiunea să se deruleze fără mare tam-tam. Odată ajuns pe puntea lui Pretty River, soarta lui Li Sha-Tin e pecetluită.

  — Dar cum îl vor obliga să urce pe vas?

  — Probabil, ascuns într-un container gol, presupuse Brian Murray. Foarte des vama canadiană interceptează imigranţi clandestini provenind din China, ascunşi în nişte conteinere unde stau ascunşi mai mult de cincisprezece zile. Ei au aerisire şi rezerve de hrană. De cele mai multe ori ei nu sunt prinşi. Ultima dată au fost interceptaţi pentru că imigranţii închişi în conteinerul lor deja debarcat râdeau în interior şi au fost auziţi de un vameş.

  — Dar cum vor să-l răpească?

  Brian Murray depărtă braţele într-un gest de neputinţă.

  Despre asta, nu ştiu nimic, dar ultima fază a operaţiunii este uşoară. Mergeţi şi plimbaţi-vă în port! Sunt mii de conteinere îngrămădite cam peste tot, toate aparţinând companiei COŞCO, iar aceasta este controlată de armata populară chineză.

  Conversaţia aceasta şuşotită, purtată într-o sală de aşteptare banală, părea fantastică.

  — Guvernul canadian ştie că vor exista reacţii la dispariţia lui Li Sha-Tin, obiectă Malko. Ei riscă incidente diplomatice şi o campanie de presă din partea organizaţiilor neguvernamentale umanitare…

  Brian Murray dădu din cap cu un zâmbet trist.

  — Nici măcar atât! Ei vor pretinde că Li Sha-Tin le-a scăpat printre degete şi s-a ascuns pe undeva prin Canada ca alte mii de clandestini, pentru a evita ceea ce se numeşte removal adică expulzarea din Canada, în cazul în care li se refuză cererea de imigrare. Eu cred că totul a fost stabilit cu cincisprezece zile în urmă, cu ocazia unui voiaj la New York al ministrului imigrării unde s-a întâlnit cu nişte conducători chinezi. Aceştia au ridicat foarte sus ştacheta, spunând că nici nu poate fi vorba ca Li Sha-Tin să rămână în Canada unde ar reuşi în cele din urmă să intre în contact cu inamicii lor, adică cu americanii şi i-au dat un termen foarte scurt. Potrivit surselor mele, ei au revenit la chestiune, cu o ofertă imposibil de refuzat.

  — Asta se leagă, spuse scurt Levine. Ei au eşuat în tentativa lor de asasinat de la Wickaninnish Inn, deci au schimbat tactica. Ei ştiu că noi ne învârtim în jurul lui Li Sha-Tin şi nu vor să-şi asume nici un risc.

  — Care o fi această ofertă „irefutabilă”? întrebă Malko.

  Brian Murray îşi ridică ochii de un albastru deschis cu acelaşi surâs vag inocent.

  — Canadienii au pe capul lor în jur de patru mii de imigranţi clandestini chinezi fără acte, pentru că atunci când au ajuns aici, ei le-au distrus sau le-au dat călăuzelor lor pentru ca ei să te poată folosi din nou. Nişte bieţi nenorociţi care vin pentru a scăpa de mizerie să lucreze aici. Nu are de-a face nimic cu politica… Guvernul chinez a propus un protocol secret guvernului prin care acceptă să-i primească pe toţi aceşti chinezi, plus unul: Li Sha-Tin şi se angajează ca pe viitor să împiedice imigraţia clandestină provenind din China, în Canada. Cei care vor fi repatriaţi nu riscă nimic. Aceştia sunt refugiaţi economici. În schimb Canada ar scăpa de o problemă grea.

  — Dumneavoastră nu aveţi nici un detaliu operaţional? întrebă Malko. Există totuşi o problemă delicată: Li Sha-Tin se află sub supravegherea poliţiei canadiene, căreia îi va fi greu să explice cum a lăsat să fie răpit.

  — Ştiu, recunoscu Brian Murray. Există desigur un truc pentru a-i scăpa de răspundere pe nişte canadieni, dar nu-l cunosc. Nu uitaţi că este o afacere de stat şi că secretul este bine păzit.

  — Dumneavoastră credeţi că chinezii se vor folosi de triade? întrebă Simon Levine.

  — Nu, nu cred. Mai degrabă poate de agenţii Goangbu care mişună prin Canada şi probabil pe Pretty River.

  El tăcu şi se uită imediat ia ceas.

  — Am o întâlnire peste câteva minute. Dacă am noutăţi o voi suna pe Isis.

  Ei se despărţiră tăcuţi strângându-şi mâinile şi ajunseră pe culoarul etajului paisprezece. Gânditor, Malko îl interpelă în şoaptă pe Simon Levine care îşi scărpina cu furie impozantul apendice nazal.

  — Echipa lui Jesus nu trebuie să-l scape din ochi nici o clipă pe Li Sha-Tin, conchise el. Pentru un moment, este tot ce putem face. Mă miră totuşi un lucru: canadienii ştiu că noi îl supraveghem şi ei au comunicat asta chinezilor care în planurile lor sunt obligaţi să ţină seama de asta. Cum gândesc ei să se debaraseze de noi?

  — Nu ştiu, mărturisi americanul. Până ce acest nenorocit de cargou nu va pleca din Vancouver fără Li Sha-Tin, eu n-o să dorm. Chinezii s-au gândit poate să atace în forţă eliminându-ne. Primul lucru pe care trebuie să-l facem, este să aflăm când soseşte. O să dau ordin să telefoneze în port.

  — Trebuie, de asemenea, sublinie Malko, să avem instrucţiuni precise asupra conduitei de urmat.

  Simon Levine îi întinse lui Malko – fără să spună vreun cuvânt, telexul tocmai decriptat pe care i-l dăduse Mike Carmel, ştampilat Very Secret şi For your eyes only. Malko îl citi cu atenţie. Purta semnătura lui „Buzzy” Krongard şi conţinutul lui era în acelaşi timp precis şi vag. Scopul operaţiunii „Sunset” era acela de a împiedica cu orice preţ înapoierea în China a lui Li Sha-Tin. Îi revenea deci şefului misiunii sarcina de a lua măsurile necesare.

  Malko simţi o dezagreabilă arsură pe coloana vertebrală. De acum şeful misiunii era el în mod cert, Canada era lada de gunoi a lumii, deşi era totuşi o ţară civilizată, cu nişte legi stricte şi poliţie, iar CIA îl împingea fără s-o spună explicit, la posibile acţiuni perfect ilegale, bineînţeles, având drept „soldaţi” un grup de criminali de război hondurieni. Agenţia nu prea se purta cu mănuşi, în ceea ce-l priveşte, el se bucura de consideraţie din partea CIA, dar nu era american deci putea fi sacrificat. El îi restitui documentul lui Simon Levine. Acesta nu pierdu nici o secundă.

  — Ce propuneţi?

  Cu abilitate, el tocmai transfera responsabilitatea acestei operaţiuni foarte riscante, de pe umerii săi pe cei ai lui Malko.

  — Jesus şi oamenii lui sunt la post?

  — Da. Ei sunt şi înarmaţi.

  — Când soseşte?

  — Potrivit căpităniei portului, mâine în jurul orei şapte dimineaţa.

  — Ei bine, nu ne rămâne decât să deschidem bine ochii şi să ne rugăm, concluziona Malko.

  Simon Levine îşi opri maşina chiar la ieşirea din Lion’s Gate Bridge, care făcea legătura dintre Stanley Park şi North Vancouver. Toate navele care intrau în Burrard Inlet unde se găseau toate docurile, trebuiau să treacă pe dedesubt. Podul enorm trecea pe la o înălţime de aproximativ treizeci de metri, strâmtoarea îngustă care se termina cu o fundătură, semănând oarecum cu Cornul de Aur de la Istanbul. Pe cheiuri erau îngrămădite mii de conteinere, gata să fie îmbarcate, mai ales de-a lungul căii ferate care străbătea longitudinal zona portuară, chiar după terminalul cruise boats-uriior şi heliport, o zonă liberă în faţă în care erau ancorate zeci de vase.

  Ploua şi un vânt violent mătura puntea. Simon Levine lăsă binoclul jos şi se întoarse spre Malko.

  — Cred că ăsta este.

  El îi dădu binoclul lui Malko. Acesta din urmă focaliză cargoul care tocmai dublase Point Atkinson la Vancouver West şi urma să treacă pe sub pod. El mergea doar cu cincisprezece noduri pe oră şi trecu mai mult de o jumătate de oră înainte ca ei să-i poată examina pupa. Pulsul lui Malko crescu. Drapelul chinez roşu cu stele flutura pe partea din spate a cargoului care purta pe cocă inscripţia Pretty River şi nişte caractere chinezeşti. Puntea era pustie şi semăna cu orice alt vas de categoria lui. Ei îi urmăriră cursa în timp ce el pătrundea în Burrard Inlet. El încetini şi în final aruncă ancora chiar în faţa zonei portuare, după heliport.

  Simon Levine îşi puse binoclul în etui oftând.

  — Cel puţin din acest punct de vedere, informaţia lui Brian Murray era exactă…

  — Ce-l mai atrage? întrebă Malko abţinându-se să precizeze „în afară de Isis”…

  — Acesta este un om onest rănit în amorul său propriu, explică Simon Levine, cu amărăciune, l-au distrus cariera pentru că-şi făcuse treaba descoperind nişte lucruri foarte grave. Şefii lui ierarhici nu l-au susţinut. El a fost chiar ameninţat. Totuşi, el continuă să fie loial ţării sale. EI a refuzat să-mi dea copia raportului „Sidewinder” care este în posesia sa.

  Nu le rămânea decât să se întoarcă la Vancouver şi să reflecteze serios pentru, a obţine o mişcare avans faţă de Goangbu.

  Simon Levine, Isis şi Malko terminau cina, la Sutton Place când sună telefonul mobil al americanului. După ce răspunse, acesta tresări şi îi spuse lui Malko:

  — Li Sha-Tin va ieşi! Jesus mi-a telefonat. Mergem acolo.

  — Şi cu mine cum rămâne? întrebă Isis. Voiam să ies…

  Machiată, mulată într-un tee-shirt şi un pantalon încins cu o enormă centură aurită, ea era încă şi mai sexi ca de obicei.

  — Nu vom sta prea mult timp, îi promise Simon Levine. Este prea periculos ca să mergi cu noi.

  Peste douăzeci de minute, ei ajungeau în faţă la Crystal Court. Chiar în faţa Dodge-ului lui Jesus Domingo, staţiona o limuzină „stretch” de doisprezece metri lungime, un Lincoln Towncar negru cu geamurile fumurii. Jesus Domingo ieşi din maşina sa şi se duse la Interceptor.

  — M-am informat de la şoferul limuzinei, spuse ei. Aşteaptă un VIP chinez. Li Sha-Tin este singurul de genul ăsta care stă în acest imobil.

  De la sosirea lui Pretty River, hondurienii îşi dublaseră vigilenţa şi-i dădeau raportul lui Simon Levine fa fiecare sfert de oră. Malko privi în jurul lor. Nu exista nici o maşină de poliţie şi nici altă maşină banală. Canadienii păreau să nu se intereseze de Li Sha-Tin.

  Suspect.

  — Cei doi bodyguarzi sunt sus cu el, continuă Jesus. Unul a ieşit acum o oră ca să cumpere de mâncare la un supermarket la colţ cu Kingsway. Noi l-am urmărit, dar el nu s-a întâlnit cu nimeni.

  Trebuia avută în vedere, de asemenea, ipoteza că garda de corp a lui Li Sha-Tin să fi fost cumpărată de Goangbu…

  — Rămâneţi cu noi, îi spuse Malko lui Jesus Domingo.

  Cei doi oameni ai săi erau în Dodge-ul alb. Hondurianul luă loc în spate şi Malko zări sub vesta sa un pistol-mitralieră Skorpio, plus un mare pistol strecurat la centura sa. Ei aveau cu ce face faţă neprevăzutului.

  — Uite-l! spuse deodată Simon Levine.

  Din Crystal Court, aproape alergând, ieşi şi se urcă în limuzină un bărbat urmat de alţi doi. Erau prea departe pentru a-i putea identifica. În plus, Malko nu-l văzuse pe Li Sha-Tin decât în fotografie, aşa că îi dădu crezare americanului. Lincolnul demară spre sud virând apoi la stânga pe 49 Avenue în direcţia vest, traversând Vancouverul de la un capăt la altul. În interceptor domnea o linişte apăsătoare. Malko se întoarse. În afara Dodge-ului agenţilor CIA el nu zări nici un alt vehicul. În aparenţă, canadienii nu-i urmăreau.

  Limuzina cea lungă înainta cu viteză de melc şi nu era greu de urmărit. Malko tresări: o motocicletă călărită de doi oameni cu cască tocmai îi dublase şi ajungea la nivelul Lincoln-ului.

  — Atenţie la motociclişti, spuse el.

  Simon Levine strivi acceleratorul şi Jesus Domingo scoase pistolul-mitralieră. Alertă falsă. Motocicleta depăşise deja limuzina. Aceasta ajunse la intersecţia cu Granville şi viră la stânga spre sud. Ei se treziră în bulevardul cel mare care tăia oraşul de la nord la sud şi ducea la aeroport şi ia Richmond.

  — Ei se duc la Richmond, spuse printre dinţi Simon Levine.

  — Ce să facă acolo? întrebă Malko.

  — Să-şi vadă prietenii. Acolo nu sunt decât chinezi.

  Într-adevăr, la căpătui lui Granville Road, limuzina se angajă pe Arthur-Laing Bridge ca şi cum ar fi mers la aeroport. Malko îşi reţinea răsuflarea. Ajunsă în următoarea răscruce de autostrăzi, ea o luă spre est, ajungând din nou la un braţ de mare prin Moray Bridge. Ei se aflau la Richmond. Malko zări o placă indicând Bridgeport Road şi Simon Levine exclamă:

  — Merge la Diamond Casino.

  Peste câteva clipe ei parcau în spatele Lincoln-ului într-un parking destul de plin în faţa unui restaurant numit Dem Rib şi a ceea ce părea să fie un hangar. Locul nu prea arăta a cazinou cu lămpile sale cu neon albicioase în plină zonă industrială. Li Sha-Tin dispăruse împreună cu cei doi acoliţi ai lui în „hangar”.

  — Rămâneţi aici împreună cu prietenii dumneavoastră, îi spuse Malko lui Jesus. Supravegheaţi spatele clădirii.

  Firma cu neon din faţa lor anunţa „Black Diamond Casino”. Ei împinseră o poartă mică şi se pomeniră într-o sală zgomotoasă, prost luminată, plină de chinezi de ambele sexe, în care mesele mari de ruletă alternau cu black-jack. În dreapta intrării era o cameră mai mică rezervată pentru poker.

  Simon Levine şi Malko merseră încet printre şirurile de mese şi reuşiră să-l găsească în sfârşit pe Li Sha-Tin. Chinezul era singur la o masă de black-jack, în faţa unei crupiere prea machiata şi ea chinezoaică şi începuse să joace cu concentrarea unui copil, îngrămădind jetoane pe cele cinci amplasamente rezervate jucătorilor, el paria singur contra cazinoului, câte două – trei mii de dolari la fiecare lovitură. Malko se plasă astfel încât să-l observe. Acum eră prima dată când îl vedea în carne şi oase. Concentrat, cu ochii aproape închişi, Li Sha-Tin întorcea tacticos cărţile împărţite de crupieră şi câteodată, atunci când dădea o lovitură bună, izbucnea într-un râs strident. Cei doi bodyguarzi se ţineau la distanţă. Ei nu jucau, dar ocoleau încet masa, adresând câteodată câteva cuvinte altor chinezi, studiindu-i cu mare atenţie pe cei care se apropiau de patronul lor. Privirea lui Malko se întâlni cu privirea vioaie a chinezului tatuat, „Black Ghost” Ming. El se apropie de Simon Levine.

  — Dacă am încerca să-i vorbim?

  — În mod sigur există nişte agenţi canadieni în sală, răspunse americanul, iar Li Sha-Tin nu vorbeşte decât cantoneza pe care eu n-o ştiu aşa bine. Să aşteptăm!

  O femeie slabă cu breton se apropie de chinez şi schimbă câteva cuvinte cu el. Alţi jucători de departe, îi aruncau priviri intrigate. Aparent, aici Li Sha-Tin era, în siguranţă.

  Simon Levine oftă.

  — Pe moment suntem aici. Adesea el joacă până în zori. Sunt mirat că nu-i reperez pe oamenii de la CSIS…

  Ei se îndepărtară supraveghind ieşirea. Atmosfera părea mai degrabă destinsă. Era greu să-ţi imaginezi că acest blând omuleţ în tee-shirt, pierdut în acest cazinou jalnic mânuia miliarde şi făcea să tremure guvernul chinez.

  — Nu vă este sete? întrebă Simon Levine. Aş bea un scotch.

  Malko nu avu timp să răspundă căci în exterior se auziră urlete de sirenă. Câteva clipe mai târziu o grămadă de poliţişti în uniformă şi în civil se năpustiră în micul cazinou. Îmbrâncindu-i pe jucători, fugind printre mese, ei se îndreptară spre masa de black-jack la care se găsea Li Sha-Tin.

