băgău

Ioana Bradea

─——————————————————————──—————

DESCĂRCĂRI ÎN ALTE FORMATURI

docx: https://is.gd/4mDJdU

ePub: https://is.gd/h7crGc

pdf: https://is.gd/NUIs3Y

─——————————————————————──—————

vineri seara

sînt o doamnă, ce pula mea

deci îmi aleg din dulap o fustă neagră şi scurtă şi trag pe mine un tricou strîmt ca să se vadă talia îngustă, îmi înmoi apoi un deget arătător în cutiuţa de fard gri şi mi-l frec de pleoape, dau şi cu rimel pe gene că doar nu mă doare mîna şi încerc acuma să-mi aranjez cumva părul din oglindă. L-am tuns scurt zilele trecute şi din cînd în cînd se mai zburleşte – ia te uită, uneori pot să arăt chiar bine da’ de cele mai multe ori îmi fac fetele observaţii că mă îmbrac aiurea sau nu am grijă de mine „Cine-o să se uite la tine, fată? încearcă să fii şi tu mai sexy!”, sexy sînteţi voi cu tot neamu’ vostru, le urez în sinea mea şi ies din baie grăbită. „Vezi c-a sunat Nicole, să iei o pîine în drum spre firmă” îmi strigă Alex din sufragerie „că mîncare aduce ea!”, iar se uită cu binoclu’ în ograda vecinilor, iar stă pe fotoliul din balcon şi o urmăreşte pe blonda din blocul paralel cum se dezbracă şi intră la duş în pielea goală, „Bine, bine” flutur un salut cu mîna şi mă reped la lift. Sînt în întîrziere ca de obicei, dacă troleul prinde nişte stopuri în drum şi dacă tre’ să aştept şi la tramvai, o să ajung la firmă pe la zece ş-un sfert, una din fete s-ar putea să-i spună Cătălinei că am întîrziat iar şi atunci cu siguranţă o să-mi facă scandal în şedinţă, o să-mi scot mai bine walkman-ul din sac, să-mi aranjez căştile pe urechi şi să dau drumul muzicii într-o cheie minoră

şi-ntr-un sonor maxim îmi ţiuie urechile de la saxofonul lui Charlie Parker sau de la păsările lui zburătoare, greu de spus ce anume pulsează totuşi în picioarele mele pînă ajung în staţia de troleu şi chiar şi dincolo de ea mă recunoşti de departe după căştile astea imense care-mi acoperă urechile, ascult muzică aproape nonstop, nici nu m-aş mira dacă peste vreo zece ani o să mă trezesc fără urechi, fără auz, fără timpane, dar înainte de asta se dizolvă figurile acre şi bătrîne din troleu, găsesc un scaun liber chiar lîngă geam, mă aşez, îmi întind picioarele şi-mi arunc privirile afară unde a început deja noaptea, imediat o s-o ajungă şi vrăjile despletite sau nemîncate din urmă, da, să nu uit să mă opresc în intersecţie cînd iau tramvaiul ca să cumpăr pîine pentru Nicole care poate că la ora asta deja mătură de zor mocheta firmei, de după un perete se aud ştirile info pro, o ocolesc, îmi arunc sacul pe scaunul de lîngă geam, pun pîinea peste pachetul ei cu mîncare, mă sprijin cu fundul de calorifer şi o privesc cu un zîmbet larg pînă la urechi. Mi-e dragă de-adevăratelea. De fapt e cea mai frumoasă fată din cîte am văzut eu. şi mai e şi singura din firmă cu care aş dormi în acelaşi pat, singura cu care mi-aş permite vise erotice, deşi nu se poate spune c-ar fi cea mai bună prietenă a mea, nu ne facem confidenţe, nu apucăm să povestim niciodată prea mult, aşa că îmi dau jos căştile de pe urechi, aranjez frumos casetofonul lîngă telefon, s-ar putea să am nevoie de el mai tîrziu, „Cum a mers pînă acum?”

„Binişor, da’ stai să vezi ce urmează...” zîmbeşte cu subînţeles – toată lumea ştie că sîntem o echipă perfectă, cele mai multe minute se fac atunci cînd se aşază Andreea şi Nicole în faţa telefoanelor, îşi aranjează frumos fracul negru şi sexos pe lîngă scaun să nu cumva să se şifoneze şi uite aşa cîştigă firma de pe urma noastră sute de milioane de lei, dacă nu cumva mii...

„Cafea ai făcut?!”

„Cînd puii mei să fac şi cafea?! Abia am ajuns şi deşteptele dinainte au plecat fără să măture, mă enervez eu imediat şi le spun în şedinţă, să-mi bag picioarele dacă nu!”

Mă descalţ, că tot e noapte şi n-o să mai vină nimeni în firmă de-acum şi îmi ascund saboţii sub măsuţa cu telefon, îmi aprind o ţigară, iau bolul filtrului de cafea în braţe şi mă îndrept vertiginos spre baie. Aştept să se umple cu apă, mai trag un fum, cu grijă, să nu ud ţigara, si-mi ridic privirea spre arătarea din oglindă, casc ochii, mă aplec un pic în faţă, aproape că ating cu nasul raftul de sticlă, fantastic! uneori chiar am impresia că obrajii mei ar fi un ţărm nisipos, cald, fertil, toate păsările se nasc din nisipul meu, nici una nu mai are o pasăre-mamă şi picioarele, o, doamne! picioarele mele se subţiază, lasă pe nisip urme negre, pline cu sens, imediat le confund cu două lungi, interminabile stilouri, cu glezne şi tălpi de aur, îmi pipăi sînii, oof, în numele lor cresc nişte ferestre mici cu turnuri roase de flăcări prin care

„Andreea! Sună telefonul şi eu n-am terminat de măturat!”

„Gata-gata, vin acuma!”, las bolul de cafea în chiuvetă, las apa curgînd, laşi totul baltă cînd sună telefonu’, arunci şi ţigara în coşul de gunoi, din patru paşi eşti înapoi în birou, te repezi la telefon, „Alooo, bună seara, Andreea la telefon! Cu ce vă pot ajuta, mă rog frumos?”

„Andreea?! Aaa, tu eşti aia care a intrat în firmă cu pîinea sub braţ!? Măi, fato, scuză-mă, da’ mergi ca o girafă, să-mi bag picioarele...”

„Poftim?...”

Mă aşez pe scaun, las receptorul să-mi alunece în poală şi mă uit la Nicole nedumerită – mi-a închis! de unde dracu’ ştie ăsta că am cumpărat o pune!?... şi de cînd îl fute pe el grija că merg ca o girafă?” Nicole se opreşte din măturat, îşi sprijină mîna în şold şi începe să rîdă. „Cred că era Marian, bodigardu’ de vizavi, s-a întîlnit cu vreuna din fete, că ştie cam multe chestii despre fiecare. Da’ e inofensiv, stai calmă.”

„Cum dracu’ să stau calmă, fetele astea-s bolnave la cap?! Nu ne-a zis Cătălina de o mie de ori sa nu ne punem mintea cu toţi prostovanii ăştia? Şi pînă una alta, girafa e un animal nobil, ce dracu’?!” M-am bosumflat, trîntesc receptorul în furcă şi mă întorc la baie după filtru, tre’ să-mi fac urgent o cafea tare şi amăruie ca să-mi revin, pînă strînge Nicole gunoiul pe făraş şi lasă geamul deschis, să se aerisească înainte să apară Corina şi Ela, că altfel iar o să zbiere c-am lăsat praf în urmă sau n-am udat mocheta ca lumea, pişa-m-aş pe firma lor că deja m-am săturat, m-am plictisit, „Andreea! stăm ca proastele aici vineri seara în timp ce altele dansează prin discoteci şi se distrează şi...”

„Hai mai bine pe balcon să fumăm o ţigară ca să ne iasă o noapte mişto cu minute multe...”

„Ohoho...”

Nicole nu fumează, da’ iese cu mine cînd avem chef de poveşti sau vrem să fim singure sau pur şi simplu ne jucăm de-a secretele, le facem în ciudă celorlalte, ca să aibă apoi motiv să bîrfească o săptămînă despre cum le-am bîrfit noi pe balcon şi cum facem bisericuţă şi destrămăm firma şi nu ne pasă de unitate, „Eh, unitatea pulii... aici toată lumea bîrfeşte pe toată lumea, să fim serioşi!” rîde Nicole în şedinţă fără să-i pese de Cătălina care o aude da’ n-are cum să riposteze, ne scoatem două scaune pe balcon, dacă n-au scos deja fetele de pe tura dinaintea noastră, ne aşezăm şi tăcem apoi minute întregi, eu îmi aprind într-un tîrziu ţigara, de-aici de pe scaun nu văd decît oamenii care trec pe trotuarul celălalt, cre’ că numai un grapefruit lipseşte din noaptea asta, aşa lipită de trotuare şi de clădiri, împinsă aproape înăuntru, care înăuntru? ar întreba Alex, atent la reacţiile mele, ăla vechi – aş răspunde eu – nu ţi se pare că ar fi noaptea asta întoarsă pe dos ca o mănuşă sau ca o plapumă,

nu ţi se pare? plapumă pe dracu’, numa’ la prostii vă gîndiţi! ar protesta el, la prostii te gîndeşti tu împreună cu tot neamu’ tău în afară de soră-ta! zîmbesc şi îmi bălăngăn picioarele – cum de ţi-ai luat fusta asta pe tine? unde credeai că vii? mă ia la rost Nicole, un pic amuzată, ai vreo întîlnire şi mie nu mi-ai spus nimic!?

„Ciuciu întîlnire, am avut chef să mă-mbrac mişto în seara asta, presimt eu c-o să se-ntîmple ceva special, stai numa’ să vezi...”

„O, daaa! deja mă simt în noaptea asta ca-ntr-o pulă, să mor io!” rîde un pic, apoi se ridică de pe scaun, se apropie de geam, se uită şi ea la oamenii care trec pe stradă, pe sub balcon, îi alunecă de pe umăr o şuviţă de păr gălbui şi-i pluteşte aşa prin aer o vreme, „Ce facem, rămînem aici? Să scot telefoanele...?”

„Da, hai să rămînem aici!”

Bine, hotărîm că ne facem noaptea pe balcon şi lungim firele cîrlionţate de telefon de pe măsuţele lor obişnuite pînă la geam, le cam gîtuim, ce să zic, că altfel n-ar ajunge telefoanele pînă pe pervazul ferestrei, chiar în colţ cu toate că ne-a avertizat Cătălina că nu avem voie să le scoatem pe geam, s-au plîns vecinii de răcnetele şi hohotele noastre, se aude pînă jos ce vorbim şi mai ales cum vorbim... „O, am uitat să-ţi spun mai devreme c-ai primit o scrisoare. Dacă nu te superi, vrem s-o lipim pe perete, lîngă afişul tău cu expoziţia aia. Ne-am pişat pe noi de rîs...” îmi întinde din cameră plicul desfăcut „Bine că v-aţi distrat!” mă uit la numele de pe plic şi-mi pică fisa – „Fir-ar! aveam întîlnire cu băiatul ăsta săptămîna trecută, mi-a mai scris o dată...” înăuntrul plicului – o singură foaie, text scris la calculator şi frumos aranjat pe centrul paginii, ultimele cuvinte scrise cu majuscule, fără diacritice, cu umbre desenate pe foaie, bidimensional, cum ar veni, s-a chinuit băiatul să dea o formă artistică mesajului, nu glumă

„Draga Andreea,

ai o voce frumoasa, dar o sa-ti spun eu cum esti cu

adevărat: eşti o curva de doi bani care suge PULA fiecărui

client, esti fututa in gaoaza, in pizda si in gura! Daca te

întrebi de ce iti scriu aceste prostii iti spun: pentru ca tragi

de pula la gura! si va fut în gura pe toate fetele de acolo.

Va umplu gura cu sperma, iar daca nu va-ti saturat, va fut între mamele. Andreea e o mincinoasa, o stricata, iar cu

toti cu care ai fost te-ai carpit, dar eu ti-am bagat-o în gaoaza pana ti-am sparto! Va doresc la toate acelaşi lucru:

SA SUGETI PULA!”

„Am înţeles, să trăiţi!” mă scarpin în cap şi ridic din umeri a neputinţă. „Băiatul ăsta chiar că e supărat, a şi uitat că sparto se scrie cu cratimă...”, bine că e noaptea aşa de frumoasă afară, mă fute direct în cap aerul ăsta gros de vară fierbinte fără jenă fără probleme îi cedez şi mă dezbrac de bunăvoie restul vine de la sine – mă răsucesc un pic pe scaunul lipit de perete dacă sună cumva telefonul, nu trebuie decît să întind mîna, să apuc receptorul, să-mi ridic şi picioarele pe scaun şi să le încrucişez sub mine – în faţă noaptea, în spate telefonul, cuvintele vrăjite la mijloc şi legea morală în mine „Bună seaaara, iubitule te-aştept ca şicînd...”

„Alo-da! pe Diana o caut!”

„Haoleu, arde pe undeva?!”

„Unde? Nuuu, încă nu arde, în bucătărie facem baie împreună că baia încă nu e terminată şi apoi facem dragoste la pielea goală am facultatea de electronică la domiciliu da’ n-am terminat-o, am avut o grămadă de cărţi şi mi le-a furat fabrica de lîngă mine, îmi fură mîncarea din mine şi nu mă tratează şi doctorul e vinovat că ascultă de halucinaţii!”

Casc ochii mari, mă uit la receptorul din care iese vocea asta gîtuită, mă uit la Nicole, ce dracu’ se-ntîmplă aici? „Alo, băiatu’, ia-mă încet, da? că vreau să te pricep şi eu! ce spuneai de halucinaţii?”

„Acum plec la biserică să vorbesc cu dumnezeu, poate prind nişte relaţii cu străinătatea, tre’ să mă duc apoi la Romtelecom cu 5 kile’ de vin alb să vorbesc cu fetele de-acolo poate îmi fac legătura cu Japonia, vreau să... Iar la biserică, ohoho, îmi taie capul, îl ridică sus şi mă experimentează, fură organele din mine, eu în schimb vreau să mă căsătoresc cu Diana, chiar şi în condiţii fenomenale şi foarte dificile ca astea, de exemplu, dacă îmi fac un prieten ei urgent îl copiază!”

„O, pizda mă-sii de ea Diana!... cum ziceai că te cheamă?”

„Vasile. Şi despre Diana te rog frumos să n-o înjuri, desfăşurătorul îmi soseşte în termen de zece zile, aseară am fost experimentat prin tăiere de pulă, mîncarea ce am mîncat-o a fost toată artificiala şi formală, azi am fost alimentat un pic, procesul a fost intentat de Romtelecom, într-adevăr, n-au decît să judece procesul prin muzica de internet, am tot sunat-o pe avocata mea şi ea îmi dă post nealocat! azi cînd au venit pe la mine am mîncat natural, mi-au făcut apoi o baie corporală ca să fiu igienic şi apoi un aparat electronic a furat iar mîncarea din mine...”

„Vasile! închide telefonu’ şi nu mai suna aici că dai de dracu’!” mă ridic enervată de pe scaun, Nicole se uită la mine da’ nu aude ce se-ntîmplă la celălalt capăt al firului – n-am nimic, ce să am? patrulez pe balcon, vezi că sună cineva la uşă, or fi Ela şi Corina, aleargă ea să le deschidă şi mă lasă în plata Domnului cu tembelu’ ăsta „deja obişnuit cu dracii la mine în casă a apărut o doctoriţă care n-a vrut să facem împreună momente de dragoste, mă ţine în sodă şi apoi toată ziua am fost internat într-un spital de psihiatrie şi acolo doctorul a scos o casietă...”

„...ce fel de casetă?”

„O maşină formală, mi-o aduce acasă de zece ori pe zi. Un fel de frigider formal din care iese pornografia electronică şi telefonică, ei introduc acolo o poză de televiziune de-a mea, ia spune, poţi să mă scoli din impotenţă? ca să nu mai rîdă tot satul de mine?”

„Nu, Vasile, eu nu pot, închide dracului telefonu’!”

„Acuma te mîngîi oleacă adînc cu perişorul de pe burta mea pe burtica ta şi facem băgarea limbii de la tine la mine şi băgarea limbii mele la tine, vai! am nişte halucinaţii cînd dau drumul acuma la spermă! Fabrica de fete de lîngă mine îmi tot bagă o femeie artificială ca să-şi bată joc de mine, acuma am ajuns să fac dragoste cu toate patru deodată. Fabrica de fete face concurenţă cu mine şi nu mă lasă să-mi scol pula, ele împreună cu alt duşman de-al meu care mă forţează să nu iau medicamente cînd nu-s alimentat, un moş de-al meu care se tot luptă cu mine, nu mă lasă să mă căsătoresc... Da’ eu o iubesc deja pe Diana, ea mi-a promis că ne căsătorim chiar şi în condiţii telefonice...” stau rezemată cu fundul de pervaz şi bat un ritm aiurea cu receptorul în coapsă, nu-l mai ascult, clipesc uneori cuvintele astea aşa de absurd, curg prin colţul clădirii din faţă, se preling pe geamuri cuvintele murdare sau sparg învelişul ca nişte picături chinezeşti sparg aerul din jur ca să intre şi Ela în cameră, Corina s-a oprit la baie, ar fi timp acuma să-i închid ăstuia telefonu’ pur şi simplu să mă fac că scap receptoru-n furcă sau ceva de genu’ ăsta, încep să mă plimb în sus şi-n jos pe balcon, atîta cît mă lasă firul de telefon „Vasile, închide-n pizda mă-tii telefonu’, Diana nu mai lucrează aici...”

„Cu mine te rog frumos să nu vorbeşti aşa! Şi dacă Diana nu vrea, poate că vrei tu să ne căsătorim, te iubesc după voce, pe mine mă chiamă Cioclu Vasile, cum intri în comuna mea te duci direct la numărul 87, acolo e o casă netencuită şi întrebi de şoseaua trei sarmale, treci tot înainte, urci un deal, mergi tot înainte, faci apoi oleacă la stingă, treci şi de postul de poliţie pe şoseaua asfaltată, depăşeşti biserica, cobori la vale şi uite cum ai ajuns la intersecţie! acolo e o vilă mare, albă, faci la dreapta, mergi apoi tot înainte, bifurcaţie de dreapta, da’ tu o faci la stîn-ga şi acolo e! şi apoi” – îmi frec tîmpla cu receptorul, îmi frec şi părul, s-a încălzit bucata de plastic, cum am ţinut-o aşa lipită de ureche, nu cred c-am vorbit cu Vasile ăsta mai mult de cinşpe minute şi deja mi-e rău sau am obosit sau chiar nu mai am nici un chef să vorbesc – aşez receptorul în furcă, mă ridic de pe scaun şi mă aplec peste marginea balconului, s-a împuţit noaptea asta dintr-o dată, fir-ar!

„Fă, eşti tîmpită!?” sare Corina la mine „de ce i-ai închis!? au făcut aseară cu el trei sute de minute, l-a ţinut Diana la telefon trei ore, tu ce dracu’ ai?!”

„Băăăi! las-o-n pizda mă-sii, tu ai vorbit cu el? ai auzit ce debitează? omu’ ăsta nici nu ştie pe ce lume trăieşte...”

„Mă doare-n cur că nu ştie labagiu’ pe ce lume trăieşte!”

„Corina... fac eu pînă dimineaţă o mie de minute, bine? da’ nu cu oameni ca ăsta!”

„Eeei, căcat! şi dacă nu mai sună nimeni pînă dimineaţă, să te spun la Cătălina că închizi telefonu’ la clienţi?”

„Spune-mă... da să ştii că te bate dumnezeu pentru faze din astea. Şi să nu te-mai miri după aia că n-ai noroc în dragoste...”

Se calmează brusc Corina, mai bombăne ceva şi-mi întoarce spatele, Nicole rîde mocnit, începe să-şi cureţe telefonul cu spirt – băi, pe cuvînt, nu-i de rîs la faze din astea, şi aşa ne înjură destui oameni...

„Ia calmează-te, dragă, că din înjurăturile astea îţi ies banii şi ţie! şi n-am înţeles că sîntem noi responsabile pentru tot poporu’ chinez, ce dracu’!” se răsteşte Nicole la mine, nu mai am chef să stau pe balcon, hai înăuntru, oricum o să se facă rece imediat, nici măcar lună plină n-avem în seara asta – oho că pentru luna ta plină stăteam eu pe balcon şi habar n-aveam! Se zburleşte la mine, da’ îşi ia cana de cafea, geanta şi agenda şi se întoarce în cameră, aranjăm telefoanele la loc pe măsuţele lor, eu îmi pun căştile pe urechi şi-mi arunc în sac o privire, să văd ce carte mi-am adus de data asta, tot aia veche, la care citesc de două săptămîni, tre’ să faci ceva cît e noaptea de lungă, mai ales dacă se întîmplă să sune puţini oameni, şi chiar dacă sună mulţi, tot tre’ să-ţi ocupi spaţiul şi timpul cu ceva, altfel îţi înţepeneşte curu’ pe scaunul ăsta, Corina şi Silvia, de exemplu, s-au instalat între timp pe coridor, şi-au adus şi telefoanele aproape de ele, şerpuiesc firele albe pe sub uşă, stau rezemate cu spatele de pereţi, au deschis şi uşa băii ca să intre fumul acolo şi să iasă apoi afară pe geamul ăla mic. Fumează, Silvia e prima care-şi dezveleşte picioarele, cu un gest larg îşi apucă poalele rochiei şi ies genunchii ei rotunzi la iveală de sub materialul larg, negru, lung pînă la glezne, cotrobăie prin geantă şi întinde în faţa ei pe mochetă patru pensete la care se uită apoi îndelung, pe urmă îşi trece palmele peste picioare, de la genunchi pînă la glezne, le mîngîie aproape, se mai uită o dată gînditoare la pensete şi o alege pe asta din mijloc, o femeie adevărată tre’ să aibă pe puţin trei pensete, cu vîrfuri de diferite grosimi, în funcţie de natura părului care trebuie epilat. Dacă eşti o super-femeie, aşa cum e Cătălina, să zicem, atunci cu siguranţă ai în geantă vreo cinci pensete. Poate chiar şase, una din ele cu vîrfuri aurite neapărat. Eu n-am încă nici una, da’ asta nu înseamnă neapărat c-aş fi bărbat, înseamnă că o să-mi cumpere ele o trusă de machiaj cu tot cu pensetă, săptămîna viitoare, premiu c-am făcut cele mai multe minute pe noapte, pînă atunci mă uit la ele cu admiraţie şi mîzgălesc tot felu’ de figuri geometrice şi desene abstracte pe foile agendei şi apoi le rup în bucăţele din ce în ce mai mici, mi se pare fabulos să străbaţi cu obiectul ăsta cu cleşti fiecare centimetru de picior, să călătoreşti aşa pe deasupra pielii tale – uneori îşi smulg şi bucăţi mici de piele odată cu firele alea blestemate şi o pată mică de sînge colorează imediat pielea deja înroşită şi după cîteva secunde apare şi răcnetul „futu-ţi neamu-n cur!” şi nu e deloc imposibil să-ţi dai seama că firele alea de păr au şi neam şi cur, uneori lumea le ignoră, da’ ele neapărat există, dacă nimereşti în cîte-un loc două fire de păr crescute din aceeaşi rădăcină, atunci e grav! Dar se întîmplă să găseşti chiar şi trei fire de păr în aceeaşi rădăcină şi asta-i chiar nasol, fiindcă doare de trei ori mai mult, normal, „pizda mamii voastre, voi de unde-aţi apărut? cum dracu’ de v-aţi adunat aşa?!” urlă Corina la ele, Silvia îşi aduce aminte de lucrarea ei de licenţă, îşi lasă o clipă penseta lîngă scrumieră şi înalţă capul spre mine – auzi, ai cumva Kant acasă?

„Aici la Bucureşti nu, la Bistriţa doar... Da’ s-ar putea să găsesc şi aici, la un prieten.”

„Ce pula mea e ăla?” se bagă şi Corina în discuţie şi mai trage un fum din ţigara nu ştiu cui lăsată în scrumieră. Rămîne o dungă groasă de ruj pe mucul ţigării, Silvia se uită la ea cu drag şi izbucneşte în rîs şi rîde pînă se îneacă în fumul ţigării „Daţi-mi repede o gură de apă minerală că mor!”

„Ce-ai, fă?! Ce rîzi aşa ca broasca la barieră? Poate găsesc şi eu pe-acasă dacă-mi zici ce dracu’ e ăla...”

„Lasă” se resemnează Silvia, se întinde după pensetă „să ne întoarcem la lucruri mai serioase...” Pensatul ăsta poate să dureze ore întregi, dacă nu sună labagiii ca să trebuiască să ne agăţăm de receptoare şi să prestăm şi după ce termină cu porţiunea de la glezne la genunchi, îşi dau jos bluzele, îşi dezvelesc fetele braţele şi atunci să vezi expoziţie de sutiene şi sîni şi dantele – numai că de aici se complică treaba, trebuie să tragi un pic cu două degete de pielea de la subraţ, trebuie s-o întinzi, apoi să-ţi apleci capul ca să vezi naibii ce smulgi acolo sau trebuie chiar să-ţi răsuceşti un pic mîna în care ai penseta şi abia pe urmă să încerci să apuci cu colţii de metal firele intruse. Nu-ţi reuşeşte întotdeuna, te mai şi enervezi în poziţia asta, arunci cu penseta după cine se nimereşte lîngă tine sau o trînteşti de peretele din faţă, cum face Silvia uneori iar penseta, obiect prost şi neînsufleţit, aterizează fix în scrumieră şi atunci tre’ s-o recupereze din alea paişpe mii de mucuri şi ţigări fumate şi tre’ s-o şteargă apoi cu spirt ca să nu se infecteze dracului! aşa că mă ridic de pe mochetă, mi-a venit o idee mai bună „Vreţi ceva de jos? mă duc să iau nişte bere” fac slalom printre ele, îşi scoate Nicole portofelul din geantă, îmi dă şi Corina cîteva mii dintr-un buzunar al blugilor şi ies repede din firmă pentru că de-acuma se complică lucrurile definitiv: ajung fetele imediat cu penseta la chiloţi, între picioare, peisajul se cam umezeşte, ce să zic, Corina îşi fixează nu ştiu cum chiloţii într-o singură dungă subţire, parcă i-ar împacheta sau i-ar îndesa cumva înăuntru ca să elibereze încheieturile picioarelor şi cine-ar fi zis că pînă şi bikinii pot fi suflecaţi? ţipă la fiecare fir de păr smuls, aici începe să doară de-adevăratelea, aici tre’ să fii şi mai atentă să tragi de firul de păr fix în direcţia în care a crescut el din piele, dacă a crescut în sus – tragi uşor cu penseta în sus, dacă a crescut în jos – tragi de el în aceeaşi direcţie, nu e chiar aşa de simplu, nu poate chiar oricine să facă operaţiunea asta delicată, pînă cînd mă întorc eu cu cinci cutii de bere în braţe nu se mai pricepe nimic din trupurile lor, nu se mai văd decît bucăţi de carne strînse de degete dictatoriale – carne înroşită, carne vînătă sau umedă de atîta frecuş şi atingere, îmi desfac cutia în grabă, mă tai la degetul mare din greşeală, trag o duşcă lungă, acuma chiar că miroase a pizdă şi excitaţie în jur, s-a plictisit Silvia de pensat şi îşi aranjează rochia la loc, îi îndreaptă cutele cu palmele şi întinde apoi mîna după cutia ei de bere, eu îmi dau seama că aş putea să intru în cameră şi să citesc dracului ceva „Bon, hai că mă duc dincolo, să-mi iau o ţigară, să...”

„Hoo, unde fugi?” sare Corina veselă „Stai aici şi-nvaţă, că pizdele rase le place la bărbaţi, ce credeai?! ia o ţigară de la mine dacă vrei...”, rîde cam aspru, cu ocazia asta s-a răzbunat şi pentru faza cu Kant despre care pînă la urmă i-a zis Silvia ce şi cum, mă scarpin în cap, mă întind şi iau o ţigară din pachetul căscat lîngă piciorul ei, chiar dacă ştiu c-o să mă usture imediat gîtul după ele – nu pot să refuz atîta generozitate, ca să nu îmi facă apoi capul pătrat că eu de ce nu vreau să fumez de la ea, ce, are rîie? „Mă rog, vroiam doar să-mi iau ţigările, mă-ntorceam înainte să terminaţi voi...”

Îmi aprind ţigara, mă strîmb şi tuşesc un pic de la gustul acru, mă aşez la loc cu picioarele încrucişate sub mine, data viitoare să fac bine şi să găsesc ceva mai credibil ca s-o şterg dintre ele, altfel ajung iară să visez tîmpenia aia de cîmp imens care tot trebuie pensat, un fel de umăr lipit de iarbă – o femeie uriaşă, întinsă la plajă cu braţele-n sus aştepta să-i curăţ mizeria aia de păr de la subraţ şi nicicum nu mă descurcam, nu ştiam în ce direcţie tre’ să trag firul de păr, penseta era foarte grea şi foarte mare, cre’ că avea pe puţin un metru, de fapt eram un pitic, eram ca pasărea aia dentist care curăţă dinţii de crocodil, fir-ar! mă trezeam speriată, răcnea femeia că nici măcar nu ştiu să ţin penseta ca lumea şi de fiecare dată cînd răcnea cădeam de pe ea, mă chinuiam apoi încă cinci minute să mă caţăr înapoi pe umărul ei răsucit în afară şi tot aveam impresia c-ar semăna a Corina, numai că era blondă femeia din vis, în timp ce Corina de fapt e brunetă, brunetă bine, nu glumă, deşi ea spune tuturor că nu e ţigancă are vreo două’ş’opt de ani, are un băieţel şi un amant căsătorit care-i tot promite c-o să divorţeze de nevastă-sa, are nişte dinţi stricaţi în faţă, are buze mereu colorate cu roşu violent şi din cînd în cînd are ceva şi cu mine, adică atunci cînd mă fixează cu ochii ăia mici şi acuma cînd mă măsoară cu un fel de ironică încîntare – Andreea, pe tine cine te mai fute? cînd ai văzut ultima oară o pulă adevărată? ia spune, te mai gîndeşti la Marius ăla?

da – îmi lipesc coastele toate de perete, îmi întind genunchii la dezmorţit, le tot aud folosind expresia asta atunci cînd îşi povestesc între ele aventurile „fată! i-am văzut-o în sfîrşit! după două săptămîni de nefeu total! îţi dai seama ce-a fost la pizda mea!?” şi dacă zice ea c-a văzut-o, tu poţi să tragi liniştită concluzia că s-a şi futut, deci n-o să mai răcnească toată ziua la noi şi nici dracii n-o s-o mai apuce din orice fleac, spre bucuria şi liniştea noastră, a tuturor, deşi nu înţeleg de unde vine ideea asta că dacă ai văzut-o, înseamnă că negreşit o să şi aterizezi în ea, de parcă nu s-ar putea întîmpla într-o bună zi să întîlneşti un tip care să-ţi zică „puişor, ai văzut-o, acuma valea, ciuciu futai în seara asta!” să-şi fluture pula în faţa ta aşa, ostentativ, ca pe un steag şi apoi să te dea pe uşă afară, cum fac în filme femeile fatale cînd pun pe jar cîte-un personaj secundar şi apoi îi dau cu flit, gata! nu mai vor să facă dragoste, îşi aduc aminte că încă nu-s pregătite, nu, cu un bărbat nu ţi s-ar putea întîmpla aşa ceva, să fim serioşi, ei n-ar fi în stare de atîta meschinărie, sau cabotinism? oricum mi-e greu să-mi imaginez vreunul cu pula fluturînd în faţa unei femei pe care s-o dea afară după aia, cînd li se scoală – se fut şi gata, măcar ştii o treabă, o sinceritate a instinctului, nu ca la noi... mi se face frică de Corina cînd mă ia cu întrebări din astea, nu mai scap decît dacă-mi ridic brusc fruntea de pe genunchi, îmi trec mîna prin păr şi îi surîd cu sclipici în ochi „iubitul meu locuieşte într-un delfin, mare taină, să ştii...”

„Mă piş pe delfinii tăi, fată, eu vorbesc serios acum!” sare Corina enervată şi îşi aranjează la loc bichinii, a terminat cu pensatul în zona asta, acuma îşi trage blugii pe ea şi se încheie la nasturi.

„Şi eu vorbesc serios, da’ nu mă crezi... m-am combinat cu un tip care locuieşte într-un delfin”

Nu mă crede, se întinde după poşetă şi începe să scotocească pe-acolo după farduri, apoi se uită la mine să vadă dacă fac mişto, nu observă nimic suspect, îmi las doar fruntea pe genunchi, subiectul ăsta mă cam scoate din minţi

„Aha! şi cum e tipul?”

„E mai mare decît mine, să tot aibă treizeci şi ceva de ani, îl ştiam de mai demult, am schimbat cu el tot felu’ de idei şi de poveşti, nu-mi explic cum da’ într-o noapte foarte brusc mi s-a făcut poftă de trupul lui şi am făcut dragoste imediat şi...”

„Fă, proasto! păi l-ai lăsat să ţi-o pună aşa, din prima? Acuma o să zică că eşti curvă!”

„Şi ce dacă? Mie mi-e drag oricum şi mi-a plăcut şi cînd am făcut-o din prima”, mi se face dor de el şi cînd stă în faţa mea şi mi se pare tulburător şi cînd îmi vorbeşte despre spital „da’ deja e prea tîrziu, nu se mai pune, se căsătoreşte săptămîna viitoare” se opreşte Corina din scotocit poşeta şi îşi aprinde o ţigară, indignată – ce pula mea de relaţie e asta, băi Andreea?

„Cre’ că e cea mai convenabilă dintre toate, băi Corina, nu tre’ să aibă omu’ grijă de mine, nu tre’ să-mi facă nici un cadou, nu tre’ să-mi spună cît de mult sau cît de des mă iubeşte...” dimineaţa mă trezesc şi plec împreună cu el, cam ameţită, ce-i drept, abia mă dezmeticesc după atîtea vise, întotdeauna încîlcite, abia recunosc realităţile nu prea avem timp de leneveală, s-a petrecut totul prea repede, se petrece totul prea brusc, de cîteva ori am avut timp să bem o cafea totuşi...

„Băi, tu chiar că eşti fraieră!” mă întrerupe Corina, îşi şterge a treia oara buzele de ruj, cotrobăie prin poşetă după o altă culoare, cre’ că are în geanta aia vreo paişpe rujuri diferite pe puţin, o să se tot machieze vreo oră, de acuma înainte, parcă văd. „Păi dacă-ţi place, fă dracului ceva, cucereşte-l, du-te la biserică, nu sta ca vaca...”

„Se căsătoreşte săptămîna viitoare, Corina, şi mai împreună decît atîta, n-o să fim niciodată. Lucrurile stau bine fix aşa cum îs acum.”

„Cum pula mea stau bine!? Da’ cînd te trezeşti dimineaţa singură în pat, cum te simţi?”

„Rotundă ca o portocală, plină şi liberă, cum dracu’ să mă simt?...”

„Căcaaat! lasă vrăjeala, că aşa zicem toate, o să vezi tu peste cîţiva ani, o să vrei tu să te mîngîie cineva, să-ţi zică te iubesc din cînd în cînd, să te ţină în braţe...”

„Eeei, vax! adică tu mai crezi în piticu’ bălţii, fato!?” sare Silvia parcă protector, aşa că îi arunc un zîmbet de recunoştinţă şi îmi aprind grăbită înc-o ţigară „că-ţi spune al tău de trei ori pe zi te iubesc, îţi cumpără flori de paişpe februarie şi după aia tot el o fute pe Gina de la patru şi tu plîngi aici cu noi ca bezmetica şi te bucuri că nu-ţi dă papucii, nu? că doar tu eşti aia care suge pula la telefon în loc să stai noaptea acasă cu el!”

„Fuck like rabbits, raise kids and live happily ever after...” îmi dau şi eu cu presupusul, deşi cred c-ar fi timpul să mă ridic acuma, să mă retrag în cameră, las totuşi uşa deschisă ca să nu creadă că mă ascund, îmi ridic sacul pe masa rotundă, mă aşez pe scaun, îmi ridic picioarele pe unul din braţele metalice şi mă întind după walkmanul de lîngă telefon, se aude încă vocea Silviei răstindu-se, între timp s-a enervat Corina, se uită cu ciudă la Silvia „Fă! Pe mine să nu mă faci aia care suge pula la telefon că nici tu nu eşti mai brează cu toată facultatea ta, clar!? Şi al meu să ştii că mă respectă aşa cum sînt!” nici de mine nu uită, se întoarce şi mă fixează prin uşa întredeschisă „Şi tu ce tot comentezi acolo?”

„Nimic, era doar o replică dintr-un film...”

„Da’ în fond de ce îţi place tipu’ ăsta, că mă si-nervezi!” se bagă şi Nicole în discuţie, mai mult ca să devieze atenţia Corinei

„Pentru că mă fute bine, cum de ce?” îndrăznesc eu – ”i-auziţi!” se uită Corina la mine cu neîncredere „i-auziţi, fă! o fute de-i sar capacele. Păi şi acum dacă se însoară omul, ce faci?”

Ridic din umeri şi zîmbesc, parcă ar fi ceva de făcut, poate să mă pun în cap şi să număr aşa pînă la trei sute, se văd pe pereţii ăştia toate urmele pantofilor, poţi să te uiţi şi să-ţi aminteşti cum am stat acum două nopţi, tot pe scaunul ăsta, cu picioarele atîrnate peste spătarul lui metalic, cum le bălăngăneam a plictiseală pînă cînd a sunat cretinu’ ăla – fă, curva dracu’, îi mai sugi pula lu’ taică-tu? mi-au şi dat lacrimile imediat, nu mai auzisem una ca asta, nici n-am apucat să-l bag în pizda mă-sii de bou şi de uluială sau de nervi mi-a scăpat picioru’ şi fix în perete s-a oprit, m-au durut unghiile prin pantof toată ziua, a rămas acolo semn o dungă lungă, n-au mai fost spălaţi pereţii de-un an de zile, da’ vine primăvara, azi-mîine o să declanşeze Cătălina o curăţenie generală şi atunci să vezi douăzeci de fete călcîndu-se pe picioare, cîteva o să măture, altele o să şteargă măsuţele şi telefoanele cu spirt, altele o să şteargă pereţii cu dero, o să şteargă şi urma pantofului meu în timp ce eu o să spăl geamuri sau o să şterg pe jos prin balcon, o să frec la gresia aia pînă cînd o să mă doară braţele, e şi ăsta un fel de a uita înjurăturile tulburătoare, nopţile sau nunţile cavalerilor, e şi un fel de mister aici care nu mă priveşte pe mine, n-ar fi frumos să mă amestec, chiar dacă vorbeşte foarte rar despre ea sau glumeşte că îl încurcă verigheta cînd se spală pe mîini sau o uită acasă, ai zice că e un fel de obligaţie dar poate la fel de bine să fie mult mai mult decît atît, nu prea face el gesturi gratuite şi dacă vrea să se căsătorească şi tocmai pe ea a ales-o mireasă, pesemne c-o fi avut motivele lui, cine ştie cîte minuni or fi trăit împreună, cine ştie ce fel de taină există între ei doi, ce dragoste tăcută îi leagă şi atunci, vorba poetului, lîngă minunea cea mai simplă tre’ să stai cum se cuvine, chiar dacă

„Căcat!” Corina se gîndeşte încă la situaţia mea, îşi aprinde o ţigară, „Păi lui îi place de tine sau nu?”

„Habar n-am. Nu cred. De fapt nici nu-i chiar aşa de important. Poate că-i plac atîta cît să se culce cu mine. Nu ziceai tu că bărbaţii pot să fută la greu chiar fără să placă o femeie? nu ziceai că numa’ gaura contează?...”

„Fă! păi dacă te fuţi aşa fără sentimente, atunci chiar că eşti ocurvă...”

„Ah... da’ ce înseamnă curvă?” o întreb şi îi zîmbesc galeş, n-am chef să ascult nici o casetă acum, de la calorifer pînă la uşă ar fi cam opt paşi, opt metri, plus pereţii ăştia albi decupaţi dintr-un spital fără paturi fără asistente şi totuşi îmbolnăviţi şi – ia nu mai face pe proasta! Şi nu mă lua tu pe mine cum îi iei pe handicapaţii tăi la telefon, clar? că pînă una-alta am o vîrstă şi am crescut şi un copil, nu ca tine!” mă scarpin în cap, mda, nu ca mine, îmi întind picioarele pe sub masă, au cam amorţit, paişpe mii de săgeţi îmi traversează genunchii pînă-n călcîie în timp ce mă ridic „Io mă duc să mă cac, răspunzi tu şi la telefonu’ meu, te rog, dacă sună cineva între timp?” îi arunc o privire rugătoare, se uită după mine dezaprobator şi clatină din cap cu un fel de milă ascunsă, deja mi se pare c-am vorbit prea mult, o fi de la bere poate deja mă simt dezvelită şi cînd ating cu fundul colacul de plastic al wc-ului şi cu tălpile goale gresia din baie îmi vine să le întreb da’ pula ce înseamnă? şi cum vine aia curvă sau pizdă? că parc-ar fi aşa dezmembrate cuvintele astea, fir-ar! le-am folosit aşa de des încît pînă la urmă le-am golit de tot, să-mi bag picioarele, le-am folosit de le-am rupt, mai ceva ca pe o haină, le-am supt toată seva din glandă, nici nu mai reacţionăm pe stradă, auzi în spatele tău „sugi pula fă!” şi-ţi vine să întinzi mîna după receptor ca să răspunzi bine-nţeles iubitule, cum ne povestea Crina că i se întîmplă şi acum, după cinci luni de cînd nu mai lucrează la noi, cînd sună cineva la uşă şi ea sare din fotoliu strigînd alo da! eu le-am mai spus, liniile astea erotice ne-au stricat pe noi la cap, că înainte eram fete bune, pe cuvînt – acuma mi se pare c-am vorbit prea mult, n-ar fi trebuit să le spun nimic despre cavaler, e chiar misterios şi ambiguu ce se-n-tîmplă între noi şi dacă nu mă culcam cu el în noaptea aia, nici nu cre’ că s-ar mai fi ivit o altă ocazie, fumasem mirodenii, ce-i drept, şi eu începusem să tac vertiginos, patul meu – strimt, respiraţia lui – aspră, pielea – fierbinte şi netedă, stăteam aşa încordaţi, încremeniţi în primele momente, fără să îndrăznim să facem nici o mişcare, numai respiraţia lui şuiera sacadat, foarte aproape de urechea mea şi atunci mi-am întins picioarele şi am început să mă foiesc şi brusc mi-a picat fisa – aaai, facem dragoste!?

„Da... Da’ cineva tre’ să întoarcă caseta pe partea cealaltă..”

„Aaabsolut!”

„Ştiu eu o babă care dă în cărţi excelent!” strigă Corina după mine, da’ se calmează imediat, face o grimasă de lehamite cînd îşi aduce aminte că s-ar putea face de rîs cu mine în faţa babei, de aia se şi feresc fetele să-mi dea în cărţi, sînt un partener dezastruos în jocul ăsta sau ce naiba o fi el, încă nu-mi dau seama, faza e că un sfert din fetele de-aici dau în cărţi şi nu ştiu cum dracu’ se nimereşte aproape pe fiecare tură cîte una, care va să zică, e lege: atunci cînd nu se pensează, fetele îşi dau în cărţi, mi-au dat şi mie de cîteva ori, la început, abia venisem, eram cam tăcută, luni de zile n-au ştiut nimic despre mine – cu cine mă fut, cu cine ies pe terasă la o bere seara, cu cine bîrfesc, da’ mai ales pe cine, s-au gîndit să scoată ceva de la mine, din clipa în care accepţi să te ghicească vreuna din cărţi în cărţi – e clar că de bunăvoie te dezveleşti, te destăinui, ajung secretele tale pe toate străzile, e o chestiune de cunoaştere aici, evident – cărţile vorbeşte foarte limpede, îţi mai pică aici o ceartă între femei, cum te înţelegi cu Nicole în ultima vreme?... nu ţi se pare că e cu nasu’ pe sus fata asta? nu ţi se pare că face mişto de tine uneori? ştii c-au vorbit despre tine săptămîna trecută cu Cătălina? te vorbesc astea pe la spate, fii atentă, n-ai să vezi aşa ceva...” se scarpină fata în cap, cade pe gînduri şi i se pare că de-adevărate-lea Nicole o ia la mişto sau că cearta aia între femei numa’ la muncă poate să i se întîmple între fetele astea geloase toate şi disperate toate după Alin al ei şi uite aşa află Laura tot felul de amănunte pe care apoi i le spune Cătălinei, de mine s-a plictisit repede, fiindcă o tot întrebam „Ce înseamnă damă de pică? cum vine aia bărbat de verde haină de stat?”

