ROMÂNIA CA O PRADĂ

 

  MOTIVAŢIE.

  O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulentă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocratici iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în portdrapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Universală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al doilea război mondial. Se numesc: O. N. U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar International; Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială.

  Războiul rece a finalizat încă o etapă istorică a ofensivei imperialismului evreiesc împotriva STATELOR NAŢIONALE ramase puternice în Europa de Est prin sistemul economic CAER şi sub scutul militar al Uniunii Sovietice. Cartea de fată este un răspuns românesc la ofensiva generală a imperialismului iudeu, si, îndeosebi, la asaltul dat României, stat unitar, suveran şi independent, ofensivă imperialistă susţinută prin valuri succesive de atac încă de la începutul secolului trecut.

  Drama, decăderea şi deriva temporară a României de astăzi este finalizarea a două secole de luptă a evreimii internationale care prin războiul atipic declarat direct tării, prin lovitura de stat din 1989, contrarevoluţie, masonizarea şi iudaizarea vârfurilor puterii contrarevoluţionare, a reuşit să anuleze statutul independent şi suveran al starului român, silindu-1 să facă o politică economică sinucigaşă, să se înregimenteze în organismele internaţionaliste şi să intre sub incidenta legilor suprastatale care-1 vor anula dacă întregul Est european solid ancorat în NATIONAL nu va reuşi să-şi recâştige statutul suveran.

  Documentaţia folosită de autor însumează peste 15000 de pagini.

  De la Protocoalele înţelepţilor Sionului la dările de seamă ale lojilor francmasonice, de la cărţuliile lui Froim Moise, poreclit Cilibi Moise la documentele Corpurilor Legiuitoare din România în sesiunea 1878-1879 privitoare la chestiunea israelită şi modificarea articolului 7 din Constituţie; de la revistele francmasoneriei franceze la cele 4 volume editate de marele industriaş american Henry Ford sub titlul Jidovul International; de la Eminescu, Iorga, Goga, Blaga, Vasile Conta, Xenopol, A. C. Cuza, Anastase Hâciu la Edmond Fleg cu ale sale Israel et Moi, Moise, Solomon, Anthologie juife, Ecoute, Israel şi încă câteva titluri ale acestui evreu fanatic; de la revistele naţionalismului francez interbelic ca „La Viciile France”; „Revue des Lectures” sau „La Lutte” la Buletinele Lojei Marelui Orient Francez sau documentele recente publicate în revista EUROPA; de la opiniile lui Churchill înainte de a fi francmason şi după, la Disraeli, la Bernard Lazare; de la mareşalul Lunderdorff la breva papei Leon al XIII-lea; de la scrisoarea lui Leon Degrelle adresată actualului papă în legătură cu falsul genocid de la Auschwitz la rezultatele cercetărilor istoricului evreu din S. U. A., Arno J. Mayer asupra acelor aşa-zise camere de gazare cărora se adaugă cercetările, opiniile şi lucrările comunităţii ştiinţifice contemporane de istorici americani şi belgieni, francezi şi evrei care supun celui mai crâncen revizionism legendele sioniste legate de holocaust; iată zicem noi că fiecare afirmaţie pe care o facem se sprijină pe zeci de documente şi că demersul autorului este mai curând ştiinţific decât gazetăresc. Pentru a întări afirmaţiile de mai sus îi aduc în dezbatere pe Arthur Koestler, khazar maghiar trăitor în occident cu excelentul volum AL TREISPREZECELEA TRIB -Imperiul khazarilor şi moştenirea sa, pe profesorul Dunlop de la Universitatea Columbia (SUA) cu studiile sale imbatabile; pe istoricul marxist maghiar dr. Bartha Antal; pe A. N. Poliak, profesor universitar de istorie medievală a evreilor de la Universitatea Tel Aviv, pe arheologul rus M. I. Artamanov. Desigur am pornit demersul documentar de la cronicarii arabi, georgieni, armeni şi bizantini atunci când a fost vorba de invazia khazară în ţările Romaneşti şi mai târziu în Principatele Unite şi România. Constantin Porfirogenetul (De caerimoniis aulae Byzantinae) Ibn – Said al Maghribi; Ibn – al – Balkhi; Istakhri; Al-Massudi; Ibn-Hawkal; Ibn-Nadim; Ibn-Rusta; Takt Ibn-Ali; Ibn-Miskawayr sunt doar câţiva din cronicarii Orientului Apropiat ale căror scrieri s-au născut din cunoaşterea nemijlocită sau nu prea îndepărtată a fenomenului mozaicilor turcomani de la nordul Mării Caspice, care, în nici un fel nu sunt semiţi. Autorul fiind atent la autorităţile în materie ca Gibb şi de Goeje a ales de regulă sursele primare de informaţie cum ar fi El-Balkhi capul de serie al scolii arabe de istorie şi geografie. Acolo unde nu a putut consulta textele în franceză sau germană, autorul a recurs la bunăvoinţa unor buni cunoscători ai limbilor arabă, turcă, armeană şi giorgianâ.

  Nu mă pot lăuda că am o cunoştinţă analitică a operei orientalistului Eric Kahle, cărturar masoretic (specialist evreu în Vechiul Testament) şi a operei elevului său Ahmed Zeki Validi Togan, başkirul savant care a fondat Armata Rosie Başkira sau a operei nobilului german Hugo Freiherrvon Kutschera, care şi-a cucerit titlul nobiliar de Freiherr la Sarajevo prin 1882 când a fost director în administraţia Bosniei-Herţegovina, aflată sub dominaţia imperiului, austro-ungar.

  Mărturisesc cu mâna pe inimă că as fi vrut să scriu o carte polemică. Mai ales ca autorul a jucat ca actor într-o piesulită televizată scrisă de rabinul cultului mozaic din România, Moses Rosen, secondat de un istoric evreu născut în România, Jean Ancei, transmisă prin emisiunea „Veniţi cu noi pe programul doi” în ziua de luni 23 martie 1992 orele 17.10; piesulită de un şovinism sionist care a revoltat o tară şi căreia semnatarul acestui volum i-a dat o serie lungă de replici, cu deosebire în revista „EUROPA”.

  Gravitatea problematicii impune în locul polemicii, argumentul istoric bazat pe documente. Sunt adeptul scolii istorice revizioniste în fruntea căreia stă omul de ştiinţă francez R. Faurisson. Stiu că savantul francez a fost şi este victima unor presiuni morale şi fizice dezgustătoare, pentru simplul fapt că a pus la îndoială existenta camerelor de. gazare, că a fost chiar dat în judecată în tara tuturor libertăţilor de opinie -Franta – făcându-i-se un proces de opinie ştiinţifică, justiţia franceză rezistând uriaşelor presiuni sioniste şi achitându-1, după cum stiu că francezului care pune la îndoială existenta camerelor de gazare, domnii Laurent Fabius şi Georges Sarre i-au propus la 2 aprilie 1988 o lege care combate tezele revizioniste şi care ar aplica necredinciosului în genocidul evreilor şi în camerele de gazare, închisoare de la l lună la l an, asezonată cu o amendă variind de la 2000 la 300000 franci, plus taxele de judecată şi de publicitate. Mă abţin de la orice comentariu, dar informez cititorul român asupra a două aspecte cheie ale înţelegerii contemporaneităţii.

  1. a. Un inginer american Fred Leuchter, specialist în sistemul de execuţii capitale în Statele Unite, unde democraţia nu exclude excluderea radicală a criminalităţii – cel care a conceput camerele de execuţie prin gazare cu acid cianhidric, a făcut o cercetare amănunţită a lagărelor de la Auschwitz, Birkenau şi Majdanek. Raportul lui absolut ştiinţific întins pe 193 de pagini, cu analize de laborator infirmă existenta urmelor semnificative de cianură.

  B. Un sef al rexismului belgian şi comandant al voluntarilor belgieni pe frontul antisovietic care a luptat în Divizia 28 Waffen SS „WALONIA”, Leon Degrelle pune pe două coloane crimele oribile, adevăratul genocid făcut de bombardamentele anglo-americane, de explozia celor două bombe atomice la Hiroşima şi Nagasaki, asasinatele în masă de la Hamburg şi Dresda, cu adevărul de la Auschwitz unde propaganda sionistă, spre a estorca Germania învinsă de sume fabuloase, a impus opiniei publice cifra de 6 milioane de evrei asasinaţi, demonstrează raportând suprafaţa aşa-ziselor camere de gazare la numărul de „gazaţi” zilnic, că totul este o minciună odioasă spre a face din evrei martirii secolului, spre a le asigura privilegii şi a ucide din faşă orice protest împotriva înstăpânirii lor pe plan mondial.

  2. In România, după 50 de ani de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, ca o manevră de punere în mişcare a rezervelor, cercurile sioniste internationale coordonându-1 pe mai sus amintitul rabin au organizat un circ international cu scopul de a acuza Armata şi Poporul român de genocid împotriva evreilor. Circ la care înalte oficialităţi absolut iresponsabile, iudaice sau iudaizate au participat, dându-i un oarecare gir oficial. Manevra din România este declanşată de sionsim spre a câştiga în Est ceea ce se pierde în Vest din pricina punerii în discuţie a aşa zisului holocaust împotriva evreimii. Condiţiile puse României spre a fi „iertată” de crimele închipuite sunt mortale. Prezenta preşedintelui statului la muzeul holocaustului de la New York a fost una din greşelile capitale ale acestuia, a. Revizuirea procesului Mareşalului Antonescu a stârnit un cor de proteste din partea sionismului international care dictează la ONU, în Consiliul de Securitate, la NATO, în Consiliul Europei şi mai ales la Banca Mondială şi la Fondul Monetar International. De aici penibilul efort al preşedintelui statului de a înăbuşi orice acţiune de restituire a adevărului în legătură cu Mareşalul. Revizuire care ar crea un precedent pentru revizuirea procesului aşa-zişilor criminali de război români, dar şi germani, condamnaţi la Nurnmberg.

  Autorul constată că sionismul nu şi-a schimbat cu nimic metodele folosite împotriva României cu începere de la 1866, metode prin care şi-a asigurat stăpânirea economică şi politică a tării, înrobirea poporului, încercarea de a-i distruge instituţiile fundamentale, cultura şi spiritualitatea. Merg pe linia apărării intereselor naţionale aşa cum au făcut-o intelectualii patrioţi ai acestei ţări, oferind cititorilor un punct de vedere larg asupra fenomenului evreiesc, a sionismului universal, după părerea mea constituind pericolul mortal căruia România trădată i-a căzut victimă după războiul electronic şi lovitura de stat din decembrie.

  Datorită cantităţii uriaşe de date privind problema capitală a evreimii ca plagă cancerigenă a umanităţii, sunt obligat la o selecţie riguroasă care să se înscrie în cadrul propus de această carte. Conştient fiind că sionismul international pune astăzi României probleme de viaţă şi de moarte, că a sabotat pe toate căile dezvoltarea independentă a tării în deceniile 6, 7, 8 ale acestui secol când România a atins cel mai înalt nivel al creşterii ei economice, pun la îndemâna cititorului cheia cu care poate deschide seifurile secrete ale istoriei naţionale şi mondiale; prevenindu-1 că acceptarea dirijismului suprastatal înseamnă scoaterea României din istorie, transformarea teritoriului national în kibutz şi a românilor în slugile posedanţilor evrei. Semnele decăderii României, de la inflaţie la şomaj, de la crimă organizată la prostituţie, de la corupţia generalizată la emigraţia intelectualităţii ne obligă să căutăm cauzele fenomenului şi să găsim remediile.

  Cartea de fată încearcă să răspundă acestor probleme cardinale printr-un punct de vedere, dând în acelaşi timp un disperat semnal de alarmă menit să trezească opinia publică din apatia politică, morală şi socială în care a aruncat-o deliberat războiul psihologic şi economic dus de evreime împotriva noastră.

  Măcar în ceasul al unsprezecelea:

  TREZIŢI-VĂ ROMÂNI!

  AUTORUL

 

 

 

  CARTEA I.

  VOCAŢIA IMPERIALISTĂ

  1. BAZA IDEOLOGICĂ.

  Rabinul Z. P. Chajes din Viena, membru al lojei masonice Massadok afiliată ordinului evreiesc B'nai B'rith definea astfel imperialismul iudaic în Almanahul national iudeu pentru anul 5682: Imperialismul iudaic, singurul care nu oprimă, ci liberează; imperialismul iudaic care-şi are expresiunea cea mai înaltă în aceste cuvinte din Biblie: Va veni vremea, va trebui să vină vremea când ideile noastre vor umple întreg pământul. Imperialismul nostru este singurul care poate sfida fără teamă secolele, singurul care nu se teme de retragere, care fără a se rătăci şi invincibil îşi urmează drumul spre tintă cu un pas lent, dar hotărât1.

  Moise – Cartea V, cap. VI, verset II: Te voi face să intri în tara pe care am jurat-o părinţilor tai, şi-ţi voi da: oraşe foarte frumoase pe care nu tu le-ai zidit; case pline cu tot felul de bunuri pe care tu nu le-ai adunat, puţuri pe care nu tu le-ai săpat, vii şi livezi de măslini pe care nu le-ai plantat; ca să poţi să mănânci şi sa te saturi2.

  Talmud, rugăciunea de dimineaţă: O, Doamne, dezrădăcinează, surpă, dărâmă şi nimiceşte pe toţi neevreii3.

  Zenov: De n-ar fi iudeu, n-ar fi nici binecuvântare pe pământ, nici ploaie, nici raze de soare, din care-cauză neamurile goilor nici n-ar putea să existe fără iudei. Lumea s-a creat numai pentru iudei 4.

  În Parasa Germisimbar 106: Lumea s-a înfiinţat, ca un merit al iudeilor; când li s-a dat legea, au obţinut perfecţiunea absolută de care sunt lipsite popoarele lumii 5.

  Abarbanel Ad. Isaia V: Numai iudeii înseamnă ceva în lumea asta, ei sunt asemănători cu grâul, goii (creştinii) sunt pleava6.

  Scheftal Horviz: Sufletul fiecărui iudeu în parte, are valoare mai mare înaintea lui Dumnezeu decât sufletul unui întreg popor (creştin)7.

  Abadath Lepkodes (Pasosa Cheleg chajiucud V, 11 b): Fiecare bărbat iudeu este fiu de rege, iar celelalte neamuri sunt sclave8.

  Rabi Scheftel (sefatul): Iudeilor li se cuvine numele de om, dar cei nelegiuiţi, cum sunt creştinii idolatri îşi trag originea de la spiritul spurcat şi se numesc porci, iar soţiile lor vite încăltate9.

  Iarăsi Abarbanel (Benachoth 25 b): Poporul ales este demn de viaţă eternă, celelalte neamuri sunt identice măgarilor. Casele goilor sunt nişte grajduri de vite10.

  Porunca lui Iehova, verseteje 12 şi 13, Biblia, învierea legământului: Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vei locui împreună; dimpotrivă, sa le dărâmaţi altarele şi să le trântiţi la pământ idolii.

  Maimonides zis Vulturul Sinagogii (Grittin 57): Poruncit este către datorii lui Israel şi ereticii cum este Iisus Nazarineanul şi urmaşii lui să fie omorâţi şi zvârliţi în vâltoarea osândei vesnice'2.

  Rabbi Salman: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l.

  Isac Blumchen: Stăpânim asupra Franţei în virtutea aceluiaşi drept ce 1-au invocat europenii ca să nimicească pieile-roşii şi să aservească pe cafri şi pe congolezi, dreptul rasei superioare asupra unei rase inferioare. Este o lege a naturii.

  Theodor Herzl – Un stat evreiesc – pag. 5.23: Noi suntem un popor. Când noi slăbim, noi devenim un proletariat revoluţionar, slujbaşi subordonaţi ai unui partid revoluţionar; când noi ne întărim se întăreşte în acelaşi timp şi teribila noastră putere a banului15.

  John Clayton în The Chicago Tribune: Troţki conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii. Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan16.

  O cât de sumară analiză a textelor de mai sus, atât aparţinând epocii arhaice cât şi epocii moderne demonstrează că doctrina religioasă a evreilor este una de un rasism feroce. Afirmă superioritatea rasială a poporului ales de Dumnezeu, în virtutea căreia evreii au dreptul şi datoria să stăpânească lumea. Doctrina hitleristă n-a fost decât o adaptare germanică a doctrinei rasiale evreieşti. Rasismul german aplicându-se doar în Germania şi în ţările europene cucerite pentru scurt timp n-a avut urmări istorice notabile, rezumându-se la metode brutale de a transforma învinşii sau „rasele inferioare” în mână de lucru, pentru a suplini muncitorii germani înrolaţi în armată. Rasismul german a acţionat într-o perioadă istorică limitată la un deceniu, rasismul iudeu acţionează perseverent din zorii istoriei umane. Raza lui de influentă atinge toate popoarele lumii pe teritoriul cărora vieţuiesc minorităţi iudaice sau sunt implantate instituţii comerciale financiare evreieşti. Pe măsura conştientizării rasismului iudeu ca factor spiritual unificator al diasporei iudaice, pe măsura întăririi puterii financiare a evreimii internationale, după eludarea măsurilor financiare restrictive prin inventarea de către bancherii iudei a instrumentelor de credit şi schimb, instrumente prin mijlocirea cărora au putut controla sistemul financiar bancar creştin; pe măsura modernizării mijloacelor de informare şi comunicaţii, s-a structurat, consolidat şi a devenit operativ conceptul de Republică Universală, o suprastructură statală care să conducă umanitatea. Suprastructură formată exclusiv din evrei, având un rege universal din seminţia biblicului David.

  Rasismul imperialist iudaic şi-a găsit expresia ideologică şi praxiologică la jumătatea secolului trecut, când câţiva oameni de sinteza, probabil şi Theodor Herzl au elaborat o strategie activă a sionismului international, după ce în prealabil se structuraseră organismele suprastatului evreiesc, ca premiză a suprastatului universal. Doctrina şi strategia imperialismului iudeu poartă numele de PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI17, în care se fac analize psihologice, caracterologice, sociologice ale creştinilor ca masă religioasă inamică, neglijându-se total caracterul etnic al popoarelor creştine, unul din punctele slabe ale PROTOCOALELOR, fapt care a condus la eşecuri repetate ale cuceririi de facto al unuia sau altuia dintre popoarele Terrei. Un cercetător lucid al fenomenului mondial evreiesc, cu localizări de centre minoritare evreieşti în_diferitele ţări ale mapamondului este obligat să gândească separat primitivismul bigot-al unei părti din evreimea galiţiana sau rusă, de origine khazarâ, de rafinamentul intelectual al iudeilor sepharzi, alcătuind nobleţea evreimii europene. Pentru o privire de ansamblu nu este lipsită de interes o incursiune în riturile primitive ale evreilor khazari galiţieni sau ruşi care-au invadat Moldova pe la sfârşitul secolului al 18-lea şi în tot secolul al 19-lea; lucru pe care-1 vom face în capitolul IV: ROMÂNIA şi EVREII.

  Bazată pe o doctrină rasistă feroce care exaltă în forme paroxistice setea de răzbunare a evreimii pentru suferinţele reale sau închipuite la care a fost supusă de către creştini de-a lungul veacurilor şi care afirmă ca o dogmă cu caracter sacru superioritatea evreilor fată de toate popoarele lumii tratate în texte drept „animale”, rabinii moderni şi intelectualii evrei au, transpus într-o doctrină eminamente ofensivă direcţiile axiologice ale rasismului evreiesc, degenerat în cel mai pur şi ucigător imperialism prin mijlocirea căruia au subordonat trei mari puteri creştine: Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Americii prin intermediul cărora şi-au organizat şi consolidat bazele şi structurile Republicii Universale.

  2. DOCTRINA IMPERIALISTĂ.

  Protocol 14: In aceasta diferenţă între păgâni şi noi înşine, în abilitatea de a gândi şi de a raţiona se vede clar pecetea decretării noastre ca popor ales, ca fiind oameni superiori în contrast cu păgânii care au mai mult o fire instinctivă şi animalica. Ei observă dar ei nu pot prevedea şi ei nu inventează nimic. Reiese clar din acestea că natura însăşi ne-a predestinat pe noi pentru a stăpâni şi conduce lumea K.

  Protocol 1: Deja din timpurile vechi, noi am fost cei dintâi care am strigat în mijlocul poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE. Aceste cuvinte au fost repetate mult timp de papagalii inconştienţi, adunaţi de pretutindeni prin această momeală cu care noi am minat prosperitatea lumii şi adevărata libertate personală. Presupusul inteligent şi dibaci păgân n-a înţeles simbolismul cuvintelor rostite; n-a observat înţelesul lor contradictoriu; n-a băgat de seamă ca în natură nu există, egalitatea 19.

  S-a observat că oamenii cu instincte rele sunt mai numeroşi decât cei cu instincte bune; de aceea cele mai bune rezultate pentru guvernarea lor se vor obţine prin intimidare şi violentă şi nu prin argumente academice.20

  Poporul în masă şi oamenii din mase sunt conduşi de pasiuni extrem de frivole, de credinţe, obiceiuri, tradiţiuni şi teorii sentimentale şi sunt înclinaţii spre diviziuni în partide, un fapt care împiedică orice fel de acorduri între ei, chiar dacă acordul este aşezat pe o bază perfect logică. Orice deciziune a gloatei depinde de o majoritate accidentală sau aranjată de mai înainte.21

  Pentru a întocmi un plan de acţiune folositor, este necesar a lua în consideraţie mentalitatea, şovăiala, nestatorinicia mulţimii. Este necesar a ne da seama că puterea maselor este oarbă, fără raţiune şi fără inteligentă.22

  Triumful nostru a fost astfel înlesnit prin faptul că în relaţiile cu poporul de care avem nevoie, noi am atins întotdeauna cele mai sensibile coarde ale sufletului omenesc, speculând lăcomia şi poftele nesăţioase ale oamenilor. Fiecare din aceste slăbiciuni omeneşti luate separat, sunt capabile de a paraliza iniţiativa şi de a pune voinţa poporului la dispoziţia celui care târguieşte acţiunile sale23.

  Protocol 5: In toate timpurile, naţiunile ca şi indivizii au luat cuvintele drept fapte. Pentru aceste motive noi vom crea instituţiuni cari vor căuta să arate în mod cât mai atrăgător interesul lor pentru progres24.

  Protocol 11: Creştinii sunt ca o turmă de oi. Ei, vor închide ochii la orice, pentru că noi le vom promite că le vom reda toate libertăţile care li s-au luat. pentru a obţine printr-o metodă ocolitoare ceea ce nu se poate obţine de rasa noastră împrăştiata printr-o metodă directă.

  De obicei cei care se întrunesc mai uşor în societăţi secrete sunt cei care voiesc sa ajungă cu orice preţ, cei care caută sa se agate de orice pentru a parveni. ne putem da seama ca aceştia sunt uşor de mânuit şi ca pot deveni lesne instrumentul planurilor noastre.

  Creştinii se întrunesc în loji din curiozitate sau în speranţa că prin ele îşi vor deschide drumul spre distincţiuni sociale. noi le înlesnim aceste succese aşa că putem câştiga avantaje din vanitatea născută de aceste succese pentru că prin aceasta poporul inconştient primeşte sugestiunile noastre fără a le mai examina.

  Vă puteţi imagina până la ce grad de naivitate inconştienta poate fi adus cel mai inteligent creştin prin aceste vicleşuguri şi ce uşor este a-1 descuraja. sau a-1 aduce într-o stare de supunere servilă dacă voieşte a-şi recâştiga situaţia.

  În timp ce noi vom predica liberalismul la păgâni, noi vom tine poporul nostru şi pe proprii noştri agenţi într-o supunere necondiţionată 25.

  Iată acum o sinteză a ideilor cu valoare axiologică şi normativă conţinute în PROTOCOALE, traducere în franceză cu o introducere de Roger Lambelin – Paris, Editions Bemard Grasset, 6l me des Saints Peres, 1933, idei aplicate perseverent în viaţa economică, socială, politică şi morală într-un complex pe care autorul îl numeşte RĂZBOIUL PSIHOLOGIC al sionismului împotriva popoarelor lumii: Gloata este oarbă. Războaiele declanşate dân raţiuni economice constituie fundamentul supremaţiei evreieşti. Administraţia vizibilă a statelor este condusă de consilieri secreţi evrei. Doctrinele distructive asigură succesul ofensivei mondiale evreieşti, în această ofensivă rolul presei este esenţial. Creştinii suferă un proces de degenerare, fenomen care asigură superioritatea evreilor. Dreptul capitalului de a produce foame spre a putea conduce masele. Rolul important al agenţilor franc-masoneriei în dezagregarea statelor şi a instituţiilor lor fundamentale. Rolul speculei. Cultul aurului. Cum să iei în mâini opinia publica. Ridicarea salariului şi scumpirea concomitentă a alimentelor şi a obiectelor de primă necesitate. Sensul secret al propagandei teoriilor economice spre a produce diversiuni. Importanta creării de antisemitism pentru consolidarea sionismului. Lovitura de stat mondială într-o singură zj. Universităţile făcute inofensive politic. Reducerea şi anularea influentei preoţilor creştini. Organizarea politiei şi a spionajului după modelul evreiesc. Reîhtărirea rădăcinilor regelui David, regele-destin al tuturor evreilor.

  Giovanni Papini are în volumul GOG26 un fel de expozeu teoretic făcut de un evreu, dr. Ben Rubi presupus candidat la ocuparea postului de secretar/un fel de sinteză explicită a PROTOCOALELOR, demonstrând că sionismul duce un război psihologic implacabil împotriva restului umanităţii şi că anarhia, dezinformarea, calomnia, destabilizarea, zvonul, negarea valorilor naţionale sau universale, fac parte din arsenalul lui curent, îi dăm cuvântul lui Ben Rubi: La sfârşitul secolului al XlX-lea, Europa lui Tolstoi, Ibsen, Nietzche, Verlaine îşi făcea iluzia ca a trăit una din marile epoci ale omenirii; dar apare un evreu din Budapesta, Max Nordau şi explică în joacă cum faimoşii voştri poeţi sunt nişte degeneraţi şi că civilizaţia voastră este întemeiată pe minciună. Sau că un evreu din Freiberg-Moravia, Sigmud Freud descoperă în cavalerul cel mai victorios un invertit potenţial, un incestuos sau un asasin; sau alt evreu, vienezul Weininger uzurpă idealul feminin, demonstrând că femeia este o fiinţă ignobilă şi respingătoare, un abis de murdărie şi josnicie; sau apare evreul parizian Bergson care anulează rolul intelectului în cunoaşterea adevărului, demolând edificiul milenar al platonismului şi conchide că gândirea conceptuală este incapabilă să prindă realitate. aşa se întâmplă cu evreul Solomon Reinach din Saint~Germain-en-Laye care coboară marile religii de pe soclul lor la nivelul de rămăşiţe ale vechilor tabu-uri; sau ca evreul din Ulm, Einstein care dinamitează reperele tradiţionale şi universale Spaţiul şi Timpul, instituind conceptul relativităţii universale; raţionalismul ştiinţific este atacat de evreul Meyerson din Lublin.

  Nici un concept moral, national, istoric, filosofic, ştiinţific în jurul căruia se coagulează un grup social, care dimensionează şi structurează o societate n-a scăpat de războiul psihologic, de imperialismul sionist pentru a-l anula teoretic şi a sorti societatea respectivă la destrămare din interior pentru a putea fi manipulată şi aservită. Fiecare om politic are un consilier evreu: Gladstone pe Disraeli care a iudaizat Anglia, Bismark pe Lasalle care a deschis granitele României invaziei iudeo-khazare galitiano-ruseasca; Cavour se foloseşte de Artom; Clemenceau de Mandel, Lenin de Troţki (Leon Braunştein) însuşi Lenin fiind, după mamă, un Ziderblum, evreu.

  Am creionat, abia o schiţă, cadrul doctrinar al imperialismului sionist bazat ideologic pe o străveche vocaţie imperialistă favorizată la superlativ de faptul că până după cel de-al doilea război mondial evreimea n-a alcătuit un stat national, ci un suprastat international bazat pe o religie comună şi pe stăpânirea finanţelor. Citatele din rabini şi Protocoale sunt departe de a dezvălui întreaga armătură de idei, credinţe habotnice, de rasism feroce, de ură, de dispreţ, de dorinţa a distrugerii conţinute în aceste scrieri anterioare Protocoalelor sau sintetizate în Protocoale.

  Reţinem că Protocoalele alcătuiesc doctrina ofensivă a sionismului, că sunt structurate pe patru diviziuni complexe: o analiză a naturii psiho-sociale al inamicului (popoarele creştine) care să înarmeze vârfurile sioniste cu cunoaşterea acestuia; o sinteză istorică a realizărilor sionismului international până spre sfârşitul secolului trecut în vederea construirii Republicii Universale; o expunere a metodologiei, tacticii şi strategiei de aplicat în etapa istorică a secolului XX; o analiză a principalelor mijloace prin care se pot stăpâni popoarele creştine începând cu mass-media şi neterminând cu francmasoneria.