  Capitolul V.

  Privind la turma de poliţişti care se precipitau în direcţia sa, Li Sha-Tin se opri brusc din joc. „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky” încercară să-i facă un baraj din corpurile lor, dar ei fură repede cotropiţi după o luptă de o violenţă rar întâlnită. „Black Ghost” Ming proiecta un poliţist pe o masă de ruletă înainte să fie încătuşat şi culcat pe burtă pe sol. „Stupid Ricky” se servi de o crupieră ca proiectil înainte să fie imobilizat. În ceea ce-l priveşte pe Li Sha-Tin, poliţiştii îl culcară pe postavul verde al unei mese de ruletă, cu faţa în mijlocul jetoanelor înainte de a-i răsuci braţele la spate şi a-i pune cătuşele.

  Un chinez foarte slab, probabil patronul cazinoului, apăru vorbind strident şi-i interpelă pe poliţişti.

  — Ce doriţi? Pentru ce-i arestaţi pe aceşti oameni?

  Unul dintre poliţişti îi răspunse cu dispreţ:

  — Ei făceau manipulaţii ilegale. Aceştia sunt nişte criminali. Dacă protestaţi, închidem cazinoul.

  Toţi jucătorii încetaseră să joace şi în sală domnea o linişte mormântală. Poliţiştii îi luară în stăpânirea lor pe cei trei bărbaţi. „Stupid Ricky” avea un cucui enorm pe frunte, ochiul stâng îi era închis şi tee-shirtul îi era zdrenţe. Cu repeziciune, poliţiştii duseră trioul spre ieşire. Malko şi Simon Levine îi urmară la distanţă. Parkingul, luminat de girofarurile unei duzini de maşini de poliţie, semăna cu o sărbătoare câmpenească. Nişte poliţişti împresurau hangarul. Malko îi văzu pe cei trei poliţişti urcând într-un furgon care demară imediat în urlet de sirenă, urmat de alte vehicule. Câteva clipe mai târziu, nu mai era nici o urmă a acestei descinderi cu lupte. Simon Levine şi Malko se întoarseră în cazinou. Numai o crupieră… Plângând şi o masa de black-jack ruptă mai aminteau de această descindere a poliţiei.

  Manuel Garcia, un negrotei zdrenţăros cu aerul perfid, se apropie de Simon Levine şi-i şopti ceva la ureche.

  — Jesus a urmărit furgonul, îi spuse americanul lui Malko. Vom şti unde l-au dus. Mie nu-mi place treaba asta… Să ne întoarcem la hotel.

  Ei o luară pe Burrard Street. Parcând în faţa hotelului, ei văzură Dodgeul alb. Jesus era deja acolo. Ei se reîntâlniră la Gerard cu Isis care stătea în faţa inevitabilului strawberry daiquiri.

  — De ce nu m-aţi luat cu voi? întrebă ea cu un aer supărat, odată ce se întâmpla ceva amuzant…

  — Unde l-au dus? îl întrebă Simon Levine pe Jesus Domingo.

  — La închisoarea de la colţul lui Gore Street cu Cordova, spuse hondurianul, ca şi pe ceilalţi. Nu au fost încă prezentaţi unui judecător.

  Totul mirosea a mânăreală. Malko aruncă o privire pe ceasul său Breitling Crosswind. Era ora unsprezece şi zece. În seara asta nu prea mai era nimic de făcut.

  — Mâine trebuie să mergem să-l vedem pe Victor Chang la prima oră, spuse el. Trebuie prevenit Li Sha-Tin despre ceea ce se întâmplă.

  El comandă o votcă, cu gândul la Pretty River ancorată la câţiva kilometri depărtare. Strania arestare a lui Li Sha-Tin de către poliţia canadiană nu putea fi o coincidenţă. Simon Levine, foarte iritat, se ridică şi spuse lui Isis:

  — Vino! Mâine ne sculăm devreme.

  Ea făcu pe supărata:

  — Aşteaptă, protestă ea, să-mi termin băutura. Nu mi-e somn.

  Lui Malko îi păru că ea încerca să-i prindă privirea. Prudent, el îşi termină votca dintr-o înghiţitură şi se ridică la rândul lui.

  — Mă duc şi eu acasă. La ce oră ne întâlnim aici?

  — Ora nouă.

  Jesus Domingo rămăsese şi el. Vizibil iritat, Simon Levine îl urmă pe Malko. Când fură afară din bar, el spuse:

  — Acest fiu de căţea de Jesus o s-o cobzărească pe Isis…

  — Ea vă iubeşte pe dumneavoastră, afirmă Malko fără să râdă. Nu riscaţi nimic. Pe mâine.

  El se depărtă mergând pe jos pe Burrard Street, pustie la ora aceea. Ploua ca întotdeauna. Hyatt-ul era încă mai sinistru decât de obicei. Ajuns în camera lui, se întreba ce manevră preparau canadienii. Cel puţin deocamdată, Li Sha-Tin era în siguranţă în închisoarea sa.

  Malko se uita la CNN pentru a nu adormi fără să fie informat, atunci când auzi soneria de la uşa camerei sale. Mirat el se ridică şi se duse să-şi lipească ochiul de vizor. Pulsul său crescu ca o rachetă, Isis Scott se afla în spatele uşii. Cum de putuse urca, având în vedere că ascensoarele nu funcţionau decât cu cheia magnetică a unei camere? El îşi reţinu respiraţia şi aşteptă. Ea nu pleca. Din contră, ea îşi lipi gura de uşă.

  — Ştiu că sunteţi aici. Deschideţi!

  Cu un efort eroic, Malko se depărtă. Nici vorbă să se lase antrenat într-o aventură. Situaţia era deja destul de complicată. Se scurseră zece minute fără să se întâmple nimic nou, după care auzi păcănitul unei uşi. Se gândi că era vorba de camera vecină, până în momentul în care în mijlocul camerei prinse contur făptura lui Isis. El se ridică din fotoliul său şi se întoarse cu faţa spre ea stupefiat.

  — Cum aţi reuşit să intraţi?

  Ea îi adresă un surâs inocent.

  — Am chemat o cameristă şi i-am spus că mi-am uitat cheia. Vă indispune asta?

  — Cum aţi scăpat de Jesus?

  — I-am spus că mă duc să mă culc, că Simon este foarte gelos şi nu pot să rămân cu ei la bar.

  — Dacă Simon coboară şi nu vă găseşte acolo?

  — Îi voi spune că m-am dus să beau ceva cu Jesus. El nu o să îndrăznească să spună ceva pentru a nu deveni ridicol. Am luat ascensorul şi pe urmă am coborât imediat.

  Jezabel, fiica lui Belzebut…

  Ea îl privea surâzând, puţin lascivă, cu o expresie nostimă a ochilor ei de culoare albastru-verzuie.

  — Nu mă vreţi? îl întrebă ea.

  Era o situaţie caraghioasă, dar erotismul degajat de tânăra femeie era aproape palpabil.

  — Ce doriţi? o întrebă el, ca şi când asta n-ar fi fost evident.

  Isis îşi trecu vârful limbii pe buze şi spuse cu o voce de fetiţă:

  — Să mă liniştiţi.

  — De ce vă este frică?

  — Sunt neliniştită, spuse ea coborând ochii. Afară de nişte porci ca Jesus care ar viola şi o capră, bărbaţii nu se mai uită la mine de când m-am îngrăşat. Simon mi-a spus că dumneavoastră umblaţi mereu cu femei foarte frumoase şi atunci am vrut să văd dacă şi eu vă plac…

  — Dumneavoastră sunteţi cu Simon Levine, obiectă Malko, iar noi lucrăm împreună şi el este nebun după dumneavoastră.

  — El nu va afla nimic.

  — Mă atrageţi în mod deosebit, o asigură el, dar o să vă însoţesc la Sutton Place.

  El avansă, dar Isis nu făcu nici o mişcare. Ei aproape că se atingeau şi el îi putea vedea sânii grei palpitând în decolteul pătrat al tee-shirtului, subliniaţi de broderia neagră a sutienului. Privirea lui Isis se întunecă.

  — În acest caz o să-i spun că dumneavoastră aţi revenit după plecarea lui şi aţi vrut să mă duceţi în camera dumneavoastră. El mă va crede.

  În mod sigur, ea era capabilă de aşa ceva. El încercă s-o aducă la realitate:

  — Isis, suntem într-o situaţie foarte dificilă. Nu e momentul să semeni discordie între noi.

  — Puţin îmi pasă de chinez, spuse ea. Întâi de toate, exista mai mult de un miliard de chinezi, aşa că unul în plus sau în minus…

  Ei se atingeau şi el îi putea simţi parfumul. Era un test inuman. El se gândi brusc la cele petrecute în ajun.

  — Brian nu v-a calmat? întrebă el. Se pare că vă place foarte mult.

  Isis strâmbă din nas.

  — Brian… Da, e drăguţ, dar n-a cunoscut niciodată o adevărată femeie. Ei mă place pentru că mă pipăie ore întregi.

  Ea tăcu, luă mâinile lui Malko şi le puse pe coapsele ei, apoi îl întrebă într-o răsuflare parfumată, cu ochii în ochii lui:

  — Dumneavoastră nu mă doriţi? Nu vă plac?

  Era imposibil să ştii dacă ea flirta sau vorbea serios. Gura ei se strivi cu dulceaţă de gura lui Malko şi tot corpul ei păru să se cufunde în corpul lui, ca şi când n-ar fi avut oase. Ea se mişca încet frecându-se de el, limba i se încolăcea voluptuos în jurul limbii lui, ca un mic animal independent şi îndrăzneţ. El simţea sânii ei lipiţi de cămaşa sa. Brusc, ea strecură o mână între corpurile lor şi-i prinse sexul.

  — Se întăreşte, murmură ea extaziată.

  — Mi se mai întâmplă, spuse Malko, subtil ironic.

  Degetele lui Isis îl maşau. Ele urcară cureaua şi ea murmură:

  — I want to see your dick11.

  Cât at clipi din ochi, ea îl dezbrăcă de tot ce o jena, cu o brutalitate masculină. Când el fu în pielea goală, ea cuprinse cu mâna sexul în stare de erecţie şi cu privirea în ochii lui începu să-l mângâie smulgându-i lui Malko un oftat sugrumat. Această ticăloasă urma să-l facă să juiseze ca pe un elev de liceu.

  — Opreşte-te, o rugă el.

  Isis opri mişcarea degetelor sale fără să lase din mână sexul.

  — Din cauza mea sunteţi în stare de erecţie?

  — Cred că nu mai e nimeni în afară de noi în această cameră, replică Malko exasperat şi excitat în acelaşi timp.

  El o lipi de el, mângâindu-i fesele rotunde şi tari. El îi cuprinse sexul, dar ea se feri. Deodată, cu graţia unei balerine, ea se lăsă în genunchi, cu faţa la câţiva centimetri de sexul lui în erecţie. El închise ochii aşteptând ca ea să-l cuprindă cu gura, dar nu se întâmplă nimic. El îi redeschise: Isis era ca fermecată în faţa sexului tare. Malko îl puse mâna pe ceafă şi apăsă, lovindu-se însă de o rezistenţă neaşteptată. Ea îşi ridică spre el ochii inocenţi.

  — Ce doriţi?

  Era totuşi evident… Furios, el o prinse de părul împletit şi cu ambele mâini împinse capul tinerei femei spre sexul său, aproape de a exploda.

  — Gura dumneavoastră.

  — Nu, spuse ea cu simplitate. Nu astăzi.

  Cu aceeaşi graţie, ea se ridică şi spuse:

  — Dacă sunteţi prea excitat, mângâiaţi-vă. Mi-ar plăcea să vă văd juisând, pentru mine, pentru că la mine vă gândiţi, nu este aşa?

  El ar fi omorât-o! Ea vorbea serios. Malko nu se mai putea stăpâni, aşa că o apucă de coapse şi o aruncă pe pat. Ei se luptară câteva clipe, până ce el reuşi s-o domine şi se aşeză peste ea cu picioarele larg desfăcute. În loc să protesteze, ea îi adresă un surâs vrăjit.

  — Mulţumesc!

  — Mulţumesc pentru ce? strigă el scos din fire.

  — M-aţi calmat. Ştiu acum că mă doriţi.

  Malko lipi mâna de sexul ei, scos în evidenţă de pantalonul colant. Era la un pas de un viol.

  — Exact, recunoscu el. Şi o să vă am.

  Cu o detentă neaşteptată, ea se eliberă şi se ridică.

  — Eu n-am venit aici pentru asta, spuse ea liniştită. V-am spus doar că aveam nevoie să fiu calmată, asta-i tot.

  Egocentrismul la acest nivel era admirabil. Malko ezita în privinţa modului în care urma să se comporte, când ea spuse cu o voce mai înceată:

  — O să mă aveţi mai târziu şi doar cu o condiţie. În ciuda voinţei lui, el nu se putu împiedica să întrebe:

  — Ce condiţie?

  — Vreau să ejaculaţi acum, aici, privindu-mă.

  Privirea ochilor ei albaştrii-verzui era intensă, hipnotică. Ea coborî asupra sexului său şi Malko avu impresia că erecţia sa era încă şi mai puternică. El respiră adânc şi, pradă furiei şi totodată dorinţei care făcea să-i zvâcnească tâmplele, el îşi cuprinse sexul cu degetele cu ochii în ochii lui Isis şi se mângâie.

  Ea îl privi ejaculând, ca tetanizată, cu privirea fixă şi el se întreba dacă nu cumva juisa şi ea. Apoi ea făcu un pas înainte, cuprinse între degetele sale sexul încă tare, culegând ultimele picături de lichid înainte de a se depărta cu un oftat de mulţumire.

  — Acum o să dorm bine…

  El auzi închizându-se uşa şi reveni la realitate. Ar fi spart televizorul cu lovituri de picior. Se năpusti sub duş pentru a se calma, gândindu-se la Simon Levine. Cu Isis, americanul nu avea nevoie de problemele CIA pentru a-şi face de lucru. În ciuda tuturor celor întâmplate, ruşinat, el se întreba dacă ea îşi va ţine promisiunea. Până atunci, trebuia salvat Li Sha-Tin.

  Domnul Victor Chang semăna cu un drăcuşor, cu ciocul lui mic bine aranjat, cu costumul său impecabil şi ochii veseli puţin încruntaţi. El îi primise pe Simon Levine şi pe Malko într-o minisală de conferinţe decorată cu dragoni din carton, cadouri de la clienţii săi pentru Anul Nou chinezesc.

  — Li Sha-Tin a fost arestat ieri seară în timp ce dumneavoastră eraţi la Ottawa, spuse sumbru americanul.

  Domnul Victor Chang le întinse Vancouver Sun.

  — Ştiam. Priviţi!

  Un mare articol în josul paginii făcea cunoscut că poliţia efectuase o descindere la cazinoul din Richmond şi fuseseră arestaţi mai mulţi chinezi care se dedaseră acolo la manevre ilegale. Urmau numele lui Li Sha-Tin şi a bodyguarzilor săi. Mai preciza articolul că în dimineaţa celei de-a doua zi la nouă urma să aibă loc un hearing12 pentru a decide menţinerea în stare de detenţie a inculpaţilor.

  — Cum vă explicaţi dumneavoastră această arestare? întrebă Malko.

  Chinezul se încruntă:

  Este ciudat! Poliţia îi acuză pe Li Sha-Tin şi prietenii săi de activităţi criminale fără nici o precizare. Eu voi cere dosarul şi vom şti mai multe mâine dimineaţă la hearing. Dumneavoastră o să veniţi?

  — Bineînţeles, răspunseră ei în cor. Ce veţi face dumneavoastră?

  — Voi cere eliberarea domnului Li Sha-Tin şi a celorlalţi, dacă ei n-au avocat.

  Simon Levine îşi aprinse o ţigară fără să-şi disimuleze nervozitatea şi lăsă bricheta Zippo pe masă.

  — Chiar dacă Li Sha-Tin n-ar fi fost arestat, tot aş fi venit să vă văd în această dimineaţă, spuse el. Deţin informaţii neliniştitoare. Chinezii încearcă să-l răpească pentru a-l duce în China, cu complicitatea autorităţilor canadiene.

  Domnul Victor Chang albi.

  — Asta e o ruşine. Am să alertez presa şi organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului.

  — Aşteptaţi, îl sfătui Simon Levine. Pe moment Li Sha-Tin este în siguranţă. Vom vedea ce se petrece mâine la hearing. Vă veţi duce mâine dimineaţă la ora nouă la audiere.

  Avocatul chinez nu se lăsă uşor convins. În final el cedă în faţa argumentelor lui Simon Levine. Atâta timp cât Li Sha-Tin se află în închisoare, nu i se poate întâmpla nimic.

  Ei se întoarseră la Sutton Place, întâlnindu-l acolo pe Jesus Domingo în biroul societăţii. Isis era invizibilă. Ploua în continuare şi aveau douăzeci şi patru de ore de inactivitate la dispoziţie, cu excepţia apelului lui Brian Murray.