„Băi, nu mă mai întrerupe, că-mi pierd şirul, ce dracu’, taci şi ascultă!”

„Pai dacă nu înţeleg!... Ce să ascult dacă nu înţeleg!?” îmi imaginez doar ce de minunăţii ar putea să fie în capul fetelor care ştiu să dea în cărţi şi se apleacă peste grămada aia de figuri roşii şi negre care toate arată la fel, ce dracu’, nici una din ele nu seamănă cu Marius sau Felix sau cavalerul meu de acum, sau cu mama – femeia cu ochi verzi care-ţi trece pragul cu un dar mare din inimă, mda, ar trebui să vină mama la Bucureşti! tu de unde ştiai chestia asta? că doar n-am spus nimănui că vine, arată-mi şi mie unde apare drumul lung în cărţile astea, aah şi daca-i cu dar la mijloc, înseamnă că vine cu supă de viţel şi sarmale după ea, poate chiar şi cu smîntînă din aia groasă de la Bistriţa, ciudată simbolistica desenată pe cartoanele alea, ar zice ele dac-ar şti, da’ nu ştiu, îmi arată Laura un şapte de treflă şi unul de inimă roşie – uite cînd cad astea două una lîngă alta înseamnă drum lung, asul ăsta de inimă neagră nu înţeleg ce caută aici, o supărare mare stă pe tine, dai la spate pe unu’ de roşu, haină de stat

adică un comunist?

băi, tu de fapt ce pula mea vrei?! îţi dau în cărţi de viitor sau mă fuţi la cap cu comuniştii tăi?!

gata-gata, hai că nu te mai întrerup, mă las pe spate în scaun şi aştept cuminte să amestece cărţile, mi le întinde apoi să fac o cruce cu palma peste ele şi să le rup, să le fragmentez, cum ar veni, se uită la cărţile alea două care au ieşit din fragmentare, ţţţ, ţţţ, nu-mi place deloc ce văd aici, Andreea, să ştii că cineva ţi-a făcut farmece, una’ de roşu, adică blondă, mai în vîrstă, ţi-a făcut farmece grele, să ştii

vai de mine! cam aşa... pe vreo şapte ani?

Mă încrunt cînd o văd pe Laura că se încruntă, pesemne e chiar grav şi încîlcit ce vede ea acolo, se tot foieşte pe scaun, îşi sprijină bărbia în palme, tipul ăsta de verde, mai în vîrstă, să ştii că e singur, are pe cineva lîngă el, da’ e singur, pe drumuri multe umbla şi tot nu face avere din asta, are şi el o inimă neagră în piept, vrei să-ţi dau pe ce-o să fie între voi doi? cum îl cheamă?

ăăă, n-are încă un nume, poţi să-l treci în catastif „cavalere”?

băi Andreea, mă laşi odată cu textele astea? ce dracu’, tu crezi că-i o joacă?

Nuuu, nu-i o joacă, sînt anumite reguli care trebuie respectate aici, de pildă nici una din fete nu dă în cărţi marţi, nu-i voie să stai picior peste picior în timp ce îţi ghiceşte Dora, nu-i voie să zici mulţumesc la sfîrşit şi dacă o nimereşti pe Anca tre’ să laşi cărţile grămadă pe scaun pe puţin zece minute „să se răcească”, zice ea, şi mai tre’ să laşi cincisute de lei deasupra lor – simbolic, bine-nţeles, să nu-şi imagineze oarecine că ar fi la mijloc o treabă gratuită, dimpotrivă, în spatele damei de roşu s-ar putea alinia la o adică toate femeile din lume cu păr blond sau şaten, cu ochii verzi sau albaştri, parcă o singură figură ca tipa asta grasă cu ditamai decolteul în rochia de epocă ar cuprinde în ea o categorie întreagă de femei, parcă juvetele de treflă ar semnifica şi el de-adevăratelea o categorie întreagă de bărbaţi şi tineri şi copii – toţi sînt clasificaţi pe culori, nu tu zodii, nu tu suflete, numai culori de păr şi de ochi, numai două’j’două de cărţi pot să contureze un univers întreg, cam ciuntit universu’ ăsta, fiindcă nu cuprinde decît drumurile lungi, drumurile scurte, drumuri de seară sau drumuri de zi, certuri, necazuri mari, bucuria, cumpăna, norocul în dragoste, moartea, fantastic! naşterea nu apare pe nicăieri, apare uneori copilul celeilalte, al rivalei – cîteva elemente de bază, nici nu-ţi trebuie mai mult, construieşti tu restul sau ţi-l imaginezi, poate pierde mama trenul şi nu mai ajunge la Bucureşti, nici cavalerul meu verde cu inima neagră nu poate fi chiar aşa de singur şi probabil că nici drumul ăla de seară nu e tocmai întunecat şi nici scurt şi farmecele alea n-or fi ele tocmai blonde, or fi mai degrabă uscate sau flămînde sau paişpe mii de alte variante şi probabilităţi, ca la matematică sau dimpotrivă, numa’ o legătură misterioasă cum ar fi aia despre care am învăţat la lingvistică, aia dintre semnificat şi semnificant, doar că în camera asta îngustă şi albă nu se mai pune la socoteală nici un semnificat, aici se pune doar ghicitul care se foieşte pe un scaun electric şi ghicitoarea care absoarbe paişpe mii de volţi de îndoieli şi incertitudini

cu pizda şi cu cărţile de joc stăpînesc ele lumea

de fapt o fac şi-o desfac în tot felu’ de întîmplări de fum şi scrum şi hîrtie şi bine că sună telefonul, sar de pe covor – pe ăsta-l iau eu! şi mă arunc în discuţia care o să dizolve imediat toate misterele din cărţile alea soioase, şterse, aproape decolorate Bună seara iubitule, eu sînt Andreea, bine-ai venit la această linie erotică – îşi ridică brusc Maria ochii şi se uită la mine lung cu priviri foarte verzi şi păr auriu mă priveşte bănuitor şi-mi şopteşte stai jos acum, vreau să te cunosc – şi în cîteva secunde înşiră toate cărţile alea pe un scaun, le face evantai, o privesc şi eu de sus, rezemată de perete, cu receptorul la ureche, vorbesc în şoaptă cu individul de la celălalt capăt al firului – io-te la ea, vrea să mă cunoască, fata asta dac-ar fi fost un pic mai înaltă ar fi întrecut-o şi pe Nicole de frumoasă ce e, îmi arunc ochii pe cadranul telefonului, trei minute 43 de secunde, închide şi tipul de pe fir, aşa că pun cu grijă receptorul în furcă, îmi încrucişez braţele peste piept da’ nu mă aşez – tu ţi-ai lipit gîndul de un bărbat de inimă neagră, mai în vîrstă decît tine, acum are pe cineva lîngă el, o femeie de ghindă, da’ nu stă cu ea decît pentru aşternut, fiindcă pe umerii lui şi pe tot trecutul lui poartă o dragoste neagră, o dragoste bolnavă ca un blestem, o dragoste brăzdată de lacrămi

lacrămi... nu lacrimi? nu mă abţin, o întrerup intrigată brusc şi furioasă

nu, nu lacrimi, îmi surîde ca şi cum ar şti – tu dacă ai să ajungi vreodată la omul ăsta, tot prin pat ai să ajungi, o să te folosească şi pe tine, dar cu multă bucurie, nu ca pe femeia de acum, şi tu o să-l foloseşti pe el de fapt – are ochi închişi la culoare, întunecaţi şi totuşi foarte luminoşi şi cînd o să trăieşti lîngă el viaţa ta o să pîlpîie ca o luminare între agonie şi extaz, da’ asta se va întîmpla mai tîrziu, acum are de făcut un drum lung peste mare gata, am obosit – îşi strînge cărţile şi îşi ridică fruntea sprijinită-ntr-un pumn pînă atunci, o ridică atîta cît să mă vadă ieşind din cameră bombănind – eeei, pula-n beci! mi-am lipit gîndul de-o inimă neagră brăzdată de laaacrămi, ce să-ţi mai povestesc

în cazuri ca astea nu poţi decît să ieşi pe balcon şi să fumezi dracului o ţigară, s-o fumezi în două minute cînd de obicei ţi-ar fi luat cinci şi la sfîrşit îi faci vînt perpendicular pe capul vreunui trecător care în cîteva secunde o să simtă arsura pe chelie si-o să scoată un răcnet şi-o să te bage-n pizda mă-tii de nesimţită! n-aveţi scrumiere p-acolo?!? ba da, avem, poţi să-i răspunzi sictirită sau nici nu te mai oboseşti, îi întorci spatele pur şi simplu, traversezi încăperea fetelor cuminţi, traversezi şi holul şi ajungi înapoi la cărţile pe care le-ai lăsat să se răcească pe scaun, înapoi la telefonul de unde-ai plecat Bună seara iubitule, eu sînt Andreea, bine-ai venit la această linie erotică vrei să facem sex vrei să stăm de vorbă? cam cîţi ani ai?”

„Bună seara drăguţă, Adi mă numesc, am 37 de ani, puişor, crezi că-s prea bătrîn pentru tine?”

„Nuuu, mă Adi, cum să fii prea bătrîn?! mie oricum îmi plac oamenii aşa... mai copţi, că de la puştanii din ziua de azi ce dracu’ să înveţi?” mă agit prin cameră, cu receptorul fixat între ureche şi umăr, încă nu e gata a doua tură de cafea şi nu mai am răbdare, mă învîrt pe lîngă firul de telefon, simt cu tălpile goale răcoarea din cameră şi mocheta albastru-închis, încă umedă după măturat, chiar am chef de palavre acuma „Adi, tu eşti gelos, aşa, de felu’ tău?” trag de fir să-şi descîlcească iţele de sub masă, iau telefonu’ în braţe şi încep să mă plimb cu el în lung şi-n lat prin cameră

„Măi, nu-s gelos, da’ dacă o prind, o rup! sînt extraordinar de... mă consider foarte deosebit, dacă-mi spune un tovarăş c-a văzut-o cu unu’ io nu cred pînă nu văd, da’ şi cînd văd, îi sparg botu’ de nu se mai recunoaşte nici cu buletinu-n mînă! atîta-ţi zic...” mă opresc uluită din marş – cum adică să-i spargă botu’?! cîteva clipe îi ascult vocea şi inflexiunile astea de barbar şi mă scarpin în cap tulburată, să ştii că ăsta de-adevăratelea ar fi în stare să-ţi dea una’ de să vezi numa’ stele verzi, să-mi bag picioarele! trei ore îl ţin pe ăsta la telefon şi la sfîrşit îmi dau şi în-tîlnire cu el şi-i trag o ţeapă de toată frumuseţea, bestia dracului „în rest, îmi place ăăă muzica progresivă...!”

„Nu zău! asculţi tu muzică progresivă, Adi?” nu ascultă, tatonează terenul de fapt, încearcă să-mi ghicească gusturile „Şi ce anume îţi place în muzica progresivă mai mult şi mai mult?”

„Ăăă... Jean Michel Jarre, Vanghelis, astea...”

„Da’ astea nu e cumva muzica electronică?”

„Nu, drăguţo, îmi pare rău, da’ muzica electronică e cu instrumente electrice!”

„Aha... şi muzica progresivă e cu instrumente de progres, nu?”

„Veeezi că ştii? Deşi, mă rog, eu sînt născut, crescut, trăit în Ciuleşti, deci ar trebui sa-mi placă muzica ţigănească, da’ io nu pot s-o suport, mă aude tovarăşii mei că ascult muzică din aia progresivă şi zice asta-i o tîmpenie, zice ce-i asta muzică fără vorbe?”

„Păi chiar aşa, mă Adi, cum dracu’ poţi tu să asculţi muzică din aia? doamne iartă-mă, că numai oamenii ţicniţi ascultă aşa ceva! eu zic că prietenii tăi are dreptate, Adi, dragă...”

„Ei, nu, că nu ascult mereu, mai bag şi cîte-o ţigănească, o lăutărească, acolo, că doar o viaţă are omu’...”

„Păi aşa, mă Adi, te credeam om cu capu’ pe umeri, ce naiba...?”

„Bine, bine, lasă, că n-o să mai ascult de-acu’ încolo... De fapt, te-am păcălit, am zis şi io aşa, la mangleală, că am auzit o dată Vanghelis la actorii ăia, îi mişto numele, da’ dacă stau bine să mă gîndesc, nici actorii ăia nu-s întregi la minte...”

„Povesteste-mi şi mie, Adi, cum e p-acolo pe la teatru...”

„Eh, io-s un fel de şef acolo, îs maşinist. Maşinist-şef, dacă chiar vrei să ştii! io montez acolo tot ce e pă scenă”

„Şi pe actori tot tu îi montezi?”

„...aaa, nu, pe actori îi montează ăla... cum îi spune...?”

„Regizorul”

„Aşa, vezi că eşti deşteaptă!?”

„Ei, lasă că nici tu nu eşti mai prejos. Dacă ai preferat întîi să discutăm şi nu să facem sex la telefon... înseamnă că nu eşti ca restu’ proştilor care sună aici ca să-şi facă laba...”

„Ha-ha, drăguţo, îmi place c-ai zis chestia asta, ai dreptate, sînt mai separat decît oricine şi dacă tot ne potrivim atîta, cum facem să ne găsim şi noi, să începem o relaţie mai intimă, că la telefon nu se poate, da-n realitate, cine ştie...?”

„Mda, cine poa’ să ştie, mă Adi... eu zic să ne găsim pe stradă, nu? aşa-i cel mai simplu, îmi zici cînd ai timp liber şi ne dăm întîlnire undeva pe stradă şi dacă-mi place de tine te invit după aia la mine în garsonieră, bine?”

„ăăă... da! auzi, cumva eşti tu gagica asta din Evenimentu’ Zilei?”

„Cumva eu ar trebui să fiu... E blondă tipa?”

„Daaa! păi dacă aşa arăţi şi-n realitate, măi fată, eşti sexoasă rău de tot, trăi-ţi-ar, o să ne înţelegem extraordinar, crede-mă!”

„Mie-mi spui?!” oftez şi-mi umplu încă o ceaşcă de cafea şi îmi aprind încă o ţigară, fumez prea mult în ultima vreme, fir-ar să fie, bună seara iubitule – măi fată, io te ascult de vreo zece minute, ţie ţi s-o cam deformat graiu’, nu crezi?! ce preferinţe ai tu în materie de băieţi sau bărbaţi mă rog cum vrei să arate ăla care te fute?

mi-e cam greu să-ţi explic acuma iubitule da’ e foarte important să aibă plapumă

ce să aibă?

o plapumă, neapărat să aibă o plapumă, că io fără plapumă nu mă fut, să nu ziceţi că nu v-am spus!

da’ cine eşti?!

tot Andreea!

eşti blondă?

bineînţeles, iubitule

şi cîte chile ai?

păi... să tot fie vreo 47... da’ de ce întrebi?

ca să te chibzuiesc

da’ crezi că poţi să mă chibzuiesti aşa, la telefon?

încerc

aha... tu de fapt de ce-ai sunat aici mă iubitule?

păi... ca să te fut, nu? s-o crescut pula mea cît un măr, vreau să fac o dragoste cu tine

o dragoste, două dragoşti sau două dragoste... ă? care e pluralul corect?

du-te-n mă-ta! parc-ai fi profa de română – mă scarpin în cap încurcată, mi-a închis, de data asta ce-am mai făcut? aproape nimic, mi-am întins doar picioarele pe sub masă, mi-am lungit şi braţele să se dezmorţească, să stingă cineva lumina asta chioară din tavan, să aprindem mai bine veiozele de lîngă telefoane, poate astea să ne inspire replici mai inteligente, să nu ne închidă clienţii telefonu-n nas că iar o să ne certe Cătălina în şedinţă că ne-am plafonizat de tot, ce dracu’ – despre mine, ce să-ţi mai zic? aş vrea să merg şi eu în Grecia, să vizitez piramidele, antichităţile, toate alea, da’ tu ce zodie eşti, puişor?

Ooo, nici nu mai ştiu, Vasile, cred că am pierdut-o, bă! care mi-aţi luat zodia?!... Vasile, da’ tu, la anii tăi mai crezi în zodii?

Da’ de ce să nu cred, Andreea? că se potriveşte, zău aşa, cînd e în solstiţiul tău, te potriveşti, cînd e o zodie în care te complaci, e perfect! citesc şi eu ziare, Poveşti adevărate, mai învăţăm şi din experienţa altora, ce crezi? e foarte greu, viaţa e scumpă, e probleme multe...

„Mi-e foaaaame, mi-e foaaaarte foame!” citez din memorie şi din Matze, formaţia aia vocal-instrumentală de la Rondul de Noapte

„Eu te înţeleg că ţi-e foame şi te înţeleg în ce faci, puişor, da’ să ai grijă, să nu îmbătrîneşti prea repede, să nu-ţi faci nervi că apoi devine tensiunea... nervii... părinţii tăi ştie de tine? corespondezi cu ei? ştie ce faci tu aici?”

„Ştie, da’ e oameni deştepţi şi nu zice nimica”

„....aha”

aha, da’ nu pricepe „bravo, măi cioculeţ, ce să zic atunci? noi am vorbit acuma în toate stilurile, şi ca amanţii şi ca fraţii şi ca prietenii, da’ acuma tre’ să plec, adio! Ştii ce înseamnă adio? în dicţionaru’ limbii române adio înseamnă că adică nu ne mai vedem niciodată”

„Vai de mine, Vasileee, asta-i groaznic! şi pleci aşa, fără să-mi spui şi mie ceva frumos, de dragoste şi dor şi încheiere... hai, că te văd mai romantic din fire, ştii vreo poezie...? Una mică-mică?...”

„Măi, ce să-ţi zic, mie mi-au plăcut poeziile lu’ Eminescu, ciocule, te pup şi te mai caut eu, pa!”

„Pa! pa...” şoptesc eu suav şi preiau repede încă un apel, încă un Fănel sau un Iulian sau poate chiar un George, nu i-am reţinut numele cînd s-a prezentat şi de fapt nici nu mai are importantă – tu ce crezi c-o să se întîmple cu noi după moarte, Costel? oare există rai şi iad?

da, există

şi, după părerea ta, cum ar putea să fie lucrurile p-acolo? nu e prea inspirată întrebarea, dar ajunge şi ea, cînd e vorba să testăm imaginarul colectiv, figura-şablon care bîntuie mintea relaxată a poporului „aaa... păi în Rai e soare, pace, nu războaie, nu bătăi, nu înjurături, nu prostituţie de stradă...”

„prostituţie de stradă?”

„păi da, că mai e şi prostituţia de telefon...”

„că bine zici... uitasem... rămîi un pic pe fir, Costel, bine? că uite, mai sună cineva, o să-l luăm şi pe el cu noi, să ne futem în grup, că-i mai mişto aşa, să nu închizi, bine?”

Halo! caut şi eu o fetiţă brunetă!

Cu ochi verzi, cumva?

Ooo... da!

Păi ai găsit-o, eu sînt aia!

Suuuper! eu nu-s prea înalt, am ochi albaştri, sînt brunet şi port ochelari, din păcate...

De ce din păcate? că tot e la modă genul ăla de intelectual rafinat, nu? tu de ce porţi ochelari, în definitiv? citeşti prea mult?

Nuu, mă uit prea des la teveu

Aha, asta era – deja e previzibil ce urmează, mă las pe spate în scaun, intru în inerţie, în întrebările alea stereotipe totdeauna gata pregătite în buzunarul de la piept pentru momentele de plictiseală cruntă – Şi cam ce apreciezi tu mai mult la fete, Sorin?

Păi să aivă o dicţie în vorbire şi un aspect

...ce fel de aspect?!

Un aspect şi atît şi să fie iubită şi să fie iubitoare din inimă şi să o declar prinţesa inimii şi să-i pot făgădui tăgăduirea inimii mele şi adică n-aş mai părăsi-o la nesfîrşit

Sorin... ce înseamnă tăgăduirea inimii?

Eei, este mai complicat de explicat acuma şi e cam tîrziu, nu crezi?...

Nu, nu mi se pare c-ar fi tîrziu... da’ mîine ai putea să-mi explici? tu chiar crezi că există dragoste la nesfîrşit, Sorin?

Da, bine-nţeles, cum să nu?! numai să-ţi găseşti persoana întruchipată care să te îndrăgostească şi să-ţi permită să fie iubită la rîndul tău, ia zi care e imaginaţia ta cu legătură la asta?

Imaginaţia mea? hm...

Bună seara, mă numesc Alin, vreau să facem sex în direct şi aş începe prin a-ţi da un cunilingus...

chiar şi două, vă rog

poftim?

nimic, nimic... începe mai departe prin a-mi – ah, da! şi aş începe prin a-ţi linge interiorul şi apoi nu-l mai ascult, zîmbesc cu gura pînă la urechi, m-a omorît iubitul ăsta cu infinitivul lui lung, îmi ridic picioarele pe peretele din faţă, îl pipăi cu tălpile, ce chestie, să lingi cu limbă lacomă şi buze înfometate, cu o pensulă înmuiată în culoare – interiorul – care interior iubitule? al femeii, al cubului, al casei? al sticlei, poate, da’ dacă e la mijloc un fel de confuzie spaţială şi ne închipuim noi aiurea-n tramvai că aşa arată interiorul şi abia tîrziu de tot descoperim că parcă ar semăna cu spaţiul ăsta gol din afară parc-ar fi identice amîn-două în fond futu-i sau parcă nici n-ar exista decît ampla desfăşurare a unui non-spaţiu secţionat din raţiuni didactice, cum învăţam noi la şcoală că această poezie se împarte în atîtea x fragmente, nu că aşa ar fi gîndit-o autorul da’ cumva-cumva tot tre’ s-o categorisim din raţiuni didactice mi se pare normal şi pedagogice pentru bunul mers al istoriei clasificăm tăiem contur în văzduh secţionăm rupem interiorul, îl sugem cu buze calde pline de draaagoste, dacă se poate sau bună seara! – da’ nu pot să-i răspund, mă joc cu fumurile ţigării, le arunc în aer peste umăr peste cap pînă-n tavan

am spus bu-nă-sea-ra!!!

salut

mă numesc Dinu Marin

bine faci

măi fată, uite care e problema – pot să am şi eu cu tine o atracţie sexuală sau cum o fi? io ştiu că aici sună numa’ ăia care e incapacităţi mintal, dar totuşi...

totuşi! ăsta e cuvîntul! ai dreptate, face o pauză, pînă aici s-a descurcat, acuma caută în continuare cuvinte percutante – măi fată, eu nu-s ca ceilalţi! io nu-s cum e ăia handicapaţi, io-s om serios, io-ţi dau telefon cînd vrea pizda ta! cîţi ani ai?

21

bravo! ascultă, drăguţă, eu nu pot să mă excitez aşa, la telefon, ca nenorociţii şi fraierii ăia, io vreau să te văd pe viu

sau vie

pe vie, cum vrei tu, mînca-i-aş pizda ta că eşti de-o seamă cu noră-mea şi mă înnebuneşte cum se tot învîrte prin casă în chiloţi cu bucile goale, uaaah, ce-aş muşca-o de cur odată, să mor io, bună bucată, da-i a lu’ fi-miu, de aia ţi-am zis mînca-i-aş pizda ta că bag mîna-n foc că eşti şi tu mişto, ă? vreau să-ţi văd şi io odată pizda pe viu, trăi-ţi-ar familiile, nu aşa, la telefon

aha, care va să zică vrei să-mi vezi pizda... – cad pe gînduri acuma, studiez problema cu voce tare, pînă cînd sesizează el în tonul meu o urmă de iritare şi sare cu o idee – Bine, dacă nu vrei cu mine, hai că-ţi rezolv o tură cu fi-miu, ă? ce zici? e băiat frumos, zău, n-o să-ţi pară rău... ne întîlnim, ne vedem toţi trei şi apoi io vă las să vă faceţi treaba

acum ar fi timpul să mă enervez şi să protestez vehement – cum mama dracului mi-l dai pe fi-tu, mă Dinule? da’ cine eşti tu, furnizorul lui de curve? păi eu vorbesc cu tine, tratez cu tine, poate că, prin absurd, zic, îmi şi place de tine şi apoi să mă fut cu băiatu’ tău? Dinu Marin, io cu necunoscuţi nu mă fut, atîta-ţi spun! dacă insişti să mă fut cu fi-tu’, să mi-l aduci la telefon, să vorbesc şi io cu el înainte!

Ooo, mînca-ţi-aş curu’ de drăguţă, bine-ai mai zis-o, ia mai fă-mi nişte gemuturi din alea de la început, că pînă ne întîlnim noi mie mi s-o sculat o pulăăă... aşa... drăguţă, uaaah, ce bine le zici!

ooo, ce bună e pula ta, iubitule, vreau s-o sug şi eu un piiic, hmmm, ce piele finăăă, numa’ bună de belit, tăbăcit, făcut pantofi delicaţi pentru dame sofisticate, oh, scuză-mă, am încurcat iar textele, am citit de pe altă foaie, hai s-o luăm de la început deci bună seara

salut

eu sînt Andreea, cu cine am plăcerea?

ce?

pe mine mă cheamă Andreea, pe tine cum te cheamă?

Cornel

bine, Cornel, şi ai idee unde ai sunat?

nu

ai sunat la o linie erotică în direct, dacă vrei putem să stăm de vorbă, dacă vrei putem să facem sex la telefon, ce alegi?

da

da – ce?

nu ştiu i

cîţi ani ai tu, Cornel?

18

îîîh, aşa de puţini?! şi de unde eşti?

din Arad

aha... e frumos la tine-n Arad?

da

da’ ce faci toată ziua în Arad? cum te distrezi, de exemplu?

bine

ai o prietenă?

nu

de ce?

nu ştiu

auzi, nu cumva eşti excitat, Cornel?

nu

atunci nu vrei să facem sex, nu?

ăăă... nu ştiu...

păi de fapt de ce ai sunat aici?

ăăă... da

da-ce?

bon, atunci hai să stăm de vorbă, bine?

da

Cornel... şi cînd îi rostesc numele, nici şoptit, nici duios şi nici măcar înţelegător – nu reuşesc să-mi imaginez altceva decît un tip masiv şi bondoc la minte şi tîmpit pînă-n capătu’ de unde-mi trag aer în piept şi scotocesc în minte după o întrebare, oricare – pentru tine ce contează într-o relaţie?

da

da, ce...?

nimic

Cornel... îţi aduci aminte, cumva, prin cine ştie ce întîmplare, de un loc mai ciudat în care ai făcut dragoste?

ăăă... da

ăăă... unde? povesteşte-mi

în porumb

aha... şi cum s-a-ntîmplat?

ăăă... ea merea înapoi... şi io după ea...

înapoi?

da... şi s-o aplecat odată... şi...

...şi?

şi io am văzut ca n-avea chiloţi...

...şi?

şi io m-am tăt uitat...

aşa...

şi m-am tăt uitat...

mda...

... şi nu vinia nime’...

aşa...

şi i-am băgat-o

ah...

... şi i-o plăcut...

de unde ştii? ai întrebat-o?

ăăă... nu

bravo! mai bine aşa ca tine decît invers ca mine, mai bine nimic decît restul de ieri seară, restul de luna trecută, restul de acum nouă luni, mai bine un cavaler sub plapuma necuvîntătoare decît un marius ars între gînduri, între degete reci care se încleştează pe receptorul alb, mîngîie bucata de plastic frumos curăţată cu spirt atît înainte de a începe tura de noapte cît şi acum la sfîrşit, dimineaţa, cînd ţi se face foame şi somn şi aţipeşti pe scaun uşor încovoiată, da’ nu te predai, pentru că nu te lasă telefonu’, te întinzi şi mai iei o gură de cafea răcită între timp între atîtea ore scurse pe lîngă scaune şi pereţi te şi strîmbi cînd îi simţi în gîtlejul fierbinte aroma stătută şi abia apoi întinzi o mînă leneşă receptorului şi începi încă o conversaţie deja învechită, fir-ar, aceeaşi introducere, aceleaşi întrebări, nici nu-ţi dai seama cînd naiba ajungi la Andruş, emisiunea voastră se transmite şi pe ecrane?”

„pe ecrane?!?”

„da, chestiile astea ce le faci tu aici, se transmite şi pe ecrane, cumva? pe televizoare?”

„Liviu, să-mi bag picioarele dacă-nţeleg ce vrei să spui...”

„adică... pot să te văd şi eu la un teveu? asta vreau să-nţelegi!”

„ah, asta... păi, Liviu dragă, nu prea se poate aşa ceva, da’ poţi să-mi trimiţi o scrisoare, dacă chiar vrei...”

„pe adresa redacţiei?”

„fix pe adresa redacţiei!” îi confirm cu veselie-n voce, numa’ o redacţie ne lipseşte aici ca să fie totul perfect – o redacţie cu trei, patru, cinci redactori care să ne îngrijească limbajul, să aibă grijă de limbile noastre spurcate, să le inventarieze, să ne cureţe din cînd în cînd gîtlejul obosit sau răguşit cu o perie lungă sau cu o cîrpă umedă care să şteargă dracului tot jegul ăsta „bine, o să-ţi scriu o scrisoare, să ştii. Despre mine, ce să-ţi mai povestesc? îs un băieţel şaten, 1,75 înălţime şi 71, hai 72... maxim 81 de litri, pardon, nu, kilograme. Şi am 34 de ani şi doi ochelari, ăăă, pardon, adică o pereche de ochelari, dar ce mai contează? oricum inima mea bate într-un ceas iar a ta bate într-altul, noi doi niciodată poate că nu ne vom găsi...”

„ei, da’ nu te întrista, Liviu dragă, că nu se ştie dacă ţi-ar fi plăcut de mine”

„după voce io zic că mi-ar fi plăcut, Andruş, io n-am preferinţe de nici un fel, vreau doar să nu fie nici drăguţă ca regina Angliei, da’ nici urîtă... aşa, ceva potrivit, să nu fie în ultimul hal de exprimare cînd stăm de vorbă cu cineva, mi-ar place doar să fac clipe fericite, să mîngîi, să mă mîngîie...”

„mda, înţeleg”

„Andruş, da’ tu de ce faci chestia asta cu telefoanele? că am şi eu o soră plecată de-acasă să se facă curvă şi nu-mi place ce faci tu, să ştii! Eu înţeleg că sînt multe fete necăjite şi anticipate...”

„Liviu... ce înseamnă anticipate?”

„Da, aşa era şi soră-mea, că mama n-are decît cinci porci şi paişpe găini şi uite că soră-mea a vrut mai mult! Auzi, Andreea, s-ar putea să fii tu fata asta din poză?”

„Păi... ştiu şi eu... e blondă fata din poză? E dezbrăcată?”

„E în direct”

„Aha, păi atunci eu sînt aia, e clar...”

„Uaaau, păi eşti chiar faină, în cazul ăsta. Şi o emisiune la televiziune mai facem şi noi pînă sîmbătă?”

„Poftim? o emisiune la televiziune?”

„Să mai vorbim pînă sîmbătă, adică, asta vreau să pricepi!”

„Ah, da’ de ce nu spui aşa de la-nceput, Liviu? mă iei cu tot felul de cuvinte încrucişate şi încurcate, mă zăpăceşti de tot, după ce că-s eu ameţită şi tocită în atîtea cuvinte, apari şi tu acuma să mă încurci, să mă încîlcesc de tot şi apoi cine o să mă mai descîlcească, hm?

„Poftim? bună, eu sînt Vali, scorpion...”

„De meserie?”

„Şi sînt foarte viril!”

„Te cred. Şi cum îţi place ţie să faci sex, în virilitatea-ţi cotropitoare?”

,A, îmi place înconjurat de frişcă şi”

„Frişca?” puah!

„Şi căpşuni... şi o lumină stinsă... oarbă...”

„Văii! tu mai ţii minte povestea aia în care o spălau pe prinţesă într-o cadă uriaşă plină cu lapte? am citit-o cînd eram mică” şi mi-a rămas în creier aşa un fel de greaţă de lapte fiindcă atunci imediat după ce s-a terminat povestea, m-am repezit în bucătărie să-mi bag şi eu mîna în oala cu lapte de pe aragaz, de probă, să văd cum e să fii spălat cu lapte şi huai! atingerea aia gelatinoasă mă tulbură şi acum, îţi vine să crezi? păi cum doamne iartă-mă să-i laşi pe servitorii ăia nenorociţi să te spele cu lapte?! cine era şefu’ acolo, ei sau prinţesa? şi cum adică să faci dragoste înconjurat de frişca? băi, Văii, revino-ţi, ce dracu’... „Alo, mai eşti acolo, facem sex sau am sunat degeaba? plătesc atîta şi tu nu-mi zici nimic!?”

„ah, scuză-mă, iubitule, la frişca ta mă gîndeam şi la căpşunile tale, daa, sînt atîîîta de excitată şi eu, iubitule, aai, sigur că vreau să-ţi iau pula în gură şi s-o ling şi s-o belesc încet pînă cînd

„Alo!! alo, fă moldoveanca dracului, ţi-ai luat mobil, fă împuţito?!?”

„Da’ tu care eşti, bă!? şi cînd dracu’ ai aterizat pe firu’ meu, fără să baţi la uşă? ia dispari în pizda mă-tii... tu nu vezi că-s ocupată acum? nu ţi-e ruşine să dai aşa buzna peste oamenii normali cînd se freacă ei mai bine?!”

„Făăă, moldoveancă ordinară!!! tu să nu mă înjuri pe mine de mamă, clar?! mînca-mi-ai şi beli-mi-ai pula ca la toţi ăia de pe firu’ mă-tii! mai sugi pula la negri, făh? ia zi, ţi-ai luat mobil?”

„Da” de ce-ntrebi, idiotule? te mănîncă-n cur mobilu’ meu?” mă enervez imediat, mă scot din sărite măgarii ăştia care încep aşa brusc să înjure, să-ţi toarne în poală un calup uriaş de înjurături de nestăpînit, de necontrolat, de fapt mă pierd repede, mai mult de cîteva minute nici nu mă duce mintea să-i înjur

„Ce treabă ai tu cu mobilu’ meu, cretinu’ mă-tii!? fir-ai al dracului de prostovan vulgar ce eşti tu!”

„Vulgară-i soacră-ta, bă moldoveanca dracului, că te suportă aşa de janghinoasă, ia spune, ţi-ai luat mobil, fă?” mă sucesc în scaun, parc-aş ceda nervos, caut cu privirea prin cameră după vreo colegă dispusă să mă salveze, nu am resurse şi nici imaginaţie pentru aşa ceva, Corina s-ar descurca acuma fără probleme, imediat ar schimba registrul narativ şi s-ar lua în gură cu prostul ăsta şi l-ar face praf! instinctiv s-au distribuit un fel de roluri între noi, avem cîte o „specialistă” pentru fiecare domeniu, pe ăsta ia-l tu, că vrea să vorbească despre monarhie şi PNŢCD, pe ăsta ţine-l tu, că tre’ să-l fuţi în engleză, pe ăsta ţi-l dau ţie că mă înjură de cinşpe minute, de obicei mie îmi vine să-l iau cu vrăjeli din alea moralizatoare „băi, se poate? da’ ce ţi-am făcut eu să mă înjuri aşa, e frumos? te simţi mai bine dacă mă-njuri?!” şi în cel mai bun caz ar ajunge pînă la urmă să-mi povestească toată viaţa lui, numai că ăsta nu ţine la vrăjeli din astea, ăsta e chiar nervos

„Făăă, moldoveancă murdară, păi nu mi-ai zis tu ieri seară că-ţi iei mobil şi că mă suni? ce-ai crezut, că-s fraieru’ tău şi-a lu’ mă-ta, ă? m-ai sunat prin gură, moldoveancă proastă şi mincinoasă!”

„Ieri seară? sugi pula! n-am lucrat ieri seară şi nu te-aş suna de pe mobil nici împuşcată, boule!” mă uit în jur, fetele şi-au luat pauză de masă – băi, cine i-a promis ăstuia că-l sună aseară? să-l ia şi să se spele pe cap cu el, că eu îi închid telefonu’ imediat!

„Bine-bine, da’ ţi-ai luat mobilu’, moldoveanca dreacu’?”

„Ia mai du-te-n pizda mă-tii, cretinule!”, îi trîntesc telefonul cu un gest repezit, mi-am pierdut răbdarea, sau m-am plafonizat dracului, vorba Cătălinei şi noaptea abia a început, ceasurile nici nu arată mai mult de unşpe, stai să vezi ce urmează, individul o să sune toată noaptea, din cinci în zece minute să întrebe, la plezneală, pe cine nimereşte la telefon „fă, moldoveancă împuţită, ţi-ai luat mobil?”, se mai petrec uneori şi astfel de nopţi absurde, cu replici fără nici o noimă, n-ai ce să le faci, bună seara, eu sînt Andreea

poate că nu mă interesează cine dracu’ eşti tu

ok, încercam doar să fiu politicoasă, pe mine m-ar interesa să ştiu cu cine vorbesc,

ascultă, draga, lasă vrăjeala – spune şi tu optişpe

poftim?

optişpe! spune dracului optişpe!

de ce? de ce optişpe şi nu nouăşpe?

spune optişpe, ce dracu’!

bă iubitule, tu ai făcut o pasiune pentru număru’ ăsta? îţi freci pula pe număru’ optişpe?

spune, mă, odată optişpe! vreau să văd dacă eşti în direct!

o, băga-mi-aş picioarele! tu îţi baţi joc de mine? adică vorbim de trei minute şi tu mă întrebi dacă-s în direct?!

dragă, ia nu mai vorbi aşa urît, că nu-ţi stă bine! spune şi tu optişpe, ce te costă?

oare cum dracu’ ţi s-a pus ţie pata tocmai pe cifra asta?

uite că mi s-a pus

bine... optişpe

mulţumesc, asta a fost tot, pa şi noapte bună

închide brusc, eu mă ridic şi încep să mă învîrt prin cameră, mă plimb de la dreapta la stînga, mă ţicnesc sau mi se pare, dracu’ le mai ştie şi pe astea – nu-s halucinaţii, auzenii poate... se distorsionează şi sunetu’ săracu’ de atîta ascultare, auzire şi tulbure urecheală – alooo! fă, moldoveanca dracu’ ţi-ai luat mobil!?

băga-te-aş în pizda mă-tii, prostovane şi bună dimineaţa totodată! îi închid telefonu’ plictisită, deja s-a făcut cinci jumate, o să-nceapă imediat încă o zi straşnică şi soarele o să răsară de după lumina asta albicioasă de albuş de ou şi omu’ asta nu mai oboseşte odată!? îmi alunecă ochii pe scrumiera de ceramică şi cu ocazia asta îmi şi sting ţigara în burta ei cu respect, e smălţuită cu bej şi nişte dungi albe, verzi spre mijloc, o traversează fără grabă – în ultima mea tură p-aici o să şterpelesc şi scrumiera asta ca să-mi tot amintesc apoi de alea paişpe mii de ţigări tocite în ea – vrei să mă fuţi pe la spate, iubitule?

Nu, nu-mi place pe la spate

Da’ cum îţi place?

Pe la faţă...

Pe la faţă cum anume?

Capră

Bine, mă execut rapid şi încep să-i înşir pe aţă cuvinte deşucheate, gem şi mă screm acolo cîteva minute şi de la un punct încolo îl aud respirînd mai agitat, nu-mi dau seama cînd l-o fi pocnit excitaţia în moalele capului, cum s-o fi declanşat, din cauza cărui cuvînt şi a cărui oftat şi de fapt nici nu mă mai interesează, am obosit, vreau să mă car acasă – alo, bună seara, iubito, spune optişpe!

o, nu!...

iubito...? tot tu erai... spune şi tu optişpe, te rog!

du-te-n pizda mă-tii! numărul ăsta îmi poartă ghinion, nu pot să-l spun aici!

hai, mă iubito, ce naiba! spune-mi şi mie măcar optişpe, atît! ce? e greu?

nu-i greu, da’ n-am eu chef să spun aşa ceva tocmai azi şi mai ales nu la ora asta...

iubito futu-ţi morţii mă-tii spune optişpe!!

nu vreau!

de ce?

de pula să mă treci strada!

eşti o proastă! spune mă optişpe că te las în pace după aia!

nu vreau!

îţi închid telefonu’!

mi se rupe!

spune mă optişpe, ce dracu’ ai?!

pa!! răcnesc exasperată în receptor

du-te-n mă-ta!

bine-nţeles, iubitule... – oamenii crede că sînteţi nişte curve ordinare, ia să văd cum faci cînd îl fuţi pe unu’, ia să văd cum te exciţi, io unu’, dac-aş avea o prietenă şi ne-am iubi şi ca colegi da’ şi personal, să ştii că n-aş lăsa-o să lucreze unde lucrezi tu, fiindcă gelozia vine din suflet, să ştii

eeei, iubitule, las-o-n mă-sa de treabă, că nici pula nu stă în palmă, nici pizda-n genunche s-o iei şi s-o lipeşti aşa unde vrei tu ca pe o muscă

sîmbătă

după o noapte ca asta nici nu ştii ce-ar mai fi de făcut, ce-ar mai fi de spus, te îndrepţi spre casă cu încetinitoru’ ca un robo-cop şi în intersecţie ai impresia că hainele de-aseară au rămas mici, nu folosesc la frigul de acum şi numa’ cîteva ore au trecut de cînd străbăteam drumul ăsta în sens invers, mă plantează picioarele în staţie, mă lasă baltă acolo, să nu cumva să întîrzie tramvaiul prea mult, că fac scandal! să ajung odată acasă, să mă văd în faţa liftului şi să întind mîna spre butonul ars de bricheta nu ştiu cărui puşti din bloc care fumează de la doişpe ani, „pe vremea noastră nu se întîmplau barbarii ca acestea!!!” să-mi răcnească în urechi vreo pensionară ieşită după lapte şi eu s-o bag în pizda mă-sii – în gînd, bine-nţeles, cu voce tare nu-mi doresc decît să ajung odată la etajul şaişpe, să se mişte liftu’ dracului mai repede, să bîjbîi cu cheia în yală, să intru în casă şi să mă trîntesc în pat lîngă Marius, a, nu, asta se întîmpla demult, nu mă mai aşteaptă acuma nici un Marius, nici un cavaler, ei, nu face nimic, atunci o să mă trîntesc doar în pat şi o să închid ochii şi o să adorm instantaneu, o să-l aud pe Alex ca-n ceaţă, cum a mers? miştooo una mia două sute treizeci de minute iar ne premiază la şedinţă să mă trezeşti pe la doişpe să nu-mă laşi să dorm prea mult că iar fac noapte albă după aia şi-ar fi a cincea în săptămîna asta noapte bună

bună dimineaţa!