  PARANOIA REPUBLICII UNIVERSALE

  1. BAZA IDEOLOGICĂ.

  Protocol 7: Trebuie să forţăm guvernele creştine să adopte masuri care să ajute vastul nostru plan, care se apropie deja de scopul său triumfător, exercitând o presiune asupra opiniei publice aţâţata şi care în realitate a fost organizată de noi prin ajutorul aşa-numitei marea putere a presei. Cu puţine excepţiuni ea a căzut deja în mâinile noastre.

  Protocol 24: Acum doresc sa discut mijlocul prin care rădăcinile casei regelui David vor străbate în cele mai adânci straturi ale pământului. Această dinastie, chiar în zilele de azi a dat oamenilor noştri înţelepţi directori educatori ai tuturor spiritelor omeneşti, puterea de a stăpâni afacerile mondiale.

  Protocol 5: O coalitiune a creştinilor poate lupta cu noi un timp limitat, dar noi suntem asiguraţi contra acesteia prin înrădăcinarea disensiunilor între ei până la o atâta profunzime încât să nu se poată scoate afară. Noi am creat antagonismul dintre interesele personale şi naţionale ale păgânilor aţâţând urile religioase şi de rasă pe care le-am hrănit în inimile lor timp de 20 de secole.

  Protocol 1: Cu instabilitatea de azi a tuturor autorităţilor puterea noastră va deveni mai inatacabilă. din cauză că ea va fi invizibila până ce va câştiga destulă tărie aşa că nici un fel de încercare dibace sa n-o mai poată submina.

  Protocol 2: Este indispensabil pentru scopurile noastre ca, atât pe cât este posibil, războaiele să nu aducă a vantaje teritoriale. Aceasta va schimba războiul într-o luptă economică. Într-o asemenea situaţie ambele părti vor fi plasate sub stăpânirea agenţilor noştri internaţionali cu milioanele lor de ochi, a căror viziune nu este împiedicată de nici o frontieră. Atunci drepturile noastre internationale vor elimina drepturile naţionale în cel mai strict sens şi vor guverna guvernele după cum ele guvernează pe supuşii lor.

  Protocol 9: In realitate nu există obstacol înaintea noastră. Supra-guvernul nostru are un statut atât de extra-legal încât el poate fi desemnat prin cuvântul energic şi tare: dictatură. În timpul de fată noi suntem cei care facem legile.

  Protocol 11: Dumnezeu ne-a dat nouă, poporul său ales, ca o pedeapsă, împrăştierea şi această situaţie ca re părea tuturora fi slăbiciunea noastră, a fost marea noastră putere. Ea ne-a adus pe noi azi pe pragul stăpânirii universale.

  Protocol 10: Este nevoie de a uza toată lumea prin disensiuni, animozităţi, certuri, foamete, boli până ce creştinii nu vor mai găsi alt drum de scăpare decât un apel la banii şi puterea noastră. Noi vom uza şi slei pe creştini prin toate acestea într-atât încât ei vor fi constrânşi să ne ofere nouă o autoritate internaţională şi gratie acestei situaţii ne va fi posibil să absorbim toate forţele guvernamentale ale lumii şi astfel să formăm un supraguvern.

  Protocol 7: Pentru a demonstra că guvernele creştine ale Europei au devenit sclavele noastre, noi vom arăta tuturor puterea noastră prin crime şi violente, adică prin domnia teroarei. La orice act de opunere noi trebuie să fim gata de a răspunde băgând în război cu vecinii ţările care îndrăznesc să ni se opună nouă şi dacă ţările învecinate vor face planul de a ni se opune ftoelegându-se între ele în mod colectiv, noi trebuie să dezlănţuim un război mondial27.

  Theodor Herzl: Eu cred că chestiunea evreiască nu este nici o chestiune socială, niciuna religioasă, desi adesea ea se prezintă sub una sau cealaltă formă. Ba este o chestiune naţională care nu poate fi soluţionată decâtprezentând-o ca o chestiune mondială politică pentru a fi discutată şi controlată de toate naţiunile civilizate adunate în consiliu 28.

  2. STRATEGIE; TACTICĂ; MIJLOACE şi INSTRUMENTE.

  Am schiţat cadrul doctrinar al imperialismului evreiesc, vocaţia imperialistă a acestui popor suprastatal, care în ultimele decenii ale secolului trecut şi-a fixat ca obiectiv istoric să parvină la stăpânirea Terrei. Pentru a-şi atinge obiectivul, vârfurile evreimii mondiale au pus un accent hotărâtor pe organizarea evreimii, au elaborat o strategie pe timp scurt, mediu şi lung, tactici continentale, construind mijloacele şi instrumentele necesare realizării scopului propus. Trebuie menţionat că procesul de organizare s-a desfăşurat pe structuri istorice existente care au fost modernizate şi activate la scară mondială. Este îndeobşte cunoscut că fiecare insulă etnică evreiască din orice tară de pe glob alcătuieşte o comunitate închisă, autoghetoizându-se spaţial, religios, moral şi social. Că aceste comunităţi au propriile lor legi, că stau sub autoritatea absolută a rabinilor care perpetuează vechiul consiliu general de guvernământ numit – SANHEDRIN, pe care evreii bolşevici din Rusia 1-au transformat în comisariatele poporului. Continuatorul Sanhedrinului este tribunalul numit BETH-DIN. KAHALUL ar fi guvernământul propriu zis. Lucrurile sunt simple şi nu au nimic misterios decâti acolo unde comunităţi evreieşti habotnice, bigote şi înapoiate se dedau la practici mistice primitive.

  Fiecare comunitate evreiască din oricare tară este organizata ca un stat în stat. Până în ultimele decenii ale secolului trecut vârfurile religioase şi financiare ale acestor comunităţi se ţineau la curent cu relaţiile dintre comunitate şi stat prin scrisori purtate de negustori, diplomaţi, medici sau curieri. Din cele mai vechi timpuri comunităţile evreieşti au fost legate suprastatal printr-un schimb activ de informaţii. Am pomeni doar despre corespondenta dintre omul de stat evreu-spaniol Hasdai Ibn Shaprut (bar Isaac bar Shaprut) cu regele losif al Khazariei rurcomane trecută la mozaism, asta ori în 954 ori în 96l după Hristos. Scrisoarea a fost caligrafiată de secretarul lui Hasdai, alt evreu, Menahem ben-Sharuk. În documentele timpului înaintea numelui lui Hasdai se scria un R. de la rabin, titlu onorific. Un fel de von sau de nobiliar. Deci R. Hasdai. Prin anul 1100 rabinul lehuda ben Barzillai din Barcelona a scris în ebraică CARTEA SĂRBĂTORILOR – SEFER ha-ITTIN care conţine o referire la această corespondentă.

  — Să vedem cum apreciază Barzillai credinţa mozaică. Citez din text: R Hasdai îl întrebase din ce familie se trage, ce situaţie are, cum de au ajuns părinţii şi strămoşii lui sa se adune sub aripile PREZENTEI”29. adică să fie convertiţi la iudaism.

  Interesantă pentru realitatea suprastatală, internaţionalista şi legăturile dintre comunităţile iudaice este lucrarea lui Sefer ha-Kabbalah scrisă în 1161. Veţi găsi congregaţii ale. Israelului răspândite în străinătate de la oraşul Sale aflat la extremitatea Maghrebului. tocmai până în Tahart, la extremitatea Africii, în toată Africa, în Egipt, în Saba, în Arabia, Babilonia, Elam, Persia, Dedan, tara ghirgasitilor numită Jujan, Tabaristan până la Dailam şi la râul Iţii, unde trăiesc popoarele j khazare care au devenit prozelite. Regele lor Iosif i-a trimis o scrisoare lui R. Hasdai, printul bar Isaac bar-'Shaprut şi 1-a vestit că el şi întregul său popor (in la credinţa rabanitâ. Noi i-am văzut la Toledope unii din urmaşii lor, şcolari ai înţelepţilor şi ei ne-au spus că toţi ăi lor păstrează credinţa rabanitâ (rabinică)30. Din text se desprind două concluzii esenţiale. Că rabinii erau informaţi exact despre comunităţile evreieşti din Africa, Orientul Apropiat şi cel Mijlociu, că sa nu mai vorbim de Europa şi că cei aleşi de rabini, descendenţi de rabini, din toate comunităţile evreieşti erau trimişi la studii în marile centre rabinice, stabilindu-se astfel o unitate ebraică suprastatală; o comuniune religioasă, filosofică şi o viziune globală; în vreme ce naţionalul abia se manifesta în rudimentele statelor feudale. Iată deci două istorii asincrone: cea a statelor naţionale în care existau comunităţi evreieşti cu viziuni politice şi economice suprastatale. Asta încă din secolul IX-X al erei noastre.

  Mai mult!

  Tot din acel timp se vorbeşte de Principii în Exil, conducători ai evreilor împrăştiaţi prin comunităţile ebraice din diferite ţări ale lumii, numiţi şi exilarhi. Aceştia judecau, dădeau legi, puteau fi itineranţi sau stabili. Mai există ei şi astăzi? Congresele mondiale evreieşti se pare că le-ar confirma existenta, în ENCICLOPEDIA IUDAICĂ scrie. Destul de curios, exilarhii sunt încă menţionaţi în oficierea Sabatului după ritualul Ashkenazim.

  Dacă exilarhii există înseamnă că nobleţea iudaică a păstrat peste secole Sanhedrinul, consiliul superior iudeu compus din 71 de membri numiţi de principe, nu aleşi de popor, stăpânind cu autoritate de necontestat. Tot Enciclopedia de mai sus spune că Sanhedrinul a avut un caracter aristocratic şi îşi autoatribuia autoritatea şi că era compus din membrii ale celor mai influente familii nobile şi ai preoţimii. Iată că Napoleon Bonaparte reînvie Sahendrinul desfiinţat formal prin anii 70 d. H. şi anume: spre rezolva probleme ale chestiunii israelite din Franţa deci evreimea devenise o forţă în Franţa acelui timp, s-a convocat o Adunare a Notabililor evrei. De fapt notabilii evrei au convocat Sanhedrinul la Paris în ziua de 9 februarie 1807, ştiind noi ca revoluţia franceză a fost opera evreimii franc-masonice şi ca, indirect Napoleon a ajuns împărat speculând haosul postrevoluţionar. Iată că o forţă naţională, Napoleon, este obligat sa trateze cu o forţă supranaţionala, Sanhedrinul evreiesc de la 1807, care declară că este identic cu vechiul Sanhedrin fiind: o adunare legala învestită cu puterea de a întocmi ordonanţe în scop de a perpetua fericirea Israelului31.

  Concluzia este limpede, încă de la 1807 evreime răspândita pe tot globul a avut un organ central d conducere care şi-a asumat conducerea politică a unui popor unitar prin credinţă religioasă, economia financiară şi scopul de hegemonie universală. De la acest Sanhedrin derivă Congresele Mondiale evreieşti care stabilesc obiectivele, strategiile şi mijloacele politicii suprastatului bancar-financiar-evreiesc, ultimul Congres Mondial având loc anul acesta în S. U. A., statul suport al suprastatului iudeu, hotărârile lui pentr România fiind puse în practică de rabinul sef Moses Rosen.

  Din momentul apariţiei PROTOCOALELOR ca doctrină complexă şi ofensivă a evreimii care stabiliseră obiectivul principal: instaurarea puterii universale şi crearea Republicii Universale asistăm la edificarea Mijloacelor şi Instrumentelor prin care Sanhedrinul suprastatal îşi construiesle suprastatul. In plan vizibil acestea sunt: Masoneria, Liga Naţiunilor, ONU, Consiliul de Securitate; NATO; Consiliul Europei; Banca Mondială şi Fondul Monetar International, având în subordine directă sau indirectă sute de ligi umanitariste, filosofice, asociaţii, organizaţii mondiale pentru drepturile omului, partide suprastatale organizaţii ale tineretului ca cercetăşia sau ca ale homosexualilor şi lesbienelor, culte aberante menite să spargă unitatea religioasă, organizaţii filantropice. Francmasoneriei ca instrument principal al iudaismului sionist îi vom rezerva separat un capitol, menţionând că este suportul tuturor Mijloacelor şi Instrumentelor create de Sanhedrin în vederea zdrobirii statelor naţionale şi a instaurării Republicii Universale conduse de unul din exilarhii contemporani.

  IUDAIZAREA EUROPEI.

  O ANALIZĂ GLOBALĂ. De obicei tratatele istorii sunt descriptive povestind evenimentele în succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor, bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale şi politice privite atât în sfera comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionării lor zonale, continentale şi mondiale. Rezultatele invenţiile tehnico-stiintifice,. ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar, folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de interes limitată spaţial, socio-profesional sau national.

  Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la iudaizarea Frantei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv evreieşti B 'nai B 'rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra partii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.

  As asemăna studiul structurilor şi evoluţiilor iudaice cu cosmologia. Adică cu obligaţia de a analiza ansamblul fenomenului pe baza unei cât mai mari cantităţi de informaţii furnizate de ştiinţele economice, sociale, istorice, religioase; aplicate la scară mondială, aşa cum cosmologia studiază universul în ansamblu, folosind de la astronomia extragalactică până la radiaţia centimetricâ izotopa un întreg arsenal ştiinţific de ultimă oră. Conform acestei viziuni globale este interesant de urmărit fluctuaţia itinerantă a centrelor de putere sioniste cu începere de la organizarea revoluţiei franceze, etapă în care s-au pus în practică şi s-au testat strategii, tactici, metode şi instrumente conţinute dispersat în lucrările rabinice, distilate şi esenţializate în lojile masonice evreieşti. In viziunea autorului s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la începutul secolului, împingând vectori kominternisti până în Extremul Orient: Coreea, China şi Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale si, al treilea centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat pe loja francmasonică B'naiB'rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia iu deo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ. In Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un drum sângeros, plin de crime politice, războaie locale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor, culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei internationale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică în Europa, iudaismul şi-a fixat obiective principale şi secundare, cele secundare având rol de bază de operaţii de rezervă sau de adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importantă în perioada interbelică, în primii ani ai celui de al doilea război mondial, imediat după al doilea război mondial şi după lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.

  FRANŢA. Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte catolicismul; şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. In Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LES FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a toujour pris ses responsabilites face a l'Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa, iarăsi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în extremul sud al unei Frânte dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe şi suferinţe poporul francez. Desigur, filosofia tolerantei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani fată de evrei aşa cum clamează toată mass-media iudaizata, în vreme ce evreimea practică fată de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tip kidon.

  Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit iluminism evreiesc sau Haskalah puiază în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză. Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a scolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27, ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o „cea mare”, secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre„ Lozinca: „Avec Ies boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois„ (cu matele ultimului popă să strangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierele francmasoneriei. Cahen în Archives-israelites (Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie: Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20 februarie 1790. Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte într-o şedinţă a francmasonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-francmasonerie spre a declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul statului. Casa militară însuma 9000 de oameni, cea civilă 4000. Regina, copiii, rudele îşi aveau „casele” lor particulare însumând 3000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7700000 livre sau 60 de milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2900000 livre, mai mult de 20 de milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor 227000000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. ştim şi teribila frază a Iui D'Argenson: la cour etait le tombeau de la Nation (curtea este mormântul naţiunii)33. După cum ştim că la 1788 deficitul bugetar oficial era de 55000000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în 1789 Franţa era o tară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de ţărani erau însă servi sau iobagi. ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest cazan social a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.

  La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, sef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările noului guvern, îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmă. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o mare putere naţională şi europeană într-un; stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei, Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului national francez a culminat în 1870 când se stabileşte aşa zisa republică democratică sub guvernarea evreilor care-1 aduc la şefia guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp seful guvernului francez iudaizat, mai marele lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi din Rusia şi Galiţia.

  Un exemplu grăitor despre rolul ticălos al marii finanţe evreieşti în destabilizarea Europei de Est este dat de Nathan Rothschild marele bancher contemporan cu Napoleon, căruia împăratul îi stricase majoritatea afacerilor ţesute pe întregul continent. Spre a-1 doborî pe Napoleon, Nathan Rothschild a dat împrumuturi uriaşe Prusiei şi Angliei. Planurile financiare ale bancherului iudeu s-au bazat pe faptul ca prin exilul în insula Elba, Napoleon a fost eliminat din afacerile şi jocurile de interese din Europa. Întoarcerea fulger a împăratului din insula Elba şi cele „100 de zile” de domnie presupuneau şi vesteau prăbuşirea imperiului financiar Nathan Rothschild. Cu toată oroarea şi frica congenitală fată de război şi violenta fizică, Rothschild a urmărit cu sufletul la gură bătălia de la Waterloo, ascuns într-un adăpost din spatele armatei engleze. Când şi-a dat seama că Napoleon este învins a strigat: Casa Rothschild a câştigat bătălia. A gonit la Bruxelles şi de aici la Ostande fără să sufle o vorbă despre Waterloo, plătind preturi exorbitante pentru trăsură şi cai. Cu toată furtuna care bântuia Marea Nordului şi Strâmtoarea Dover, plătind 2000 de franci unui pescar, acesta a înfruntat marea dezlănţuita executând traversada la bordul cuterului său. Rothschild a gonit la Londra şi la 20 iunie 1815 şi-a luat locul la bursă, fiind singurul deţinător al ştirii despre victoria aliaţilor la Waterloo. Printr-o operaţie banditească de bursă – a vândut masiv efectele sale, preturile s-au prăbuşit, financiarii au intrat în panică, bursa a fost inundată cu efecte ale datoriei publice engleze ca în cazul unui dezastru militar, efecte cumpărate de agenţii lui Rothschild care, de fapt, cumpăraseră şi valorile stăpânului lor. Zilele de 20 şi 21 iunie au umplut seifurile bancherului cu efecte. Vestea victoriei de la Waterloo a adus-o un curier în seara zilei de 21 iunie. Rothschild câştigase însă 10 milioane de lire sterline, în timp ce francezii, englezii şi prusienii sângeraseră din belşug pe câmpul de luptă, inamicul imperiului financiar al lui Rothschild, Napoleon, era un fugar, Anglia şi Prusia învingătoare trebuiau să-şi plătească datoriile către Rothschild, datorii rotunjite cu dobânzile aferente. După Waterloo, Franţa stăpânită direct de evreime a mers din dezastru în dezastru. Războiul franco-german din 1870-1871 şi dezastrul Frantei sunt rezultatul politicii guvernului iudaizat al lui Cremieux.

  În vreme ce germanii au avut patrioţi ca Bismarck şi Moltke care şi-au fixat ca ideal unificarea Germaniei printr-un plan unic politic, economic şi militar, francezii ruinaţi de liberalismul francmasonic, de interesele centrifuge ale orleaniştilor, republicanilor şi bonapartiştilor au refuzat orice credite pentru armată, ca şi reorganizarea ei impusă de modernizarea armamentului. Lozincile masonice să nu transformăm Franţa într-o cazarmă35, fariseismul planurilor de economii bugetare pe seama armatei, dogmele pacifiste, dezinformarea făcută de presa controlată de iudeo-ffancmasonerie care califica pericolul prusian drept un pericol imaginar, lansarea programului masonic sa renunţăm sistematic la război şi să devenim exclusiv o mare naţiune a păcii a costat Franţa invazia Alsaciei, prin pierderea bătăliilor de la Wisemburg şi Froeschviller; pierderea Lorenei în bătăliile de la Forbach, Borny, Rezonville, Saint-Privat cu asediul Parisului, ocuparea Franţei, zeci de mii de morţi; o cumplită tragedie naţională. Sub presiunea presei şi a parlamentarilor iudei sau iudaizaţi, ministrul de război mareşalul Le'Boeuf a scăzut cu 10000 efectivele de recruţi şi a dezarmat fortificaţiile, dând ordin ca tunurile să fie conservate în remize „ca să evite deteriorarea afetelor din cauza ploilor şi a soarelui”, în vreme ce parlamentul a redus cu 32 milioane de franci bugetul cerut de ministerul de război pentru terminarea fortificaţiilor din est – adică 110 milioane de franci. Toate astea sub lozincile masonice a „sentimentelor” frăteşti fată de marele popor german. Marele popor german sub mâna „cancelarului de fier” colonel de cuirasieri albi, printul Otto von Bismarck-Schoenhausen şi a unuia din cei mai reputaţi militari ai Prusiei, mareşalul conte von Moltke, deopotrivă teoretician şi practician al ştiinţei şi artei militare care adaptase la condiţiile timpului său principiile napoleoniene, repurtase victorii succesive în războaiele cu Danemarca şi Imperiul habsburgic, bătălia de la Sadowa câştigata strălucit de prusieni alarmând Europa, dar foarte putin Franţa masonizata. Moltke seful Statului Major General a pus în slujba artei militare mijloacele noi de comunicaţii, căile ferate şi telegraful, făurind în acelaşi timp un corp ofiţeresc de elită, cu un înalt nivel de cunoştinţe teoretice şi o bună practică în conducerea trupelor, animat de idealul făuririi Germaniei unite. Meritul principal al lui Moltke a fost pregătirea din timp de pace a războiului împotriva Franţei până în cele mai mici amănunte In acelaşi timp echipa iudeo-masonică germană n-a putut destabiliza Prusia, aşa cum Cremieux şi oculta condusă de el a făcut-o cu Franţa. Insist asupra acestui moment istoric european pentru asemănarea lui cu două momente din istoria României: pierderile teritoriale din 1940 şi lovitura de stat din 1989 în care iudeocratia şi iudeo-masoneria au jucat cam aceleaşi roluri ca şi în Franţa dezastrului de la Sedan – 2 septembrie 1870 – capitulare care 1-a costat tronul pe Napoleon al III-lea.

  Am afirmat că pentru a subordona Franţa, iudeo-masoneria a demolat şi destabilizat armata franceză, mai corect, conducerea acesteia. Masonizarea armatei franceze a constituit unul din obiectivele principale ale iudaismului international. Dau două exemple grăitoare: cazul Dreyfus şi subordonarea totală a generalului Andre fată de Marele Orient. Căpitanul Alfred Dreyfus, evreu alsacian a fost dovedit de contraspionajul francez ca spion în slujba Germaniei, filmul recent al cinematografiei iudaice inspirat din acest caz de înaltă trădare mistificând cu neruşinare adevărul istoric, în decembrie 1894 căpitanul a fost condamnat de justiţia militară. Iudeo-masoneria s-a pus în mişcare pentru a-1 elibera. Franţa era atât de subordonată finanţei iudaice încât au fost schimbaţi şapte miniştri de război, procesul a fost revizuit de două ori, s-au comis abuzuri şi ilegalităţi în lant şi s-a ajuns acolo unde a ordonat Cahalul şi francmasoneria. Trădătorul a fost eliberat şi reabilitat, iar guvernul proiudeu Waldeck-Rousseau şi Combes au pornit prigoana împotriva congregaţiilor religioase şi a ofiţerilor patrioţi care denunţau matrapazlâcurile masoneriei. Pusă în pericol, masoneria a cocoţat în postul de ministru de război un general incapabil şi slugă preaplecată: Andre. Acest general a început.„purificarea” armatei franceze de ofiţerii patrioţi, capul de listă fiind unul din ofiţerii de elită ai timpului, care făcea parte din Marele Stat Major, colonelul de Castelman. Un amănunt suplimentar: colonelul de Castelman şi-a pierdut toţi fiii în primul război mondial, ajuns general şi-a condus marea unitate ce comanda din victorie în victorie nemurindu-se în istoria acelui război. Purificarea masonică a armatei franceze a avut loc pe o perioadă de 20 de ani, din 1894 în 1914, ea a adus în fruntea oştirii nulităţi militare care făceau parte din francmasonerie, seamănă cu „purificarea” făcută radical de Stalin, Armatei Roşii prin asasinarea celor 32000 de generali şi ofiţeri superiori în chiar preajma celui de al doilea război mondial, cu „purificarea” bestială a Armatei Române după cel de al doilea război mondial de către cahalul iudeo-kominternist condus de Ana Pauker si, se pare, cu „purificarea” de după lovitura de stat din decembrie 1989. Acest Andre „purifică” Statul Major cu o furie iudaică atât de revoltătoare încât generalissimul Janot şi seful Statului Major, generalul Dellane îşi dau demisia în semn. de protest. Prin directorul său de cabinet, generalul Percin, francmason, lacheul iudeilor, Andre stabileşte legătura cu Marele Orient. Secretarul acestuia Vadecard centraliza toate fisele ofiţerilor care frecventau biserica, aveau puncte de vedere clare în afacerea Dreyfus şi atitudini ferme, patriotice. Fisele erau trimise de lojile provinciale. Identic cu metodele aplicate în Armata Română postbelică după instalarea politrucilor şi a conducerii politice exercitată de străini ca Walter Neulander sau Kostyal. Clasatorului de fise, ajuns general prin francmasonerie, Percin, i s-a luat comanda în timpul războiului, pentru incapacitate. Ajutat de doi ofiţeri masoni, căpitanii Mollin şi Targe, Percin a supus controlului lojilor întregul corp ofiţeresc al Frantei36. Situaţie umilitoare şi degradantă pentru armata franceză; situaţie periculoasă pentru Franţa, câmp larg de abuzuri la avansări, la stabilirea comandanţilor şi la conducerea misiunilor militare peste hotare, unde cuvântul hotărâtor îl avea Vadecard, secretarul Marelui Orient şi nu forurile militare. Dezastrele pricinuite de comandanţii francmasoni incapabili, sutele de mii de soldaţi francezi morţi în urma unor acţiuni acefale, pericolul care ameninţa Franţa, au trezit guvernul şi comandamentul care i-au chemat la comandă pe ofiţerii proscrişi de Vadecard: Foch, Petain, Lyautey, de Castelman, Mengin, de Mand'huy. Desigur, mareşalul Joffre a fost mason. şi corsarul Surcouf a fost mason. Asta nu demonstrează decât faptul că Franţa a devenit încă din secolul al XVII-lea o sucursală a masoneriei, când zic Franţa, nu înţeleg poporul francez ci vârfurile financiare, economice şi politice.

  Iată care era în 1913, cu un an înainte de declanşarea primului război mondial de către oculta internaţională, părerea lui Isaak Blumchen, evreu galiţian naturalizat francez despre patria adoptivă şi forţa iudaică atotputernică acolo: Franţa este astăzi spada şi scutul lui Israel. şi parafrazându-1 în batjocură pe Regele Soare: L'etat cest nous, les Israelites. Putem să punem pe picior de război 4 milioane de francezi care să apere speculaţiile noastre internationale, să acoperim marile noastre creanţe, să dezrobim pe fraţii oprimaţi, să realizăm politica noastră naţională. Poporul francez este o vită uşor de tuns, docil la bici, muncitor, econom, umil fată de stăpânii săi, productiv peste ce se putea aştepta de la Pământul Făgăduinţei. În sfârşit, poporul evreu este stăpânul Frantei37.

  Într-o şedinţă a Consiliului de stat Napoleon a spus: Nimeni nu se plânge de protestanţi şi de catolici, pe când toţi se plâng de evrei. Aceasta provine din faptul că răul pe care-1 fac evreii nu provine de la indivizi, ci din însăşi constituţiunea acestui popor. Ei sunt nişte lăcuste şi omizi care pustiesc Franţa.38

  Slăbită după eforturile materiale şi jertfele umane date în primul război mondial, Franţa a devenit sclava finanţei şi a administraţiei iudaice, învăţământul, şcoala Normală Superioară, Politehnica, Sorbonna, Colegiul Franţei, devin unelte ale iudaizării. Evreii înfiinţează ECOLE DES HAUTES ETUDES SOCIALES avându-i în frunte pe conaţionalii Theodore Reinach şi Bernard; iar în consiliul de direcţie alti 7 evrei. Levy Bruhl decerne premiile la Sorbonna, Joseph Reinach este vicepreşedintele comisiei armatei, o parte din armamentul greu este comandat uzinelor Levy-Commentry, băncile Dreyfus şi Rothschild controlează economia şi partidele. La Paris, în jurul statuii lui Ludovic al XlV-lea toate casele de comerţ erau evreieşti, comitetul de direcţie al societăţii comercianţilor şi industriaşilor tot evreiesc, consilierii comerţului exterior: evrei, prin 1938 din medicii clandestini şi provocatori de avorturi, 95% erau evrei. ludaizarea Frantei interbelice tinde spre absolut în timpul cât evreul Leon Blum a format guvernul în 1938 având miniştri evrei şi 53 de evrei ataşaţi de cabinet. Consecinţele iudaizării Frantei au dus la tragedia naţională din iunie 194039.