  Vreo duzină de jurnalişti şi fotografi se plimbau la etajul al XVIII-lea al clădirii în care era administraţia, ia colţul străzii Hamilton cu Georgia Street, unde urma să aibă loc audienţa lui Li Sha-Tin. Audierea urma să aibă loc într-o sală modestă cu câteva rânduri de scaune. Domnul Victor Chang sosi gâfâind şi îi luă imediat deoparte pe Simon Levine şi Malko.

  — Am veşti bune, le comunică el. Li Sha-Tin va fi eliberat foarte repede. Nu s-a reţinut nici o acuzaţie în sarcina sa şi justiţia se mulţumeşte să-i interzică accesul în cazinourile din Columbia Britanică, sub pretextul că el spăla acolo bani.

  Era din ce în ce mai bizar. Uşierul anunţă începutul audierii şi toţi intrară în sala de şedinţe. Peste zece minute îşi făcu apariţia Li Sha-Tin în trening roşu. Încătuşat, încadrat de doi poliţişti. I se luară cătuşele. Victor Chang luase loc lângă clientul său cu un alt chinez. Malko băgă de seamă că el i se adresa lui Li Sha-Tin numai prin intermediarul lui.

  — De ce nu-şi vorbesc? întrebă el.

  Simon Levine se aplecă la urechea lui.

  — Victor Chang este născut în Canada şi nu vorbeşte chineza. Ei au un interpret găsit de guvern şi eu presupun că el nu vrea să-i dezvăluie afacerea care ne preocupă.

  Malko îşi dădu brusc seama de absenţa lui „Black Ghost” Ming şi a lui „Stupid Ricky”.

  — Unde sunt cei doi bodyguarzi? îl întrebă el pe Simon Levine.

  Acesta n-avu timp să răspundă. Judecătorul pătrunsese în sală şi toată lumea se ridică. Începea audierea. Magistratul vorbea cu voce joasă şi totul era tradus de interpretul oficial care anunţa că Li Sha-Tin cerea eliberarea sa imediată. Reprezentantul procuraturii la rândul său, spuse că nu se opune la asta, ca condiţia ca Domnul Li Sha-Tin să semneze, un angajament de a nu mai frecventa cazinourile din British Columbia.

  Urmă un scurt dialog între Li Sha-Tin, avocatul său şi interpret, apoi acesta din urmă anunţă că prevenitul accepta. După o scurtă întrerupere a şedinţei, judecătorul reveni şi comunică verdictul.

  — Acuzatul Li Sha-Tin va fi pus în libertate, anunţă el, din momentul în care copia legalizată în limba engleză a angajamentului său va sosi la grefă.

  Domnul Victor Chang se ridică atunci şi declară că el era de asemenea însărcinat cu apărarea bodyguarzilor lui Li Sha-Tin. Judecătorul îi replică aspru că existând un criminal record13 canadian, aceştia rămâneau pe moment încarceraţi.

  Jurnaliştii se dispersară. Simon Levine şi Malko îl ajunseră din urmă pe Victor Chang în stradă. Avocatul părea încântat.

  — Eram sigur că n-au nimic contra lui, spuse el. Malko era perplex. Arestările din ajun erau aranjate. Ce se urmărea dacă Li Sha-Tin fusese pus în libertate imediat? Deodată lui i se păru totul clar. Luându-l la o parte pe Simon Levine îi încredinţă temerile sale în şoaptă:

  — Mie mi-e clar. Ei i-au arestat pe bodyguarzii lui Li Sha-Tin pentru a-l lipsi de garda sa apropiată… El va ieşi din închisoare, foarte probabil azi şi va fi singur, în timp ce Pretty River mai este aici încă cel puţin două zile.

  Lui Simon Levine îi trebuiră câteva secunde pentru a judeca, apoi explodă:

  — Damn it! Evident! Este genial.

  El se năpusti spre Victor Chang în mare conversaţie cu nişte jurnalişti şi-l smulse literalmente de lângă ei.

  — Sub nici o formă clientul dumneavoastră nu trebuie să iasă din închisoare, îi spuse el avocatului înspăimântat.

  Capitolul VI.

  Cum avocatul chinez, tulburat, încă mai şovăia, Simon Levine şi Malko îl duseră spre Lincolnul Interceptor, care demară imediat în văzul jurnaliştilor, puţin şocaţi de această „răpire”. În timp ce urcau pe Georgia Street, americanul nu mai pierdu timpul.

  — Li Sha-Tin este în primejdie! îi comunică el. Tot ceea ce se întâmplă de ieri nu este decât un scenariu pus la cale de canadieni pentru a-l izola de paza sa de corp.

  El îi rezumă avocatului chinez teoria lui Malko, care era aşezat în spate. Victor Chang era descumpănit.

  — Va fi foarte greu să împiedicăm eliberarea lui din închisoare, obiectă el.

  — Atunci, sugeră Malko, să se pună sub protecţia noastră, cu cauţiunea dumneavoastră. Noi nu vom întreprinde nimic împotriva lui. Vrem doar ca lui să nu i se întâmple nimic.

  — Duceţi-vă acum să-l vizitaţi în carcera sa, împreună cu interpretul dumneavoastră. Atât timp cât Pretty River nu va fi plecat din Vancouver, el va fi în pericol, insistă Simon Levine…

  — Lăsaţi-mă la palatul justiţiei, ceru Victor Chang. Trebuie să găsesc un traducător autorizat în care să am încredere. Dar nu credeţi că ar trebui să organizez o conferinţă de presă pentru a denunţa această oribilă manipulare?

  Simon Levine strâmbă din nas. Rareori spionajul şi presa fac casă bună.

  — Nu, îl sfătui el. Ei îşi vor anula planul şi vor găsi altceva. Când îl veţi vedea pe Li Sha-Tin, spuneţi-i două lucruri: mai întâi că noi suntem gata să-l primim pe teritoriul american şi apoi că taiwanezii nu vor putea întreprinde nimic contra lui.

  — De ce taiwanezii?

  — El va înţelege. Singura sa şansă de supravieţuire este aceea de a coopera cu noi.

  Victor Chang îi aruncă o privire sfidătoare.

  — Dumneavoastră mi-aţi spus asta deja, dar clientul meu nu pare să fie de acord. Ei se teme ca dumneavoastră să nu-i puneţi apoi nişte condiţii în schimb.

  Simon Levine nu-l contrazise.

  — Bineînţeles, anumite informaţii care sunt în posesia lui şi care ne interesează, dar nu i le vom smulge prin constrângere şi în al doilea rând, să nu mai viseze că va mai putea pune vreodată piciorul în China.

  — Foarte bine, spuse chinezul. O să vă sun cât mai curând.

  Ei îl lăsară la intersecţia dintre Freemont şi Hastings Street şi-l văzură dispărând în palatul justiţiei.

  — Să mergem la căpitănie, sugeră Malko. Dacă vom reuşi să aflăm data plecării lui Pretty River, vom avea o informaţie foarte preţioasă.

  Pretty River, potrivit autorităţilor portuare, îşi anunţase ridicarea ancorei pentru vineri în zori. Rămâneau deci mai puţin de patruzeci şi opt de ore „periculoase”. Instalaţi în birourile din Adventure Productions, Simon Levine şi Malko îşi munceau creierii pentru a încerca să. Ghicească planul celor de la Goangbu. În mod normal, Li Sha-Tin trebuia să iasă din închisoare în cursul dimineţii şi să se ducă la apartamentul său din Burnaby. Fără „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky”, în continuare încarceraţi, nu-i mai rămânea la dispoziţie decât protecţia CIA.

  Simon Levine aproape că smulse telefonul din soclul lui atunci când Sandra îl anunţă că-i va face legătura cu Victor Chang, Americanul branşă imediat microfonul şi Malko înţelese clar vocea nazalizată a chinezului.

  — Domnul Levine?

  — Da.

  — Am veşti foarte bune, îl anunţă avocatul vizibil încântat. Mai întâi domnul Li Sha-Tin rămâne încarcerat încă două zile pentru obscure raţiuni administrative.

  — Sunteţi sigur? întrebă Malko.

  Aceasta era cea mai bună ştire a dimineţii: Li Sha-Tin urma sa iasă în momentul în care Pretty River urma să ridice ancora. Oare Brian Murray nu se lăsase „intoxicat”?

  — Pe urmă? întrebă Simon Levine.

  — Am un permis pentru a-l vizita mâine dimineaţă şi am găsit un interpret sigur în persoana domnului Charlie Fang. Voi putea deci să-i transmit clientului meu recomandările dumneavoastră.

  — La ce oră vă veţi duce?

  — La ora nouă. Îi voi stabili întâlnire interpretului, în faţa închisorii.

  — Putem veni să vă facem o vizită la birou în jurul orei unsprezece?

  — Nici o problemă.

  — Deci, pe mâine:

  După ce închiseră telefonul, cei doi bărbaţi se priviră liniştiţi. Simon Levine radia:

  — De data asta, spuse el, cred că suntem stăpâni pe situaţie, chiar dacă povestea lui Pretty River e vrăjeală.

  — Pentru ce să nu-l avem definitiv în mână? sugeră Malko. Să-l agăţăm pe Li Sha-Tin în momentul ieşirii sale din închisoare, să-l ducem direct la heliport şi de-acolo în SUA?

  Surâsul lui Simon Levine se şterse brusc.

  — Şi canadienii?

  — În mod normal, spuse Malko, ei nu vor fi acolo spre a lăsa mână liberă prietenilor lor de la Goangbu.

  Americanul îşi maltrată apendicele nazal.

  — Evident, recunoscu el, este o variantă seducătoare, dar ar fi mai bine să folosim un elicopter de la noi.

  — Mă gândeam că dumneavoastră dispuneţi de unul.

  — Este un pilot canadian, el nu este angajat de CIA şi nu sunt sigur că el va accepta. Trebuie să cer avizul de la Langley.

  Acţionaţi, spuse Malko decepţionat. Noi nu ne vom mai întâlni cu o astfel de situaţie.

  Din punct de vedere administrativ, Simon Levine era mereu răspunzător pentru „Sunset”, chiar dacă Malko era veritabilul şef de misiune, situaţie proastă şi ambiguă.

  Ca de obicei, Simon Levine; Isis şi Malko luau cina la Sutton Place. Cei trei hondurieni, şomeri, instalaţi discret la o masă vecină îşi înmulţeau cursele tur-retur spre bufetul îmbietor. Malko îşi spuse i: a aceştia aveau într-adevăr figuri de asasini, ceea ce şi erau de fapt. Simon. Levine îi ţinea la distanţă folosindu-i doar pentru probleme punctuale. Americanul comunicase situaţia centralei de la Langley şi aştepta instrucţiunile ce urmau să sosească în dimineaţa următoare. Spre amiază, după vizita lor ia domnul Chang, ei urmau să dispună de toate elementele problemei.

  — Nici o veste de la Brian Murray? întrebă Malko.

  — Ba da! El mi-a telefonat, zise imediat Isis, lingând paiul din paharul ei de strawberry daiquiri.

  — Ce anume?

  Simon Levine era să se înece cu cuburile de gheaţă din paharul de Defender.

  — Şi tu nu mi-ai spus nimic.

  Isis îi aruncă o privire care putea îngheţă şi lava.

  — El mie mi-a telefonat. Nu avea nimic să-ţi comunice ţie. Malko îşi spuse că ambianţa se deteriora şi căscă ostentativ.

  Eu cred că mă voi duce să mă culc. Mâine ziua va fi grea. Plouă, pot să împrumut maşina de teren?

  — Desigur, acceptă imediat Simon Levine, întinzându-i cheile, încântat să rămână într-un tete-a-tete cu Isis.

  La volanul Interceptorului, Malko urcă din nou pe Burrard spre nord, acolo unde strada cobora la nivelul oceanului şi viră la dreapta pe Waterfront Driva, mergând de-a lungul zonei portuare, lăsând în urmă debarcaderul cruise boots-urilor. Waterfront Drive era încadrată între o cale ferată şi nişte terenuri virane unde erau înghesuite nişte containere pe punctul de a pleca. Zeci de macarale de-a lungul malului permiteau transbordarea lor pe vasele ancorate. La o sută de metri depărtară, el zări la stânga sa o placă indicând eliportul. Acesta din urmă era pe malul apei alături de cursele ce mergeau spre Vancouver Nord. El continuă să meargă drept, dar Waterfront Drive se termina într-o fundătură. El trebui să întoarcă şi să urce din nou pe o alee ducând la Main Street, care surplomba portul şi mergând spre sud. Pe urmă el viră la dreapta pe Hastings, revenind spre vest. Cartierul era sinistru, abandonat unei faune de vagabonzi, deşeuri umane, drojdia Vancouverului. Casele abandonate alternau cu vechi antrepozite, terenuri virane şi mici magazine, peste tot vagabonzi înghesuiţi prin diverse unghere şi chiar, lucru rar la Vancouver, câteva prostituate hidoase, aşezate sub felinarele care difuzau o lumină gălbuie. Dezolant. Foarte dezolant.

  Era colţul unde albii cei mărunţi, care rataseră trenul succesului, supravieţuiau de bine de rău din expediente şi ajutorul umanitar. Buildingurile luminate din Downtown Vancouver nu erau totuşi decât la câteva sute de metri.

  Malko viră la dreapta pe Gore Street, revenind în direcţia mării. La un bloc mai departe, el găsi fa colţul cu Cordova Street, o construcţie din cărămidă roşie, aproape fără ferestre care ocupa tot terenul. Era închisoarea în care se găsea Li Sha-Tin. În faţă, era un şir de mici imobile care păreau nelocuite, o staţie-service închisă şi o piaţă în aer liber luminată de nişte lămpi cu neon, în faţa căreia o prostituată albă cu un coc enorm îşi oferea serviciile.

  El făcu de două ori înconjurul blocului pentru a-şi întipări bine topografia locurilor. Poarta de intrare-ieşire a închisorii se găsea pe Cordova, între Gore Street şi Dunievy Avenue.

  Ei plecă din nou, refăcând în sens invers acelaşi traseu, până la eliport. Opri în faţa acestuia şi privi acele fosforescente ale ceasului său Breitling. Îi trebuiseră exact şase minute dar ia această oră târzie, nu era practic nici un fel de circulaţie. În timpul zilei i-ar fi trebuit zece sau cincisprezece minute. În afara câtorva blocuri pe Hastings unde erau câteva buticuri pentru turişti, restul era mort. Magazine închise, ferestre cu scânduri, totul revărsând tristeţe.

  Atunci când ajunse la Hyatt, el era sigur că-l putea scoate din Canada pe Li Sha-Tin la ieşirea sa din închisoare, sub nasul canadienilor într-un timp record. Cu acest gând încurajator, el intră în camera sa. Beculeţul de la telefonul său pâlpâia. Era un mesaj. Vocea dulce a lui Isis:

  — O promisiune este o promisiune. Vise frumoase!

  Victor Chang, într-o dispoziţie excelentă, se întorcea la apartamentul lui din Seymour Street, la volanul maşinii sale mari Honda. El luase cina cu nişte prieteni din comunitatea chinezească în restaurantul din Alexander Road la Richmond, dineu stropit cu coniac franţuzesc, a la chinoise. Cele trei pahare – balon de Otard XO care încheiaseră aceste agape îl făcuseră euforic. Ei conducea încet, deşi Granville Street era absolut pustie. Marele bulevard care tăia Vancouverul de la nord la sud traversa zona rezidenţială a oraşului cu vile aşezate în mijlocul unor mari grădini. Nu era nici un magazin. Liniştea era atât de mare, încât nu se-auzea decât clinchetul lămpilor de semnalizare. Oprit la intersecţia cu 12-e Avenue, Victor Chang remarcă deodată o maşină cenuşie şi realiză că aceasta îl urmărea începând de la Alexander Road. El nu-i putea zări pe ocupanţii acesteia şi pulsul său crescu repede. Oricum, Granville Street era singurul traseu pe care se putea merge spre nord.

  Ei demară şi trecu de o serie de semafoare. Maşina urmăritoare era în continuare lipită de el. Nervos, el îşi luă mobilul şi formă 91114. O voce necunoscută îi răspunse rapid şi-l întrebă ce doreşte, El îşi declină identitatea, indică Socul în care era şi anunţă:

  — Sunt urmărit de o maşină suspectă. Puteţi proceda la un control al identităţii ocupanţilor ei?

  El închise după ce poliţistul de serviciu îi promise că îi va trimite un cruiser. El nu se afla decât la vreo şase blocuri de Granville Bridge şi îşi spuse că era stupid. De altfel, maşina cenuşie în sfârşit îl depăşea. Ea rulă câteva clipe la nivelul lui. El zări nişte chinezi, care nu aveau nimic suspect. O treime din populaţia din Vancouver era de această origine. Deodată, vehiculul celălalt acceleră, dar după zece metri, ea opri atât de brusc, încât Victor Chang nu avu decât timpul să strivească frâna înjurând, cu pulsul la 150.