îi surîd cu ultimele puteri – dimineaţă bună eşti tu cu tot neamul tău în afară de soră-ta şi apoi tot cu ultimele puteri încep să mă minunez cum adică să-mi închipui că m-ar putea aştepta Marius în pat, cum pizda mă-sii reuşeşte să se strecoare aşa înăuntru cînd te aştepţi mai puţin halucinaţia dracului iese la lumină, curge de pe unghii pe asfalt ca picăturile de ploaie din vîrful nasului prelinse pe bărbie, îmi pluteşte încă nedefinit în creier, ca o senzaţie subtilă de ameţeală, ca atunci cînd te trezeşti dimineaţa cu maţele încurcate în vise, tre’ să ajungi urgent la şcoală, te îmbraci repede, tragi pe tine la nimereală chiloţii ăştia de bumbac negru, blugii, cămaşa în carouri şi-ţi vezi apoi de treabă, alergi pe străzi, stai la cursuri, ajungi şi la bibliotecă, ajung şi la Nicole acasă şi toată ziua stau chiloţii ăştia pe mine, uneori îi mai simt, trag de elastic sau mă scarpin şi-i găsesc îngrămădiţi între buci, îi aranjez frumos la loc, din mers, uit de ei ore întregi, nici nu mai ştiu că-i am pe mine, abia seara tîrziu, cînd vreau să fac un duş îmi dau seama că m-am plimbat cu ei peste tot, futu-i! întinşi peste stomac, strîns lipiţi de piele, încheieturi, oase, strîns înşurubat în creierul meu, călare pe creieri, pe umerii mei – Marius, se întîmplă tot felu’ de minuni în ziua de azi, îţi dai seama? nu demult pe strada asta se plimba Coposu, se plimba viu printre oameni, cu palton lung şi ochi obosiţi poate cum sînt ai mei acuma, pe atunci nu exista panoul ăla publicitar de peste drum, nu se învîrtea nici un glob de plastic cu L&M, nici biserica Sfîntu’ Mina nu apucaseră încă s-o zugrăvească în albul ăsta incredibil, dureros pe undeva, pe la marginea ochilor, în colţul pleoapelor pe care le frec un pic cu pumnii, prea se vede totul strîmb şi aiurea, trotuarul îmbătrîneşte de la o zi la alta, fir-ar, ieri n-avea atîtea riduri pe faţă şi nici braţe ca astea lungi da’ foarte strîmte, imposibil de respirat, şi nici atîţia străini de dus în cîrcă nu avea şi se apropie tramvaiul în sfîrşit! îi zdrăngănesc vagoanele asurzitor, chiar în dreptul meu nimereşte un tip cu haină neagră, stă pe scaun cu braţul sprijinit de geam, nu i se vede faţa deloc, se vede doar un pic din ceafa lui, părul negru, tuns scurt de tot, ca la pîrnaie, pun pariu că mi s-ar părea aspru ca o perie şi înţepător dacă l-aş atinge, dacă l-aş mîngîia sau mi-aş trece doar mîna peste el, peste creştet pînă mai jos, spre ureche... drăcie cu pălărie! da’ asta nu-i urechea lui Marius! clipesc din pleoape adormită, fantastic, credeam că... adică semăna aşa de bine cu Marius, privit de jos în sus, de pe trotuar pînă-n tramvai... curba urechii cre’ că l-a dat de gol.., nu, nu-i asta urechea lui Marius, nu l-am mai văzut de doi ani de fapt, poate şi mai mult, e greu de-odată să socoteşti cum trece timpul, s-au şters din memorie aproape toate detaliile, toate curbele, dar aia categoric nu era urechea lui, urc în tramvai şi mă aşez pe scaunul de plastic portocaliu încet, să nu se spargă ceva înăuntru, mă întind totuşi peste scaunul din faţă să-l mai văd o dată pe tipul cu haină neagră, nu, nu-i Marius, mă las pe spate, îmi sprijin cotul de marginea geamului, iar l-am confundat, o să-mi tot muşc buzele pe drum ca să nu adorm da’ chiar şi aşa se închid ochii singuri şi mă cam ustură, moţăi şi dacă nu-s atentă îmi scapă capul din mînă, ce somn infernaaal, doamne! bine că-n cinşpe minute ajung şi eu acasă, cu ochii gata îmbolnăviţi, străine picioarele, grele pleoapele, nici geamurile nu mai flutură în vînt zălog de legămînt, intru în bucătărie, mă aşez pe scaunul de lîngă geam, n-am chef să fumez, încă nu s-au trezit vecinii în blocul din faţa noastră, două blocuri paralele s-au ascuns după perdele, da’ să ştii că aia nu era urechea lui Marius, atîta am vrut să vă spun, pe mine să nu vă bazaţi

căcat

nici măcar nu-mi amintesc să-i fi privit vreodată urechea cu atenţie, de unde dracu’ să ştii cu certitudine cum arată urechea lui după doi ani şi ceva de absenţă!? apare şi Alex în chiloţi de după uşă, ce faci, nu te-ai culcat încă?

mi s-a făcut dor de Marius

care Marius?

ăla vechi

mie nu

zîmbesc – păi mi se pare fireşte, la cîte scandaluri am avut cu tine din cauza lui – hai noapte bună

bună dimineaţa!

bună dimineaţa eşti tu cu tot neamu’ tău

în afară de soră-mea, ştiu...

mă ridic de pe scaun ca o babă, îmi aprind o ţigară totuşi, poate mi se face somn pînă la urmă în lipsă de altceva patrulez prin bucătăria îngustă, în pat şi dacă m-aş întinde acuma şi mi-aş lungi picioarele cu poftă şi pătura aş trage-o peste mine şi palmele mi le-aş aşeza frumos sub obraz – tot n-o să reuşesc să adorm, o să m-apuce iarăşi inexplicabile dureri de tîmplă sau o să-mi amintesc iar cît de săraci şi fericiţi eram atunci cînd n-aveam bani să ne luăm decît o cutie de bere de la vreun non-stop şi s-o facem poştă în parc şi începeam eu atunci să mă aberez cum o să mergem la Vama Veche şi o să ne găsim pereche şi o să ne bronzăm şi-o să facem dragoste cu sare în apă! se oftica Marius, băi, ce mă-nervezi! tu nu vezi ca n-avem bani nici să trecem strada?! cu ce dracu’ să mergem la mare?

cu un tren, Marius! că doar n-o să facem autostopu’ doamne iartă-mă! şi după aia negreşit o să-mi amintesc cum strigau după mine fetele de dincolo – Andreea la telefon! cred că e fuckeru’ tău pe linia de interior şi dacă aveam vreun tîmpit pe fir în momentele alea, repede îl transferam Iuliei sau Corinei sau cui se mai găsea prin preajmă şi alergam în cealaltă cameră – ce mai faci Andros, vorbeai cu cineva, să te sun mai tîrziu?

nuuu, stai locului, putem să vorbim şi acuma, da’ cum de nu dormi la ora asta?

uite, citeam din Caţavencu şi mi-a sărit somnu’... auzi, tu ai idee de ce nu se întîmplă nimic în ţara asta după reportajele astea de la dosarele Chix? de ce nu reacţionează nimeni la reportajele astea!? nu înţeleg...

îmi salt fundu’ pe birou şi încep să-mi bălăngăn picioarele meditativ, îl ascult cum se enervează şi cum îmi citeşte uite fragmentu’ ăsta cu Mincinosu’ roade osu’, ascultă cu atenţie, Andros, fiindcă începînd din ‘90, FSNul şi apoi PDSRul şi PDul s-au opus vehement retrocedării caselor naţionalizate. Ba chiar mai mult, procesele cîştigate de proprietari au fost pierdute printr-o indicaţie preţioasă dată de Iliescu către procurorul general pentru ca acesta să-şi folosească dreptul de recurs în anulare cică e celebru cazul lui Octavian Paler care şi-a cîştigat în felu’ ăsta vila, n-am auzit de cazul ăsta, da’ mai departe uite ce scriu băieţii veseli „anul trecut un chiriaş şi-a cumpărat apartamentul din Primăverii în care locuieşte, apartament de 140 de metri pătraţi, cu suma de 50 milioane lei. Adică aproximativ 6.000 de dolari, cînd la preţul pieţii, un astfel de apartament costă înjur de 100.000 de dolari. Şi ştiţi dumneavoastră cine locuieşte în Primăverii! tu-ţi dai seama ce se-ntîmplă la noi, Andreea!? de ce dracu’ nu reacţionează nimeni?!

nu ştiu, Marius... mă scarpin în cap încurcată – poate fiin’că sîntem un popor de dobitoci?...

sau poate pentru că pur şi simplu nu există dumnezeu, Andros

Maaarius, nu mai vorbi prostii... există, da’ nu-l vedem noi

să-ţi citesc şi editorialu’ Iu’ Dinescu, ă? să te convingi... căci taman pe malul Bosforului liderul zonal Constantinescu, văzînd că rusa-i a doua limbă de circulaţie în caravanserai şi că-i mare aducătoare de parai, fu lovit la cap de-o idee năstruşnică: turismul rusesc va salva România! sar peste ditamai fragmentul şi ajung la finalu’ apoteotic, Andros, fii antenă

şi ţine-te bine de birou – izbucnesc în rîs ascultîndu-l cum accentuează cuvintele, cum le desparte în silabe şi le lungeşte vocalele ...dacă Ion lliescu, la celebra lansare a volumului său bilingv Revoluţie şi reformă la Istanbul, ar fi catadicsit să propună o asemenea trăsnaie, Ana Blandiana ar fi cerut des-ple-ti-tă, azil politic în Patagonia, Băcanu şi-ar fi luat tipografia în spinare şi-ar fi trecut Dunărea înot iar cei cinsprezece mii de intelectuali, specialişti, opozanţi şi muşchiuloşi şi-arfi făcut harakiri în Piaţa Universităţii, cu săbiuţe de hîrtie crepo-naaată... comentează acuma dacă poţi, Andreea, că voi i-aţi ales!

Băi Marius, mă laşi!? cu aluzii din astea-mi vii? ce mă-sa de alternativă aveam în ‘96!? mă ambalez enervată – de sub poala strategului turist de la Cotroceni ţipă Marius în receptor, ca să-mi taie macaroana sări din nou un general cu arc, ciripind că Severin, copilul de casă al lui Emil, avea dreptate cu agenturili de jurnalişti, că Petrică Roman ştia de mic şapte limbi şi ruseşte, că în jocul de-a ţigareta pumna-pi sînt implicate 38 de grade de generali la umbră, c-ofi, c-opăţi, că-i mai bună foamea de azi a lui nea Vasile decît foamea de alaltăieri a lui nea Văcăroiu...

îmi trece prin minte un răspuns usturător pentru toate ironiile lui, da’ observ că mă priveşte Iulia de cine ştie cîtă vreme din pragul uşii – te aşteaptă pe fir un tip din Buzău, cică numai cu tine vrea să vorbească – ok, vin imediat, îşi face cruce Iulia bă Andreea, ce naiba? aţi ajuns să vorbiţi despre politică la telefon!?!

păi dacă noi nu, atunci cine dracu’? ridic din umeri nedumerită – o fi chiar aşa de grav? fac un salt de pe birou şi mă întorc la fetele de dincolo, mă întorc acasă dimineaţa frîntă şi-l găsesc în pat şi mă strecor lîngă el, Maaarius, iar dormi în pielea caldă şi goală! las’ c-o umplu data viitoare, şopteşte Marius, îmi întind eu oasele, mîinile, picioarele, codrul şi izvoarele pe sub cearşaf, îşi întinde şi Marius braţul lung de caracatiţă şi mă trage mai aproape de pielea lui somnoroasă şi o vreme mă tot chinui să spun optişpe, da’ îmi atîrnă limba mult prea greu mă iubeşte după voce mă iubesc după orele de muncă deci ne căsătorim urgent chiar şi în condiţiile astea telefonice, intrăm repede în biserică să-i spunem vreo două lu’ dumnezeu, înainte să ne taie ăia capu’ şi să ni-l ridice sus ca să-l studieze-n lung şi-n lat sau să-i fure organele sau să-i taie pula orice e posibil azi-noapte de exemplu a fost alimentat un pic de la ţîţa romtelecom a mîncat natural i-au făcut apoi baie mi-au făcut apoi o baie corporală ca să fiu igienic şi apoi un aparat electronic a furat toată mîncarea din mine, nu e prima oară cînd se întîmplă una ca asta în plus fabrica de fete îi tot bagă pe gît o femeie artificială ca să-şi bată joc de el – Cioclu Vasile – în comuna lui te duci direct la casa aia netencuită şi întrebi de şoseaua Trei Sarmale, treci tot înainte, urci un deal, mergi tot înainte, faci apoi oleacă la stingă, treci şi de postul de miliţie pe şoseaua asfaltată, depăşeşti biserica, cobori la vale şi uite cum ai ajuns la intersecţie! acolo e o vilă mare, albă, faci la dreapta, mergi apoi tot înainte, bifurcaţie de dreapta, da’ tu o iei în sens invers, bifurcaţie de stînga, acolo e numărul 87 – dacă îşi face un prieten ei urgent îl copiază într-un frigider formal din care iese pornografia telefonică, ia spune, pot să-l scol din impotenţă? ia spune, poţi să mă scoli din impotenţă? ia spune, pot să-l scol din impotenţă? ia spune optişpe fir-ai să fii moldoveanca dracu’ nu şi-a luat mobil şi n-ai lăsat pula în palmă şi pizda lipită de genunchi ca pe o muscă şi pe Marius îl simt ca prin vis cum îmi mîngîie umerii, îşi alunecă mîna de pe talia pe şoldul meu, mă foiesc ameţită pe lîngă el şi în minte îmi fulgeră brusc masa şi telefonul cu receptorul sprijinit de umăr, vocea aia seacă, sacadată de la celălalt capăt – hai zi-mi ceva să mă gat! da iubitule, imediat îţi sug pula, aaai, aşa e perfect, un pic mai jos, mda, tremur şi parcă se simte o boare de aer rece, or fi lăsat fetele geamul deschis după ce-au măturat? îmi răsucesc capul, da’ nu se vede decît un colţ alb de perete, daaa, iubitule, vino înăuntru, deja mi-e frig – cald doar pe o bucăţică de piele, aia pe care o atinge palma lui, iubitule poate c-ar fi bine să ne futem odată, înainte să ne pătrundă răcoarea asta de tot c-apoi n-o să ţi se mai scoale, eu atîta îţi zic şi îmi răsucesc capul în cealaltă parte cu ochii mijind ameţiţi de senzaţii dulci – Maaarius!

Se juca Marius cu degetele între picioarele mele, n-avea treabă, mă privea atent şi surîzător, se ridicase într-un cot, poate atunci să fi tras şi pătura după el, că eram dezvelită de tot „Ia spune mai departe, iubito, spune că-mi place...” ai, futu-i, iară vorbesc în somn! iar derulez discursuri erotice cu voce tare, băga-mi-aş picioarele, trag repede pătura peste mine, îmi ascund capul dedesubt şi mă întorc cu spatele, Marius rîde şi mă scutură de umeri iubito, nu te opri tocmai acum! iubito!

ia mai lasă-mă-n pace şi nu mai rîde ca prostu’, că nu-i de rîs!

iubito să ştii că eu te vreau!

Maaarius, termină!

unde?

mormăi ceva şi mă răsucesc brusc cu faţa spre el şi-l privesc cu ochi deschişi şi războinici – să pun mai bine nişte muzică? poate că fix Charlie Parker ar merge într-o dimineaţă ca asta?! şi mă ridic în capul oaselor hotărîtă să-i arăt eu lui, mă trage Marius înapoi de braţ, calmează-te, las’ că ascultăm Charlie Parker mai tîrziu

păi şi normal! cad înapoi pe pernă şi imediat mă înconjoară din toate părţile braţele lui lungi, ne calmăm amîndoi, eu fiindcă-s obosită după noaptea asta, el pentru că nu-l suportă pe Charlie Parker, de fapt nu-i place jazzul deloc, face mişto de mine şi de Alex sau ne face snobi, ba snob eşti tu cu tot neamu’ tău în afară de sora ta, ascultă uneori fără să comenteze mai mult de dragul meu, nu prea avem aceleaşi gusturi, ce să zic, cînd avem chef ne certăm şi pe tema asta – dă-o-n pizda mă-sii, bă Andreea, sare Alex la gîtul meu, cum dracu’ să te culci cu cineva care ascultă N&D sau Genius sau ciocolata e a mia trage apa după ea că pute! te-ai tîmpit de tot, te-ai stricat la cap, cu un băiat de cartier ai ajuns să ieşi, futu-i!? Nu ştiu ce să-i răspund, mă scarpin în cap şi mă foiesc aşa pe loc, enervată, nu-mi convine ce aud şi încerc apa cu un deget, cu o voce slăbită – o să-i placă pînă la urmă tot ascultînd aşa de la noi... şi nu-l mai face „băiat de cartier” pe iubitul meu, că pînă una alta eu nu m-am luat de iubitele tale!

ştii ceva? mai las-o-n pula goală! mi-e milă de tine, Andreea, de fapt fă ce vrei, trăieşte-ţi viaţa! mi se rupe!... şi iese din casă trîntind uşa, iar o să se plimbe acuma pe străzi trei ore pe puţin, o să ia troleul şi fix la gară o să ajungă, să se uite cum pleacă şi vin trenurile, să-şi imagineze cum ar putea să urce şi el imediat în acceleratul de Baia Mare să se trezească a doua zi acasă la Bistriţa, să-şi bage picioarele în toate tîmpeniile pe care le fac eu fără nici un pic de responsabilitate, alerg după el pe hol, deschid uşa şi-mi strecor capul afară, cu precauţie, încă aşteaptă liftul învîrtindu-se furios pe loc, îi întind walkman-ul a împăcare, măcar în urechi să-i picure sunete vrăjite, măcar căştile să-l calmeze – nu te supăra fraaate! încerc o glumă, da’ nu ţine, îmi smulge casetofonul din mînă, îmi mai aruncă o privire enervată şi dispreţuitoare înainte ca uşile liftului să se închidă peste obrajii lui, fir-ar, stau aşa în pragul uşii şi mă tot uit după el – hai mă Alex, ai şi tu puţintică răbdare, murmur de una singură în urma lui că pe mine oricum nu mă ţine nimeni mai mult de nouă luni şi o să se termine totul imediat şi apoi o să-ţi pară rău şi eu o să închid uşa resemnată şi în sufragerie o să dau de Marius care la ora aia fierbe mocnit şi mă priveşte fără să zică nimic, îşi aprinde iritat o ţigară şi se trînteşte pe fotoliu – o să locuieşti cu fratele tău toată viaţa de-acum încolo? o să-ţi tot facă scene ca astea pînă la sfîrşit?

Mă aşez pe covor cu picioarele încrucişate turceşte sub mine şi întind mîna spre pachetul lui de ţigări – adică a venit vremea să ne mutăm împreună, asta vrei să insinuezi, Marius? îi surîd ca un drac deşi ştiu foarte bine, ştim amîndoi foarte bine că n-avem nici o şansă, n-avem unde şi n-avem cu ce, am mai povestit odată despre asta şi iar nimeresc replicile pe lîngă starea lui de spirit – n-ar fi mai simplu să-i găsim şi lui o gagică? ba da, tre’ să găsim repede o gagică şi pentru Alex

mă priveşte Marius şi dă din cap a neputinţă, dă cu pumnu’ în masă şi tresare paharul cu cola şi încep să prindă viaţă bulbucii, se agită şi ei cu spaimă şi apoi se simte Marius brusc obosit, îşi sprijină fruntea în pumni şi se ridică şi o vreme se plimbă tăcut prin cameră, se opreşte în pragul balconului, fumează aşa cu spatele la mine, cu umărul sprijinit de rama de lemn a uşii, se termină ţigara şi o aruncă cu capul în jos de la etajul şaişpe – nu cumva să pui acuma Charlie Parker că mă-nervez de tot!

nu-i frumos că aruncaţi toate cele pe geam afară, la noi la Bistriţa n-am pomenit niciodată un gest ca ăsta, există scrumiere, totuşi! şi te rog să nu mai dai cu pumnu-n masă în casa mea

aha, casa ta, banii tăi, timpul tău!...

şi de-aici încolo numa’ o ceartă din aia zdravănă şi complet inutilă poate să urmeze, începem să răcnim, ridicăm tonul şi ţipăm unul la altul, ne contrazicem la greu pe tema libertăţii şi a independenţei dintre oameni, dintre fraţi şi surori pînă cînd se împrăştie scînteile în toată camera, în toată casa, eu mă plictisesc prima şi mă ridic tiptil de pe covor şi mă salt pe marginea patului, apoi mă întind cică obosită, Marius se plimbă în continuare agitat prin cameră, după vreo zece minute se opreşte şi mă măsoară cu privirea, o vreme se face că plouă, aşa că îmi aşez mîinile sub cap şi încep să-l privesc cu drag, a obosit şi el da’ vocea lui nu se lasă, un timp se învîrte mai departe în gol ca o placă de pickup uzată, ne-au trecut răcnetele între timp, acuma discutăm glacial, intervin şi nişte pauze pe-acolo, de fapt ne aruncăm plictisiţi ideile unul altuia, pînă şi tonul vocilor coboară tot mai aproape de tăcere, gata, îmi zic în gînd, hai că ne-am certat destul, mă ridic într-un cot, îmi frec genunchiul cu talpa goală şi îi zîmbesc în linişte – Marius, tu îţi dai seama că pe noi acuma nu ne mai interesează decît cam cît timp o să treacă pînă cînd unu’ dintre noi îl atinge pe celălalt?

se opreşte Marius în mijlocul camerei şi se uită lung la mine o vreme şi la sfîrşit începe să rîdă – eeei, ce să-ţi povestesc, mare chestie! se apropie şi se trînteşte ostentativ pe pat, lîngă mine, apoi îşi lasă mîna să cadă pe şoldul meu – poftim! te-am atins, acuma te simţi mai bine? pleoscăie palma pe blugii strîmţi

nu aşa, mă Marius, că doar nu sîntem barbari, ce naiba! să-ţi arăt eu cum se face, iau palma între degetele mele, mă întorc cu spatele, îi trag mîna după mine, mi-o potrivesc frumos între sîni şi îmi cuibăresc fundul în poala lui, îmi lipesc şi spatele de pieptul lui amplu, mă tot foiesc nemulţumită, tre’ să-mi caut acuma o poziţie ca lumea, tre’ să găsesc locul ăla cald dintre picioarele lui – ei? vezi că se poate!? şi deja cotrobăie degetele lui pe sub tricoul meu, deja se plimbă Marius cu palmele peste stomacul meu şi înapoi peste sîni şi umeri, huai de capul meu, toată tremur, de sus pînă jos ca un drapel cînd îşi strecoară el degetele între picioare şi cu buzele îmi umezeşte urechea – iubito, nu te opri, spune mai departe, că-mi place! ia povesteşte-mi cu cine-ai mai vorbit, cine te-a mai sunat, cu cine te-ai vrăjit toată noaptea?

ăăă, cu foarte mulţi, Marius, ni’ nu mai ştiu, da’ nu-mi mai spune iubito că nu sîntem pe fir, ce dracu’! Ionaş m-a sunat, i-au făcut ăia scandal, iarăşi s-a bătut cu nebunii din secţia de psihiatrie, unu’ m-a confundat cu moldoveanca dracului, unu’ m-a pus să număr pînă la optişpe şi Gabi a sunat, cică o să lucreze la nu ştiu ce post de radio, n-a vrut să-mi spună care, nici de data asta n-am îndrăznit să-l invit la o cafea, poate data viitoare...

cum adică Andros să bei o cafea cu Gabi?! ia vezi că ţi-o iei! tu ce crezi că păzesc eu aici, ă?

oare ce păzeşti Marius, oare ce? moţăi şi zîmbesc cu ochii închişi şi mi se pare că nici măcar n-am fixat bine receptorul în furcă, se tot aude tonul ăla ocupat, ţiuie prea tare, nu crezi? întind mîna spre telefon, să-l închid ca lumea da’ mi-o prinde Marius din zbor şi-o bagă la loc sub pătură – stai liniştită şi dormi, acuma eşti acasă – Marius, mi-e frică să dorm, da’ dacă nu mă mai trezesc, da’ dacă uit pe unde să mă întorc?!

dooormi, Andreea, că stau eu de şase şi-ţi amintesc eu tot ce vrei

a, da? în cazul ăsta zîmbesc fericită – păi daaa! că doar tu eşti memoria mea şi atunci alunec în somn împăcată, alunecă şi Marius, da’ mai mult de două ore jumate nu reuşesc să dorm, mă trezesc gemetele lui, se tot foieşte şi se tot răsuceşte de pe-o parte pe alta, îi arunc o privire adormită, cre’ că visează ceva aşa că mă deslipesc încet de el, visele tre’ să curgă în tihnă şi libertate şi tocmai cînd să mă trag uşor cu palmele de marginea patului înspre perete îşi înalţă Marius genunchiul uriaş şi aterizează cu el între sînii mei fără jenă începe să-şi frece pulpa de stomacul meu şi cu laba piciorului nimereşte Marius între picioarele mele ai! ai! zîmbesc şi închid ochii la loc şi mă agăţ strîns de genunchi şi îl mîngîi rar de la rotulă pînă la gleznă pînă cînd mormăie şi Marius şi bîjbîie cu mîna prin pat şi se lipeşte de mine – o, ce bine e să te trezeşti din somn în dragoste, să te trezeşti aşa înfiptă şi plină în toiul nopţii, pe nesimţite, cînd ţi-e visul mai dulce, cînd ai impresia că mai bine de-atîta chiar nu se poate fix atunci să i se scoale să pună urgent mîna pe tine în prelungirea visului – îi ies şi eu în întîmpinare, cum să nu, îmi frec palma de burta lui şi-mi afund nasu-ntre coastele lui, huaaai ce mamă de foame m-apucă aşa de dimineaţă! pe pîine l-aş mînca dac-ar fi posibil şi oasele i le-aş ronţăi unu’ cîte unu’ şi carnea lui aia dulce şi limpede, oho! dement festin canibalic între cearşafuri răcoroase şi apar acuma în cadru şi instrumentele astea de tortură, ai, da, sîntem în evul mediu, la nu ştiu ce curte regală – se trec în revistă ultimele dispozitive, ultimele achiziţii, ultimul răcnet de invenţii într-ale durerii carnale, ajunge grupul de vizitatori în faţa unui... subiect ar spune azi psihologii, un individ de fapt care a furat ceva de pe moşia unei babe şi drept pedeapsă i-au încolăcit barbar mîinile şi picioarele într-o încrengătură noduroasă, într-o cracă ramificată parcă artificial în sensul celor patru puncte cardinale, numai capul răsare din tufă cu ochii ăia umflaţi de spaimă, cu faţa spre el răsuceau inchizitorii o crenguţă din ansamblul ăla şi atunci se despica un centimetru din craniul condamnatului, apoi întorceau crenguţa în poziţia iniţială şi craniul se închidea la loc şi tot aşa, cîte-un înalt demnitar, cîte-o prinţesă din grupul de vizitatori avea chef să se joace cu crenguţa de parc-ar fi fost telecomandă, futu-i! lor le ardea de joacă şi-n timpu’ ăsta Zadic armeanul ascuns după tufişurile alea îşi pregătea pulberea şi puşcociul în crăcan şi calcula în gînd viteza vîntului şi distanţele şi ochea aşa savant şi greoi ca-n Englitera şi să vezi tu dacă plumbii din puşcoci n-o să nimerească fix în mijlocul alaiului princiar – fugi Andros! îmi răcneşte de deasupra vocea lui Marius, fugi că ăştia se-mpuşcă-ntre ei!

bine

de fapt nu-s foarte sigură că era vocea lui, nici nu mai ştiu dacă îl visez într-adevăr sau cînd anume îl visez, se derulează doar secvenţe de imagini care se leagă într-un fel de figura lui – un spot publicitar subliminal în jurul căruia se construieşte restul, un fel de infrastructură mi-e Marius ca un embrion ca un blestem parcă ar trăi în mine, ca un virus sau un gîndac dac-am antene de sub pămînt îţi fac implant de microbi în vene te distrug din rădăciiini maică-ta ţi-a spus să nu deschizi la străini sînt criminaaal de m-ar vedea shogun ar face ochii mari cum omor zece negri mititei cu pîine şi muştar – parcă de două ori ar trebui să trăiesc, o dată pentru el, o dată pentru mine – atîta trasparenţă, atîta transluciditate şi atîta amar de coşmar al duplicităţii sau cum naiba era poezia aia veche?

Andreea!

Vin imediat, un pic de dragoste mi-a mai rămas şi apoi

Andreeea, ai zis să te trezesc la 12! hai că iar te crezi la linia erotică, iar vorbeşti în somn cu labagiii tăi virtuali!

Poftim?! cît e ceasul? mă ridic instantaneu în capul oaselor – am întîrziat cumva la tură? în ce zi am fi astăzi?

Astăzi am fi tocmai într-o zi de sîmbătă, ai lucrat azi-noapte şi mi-ai spus că vrei să te trezesc la 12, nu? ai vreo treabă? ai de mers undeva?

Ai, nu!... am de băut o cafea repede şi tare şi amară, vă rog...

Ce să-ţi povestesc! adică să-ţi fac eu cafeaua şi să ţi-o mai şi aduc la pat, ă?

mă întorc pe partea cealaltă, trag şi pătura după mine şi-mi acopăr capul a protest – extraveral! parc-ar fi aşa de greu să faci o cafea, o dată-n viaţă te rog şi eu ceva, ştii că oricum o să mă revanşez într-o bună zi

Negreşit, aşa spuneţi toate, tu în special de vreo trei ani de zile te tot revanşezi! hai scularea! că altfel dau Methadonul la maxim şi n-o să-ţi convină!

mda, mi s-a părut mie că-l aud pe Vexxatu aşa, ca prin vis... da’ de ce să nu-mi convină, mă rog frumos? ce vrei să insinuezi acuma? că nu mi-ar plăcea methadon? îmi faci o cafea sau chiar tre’ să mă rog de tine pînă mîine dimineaţă?

Nope! te trezeşti tu frumuşel din pat şi-ţi faci cafeaua singură

mă trezesc eu „frumuşel”? maaamă, ce frate mi-am tras, să-mi bag picioarele...

mă foiesc un pic în pat şi savurez din gînd sîmbăta liberă care mi se întinde în faţă, chiar aşa obosită cum sînt, poate din cauza somnului cam sărăcăcios în ultima vreme sau poate fiindc-am şi lucrat patru nopţi pe sex (călare) săptămîna asta sau poate de la aiurelile alea nocturne să mi se tragă osteneala, nu poţi să ştii cu predzie, oricum cafeaua de dimineaţă şi mai ales asta băută pe scaunul de lîngă geam, în bucătărie, tre’ să fie neapărat amară şi neapărat tare cît un lichid vîscos care lasă dungi subţiri pe dinăuntrul cănii, nu tre’ să-ţi ardă limba, nu tre’ să fie nici călîie nici fierbinte, tre’ să iei doar cana în mînă cu un gest distrat întîmplător o ridici şi o apropii de buze şi atunci iei în gură o duşcă zdravănă şi dinăuntru răsare surpriza de gust amărui şi toţi dinţii îţi pică unul cîte unul înecaţi de valul cafeniu şi cînd o aşezi la loc se clatină lichidul încercuit şi cîteva picături ţîsnesc în afară şi se preling pe feliile de grapefruit rece, scos adineauri din frigider fiindcă de o vreme încoace nici nu concep cafeaua fără grapefruit sau vodca fără ciocolată sau pîinea fără smîntînă şi după atîtea bunătăţi poţi să-ţi arunci liniştit privirile peste geam pînă-n lacul IOR să le recunoşti după aia răsfrînte acolo şi să-ţi aminteşti de sprîncenele alea arcuite ca nişte... ca nişte... huai! şi sub sprîncene avea Marius două bile de cafea şi cînd se enerva pe mine, se tulbura şi cafeaua aia rotundă şi se înnegrea de două ori mai mult şi se făcea de două ori mai ţeapănă decît o făcusem eu în ibric şi atunci era clar că-i vine să mă strîngă de gît că de ce dracu’ nu înţeleg un fapt atît de simplu – că nu-i place să-l întrerup în mijlocul frazei sau al ideii sau că de ce naiba încep o discuţie în bucătărie şi apoi brusc îmi dau seama că e gata cafeaua şi îmi iau ibricul în braţe şi mă car dracului – te cari dracului în sufragerie şi cu mine cum rămîne? mă laşi aici vorbind singur cu pereţii ăştia mîzgăliţi?! apropo! a văzut proprietarul ce minuni i-ai scris cu carioca pe uşă? crezi că toată lumea e bolnavă la cap de poezii ca tine!?

Maaarius, da’ ţi-am făcut semn din cap că hai şi tu dincolo

Aaandros, da’ te durea picioru’ să mai stai un pic?! măcar pînă-mi terminam naibii ideea

ideea de aia e idee, Marius, ca să poată fi terminată oriunde! nu mai fi absurd

absurdă eşti tu şi dimineaţa asta şi lacul ăsta şi berea aia la badoacă băută acolo pe malul lacului la o aruncătură de băţ într-o seară după o ceartă cu Alex – Andreea! ar sări Marius dac-ar fi aici, ce naiba e aia o „badoacă”?! nu se spune badoacă, se spune cutie! o cutie de bere băută pe mal într-o seară cînd ai descoperit tu apa din lac şi ai început să te aberezi că o să mergem la Vama Veche ca să ne găsim pereche, fraaate ce m-ai enervat atunci aici acuma stai numa’ să vezi hoardele de amintiri cum se întind languros pe după gîtul meu ca o blană de nurcă să vezi cum o să mă tot apuce cu gheare de ochi, de păr, de carne pînă mi se împăienjenesc privirile pînă cînd o să mi se pară c-aş fi spînzurată aşa de un vis vid, gîtuită de o durere ţiuitoare, surdă, înfundată durere de tîmplă şi dragoste bolnavă – gata, de data asta chiar că m-a uitat, acuma chiar că şi-a găsit liniştea şi iubita şi echilibrul, nu mai trăim paralel, nu mai comunicăm în nici un fel, s-au terminat şi visele cu el şi durerile de burtă transportatoare de mesaje intrinseci, nu mai simt cordonul ombilical – firul subţire de sînge care se presupune că ne leagă firul de sînge subţire care mă strînge de gît şi de gînd şi unghiile mi le strînge în complicate instrumente de tortură, durerea mea îmi lipseşti atît de mult îmi lipeşti atît de strîns firele de carne, sîngele de cuţit, oasele de cuvinte – aproapele meu resimţit /iubit în fîşii de aer de la mii de kilometri distanţă, departele meu închis în creier încins în furnicăturile degetelor înţepenite în vibrafonul tridimensional în care explodează rugăciunea – sensul final al absenţei game over, mai adînc decît atîta unde dracu’ să fi ajuns noi doi marius iubitule? şi cînd te gîndeşti că Papa Ioan Paul al II-lea şi-a făcut ieri în timpul slujbei Mea culpa – în numele întregii biserici catolice a cerut iertare pentru mîrşâviile şi vărsările de sînge făcute de Inchiziţie de-a lungul vremii, îţi dai seama, Marius! bătrînelul ăsta firav şi slab şi bolnav să ia pe umerii lui toaaate greşelile alea, inclusiv recursul la logica violenţei, fir-ar! mă ridic de pe scaun, îmi iau şi cana de cafea şi ibricul şi mă duc să văd ce face Alex dincolo, că nu se mai aud decît sunete şi urme de Charlie Parker stă întins pe covor şi se uită dintr-un cot la Silviu Brucan lipit de ecranul pro tv – ce facem azi? mă aşez pe jos lîngă el şi-mi sprijin coastele de marginea patului – nu ştiu, ce facem?

asta întreb şi eu: ce-fa-cem?!

înţeleg ce zici, nu răcni în halul ăsta, deci ce facem?

nu răcneam, întrebam doar ce facem

păi asta zic şi eu – ce facem? ieşim în tîrg?

mda, poate... da’ totuşi ce facem?!?

nu ştiu, ce facem?

facem ceva de mîncare într-un tîrziu după ce ne-am plictisit de atîta uitat la televizor curăţă Alex cartofii, curăţ eu morcovi şi ceapă pentru o tocăniţă din aia simplă după care cumpărăm de la non-stopu’ din colţ două bucăţi de cîrnaţ şi cola şi aflăm de la aparatul de radio de sub vitrină că între timp s-a făcut ora patru după-amiaza Aleeex hai să ne dăm cu troleu’ prin Capitală să ne uităm la clădirile vechi să ne punem căştile pe urechi să ne urcăm în staţie la Dristor şi ne lăsăm duşi aşa vreo două ore bune cu sonoru’ la maxim facem schimb de casete cînd ajungem la statuia lu’ Amza Pellea, facem schimb de trolee cînd ajungem la operă, dacă ne-au mai rămas bani intrăm spre sfirşit şi-n Magui să bem o bere numa’ să nu dau acuma peste cavaler că pe-aici obişnuieşte să vină des, de data asta însă nu s-ar potrivi de nici o culoare cu aerul rarefiat din capul meu, nu mă potrivesc nici eu veseliei din bar, nu se potriveşte nici Alex, a venit care va să zică vremea să ne cărăm acasă, las’ că ne încropim noi acolo aer şi fum pe gustu’ nostru, ne facem noi acolo un cuib de toată frumuseţea care să desfiinţeze şi răcoarea asta insuportabilă aproape melancolică şi cu picioarele încrucişate sub mine pe covor mă uit îndelung la Alex cum pregăteşte foiţa subţire şi cum combină iarba cu tutun şi cum i se mişcă degetele în jurul hîrtiei înguste cu un fel de graţie repezită – să fumăm, deci – să comunicăm! ştii c-am visat azi-dimineaţă o pagină întreagă din Manualul întîmplărilor?! imaginează-ţi! tocmai aia în care armeanul începea războiul cu hanul ăla sau ce naiba o fi fost – întind mîna după ibric, îmi torn cafea în cană, îl ridic spre buzele amorţite şi din greşeală izbesc cu o dungă de porţelan dintele din faţă, pocneşte surd dintele, se fisurează dunga în diagonală, povesteşte Agopian la un moment dat de o baie turcească şi de un tip cu narghilea gras cît un patron – mă-ntreb dac-o fi baia turcească din Iaşi

Nu, nu-i aia

Ce vorbeşti?! nici măcar n-ai citit cartea, de unde să ştii tu că nu-i aia?

Dacă-ţi spuuun! nu-i baia din Iaşi, e prea departe ca să mai şi fie

A, da.., uitasem – e prea departe, îi întind ţigara fiindcă are dreptate pe undeva – Iaşiul sau baia?

Nu-mi mai răspunde, se scurge din el un zîmbet lipsit de vlagă cînd îşi reazemă ceafa de braţul fotoliului

Da’ Colţia pe unde vine, ai idee? fir-ar, mă tot bîntuie o senzaţie din aia de vrăjitorie cînd mă gîndesc la cartea asta, am aşa o impresie ciudată c-ar fi fost fumat cînd a scris toate alea, ce-or fi avut la dispoziţie oamenii înainte de ‘89?

Habar n-am, ar trebui să-i întrebăm... poate capcana istorică să fi fost drogul lor şi singurul lor viciu, erau prinşi în capcana aia mare şi tristă, nu aşa spuneai?

mda, poate că da... i-aş scrie o scrisoare, să ştii, înainte să mor... sau să moară

n-am nimic împotrivă, că altfel ar ajunge să calce brusc peste cadavrul scrisorilor tale şi nu cred ca şi-ar dori aşa ceva, poate nici tu nu ţi-ai dori

cadavrul scrisorilor mele?

păi da, ca doar atunci nu mai sînt scrisori, sînt un lucru mort, le rămîne doar un schelet ipotetic

ştiu ce rămîne în urma unui lucru mort, Alex, ştiu de scheletele ipotetice albe îndrăgostite şi ascunse în cel mai bun costum pe care nu l-a purtat niciodată pînă acum, pînă atunci, da’ nu poţi să aplici scrisorilor efectele morţii cum se aplică ele să zicem asupra trupului sau a creierului, nu poţi!

ce vorbeşti, soro?!?

îl privesc cu atenţie şi mda, îmi dau seama că poate – o să aplice imediat orice efect oricui oricum ne gîndim dintr-o dată la tata amîndoi şi printre paharele de pe covor se strecoară un gîndac de bucătărie, se agită să ajungă la vreun capăt, numa’ el ştie care, se întinde Alex şi-i trage una-n cap, se lăţeşte gîngania cît China iar unul dintre noi iese la interval cu o replică – aia nu e moarte, aia e moartea lui, acuma povesteam despre cu totul altceva, hai să nu încurcăm conceptele

hai să le încurcăm totuşi – îmi întinde o foaie mîzgălită cu un pix şi un cerc de cafea – i-am scris o poezie: Prigoană asupra prafului care se aşterne, prigoană asupra

cărărilor sufleteşti care mă apropie de tine

dacă singura depărtare dintre noi

este carnea ce-o purtăm – putrezească de vie

şi dacă sîngele gîlgîind este cel ce încinge distanţa dintre noi – îngheţe pe vecie

pentru că nu există pedeapsă mai aspră sufletului meu

decît moartea ta şi sunt ani de cînd

am fost pedepsit, labirintul sufletului meu e tot mai adînc şi tot mai greu te aflu – respir mai rar acuma şi mă întreb dac-o mai fi rămas vreun rest de ţuică pe fundu’ sticlei

tot mai greu îl aflu, tot mai rar mi-l amintesc, deşi îmi violez amintirile în fiecare noapte – mă ridic greu de pe covor, mă şi împiedic pînă la uşă de două ori – mă duc să văd de ţuica aia, o mai fi rămas, n-o mai fi rămas...?

şi crezi c-o să ajute la ceva?

măi... nu ştim încă, da’ încercarea moarte n-are, ca să rămînem în aceeaşi arie de acoperire semantică... – mă întorc victorioasă cu sticla de plastic sub braţ, mă aşez la loc cu picioarele încrucişate turceşte pe covor, ne-ajunge să umplem două pahare din licoarea asta trimisă de mama într-un pachet acum vreo două săptămîni – ce înseamnă să-ţi violezi amintirile în fiecare noapte?

înseamnă să le pătrunzi forţat sau să le intri cu de-a sila sau să le trăieşti pînă nu mai poţi dureros tu însuţi să trăieşti doar în trecut, în violul ăla

hm... credeam că ar putea însemna mai degrabă că le epuizezi de tot şi le storci de vlagă şi la sfîrşit le uiţi definitiv

nu, Andreea, gîndeşte-te un pic: ce rămîne după ce-ţi violezi amintirile?

deşertul, pustiul...? rămîne ciuciu

păi vezi?! rămîne un spaţiu gol

un spaţiu gol de peter brook...

