SIMON TEMPLAR ȘI MISTER Z
I
Sfântul numit aşa, pentru că avea obiceiul să lase în locurile unde opera o carte de vizită, pe care era desenat copilăreşte un sfânt, nu auzise vorbindu-se niciodată de misteriosul bandit numit Mister Z.
El dejuna singur în restaurantul hotelului Dorchester, când deodată se făcu linişte în sală.
Capetele tuturor se îndreptară spre femeia care intra.
Era singură. Înaltă, blondă, avea un mers suplu de dansatoare. Elegantă, sigură de sine, se îndreptă spre o masă liberă. Murmure de admiraţie se auzeau în urma ei.
Simon Templar o privise cu interes, dar ceea ce îl frapase la ea, era asemănarea acestei tinere cu Patricia Holm. Se întreba cine putea fi.
— Ia spune-mi, Alfons, şopti el chelnerului, cine este doamna în albastru?
Alfons privi pe Simon cu un oarecare dispreţ.
— Este Miss Beatrice Avery, spuse el.
— Numele mi-e cunoscut, spuse Templar încruntându-se. Ce vinde?
— Miss Avery este o vedetă de cinema, răspunse Alfons aspru.
— Ah, aşa va să zică. Am văzut desigur fotografii de-ale ei.
— Domnul a văzut desigur ultimul ei film, Amorul – insistă chelnerul. E divină.
— Nu, nu l-am văzut, răspunse Simon; şi de fapt mie nu-mi plac filmele.
Alfons se îndepărtă, puţin jignit. Simon privi cu atenţie pe tânăra care se aşezase şi făcuse semn maâtre d’hotel-ului să aştepte ca să comande dejunul.
Aşteptând, Miss Avery îşi scoase mânuşile şi-şi aprinse o ţigaretă.
Apoi deodată, Simon constată cu o profundă surpriză că vedeta lăsă să-i scape ţigareta şi deveni grozav de palidă. Ochii ei păreau măriţi dintr-o dată. Privea fix masa ca şi cum capul unui şarpe s-ar fi ivit printr-o spărtură a feţei de masă.
Simon nu avea nici cea mai mică idee de cauza ce provocase tinerei teroarea subită. Fără să ezite, se ridică şi se îndreptă spre masa Beatricei Avery.
— Doriţi să acceptaţi serviciile unui cavaler fără serviciu? spuse el încet.
Tânăra tresări. Faţa i se roşi puţin, dar privirea ei arată aceeaşi teroare.
Artista deschise poşeta.
— Nu credeam că vei veni aşa de repede, spuse ea cu o voce joasă şi răguşită.
Sfântul răspunse imediat. Din două motive. Se întreba mai întâi pentru ce această femeie îl aştepta.
Apoi, el observă pe masă două furculiţe şi un cuţit, care nu erau la locul lor, ci aşezate într-un mod bizar.
— Am venit imediat ce am văzut că vă este rău… spuse în fine Simon.
Voia să urmeze, când ea scoase din poşeta ceva şi privi pe tânăr cu un asemenea dispreţ, că el se întrerupse.
Puse în mâna lui Simon un plic voluminos şi se ridică.
— Te rog să te întorci imediat la masa d-tale, spuse ea fără să-l privească.
Şi se îndreptă spre ieşire.
N-a jucat nicio dată astfel în faţa aparatului. Îşi spuse Sfântul întorcându-se încet la masa lui.
Înghiţi dintr-o dată cocktail-ul servit, apoi privi plicul care era deschis. Era plin cu hârtii de o sută de lire.
— Drace! făcu Sfântul intrigat.
Le numără pe ascuns: erau zece mii de lire. Fireşte Simon văzuse şi umblase cu sume mai mari, dar, în general aceste sume nu-i căzuseră aşa de uşor în mână.
Ceea ce îl supăra mai ales era privirea de dispreţ pe care i-o aruncase tânăra. Simon termină masa, şi, înainte de a părăsi hotelul, căută numele Beatricei Avery în numărul telefonic. Ea locuia în Parkside Court 21. Simon notă adresa, ieşi, se opri puţin în Piccadilly, apoi se duse pe jos la apartamentul său din Cornwall House.
— Nu m-a căutat nimeni, Sam? spuse el portarului.
— Nu. Aşteptaţi pe cineva, domnule?
— Totdeauna aştept pe cineva, Sam. Astăzi va veni o doamnă blondă, zveltă, graţioasă.
— Vreţi să spuneţi, Miss Holm?
— Nu. Nu miss Holm, Sam. Se numeşte Beatrice Avery şi îi poţi spune că o aştept.
Simon luă ascensorul şi intră în cameră.
Voia să se aşeze când sună telefonul. Sfântul luă receptorul.
Două persoane doresc să vă vadă, domnule, spuse vocea lui Sam, dar nu sunt femei.
— Pariez că ghicesc… răspunse Simon.
N-o să aveţi timp, domnule, întrerupse Sam. E Mr. Teal. E furios. Va fi la dv. în câteva secunde.
II
Inspectorul şef Claude Eustace Teal îşi vârî pantoful lui cu talpa groasă în deschizătura uşii tocmai când aceasta se deschise. Era o precauţie inutilă. Simon cu surâsul pe buze se dădu în lături în faţa celor doi poliţişti.
— Intraţi, spuse el. Ce pot face pentru voi azi?
Teal intră şi în urma lui apăru sergentul Barrow.
— Bună ziua Claude! spuse Sfântul gentil.
— Vin să te arestez, Templar, spuse inspectorul.
— Ce s-a mai întâmplat? întrebă dulce Simon.
— Aşteaptă, întrerupse la rândul lui Simon, cu mâna ridicată. Claude, dacă mă arestezi, ce o să faci de-acum înainte din zilele şi nopţile tale?
— N-o să scapi cu glumele, Templar, răspunse sec poliţistul. Vrei să vezi mandatele? Am două: un mandat de percheziţie şi unul de aducere.
— Bine, Clade, spuse Sfântul, ridicând din umeri cu un aer resemnat. Dacă insişti să faci o gafă, treaba ta. Care este vina?
— Şantaj, spuse inspectorul cu un ton dispreţuitor. De mult timp doream să te arestez, Templar, dar nu am nicio plăcere s-o fac în nişte împrejurări aşa de…
Căuta un cuvânt care să exprime dispreţul şi dezgustul lui. Sfântul îşi aminti atunci privirea Beatricei Avery.
— Tu eşti Mister Z. Adăugă scurt Teal. Dacă n-aş avea dovada n-aş putea crede că ai decăzut aşa mult.
Simon se sprijini de cămin fără sa zică nimic. Revedea deodată cuţitul şi cele doua furculiţe aranjate bizar pe masă şi formând un Z. Era semnul care îngrozise pe actriţă.
Sfântul se întoarse spre Teal.
— Totdeauna glumeţ Claude, spuse el cu o voce dulce, faci o nouă greşeala. Nu ştiu absolut nimic de cine vorbeşti.
— Negi ca ai fost la restaurantul Dorchester acum o oră?
— Pentru ce să neg? Acolo am dejunat. E adevărat. Recunosc că nu am avut dreptul, păzitor al vechilor tradiţii britanice; n-am fost prezentat Miss-ei Avery.
— Ai luat un plic…
— Pardon, i-o taie scurt Simon; n-am luat nimic. Ea mi-a vârât un plic în mâna şi a plecat fără să se întoarcă.
— Nu te salvezi invocând asemenea motive, spuse Teal. O să povesteşti asta juraţilor. Te arestez.
— Nu crezi ca ar fi mai bine să te gândeşti puţin dragul meu? sugeră el. Vei spune apoi că mă îucăpăţânez să te scap din toate catastrofele.