  Cele patru portiere ale maşinii se deschiseră în acelaşi timp şi patru tineri chinezi încălţaţi în bascheţi se năpustiră asupra maşinii imobilizate. Victor Chang apucă mobilul dar nu avu timp să se mai servească de el. Unul dintre chinezi deschisese portiera sa. Îl apucă de umăr şi-l aruncă pe şosea. Un altul îi luă locul la volanul maşinii Honda. Cât ai clipi din ochi, ceilalţi trei îl ridicară pe Victor Chang şi dispărură fugind pe o alee întunecoasă ducând spre o proprietate de pe Granville Street.

  O dubiţă staţiona în întuneric, cu portierele din spate deschise. Cei trei chinezi îl aruncară înăuntru pe Victor Chang, închizând fără să stea pe gânduri portierele şi plecară imediat.

  Avocatul încercă să se ridice în picioare, speriat de moarte şi dezorientat de întunericul absolut. Ei simţi un laţ strângându-se în jurul gâtului său şi primi o puternică lovitură de genunchi în spate, care-l trânti pe podeaua metalică. El încercă să se lupte pentru a scăpa de strânsoarea din jurul gâtului, dar nu reuşi. În faţa ochilor săi, totul se întunecă şi fără chiar să-şi poată da seama, el leşină.

  Chinezul care conducea Honda zări deodată în oglinda retrovizoare o maşină a poliţiei. El se strădui să nu-şi schimbe alura. Faptul acesta în sine, nu avea nimic neliniştitor, Vancouverul fiind străbătut de zeci de echipaje de poliţie. Timp de câteva minute, nu se petrecu nimic deosebit, apoi girofarul maşinii se aprinse şi conducătorul ei dădu un uşor semnal de sirenă.

  Tânărul chinez resemnat dar neînţelegând nimic, încetini şi se opri pe partea dreaptă. Imediat, poliţistul coborî din maşina sa, se apropie de maşina Honda şi cu o lanternă electrică în mână îl întrebă pe şofer:

  — Vă numiţi Victor Chang?

  — Da, spuse el după o uşoară ezitare.

  — Dumneavoastră aţi sunat la 911 cu câteva secunde în urmă ca să spuneţi că sunteţi hărţuit de un alt vehicul?

  Chinezul de la volan aprobă printr-o mişcare a capului.

  — Da, eu sunt.

  — Unde-i celălalt vehicul?

  — Nu ştiu, a dispărut, bâigui chinezul. E probabil vreo greşeală. Totul e-n regulă, pot pleca?

  — O. K., spuse poliţistul puţin intrigat.

  El îşi îndreptă fasciculul, luminos al lanternei spre placa de înmatriculare. Numărul corespundea.

  El voia să se îndepărteze, dar îl frapă un amănunt: conducătorul maşinii purta mănuşi negre, total neasortate cu bluzonul şi tee-shirtul său. El privi în ochii celuilalt şi îi citi groaza din privire, toate astea erau bizare.

  — Sir, întrebă el, puteţi să-mi prezentaţi permisul de conducere?

  Chinezul duse mâna la buzunar şi demară brusc cu un scrâşnet de roţi, cât pe ce să-l strivească pe poliţist. Acesta din urmă făcu un salt spre spate şi fugi până la maşina sa, spunându-i coechipierului:

  — Tipul ăsta a furat maşina.

  El se lansă în urmărirea Hondei în urletele sirenei, accelerând pe panta care ducea la Granville Bridge şi în centru. El îşi spuse că va fi uşor să-l prindă pe fugar, circulaţia fiind aproape nulă. Coechipierul era deja pregătit să alerteze toate echipajele de poliţie din Vancouver.

  În goana mare, ambele vehicule trecură cu o viteză mai mare de o sută la oră podul cel mare în direcţia centrului, pe Seymour Street. Al treilea semafor era pe culoarea roşie. Chinezul vru să treacă. El apucă să vadă cabina roşie a unei uriaşe semiremorci urcând în viteză pe Helmsley Street şi care, avea liber. Şocul fu teribil şi Honda se încastră sub remorca încărcată cu bere Coor’s, într-un zgomot asurzitor de tăblărie strivită. Poliţistul aflat la volanul echipajului evită accidentul la mustaţă. El şi colegul lui săriră din maşină şi alergară până la locul accidentului. Caroseria Hondei nu mai exista iar maşina, cât era de mare, nu mai avea decât un metru înălţime. Lanterna poliţiştilor lumină o grămadă de carne şi tablă amestecate, de unde nu mai răzbătea nici un semn de viaţă. Şoferul coborî din cabina sa alb ca un cearşaf.

  — Son of a bitch! murmură el, am trecut pe verde şi…

  — Ştiu, am văzut tot, spuse unul dintre poliţişti.

  Celălalt era ocupat cu chemarea unei ambulanţe.

  Peste o jumătate de oră, sosiră la faţa locului pompierii pentru a degaja cadavrul. Tânărul chinez mai purta încă mănuşile negre dar era mort, cu craniul spart şi cutia toracică strivită. Fu percheziţionat, dar nu avea nici un act, nimic. Nu găsiră altceva decât cincizeci de dolari, nici armă, nici o hârtie, nimic…

  — Ăsta trebuie să fie vreun clandestin, conchiseră poliţiştii.

  Probabil că nu va fi niciodată identificat. Agentul care-l controlase se întrebă ce se întâmplase cu proprietarul vehiculului, identificat graţie plăcii de înmatriculare şi apelului său telefonic. Era surprinzător faptul că el nu apăruse încă.

  Dubiţa albă urca pe Memorial Bridge, la est de Burrard Inlet, ducând spre North Vancouver. Pe şoseaua 99 nu era multă circulaţie, din cauză că în fiecare noapte Lion’s Bridge se închidea. Ajuns la capătul celălalt, şoferul dubiţei viră la dreapta, pe un drum ducând pe drumul ce mergea de-a lungul lui Indian Arm, un golfuleţ al mării şi urcând spre nord, ajunse la un mic târguşor numit Woodiands, total adormit, pe care-l traversă spre a ajunge într-un minuscul port, un simplu debarcader din lemn cu câteva ambarcaţiuni. Ei stopă în faţa lui.

  Portierele din spate se deschiseră în faţa celorlalţi doi chinezi care transportau un sac greu. Ei îl cărară până la una din ambarcaţiunile ancorate! a debarcader şi-l aruncară în fundul acesteia. Deja cel de-al treilea bărbat pornea motorul de 20 HP. Cu un zgomot redus, barca se depărtă de mâl. Totul era pustiu. Ei ajunseră în mijlocului Indian Arm şi opriră motorul. Liniştea era absolută. Noaptea nu existau pescari. Fără să spună ceva, ei ridicară sacul şi-l balansară deasupra punţii. Îngreunat cu treizeci de kg de plumb, el se scufundă în apa întunecată. Locul nu fusese ales la întâmplare. Fundul mâlos absorbea toate corpurile străine care nu mai urcau niciodată la suprafaţă. Acesta era „cimitirul” favorit al triadelor pentru reglările de conturi discrete. Atunci când victima trebuia pedepsită aspru, era aruncată de vie, pentru ca ea să aibă timpul să se pocăiască.

  Fiind mai uşoară, ambarcaţiunea mergea cu aproape cinci noduri. Ea aparţinea probabil cuiva sigur, care primise ordinul în seara precedentă, să verifice motorul şi să-i facă plinul. Peste zece minute, dubiţa pleca aşa cum venise. Ea traversă din nou Memorial Bridge, coborând spre sud. Granville Road era la fel de pustie. Vehiculul semnaliză şi se angajă pe o alee ducând spre proprietatea consulului Chinei, o foarte frumoasă vilă de tip vechi în mijlocul unui parc.

  Capitolul VII.

  Sonny Chai, asociatul lui Victor Chang, nu-şi mai ascundea neliniştea. Pentru a douăzecea oară el sună mobilul acestuia din urmă, apoi domiciliul lui. Mobilul era pe mesagerie şi la apartament nu răspundea nimeni. În faţa lui, Simon Levine şi Malko simţeau angoasa crescându-le odată cu trecerea fiecărui minut. Sosiţi aşa cum se înţeleseseră la ora unsprezece la biroul avocatului, ei nu-i găsiseră acolo decât pe Sonny Chai, deja neliniştit. Translatorul Charlie Fang îl aşteptase în faţa închisorii pe domnul Chang până la ora zece înainte să fi anunţat biroul, după care a plecat.

  Era imposibil de aflat dacă avocatul se culcase la el acasă, deoarece fiind celibatar, ei locuia singur. Sonny Chai telefonase zadarnic la toţi prietenii lui.

  În fine, telefonul sună şi Sonny Chai răspunse. Pe măsură ce conversaţia se derula, faţa acestuia se descompunea. Atunci când închise telefonul, el le făcu cunoscut cu o voce nesigură:

  — Era poliţia. Ei de asemenea îl caută pe Victor. Maşina sa a fost furată ieri seară după ce el a sunat la 911 pentru a le spune că este urmărit. Atunci când poliţiştii au intervenit, au găsit la volanul maşinii sale un tânăr chinez necunoscut care a fugit. Urmărit de un echipaj al poliţiei, el s-a aruncat accidental sub un camion şi a fost omorât pe loc. El nu avea nici o hârtie asupra lui iar poliţiştii ar vrea şi ei să înţeleagă ce s-a întâmplat. Ei se aşteptau ca Victor Chang să vină să depună plângere pentru furtul maşinii sale. My God. Sunt sigur că i s-a întâmplat ceva…

  Simon Levine şi Malko schimbară între ei o privire semnificativă.

  — A fost răpit, spuse Malko. Pentru a nu-l putea pune în gardă pe Li Sha-Tin. Sper că va fi găsit viu…

  Ei ar fi avut timp să-l pun la curent pe asociatul lui Victor Chang cu privire la ameninţarea care-l păştea pe Li Sha-Tin. Acesta bâlbâi:

  — Vreţi să spuneţi că ar putea fi… mort.

  El pronunţase ultimul cuvânt pe nerăsuflate.

  — Nimic nu este imposibil, spuse Malko. Dar noi nu trebuie să pierdem nici un minut. Puteţi telefona la închisoare în calitatea pe care o aveţi şi să întrebaţi când îl puteţi vizita pe Li Sha-Tin? El trebuie prevenit cu orice preţ.

  Fără să mai discute, tânărul avocat ridică telefonul şi se conformă. Conversaţia dură mult. El nu reuşea să găsească interlocutorul competent. În final, el închise telefonul şi anunţă:

  — Ei mi-au răspuns că permisul de vizitare a fost emis pe numele lui Victor. Va trebui deci obţinut un altul şi asta nu este posibil înainte de mâine, ori cum el iese din închisoare azi, este inutil.

  Malko tresări.

  — Astăzi? Când?

  Ei spun că nu ştiu. Asta depinde de formalităţile de la grefă. În general este vorba de sfârşitul dimineţii.

  Malko se întoarse spre Simon Levine.

  — Simon: chemaţi-l de îndată pe Jesus. Să ia poziţie în faţa închisorii şi să nu se mai mişte de acolo. Altfel, atunci când Li Sha-Tin va ieşi, va fi o pradă uşoară în mâna celor care vor să-l răpească.

  În timp ce forma numărul hondurianului pe mobilul său, Simon Levine întrebă:

  — În cazul unui atac, ce trebuie să facă Jesus?

  — Tot ce este necesar pentru ca Li Sha-Tin să nu cadă în mâinile celor de la Goangbu. Vom merge şi noi acolo îndată ce vom putea.

  El se întoarse spre Sonny Chai.

  — Aveţi posibilitatea să găsiţi un translator de engleză-cantoneză sigur? Charlie Fang de exemplu. Noi îl vom plăti cu o mie de dolari dar trebuie să sosească aici cât mai repede posibil.

  — Unde trebuie să meargă?

  — Să ne prindă din urmă la închisoare. Iată numărul maşinii noastre. Este vorba de un 4x4 Lincoln Interceptor negru. Ţineţi-ne la curent, atunci când veţi avea veşti despre Victor Chang.

  — Mă ocup eu, promise Sonny Chal.

  Ei îl lăsară pe chinez total confuz. În ascensor, Simon Levine îl întrebă pe Malko:

  — Pentru ce nu i-aţi cerut să vină cu noi?

  — Pentru că, începând din acest moment noi suntem în ilegalitate, replică Malko. Noi vom organiza răpirea lui Li Sha-Tin şi pentru asta nu avem nevoie de avocatul lui.

  Interceptorul era staţionat pe Cordova Street, aproape de colţul cu Gore Street. În faţa pieţii în aer liber instalată pe trotuarul lui Lion’s Hotel, Malko nu-şi lua ochii de la faţada din cărămidă roşie a centrului penitenciarului ale cărui ferestre erau în mod ciudat mascate cu obloane albe opace.

  El îşi privi ceasul Crosswind. Era ora şase şi zece. Jesus Domingo pândea de la ora douăsprezece. Logic deci, Li Sha-Tin continua să se afle în interiorul închisorii, deşi ei nu aveau cum verifica. Ajunşi pe la ora trei, ei se reorganizaseră într-un dispozitiv simplu. Simon Levine apelase ca întărire la John Mancham, case-officerul ataşat la Sucursala de la Vancouver. Acesta luase loc în Dodge-ul lui Manuel Garcia şi Juan Olvido. Dodge-ul ocolea blocul fără încetare pentru a descoperi orice mişcare suspectă.

  Simon Levine, la volanul interceptorului, aprindea ţigară de la ţigară. În spatele vehiculului, Jesus Domingo, cu o cagulă de lână lângă el, îşi omora timpul scoţând şi montând la loc încărcătorul de la pistolul, mitralieră Skorpio. Prelungit cu un amortizor de sunet. Malko se dotase cu un Browning cu paisprezece focuri din arsenalul hondurianului.

  Simon Levine îşi reţinuse elicopterul său obişnuit care aştepta la heliport, ca pentru a merge pe Vancouver Island. El se întoarse spre Malko încordat şi spuse.

  — Se înserează. Nu avem permis să zburăm noaptea.

  — Vom vedea.

  În spate, Charlie Fang, translatorul furnizat de Sonny Chai, părea îngrozit. Slab ca un ţâr, el nu-şi lua ochii de la arma Skorpio. Încet-încet, circulaţia se rărea. Un vagabond îşi bea berea în faţa Interceptorului într-un colţ al unui imobil decrepit. La colţul lui Gore Street apăru Dodge-ul.

  — Să ne mai mişcăm puţin, sugeră Malko. Spuneţi-le să ne ia locul.

  Simon Levine apăsă pe ambreiaj şi ei făcură ocolul blocului, cu viteză redusă, trecând prin faţa magnificei St. James Anglican Church al cărei alb imaculat contrasta puternic cu aspectul jalnic al cartierului.

  Revenit la punctul lor de plecare. Simon Levine oftă:

  — Este prea târziu. Nu mai iese el în seara asta. De altfel nu-l mai aşteaptă nimeni în afară de noi. Deci…

  — Dumneavoastră uitaţi un lucru, obiectă Malko. Cei care vor să-l răpească ştiu la ce oră trebuie să fie eliberat el. Ei nu vor veni decât în ultimul moment.

  După dispariţia lui Victor Chang, el era convins că avea de-a face cu o operaţiune a celor de la Goangbu pregătită în cele mai mici amănunte.

  Un vuiet îi făcu să tresară. O betonieră enormă trecuse de intersecţia cu Gore Street. Ea trecu prin faţa lor şi se opri un pic mai departe. În locul acela, cât vedeai cu ochii nu există nici o clădire în construcţie. Nimeni nu coborî din vehiculul a cărui cuvă se învârtea regulat.

  Malko simţi cum pulsul îi creşte vertiginos. Noaptea se lăsase şi doar felinarele luminau faţada închisorii străpungând obscuritatea străzii.

  — Simon, spuse el, preveniţi-i pe ceilalţi. Am impresia că se va petrece ceva.

  — Damn it! Uite-l!

  Simon Levine aproape că strigase. Tocmai se deschisese poarta închisorii. La lumina felinarului, Malko zări o siluetă zdrenţăroasă care ieşea pe poartă cu un sac în mână.

  Era Li Sha-Tin, îmbrăcat cu acelaşi trening roşu pompier ca la audierea din ajun. El făcu câţiva paşi pe trotuar părând să ezite. Malko se întoarse spre translator.

  — Duceţi-vă repede la el! Explicaţi-i că cei de la Goangbu vor să-l răpească şi că noi suntem aici pentru a-i împiedica…

  Plăpândul chinez se lăsă jos din maşină în momentul în care Jesus Domingo trase culasa armei sale. Simon Levine albise, cu privirea înţepenită în oglinda retrovizoare, cu mâinile crispate pe volan. Malko trase pistolul de la centură, deschise portiera şi coborî la rândul său din maşină. Betoniera nu se mişcase din loc. Li Sha-Tin ajunsese la marginea trotuarului. El făcu un semn cu mâna şi Malko înţelese de ce. El zărise un taxi gol care trecea pe la intersecţia cu Gore Street. Translatorul era încă în mijlocul străzii.

  Deodată Malko îşi dădu seama că ceva nu merge. Taxiul trecuse pe culoarea roşie, ori nici un taxi normal n-ar fi riscat aşa ceva.