şi care va să zică ce fel de amintiri să mai aranjezi într-un spaţiu vid...? se desfiinţează amintirile, gata!

nu-i adevăraaat, amintirile se aşază în rafturi şi-n sertare, mai intră cîte-un firicel de nisip în crăpături, ce-i drept şi atunci îţi apar şi ele prăfuite sau ciobite sau crăpate de nisip îmi răsare şi Marius cu o ureche ciobită şi cu obraji de nisip şi cu ochii de praf şi degeaba l-aş săruta acuma, i s-ar desprinde pielea şi mi-ar rămîne grăunţe pe buzele umede, fire de nisip de Marius pe limbă

futu-i, Andreea! nu există sertare şi rafturi în deşert, nu-ţi dai seama? păi numa’ gîndeşte-te la pustiul de după, cum dracu’ îţi mai aşezi amintirile în pustiul ăla, în golul ăla de după viol? nu mai încape nimica în vid, greşeala ta e că uzezi prea mult de imagini...

nu te cred! tu faci o greşeală de logică acuma! lăţeşti un cuvînt pînă nu mai poate, nu-l mai ţine pielea, nu vezi?

nu! îl transform doar, închiderea e doar la suprafaţă! care-i suprafaţa ta, învelişul tău, limita ta...?

una e suprafaţa şi alta e învelişul, Alexandrule, da’ tu lăţeşti cuvîntul prea mult, ca şi cum eu m-aş referi acuma la un complement de loc în cazul acuzativ precedat de o prepoziţie simplă „la” iar tu ai transforma complementul ăla de loc în subiect, ori el de nici o culoare nu era şi nici nu este subiect! adică violul e un spaţiu strimt, finit

dimpotrivă, trece de inimă în suflet, din materie în idee, îţi violezi psihic trecutul de fapt, asta faci

cum dracu’ e posibil să-ţi violezi trecutul...?

păi l-ai violat deja prin simplul fapt că el este terminat da’ tu te încăpăţînezi să-l tot fuţi la creier, nu crezi? deşi în fond fuţi ceva inexistent – un spaţiu virtual şi gol, cum ziceam, o fantasmă

cînd violezi implicit distrugi, Alex, deci comiţi un act unidirecţional

deci nu! sînt menajera trecutului meu aşa că îl frec la rece cu axion sau îl las să putrezească trei zile în ajax

... Alex, aşa nu ajungem nicăieri, tu susţii una şi eu susţin cu totul alta şi de fapt care-i şpilu’ aici? să nu ne mai înţelegem nicicum, niciodată? că tu parcă ai fi în interiorul cercului iar eu în exterior, ce naiba?!

păi normal, tu ai fi golul şi eu aş fi plinul...

poftim?... rămîn cu mîna în aer, nu mai ajung la paharul de ţuică, mi se pare cam tulburător ce-a spus adineauri, îmi întind gîtul spre el ca o girafa poate aşa să înţeleg mai limpede, altfel mi se pare că atingem un punct nevralgic, unul intuit şi de prietenii mei şi de prietenele lui că adică ce dracu’ se întîmplă între voi doi mă Andreea, o să locuiţi împreună toată viaţa nu vă mai desprindeţi odată – hai sictir marius şi nu te lua de frate-meu că fac scandal!

mda – înghite în sec şi se întinde arar după pachetul de ţigări şi alunecă o mare tăcere între noi mare – cît o blasfemie de mare, Alex, tu-ţi dai seama cît de extreme sînt părerile astea?

tocmai! nu mai există spaţiu între ele, practic, îs lipite una de alta – mai tăcem o dată amîndoi şi bem pe rînd cîe-o-nghiţitură de cola direct din sticlă, Alex, ne-am ţicnit de tot, nu e posibil aşa ceva totuşi, că pînă una alta tu eşti fratele meu iar eu sînt sora ta – bă! Geta-i soră-mea, bă, sare Alex cu replica din buzunar şi pune mîna pe binoclu şi se îndreaptă vertiginos spre bucătărie ca să arunce o privire în apartamentul din blocul paralel, trag aer în piept şi-i răcnesc dintr-un cot – auzi, Alexandrule, tu ai impresia că e chiar aşa de fantastică şi originală ideea asta? ei bine, afla că Bogdan s-a gîndit la ea încă de acum trei ani!

Bogdan? acum trei ani?!? se întoarce din bucătărie ca să se uite la mine cu ochii căscaţi şi tulburi

da, aşa-mi amintesc... parcă acum trei ani îmi spunea Bogdan că am fi noi doi nu ştiu ce fel de nucleu bizar sau întreg sau ceva de genu’ ăsta acum trei ani

huai să-mi bag picioarele cum trece timpul!...

mă ridic în capul oaselor şi mă uit la el larg şi cînd ne pică fisa ca la comandă izbucnim într-un hohot isteric de rîs pe care nu-l mai putem opri după aia, nu-l mai stăpînim, se rostogolesc sunetele schimonosite şi se izbesc apoi de pereţi sacadat şi aproape vulgar se lipesc grimasele de covor şi toată camera se umple cu fălcile noastre zgomotoase, rîdem amîndoi ca proştii de trecerea timpului, rîdem pînă cînd ne dau lacrimile şi sughiţăm ca nişte porci cuprinşi de isteria şi apropierea lui Isus şi din spate îşi curbează peretele două colţuri, se înmoaie ca o plăcintă şi abia atunci încep obrajii să ne doară, încep fălcile să se despice în segmente obosite – eh, pagubă-n ciuperci, s-a în-tîmplat şi la case mai mari şi mai vechi, Isis şi Osiris dacă nu mă înşel... da’ poate că mă-nşel totuşi – se ridică în picioare şi dă din mînă a lehamite – io mă duc să mă cac

futu-i, cum trece timpul într-adevăr!?! mă trezesc strigînd, da-mi duc imediat mîna la gură, o acopăr şi mă uit speriată în jur, să nu cumva să deranjăm pe cineva, să trezim pe cineva, oare pe cine? hei! strig după el, îl văd oprindu-se în pragul băii, oare s-ar întîmpla ceva rău dacă am pune şi un pic de muzică? ar fi un gest nepotrivit, ce crezi? clatină din cap, apoi şi-l sprijină de tocul uşii şi începe iar să rîdă înfundat, începe apa sa curgă din robinet în cascadă – m-ar şi părăsi Marius dac-ar afla ce fumez, Andros, dacă te apuci de droguri eu mă car dracului, să ştii! dacă te apuci de aşa ceva ne despărţim imediat! murmur aşa pentru mine imediat şi mă împleticesc să pun un cd în combină Coltrane se potriveşte la fix cu noaptea asta mda şi stau şi mă întreb cum dracu’ i-a venit ăluia ideea să-mi spună „mînca-i-aş pizda ta” numa’ pentru că la telefon aşa după voce aş semăna cu noră-sa, cum naiba să mi se adreseze atît de bizar barbarul ăla şi eu să cad pe spate auzindu-l iar el imediat să mi se şi explice deşi eu nici n-aş fi îndrăznit să-l întreb absolut nimica, mă minunam doar în tăcere fără să bănuiesc c-o să-mi explice el singur

peste cîteva momente ca şi cum ar fi auzit ce gîndesc, cum dracu’? şi apoi Bogdan, pornograful noetic de anvergură, cum singur se definea într-o scrisoare zilele trecute după ce a regizat & filmat incursiunea aia în teologia pornografiei pe care mi-o imaginez în toate felurile posibile pe care o vei putea vedea la cerere, important e că acum există nişte nori roz spulberaţi pe cer, de altfel o cineva de la televiziunea dubai îşi cufundă peristoltic sînii, mamelonul uriaş în bulgări noroşi, în tablouri, pictînd cu ţîţa, sfirc pe glandă, sfirc pe smîrc, sfirc pe oglindă şi linguriţă, sfirc de antracit, sftrc hrănind irisul ochiului, sfîrc botezînd unghiile de la picioare şi binecuvîntînd gheaţa din frigider, în sfir(c)şit, sfîrc împungînd receptorul de telefon

receptorul de telefon

şi încă: sfîrc inundat de jetul de sifon, pe cînd o bătaie cu sifon într-un film, o mică orgie sifonată erotic-patriotardă? sfîrc împotmolindu-se în gura lui Christos, sfîrc aşteptînd pe cărare o damă care citeşte canea cu sfîrcul pe cărarea rîndurilor proaspăt tipărite sfîrc şters pe rîndul scris aşadar sfîrcotecă sfîrctecare etc

huai cum a trecut timpu’ ăsta, şopteşte Alex încă o dată şi de la baie se întoarce cu idei noi – cum ar fi de exemplu să locuim într-o republică, o ţară cam cît asta de mare, poate doar un pic mai nouă, mai lungă, mai adevărată, una în care să nu plătim lucrurile cu bani

da’ cu ce altceva?

cuvinte, să zicem

...cuvinte?!

mergi la piaţă după un kil de cartofi şi laşi în schimb cinci minute de cuvinte

băi, Alex, te-ai prostit de tot? cum să laşi cinci minute de cuvinte!?

pur şi simplu vorbeşti cinci minute pentru un kil de cartofi, zece minute pentru o ciocolată, cinşpe pentru un kil de banane

şi dacă vreau să-mi iau o maşină? îi surîd mefistofelic şi sper să-l prind în capcană

hoo, că maşina se poate lua în rate – vorbeşti cîte-o oră pe zi, sau două ore pe săptămînă sau cinci ore pe lună pînă-ţi plăteşti maşina

şi de la firmă ce fel de salariu mi-ar da?

ăăă, stai să mă gîndesc un pic – mai ia o înghiţitură de cola şi se încruntă – de la serviciu ai putea să primeşti trei sau patru pungi de cuvinte or somethin’

da’ o vilă în Cotroceni cam cît să se fi făcut între timp?...

bănuiesc că alea trei volume cu cel mai iubit dintre pămînteni ţi-ar ajunge

huai de capu’ meu, trei volume de vorbit

ei, lasă, că le vorbeşti în rate oricum – ridică încet din umeri cu lehamite deja parcă nu vă ştiu eu pe voi, parcă nu ne ştim – scriem în rate cu dobînda aferentă din totalul de cuvinte cu care apoi tre’ să umplem un recipient de plastic lunguieţ ca ăla din non-stopul de pe colţ

numai că nu-s cuvintele capace de cola şi atunci cînd şi atunci cum dracu’ să vezi vasul umplîndu-se?

e un recipient special, măi fată, are aici la bază un microcip care îţi afişează imediat toate datele pe un display, dacă ştii parola poţi să accesezi inclusiv dicţionarul cu sistemul standard de valori ale fiecărui cuvînt de pe pămîntul ăsta

şi copiii din Congo? de unde să ştie ei despre sistemul standard?

asta n-ar fi neapărat problema noastră – noi ca europeni ce sîntem folosim cârdurile de cuvinte şi de restu’ ne doare-n cur

tu ai văzut vreodată un spărgător de bănci de cuvinte în carne şi oase? un falsificator de cârduri din astea?

nu, încă n-a văzut da’ timp ar fi căcălău măria ta dacă nu de văzut măcar de inventat sau de închipuit unu’ fără carne sau oase ci poate numa’ fibră şi tendoane prinse-ntr-o reţea oratorică şi co-cacolică şi ea – ţara asta ar trebui să se numească Oratoria, nu?

ar fi mai simplu orişicît

si ar fi fără î din a – ce naiba mai fumezi acolo, că-ţi intră scîn-teile prin degete, tu nu simţi?

nu fumez, comprim aici mai multe lucruri comprim cuvintele şi poeziile mele ar putea deveni la o adică bancnote aşa că io nici nu mai tre’ să vorbesc 10 minute ca voi eu întind pur şi simplu foiţa şi poezia

foiţa...?

da, uite asta e o poezie în valoare de douăzeci de minute

da’ dacă nu te pricepe ăla? că doar e un simplu vînzător... să nu fi citit în viaţa lui o poezie, poate doar pe alea cu cocorii din clasa a II-a... ce te faci?!

eeei, da’ există computere, soro! dotate cu un scanner special valabil care să evalueze cîte cuvinte ai în poezia respectivă, ce valoare şi ce greutate are fiecare

un vînzător de pătrunjel dotat cu computer şi scanner?

un vînzător de pătrunjel da, dar el nu e ce gîndeşti, el vinde într-un supermarket sau un hypermarket hop hop

hiphopmarket băi da’ tot nu poţi să te prezinţi cu o poezie ca aia – întind mîna spre foaia de exemplu care tremură pe covor – un vînzător te vinde aşa... scurtuc

vax populi, el nici n-o să ştie că aia e poezie, o să creadă că-i vorba de simple cuvinte înşirate pe-o foaie

o să zică „te-ai ţicniiit” – ăsta s-o fi ţicnit de mi-a aranjat cuvintele pa foaie aşa dă aiurea

să zică! sau să se lase vrăjit de-o bancnotă lucitoare ca asta ehehei pe-atunci şi cuvintele erau de fapt fracţiuni ale monedei întregi

un fel de euro-cuvinte

euro-valoare

care rupe filmul de aici încolo, îşi pune Alex căştile pe urechi, o să se apuce imediat de scris poezii, pot să mă fac şi eu că mîzgălesc ceva în agendă sau să mă introduc tiptil în pat unde pot să citesc ceva sau să-mi închid cu mîna dreaptă ochii obosiţi care ustură chiar dacă ştiu că n-o să pup eu somn pînă la trei dimineaţa cînd deja o să fie prea tîrziu o să mă uit la pereţi o să pun în combină cd-urile alea cubaneze, fixez aparatul pe „shuffle” şi aştept să văd ce piesă o să se aleagă, ce melodie va urma, dacă muzica asta nu te scoate din minţi şi nu te face să uiţi de toate alea – e clar că nu mai ai scăpare, e clar că eşti dereglată de tot Andros dragă, e clar că între timp între gînduri se face ora cinci dimineaţa, nici nu mai are sens să mă culc că şi dacă mă bag în pat acuma sigur n-o să mai reuşesc să mă trezesc pentru examen, mă aşez mai bine pe scaunul din bucătărie de lîngă geam şi-mi fac o cafea şi încerc să disting ceva printre umbrele lacului, printre arătările alea fantastice care trebuie că mişună pe-acolo mai ales pe un întuneric ca ăsta iar mă ustură ochii iar îmi fulgeră în cap figura omului pe care l-am pierdut, figura cavalerului pe care o să-l pierd deşi mă îndrăgostesc de el la orice oră din zi sau din noaptea aia în care stăteam întinşi pe covor şi ascultam muzică „băi, piesa asta îmi place de mă cac pe mine!” şi îmi atrage atenţia la ideea aia sau la ironia lui Tom Waits sau la versurile alea, eu zîmbesc larg deşi ar fi mai indicat să vorbesc, să spun ceva, să-i comunic şi eu o stare, o atenţie, o măslină, da’ îmi vine doar să tac aşa abrupt şi compact, îmi vine să-l privesc cu toate puterile cu toţi genunchii strînşi sub bărbie cu toate palmele încleştate înşurubate în cearşaf cu toată pielea aprinsă, îmi vine doar să-l ascult şi să-i surîd ca o lebădă mută ce să-ţi povestesc – păi oricum vorbeşte el pentru amîndoi – fatală fascinaţie, Andros, cine ştie ce-o să-şi imagineze omu’ că-i în capul tău, o să-şi închipuie că-i gol, o să creadă că nu ai nimic de spus, nimic de protestat, da’ nu mai contează, poate o să-l farmec data viitoare cu ceva, dacă apuc, pînă atunci îl tot ascult, se tot face două noaptea, pe la cinci tre’ să ne trezim, o să plece la Braşov iar pe mine mă ustură ochii încă de dimineaţă de la somnul frînt, pentru a cîta oară, în autobuz găsim totuşi două locuri şi ne aşezăm cuminţi unul lîngă altul, e şi ăsta un joc, să taci aşa cu orele, fiecare bănuieşte cuvintele celuilalt şi îşi programează apoi tot felul de discursuri în cap, regizăm fraze şi idei pe care nu apucăm să le spunem niciodată sau nu îndrăznim, fac pariu că-şi zice în gînd de nu ştiu cîte ori pe zi „gata, azi îi spun totul, azi discut cu ea pe faţă, aşa nu se mai poate!” – e şi ăsta un joc să-ţi imaginezi cum trăieşte el în altă parte cum respiră cum gîndeşte cum simte lucrurile fără tine altundeva dincolo acasă o să-mi fac o cafea uriaşă şi fierbinte, da’ înainte de asta o să traversăm străzile şi ameţită cum sînt fac un pas somnoros de pe trotuar pe trecerea de pietoni da’ mă apucă el brusc de mînă şi mă trage înapoi, stai, că încă e roşu, venea o maşină din dreapta toată plină de viteză, na, că mi-ai salvat viaţa de sub roţi, cavalere, îmi zic eu în gînd şi el îmi răspunde cu voce tare „băi... şi ce ne-am mai pus-o pe Tom Waits...!” „poftim?!”

„ne-am pus-o pe Tom Waits... Nu ţi-a plăcut?” „ah, ba daa, ba daaa” zîmbesc iară larg, zîmbesc din toate arterele şi venele pulmonare şi îmi amintesc că merge practic să-şi vadă soţia ascunsă în munţi, acasă o să-mi fac o cafea uriaşă şi fierbinte şi amară şi poate mai tîrziu, de la Sinaia încolo, să-i dau un sms, nimeni nu scrie sms-uri mai sexy ca ale mele, zicea Felix şi recunoştea că se excită uneori cînd le citeşte, nu ştiu ce efect or fi avînd asupra cavalerului, pe el nu-l mai uimeşte aproape nimic, deja a văzut atîtea şi a trăit atîtea, deja se simte străvechi şi nici un cuvînt nu-l mai zgîlţîie şi nici nu-mi imaginez cum dracu’ ar putea simţi cîteodată în palme că lipsesc din peisaj, mai bine să nu pomenim nimic despre iubirile astea şi motivele lor adiacente – iubirile alunecate într-o apă adîncă, într-un paradis interzis sau în alte asemenea dimensiuni ale privirii, ale percepţiei, ale ochilor care oricum nu folosesc nimănui la nimic, la sfîrşit tot o să-şi întindă un picior peste fundul meu şi o să mă acopere aproape pe jumătate, „băi, ce mică eşti!”, sau coapsa şi-o întinde pînă îmi ajunge cu genunchiul pe burtă, poate de la apăsarea asta, de la senzaţia de sufocare la care nicicum nu renunţ – încep să ameţesc, o să mă lichefiez imediat, să vezi c-o să leşin, o să circule bule de aer prin venele mele în loc de sînge şi o să mă transform într-o băltoacă de apă minerală, fără piele, fără oase, ai, ce greu eşti cavalere, ce bine şi cald mi-e lîngă tîmpla ta şi torc aşa mocnit şi mă mai foiesc un pic o vreme în căutarea somnului şi nu mă liniştesc decît atunci cînd nimeresc cu nasul sub braţul lui întins arcuit peste pernă, aşa da, noapte bună cavalere.

duminică

îl chem cu tot sîngele otrăvit şi golit de gînduri după ziua de ieri, tre’ să înceapă şi parţialul la literatură franceză, degeaba m-am trezit cu patru ore mai devreme, n-am nici un chef de citeală, n-am nici un strop de concentrare-n glandă aşa că imediat îmi amorţeşte fundu’ pe scaunul din bucătărie şi atunci să ies mai bine pe-afară, să mă desprind urgent de fereastra şi lacul din spatele ei, să ies la o plimbare năucă pe străzi, beau încă o cafea tîmpită în Universitate, îmi tocesc picioarele pe Lipscanii mamii lor de pietre ascuţite, mă dor îngrozitor şi ochii şi gîndurile toate mi le arunc peste Marius, cu flăcări şi vrajă şi sînge topit şi smoală să-i ardă maţele de dor şi amintiri şi tu, care nu visezi niciodată chipuri, să le visezi acuma dureros să-ţi răsar în fiecare dimineaţă în imagini subţiri, peticite şi să te răsuceşti noaptea-n pat pe toate părţile, să nu-ţi găseşti liniştea cu nici o altă fată, să nu ţi se scoale pula, să-ţi moară la intrare sau să fuţi la greu trei gagici pe zi şi să-ţi aminteşti de mine în toate locurile, pe toate drumurile, cînd mergi sau te întorci de la şcoală, cînd treci pe lîngă monumentul lui Samsung al 2lea – otravă să-i zac în carne şi minte şi tîrîişul şarpelui şi pasul gîndacului şi într-o sală de curs mă opresc, încerc să mai citesc ceva pentru examen, poate acuma să-mi intre ceva în cap, că de învăţat oricum n-am învăţat aproape nimica, da’ mă pocneşte aşa brusc plînsul fără nici un motiv ies dracului pe străzi că mai avem vreme pînă să-nceapă examenul, mă tot plimb pe malul Dîmboviţei aproape o oră şi o privesc fix în ochii ăia verzi şi murdari şi într-un final mă-ndur să fumez o ţigară călare pe balustrada podului, s-a uitat lumea cam lung la mine, m-am balansat pe marginea de piatră, ce-or fi crezînd? că asta vrea să se sinucidă, apă verde, apă verde, cin’ te vede nu se-ncrede, întotdeauna se găseşte cîte-un idiot să sară după tine să te salveze, apa nu e sigură, pistolul ar fi, pula-n beci, se uită Nicole la mine cu un fel de milă zdrobitoare – Andreea, tu ştii ce bulangiu e? ştii c-a sunat pe fir şi-a povestit cu proastele astea cum te-a futut? ştiai că la început s-a întîlnit cu Silvia?

ce mişto! nu, nu ştiam

şi cică ea n-a vrut să-i sugă pula

oho... a fost bulangioacă la faza asta şi între timp mi se albesc şi degetele încleştate pe rama de fier a ferestrei – da’ s-a scos, fiin’că i-a făcut rost de alta în loc care să-i sugă pula, aşa că ce-ar fi să număr femeile cu fuste lungi care trec pe sub balconul firmei timp de cinci minute, cîte ar putea să încapă totuşi în cinci minute – douăzeci, trezeci de fuste? îmi ridic ochii spre figura ei încruntată, apoi îi surîd palid sau crispat, nici nu mai ştiu – da’ că m-a futut în cur nu le-a povestit?

Cască Nicole nişte ochi mari şi verzui şi de fapt ea chiar că n-are nici o vină, nici fetele nu au, mă enervez eu aşa, aiurea-n tramvai, preventiv, da’ îmi revin imediat şi iau atitudine – ştii ceva? tu să nu vorbeşti aşa despre iubitul meu, că nu l-ai cunoscut şi n-ai dormit lîngă pielea lui goală şi nici nu te-ai trezit de patru ori pe noapte înfiptă-n pula lui! nimeni să nu îndrăznească să-mi vorbească bărbatul de rău, nimeni în afara mea să nu facă una ca asta, nici nu vreau să aud şi de fapt nici nu era el, n-ar fi făcut el niciodată aşa ceva, i-au confundat proastele alea vocea, la cîte mii de voci îţi intră-n ureche în fiecare zi, ce să-ţi povestesc, fix pe Marius l-au identificat! ei, aflaţi dragii moşului că nu era el!

Gata, Andreea, nu era el, calmează-te, bine?

Păi aşa! mă calmez şi deja ştiu că n-o să mai găsească drumul de întoarcere, o să-şi bage pula în tot trecutul ăla şi la sfîrşit o să-mi zică – Andreea dragă, oricît de dor mi-ar fi, eu nu mă întorc niciodată din drum iar tu prea repede cedezi, prea repede pui botu’ la toate alea, poate ar trebui să fii mai dură... poate că nu eşti genul meu, poate că eşti

poate că noapte bună Marius – aşez receptoru’ în furcă în mijlocul frazei dau farfuria cu mîncare la o parte şi mă ridic încet cu fundu’ pe masă, îmi bălăngăn picioarele căzute pe gînduri aşa care va să zică lirică sobră la obiect eu nu gust decît rime de bine nu harneli de prost-gust vinuri alese nu must nici nu credeam c-o să ne despărţim aşa brusc şi uşor Marius da’ să ştii că rămîne pizda mică în urmă, rămîne şi curul strimt în urmă şi rămîne întotdeauna ceva nefutut pe deasupra, fie acel ceva o simplă bucată de creier sec, n-or fi astea ultimele graniţe de trecut de înfrînt o să te convingi tu că rămîne întotdeauna ceva de nefutut de nespus de neterminat de cucerit strict

cu manifest poetic mă agit

cazul e tragic! Andreea, tre’ să-ţi găsesc şi ţie un fucker că nu se mai poate, uite în ce hal au ajuns degetele tale, o să-ţi rozi toată mîna fiindcă ţi-a dat Marius papucii?!

s-avem pardon, Nicole! nu mi-a dat Marius nici un papuc, ţi-am povestit cum s-a-ntîmplat şi cînd s-a-ntîmplat, de ce – asta încă nu înţeleg nici eu, poate c-aşa e mai bine şi stai calmă că n-o să-mi rod chiar toaaată mîna, poate doar o jumate’, poate doar un deget sau două în miezul zilei în răscrucea soarelui, în ceasul ăsta de mare foame şi dor adînc cu urechile frumos căptuşite şi învăluite în Jazz, ascult Coltrane la căşti, ce-mi pasă, după trei ore de somn desfăşurat naiba mai ştie cînd, după un examen ca ăsta programat aşa de aiurea fix într-o bună duminică dimineaţă, ce-ar fi s-o iau pe jos din Rosetti printre taxiuri? numa’ bine obosesc pînă acasă de tot şi aşa o să adorm în sfîrşit mai repede mai mult mai adînc îmi număr paşii şi îi transform în metri, nu mă grăbesc absolut deloc, păi de ce m-aş grăbi, ce? mă aşteaptă cineva acasă? nu mă aşteaptă nimeni, Alex a plecat la Snagov, aşa că pot să mă plimb cît vreau eu, pe unde vreau eu, pot să stau o juma’ de oră în faţa clădirii ăsteia şi să mă uit la geamurile ei lungi sau să-mi ridic brusc privirea linsă de pe trotuar şi atunci să-l văd de departe, înalt, cum fumează cu o mînă în buzunar şi un sac de cărţi pe umăr, mi se şi încîlcesc picioarele în asfalt şi mă opresc pe loc un moment de uluită neîncredere, mama ei de halucinaţie, ce caută acolo?! de la soarele ăsta mi se trage, iar nu văd limpede printre lucruri, după ce-o să ajung mai aproape iar o să constat că de fapt nu era el şi afară e deja prea multă lumină, numai că de data asta era chiar el şi eu nu mai ştiam acuma ce-ar trebui să fac, să mă opresc? să merg mai departe? să mă împiedic sau să-l salut mai bine ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat şi să încerc apoi să trec uşor pe lîngă – ce faci, nu mai stai de vorbă cu mine, nu te opreşti un pic?

păi... nu ştiam dacă...

te-am văzut din troleu şi am coborît în prima staţie

ah...

ca să nu zici că te evit, nu de alta...

eeei, i-am surîs încet, cam obosită, şi dacă mă evitai, ce? mare chestie...

păi spuneai tu c-ar trebui să povestim, ca să-mi găsesc liniştea, nu? va să zică... iată-mă faţă în faţă cu... liniştea mea – zîmbea Marius un pic nervos, se foia pe loc, ne ieşeau greu cuvintele, ne tot poticneam, nici n-am îndrăznit să mă uit în ochii lui, îi tot fixam pieptul cu privirea, îmi tot venea să întind mîna, să-i mîngîi hainele, nu vă supăraţi, pot să ating şi eu pulovărul ăsta un pic? teribil arăta culoarea aia pe el, ar fi trebuit să mă uit atunci şi la ureche, măcar o clipă, da-mi rămăsese mintea la şoapta aia, „liniştea mea”... ca şi cum ar fi spus „iubita mea”, mi s-au încălzit gîndurile brusc în cap – mda...

providenţială întîlnire, mă gîndeam la tine zilele trecute, mi-am cumpărat nişte cd-uri cu Cesaria Evora şi Radiohead, alea pe care le aveaţi şi voi, cred

m-am luat cu mîinile de cap – ai, Maaarius, asta-i grav... da’ Caţavencu’ mai citeşti?

ah, păi e singurul ziar pe care-l citesc, ca să zic aşa... m-am înscris şi în UFD... deşi am impresia că Băsescu e singurul care mai mişcă-n flanc, ţi-am spus eu încă de atunci...

mdaaa, m-ai avertizat şi nicicum nu te-am crezut şi încep să rîd iluminată ca un bec – păi ar fi şanse să ne vedem pe la şedinţele de tineret – socotesc înfrigurată şi aproape în şoaptă

mda, nicicum n-o să scăpăm unul de altul, pare-mi-se... tot acolo lucrezi?

yeap, încă-s fierbinte tînără şi neliniştită – am mai surîs o dată şi am început să mă balansez de pe călcîie pe vîrfuri şi înapoi şi atunci m-am împotmolit definitiv, n-am mai ştiut ce să-i spun, n-am mai reuşit să mă concentrez la firul povestii şi la cuvintele lui

păi acum, dacă tot ne-am văzut... te sun eu zilele astea

bine-nţeles

de parcă n-am şti Marius iubitule de parcă n-am bănui încă un kilometru de tăcere între noi de-aici încolo de parcă nu mi-aş mai dezlipi ochii de pe pieptul lui şi mi i-aş arunca adînc într-ai lui, pînă în creier să-i sfredelesc ca un burghiu să – hai că mă duc şi eu, am fluturat cu mîna un salut, credeam c-o s-o ia în sens invers sau o să ia troleul din staţia-n care coborîse, da’ o vreme am parcurs acelaşi drum, pe acelaşi trotuar, cu mulţimea de trecători între noi, fantastic, am făcut cîţiva paşi aşa în paralel, m-am tot uitat la el pe ascuns, cu coada ochiului – uite un străin care mai demult făcea dragoste cu mine aşa de frumos, uite un bărbat care aşteaptă ca şi mine pe bordură să se facă verde, apoi nici n-am mai întors capul, începuseră să mi se împăienjenească ochii deja, l-am pierdut iară în mulţime, acasă am ajuns după vreo două ore de mers pe jos pe tot felu’ de străzi necunoscute, obosite şi sleite de toate puterile, cu tălpi fierbinţi în pantofi, despicată în două am ajuns acasă şi abia după vreo trei luni l-am văzut iar pe stradă, singur, se îndrepta spre şcoală, cu nişte pantaloni negri şi fix pulovărul de data trecută a strălucit peste pielea lui cîteva secunde, eu eram în tramvai, mi-am încleştat mîna pe bara aia de oţel, mi-au dat lacrimile instantaneu şi mi-a venit atunci să intru-n pămînt de ruşine şi apoi să tot plîng de mila ochilor mei bolnavi în stare să-l recunoască de la nu ştiu cîte sute de metri, să-l descopere şi să-l lingă în timp ce traversează strada şi întoarce capul după vreun coleg care-l striga din spate, părea obosit, se mişca greu, o fi muncit iar toată noaptea, si-a trecut mîna prin păr, apoi nu l-am mai văzut, se depărta tramvaiul, dacă porneam din casă cu cinci minute mai repede poate că ne-am fi întîlnit în intersecţie... cinci minute m-au despărţit de el în ziua aia, ca să vezi cît sîntem de aproape Marius iubitule, bine-nţeles că vreme de-o săptămînă l-am tot visat apoi, apuca şi Marius să-l cunoască pe tata, venise la Bucureşti special ca să-l pună la încercare cumva, vroia să-l sperie, îl împungea tata cu degetul pe Marius – mă băiete, tocmai pe fîică-mea ţi-ai găsit s-o vrei?! hai s-avem pardon, hai să fim serioşi! nu se clintea Marius şi îi sclipea pe faţă zîmbetul ăla ghiduş şi zicea că nu se ştie niciodată cine da şi cine primeşte, apoi se aglomera brusc casa cu musafiri şi prieteni şi rude – oameni mulţi, noi doi nu ne gîndeam decît că acuma unde mama dracului o să facem dragoste în casa asta plină? unde naiba o să găsim un loc mai liniştit? mă întreba Marius şi mă ţinea strîns de mîna şi galopam prin toate camerele, aproape mă tîra după el, pînă la urmă am găsit un pat, s-a întins Marius peste mine, şi-a îngropat faţa între sînii mei şi-am început să tremurăm amîndoi, ne zgîlţîia de un fel de spasm şi într-o clipă ne strepezea un val orgasmic, foarte repede şi foarte intens se consuma totul, mă minunam eu în sinea mea ce dracu’ se întîmplă că doar abia apucasem să ne îmbrăţişăm, Andros, nimica nu ştii! rîdea Marius, sîntem în rai, aici totul ia viteză, de fapt aşa se face dragostea dintotdeuna numa’ că n-am mai văzut noi şi n-am ştiut – Maaarius, da’ noi sîntem îmbrăcaţi!

nu-i nimic, fă-te că plouă

ok, mă fac că plouă şi mă trezesc leoarcă toată, devastatoare senzaţii în chiloţii ăia uzi pizda mă-sii de vis mă ridic şi bîjbîi drumul pe întuneric spre baie, mă bag repede în cadă sub duş sub apa fierbinte sub plapumă reuşesc să adorm la loc abia după vreo oră, Marius era tot acolo – de data asta conducea nu ştiu ce grup de gherilă, se răstea la soldaţii din subordinea lui, era bestial şi animalic şi trăsăturile chipului lui apăreau atît de clar în mintea mea sau în vis, dracu’ ştie, da’ începuseră să mă doară ochii de la privirea mea flămîndă, fix aşa cum te dor cînd ieşi de la întuneric în lumină, m-a văzut Marius rezemată de gardul garnizoanei, m-a văzut cum îl priveam, m-a înconjurat cu încă vreo şapte soldaţi – băieţi de cînd n-am mai prins noi pizdă în războiu’ ăsta? rîdeau toţi, se pregăteau să mă facă poştă, nu s-a întîmplat nimic propriu-zis – m-am trezit chiar înainte de a mă împinge unul din soldaţi înspre picioarele lui, mă apucase Marius de păr, îşi descheia pantalonii „vino! tre’ să ajungem acasă să fac şi eu un duş, vino!” şi nu înţelegeam exact dacă voia să mă duc şi eu cu el acasă sau dacă voia să spună vino şi suge-mi odată pula că mă grăbesc să fac duş – o oră m-am tot învîrtit după aia prin apartament, am tot străbătut holul şi bucătăria în lung şi-n lat, cre’ c-am făcut aşa vreo patru kilometri pe puţin, îmi tremura ţigara între degete, am şi scăpat-o la un moment dat pe covor – dumnezeule, Marius, cum să faci tu aşa ceva? Marius... cum să-mi faci aşa ceva Marius?! i-am tot şoptit numele uluită pînă s-a întors Alex de la firmă, atunci m-am calmat şi i-am încălzit mîncarea – salut

încă de la începutul acestei scrisori poţi afla despre mine că o duc foarte bine cu serviciu sănătatea. Pe 7 mai am fost chemat pentru încorporare dar nu au vrut să mă încorporeze în luna iunie. Să nu fii supărată pe mine că nu te-am mai sunat după ce aceia dar nu am mai putut să te sun din cauză că sîntem cîte doi de aproape o săptămînă. Andreia îmi spuneai că dacă am să-ţi scriu tu cînd primeşti scrisoarea vii la Botoşani, dar daca vrei să ne cunoaştem cînd primeşti scrisoarea mea scrie-mi şi dă-mi adresa ta că cu căsuţa Poştală nu sînt aşa sigur. Eu dacă am să primesc răspuns am să-ţi scriu cînd ne putem întîlni şi locul (Botoşani sau la Bucureşti).

Cînd am spus că-ţi scriu am spus că îţi trimit şi o fotografie. Fotografia nu ţi-o trimit acum din cauză că această scrisoare am scriso acasă şi am uitat să iau fotografia. Să nu te superi dar cînd am să-ţi mai scriu asta cu condiţia dacă primesc răspuns am să-ţi trimit şi fotografia. Dacă scrisoarea mea va ajunge la tine trimite-mi răspuns şi te rog să nu conţină cuvinte obscene că s-ar putea ca poştaşul să o dea la altcineva din familie şi să o citească ei şi pe urmă să ajungă la mine. Cu aceasta închei mica mea scrisoare urîndu-ţi sănătate, fericire, servici uşor şi bani cît mai mulţi. La revedere! Ionuţ

Ce doamne iartă-mă o mai fi şi asta? îi dă Alex un bobîrnac şi alunecă foaia cu pătrăţele scrisă şcolăreşte şi stîngaci, alunecă de pe marginea mesei pe covorul verde, aproape de aragaz

O scrisoare, ce să fie? mi-a trimis-o unu’, Ionuţ, după cum singur ai şi citit...

Băi, ce vrăjeală aveţi în voi, ce-i mai ameţiţi pe săracii oameni – îşi trage AJex farfuria cu tocăniţă de cartofi mai aproape – şi cînd dai o fugă pînă la Botoşani?

Mănîncă naibii odată şi nu mă fute la cap cu comentarii din astea! îmi aprind o ţigară, nu înţelege de ce mă răstesc în halul ăsta, aşa că aşteaptă cu lingura-n aer şi mă măsoară cu ochi întrebători – am visat aiureli

Păi spune aşa de la început! şi abia atunci se apucă de înghiţit tocăniţa şi abia atunci au venit primele zăpezi ale absenţei pe marile urzeli de real şi de vis şi toată suferinţa aia, ca o răcoare de rufe la tîmplele noastre

crede poetul

eu cred că dimpotrivă de atunci a înmulţit cineva nopţile alea lungi fără somn şi zilele alea cu soarele ascuţit fără somn cînd te simţi atîta de trează încît ameţeşti, prea trează, învîrtită şi înşurubată aşa între gînduri reci şi prea multă presiune strînsă în mine şi o grămadă de vise cu pitici, cu nişte gnomi – copii nemaicrescuţi, cu ochi de oameni bătrîni care mă urmăresc peste tot, îi omoară pe oamenii din preajma mea, prieteni, colegi, cunoştinţe mai vechi, la un moment dat au început să se omoare între ei, o baie de sînge, fir-ar, în viaţa mea n-am văzut atîta sînge şi cadavre, curgea fiecare crimă prin faţa ochilor mei încet de tot, paişpe mii de detalii, membre amputate, maţe scoase la iveală, sînge gîlgîind ca apa de la robinet, aveau şi un şef care reuşea din cînd în cînd să-i stăpînească, da’ într-un final spre dimineaţă i-a scăpat de sub control şi l-au omorît şi pe el, au ales în schimbul lui o tipă, eu îmi continuam viaţa obişnuită, alergam între şcoală, firmă şi înregistrări cu toată şleahta aia de criminali pitici după mine, la început îi vedeam undeva departe, apoi tot mai aproape, nu ştiu cum dracu’ strîngeau cercul în jurul meu, cu săbiile scoase, îmi atingeau braţele, picioarele – ia spune, încerci şi tu? hai că nu e greu, hai că mîine îţi cumpărăm şi ţie o sabie, la şcoală începuseră să mă întrebe colegele unde m-am rănit, la firmă făceau fetele mişto – mă Andreea, cu cine dracu’ te fuţi în halul ăsta, ai trecut poate la sado-maso şi noi nu ştim?! Pe nesimţite aproape începusem şi eu să folosesc armele alea ciudate, nişte florete mobile, şfichiuitoare şi subţiri, mă descurcam tare greu, îmi tot scăpau din mînă, jubilau piticii, că după vreo trei-patru crime eram cică de-a lor, da’ se apropiau în continuare vertiginos de mine, nu mă protejau cu nimic nici acuma după ce omorîsem nu ştiu cîţi oameni, într-o bună zi m-am trezit în faţa conducătorului lor, tipa aia cu părul scurt, cam cît mine de înaltă, tăia un individ în bucăţi, chiar lîngă mine, îmi zîmbea de parcă am fi fost parteneri vechi de luptă – nu-i aşa că acum nu mai ai nevoie nici de maică-ta? nu-i aşa c-o s-o omori dacă te rog eu frumos? am înţepenit cînd am auzit-o – mi-am amintit că vorbisem cu mama pe la opt, mă sunase ea de la serviciu, mă repezeam asupra tipei şi începeam o luptă pe viaţă şi pe moarte pe holuri şi coridoare întortocheate, îi tăiam o mînă da’ ea zîmbea relaxată, i-o tăiam din umăr şi pe cealaltă, era grotesc, floreta ei nu dispărea din faţa mea, da’ nu mai ştiu cu ce dracu’ o ţinea, că mîini nu mai avea şi taman în mijlocul luptei sună şi tele-fonu’ ăsta, fir-ar, parcă acuma-mi arde de futaiuri alo-da-iubitule sigur că te vreau, ne futem imediat, stai să termin întîi cu tîmpita asta fără mîini

ei, şi tu acuma, o oră nu poţi să mă suporţi? atunci transferă-mă la altcineva, dă-mi-o pe Silvia sau pe Nicole – apropo, Andreea, Gabi sînt

ah! nu te-am recunoscut, nu te transfer nimănui, nu vreau să vorbeşti cu altcineva, şi aşa te prind rar, numai că mi-e foarte somn, tre’ să adorm la loc să termin odată cu şefa clanului, tre’ să fiu întotdeauna pe fază cu tine, tre’ să fiu interesantă şi să scot la interval replici inteligente, un minut dacă aş tăcea nu m-ai înţelege, numa’ Alex îmi înţelege tăcerile

luptă, fă proasto, iară vorbeşti cu labagiii ăia!? răcneşte şi tipa fără mîini la mine

şi mă scoate din minţi cu vorbele astea, mă enervez rău de tot – ia mai du-te-n pizda mă-tii, că dacă eşti şefa clanului nu înseamnă că tre’ să-l faci pe Gabi labagiu, să-ţi fie clar! şi cu o ultimă sforţare i-am retezat capu’ şi am luat-o la goană afară din camera în care ne bătusem, o să vomit, îmi spuneam, alergînd pe scările interioare alea casei – sediul piticilor, o vilă imensă cu vreo zece etaje, o să vomit, şi dacă vomit – tot sînge o să-mi iasă din gură şi cadavrul ei fără mîini şi fără cap cobora scările alene, în urma mea, hohotind, mă umplea de groază vocea ei isterică – cum dracu’ a aterizat visul ăsta la mine-n cap, de unde atîtea crime? să recapitulăm m-a sunat mama pe linia din interior, l-am prins apoi pe Gabi pe fir, am adormit cu gîndul la el, zicea că ar fi şanse să se angajeze la nu ştiu ce post de radio, îţi dai seama, trec de la etapa de pîndău la etapa de om normal, într-adevăr, izbucnesc în rîs, tre’ să-ţi fie tare greu să te desparţi aşa brusc de profesia de bodyguard, eu o să-ţi ţin pumnii orişicît – starea de graţie, aberaţiile alea fluide ale lui cuvinte şi idei fulgerătoare curse din el spre mine sau invers, nu înţeleg de unde visul ăsta, cum naiba ar fi de explicat? de ce dracu’ tre’ să cobor treptele astea şi ele pline de sînge, de ce să mă prindă piticii în colţu’ ăsta tocmai acuma la sfîrşit tipei îi crescuseră mîinile şi capul la loc, apăreau şi alţi indivizi pe care ştiam că-i omorîsem demult, mă încercuiau, şefa îmi zîmbea prieteneşte – gata, ai trecut testul, mă zgîria pe gît uşor cu floreta ei, noi voiam să te ucidem pur şi simplu, ar fi fost mai uşor, da’ e bine şi aşa, ne-ai cam dat bătaie de cap, ce-i drept, ai fugit şi te-ai împotrivit ca dracu’ – m-a întors cu spatele, şi-a strecurat mîna, şi-a făcut loc printre coastele mele, mi-a scos inima afară, a sărutat-o, a pasat-o cuiva în dreapta ei, am înţepenit, n-am reacţionat în nici un alt fel, n-am spus nimic, nu m-a durut nimic, de fapt nici nu mai aveam carne şi oase în mine, devenisem în întregime praf sau rămăsese un spaţiu rotund şi prăfuit în locul inimii, nu mai ştiu exact da’ nici nu mai contează gata, acuma sînt de-a lor, mi-am şoptit şi mi-am rezemat fruntea de peretele vilei şi instantaneu am simţit-o umedă, m-am îndepărtat scîrbită, am şters-o cu dosul palmei de broboanele alea cleioase de pe pereţi – ce pizda mă-sii e atîta sînge aici? mai schimbaţi băi dracilor decoru’! mă aşez apoi pe scări, ei se împrăştie liniştiţi, eu îmi caut prin buzunare pachetul de ţigări, îmi vine să fumez non-stop, să iasă fum din mine, să intre fum în mine, să mă desfăşor, să mă rup în două – una mie, una celorlalţi, închid ochii şi-i strîng cît pot de tare da’ chiar şi aşa, tot ies lacrimi pe la colţuri, străpung frigul din oraş sau căldura, dacă între timp s-a făcut vară, ni’ nu mai ştii, ni’ nu mai contează în fond eşti doar prinsă într-o rană din care nu mai vrei să ieşi sau nu mai poţi pentru că e prea tîrziu deja, nu, măi fată, rana aia era Blaga erai tu sînt eu o rană căscată deschisă ambulantă o rană singură plimbătoare pe străzi, de atîta oboseală nici pleoapele nu se mai închid, nici gîndurile nu mai amorţesc, totul pflpîie înjumătăţit, întreg ar fi doar urletul ţipătul sunetul de saxofon sau de vioară e şi el întreg, începutul e întreg, sfîrşitul niciodată, iubitul meu primordial marius cu sîngele ăla fierbinte şi cu mine eram întreg odată, a ars de viu între timp între neuroni uscaţi şi secătuiţi între gînduri s-a tot copt şi între degete pe care mi le muşc şi unghii care îmi zdrobesc pielea din palmă sîngerez toată şi pe ascuns o privesc lihnită pe Denisa de săptămîna trecută cum se ridică brusc şi cînd îi fute una scaunului din colţ cu piciorul, tresărim toate speriate – v-am zis că se-nsoară Ştefan? da, ne-a mai zis de vreo trei ori în ultimele zile da’ nu îndrăzneşte nimeni să confirme, în nici un caz acuma, cînd o auzim aşa deodată răcnind cu spatele la noi – măăă! da’ să se-nsoare cu proasta aia, mă?! cu o curvă de curvă să se-nsoare Ştefan al meu? cu pizda aia largă cum n-a mai pomenit Pantelimonu’ de cînd mă ştiu eu? – ieşea furia din ea mocnit şi îndesat şi o înghiţeam eu avidă şi mă uitam cum loveşte la în-tîmplare scaune şi pereţi şi cum îi lucesc prin cameră ochii în lacrimi – băga-mi-as pula-n gîtu’ lui pînă-i curge sîngele şi dă ortu’ popii, labagiu’ dracului, cretinu’! a înnebunit după o pizdă idioată, da’ lasă că mă îndrăgostesc eu imediat! să vezi tu dacă nu mă îndrăgostesc de un tip mai mişto, mai deştept şi mai frumos decît el, futu-i morţii mă-sii-n cur şi căca-m-aş pe toţi bărbaţii din universu’ ăsta, din lună îmi vine să mă arunc cu capu-n jos, fată! şi ştii ce mă seacă cel mai mult? ştii ce mă enervează? că mă doare, fute-m-aş! şi ştiu c-o să mă doară încă mult şi bine şi acum vreau să aflu cînd şi cum dracu’ o să-mi treacă băga-mi-aş pula-n neamul lui şi-n mă-sa că n-a ştiut cînd s-a futut ce copil cretin o să-i iasă, îmi cumpăr mîine adidaşi, să mor io dacă nu-mi cumpăr mîine adidaşi şi trening, un milion să dau pe ei şi tot îmi iau adidaşi şi ies seara să alerg pînă-mi sar ochii din cap să nu mai văd în viaţa mea pulă sculată!