— Asta-i bună! bombăni poliţistul.
— Da, de unde, nu-i deloc bună, Claude! conchizi totdeauna prea repede. Sub pretextul că eu sunt Sfântul, singurul criminal pe care nu l-ai putut descoperi niciodată, mă acuzi de toate păcatele din lume. Azi sunt Mister Z. Cine dracu e acest Mister Z? E prima oară că aud vorbindu-se de el.
— Dacă discuţi pentru a câştiga timp, răspunse Teal, nu te urmez pe acest drum. Barrow era la Dorchester.
— Pentru a mă supraveghea, fără îndoială.
— El a văzut că ai primit un plic, urmă Teal, şi că Miss Avery părăsea tot atunci restaurantul. A oprit-o în hall…
— Asta nu e cuviincios, mormăi Simon.
— Miss Avery a refuzat să facă plângere şi atunci Barrow mi-a telefonat. Am căpătat imediat mandatele. Miss Avery a consimţit să declare că plicul conţinea o mare sumă de bani.
— Zece mii de lire, mărturisi Simon: i-am numărat.
— Vreau acel plic, spuse Teal.
— Regret dragul meu Claude, dar nu-l mai am, spuse Sfântul.
— Nu-l mai ai?
— Uşurel, murmură Simon. Am înţeles că e o confuzie de persoane. Ieşind de la restaurant am intrat la agenția de transporturi rapide din Piccadily şi am trimis banii printr-un curier, Miss-ei Avery. Astfel nu-ţi rămâne decât să rupi mandatele şi să te întorci la înaltul comisar, care odată mai mult îţi va adresa felicitările lui. Pentru aţi da puţin curaj sunt gata să-ţi ofer un pahar de whisky.
Teal imobil, nu se mişcă după acest atac.
— Nu, spuse el, te duc la poliţie.
Simon ridică din umeri.
Ţi-am spus ca acest plic mi-a fost dat din greşeală şi că eu l-am trimis înapoi. Miss Avery l-a primit. Ea are telefon. Anuarul telefonic este pe măsuţa de colo…
Soneria telefonului îl întrerupse. Sfântul făcu un pas spre aparat.
— Nu! strigă poliţistul. Voi răspunde eu.
Templar surâse şi-l lăsă pe Teal.
— Alo! spuse Teal, sforţându-se în zadar să imite vocea Sfântului.
— Domnul Simon Templar!
— El însuşi, răspunse inspectorul fără să roşească.
Pălise, căci recunoscuse vocea Beatricei Avery. O auzise adesea la cinema.
— Îţi mulţumesc pentru plicul pe care mi l-ai înapoiat şi în acelaşi timp te rog să mă ierţi pentru felul cum m-am purtat cu dumneata.
III
Inspectorul Teal strânse receptorul ca un înecat care se agaţă de un fir de pai. Sfântul îi scăpă încă odată. Era de necrezut, nedrept, dar aşa era!
Simon se apropie şi luă receptorul.
— Aşteptam chemarea d-tale, Miss Avery, spuse el. Dacă voi avea plăcerea sa te întâlnesc din nou, sper că nu mă vei mai privi aşa de dispreţuitor…
— A fost o glumă, domnule Templar, i-o tăie vocea gâfâitoare a actriţei. Nu te mai gândi la asta.
— Crezi într-adevăr că n-aş putea să te ajut?
— Să mă ajuţi? Ea râse: un râs nervos şi forţat. Pentru ce să mă ajuţi? A fost o glumă proastă şi-mi pare rău.
— E într-adevăr mai serios decât credeam, murmură Sfântul.
— Mulţumesc încă odată, Mister Templar. La revedere.
Simon aprinse încet o ţigaretă. Teal se sforţa să-şi recapete sângele rece.
— Haide, haide, Claude, spuse Simon glumeţ. N-o să te îmbolnăveşti din asta. Eşti aşa de grăbit să te duci să povesteşti înfrângerea comisarului? Mai stai puţin. Îţi promit să nu te brutalizez. Tu ştii lovitura cu degetul arătător pe vestă…
Teal se întoarse.
— Nu te sfătuiesc să glumeşti, spuse el.
— Atunci, spune-mi cine este Mister Z, insistă Simon.
Inspectorul ridică din umeri.
— Nu-l cunosc, spuse el. A fost o glumă proastă. Nu te mai gândi la el.
Făcu semn lui Barrow şi amândoi plecară.
*
O cheie se întoarse în broasca uşii de la intrare şi câteva secunde mai târziu, Patricia Holm intră înăuntru.
— Am văzut pe Teal jos, spuse ea. Pentru ce era să fim arestaţi de asta data?
— Pentru nimic, spuse Simon. Iată ce s-a petrecut.
Îi povesti în câteva cuvinte ce se întâmplase, apoi conchise:
— Vom căuta pe Mister Z.
— Cine e Mister Z?
— Nu ştiu nimic despre el.
— Atunci? O să dai un anunţ la ziar?
Simon nu răspunse.
— Am putea întreba pe Mis Avery? insistă Pat. N-ai spus că seamănă cu mine?
— Da, aceeaşi talie, aceeaşi aparenţa generală.
— Atunci mă duc s-o văd.
*
Era ora ceaiului când portarul casei din Parkside House 21 o informă pe Patricia că Miss Avery era plecată în Scoţia sau Walles, nici el nu ştia precis unde. Pat luă ascensorul şi urcă la etaj. Pe culoar, un fecior era rezemat de un aspirator.
Degeaba sunaţi, spuse el văzând că Pat se apropie de uşă; Miss Avery e plecată.
Privea pe Pat cu o curiozitate prost ascunsă.
— Trebuie să fie vreun mijloc de intrat, nu-i aşa? spuse ea detectivului, pe care îl recunoscuse imediat sub costumul de valet. Nu cred c-o să refuze să-şi primească sora.
— O! atunci e altceva, spuse el. Am remarcat ca semănaţi mult cu Miss Avery.
Sună de trei ori scurt, o dată lung şi încă de trei ori scurt. O cameristă deschise.
— Dă drumul, Bessie, spuse detectivul; e sora lui Miss Avery.
Bessie n-avu timpul să răspundă: Pat intră cu acea siguranţă pe care o căpătase de când era cu Sfântul. Un moment mai târziu era în faţa Miss-ei Avery.
— Sper ca-mi vei ierta stratagema, Miss Avery, spuse ea. Iată cine sunt.
Şi-i întinse cartea ei de vizită.
Vedeta examină cartonaşul, apoi ridică spre Pat ochii ei îngroziţi.
— Da, am auzit pronunţându-se numele d-tale, spuse ea. Eşti prietena Sfântului. Pentru ce ai venit? Am spus lui Mister Templar…
— Simon n-a crezut nimic din ceea ce i-ai spus, i-o tăie Patricia. El singur te poate scăpa de Mister Z…
— E absurd, Miss Holm, spuse Beatrice. Nu există Mister Z… Cum a aflat Mr. Templar?… Oh! lăsaţi-mă; nu vreau să spun nimic; nu pot să spun nimic!
— Dacă-ţi schimbi părerea, spuse Pat, vei găsi numărul telefonului în carte. Vă vom ajuta şi noi ştim să păzim un secret.
Pat nu era satisfăcută urcându-se în ascensor.
Ieşi din hall-ul gol şi se opri pe trotuar. Se întunecase; reclamele luminoase îşi arătau luminile lor tremurătoare. Chemă un taxi care se opri la marginea trotuarului.
— Cornwall House, spuse ea.
— Da, Miss.