  Încheiem cu un citat din acelaşi Isaak Blumchen: Dumnezeu ne-a dat Frantei pentru a face din ea pământ de belşug şi pe francezi ca să facem din ei sclavi. Voinţa lui Iehova s-a împlinit. Numele lui fie binecuvântat. Suntem rasa superioară! 40

  *GERMANIA. In volumul MEMOIRES du CHANCELIER PRINCE DE BULOW (tome premier 1897-1902) Paris – Librairie Pion – publicat în 1930 după originalul în germană apărut în editura Ullstein, la pagina 10, viitorul cancelar al Germaniei wilhelmiene, care-a fost ambasador şi în România înainte de primul război mondial, reproduce o maximă favorită a printului de Hohenlohe, cancelarul căruia i-a succedat (Bismarck fiind în dizgraţia kaizerului la reşedinţa sa din Friderichrache (1897): Sunt trei puteri a căror ostilitate este stânjenitoare pentru oricare om politic: iezuiţii, francmasonii şi evreii41. Cum francmasoneria este o invenţie evreiască, ar rămâne după bătrânul cancelar, două puteri stânjenitoare pentru politicienii sfârşitului de secol XIX: iezuiţii (catolicismul în general) şi evreii. Germania cumplitelor tulburări postbelice cu începere din anii 1918-1920 ilustrează din plin această afirmaţie în ceea ce-i priveşte pe evrei. Unul din germanii care a analizat în profunzime lucrarea iudeo-masoneriei pusă în slujba distrugerii Germaniei ca stat national, unitar, a fost mareşalul Ludendorff care a publicat la Munchen, în 1927 un volumaş de 96 de pagini cu următorul titlu în traducere românească: Desfiinţarea francmasoneriei prin destăinuirea secretelor ei, volumaş unde înserează şi următoarea afirmaţie: toţi francmasonii sunt lacheii evreilor. Ludendorff precizează rolul defetist al masonilor iudei în timpul primului război mondial şi în tulburările postbelice, identic cu rolul evreimii ruse în revoluţia bolşevică. Stăpânii primelor burse la Berlin, Frankfurt şi Hamburg au fost evreii. Asta n-a radicalizat poporul german, de o altă factură psiho-morală decât cel francez. Poporul german ordonat, iubitor de linişte socială, subordonat conştient marilor idealuri naţionale a fost apreciat greşit de iudeo-masonerie care 1-a tratat după aceeaşi reţetă ca pe francezi. Dacă în Franţa iudeo-masoneria a cucerit finanţele, economia, a demolat şcoala naţională şi armata, în Germania sfârşitului de secol XIX şi a primelor decenii din secolul XX acţiunea de iudaizare s-a izbit de o reacţie puternică a germanului de rând, fapt care a dezlănţuit asupra acestei tari tirul încrucişat al mass-mediei iudaizate din Europa şi SUA. Nimeni nu mai crede astăzi că primul război mondial s-a declanşat în urma atentatului de la Sarajevo. Prăbuşirea Germaniei wilhelmiene, marea dramă a războiului care a devastat şi îndoliat căminele germane sunt în bună măsură opera iudeo-masoneriei care planificase o revoluţie „proletară” condusă de evrei în Germania şi Rusia, ca o primă treaptă pe calea realizării Republicii Universale. Iată cum arăta conducerea Germaniei postbelice în vremea haosului „revoluţionar”. Ministerul de Stat a fost înlocuit cu un Cabinet compus din 6 înalţi funcţionari. Din cei sase, doi erau evrei şi deţineau ministerele cheie: Haase controla afacerile externe şi Landsberg ansamblul Cabinetului. Ajutorul lui Haase a fost un evreu-ceh Kautsky care în 1918 n-a avut nici măcar cetăţenia germană. Filiera „externelor” mai cuprindea pe evreii Cohn şi Herfeld. Ministrul de finanţe era evreul Schiffer avându-1 de ajutor pe consângeanul său Bernstein. Secretar de stat la interne – evreul Preuss; ajutor evreul dr. Freund. Reprezentantul guvernului pentru presă, evreul Fritz Max Cohen – fost corespondent al ziarului Frankfurten Zeitung la Copenhaga. In Prusia, Cabinetul era de asemenea dominat de evrei: la Justiţie – Rosenfeld. La Interne: Hirsch. Ministrul Tezaurului: Simon. Subalternii lui Rosenfeld de la Justiţie, aproape în totalitate evrei. Directorul Educaţiei, evreul Furtran. Ajutor evreul Arndt. Directorul Oficiului Colonial: Meyer-Gerhard. Departamentul Artelor: Kastenberg, Departamentul Aprovizionărilor de război: Wurm. Departamentul aprovizionărilor civile evreii prof. dr. Hirsch, consilier dr. Stafhagen 42.

  Iată şi bravul comitet al soldaţilor, după moda din Rusia iudeo-bolsevicâ: în frunte evreul Cohen cu ajutoarele lui, evrei vajnici: Stern, Herz, Lowenberg, Frankel, Israellowicz, Lambenheim, Seligsohn, Katzestein, Laufenberg, Heimann, Schlesinger, Merz şi Weyl43.

  Mai departe! Seful politiei din Berlin: Ernst – evreu; La Frankfurt evreul Sirizheimer; la Munchen – Steiner; în Essen – Levy. Preşedintele Bavariei – evreul Eisner, avându-l la Finanţe pe Jaffe, la Comerţ şi Industrie -Brentano. În guvernul Saxoniei: Lipsinsky şi Schwartz; în cel din Wurtemberg: Thalhairher şi Heimann; în Hessa: evreul Fulda. În delegaţia germană pentru pace un roi de „experţi” şi „consilieri” evrei: Max Warburg, dr. von Strauss, Merton, Oskar Oppenheimer, dr. Jaffe, Bernstein, Rathenau, Wassermann, Mendelsohn-Bartholdi44.

  O analiza atentă a felului în care iudeo-masoneria germană a acaparat presa antebelică şi imediat postbelică întrebuinţând-o ca pe un mijloc principal de destabilizare a poporului german şi a maselor soldăţeşti, cu deosebire o analiză a ziarelor Berliner Tageblat, Munchner Neuester Nachrichten şi Franckfurter Zeitung, toate conduse de evrei, va stabili că ele au pus în practică planul socialist-anarhistilor iudei de a nimici statul german, ca pe ruinele lui să se ridice statul proletar condus de evreime. Dacă acestei analize îi adăugăm faptul că prin acapararea alimentelor şi a tuturor produselor de uz curent, prin dosirea lor şi apoi prin specularea lor sângeroasă pe piaţa neagră, comercianţii şi financiarii evrei au jefuit la sânge poporul german; dacă ţinem cont de declaraţiile lui Stroebel, citez: Eu susţin în mod sincer ca o victorie deplină nu ar fi în interesul social-democraţilor, şi la toate acestea corelăm acapararea posturilor cheie din ministerele cheie: interne, război, finanţe, educatie-cultură-arte, comerţ şi industrie, externe, putem aprecia lucid, fără să aplicăm schemele şi sloganele iudeo-masonice, reacţia naţională a poporului german, al cărui exponent a fost Hitler; naţional-socialismul fiind o doctrină politică antidot la imperialismul suprastatal iudaic. O doctrină rasistă germană care s-a opus rasismului iudaic gata să transforme Germania într-o colonie evreiască. Victoria naţional-socialismului în Germania, anihilarea iudeo-bolsevismului, purificarea aparatului de stat ocupat în proporţie de 80% de evrei a făcut din Germania obiectivul principal al iudeo-masoneriei mondiale. A papagalici la infinit lozincile primitive lansate de propaganda evreiască fără a analiza în profunzime cauzele care au determinat naşterea naţional-socialismului este o greşeală grosolană, la fel ca greşeala grosolană care se face în aprecierea îngustă a fenomenului legionar din România.

  Din această foarte sumară analiză a încercării iudeo-masoneriei de a subordona Germania aşa cum a făcut-o cu Franţa, din eşecul ei, din evoluţia interbelică a raporturilor dintre statele naţionale şi imperiul suprastatal iudaic pe cale de a se naşte având drept cadru organizatoric Societatea Naţiunilor, se configurează într-o schiţă explicită evoluţiile care au condus la cel de-al doilea război mondial, la triumful iudeocratiei mondiale, la consolidarea ei post-belică şi la criza fundamentală prin care trece după victoria obţinută în războiul rece purtat o jumătate de secol împotriva statelor naţionale socialiste din Europa de Est. Victorie parţială si, deocamdată, nesemnificativă.

  Se pot aprecia Germania interbelică şi naţional-socialismul ca factori de reacţie ai naţionalului la agresiunea totalitaristă a imperialismului iudeu şi de menţinere a echilibrului european. Desigur că aşa zisele democraţii occidentale ar fi dispărut dacă ramura iudaică însărcinată de Sanhedrinul mondial ar fi reuşit să ducă până la capăt iudeo-bolsevizarea Germaniei, după ce iudeo-bolsevizase Rusia şi Ungaria.

  Capitolul IUDAIZAREA EUROPEI nu poate fi înţeles pe deplin decât dacă cititorul reia textele cuprinse în capitolul VOCAŢIA IMPERIALISTĂ şi DOCTRINA IMPERIALISTĂ, confruntându-le cu punerea lor în aplicare de către iudaism în diferitele ţări europene. In aprilie 1919, George Pitter Wilson scria în revista englezească THE GLOBE. Citez: Bolşevismul reprezintă deposedarea naţiunilor creştine într-o asemenea măsură încât nici un capital nu va mai rămâne în mâinile creştinilor, pentru ca toţi jidovii să poată tine lumea în mâna lor şi să domnească oriunde vor voi 45.

  Cu acest citat trecem la:

  *RUSIA. Vor sări în sus, vor blestema, vor tuna şi fulgera, mă vor acoperi cu ocări toţi corifeii marii revoluţii proletare din Octombrie, ca şi revoluţia franceză au fost în esenţa lor două sângeroase afaceri evreieşti, două etape istorice din planul strategic pe termen lung al înfăptuirii Republicii Universale conduse de evreime. Ca şi Revoluţia franceză, revoluţia din Rusia a avut ca bază economică, socială şi politică un complex de factori de care se ocupă istoria coafată şi machiată după necesitaţi conjuncturale în ateliere academice cu titluri pompoase menite să tină loc de argumente. Complex de factori explozivi speculaţi abil de evreime în dauna tragică a poporului rus. Să privim organizarea revoluţiei din Rusia profan, cu totul neacademic, folosind alte documente decât cele îndeobşte cunoscute. Iată unul dintre ele:

  Stokholm, 21 septembrie, 1917

  D-lui Rafael Scholan, Iubite tovarase: Banca, M. Warburg, a dat un acont pentru întreprinderea tovarăşului Trotky după primirea unei telegrame de la preşedintele sindicatului Rhein-Westphalien. Un avocat, probabil dl. Kestroff a obţinut muniţiuni şi a organizat transportul lor, în acelaşi timp cu al banilor. lui i se va preda suma cerută de tovarăşul Trotky.

  Salutări frăţeşti!

  Furstenberg46

  Deci Warburg, mare bancher şi evreu-german, îi cadoriseste lui Trotky-Bronstein evreu-rus o mare sumă de bani şi muniţiuni în vederea „întreprinderii” din Rusia. Fac abstracţie de istoria criminală a francmasoneriei ruseşti, de lojile crescute ca ciupercile după ploaie în vremea Ecaterinei cea Mare (1762-1796) de implicarea lor în asasinate politice, adică de o istorie ocultă cutremurătoare începând cu asasinarea tarului Pavel I la 11/23 martie 1801, strangulat de francmasonii generalul-adjutant Argamacov, colonelul-print Iasvil şi contele Platon Subov. Evreul Leon Deutsch a tipărit în 1924 cartea: Die Rolle der Juden în der russischen Revolution47. Reţin pe lângă rolul esenţial al evreilor şi faptul că Gregor Peretz reprezentant al evreimii în mişcarea decembristă a obţinut promisiunea decembriştilor de a da drepturi egale evreilor, după răsturnarea ţarismului. Contenciosul tarism-iudeo-francmasoneria rusească şi europeană este atât de încărcat încât ar fi nevoie de câteva volume spre a-1 cuprinde. Reţin pentru cititori că Rusia datorită înapoierii sale de tip feudal şi al sistemului de guvernare autocrat, a fost aleasă încă din vremea lui Nicolae I ca obiectiv principal al lojilor europene; iar tarul care nimicise revoluţia ungară a francmasonilor Kossuth, Bethlen, Klapka, Turr şi Puski (1848) a fost condamnat la moarte de lojile anarhiste şi otrăvit de către medicul său evreu Mandell. Acelaşi tar a refuzat ofertele de împrumut ale lui Rothschild şi a dus o politică dură împotriva evreimii poloneze – de fapt galiţiene – care a trecut clandestin, în proporţie de masă în Moldova, invadând oraşele, târgurile şi satele.

  Aceleaşi loji anarhiste din Bruxelles, Paris şi Zurich, nemulţumite de emanciparea Rusiei sub Alexandru al II-lea, instruiesc tineri intelectuali evrei din Rusia în anarhism, atentate, terorism şi în. conducerea muncitorimii. Alexandru al II-lea, inteligent, cult şi progresist stricase prin reformele sale planurile francmasoneriei anarhiste. A fost condamnat la moarte de aşa-zisul comitet revoluţionar din Londra în 1876, planul asasinatului fiind întocmit de evreii Liebermann, Goldemberg şi Zuckermann. Atentatul feroviar din 1879 n-a reuşit, unul din terorişti, Hartmann, a fugit în Franţa. Cerându-i-se extrădarea, francmasonii francezi stăpâni acolo 1-au trecut în Anglia, unde a fost primit cu onoruri în loja „Filadelfilor”. O evreică, Hesia Helfmann îl ucide cu o bombă artizanală – semnificativ – după ce iniţiase o nouă reformă progresistă – crearea unei reprezentante naţionale consultative.

  Capitalul financiar evreiesc stăpânea Rusia cu începere de la Războiul Crimeii. Intre 1869-1883 datoriile Rusiei fată de băncile evreieşti” au crescut de la 1,9 miliarde ruble la 3,2 miliarde. Alexandru al III-lea s-a constituit în tinta evreimii ruse fanatizată de ură. De la blestemele rituale în sinagogi, la seria de atentate în lant, tarul a fost supus tuturor manoperelor anarhiste de compromitere şi lichidare fizică. A fost otrăvit la Livadia, lângă Ialta, de medicul evreu Zaharin. Comandantul garnizoanei Moscova, generalul Trepov a fost asasinat de evreica Vera Sasulici, ministrul de interne Sipiaghin a fost asasinat de evreul Bogalepov; Stolâpin, primul-ministru, un reformator conservator cu o viziune largă în problema ţărănească, inamic al războiului împotriva Germaniei, a fost asasinat în teatrul din Kiev de evreul Mordkov Herscovici-Bogrov la l septembrie 1911. Reiese limpede din această succesiune de asasinate comise de anarhiştii evrei asupra tarilor şi conducătorilor Rusiei că tara fusese aleasă drept teritoriu şi leagăn al revoluţiei universale. Nenorocirea a fost că Rusia s-a lăsat condusă de străini şi că abia spre sfârşitul vieţii lui Stalin, acesta a dez-evreizat parţial uriaşul aparat de partid şi de stat evreiesc care a aruncat Rusia în marasmul iudeo-comunismului.

  Închei această mult prea sumară trecere în revistă a rădăcinilor iudeo-masonice a „marii revoluţii din octombrie”, citându-1 pe un prieten apropiat al părintelui comunismului, evreul Karl Marx, la 17 noiembrie 1845 devenit membru al lojei anarhiste Le Socialiste din Bruxelles. Prietenul se numeşte Baruch Levy şi transcriu din ceea ce a publicat în Revue de Paris, 1835, IIpag. 574: Poporul evreiesc, în totalitatea sa, va fi Mesia el singur pentru sine. Dominaţia sa asupra lumii va fi realizată prin unirea celorlalte rase umane, prin înlăturarea frontierelor şi a monarhiilor care sunt pavăza particularismului (n.n. citeşte naţionalismului) şi prin înfiinţarea unei rebeliuni mondiale care va da pretutindeni drepturi civile evreilor. In această nouă organizare, fiii lui Israel, care de pe acum sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a globului, vor fi fără vreo rezistentă, pretutindeni elementul conducător, mai ales dacă le reuşeşte să subordoneze masele muncitoreşti conducerii câtorva evrei. Guvernele naţiunilor care constituie republica mondială vor ajunge toate uşor pe mâna evreilor, cu ajutorul biruinţei proletariatului. Proprietatea particulară va putea fi atunci oprimată prin guvernele de rasă evreiască, care vor administra pretutindeni averea publică. Astfel se va îndeplini promisiunea talmudului, că evreii, când va veni vremea lui Mesia, vor avea cheile pentru bunurile tuturor naţiunilor pământului. Primul război mondial, mai ales intrarea Rusiei în război împotriva Germaniei (contrar voinţei tarului Nicolae al II-lea) a fost opera iudeo-masoneriei care bazându-se pe anarhiile preconizate a planificat bolşevizarea Rusiei, Germaniei şi a Imperiului Austro-ungar. Închidem paranteza. Ne întoarcem la ajutorul dat de finanţa internaţională iudaică evreilor din Rusia pentru bolşevizarea tării şi instaurarea dictaturii proletariatului, de fapt a iudaismului international, un prim pas pe calea dictaturii universale.

  Leon de Ponciş a scris şi tipărit o carte interesantă tradusă în germană sub titlul: Hinter der Kulissen der Revolution, Berlin 1929, în care găsim în partea a doua la pagina 32 şi următoarele un raport al sefului serviciului de informaţii francez din Washington pe care îl reproduc parţial:

  Marelui Stat Major al Armatei.

  Np. 912-SR2

  Biroul II.

  În luna februarie 1916, s-a aflat pentru prima dată că se pregătea o revoluţie în Rusia. Următoarele personalităţi şi societăţi participaseră la această operă distructivă:

  1. Iakob Schiff, evreu

  2. Kuchn, Loeb et Cie – bancă evreiască sub direcţiunea evreului Jakob Schiff, Felix Warburg, evreu; Otto Kahn, evreu, Martimer Schiff, evreu

  3. Guggenheim

  4. Max Breitung

  5. Ziarul FORWARD din New York.

  Reţeaua internaţională a financiarilor evrei îl sponsorizase pe Trotky-Bronstein via Stockhholm. Spaţiul nu ne permite să extindem relatările asupra tuturor braţelor uriaşei caracatiţe iudeo-masonice care se încolăcise pe trupul Rusiei vlăguite de război. Deci, din Statele Unite, din Anglia şi Franţa reteau iudaică îşi concentrase forţele pentru a face din Rusia baza revoluţiei universale. John Clayton, corespondent special, în THE CHICAGO TRIBUNE, citez: Trotky conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii. Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan48. Gazete şi mari reviste ale vremii, printre ele numesc şi THE CRISTIAN SCIENCE MONITOR49, dezvăluie adevărata fată, adevăraţii conducători şi adevăratele scopuri ale revoluţiei bolşevice din Rusia. Trotky a fost instruit şi finanţat de mafia iudaică din Statele Unite, fiind eliberat din închisoarea Halifax la intervenţia guvernului dominat de evrei.

  Să ne lămurim în continuare folosind surse neacademice. Revista evreiască CRONICLE – Londra. în faptul că aşa de multi evrei sunt bolşevici, în faptul ca idealurile bolşevismului în multe puncte conforme cu cele mai înalte idealuri ale iudaismului. Tot în CRONICLE -1920, scriitorul evreu Israel Zangwill îl amestecă pe Trotky-Bronstein printre evreii care au ocupat posturi înalte în guvernele britanic şi cel bolşevic unguresc, făcând elogiul rasei semite: care a produs un Beaconsfield, un Reading, un Montagu, un Klotz, un Kurt Eisner, un Trotky. Alt scriitor evreu, Bernard Lazare. Evreul ia parte la revoluţiuni şi el participă la ele într-u atât întru-cât el este un evreu, sau mai corect, într-u atât întru-cât el rămâne un evreu. Rabinul Judah Leon Magnes în JEWISH FORUM – februarie 1919 New York: evreul devine în Germania un Marx şi un Lassale, un Hans şi un Edward Bernstein; în Austria el devine un Victor Adler şi un Friedrich Adler; în Rusia un Trotky. Revista rusească SPRE MOSCOVA, septembrie 1919: poporul evreu constituie adevăratul proletariat, adevărata „internaţională” care nu are tară. Kohan în gazeta COMUNISTUL din aprilie 1919 (n.n. am tradus numirea gazetelor): Fară exageraţiune trebuie sa se ştie că marea revoluţie socială rusească a fost întradevâr înfăptuită cu mâinile evreilor. Ar fi fost oare în stare masele ignorante şi asuprite ale lucrătorilor şi ţăranilor ruşi să scuture jugul burghezimei prin ele înşile. Nu au fost tocmai evreii care au condus proletariatul rusesc spre aurora Internaţionalei şi nu numai că 1-a condus, dar chiar conduc acum cauza sovietelor care rămâne în mâinile lor sănătoase? Noi putem fi liniştiţi atâta timp cât comanda supremă a Armatei Roşii se afla în mâinile tovarăşului Leon Trotky. Este adevărat că nu există evrei când este vorba de combatanţi, dar în comitete şi organizaţiunile sovietelor, ca comisari, evreii conduc în mod vitejesc, masele proletariatului rusesc la victorie. Nu este nelogic faptul ca în timpul alegerilor pentru toate instituţiunile sovietelor, evreii au reuşit cu o majoritate copleşitoare. Lacrimile evreieşti vor reieşi din aceasta îmbrăcate în picături de sânge.

  Dacă Kohan explică limpede şi cu dispreţ că masele poporului rus nu erau în stare să înfăptuiască revoluţia fără a fi conduse de evrei, el izbucneşte într-o sinistră profeţie criminală: „lacrimile evreieşti vor ieşi din revoluţie îmbrăcate în picături de sânge”.52 Rusia şi Ucraina au fost teatrul unor progromuri crâncene împotriva exploatatorilor evrei. Revoltele populare, căzăcimea au masacrat la răstimpuri pe cârciumarii şi negustorii evrei care sugeau staniţele, satele şi oraşele ruseşti şi ucrainene. Guvernele tarii au reprimat iudeo-masoneria şi iudeo-anarhia. De aici ura de moarte a evreilor ruşi împotriva ruşilor şi a statului lor national. De aici crimele în masă împotriva poporului rus şi ucrainean, începând de la vârf până la mujicul de rând. Acesta este tâlcul sângeros, criminal şi monstruos al citatului din Kohan. Teribilele CEKA şi GPU sunt invenţii diabolice ale iudeilor, conduse de iudei, având drept scop exterminarea fizică a tuturor inamicilor revoluţiei iudaice din Rusia.

  RUSIA MARTIRĂ. Ura străveche a iudeilor împotriva creştinilor sintetizată în PROTOCOALE, ura evreimii ruse împotriva marelui popor rus şi fraza prea putin criptică a acelui Kohan talmudic pomenit mai sus s-au tradus în realitate prin transformările fostului imperiu ţarist într-un imens abator uman al creştinilor şi musulmanilor, în care au fost asasinaţi prin torturi bestiale milioane de oameni, alte milioane luând calea lagărelor de exterminare fiind supuse celor mai crâncene metode de dezumanizare. Deocamdată câteva motivaţii „teoretice”. Unul din cei mai bestiali călăi, M. I. Lazis în cartea DOI ANI DE LUPTĂ PE FRONTUL INTERN – Editura de Stat – Moscova 1920: „Noi nu luptăm împotriva unei persoane individuale. Noi distrugem o clasă. Nu căutaţi în motivarea sentinţei, vreo dovadă că acuzatul ar fi combătut prin cuvinte sau fapte puterea sovietică. Cea dintâi întrebare pe care o punem noi acuzatului este, care este clasa căreia îi aparţine, care este profesia şi originea lui. Aceeaşi întrebare hotăraşte soarta lui. Iată sensul teroarei roşii”. Se exceptează rabinii şi evreii de orice profesie. Câteva cifre pentru perioada 1917-1923 după Sovoski: TRINITATEA ROSIE, 1931, pag. 278. Au fost executaţi: 25 episcopi, l 215 preoţi, 6075 profesori, 8800 medici, 54850 ofiţeri, 260000 soldaţi, 10500 poliţişti, 40000 jandarmi, 19850 funcţionari, 344250 alti intelectuali, 815000 ţărani, 192000 muncitori, în principal au fost lovite instituţiile naţionale fundamentale: şcoala, biserica, armata şi clasa de bază a statului rus, ţărănimea. Nu a fost distrusă nici o sinagogă, împotriva preoţimii creştine s-a dezlănţuit cea mai sălbatecă represiune, punându-se în aplicare cerinţele PROTOCOALELOR. Conform ziarului francez LE MATIN din 26 august 1927, până la acea dată numărul episcopilor asasinaţi s-a ridicat la 31, iar al preoţilor la 1550. Mitropolitul Vladimir al Kievului a fost torturat în altar spre a mărturisi unde tine tezaurul. Apoi, legat de coada unui cal, a fost târât în galop pe străzile oraşului, după care legat de un stâlp de telegraf a fost ars de viu, primind moarte de martir. Mitropolitul Veniamin al Petrogradului a fost târât prin oraş, legat de un automobil, după care a fost stropit cu gaz, legat de poarta unei clopotniţe şi i s-a dat foc. Pe episcopul de Tobolsk, Hermoghen 1-au martirizat, legându-1 de cârma unui vapor. A murit îngheţat. Arhiepiscopul de Perm, Andronic, după tortură, a fost îngropat de viu. Lista se poate lungi cu martirizarea episcopilor de Astrahan, Belogorod, Cernicov şi a altor înalţi ierarhi ruşi şi ortodocşi. Nici un rabin n-a fost ucis. Nici o singură sinagogă n-a fost tranformată în magazie, în grajd, în depozit aşa cum au fost transformate mii şi mii de biserici creştine şi moschei musulmane, unele operă de artă orientală văzute de mine la Samarkand şi Buhara, la Dusanbe şi Taşkent în stare de semiruină.

  În Rusia iudeo-bolsevică s-au pus în practică dezideratele PROTOCOALELOR după cum urmează:

  Protocol 4: trebuie să subminăm credinţa, să smulgem din mintea creştinilor adevăratele principii despre Dumnezeu şi spirit şi sa înlocuim aceste concepţii prin calcule matematice şi pofte materiale.

  Protocol 5: Când vom priva masele de credinţa lor în Dumnezeu, autoritatea stăpânirii va fi târâtă în sunt unde va deveni proprietate publică şi noi vom pune mâna pe ea.

  Protocol 14: Când vom deveni stăpâni vom privi ca indezirabilă existenta oricărei religii afară de a noastră proprie, proclamând un singur Dumnezeu de care este legată soarta noastră de popor ales. Pentru aceste motive noi trebuie să distrugem toate celelalte religii.

  Numărul victimelor iudeo-bolsevismului din Rusia martiră între anii 1917-1940 se ridică la milioane de oameni. 99% din aceştia, creştini. In loc de concluzie, citez din Apelul Ligii Evreieşti Internationale – Secţia Petrograd, găsit asupra comisarului de batalion Zender din trupele roşii care invadaseră Estonia.

  Fii ai lui Israel! Se apropie ceasul victoriei noastre definitive. Suntem în ajunul stăpânirii noastre mondiale. Ceea ce am văzut până acum doar în vis, a devenit acum o realitate. Acum câtva timp eram slabi şi neputincioşi. Astăzi ne înălţăm cu mândrie capetele, căci lumea a fost clintită din temelii.

  „DICTATURA IUDAICA”. Până după al doilea război mondial, spre sfârşitul vieţii lui Stalin, Rusia, apoi U. R. S. S.-ul au fost conduse în mod dictatorial şi terorist de către evrei care au ocupat în mod majoritar, câteodată cu majoritatea absolută, toate instituţiile noului stat. La congresul bolşevicilor din august 1917, prezidiul a fost compus de trei ruşi, l georgian de origine maternă incertă – Stalin – şi 6 evrei. La şedinţa decisivă a comitetului central din 23 octombrie 1917 au luat parte: Ulianov – Ziderblum zis Lenin, evreu pe jumătate; Svedlov – evreu; Leon Braunştein zis Trotky – evreu; Apfelbaum zis Zinoviev – evreu; Rosenfeld zis Kamenev – evreu; Dugajvili zis Stalin – georgian, pe linie maternă evreu; sau osetin, Uritki – evreu; Dzerjinski – polonez; Kolontay – evreu; Babnov – rus pentru coloratură. Iată cine a dispus de soarta Rusiei. Organul represiv, înspăimântătoarea CEKA (comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, a speculei ilicite şi a sabotajului) a fost patronată de polonezul sadic Dzerjinski, având conducerea formată în exclusivitate din evrei; adjunctul lui Dzerjinski, evreul Sachs; în celelalte funcţii evreii Uritki, Josilevici, lagoda – Jehudo; Messing, Unschlicht, Moghilevski, Artusov, Katznelson, Triliser, Kogan, Breslau. Baia de sânge, rusesc, ucrainean, belarus, tributul cumplit dat de popoarele mahomedane se înscriu în dosarele acestei instituţii iudaice care plăteşte ruşilor cu vârf şi îndesat marginalizarea de veacuri a evreilor khazari. Alte nume din conducerea fostei Uniuni Sovietice arhicunoscute în epocă: Gubelmann zis laroslawski; Epstein zis lakovlev; Finkelstein-Wallach zis Litvinov; Kalmanovici (preşedinte Banca de Stat); Rosengoltz (comisar al aprovizionării) şi desigur Lazăr Moiseevici Kaganovici, cel mai puternic reprezentant al iudaismului despre care ziarul TOG din New-York din care a reprodus ziarul evreiesc MOMENT-Varsovia nr. 260 B din 19 noiembrie 1934 scria: Reţineţi numele şi întipăriti-1 în memoria voastră: Lazăr Moiseevici! El e un om mare acest Lazăr Moiseevici – el va stăpâni odată împărăţia tarilor. Au fost patru fraţi şi trei surori Kaganovici. Toţi au funcţii de primă importantă înr partid şi în stat. Fiica lui Lazăr Moiseevici-Roiza, a fost un fel de sotie a lui Stalin, care îl avea medic personal pe talmudistul Weissbrod. Este semnificativă lista evreilor din comisariatul poporului pentru finanţe spre sfârşitul perioadei antebelice: Goldenberg, Seidlin, Rifkin, Kogolman, Kogan, Lichtenstein, Ris, Smucler, Sifman. Controlul politic şi administrativ al Armatei Roşii a fost în epocă 99% în mâinile evreilor. Comisari politici: Moscova, Weissmann zis Veclicev; Caucazul de Nord, Ghermanovici, Extremul Orient, Aaronstamm; la 28 noiembrie 1935 sunt numiţi comisari de corp de armată: Grunberg, Gruber, Horos şi comisari divizionari: Bargher, Bauser, Seldovici, Rabinovici, Pismanic, Weineross. Evoluţia înaintării evreilor la posturile cheie din Armata Rosie şi la gradele şi comenzile supreme sunt urmărite cu atenţie de evreimea internaţională şi mai ales de cea din Statele Unite. Exemplu: ziaristul evreu Segal în revista lojei masonice B'NAI B'RITH din Cincinnati; nr. 10/1935: Comandanţii de armată evrei generalul Rapaport şi generalul teitlin au fost decoraţi cu ordinul Lenin, suprema decoraţie a Uniunii Sovietice. Nu vrem să ne delectăm cu onorurile militare ale evreilor, dar imaginaţia noastră ia în seamă cu plăcere anumite posibilităţi care rezultă din faptul că doi generali evrei excelenţi fac parte din armata rusa (n.a. citiţi cu atenţie ultima parte a frazei).