Iese pe balcon trîntind uşa în urmă, iese şi lulia să fumeze o ţigară cu ea, s-o calmeze naibii cumva, se amestecă vocile lor cu icnetele mele prin geamul deschis al camerei pierd şirul vorbelor, nu le mai ascult, da, iubitule, hai să ne futem, bine-nţeles că am şi eu un prieten, că doar nu-ţi imaginezi o sălbăticiune ca mine umblînd aşa slobodă pe străzi! unde? în lift ţi se scoală mai repede? aha, mie nu... în lift nu m-am futut niciodată cu iubitul meu, îmi amintesc în schimb o după-amiază cînd aşteptam amîndoi să urce maşinăria asta legată cu sfori de etajul şaişpe şi el şi-a aprins o ţigară, s-a lăsat pe vine, a început să fumeze cu sete, apoi a trasat tot felu’ de linii abstracte pe ciment cu ţigara, şi-a ridicat ochii la un moment dat şi m-a tot privit – mă întreb cum reuşeşti tu să fumezi fără mine, cum de te plimbi pe străzi fără mine, cum poţi să respiri fără mine

I-am surîs, uite că pot – da’ mi-am sprijinit imediat tîmpla de colţul peretelui, se făcuse palidă biata de ea, am mai apăsat o dată butonul de plastic negru, olala, Maaarius, oare unde ai citit tu poezia asta?! l-am întrebat în gînd, cu voce tare n-am îndrăznit să zic nimic, greu se mişcă lifturile astea în ziua de azi, fir-ar, nu se mai vedeau desenele cu scrum de ţigară, hai să mergem că întîrziem iară la munci, şi aşa am dormit puţin azi-noapte, iară ne-a prins ora două povestind şi citind – Andros, sting lumina, da? lasă cartea că e şi mîine o zi!

ăăă, da, în definitiv e şi mîine o zi, las cartea jos, lîngă pat şi dau pătura la o parte, îi fac loc să intre

Andreea... da’ combina n-o stingem?

ai, nu! mai las-o un pic, o sting eu mai tîrziu – strîmbă din nas Marius, nu-i surîde ideea, nu poate să adoarmă cu muzică în combină, cu Rondul de Noapte în urechi nici atîta – ori asculţi ca lumea, ori dormi, ce naiba?! se încruntă cînd mă vede aşa de concentrată la emisiune, se strecoară în pat lîngă mine, las’ că-ţi arăt eu ţie, o fi gîndind în sinea lui şi ostentativ începe să-şi plimbe palmele peste stomacul meu, eu mă chircesc toată, fir-ar a dracului de treabă, toate maţele posibile mi le răscoleşte Marius cînd vrea el, cînd are chef de dragoste nu tre’ decît să-mi atingă genunchiul sau fruntea sau obrazul ca să mă îndoi şi să mă scurg pe jos da’ nu cedez, nu-i spun că poate să oprească radioul şi atunci se înalţă el deasupra mea, îi văd ochii lucind întredeschişi în lumina măruntă a cadranului verde, fosforescent, îi simt privirile sfredelindu-mi pieptul, fix între sîni mă străpung privirile lui una cîte una cîte una cîte una cîte una şi intră în mine brusc şi nervos, se curbează spatele meu într-un icnet scurt, te doare? – nu, nici de-al dracului nu recunosc, da’ mă simte el, nu tre’ să-i spun nimica, se mişcă mai încet acuma, îi pare rău, îşi zice poate c-a mers prea departe de data asta, aşa aiurea, dintr-un joc absurd, comici cre’ că arătăm acuma amîndoi aşa încruntaţi şi încrîncenaţi în spasmul ăsta ireal şi dulce, de vreo şase luni ne certăm de la Rondul de Noapte şi de la 13-14 cu Andrei – Maaarius, eu nu pot să dorm pînă nu se termină Rondul!

treaba ta, se răsteşte Marius enervat, da’ tot Andrei Gheorghe e mai valabil, ăla bărbat adevărat, nu Esarcu

Exarhu cu x!

cum o fi, treaba lui, exagerează de fiecare dată...

şi Andrei Gheorghe nu exagerează, ă?

mi se rupe dacă exagerează sau nu

auzi, ştii ceva? nu mă lua pe mine cu chestii din astea! sar eu la harţă, Marius închide radioul, eu îl deschid, el îl opreşte, eu îi dau drumul la loc şi tot aşa, fixează Marius sonorul mai tare de la 13 la 14 şi se instalează pe balcon, în fotoliu, fumează cu un zîmbet larg întins pe faţă şi se uită la mine cu un fel de satisfacţie, ştie că mă irită emisiunea, ştie că mă sîcîie în felul ăsta, da’ clatin doar din cap şi înghit ora asta cu răbdare ca să nu se facă noapte şi să ţipe apoi da’ dacă n-am ascultat 13-14 de ce să ascultăm Rondu’ de noapte? asta-i persecuţie pe faţă! – nu mă las nici eu mai prejos şi protestez – da’ ascultă şi tu Marius, asta-i atitudine? ăsta-i argument?

e treişpe-paişpe cu Andrei şi cu asta basta!

facem pe nebunii de fapt, răcnim ca să acoperim spaţiul ăsta greu dintre noi sau ca să ascundem altceva mai adînc sau mai tandru întind mîna şi îi ating pielea de pe umeri, clavicula, pieptul, huai! piele de om drag, înveliş răcoros şi ascunzătoare, ne mişcăm mai încet acuma, am şi uitat de începutul înveninat de furie, ne pierdem acuma în dansul ăsta ciudat se decolorează privirile se împrăştie şi minutele parcă ar atîrna de mişcările lui apăsate de zvîcnetul ăsta pătrunzător s-a agăţat ultima secundă din lume, o împinge el înăuntrul meu – aaai, Marius!?!

ce-i? mă priveşte de sus, ce-i pasă, zîmbeşte încîntat

nimic

e prea bine, dacă respir mai adînc, într-o măsură de 3/4 sau 6/8, habar n-am, o asemenea partitură nu s-a încumetat nimeni să scrie, dacă respir aşa adînc cu Marius în mine cu tot – ohooo, ameţesc imediat, încep să se învîrtă pereţii din cameră cu mine, mi se împăienjenesc şi ochii şi cu un fel de spaimă mă agăţ repede de umerii lui şi tresar, ai! îl doare, mi se pare că l-am zgîriat, clipesc buimăcită şi de departe de undeva se aude vocea lui Exarhu – piesa de rezistenţă în seara asta, băi domnilor, băi doamnelor şi nu în ultimul rînd băi domnişoarelor, dacă nu v-aţi dat seama pînă acum, aflaţi că se numeşte „Cincinalu-n patru ani şi jumătateee!” trăiască! unii au prins-o pe Radio România Actualităţi, alţii nici măcar n-au apucat-o, noi încremenim cu mişcările în aer şi fără să vrem ciulim urechile şi ascultăm cu stupoare cum se scurge melodia asta din altă vreme, altă epocă, la refren izbucnim amîndoi într-un hohot de rîs imposibil de stăvilit – ne oprim un pic?

îhîm...

alunecă uşor pe lîngă mine, mă trag înspre perete şi îi fac loc, îşi aranjează Marius perna sub cap şi îmi întinde braţul să mă sprijin şi eu, stăm aşa cîteva clipe cu ochii-n tavan şi izbucnim apoi iară în rîs, rîdem ca proştii minute întregi de refrenul şi versurile astea idioate, îi întind şi lui Marius prosopul să-şi şteargă fruntea, tu îţi mai aminteşti de vremurile alea, Marius, ce făceai în ‘89? pe unde te-a prins revoluţia? – hm, îmi aprinde Marius o ţigară şi mi-o întinde, mulţumesc, îşi aprinde şi el una, apoi se apleacă un pic şi culege de lîngă pat scrumiera, şi-o aranjează peste cearşaf, pe burtă – eram cam mici pe-atunci, nu crezi? îmi amintesc doar agitaţia aia bizară care plutea în aer, ieşisem şi eu cu un prieten din bloc afară să vedem ce dracu’ se-ntîmplă, ne-am rătăcit, am pierdut şirul străzilor, nu mai nimeream maşinile, troleele, nici nu mai ţin minte cum am ajuns la Universitate, pe o rută ocolită, oricum, că nu mai cunoşteam locurile şi în faţă la Inter s-au repezit nişte soldaţi la noi şi au început să ne tragă de urechi şi ne-au trimis acasă – acasă unde? i-am întrebat, că taică-meu era plecat dracu’ ştie de cînd cu nevasta, eu bîntuiam atunci prin Militari, şi prin Berceni, la familia aia vitregă şi nouă, o duceam bine, aşa, financiar vorbind, de ce să mint? că ea lucra într-o alimentară şi mereu aducea acasă tot felu’ de dulciuri, portocale şi banane şi pui de la alimentară, eram mici şi proşti, ce ştiam noi pe atunci?...

ai, Marius! ţi-am povestit de Metalurgica din Beclean? sar eu brusc în fund, se clatină scrumiera gata să-şi verse scrumul şi mucurile în pat, amintiri recuperate de la mama, de cînd a venit tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu în vizită de lucru în judeţul nostru, în Bistriţa nu s-au înregistrat probleme prea mari – numa’ în zona industrială urma convoiul prezidenţial să treacă pe lîngă nişte brazi uscaţi, ce ne facem?! ce ne facem?! cum adică să vadă primul agricultor al ţării că se usucă brazii în Bistriţa? imediat să trimiteţi cîţiva deţinuţi de la penitenciarul din deal să vopsească toţi brazii ăia, cumpăraţi vopsea ca lumea, un verde din ăla sănătos că plăteşte Partidu’, ce dracu’! da’ cu şanţurile astea pline de mocirlă ce-i aici!?! jap, ordin de la Partid să fie aduse pe marginea drumului parcele de gazon să le plantaţi acolo, luaţi din altă parte, de pe stadion, nu mă interesează! faceţi ce ştiţi voi!... Mai problematică a fost treaba la Metalurgica din Beclean, fiindcă primiseră ăştia un utilaj din R.D.G, numa’ că nu ştia nimeni cum se umblă cu el, nu ştiau muncitorii din fabrică la ce pizda mă-sii să-l folosească, aşa că rămăsese într-o hală uriaşă, uitat de dumnezeu, aoleu! futu-vă grijania şi pastele mamii voastre, cum adică să vadă tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu ditamai utilaju’ nefolosit şi nedescîlcit pe deasupra, fără manual şi instrucţiuni de funcţionare – ne cerem scuze şi ne facem autocritica to’arăşu’ prim, vreţi să-l vopsim cumva?

Nu, bă tîmpiţilor, cum dracu’ să-l vopsiţi?! ridicaţi repede un zid de cărămizi în faţa lui – şi îţi vine să crezi mă Marius, au zidit utilajul de viu în perete

fraaate, cum e posibil aşa ceva, trăi-ţi-ar?! izbucneşte Marius într-un hohot de rîs, şi după aia ce s-a întîmplat cu utilajul?

nu se mai ştie nimic despre el, bănuiesc c-o fi tot acolo, între ziduri, că oricum nimeni n-avea habar să umble la el... în rest, vizita a decurs ok, fără incidente deosebite, au fost montaţi oamenii cu lozinci în punctele esenţiale, au strigat trăiască şi-nflorească, brazii s-au decolorat la primele ploi din toamna aia şi apoi a venit iarna şi au început să cadă atunci primele zăpezi ale absenţei pe urzeala aia de real şi vis, nu mi s-a mai întîmplat aşa ceva – să vreau să dorm, să fiu înfiorător de obosită şi imediat ce mă întind în pat să mă pocnească aşa o durere mocnită care începe din tîmplă, îmi ia ceafa în primire prin învăluire şi se termină fix în ureche, mă ridic din pat în capul oaselor şi încetează imediat, îmi întind capul pe pernă şi mă pocneşte durerea la loc, Palas Atena urmează să se nască în direct la oră de maximă audienţă din creştetul meu sau ce mama dracului de mascaradă o mai fi şi asta?! tre’ să mă ridic, să mă dau jos din pat, cînd stau în picioare nu mai am nici pe dracu’, nu mă mai doare nimica, atîta doar că sîmbătă am dormit tare puţin, duminica a trecut deja iar mîine am cursuri pînă la două şi eu mă învîrt în pat pe toate părţile posibile de paişpe ore mă ustură ochii îngrozitor în căutarea somnului pierdut futu-i şi negăsindu-l, leoarcă de sudoare, încep să plîng, foarte încet, în şoaptă aproape, să nu mă audă Alex, să nu-şi dea seama fetele, să nu se înfrupte nimeni din durerea mea, pe dinăuntru să curgă absenţa, pe dinăuntru devastează urletul totul în calea lui da’ asta nu înseamnă că e nevoie de martori, dimpotrivă, înseamnă că arde creierul ca un motor sau ca o mîţă în călduri sau înseamnă că dimineaţă o să mă simt mai răcoroasă şi mai rece decît valurile de ceaţă care se împiedică în trotuare, ceaţă groasă de decembrie, ceaţă cu lapte stearpă de fulgi, toată scoarţa pămîntului e crăpată de fapt şi uscată şi pustie de ninsoare şi goală ca o badoacă de cola stoarsă as fi

aruncată-n vreun tufiş

să mă piş

în toate borcanele

pe toate vulcanele – băăăi, fraiera pămîntului! lasă-l fată-n pizda mă-sii, sînt bărbaţi pe toate gardurile, ieşi afară şi fute-i pe toţi dacă vrei, ce dracu’ ţi s-a pus pata tocmai pe ăsta?! teribile nopţile alea în care nu sună nici dracu’ nici mă-sa şi încep fetele să-şi deserteze pe covor aventurile sexuale la schimb, Denisa prima – draaagă! m-a lins unu-n pizdă şi mi-a suflat înăuntru pînă cînd am simţit că fac bulbuci în stomac, îţi vine să crezi? vorbesc foarte serios! ştii cum sufli prin pai într-un pahar de fanta, băi, să mor io dacă nu simţeam atunci bule de aer în stomac!

Pleacă fă d-aici, cum pula mea să simţi bulbuci în stomac? asta-i prea de tot!

Bă! pe buuune, nu vorbesc acu’ la mişto!

Ia mai du-te fă în pizda mă-tii! cum să-ţi sufle unu’ în pizdă? în viaţa mea n-am auzit de aşa ceva...

Pe cuvîntu’ meu de onoare, fată, c-am simţit bulbuci! sau dacă nu Denisa, atunci intră Corina în cîte-o seară în firmă de parc-ar fi Pamela Anderson începe să-şi pieptene părul lung, se machiază tacticos mai bine de-o juma’ de oră şi în ochi îi sclipeşte aşa un surîs parşiv, aproape drăcesc, ce ispravă o mai fi făcut acuma, ar trebui să n-o întreb nimica, s-o las o vreme să fiarbă în tăcere, pînă cînd ar izbucni şi ne-ar trînti singură răspunsul, da’ nu reuşesc să mă abţin – ce-i? ţi s-a întîmplat ceva frumos?

Eeeh, a vrut al meu să mă fută. Da’ n-am avut eu chef să-i dau pizdă în seara asta...

îi surîd după cîteva minute bune şi uluite, fantastic, n-a vrut să-i dea pizdă în seara asta – da’ mîine dacă e cuminte îi dai, nu?

pizdă şi circ, îmi bag picioarele şi-mi curăţ urgent un grape-fruit, muşc din coaja galbenă cu dinţi furioşi, îi dau jos şi pieliţa albă, nu mulţumesc, n-am nevoie de nici un cuţit, parcă un animal ar fi avut lîngă ea, nu un bărbat, futu-i! cînd dracu’ o să ajungem să ne bucurăm cu atîtea reguli şi restricţii pe cap? cu atîta amar de joc punitiv care e orice numa’ dragoste nu, mă strîmb şi strîng tare din pleoape, amărui gust am nimerit de data asta! adică mă-ntreb: oare o să ne tihnească vreodată de-adevă-ratelea? izbucneşte Corina în rîs, n-are nici o treabă – Andreea, degeaba te uiţi ca vaca la mine, aşa se ţine un bărbat aproape!

Fato, al meu e aşa de dulciiic! Ştii cît de frumos s-a rugat de mine săptămîna trecută!? fată, se uita la mine şi mă mîngîia pe păr – hai, mă iubiţel, numai un pic, numai o dată... atingi cu limba un pic şi dacă nu-ţi place, gata, te opreşti şi-ţi promit că nu mai discutăm niciodată despre asta, nu-ţi mai cer niciodată aşa ceva, te rog, iubi, numai puţin – fată, îţi dai seama că eu nu şi nu, că nu ştiu să fac aşa ceva, nu-s pregătită... da’ pînă la urmă mi s-a făcut milă, prea suferea, să mor io...

o privesc din celălalt colţ de cameră de pe scaun şi îi zîmbesc prostită şi nedumerită şi nu înţeleg cum adică să-i spună că nu ştie, că n-a mai făcut-o pînă acuma că doar numa’ cu cîteva nopţi în urmă ne povestea despre unu’ care a lins-o nu ştiu cîte ore şi într-un final a trebuit să-i sugă şi ea pula că doar ce era să facă, tu singură ne-ai povestit acum cîte seri? încerc să-mi amintesc exact seara cu pricina – bă Andreea! las-o-n pizdă mă-sii în cazuri de genu’ ăsta ieşi întotdeauna la înaintare cu vrăjeli din astea, că doar n-o să recunoşti vreodată c-ai supt pula cuiva înainte să-l cunoşti pe el!

păi... ei îţi povestesc întotdeauna cu cine s-au culcat înainte

fatăăă, nimic nu ştii! la bărbaţi e altfel, dragă, porcii îţi spun chestia asta ca să te testeze, să vadă cît eşti de isterică, dacă te faci că plouă şi că te doare-n pizdă de gagicile lor dinainte – felicitări, ai trecut testul, da’ nu te apuca să le torni şi tu cu cîţi te-ai culcat pînă în momentul ăla, c-o să zică boul că eşti curvă ce dracu’ încearcă să prinzi şi tu ceva din zbor dacă tot lucrezi aici, întotdeauna tre’ să-i spui că el e primu’ la care-i sugi pula, primul cu care te simţi aşa de mişto şi – penibilă tre’ să fi fost vocea iubiţelului ei în momentele alea sau jalnică şi ea cum poate să povestească aşa ceva, fraaate?! coţofana dracului, cum să dezvăluie rugăciunea iubitului ei aşa fără nici un pic de jenă în miezul nopţii tocmai cînd îmi descoperă fetele privirea ghemuită în scaun agăţată de nişte ochi aproape speriaţi – ce ai, Andreea? te-am emoţionat? izbucnesc toate în hohote superioare, roşesc instantaneu şi ies pe balcon să fumez o ţigară, anumite lucruri chiar n-ar trebui scoase la iveală, şi-a pierdut lumea asta orice noţiune de sacru, zău aşa, îţi vine s-o iei pe păduri cîntînd sau să te întorci într-un ev mediu fără cuvinte sau nu vrei mai bine să te întorci invers? să te aşezi aici pe pieptul meu cu spatele – tresar, m-a luat prin surprindere la faza asta, m-am luat şi eu cu alte gînduri, acuma să vezi tu comedie, Marius... da’ eu n-am mai... adică nu prea ştiu cum să – da’ nu e vorba de nici o tehnică specială, Andreea, să vrei doar să mă simţi sau să mă cunoşti cumva mai aproape şi atunci mă ridic eu încet cu un pic de groază sau teamă sau mă încurc în cearşaf da’ nimeresc poziţia pînă la urmă, îşi plimba Marius lent mîinile pe spatele meu şi îmi ia umerii în palme şi îi strînge cald şi într-un tîrziu se desprind palmele din culcuşul ăla şi îşi petrece Marius un braţ pe după mijlocul meu şi cu celălalt mă împinge uşor în faţă pînă îmi pierd echilibrul şi abia dacă apuc să-mi sprijin trupul în palme şi apoi în coate şi... hop-aşa, de-aici încolo ce mă fac? cum mă descurc mai departe? în zona crepusculară nu se vede nimic aşa că îmi culc obrazul în poala lui goală şi atunci o simt zvîcnind şi îndrăznesc să-mi întorc faţa spre ea şi să o pipăi cu nările şi buzele s-au subţiat şi tremură încordate, tremură şi Marius şi picioarele lui zvîcnesc şi în cazul ăsta zîmbesc încîntată şi mă liniştesc, acuma pot să scot limba şi să încercuiesc totul cu o dungă umedă care se apropie vertiginos şi constată surprinsă ia te uite, că-i săruţi umărul, că-i săruţi pula – tot aia e, piele fină şi limpede, arsă pe dinăuntru şi dacă îmi trec limba peste locul ăsta, un pic mai jos şi apăs cu vîrful, fantastic! se simte sîngele curgînd prin vena umflată, se simte pulsul cum trece prin pielea lui la mine în gură, se strecoară şi cîteva fire de păr între dinţii mei, dacă mi-e foame le mestec pe îndelete, dacă nu – le păstrez pentru a doua zi dimineaţă le găsesc prin tot patul împrăştiate, mărturii cîrlionţate ale nopţii trecute sau mărturii trecute ale nopţii cîrlionţate, deja nu mai contează, mă aplec iar cu gura flămîndă, nici nu mai ştiu care e pielea lui şi care a mea, se amestecă, lucesc amîndouă frumos – Andreea, nu strînge aşa de tare!

ai, scuză-mă! nu mi-am dat seama – mă desprind repede de îngheţată, o privesc speriată de sus şi încerc să dreg cumva foamea sau pofta, deci o sărut încet pe frunte, mormăie Marius cu plăcere şi îmi mîngîie spatele cu palmele, mă trage de umeri şi mă întinde peste el şi stăm aşa un timp unul peste altul cu privirea-n tavan – Andreea, cînd n-o să mai fii cu mine, tu să nu începi niciodată chestia asta, da? el tre’ să te sărute primu’ acolo jos, ai înţeles?

mda, cînd n-o să mai fiu cu tine aşa o să fac şi încremenesc acolo pe burta lui, m-au omorît cuvintele alea acolo pe loc – parc-am fi un sandwich, Marius!

parc-aş fuma o ţigară, Andreea!

mă rostogolesc lîngă el şi cad pe cearşaf pe burtă, rămîn aşa nemişcată cu un ochi îngropat în pernă cu celălalt ochi mă uit o vreme printre gene la fumul care iese printre buzele lui frumoase şi necunoscute şi acuma îmi amintesc futu-i îmi dau seama că abia ieri l-am văzut prima oară, mă sparge Nicole dacă-i povestesc că i-am supt pula din prima noapte, poate că nu trebuia să începem cu asta Marius mi se face frică dintr-o dată şi mă ridic în genunchi, mă lungesc peste pieptul lui după o ţigară, îmi încrucişez picioarele sub mine şi fumez aşa în fund în pat în tăcere privindu-l mă întind din cînd în cînd spre scrumiera aşezată pe burta lui, oare ce-i trece prin minte la ora asta de maximă audienţă? se bucură? îşi zice hai c-am futut-o şi pe asta, am cucerit-o aşa de simplu, aşa de repede, jubilează poate – se desenează chipul lui în lumina luminării, reflexe – reflecte gălbui şi sclipesc ochii lui aşa de duios a străinătate, a ţări occidentale gata, am obosit dintr-o dată, hotărăsc că mi-e somn, sting ţigara în grabă, mă întind la loc, mă învelesc repede şi mă întorc cu spatele la el, sper să adorm imediat, sper să încep să visez urgent şi complicat şi greoi şi Andros, îmi şopteşte Marius pe ultima sută de veghe, mormăi ceva, sleită, pe jumătate adormită, ah, şi mîine tre’ să ajung la şcoală, cu ochi usturători o să bîntui pe coridoarele alea infernal de largi, o să-mi bag picioarele în primul, curs fiindcă inevitabil o să ajung pe la şi douăzeci, ameţită toată, Andros, te iubesc! fix la bar o să mă duc şi o să aterizez cu fundu’ pe un scaun din ăla tare, vreo două ore o să desenez iar în agendă cuiburi goale, fără păsări, o cafea tare şi amară vă rog, o să mă uit aşa ca vaca la liniile alea, n-o să le pricep direcţia, sensul nici atîta, o, doamne, cum am putut să-i sug pula aşa, pe neveu, după o singură zi de cunoaştere, cum o să mai ies acuma din cercul ei de vrajă? Andros... mă scutură uşor de umăr – daaa, Marius, îmi cuibăresc fundul şi mai adînc în poala lui şi zîmbesc senin – şi eu te iubesc, îi iau mîna între palmele mele ca să-mi sprijin bărbia adormită în degetele lui, cum naiba să-l crezi? încă de cînd i-am văzut casa m-am prins – iată un om singuratic, un om la fel de lucid ca mine, iată un pat, un scaun, un dulap vechi cu vitrină de sticlă, un covor, o bucătărie suspect de curată, omul ăsta nici măcar nu locuieşte aici – uneori am impresia că dac-aş muri, o săptămînă întreagă aş putea să zac în casa asta fără să ştie nimeni de mine, într-atît de singur mă simt uneori, am încremenit cu mîna pe clanţă auzind una ca asta şi m-am uitat la el cu spaimă, nu locuieşte Marius aici, casa lui e în altă parte, în altă parte doarme, mănîncă şi se spală, poate chiar în trupul lui, pielea lui poate că trasează conturul unui domeniu pe care el singur îl stăpîneşte şi-l umple şi îl îngrijeşte cumva şi îl iubeşte, deja e plin, cine altcineva să mai încapă în trupul lui? între coaste, sub claviculă îşi poartă el casa – şi eu te iubesc, Marius, cum altfel? îmi strecor un picior între coapsele lui şi îmi lipesc buzele de degetele astea lungi şi umede şi aşa cu braţul lui între sîni adorm într-un tîrziu, mîine o să curăţ eu patul ăsta de amintiri, cearşaful de mirosuri îndrăgostite, mintea de fantome şi o să dispari tu în ceaţă pînă apuc eu să număr peşte, pînă a doua zi dimineaţă cînd îl descopăr în bucătărie pe scaunul meu de lîngă fereastră, fumează cu privirile alea căprui, ascuţite, aruncate-n apartamentele din blocul vecin – Marius!? n-ai plecat...

nu, Andreea! nu plec niciodată cu burta goală la un drum aşa de lung, aştept să-mi faci o cafea înainte

Ohohoo, încep să rîd înveselită şi cu o mînă în şold îi cer trei mii de lei vă rog, fără zahăr că îngraşă şi face rău la creer! şi intru în bucătărie tiptil cu ochii la el şi cu paşii precauţi de parc-aş călca pe ouă, de parcă dac-aş face vreo mişcare necugetată s-ar surpa figura lui cu scaun cu tot şi pun apa-n ibric şi dau drumu’ aragazului da’ înainte să apuc să aşez ibricul pe foc mă apucă Marius de mijloc cu amîndouă mîinile şi mă trage brutal în poala lui, îmi stropesc tot tricoul pînă să aterizez Maaarius, ce faci!?...

se opreşte brusc din fumatul ţigării şi începe să vorbească cu firmiturile de pîine – băăăi, cum o mai duceţi? nu vă era dor de fraţii noştri gîndacii? şi jap! le dă jos cu palma şi le împrăştie apoi cu talpa goală pe covor împarte firmiturile în mod egal, cum ar veni, cam patru la un gîndac, nu Andreea? tu ce crezi, se satură cu atîta pîine? şi ridică ochii spre mine cu privirea aia surîzătoare care încă mă bagă-n toţi dracii, cu un fel de satisfacţie, mereu aruncă toate alea prin locurile neamenajate sau cînd fumăm pe balcon aruncă ţigările pe geam în gol de la etajul şaişpe chiar dacă există scrumiera aia pe măsuţa rotundă dintre noi, poftim civilizaţie, protestez eu, bine că mai avem pretenţia să intrăm în NATO mă Marius, bine că ne mai trebe’ integrare europeană! – intenţionat face toate astea şi se uită apoi galeş la mine ca acuma, măsor şi eu firmiturile de pe covor, îmi amintesc cum ne certa mama cînd ne întorceam de-afară, aşa, murdăriţi-vă pantalonii, că spală mama! şi trag aer în piept da’ înainte să apuc să-i spun de noroc, ridică Marius arătătorul spre mine ameninţător şi îşi încruntă fruntea cu încetinitoru’, parcă din sprîncene mi-ar spune nu cumva să insinuezi că mătură Andreea, fiindcă ştim cu toţii cît de rar pune Andreea mîna pe mătură! Nu mai îndrăznesc să spun nimic cînd îi văd privirea atît de limpede, mă scarpin în cap încurcată, mă întorc cu spatele la el, uit firmiturile pe mochetă şi încep să spăl vasele cu frenezie, numa’ să nu răcnească la mine ca atunci pe stradă, cînd ne întorceam cu sacoşele pline de cumpărături şi am izbucnit eu la un moment dat ia mai lasă-mă-n pace că pînă una alta nu m-a făcut mama gospodină, bine? şi dacă asta cauţi, asta o să şi găseşti pînă la urmă! şi s-a oprit Marius în mijlocul străzii şi a început să mă privească de sus pînă jos mamă! de data asta o să se enerveze rău de tot, o să-mi facă scandal o oră de-acuma încolo pentru fraza asta

poftim?! ce spui tu străine? sau ce spuneai tu ieri despre civilizaţie şi integrare europeană şi NATO? pizda mă-sii, Andreea, pînă şi casa mea e mai curată decît a voastră şi vorba aia, locuiesc acolo doi bărbaţi, ar fi de înţeles dacă am lăsa vasele murdare în chiuvetă sau dacă am uita hainele trei zile în cadă sau am lăsa cafeaua dată-n foc şi uscată pe aragaz – îmi înşiră acuma toate păcatele, ce mai, încep oamenii să se uite lung la mine, e atît de prins în furia lui încît abia îndrăznesc să şoptesc că ce ştii tu, Marius! aia era o dezordine creativă şi artistică şi mă încrunt progresiv, nu mai vorbesc cu el o vreme şi după ce ajungem sus cu plasele şi cumpărăturile, fiecare îşi vede de treaba lui, eu le găsesc un loc în frigider şi încerc să gătesc ceva, el se trînteşte pe pat în sufragerie şi începe să răsfoiască zgomotos Caţaven-cu, se descalţă apoi şi din pat îşi aruncă pantofii pînă la cuierul din hol – tresar, speriată de zgomotul brusc, vreo patru metri zboară prin aer pantofii în timp ce vocea lui traversează pereţii liniştită – dezordine artistică spuneai, ă?!

şi creativă pe deasupra! îi confirm în gînd, zîmbesc şi încep să fredonez cîntecu’ ăla cu iedera care mă tot întreabă cum de nu-s verde ca ea, săptămîna viitoare o să plece Alex la Bistriţa, rămînem iară singuri în toată casa, Maaarius, hai să tragem un chef pentru toţi vecinii noştri pensionari! nu facem nimic special de fapt, ne plimbăm doar prin casă în pielea goală, ne uităm ca proştii la televizor, facem dragoste, zbierăm, mergem apoi la baie şi ne spălăm, ne mutăm în cealaltă cameră, citim, ne căţărăm pe fotoliu şi iară facem dragoste, mîncăm, adormim, ne trezim dimineaţa năuci de nesomn şi frecuş, mai tragem o partidă pe burta goală, povestim, mîncăm, ne bem cafeaua pe balcon, povestim, ne mutăm în camera cu televizorul, ne întindem pe pat în sensuri opuse, începe un căcat de film american, mă ridic eu într-un cot şi-mi sprijin coastele de picioarele lui tocmai cînd i se pune lui pata să mă gîdile în talpă cu limba sau să-şi frece genunchiul de fundul meu – Marius, ce faaaci?

„Maaarius, ce faci?” mă îngînă el si-mi surîde plin de superioritate, ca şi cum adică facem ce vrea el şi totul e sub control, o luăm de la început?

mă tem că da, ne privim doar şi printre picioarele noastre se scurg pe cearşaf cuvintele nerostite, dracu’ ştie pe unde se pierd, unde se rătăcesc, unde ajung, nouă oricum nu ne folosesc la nimic se pare, ţîsnesc eu de lîngă el şi mă refugiez pe balcon, într-un fotoliu, mai fumăm o ţigară şi apoi ieşim după cola şi cartofi, nu? mda, cred că da, adormim pe balcon, ne trezim după vreo oră transpiraţi cu soarele-n cap arzînd, mergem la baie, ne răcorim, ne spălăm, povestim, ajungem iară la ţipete şi tot aşa, într-un final o să curăţ şi aragazu’ ăsta, ce crezi? nu-s chiar atîta de leneşă pe cît par, pe cuvînt! nu-l aud cînd se ridică din pat, nu-l simt cum mă priveşte din uşă, îl văd doar cum se apropie vertiginos de mine şi întinde mîna, fac ochii mari cu teamă şi dau să mă feresc ca-n faţa unei lovituri, da’ se opresc degetele lui grijulii şi protectoare cumva pe fruntea mea – Andreea! nu te simţi bine?! ce-ai păţit, speli într-adevăr aragazul!?! Fantastic! se aşaza pe locul meu de lîngă geam, doborît de revelaţia asta – eeei, pula-n beci, Marius, nici chiar aşa!?!

Ba chiar aşa, Andros, credeam că ţi-e rău, credeam că te-ai stricat de cap...

Stricat la cap eşti tu cu tot neamu’ tău!

în afară de soră-mea, poate?

luni

cursuri, de la zece pînă la două, că de la trei avem şedinţă şi avem de luat şi banii după aia, încep fabulos încă o săptămînă cu senzaţii din astea de vomă şi slăbiciuni, parc-aş fi transparentă şi subţire de tot, parcă din afară mi-aş vedea imediat toate maţele şi organele alea interne, mi-e cam rău, l-am visat azi-noapte pe tata, ce-i drept, aveam treabă în nu ştiu ce spital, aveam de vorbit cu un director şi mă rătăceam pe coridoarele alea albe şi dădeam peste el întîmplător, efectiv din întîmplare ieşea pe hol să fumeze o ţigară şi îmi zîmbea si-mi făcea semn cu mîna – vezi, mă Andreea, dacă nu te rătăceai pe-aici tu credeai în continuare c-am murit şi cînd colo eu aşteptam aici să mă găseşti, hai să mergem acasă că s-a făcut tîrziu

străvezie m-am făcut şi am rămas aşa toată ziua pînă la ora două cînd s-au terminat cursurile, m-am şi împiedicat la Universitate în pantalonii evazaţi pe nişte trepte împuţite între etaje şi m-am trezit întinsă pe jos cu foile, cu sacul şi cu nişte cărţi împrăştiate pe lîngă mine, futu-i! bine că măcar m-am împiedicat pe ultimele trei trepte, n-am căzut foarte de sus şi nu m-a văzut nimeni, nici nu era de mirare, de dimineaţă o ţineam tot aşa în convulsii şi tremurici din ăştia, parc-aş fi băut paispe kile de cafea, al dracului vis – cît de ireal a fost şi tot a răsturnat un om în toată firea, mă rog, o domnişoară, o fată, da’ cine l-ar fi crezut în stare? bine c-am terminat-o cu şcoala pe azi, am vreme să hoinăresc pe străzi, poate să dau o raită pe la bibliotecă, pînă la trei cînd o să-nceapă şedinţa, ca de obicei, în aceeaşi încăpere îngustă, lungă de vreo şapte metri, cam douăzeci de fete ne înghesuim una într-alta ca nişte sarmale, nu sînt scaune pentru toate douăzeci aşa că o parte dintre noi tre’ să ne găsim loc pe jos sau în picioare, rezemate de pereţi sau de spătarele scaunelor sau de genunchii fetelor mai norocoase care şi-au adus la timp scaune de prin alte birouri, stai pe unde apuci în definitiv şi aştepţi să se termine odată şi să nu se ia Cătălina de tine săptămîna asta, stăm toate cu ochii ridicaţi spre ea, că doar şefu-i şef şi-n pielea goală şi arată de-a dreptul mişto – picioare lungi, fuste pînă-n cur, ţîţe potrivite, nici prea mari, nici prea mici ca să le treci cu vederea, îşi trage de fiecare dată cîte-un machiaj marfă de tot şi de fiecare dată îmi pică faţa cînd o văd intrînd în birou şi mă minunez cum de poate să fie o femeie chiar atît de frumoasă – incidentul „Jaluzeaua” ar fi prima chestiune de discutat pe ordinea de zi, care pula mea aţi rupt jaluzeaua săptămîna trecută?! cine a lucrat în tura de noapte de joooi, că seara, cînd am plecat eu din firmă, jaluzeaua era întreagă iar vineri dimineaţa cînd m-am întors atîrna ruptă în colţul ăsta şi să-mi fut una – dacă pînă se termină şedinţa nu aflu care din voi a făcut-o, vă iau la toate 5% din salariu fără discuţii deci care n-a încăput de jaluzeaua asta?!

Jaluzeaua ca jaluzeaua, da’ fetele tocmai au descoperit că de fiecare dată cînd se-ntîlneşte cu fuckeru’ ei, Corina tre’ să se epileze cam peste tot, adică tre’ să-şi radă părul de pe fund, tulburătoare descoperire, să-mi bag picioarele, trasăm în minte scenarii despre operaţiunea asta misterioasă – foloseşte vreo cremă de ras? cum îşi vede fundul? într-o oglindă, poate? cum reuşeşte să radă tot de una singură şi oare se apleacă în faţă sau se răsuceşte din trunchi ca să ajungă la locurile mai ascunse? huai de capu’ ei, nu-şi mai aminteşte nimeni că atunci cînd avem probleme cu tipii de pe fir, pe ea o chemăm toate în ajutor, e specialista firmei la înjurături, ar putea să stea o noapte întreagă cu receptorul la ureche să-l bălăcărească pe ăla de la capătul firului în toate felurile, numai că mă doare sufletu’ atunci cînd o aud că începe cu brînza din pizdă – boule, mînca-mi-ai slobozu’ şi brînza din pizdă, că nu m-am spălat de-o lună! Şi rîde apoi fix aşa cum ştie ea că sună bine să rîdă la telefon, cumva cristalin adică şi îşi aruncă pletele pe spate foarte cochet şi mă uit la ea aproape pierdută, tre’ să-mi pun repede căştile pe urechi şi să dau muzica tare de tot, da’ dacă-s slabe bateriile tot o aud, Corina, te rooog, mie îmi place să mănînc brînza... Ea izbucneşte şi mai tare în rîs, parcă acuma şi-ar da seama că-s în cameră, totuşi, le povesteşte şi cretinilor de pe fir „i-auziţi, fraierilor, am aici o colegă care îi place brînza!” şi atunci ies pe balcon să fumez o ţigară şi să mă uit cum traversează oamenii trotuarele, apare şi Nicole imediat după mine – ce zici de şedinţă, cum crezi c-o să se rezolve „incidentul jaluzeaua”?

Habar n-am cum naiba o să rezolvăm şi incidentu’ ăsta pe lîngă atîtea altele rămase de săptămîna trecută, izbucnim în rîs pînă una alta şi după ce ne trece mă priveşte Nicole lung şi se încruntă fată! tu încă te mai gîndeşti la nemernicu’ ăla!? băi, ce mă enervezi, fă dracului ceva că te usuci pe picioare!

păi şi normal că mă usuc Nicole dragă dacă nu reuşesc să dorm ca lumea de un secol parcă mă tot plimb aiurea pe străzi, fără sens, fără direcţie, mă opresc în faţă la Odeon, piu-piu joaca! pauză de ţigară, nu-mi mai vine să mă ridic de pe banca asta, nu mai reuşesc nici să-mi dezlipesc ochii de pe nişte afişe imense cu piese prea strident colorate şi cu nişte figuri de personaje foarte ascuţite, pînă sub piele se simte ascuţimea aia, să citesc mai bine cîteva pagini din Kundera, poate aşa îmi revin naibii cumva, da’ înainte să-mi revin răsare nu ştiu de unde dracu’ un cerşetor bătrîn, se tot uită la mine şi-mi zîmbeşte năuc – e liber aici? da, bine-nţeles, de ce naiba să fie ocupat? îi fac loc lîngă mine şi mă trag spre marginea băncii, bine că sînteţi voi fericiţi, cerşetorii dracului, bine că zîmbiţi voi aşa aiurea-n tramvai în locul nostru, de pe locul nostru – se eliberează o bancă alături, se ridică batrînul şi se mută în dreapta mea şi de-acolo se uită la mine în continuare şi-mi zîmbeşte mai departe pînă cînd încep eu să mă foiesc un pic ruşinată – băi, o fi vreun bătrîn din ăla vrăjit care citeşte gîndurile şi te pune la încercare, o fi sfîntu’ Petru deghizat, poate ar trebui să-i dau ceva, să-i las nişte bani? nu, că deja e tîrziu şi am ratat momentul şi gestul ar părea acuma deplasat, dacă nu-l faci imediat şi spontan, fără să stai pe gînduri, nici nu se mai pune, prefer să plec naibii de-aici, aşa că mă ridic, mă duce drumul fix prin dreptul lui, îl depăşesc fără probleme, încă ruşinată, după cîţiva paşi îmi arunc privirile peste umăr, întorsese şi el capul după mine, îmi tot zîmbea cu ochii ăia senini aproape ironici – m-a apucat atunci o furie din aia surdă, am crezut c-o să mă întorc şi-o să-i fut una peste gură ca să-i dispară surîsul ăla neînţeles, să-i sară dinţii pe asfalt, că nu-l mai suport, mi se mai şi pune un nod în gît şi-mi dau lacrimile de nervi şi mai încolo mă opresc două ţigănci – don’şoară, dă-mi şi mie 500 de lei să-i iau un covrig la ăsta micu’, m-am oprit şi m-am uitat la ele cu jind, le-am dat 1.000, ia vino mai aproape, don’şoară, că nu te mănînc, acoperă-ţi palma cu un ban să-ţi zic de dragoste fo’ două, îi întind pumnul cu ultima mie de lei, numa’ să-i ţin strîns între degete că altfel imediat mă trezesc fără ei, astea-s şmechere, ohoo nu glumă şi îmi ia ţiganca pumnu’n mîna ei – te iubeşte unu’ înalt brunet cu ochii căprui eei, nu zău!? surîd eu ca o proastă fericită, îmi şi răsar în cap ochii Iu’ Marius, îmi pomeneşte mai departe ţiganca despre nu ştiu ce gagică blondă care-ar fi în patul lui acuma şi pînă să mă dezmeticesc eu a şi dispărut mia de lei în neantul ţigăncii – ia pune un ban mai mare don’şoară că-ţi zic şi cum îl cheamă!