Se urcă şi taxiul se puse în mişcare înainte ca uşa lui să se fi închis. În semiobscuritatea din automobil, Pat zări o umbră şi simţi un obiect dur pe care un om mic de statură şi cu ochii de nevăstuică i-l apăsa în coastă.
— Dacă strigi, trag, spuse omul.
— Oh! făcu Patricia, şi se prăbuşi moale ca şi cum şi-ar fi pierdut cunoştinţa.
Înţelese repede că o luaseră drept Beatrice Avery. Era preferabil să nu deştepte neîncrederea răpitorului. Astfel, Pat putea fără îndoială să descopere vreun indiciu asupra ascunzişului lui Mister Z… Nu-i trecu deloc prin minte că ar putea fi în primejdie.
Omul cu ochii de nevăstuică se lăsase prins. Stătea liniştit. Taxiul mergea de aproape zece minute. După un viraj brusc, se opri. Pat auzi porţile închizându-se şi îndrăzni să se mişte.
— Nu-ţi fie frică, spuse omul, nu-ţi vom desfigura faţa d-tale frumoasă… încă nu.
— Unde sunt? spuse Pat cu o voce care tremura. O să plătesc. Am vrut să plătesc la Dorchester! N-aţi venit acolo!
— Asta nu-i treaba mea. Coboară!
Ea ascultă şi văzu că se afla într-un vechi garaj. Nevăstuica împinse o uşă şi coborâră într-o pivniţă, urmăriți de şoferul taxiului. Lumina unei lămpi de buzunar se opri pe faţa lui Pat. Omul care ţinea lampa strigă:
— Cine-i imbecilul care a adus această femeie? Asta nu e Beatrice Avery.
Şoferul înaintă.
— Ba da, spuse el; am recunoscut-o.
Se apropie de Pat şi o privi de aproape.
— E adevărat, spuse el; nu e ea. Îi seamănă totuşi.
— Este în curent, rânji nevăstuica. A vorbit de bani.
Omul care ţinea lumina, luă poşeta lui Pat, o puse pe o masă veche şi o deschise. Scoase din ea toate, luă o carte de vizită şi citi.
— Patricia Holm! spuse el. Imbecililor! Aţi dat o lovitură frumoasă. Aţi auzit vreodată vorbindu-se de Sfânt?
Tăcerea căzu, greoaie, apăsătoare ca ceaţa Londrei.
— Ştiţi ce va zice El când va şti că aţi pus pe Sfânt pe urmele noastre? Faceţi ce ştiţi acum pentru a-mi aduce aici pe Templar. Plecaţi şi nu va întoarceţi fără el.
— E inutil, spuse o voce dulce în întuneric. Care e primul dintre voi care vrea sa moară?
Fâşia de lumină căută pe necunoscut.
Pe ultima treaptă a scării, Simon Templar stătea în picioare, nemişcat şi surâzător.
IV
Automatul lui Simon ameninţa pe cei trei oameni rezemaţi de zid. Cel care ţinea lampa electrică încercă să-şi ducă mâna în buzunar.
— E un fel de a muri acesta, spuse Sfântul.
Omul se întrerupse din mişcare şi deodată, stinse lampa. Dar cea pe care Sfântul o aprinse în acelaşi moment aruncă asupra vinovatului care semăna cu actorul de cinema Andy Gump, un cerc luminos.
Simon coborî scările, dădu lui Pat lampa şi pistolul.
— Aliniaţi-vă şi fiţi cuminţi, spuse el. Vă previn că doamna trage de minune: ea loveşte un gândac la cincizeci de paşi, în ochi.
Brusc, Mr. Gump dădu o lovitură de genunchi lui Simon apucă automatul şi-l întoarse spre Sfânt.
— Aruncă pistolul, Miss Holm, rânji el, sau Sfântul se va urca imediat în cer.
Patricia nu se mişcă. Simon izbucni în râs.
— Acest revolver nu-i încărcat, spuse el.
Ridică mâna, apucă între index şi degetul mijlociu nasul mic al lui Mr. Gump şi-l întoarse cu putere.
Nebun de durere, omul trase. Se auzi pocnitura cocoşului în gol.
— Ţi-am spus-o, murmură Simon. O să ţi-l iau pe al d-tale care e încărcat. Fii deci liniştit.
Simon lua portofelul lui Mr. Gump.
Iată, fotografii de-ale vedetelor de cinema, spuse el.
— De ce nu? rânji Mr. Gump. Mă duc des la cinema.
— Desigur, spuse Simon, şi nu eşti lipsit de gust. Iată pe miss Beatrice Avery, vedeta lui Triumph-Film. E fermecătoare. Pe ea ai vrut s-o răpeşti în seara asta, nu-i aşa? Iată pe delicata Irene Cromwell, ca odaliscă, într-un decor oriental. Ea turnează pentru Pyramid Pictures. A treia, e Sheila Ireland în persoană, steaua lui Summit Pictures.
Şi a treia… (Sfântul se întrerupse) sărmana! Marcia Landou, care a murit misterios, acum două luni.
— Nu ştiu ce vrei să zici, spuse Mr. Gump.
— Atunci, Mister Z. îşi alege prost colaboratorii, replică Simon.
— Nu înţeleg! protestă Mr. Gump. Am dreptul să am fotografii de ale artiştilor. Toată lumea…
— Ai mai spus-o, i-o tăie Simon. Pat, vrei să-mi dai lampa? Tu poţi să te urci.
Ea ascultă şi Sfântul o urmă deandaratelea. Ajuns sus, el închise ambele canaturi ale uşii. Era o uşa veche, fără încuietoare, care se deschidea în afară. Simon înţepeni bine canaturile cu pari puşi oblic între pământ şi uşă.
— Aceasta va da de lucru celor trei muşchetari, spuse el. Le va trebui vreo jumătate de oră pentru a ieşi de aici.
Vorbea tare aproape de uşă.
— Acum, reluă el, să mergem la Parkeside House, să prevenim pe Beatrice Avery că trebuie sa părăsească Londra. La nevoie, vom uza de forţă pentru a o duce.
Aprinse lampa electrică şi zări un aparat telefonic Într-un colţ al garajului. Acesta îi interesă câteva secunde. Apoi atenţia lui fu atrasă de un coş plin cu cartofi. Alese pe cel mai mare, se aplecă şi-l înfipse în ţeava de eşapament al automobilului.
V
Cei trei oameni închişi în pivniţă auziră uşa exterioară închizându-se şi cel pe care Pat îl numise Nevăstuica luă cuvântul pentru a invoca cu vehemenţă numele lui Dumnezeu.
— Nu serveşte la nimic să te rogi, Weldon, spuse Mr. Gump (care se numea Raddon).
— Ce va zice Z? întrebă Weldon. Nu e greşeala mea. Această femeie semăna bine cu Beatrice Avery şi ieşea de la ea.
— Bine, ai mai spus asta, spuse Raddon. Trebuie sa ieşim de aici. Tyler, e garajul tău, tu trebuie să ştii.
Şoferul se urcă pe scări şi apăsă pe uşă.
E înţepenită din afară, mârâi el.
Sfântul nu se înşelase: trebui prizonierilor o jumătate de oră de eforturi pentru a-şi recăpăta libertatea.
— Şi dacă el a prevenit poliţia? spuse Tyler.
— Sticleţii ar fi acum aici, răspunse Raddon. Sfântul nu previne niciodată poliţia. Dă drumul la motor. Plecăm.
Tyler se urcă în maşină şi apăsă pe demareur. Degeaba. Şoferul înjură şi începu din nou, fără mers.
— Ce dracu are? mârâi el.
Coborî, ridică capota, verifică carburatorul şi celelalte piese. Totul era în bună stare. Se aşeză din nou la volan şi încercă din nou să dea drumul la motor. Degeaba.