  Dictatura iudaică s-a manifestat sângeros fată de toate clasele sociale. A atins limitele monstruosului fată de ţărănimea înstărită, aşa-zişii culaci: Statul major al distrugerii culacilor, cel care a elaborat şi directiva din care reproduc câteva fragmente, a fost compus din Lazăr Moiseevici Kaganovici şi colaboratorul lui, Baumann. Executantul planului: Iagoda – Hersel Iehuda. Între 1929-1930 sunt distruse 5 milioane de gospodării ţărăneşti. Peste satul rusesc, peste staniţele căzăceşti se revarsă ura de veacuri a khazarilor mozaici. Numai 5 membri de familie să fi fost, înseamnă că iudeii bolşevici au asasinat, deportat sau distrus 25 de milioane de ţărani aparţinând masei vitale a poporului rus.

  Declanşarea pogromului împotriva ţăranilor este făcută de Stalin la 27 decembrie 1929 într-un discurs când a spus: „în ultimul timp am trecut de la politica limitării tendinţelor exploatatoare ale culăcimii, la politica lichidării culacilor ca clasă socială. In cartea sa Bauern unter dem Sowjetstern apărută în. Blut und Boden – Verlag, Goslar prof. dr. K. Michael scrie că s-au constituit trei categorii de culaci şi că metodele de lichidare a clasei sunt cuprinse în circulara concepută de Kaganovici. Citez: din prima categorie trebuie să facă parte toţi culacii cunoscuţi ca fiind contrarevoluţionari clandestini. Toţi cei care fac parte din această categorie vor fi arestaţi imediat şi împuşcaţi, din ordinul autorităţilor executive locale, fără a se întreba forurile centrale. Această măsură va avea loc fără şovăire, căci misiunea sa este de a preveni încercările de revoltă ale culacilor şi de a se priva răscoalele de conducătorii lor probabili acolo unde vor izbucni ele.55

  Din cea de a doua categorie făceau parte culacii care angajau simbriaşi. Acestora li se confisca pământul, casa şi acareturile, ei şi familiile lor erau exilaţi în regiunile nordice la muncă silnică. Zice circulara:la construcţia şoselelor în Taiga, lucrări de terasament, muncă silvică, muncă în mine. A treia grupă, culacii care nu fac parte din primele două. Li se confiscă averea, casa, obiectele casnice şi sunt alungaţi din raion. Au voie să ia o pereche de cisme şi un schimb de rufe. Se dă liber denunţului, abuzului sadic, tâlhăriei, crimei în masă. Încep sinucideri în masă. Familii întregi sparg gheata râurilor şi se aruncă în copci. Tripleta sângeroasă Kaganovici-Baumann-Iehuda exemplifică la superlativ esenţa răzbunătoare a Talmudului şi a Protocoalelor. Rusia iudeo-bolsevică a fost cea mai crâncenă experientă iudaică din complexul de experiente şi tatonări pentru realizarea Republicii Universale prin distrugerea tuturor componentelor NAţIONALULUI. Cum nu facem aici procesul iudeo-bolsevismului şi al kominternismului, trecem la o altă experientă iudaică la fel de sălbatecă şi nimicitoare pe calea bolşevizării Europei care se numeşte:

  — UNGARIA. La 2 martie 1919 Lenin-Ziderblum a convocat la Moscova un congres international comunistbolşevic şi la 4 martie a luat fiinţă Internaţională a III-a iudeo-bolsevică, prilej ca Lenin să declare: Victoria revoluţiei proletare este sigură, întemeierea republicii sovietice mondiale a început 56. Iudeo-bolsevicii au încercat să invadeze Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, fără succes. In Europa Centrală însă agentura iudeo-bolsevică a avut succes în Ungaria şi mai la nord-vest în Bavaria. Nu facem istoricul Ungariei anului 1918, a francmasonilor în Cercul Galilei, a guvernării contelui Mihali Karoly. Lovitura de stat iudeo-bolsevică din 31 octombrie 1918 pe lângă dezlănţuirea hoardelor de asasini şi terorişti a avut un obiectiv precis: asasinarea patriotului şi omului de stat, contele Tisza Istvân. Se ştie că încă de la 16 octombrie 1918 deputaţii evrei Keri Paul, Korvin Klein-Otto, dr. Lâszlo şi dr. Landler au ratat asasinarea lui Tisza, asasinul desemnat, evreul Lekai-Leitner lânos dând greş. La 31 octombrie contele Tisza este împuscat acasă la el de către asasini conduşi de evreul Keri Paul, La 19 noiembrie sosesc de la Moscova doi evrei care se căliseră în misiuni de represalii, Aron Kohn zis Bela Kun şi Szamuelyi Tibor care reorganizează partidul comunist. La 22 martie 1919 în Ungaria se declanşează „teroarea rosie”. Szamuelyi brăzdează Ungaria cu aşa-zisul tren al morţii. Două vagoane Pulman de mare lux unde stă satrapul, două vagoane de clasă I pentru terorişti, două vagoane de clasa a treia pentru victime. Un abator uman pe roti. „Bandiţii lui Lenin” – hoarde de adolescenţi evrei ucid tot ce nu aparţine unui anume proletariat. Dintre cei 32 de comisari ai republicii sovietice ungare, 25 sunt evrei. Iată câteva nume: Kohn zis Kunsi; Lukazs (fiu de milionar); Diener Zoltan. şi comisarii, intitulaţi cinic „ai poporului”: Gruenhaum zis Garhai; Bienstock zis Bostanzi; Rozenstenzk zis Ronai; Weichselhaum zis Varga; Weinstein zis Vince; Eisenstein zis Moritz Erdely; Salzenberg zis Bela Vago şi Bienstock zis Viro Bela. Teroarea iudeo-bolsevică durează 134 de zile, timp în care Aron Kohn zis Bela Kun stoarce populaţia de 3 miliarde de coroane pe care le va trece mai ales în Austria. La pavoazarea străzilor nu se admiteau pe lângă steagurile roşii decât steagurile alb-albastre ale sioniştilor. Este de notat că primind asigurarea lui Lenin câ-1 va sprijini cu Armata Rosie care va ataca România la Nistru, Aron Kohn zis Bela Kun a dezlănţuit în noaptea de 19 spre 20 iulie 1919 atacul generalizat împotriva Armatei Române aflată pe Tisa. Revenind, notăm schimbul de telegrame între guvernele Rusiei iudeo-bolsevice şi Republicii Sfaturilor Ungare iudeo-bolsevice în urma cărora Starul Major al Armatei Roşii ucrainene a planficat ofensiva împotriva României pe două direcţii: prin Bucovina spre a face legătura cu armatele lui Aron Kohn şi peste Nistru spre a încercui forţele româneşti în Basarabia. Replica Armatei Române a însemnat sfârşitul regimului iudeobolsevic în Ungaria, fuga lui Aron Kohn la Moscova şi mai târziu lichidarea lui, fizică de către Stalin. Contraofensiva Armatei Române începută la 24 iulie se sfârşeşte la 3 august 1919 când trupele romaneşti au intrat în Budapesta, redând pacea Ungariei martirizată de bandele sângeroase ale lui Aron Kohn zis Bela Kun.

  DIN NOU GERMANIA: Pe ruinele Germaniei wilhelmiene gruparea marxistă SPARTAKUSBUND se transformă în ianuarie 1919 în partid comunist. La Berlin, în Germania centrală, în Ruhr şi în Braunschweig au loc tulburări sociale. Munchenul şi împrejurimile lui cad sub stăpânirea iudeo-bolsevicilor conduşi de evreii Ernst Toller, Levin, Levine-Nissen, Axelrod. Levin şi Levine-Nissen erau şi membrii ai lojei „La steaua care răsare lângă Isar”. Se dezlănţuie teroarea rosie la Munchen, în 1920 bandele de terorişti ai lui Max Hilz bântuie regiunea Vogthand. Iudeo-bolsevismul se cramponează de Germania, aşa cum s-a cramponat de Rusia, punând semnul egalităţii între cele două state, fără să ia în considerare stadiul diferit de dezvoltare economică, socială şi culturală. Reacţia poporului german este naţional-socialismul. Am mai spus-o. După cum reacţia în Ungaria este horthysmul.

  IUDAIZAREA STATELOR UNITE ALE AMERICII -

  NATIONAL şi INTERNATIONAL.

  Am afirmat că fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal internaţionalist, nu poate fi analizat decât global. Iudaizarea Europei a fost interdependentă şi conjugată în timp cu iudaizarea Statelor Unite. Fenomenul s-a dezvoltat în proporţie geometrică în Statele Unite şi în proporţie aritmetică în Europa. Cauza principală a acestei deosebiri în viteza de propagare a iudaismului pe cele două continente, ca şi deosebirea de escaladare a evreimii la toate dimensiunile şi ierarhiile financiar-economice, politice, sociale, culturale şi propagandistice stă în deosebirea radicală a structurilor statelor europene fată de statele americane.

  Europa este continentul multirasial al statelor naţionale care şi-au edificat structuri socio-politice, economice şi culturale specifice tendinţelor interne şi valorilor unei etnii bine consolidate vreme de milenii într-un spatiu geografic perfect delimitat, fapt care a dat naştere unor popoare şi naţiuni politice cu istorii specifice, cu limbi, obiceiuri, credinţe, morale, culturi şi arte originale, cu mecanisme de semnificare specifice şi originale care prescriu un fel de regulă conduită în Spania ibero-arabă să zicem şi alte reguli de conduită în Norvegia vikingilor sau la geto-daci. Pe măsură ce popoarele europene au devenit naţiuni politice şi-au creat sisteme de valori care le-au orientat opţiunile şi deciziile politice având ca element social, dinamic şi revelator apărarea şi promovarea NAŢIONALULUI. NAŢIUNILE POLITICE au devenit imense laboratoare de creativitate istorică. Unul din rezultatele principale ale acestei creativităţi este PATRIOTISMUL. – formă superioară de apărare şi conservare a naţiunii, bun spiritual şi moştenire istorică de suprema valoare morală, însumând de la zestrea mitologică până la cea religioasă întregul sistem de valori al naţiunii respective. Europa s-a prezentat imperialismului sionist ca o structură de celule vitale, ca un ţesut dens de nuclee de creativitate politică, economică, socială, culturală, spirituală, de valorificare intensivă a zestrei naţionale în granitele naţionale şi pe teritoriul specific care a influenţat prin datele lui fundamentale, de la peisaj la climă, de la bogăţiile solului şi subsolului la numărul de zile însorite dintr-un an, la floră şi faună, a influenţat în mod original şi specific naţiunea, celula vitală respectivă. Una este arta gotică, alta cea bizantină. Exemplele ar coborî discuţia în sfera didacticismului. Alcătuite, dezvoltate şi consolidate prin munca, creaţia şi jertfele sutelor de generaţii, naţiunile Europei se constituie în tot atâtea fortăreţe, cu atât mai greu de cucerit cu cât majoritatea populaţiei statului respectiv se ocupă cu agricultura fiind legată de pământ şi de mitologia respectivă, în uriaşul laborator al naţiunilor la nivel multisecular s-au diversificat funcţiile acestora, s-au asimilat experiente proprii zonale şi continentale şi întregul complex sistemic s-a valorizat dialectic prin lupta dintre vechi şi nou, momentului unităţii contrariilor, deci al echilibrului, urmându-i în mod dialectic, momentul dezechilibrului.

  Aici cititorul este obligat să aprecieze că o NAŢIUNE alcătuieşte un SISTEM, adică un ansamblu de elemente aflate în interdependentă şi interacţiune, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii. Privită sistemic, deci ca un SISTEM, NAŢIUNEA se caracterizează prin câteva proprietăţi principale cum ar fi: integralitatea – adică apartenenta componentelor la ansamblu (clasele şi păturile sociale, instituţiile fundamentale, reţeaua transporturilor, a comunicaţiilor, industria, agricultura, comerţul, sistemul bancar-financiar); autoreglarea deci capacitatea sistemului de a-şi autocorecta efectele perturbatoare; autoorganizarea adică posibilitatea sistemului de a reveni de la o stare de dezechilibru; ierarhizarea, ceea ce înseamnă că poate conţine părţile sale componente şi dacă hotărăşte, poate intra în componenta altui sistem superior cum ar fi o alianţă multinaţională, să zicem.

  Cu cât NAŢIUNEA ca SISTEM constituie un tot integrat al elementelor şi subsistemelor sale, cu o interconexiune activă, puternică şi fluentă a acestora, cu atât ea se prezintă ca o unitate cu o structură solidă care dinamizează însuşirile şi activează legile sistemului. Pentru evreime, prin excelentă factor nedefinit ca SISTEM NATIONAL; ci ca SISTEM INTERNATIONAL, SUPRASTATAL, caracterizat doar printr-o religie comună şi prin posesiunea finanţelor suprastatale, supranaţionale, NAŢIONALUL constituie inamicul cel mai puternic care barează drumul spre realizarea Republicii Universale. Am văzut cum atacând din interior câteva Sisteme Naţionale din Europa, iudaismul a încercat să transforme continentul într-un sistem supranaţional dominat de evreime. Obstacolul principal după iudaizarea Occidentului 1-au constituit statele naţionale socialiste din Europa de Est aflate sub scutul militar al Uniunii Sovietice.

  Al treilea război mondial declarat de iudeocratia mondială cu centrul de putere în Statele Unite a câştigat câteva bătălii împotriva blocului socialist al statelor naţionale din Est, fără însă să câştige şi războiul. Dimpotrivă.

  La argumentele de mai sus se adaugă faptul că în toată Europa, mai ales în evul mediu, minorităţile evreieşti din statele feudale au avut un regim restrictiv nu atât din motive religioase, cât mai ales din motive economice şi politice, majoritatea cămătarilor, a negustorilor, a speculanţilor în toate domeniile aparţinând comunităţilor evreieşti care au creat un fenomen de respingere din partea maselor autohtone. In unele state naţionale din Europa s-au declanşat fie persecuţii şi expulzări în masă, ca în Spania medievală, fie pogromuri spontane ca în Rusia ţarista, atunci când specula şi cămătăria evreiască revolta populaţia unei anumite zone, sau când autorităţile luau măsuri represive împotriva anarhiştilor şi teroriştilor evrei, ca în Rusia ultimei jumătăţi a secolului trecut. Vreme de sute de ani s-a cimentat în statele naţionale din Europa o anumită viziune asupra evreimii, defavorabilă acesteia din punct de vedere religios, spiritual şi filosofic. Europa catolică, ortodoxă şi protestantă a respins mozaismul sectar, habotnic şi rasist. Statele naţionale europene s-au dezvoltat clădindu-şi civilizaţiile pe muncă productivă în agricultură şi mai târziu în industrie. Comunităţile evreieşti s-au dezvoltat şi îmbogăţit pe comercializarea şi specularea muncii productive a popoarelor pe teritoriile cărora s-au aşezat, constituind de la început cadrul unei formaţiuni suprastatale, neasimilându-se, nestabilind nici un fel de legături spirituale de continuitate istorică sau de solidaritate cu popoarele respective.

  Relaţia evreilor cu Statele Unite este exact la polul opus celei cu Europa. Rezultat al unei emigraţii europene masive alcătuind un conglomerat de etnii, religii, limbi, culturi, obiceiuri care au intrat în interdependente unificatoare fără structuri statale consolidate, fără o religie de stat, coloniile din Lumea Nouă au fost deschise penetrării capitalului evreiesc, fără oprelişti. Ne reamintim că prima colonizare masivă au făcut-o englezii care între 1607-1733 au format 13 colonii; că aceste colonii protejate şi ajutate de Anglia au luptat cu stabilimentele franceze din Canada şi Louisiana şi că abia între 1775-1783 prin războiul de independentă purtat împotriva Angliei, cele 13 colonii au constituit Statele Unite ale Arnericii sub preşedinţia lui George Washington care a deschis era preşedinţilor francmasoni. Emigraţia europeană şi mondială spre America de Nord a cuprins şi loturi masive de evrei care au întâlnit o societate în formare, neconsolidată, deschisă, având toate datele spre a putea fi subordonată economic capitalului financiar şi politic celor care posedau acest capital financiar. Nu facem aici istoricul emigraţiei evreieşti în Statele Unite începând cu fuga evreimii braziliene la New York unde guverna olandezul Peter Stuyvesant care le-a interzis intrarea în servicii publice şi să deschidă prăvălii. Mituind, corupând, infiltrându-se evreii au făcut din New York-ul interzis de Stuyvesant, cel mai puternic centru evreiesc din lume.

  El este numit de evrei Noul Ierusalim iar S. U. A., tara Făgăduinţei prezisă de profeţi. In 50 de ani comunitatea evreiască din S. U. A. a crescut de la 50000 de suflete la 3300000. Începând cu teatrul şi terminând cu domeniul bancar-financiar, majoritatea industriilor şi a comerţului aparţine evreilor. Tot evreii stăpânesc cinematografia, audio-vizualul şi presa scrisă. Iudaizarea statului american şi subordonarea lui intereselor iudaismului international începe odată cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv iudaice B'naiB'rith la New York în 1843, care în 1921 avea peste un milion de membri şi 726 de lojii răspândite în toată lumea, Terra fiind împărţită în 11 districte. Spre sfârşitul secolului trecut şi începând cu secolul XX, B'nai B'rith a dictat politica internă şi externă a S. U. A. preşedintele Clinton fiind emanaţia evreimii americane, principalii lui colaboratori politici şi privaţi fiind evrei. Doi dintre preşedinţii Statelor Unite aflaţi la conducerile acestora în două momente cheie ale istoriei mondiale, primul şi al doilea război mondial: Wilson şi Roosevelt au fost francmasoni supuşi lojei B'nai B'rith şi Alianţei Universale Israelite, Roosevelt însăşi fiind evreu şi reprezentând interesele puternicului centru de presiune al evreimii new-yorkeze. Dacă până la 1843 evreimea, din S. U. A., s-a mulţumit să cucerească sistemul economic de vârf al S. U. A., de prin 1870 a trecut la cucerirea posturilor cheie din administraţie. La început indirect, odată cu Wilson direct, prin numiri de evrei în posturi cheie ca acel Morgentau cu misiuni identice emisarilor evreo-americani din ultimele trei administraţii, însărcinaţi cu construirea cadrului juridic, economic şi politic al Republicii Universale. Morgentau a fost numit ambasador în Turcia, apoi în Mexic, a fost trimis ca intermediar în conflictul turco-armean, apoi Wilson 1-a trimis în chip de anchetator în aşa zisa problemă a pogromurilor din Polonia împotriva evreilor. Odată cu Wilson şi prin intermediul lui Wilson, centrul de putere iudaic din S. U. A. dobândeşte statut de arbitru international şi dirijează politica externă a S. U. A. funcţie de interesele şi strategiile Alianţei Universale Israelite. Exemplul cel mai tipic este crearea şi susţinerea necondiţionată a statului Israel, ca şi raporturile de subordonare ale S. U. A. fată de acesta; ca să nu amintim deocamdată de construirea Ligii Naţiunilor (autor Wilson) şi a Statelor Unite ale Europei, operă la care trudeşte din greu iudeocratia internaţională spre a elimina inamicul principal care blochează drumul spre Republica Universală: Statele Naţionale Europene şi Asiatice. Un scriitor filosemit Wernert Sombart în cartea EVREUL şi CAPITALISMUL MODERN scrie: Dacă America continuă să se dezvolte în aceleaşi condiţiuni ca generaţia trecută, dacă statisticile imigrărilor şi proporţia naşterilor la toate naţionalităţile rămâne aceeaşi, putem să ne imaginăm Statele Unite peste 50 de ani (n.a. asta înseamnă deceniile 7 şi 8) sau 100 de ani ca o tară locuită numai de slavi, negri şi jidovi, între care jidovii vor ocupa natural situaţiunea de conducători ai vieţii economice 57.

  Câştigul de cauză al evreimii americane în concurenta cu celelalte grupe etnice ale emigraţiei europene, se datorează sprijinului financiar dat de conaţionali şi finanţa iudaică europeană, majoritatea emigraţiei creştine fiind săracă sau aparţinând unei categorii sociale supusă în ţările de baştină persecuţiilor politice sau religioase. Din start majoritatea emigraţiei evreieşti a acaparat principalele mijloace financiar bancare, pe când emigraţia creştină, săracă, a trebuit să-şi clădească bunăstarea muncind din greu, vreme de câteva generaţii, fie în teritorii virgine, fie în ateliere şi fabrici. Statisticile americane îi indică pe evrei ca pe stăpânii a 70% din clădirile şi afacerile americane. Tot Wernert Sombart în aceeaşi lucrare: eu susţin aserţiunea mea că Statele Unite (mai mult poate ca oricare tara) este plină pana la creştet de spirit jidovesc. Acest fapt este recunoscut de cele mai multe cercuri, mai cu seamă de acelea care sunt mai în măsură de a forma o opiniune asupra acestui subiect. Fată de acest lucru nu este oare nici o justificare pentru părerea că Statele Unite datorează însăşi existenta lor jidovilor? şi dacă este asa, noi putem afirma cu atât mai mult că influenta jidovească a făcut Statele Unite ceea ce ele sunt, adică americane. Deoarece ceea ce noi numim americanism nu este altceva decât, daca se poate zice astfel, spiritul jidovesc rafinat 58.

  Louis D. Brendeis în Justiţia Curţii Supreme a Statelor Unite, citez: Să ne organizam, să ne organizam, să ne organizam până ce fiecare jidov se va găsi deasupra. ZIONISM pag. 113-114, 59. Se ştie că în Statele Unite francmasoneria a făcut progrese repezi la vârful piramidei sociale. Avem obiceiul de a spune greşit că demnitarul este francmason, în loc să spunem că X este demnitar pentru că este francmason. Scriitorul Eduard Drumont despre francmasonerie: Pentru cel care nu se pătrunde de ideea că francmasoneria nu este decât o luptă inventată de evrei pentru a cuceri lumea şi a-şi realiza vechiul lor vis de dominaţie universală, francmasoneria rămâne o enigmă de neînţeles 6o.

  În 1930, Casian defineşte francmasoneria după cum urmează: O asociaţie de societăţi secrete suprapuse care urmăreşte ca prin distrugerea civilizaţiei creştine ariene actuale şi înlocuirea ei cu o civilizaţie naţionalistă atee, având ştiinţa şi raţiunea drept religie, să stabilească dominaţiunea universală a rasei semite 61.

  Nu pot face un inventar de definiţii; dar din suma documentării reiese limpede că francmasoneria, gradele, anul ei calendaristic, anumite ritualuri şi simbolistica ei sunt în totalitate ebraice. Pe lângă capitalul financiar, evreimea stăpâneşte Statele Unite şi prin francmasonerie. Primul preşedinte al Statelor Unite, George Washington, a fost francmason. Francmasoni au fost şi preşedinţii Taft, Wilson, Hoover, F. D. Roosevelt, Truman, Johnson, Gerald Ford. Cel mai puternic dintre ei, F. D. Roosevelt, a cedat experimentului comunist, frate al francmasoneriei, popoarele Europei de Est. In revista L'EXPRES nr. 214 din 9 ianuarie 1992 sub titlul FRANCMASONII şi CUCERIREA ESTULUI se scrie: Principiile fundamentale ale comunismului sunt principiile francmasoneriei, iar fenomenul comunist nu este altceva decât aplicarea pe teren a ideilor pe care francmasoneria le-a formulat timp îndelungat în tainiţele lojelor.

  Din Statele Unite a plecat Troţki cu recomandări speciale şi tot de acolo, de la marii capitalişti evrei, i-au venit ajutoare masive în bani spre a pune în practică teoriile masonului Karl Marx, comunismul, primul pas spre Republica Universală. Spre începutul celui de-al doilea război mondial evreii din Statele Unite reprezentau 3,50% din totalul populaţiei, în schimb stăpâneau 70% din presă, 90% din confecţiuni şi din comerţul cu blănuri, 50% din comerţul cu mobilă, teatrul le aparţinea, din 3 medici şi 2 avocaţi unul era evreu. Scriitorul Emil Ludvig (Kohn), într-un interviu din L'HUMANITE nu cu mult înainte de a se sinucide: Noi suntem în Statele Unite o realitate. Din cele sase rase mai importante care alcătuiesc nu numai populaţia, dar şi structura politică şi economică a Americii noi suntem una de care se tine seama. avem cuvânt hotărâtor în toate pulsaţiile de viaţă ale noului continent 62.

  Ziaristul evreu Isak Markosson, la un banchet dat de AMERICAN LUNCHEON CLUB în relatarea ziarului belgian LA PATRIE: Războiul nu este decât o întreprindere de afaceri colosale. Fără noi răscoalele nici nu s-ar putea face, fiindcă le-ar lipsi spiritul de organizare şi mijloacele financiare. Pregătirea tehnică o facem noi, finanţarea războiului ne aparţine exclusiv, în trusturile de arme deţinem 73%; în cele alimentare 67%; în consorţiile de echipament militar 92%; în materiale de drum de fier, pe şantierele navale sau în uzinele de avioane de la 50% la 94%. Puterea noastră în aceste trusturi – fără să vorbim de cele financiare fără de care nu se poate mişca nimic în lume – este de 87% în medie în tot ce priveşte pregătirea şi susţinerea războaielor. Cu aceste arme în mână putem spune că de soarta războaielor hotărâm noi si, în consecinţă şi de destinele naţiunilor respective 63.

  O SISTEMATIZARE NECESARĂ. Nomazi din tară în tară, din imperiu în imperiu, din Chaldeea în Egipt, în Asiria şi Persia, pretutindeni înrobiţi, batjocoriţi, huliţi şi izgoniţi din pricina spolierii la care supuneau autohtonii, combinata cu dorinţa de a-i stăpâni politic, evreii s-au răspândit pe tot globul atunci când Titus, Adrian şi Sever au încorporat imperiului roman patria lor biblică. Istorie tragică începând cu 2000 de ani înainte de Hristos.

  În imperiul bizantin comunităţile evreieşti au trecut printr-un lung sir de persecuţii. Au cunoscut liniştea în lumea musulmană, în imperiul german sunt cunoscute colonii evreieşti ocupându-se cu comerţul pe la anul l 000. Când expulzaţi, când masacraţi în timpul Cruciadelor, când plătind taxe speciale, când ghetoizati în condiţii inumane ca în acel Judengasse din Frankfurt, când declaraţi sclavi perpetui cum a făcut-o Frederic al II-lea în 1231, evreii europeni au adunat o ură istorică împotriva statelor naţionale. Matei Corvin i-a izgonit, Maria Tereza le-a interzis intrarea în Imperiul habsburgic, abia sub Iosif al II-lea se emancipează prin Edictul de tolerantă din 1782. In Prusia câştiga emanciparea la 1812. Abia în a doua jumătate a secolului trecut, după iudaizarea Franţei, dobândesc libertăţi civice în statele germane.

  În Franţa au trăit aceeaşi experientă contradictorie, de la raporturi tolerante sub regii franci la expulzări sub merovingieni; în Anglia lui Richard Inimă de Leu şi Ion Fără de Tară sunt obligaţi să poarte semne distinctive, comerţul le este îngrădit şi supus unei fiscalităţi excesive.