Lasă, tanti, că ştiu eu mai bine cum îl cheamă, da’ nu vă supăraţi, pe dumneavoastră cum vă cheamă?

Poftim? se uită la mine lung, de sus pînă jos, parcă încurcată

Cum vă cheamă? eu sunt Andreea – îi întind mîna ca să facem cunoştinţă ca lumea dacă tot ne-am pus pe taclale – ia uitaţi-vă la mine, am eu faţă de ban mare? îmi descoperă între timp şi blugii mîzgăliţi cu pixul pînă la genunchi şi începe să dea din cap a înţelegere şi compasiune – maică... îţi pare rău după mia asta? vrei să ţi-o dau înapoi?

Nu, păstraţi-o că mai am una acasă – mă îndepărtez cu privirea ei lungă în spate, mare scofală să te iubească unu’ înalt cu ochi căprui, mare pagubă-n ciuperci, da’ măcar m-am înveselit pentru mai departe pentru tot înainte am cravata meaaaa sînt pi-o-nier! o iau pe lîngă Arhitectură spre Romană – pe-aici a fost văzut, pe-aici se plimba şi el zilele trecute... nu că s-ar putea întîmpla să-l văd şi eu măcar o dată, măcar un pic aşa de departe, nu că s-ar derula minunea a doua oară şi pentru mine da’ îmi povestea Mirela că pe-aici te-a văzut, pe-aici ai trecut, ai recunoscut-o, te-ai uitat la ea scurt şi ai întors capu-n altă direcţie, nu ţi-ai scos mîinile din buzunar şi nici măcar n-ai salutat-o, n-am îndrăznit nici eu s-o întreb oare cu ce haine erai îmbrăcat în momentul ăla, erai sictirit sau poate doar obosit, ei i s-a părut c-ai fost de-a dreptul nesimţit, ai traversat strada şi ai intrat la KFC poate te-ai aşezat chiar la masa unde stăteam şi noi odinioară poate i-ai aruncat o ultimă privire de pe scaunu’ ăla şi ţi-ai şoptit în barbă fir-aţi ale dracu’ de fete fierbinţi şi alunecoase! mi-am aprins o ţigară ascultînd-o şi fosforul băţului de chibrit a spart ditamai liniştea din creierii mei pustii, a pocnit surd în miezul zilei ca un mini-foc de artificii, am ridicat din umeri – şi ce-mi spui mie toate astea, n-ai părinţi? că eu una nu mai am nici o gară cu el, nu l-am mai sunat de vreo trei luni, din partea mea să intre şi la McDonalds dacă are chef şi i-am întors spatele, încercînd să curăţ mai repede tastele aparatului să-mi imaginez doar cam ce haine ar fi putut să poarte, ce culori, ce zîmbet să fi ales pentru după-masa aia, cît de tulburi să-i fi fost privirile aruncate Mirelei sau recunoaşterea, n-ar fi exclus să se fi întrebat chiar aproape distrat da’ Andros oare ce mai face, cum o mai duce cu secolul de singurătate douăzeci? cum se mai înţelege cu tipele alea zevzeci? îmi închipui că-i merge excelent, nu m-a mai sunat de atîta vreme – îţi închipui prost, Marius băiatule, îmi muşc degetele la greu, îmi belesc ochii la magazine, la vitrine, într-o bună zi poate-mi cumpăr şi eu ţoale ca astea expuse aici, da’ înainte traversăm regulamentar, ne holbăm şi la afişele cinematografice şi la metrou aş putea să mă aşez un pic cu fundu’ pe cimentul ăla, să vedem cine mai iese, cine mai intră, o grămadă de figuri străine, schimonosite unele, nici unu’ nu zîmbeşte ca Marius, aşa arcuit şi înalt, hai c-am zăbovit destul şi p-aici, s-o iau mai bine la dreapta pe străduţa asta de lîngă Patria, ba nu! stai aşa că nu-i asta direcţia corectă, nu-i ăsta drumul potrivit – mă scarpin în cap nedumerită, cre’ că m-am rătăcit, cre’ că nu mai ştiu pe unde trebuia s-o iau, sau poate că... fraaate, ce fraieră pot să fiu! care dracu’ să fie drumul potrivit, cînd nu ai nici o ţintă precisă? nu am de ajuns nicăieri, futu-i, m-am ţicnit de tot să-mi bag picioarele, nu am nici o treabă pe nicăieri, am doar o grămadă de timp de pierdut şi în cazul ăsta nici măcar nu se mai pune la socoteală vreun sens, fie el bun sau rău – fac orice numa’ să se scurgă secundele mai repede, să uit de cotropirea asta, să deviez cu gîndul spre alte absenţe, la fel de ascuţite, care să le anihileze pe primele, să-mi amintesc poate cum a venit tata în vacanţă din Regensburg, unde avea de terminat sculpturile alea uriaşe pentru o biserică a carmeliţilor, doi împăraţi-sfinţi-patroni de biserică – Heinrich şi Kunigunde îi chema, a rămas tata în ţară atunci vreo două săptămîni să se liniştească înainte de ultimele finisaje, înainte de montarea lucrărilor sus pe turnul mănăstirii şi într-o bună dimineaţă m-am trezit devreme de tot, pe la şase, o trezire din aia bruscă, mirosea prin casă a nu ştiu ce chestie bizară proaspătă mirosea a cuptor parcă, m-a deşteptat un fel de zgomot – tata era şi el treaz demult, băuse deja o juma’ de cană de cafea, fuma Carpaţi şi se uita la plopii din spatele blocului de pe locul lui din bucătărie, de lîngă geam, m-am aşezat şi eu pe un scaun, în faţa lui, fără să zic nimic aproape o oră, mi-am pus doar cafeaua rămasă în ibric, mi-am aprins o ţigară – fumam amîndoi, n-aveam nici o treabă, nici o jenă faţă de tăcerea aia oarecum grea, oarecum lungă, poate ar trebui să-l întreb ceva, să discutăm ceva, să-l întreb înc-o dată cum era faza aia cu bunicu’ sau cine a zis despre mama lui c-ar fi frumoasă ca o icoană, sau cum s-a hotărît el într-a opta să dea examenul la liceul de arte, cum era toată familia lui ieşită la cosit şi el a împlîntat coasa-n deal la un moment dat şi a zis io mă duc să mă cac – şi dus a fost, a furat nişte bani de sub perna maică-sii şi s-a cărat în Cluj, să-l întreb cum şi-a cumpărat în primele ore îngheţată de şaizeci de lei, orice, numa’ să interpunem nişte cuvinte între noi poate şi s-a întors el atunci spre mine, m-a privit o clipă, ah, are el ceva în cap să-mi spună, se gîndeşte el la ceva, şi-a aruncat privirile dincolo de mine, undeva pe pereţi, alte cîteva minute bune s-au scurs pe lîngă noi, abia tîrziu de tot a răsuflat aşa din greu – individa... o să reziste cam patru sute cincizeci de ani, în schimb individul hm... o s-o ducă binişor chiar cinci sute de ani, cu toate ploile şi vînturile din Regensburg asta era... cam atîta calculase el c-o să reziste sculpturile, cam cincisute de ani, mi-am sprijinit capul într-un pumn şi m-am tot uitat la el m-am tot uitat şi nu mi-a venit să cred, mi-am aprins încă o ţigară – tu mai vrei cafea? că parcă eu aş mai bea un pic...

nu, acuma nu-mi mai trebe – s-a întors iară cu faţa spre plopi – a apărut o stăncuţă nouă uite acolo, şi-a făcut cuib de cîteva zile între crengile alea două, nu se înţelege deloc cu prigorii din plopul vecin, sper să n-o alunge ăştia ca pe cea de luna trecută – degeaba mă uit eu în direcţia aia, nu reuşesc să văd nici stăncuţă nici prigorii, nu-mi dau seama cum naiba le deosebeşte între ele şi cum reuşeşte să recunoască păsări aşa de mici de la atîta amar de distanţă şi cum arată prigorii ăia în definitiv? că atunci mi-a fost ruşine să-l întreb, mă gîndeam lasă că mă uit mîine într-un atlas zoologic la bibliotecă, da’ n-am mai apucat şi între timp au tăiat şi plopii, li s-a făcut frică oamenilor să nu cadă lunganii ăia peste blocuri n-am mai apucat nici pata aia de culoare domoală şi melancolică şi leneşă din privirile de ţăran adevărat care era bunicul meu, mai ales atunci cînd mergea cu tata în pădure să taie cîţiva copaci de pe terenul C.A,P.-ului, tocmai se încheiase cu succes colectivizarea în comună, da’ ţăranii n-o prea băgau în seamă, cînd aveau nevoie mergeau în pădure îşi tăiau un copac, doi copaci, trei copaci şi după aia îşi trimiteau copiii să planteze puieţi la marginea pădurii ca să nu le pice dealu-n cap mai tîrziu şi bunicul meu, spre disperarea şi groaza bunicii, tăia copacii, îi încărca în căruţă şi venea cu ei fix prin mijlocu’ satului, în miezu’ zilei, în centru, lîngă biserică era bufetul cu uşa larg deschisă prin care se vedea că la o masă stă însuşi brigadierul silvic al satului, care brigadier în paranteză fie spus, era chiar tatăl mamei mele, pus acolo tocmai să supravegheze posibile hoţii din proprietatea socialistă şi bunurile avutului obştesc şi se lăsa o tăcere de gheaţă atunci cînd trecea bunicul cu căruţa prin mijlocul uliţei, încremeneau tovarăşii de pahar ai brigadierului care arunca o privire cruntă, da’ cruntă de tot, spre căruţa plină, cu tatăl meu, copil mic pe atunci, cocoţat chiar în vîrful lemnelor, speriat că imediat o să iasă din crîşmă brigadierul şi o să-i ceară bunicului autorizaţia, care îi lipsea cu desăvîrşire bunicului eeei şi nu era de-ajuns că bunicul n-avea autorizaţie pentru lemne da’ îndrăznea să mai şi oprească boii în dreptul bufetului şi să se îndrepte agale spre brigadier şi oamenii de la masa lui şi din uşă, aşa peste umăr, aproape obosit (îmi imaginez şi eu aşa, la zeci de ani distanţă de întîmplare) îi striga tatălui meu: Grigooore! mînă tu di-bolii pîn’ acasă că io mai stau la vorbă cu nişte cetăţeni respectabili şi să gate Maria tocana pînă-ntr-o juma’ de ceas cîn’ sosesc! Şi tata n-avea de ales, cu inima mică-mică pînă trecea de bufet, ducea lemnele acasă, bunicu’ intra să bea un pahar cu oamenii ăia care dacă-l vedeau aşa de relaxat şi nepăsător îşi închipuiau că musai are autorizaţie, altfel nu i-ar fi ars lui de băut tocmai cu brigadierul, despre care se ştia cît de hîtru era cu amenzile şi ordinele de la centru şi povestea se termină mult mai tîrziu, după moartea bunicului, cînd între timp tata se căsătorise cu mama şi care va să zică brigadierul de pe vremuri devenise socrul lui, era abonat la Scînteia şi uneori venea în vizită la noi să bea horincă şi să povestească pînă noaptea tîrziu cu tata despre Gorbaciov sau despre Regele Mihai sau despre întîmplarea aia veche şi tata îi dezvăluia la fiecare întîlnire că ştiţi... tata totuşi nu avea autorizaţie atunci...

da’dacă avea?...

n-avea! păi nu stăteam eu acolo sus pe lemne? mă învăţa dinainte nu cumva să mîn prea repede căruţa, să fiu atent să fie aceeaşi viteză şi înainte şi după oprirea în faţa crîşmei, n-avea nici o autorizaţie...

da’ dacă avea?

păi dacă vă zic eu că n-avea! ne povesteam din timp cum să facem...

da’ dacă avea totuşi autorizaţie...?

n-avea da’ tata trebuia să se lase păgubaş de fiecare dată – şi să vrei să-i spui omului adevărul uneori chiar nu se poate, uneori chiar nu-ţi dă voie şi mai uită-te dracului pe unde mergi, fă! clipesc buimacă – mă scuzaţi, iar am picat în reverii din alea străvezii în mijlocul străzii îmi răsare în faţă o mutră enervată de tip cu muşchi uriaşi şi cu tricou’ cretin şi colorat din care sar pe trotuar nişte litere strîmbe „eşti singură?” nu, sînt Andreea, iubitule, am vorbit şi săptămîna trecută, dacă nu mă-nşel, bine-nţeles că după voce te-am recunoscut, păi o voce mişto ca a ta nu se uită cu una cu două, ce crezi?! nu crede, nu vrea decît să-l fut şi pe el cîteva minute, că de nevastă nu se poate atinge, e gravidă în luna a opta, e îmbîcsită atmosfera, dintr-o clipă în alta tre’ să apară şi Cătălina, zic fetele din tura de dimineaţă că e nervoasă rău de tot şi ofticată pe cine? că eu abia am sosit, n-am apucat să aflu, ah, jaluzeaua?! nici nu m-am uitat cu atenţie la ea pînă acuma, ca să vezi ce chestie, cine-o fi muşcat din ea?...

după şedinţă intru eu în tură ca-n brînză, îşi aprind fetele pe balcon paispe mii de ţigări, abia o să se distingă vocile băieţilor prin atîta fum gros şi albăstrui, abia o să-i înţeleg încă stoarsă de somn şi cu gînduri sleite încă întoarse spre Marius abia o să le aud pe fete ca printr-un geam deschis, ca printr-un vis cum îşi calculează deja cam cît ar fi 5% din salariu, îmi trage Nicole una după cap – nu cumva să adormi la ora asta, Andreea, că-ţi fac astea referat imediat! aşa că tresar şi strîng somnul tare-tare între pleoape că şi dacă iese acuma tot n-am unde să-l ţin – alo-da-iubitule... te aud şi te ascult bine-nţeles, nici nu ştii ce bine-mi pare c-ai sunat, uite sînt excitată de nu mai pot şi mai ales sînt singură, tînără şi neliniştită

eşti singură pe dracu’... să mi-o sugi!

cu plăcere iubitule, numa’ să stai

da’ nu stă, închide imediat cu zgomot surd, clipesc acuma şi mă dumiresc că n-au mai rămas pe balcon decît vreo cinci fete din hoarda de la şedinţă, eu orişicît vorbeam foarte serios, chiar eram singură, chiar mi-am perdut iubitul încă de anul trecut şi în curînd n-o să mai ştim care an cîntăreşte mai greu – ăla pe care l-am trăit împreună sau ăsta în care am trăit separat, mai ştii poveştile alea cu Făt Frumos care creştea într-un an cît alţii în trei? mă-ntrebam la un moment dat dacă nu cumva am trăit şi noi într-un an cît... alo! iubitule, ce faci?! mă fuţi sau mă laşi să vorbesc pînă la loc comanda?

mă Andreea, tu iar tragi din ţigara aia ca din pula săracului!

zîmbesc cu gura pînă la urechi cînd recunosc inflexiunile din Constanţa – Viiictor!

în carne şi oase! ce mai faci, lumina ochilor mei? la fel de umedă ca şi cascada Niagara? te-am sunat ca să-ţi spun c-am aflat care-i culmea consolării, tu o ştii?

nu prea – care-o mai fi şi aia?

„nu-i nimic că nu se mai scoală, uite ce frumos atîrnă!” eh? nu-i aşa că-i tare!? simţeam nevoia să împărtăşesc şi cu tine senzaţia asta, hai că începe imediat meciul în NBA şi nu pot să-l ratez, oamenii ăştia fac magie pe terenul ăla şi noi ne vrăjim aici ca proştii, păi se poate?

Nu se poate, îmi închide repezit telefonu’ da’ de data asta nu mai intru-n panică, ştiu c-o să mai sune o dată în pauză să mă-ntrebe dacă ştiu ce ochi mişto are?! toate fetele-s în limbă după mine prin Constanţa şi eu visez ca tîmpitu’ la vocea ta... să-mi bag picioarele, grea e viaţa asta prin telefon mă Andreea, cre’ c-o să-nnebunesc cît de curînd da’ tu cum o mai duci, lumina ochilor mei? meciuri la voi în firmă?! da’ ce naiba aveţi de împărţit voi acolo douăzeci de fete frumoase şi deştepte? fraaate, trăi-ţi-ar, o jaluzea?! deh, şefu-i şef şi-n pielea goală, mă Andreea, da’ las’ că uite vine imediat vara, păi n-ar fi mişto să vii în vacanţă p-aici pe la Constanţa? să ne plimbăm numa’ noi doi pe faleză, să-ţi arăt marea, să te arăt şi tovarăşilor mei de cartier şi să le strig bă, fraţilor, Ea este! lumina ochilor mei şi vraja inimii mele şi de la o vreme dintr-un punct încolo îţi vine să sari pe pereţi tot căutînd un detaliu nou în camera asta veche o muscă pe bec un fir de praf pe jaluzelele de metal o urmă de umezeală pe mocheta bleumarin sau o colegă care să nu doarmă ghemuită pe două scaune învelită cu geaca de blugi sau de piele sau în lipsă de altceva încep să mă vrăjesc şi cu Oli din Cluj şi după vreo juma’ de oră inevitabil ajungem la capitolul românul s-a născut poet, îmi citeşte acuma poeziile scrise pentru iubita lui în armată, nu sînt prea atentă, îmi notez la repezeală crîmpeie, cît să mă agăţ de ceva în caz că sună şi data viitoare – războiul zace între noi... m-am aplecat să te sărut dar miroseam a praf de puşcă... sînul tău în palma mea cu forma-i de grenadă ... m-am răzvrătit în şoapta serii – foarte romantic, măi Oli, ce să zic, numa’ că pierd iar şirul, îmi arunc ochii aiurea pe tavan şi trag în piept ultimul fum de ţigară, îl trag de-l rup, îmi ard degetele şi scap chiştocul pe jos pe sub masă pe undeva mă aplec să-l culeg repede, să nu cumva să ia foc mocheta – Oli, îl avertizez, că tot te văd aşa sensibil din fire... oare ţi-am spus că noi pregătim o antologie de poezii

o ce?

noi, eu... adică mă rog... firma noastră vrea să facă o culegere cu toate poeziile care s-au auzit aici, bag la înaintare încă o minciună fără probleme fără remuşcări eu una am adunat vreo cincizeci de poezii, mi le-au dictat la telefon băieţii... bărbaţii... şi cine s-a mai nimerit să sune pe-aici în definitiv! aşa că s-au strîns o grămadă de versuri de doi ani încoace de cînd călăresc firele astea cîrlionţate, n-ai vrea să apari şi tu în volumul ăsta...?

în volum să apar? da’... o să scrii acolo că am sunat aici la liniile erotice?

o, doamne iartă-mă, nu! parcă mai contează pe unde au sunat oamenii care au scris versurile?! să fim serioşi, măi Oli! rima să fie împerecheată că restu’ vine de la sine, nu crezi?

hm – nu prea îi surîde ideea, apar pe fir încă doi tipi care stau şi ascultă un moment, două, trei, patru momente fără să-i salut şi mă simt eu datoare să schimb din mers subiectul, începem să povestim despre altceva, despre zodii, de pildă, care cum se fute, care ce poziţie preferă, aţi observat cumva că balanţele preferă mai degrabă să stea cu cracii-n sus? aţi băgat de seamă că ăştia născuţi în gemeni au înclinaţii morbide spre tot felu’ de perversiuni sexuale? sau aţi băgat de seamă că leii îşi fut cam des femeile din picioare? nu, n-au băgat de seamă – da’ după părerea voastră ce înseamnă perversiune sexuală? mă aberez cu graţie orişicît, pînă se împrietenesc şi ajung şi la punctul de maximă sensibilitate, ăla în care reuşesc să-şi povestească unul altuia necazurile – băi, am cunoscut-o pe Dana asta şi m-a orbit de tot, să-mi bag pula, credeam că dacă io-s Dan şi ea e Dana cine ştie ce mare căcat o fi Bogdan: Păi erai flămînd şi tu... n-aveai nici o vină, tocmai te liberai, nu?

Dan: Mda... numai că îi las să discute în continuare, nu-i mai ascult, pun totuşi telefonu’ pe speaker ca să aud cînd se împotmoleşte conversaţia sau să-i aud dacă mă strigă şi mă îndrept spre filtrul de cafea, intervine între ei şi Augustin, un secretar de partid de filială PNŢCD nu mai ştiu precis din care oraş din Ardeal, oricum la o aruncătură de băţ de Bistriţa, mă fură peisajul la un moment dat şi mă uit aşa cu ceaşca de cafea atîrnînd goală între două degete mă uit la telefon cum zace acolo pe jos, cu firul răsucit întins ca un şarpe, cu receptorul alungit departe de aparat, cam la un metru distanţă sau poate chiar doi, parcă l-ar fi decapitat oarecine, clipeşte butonul roşu al speakeru-lui, clipesc şi eu în ritmul lui în pas cu el ţîşnesc vocile lor parcă fix prin luminiţa aia pîlpîitoare – băi! o tîmpenie mai mare ca asta nu prevede nici legea junglei, m-au amendat bolovanii de pedeserişti pentru c-am lipit afişe în campania electorală, cică mă-nvaţă ăştia cum să trăiesc, adică mă manipulează ei pe mine ca-n ţara lu’ Pazvanti chioru’! da’ ce? nu mă duce mintea să-mi bag pula-n ei aşa original?! – clipeşte iar beculeţu’ ăla roşu cu gene invizibile pînă-mi simt pleoapele grele de atîta privit, să vezi tu dacă n-o să mă hipnotizeze prostu’ dracului imediat, îmi întorc privirile şi schimb repede direcţia, mă întind mai bine spre filtru, să-mi mai pun un pic de cafea în cană, nu pe lîngă, ca-n serile trecute, bună, iubitule, eu sînt Andreea, cu cine am plăcerea?

cu Moş Crăciun, drăguţo...

ei, nu zău! izbucnesc în rîs – la fix te-am prins, Moşule, am o listă foarte lungă de cadouri pentru tine şi în primul rînd aş pofti şi eu o pereche de role, dacă nu ţi-e cu supărare... că doar n-ai sunat aici ca să ne futem...?!

ăăă... ba mi se pare că da, măi fata moşului, am şi eu nevoile mele, ce credeai!?

io cu Moş Crăciun nu mă fut, aşa să ştii... îţi pasez altă colegă la telefon dacă insişti să faci sex cu receptoru-n mînă...

mă rog... cine mai e de serviciu în seara asta?

îi spun cine mai e de serviciu în seara asta, e plictisit oricum şi nu prea are chef să stea de vorbă cu nici una dintre noi – biiine, lasă – cît pe-aci să închidă, da’ îl opreşte-n loc, ca şi pe mine, de altfel, vocea Augustei, să tot aibă vreo 45 de ani, socotesc repede ascultînd uimită timbrul vocii de femeie bătrînă cu dinţii de lînă, sunete scoase cu cleştele dintr-o tipă gata trăită, cică tocmai din Brăila ne sună, fantastic, nici nu apuc să-i fac introducerea de rigoare, mă pocneşte direct în cap o avalanşă de cuvinte – poţi să receptezi vocea într-un fel senzitiv, nici o problemă, pentru că vocea trece prin inimă, nu? tu de exemplu, ai o voce stilată da’ nu-i aşa că eşti complexată de şoldurile tale şi nu-i aşa că n-ai picioare lungi? bănuiesc că eşti şatenă şi ai ochi căprui, îţi recomand din inimă cele cinci scrisori ale lui Sigmund Freud şi Marii iniţiaţi, o carte interesantă scrisă de Schuon, femeile deştepte nu se împiedică niciodată ci profită, o să mă gîndesc la o formulă managerială mai potrivită pentru voi, numa’ să-mi iasă şi mie ceva de-aici, să-i transmiţi patronului vostru să mă sune, bine? la numărul de telefon pe care ţi l-am lăsat, tre’ să mă învirt şi eu cumva, ca asistentă în spitalul ăsta, ce să zic, sînt plătită trist şi îngîndurat, auzi, Andreea, tu poţi să iubeşti?

de ce mă-ntrebi? surîd pe ascuns

presimt că nu poţi, eu una am făcut din viaţa mea un pilon, mi-am învăţat şi mi-am strunit limba cum am vrut eu şi pînă la urmă am ajuns la concluzia că tot copiii sînt ultima noastră salvare, legitima noastră apărare în faţa judecăţii de apoi

copiii? nimic altceva? păi în cazul asta eu nu mă mai joc, trag o linie peste foc, piu piu joaca!

eeei, dragă, după ce că nu eşti decît o zgaibă mică, mai faci şi valuri! ce fumezi acolo? ia-ţi ţigări bune, da? respectă-te ce naiba...

da, să trăiţi de mîine îmi iau cele mai bune şi mai respectabile ţigări bună ziua iubitule, bună să-mi fie inima, cum de eşti acasă într-o după-masă ca asta? eu sînt Andreea, gata să-ţi sug pula pentru patrie, rege şi popor şi-mi răspunde vocea unui tip aşa limpede şi frumoasă că-mi zăpăceşte creierii instantaneu, îmi spune că e Camelia, să-i ling sinii şi să-i sug sfîrcurile

izbucnesc într-un hohot de rîs onest şi-l iau la mişto cu impresia aia în cap de voce limpede deci implicit inteligentă şi cînd colo ciuciu, începe să răcnească la mine şi să mă înjure şi mă face în toate felurile şi abia după ce-mi trînteşte telefonu’ mă prind că omul vorbea totuşi serios, ca să vezi – şi chiar nu m-ar fi costat absolut nimic să-i răspund bună seara Camelia, vai ce sîni frumoşi ai! şi ce mîini puternice şi ce blană catifelată şi ce dinţi ascuţiţi ai bunico! da’ cu vocea ta ce dracu’ s-a-ntîmplat?! uite că nu mi-a picat fisa la timp, m-am plafonat să-mi bag picioarele în celălalt colţ de cameră unde geme Mirela de vreo zece minute, e palidă deja şi de pe scaun întinde o mînă foarte lungă aproape scheletică după sticla de plastic cu apă minerală, bine că sare Nadia şi îi ia receptorul din mînă şi continuă ea să geamă fix din punctul în care a rămas Mirela, trecerea de la o voce la alta se face aproape imperceptibil, toate răcnesc la fel atunci cînd le fuţi, noi oricum ne sprijinim una pe alta, că dacă noi nu, atunci cine dracu’? numa’ că se plictiseşte şi Nadia şi după vreo zece minute îi pasează telefonu’ Alinei, gem toate pe rînd pînă se linişteşte băiatu’ şi nu se mai aude nici un gîfîit în receptor, nu mai icneşte nimeni de dincolo, nu-şi mai freacă nimeni pula aşa că acuma ar trebui să se înceapă şi o conversaţie cu el care să dureze tot o juma’ de oră dacă e posibil – Cristi iubitule ce faci acolo? gata, ţi-ai dat drumu’? îşi încearcă Alina norocu’ cu el

da... iubito, am terminat – începe să plîngă, urlă că după o labă aşa de tristă îi vine să ia cuţitu’ de bucătărie şi să-l bage în mă-sa şi-n ta-su de dincolo, din dormitor

ăsta-i ţicnit de tot, vrea să bage cuţitu-n mă-sa – îi întinde Alina receptoru’ Mirelei – io n-am chef de nebuni în seara asta, rezolvă-l tu

ce să faci?! stă Mirela un moment şi-l ascultă cu atenţie – bă?! ăsta vorbeşte serios sau îşi bate joc de mine?!

n-o să aflăm niciodată

poate că-i arde de joacă da’ ni s-a mai întîmplat să ne sune cîte unul din Tîrgovişte sau naiba ştie de unde să ne ţipe la telefon curvele dracu’, mîine mă bagă-n puşcărie din cauza voastră! şi a doua zi să citim despre el în Evenimentul zilei şi să constatăm că pizda mă-sii! tîmpitu’ de ieri seară chiar vorbea serios şi noi nu l-am crezut! aşa că mai bine să-şi ia Mirela rolul în serios şi să-i ţină lecţii de morală iubitului, să-i vorbească acuma ca o mamă din aia universală – Cristinel iubitule, cum să bagi cuţitu-n părinţii tăi?! vrei să ajungi după gratii şi să nu ne mai vedem

săptămîna viitoare cînd ajung eu la Botoşani? ia spune după mine Cristi: tatăl nostru care eşti în ceruri

Tatăl

...nostru care eşti în ceruri – repetă după mine Cristinel, că după aia o să te simţi mai bine, o să vezi tu... se strîng fetele în jurul Mirelei care-i vorbeşte aplecată, cu capu-n mîini, cu ochi aproape înspăimîntaţi, nu se aud de la celălalt capăt al firului decît nişte horcăieli şi nişte bufnituri care le sperie şi pe fetele care pînă atunci credeau că labagiu’ ăsta face mişto de noi şi că imediat o să-l auzim urlînd – fă, proastele dracului ce-aţi mai pus botu’! fă, curvelor, habar n-aveţi de oameni şi psihologii şi mentalităţi, sînteti nişte cretine toaaate!

fa-că

—

că!

—

se!

—

se!!

—

voia ta!

—

spune mă Cristi că nu mai ai mult! Facă-se voia ta!

—

amin!

amin! nu Ave! amin! A.M.I.N!

taci dracului că nu te mai pot asculta, uite că-mi curge sînge din ureche din cauza ta! trînteste probabil telefonu’ pe jos pe undeva fiindcă răzbate pînă la noi un zgomot surd de obiect trîntit şi se face tăcere, linişte oarbă cîteva minute, Mirela îşi freacă degetele, se joacă cu inelul de pe degetul mare, îl tot scoate si-l împinge la loc şi iar îl scoate şi apoi se apleacă şi-l culege de sub scaun şi începe să facă paşi mari de la geam pînă la uşă şi stîn-ga-mprejur apoi fără să zică nimic, noi ne uităm la ea speriate, habar n-avem ce să-i spunem, am auzit şi noi vocea Iu’ Cristi, de obicei îi ghiceam în cîteva minute pe ăştia care sună la vrăjeală, de obicei nu rezista nici unul la un show ca ăsta de patruzeci de minute, cam atîta a trecut de cînd e băiatu’ pe fir şi face scamatoriile astea sau ce naiba or fi

alooo!?! s-a întors cu un răcnet din ăla disperat, din toţi rărunchii ţîşnit, îngheţăm toate pe scaun şi începem deodată să comentăm încet, un cor din ăla bizar de murmure – alo cine-i acolo?!?!

Mirela sînt!

care Mirela?

Mirela de la Crucea de Piatră, nu-ţi mai aminteşti, Cristi? ai sunat la linia asta erotică şi

a cîntat cocoşul?!

poftim?

cocoşul! a cîntat cumva? ăăă, lasă... ce-i cu vocile alea acolo? mai sînt şi alţi îngeri cu tine?

îngeri poate-n pizda mă-ţii, şopteşte Mirela înveselită că încă vorbeşte cu el şi că are situaţia sub control – nu-s îngeri băi Cristi, sînt colegele mele

a... da? bine, eu mă duc totuşi să-i omor, dacă-mi iese faza te sun mîine seară şi-ţi spun, să vii să mă vizitezi la pîrnaie îngeraş

Criiisti! nu mi-ai spus ce zodie eşti! strigă Mirela după el da’ tot degeaba, acuma nu mai funcţionează decît metoda aia sictirită şi plictisită să se ridice una dintre noi de pe scaun, Alina nu, fiindcă vorbeşte cu un client mai vechi, Nadia nu, c-a ieşit pe balcon la o ţigară, Cristina şi Mihaela nici atît că-s prea speriate de bombe, să mă ridic eu atunci de pe scaun enervată de exemplu şi să-i smulg receptoru’ Mirelei şi cu o voce obosită să mă răstesc la individ – tu ce pula calului vrei, mă?!? ai zis că te duci să-i omori? păi du-te-n pizda mă-tii odată şi bagă brişca-n ei, nu le mai fute la creieri pe fetele mele că stă producţia degeaba! Alo! eu sînt! Cătălina! ţi-au povestit de mine? sînt şefa lor mă boule şi crezi că-mi convine să le văd pe toate-n limbă după tine? băăă, mi se rupe de cuţitu’ tău şi de părinţii tăi ăia proşti care te-au scremut aşa handicapat, curvele mele tre’ să muncească aici, nu să fută buha, ţi-e clar?!?

şi îi pasez apoi telefonu’ Mirelei care începe să-şi ceară scuze uşor încurcată – vaaai, Cristinel, iartă-mă, eram aşa de speriată de ce mi-ai spus c-o să faci încît nici nu mi-am dat seama cînd a intrat şefa în birou, da, uneori mai trece pe-aici noaptea să ne controleze, o să-mi ia 10% din salariu fiindcă m-a prins vorbind aşa cu tine! ştii... noi nu prea avem voie să ne ataşăm de clienţii cu care vorbim pe fir da’ tu... nu ştiu, parcă eşti altfel... pentru tine parcă

aş sări şi de la etajul şaişpe iubitule cu capu-nainte şi mi-aş băga pula în tot trecutul nostru glorios, tot viitorul sumbru, toţi bărbaţii pe care i-am iubit şi i-am lăsat în urmă sau orice altceva de genu’ ăsta l-ar da gata pe Cristi, c-o fi vrut să bage cuţitu-n cineva sau nu – problema lui, atmosfera alunecă deja înspre alte direcţii, a căzut fraierul în capcană, o să-l ţină Mirela pe fir de-acuma încă o oră pe puţin numa’ ca să-i povestească de scorpia de Cătălina sau de greutăţile de-aici şi de sacrificiile pe care le facem noi fetele fierbinţi şi în final o să îndrăznească totuşi să-i spună că şi-ar dori atîîît de mult să-l întîlnească măcar o dată măcar la o cafea chiar dacă după aia n-o să-l mai vadă niciodată în viaţa ei chiar dacă mă trîntesc înapoi pe scaun şi sorb încet din cafea sau mîzgălesc cercuri şi linii frînte o pagină întreagă de agendă pînă cînd îmi sună şi mie rîndul de data asta dintr-un birou, cel mai probabil, un spaţiu mic orişicît fiindcă se aud încă două voci de bărbaţi care discută despre tva şi profitul de anul trecut şi nu ştiu ce taxe neplătite încă – bună, iubitule, eu sînt Andreea, ştii c-ai sunat la o linie erotică, nu-i aşa?

nu răspunde nimeni nimic, ăia doi discută în plan secund în continuare în şoaptă, ăsta se face că aşteaptă să se formeze numărul, cu o mînă pe receptor şi poate cealaltă sub biroul de lemn lăcuit în bej, mă conformez şi vorbesc şi eu încet de tot – bine, iubitule, hai s-o punem de-o labă mică şi veselă, încep să gem şoptit, sună bine vocea mea, să-mi bag picioarele, eu însămi o ascult un pic încîntată, sună gutural şi mai mult decît sexy, sună atît de bine încît mă înseninez şi-mi arde brusc de joacă aşa că încep să răcnesc ca apucata – gemete din alea cum numa-n filmele porno mai apuci – se face deodată linişte în biroul de la capătul firului, se întrerupe discuţia celorlalţi doi, acuma probabil că îmi privesc uluiţi clientu’ deci e cazul să încep eu să urlu şi mai abitir – fute-mă, iubitule, nu-i băga în seamă că se uită la tine şi mor de ciudă! huai şi ce pula faină ai iubituleee!

nu-mi dau seama dacă s-au auzit cuvintele suficient de răspicat, iubitul cu pula faină de sub birou îmi întrerupe elanul repede şi tulburat, acuma stai să vezi ce explicaţii o să le dea colegilor, jubilez cîteva clipe cu receptoru-n mînă apoi îl aşez tacticos la locul lui şi-mi întind picioarele pline de satisfacţie – hait că i-am făcut-o!

i-am făcut-o pe dracu’

Andreea! ce tîmpită şi gratuită poţi să fii uneori, cui dracu’ foloseşte chestia asta? mîine poate că sună ceilalţi doi, din acelaşi birou, în aceeaşi tăcere conspirativă îmbrăcaţi, fute-m-aş! că parcă mai tîrziu nu tot eu o să-mi şterg ochii în bucătărie, în faţa zilei ăsteia de primăvară februarică ghemuită pe scaunul de lîngă geam între cuvintele astea contorsionată cu tălpile ridicate pe calorifer şi cu pumnu’ sprijinit în tîmplă nu ştiu cum încep să socotesc că din şapte cam patru nopţi pe săptămînă le petrec pe scaunul ăla negru cu braţe de fier sau pe gresia de pe balcon sau pe mochetă cu picioarele încrucişate sub mine şi telefonu’ alături pe jos, futu-i, patru nopţi din şapte! mă apucă aşa brusc un fel de silă de călcîie de-mi vine să plîng mocnit, prafu’ o să se-aleagă de viaţa mea, se scurg lacrimile din ochi în pumn apoi pe încheietura mîinii şi mai jos pe sub brăţara de aramă pînă lîngă cot, pînă lîngă dimineaţa asta teribilă de februarie pe care o măsor dinăuntru, din spatele ferestrei – să fi fost măcar o curvă din aia originală, una adevărată de pe Mătăsari sau de oriunde altundeva da’ aşa... am murdărit fragmente întregi de suflet, zice mama, am stricat deja cuvintele şi am făcut de ruşine multe lucruri sfinte, senzaţii şi sentimente se reduc de-acuma la un geamăt aşezat pe scaun sau la un icnet scheunat în marş între patru pereţi prea înguşti sau la un miorlăit pe balcon pe o lungime de doi metri, adică fix atîta cît îţi permite firul de telefon să te întinzi – De ce oftezi pentru mine fă-mă să oftez şi eu iar dacă oftezi pentru altul îţi doresc să oftezi mereu!

poftim? ce-ai spus?

deh, ţi-am scris o poezie dragă Andreea, da’ iar nu eşti atentă la ce vorbesc, în fine, eu ţi-o dedic oricum cu toată dragostea mea din inimă, ia spune-mi tot ce ai pe suflet, Andreiuşca, spune că eu te-nţeleg, mi se pare că te-am pus puţin pe gînduri

daaa, mă Dănuţ! să ştii că m-ai cam pus pe gînduri... da’ povesteste-mi mai bine ce-ai făcut tu în ultima vreme, că nu te-am auzit de-un secol!

eh, aş face eu da’ n-am cu cine, nu găsesc persoana potrivită, asta e, unele spune una, alta... am fost la ministru în audienţă, la ministrul telefoanelor, acolo sus, am depus o plîngere

haoleu, Danuţ, da’ ce-ai păţit?

eh, multe

şi mărunte şi abstracte, nu-i aşa...?

aşa-i, mă Andreea – te rog să-mi cer scuze, te-am sunat la o oră matinală foarte tîrzie dar efectiv mi-era dor să povestesc cu tine, zău aşa, colegele tale e aşa de grăbite şi de proaste, mă plictisesc toate, numai tu ai răbdare să înţelegi ce spun – mă ridic în picioare şi fac cîţiva paşi prin cameră, mi-a amorţit curu’ în întregime cu tot cu buretele de sub pînza neagră, arsă pe alocuri de cîte-o ţigară scăpată de sub control sau adormită sau am avut treabă cu un inspector de facultate, de aia nu te-am mai sunat în ultima oară şi apoi ştii tu că a trebuit să plec urgent în Japonia, nu? ţi-am povestit? da’ nu ne-am înţeles cu chinejii ăia de nici o culoare, asta e, m-am apucat acum de cîntat

olala! păi cîntă-mi şi mie ceva mă Dănuţ

hm, ştiu şi eu...

te rooog! mă străduiesc să miorlăi cît mai convingător şi le fac şi fetelor semn că e rost de circ şi distracţie la mijloc, e Dan Saturnul pe fir – eh, momental nu se poate drăguţo pentru că-s cam răcit, da’ atunci cînd sînt sănătos cînt foarte bine, am intuiţie, am ureche, am tot ce vrei, am scos chiar şi un cd cu melodii bănăţene cu Dolănescu împreună, ce ştii tu, încerc şi eu, asta e, ce să-i faci, mult problem, pînă rezolv eu în mintea mea asta micuţă...

lasă, mă Dan că se rezolvă ele problemele astea, important e c-ai ajuns pînă-n Japonia, nu?

eeei, m-am plimbat peste tot, am fost şi la Veneţia, pe Luvru cu vaporaşul, m-am bătut acolo cu un karatist, i-am dat cam 5 sau 6 lovituri pe secundă

nu se poate!?

dacă-ţi spun! ce naiba mă Andreea, păi te-am minţit eu vreodată?

nu... ce-i drept, nu m-ai minţit niciodată, Dan, da’ cum naiba ai nimerit tu acolo?!

eeh, am fost cu bursă în Franţa

ahaaa, înseamnă c-ai văzut şi statuia libertăţii

cum să nu?! 11 luni am stat acolo

ai terminat bursa în unspe luni!...

daaa, bine-nţeles şi să ştii că mi-a fost dor de tine!

te-ai gîndit la mine non-stop-zi-şi-noapte, nu-i aşa?

păi cum să nu? doar ţi-am mai spus o dată cît ţin la tine şi cît te iubesc, în fine, noi ne limităm acum în limita posibilităţilor da’ asta nu înseamnă să nu ne iubim chiar şi aşa la telefon, nu?

într-adevăr, păi o să ne iubim şi la telefon, Dănuţ, da’ nu-mi mai zici o poezie înainte? mă excită la culme poeziile astea frumoase şi cu sentiment

vaaai, păi cum să te refuz eu tocmai pe tine Andreea

Mă uit la televizor

De tine zău că-mi vine dor

Dar va veni şi ziua mea

Cînd tu vei fi numai a mea

huai de capu’ meu

daaa, sînt foarte tare posesiv... uite, acuma sînt chiar în faţa oglinzii şi să zicem că aş vrea să-mi fac laba, tu ai putea să-mi spui şi mie două cuvinte? aşa mai dulci...

cu plăcere, iubitule, cum să nu pot?

pot, şoptesc, gem, răcnesc ca din gura de şarpe, sînt atît de convingătoare încît eu însămi mă excit iubitule şi încep să-mi frec pulpele şi atunci cînd închid ochii să fii sigur că de-adevăratelea mă trezesc pe insula asta pustie cu palmieri fierbinţi în preajmă şi cu tine alături şi de-adevăratelea întind mîna şi înainte de toate îi fut una receptorului de plastic pînă-l desfiinţez şi abia apoi te găsesc, te simt sau te resimt încălzit şi gata de

şi acum făceai dragoste cu mine, nu? şi tu aveai organism după organism şi

ce aveam?!?

aveai organism dragă pentru că te sărutam aşa de dulce după urechi şi pe gît şi te legam apoi de copac şi te chinuiam aşa cu un cuţit lung numai că tu te liberai nu ştiu cum şi mă legai apoi tu pe mine şi ce-mi făceai?!?

ce-ţi făceam? ohooo, păi înainte de toate îţi tai blugii cu cuţitu’ ăla lung, în chiloţi te las Dănuţ dragă! şi mă aplec după aia şi îţi ating pula cu pletele mele lungi şi mătăsoase şi instantaneu ţi se scula pula, ce mai!? şi atunci, ca s-o văd mai bine, efectiv îţi sfîşiam cu o mişcare bruscă şi chiloţii şi mă repezeam la ea s-o sug şi mmm, Daaan, sugeam din pula ta ca dintr-o ţigară şi

şi uitai că am şi eu ascuns un cuţitaş la mine! un briceag cu care mă liberam repede şi apoi te legam eu pe tine!...

băi, Dan, stai aşa, de unde dracu’ ai tu briceagu’ ăsta? şi eu cum de nu l-am văzut pînă acuma? ai, nuuu, aşa nu mă mai joc!

eeei, da’ asta era o surpriză, măi Andreea!

eeei, nu mă zăpăci! îmi întind gîtul spre ecranul verzui al telefonului, vorbesc cu Dan de pe la trei dupămasa, între timp s-a făcut nouă jumate seara, m-a tîmpit de cap, la zece cînd o să ies din tură nici n-o să mai ştiu pe unde s-o iau spre casă, o să-mi tremure picioarele de la atîtea cuvinte trase de limbă sau de gîtlej răguşit întins încins – alo! Adi mă cheamă, îmi dai şi mie un număr de la o fată?!