— Vom pleca pe jos. Inutil sa ne pierdem timpul, spuse Raddon…
Cum el se întorcea, cerul luminos al lămpii, atinse aparatul telefonic.
Se îndreptă spre aparat, agăţă lampa de un cui, lua receptorul şi formă numărul Scotland Yard-ului.
— Alo, spuse el imediat ce avu legătura. Vă aduc la cunoştinţă că Simon Templar, zis Sfântul, zis Mister Z, răpeşte în acest moment pe Beatrice Avery, vedeta de cinema care locuieşte în Parkside House 21.
Agăţă receptorul înainte ca telefonistul să poată răspunde.
Întorcând spatele complicilor săi, luă din nou receptorul şi formă un alt număr.
— Aici, Raddon, spuse el cu voce înceată. N-am făcut nimic astă seară… Ce?… Da… Bineînţeles… Mâine… da, la aceiaşi oră…
Agaţă receptorul.
— Era Mister Z? întrebă Weldon.
— Nu, era prinţul de Walles. Plecăm. Trebuie sa aşteptam ca să ştim ce-a devenit Templar, înainte de a începe din nou lucrul.
Ieşiră toţi trei.
Simon Templar auzi îndepărtându-se zgomotul paşilor lor, aprinse o ţigară şi părăsi postul de observaţie pe care-l ocupa pe bârna care trecea sub acoperiş de-a latul hangarului.
Sari pe acoperişul taxiului, apoi pe pământ şi se îndreptă spre aparatul telefonic.
Sfântul culcat pe bârnă, n-auzise nimic, dar ochii îl serviseră bine.
Telefonul la Scotland Yard nu era primejdios: Pat terminase misiunea pe care i-o dăduse, înainte de venirea poliţiei.
Dar al doilea apel era mult mai interesant. Simon era culcat pe bârnă în aşa fel ca să domine aparatul telefonic. Văzuse de sus cadranul mobil şi precauţiunile lui Raddon care întoarse spatele complicilor lui, îl amuzaseră. Mr. Gump n-ar fi telefonat cu un aparat obişnuit, căci ar fi trebuit să spună secretul celorlalţi doi. Cu aparatul automat, era un totul altceva.
Dar Sfântul supraveghease gesturile lui Raddon cu o atenţie deosebită. Indexul lui Mr. Gump se pusese în al şaptelea cerc: acela al literelor P. R. S.: apoi în al doilea: acela al literelor A. B. C.; în fine a doua oara în cel de-al şaptelea; P. R. S. N-a putut să formeze astfel decât literele PAR corespunzând sectorului Parlament. În fine, el compusese numărul 55.77. Numărul de telefon al lui Mister Z… Sau, cel puţin al unuia de care Mister Z se servea.
Erau mai multe feluri de a descoperi adresa la care corespundea acest număr. Anuarul era pus pe o etajeră, dar abonaţii sunt trecuţi în ordine alfabetică şi trebuie mult timp şi răbdare pentru a căuta un număr. Sfântul alese o soluţie mai rapida. El ceru PAR 55.77.
O voce îi răspunse cu un accent străin foarte pronunţat.
— Alo, spuse vocea.
— Alo, făcu Simon, aş vrea să vorbesc cu Mr. Thistlewaite.
— Ce? Nu e nimeni cu acest nume aici.
Pardon dar e unul din asociaţii firmei Thistlewaite şi Abernethy…
— Nu, aici nu este această firmă.
— Atunci, spuse Sfântul, dacă nu este acolo Thistlewaite, şi Abernethy, pentru ce dracu aveţi numărul lor de telefon? Acolo e Parlament 55.77?
— Da.
— Atunci, daţi-mi pe Mr. Thistlewaite sau în lipsă pe Mr. Abernethy.
— Vă înşelaţi, spuse vocea.
Şi agăţă receptorul.
Simon aşteptă câteva minute şi reîncepu.
— Alo, făcu el. Parlament 55.77?
— Da. Alo. Pe cine căutaţi?
— Iar dv.! făcu Sfântul. Asta înseamnă că sunteţi în adevăr Thistlewaite sau Abernethy? Ştiam că am dreptate.
— Vă înşelaţi, răspunse vocea. Ai cerut un număr greşit, imbecil ce eşti!
— Dacă sunteţi Parlament 55.77, insistă Sfântul, sunteţi Thistlewaite şi Abernethy. Nu-mi spuneţi mie poveşti.
— Dar nu e adevărat. Aici e Zeidelmman şi Cie.
— Ah! făcu Simon. Atunci m-am înşelat probabil. Vă cer iertare.
Agăţă receptorul şi consultă anuarul.
Nu era decât un Zeidelmman şi Cie. Adresa era: Bryerby House 7, în cartierul Victoria.
Sfântul lăsă anuarul, scoase cartoful din ţeava eşapamentului şi ieşi din garajul pe care Tyler nu-l închisese măcar cu cheia.
VI
Garajul se găsea în cartierul Crickiersow, şi Simon îşi găsi uşor maşina în străduţa unde o lăsase. Sosirea lui oportună în pivniţa lui Tyler nu era datorită hazardului. Sfântul aştepta pe Patricia la ieşirea casei din Parkside House: era la volanul maşinii lui „Rândunica” de cealaltă parte a străzii. Neîncrezător, urmase taxiul care plecase aşa de brusc şi al cărui interior nu era luminat.
Simon opri maşina aproape de Bryerby House. Numărul 7 era un palat pentru birouri într-o stradă aproape deşartă. Sfântul intră în hall şi văzu la parter o placă:
Weidelmman et C
Antichităţi
Sfântul bătu la uşă.
— Intră, spuse vocea care îi răspunsese la telefon.
– Bună seara, Mister Z, spuse Simon. Eu sunt Sfântul. Cum merge comerţul de vechituri?
— D-ta eşti nebunul care a telefonat mai înainte? spuse omul.
— Da, mărturisi Simon. Dar unde sunt tablourile şi porţelanurile! Ai vândut totul?
— Ce doreşti? întrebă omul. Eu sunt Otto Zeidelmann şi nu te cunosc.
— Asta mai merge! spuse dulce Sfântul.
O străfulgerare argintată traversă camera: vârful unei lame se înfipse în braţul fotoliului, la câţiva milimetri de mâna lui Zeidelmann.
— Îmi lipseşte antrenamentul, spuse Simon; am vrut să fixez de braţul fotoliului mâneca hainei d-tale. În locul d-tale n-aş mai mişca.
— Doamne! gâfâi Zeidelmann; eşti într-adevăr nebun?
— Nu, dar d-ta eşti desigur mişcat căci, zicând: „Doamne”, ţi-ai uitat accentul german. Atenţie la aceste mici detalii. Şi apoi, un anticar nu are revolver în sertarul biroului său. Pe lângă aceasta, cum am auzit pe Mr. Raddon fixându-ţi o întâlnire pentru mine, eu am venit în astă seară.
Mister Z privea pe Simon fără să vorbească. Întorcea maşinal între degete un creion. Atacul Sfântului îl surprinsese.
Totodată Simon îşi examina adversarul. Omul era gras: pântecul său enorm se sprijinea de birou. O eşarfă mare de lână era trecută în jurul gâtului mascând o parte din barba neagră care ascundea gura şi bărbia. Ochii i se mişcau mereu în dosul unor ochelari cu margini de os şi borurile mari ale unei pălării moi, lăsate în jos îi acopereau fruntea.
— Ai aerul unui prost.
— Nu înţeleg nimic din ceea ce spui, răspunse Zeidelmann. Ai venit aici ca să mă insulţi! Nu mă numesc Z. Te înşeli. Pleacă.