  În 1264 sunt ucişi în masă de către poporenii sătui de jaful lor cămătăresc; cei scăpaţi sunt expulzaţi în 1290. Prima sinagogă se ridică la Londra abia în 1701. In Peninsula Iberică cunosc teroarea înainte de epoca hispano-musulmanâ, arabii îi tolerează şi prosperă vreme de trei secole, după Reconquistă se instaurează cenzura cărţilor ebraice, şi din 1391 călugărul Fernando Martinez îşi începe campania anti-iudaică urmată de masacre şi distrugerea unor comunităţi întregi. In timpul unirii Castiliei cu Aragonul prin Ferdinand şi Isabela, evreii creştinaţi cu sila, marranii, dovediţi nesinceri, sunt arşi pe rug. La 30 martie 1492 Sfântul Oficiu emite edictul de prescriere generală, prin care li se confiscă avutul şi li se interzice să ia cu ei aurul şi argintul. La 1497, Emanuel I expulzează din Portugalia aproape 300000 de evrei, iar în 1498 sunt expulzaţi din regatul Navarrei. Statele şi cetăţile italiene au primit refugiaţii din Peninsula Iberică. In Polonia trăiesc în deplină libertate până sub Albert I, când sunt strânşi în ghetouri, iar în 1498 sunt expulzaţi din Lituania. Secolele XVI şi XVII sunt benefice pentru evreimea financiară din Polonia; dar la 1648 căzăcimea răsculată sub buzduganul hatmanului Bogdan Hmielnitki trece comunităţile evreieşti prin foc şi sabie.

  Am făcut această scurtă incursiune istorică spre a lămuri cauzele urii nutrite de evrei statelor naţionale, în care, vreme de veacuri au suferit fie reperesiunea organizată a acestora pentru a-şi proteja supuşii de specula cămătarilor, negustorilor şi cârciumarilor evrei; fie pogromurile populaţiilor din anumite regiuni stoarse nemilos de către aceştia.

  Reacţia comunităţilor evreieşti a fost organizarea, schimbul rapid de informaţii, dictatura vâtrfurilor religioase şi financiare care au dirijat comunităţile cu mână de fier, capitalizarea finanţei, constituirea organismelor iudaice suprastatale, iniţierea acţiunilor convergente pentru subordonarea guvernelor naţionale, construirea cadrului mondial pentru instaurarea puterii iudaice suprastatale.

  BIBLIOGRAFIE

  1. ALMANAHUL NATIONAL IUDEU PENTRU ANUL 5682 BULETINUL ANTI-IUDEO-MASONIC, vol.7-8 Bucureşti, 1930.

  —13. SCRIITORI EVREI, colecţia Pistorius, fără an. Denis Saurat. LITERATURĂ şi OCULTISM, ecl. Rieder, Paris, 1929. ÎNFRUNTAREA JIDOVILOR, Neofit (Haham renegat), IAşI, 1872.

  14. Anastase N. Hâciu, EVREII ÎN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI, pag. 550-551, Cartea Româneasca, 1943, Bucureşti.

  15. Theodor Herzl, UN STAT EVREIESC, apud JIDOVUL INTERNAtIONAL -Problema Mondiala Capitala, voi. I, culegere din revista americana THE DEARBORN INDEPENDENT – Bucureşti, 1927.

  16. JIDOVUL INTERNATIONAL, pag. 82.

  —25. PROTOCOALELE ÎNţELEPţILOR SIONULUI, Roger Lamhelin – Paris, Editions Bernard Grasset, 1933.

  26. Giovanni Papini – GOG.

  27. PROTOCOALELE. 28. Theodor Herzl, JIDOVUL INTERNAtIONAL, pag. 72, 73. 29-30. Ibrahim Ben Daud, SEFERHA-KABBALAH, Cronici evreieşti medievale, ed. Naubauer I, 79; Arthur Koestler, AL TREISPREZECELEA TRIB: KHAZARII, ed. Năgârd, 1987, p.65-75.

  31. JIDOVUL INTERNATIONAL, PAG. 89-90.

  32. BULETINUL ANTI-IUDEO-MASON1C, voi. 3, pag. 103-107, Bucureşti, 1930.

  33. Albert Malet, LEs TEMPS MODERNES, Hachette, Paris, 1919, pag. 510-518.

  34. Copin Albancelli, LA DRAME MACONNIQUE, LA CONSPIRATION JUIVE CONTRE LE MOND CHRETIEN, ed. III, 1909.

  35. A. N. Hâciu op. cit. pag. 550-551; BULETIN ANTI-IUDEO-MASON1C, nr. 12, 1930, pag. 347-348

  —40. Ibidem

  41. MEMO1RES DU CHANCELIER PRINCE DE BULOW etc., vezi pag. 32, alineat 1.

  —44. JIDOVUL INTERNAtIONAL, voi. I, pag. 24-32.

  45. GEORGE PITTER WILSON, THE GLOBE, 1919, Londra.

  46. JIDOVUL INTERNAtIONAL, pag. 228-229 şi Bernard Lazare, L'antistautisme, Paris, ed. Chailleg, fâiă an.

  47. LEO DEUTSCH, DIE ROLLE DER JUDEN IN DER RUSSISCHEN REVOLimON, Berlin, 1924. – 48-50. JIDOVUL INTERNATIONAL.

  —52. COMUNISTUL, aprilie 1919, Moscova.

  53. Johann von Leers, PRIMEJDIA MONDIALĂ, UNIUNEA SOVIETICA, 1943, Buchdruckerei Frickert et. Co., Berlin.

  54. JIDOVUL INTERNAtIONAL.

  55. Prof. dr. K. Michael, BAUERN UNTER DEM SOWJETSTERN, Blut und Boden-Veriag, Goslar, fără an şi Johan von Leers, op. cit.

  56. V. I. Lenin, OPERE COMPLETE, voi. 38, ed. Politică, Bucureşti 1968, Mircea Musat – Ion Ardeleanu, DE LA STATUL GETO-DAC LA STATUL ROMÂN UNITAR, ed. ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

  —58. Vernert Sombart, EVREUL şi CAPITALISMUL MODERN, apud JIDOVUL INTERNAtIONAL.

  59. Louis D. Brandeis, JUSTIţIA CURţII SUPREME A STATELOR UNITE, Z1ONISM pag. 113-114, apud JIDOVUL INTERNAtIONAL.

  60. Eduard Drumond, LA FRANCE ENJUWIE.

  61. SPOVEDANIA DLUI N. CASIAN FOST FRANCMASON GRADUL 33 ÎN MAREA LOJA ZISĂ NAţIONALĂ, Biblioteca Anti-Masonică no. l, 1930, Bucureşti.

  —63. JIDOVUL INTERNATIONAL.

  NOUA ORDINE MONDIALĂDe la Liga Naţiunilor la Statele Unite ale Europei.

  Incă din zorii istoriei, atât în antichitate cât şi în feudalismul timpuriu s-a emis ideea federalizării comunităţilor umane şi a popoarelor. Marile imperii antice au fost expresia acestei gândiri federalizante la nivelul de înţelegere a epocii respective izvorâte din stratificarea socială şi din interesele claselor dominante. Acelaşi fenomen s-a petrecut din feudalismul timpuriu până-n epoca marilor imperii coloniale contemporane, fenomen conţinând dialectic o înverşunată luptă a contrariilor dintre forţa federalizantă şi interesele ei şi dorinţa de libertate a comunităţilor federalizate prin mijloace militare, economice şi politice. Exemplele sunt la îndemâna fiecărui cititor. De la istoria imperiului roman şi a tipului de stat federal sclavagist creat de acesta şi de cel macedonean creat de Alexandru Macedon la istoria imperiilor bizantin şi arab; de la imperiul lui Carol cel Mare la imperiul spaniol; de la imperiul britanic la cel otoman, de la cel ţarist la cel habsburgic, tipic pentru unul de tip federal, descoperim două constante istorice fundamentale: una reprezentând interesul de dominaţie al unei minorităţi şi a doua reprezentând interesele vitale ale unei majorităţi compuse dintr-o puzderie de entităţi etnice având limbi, culturi, religii, structuri psihologice şi sociale, mentalităţi şi interese deosebite, care se opun legic intereselor minorităţii dominante. Această lege fundamentală a istoriei a funcţionat implacabil, dezintegrând imperiile, fie ele şi de tip federal, exemplul cel mai recent fiind cel dat de U. R. S. S.; ca să nu mai vorbim de tragedia Iugoslaviei, stat multinaţional de tip federal. Din uriaşul laborator al imperiilor prin procese subtile de dialectică istorică s-au separat şi individualizat, s-au structurat şi dezvoltat popoare, societăţi şi naţiuni politice care şi-au asumat rolul de a-şi făuri destinele în cadrul statelor naţionale.

  Evreimea ca popor şi naţiune suprastatală folosind o gamă largă de mijloace cultural propagandistice, organizatorice, financiar-economice, politice, unele oculte, altele uzuale, a preluat ideea federalizării mondiale pusă în slujba şi sub dominaţia ei, din momentul în care şi-a câştigat supremaţia în Statele Unite ale Americii şi în câteva state importante din Europa, întreaga gamă de mijloace a fost aplicată simultan în zone geo-politice şi geo-economice fixate într-un plan strategic general pe timp îndelungat, desfăşurarea lor operaţionala fiind controlată riguros după ce Alianţa Israelită Universală s-a lansat în politica mondială ca organ politic suprem al evreimii.

  LUNA DE MIERE. IDEOLOGIE, DOCTRINA, PROPAGANDA!

  Pentru a putea construi un suprastat, o Republică Universală este nevoie să se câştige la idee adeziunea vârfurilor politice, financiar-economice, artistice, filosofice şi culturale ale naţiunilor; sau, dacă acestea se dovedesc refractare, retransante în sfera naţionalului; prin revoluţii să se manevreze masele proletare. Conducerea suprastatală iudaică a folosit cele două variante în mod simultan, după iudaizarea bazelor strategice: Franţa, Anglia şi Statele Unite. Ofensiva ideologică, doctrinară şi propagandistică ia forme acute odată cu primii ani ai secolului XX, cu centrul de greutate pe provocarea revoluţiei în Rusia ţarista şi solidarizarea proletariatului european cu iudeo-bolsevismul. In acelaşi timp se construieşte abil alternativa Păcii Internationale şi se lansează lozinca Noii Ordini Internationale, fără a se preciza dacă această Nouă Ordine va fi comunistă sau capitalistă: aşteptându-se rezultatele experientei din Rusia. Folosesc ca îndreptar cronologic, cronologia lui Denis L. Cuddy, publicată parţial în revista EUROPA, ca şi bibliografia dedicată Ligii Naţiunilor şi francmasoneriei acestui secol.

  În 1910, deci după primele seisme din Rusia, se înfiinţează în S. U. A. Fundaţia Carnegie pentru Pacea Internaţională cu toate că în culisele politicii europene şi americane se puneau premisele declanşării primului război mondial pentru reîmpărţirea coloniilor şi a sferelor de influentă. Fundaţia rezistă de 84 de ani, militează astăzi pentru un guvern mondial, are realatii cu O. N. U.

  1912. Un Edward Mandel House, consilier şi confident al marelui francmason Woodrow Wilson, preşedinte al Statelor Unite, sub aparenta unei cărţi de literatură (Philip Drul: Administrator) lansează ideea răsturnării guvernelor şi a înlocuirii cu regimuri socialiste. Acest Mandel House va fi omul lui Wilson care va contribui la formarea Ligii Naţiunilor, prima formă organizatorică din cadrul larg organizatoric al Republicii Universale.

  1913. Preşedintele Woodrow Wilson în The New Freedom: De când am intrat în politică, multi oameni mi-au încredinţat opiniile lor. Unii din cei mai importanţi oameni din S. U. A. se tem de ceva sau de cineva. Ei stiu ca există undeva o putere atât de organizată, atât de solidă, de atentă, de concretă, universală, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea 2.

  Consider că mărturisirea lui Wilson, preşedinte al Statelor Unite, este cheia acestei cărţi. Deci, în 1913, Statele Unite erau la cheremul ocultei universale, celor mai importanţi oameni americani fiindu-le teamă de a vorbi clar despre ea.

  Din ce în ce mai evident, ziarişti, scriitori, politicieni, bancheri evrei sau aflaţi în subordinea iudaismului, abordează şi construiesc ideologia Noii Ordini Universale. Wilson ca expresie politică a ocultei iudaice lucrează la planificarea lumii postbelice din 1917, anul revoluţiei iudeo-bolsevice şi al intrării S. U. A. În primul război mondial. Curioasă coincidentă, menită să zdrobească Germania în Vest spre a da mână liberă iudeo bolşevismului în Est, politică repetată fără nici o imaginaţie în al doilea război mondial, când ieşirea S. U. A. din neutralitate a decis victoria iudeo bolşevismului în Europa şi a comunismului în China, Coreea şi Vietnam, începând cu New York World3 din 1918, presa din Statele Unite sprijină revoluţia iudeo bolşevica, nu se ridică întru apărarea drepturilor omului călcate sub cizmoacele pline de sânge ale comisarilor iudei – asasinarea celor 5 milioane de culaci, a milioanelor de ruşi o lasă rece, ba dimpotrivă un director al băncii FEDERAL RESERVE scrie în anul marilor masacre din Rusia în ziarul sus citat: Rusia ne arată drumul spre mari şi impetuoase schimbări ale lumii. mă bucur că se întâmplă asa.4 Acelaşi „colonel” House care reorganizează Institutul de Afaceri Internationale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe, susţine la 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, pe care o actualizează în revista; FOREIGN AFFAIRS, Philip Ker care-şi sfârşeşte pledoaria asa: adevărata problemă este astăzi cea a unui guvern mondial5. Ofensiva ideologic-propagandistică se desfăşoară pe planuri largi cu începere din 1928. Doctrinarii, ideologii, filosofii, sociologii, esteticienii iudei sau în solda iudaismului încep să precizeze conceptul de Noua Ordine Mondială. H. G. Wells, socialist fabian în THE OPEN CONSPIRACY: BLUE PRINTS FOR A WORLD REVOLUTION: Lumea politică a Conspiraţiei Deschise trebuie să slăbească, să încorporeze sau să înlăture guvernele existente. va fi o religie mondială. Întreaga populaţie a lumii să devină o nouă comunitate umană 6.

  1932. F. S. Marvin publică THE NEW WORLD ORDER, deci Noua Ordine Mondială în care spune că Liga Naţiunilor este prima încercare de Noua Ordine Mondială.

  1933. Apare Humanist Manifeste, John Dewey face apel la o sinteză a tuturor religiilor şi la o ordine economică socialistă şi cooperativizată. 1939 revista PEACE NEWS din 19 mai publică Planuri pentru o federaţie mondială democratică, nemilitară şi atotcuprinzătoare. 28 octombrie 1939, celebrul în epocă John Foster Dulles propune public ca S. U. A. să conducă tranziţia, (să fim atenţi) spre o nouă ordine de state mai putin independente, suverane, strânse într-o ligă sau uniune federală.

  Anii 1939-1945 cu tot războiul mondial care face ravagii pe glob sunt anii în care se esenţializează doctrina şi ideologia Noii Ordini Mondiale – adică a Republicii Universale. aşa cum revoluţiile europene au dus la emanciparea socio-politică a evreimii, războaiele mondiale au dus la îndatorarea statelor naţionale la Fondul Monetar International şi la subordonarea acestora intereselor guvernului universal iudeu, punând premisele dominaţiei lui universale.

  În 1939, Lionel Curtis publică un volum masiv de 985 de pagini: WORLD ORDER8 – Ordinea Mondială, în care preconizează organizarea lumii într-o comunitate de naţiuni. In 1940 H. G. Wells revine cu THE NEW WORLD ORDER în care propune un stat mondial colectivist, o nouă ordine mondială care să cuprindă şi democraţiile socialiste si, din nou, atenţie, o recrutare universală pentru muncă, încriminând individualismul naţionalist care este maladia lumii. Hitler, Mussolini, Stalin propun şi ei modele ale unei Noi Ordini Mondiale si, spre deosebire de ideologii iudeo-americani care nu suflă o vorbă despre cei destinaţi să conducă acel guvern universal, aceştia indică limpede pe conducătorii planificaţi.

  Ca pretutindeni în natură, istoria omenirii cunoaşte „vârstele” fenomenelor socio-politice. Fenomenul artificial al federalizării universale iniţiat de iudaism în cele două variante: iudeo-bolsevismul şi iudeo-capitalismul s-a dezvoltat concomitent în prima jumătate a secolului XX, într-o intercomunicare şi interacţiune benefică pentru iniţiatori. Din 1920 până în 1945 marea finanţă evreiască din S. U. A. şi Europa a susţinut revoluţia iudeo-bolsevică din Rusia, atât fianciar, cât şi propagandistic. Referirile teoreticienilor occidentali ai Noii Ordini, mai ales a celor iudei americani se fac şi se raportează la „socialism” şi „socializare universală”. Este epoca propagandei internationale, a internaţionalelor, a kominternului, a războiului civil spaniol, al doilea câmp de experiente iudeo-comuniste, a revoluţiei comuniste chineze, coreene, vietnameze cu puternice tente naţionale – care se îndepărtează de modele unice şi nu acceptă o conducere supefstatală, un centru unic de conducere. Ajutorul american masiv dat Rusiei lui Stalin, ca şi distrugerea bazei logistice a Germaniei lui Hitler de către aviaţia strategică anglo-americană, opera iudeului francmason F. D. Roosvelt au salvat iudaismul mondial, iudeo bolşevismul din Rusia, precum şi revoluţiile national-comuniste din Asia.

  Această etapă a unei luni de miere prelungită pe o jumătate de secol ia sfârşit în clipa când iudeocratia mondială îşi dă seama că toate speranţele de dominaţie universală printr-o revoluţie proletară condusă de evrei, folosind Rusia ca forţa de izbire este o utopie, că în Rusia postbelică comunismul se naţionalizează, că devine rusesc, că evreimea pierde controlul instituţiilor statului; ba mai mult, că se naşte o reacţie anti-iudaică rusească şi începe, voalat, o nouă epocă de prigoana. Rolul de superputere mondială însuşit de Rusia sovietică, expansiunea militaro-economică a acesteia pe tot globul, folosirea ideologiei comuniste în interesul imperiului sovietic, aflat pe drumul unei rusificări masive, abolirea dominaţiei iudeo bolşevice în statele din Estul Europei, emanciparea lor economică, ofensiva comunismului national din China, Coreea şi Vietnam au activat la superlativ varianta capitalistă a Noii Ordini Mondiale, declarând război atipic Uniunii Sovietice şi aşa-zisului lagăr socialist şi război tipic Chinei, Coreei de Nord şi Vietnamului. Desigur, campioana luptei anticomuniste a fost iniţiatoarea comunismului mondial: iudeocratia. Arma, forţa de soc, a fost S. U. A. şi mai putin ţările Europei Occidentale încorporate în noile organisme internaţionaliste create de iudeocratie după al doilea război mondial.

  DIVORŢUL. Cronologic, divorţul dintre comunism şi capitalism se produce în timpul celui de-al doilea război mondial, când creaţia iudeo bolşevismului, Rusia sovietică, devine o superputere conştientă de forţă sa şi când mişcările comuniste din China, Coreea de Nord şi Vietnam întrunesc adeziunea maselor, abolesc regimurile de tip feudal – colonial şi instaurează regimuri national-comuniste, lezând direct interesele ocultei financiare care spre a-şi păstra privilegiile în Extremul Orient declanşează o serie de războaie, unele sub flamura noului internaţionalism capitalist cu participarea simbolică a unor state subordonate Statelor Unite, având ca forţa principală de izbire armata americană.

  Incă din perioada deceniului 3 când lupta în Manciuria împotriva imperialismului japonez care invadase Coreea, Kim U Sung sau Kim Ir Sen, tânăr comunist, a combătut stângismul comunist şi ororile lui ca şi directivele aberante ale Internaţionalei comuniste, la fel ca una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale comunismului national din Asia, conducătorul mişcării de eliberare naţională şi socială din Vietnam, Ho şi Min. Naţionalizarea comunismului în Extremul Orient este una din cele mai grele lovituri date ocultei internationale iudaice şi planurilor ei de dominaţie mondială. Prin anii 1933 Kim îl Sung nega sovietul – formă iudeo bolşevica a Kahalului evreiesc, preconizând un guvernământ revoluţionar popular.

  Când conspiraţia iudeo bolşevica pierde puterea în Uniunea Sovietică, când evreimea este sortită fixării într-un spatiu geografic limitat, un fel de republică sovietică evreiască, de fapt un gheto mai întins, când începe emigraţia în masă şi când apare disidenta intelectualităţii evreieşti în Rusia, iudeocratia internaţională activează până la paroxism varianta internaţionalismului capitalist şi declanşează războiul rece împotriva lagărului socialist, sincronizându-1 cu războaiele locale clasice pe întreaga planetă, având drept scop oprirea influentei sovietice, înlocuirea regimurilor prosovietice, îngrădirea influentei comunismului national, crearea de centre de putere proiudeocrate, precum Israelul, întreaga strategie asezonată cu răscoale, lovituri de stat şi asasinate politice. Imediat după război iudeocratia creează şi finanţează o puzderie de ligi, asociaţii şi societăţi pacifiste, umanitariste, de apărare a drepturilor omului cu caracter suprastatal, activând prin intermediul lor propaganda pentru un guvern mondial, de data asta de factură capitalistă.

  În 1947, Asociaţia americană pentru educaţie cheamă profesorii la: stabilirea unei adevărate ordini mondiale, în care suveranitatea naţională să fie subordonată autorităţii mondiale 9.

  Federaliştii unei lumi unite vor guvern mondial în acelaşi an, 1947. Iudeocratia îşi demască planurile în PRELIMINARY DRAFT OF A WORLD CONSTITUTION în care Robert Hutchins, Mortimer Adler, Rexford Tugwell concep o federalizare regională, preambulul federalizării mondiale şi a guvernului mondial. Constituţia inventată de suporterii iudeocratiei ar avea un „Consiliu Mondial”, o „Cameră a Gardienilor” însărcinată cu menţinerea ordinii mondiale, cere naţiunilor să-şi predea armamentul guvernului mondial si. punctul nodal al pledoariei: dreptul Republicii Federale Mondiale de a prelua întrega proprietate privată pentru uz federal. O traducere mai neîndemânatică a PROTOCOALELOR nici că se putea.

  1949 la 26 iulie, 18 membri ai senatului S. U. A. sprijină Rezoluţia 56, cerând ca O. N. U. să fie restructurată sub forma unei federaţii mondiale. Iată că reintră în scenă, dar cântând o altă partitură decât în 1917, familia bancherilor iudei Warburg, cei care-1 sprijiniseră masiv cu bani şi muniţii pe Trotky -Bronstein de la care aşteptau înfăptuirea revoluţiei mondiale şi a Republicii Universale condusă de evrei.

  La 17 februarie 1949, James P. Warburg, fiul bancherului Paul Warburg, fondator al Federaliştilor unei lumi unite, declară: marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară, ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace pasnice. Vom avea un guvern mondial indiferent că vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire 10.

  1954. Printul Bernhardt, soţul reginei Iuliana a Olandei – există o lungă listă a capetelor încoronate din Europa slujind francmasoneriei – regii nordici mărşăluind în front cu toată pompa, deci printul creează Bilderbergerii sau asociaţia cetătenilorplanetari în care se înscriu rapid politicieni ca Dean Achenson, Christian Herter, Dean Rusk, Robert McNamara, George Ball, Henry Kissinger, Gerald Ford. Multi din Bilderbergeri sunt evrei, iar contribuţia lui Kissinger la politica externă a S. U. A. ca expresie a intereselor iudeocratiei este bine cunoscută11.

  1961. Departamentul de stat construieşte un plan de dezarmare a tuturor naţiunilor şi de înarmare O. N. U. In 1962, alt bancher, Nelson Rokefeller, fost guvernator al New York-ului publică THE FUTURE OF FEDERALISM 12, afirmând că evenimentele cer cu stringentă o nouă ordine mondială.

  Citez: Există o febră a naţionalismului. Însă statul-naţiune este tot mai putin capabil să-şi îndeplinească sarcinile politice internationale. Richard Nixon şi Robert Kennedy nu ies din tiparul NOII ORDINI MONDIALE; iar în 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocându-ne mai puternic să făurim o ordine mondială.

  În 1974 Agenţia S. U. A. pentru dezarmare, militând pentru eliminarea totală a armamentelor şi a forţelor armate, militează concomitent pentru: a întemeia şi dezvolta o forţă de pace a Naţiunilor Unite, care, în momentul când planul va fi dus la îndeplinire, va fi atât de puternică, încât nici o naţiune nu o va putea ataca 13. Iată deci cum oculta internaţională îşi făureşte şi instrumentul militar prin care-şi va impune din ce în ce mai vizibil şi sfruntat voinţa politică, intervenind sub titlul demagogic de forţa de menţinere a păcii, acolo unde o cer interesele si, în aceiaşi ani, acelaşi bancher Nelson Rokefeller, conform unui raport ASSOCIATED PRESS, reafirmă că va lupta pentru crearea unei noi ordini mondiale.

  Cu începere din deceniul 7 al secolului XX se activează la nivel mass-media mondială controlată de iudeocratie propaganda pentru Noua Ordine Mondială, de data aceasta capitalistă. Sloganele ei se articulează pe drepturile omului. Atunci când CEKA şi NKWD-ul iudeobolsevic ucideau bestial milioane de creştini şi musulmani nici gând ca presa iudaizată să invoce drepturile omului. Când evreimea din Uniunea Sovietică şi ţările socialiste a fost detronată, când n-a mai putut monopoliza puterea, atunci s-a lansat campania de protejare şi apărare a drepturilor omului, în 1973 bancherul evreu David Rokefeller îşi organizează un nou corp privat, ca prim director al comisiei îl alege pe Zbigniew Brzezinski, mai târziu să fim atenţi consilier cu probleme de securitate naţională şi îl invită pe Jimmy Carter să devină membru fondator. De la preşedintele Trumman la preşedintele Clinton continuitatea în problema Noii Ordini Mondiale în politica mondială a S. U. A. este perfectă, indiferent dacă preşedintele a fost alesul unui partid sau al altuia. Nixon, Ford, Carter, Bush au jucat aşa cum a dictat forţa aceea uriaşă pe care a amintit-o primul ei slujbaş fidel, preşedintele Wilson. Într-un raport anual (1975) al Fundaţiei Rokefeller, preşedintele ei John Knowles nu numai că doreşte să controleze economia mondială dar, zice el: Este necesar şi un control al ratelor fertilităţii pentru a atinge cât mai repede nivelul zero al creşterii populaţiei; politică practicată în România după lovitura de stat din 1989, pentru a schimba raportul demografic dintre români şi minorităţi în vederea unei federalizări viitoare, când românii vor fi minoritari în propria lor tară. In 1977 preşedintele Carter îi numeşte pe susţinătorii Noii Ordini Mondiale în poziţiile cheie ale administraţiei, în 1979 un senator în retragere, Goldwader scrie despre creatorii Noii Ordini Mondiale:ca manageri şi creatori ai sistemului, ei vor conduce viitorul. 14 In sfârşit! Evreul Apă de aur (Goldwater) a tras cortina. Problemele Noii Ordini Mondiale alunecă din sfera politicului şi a militarului, în sfera cheie stăpânită de ocultă: economicul. In 1980, Naţiunile Unite, instrument al Fondului Monetar International, într-o sesiune specială încearcă să pună bazele Noii Ordini Economice Internationale.

  1985, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Bilderbergerilor – preşedinte al Federaliştilor Mondiali, în săptămânalul HUMAN EVENTS – Washington15: Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Nici un argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.

  1987. O primă etapă a Războiului rece ia sfârşit ca urmare a uriaşei bătălii economice şi propagandistice finanţată de iudeocratie. Capitaliştii evrei care au stat în spatele aşa-zisei revoluţii proletare din Rusia ţarista şi-au ucis opera care nu mai corespundea telurilor Republicii Universale realizată prin proletariat. Proletariatul este aruncat din nou în lanţurile robiei capitaliste. Mihail Gorbaciov publică PERESTROIKA, un fel de a vrea teoretic socialism; dar prin mijloace capitaliste. Efectul: prăbuşirea aparentă a U. R. S. S.-ului.

  1989. Preşedintele Bush, invita U. R. S. S. să se alăture Ordinii Mondiale.

  1990. Războiul din Golf este decretat ca un triumf al Noii Ordini Mondiale. Adică strivirea NAŢIONALULUI de către SUPRA NATIONAL. La 11 septembrie Bush adresează Congresului un text fără echivoc: criza din Golful Persic este o rară oportunitate de a evolua spre o perioadă istorică de colaborare l6.