  Taxiul se opri în dreptul lui Li Sha-Tin. Acesta din urmă deschidea deja portiera. Translatorul îi spuse ceva cu o voce stridentă şi Li Sha-Tin privi în direcţia lui. Vizibil surprins. În acel moment, un tânăr chinez sări din betonieră şi traversă strada în fugă.

  Ajungându-l pe translator îl făcu să se răsucească în jurul său cu un dos de palmă trântindu-l în mijlocul străzii. Li Sha-Tin ezita cu mâna pe portiera taxiului. Şoferul, un chinez cu o alură de luptător se năpusti afară din maşina lui. Malko îl văzu ridicând o bâtă şi coborând-o pe ceafa lui Li Sha-Tin. Acesta căzu fără să vrea în interiorul taxiului cu capul înainte.

  Tânărul chinez care-l anihilase pe interpret se duse la taxi. În momentul în care vroia să se urce, îl văzu pe Malko. Întorcându-se, el scoase o armă de la centură şi deschise focul fără să ezite. Malko nu avu timp să se adăpostească în spatele caroseriei blindate a Interceptorului. Ei auzi nişte şocuri surde de proiectil lovind tabla groasă, dar nu putu riposta de frică să nu-l lovească pe Li Sha-Tin. Şoferul taxiului sărise repede la volan şi vehiculul demară avându-l pe Li Sha-Tin în spate şi cu tânărul chinez înarmat. Malko se precipită spre translatorul întins în mijlocul străzii. Era imposibil să-l abandoneze acolo şi în afară de asta, era posibil să mai aibă nevoie de el.

  În acel moment, Dodge-ul care-şi terminase ocolul blocului reapăru pe Gore Street. Aflat la volanul Interceptorului, Simon Levine striga la John Mancham dându-l instrucţiuni. Dodge-ul îi ocoli pe Malko şi pe translator şi se lansă în urmărirea taxiului.

  Atunci demară şi betoniera într-un nor de praf. Taxiul tocmai oprise la culoarea roşie a semaforului din Dunleavy Avenue, Dodge-ul se opri alături. În acel moment, claxonul betonierei scoase un fel de muget ca de elefant şi taxiul demară din nou trecând peste stop. Dodge-ul nu avu timp să facă aceeaşi manevră. Betoniera îl lovi cu toată greutatea celor treizeci de tone ale sale, îl împinse de-a curmezişul intersecţiei cu bara sa enormă îndreptându-l spre trotuar.

  Malko, susţinându-l pe Charlie Fang încă în stare de şoc. Tocmai reuşise să ajungă la Interceptor. El îl auzi pe Simon Levine urlând:

  — My God! O să-i strivească.

  În poziţie oblică pe şosea, betoniera împingea Dodge-ul spre faţada unui vechi imobil, strivindu-l ca pe un fagure, după care se retrase lăsând doar un morman de fiare din care se auzeau ţipete îngrozitoare şi plecă din nou pe Cordova.

  Taxiul dispăruse de mult.

  — John! John! You’re O. K.?

  Îndoit de şale peste portiera turtită a Dodge-ului, Simon Levine încerca s-o deschidă cu disperare. Malko zări o silueta prăbuşită asupra volanului. Era cea a lui John Mancham, case-officerul CIA. Unul dintre hondurieni. Cu faţa însângerată, nu părea să se afle într-o situaţie mai bună.

  Celălalt. Juan Olvido. Deschise portiera din spate şi ieşi clătinându-se. Era şi el Groggy. Lui îi sângera faţa. Dar nu era decât din cauza cioburilor de geam. În sfârşit portiera din faţă cedă. Simon Levine reuşi să-l scoată pe John Mancham din caroseria maşinii. Americanul era leşinat şi era imposibil să-ţi dat seama dacă rănile sale erau serioase. În sinea sa, Malko tremura. În tot acest timp. Oamenii din Goangbu fugeau cu Li Sha-Tin.

  — Simon, spuse el, rămâneţi aici cu răniţii. Eu continui urmărirea cu Jesus şi Juan. Malko se urcă la volan şi Jesus luă loc lângă el. În momentul în care se întoarse pentru a vedea ce face Juan, ei îşi dădură seama că translatorul chinez dispăruse. Profitând de incidentul cu Dodge-ul, acesta se eclipsase. Dacă aveau să-l găsească pe Li Sha-Tin, asta nu ar simplifica lucrurile. Dar înainte de toate trebuiau să pună mâna pe el.

  Demarând în trombă, Malko trecu peste stopul de la Dunleavy Avenue, apoi de următorul. Nici urmă de betonieră şi cu atât mai mult de taxi! El nu se oprea de înjurat printre dinţi, nebun de furie că fusese păcălit.

  — Unde or fi ei? întrebă Jesus depăşit.

  În spate Juan îşi tampona obrazul, mai degrabă în stare proastă.

  — În mod sigur, se duc spre port, spuse Malko.

  Ajuns la intersecţia cu Main Street, el viră la dreapta: marea arteră care cobora spre Waterfront Drive, de-a lungul cheiurilor. El ajunse în dreptul zonei portuare, mai viră odată la dreapta, parcurse două sute de metri pentru a ajunge într-o fundătura, trebui să se întoarcă, pentru a parcurge Waterfront Drive cu toată viteza, fără să vadă nimic. Ajuns la heliport, el se întoarse din nou înjurând. El nu reuşea să traverseze în partea cealaltă. Cu pulsul accelerat la nebunie, el îşi impuse să conducă mai încet. La dreapta era calea ferată şi la stânga terenurile zonei portuare, ale cărei macarale se profilau sub clarul de lună.

  La această oră tardivă totul era întunecat şi pustiu. Deodată zări farurile unei maşini care se pregătea să traverseze unul din terenurile virane în direcţia Waterfront Drive. Aceasta debuşa în câmp deschis înaintea sa şi se depărtă spre rampa de pe Main Street. El avu timp să vadă că era un taxi.

  Ce făcea un taxi la această oră în acest colţ pustiu? El ajunse în dreptul locului de unde apăruse acesta, luă un viraj şi se angajă pe un mare teren viran care se termina la malul apei. El aprinse faza mare a farurilor, nezărind la început decât conteinere înghesuite unele peste altele. Mai apoi, puternicul fascicul de lumină dădu la iveală o siluetă neaşteptată – betoniera oprită lângă un şir de conteinere.

  Jesus scoase un strigăt sălbatic.

  — Ei sunt aici! Hijos de puţă!

  În momentul în care Malko se apropia, betoniera se puse în mişcare. Şi viră la stânga. Într-un muget asurzitor de motor diesel, vehiculul enorm venea direct spre ei. Malko. Orbit de farurile ei. Făcu un viraj într-o parte şi roţile Interceptorului căzură într-un făgaş. Ei săriră cu toţii până în plafon. Malko restabili traiectoria şi acceleră.

  — Păzea! urlă Jesus.

  Betoniera se năpustea asupra Interceptorului ca un rinocer furios. Ei urmau să fie striviţi. Malko mai viră odată ca un toreador care evită taurul dar interceptorul căzu iar într-un fel de groapă. Motorul cală. Betoniera se apropia într-un muget de motor. Ei n-ar mai fi avut timp să redemareze.

  — Săriţi! urlă Malko dând exemplu personal.

  Ei nu reuşiseră bine să se ridice că enorma bară a betonierei le iovi într-o parte maşina.

  Se auzi un zgomot surd şi interceptorul fu răsturnat pe o parte, cu partea laterală turtită în ciuda blindajului său.

  Malko şi hondurienii fugeau deja spre conteinerele aliniate de-a lungul cheiului. Malko distinse nişte siluete care mişunau în întuneric şi auzi ţipete şi interjecţii în limba chineză. Unul dintre chinezi se detaşă de ceilalţi, se năpusti în direcţia lor şi ridică braţul drept ca şi cum ar lansa o grenadă.

  Juan Olvido care fugea alături de Malko, scoase un ţipăt şi se prăbuşi ca fulgerat. Malko se opri. Se aplecă asupra lui şi-l întoarse. Hondurianul avea înfiptă în ochiul drept o stea de oţel în cinci colţuri cu cinci braţe oţelite ca nişte lame de ras.

  El se ridică furios. Cel care lansase steaua se pregătea să arunce o a doua. El nu ezită. Trăgând piedica Browningului de la cingătoarea sa, el strânse crosa cu ambele mâini întinse şi apăsă pe trăgaci. Cele paisprezece focuri porniră în serie cu o viteză nebună. El îşi simţea pumnul ca scuturat de descărcări electrice. Când chiulasa rămase deschisă şi încărcătorul gol, chinezul nu mai era decât o grămadă de cârpe pe pământ.

  Jesus Domingo continuase să avanseze trăgând rafale fără zgomot cu arma sa Skorpio. Se mai auziră focuri de revolver apoi se lăsă liniştea. Atunci când Malko şi Jesus ajunseră lângă şirul de conteinere, descoperiră încă patru corpuri întinse pe jos.

  Malko nu avu timp să se întrebe unde era Li Sha-Tin, Betoniera revenea la asalt într-un muget de infern. Jesus nu-şi pierdu sângele rece. Reîncărcând arma el înjură printre dinţi:

  — Cabron!

  El aşteptă ca enormul vehicul să se apropie şi deschise focul trăgând rafale scurte ochind parbrizul. La-nceput. Proiectilele sale părură să n-aibă nici un efect.

  Betoniera continua să avanseze. Deodată însă, cursa ei îşi modifică sensul. Ea trecu la câţiva centimetri de ei într-un zgomot asurzitor şi fără să reducă viteza, se arunca în apa portului.

  Se auzi un enorm plescăit. Şoferul, probabil mort, pierduse controlul volanului.

  Acum domnea o linişte apăsătoare. Malko privi în jurul său.

  Nici urmă de Li Sha-Tin.

  El nu dispunea de prea mult timp. Era posibil ca exploziile să fi fost auzite. Malko strigă:

  — Li Sha-Tin! Li Sha-Tin!

  Nici un răspuns.

  Măcar de n-ar fi fost ucis în schimbul de focuri. Malko luă mica lanternă de care nu se despărţea niciodată şi începu să examineze conteinerele înghesuite de-a lungul cheiului. Toate purtau o enormă inscripţie cu litere negre pe fond roşu: COŞCO. El îşi reînnoi chemările fără mai mult succes. Jesus, adăpostit lângă unul dintre conteinere, pusese un nou încărcător la arma sa şi supraveghea împrejurimile. Malko îşi continua inspecţia. Deodată, ia al treilea conteiner, el zări ceea ce căuta. În timp ce celelalte aveau uşile metalice zăvorâte, acesta le avea întredeschise. El le împinse şi ele se deschiseră printr-un scârţâit.

  El lumină interiorul cu fasciculul luminos şi pulsul său se acceleră. Conteinerul era gol, dar într-un colţ erau o grămadă de cuverturi, o navetă cu sticle cu apă şi o cutie mare. El găsise „cabina” lui Li Sha-Tin dar acesta nu mai era acolo. Ei nu mai avu timp să-şi pună întrebări, tetanizat de strigătul lui Jesus Domingo.

  — He is here! He is fleing! 15

  Malko ieşi din conteiner şi se năpusti spre hondurianul care gesticula ca un nebun, arătându-i o siluetă care fugea cât o ţineau picioarele de-a lungul unui gard care despărţea terenul pe care erau ei de următorul. Fără să se gândească, Malko demară ca un alergător pe o sută de metri, urmărit de Jesus.

  Dar solul era denivelat şi el nu mai avea douăzeci de ani. După ce fusese rănit la Hong Kong, plămânii îi făceau uneori zile fripte. Cu furia în suflet, el trebui să încetinească. Fugarul ajunsese deja la Waterfront Drive. El escaladă taluzul care ducea la calea ferată şi când o trecu pe sub un felinar. Malko recunoscu, fără riscul de a greşi, treningul roşu al lui Li Sha-Tin.

  Atunci când el şi Jesus ajunseră la rândul lor la calea ferată, chinezul se făcuse nevăzut. Era imposibil să fie găsit în labirintul de conteinere îngrămădite. Copleşit de furie, Malko se opri pentru a-şi recăpăta suflarea.

  Ce dezordine!

  Jesus privi nervos în jurul său.

  — Să mergem! Să mergem! spuse el încet.

  Malko, amărât, privi pentru ultima oară locul în care dispăruse Li Sha-Tin. Waterfront Drive era pustiu. Ei se întoarse spre hondurian.

  — Dar prietenul dumneavoastră?

  Jesus tăcu un gest de neputinţă.

  — Nu se mai poate face nimic pentru el.

  Ei plecară pe jos, tăcuţi, trecând prin faţa heliportului. După ce parcurseră cinci sute de metri, ei ajunseră la extremitatea lui Burrard Street, la şase blocuri distanţă de Hyatt. Ei se despărţiră în faţa hotelului, cu o scurtă strângere de mână. Malko nu se afla în camera sa de cinci minute, când telefonul sună. Era Simon Levine.

  — L-am văzut pe Jesus, îl anunţă el. Sunt la curent.

  Malko oftă.

  — Cel puţin n-au pus mâna pe el cei de la Goangbu. Ce face John?

  — Una dintre coastele sale i-a perforat plămânul. El are un traumatism cranian, dar se va însănătoşi. În momentul acesta, ei trebuie să se afle deja într-un spital din Seattle. L-am evacuat cu un elicopter sanitar. Din fericire, Manuel Garcia nu are decât răni fără nici o gravitate. Ce porcărie!

  — Nu este greşeala nimănui, oftă Malko. Bad luck.

  Era cât pe ce să reuşească, numai că şansa nu poate veni totdeauna la întâlnire.

  Malko nu reuşea să adoarmă. Telefonul sună din nou. El sfârşi prin a răspunde, spunându-şi că dacă era Isis îi va propune o întâlnire. Ca de fiecare dată după ce înfrunta moartea, el simţea un puternic impuls sexual.

  Nu era decât tot Simon Levine. Americanul părea un pic mai reconfortat.

  — Am vorbit cu Washingtonul, îi spuse el. Ei ne felicită pentru că am zădărnicit manevra celor de la Goangbu.

  — Bravo! spuse Malko. Fără entuziasm.

  — Ei spun de asemenea, că trebuie făcut totul pentru a-l găsi pe Li Sha-Tin înaintea oamenilor Pekinului.

  Reîncepea vânătoarea. Desigur cei de la Goangbu nu vor renunţa din cauza unui eşec. Malko încercă să se convingă că pierduse o bătălie, dar nu războiul.

  Capitolul VIII

  — Li Sha-Tin a dispărut, anunţă Simon Levine cu voce ştearsă. El nu este în apartamentul lui din Crystal Court. Jesus stă la pândă acolo cu Manuel Garcia. Telefonul din apartament nu răspunde. După toate câte s-au întâmplat, au venit nişte poliţişti în această dimineaţă ca să pună o grămadă de întrebări. Ei de asemenea, îl caută.

  Într-un mic birou care dădea în cel a consulului american, legat de Langley cu un telefon protejat, fusese instalată o mică sală de conferinţe. Erau acolo aranjate gustări, cafea şi apă minerală. Simon Levine avea cearcăne la ochi, deoarece îşi petrecuse o parte din noapte redactând „hârtii” care mergeau acum la faxul codificat al consulatului. Bilanţul ofensivei Goangbu-ului era încărcat.

  Un mort, hondurianul Juan Olvido, un rănit grav, John Mancham, doi răniţi uşor, dacă-l puneau la socoteală şi pe translatorul furnizat de Sonny Chai şi interceptorul redus la o masă de fier vechi. Totuşi, punctul esenţial era, cu siguranţă, dispariţia lui Li Sha-Tin. Malko bău puţină cafea rece şi conchise:

  — De-acum înainte, noi avem proba cârdăşiei dintre canadieni şi guvernul din Pekin. Eliberarea lui Li Sha-Tin era astfel planificată, încât să permită răpirea lui. Şoferul taxiului ştia cu câteva minute înainte ora când acesta va ieşi din închisoare. A fost un întreg lanţ de complicităţi.

  — Pe care noi nu-l vom putea dovedi niciodată, oftă Simon Levine. În fine, dacă noi n-am fi fost acolo, în acest moment Li Sha-Tin ar fi plutit pe Pretty River spre China. Treaba este cum să-l găsim acum?

  — Două persoane ne pot ajuta, spuse Malko. Brian Murray care deja a obţinut informaţii preţioase şi eventual, Sonny Chai. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu cele două gorile ale lui Li Sha-Tin. Prin ele, am putea ajunge până la el.

  Simon Levine îşi consultă ceasul.

  — Eu trebuie să rămân aici. Îi voi cere lui Isis să-i telefoneze lui Brian Murray. Mergeţi să-l vedeţi pe Sonny Chai. Ne întâlnim la dejun la Sutton Place.

  Sonny Chai părea încă şi mai abătut faţă de vizita lor precedentă. În momentul în care-l primi în biroul său pe Malko, el îi spuse pe un ton deznădăjduit:

  — Mă tem că Victor e mort. Am telefonat la poliţie şi ei nu-şi pot explica dispariţia lui. Ei i-au percheziţionat apartamentul şi n-au găsit nici un indiciu.

  Malko dădu din cap resemnat.