42 la picior merge?

hai, fă, nu mă lua la mişto că nu-i frumos...

ah, pe tine te cunosc, ai sunat şi mai devreme şi ai închis înainte să ne futem, dacă-mi amintesc eu corect ziceai că eşti student la teologie cumva...?

da, şi ce dacă? mai păcătuieşte omu’ din cînd în cînd... auzi, şi să nu-mi dai un număr din ăla inexistibil! că io-s un tip destul de frumos, aşa să ştii, deci merit ceva pe cinste

deci da, ia un creion şi scrie: de cîteva ori am mai vorbit la telefon, ce-i drept şi atunci povesteam cîte-n lună şi-n stele cîte-o oră jumate pe puţin, alunecam aşa de la un subiect la altul, săream să le cuprindem parcă pe toate, cu foame multă şi grabă, că cine ştie cînd o să mai prindem o ocazie ca asta – rîdea aşa înseninat şi cald de mă topeam acolo lîngă receptor, ai, Marius, Maaarius! foarte tîrziu ne-am întîlnit, după un an, mai relaxaţi şi mai uituci şi mai nepăsători, îmi povestea deja despre Cristina, iubita lui – cred că de data asta am încurcat-o, mi-am găsit naşul de data asta, mi-e rău fără ea, mi-e rău cu ea, e singura care mă face să-mi pierd orice urmă de autocontrol, nu-mi mai stăpînesc situaţia, corpul, gîndurile şi senzaţia aia ciudată că dacă nu acum poate mîine, poate peste trei luni, trei ani, treizeci de ani tot cu ea aş putea fi, certitudinea aia în creier, parcă ar fi a mea acum şi întotdeauna

Mie-mi spui!? zîmbeam înţelegător şi muşcam nervos din hamburgerul ăla uriaş, cădeau cartofii prăjiţi în urma mea pe trotuar şi mă grăbeam să-i acopăr repede cu talpa, îi stingeam cu sete pe caldarîm ca pe-o ţigară fumată pe jumătate, mda, parcă mă auzeam pe mine vorbind, futu-i! parcă eram eu acum cîteva luni cînd îi povesteam lui Alex cum ar fi Marius cerul şi pămîntul meu, aceleaşi cuvinte, aceeaşi idee, că adică o să tot fie iubiţi la mijloc, amanţi şi aventuri da’ la un moment dat tot o să mă opresc în mijlocul drumului ca să-mi dau seama că aia din dreapta totuşi nu e urechea lui, au vrut ei să lipească urechea lui pe capul unui străin da’ nu le-a mers, m-am prins la timp că era doar un fals, era doar octombrie şi mă ploua mocăneşte din toate părţile, ca-n Bucureşti, aşa oameni – aşa ploaie, numa’ la Bistriţa mai pomeneşti ploi torenţiale şi hotărîte, tată! nu anemice ca astea din sud, îi ascultam vocea cu privirile aruncate aiurea pe străzi, peste clădiri, peste figuri de oameni plouate, Cristina care va să zică, olala, şi zici că locuiţi împreună, fără Alex, fără...? pardon, adică locuiţi doar voi doi în toată casa?

mă rog, un apartament cu două camere, cam ca al vostru, ca ăla de pe Baba Novac

huai... ce mişto!

ce mişto cresc amintirile uneori, vorba poetului, mai ales atunci dnd mă trece aşa un sentiment de spaimă că adică de-adevăratelea o să mă tot fută la icre dorul ăsta sistematic şi ascuns? pînă cînd? pînă la disoluţia finală?! pînă cam peste trei luni cînd nu ştiu cum naiba se întîmplă de ni se încrucişează iar drumurile, cît să ne lăudăm că maaamă, ce bine ne merge şi maaamă, ce fericiţi sîntem, cît să mă-ntrebe cu vocea aia repezită de apă tulbure – tu...? ţi-ai găsit pe cineva?

Daaa, l-am găsit pe Felix... tu? te-ai căsătorit cu Cristina?

încă nu.

Păi aveţi timp.

Bine-nţeles.

bine aşa mînca-ţi-aş, o vreme poţi să-l mai suni, îi mai scrii un mail, două, trei, să-i spui la mulţi ani de ziua lui sau în zilele de sărbătoare naţională, pot să-l şi asigur că am trecut şi de Felix, am acuma un cavaler frumos lîngă mine, nu mă doare nici în cot, nici în cur... da’ pînă la urmă te calmezi dracului, nu se ştie ce mai gîndeşte, ce mai simte, ce mai trăieşte sau cu cine se fute durerea mea, destrămarea mea draaagă, greşeala mea fatală, Marius, în definitiv, cu cine face dragoste în ora asta fermecată? cu toată lumea, evident, nu ca mine, aşa că nu mai are sens să-l caut, nu-l mai suna, nu-i mai scrie, abţine-te copios, pe rupte, pe spate că doar se poate trăi şi cu o figură descompusă, fulguită, ilizibilă, de nemaicitit printre neuronii zidurilor ţepene, încă puţin şi se destramă de tot şi vocea mea şi timpul ăsta, timpii stătuţi prea mult în ei, în toate colţurile cardinale te-am pierdut iubitule te-ai schimbat mult între timp? că eu una nu prea reuşesc să mi te mai închipui, nici în urechi nu te mai presimt, nu te-a mai văzut nimeni pe străzi să-mi povestească despre hainele tale şi deasupra mea Coltrane ăsta cu dragostea lui supremă în care mă aşez turceşte şi-mi amintesc uneori cum a făcut atunci o pauză, cum a respirat adînc, a spus cîteva cuvinte şi apoi „...liniştea mea”, ca şi cum ar fi murmurat „...iubita mea” încet de tot, cuvintele alea palide şi uluirea mea că-l am totuşi viu în faţă, la o distanţă de cinci minute, fantastic, nu mai am timp, tre’ să ne întîlnim la monumentul lu’ Samsung al 21ea, pînă la Sfînta Vineri fac vreo cinşpe minute, ar trebui să ies acuma să nu cumva să ajung prea tîrziu că iară se enervează Marius, mă aştepta acolo cu o casetă video – hai să ne uităm un pic la asta, vreau să-ţi arăt ceva – şi aruncă peste umăr carcasa, întinde mîna şi introduce caseta în monument, în batonu’ ăla de plastic pe care scria Samsung cu litere mari şi roşii, aha! deci nici măcar nu era un monument, era un video player camuflat, fir-ar! am început să rîd şi să mă minunez, ne-am aşezat pe jos, cu picioarele încrucişate sub noi, era moale asfaltul de la căldura de peste zi, ziceai că e un fel de covor mai murdar, povesteam despre ce vedeam pe casetă, dădeam din mîini, gesticulam şi rîdeam, se adunau tot felu’ de prieteni de-ai lui, tovarăşi de cartier, colegi de şcoală, încercam eu să-mi notez nu ştiu ce idee din film, să zicem că film era, şi la un moment dat se uită Marius spre mine şi-i vine repede o idee – băieţi, hai să mergem să bem ceva, fac eu cinste! se ridicau toţi şi o luau în şir indian pe linia de tramvai spre Universitate, mi se părea că nu mă invitase Marius şi pe mine, aşa că mă întorceam pe călcîie şi o luam în direcţia opusă, spre Călăraşi, se căsca acolo brusc un fel de pasaj subteran pentru maşini – oare de ce naiba intru-n pasajul ăsta, cînd e mai luminată strada pe deasupra?! dinăuntru răsărea un individ, îmi aţinea calea, îmi tot bara drumul şi nu mă mai lăsa să trec, încercam eu de cîteva ori să-l ocolesc da’ nicicum nu reuşeam, făceam cale-ntoarsă, ocoleam monumentul lui Samsung, în faţă răsărea o vale, nici urmă de blocuri, dispăruse şi hala aia imensă de la Kilometru 0, alergam ca bezmetica printre buruienile văii, tipul se ţinea în continuare după mine, începuse să alerge şi el, m-am enervat atunci – ia stai un pic, ce dracu’ mă stresez în halu’ ăsta? M-am aplecat, am cules din iarbă steriletul ăla lucios, m-ara întors şi l-am aşteptat cu o mînă-n sold şi cealaltă la spate, cînd a ajuns în dreptul meu, înainte să apuce să-mi spună nu ştiu ce avea în minte să-mi spună, am scos la iveală steriletul şi i l-am băgat urgent în stomac, s-a prăbuşit omul la pămînt cu ochii mari, m-am aplecat să văd cine dracu’ o fi, îi recunosc mutra? din stomacul lui se lăţea o rană ciudată, albicioasă, culmea, ăstuia nici măcar nu-i curge sînge, marginile rănii deveneau metalice, cu reflexe de ceară şi apoi invers – cerate, cu reflexe metalice – eeei, pula-n beci, ce facem acuma, ne jucăm de-a extraterestrii?! M-am cărat plictisită, da’ pe drum începusem să transpir, ce dracu’ mă fac dacă-mi descoperă poliţia mortu’ din vale, ajunsesem deja la monumentul lui Samsung, Marius era tot acolo, băieţii o luaseră înainte – hai odată! pe tine te aşteptam, unde naiba ai dispărut aşa?

m-am rătăcit, mi s-au încurcat iar drumurile, am ucis doi oameni pînă aici

bine, hai să bem pentru sufletul lor pierdut...

Marius, da’ – mă lua de după umeri, nu-l interesau detaliile din povestea mea şi în definitiv de ce naiba i-am zis de doi oameni morţi cînd de fapt nu fusese decît unu’? începea atunci Marius să cînte o melodie stranie, un ritm din ăla leneş de doină „în-chi-soa-rea meaaa

e mai bună ca a taaa

nînaa, nînaaaa... „

am început să rîd uşurată că nu-i pasă de crimele mele şi am tot rîs pînă mi-au dat lacrimile pe la colţuri, mă uitam la el şi nu-mi venea să cred – tu de cînd ştii să cînţi în haaalul ăsta, Marius!?

închisoarea meaaa, e mai bună ca a taaa şi acum strofa a doua, fii pe fază Andros că asta-i dedicaţie specială pentru tine

sclipeşte în aer o stea

e inima mea

lipită cu sînge de viaţa ta – eh, ce zici? e poezie sau nu e poezie? Şi se uita la mine plin de orgoliu şi mîndrie şi mă trezeam eu cu vorbele astea sfîrîind în creier, gemeam ca la linia erotică, icneam acolo cu faţa-n pernă si-mi frecam picioarele de cearşaf cînd mi s-au deschis ochii brusc peste umbrele aruncate-n tavan de nişte faruri, am stat o clipă nemişcată, am aşteptat să treacă maşina pe stradă pe sub cele şaişpe etaje şi abia după aia m-am ridicat încet, m-am dus la baie, am făcut pişu, m-am întors bîjbîind printre pantofii de pe hol, m-am trîntit înapoi în pat, las’ că pînă dimineaţă nici n-o să mai ştii ce-ai visat, pînă dimineaţă mi se pot întîmpla încă paişpe vise pe puţin, unul mai fantastic decît altul, pînă dimineaţă am putea să şi murim marius sau să mai ascultăm un disc să mai fumăm o ţigară să-mi fac o cafea tare şi amară să facem dragoste pe întuneric iar dimineaţă să sar speriată din pat – aoleu, am întîrziat la serviciu! da’ înainte să sar jos din pat, îmi pipăi cu o mînă tremurătoare steaua lipită cu sînge de ceafă, ok, e tot aici, arunc o privire înceţoşată ceasului – ohoo, e doar cinci dimineaţa, am timp să mă mai învîrt prin pat, să răsucesc visul pe toate părţile, mă ridic abia peste o juma’ de oră şi înainte de a porni victorioasă spre firmă beau restul rece de cafea rămas de aseară şi-mi trag blugii pe mine şi cămaşa în carouri roşii şi o oră de-acum înainte mă tot învîrt între bănuieli şi presupuneri şi cînd ajunge tramvaiul la intersecţia cu Dristor începe să mă doară şi stomacul în felul ăla ciudat şi nedesluşit încă de nici un medic, încep maţele să-mi sfîrîie acolo parcă sfîrtecate – poate c-ar vrea să-mi vorbească sau poate are necazuri sau prin cine ştie ce minune poate chiar îmi simte lipsa sau i s-a făcut dor de mine, prin absurd zic, pentru că e foarte clar deja: am ajuns inevitabil şi pe Calea Călăraşilor unde aruncăm o privire scurtă sau nedumerită bisericii de pe asfalt şi facem schimb cu tramvaiul pînă la firmă, e foarte clar deja: atunci cînd iubitul nu poate să-ţi vorbească sau cînd pur şi simplu nu are voie sau cînd nişte împrejurări nedrepte îl împiedică – atunci e cazul să te uiţi cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi copacii şi clădirile o să-ţi vorbească ele toate în locul lui, o să-ţi facă vreun semn într-o limbă ascunsă de îngeri şi prin ea o să vezi ca printr-un evantai de cărţi de ghicit ca printr-o oglindă şi după aia o să vină şi vremea cînd o să stăm faţă-n faţă şi atunci o să ştim totul pe toate părţile din toate părţile mă ploua şi curgeau cartofii prăjiţi în urma mea nu ca acuma cînd cunoaştem doar în parte fragmente de adevăr aşa cum ne-am cunoscut şi noi de altfel marius iubitule

de ce?

de pula să mă treci strada

să sară-n aer toate ştiinţele din lume, să explodeze pur şi simplu lingvistica, matematica, literatura şi mai ales ghiceala în cărţi sau în alte semne rătăcite din greşeală pe străzi – numa’ dragostea noastră să nu cadă, să rămînă ţeapănă să încremenească aiurea-n tramvai şi să se împlinească atunci şi ultimul cerc de vrajă maaarius să vezi că alternativă de-adevăratelea nu mai există să socoteşti atunci că efectiv te surpi fără fiinţa lui fiinţa ta fiinţa mea absenţa asta să te despice-n două să mă rupă-n figuri geometrice pricepi tu Marius cum ar fi să te plimbi pe stradă aşa ciuntit şi spart în două şi oamenii să se uite la tine ca la o jumătate de om călare pe o jumătate de iepure şchiop care toate le suferă toate le crede şi le nădăjduieşte şi le rabdă îndelung şi este binevoitor şi nu pizmuieste nu se laudă nu se trufeste nu se poartă cu necuviinţă nu se aprinde de mînie nu gîndeşte strîmb şi se bucură de adevăr

fiindcă şi să ai darul profeţiei şi tainele toate să le cunoşti şi să ai atîta credinţă cît să scoţi munţii din rădăcina lor fără dragoste, ce-ai să fii?

nimic – gata, m-a uitat, acuma chiar că şi-a găsit liniştea şi iubita şi echilibrul, nu mai trăim paralel, nu mai comunicăm în nici un fel, nici pe pămînt nici pe sub pămînt, s-au terminat şi visele cu el şi durerile de burtă transportatoare de mesaje intrinseci, nu mai simt cordonul ombilical – firul subţire de sînge care se presupune că ne leagă, numai nădejdea, credinţa şi dragostea mi-au rămas numai numele lui

mais certo que futuro

marţi

tura de dimineaţă

aia cu ochi cîrpiţi încă de somn ştirb somn ciuntit de două ore jumate care te face să nimereşti greu staţia de troleu sau să-ţi împleticeşti picioarele aiurea mai ceva decît un zombi mă împiedic în tocurile astea subţiri de la pantofi, cred că urc regulamentar în tramvai şi cînd colo îmi nimereşte genunchiul pe lîngă uşa îngustă pliată ca un evantai înaintea mea, îmi izbesc din greşeală şi capul de tabla asta îngălbenită a tramvaiului pînă mîine o să-mi crească o pată vînătă pe picior, iubitule, pupă-mă să-mi treacă da’ înainte de asta bună dimineaţa! eu sînt Andreea, pentru prieteni şi cunoscători – Andros, spune-mi mai bine cu ce ocazie ai aterizat la noi aşa cu noaptea-n cap? chiar crezi că te pot ajuta cu ceva? nici eu nu cred. da’ putem să ne prefacem un pic iubitule sîntem într-o realitate virtuală oricum, aici se poate întîmpla orice, adică totul, adică mai nimic, toate fetele de-aici sînt nişte curve la fel ca şi alea de dincolo, numai că ele nici măcar n-o bănuiesc, în timp ce noi auzim replica asta din zece-n cinşpe minute, aşa am aflat, altfel muream dracului în ignoranţă şi noi, la-nceput ce-i drept eram fete bune şi finuţe da’ liniile astea erotice ne-au stricat de tot, nu ne-a mai rămas de-atunci moştenire decît un singur punct sensibil, minuscul sau aproape invizibil, adică ne crizăm toate la un moment dat din cauza vreunui principiu, aşa să ştii, Claudia, de exemplu, se crizează cînd o face cîte unu’ proastă, imediat sare cu un răspuns usturător de genul – sugi pula, boule, io sînt studentă în anul IV la Drept, pentru şcoală vin aici şi mi se fute creierii cu idioţi ca tine! Şi după ce-l înjură aşa pînă-l face să cedeze nervos, se întoarce la integramele descompletate pe care le ţine deasupra cărţilor de drept internaţional şi din cînd în cînd ne mai întreabă – cum se zice la corect din patru litere? O iartă fetele, se abţin şi nu fac mişto de ea, fiindcă locuieşte cu bunicii ei care au şi crescut-o şi tot cu ajutorul lor îşi plăteşte acum facultatea în timp ce pe Diana o doare fix în cur, ea se crizează numai atunci cînd o bagă cineva în pizda mă-sii, Mona se crizează cînd se ia cineva de Bug Mafia, e moartă după formaţia asta, nu cumva să îndrăzneşti să-i spui că nu-ţi place, fiindcă te rade de pe faţa pămîntului în cîteva clipe, Vera se crizează cînd sună cîte unu’ şi-i trînteşte telefonu’ în nas după cîteva secunde, Ela se crizează cînd ajunge la firmă dimineaţa şi constată că niciuna din tura de noapte n-a măturat mocheta şi toate fetele se crizează în cor atunci cînd sună cîte unu’ şi le face curve „Curvă-i mă-ta, boule, cu tine împreună fiindcă te-a făcut aşa de idiot să suni aici şi să-ţi freci pula cu telefonu’ în loc s-o fuţi pe nevastă-ta! janghinosu’ dreacu’, te-o fi dat femeia afară din casă fiindcă nu ţi se mai scoală, hai sictir, pula bleaga!” şi după ce ne ofticăm şi ne răcorim aşa cîteva minute bune, tot noi ne agităm uneori ore întregi să demonstrăm cîte unuia că nu-i adevărat, nu sîntem curve, noi vorbim doar, folosim cuvinte într-o slujbă ca oricare alta, una chiar elegantă, dacă stai să te gîndesti că nu ne murdărim trupul ca fraierele alea de pe Mătăsari şi după aia ne avîntăm şi ne încîlcim în tot felu’ de discursuri complicate şi interminabile despre cît de inteligentă tre’ să fie o curvă sau cîtă şmecherie îţi trebuie sau n-ar fi mai normal să ocolim pur şi simplu subiectul ăsta, mă întreb şi tot eu îmi răspund – cel mai tare mă crizez atunci cînd îşi imaginează cineva că mint, că nu-i adevărat, nu te cheamă Andreea, n-ai ochi căprui, n-ai părul scurt şi şaten, minţiţi toate la greu şi vă doare-n cur de labagiii care sună aici şi îşi pun sufletu’ pe tavă în faţa voastră în realitate răspundeţi la plezneală, o faceţi şi voi pentru bani ca alea de pe stradă – băi, nu mai vorbi aşa, mie chiar îmi place ce se-ntîmplă aici şi dacă într-o bună seară sună un tip ca să-mi spună că-l cheamă Andrei sau că e actor la Bulandra, c-a jucat în Patul lui Procust şi-n Scandal la Palermo şi c-o să-mi lase în Pitar Moş o invitaţie la Caligula – eu de-adevăratelea mă duc si-ntreb la poartă trei zile la rînd de invitaţia aia, poate c-o fi lasat-o în a patra zi, n-o să ştim niciodată da’ dacă mă sună trei puştani care fac bairam în sufragerie, beau gin tonic şi ascultă Sex Pistols şi se tot ceartă de la nu ştiu ce cursuri din liceul de muzică – în prima fază poate că nu-mi vine să cred da’ în a doua fază tot îl rog pe unul dintre ei să zicem Şerban să-mi cînte la vioară o piesă chinezească din Mendelssohn şi aşa de bizar se aude la telefon vioara încît mă scurg instantaneu acolo lîngă receptor, profa lui de ansamblu cică ar fi din Cluj, ne conversăm după aia aproape o oră despre muzici fine şi ardeleni ascunşi – ei, na! ar pufni Marius dac-ar auzi una ca asta şi dacă îţi cînta din Paganini imediat te întîlneai cu el, nu?! şi ar fi răzbătut în vocea lui un fel de ciudă geloasă şi atunci i-aş fi surîs eu înapoi – eeeh, n-a ajuns încă la Paganini că l-am întrebat, ce crezi? şi apoi numa’ o ceartă din aia zdravănă ar fi putut să urmeze, mai ales că în duminica aia de-adevăratelea m-am dus la Ateneu să-l ascult pe Şerban, ştii tu, concertele alea educative de la 11 dimineaţa, i-am găsit numele trecut pe afiş şi l-am salutat aşa din priviri de departe din gînd fiindcă era prea multă lume pe-acolo şi mi-a fost ruşine să mă dau de gol care vă să zică fă bine şi nu mai vorbi aşa, mie îmi place să lucrez aici, chiar dacă Marius ar putea să sară cu o replică de genu’ tu nu te implici Andros, tu pui botu’!

tot un drac, îmi pare fantastic ce se-ntîmplă aici şi de-a-devăratelea

făăă, ce texte expirate! ce vrăjeală ai pa tineee!

asta nu mai e vrăjeală iubitule, îmi vine să-i răcnesc în receptor, cea mai simplă minciună e adevărul însuşi, adevărul în pielea goală, da’ o las baltă, nu mai îndrăznesc să fac nici un pas nu mai îndrăznesc să scot nici un cuvînt cînd îmi amintesc cum povestea Crina despre iubiţelul ei săracu’ şi despre cum s-a rugat el de ea pînă să-i sugă pula, da’ de ce dracu’ să-i spună Crina că nu ştie şi că n-a mai făcut-o pînă acum şi că nu e pregătită bulangioaica de ce naiba să bage la înaintare „vrăjeli din astea”? ca să rămîn eu singură să-mi amintesc toată noaptea că o, doamne doar şi eu am folosit aceleaşi cuvinte cu Marius cînd am încercat să exprim o simplă reacţie speriată care la Crina nu era decît un efect futu-i! da’ dacă bărbaţii ştiu deja că e vorba despre vrăjeli, da’ dacă o să obosească la un moment dat să facă diferenţa între reacţii şi efecte, da’ dacă nici măcar n-o să-i mai intereseze ce spui tu acolo şi n-o să aştepte decît futaiul de la capătul tunelului...? cum să mă creadă Marius pe mine? şi cum s-o întreb pe Crina dacă are idee ce gîndesc bărbaţii pe tema asta şi cum să nu-mi fie ruşine să-l întreb pe Marius dacă m-o fi crezut sau nu în noaptea aia? mai bine te faci că plouă şi laşi lucrurile aşa cum au picat în cap în pat în sac – avea dreptate tata, şi să vrei să le spui un adevăr oarecare – uneori ăştia chiar nu te lasă, avea dreptate şi tipu’ ăla cu care am vorbit maxim cinşpe minute, sclipitoare conversaţie, usturătoare replici şi starea aia de graţie cînd joci tenis cu idei şi cuvinte picate la fix nici în dreapta nici în stînga ci la marele fix am picat prea repede în capcană, m-a luat cu lasă că eşti şi tu ca toate celelalte, vorbeşti aşa fiindcă eşti plătită pentru asta, poate am chef să discut acum cu o femeie adevărată, nu cu o voce, ori asta e imposibil, voi şi cînd spuneţi că veniţi de fapt nu veniţi la întîlniri aşa că totu’ e apă de ploaie,

praf în ochii proştilor, mi-e silă – greşeşti, hai să ne întîlnim să vezi şi tu că se poate, ok, să ne-ntîlnim deci, la McDonalds la Unirii pe la zece seara, după ce ies şi eu din tură, bine? numai că am întîrziat, ca de obicei, trebuia să mă uit după un cielo gri metalizat, cînd l-am reperat eu, el tocmai dădea în marşarier ca să iasă din parcare, am alergat un pic şi-am ridicat mîna să-i fac semn şi taman atunci, drăcia dracului, m-am împiedicat şi am aterizat în genunchi, am rămas cîteva clipe înfiptă în cimentul cald şi nu mi-a venit să cred futu-i! mi-am găurit şi pantalonii în cădere şi tot degeaba, ăsta n-o să mai sune, n-o să mai sune nici măcar să mă înjure sau să mă facă nesimţita dracului, n-o să am cum să-i spun că eu am fost acolo totuşi, m-a învăluit de-a dreptul poetic fumul din ţeava de eşapament, ok Andreea, hai acasă că s-a făcut tîrziu, mi-am scuturat praful de pe genunchi, m-am uitat înc-o dată înapoi, să fiu sigură că nu m-a văzut prin oglinda retrovizoare doamne fereşte, apoi m-am cărat enervată, acasă am băut două înghiţituri bune de ţuică înainte să mă dezbrac, am tras cu sete din sticlă, cutia viorii era deschisă, aşa că am apucat vioara de gît şi am început să cînt aiurea da’ nici asta n-a durat prea mult, după vreo cinci minute dracu’ ştie de ce, poate apăsasem prea tare arcuşul pe corzi, s-a rupt coarda mi, m-a şi plesnit peste faţă, mi-a tras un bobîrnac, aşa, la mişto, peste sprîncene cu bumbul ăla metalic, am aruncat vioara pe pat, am mai tras o duşcă, hait, începe imediat Rondul de noapte, nici nu mai ştiu cum îl cheamă pe tipul ăla, nici nu mai ştiu dacă în seara aia ştiam, la toate alea paişpe mii de voci care-mi fulgeră în cap şi probabil tot atîtea chipuri nici unul concret, nici unul limpede, construite toate figuri geometrice în devenire – deh, am 1,85, ochi căprui şi părul tuns scurt, ca la pîrnaie, restul ţi-l imaginezi tu, că doar nu te doare mintea – nu mă doare mintea şi mă recomand politicos cu amintirea răcnetului de cocoş tridimensional între coaste foarte recent parcă acum cîteva clipe ar fi cîntat a treia oară iar noi deja ne-am lepădat omul în ţărînă şi luăm altul la rînd, o mulţime de voci o miime de apeluri o grămadă de minute – operăm şi aici cu mulţimi, în definitiv, mulţimea A s-a lăsat inclusă în mulţimea B alături de care se lăţeşte mulţimea C – rămasă vidă şi gravidă şi lepădată de prieteni în conformitate cu normele sau legile universului nostru geometric şi ce bine că la sfîrşit ăla închide, ăsta sună acum pentru prima oară la această linie eroootică iubiiitule unde organismul o ia bine mersi înaintea ta şi îţi trădează dezordinea amoroasă din care sar fetele pe tine şi orice gest nervos e interpretat ca atare – eşti nefe, dragă, sau ce mă-ta ai?! şi din toate astea tu poţi să tragi liniştit concluzia că ne-a rămas totuşi o brumă de sensibilitate-n pizdă, cum zicea Nicole zilele trecute, da’ cu toată sensibilitatea asta să ştii că nici una din noi nu se compară cu Cătălina atunci cînd intră în birouri trîntind uşile, cu agenda aia neagră şi groasă într-o mînă şi cu telefonul mobil în cealaltă, e nervoasă rău – da’ rău, nu glumă, băga-mi-aş picioarele că iar m-au luat ăia de jos la întrebări că de ce n-aţi făcut curăţenie după tura de noapte! Păi ce pula mea să vă mai zic, ce să vă mai fac? Vă iau din salariu, vă penalizez la bani, să mor io dacă nu – poate aşa să vă realizaţi şi voi că nu tră-im-în-tr-o-co-ci-nă-de-porci! Păi e posibilă una ca asta? Să mă oprească domnu’ Oprea pe scări să mă ia la mişto că păstoresc o turmă de curve? E posibil?!” Noi lăsăm capul în jos, ruşinate, nu, nu e posibil şi după ce răcneşte aşa vreo cinşpe minute şi se răcoreşte, ne simţim datoare să-i abatem gîndurile spre zări mai senine – „Oai, Cătălina, ţi-ai luat Mitsubishi Trium?!”

„Păi sînt o doamnă, ce pula mea! şi luna viitoare mi-a promis al meu maşină că vorba aia...” „eşti o doamnă, ce pula ta!” îi completăm în gînd sintagma care a intrat deja în imaginarul nostru colectiv, cu voce tare nu comentează nimeni, o admirăm toate aşa pe tăcute, o ascultăm cu gura căscată cînd ne povesteşte despre afacerile prietenului ei, despre mafioţi, bani spălaţi sau nopţi în care se adună toată gaşca lui în Pantelimon, îşi cumpără seminţe şi cola şi se uită la filme porno, fiecare cu gagica-n poală, i se mai scoală la cîte unu’, îşi ia femeia de mînă şi se repede în camera alăturată, în glumele şi miştocăreala celorlalţi şi se întorc în zece minute, ea – cu părul zburlit, el – încheindu-se la sliţ „şi fată!” povesteşte Cătălina mai departe pentru toate de fapt, nu pentru una singură „tîmpita aia se încruntă imediat şi dă aşa cu nasul în jur ca un cîine de vînătoare şi face bă! aici miroase a căcat sau mi se pare mie? şi el o plesneşte peste cap fă! proasto, te-am futut în cur, du-te şi spală-te! băi, e posibil aşa ceva? m-am pişat pe mine de rîs, nu alta...” Fetele se împrăştie şi ele pe jos de rîs cînd aud povestea şi mă trezesc eu să întreb dintr-un colţ – da’ ce film aţi văzut în seara aia?

Izbucnesc fetele şi mai tare în rîs – rîd pînă le dau lacrimile, un cor de hohote stridente, pe diferite voci, ce glumă bună! iar n-ai priceput nimic bă Andreea! vezi că sună telefonu’, fute-l tu pe ăla pînă ne revenim noi... Eu îl fut, ele îşi revin încet-încet şi îşi doresc în secret să ajungă ca şi Cătălina, poate nu azi, poate nu mîine, da’ într-o bună zi, cine ştie, poate le scoate cineva în cale un tip cu bani care să le aştepte şi pe ele seara la zece cu maşina în faţa firmei, cînd ies din tură, pînă atunci n-avem decît s-o ascultăm cu atenţie, să-i folosim expresiile sau să învăţăm să sugem pula cu folos – auzi Cătălina, da’ ai aflat de ultima bombă? cică şi-a găsit şi Andreea un gagic, îţi vine să crezi? rîde Corina în continuare, îi fac un semn că adică să se ducă-n mă-sa cu răutatea asta că deja exagerează!

„Şi...? Ceva băgău-băgău?” o întrerupe Cătălina din uşă, cu ochi jucăuşi

„Ohoho, băgau la greu!”

„Bravo, Andreea, mai înveţi şi tu ceva de la noi, că-n rest...” îmi face apoi cu ochiul să n-o iau în serios, a glumit şi ea puţin, după ce pleacă, o vreme mai pluteşte în cameră parfumul ei de femeie de succes, se destinde atmosfera iar fetele vor să capteze cumva starea asta de graţie, privilegiul de a fi în preajma ei sau norocul de a fi venit ea în inspecţie tocmai pe tura noastră, aşa că una din noi merge să cumpere bere de la chioşcul din faţa blocului, să sărbătorim!

să bem pentru Andreea care a executat saltul, nu neapărat mortal, de la fetele de dincolo la fetele d-aici, mai ţineţi minte şedinţa aia cînd ne-a anunţat că vrea şi ea să încerce la linia erotică? să-mi bag picioarele şi ea nici măcar nu ştia să zică pulă fără să roşească băi, ne-am pişat pe noi de rîs atunci, o mai ţineţi minte pe asta mică cum şi-a scăpat cărţile pe jos şi a vărsat paharu’ de cola cînd a pus-o Cătălina să zică pulă? băăăi! da’ fază ca aia din prima ei zi de muncă n-am mai pomenit aici de cînd sînt, să mor io, ia zi Andreea, cum a fost cu Dragoş ăla? ăăh? ţi-a zis pe faţă că-i un porc, nu? şi te-a rugat să-ţi scoţi naibii ciorapii ăia că-l încurcă pînă se întoarce el ea cică să fie dezbrăcată, fată, şi unde n-o văd pe Andreea că înţepeneşte instantaneu pe scaun, îşi îndreaptă spatele repede ca la şcoală şi cască ochii fraaate şi se întinde spre pantofi, îşi descalţă dreptul şi îşi mişcă degetele strînse sau amorţite – mă uit io la ea ca la felu’ paispe, ce faci, trăi-ţi-ar?!? o măsor de sus pînă jos şi ea începe să se fîstîcească ca vaca „păi zicea să-mi scot ciorapii, se întoarce imediat, adică...” – făăă, fraiera pămîntului, îi zic, cînd îţi spune ăla suge-mi pula tu nu i-o sugi pă buneee! îi spui doar că i-o sugi, fată, e o diferenţă ce pula mea! nu te dezbraci cînd zice ăla să te dezbraci că oricum aici nu te vede nici dracu’

da... ştiam! nu tre’ să răcneşti la mine în halul ăsta şi nici să te holbezi aşa?! m-a tulburat un pic, ce mare scofală? se mai întîmplă...

îmi aprind repede o ţigară şi ies dracului pe hol să nu mai văd pe nimeni să-mi bag picioarele că avea o voce aşa de faină şi adîncă, pe numele ei adevărat sau fals Dragoş, tre’ să fi avut peste 27 de ani, am povestit la început despre radio şi tv şi inevitabil am ajuns şi la Exarhu, care-mi plăcea de numa’ pe vremea aia, le înnebunisem pe toate cu Rondul de noapte – bine-nţeles, toate caprele se îndrăgostesc de Răzvan Exarhu, da’ la Octavian Paler nu va uitaţi nici una, fir-ar! acuma eu eram un porc bine? scoate-ţi rogu-te dresul ăsta negru că mă încurcă şi pînă mă întorc eu tu să fii gata dezbrăcată şi-n pat! futu-i! era un simplu dialog la telefon şi eu îngheţasem ca idioata, nu mai ştiu de unde naiba impresia că parcă ar fi putut să mă şi pocnească dacă nu mă dezbrac imediat, izbucneşte Iulia în hohote şi pe lîngă ea şi celelalte fete, îi închid nenorocitului telefonu’ de nervi da’ revine după vreo zece minute şi nimereşte la Iulia care mă dă de gol cu gesturile alea idioate, e de-a dreptul încîntată cînd îmi întinde receptoru’ ce scumpiiic, vrea să-şi ia rămas bun de la tine, se cară-n Italia mîine dimineaţă – cară-te învîrtindu-te, iubitu’ dracului, murmur înciudată

Iubitooo, păi se poate să te prezinţi la erotice cu asemenea nelinişti metafizice!? izbucneşte Dragoş într-un hohot de rîs absolut molipsitor şi senin – şi eu care te credeam deja în pat dezbrăcată gata şi cu fermoaru’ tras

Eeei, nici chiar aşa... mă bîlbîi catastrofal cîteva minute da’ îmi revin pînă la urmă şi mă enervez cum se cuvine – nici chiar aşa!! răcnesc enervată şi nu mai rîdeţi ca broaştele la barieră că i se poate întîmpla oricui, ce naiba...

Da’ să nu intri în panică, Andreea, ok? că după aia n-o să mi se mai scoale şi nici ţie n-o să-ţi convină

vai de mine... şi cînd spuneai că pleci? şterge-o-n pizda mă-tii şi fă-ţi bagajele odată

iubito, te-ai enervat?! plec mîine dimineaţă, mă gîndeam că poate ai chef să mă conduci la aeroport? poate apucăm una’ mică înainte de decolare? rîde ca bou’, îl doare fix în cur de nervii mei şi ruşinea din faţa fetelor

îhî, negreşit apucăm şi una mare dacă ne străduim un pic, haidi pa! îi mai închid o dată receptoru’ în nas şi le transmit fetelor că nu mai sînt în birou pentru el, ies pe balcon să fumez o ţigară, două, trei, să număr un trecător, doi, trei care măcar nu hohotesc aşa la fiecare cuvînt dinăuntru – băi Andreea, hai să ne trăieşti că demult n-am mai rîs ca la şedinţa aia cînd te-a pus Cătălina să zici pulă şi ţie ţi s-au împrăştiat cărţile pe jos – coţofenele dracului, hai sictir! parcă voi n-aţi venit de atîtea ori cu sticla de votcă în poşetă la început pînă să vă iasă toate alea

băăăi, da’ pe Crina o mai ţineţi minte!? mai ştiţi cînd s-a făcut muci de beată ce era şi tot o făcea pe Cătălina la telefon şi răcnea ca din gură de şarpe „sînt o pulă ce doamna mea!” hai că nici faza asta n-a fost rea, m-am împrăştiat de rîs în seara aia, să mor dacă nu...

gata! linişteee! ia nu vă mai rîdeţi acolo ca focile proaste – sare şi Cătălina în apărarea mea, lăsaţi fata să-ncerce, ce pula mea, două săptămîni de probă şi dacă nu se descurcă – să mor io dacă nu vin cu reportofonu’ s-o înregistrez pe Andreea cum îi fute pe ăia – stai şi vezi-ţi mai bine de cărţile tale bă Andreea vezi-ţi mai bine de şcoală pe cuvîntu’ meu ţi-o spun aşa ca-ntre femei, ca-ntre prietene, meseria asta nu-i de nasu’ tău, îţi trebuie talent şi dăruire aici, nu glumă, ai văzut şi tu cîte tipe au trecut pe-aici şi cît de puţin au rezistat în stresu’ ăsta, apropo tu de cîte ori te-ai futut pînă acum?

ăăă... la început a fost cuvîntul şi-apoi o limbă străină în plus nu strică nimănui, orice se poate învăţa – mi-am dat eu cu părerea şi după aia mi-am amintit că în contexte ca astea se necesită un răspuns evaziv şi convingător totodată aşa că hai sictir! nu înţeleg ce drac de legătură există între liniile erotice şi futaiurile mele?! da’ în săptămîna aia chiar că au făcut rost de un reportofon şi m-au înregistrat pe la spate şi au rîs apoi încă o săptămînă pe tema asta, a ajuns caseta pînă la şefii cei mari, nici n-am mai vorbit cu ele, nici nu le-am salutat cîteva zile de nervi, da’ unora li s-a părut că sună şi răsună vocea mea aşa de sexy şi gutural încît m-au chemat pe urmă să fac şi înregistrări – vezi bă Andreea, te-ai supărat ca proasta şi cînd colo noi ţi-am făcut un bine! cîştigi un ban în plus, înregistrezi şi tu poveşti din alea de cîteva minute, mai hard sau mai soft, mai cu pulă sau mai cu penis, în funcţie de categoria de receptori şi segmentele de public vizate, mai tîrziu am ajuns să scriu singură scriptele pentru fetele care făceau înregistrări, pentru că nimeni nu putea descrie mai bine ca mine scenete scurte cu administratorul din lift care-o prinde pe Maria, actriţa blondă de la saişpe, şi blochează liftul între etaje ca s-o fută ca un nebun trei ore nu înainte de a-şi da jos ochelarii iubiiitule, ce penis viril aaai! aaah, da, mai adînc, penetrează-mă, aşa, lasă butoanele în pace, iubeşte-mă şi posedă-mă chiar aici în lift! acum! nu mai pot aştepta – Andreea, te felicit pentru acest debut anormal în literatura românească suburbană!

Aleeex...

care literatură, între noi fie vorba, va deveni în curînd absolut urbană orişicît tu poţi să te consideri debutată gata cum bine intenţionat te sfătuia şi Bogdan într-o scrisoare la care n-ai mai răspuns niciodată tu ai făcut vreodată dragoste cu un nor, Andreea? atunci rămîi abstinentă, fă literatură şi mai ales citeşte. Alex, această cîrtiţă a norilor, la fel

deci bună dimineaţa iubitule şi bine-ai venit la această linie atît de dreaptă şi de erotică mînca-ţi-aş pe mine mă cheamă Andreea, pentru prieteni şi cunoscători – Andros, da’ tu cu ce ocazie ai aterizat pe firu’ meu? nu cumva îţi imaginezi c-o să ne futem!? la şase şi zece dimineaţa? aşa pe stomacu’ gol? fără cafea, fără o ţigară de întîmpinare? ohoho, visezi cu ochii deschişi!”

Iubitul nu răspunde, îşi închipuie deocamdată c-aş fi un robot sau o voce înregistrată şi cînd colo eu deschid bine mersi geamul, îmi sprijin coatele de pervazul ferestrei, îmi fixez receptorul între umăr şi obraz şi apoi încep să-mi sorb cafeaua tacticos din cană „iubitule, întîi bem o cafea împreună şi apoi ne futem cum vrei tu, bine?” şi cu privirile lipite de strada pustie îmi pică deodată o fisă „iubitule! tu ai observat că parc-ar fi mai puţine maşini albastre în oraşul ăsta? plouă foarte frumos, trotuarele toate sclipesc sfîşietor dar sînt prea puţine maşini albastre! bine că măcar nu ducem lipsă de maşini roşii, să ştii că atunci cînd trece o maşină roşie prin dreapta ta înseamnă că i-e foarte dor de tine, aşa se zice... în maşinile roşii se ascunde dorul lui sau al ei – acolo-i place, cred că-l atrag picăturile umede de pe capotă, de după ploaie, numai că mie între timp mi-au amorţit coatele pe pervazul ăsta, o să intru înăuntru pînă la urmă, da’ tipul ăla ce-o fi căutînd la şase dimineaţa pe stradă? de unde se întoarce? i-e frică oricum, se gîndeste şi el că nu prea e sănătos să circuli pe stradă aşa de devreme în Bucureşti, fii atent, acuma întoarce capul în spate să vadă dacă nu cumva e urmărit, nu cumva să-l atace bug mafia de după blocurile gri, scriem tot mai puţine scrisori şi ne este tot mai frică să ieşim noaptea pe străzi, iubitule, ai observat? pe mine una trotuarele astea ude mă scot din minţi, eeei, şi abia acum se trezeşte lumea la viaţă, abia acuma se crăcăna de ziuă, cum spunea tata şi iarna cînd ningea spunea că uite, ninge bărbosul cu amîndouă mîinile şi atunci imediat îţi imaginai că deasupra blocului de-adevăratelea stă un bărbos la pîndă cu pumnii strînşi şi plini de fulgi de zăpadă şi erau alea nişte vremuri... de nu te-ntreba nimeni nimica, te luai şi te porneai pe dealuri sau prin păduri aiurea ca ideile tale şi tot plimbîndu-te aşa era imposibil să n-o nimereşti la un moment dat pe fetiţa aia din satul lui, poate o colegă de clasă de care era el îndrăgostit în secret da’ care stătea pe-un deal cu curu’ în grîu umed şi rece, grîu din ăla care trebuia să încolţească imediat-imediat cu fetiţă cu tot şi ea stătea acolo uitată de mă-sa şi de Dumnezeu, ca o sculptură, pe cuvîntu’ meu – se învîrteau berzele pe deasupra satului şi fata se uita la ele cu capu’ pe spate, se legăna în faţă şi-n spate şi striga din toate puterile tu, Lisafeeetă! hai să vezi cocotîîîrşii!? tu Lisafetăăă!

n-am înţeles – n-a înţeles nici acum ce-i cu strigătele alea, că doar Lisafeta putea să vadă berzele şi de pe prispa casei ei, se vedeau din orice colţ al satului aproape, da’ copila aia a stat cu curu’n grîu ore întregi tot strigînd tu Lisafeeetă, hai să vezi co-cotîrşii, deh, în chip poetic locuieşte omul, cum bine spunea cineva, mi-e tare dor de tata, să ştii, da’ dacă vrei tu oricum ne futem iubitule! ne futem în ciuda dorului şi împotriva curentului, opreşte-mă tu atunci cînd vrei să-ţi sug pula sau ceva de genu’ ăsta şi eu o să mă execut imediat, bine? altfel, ai grijă că eu pot să vorbesc nonstop pînă la trei după-masa cînd o să ies din tură, nu cumva să cazi în capcană!”