  MIJLOACE. CADRUL ORGANIZATORIC. In evul de mijloc, Petrus de Boşco preconiza federalizarea tuturor statelor creştine sub numele REPUBLICA CHRISTIANA, teorie cuprinsă în DE RECUPERATIONE TERRAE SANCTAE. Replica evreiască vine peste secole, se numeşte REPUBLICA UNIVERSALĂ sau NOUA ORDINE MONDIALĂ, primul ei cadru organizatoric poartă numele de SOCIETATEA NAŢIUNILOR de la care vor purcede şi mijloacele necesare: STATELE UNITE ALE EUROPEI ca structură geopolitică complementară Statelor Unite ale Americii şi mai apoi parte componentă a Republicii Universale. Preşedintele Wilson a fost exponentul, liderul şi purtătorul de cuvânt al unei hotărâri luată de Alianţă Universală Israelită înainte de primul război mondial în vederea construirii Europei postbelice pe cele două variante: iudeobolsevismul şi iudeocapitalismul. La Versailles în 1919 principalele state europene ieşite victorioase n-au făcut decât să ratifice o structură gândită de francmasoneria iudaică vreme de o jumătate de secol. In 1864, Lewy Bing scrie în LEs ARCHIVES ISRAELITES 17: „Nu este oare natural şi necesar de a vedea curând un TRIBUNAL SUPREM însărcinat să descurce plângerile dintre NAŢII şi NAŢII – judecând în ultimă instantă – şi al cărui cuvânt să fie impus lumii întregi? Partea interesantă, pe deplin lămuritoare este cuprinsă în fraza care urmaeză. Citez: şi acest cuvânt este cuvântul lui Dumnezeu, pronunţat prin fiii săi întâi născuţi, (n.n. evreii) şi în fata căruia se va închina cu respect. Universitatea oamenilor?! Este un răspuns iudaic la REPUBLICA CHRISTIANA lui Petrus de Boşco, care dorea o federalizare a statelor creştine pe când Lewy Bing doreşte un Tribunal Suprem evreiesc care să conducă tot pământul cu biciul.

  În 1884 ideea este dezvoltată în L'ALMANACH DES FRANCMACONS: Când Republica va fi stabilită peste tot în bătrâna Europă, ea va forma STATELE UNITE ale acestui vechi continent 18. In plin război mondial constructorii iudei ai viitoarei Europe postbelice îi desenează planurile în interiorul lojilor francmasonice în vreme ce creştinii reprezentând statele naţionale se măcelăreau pe toate fronturile europene şi în Rusia se pregătea abatorul roşu. La 5 martie 1916, fratele Moch vorbeşte în loja LES TRINITAIRES despre Pactul Societăţii Naţiunilor. 8 noiembrie 1916, profesorul F. Aulard: „O imensă speranţă a străbătut lumea: Societatea Naţiunilor, idee a Revoluţiei franceze” 19. La 14 şi 15 ianuarie 1917 se tine la Paris conferinţa ocultei, care decide convocarea Congresului francmasoneriei naţiunilor aliate şi neutre pentru stabilirea mijloacelor construirii Societăţii Naţiunilor. Din scopurile fixate Congresului:

  1. Să prepare acţiunea STATELE UNITE ALE EUROPEI.

  2. Să prepare crearea unei AUTORITĂŢI SUPRANAŢIONALE care să rezolve divergentele dintre naţiuni.

  3. Agentul de propagandă al conceptelor va fi francmasoneria.

  La sfârşitul lui iunie 1917 sus-amintitul Congres are loc la Paris, a fost prezidat de generalul Peigne mare maestru al Marii Loji a Franţei, s-a prezentat şi s-a votat statutul viitoarei Societăţi a Naţiunilor, ratificat şi de conventul Lojei Marelui Orient al Franţei. Congresul Partidului Socialist din Bordeaux – Octombrie 1917 – decide să se realizeze măsurile de preparare a Societăţii Naţiunilor.

  *SOCIETATEA NAŢIUNILOR a fost inaugurată la 10 ianuarie 1920, ca un prim mijloc al ocultei internationale de a ştirbi suveranitatea statelor, de a instaura un guvern supranaţional, de a realiza obiectivele economice, politice, culturale şi militare suprastatale ale Sanhedrinului universal. Conventul Marii Loji a Franţei din 1920 constată că Adunarea generală a Societăţii Naţiunilor este primul sâmbure al unui parlament international20.

  Atrag atenţia cititorului asupra celor ce urmează, ca şi a faptului că nu de puţine ori reproduc textele aflate în documente, lucrarea de fată fiind o sinteză documentară şi nu o carte de beletristică unde originalitatea este una din condiţiile fundamentale. Să fim atenţi! Conventul din 1922 ale mai sus pomenitei loji propune să se dea supraguvernului international de la Geneva şi direcţia economică a vieţii popoarelor. Iată-ne ajunşi la punctul cheie, ştiind noi cine dirija în epocă finanţele lumii. Acelaşi convent francmasonic elaborează planul creării unei BĂNCI INTERNATIONALE, bazată pe mult dorita „mobilizare” a proprietăţii funciare publică şi privată. Dacă în Rusia iudeobolsevicâ se „mobiliza” proprietatea funciară cu mitraliera şi lagărele de exterminare, varianta capitalistă a internaţionalizării voia să treacă proprietatea funciară în subordinea BĂNCII INTERNATIONALE. BANCA INTERNAŢIONALĂ ar fi dispus de o MONEDĂ INTERNAŢIONALĂ până la concurenta de l 600 miliarde 21.

  Evaluarea făcută de francmasonerie avuţiei statelor europene în vederea trecerii ei de sub autoritatea şi beneficiul national sub autoritatea suprastatală şi în beneficiul plutocratici iudaice suprastatale este foarte aproape de adevăr şi mărturiseşte public scopul final al Societăţii Naţiunilor. Conventul acestei loji agresive nu se mulţumeşte cu atât. Doreşte o limbă internaţională, formarea Statelor Unite ale Europei, o FEDERAŢIE A LUMII şi o ARMATĂ INTERNAŢIONALĂ.

  În 1925, Convenţia Marelui Orient al Franţei cere ca ordinele Societăţii Naţiunilor să fie executate ca nişte legi de stat, fără să fie supuse parlamentelor naţionale spre aprobare.

  Opera ocultei internationale iudaice, SOCIETATEA NAŢIUNILOR a falimentat în perioada interbelică datorită opoziţiei statelor naţionaliste ca Italia, Germania, Japonia, ca şi a Uniunii Sovietice care vedea altfel înfăptuirea Republicii Universale şi radicalizarea proletariatului mondial. Reluată în forţa după cel de-al doilea război mondial, având ca bază de operaţii şi forţa de soc Statele Unite ale Americii, ideea Republicii-Universale se realizează prin intermediul organismelor internationale contemporane care, reluând structurile şi tezele Societăţii Naţiunilor le-au dezvoltat şi aplicat realităţilor postbelice. ONU, CONSILIUL DE SECURITATE, NATO, FONDUL MONETAR INTERNATIONAL, COMUNITATEA STATELOR EUROPENE, PIAŢA COMUNĂ, PARLAMENTUL EUROPEAN, constituie cadrul organizatoric, juridic, economic, financiar şi militar al REPUBLICII UNIVERSALE condusă de Sanhderinul iudaic, căruia politicienii subordonaţi puterii oculte pomenită de Wilson îi spun eufemistic NOUA ORDINE MONDIALĂ.

  PRACTICA ARMELOR ÎNTRUNITE. Pentru a-şi atinge scopul, oculta internaţională iudaică, vârfurile ei conducătoare au folosit vreme de veacuri o seamă de arme psihologice, ideologice, spirituale, culturale, economice, sociale, pe care le-au adaptat deceniu după deceniu şi secol după secol condiţiilor geo-strategice, geo-politice, geo-economice zonale şi mondiale, ca şi progresului tehnico-ştiinţific mondial. De la blestemul ritual aruncat asupra lui Spinoza până la războiul psihologic dus prin intermediul mass-mediei mondiale, oculta iudaică a folosit abil, succesiv sau simultan grupări de arme sau armele întrunite, realizând obiectivele fixate prin PROTOCOALE: dezbinarea societăţii creştine şi anularea forţei statelor naţionale.

  ARMELE folosite izolat, pe grupări sau întrunite, au forţa de penetraţie şi distrugere pe întreaga gamă a structurilor umane individuale, colective, naţionale. CORUPŢIA, ŞANTAJUL, ÎNDOIALA, DEZINFORMAREA, INTOXICAREA INFORMATIVĂ, FALSIFICAREA ISTORIEI şi A REALITĂţII CONTEMPORANE, MANIPULAREA INFORMAŢIILOR, PORNOGRAFIA, COMPROMITEREA IDEILOR, A PERSONALITĂŢILOR ISTORICE SAU CONTEMPORANE, DEZAGREGAREA FAMILIEI şi A INSTITUŢIILOR NAŢIONALE FUNDAMENTALE: BISERICA, ŞCOALA, ARMATA, CONFLICTUL SOCIAL, CREAREA ANTISEMITISMULUI, MONOPOLUL MASS-MEDIEI, FINANŢELOR, CONTROLUL şi DIRECŢIONAREA OPINIEI PUBLICE, A JUSTIŢIEI, STĂPÂNIREA DIRECTĂ SAU INDIRECTĂ A GUVERNELOR, COMERŢULUI, INDUSTRIEI, CRIMA POLITICĂ conform poruncii talmudice Toh sebegoim harog (pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l!), LOVITURA DE STAT, alcătuiesc arsenalul armelor folosite de oculta internaţională pentru distrugerea societăţilor creştine tradiţionale şi a statelor naţionale.

  A exemplifica înseamnă a relua şi a tălmăci istoria Europei prin prisma războiului dus împotriva ei de secole de-a rândul de către naţiunea suprastatală a evreimii. Dau un model de armă psihologică având efect de masă, cu nimic deosebit de procedeele Inchiziţiei. Scoaterea în afara legii, excomunicarea acelor evrei care nu se supun Kahalului. Se ştie că Baruh de Espinoza, filosoful cunoscut sub numele de Spinoza, este autorul unui sistem filosofic care încalcă legile Talmudului. Prima armă folosită a fost CORUPŢIA, aşa cum a fost folosită şi împotriva filosofului român Vasile Conta. I s-au oferit lui Spinoza l 000 de florini anual, cu condiţia să nu-şi mai publice ideile şi din când în când să frecventeze sinagoga. Spinoza n-a acceptat.

  Atunci s-a hotărât excomunicarea. Sinagoga plină. Zeci de lumânări negre aprinse. Un vas cu sânge la îndemâna marelui rabin, fostul dascăl şi prieten al excomunicatului. Elemente de scenografie, efecte sonore menite să cutremure spectatorii. şi textul excomunicării, după Pollok: Viaţa lui Spinoza şi relatări de I. K. Hosmer: Jidovii; Lewes: Istoria biografică a filosofiei. Citez: După judecata îngerilor şi a sfinţilor, noi excomunicăm, alungăm, blestemăm şi anatemizăm pe Baruch de Espinoza, cu consimţământul bătrânilor şi al acestei sfinte adunări, înaintea cărţilor sfinte: prin cele 613 precepte care sunt scrise înăuntru, cu anatema cu care Josua a blestemat pe Iericho, cu blestemul pe care Elisha 1-a aruncat asupra copiilor şi cu toate blestemele care sunt scrise în lege. Blestemat să fie el în timpul zilei şi blestemat să fie el în timpul nopţii. Blestemat să fie el când doarme şi blestemat să fie el când e treaz; blestemat când se duce şi blestemat când se întoarce. Domnul nu-i va ierta lui. Mânia şi furia domnului se vor aprinde de azi înainte contra acestui om şi va arunca asupra lui toate blestemele scrise în Cartea Legilor. Domnul va distruge numele lui sub Soare şi îl va scoate din toate triburile lui Israel. şi vă atragem atenţia că nimeni nu trebuie să mai vorbească cu el nici prin cuvinte, nici prin scris, nici să-i arate vreo favoare, nici să sadă sub acelaşi acoperiş cu el, nici să se apropie de el la mai putin de patru palme. După blestem, lumânările negre au fost stinse în vasul cu sânge în strigătele de groază ale asistentei. Comunităţile evreieşti de pretutindeni au fost anunţate. Efectul moral, psihologic şi social în sânul acestora a fost cel scontat: crucificarea trădătorului în conştiinţa triburilor lui Israel.

  Citez fragmente din Instrucţiunile trimise lui Garibaldi, idolul italienilor şi eliberatorul Italiei, de către mai marii săi întru francmasonerie: „. făgăduinţa atotputernică cu care noi am stabilit puterea noastră înseamnă: a) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT ÎN STAT, cu mijloace şi cu o funcţiune independentă de stat şi necunoscută Statului; b) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT DEASUPRA STATULUI, cu o unitate, un cosmopolitism, cu o universalitate care fac francmasoneria să fie superioară Statului şi să-l conducă; c) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT ÎMPOTRIVA STATULUI, atâta vreme cât vor mai exista armate permanente care sunt instrumente de apăsare, principii de parazitism, piedică a oricărei înfrăţiri 23.

  Si ceva din jurământul suprem pentru gradul 33: Jur de a nu vedea altă patrie decât patria universală. Jur de a combate fără cruţare întotdeauna şi pretutindeni hotarele naţiunilor. Declar că profesez negaţiunea lui Dumnezeu şi a sufletului. 24 Desigur, jurământul este mult mai lung. Răspunsul celor care 1-au primit: şi acum, frate, după ce Naţiunea, Religia şi Familia au dispărut pentru totdeauna pentru tine în imensitatea operei francmasoneriei, vino în braţele noastre prea Puternice, prea Ilustre şi prea Scump frate, să împarţi cu noi autoritatea fără margini şi puterea fără îngrădire pe care o exercităm asupra umanităţii 25. Noua Ordine Mondială şi Republica Universală îşi găsesc în acest răspuns francmasonic întreaga lor justificare.

  În capitolele DOCTRINA IMPERIALISTA şi PARANOIA REPUBLICII UNIVERSALE am transcris fragmente din PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI, care, de fapt, nu sunt decât ARME ale iudaismului în lupta milenară de a distruge restul religiilor şi de a înfăptui Republica Universală sub conducerea aleşilor „poporului ales”. Iată alte fragmente-arme din PROTOCOALE:

  Protocolul 1: Libertatea politică este o idee, nu un fapt. Este necesar să ştii cum trebuie întrebuinţata această idee, când este nevoie ca printr-o momeală dibace să se câştige sprijinul poporului pentru un partid, dacă acest partid şi-a luat sarcina de a distruge alt partid care deţine puterea.

  Protocol 5: Pentru a stăpâni opinia publică este necesar în primul rând de a introduce confuzia prin exprimarea unor opinii care se bat cap în cap şi care vin din diferite direcţii, aşa încât creştinii se vor pierde singuri în acest labirint şi vor ajunge la concluzia că este mai bine de a nu avea nici o opinie în chestiunile politice. Acesta este primul secret. Al doilea secret constă în a spori şi intensifica lipsurile în obiecte de primă necesitate pentru popor. Încât nimeni să nu mai fie capabil de a-şi reveni din haos şi în consecinţă poporul să fie adus în situaţia de a nu mai pricepe nimic. Aceste măsuri ne vor servi nouă pentru a introduce învrăjbire între toate partidele, în a dezagrega toate acele forte colective care n-au voit încă să se supună nouă şi în a descuraja toate iniţiativele personale care se pot pune în calea planului nostru.

  Protocol 13: Pentru a distrage poporul atât de neliniştit de la discutarea problemelor politice, noi vom scoate acum la iveală noi probleme, în aparentă în legătură cu poporul probleme referitoare la industrie.

  Protocol 9: Poporul de orice opiniune şi cu orice doctrină este în serviciul nostru, fie că sunt restauratori ori monarhici, demagogi, socialişti, comunişti. Noii am pus pe toţi la lucru. Fiecare dintre aceştia, din punctul său de vedere, subminează ultima rămăşiţă a autorităţii şi se sileşte să răstoarne întreaga ordine existentă. Toate guvernele au fost torturate prin aceste acţiuni. Dar noi nu le vom da pace până ce ele nu vor recunoaşte supra-guvernarea noastră.

  Una din armele principale ale iudaismului este IDEEA CA OTRAVĂ. IDEEA care DISTRUGE şi DIVIZEAZĂ.

  Protocol 9: Noi am rătăcit, năucit şi demoralizat tinerimea creştinilor prin mijloacele de educaţie cu principii şi teorii cu totul false pentru noi, dar pe care le-am inspirat lor.

  Protocol 10: Inspirând pe fiecare cu idei. noi, vom sfărâma influenta familiei creştinilor şi importanta ei educativă.

  Protocol 2: Notaţi succesele pe care le-am obţinut prin darwinism, marxism, nietzscheism. Efectele demoralizatoare ale acestor doctrine asupra spiritelor creştinilor sunt evidente cel putin pentru noi.

  Protocol 17: Presa noastră contemporană va expune afacerile de guvernământ şi religioase şi incapacitatea creştinilor, întrebuinţând întotdeauna expresii atât de defăimătoare încât să se apropie de insultă, arta de a le întrebuinţa fiind atât de bine cunoscută rasei noastre.

  Protocol 14:In ţările numite înaintate noi am creat o literatură absurdă, murdară şi dezgustătoare. Putin timp după ce vom pune mâna pe putere, vom încuraja existenta ei în aşa fel încât să iasă bine în relief contrastul dintre ea şi dintre producţiunile scrise şi vorbite care vor emana de la noi.

  Vom stărui mai mult asupra celei mai puternice arme din dotarea ocultei internationale iudaice: PRESA.

  Protocol 7: Noi trebuie să forţăm guvernele creştine să adopte măsuri care să înlesnească executarea vastului nostru plan care se apropie deja de tinta sa triumfătoare, exercitând o presiune asupra opiniei publice aţâţate şi care a fost organizată de noi prin ajutorul aşa numitei MAREA PUTERE A PRESEI. Cu puţine excepţii, ea este deja în mâinile noastre (n.n. deja este un iudaism cu circulaţie largă).

  Protocol 12: Toate ştirile sunt primite prin diferite agenţii în care ele sunt centralizate din toate părţile lumii. Aceste agenţii sunt propriile noastre instituţii şi vor publica numai ceea ce noi permitem.

  Protocol 2: Desi noi am reuşit să influenţăm (presa), noi stăm în umbră. Datorită acestui fapt noi am adunat bogăţii, desi aceasta ne-a costat torente de sânge şi lacrimi.

  Noi vom trata presa în felul următor: vom pune şaua pe ea şi vom tine strâns frâiele. Vom face acelaşi lucru şi cu celelalte publicaţii, căci cum am putea noi scăpa de atacurile presei dacă am rămâne expuşi criticii prin pamflete şi prin cărţi? Poporul nu va primi nici o ştire care să scape de sub supravegherea noastră. Literatura şi jurnalismul sunt două din cele mai importante forte educative şi în consecinţă guvernul nostru va deveni proprietarul celor mai multe jurnale. Dacă noi admitem zece ziare private, noi vom organiza 30 proprietatea noastră şi aşa mai departe. Aceasta nu trebuie să fie observată de public pentru care motiv toate jurnalele publicate de noi vor fi în aparentă de opinie şi tendinţe cu totul contrarii, câştigând astfel încrederea şi atrăgând pe adversarii noştri care nu pot bănui nimic şi care, astfel, vor cădea în cursa noastră şi vor fi făcuţi inofensivi.

  Winston Churchill înainte de a intra în francmasonerie, fost ministru de război pe timpul primului război mondial în cabinetul prezidat de Lloyd George şi înainte de a prezida el însuşi guvernul britanic în cel de-al doilea război mondial şi a vinde România lui Stalin în octombrie 1944. Opinia lui despre „conjuraţia universală” sintetizată în francmasoneria Marelui Orient, în SUNDAY HERALD, 1920: Din vremea lui Spartacus până la Karl Marx, apoi până la Troţki (Rusia), Bela Khun (Ungaria), Rosa Luxemburg (Germania), Emma Goldman (SUA), această conjuraţie universală organizată cu scopul de a distruge civilizaţia şi de a o reconstrui pe bazele întreruperii sale şi a unei egalităţi nerealizabile este azi în continuu progres 26.

  Tot Churchill după ce a ajutat şi susţinut acţiunile militare antibolsevice ale amiralului Kolceak şi ale generalului Denikin, voind să stârpească bolşevismul prin folosirea gazelor toxice, bolşevism pe care-1 caracteriza drept barbarie animalică, în ILLUSTRATED SATURDAY HERALD din 26 ianuarie 1920: 27. Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul, în THE TIMES, la 10 noiembrie 1920: Politica pe care o voi preconiza întotdeauna fată de Uniunea Sovietică este aceea de răsturnare şi distrugere a acestui regim criminal 28.

  Nicolae Baciu în opera lui excelentă de restituire a adevărului istoric în ceea ce priveşte vinderea României pe taraba marilor puteri care-au hotărât soarta lumii după cel de-al doilea război mondial, reproduce în volumul AGONIA ROMÂNIEI 1944-1948 texte englezeşti aparţinând lui Churchill din epoca antebelică, din care transcriem câteva caracterizări ale iudeobolsevismului şi comunismului rusesc: acest puhoi de barbarie rosie venind de Ia Răsărit. Bolşevism înseamnă: sângeros şi masacru în masă. Egal: duşmanul de moarte al omenirii. Bolşevicii sunt: vampiri setoşi de sânge. Politica bolşevică: combinaţie nebună de criminalitate şi animalitate. Conducătorii bolşevici: o ligă de rataţi, criminali şi dăunători. Lenin, Troţki, Stalin şi compania de Jew commissars (comisari evrei) sunt criminali şi asasini de drept comun. 29. In SUNDAY CHRONICLE din 27 iunie 1937: Comunismul este tot atât de periculos, rău şi criminal ca şi nazismul lui Hitler 30.

  Acelaşi Winston Churchill după ce a fost cumpărat de francmasonerie şi a ajuns prim-ministru. Moscova, 11 octombrie 1944. Ambasada britanică înţesată de soldaţi şi ofiţeri ruşi din paza lui Stalin. Banchet monstruos care a încununat tratativele Stalin-Churchill prin care acest fost apostol al anticomunismului îi cedase criminalului sângeros Europa de Est şi destinul a 120 de milioane de oameni, renunţând până şi la dragostea lui: Polonia. România fusese cedata integral bolşevicilor asasini, temniceri, vampiri setoşi de sânge, rataţi, şi noul lor prieten Churchill, la sfârşitul banchetului, îl binecuvântează pe marele criminal Stalin, rivalul lui Timur Lenk, anticristul, spunându-i: God bless you! 31

  Periplul politic, moral, etic, uman parcurs de Churchill de la epoca în care a reprezentat interesele Angliei la epoca în care a reprezentat interesele francmasaoneriei şi ale iudaismului suprastatal este exemplar pentru înţelegerea în profunzime a acestei cărţi şi a pericolelor mortale cu care oculta internaţională încercuieşte România spre a o sili să renunţe la independentă, suveranitate, integritate teritorială, dezvoltare economică şi s-o transforme în semicolonie.

  BIBLIOGRAFIE

  —20. Cronologia lui Denis L. Cudcly – revista Europa, nr. 127 şi următoarele, 1993, Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, O călăuză în reţeaua lojilor, a înaltei finanţe, politică, Comisia Trilaterala Bilderberg, C. F. R. (Council of Foreign Relatkms), O. N. U.; editura Ewert, 1993, D. -49705 Meppen.

  21. Presa mondială şi naţională din 12, 13, 14 septembrie 1990.

  22. Buletinul Anti-Iudeo-Masonic, voi. I, pag. 22.

  —26. Ibidem. Jidovul International

  27. Jidovul International, pag. 157, 158.

  —31. Prof. univ. dr. I. C. Cătuneanu, Buletin Anti-Iudeo-Masonic nr. l, ianuarie 1930, Churchill şi Bolşevicii, Nicolae Baciu, Agonia României 1944-1948, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, pag. 117-118.

  BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA.

  G. Batault, Le probleme Juif, Paris, 1921; G. Michel, Dictature de la Franc-Maconnerie en France, fără an; Dr. Ansonneau, Les Puissances occuhes contre la France, fără an.

  CARTEA A II-A.

  ROMÂNIA ŞI EVREII. CONTRAREVOLUŢIA.

  ROMÂNIA CA O PRADA. O VIZIUNE SISTEMICA.

  În volumul I din culegerea de articole publicate de revista americană THE DEARBORN INDEPENDENT, proprietatea marelui industriaş Henry Ford, tipărit în România în 1927 după originalul american sub titlul JIDOVUL INTERNAŢIONAL, la pagina 159, rând 24, scrie: Chestiunea românească este de asemenea o chestiune jidovească şi toţi românii vorbesc de Statele Unite ca de o „Ţară Jidovească” din cauză că ei au cunoscut, prin oamenii lor de stat, teribila presiune care a fost exercitată de jidovii americani contra ţării lor, o presiune care se extinde asupra chestiunilor celor mai necesare pentru trai şi care au constrâns România să semneze tratate care sunt tot aşa de umilitoare ca acelea pe care le pretindea Austria de la Serbia şi care au provocat războiul mondial.

  B'nai B'rith (I. O. B. B.) sau „Fiii Legământului”, lojă francmasonică exclusiv evreiască a fost înfiinţată în 1843 la New York. In 1921 avea 426 de loji pe întreg pământul care a fost împărţit în 11 districte; în 1925 s-a schimbat preşedintele comitetului executiv după 25 de ani de exerciţiu activ: Adolf Kraus. In locul lui a venit un Alfred M. Kohn. Patru din membrii executivului şi-au avut reşedinţele la Berlin, Viena, Bucureşti şi Istanbul. In 1925 Terra a fost împărţită în 15 districte. Primele 7 în S. U. A., districtul 8 în Germania, districtul 9 în România. Deci al doilea district ca importanţă europeană. Un Schweig a scris în 1917 (românii erau în plin război de reîntregire a neamului) o broşurică: Indicatorul instituţiilor şi organizaţiilor evreieşti din România. La pagina 8, acest Schweig scrie: Toate lojile din ţară sunt supuse jurisdicţiunii acestui comitet. Adică comitetului lojei din România a I. O. B'nai B'rith. Tot Schweig numeşte Sanhedrinul evreiesc din România care în acel an se identifica lojei B'nai B'rith şi se compunea din: dr. Adolf Stern, preşedinte; dr. M. Beck, vice-preşedinte; dr. H. Erdreich, mentor; Josef Sterian, secretar; B. Bercovici, casier; dr. I. Niemerower, B. Brănişteanu, Leo Gheller, consilieri; M. Bucov, secretar ajutor.

  Prima lojă B'nai B'rith din România a fost creată de consulul Statelor Unite la Bucureşti, francmasonul iudeu Benjamin Peixotto în 1872, trimis în misiune specială spre „a ameliora soarta evreilor persecutaţi”1. Peixotto determină chiar intervenţia ministerului de externe al S. U. A. În favoarea evreilor prin intermediul francmasonului Simon Wolf. Marele Orient al României creat după 1918 a fost înfiinţat tot prin funcţionari ai ambasadei S. U. A.

  În 1927 Districtul IX România al lojei B'nai. B'rith era compus din 14 loji după cum urmează: „Fraternitatea” Nr. 380-Bucureşti, „Peixotto” 381-Brăila, „Bien” 382. Galaţi, „Viitorul” 387-Buzâu, „Egalitatea” 393-Ploieşti, „Concordia” 394-Moineşti, „Lumina” 534-Bucureşti, „Samoil” 583-Iaşi, „Menorah” 395-Piatra Neamţ, „Orient” 669-Cernâuţi, „Salom” 1025-Cluj, „Humanitas” 1080-Bacâu, „Ahava” 1081-Braşov, „Progresul” – Roman, în martie 1930 dispăruseră lojile B'nai B'rith: „Caritatea” – Vaslui, „Meimonide” – Huşi, „Instrucţiunea” – Focşani, „Luptătorul” – Craiova, „Dr. Stern” – Tr. Severin, „Montefiore” – Piteşti, „Goodhart” -Târgovişte, „Cremieux” – Bacău, Botoşani, Bârlad. Iată şi câteva nume din „Ilustrul Sanhedrin” ales în mai 1927: dr. I. Niemerover mare preşedinte, Max Seidman şi avocatul Filip Chefner – vicepreşedinţi, Karl Kliiger, mentor, B. Bercovici – trezorier şi alţi evrei secretari şi membri 2.

  Acest paragraf se raportează la opinia justificată exprimată în primul paragraf de către THE BEARBORN INDEPENDENT.

  Josepf Berkovitz, preşedintele Lojei Noua Fraternitate din Bucureşti, director politic al ziarului L'INDEPENDENCE ROMAINE corespondent la LE TEMPS, a spus la adunarea generală din 27 mai 1927 a lojilor exclusiv iudaice B'nai B'rith: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei sa devină o unitate 3.

  Leon Goldştein – Buletinul Marei Loji Zion nr. 9, pagina 76: din iniţiativa Lojilor sa se înfiinţeze în toate oraşele bănci evreieşti, cu capitaluri evreieşti, cu acţionari evrei, cu consilieri, administratori şi cenzori evrei pentru ajutorarea comerţului evreiesc. Protocol 15: Până sa ne ridicam la putere noi vom crea şi înmulţi lojile masonice în toate ţările din lume; noi vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau ne pot fi agenţi eminenţi. Aceste loji vor forma principalul birou al informaţiilor noastre şi mijlocul cel mai influent al activităţii noastre. Noi vom centraliza toate aceste loji într-o administraţie cunoscută numai de noi singuri care va fi compusă din înţelepţii noştri. Proiectele politice cele mai secrete ne vor fi cunoscute şi vor ajunge în stăpânirea noastră din ziua apariţiei lor.

  Dr. W. Filderman, preşedintele U. E. P. şi al consiliului central evreiesc din România afirma în 1937 că pe consângenii săi nu-i interesează Palestina, căci rolul lor poate fi mai bine îndeplinit în România (atenţie, cititori): ÎNCĂ UN PĂMÂNT NEDEPLIN OCUPAT, căci nu cuprinde nici pe departe pe kilometru pătrat numărul limită de locuitori4.