  — Dispariţia lui este legată de afacerea Li Sha-Tin. A fost eliminat probabil de oamenii Pekinului.

  Tânărul avocat îi aruncă o privire plină de spaimă.

  — Ce s-o fi petrecut oare în închisoare? Translatorul meu era cât pe ce să fie şi el omorât, i-a fost teamă pentru viaţa lui. Tocmai mi-a dat telefon.

  — Lucrurile au luat o întorsătură proastă, îi explică Malko.

  El îi povesti lui Sonny Chai despre încăierarea sângeroasă de pe docuri şi dispariţia lui Li Sha-Tin.

  — Trebuie să mă informez privitor la soarta celor doi bodyguarzi, conchise el şi să-i contactez. Prin ei este posibil să regăsesc urma lui Li Sha-Tin. Puteţi să-mi daţi o mână de ajutor?

  — Desigur! Îi voi da telefon judecătorului însărcinat cu această afacere. Sper că-mi va da un răspuns.

  El ceru secretarei sale să cheme palatul de justiţie şi-i oferi un pahar cu ceai lui Malko. Telefonul sună peste câteva clipe. Era secretara.

  — Domnule Chai, cei doi clienţi ai dumneavoastră au fost eliberaţi în această dimineaţă, îi comunică ea, pentru o cauţiune de cinci mii de dolari.

  Malko îşi reţinu o înjurătură. Situaţia rămânea aceeaşi.

  — Trebuie să-i găsim, spuse el. Putem face rost de adresele lor?

  — Desigur.

  Secretara sună câteva minute mai târziu şi le comunică două adrese din Richmond cu două numere de telefon corespunzătoare. Sonny Chai sună imediat cele două numere şi nimeri succesiv peste soţiile celor doi vagabonzi chinezi. Răspunsurile lor fură identice: soţii lor nu mai locuiau acolo de mult timp şi ele nu ştiau unde se găseau aceştia.

  Încă o pistă se înfunda.

  — Dumneavoastră aveţi antene în comunitatea chinezească, îi spuse Malko avocatului. Vă puteţi informa cu privire la Li Sha-Tin? El nu s-a mutat pe altă planetă!

  — Voi face tot ce-mi va sta în putinţă, promise Sonny Chai, dar dacă el a fost luat în primire de reţeaua triadelor va fi foarte greu să-l găsim repede.

  — Poliţia canadiană cunoaşte aceste reţele?

  Sonny Chai surâse enigmatic.

  — Nu. Vă chem eu de îndată ce aflu ceva.

  Simon Levine era agăţat de telefon în biroul lui Adventure Productions. El închise, epuizat şi cu ochii injectaţi.

  — Buzzy” Krongard vrea să mă duc să raportez prin viu grai ia Langley, spuse el. Plec imediat, numai că din cauza decalajului orar, voi ajunge seara târziu şi nu mă voi putea înapoia decât mâine seară.

  — Aveţi noutăţi de la Brian Murray? întrebă Malko, după ce-i relatase cum decursese vizita la domnul Sonny Chai.

  — Isis a lăsat un mesaj pe mobilul său. Sper că o va suna.

  — Dar dinspre Burnaby?

  — Nimic nou. Jesus şi Manuel sunt acolo şi nu se mişcă.

  El făcu o scurtă pauza şi adăugă pe un ton ambiguu:

  — V-o încredinţez pe Isis. Eu n-o să am timp nici măcar să iau dejunul, i-am trasat sarcina Sandrei să închirieze o nouă maşină. Ar trebui să fie adusă imediat.

  Cu diplomatul încuiat, ei plecă cu paşi mari afară din birou, desigur cu moartea în suflet pentru că trebuia s-o lase pe Isis în urma lui. Malko realiză că nu avea nici măcar numărul mobilului tinerei femei şi o chemă pe Sandra.

  — Puteţi s-o chemaţi pe doamna Scott în apartamentul ei?

  Peste treizeci de secunde, Isis era la celălalt capăt al firului, fierbinte. Prima întrebare pe care o puse fu:

  — A plecat Simon?

  — De cinci minute, preciză Malko.

  — Ouau! Ne vom putea amuza.

  Lui Malko nu prea îi stătea gândul la amuzament.

  — V-a telefonat Brian Murray?

  — Da.

  — Ce a spus?

  — Mi-a fixat întâlnire în seara asta.

  — Unde?

  Ea râse cristalin.

  — Vă voi spune dacă sunteţi foarte drăguţ. Ne întâlnim jos la bufet înainte să coboare, Malko îl chemă pe Jesus: nimic nou dinspre partea aceea. Calm deplin.

  Malko degusta un bloody mary pentru a-şi mai destinde nervii, când o voce ironică întrebă:

  — Pot să iau loc?

  Isis era în faţa mesei mai sexy ca niciodată cu gura sa roşie, ochelari negri şi un taior orange curbat care-i dezvelea picioarele lungi fusiforme şi îi sublinia amploarea coapselor.

  Malko îi aruncă o privire admirativă.

  — Sunteţi magnifică! Nici un kilogram în plus.

  Ea se aşeză cu un surâs ironic.

  — Deci Simon e plecat?

  — Dumneavoastră o ştiţi la fel de bine ca şi mine.

  — S-a rugat de mine să merg cu el, confirmă ea. El este convins că vreau să mă culc cu scârba aia de Jesus. Chiar pe o insulă pustie, n-aş face aşa ceva. Îmi comandaţi şi mie un strawberry daiquiri?

  Malko aşteptă ca ea să fi gustat o cantitate destul de mare după care o întrebă:

  — Unde este prevăzută întâlnirea cu Brian Murray din seara asta?

  Ea îi aruncă o privire ironică.

  — V-am spus că o să vă dezvălui dacă sunteţi drăguţ cu mine. Nu este încă cazul.

  — Isis, insistă el, este extrem de important să vorbesc cu el.

  Ea spuse cu o indignare mimată:

  — Dar el cu mine are rendez-vous-ul. Eu nu ştiu dacă el doreşte să vă vadă.

  Ea se aplecă înainte, ceea ce îi permise lui Malko să vadă. Că ea nu purta decât un sutien negru pe sub taior şi adăugă:

  — Dar dacă sunteţi într-adevăr drăguţ, până diseară vă iau cu mine.

  Malko se întreba dacă s-o sugrume imediat, sau să mai aştepte puţin.

  — Deci, care-i programul?

  — Ronţăim puţin şi apoi facem ceva cumpărături, propuse tânăra femeie.

  Isis scutură un corset negru pe sub nasul lui Malko sub privirea amuzată a vânzătoarei din Victoria’s Secret.

  — Îţi place asta, darling?

  Infernal. Mai întâi Isis îl târâse într-un mare magazin de decoraţiuni unde ea îi arătase lui Malko canapeaua viselor sale, o creaţie a decoratorului parizian Claude Dalle, o canapea Art deco din piele neagră cu spate, galben crocodil. Pe urmă fuseseră în trei magazine de lenjerie. Isis se amuza copios. Malko îl suna la telefon la fiecare jumătate de oră pe Jesus, aflat la pândă la Burnaby. Isis parcă jurase. Să-l facă să-şi iasă din sărite.

  — Cumpăr corsetul, îi spuse ea. Asta îl excită teribil pe soţul meu.

  Vânzătoarea roşi. La Vancouver se foloseau mai mult genunchierele decât corsetul Malko trebui să plătească şase sute de dolari. Ei plecară încărcaţi cu pachete.

  — Mergem acasă, spuse ea.

  Lui Malko nu trebui să-i mai spună a doua oară.

  După ce o lăsă pe Isis, el se duse la Burnaby, în noua Toyota Land Cruiser închiriată, pentru a le ridica moralul celor doi hondurieni. Jesus coborî din noua lor maşină, un Ford bej.

  — Sunt sătul până peste cap. Sunt sigur că el nu-i aici. Canadienii nu se arată pe-aici, deci ei ştiu unde se află ei.

  — Rămâneţi aici până la ora zece seara, le ordonă Malko. Vedeţi dacă se aprinde lumina în apartament!

  El plecă din nou. Breitlingul său arăta ora cinci. Avea destul timp la dispoziţie. Douăzeci de minute mai târziu, el ajunse pe terenul unde avusese loc confruntarea din ajun. Caroseria Interceptorului era tot acolo, dar conteinerele dispăruseră. El merse până la chei. Pretty River nu mai era ancorat în Burrard Inlet…

  El plecă şi sună şi mobilul în acelaşi timp.

  — Unde sunteţi? întrebă Isis.

  — În oraş…

  — Veniţi, îi spuse ea. Vreau să vă arăt ceva. Sunt la birou.

  Isis fu cea care-i deschise uşa marelui apartament care adăpostea biroul lui Adventure Productions, îmbrăcată în acelaşi taior dar cu picioarele împodobite în negru şi din belşug parfumată. O luminiţă amuzată plutea în ochii ei cenuşii.

  — Unde-i Sandra? întrebă Malko, mirat.

  — Este aproape ora şase, aşa că ea a plecat. Doreaţi s-o vedeţi?

  — Nu. La ce oră avem întâlnire cu Brian?

  — Veniţi, spuse ea, am să vă spun.

  Ea îl precedă în biroul lui Simon Levine a cărui fereastră mare dădea spre imobilul din faţă. Abia intră Malko şi ea se-ntoarse cu faţa spre el.

  — Veniţii repetă ea. V-am spus că vreau să vă arăt ceva.

  El se apropie. Atunci când fu aproape de ea, Isis îi luă mâinile cu un gest foarte blând şi i le puse pe partea laterală a şoldurilor sale. Instantaneu, el simţi adrenalina crescându-i în artere. Sub degetele sale, el simţea şerpii unui portjartier bine întins, Isis îl studia cu coada ochiului. Ea văzu în ochii lui ce simţea şi murmură:

  — Eram sigură că asta o să vă placă. Pipăiţi-mi ciorapii…

  Ea îi luă mâna stângă şi i-o puse exact sub tivul fustei sale. Malko, în contact cu nylonul, îşi simţi libidoul crescând, Isis îşi desfăcuse uşor picioarele, atât cât îi permitea fusta strâmtă a taiorului. Ea îşi descheie sacoul. Malko descoperi doi sâni obraznici oferiţi de sutienul corsetului cumpărat la Victoria’s Secret. Sfârcurile tari împungeau dantela şi erau la fel de roşii ca şi gura.

  — Eu îmi ţin totdeauna promisiunile, spuse ea.

  Pântecul ei avansa spre al lui şi respiraţia ei devenise mai rapidă. Malko mai rezista încă eroic. Nu se petrecu nimic timp de câteva clipe.

  — Nu mă doriţi? Sunt prea grasă?

  — De ce aici? întrebă Malko, încercând să câştige timp.

  — Pentru că mă excită faptul de a mă transpune în postura unei secretare puţin parşive care-şi excită patronul, spuse Isis cu simplitate.

  Cum Malko nu se mişca, ea îl respinse brusc, furioasă.

  — Cu atât mai rău pentru dumneavoastră! Brian va fi cel care va profita. O seară bună!

  El o apucă din nou de încheietura mânii, făcând-o să se răsucească. Privirile lor se întâlniră şi el simţi că ea nu glumea. Aceasta era capabilă să rateze întâlnirea cu Brian doar dintr-un capriciu…

  Nu schimbară nici un cuvânt. Când el o împinse spre birou, ea îşi trase fusta strâmtă în sus, ceea ce-i permitea să se deschidă un pic mai mult. Apăru partea de sus a ciorapilor cu şerpii negri ai jartierelor. În acelaşi timp gura ei se strivi de buzele lui Malko şi ea se aruncă asupra lui cu tot corpul. Odată scrupulele sale înlăturate, el fu cel care puse mâinile pe coapsele lui Isis ridicând şi mai mult fusta. El atinse satinul negru al chilotului şi tânăra femeie scoase un geamăt. Malko îşi dădu seama imediat că ea nu juca o comedie. La rândul său, el simţi că abdomenul îi va exploda. Ei se mângâiau reciproc cu febrilitate. Isis îi smulse cureaua şi pantalonul îi căzu la glezne iar ea îi luă sexul în mână. El însuşi luase în stăpânire sexul inundat al tinerei femei. Atunci când el trase în jos chilotul de satin de-a lungul coapselor, cu corpul aplecat spre spate şi mâinile sprijinite de birou, ea îşi „trăia” fantasma de secretară siluită de patronul ei. Pe pipăite, ea puse piciorul său stâng pe un scaun pentru a se oferi mai bine. Malko nu mai avea poftă să tergiverseze. Dintr-o mişcare de şale bine ţintită, el se cufundă în abdomenul lui Isis. Dacă era să facă o treabă, cel puţin s-o facă bine. Apoi, bine arcuit, el se lăsă pe umerii tinerei femei, forţând-o să se culce peste birou de unde toate hârtiile îşi luară zborul Pe urmă, o apucă de şolduri ridicându-i picioarele la verticală. În această poziţie sexul tinerei fete era chiar pe marginea biroului. Malko se retrase puţin şi, apoi cu tot elanul, el o pătrunse cât îi era sexul de lung.

  — Aşa, da, gemu Isis, până la fund.

  Acum, cu picioarele ei ridicate spre tavan, el începu s-o penetreze cu lovituri ample, împingând-o puţin câte puţin pe biroul care se cutremura sub loviturile lui. Isis, cu o mână sprijinită de telefon şi cu alta de un biblioraft, se zvârcolea sub asalturile lui, scuturată de un orgasm cu repetiţie. Atunci când Malko se retrase brusc, ea emise un strigăt foarte puternic:

  — Non! Don’t go!

  Deja ei o trăgea spre sine aşezând-o în picioare şi o întorcea cu spatele. Ea înţelese şi se alungi pe burtă pe birou. Ei o penetră încă mai uşor în această poziţie. Isis, cu mâinile prinse de marginea opusă a biroului, gemea fără întrerupere. Cu mintea rece ca un iceberg, Malko era foarte decis s-o facă să plătească numărul ei de femeie stricată. El se mai retrase odată dar nu trebui să meargă prea departe pentru a găsi ce căuta.

  — Nu! ţipă Isis pe un ton diferit atunci când simţi sexul lui Malko aşezându-se pe deschiderea dintre fesele sale.

  Malko nu o luă în seamă. El forţă puţin sfincterul care rezista şi, în poziţie aproape verticală, apăsă cu toată greutatea. Inelul de muşchi cedă dintr-o dată şi el avu plăcerea să-şi vadă sexul dispărând între fesele lui Isis care urla ca o sirenă… Era strâmt, cald, delicios. Acest semi-viol îl excita atât de tare, încât explodă foarte repede înfundându-se încă mai mult. Ei rămaseră în această poziţie încă câteva clipe, fulgeraţi de plăcere, după care el în sfârşit se retrase. Picioarele lui Isis se aşezară pe pământ. Tânăra femeie se întoarse. Rimelul de pe genele sale se topise şi se răspândise sub forma unor dungi negricioase pe faţă. Privirea sa era tulbure şi gura se dublase ca volum. Ea se lăsă să cadă pe mochetă, ca o păpuşă dezarticulată.

  — Ticălosule! murmură ea. M-a durut.

  Apoi ea se ridică şi cu nişte gesturi imprecise, întinse mâna, apucă sexul încă în stare de erecţie şi-l băgă în gură cu totul.

  Malko avu impresia că este supus unui electroşoc. Isis era încă mult mai nebună decât îşi închipuia el.

  Isis nu lăsă mâna lui Malko decât la intrarea în restaurantul Capone’s din Hamilton Street, cu doi instrumentişti de jazz şi fotografia lui Ai Capone pe pereţi. După ce fusese „violată” ea îşi refăcuse machiajul şi fusese cuminte ca o icoană. Malko inspecta sala în toată lungimea ei, cu un bar pe partea dreaptă şi cei doi instrumentişti care, pe o estradă în fund, cântau un jazz lipsit de entuziasm.

  Brian Murray era deja acolo, singur la o masă. El nu păru prea încântat văzându-l pe Malko, dar se osteni să-şi ascundă sentimentele.

  — Vă mulţumesc că aţi venit, spuse Malko, lăsând-o pe Isis să se aşeze pe banchetă lângă poliţistul canadian. Suntem în rahat.

  Brian Murray deja pusese mâna pe coapsa lui Isis. Malko se întreba dacă ei va remarca faptul că ea purta ciorapi. Poliţistul, se putea gândi că ea se gătise astfel pentru el.

  Canadianul râse scurt. Cu ochii lui frumoşi albaştri, trăsăturile sale regulate şi mustaţa stufoasă, el părea un play-boy la sfârşit de carieră.

  — Ştiu. Dar nu numai dumneavoastră.

  — Ce vreţi să spuneţi?

  — Şi cei de la CSIS sunt în cofă. Ei de asemeni, l-au pierdut pe Li Sha-Tin. Nimeni nu ştie unde este.

  Capitolul IX.

  Malko se simţi încurajat şi totodată perplex, chiar dacă asta confirma ceea ce el deja ştia de la Jesus.

  — Oare n-o fi vreo manevră de intoxicare? întrebă el, făcându-se avocatul diavolului.