În fond, nu eşti decât un amator, spuse liniştit Sfântul. Sunt numeroşi acei care încearcă să practice şantajul. Dar d-ta ai reuşit. Zece mii de lire dintr-odată!
— Nu ştiu ce vrei să zici cu asta, repetă Zeidelmann.
— Să ştii în orice caz, că Miss Beatrice Avery şi victimele d-tale viitoare sunt prevenite şi…
— Eşti nebun, i-o tăie Zeidelmann.
— … şi, reluă Simon, am intenţia să te văd de mai aproape fără barbă şi ochelari…
Simon se întrerupse: auzise un zgomot uşor în dosul lui. Se întoarse prea târziu. Un obiect tare se sprijinea între coastele lui. Vocea seacă a lui Raddon se ridică:
— Scoate mâna din buzunar şi nu mişca.
— Asta nu e frumos, Andy, protestă Simon, fără să asculte ordinul dat. Ai spus la telefon că vii mâine şi când colo ai venit azi.
— Închide uşa, Raddon, spuse Mister Z. Şi dacă se mişcă, trage. Domnule Sfânt, n-ai ştiut că noi avem un cod: mâine înseamnă azi; nu înseamnă da…
— E mult prea complicat pentru mine, spuse Simon.
— Vorbeşti prea mult, spuse Raddon. Scoate mâna din buzunar şi pune revolverul pe birou.
— A propos de revolver, răspunse Templar fără să asculte, unde l-ai găsit pe cel pe care-l apeşi în spatele meu, deoarece îl am pe al tău în buzunarul meu? Andy, cred că blufezi.
— Ascultă, rânji Raddon, sau trag.
Simon se apucă să râdă ușor.
— Pariez că nu e un revolver, spuse el.
Îndoi încetişor piciorul drept şi-l pocni pe Andy Gump în gleznă aşa de bine că şi un catâr bătrân s-ar fi fălit cu o asemenea lovitură. Raddon aruncat de perete, deschide degetele, în acelaşi timp când Sfântul se întorcea, şi lăsă să cadă o bucăţică de ţeavă de plumb.
— Eu de asemenea, citesc romane de aventuri, spuse Templar. Cu toate acestea, cum ai putut să încerci să mă păcăleşti cu acest truc?
Raddon pentru a-şi căpăta echilibrul, se agăţă cu mâna de priza lămpii de pe măsuţă. Priza sări şi camera fu cufundată în întuneric. Un zgomot de sticlă spartă se auzi aproape imediat. Mister Z sărise pe fereastră, abandonând pe credinciosul lui locotenent. Sfântul se precipită spre fereastră dar se împiedică în firul lămpii şi când privi pe fereastră în străduţă, Mister Z cotea colţul. Pentru un om corpolent ca el, alerga foarte bine. Simon încercă să-l urmeze, dar Mister Z ajunse în Victoria Street şi se pierduse în mulţimea funcţionarilor care ieşeau de la birourile lor.
Când se reîntoarse, camera era goală. Luă cuţitul înfipt în braţul fotoliului şi scotoci prin birou. În sertarul principal era un revolver. Dar asta era totul!
VII
Patricia Holm reuşise fără multă trudă să convingă pe Beatrice Avery s-o urmeze. La volanul unei limuzine, Hoppy le aştepta în faţa casei din Parkside House.
— Ce s-ar fi întâmplat? suspină Beatrice când fu instalată în maşină… ce s-ar fi putut întâmpla dacă ei m-ar fi răpit în acel taxi? Eu n-aş fi avut pe Sfânt ca să mă apere.
— Te va apăra de azi înainte, spuse Patricia.
— Dar pentru ce plecăm în Scoţia?
— Am spus de Scoţia pentru că portarul va fi desigur întrebat de cineva unde am plecat, răspunse Pat.
Limuzina mergea liniştită. Se opri îndată înaintea unei case din Berkely Square. Patricia coborî şi sună la uşa apartamentului Irenei Cromwell. O cameristă deschise. Miss Cromwell nu era acasă pentru nimeni.
Spune-i că Miss Holm, de la Scotland Yard, doreşte s-o vadă imediat, spuse Pat. Camerista, impresionată, lăsă pe Pat să intre. Un minut mai târziu fu primită de vedetă.
— Am fost preveniţi, spuse Pat, fără introducere că Mister Z… ar avea intenţia sa se ocupe de vedetele pe care le-a ameninţat, şi de aceea ne-am decis să vă punem în siguranţă. Deci, mă vei urma. Am o maşină de la Scotland Yard. O sa te întâlneşti cu Miss Avery pe care desigur o cunoaşteţi şi apoi mergem s-o căută pe miss Sheila Ireland.
Irene Cromwell deschise nişte ochi mari şi începu să tremure.
— Dar unde mergem? bâlbâi ea. Trebuie să iau masa în oraş.
— O să cinezi altă dată: după arestarea lui Mister Z…
Vedeta se decise şi ajutată şi de frica ce o cuprinsese fu gata în numai douăzeci de minute.
Beatrice Avery, pe care Pat o prevenise, linişti cum putu pe Miss Cromwell care se înfundă într-un colţ al maşinii şi fixa cu o privire înspăimântată spatele enorm şi şapca lui Hoppy.
Sheila Ireland tocmai sosea acasă, când Pat suna la uşa ei. Ea nu rezistă mult la insistenţele lui Pat şi limuzina traversă Londra, îndreptându-se spre Kingston, apoi spre Weyhidge, la douăzeci de mile spre sud de capitală, unde Simon Templar avea o casă.
Când maşina se opri înaintea casei, un om cu mustaţă ca de focă şi care şchiopăta uşor deschide uşa şi ieşi afara.
— Noi suntem, Horace, spuse Pat.
— Sunteţi în întârziere, mormăi Horace.
Luă valizele şi nu arătă nicio emoţie văzând pe cele mai frumoase trei fiice ale Angliei. Ar fi primit cu acelaşi calm trei savanţi. Anii petrecuţi în serviciul Sfântului omorâseră în el orice gând de surpriză.
— Mă iertaţi, sper, spuse Patricia, că am uzat de un şiretlic. Miss Avery ştie că nu sunt de la poliţie. Sunt Patricia Holm şi această casă aparţine lui Simon Templar.
— Sfântul? întrebă Irene, cu un fior.
— Sfântul care înainte de a-l ataca pe Mister Z… doreşte să fiţi îndepărtate de el. Pentru acest motiv v-am adus aici, spunând că sunt de la Scotland Yard. Cu toate acestea, înainte de alt lucru, vă anunţ ca n-aţi fost răpite. Maşina este la dispoziţia celeia dintre voi care doreşte să plece la Londra. În locul vostru, aş rămâne.
Le povesti cele ce se întâmplaseră. Cele trei vedete păreau să capete încredere.
— Ai vorbit foarte cinstit, Miss Holm, spuse Irene Cromwell; rămân.
— Pentru ce vom fi aici mai în siguranţă decât la Londra? întrebă Sheile Ireland.
— Pentru că avem pe Horace şi Hoppy, spuse Pat; şi pentru că nimeni nu cunoaşte refugiul nostru. Acum, propun să luăm un cocktail.
— Asta e o bună idee, declară Hoppy.
Horace servea tocmai friptura, când deodată rămase nemişcat, cu capul plecat. Patricia făcu la fel. Auziseră sbârnâitul motorului Rândunica.
* * *
Inspectorul Teal nu era la Scotland Yard când Raddon telefonase. Fu pus în curent cu aceasta imediat ce intră, o jumătate de oră mai târziu, şi imediat se duse în Parkside House pentru a interoga pe portar. După zece minute, înţelese după descrierea călătorilor că sora, lui Miss Avery nu era alta decât Patricia Holm, şi că Hoppy conducea maşina.