  Avocatul Mişu Weissman recunoaşte existenţa unei probleme evreieşti în România şi Polonia, dar afirmă că nu este locul a se vorbi de un surplus de populaţie evreiască pentru motivul că România este departe de a fi atins gradul de densitate a populaţiilor din ţările occidentale 5.

  SUNDAY EXPRESS (1938) publică o teorie a unui evreu din Cernăuţi conform căreia Rusia, Polonia şi România ar trebui să cedeze câte 30-40.000 km2 care să alcătuiască viitorul stat evreiesc care să cuprindă o parte din Bucovina, Basarabia, Galiţia şi Ucraina, cu capitala la Odessa. Cele trei ţări cedante ar fi obligate să înscrie un buget necesar acestei ţări a lui Israel.

  Petre Şchiopul – domnul Munteniei, 1568: Jidovii vin în ţară şi împrumută sătenilor cu dobânzi mari ce nu pot plăti. Pentru că iau prin camătă sângele raialelor şi unde merg fac mii de supărări sub cuvânt de bani 6.

  Referatul comisiei însărcinată de generalul Enzenberg să studieze problema evreilor din Bucovina: aici, în ţară, jidovii obişnuiesc a cumpăra ţăranului dinainte puiul din ou, mierea în floare, mielul în pântecele mamei pe un preţ mic şi prin această camătă a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât ţăranii împovăraţi astfel de datorii şi pentru viitor nu află alt mijloc de mântuire decât să fugă din ţară. 7

  Generalul Enzenberg, guvernatorul Bucovinei a răspuns comunităţii evreieşti după expulzarea cămătarilor şi cârciumarilor: Până acuma n-am văzut jidan la plug, nici pe unul îndeplinind munca ţărănească, dar am văzut arând pentru jidovi şi anume câmpurile cele mai roditoare pe care jidanul arendaş le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă, desigur, cele mai rele 8.

  M. Kogălniceanu, răspuns la nota lui La Valette, ministrul de externe al Franţei iudaizate, în legătură cu aplicarea art. 10 din Legea poliţiei rurale, în 1869: De aceea, nu numai astăzi, dar din toate timpurile, sub toate regimurile, domnii şi bărbaţii de stat ai României şi, în general, toţi aceia care se interesează de această ţară, s-au preocupat de necesitatea de a împiedica exploatarea poporului român de către un alt popor care îi este străin, de către evrei 9.

  La prima vedere, mozaicul de citate şi informaţii de mai sus contrazice subtitlul O VIZIUNE SISTEMICĂ. Spunem la prima vedere, deoarece, în fond, mozaicul poate fi ordonat ca element într-o structură a sistemului pe care-1 formează România ca stat care-şi afirmă de secole năzuinţa spre independenţă, suveranitate, integritate teritorială şi liberă dezvoltare a naţiunii şi tot de secole este supusă unor tendinţe imperialiste aparţinând ca elemente organice unor alte sisteme statale, economice sau financiare care au considerat şi încă consideră România ca o pradă.

  A dezvălui conţinutul şi sensul evoluţiei societăţii româneşti şi al statului naţional unitar România între 1848-1994, a face analiza unor laturi esenţiale ale existenţei sociale şi ale progresului social, a identifica factorii care au determinat esenţa vieţii sociale în etapele devenirii comunităţii naţionale până la Războiul de Independenţă – după acest război până la marile răscoale ţărăneşti din 1907, precum şi a Războiului balcanic din 1913, a radiografia lupta de interese contrarii intereselor naţiunii în perioada primului război mondial, în cea interbelică, în perioada celui de-al doilea război mondial, apoi în cea kominternistă, a socialismului naţional şi în cea a contrarevoluţiei, înseamnă a aborda sistemic tema noastră de cercetare: ROMÂNIA CA O PRADĂ. Cu specificarea că ne vom ocupa numai de unul din elementele perturbatoare ale istoriei noastre moderne, evreimea, care la rândul ei formează un sistem închegat, compus dintr-o diversitate de elemente corelate şi interdependente, de stări diferite ale conexiunilor acestora şi de o structură cu totul deosebită şi antagonică structurii statului naţional România.

  Să ne precizăm: evoluţia legică a statelor româneşti Ţara Românească, Moldova şi Transilvania a vizat doctrinar şi practic unirea lor într-un singur stat naţional, eliberat de orice asuprire străină, perfecţionarea cadrului statal, a instituţiilor fundamentale, eliberarea socială, perfecţionarea societăţii, trecerea avuţiei naţionale din beneficiul străinilor care o acaparaseră în epocile cât au stăpânit Ţările Româneşti, în beneficiul românilor şi al statului lor naţional.

  Evoluţia legică a comunităţii evreieşti din Ţările Româneşti şi România, de subordonare suprastatală, cu interese religioase, doctrinare, economice, spirituale suprastatale, a venit în contradicţie cu interesele naţionale considerate de supra-statul iudeu ca forţa principală de rezistenţa la instaurarea Republicii Universale. Comunităţile şi mai târziu comunitatea evreiască din România s-au bucurat de sprijinul masiv diplomatic, politic, financiar şi mass-media al Alianţei Universale Israelite, al statelor occidentale iudaizate: Franţa, Anglia, Statele Unite ale Americii, al francmasoneriei, reuşind ca pe o bună parte a istoriei moderne a românilor să realizeze dezideratele fundamentale ale francmasoneriei, adică:

  — Să constituie un STAT ÎN STAT;

  — Să organizeze un STAT DEASUPRA STATULUI;

  — Să arunce în luptă acest STAT ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN.

  Strategia pe timp scurt, mediu şi lung adoptată de Alianţa Universală Israelită faţă de Ţările Româneşti şi mai apoi de România a fost rezultatul unei analize complexe de ordin psiho-social, economic, demografic, politic, în care au intrat în calcul gradul de ocupare al teritoriului (unul din elementele cheie al strategiei pe termen lung); stratificarea socială, raporturile de clasă; situaţia economică, aşezările omeneşti, comerţul, resursele naturale. Abia la începutul secolului XX ideologii evreimii şi doctrinarii Republicii Universale destăinuie în lucrările lor faptul că şi-au fixat drept obiectiv strategic transformarea unei părţi din teritoriul românesc în parte componentă a unui viitor stat iudeu în estul Europei, pentru a canaliza aici întreaga emigraţie mozaică din Rusia, Ucraina şi Polonia, mutând pe Nistru şi Nipru vechiul imperiu al khazarilor de la gurile fluviului Volga.

  Abia după constituirea Uniunii Sovietice şi trecerea ei sub despotismul iudeu, România a fost disputată de iudeo-bolşevism care a acţionat în spaţiul social al proletariatului şi de iudeo-capitalism care prin intermediul francmasoneriei şi al finanţei a acţionat în spaţiul social al clasei politice şi posedante, ambele direcţii urmărind acelaşi scop: subordonarea României intereselor lor economice şi politice, desfiinţarea statului naţional, acapararea puterii şi stăpânirea resurselor materiale în scopul înfăptuirii Republicii Universale: fie în varianta iudeo-bolşevicâ, fie în varianta iudeo-capitalistă.

  Pentru a-şi realiza obiectivul strategic în România, Alianţa Universală Israelită şi toate structurile ei subordonate au folosit tactici corelate stării generale europene, stării specifice estului european, profitând de războaiele zonale sau mondiale spre a obţine avantaje deosebite pentru comunitatea evreiască de pe teritoriul ţării noastre. Cele mai importante tactici folosite în a doua jumătate a secolului trecut, corelate la evenimentele europene fabricate de francmasonerie ca organ executiv al Alianţei Universale Israelite, au fost obţinerea Emancipării Evreilor prin revoluţiile de la 1848 conduse în majoritate zdrobitoare de francmasoni; INVAZIILE SUCCESIVE ale evreilor ruşi şi galiţieni în Moldova şi Basarabia, cu o infiltrare masivă, subterană în Muntenia, Transilvania, Maramureş şi Banat; obţinerea ÎMPĂMÂNTENIRII sau a INDIGENATULUI sub presiunea diplomaţiei europene aflată în subordinea finanţei iudaice şi, sub aceeaşi presiune, obţinerea DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI care, prin sprijinul finanţei suprastatale au făcut din evreimea rezidentă în România, puterea economică dominantă, cu o influenţă majoră în sfera politicului.

  INVAZIILE. STATISTICI, CIFRE, ADEVĂRURI.

  Până în secolul al XVIII-lea prezenţa evreilor în Ţările Româneşti este nesemnificativă. Cămătari, creditori ai unor domni, neguţători de robi veniţi în Urdi Alai – coloanele nesfârşite care urmau armatele turceşti, nu sunt menţionaţi în documente, nici în descrierile călătorilor străini, cu toate că o sumă de istorici, scriitori şi gazetari evrei au încercat să acrediteze teza anteriorităţii lor în spaţiul dacic, înaintea formării poporului român.

  De la Bernard Stambler cu a sa L'HISTOIRE DES ISRAELITES ROUMAINS ET LE DROIT D'INTERVENTION; la J. B. Brociner cu CHESTIUNEA ISRAELIŢILOR ROMANI şi Elias Kapsali, există o întreagă literatură evreiască fabricată spre a servi drept bază istorică şi juridică tezei colonizării României cu evreii din Europa de Est şi înfiinţării unui stat iudeu, dacă nu pe tot cuprinsul Ţărilor Româneşti, măcar în Bucovina şi Basarabia. Întemeietorul şcolii istorice a anteriorităţii evreimii pe teritoriul dacienu este întâmplător un iudeu elveţian, Geneva fiind un centru puternic al francmasoneriei, al studiilor rabinice şi al Alianţei Universale Israelite. El se numeşte dr. Johann Gaspard Bluntschli, avându-i drept discipoli pe M. Schwartzfeld, Sincerus, M. Halevy, Stambler, E. Schwartzfeld, Joseph Berkowitz, un lacob Psantir-Lâutarul, un Samuel Marcus din Smirna. Lucrările lor apar pe timpul bătăliei pentru împământenire şi câştigarea drepturilor politice. Bătălie susţinută de întreaga diplomaţie iudaizata din Europa şi S. U. A., ca şi de corul mass-mediei mondiale de sub conducerea Mantei Universale Israelite, demonstrându-se astfel interesul major pentru ROMÂNIA. Iată câteva titluri: OCHIRE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA – 188710 (a se citi cu atenţie titlul: evreii în România); EXCURSIUNI ISTORICE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA MIJLOCUL ACESTUI VEAC – 188811; KHAZARII ŞI EVREII DIN ROMÂNIA 12. Aceiaşi corifei înfiinţează societatea istorică „Iuliu Barasch” în şedinţele căreia aceşti istorici improvizaţi îşi citesc lucrările spre a constitui precedentele necesare presei evreieşti mondiale şi a furniza centrelor de putere politice şi economice o justificare „ştiinţifică” a presiunilor exercitate asupra României.

  Samuel Marcus din Smirna: e posibil ca românii de azi să fie urmaşii khazarilor evrei.

  Bernard Stambler în introducerea tezei de doctorat susţinută la Paris: Două popoare ale aceleiaşi naţiuni (n.n. românii şi evreii) îşi disputau dreptul primului ocupant la finele secolului ultim. 13.

  Nicolae Iorga afirmă că nu există nici o menţiune documentară despre evrei până la 1500. G. Reicherstorfler, ambasador austriac la curtea lui Petru Rareş, care a bătut toată Moldova, nu-i pomeneşte printre ceilalţi străini, cu toate că pe la 1330 erau câţiva evrei tătari la Cetatea Albă, fiind obligaţi să trăiască în afara zidurilor oraşului. La 1412 călătorul francez Guillebert de Lennoy nu-i mai pomeneşte. Evrei turceşti apar la Chilia căzută sub Imperiul otoman cam pe la jumătatea secolului al XVI-lea, când apar şi evrei spanioli concuraţi în neguţătoria de vite – geleplâkul de evreii polonezi care făceau contrabandă, ocoleau vămile domneşti şi pe cele ale târgurilor, deci practicau evaziunea vamală, silindu-1 pe Petre Şchiopul, acum domn în Moldova, să-i expulzeze la 8 ianuarie 1579.

  Marile centre de emigrare evreiască spre Moldova sunt Imperiul ţarist cu Galiţia şi Ucraina, şi Bucovina ocupată de austrieci, în ambele imperii, ţarist şi habsburgic, au loc manifestări antiiudaice – fie sub formă de pogromuri, dărâmări de sinagogi, înrolări în armată, expulzări, fie sub formă de legi drastice ca acel JUDEN ORDNUNG – Regulamentul Evreilor edictat la 28 decembrie 1776 de către împărăteasa Maria Tereza prin care se limita numărul căsătoriilor, al locuitorilor evrei din oraşe, al negustorilor evrei. Spre pildă, în Timişoara nu puteau trăi mai mult de 49 familii de evrei, dintre aceste familii nu puteau fi decât 8 negustori şi doar 6 negustori de vechituri.

  În Bucovina, trup moldovenesc, trăiau înainte de răpire cam 200 familii de evrei, la care în 1774 s-au adăugat încă 300 venite pe urmele armatei ruseşti de ocupaţie, în 1778 recensământul militar austriac găseşte 800 de familii, în 1782 sunt l 050 familii, din care generalul Enzenberg a expulzat 372 familii. La 1780 majoritatea era formata din Betteljuden, evrei cerşetori. La 1871 guvernatorul îi obligă să muncească pământul, fapt care i-a determinat să fugă în Moldova, aşa că din 714 familii au mai rămas numai-175 – fenomenul se va repeta în România socialistă, când prin naţionalizarea întreprinderilor, comerţului, sistemului financiar-bancar, rămânând fără stăpânirea mijloacelor de producţie au emigrat în masă. Când autorităţile austriece le-au cerut să aibă un capital de 250 florini, au părăsit Bucovina, fugind în Moldova.

  Alianţa Universală Israelita prin emisarii săi, conform obiectivelor strategice fixate, a acţionat propagandistic în comunităţile est-europene, dirijându-le emigraţia spre Basarabia şi Moldova. Când au anexat Basarabia la 1812, ruşii au găsit aici în jur de 5000 familii evreieşti stabilite pe parcursul unei jumătăţi de secol, ca urmare a emigrărilor succesive din Ucraina şi Rusia. Conform manuscrisului Swinin ei erau: lipsiţi de orice cultură, foarte bigoţi, rapaci şi vrăjmaşi ai celorlalte neamuri. locuiau în mulţimi compacte prin oraşele şi târgurile Basarabiei unde se ocupau cu comerţul şi camătă, iar la graniţă cu contrabanda 14. Prin sate erau cârciumari, speculanţi ai ţărănimii, precupeţi. Autorităţile ţariste au vrut să-i scoată din oraşe şi să-i fixeze în sate ca agricultori. Au fost create 16 sate de evrei cu 10589 de suflete în l 082 gospodării. Experimentul a fost ratat, majoritatea „agricultorilor” fugind înapoi în oraşe şi târguri. Cei care-au rămas, fie că au ruinat gospodăriile, fie că la adăpostul lor au făcut cămătărie sau negustorie, în 1858 s-a cunoscut un spor considerabil al evreimii prin noi valuri de invazie, 78751 de suflete, din care 41525 erau bărbaţi şi 3726(femei, revenind 11,3 evrei la 100 de locuitori. Numai k Chişinău trăiau 19329 evrei; la Hotin 20307; la Soroca 13824; la Balţi 9816 – asta explicând fenomenul evreiesc antistatal, bolşevic de după Marea Unire, ca şi urmarea acestuia la materializarea pactului Ribbentrop-Molotov. Actele oficiale ruseşti dau pentru perioada 1858-1871 următoarele date demografice: români – 692000; ruteni -120000; evrei 78750, după care urmează bulgarii, cu abia 48750 locuitori şi, în ordine descrescătoare ruşii, germanii, ţiganii şi armenii. Autorităţile ruseşti de ocupaţie stabilesc că evreii fug de orice recensământ, putând recenza în 1891 numai 141175 evrei din totalul celor existenţi, în anul 1860 la Chişinău locuiau 16324 evrei. Creşterea spectaculoasă a numărului de evrei în Basarabia are motive obiective şi în afara propagandei Alianţei Universale Israelite. Incă de la 1830, sub ţarul Nicolae I, evreii sunt persecutaţi cu străşnicie în Rusia, fiind izgoniţi de prin târguri şi oraşe; dar la 26 septembrie 1830 se emite un ucaz imperial prin care li se acordă privilegiul de a se aşeza în Basarabia, fiind scutiţi de biruri şi impozite pe doi ani. Mai mult. Ca să scape de plaga evreimii din Polonia ocupată şi din guvernământul Herson, ţarul acordă evreilor polonezi şi hersonegi scutire de impozite pe 5 ani de îndată ce vor trece Nistrul şi se vor aşeza în Basarabia15.

  Este prima manevră ţaristă de a scăpa de evreimea care năpădise oraşele ruseşti. A doua manevră a ţarului Nicolae I este ucazul care prelungeşte cu încă trei ani scutirea de impozite a evreilor aşezaţi în Basarabia, privilegiu căruia ţarul Alexandru II îi adaugă un altul: comercianţii evrei din Basarabia plătesc pentru dreptul de patentă mult mai puţin decât comercianţii ruşi. Invazia evreimii podoliene în acest rai ţarist a fost provocată şi din motivul de a deznaţionaliza Basarabia şi de a face din români o populaţie minoritară, de privilegiile evreilor bucurându-se mai târziu toţi negustorii străini; iar în 1832, printr-un alt ucaz, se acordă ţăranilor ruşi pălmaşi sau iobagi eliberaţi de stăpânii lor, dreptul de a se aşeza în Basarabia, In 1892 Chişinăul număra 7832 de case, un templu israelit, 30 de case evreieşti de rugăciune.

  Care erau caracteristicile etno-sociale ale acestor mase de invazie, migrând spre raiul basarabean şi moldovenesc, conduse de rabinii care aveau instrucţiunile emisarilor Alianţei Universale Israelite? Să-i consultăm pe contemporani. Internunţiul papal la 1794: Evreii aşezaţi în Moldova sunt evrei mizerabili, pe care austriecii nu voiau mai de mult să-i ţină în Bucovina 16. Contele d'Hauterive, fost secretar al domnitorului Alexandru Mavrocordat (1785-1780): numai datorită nemţilor ei n-au rămas cei mai mari şarlatani şi au căpătat preferinţă pentru lucrările de tâmplărie, de croitorie, de ceasornicărie, pe care le execută de altfel destul de prost. au cea mai extraordinară figură care se poate vedea în vreun colţ al lumii: cu capul pătrat sus, ascuţit jos, acoperit cu o căciula din blană neagră ale cărei fire stau ridicate ca nişte ţepi de arici, de sub care atârnă doi zulufi de păr cât sunt de lungi, în timp ce spatele capului le este ras, ei mai au pe deasupra şi un cioc mic la vârful bărbiei, ceea ce le dă înfăţişarea unor capre de Angora 17.

  Viceconsulul francez la Iaşi, Viollier, la 1829: mizerabili boccegii, cea mai mare parte fără domiciliu, vagabonzi plini de datorii, băgaţi în afaceri suspecte de mizeria vieţii. sau: Neam speculativ, viclean şi şarlatan, care a dus populaţia română la mizerie 18. Thibault Lefebre: Ei trec ca setoşi de câştig, nimic nu-i demoralizează, nici o vorbă nu-i descurajează, nici o aroganţă nu-i jigneşte. Ei acceptă cu umilinţă sau cel puţin în tăcere observaţiile cele mai severe, asprimile cele mai tari. Ei solicită cu umilinţă o comandă de la cel care i-a gonit cu un minut mai înainte şi un nou refuz nu-i va descuraja, pentru că persistenţa lor va înfrânge repulsia clientului. Aleargă din producător în producător căutând marfă, stabilind preţuri, făcând târguri, totul cu o ardoare, cu o îndemânare şi o pricepere surprinzătoare. Toţi aceia care cumpără de la evrei trebuie să verifice cu îngrijire cântarul de care se serveşte, greutatea mărfii, banii pe care îi numără, facturile. Preţurile pot fi exagerate, cântarul fals, greutăţile măsluite, socoteala greşită. Ţăranii sunt victimele lui de predilecţie pe care îi înşală la tot: la monedă, la socoteală, la greutate, la balanţă şi la mai cine ştie ce 19. Pouqueville, un foarte învăţat consul al lui Napoleon Bonaparte, în volumul III din VOYAGE DANS LA GRECE, ed. II, libre IV, chap. IV, p. 340-350, în care descrie ravagiile ciumei în Thesalia: Câţiva turci fatalişti rămaseră la Lansa cu evreii care, traficând ultimele lucruri ale celor morţi, răspândiră datorită acestui comerţ – sacrilegiu, ciuma până la Salonic, unde mai mult ca 15000 persoane muriră în acest an funest pentru Grecia.

  Războiul ruso-turc din 1828-1829 cu ocuparea Ţârilor Româneşti de către armatele ţariste pana la1856 constituie prilejul unei noi invazii masive de evrei din Galiţia, Polonia, Ucraina, sudul Rusiei şi Basarabia, fie slujitorind armatele de ocupaţie, fie trecând Prutul nepăzit, în contingente masive.

  La recensământul executat în Moldova la 1803 din ordinul domnitorului Al. C. Moruzi, se găsesc 544 capi de familie evrei aşezaţi prin sate şi 2389 la oraşe şi târguri, rotund 3000 capi de familie evrei faţă de 151549 creştini, sau cca 12000 evrei faţă de 604000 creştini, sau 12% evrei faţă de 98% români şi câteva minorităţi neimportante numeric. Numai după un an, în 1804 divanul domnesc se alarmează, din pricina infiltrărilor masive de evrei. In 1820 domnitorul Mihai Şuţu ordonă un nou recensământ. Numărul familiilor evreieşti a crescut la 4728, din care 984 la sate şi 3744 la oraşe şi târguri, însumând 18912 suflete, adică o creştere de 58,33% în 17 ani sau 3,43% pe an. In 1827 cifrele sunt şi mai explicite, în satele Moldovei existau l 200 cârciumari evrei; în târguri şi oraşe, trăiau 3602 evrei, iar Iarăşi, l 256; adică 6078 capi de familie, cu o creştere de l 350 familii, rata invaziei pe 7 ani fiind de 26,32%, sau 3,76% pe an. Faţă de anul 1803, rata invaziei evreieşti a fost în 1827 de 100%.

  Intre 1786-1892 evreii din Iaşi plătesc contribuţii de 4000 lei, cota negustorilor creştini fiind de 18107,60 lei, adică evreii 18% – creştinii 82%, asta explicând raportul numeric între negustorii evrei şi cei creştini, în 1803 laşul numără 652 familii de evrei, ca în 182'2 să numere l 099 familii, adică o creştere de 53% în 19 ani. La 1820 în Bârlad sunt numai 20 de case evreieşti, la Roman existau în acelaşi an dughenile Bercului Jidov, la Botoşani după un izvod din 1828, la 24 negustori erau 18 negustori evrei. La 1820 în Dorohoi erau 232 familii evreieşti, în Herţa 339, în Suceava 229, în Botoşani 511. 118

  Pentru Bucureşti, consilierul de legaţie Klausewitz dă următoarele date în 1824: 80000-90000 locuitori între care 4000 germani şi 6000 evrei; majoritatea supuşi austrieci, francezi şi ruşi. Sub ruşi, Bucureştiul este invadat de evrei. Catastiful haham-başei Haim Hereş notează că în 1813 au intrat în Bucureşti venind din Austria şi Turcia peste l 000 de evrei.

  În cursul războiului ruso-turc din 1827 evreii din Iaşi invadează Bucureştiul, silindu-1 pe marele spătar Al. Ghica să nu îngăduie decât aşezarea străinilor care se ocupă cu plugăria.

  Programul invaziei Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite şi României de până la 1916, se execută minuţios, cu tenacitate şi foloseşte două metode: una ilegală, trecerea graniţelor în mod clandestin, aşezarea în comunităţile constituite, apoi mituirea funcţionarilor publici pentru acordarea actelor necesare şi una legală, mult mai puţin uzuală, făcându-se apel la consulatele străine aflate la ordinul centrelor de presiune iudaice. Dacă cifrele şi procentele date mai sus demonstrează b invazie lentă, dar susţinută an de an, cele patru recensăminte din 1859, 1860, 1899 şi 1912 certifică faptul că invazia a atins cote maxime şi că România era pe cale să ajungă acel Pământ al Făgăduinţei, obiectivul fixat de Alianţa Universală Israelita.

  Recensământul din 1859 stabileşte o creştere de 22% a evreilor în Moldova faţă de anul 1831, comunităţile evreieşti însumând 119000 suflete, ca în 1899 evreii să ajungă la 195887 suflete, adică 10,15% din totalul populaţiei, numai la Iaşi trăind 39441 evrei faţă de 38626 creştini. Cu alte cuvinte, laşul devine un oraş evreiesc, capitala unui judeţ în care trăiesc 46646 evrei şi 145132 creştini, în cele 66 de târguri şi oraşe ale Moldovei trăiau la 1899: 41467 evrei; în cele 6 oraşe nereşedinţă, 12272, iar în sate 16019. Interesant este că numai 11 sate din Moldova de nord nu aveau cârciumari şi arendaşi evrei, în 1912 numărul evreilor din Moldova scade la 167590, cei lipsă găsindu-se în Muntenţa, Oltenia şi Dobrogea, după cum urmează: în Muntenia 68852 evrei din care 66438 aşezaţi în capitalele de judeţ, în oraşe şi târguri, l 456 şi la sate 958, cu 1,71% din totalul populaţiei, în Dobrogea se stabiliseră 4276 evrei, iar în Oltenia 4906. La 1910, în Bucovina se înregistrau 102919 evrei la o populaţie de 795719 suflete, asta însemnând o rată de invazie pe 54 de ani de 731%20.

  Unul din ţinuturile româneşti fixat ca obiectiv principal al emigraţiei din Galiţia şi Bucovina este Maramureşul. Alegerea nu este întâmplătoare! Considerat ca o cetate naturală, bogată, cu populaţie puţin densă, Maramureşul constituie a doua placă turnantă a emigraţiei evreieşti din estul continentului spre centrul şi vestul acestuia, ca şi baza de operaţii pentru infiltrarea în Transilvania, Crişana şi Banat. De unde înainte de 1857 evreii nu se ridicau dincolo de 14581 de suflete, în 1900 ajung la 96150 suflete. Valea Izei, a Vişeului, cercul Sighetului devin obiective principale ale infiltrărilor prin trecătorile din nord.

  Statisticile maghiare din anul 1910 atestă că în Transilvania trăiau 118179 evrei, 11,30% dintre aceştia fiind stabiliţi în aşezările urbane, iai în Banat ajunseseră la cifra de 1950121.

  De la Ernest Desjardins care a vizitat Principatele în 1867, dând un număr de 400000 evrei trăitori aici, din care nici 200000 nu erau născuţi pe teritoriul invaziei, trecând prin MEYER'S LEXICON, LA GRANDE ENCICLOPEDIE; UNIUNEA EVREILOR PĂMÂNTENI22, studiile lui B. P. Haşdeu, lorga, I. Codrescu, A. C. Cuza, J. Tanoviceanu, Jean Levy şi Eminescu, luând în considerare lucrarea DIE JUDEN IN ROMANIEN a dr. Arthur Ruppin, aprecierile crâncenului duşman al românilor Isidore Lpeb, articolele din REVUE DES DEUX MONDES, până la statisticile oficiale din Ungaria, Rusia, Austria şi România, am putea stabili că în anul 1910 trăiau pe teritoriul nostru naţional 823740 evrei şi că datorită sporului anual, la 1918 când se realizează visul de aur al românilor, în România Mare şi-au dat mână cu mână un număr de l 275000 evrei, certificând afirmaţia lui Joseph Berkovitz reprodusă la începutul acestui capitol: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei să devină o unitate.

  Planul strategic pe termen lung al Alianţei Israelite Universale care viza transformarea României într-un nou Israel îşi atinsese primul obiectiv: constituirea masei de manevră dintr-o populaţie evreiască puternică numericeşte, capabilă să joace rol determinant în economie şi politică prin sprijinul internaţional financiar, diplomatic şi de mass-media, pe fondul existenţei celor două mari centre de putere internaţionale: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul.

  RĂZBOIUL JURIDIC.

  Eminescu, în TIMPUL din 17 decembrie 1881: Gestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c'un cuvânt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi sa pătrundă pururea această dezvoltare.

  După obiceiul pământului, evreii nu aveau dreptul de a depune mărturii împotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de alte religii, norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi.

  Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) dat de Ştefan Mihail Racoviţa: Aşişderea hotărâm Domnia Mea, nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici în ţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă, nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri nemişcătoare 21.

  Constantin Moruzi pedepseşte cu ştreangul pe evreii care iau pământ în arendă, deschid cârciumi şi se aşază prin sate (1778).