  — Nu, afirmă imediat Brian Murray. Tocmai am stat la un pahar de băutură cu unul din vechii mei prieteni de la CSIS. Ei sunt înnebuniţi: Ottawa le spusese să nu se mai ocupe de afacere, or, în dimineaţa asta, ei au primit ordin de la şeful de cabinet al lui Chretien să-i găsească pe Li Sha-Tin cu orice preţ. Ei au pretins că acesta i-a fentat pe agenţii de la RCMP care vegheau asupra lui. Toată ziua ei au verificat domiciliul său şi câteva puncte unde ştiau că-l pot găsi, fără nici un rezultat.

  — Credeţi că a putut părăsi ţara?

  Brian Murray, tot masând maşinal coapsa lui Isis, rânji mecanic.

  — Unde vreţi să meargă, în afară de Statele Unite? El n-are paşaport.

  — Dumneavoastră n-aţi auzit nimic despre dispariţia lui Victor Chang?

  — Nimic. În mod sigur, asta e o operaţiune clandestină a celor de la Goangbu. Ei au nişte reţele implantate prin toată Canada.

  Ei se întrerupseră ca să facă comanda, Isis fu foarte decepţionată că nu aveau strawberry daiquiri şi comandă un Defender „Very Special Reserve”, ca şi Brian Murray. În momentul în care chelnerul se îndepărtă, Malko reveni fa asalt:

  — Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky” au fost eliberaţi în dimineaţa asta, spuse el. Eu am încercat să-i găsesc prin intermediul lui Sonny Chai, asociatul lui Victor Chang, dar n-am reuşit. Aveţi idee cum putem pune mâna pe ei?

  Poliţistul canadian făcu un gest de neputinţă.

  — Nu. Ştiu că au fost eliberaţi din ordinul parchetului. Cum poliţia locală nu era prevenită, ei s-au făcut nevăzuţi. Trebuie să fie pe undeva prin Richmond.

  — Cu Li Sha-Tin?

  Brian Murray bău o înghiţitură din băutura sa.

  — E foarte posibil, dar acolo, noi ajungem în reţeaua triadelor impenetrabile. Ei se pot ascunde acolo timp de câteva luni. Este suficient ca ei să nu fie reperaţi prin telefon. Eu cred că lui Li Sha-Tin i-a fost tare teamă. El nu se aştepta probabil ca Pekinul să încerce să-l răpească. Vrea să câştige timp. Poate că negociază direct cu chinezii.

  — Ce să negocieze?

  — Nu ştiu nimic, mărturisi canadianul. Cu ei nu se ştie niciodată. Dar acum, când Li Sha-Tin are dovada că toţi canadienii sunt gata să-l trădeze, el nu se poate baza decât pe el însuşi.

  — Dar de ce nu se refugiază la americani?

  — La asta nu pot răspunde eu.

  Li se serviră nişte paste vâscoase în care pluteau bucăţi de ciuperci. În Canada erau încă la nivelul epocii de piatră în privinţa artei culinare. Epuizaţi, cei doi muzicieni părăsiseră estrada şi se duseseră la bar. Malko îl lăsă pe Brian Murray să atace pastele înainte să întrebe:

  — Aveţi vreo idee despre cum să-l găsim?

  Poliţistul canadian se osteni cu fiertura vâscoasă înainte să răspundă.

  — Poate. Eu am de mult timp o „sursă” la Richmond, un membru al triadei King Kok. El mi-a vândut ponturi bune. Trebuie însă plătit.

  — Asta nu-i nici-o problemă. Cât?

  — Câteva sute de dolari. El este în concurenţă cu triada Big Circle Boys, pentru afaceri de racket. S-ar putea să ne ajute. El se numeşte William Hing Lun şi are un butic de „Dry cleaning” în Yaohan, marele supermarket din 3-e Avenue, la Richmond. Atenţie însă! Acolo nu sunt albi. Veţi fi repede reperat. Nu telefonaţi. Mergeţi acolo din partea mea. El mă cunoaşte sub pseudonimul „Grizzly”. Este tot ce pot eu să fac.

  Mai răscoli puţin pastele din farfuria sa. Pe care o împinse deoparte şi sorbi Defenderul dintr-o înghiţitură. Era clar că era obsedat de un singur gând, acela de a rămâne singur cu Isis. Tânăra femeie nu mâncase nimic. Fără muzică, locul era încă şi mai dezolant.

  Malko ceru nota în momentul în care cântăreţii se apucau fără convingere de treabă. Atunci când ieşiră, afară ploua. Brian Murray îşi trecu braţul protector în jurul taliei lui Isis, în fine în al nouălea cer. Aceasta spuse deodată:

  — Brian mă va conduce. Ciao! Ciao!

  Malko îi privi depărtându-se. Canadianul câştigase un moment de fericire iar Isis era într-adevăr o târfă încântătoare. Lui îi mai stăruiau în urechi ţipetele sale de plăcere.

  Sediul secţiei „Informaţii” al RCMP se găsea la nr. 5255 pe Heather Street, în capătul sudic ai Vancouverului într-un tihnit cartier rezidenţial, între un teren de sport şi o şcoală. Pe clădirile sale enorme din cărămidă roşie nu exista nici o inscripţie, ci doar un discret drapel canadian indicând că e vorba de o clădire oficială. Brian Murray parcă maşina sa într-un parking aflat vizavi şi traversă puţin emoţionat. Mereu simţea o nostalgie atunci când revenea la vechea sa „casă”, din care fusese pe nedrept izgonit cu câteva luni în urmă.

  Pentru că nu mai avea legitimaţie de serviciu, el trebui să-şi comunice identitatea plantonului de serviciu şi să aştepte ca acesta să anunţe persoana cu care urma să se întâlnească, ceea ce era suprema umilinţă. În fine, fu autorizat să urce la primul etaj. Omul cu care avea întâlnire, Robert Parker, era directorul operaţional al acestei secţii. El nu încetase să-l vadă pe Brian Murray, chiar atunci când acesta din urmă fusese pus pe tuşă. Cei doi bărbaţi se cunoşteau şi se apreciau de douăzeci de ani. El era cel care în ajun, după consultarea şefilor săi, îi sugerase lui Brian Murray o posibilitate de a se reintegra în serviciu graţie legăturilor sale cu CIA. El păstra toată stima pentru vechiul său coleg. Deşi prost tratat, Brian Murray nu comisese crima supremă, aceea de a trăda, de a comunica presei conţinutul raportului „Sidewinder”. De cum îl primi pe vechiul agent al RCMP în biroul său, Robert Parker nu pierdu timpul cu formule de politeţe.

  — A mers? întrebă el.

  — Categoric, confirmă Murray. Sunt sigur că se vor folosi de pont.

  — Bravo! spuse Robert Parker.

  Târgul propus lui Brian Murray fusese ideea sa: să le întindă o capcană celor de la CIA. Ajutându-i să-l găsească pe Li Sha-Tin. Americanii dispuneau de mai multe mijloace şi în plus libertate de acţiune pentru a o face. Cum nimeni nu ştia în acel moment ce se va întâmpla cu Li Sha-Tin, era mai prudent din partea canadiană să nu se implice prea mult.

  În fine, colac peste pupăză, RCMP-ul era concurenta feroce a CSIS, în mod oficial însărcinată cu aceeaşi misiune de către Ottawa. Altfel spus, dacă Brian Murray reuşea, el contribuia la gloria deja considerabilă a poliţiei călare canadiene. Şeful acesteia autorizase operaţiunea. Miza pentru Brian Murray era vitală. În caz de succes, el urma să fie reintegrat în fostul său serviciu. Robert Parker nu-şi ascunse satisfacţia.

  — Bravo, dar fiţi prudent. Să nu subestimaţi CIA. Adesea, pe nedrept, ei ne iau de fraieri. Să nu facem şi noi ca ei. Sursa dumneavoastră este fiabilă?

  — Da! confirmă fostul poliţist, este. El mi-a dat adesea informaţii bune.

  Robert Parker nici măcar nu-l întrebase de nume. Aşa ceva, nu se obişnuia. Ei se despărţiră cu o viguroasă strângere de mână. Atunci când părăsi clădirea din cărămidă roşie, Brian Murray avea inima uşoară. El îşi întoarse privirea spre edificiu, spunându-şi că în curând va merge acolo în fiecare dimineaţă şi dacă mai reuşea s-o păstreze şi pe fantastica Isis, fericirea lui era completă. În ajun, după ce plecaseră de la restaurant, ea consimţise chiar să-l masturbeze în parkingul lui Diamond Casino, pretextând că trebuia să se întoarcă repede la hotel, pentru ca Simon Levine să nu bănuiască nimic. Când el o întrebase de ce îşi pusese ciorapi pentru a-i acorda o plăcere atât de modestă, ea i-o întoarse spunându-i că se gândea că va dispune de mai mult timp, dar că nu avea încredere în agentul CIA care o însoţise la restaurant.

  Ajuns acasă, Brian Murray se masturbase din nou, gândindu-se la picioarele lungi îmbrăcate în nylon ale lui Isis. Va fi a lui altă dată. Ea îi promisese.

  Yaohan Center semăna cu toate supermagazinele americane sau canadiene, cu excepţia faptului că aici nu existau decât clienţi chinezi. Aflat la capătul lui 3-e Avenue, la intrarea în Richmond, el gemea de animaţie. Malko îşi parcă Land Cruiserul în parking şi se îndreptă spre supermagazin, însoţit de Isis. Cu ochelarii săi negri, taiorul-pantalon verde şi părul său lung împletit, făcea exact ce trebuia, pentru că erau însoţiţi de un cameraman şi de asistentul său, membri ai echipei de la Adventure Productions, o echipă de turnare în reperare. Ei atraseră câteva priviri curioase şi cam atât. În interior era o harababură indescriptibilă. La stânga erau raioane cu produse alimentare şi la dreapta zeci de mici buticuri, mai ales restaurante. La prima vedere, ei erau singurii albi. Ei făcură încet turul tuturor buticurilor, ceea ce-i permise lui Malko să repereze boiangeria lui William Hing Lun, fixată între un restaurant de dim-sun şi o mică agenţie de voiaj. Ei se instalară în mijlocul atriumului şi comandară sticle cu coca. În jurul lor se mânca repede şi cu lăcomie.

  Peste cinci minute, cu un gest, aparent neîndemânatic, Malko răsturnă pe taiorul lui Isis o parte din Coca-Cola. Tânăra femeie îşi scoase taiorul pătat dând la iveală magnificul dragon tatuat pe umărul său stâng şi ei se îndreptară spre boiangeria lui William Hing Lun. Ei fură primiţi de o tânără funcţionară chinezoaică, care de abia vorbea un pic de engleză. Malko observă în fundul boiangeriei un bărbat mai în vârstă pregătindu-se să aranjeze nişte haine şi-i ceru:

  — Cali your boss!

  Ea ascultă şi chinezul se apropie de tejghea. El avea faţa plată, nişte ochi adânciţi în fundul orbitelor şi părul lăsat în părţi. El examină pata de Coca şi dădu din cap.

  — No, can do. Sorry16.

  Tocmai se pregătea să se depărteze, când Malko se aplecă spre el.

  — Iama friend of „Grizzly”. I have to talk to you17.

  Chinezul înlemni tetanizat şi privirea lui derapă. Apoi îl examină pe Malko şi se bâlbâi:

  — Not here, Not here! Radisson parking, half an hour. You have a car?

  — Toyota Land Cruiser bej 4X4. Big wheels.

  — O. K.! O. K.!

  El se cără în fundul buticului său ca şi când ar fi fost urmărit de diavol. Isis şi Malko ieşiră.

  — Vesta mea e terminată, remarcă Isis cu tristeţe. Simon va trebui să-mi cumpere una nouă.

  După şedinţa pe care o avusese cu Malko în birou, ea era dulce ca un înger. Simon Levine îi telefona la fiecare oră, între două meetinguri, jurând că va reveni în ora următoare, ca pentru a preveni o catastrofă care deja se produsese. El trebuia să se întoarcă în dimineaţa următoare. Aparent, CIA nu se hotăra odată cu privire la metoda ce trebuia folosită în afacerea Li Sha-Tin…

  Ei ajunseră la Land Cruiser, lăsându-l pe cameraman pe loc şi se duseră apoi puţin prin Richmond pentru a-şi mai omorî timpul înainte să se întoarcă la parkingul de la hotelul; Radisson strălucitor de nou, care era vizavi de Yaohan Centre.

  — Mergeţi să beţi ceva la Radisson, îi spuse Malko lui Isis. E mai bine ca eu să-i vorbesc între patru ochi.

  El aşteptă încordat. De nu i-ar da plasă. Portiera care se deschise îl făcu să tresară: William Hing Lun se strecură în maşină ca un şarpe şi întrebă:

  — Where is Mr. „Grizzly”?

  — Not here! spuse Malko. I am his friend. Am nevoie de o informaţie. 500 de dolari.

  — What about? întrebă chinezul cocârjat pe scaunul lui.

  — Li Sha-Tin. Vreau să ştiu unde este.

  Boiangiul chinez nu reacţionă, ca şi când n-ar fi auzit, apoi, după câteva clipe de linişte, spuse:

  — Tomorrow, same time, here18.

  Mâna sa dreaptă era pusă lângă schimbătorul de viteze, cu palma în aer – o invitaţie mută. Malko puse acolo două bancnote de o sută de dolari. Nu trebuia să întineze afacerea.

  — O. K., spuse el. Tomorrow Dawe time.

  Chinezul se cără aşa cum venise. Nu-i mai rămânea decât s-o recupereze pe Isis. El o găsi la barul de la Radisson, încercând să-i explice unui chinez aiurit ce era un strawberry daiquiri.

  — Plecăm, spuse Malko.

  — S-a întors Simon, spuse ea, tocmai m-a sunat.

  Simon Levine o devora pe Isis cu privirea, ca şi când n-ar fi văzut-o de un an. Cu ochii plecaţi, după ce îşi schimbase taiorul cu o rochie, metresa sa accepta cu modestie omagiul privirii lui arzătoare. Ei se forţă în mod vizibil pentru a-i spune:

  — Trebuie să vorbesc cu Malko.

  Isis se sculă, se îmbufna şi trânti uşa. Americanul, aprinse o ţigară cu bricheta sa Zippo cu cap de leu şi oftă:

  — Ce călătorie! Sunt frânt. Credeam că nu mă vor lăsa niciodată liniştit.

  — Deci, ce vor?

  — L-am întâlnit pe „Buzzy” Krongard, spuse Levine coborând vocea. El mi-a confirmat misiunea. El îl vrea pe Li Sha-Tin. Casa Albă face presiuni, deci continuăm cu mijloace mai crâncene.

  — Care?

  — Ei ne trimit de la Seattle un elicopter echipat cu o cameră termică.

  — Ca să facă ce?

  — Să ne ajute să-l găsim pe Li Sha-Tin. Cu această minune a tehnici se poate vedea şi prin pereţi. Camera asta reacţionează la căldura degajată de fiinţele umane.

  — Este în stare să facă diferenţa dintre o vacă şi un chinez?

  Simon Levine nu savură gluma.

  — Categoric! Se văd formele, cu zonele calde ale corpului, chiar şi prin pereţi şi identifică sursele de căldură, ceea ce permite să-ţi dai seama dacă o casă sau un apartament sunt locuite.

  Nu mai rămânea decât să fie găsit locul unde se putea ascunde Li Sha-Tin.

  — Perfect, conchise Malko, dar pe moment camera dumneavoastră nu serveşte la nimic.

  El îi relată întâlnirea sa cu William Hing Lun şi sublinie:

  — Pe moment, aceasta este singura noastră pistă. În aparenţă şi canadienii îl caută dar nu-l găsesc.

  Malko se ridică.

  — Bine, vă las să vă rezolvaţi treburile. Jesus pândeşte în continuare la Burnaby, pentru cazul improbabil în care Li Sha-Tin ar reapărea.

  În ascensor el se întrebă dacă Isis o să-i facă amantului ei en titre onorurile noului său corset.

  De astă dată, Malko venire singur la Richmond. Jesus era blocat la Burnaby şi Simon Levine fusese acaparat de Isis. Americanul îl determinase să ia chiar şi o armă, Browningul cu paisprezece cartuşe pe care el îl şi folosise deja. Goangbu-ul arătase cu prisosinţă cât poate fi de primejdios.

  La ora fixată, el îl văzu pe boiangiu traversând parkingul şi privind în jurul său.

  — You have the money? întrebă el, îndată ce ocupă loc în Land Cruiser.

  — Yes.

  Malko scoase trei bancnote de o sută de dolari, dar chinezul le refuză:

  — More. One thousand. Very, very, dangerous19.

  El tăcu semnul de tăiere a gâtului. Malko mai adăugă cinci bancnote.

  — Seaplane, bâlbâi chinezul. Gone to Vancouver Island with friends.

  — Where?

  — Don’t know.

  Din nou cu mâna întinsă, chinezul preciză:

  — Seaplane go from down cruise boats building20.

  Timpul celor câteva bancnote în plus trecuse. Malko se întoarse la Vancouver în fuga mare. Simon Levine avusese probabil parte de farmecele lui Isis, căci era mai bine dispus. El sări în sus de bucurie ascultând povestea lui.