Inspectorul se gândi că pierdea un timp preţios. Sări în maşina care-l aştepta la uşă şi plecă la Cornwall House. Templar era plecat. Nu era nici la apartamentul lui din Chelsea.
— Du-mă la Weyhidge, spuse el şoferului. Poate că-i acolo. Trebuie să întrec totul.
Faţa posomorită a inspectorului se lumină brusc când apropiindu-se de pavilion, constată că ferestrele erau luminate. Sări din maşină, sună şi bătu la uşă. Uşa fu întredeschisă.
— Templar e aici? întrebă el.
— Cine? Vreţi să spuneţi poate Mister Templar?
— Da, Mister Templar! spuse inspectorul batjocoritor.
— Dacă doriţi să… murmură Horace.
Simon Templar, în smoking, cu o ţigară în gura, îndepărta pe credinciosul lui servitor.
— Lasă, Horace, spuse el. Intră Claude. Te aşteptam.
— Ah! mă aşteptai. Ai fost îndrăzneţ azi după amiază, dar acum ştiu că tu eşti Mister Z…
— Ah! murmură Sfântul; atunci sunt doi, căci l-am văzut pe Mister Z chiar astă seară.
Teal. Ridică din umeri.
— Am motive să cred, spuse el încet, că ai răpit pe Miss Avery şi că o ţii sechestrată. Nu voi părăsi această casă înainte de a fi cercetat din subsol şi până-n pod.
— Pentru ce să-ţi dai atâta osteneală, dragul meu? protestă Simon. N-am răpit şi n-am sechestrat pe nimeni. Am negat că Miss Avery ar fi aici? Ea a sosit acum o oră, cu Patricia. Tocmai mâncam. Ai sosit la cafea.
— Ah! făcu Teal, recunoşti că este aici? Recunoşti deci că eşti Mister Z.?
— Idiot! murmură Sfântul. N-am recunoscut nimic. Ţi-am spus că Miss Avery a cinat cu noi. Dacă asta înseamnă că eu sunt Mister Z. tu poţi tot aşa de bine să fii marele Lama din Tibet. Mai avem încă două invitate, două femei frumoase. Dacă-mi promiţi să fii cuminte, te voi prezenta.
Se îndreptă spre sufragerie. Teal îl urmă.
În picioare pe pragul uşii, cu mâinile vârâte în cordonul pardesiului, Teal privi pe cele patru tinere aşezate în fotolii, în jurul căminului. El cunoştea pe Pat şi Beatrice Avery, dar avu o tresărire când auzi pronunţându-se numele Irene-i Cromwell şi Sheila Ireland.
Se adresă Beatrice-i.
— Miss Avery, spuse el, aţi venit aici de bună voie?
— Nu e prea drăguţ, ceea ce mă întrebaţi, răspunse Beatrice; nu e drăguţ pentru Mr. Templar…
— N-am intenţia să fiu drăguţ în privinţa lui Mr. Templar, spuse Teal batjocoritor. Dacă v-a adus aici cu forţa…
— E ridicol, i-o tăie Beatrice, drept cine-l luaţi pe Mr. Templar? Drept Barbă-Albastră?
Inspectorul nu răspunse. Înţelesese că Beatrice Avery n-o să-l ajute deloc. Era chiar convins că era sinceră.
— Mulţumesc, spuse el, e inutil ca să insist.
— Ai mâncat desigur peşte sau spanac, spuse Sfântul cu un aer admirativ. Faci progrese serioase. Totuşi, o greşeală: l-am văzut pe Mister Z…, în astă seară timp de cinci minute.
Teal ridica din umeri.
— Îndată ce cineva îţi face vreo confidenţă, tu începi… spuse el.
— Îţi vorbesc sincer, Claude. Mister Z era până astă seară Mr. Otto Zeidelmann. E un om gras şi puternic. Poartă o barbă neagră şi ochelari cu margini de os. Vorbeşte cu un accent german foarte pronunţat şi are un fel caraghios de a fugi. Are un birou în Bryerby House, în Victoria, dar nu te duce să-l cauți acolo. Nu cred să se mai întoarcă.
Teal privea pe Simon fără să spună un cuvânt.
Se întoarse pe călcâie şi plecă. Sfântul îl urma şi închise uşa sufrageriei.
— Haide, Claude, spuse el; nu te lăsa bătut. Nu sunt Mister Z.
— Înţeleg, răspunse Teal. Miss Avery, Miss Cromwell, Miss Ireland. Trei vedete. Trei victime posibile ale lui Mister Z. Dacă tu nu eşti Mister Z, ai adus aici pe aceste trei femei pentru ca să fie în siguranţă în timp ce îl urmăreşti pe şantajist.
— Şi iată un revolver, urmă Sfântul, scoţând din buzunar un obiect învelit într-o batistă. E al meu, dar un oarecare Raddon a lăsat pe el amprente. Fii drăguţ şi verifica dacă ele nu aparţin vreunui client de-al vostru. O sa vin sa te văd mâine dimineaţa. Ai înţeles?
— Da, spuse Teal. Cine a telefonat la Scotland Yard?
— Raddon, omul cu amprentele.
Simon însoţi pe inspector până la uşă.
— Buna seara, Claude, spuse el.
VIII
Sfântul, revenit în sufragerie, se lepădă de aerul sau de nepăsare şi sprijinit de cămin, puse întrebări celor trei femei.
Nu era uşor de interogat trei femei care erau sub teroarea ameninţărilor lui Mister Z, totuşi Simon reuşi să afle ceva.
Cu două sau trei luni mai înainte, Marcia Landor, vedeta studiourilor Atlantic, turna ultimele scene dintr-un film când se îmbolnăvi deodată. A trebuit să se întrerupă turnarea. Se şoptea, în cercurile autorizate, că Marcia fusese ameninţată de şantajist. Apoi într-o dimineaţa, fu găsită moartă în patul său: luase o doză puternică de veronal.
Coronerul dădu verdictul unei morţi accidentale, dar aceleaşi cercuri informate ştiau că Marcia nu se sinucisese pentru că, când i s-a descoperit cadavrul, avea pe faţa o tripla tăietura, în formă de Z, care desfigura pe frumoasa vedeta a studiourilor Atlantic.
— Nimeni n-a ştiut vreodată ce-a văzut Marcia în acea seară, nici unde s-a dus, spuse Sheila Ireland, întorcând nervos între degete ţigaretul… Sărmana Marcia! Eu am înlocuit-o la studiourile Atlantic.
— Şi de-atunci v-a fost frica, spuse Simon. Tuturor vedetelor le-a fost frica. Una din ele, pe care aţi cunoscut-o bine, a părăsit Anglia. Este fără îndoiala desemnata ca victima No. 2 şi No.3 este Beatrice.
Miss Avery se cutremura.
— De trei săptămâni, spuse ea, am primit odată pe săptămână un telefon și o voce guturala, cu un puternic accent străin, îmi cerea să mă prepar să-i dau zece mii de lire şi mă prevenea de ceea ce mă aştepta dacă refuzam să plătesc sau dacă anunţam poliţia. Trebuia să dejunez la Dorchester, după ordinul dat astăzi şi dacă constatam ca furculiţele şi cuţitele desemnau un Z pe masă, trebuia sa las plicul pe poşetă. Când ai venit, am crezut că ai fost trimis de Mister Z.
— Acest om este foarte oribil, murmură Sfântul şi pentru sine adăugă: Aceste tinere preferă mai bine să plătească decât sa fie desfigurate.