  La 24 noiembrie 1782, Alexandru Mavrocordat interzicea evreilor să locuiască la sate şi să ţină acolo cârciumi. Ca urmare a referatului în termenii timpului anaforeaua – divanului care consemna: că breasla jidovilor care s-a obişnuit cu acest fel de urmări a cumpăra cu anul moşiile şi de a ţine arende prin sate, nu puţine supărări şi pagube pricinuiau nu numai la stăpânii de moşii, dar şi la locuitorii acelor sate, căci mai întâi de tocmelele ce făceau ei cu stăpânii moşiilor şi cu zapisele lor ce le dau pentru tocmeli, niciodată nu le ţineau, ci fel de fel de pricini şi amestecături arătau spre păgubirea stăpânilor moşiilor. Şi în loc unde era să se folosească stăpânul de venitul moşiei sale, păgubi şi supărări aveau. pe săteni ii îndatorau cu bani din vânzările băuturilor şi unde de pe băuturi rămânea cineva dator câte cu ceva, ca nişte înşelători ii încărca şi îi năpăstuia mai mult, îndoit şi întreit, din care cei mai mulţi din locuitori se sărăceau cu totul. Şi alte multe sărăcii şi pagube se făceau şi se pricinuiau şi la stăpânii moşiilor şi la, locuitorii satelor, de vreme ce ei cu totul sunt porniţi a cerca chipuri cu care ar putea să însele, să năpăstuiască, ori pe stăpânii moşiilor cu tocmelele ce fac, ori pe locuitori să-i încarce la datoriile ce rămân de pe băutură. Aceste urmări ale lor fiind ştiute şi nesuferite de către toţi, au silit domniile din trecut să hotărască ca să lipsească jidovii de prin sate 23.

  Din experienţă, spre a proteja comerţul, meşteşugurile, viaţa socială în general, în Ţările Româneşti a existat un cadru juridic restrictiv faţă de invaziile paşnice ale evreilor; cadru care limita, împiedica şi controla sever activitatea comunităţilor evreieşti, bazate pe arendă, cârciumărit, camătă, negoţ ambulant şi alte îndeletniciri speculative. Paralel cu invazia Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite, a Regatului României, României Mari, Republicii Populare Române, Republicii Socialiste Române şi României post-decembriste, Alianţa Universală Israelită, prin mijloacele ei financiare, economice, diplomatice şi politice a dus vreme de două secole o campanie statornică de a sili domnia, guvernele, conducerea statului să dea drepturi depline evreimii, s-o împământenească, să-i acorde privilegii şi să facă din ea un suprastat, subordonat Sanhedrinului universal. Lupta pentru acordarea de drepturi cetăţeneşti invadatorilor evrei este declanşată făţiş de oculta internaţională odată cu instalarea tutelei puterilor europene asupra Principatelor, şi sub o formă sau alta, mereu tinzând să facă din evreime forţa conducătoare a statului, se prelungeşte până în actualitatea la zi. Războiul juridic declarat împotriva statului românesc face parte din ansamblul loviturilor menite să subordoneze România intereselor istorice ale evreimii mondiale.

  TÂRGUIELI. Războaiele austriaco-turco-ruse duse pe pământul Ţâriloi Româneşti, urmate de ocuparea lor când de austrieci, când de ruşi, au fost expresia politică a unor necesitaţi economice: pieţe de desfacere în Est pentru Austria, cucerirea Strâmtorilor de către Rusia şi stăpânirea bogăţiilor noastre ajunse legendare.

  Dimitrie Bantâs-Komenski apreciază la 1808 că Bucureştiul este. cu puţin mai mic decât Moscova 24. Amiralul Ciceagov (memorii 1812) scrie că Muntenia este: poate regiunea cea mai roditoare din Europa2. In cartea CĂLĂTORI RUŞI ÎN MOLDOVA ŞI MUNTENIA de Gheorghe G. Bezviconi, la pagina 349, unul dintre aceştia călătorind între Macin şi Giurgiu, scrie: Partea aceea e bogată în roade şi cereale, îndestulată de toate bunătăţile, cu adevărat rai dumnezeiesc, adăpată de Dunăre şi de râuri mai mici, de izvoare ce curg din munţi şi păduri, bogată în peşti şi în toate roadele şi păduri şi lanuri de grâu şi vite şi stupi cu albine26. Generalul rus Jeltuhin, raport secret Armata a 2-a, 31 iulie 1829: Toată întinderea dintre Prut, Dunăre şi lanţul Munţilor Carpaţi ocupată de Principate cuprinde pământul cel mai fertil, brăzdat de diferite râuri flotabile. Nu mă voi referi aici la avantajul graniţei noi, formată de Dunăre şi Munţii Carpaţi, nu voi lamuri folosul dat de posibilitatea ca în timp de război să se organizeze aprovizionarea armatei într-o ţară îmbelşugată în locul stepelor actuale din Basarabia şi Novorosisk, nu voi pomeni avantajele în caz de război cu turcii, de a avea linia de operaţii pe Dunăre şi de a muta teatrul de război pe malul drept: toate aceste avantaje sunt per-fect cunoscute guvernului şi de aceea eu îmi îndrept atenţia spre celelalte împrejurări locale. pe calea instituţiilor comerciale să se egalizeze profiturile provinciilor noastre din sud cu foloasele Principatelor, căci altfel independenţa acestor ţări faţă de Rusia, în condiţiile organizării ocârmuirii interne, va avea drept urmare concurenţa cea mai păgubitoare pentru noi în lucrările de care depinde aproape în mod exclusiv comerţul nostru din Marea Neagră 27.

  Mihail Kogălniceanu, 24 noiembrie 1843, cuvânt de deschidere a cursului de istorie naţionala, Academia Mihăileană – Iaşi despre Tudor Vladimirescu: în Valahia, steagul naţional vestind românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile care o rodeau şi sa dobândească guvern naţional.

  În Proclamaţia de la Padeş şi în cele de la Bucureşti se impun ideile de revendicări sociale, de neatârnare internă, de drept inalienabil al naţiunii de a înlocui cu forţa o autoritate a cărei legitimitate nu emana de la ea, Raportul ministrului Celor Două Sicilii la Istanbul, Giovah Battista Navon, din 10 martie 1821, subliniază că Tudor Vladimirescu urmăreşte să pună capăt abuzului, să frâneze ilegalităţile domnilor fanarioţi, să ceară principe naţional şi constituţie emanată de la realităţile şi nevoile ţârii.

  „Audienţa” lui Tudor la Udritzki, cancelarul Agenţiei austriece – 22 martie 1821, Tudor Vladimirescu spune: Eu nu voi înceta de a cere cu glas tare restaurarea drepturilor şi pronomiilor Ţării Româneşti. Tot Tudor Vladimirescu: românii trebuie a dobândi de la turci cu forţa ceea ce n-au putut dobândi cu binele28.

  Agentul austriac de la Iaşi, Iosif von Raah, trimite informaţii cancelarului Metternich în care comunica acestuia că principiile subliniate de Tudor sunt: lăudate în mod public. Agentul austriac din Bucureşti, von Hakenau, raportează teribilului cancelar intrigant: spiritul de libertate şi nesupunere insuflat de la slugerul Tudor va cuprinde ca o boală contagioasă pe românii din Transilvania care nici ei nu sunt trataţi cu blândeţe de stăpânii lor domeniali29.

  De la 1393 la 1877, Muntenia, Moldova şi Transilvania au plătit Imperiului Otoman 1066305780 lei-aur sau 341021 kg. aur.

  Imperiul habsburgic a ţinut sub ocupaţie Transilvania între 1687-1918; Banatul între 1718-1918; Oltenia între 1718-1739 şi Bucovina între 1775-1918 storcând impozite, contribuţii militare şi produse în valoare de 2.450000000 lei aur sau 857500 kg. aur, deci stăpânind numai 231 ani Transilvania şi 100 de ani Bucovina, a jecmănit de două ori mai mult decât turcii care au stăpânit 484 ani Ţările Româneşti.

  În perioadele de ocupaţie rusească dintre 1769-1854, Muntenia şi Moldova au fost stoarse de armatele de ocupaţie de 200000000 lei-aur, egal 64516 kg. aur, numai în 85 ani, cu întreruperile respective, fără să socotim stoarcerea Basarabiei.

  — Un leu aur = 0,3225 grame de aur;

  În 1792 armatele ţariste invadează Polonia, în 1793 Polonia este împărţită între Rusia şi Prusia, în 1795 Polonia este împărţită între Rusia, Prusia şi Austria care dictau politica central-est europeană împotriva Turciei aflată în plin declin militar, economic şi poli-tic. In lupta dintre Rusia şi Turcia, între Austria şi Turcia pentru hegemonie la Dunărea de Jos, Marea Neagra şi Strâmtori, românii pierd cetatea Hotinului la 1713, transformată în raia de către turci care, fără nici un drept, cedează Bucovina Austriei la 1775 şi Rusiei, Basarabia la 1812, Austria anexând temporar Oltenia între 1718-1739.

  Intre 1711-1812 au loc şase războaie între cele trei mari puteri cu o durată de 23 de ani, purtate în bună măsură pe teritoriile Moldovei şi Munteniei.

  Tratativele de pace de la Focşani între ruşi şi turci – iulie august 1772. Delegaţii munteni notifică plenipotenţiarului austriac Thugut: Principatele moldo-valahe au stătut totdeauna slobode supt domnii lor pământeni. Cerem din nou vechile noastre drepturi şi a ne pune într-o stare de neatârnare. 30

  Preliminariile păcii de la Şiştov – 1791, divanul Ţării Româneşti către plenipotenţiarii ruşi şi austrieci: să se restituiască hotarul de la linia Dunării, să se desfiinţeze raialele, domnul să fie ales de către toţi reprezentanţii ţârii, independenţa şi suveranitatea să fie garantate de Rusia şi Austria, cu plata unui tribut fix către Poartă.

  1807, moldovenii îi solicită lui Napoleon Bonaparte unirea celor două ţâri româneşti şi îndepărtarea protecţiei oricărei puteri străine. Unirea într-o. Dacie sau Valahie Mare ca şi o reaşezare a organizării interne sub forma unei republici aristo-democraticeşti 31. Moldovenii care se adresează lui Napoleon nu ştiau că la 7 iulie 1807, la Tilsit, se încheia un tratat secret de alianţă între ruşi şi francezi prin care aceştia se înţeleg să „sustragă” Imperiului otoman toate ţările cucerite de acesta în Europa. Conform acestui tratat secret, speranţa românilor, Napoleon Bonaparte, în septembrie 1808, la Erfurt, întâlnindu-se cu ţarul Alexandru I, îşi dă consimţământul ca acesta să anexeze Moldova şi Muntenia. Iată textul: înaltele părţi contractante se angajează să considere drept condiţie absolută a păcii cu Anglia ca ea să recunoască Finlanda, Ţara Românească şi Moldova ca făcând parte din Imperiul rus.

  Din articolul 8: împăratul Napoleon recunoaşte numita reunire şi hotarele Imperiului rus în această parte extinse până la Dunăre32.

  Rusia, în propunerile de pace făcute Imperiului otoman- 1810: Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace, pe veci, Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii. 32.

  Iminenţa războiului cu Napoleon îl face pe ţar să lase din pretenţii, mai ales la sfaturile unor oameni politici şi comandanţi militari. Amiralul Mordvinov a fost cel mai radical, încercând să-1 convingă pe autocrat că: buna stare a Imperiului rus nu cerea anexarea Moldovei şi Valachiei, că nu este necesară cucerirea de teritorii noi, ci de îmbunătăţirea celor existente 33. Negociatorul care ne-a răpit Basarabia este generalul Kutuzov, comandantul armatelor ţariste de la Dunăre, în complicitate cu negociatorii turci mituiţi prin intermediul lui Manuc bey şi anume fanarioţii Dumitrache Panaiot Moruzi şi alţi doi fraţi Moruzi care au ascuns sultanului scrisoarea trimisă de Napoleon prin care-1 vestea că începe campania împotriva Rusiei.

  La 16/28 mai 1812 se încheie Pacea de la Bucureşti prin care Rusia încorpora Basarabia.

  Istoricul basarabean Leon Kasso dezvăluie planul rusesc de cucerire a Principatelor şi de împărţire în patru gubernii. Posesiunea Basarabiei i-a costat pe ruşi: 200 milioane ruble şi vieţile a 150000 de oameni, acel Kasso arătându-se mulţumit că Rusia s-a apropiat de Peninsula Balcanică şi că avea un picior solid la Dunăre 34.

  Amiralul Ciceagov, care 1-a înlocuit pe Kutuzov în mai 1812, a fost împotriva ocupării Basarabiei şi a cerut ţarului împuterniciri să renunţe la acest teritoriu.

  Karl Marx despre Tratatul de la Bucureşti: Turda nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru ca Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Kârlowitz, presata de poloni să cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate 35.

  CARTEA DE LEGE-KANUNAME eliberată de sultan în 1792 glăsuieşte: Ţara Românească şi Moldova fiind din trecut şi până acum slobode în toate privinţele, prin separare la cancelarie şi prin interzicerea călcării lor cu piciorul, toate dările şi arenzile se află pe seama voievozilor36.

  Perioada cumplită pentru români cuprinsă între deceniul 7 al secolului al XVIII-lea şi deceniul 6 al secolului al XIX-lea ia sfârşit odată cu Războiul Crimeii când occidentalii intervin cu armele în ajutorul Turciei, silind indirect Rusia să-şi retragă armatele din Principate, operaţie care se încheie în iulie 1854. La Conferinţa de la Viena, din 15 martie 1855, la care au participat Anglia, Franţa, Austria, Rusia şi Turcia, marile puteri garantând integritatea Imperiului otoman, condiţie a echilibrului european, se discută situaţia Principatelor care, după aprecierea diplomaţilor prezenţi: atingea foarte de aproape interesele obşteşti ale Europei 37. Astfel, ia sfârşit protectoratul rusesc înlocuit cu un protectorat colectiv al puterilor participante la Conferinţă, fapt care impunea schimbarea organizării lor interne şi punea problema unirii lor care devenise o problemă europeana de rezolvarea căreia depindeau interesele economice şi politice ale marilor puteri implicate în Războiul Crimeii.

  Punctul de vârf al bătăliei duse de marile puteri pentru a-şi asigura supremaţia în bazinul Mării Negre, pentru a stăpâni Strâmtorile, gurile Dunării şi a libera navigaţia pe marele fluviu, bătălie dusă cu mijloace economice, diplomatice şi militare a fost Războiul Crimeii. Principatele române au beneficiat parţial de acest amplu conflict european, poziţia lor geo-strategică ca şi faptul că puteau deveni o excelentă piaţă de desfacere pentru industriile şi manufacturile occidentale atrăgând atenţia asupra lor şi implicându-le de aici încolo în absolut toate problemele esenţiale ale Europei.

  După eşuarea Conferinţei de la Viena, lucrările s-au mutat la Constantinopole în ianuarie 1856, fără nici un rezultat, fapt care a condus la Congresul de la Paris deschis la 28 februarie 1856, având drept scop principal restabilirea echilibrului european. Au participat: Anglia, Franţa, Austria, Turcia, Rusia, Sardinia şi Prusia. In şedinţa din 8 martie, Franţa, prin ministrul său de externe, Walewski, investit cu funcţia de preşedinte al Congresului, ridică problema Unirii Principatelor. Nu stăruim asupra dezbaterilor. La 30 martie se semnează Tratatul de Pace. In ceea ce ne priveşte acesta stabilea: – desfiinţarea protectoratului Rusiei stabilit după pacea de la Adrianopole; Principatele sunt scoase de sub tutela Turciei şi sunt puse sub garanţia celor 7 Puteri; sultanul, în colaborare cu ambasadorii puterilor semnatare va întocmi un firman electoral care să convoace în cele două Principate adunări menite să-şi exprime opţiunile politice: pro sau anti-unioniste, care vor fi consemnate de o comisie specială de informare formată din reprezentanţii Puterilor semnatare cu sediul la Bucureşti; dacă liniştea publică în Principate va fi tulburată, înalta Poartă nu putea interveni cu trupe fără aprobarea Puterilor. Articolul XXI prevede reanexarea la Moldova a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail, a Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor. Articolul XXVI stabileşte constituirea forţelor armate naţionale pentru menţinerea securităţii interne şi paza frontierelor.

  Invit cititorii să facă singuri trimiteri la anii 1944-1945 când Rusia îşi ia revanşa tot la Paris, ca şi la decembrie 1989 cu întreaga ţesătură de interese mondiale care au vizat şi vizează România. Închei acest subcapitol citându-1 pe unul din mulţii susţinători francezi ai Unirii, precum Jules Michelet, Edgar Quinet, Thibault, şi anume J. A. Vaillant care, încă din 1854 a scris în gazeta LA ROUMANIE: Dintre toate popoarele creştine legate Imperiului turcesc, moldo-vlahii au luptat mai bine de trei sute de ani pentru independenţă şi dacă sunt încorporaţi şi tributari, ei nu sunt nici subjugaţi, nici supuşi. Ţara lor este tot a lor şi, prin toate vicisitudinile istoriei lor, ei şi-au păstrat dreptul la autonomie. Ei vorbesc toţi aceeaşi limbă şi această limbă este germenul unei naţionalităţi deja puternică 38.

  Această naţionalitate puternică, stăpână pe pământul ţării, având bresle de meşteşugari şi neguţători râmase în urma dezvoltării capitaliste din Occident, adânc tulburată de lupta marilor puteri pentru stăpânirea Estului, a intrat în strategia Alianţei Universale Israelite ca obiectiv principal pentru instalarea maselor evreieşti dislocate din Polonia şi Rusia. Pentru asigurarea protecţiei juridice a acestor mase de emigranţi clandestini, Alianţa Universală Israelita a folosit cu succes:

  CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE. In urma prevederilor de la Kuciuk-Kainargi (un sat din sudul Dobrogei), se instalează în Principate consulatele străine de la Iaşi şi Bucureşti având ca obiect al activităţii supravegherea aplicării tratatului sub raport economic, social şi politic. Consulii ruşi se instalează la 1782, cei austrieci la 1783; ai Prusiei la 1785, ai Franţei la 1798 şi ai Marii Britanii la 1803. Conflictele latente sau subterane dintre aceste puteri, lupta lor de interese de toate genurile se reflectă în activitatea acestor consuli care supralicitează protecţia străinilor stabiliţi în Principate aflaţi sub jurisdicţia lor ca cetăţeni ai ţărilor respective, numiţi la noi sudiţi, impunând pentru aceştia un regim juridic de excepţie, un regim supra-naţional şi anti-naţional împotriva căruia a luptat diplomaţia şi politica românească vreme de un secol şi jumătate. Jocul de interese al Alianţei Universale Israelite se face prin intermediul consulilor occidentali, îndeosebi prin cei ai Austriei, fără ca francezii sau britanicii să facă excepţie. Până la instalarea consulatelor, străinii erau supuşi unor norme restrictive care apărau comerţul şi producţia de mărfuri autohtonă. Consulii, interpretând clauzele tratatului aşa cum le dictau interesele sau cum li se dicta de către diplomaţia căreia îi aparţineau, şi-au supralicitat atribuţiile, exercitând presiuni asupra domnilor fanarioţi şi asupra organelor administrative şi judecătoreşti, impunând un nou regim de capitulaţiuni, ilegal, de care, în 90 la sută din cazuri, au profitat masele evreieşti emigrate din Galiţia şi Bucovina, făcând apel la cetăţenia lor austriacă sau rusească. Alexandru C. Moruzi acordă monopoluri şi protecţie sudiţilor evrei după cum urmează:Io Alexandru Constantin Moruzi Voievod. Dumneata Vel Spătar şi Dumneata Epistat al Agiei, fiindcă ne-am înştiinţat Domnia mea pentru breasla evreilor care cu voia Domniei au fost şi sunt primiţi a sălăşlui în politia Domniei mele Bucureşti, care petrec cu orânduiala lor, făcându-şi alişverişul şi hrana, fără de vreo urmare împotrivă, că unii alţii din prăvăliaşi şi din orăşeni îi supără a nu-şi face alişverişul lor, feluri de chipuri îi înjură şi le batjocoreşte copiii cu vorbe hulitoare. poruncim Dumneavoastră că să daţi straşnică poruncă de înştiinţare 39. În continuare fanariotul dă poruncă ca evreii să fie protejaţi aşa cum i s-a cerut de consuli, care prin ambasadorii de la Constantinopole puteau influenţa pe marele vizir spre a-1 mazili. Citez: şi aşa să aibă odihnă ovreii a petrece în oraşul Domniei mele nesupăraţi, ca nişte primiţi care-şi plătesc dajdia la visteria Domniei mele, a se hrăni în pace.40

  Iată un act juridic care acordă protecţie evreilor emigranţi, nu celor pământeni, pentru ca fanariotul specifică în pitac ca sunt „primiţi”. Alt fanariot aflat sub dictatul consulilor, Constantin Hangerli, bine mituit de evrei, dă celor din Focşani, la 6 septembrie 1798, dreptul de a avea un ceauş, deşi erau foarte puţini. La numai două zile, la 8 septembrie 1798, numeşte staroste al ovreilor pe David sin Moisi, scuteşte pe ovrei de toate dările în afara de cele de ruptoare şi face chemări către cei din Galiţia şi Rusia să se aşeze cât mai mulţi în ţară. Ca acte juridice îndreptate împotriva ţării, pentru a câştiga bunăvoinţa consulilor austrieci şi ruşi, Hangerli organizează o administraţie evreiască independentă de administraţia de stat, dând liber comerţului cu produse alcoolice, iar printr-un pitac din 13 octombrie 1798 dă dreptul evreilor de a fi meşteşugari, ceaprazari şi legători de cărţi, scutindu-i de orice dări. Acelaşi joc îl face fanariotul Constantin Ipsilante, corupt de finanţa evreiască şi aflat la ordinul consulilor, care la 1802 recunoaşte invazia evreilor dând invadatorilor drepturi depline, ca să nu mai vorbim de fanariotul Mihail Şuţu care poate fi socotit întemeietorul bugetului comunităţii evreieşti din Moldova, baza materială a statului în stat alcătuit de comunitatea iudaică din Moldova. Prin hrisovul din 11 martie 1820 li se acordă autorizaţia de a înfiinţa „gabela”, taxă obligatorie la fiecare oca de carne cuşer. La 16 iulie 1815 fanariotul Scarlat Calimah acordă evreilor zarafi un regulament prin care se pot constitui în breaslă, urmare a articolului 3 din Tratatul de la Bucureşti, încheiat la 16 mai 1812 între ruşi şi turci, despre care am mai vorbit şi prin care ni s-a răpit Basarabia.

  În vreme ce în Rusia se instituise serviciul militar obligatoriu pentru evrei şi se pusese un bir de 50 de ruble pentru portul caftanului tradiţional şi 25 de ruble pentru perciuni, măsuri care au făcut să emigreze zeci de mii de evrei care-au luat calea Principatelor, consulii ruşi şi prevederile Regulamentului Organic au făcut ca masele de emigranţi evrei să fie protejate în Principate şi să fie împământenite. Domnul Mihail Sturdza aprobă întemeierea coloniilor evreieşti pe moşiile boiereşti contra unei mite substanţiale. Aşa se nasc târguşoarele sordide Drăguşanii Covurluiului, Podul Iloaiei, Frumuşica Botoşanilor este transformată într-o cloacă, idem Negreştii Vasluiului.

  În Muntenia, cu toate insistenţele consulilor lucrurile stăteau altfel decât în Moldova, în 1831 nu există evrei în sate. Peste voinţa consulilor se ridică rezistenţa ţăranilor şi neguţătorilor autohtoni. In 1849 Ministerul de Interne dă ordin prefecţilor să nu tolereze aşezarea evreilor prin sate în calitate de arendaşi, de hangii şi cârciumari şi să-i silească pe cei aciuiţi pe teritoriu să plece în termen de 15 zile. In 1835 prinţul Ghica recomanda Consiliului Administrativ să nu per-mită intrarea evreilor în ţară, iar cei cu paşapoarte de tranzit să nu primească autorizaţie de şedere decât maximum o lună.

  Revoluţionarii de la 1848, foarte mulţi dintre ei francmasoni, însuşindu-şi ideile cu bătaie lungă ale francmasoneriei franceze dirijată de oculta iudaică, bântuiţi de romantism politic, au crezut că un stat naţional se poate întemeia prin încetăţenirea tuturor aluviunilor minoritare râmase pe solul Principatelor în urma seismelor socio-politice din ultima sută de ani. Aşa se face că Grigore Ghica permite evreilor să ţină cârciumi prin sate şi modifică legea recrutării astfel că la sfârşitul lui 1854 recrutul evreu, plătind, poate fi înlocuit cu un recrut moldovean 41.

  O SINTEZĂ NECESARĂ.

  Din fragmentele subcapitolelor TÂRGUIELI şi CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE cititorul poate lesne deduce că, faţă de problema evreiască din Ţările Româneşti, s-au consolidat în cursul timpului istoric două atitudini traduse în acte juridice, după cum urmează: o atitudine de respingere a emigranţilor evrei şi de îngrădire a posibilităţilor de a se stabili şi a specula şi, în epoca fanariotă, a Revoluţiei de la 1848 şi a domniei lui Al. I Cuza, o atitudine binevoitoare, tolerantă. Prima atitudine demonstra responsabilitatea istorică faţă de naţiune în ansamblul ei; cea de-a doua izvora fie din interese meschine, ca mita, fie sub presiunea centrelor de putere, fie dintr-un romantism politic care anula perspectiva istorică de dragul unor lozinci umanitare în spatele cărora, foarte concret, acţiona Alianţa Universală Israelită spre a cuceri poziţii cheie în Principate.

  REGULAMENTUL ORGANIC se ocupă şi de NAŢIUNEA EVREIASCA în articolul 94, Anexa P, după cum urmează:

  I – Ii este oprit, după vechile obiceiuri, de a lua în arendă pământuri locuite; XX – Se reglementează modul de a-şi procura carnea;

  I II – Se reglementează dreptul de a lucra în distilerii prin sate;

  I III, cum se percep taxele datorate statului asupra cărnii şi păsărilor prin adjudecare în sinagogi;

  I IV felul cum copiii evreilor pot fi admişi în şcolile publice, cu condiţia să poarte acelaşi costum ca ceilalţi elevi.

  Tot în articolul 94 se stabilea ca recensământul să fixeze situaţia fiecărui evreu ca cei vagabonzi să fie extrădaţi42.

  În 1835 se interzice tribunalelor de a legaliza contractele de arendă cu notificarea că judecătorii care contravin să fie destituţi şi judecaţi.

  Regulamentul din 1 iunie 1839 – guvernul Sturdza – articolul 4, cuprinde măsuri severe şi amănunţite cu scopul de a împiedica invazia evreilor şi a interzice vagabondajul lor prin ţară.

  Decizia Consiliului Administrativ din 11 martie 1840 recomandă să nu fie exceptaţi de la prevederile Regulamentului din 1839 nici evreii vagabonzi născuţi în ţară.

  Am vorbit despre Conferinţa Ambasadorilor de la Constantinopol, de după Războiul Crimeii, fără să subliniem că Franţa şi Anglia masonizate au introdus în Protocolul de la 11 ianuarie 1856 două articole privindu-i pe evrei, trecuţi sibilin sub titulatura de străini şi, atenţie, clasa a populaţiunii, dreptul de a poseda bunuri nemişcătoare în amândouă Principatele şi, fără nici o deosebire de naştere sau cult, de a se bucura de egalitatea drepturilor civile şi în mod particular de dreptul de proprietate sub toate formele, cu condiţia ca exercitarea drepturilor politice să fie suspendată pentru indigenii supuşi unei protecţiuni străine – sudiţii. Articolele XV şi XVII strecurate prin fraudă de francmasoneria anglo-franceză nici n-au fost discutate la Congresul de la Paris; iar atunci când comisarii britanic şi francez au încercat să le impună, comisarul rus s-a pronunţat împortivâ. Citez: Starea morală şi socială a evreilor în Moldova este de aşa natură că admiterea lor de a se bucura de drepturi politice şi suprimarea anumitor restricţiuni legale ce îi privesc pot aduce mari neajunsuri43.

  Iată că împotriva presiunilor exercitate de Alianţa Universală Israelită, Conferinţa de la Paris, în 14 august 1859 stabilind cu de la sine putere dispoziţiile generale ale unei Constituţii a Principatelor, stipulează clar în chestiunea evreiască, citez din articolul 46: Moldovenii şi valachii de orice rit creştin se vor bucura deopotrivă de drepturile politice; exerciţiul acestor drepturi va putea fi extins şi la alte culte prin dispoziţiuni legislative44.

  Concesia făcută presiunii iudeo-francmasonice este cuprinsă în acest va putea fi extins, termen folosit de evreime în gigantica ei bătălie pentru cucerirea României. Primul pas orchestrat de Alianţa Israelită Universală a fost publicarea la Paris a broşuricii lui I. Barasch: EMANCIPAREA ISRAELIŢILOR ROMÂNI, broşurică prin care presa iudaica euro-americanâ a făcut motiv de agitaţie mondială. Ion Heliade-Râdulescu, Ion Brătianu, rareori Kogălniceanu au militat pentru teza lui Barasch fie din oportunism politic, fie din diplomaţie, având nevoie de sprijinul Franţei; cel mai îngăduitor, a cărui îngăduinţă a avut efecte dezastruoase pe termen lung fiind Al. I. Cuza.