  — Eu îi cunosc pe cei care dirijează hidroavioanele. L-am folosit pentru nişte filme.

  Săriră în Land Cruiser, în direcţia nord a oraşului. Punctul de plecare a hidroavioanelor era în josul enormei clădiri care adăpostea terminalul vapoarelor de croazieră, un fel de teren viran cu barăci din lemn. Hidroavioanele se balansau un pic mai jos, de-a lungul unui ponton din lemn. Simon Levine intră în prima baracă unde dădu peste un funcţionar bucuros să întâlnească un client potenţial. El începu să-i explice că va avea în curând nevoie de un aparat pentru a explora Vancouver Island, apoi conversaţia alunecă spre afaceri.

  — Nu prea bine, mărturisi operatorul, din cauza timpului prost şi a crizei. Tocmai am avut un client chinez acum câteva zile. El voia să admire Pacific Rim cu nişte prieteni, l-am lăsat acolo din cauza vremii proaste.

  Simon Levine continua să surâdă.

  — A bine, cine era?

  Locatorul de hidroavioane se scuză surâzând:

  — Nu vă pot spune. Secret profesional… Treaba s-a petrecut acum patru zile.

  — Patru zile? Sunteţi sigur?

  — Da. Aşteptaţi…

  El verifică data într-un registru.

  — Exact. Numărul 8745 este cel care a fost acolo. Grunmanul roşu. El a revenit de dimineaţă.

  Malko şi Simon Levine se priviră. În ziua aceea, Li Sha-Tin era încă la închisoare. „Sursa” lui Brian Murray îi dusese cu preşul. Ei mulţumiră şi plecară. Afară, Simon Levine explodă:

  — Son of a bitch! Iar suntem în rahat.

  — Sau mai degrabă nu am ieşit de-acolo, sublinie Malko.

  Ei ajunseră ia Sutton Place unde se întâlniră cu Jesus Domingo care se întorsese de la Burnaby. Hondurianul nu se pierdu cu firea.

  — Trebuie să-l revedem pe acest tip şi să-l motivăm serios, spuse el cu un surâs neliniştitor.

  Parcarea de la Yaohan Center era aproape pustie la ora opt şi jumătate seara, supermarketul închizându-se la nouă. Maşina Land Cruiser era parcată în faţa ieşirii de cinci ore. Isis nu lua parte la călătorie, fiind înlocuită de Jesus Domingo. Acesta se dusese de mai multe ori să verifice dacă boiangiul mai era încă în buticul său. El ieşi din Yaohan Center şi se urcă în maşină.

  — Închide acum, anunţă el.

  Peste zece minute, măruntul chinez, îmbrăcat cu o cămaşă albă şi pantalon negru, apăru împreună cu funcţionarul său. Ei se îndreptară spre o minusculă maşină japoneză, o Nissan Micra.

  — Nu putea acţiona acum.

  William Hing Lun ieşi din parcare şi coborî pe Avenue, virând apoi la dreapta în Westminster Highway. După ce parcurse o milă, el îl lăsă pe angajatul său în faţa unui pavilion şi continuă drumul, traversând un cartier rezidenţial liniştit pentru a se opri în faţa unei mici vile. Malko îşi făcu apariţia în spatele chinezului în momentul în care acesta se oprea în drumul său de acces. El zări Land Cruiserul în oglinda sa retrovizoare, dar acesta îl bloca. Rămase câteva clipe nemişcat la volanul maşinii sale. După care coborî cu un surâs crispat pe buze. Malko îl primi cu acelaşi surâs.

  — Am nevoie de un supliment de informaţii, spuse el. Noi am găsit urma lui Li Sha-Tin datorită dumneavoastră dar mai puteţi încă să ne ajutaţi.

  Chinezul se destinse instantaneu mirosind o posibilitate de a mai câştiga ceva.

  — Tomorrow, tomorrow, bâlbâi el. Nu aici, pericol.

  — O. K., mergem un pic mai departe. Urcaţi, spuse Malko pe un ton care nu admitea replică.

  Boiangiul se căţără lângă el, aruncând o privire neliniştită spre Jesus Domingo, instalat pe bancheta din spate. Malko acceleră din nou iar chinezul îi indică un teren viran puţin mai departe, unde se opriră. Noaptea se lăsase, era perfect. În plus, geamurile opace îi fereau de priviri indiscrete.

  Abia se oprise autovehiculul, când cu un gest rapid, Jesus Domingo aplecat în faţă îi trecu chinezului peste cap o cagulă făcută dintr-un sac gros din material plastic, transparent închis cu două laţuri din oţel pe care, cu o mişcare scurtă din încheietură, Jesus le strânse în jurul gâtului chinezului. Malko văzu privirea îngrozită a boiangiului care începu să se zbată lovind furios cu picioarele, încercând să desfacă laţurile. Lui nu-i mai rămânea pentru a respira decât aerul deja viciat care se mai găsea în plămânii săi. Malko îl văzu cum se întunecă la faţă învineţindu-se. Se asfixia.

  — Atenţie Jesus! Îl omorâţi.

  — Ba nu, spuse liniştit hondurianul. Ştiu eu ce fac. Vreţi să vorbească sau nu?

  Chinezul făcea nişte salturi ca de ied pe scaunul său, emiţând sunete oribile estompate de plastic. Jesus slăbi uşor strânsoarea, lăsând să pătrundă puţin aer. Chinezul respira cu lăcomie, agitând braţele şi încercând să vorbească. Jesus Domingo se aplecă spre el şi strigă:

  — Tu ne-ai înşelat. Noi vrem o informaţie exactă. Vrem pe cineva care să ne ducă la Li Sha-Tin. Altfel…

  Chinezul mârâi dând din mâini. Cu un gest hotărât, hondurianul strânse cordonul la loc, explicându-i calm lui Malko:

  — De obicei, nu vorbesc imediat. Trebuie să simtă cu adevărat frica.

  William Hing Lun reîncepuse să dea lovituri dezordonate cu picioarele, să se zgârie pe gât, să încerce să se smulgă de pe scaun, dar Jesus îl ţinea bine. Din nou, în momentul în care victima sa urma să dea ochii peste cap, el mai slăbi strânsoarea. De data asta, Malko se gândi că reacţionase prea târziu. Prăbuşit pe scaun, chinezul părea să-şi fi pierdut cunoştinţa.

  — El joacă comedie, hotărî Jesus. Toţi fac la fel. Aşteptaţi!

  Ei scoase un fel de ciocănel pentru gheaţă şi-i dădu chinezului în şale o împunsătură violentă. Acesta scoase un urlet înăbuşit în plastic şi începu să se agite. Malko era scârbit de această şedinţă de tortură, dar aveau oare altă alegere?

  — Bine, spuse Jesus. De data asta o să-l las mai mult timp. Trebuie să simtă c-o să crape.

  El strânse cu violenţă cordonul sacului. În mod vizibil, chinezul încerca să nu mai respire, dar el trebui să dea drumul aerului din plămâni într-un horcăit de agonie şi din nou ajunse în pragul asfixiei, sub privirea nemiloasă a lui Jesus. Acesta din urmă îi urmărea convulsiile cu un aer de cunoscător.

  — Acum a ajuns la capătul puterilor, comentă el. O ultimă strânsoare şi va deveni cooperant.

  Din nou el slăbi strânsoarea şi boiangiul mai găsi puţin aer. Pieptul lui slab se ridica cu toată viteza şi mâinile i se crispau de marginea sacului într-o încercare inutilă de a-l îndepărta de gâtul său, dar acesta era ţinut de un fir de oţel rigid. Jesus se aplecă la urechea lui şi ţipă:

  — Mă auzi?

  Ei abia auziră un „da”. Hondurianul adăugă:

  — Vorbeşti? Sau la dracu…

  William Hing Lun nu spuse nimic. Jesus se aplecă asupra lui.

  — Muy bien, amigo! Adios!

  În mod sigur chinezul nu înţelegea spaniola, dar el sesiza perfect intonaţia vocii şi, mai ales, simţea laţul de oţel strângându-se în jurul gâtului, rănindu-i pielea şi privându-l odată în plus de oxigen. Cu dinţii strânşi, Jesus începu să-l tragă spre spate şi de data asta, gesturile disperate ale chinezului avură o rezonanţă diferită: el simţea că moare. Malko, copleşit de dezgust, vru să pună capăt acestui supliciu.

  — Opriţi! îi spuse el lui Jesus.

  Hondurianul nici nu se sinchisi să răspundă. Nebun de furie, Malko scoase Browningul şi îl îndreptă spre tâmpla agentului CIA.

  — Lăsaţi-l imediat sau vă zbor creierii! William Hing Lun mai scoase un horcăit apoi se prăbuşi pe scaun. Jesus slăbi imediat strânsoarea. Îngrozit, Malko se uită la chinez, crezându-l mort, până când văzu că pieptul i se ridică încet. Ei îşi recăpăta încet-încet cunoştinţa şi bâlbâi câteva cuvinte. Instinctiv, Malko coborî ţeava armei sale.

  — Vrea să vorbească, traduse Jesus Domingo, fără să bage în seamă ameninţarea armei.

  El scoase din buzunar un pix şi un carneţel pe care le puse pe genunchiul celui torturat.

  — Scrie! urlă el. Asta e ultima ta şansă.

  Pe jumătate inconştient, chinezul nu-l văzuse nici măcar pe Malko în timp ce-l ameninţa pe călăul său cu pistoletul. Cu o mână tremurătoare, el scrise pe carnet un singur nume: Betty.

  — Care Betty? urlă Jesus la urechea lui, citind peste umărul chinezului.

  Acesta adăugă imediat:

  — The loan shark21.

  Era ceva, dar nu destul. Jesus mai strânse puţin laţul de oţel pentru a arăta că încă avea putere şi strigă:

  — Cine-i asta? Unde putem s-o găsim?

  Chinezul începu să scrie: „Prietena lui Li Sha-Tin. Ea închiriază casa pentru el. Lucrează la Delta Hospital.”

  — Unde stă?

  — Nu ştiu. Ea are o mare maşină neagră.

  El respira sacadat şi avea ochii injectaţi de sânge. De data asta, el spunea adevărul.

  — Scoteţi-i cagula, ordonă Malko.

  Jesus ascultă şi chinezul rămase nemişcat mai mult de un minut, respirând cu lăcomie, apoi spuse cu o voce rugătoare:

  — Nu spuneţi nimic nimănui. Ei m-ar omorî. Betty, foarte puternică, foarte periculoasă. O. K.?

  — O. K.! promise Malko.

  — Dumneavoastră ştiţi unde este Li Sha-Tin?

  — Nu! Nu! Cu siguranţă Betty ştie.

  Fusese destul de speriat pentru a nu minţi.

  — Pot să plec? Pot să plec?

  — O. K., spuse Malko.

  Chinezul o zbughi pe portieră şi dispăru în întuneric. Jesus Domingo spuse cu o voce sigură:

  — Ticălosul ăsta stătea bine cu inima. Mă mâncau palmele să-i dau câteva scatoalce.

  Malko nu răspunse, amintindu-şi de „Mâinile Murdare”. Viaţa în afara legii nu e totdeauna uşoară. Întocmai ca un automat, el porni spre Vancouver cu un sentiment de greaţă.

  Acum trebuia găsită „Betty cea care dă bani cu camătă”. Brian Murray, cel care cunoştea universul triadelor, putea în mod cert să-i ajute.

  Capitolul X.

  Nici măcar o pisică nu era în restaurantul italian Piccolo Mondo, ceea ce pe Malko îl aranja nemaipomenit. De dimineaţă, Isis se întâlnise cu Brian Murray într-o cafenea pentru a-i comunica numele lui „Betty cea care dă bani cu camătă” şi ei hotărâseră să se întâlnească cu toţii seara la cină. Ex-poliţistul canadian sosise cu o servietă mare tixită cu documente, de unde scosese fişa care-l interesa pe Malko şi începu să citească:

  — Iată! Betty Yan Tun, născută la 7 noiembrie 1969. Cunoscută de către poliţie pentru activităţi de camătă în diferite cazinouri din British Columbia. A făcut obiectul unei anchete într-o afacere de extorcare de fonduri. A fost condamnată în 1996 pentru furt cu violenţă şi şantaj. Este cunoscută ca violentă şi periculoasă, membră a triadei Big Circles Boys, sau Dan Huen Lai.

  — Ce nume nostim.

  — Membrii acestei triade provin din armata populară chineză. Ea a fost numită astfel în amintirea lagărelor care încercuiau Guangzu (Canton) în timpul Revoluţiei Culturale.

  — Şi există şi femei în triade?

  — În China da. Ca executante, prostituate, dar îndeplinind câteodată şi roluri importante.

  — Dumneavoastră o cunoaşteţi pe această Betty?

  Canadianul dădu din cap.

  — Nu. Există sute ca ea; implicate în mica delicvenţă. Nu ştiu cum la putut ea întâlni pe Li Sha-Tin, dar este o criminală.

  — Ea ar dispune de o reţea ca să-l ascundă?

  — Este foarte posibil. În orice caz, nu la ea. Apartamentul ei din Richmond este foarte mic şi cu o grămadă de vecini. Oficial, ea are un nivel de trai foarte scăzut. Ea este doar femeie de serviciu la spitalul Delta.

  — Informatorul dumneavoastră a spus că are o maşină 4X4.

  Brian se uită în raportul poliţiei…

  — Exact. Ea nu este pe numele ei. Este vorba de o CRV Honda, înmatriculată sub nr. RDG 475. Ce veţi face în continuare?

  — O s-o urmăresc, sugeră Malko, deoarece este inutil s-o interoghez. Ea nu va vorbi în mod sigur.

  În restaurantul italian domnea un calm olimpian şi puteau să discute în toată liniştea. Li Sha-Tin părea să fi dispărut de pe suprafaţa pământului. Malko îşi consultă ceasul Crosswind. Era nouă şi douăzeci. Oare Betty Tun mai era încă la spital? Singurul mijloc de a afla, era să se ducă acolo.

  — Eu vă părăsesc, le spuse el lui Brian Murray şi lui Isis. Mă duc. Să fac o plimbare pe acolo.

  El era efectiv omul care lega cuplul.

  Li Sha-Tin, aşezat în spatele limuzinei sale condusă de „Stupid Ricky” privea ta defilarea buildingurilor din Downtown Vancouver. Acolitul său „Black Ghost” Ming era aşezat lângă el. Cu aceştia doi lângă el, chinezul se simţea în siguranţă. După fuga sa disperată, el reconstituise ceea ce se întâmplase. Din fericire, la Richmond el cunoştea nişte oameni siguri. De mult timp, el organizase un refugiu sigur în caz că s-ar produce ceva. De asemenea nu-i era greu deloc să dispară fără urmă. De cum fuseseră eliberaţi, cei doi bodyguarzi ai săi i se alăturară, ca urmare a mesajelor pe care el le lăsase. De atunci el se ascundea. Nevrând să fie reperat de canadieni, el îşi răsese mustaţa şi se îmbrăca mai „conservator”. În seara aceasta, era prima ieşire din bârlogul său la îndemnul unuia dintre amicii săi care conducea o reţea de Escort Girl, pentru că Li Sha-Tin era muncit de gânduri negre. El simţea nevoia unei destinderi. Să te învârteşti toată ziua în loc, fără să poţi da măcar un telefon, era inuman, trebuia însă să fie hiperprudent. Canadienii, ca şi chinezii de la Goangbu, îl căutau probabil peste tot, după kidnappingul ratat. Situaţia asta nu putea dura o veşnicie. Acum că avea proba cârdăşiei dintre China şi Canada, el nu mai avea la dispoziţie prea multe soluţii. Desigur, el mai avea încă bani, îşi putea procura un paşaport, dar din momentul în care ar relua legătura cu ai săi – familia sau oameni de afaceri – ar fi reperat imediat şi ar reîncepe vânătoarea. El totuşi, nu putea trece pe o altă planetă. Cel mai mult, lui îi lipsea jocul. Nu îndrăznea să le ceară partenerilor să se ducă să-l viziteze în bârlogul lui, pentru că era foarte riscant şi afară de asta, pokerul nu-l prea amuza. El adora jocurile de cazinou: black-jack, ruleta şi mai ales bacaraua. El putea juca douăzeci şi patru de ore în continuu. Maşina încetini şi „Black Ghost” Ming se întoarse spre el:

  — Am ajuns boss. Mă duc să văd care e situaţia?

  — Du-te!

  Maşina se parcă şi chinezul împinse uşa de la intrarea unui bar numit Madame Chloe de pe Richards Streets. În realitate, acolo era un bordel. Aici, Li Sha-Tin nu era decât un chinez anonim. La Richmond ar fi riscat să fie descoperit. „Black Ghost” Ming deschise portiera.

  — Puteţi intra, patroane.

  Li Sha-Tin traversă strada în pas vioi şi intră într-un salon care dădea spre o mică scară, în momentul în care el intra, o blondă înaltă cu fustiţă roz fugi râzând. El o arătă cu degetul şi-i spuse lui „Black Ghost” Ming:

  — Pe asta o vreau.