A doua zi dimineaţa, când Simon pleca la Londra, Beatrice Avery şi Irene Cromwell nu se sculaseră încă; singură Sheila Ireland plecase la studio, promiţând sa se întoarcă după amiaza. Era singura dintre cele trei vedete pe care ameninţările lui Mister Z o impresionau cel mai puţin.
Teal primi pe Templar în biroul său.
— Ce mai este nou? întrebă Sfântul.
— Ceea ce mi-ai spus despre Zeidelmann e exact, răspunse Teal. A închiriat acest birou acum trei luni. Venea acolo numai scara. N-a primit niciodată scrisori. N-a lăsat amprente digitale.
— Şi acele de pe revolver, care, fie zis în trecere sunt ale mele?
Teal luă arma dintr-un sertar şi o întinse lui Simon, apoi îi dădu o fotografie antropometrică din faţă şi din profil a unui oarecare Nathan Everill.
— Îl cunoşti, spuse inspectorul.
— Da, este Andy Gump, alias Raddon. A fost vreodată condamnat?
— Odată. În 1933. Era secretarul particular al lui Mr. Sentnel, directorul unei firme de cinema. A imitat iscălitura lui Mr. Sentnel şi a făcut cecuri false. Trei ani de închisoare. După asta s-a ţinut deoparte. Scrie scenarii, mi se pare.
— Scenarii, Claude; e de asemenea locotenentul lui Mister Z… cunoaşte lumea cinematografică şi poate să informeze bine pe stăpânul lui. Ai văzut pe Mr. Sentnel?
— Am să-l văd azi după amiază.
— Şi eu, spuse Sfântul.
Se ridică şi dispăru înainte ca Teal să aibă timpul să răspundă.
Mr. Hubert Sentnel, celebru în lumea cinematografică, nu primea uşor pe oamenii pe care nu-i cunoştea.
Cu toate acestea, Sfântul făcu şi minunea asta. Puse o carte de vizită într-un plic şi o trimise lui Mr. Sentnel.
Aşteptă două minute.
Când intră, Mr. Sentnel era singur; acesta privea cu luare aminte cartea de vizită a lui Templar.
Această scrisoare, avea dedesubtul numelui lui: „cu privire la Mister Z”.
— Ia loc, domnule Templar, spuse Sentnel întinzând spre el o cutie de ţigarete. Vă cunosc.
— Toată lumea mă cunoaşte, spuse Simon modest.
Alese o ţigară şi o aprinse fără grabă. Sentnel aştepta, neliniştit, învârtind între degete un creion. Era un om mic de statură, slab, chel, cu o faţa de pasăre şi cu un aer de o vitalitate extraordinară.
— Aş fi refuzat să primesc un necunoscut, spuse el, care ar fi venit să–mi vorbească de mister Z… Dar dacă d-voastră va ocupaţi de această afacere, este deci serioasă.
— Foarte serioasă, spuse Simon. Mister Z exista ca d-voastră şi ca mine.
— Dar pentru ce aţi venit sa mă vedeţi cu privire la asta?
— Pentru că aveţi un funcţionar, un oarecare Nathan Everill, asupra căruia puteţi, sper, să-mi furnizaţi câteva informaţii.
— Nu vreţi să spuneţi poate că e Mister Z… strigă Sentnel. Asta nu e posibil.
— N-am spus că el e Mister Z… i-o tăie Sfântul, dar ştiu că lucrează pentru el. Ne poate ajuta sa ajungem până la Mister Z.
— Dacă arestezi pe Mister Z…,Templar, spuse Sentnel, îţi vom fi toţi profund recunoscători. Ştii că s-a produs deja o uşurare. Sa vezi vedetele noastre căzând bolnave misterios la sfârşitul unui film important, este teribil.
— Dumneata de asemeni? mormăi Simon.
— Nu ştiu dacă e numai o coincidenţă, dar Mary Donere turnează pentru mine ultimele scene din Vanity Fair şi de doua zile, pretinzând o indispoziţie, refuză sa vie la studio. Orice ar fi, sunt gata să-ţi spun ceea ce ştiu despre Everill. A avut totdeauna nevoie urgent de bani.
Sfântul nu mai asculta. Privea. Privea mâinile lui Hubert Sentnel, degetele nervoase care învârteau un creion. Şi-şi aminti alte două mâini…
Brusca descoperire pe care o făcuse din întâmplare îl uimise peste măsură de tare şi el tresări ca şi cum ar fi fost trezit din visare când cineva bătu la uşa.
— Inspectorul Teal a sosit, domnule, spuse secretarul particular al lui Sentnel.
— Mulţumesc, o să-l primesc imediat.
Apoi lui Simon:
— Aşteptam vizita inspectorului. Se interesează şi el de Everill.
— Ştiu, răspunse Sfântul. De fapt, i-am furat rândul lui de audienţă. Pot să ies pe altă uşă?
— Desigur, spuse Sentnel, ridicându-se. Aş vrea sa vorbesc mai mult cu d-ta, domnule Templar. Poliţia e foarte abilă, dar în acest caz particular… Poţi să iei masa cu mine asta seară?
— Cu plăcere.
— Perfect. Revin-o să mă iei la ora 6. Vom merge cu maşina. Locuiesc în Bushey Park.
Simon se întoarse la Cornedall House. Măsură mult timp salonul, fumând un număr mare de ţigarete. La ora dejunului, chemă pe Pat la telefon.
— Am făcut cunoştinţa unui oarecare Hubert Sentnel, îi spuse el, şi cred că ştiu cine este Mister Z… Iau masa cu el în seara asta.
— Cu Mister Z sau cu Sentnel?
— Ascultă, dragă, vei avea multe de făcut. Hoppy deasemenea… Îi vorbi timp de zece minute.
Suna şase când Simon pătrunse din nou în biroul lui Sentnel. Acesta îl aştepta. Coborâră împreună. Cineastul se aşeză la volanul unui Rolls-Royce oprit aproape de trotuar.
Noaptea era complect cernită, când Sentnel întoarse volanul la dreapta şi porni printr-o stradă mărginită de stejari. El încetini pentru a întoarce la stângă şi, brusc două umbre săltară pe scări, de fiecare parte şi deschiseră uşile.
— Opreşte maşina, spuse o voce cu accent de gheaţa.
Sfântul vroia, să apuce revolverul, când simţi un lucru rece care se puse pe ceafa lui. Sentnel frânase maşina, mobilizând Rolls-ul.
— Ce va să zică asta? mârâi Sentnel.
Apoi brusc:
— Atenţie, Templar! îi dau drumul!
Omul care era de partea lui Sentnel îi dădu o lovitură cu mânerul revolverului în cap şi cineastul se prăbuşi pe volan înainte de a putea da drumul la maşina.
— Coboară, Sfântule, spuse vocea lui Raddon.
Simon ascultă. Recunoscu, tonul lui Raddon-Everill, pântecul enorm al lui Zeidelmann şi văzu alţi doi oameni ieşind din umbră şi încadrându-l. Se îndreptară, printre arbori, spre o altă stradă unde era un fel de automobil-furgon ale căror uşi erau deschise. Sfântul se lăsă închis. Furgonul se puse în mişcare.
IX
În obscuritatea ce domnea în furgon, Sfântul constată că nu-l percheziţionaseră. Fuseseră mulţumiţi sa-i ia revolverul. Aprinse liniştit o ţigaretă şi aşteptă. Furgonul mergea acum pe o stradă excelentă. După un sfert de oră, vehiculul se întoarse la stângă şi porni pe un drum în stare proastă. Însă câteva minute ajunse la o alee cu pământ moale. Furgonul se opri.
Simon auzi voci şoptind, apoi uşile se deschiseră. Fascicolele luminoase a trei lămpi electrice puternice pătrunseră în întunericul din furgon.
— Ieşi, spuse Raddon, sec.
Sfântul ascultă. Furgonul se oprise lângă o tindă de piatră. Simon fu târât în interiorul unui fel de hall umed cu pereţii goi. Aici, fu percheziţionat minuţios, îi fu luat şi pumnalul pe câre-l legase de antebraţul stâng. Mister Z… îşi amintea de felul cum ştia Simon să-l mânuiască.
Apoi îi încrucişară mâinile în faţă şi-i legară încheieturile.
— Urcă!
Fu împins spre o scară care tremura, foarte repede, care urca în spirală lângă peretele unui turn rotund. Nu avea parmalâc…
Urmat de cei patru oameni, Sfântul ajunse sus într-o cameră rotundă care semăna cu un trotuar circular larg. Înăuntru se deschidea imensul cerc negru care corespundea cu golul făcut de scară.
Raddon împinse pe Sfânt lângă perete şi trecu sfoara care lega mâinile lui Simon într-un inel de fier înţepenit în piatră, deasupra capului prizonierului. Raddon înnodă solid frânghia.
— Pot încă să zvârl cu picioarele! spuse dulce Sfântul.
— Aşteaptă, spuse Mister Z. batjocoritor.
Cei doi oameni care nu vorbiseră încă, ascultând de un semn al lui Mister Z… rostogoliră spre Sfânt o piatră mare fixată solid la capăt cu un cablu subţire. Unul din ei legă cablul de gleznele prizonierului.
— Acum poţi să dai din picioare! spuse Mister Z.
Sfântul nu răspunse. Cu braţele ridicate, ţinute întinse de inelul fixat deasupra capului, constată ca nodul de la încheieturi era un simplu laţ şi se întreba pentru ce neglijaseră sa-i lege braţele mai bine.
Drept răspuns la această întrebare mută, cei doi oameni la un semn al lui Mister Z… împinseră piatra spre deschizătura centrală. Greutatea întinse picioarele lui Simon. Frânghia de la încheieturi se întinse, strângând laţul.
Mister Z… umbla neglijent cu pumnalul lui Simon în mâinile lui înmănuşate.
— Te-ai amestecat în afacerile mele, murmură el, cu acelaşi accent puternic german. Spune-mi ce ştii sau ia-ţi adio de la frumoasa ta faţă.
— Oh! spuse Simon, foarte calm, eu nu sunt vedetă de cinema. Litere alfabetice pe faţa mea nu-mi vor întrerupe cariera.
— Nu vrei sa răspunzi la întrebare? spuse moale Mister Z… Atunci iată ce voi face! Am să tai frânghia care ţine încheieturile tale legate de inelul de fier şi-ai să cazi de la o înălţime de 60 de picioare. Apoi o să îndepărtăm frânghia şi o să se spună că a fost un simplu accident.
Sfântul a privea fix pe Mister Z… I se părea că un fel de nebunie ucigătoare pune stăpânire pe omul cu pântecul mare, dar răspunse liniştit la ameninţarea cu moarte:
— Haide! Ce mai aştepţi?
Mister Z… făcu doi paşi înainte şi începu să taie frânghia cu pumnalul. Simon desfăcuse mâinile și degetele lui se agăţară de inel în momentul când ultimele fire de cânepă cedau sub tăişul lamei. Lama alunecase. Sfântul nu se mai susţinea, deasupra abisului, decât cu puterea degetelor.
— E drăguţ așa, murmură el.
Susţinea dubla greutate a pietrei şi a corpului său cu o singură mână, zvârli mâna dreaptă, apucă capul lui Mister Z… cu braţul şi strânse.
Otto Zeidelmann nu era puternic şi nu cunoştea apărare clasică contra unei lovituri ca asta. Stătea moale, inert în braţul lui Simon.
Raddon şi complicii săi săriră prea târziu în ajutor.
Dacă mai mişcaţi, spuse Simon rece, Mister Z… mă va însoţi în călătoria spre fundul abisului.
Cei trei bandiţi rămaseră nemişcaţi.
— Hei! Templar! strigă o voce de jos. Eşti acolo sus?
— Da, Hoppy, strigă Sfântul. Urcă şi încredinţează-te.
Se auzi trosnind scările, apoi Americanul, suflând ca o locomotivă, apăru, urmat de Patricia. Dacă lui Hoppy îi repugna sa gândească şi să reflecteze, era în schimb un om de acţiune. O secundă după sosirea lui, ridicase piatra grea pe marginea trotuarului şi desfăcu nodul. Patricia dezarma liniştită pe Raddon şi pe cei doi oameni ai lui.
— Aţi sosit la timp, spuse Sfântul surâzând. Hoppy, crezi că te poţi însărcina să-l ții pe Mister Z?
— Cu degetul cel mic.
Apucă pe Mister Z… de gulerul hainei şi-l puse pe picioare.
Simon se aplecă şi luă pumnalul.
Ţine-l, Hoppy, spuse el. Întoarce-l cu faţa la mine. Eu de asemenea sunt chirurg câteodată.
Cu o mişcare repede, care făcu pe Patricia să tresară, înfipse lama pumnalului în enorma burtă a lui Mister Z. Se auzi o şuierătură lungă şi bondocul se dezumflă ca un pneu crăpat.
— Mă întrebam dacă va şuera barba, ochelarii şi palăria lui Mister Z.
— Miss Sheila Ireland, murmură el.
— Dar, spuse în fine Pat, când îşi regăsi sângele rece, mi-ai spus că Mister Z… era Sentnel. Am crezut-o. De altfel, Horace l-a dus la casa din Weybridge, să audă vorbindu-se de Sentnel. Sheila ştia că-l cunoaşte pe Raddon şi că putea să vorbească. În acest caz, era forţată să lucreze imediat dacă bănuielile mele erau adevărate, bine înţeles. Şi am avut dreptate.
— Ea a părăsit locuinţa îndată ce am vorbit de vinovăţia eventuala a lui Sentnel, spuse Pat; dar nu m-aş fi gândit niciodată…
— Am înţeles, în biroul lui Sentnel, urmă Sfântul. Acesta învârtea între degete un creion. Brusc mi-am amintit că la Bryerby House, Mister Z… făcuse acelaşi lucru, dar gestul era diferit. În mintea mea o a treia imagine se ivi: am revăzut pe Sheila Ireland învârtind între degete ţigaretul.
Privi lung pe tânăra femeie care se sucea în zadar ca sa scape din strânsoarea brutală a lui Hoppy.
— Ai fugit de asemenea într-un mod straniu, în strada după ce ai părăsit biroul din Bryerby House, spuse el. Cât despre motivele care te-au împins la crimă, am ezitat mult timp ca să înţeleg că era vorba de o rivalitate între vedete. Dar Raddon te avea în mâna, de la moartea Marciei Lancon… şi lui îi trebuiau mulţi bani!
Se întoarse spre Pat:
— N-am văzut nimic din vechiul castel, spuse el. Unde suntem?
— E o casă locuibilă care cade în ruine, spuse Pat. Trebuie să fie a lui Mister Z.
— Pariez că o să descopăr aici o casă de bani. Nu pot să lucrez totdeauna pentru glorie. Afacerile sunt afaceri. Hoppy, tu du pe aceşti patru, strâns legaţi, în furgon, până la Weybridge. Pat te va însoţi şi-mi va lăsa „Rândunica”. N-o să întârzii mult aici. Pat, sosind, va chema prin telefon pe amicul nostru Claude.
Se întoarse spre Sheila Ireland.
— Am un amic care se interesează mult de cinema, spuse el. Vă va procura la amândoi, ţie şi lui Raddon, câte un contract de lungă durată. Filmele asupra închisorilor au în acest moment un succes considerabil.
SFÂRŞIT