Nu se aude nici un zgomot de la celălalt capăt al firului, mă uit la el, răsucit cum e pe degetul meu arătător, s-o fi stricat tele-fonu’ ăsta, ce naiba? da’ luminiţa asta verde indică faptul că cineva a format totuşi numărul care-l plasează aici pe portativul meu şi deci „cumva cumva tot ar trebui s-ajungem să comunicăm, iubitule, sîntem în secolul douăzecişiunu’ imediat, secolul comunicaţiilor cu viteză maximă şi noi tăcem în halul ăsta? păi e posibil aşa ceva? vrei poate să-mi scrii o scrisoare? un mail? auzi, ţie de fapt îţi place cafeaua mai dulce sau mai amară?... a! serios? ca să vezi coincidenţa naibii – şi eu o beau tot amară şi tare de tot, dac-avem şi portocale sau grapefruit la cafea sîntem boieri! hai noroc şi la mai mare iubitule, stai să-mi aprind înc-o ţigară, că după aia vreau să-ţi spun ceva important, vreau să facem o convenţie, da? baţi o dată cu unghia în receptor pentru da şi de două ori pentru nu, poate călătoreşti incognito, poate eşti în misiune şi nu vrei să te recunoască oarecine, se întîmplă astăzi tot felu’ de chestii, ni’ nu mai ştii ce să crezi, într-o seară ca oricare alta am ieşit de exemplu cu nişte prietene la o bere, cu Mimi şi Carmen, mai precis, la o terasă şi din vorbă-n vorbă nu ştiu cum dracu’ a început Carmen să ne povestească de bunicul ei bătrîn de optzeci şi ceva de ani, dintr-un sat de lîngă Bistriţa – bunicul ei avea o iapă uriaşă, un cal pînă-n grindă sau poate nu chiar-chiar pînă-n grindă, poate mai scund, da’ aşa se vedea calul de la optzeci şi ceva de ani, bunicul se trezea în fiecare dimineaţă la cinci jumate’ ca să-şi adape calu’ şi adormea pe scăunesul ăla mic cu trei sau patru picioare, mai ştii scaunele alea mici pe care stau ţăranii cînd îşi mulg vacile? alea strîmbe pe care se văd uneori urme de la cum a fost cioplit chiar în casă, poate vara trecută. ..? oare tu ai mai apucat scăuneşe din alea? ei, nu contează, nu te întrista că bunicul oricum adormea după ce-si adapă iapa, adormea chiar pe scăuneş cam pînă la doişpe cînd sărea brusc în picioare fiindcă ştia că acuma trebuia să-i dea calului şi fîn să mănînce, numa’ că de la o vreme – povestea Carmen – bunicu’ săracul nu prea reuşea să se trezească la fix, dormea pînă pe la unu, două şi după ce se trezea începea să se certe cu bunica păi tu de ce nu m-ai trezit?! că ce alt dumniezău de treabă ai cînd toată gosopodăria o ţine noră-ta şi doar ştii că nu-i voie să rămînă calu’ nemîncat, nu-i voie! ei şi acuma mare consiliu în familie la Carmen că adică hai să-l menajăm un pic pe bunicu’ şi să-i cumpărăm o iapă aşa mai şchioapă, mai slăbănoagă, mai pe măsura lui, ca să nu-i fie chiar aşa de greu s-o întreţină şi ca să nu se simtă bunicu’ aiurea, să nu bănuiască oarece aluzii la vîrsta dumisale, la neputinţa sau iresponsabilitatea lui – tatăl lui Carmen a început să vorbească cu bunicu’ să-i cumpere cică el iapa aia... Ei bine, află că şi în ziua de astăzi sînt în tratative, deşi e foarte puţin probabil ca bunicu’ să-şi vîndă calul, că doar îl are de nu ştiu cîţi ani, doamne iartă-mă, cum să-l vîndă sau de ce? că doar n-are nici un motiv să se plîngă de animal – şi se opreşte aici Carmen, mai trage o duşcă de bere şi priveşte aşa în gol, un pic gînditoare

„mda...” zice şi Mimi şi îşi aprinde încă o ţigară şi mă trezesc eu să întreb dintr-un colţ de masă „da’ chiar aşa! cît s-o fi făcut acuma un cal?” şi imediat îmi dau seama băi, ce dracu’ am!? ce naiba mi-a venit să pun tocmai întrebarea asta, de parcă aş fi ştiut vreodată cît costă un cal, de parcă m-ar fi interesat vreodată! în satul bunicilor mei nici măcar nu se foloseau cai, se foloseau bivoli, o fi fost de la bere sau naiba ştie pe unde dracu’ s-o fi strecurat întrebarea în capul meu oricum am încercat imediat s-o maschez să nu cumva să mă ia fetele la mişto şi tocmai cînd scotoceam în minte după un alt subiect pe care să-l lansez urgent între noi – ce să vezi? ce crezi că-mi aud urechile?!? culmea, contrar tuturor aşteptărilor, îmi răspunde Carmen, foarte firesc „băi, habar n-am cît e calul, da’ bunicu’ vrea să-i ceară lu’ tata şaizeci de milioane. Că atîta ştie el că face o Dacie...” şi atunci de-ade-văratelea nu ne-am mai abţinut şi am izbucnit toate trei într-un hohot de rîs şi am rîs aşa cîteva minute bune, pînă cînd a apărut chelnerul la masa noastră să ne întrebe dacă mai vrem ceva, cîteva persoane întorseseră capul spre noi dezaprobator şi noi nu reuşeam să ne oprim din rîs, nu mulţumim, nu mai vroiam nimic, ce dracu’ să mai vrei cînd auzi de bunici care cîntăresc un cal în funcţie de-o Dacie şi atunci sare şi Mimi cu o amintire – că bunicul ei, mare şmecher în comună, era cunoscut pe şapte sate împrejur fiindcă reuşeşte prin cine ştie ce şmecherie să cumpere întotdeauna boii cei mai ieftini şi să-i vîndă foarte scump în fiecare joi cînd era zi de tîrg în comună şi cînd se prezenta bunicu’ lu’ Mimi în tîrg ţanţoş nevoie mare, îmbrăcat în costum popular, cu boii pe lîngă el sau cu vacile sau cu ce-şi punea în cap să vîndă, ei, într-o zi s-a întîmplat să vrea să cumpere porci şi s-a tot tîrguit el cu unu’ de peste deal pentru trei porci, s-au înţeles şi la preţ exact aşa cum vroia bunicul şi apoi s-au dus să bea o cupă de horincă, aşa era obiceiul pe atunci – în loc să semnezi contractul de colaborare, mergeai în sat să bei cu omu’, numai că bunicu’ era cam beţivan din fire, mai ales la ocazii din astea cînd încheia afaceri ca lumea, ei, şi omu’ cu porcii la un moment dat s-a ridicat să plece că-l aştepta nevasta, bunicu’ ar mai fi stat că abia se adunase lumea-n cîrciumă şi n-apucase să se laude la toată lumea, aşa că urcă el porcii în căruţa propitarului şi-l roagă frumos să-i lase porcii la casa aia verde, număru’ 27, zis şi făcut, omul se îndepărtează cu porcii-n căruţă, bunicu’ mai stă la poveşti cîteva ore, ajunge acasă, mai trage un păhăruţ de horincă şi cu nevasta care s-a minunat şi ea că vai ce porci faini ai luat mă bărbate şi apoi merg amîndoi liniştiţi la culcare şi dimineaţa ce să vezi!? merge bunicu’ să se mai uite o dată la porci, da’ în coteţ numa’ doi porci şi în capul bunicului aşa o perplexitate şi o uluială, că nu mai ştia acuma dac-o fi cumpărat într-adevăr trei porci sau poate numa’ doi, parc-ar fi fost totuşi trei da’ băuse prea mult ca să poată face scandal cuiva, că nu mai ştia exact ce s-a întîmplat de fapt, vreo trei zile n-a mai scos un cuvînt, cu bunica îi era ruşine să vorbească, abia după vreo patru ani a îndrăznit să-i spună totul bunicii, că tot după vreo patru ani a şi aflat de la vecinu’ de peste drum că sătenii plănuiseră toată farsa aia, se jucaseră cu el, a plătit pentru trei da’ nu s-a ales decît cu doi porci – ‘mnezeii mamii voastre! păi io am crezut că sînteţi oameni de cuvînt, şi a plecat furios şi nu i-a mai salutat prin sat vreo săptămînă şi ceva, nu s-a supărat nimeni pe el, prea se dădea măreţ cu tîrguielile lui şi prea era încrezut, merita o lecţie dar! Dar, iubitule... hai să trecem la chestii mai serioase, nu? hai să nu ne mai vrăjim aşa ca prostii, de povestit putem să tot povestim fiecare cu prietenii lui, nu? tu ai sunat la o linie erotică, deci uite cum stau lucrurile p-aici: înainte de orice eu tre’ să mă prezint politicos, tu dacă vrei îmi spui cum te cheamă, dacă nu – nu, eu oricum o să te întreb după aia dacă eşti excitat şi dacă vrei să facem sex sau dacă dimpotrivă, ai sunat doar aşa, la vrăjeală, de curiozitate, tu o să-mi zici că ai sunat din curiozitate, fiindcă ăsta e cel mai inteligent răspuns ca să nu te faci de ruşine în faţa lumii întregi şi dacă tot ai sunat vrei să auzi cum se desfăşoară lucrurile aici şi atunci mie o să-nceapă să-mi turuie gura imediat că adică la o linie erotică iubitule nu există decît trei posibilităţi sau trei poziţii, respectiv eu te întreb cum anume ai vrea să facem sex, ai vreo poziţie preferată? tu o să-mi spui că da, vreau să-mi sugi pula iar eu o să-mi imaginez, ca să folosesc aici un eufemism, o să-mi imaginez c-aş fi lîngă tine şi fiind lîngă tine în loc să tac dracului şi să-ţi sug pula pur şi simplu eu îţi explic cum că acuma îţi sug pula, îmi descriu practic de una singură fiecare mişcare, ceea ce sună uneori absurd, alteori însă, atunci cînd tu de-adevăratelea eşti excitat – vrăjeala ţine, să ştii, e suficient să închizi ochii şi datorită sau din cauza vocii mele tu chiar o să-ţi dai drumul şi chiar simţi pe pielea ta senzaţia aia de plăcere, aceeaşi pe care o ai şi într-un pat adevărat, cu o femeie adevărată sub tine, de unde rezultă că mare e puterea cuvîntului într-adevăr, atît de mare încît de cele mai multe ori habar n-avem, eu de exemplu n-aş şti s-o folosesc cu iubitul meu sau nu aş îndrăzni să-i vorbesc în timp ce facem dragoste sau mi s-ar părea deplasat şi vulgar sau mi s-ar părea că nici un cuvînt nu funcţionează mai bine decît un gest deşi, ce ciudat, la telefon cuvintele funcţionează, cu o condiţie ce-i drept – să te laşi tu alunecat în starea aia de vrăjeală, un cuvînt derivat dintr-altul mai uitat el de felu’ lui, ceea ce nu e cazul tău, tu nu poţi să uiţi că ai totuşi un receptor în mînă şi tocmai de aia treci la a doua posibilitate şi-mi spui că vrei să mă fuţi pe la spate şi apoi la a treia, cînd tu vrei să mă fuţi în cur, alte poziţii eu n-am pomenit aici deocamdată sau n-a sunat încă nimeni să-mi ceară ceva încolăcit sau ceva cuibărit, cum ştii şi tu că se întîmplă noaptea uneori adică ea să doarmă cu fundu-n poala ta şi ţie să ţi se scoale brusc s-o pătrunzi aşa ca-n vis iar ea să geamă încet şi să mormăie, să se desprindă tiptil, să-şi întoarcă faţa somnoroasă dar zîmbitoare spre tine şi să se lipească de perete asta presupunînd c-ar dormi ea la perete şi tu la margine şi apoi să-şi scoată picioarele de sub plapumă şi să le atîrne peste mijlocul tău şi să-şi întindă mîna şi să cotrobăie ea între picioarele tale şi să se potrivească ea în tine cum ştie mai bine şi în cazul ăsta ea ar cădea ca un fel de dreaptă perpendiculară în pula ta şi s-ar simţi chiar mişto, crede-mă, numai că aşa ceva la telefon este imposibil, omul, ascultătorul, în fond, m-ar înjura instantaneu unde pizda mă-tii te crezi, fă? la ora de geometrie heuclidiană?

mă scuzaţi

în afara celor trei poziţii mai sus pomenite să ştii că aici se poate întîmpla orice, adică totul, adică mai nimic, eu pot să-ţi zic uneori că de obicei nu mă fut în cur, nu vreau şi nu-mi place sau că dimpotrivă, iubitule, îmi place la nebunie să mă fut în cur, e foarte excitant şi cu ocazia asta afirm şi reprezint o stare de lucruri neconformă prejudecăţii general răspîndite la români, cum că adică numai curvele se fut în cur, numai curvele sug pula, sau, dac-ar fi să stabilim şi mai clar raporturile dintre noi, pot să răspund înţepată – iubitule, pe mine nu mă doare gura să-ţi spun fute-mă-n cur, că pînă una alta sîntem în aer, nu? şi nici pe tine nu te doare mintea să urli de satisfacţie – curva dracului, capră să stai, să ţi-o trag în cur pînă-ţi rup găoaza aia spurcată – găoaza ca găoaza, da’ cu gura cum rămîne? spurcată gaură, spurcată limbă, fîşie de limbă, secţiune, ce-o fi, punem pe foc vocabularul limbii române, iubiiitule – lungesc şi vocala, la nevoie – ce pula bună ai!? aah, daa, mai adînc, aşa, e bine, ah! îmi place cum se mulează pizda mea peste... ăăă... sau poate pe deasupra?... peste pula ta! şi evităm astfel şi un genitiv penibil care ar fi trebuit să urmeze instantaneu locuţiunii pe deasupra’, iubitule, mie să ştii că mi-a plăcut întotdeauna gramatica... ţie ce ţi-a plăcut să înveţi la scoală?”

Iubitul se încăpăţînează să nu spună nimic, în schimb se aude muzică de la celălalt capăt al receptorului rainy days, neversay goodbye, I like Chopin... bon, hai că devenim şi romantici, dacă o cer interesele partidului, îmi place de tine că eşti răbdător şi nu mă înjuri cum face toţi ţiganii ăia, măi Chopin dragă, tu chiar nu vrei să ne futem? uite, ţie îţi dau voie să mă fuţi în cur, că eşti băiat finuţ, sau poate ai prefera să-ţi sug pula? o dată, de două ori, de trei ori adjudecat! Chopin, te rog frumos, spune ceva! un cuvînt, o notă, o gamă în si minor.

nimic

acuma îi place jocul de-a necunoscutul şi crede că tăcerea lui mă oftică sau îşi imaginează că simte în vocea mea un fel de iritare sau sinceritate şi acuma îi plac aberaţiile mele în gol „să-ţi povestesc mai bine despre cavalerul meu de acum, iubitule? să recunosc că stau aşa tolănită şi nesimţită lîngă el pe covor cînd prea bine ştiu că cineva îl iubeşte mai mult decît mine şi îl mai şi aşteaptă ascunsă în munţi şi nu mă abţin şi-l întreb aşa alunecos la un moment dat – de fapt tu de ce m-ai chemat azi la tine? şi sper să pice în capcană

cum de ce? ca să fumăm iarba asta, nu?

nu pică, se ţine strîns de bară de covor de marginea patului – ah, da... uitasem

iarba asta

nu mă calmez nicicum nu-mi bag minţile-n cap nu povestim niciodată despre noi pentru că la ce dracu’ ne-ar folosi cuvintele, cînd gesturile curg oricum unul dintr-altul aşa de firesc şi tăcut el face un pas, eu îl fac pe următorul, el mă împinge uşor spre coapse şi eu ştiu exact cînd vrea să i-o frec în palmă sau cînd vrea să-mi simtă buzele pe piele sau mă întreabă dacă-mi place să mă joc cu mîna în părul lui de pe piept, „ăăă, da... cre’ că-mi place”

nu m-am gîndit la asta pîn-acuma, nu obişnuiesc să mă joc cu degetele în părul de pe piept al bărbaţilor da’ dacă el singur trage de halat să-şi descopere pieptul atunci normal, nu? întind şi eu mîna şi încerc s-o potrivesc acolo, între coaste, s-o lipesc de catifea, mda, să fumăm mai bine iarba asta odată să ne fofilăm printre cuvinte să rîdem ca demenţii cu farfuria de salată în faţă şi să încercăm după aia să lipim motivele la loc în clipele lor limpezi absurde îngheţate clipe şi descărcări electrice cică sexul ar fi cea mai mare forţă magică între un bărbat şi o femeie, nu îmbrăţişările animalice nu sentimentalismele fade şi idealizante nu regimul domesticit al legăturilor conjugale autorizate ci mirajul, extazul, trauma obscură din clipa de sex mă Chopin mă! nu intra în panică, am găsit ideile astea pe coperta unei cărţi, mi-au plăcut şi uite că acuma mă ascund în spatele lor în rest în cercul lui de prieteni dă bine să recunoşti că cel mai bun roman al lui Kundera e Incredibila uşurătate a fiinţei – ba mie mi-a plăcut o vreme Cartea rîsului şi a uitării

mda, dacă stau să mă gîndesc un pic, Cartea rîsului e mai mişto, da’ cealaltă e mai la modă

aha... mi-a trecut şi de Cartea rîsului după ce-am citit-o a doua oară, ai observat cîte feluri de lecturi ni se întîmplă în viaţa asta?! lecturi isterice, limpezitoare, lecturi cu zîmbetul pe buze pe gînduri călare, lecturi viscerale, înspăimîntate, crispate, înfrigurate, pasionate, zgribulite, năucitoare, repezite, rezistente, opace, liniştite, tîrîtoare şi arse pe piele de trei ori de patru ori de cinci nopţi o tot visez pe soţia lui, mă trage de păr şi-mi transmite prin colegele ei să-l las în pace, nu pot decît s-o aprob şi să mă tund săptămîna trecută, nu ştie decît să zburde fericită, într-un alt vis, mai aiurit, mai încîlcit şi mai confuz, sau să-mi spună că tunsă aşa de scurt arăt şi mai copil, arăt ca o puştoaică de paişpe ani de fapt şi el o să simtă asta şi o să-i fie mai greu, e comic cum se cramponează amîndoi de vîrsta mea – din punct de vedere oniric, bine-nţeles, că realistic vorbind, problema se află într-o cu totul altă parte şi capcana şi viaţa se află în altă parte, cum zicea poetul, între altele, numai că ei încă nu şi-au dat seama, Marius s-a răstit la mine odată „cum dracu’ e posibil să visezi ceva ce nu cunoşti şi pe deasupra să mai şi crezi că visezi realul, Andreea!? că în realitate, tu proiectezi imagini deja...” „care realitate, Marius?! şi cum naiba să nu fie posibil să visezi aşa ceva?” nu pricep, deşi acuma îmi amintesc că inclusiv Dana crede că e grav, că ar fi mai bine să-mi notez visele aşa, în scop terapeutic, să nu să încurc realităţile şi lumile între ele, să nu cumva să mă pierd de tot, să rătăcesc graniţa salvatoare, mă rog, nici la pericolul ăsta nu m-am gîndit încă, iubitule, cum e mai corect? cum e la modă? tu ce mă sfătuieşti să fac?”

nimic

aşa că mai iau o gură de cafea, turtesc ţigara în scrumieră şi-mi schimb poziţia, că deja mi-au amorţit braţele pe pervazul de lemn, mi-au crescut dungi roşii în coate aşa că mă las pe vine, alunec cu telefon cu tot pe covor şi îmi sprijin coastele de caloriferul cald pînă cînd îl simt prin cămaşă şi bluză şi simt cum se uită la oameni şi cum se îngrozeşte cum rîde cum se încruntă sau se zbate între îndoieli cum intră pe uşă cum doarme cum bea bere vineri seara cum se uită la prietenii lui cum întinde mîna după telefon – habar n-am ce să fac cu toate senzaţiile astea, bănuiesc că tre’ să folosească şi ele la ceva că altfel nici nu s-ar povesti, probabil că miros şi ele a ceva, a orice numa’ a dragoste nu, poate a obsesie, că doar stau aşa cu genunchii la piept toată ziua şi mă leagăn pe călcîie şi mă gîndesc la el ca o vacă pînă-mi amorţesc muşchii şi atunci o iau de la capăt cu ochii larg închişi la plus infinit încerc să-mi amintesc iar dansul ritmul spasmele alea răcnetele pătrunderile usturimea da’ umezeala aia ce gust avea? încerc să-mi închipui ce-o fi în mintea lui la ora asta de maximă audienţă, poate că avea dreptate Peladan cînd zicea că facem dragoste aşa cum facem aproape totul, adică stupid şi inconştient, poate că niciodată n-o să-i fie dor de mine, poate că nici nu-şi mai aminteşte coapsele mele curbate sau umerii sau ochii el se gîndeşte din mers la toate, adică atunci cînd are timp, numai că e un om foarte ocupat aşa că nu-i rămîne prea mult timp pentru gîndureală, da’ asta nu dizolvă nimic din ce am trăit eu lîngă el, iubituleee! să nu adormi la telefon! uite c-am dat-o în confidenţe de doi lei cin’zeci, da’ atîta tînjesc după comuniunea aia de care scria Evola, băi, iubitule, vreau şi eu să trăiesc o experienţă sexuală transpsihologică şi transfiziologică şi vreau stări multiple şi subtile de conştiinţă sexuală şi vreau o deplasare de nivel în viaţa mea, ce dracu’!!! şi ştii de fapt care e nedumerirea mea? că dacă ar exista, toate astea s-ar datora cumva sau ar fi determinate de cealaltă persoană din cuplu, nu? şi atunci în capul lui ce se întîmplă – presupunînd că aş trăi sau aş trece prin toate alea? ar trebui să simtă şi el acelaşi lucru? sau poate o fi destul şi suficient să simtă unul singur comuniunea aia, poate că fiecăruia îi vine rîndul la simţit în altă vreme, în alt timp, oarecum paralel cu al tău, poate că tre’ să simtă fiecare separat şi nu neapărat concomitent, poate că le-a trăit şi el cu altcineva, în altă parte, altădată, Andros, ai-belit-o-să-mă-ierţi, într-un singur cuvînt, ar zice fetele p-aici dac-ar şti în ce încurcătură m-am băgat, tu ai observat în cîte feluri poţi să-ţi exprimi tulburările astea ontice? că la noi în gaşcă, de exemplu, într-o vreme se zicea shit-băga-mi-aş-pula! tot dintr-un foc şi tot fără să respiri între cuvinte, iubitule, tu chiar nu te-ai plictisit încă?! sau vrei să mă vrăjeşti de-adevăratelea!? că tăceri ca ale tale n-am mai pomenit de mult, să ştii, pe mine aşa ceva m-ar putea cuceri definitiv, tu chiar vrei să te cer de nevastă?” da’ nu mai apuc să îngenunchez sau să-i cer mîna, începe să sune telefonu’ într-o veselie, s-o fi făcut ora exactă pentru prima reclamă televizată pe ziua de azi, năvălesc brusc pe fir alţi şase sau şapte tipi, jumătate se pierd după primele secunde, da’ tot reuşesc să pescuiesc vreo doi acolo – bună dimineaţa, iubitule! răcnesc cu forţe noi şi proaspete fiindcă îmi imaginez că măcar unu’ dintre ei o să-mi vorbească totuşi, prea sună bolnăvicios Chopin ăsta, prea melancolic şi plouat pentru gusturile mele învolburate – habar n-am cum arăţi şi nici nu tre’ să-mi zici, te văd deja, e vorba şi de imaginaţie aici bine-nţeles şi-n plus ai aşa o veselie-n tine! paradoxal e că tu nu exişti doar în imaginaţie... sau mai ştii?! oricum eu nu pot trăi ca un simplu spectator, eu tre’ să mă implic de fiecare dată, că altfel mă îmbolnăvesc, da’ hai să nu facem psihologoree aici pe fir, cu atîta lume de faţă

Narcis: Ionas, tu eşti medic pe bune? mă gîndeam şi io zilele trecute c-ar trebui să-mi fac o operaţie estetică, să-mi respect numele pînă la capăt ce mă-sa

Ionaş: Mda, mi-aş pune şi eu o pulă mai mare... şi dup-aia aşa de mult aş vrea să te am lîngă mine, Andreea, chiar dacă-s atîta de beat încît nici să te fut nu pot da’ aş vrea totuşi să fii lîngă mine... ştii, eu cît sînt, sînt tot numa’ o problemă şi nevastă-mea nu m-ajută cu nimic, parcă nici n-am fi împreună, io-s cu ale mele, ea cu ale ei şi fiecare cu pizda mă-sii, Andreea! vino-ncoace, dumnezeii mă-tii! cu asistenta de gardă vorbesc acuma, nu te speria, de-o juma’ de oră trebuia să-mi aducă o cafea şi dacă n-o înjur nici nu mă bagă în seamă, numa’ tu mă înţelegi mă Andreea, să-mi fut una dacă nu, aşa aş vrea să murim împreună măcar un ceas, nu-mi ajung nici trei cartiere cu mintea ta da’ las’ că te prind eu odată, aşa uşor, să nu te murdăresc, să nu te jenez şi atunci eu o să stau pe spate şi tu deasupra mea înaltă şi înfiptă, bine?

Eu: Bine, Ionaş, aşa să fie – surîd şi pe cuvîntu’ meu cu prima ocazie cînd o să nimeresc prin Timişoara îl caut, să mor io dacă nu şi încep să mă foiesc pe scaun tulburată cînd îmi dau seama că mi s-au umezit chiloţii m-am excitat futu-i de la neliniştea asta pe care numa’ el ştie s-o semene între atîtea voci numa’ pe-a lui o mai aud uneori cu inflexiunile alea chircite vocea aia ca o gutuie ameţită de băutură, huai ce mă doare stomacu’ acuma, ce-mi mai chiorăie maţele, cre’ că de la cafea şi biscuiţi mi se trage

Ionas: Păi chiar aşa, măi fată! de fiecare dată cînd te sun tu bei cafea sau mănînci biscuiţi şi mai şi fumezi pe deasupra! Narcis tu de unde naiba ziceai că eşti?

Narcis: Din Tîrgu-Mureş, pe lîngă Teatrul Naţional locuiesc, da’ mai du-te dracului şi bea-ţi cafeaua, că io n-am sunat aici ca să te aud pe tine, clar? Andreea! cînd îmi faci o vizită? că tocmai m-am întors din Germania cu patru maşini după mine, pot să-ţi ofer tot ce vrei tu

Eu: Nu zău!? mă întind după sticla de plastic de lîngă piciorul scaunului şi trag o duşcă de apă minerală plină de nervi şi bulbuci şi ai grijă că te-njur de mamă şi de tot neamu’ tău de prost-crescuţi dacă mai vorbeşti aşa despre Ionas!

Narcis: Bine, uite cum facem, vin eu la Bucureşti, că oricum tre’ să-mi pun viza săptămîna viitoare, că mă car înapoi în Germania, cît vrei pentru o noapte cu mine?

Eu: Cît eşti dispus să pierzi?

Narcis: Jumătate. Dacă eşti mică de statură şi slabă şi ai sînii mari, da’ nu exagerat de mari ci aşa, potrivit de mari, atunci aş putea să pierd şi mai mult

Ionas: Şi pentru ce ai ucide mă rog frumos?

Narcis: Pentru o cauză dreaptă, să zicem... am lucrat mai demult în Ministeru’ de Interne, am văzut moartea cu ochii, nici o problemă, dacă aş avea o iubită kilăriţă şi aş fi înnebunit după ea, aş ucide şi eu, cot la cot cu ea, îţi dai seama... şi nu suport să fiu înjurat de mamă, pentru asta aş... nu, nici chiar aşa, n-as ucide, da’ de snopit în bătaie tot l-aş snopi pe ăla care se ia de maică-mea

Ionaş: Ah, evident, cînd ţi-e lumea mai dragă, iese la interval sînul matern

sfîrcul care hrăneşte irisul ochiului, sfîrcul care botează unghiile de la picioare şi binecuvântează gheaţa din frigider, în sfîr(c)şit! sfîrcul care împunge receptorul telefonului după o baie aprinsă într-o apă fierbinte ca asta stau bine-mersi întinsă pe pat, cu ochii-n tavan şi mîinile sub ceafă, îmi amorţesc braţele în cinci minute şi atunci le schimb poziţia, mi le aşez pe burtă ca un mort, ca o moartă, ca o moarte – un deget o ia razna la plimbare pe burtă în jos spre un mal frumos, da’ se împiedică în buric şi cade, se trezeşte cu unghia înecată de părul mărunt, cîrlionţat, ah, pardon, mă scuzaţi, n-am vrut, se întoarce, o coteşte mai la dreapta, în scobitura sau încheietura piciorului, nici nu-mi dau seama cînd începe unghia să se frece aproape amorţită de fîşia de piele caldă, abia atinge marginea chiloţilor – cum am întins degetul în clubul ăla după prima noapte de dragoste mare şi i-am atins fruntea, cavalere, îţi desenez acuma o linie erotică dreaptă şi alunecoasă de la rădăcina părului pînă în vîrful nasului, mi-era să nu fi fost cumva noaptea trecută o nălucire a minţii mele, da’ nu era – aluneca degetul meu încet pe fruntea lui n-avea nici o treabă pe linia subţire a nasului, ca acum, la graniţa dintre lumi, închizi ochii că nu mai e nimic de văzut în momentele astea în scobitura dintre picioare în lichidul fiert vîscos întins pe cearşaf cînd propriul tău gînd ca un deget curios şi umed alunecă se bagă-n tine şi te cotrobăie pe dinăuntru cînd te scurmă gîndul şi te vrea aiurea-n tramvaie pe străzi în pat te vrea peste tot pînă cînd îl vrei şi tu pe el, îi vrei mîinile minţile şi picioarele lungi grele ca o plapumă sufocantă irespirabilă să mă învelească să mă cuibărească să mă aducă-n simţiri, să-mi bage minţile-n cap să nu uite să-mi lase banii pe noptieră – o mie, o sută de mii, o brumă de impresie că ar putea la o adică să fie el, i-ar putea lua locul, fir-ar, mi-ar înlocui iubitul primordial fără să bag de seamă!?!

măi femeie, ăăă... fată!

că altfel nu poţi să-mi zici, nu?

măi, pe mine mă cheamă Lucian, am 40 de ani împliniţi şi tu nu mai fi supărată, că găseşti altu’ în loc, ce dracu’! eşti domnişoară drăguţă şi simpatică, măi fată, io nu-s tîmpit, io-s om de casă şi divorţat, io am nevoie de o femeie de casă!

ah, înţeleg...

aşa că, dacă tu vii aici la Constanţa, să faci bine şi să devii o femeie de casă, nu mai lucrezi acolo, gata, îţi interzic să stai acolo cu curvele alea, te ţin eu acasă, stai cuminte şi faci mîncare şi calci cămăşile, bine?

ăăă... Lucian, da’ eu nu ştiu să calc cămăşile...

păi cîţi ani ai tu, măi fată...?

21...

ooo, tinerică şi proaspătă, cum îmi place mie mai bine! ei, lasă că te învăţ eu să calci cămăşi, bine? da’ de fapt tu ce ştii să faci, măi fată?

cafea

ţţţ! ţţţ! ce generaţie depravată! că numa’ să fumaţi ştiţi şi să beţi cafea şi să vă uitaţi la telenovea! da’ lasă că ajungi tu aici si-ţi scot io toţi gărgăunii din cap, da-n primu’ rînd nu trebuie să mai lucrezi acolo, că e mare mizerie cu toate curvele alea la un loc...

Lucian, da’ tu crezi c-o să ne descurcăm doar cu banii tăi? cam cît cîştigi tu pe lună, dacă nu te superi că întreb?

măi fată, o să ne descurcăm noi cumva, io iau în mînă cam un milion patrusute

aha... eu aici iau în mînă cam şase milioane, da’ dacă zici tu c-o să ne descurcăm, gata, io mă las de erotice...

sase milioane!? măi fată, atunci... ei... dacă tot te-ai obişnuit acolo poţi să mai lucrezi, da’ nu aşa mult, că te strici de cap, să lucrezi şi tu mai puţin, cam de patru milioane, bine? şi acuma fii atentă, dacă vii la Constanţa, tre’ să vii dimineaţa, că după-masă poate vine nevastă-mea pe la mine

păi Lucian! ai zis că eşti divorţat?!? ce naiba înseamnă asta? adică mă minţi aşa, pe faţă?

măi, îs divorţat, stai liniştităăă, da’ nevastă-mea nu vrea să-mi acorde divorţul...

de ce?!

pentru că am un nume deştept, de aia! nu vrea să-mi lase numele!

măi să fie... şi mă rog care e numele ăla al tău?

Moldovenescu! ăsta e!

băi, mă laşi?!? nu mă interesează problemele tale cu nevastă-ta, da’ pe mine să nu mă bagi în căcaturi din astea, că imediat mă enervez şi nu mai vin nicăieri, ce dracu’! vrei s-ajung să mă păruiesc cu nevastă-ta prin Constanţa? păi frumos mi-ar sta?!

asta este, poţi să vii dimineaţa?... ăăă, şi vezi că am un mort pe scară...

ce ai?!

a murit un vecin pe scară, dragă!

bine, bine şi ce treabă am eu cu el? l-aţi lăsat acolo pe scări? tre’ să sar cumva peste el?

nu, draaagă, n-ai înţeles, mortu’ e la etaju’ trei, da’ e multă lume pe casa scării, e vecinii toţi ieşiţi pe-afară, dacă te întreabă cineva unde te duci, tu le spui că te duci să-l vezi pe Dumitru Văcaru – mortu’...

ai, nu! ştii ceva? las-o-n pizda mă-sii de ea treabă, n-am chef să văd nici un mort, clar? întîi e faza cu nevastă-ta, acuma şi de vecini să mă feresc?! io-mi bag pula în toată afacerea asta şi nu mai vin!

bine-bine, hai că te aştept io la gară, da? te aştept acolo cu o integramă în mînă şi dacă-ţi place despre mine, mă bagi în seamă, dacă nu-ţi place.” ăăă... nu mă bagi în seamă, bine? sau treci mai departe şi gata. Auzi, da’ tu chiar vrei să vii...?

da, mă Lucian, dacă am zis că vin, atunci vin, ce naiba!?

aoleu! cînd ne-om vedea, să vezi tu cum mă pierd, să vezi tu cum mă fîstîcesc, că io nu-s genu’ ăla care abordez o femeie pe stradă, să vezi tu cum mă pierd, aoleu, io-s om de casă, măi fată, io vreau o femeie de casă...

da, Lucian, înţeleg

îmi trag un scaun în faţa celui pe care stau, îmi întind picioarele şi scotocesc prin sac după vreo casetă, nu mai am chef să-i răspund, m-am plictisit şi de jocul ăsta, să-l întreb mai bine de nevastă-sa, să-l pun mai bine să-mi povestească despre căsnicia lui, de la nuntă pînă la copiii crescuţi şi plecaţi de-acasă, între timp îmi pun căştile pe urechi, belesc ochii pe pereţi, vorbeşte Lucian singur, n-are treabă, parcă atîta ar fi aşteptat, să-şi descarce sufletu’, să-şi dezvăluie toate alea toate mişcările i le presimt toată viaţa şi toată mintea i-o storc din creier dacă vreau, pînă cînd nici nu mai are ce să ţîşnească din el, pînă cînd tot puroiul se prelinge din tine în mine, ca în bătrînul cu urechea pîlnie, cu poveşti scurse într-o ureche într-o peşteră voci sunete fosforescente umbre, în realitate habar n-am ce-ar putea fi în capul lui, unii se lasă storşi, mulşi de poveste ca o vacă de lapte, cîte o noapte întreagă, alţii nu, alţii se deşertează într-o juma’ de oră, gata, iubito, m-am terminat, mă duc să aduc un prosop să şterg sperma asta de pe jos, pa! te mai caut io! eşti cea mai bună!

bine-nţeles, cum altfel? trag aer în piept să-i zic vreo două de noroc da’ mă răzgîndesc pe drum că doar lasă, nu-s ei singurii care se deşertează aşa fără milă, fără ruşine, şi noi o facem, cumpărăm bere şi începe fiecare să povestească despre „al ei”, disciplina şi rigoarea lipsesc cu desăvîrşire din minţile noastre, io vă tot spun, liniile astea erotice ne strică pe noi, ele rîd, nu zic nimica, sau dimpotrivă, zic – fato, aţipiseră toate acum trei nopţi şi io mă gîndeam băi, nu mă culc, că dacă adorm, nu mai fut pe nimeni, ştii tu cum răspunzi la telefon cînd eşti ameţită de somn, deci rezist ca martiru’ toată noaptea, tot aşteptînd să sune dracu’ cineva, alea dormeau pe rupte şi nu-ţi povestesc, fată! sună telefonu’ pe la cinci dimineaţa, mă uitam ca tîmpita la el şi nu-mi venea să cred, ooo, al meu eşti iubitule, zic, pe ăsta-l ţin pe fir pînă la şapte, să-mi bag pula dacă nu, alo, bună seara iubitule, îi şoptesc cît pot de suav şi-mi răspunde de dincolo o voce beton-beton, băi, da’ ştii ce timbru mişto avea?! şi aşa, senzual, mă întreabă tipul – iubire, nu dormi?!? băi, să dau în orgasm, nu alta, da’ mă abţin şi zic iubiiitule, cum aş putea să dorm cu tine alături?! – alături unde, iubire? mă întreabă ăsta, fată, şi apoi îmi zice cu o voce din aia dulcică foc ştii ceva, dragă? du-te şi tu la culcare că e tîrziu! Şi-mi trînteşte telefonu’ bou’ dracului... păi nu mai sună ăsta o dată? băga-mi-aş pula-n tot neamu’ lui si-n poporu’ lui de chinezi împuţiţi, de nu l-am înjurat pe idiotu’ ăla vreo zece minute, n-am înjurat în viaţa mea, s-au trezit toate de la răcnetele mele, eu mi-am băgat picioarele, m-am culcat şi nu m-am mai trezit decît la 7 fără ceva, bulangiu’ dracului, păi să-mi facă mie aşa ceva după ce că l-am aşteptat o noapte întreagă!? morţii mă-sii că mă-nervez numa’ cînd îmi aduc aminte de el!

Băi, da’ pe Dan Saturnu’ îl mai ţineţi minte? ştiţi c-a sunat zilele trecute? nu mi-a venit să cred cînd l-am auzit, să mor io, băăăi, Dănuţ! ce mai faci, n-ai mai sunat pe la noi de-un secol, lugu-lugu, vreo trei ore m-am vrăjit cu el, am crezut că-nnebunesc, mi-a făcut iar capu’ baniţă cu aberaţii d-ale lui, moţăiam aşa, dormeam pe mine cu receptoru’ la ureche şi-l întreb şi io aşa, la mangleală cam ce fel de femei îţi mai plac, ce femei preferi tu mă Dănuţ că de cînd n-am mai vorbit se mai schimbă oamenii şi gusturile, şi el – prefer orice femeie, suflet să aibă, şi-mi pică mie fisa să-l întreb: da’ femeile gonflabile îţi plac, Dănuţ? Şi după vreo două minute îl aud că-mi răspunde – poftim? dacă-mi plac femeile gonflabile? păi... depinde de caracterul lor, nu? Băi, m-am pişat pe mine de rîs, scot unii nişte aberaţii de te doare mintea, mă, te-doa-re-min-tea! să-mi fut una, dacă nu

mie-mi spui?! te pocnesc unii cu cîte-o poveste şi te căpiază ore întregi pînă cînd te trezeşti absolut din greşeală absorbită înăuntrul lor, ca o ventuză, ca o caracatiţă îţi sug sîngele poporului şi ţi se năpustesc noaptea în minte şi rad tot ce găsesc pe-acolo, nu-ţi mai rămîne decît un vis mărunt de zilele trecute, visul cu fetiţa aia mică din povestea cu cocotîrşii, de data asta nu mai striga după Lisafeta să vină să-i vadă, striga cuvintele unei tipe care a sunat săptămîna trecută şi mi-a răcnit în ureche „alo! curvelor, hai pa, că fac impulsii degeaba! şi mai futeţi-vă şi voi pentru santixfacţii, nu pentru bani!”, în sat la bunica se întîmpla acţiunea, stătea fetiţa în cur chiar pe coasta Popoasei şi răcnea aceleaşi cuvinte „futeţi-vă pentru santixfacţii!” se auzea în tot satul, se închinau babele, îşi făceau cruce şi mă recunoşteau tîrziu: a, asta-i fata lu’ Grigore – într-adevăr, Andreea sînt, bună dimineaţa iubitule, bei întîi o cafea cu mine sau ne futem fără nici o introducere? ştii c-ai sunat la o linie erotică în direct, nu? putem să facem sex la telefon sau putem să stăm de vorbă despre ce vrei tu, ce variantă preferi?

Cum adică să facem sex la telefon? o întreabă iubitul neînţelegător

Ooof, răsuflă Oana c-un aer plictisit, iară tre’ să-i explice că iubitule! a face sex la telefon înseamnă a geme şi a vorbi eu şi a-ţi freca pula tu sau celălalt tip de la capătul firului! ce măsa-n cur e atît de greu de priceput?! şi repetă explicaţia asta fiecărui tip, cu un fel de răbdare obosită, mă apucă dracii cînd aud infinitivele alea acolo, i-aş arunca o scrumieră-n cap, ce naiba, puţină imaginaţie băi doamnelor, băi domnişoarelor, discursul ăsta erotic ar putea căpăta nişte rezonanţe pe puţin bizare, chiar şi aşa şoptit la telefon artificial am putea să facem şi să desfacem anumite situaţii sau contexte – le-am construi mental ca pe un castel de nisip, un castel de cuvinte cu rădăcini pierdute undeva în zare, în simţirea celuilalt – în mintea lui fantasmagorică, agăţată la uscat într-o iluzie de cui sau într-un cui de iluzie – în mintea lui mai mult sau mai puţin dispusă să accepte stupefiantul în cuvinte, cuvintele în joacă sau jocul în stupefiante sexoase evident în fine! mintea aia care se aruncă asupra misterului cu atîta disperare atunci cînd frustrările măsoară cîteva kilograme bune de structuri nervoase şi încîlcite şi atunci cînd tramvaiul nu-i mai poartă zîmbetul şăgalnic între roţi şi nici străzile nu mai clipesc ascuţit ca nişte pleoape nedormite şi nici aerul nu mai luceşte a vrajă – ce dracu’ să-ţi mai povestesc, Chopin, că-n timpul zilei nu prea avem timp de conversaţii, imediat încep să sune oamenii de la serviciu, copiii lăsaţi nesupravegheaţi acasă sau bărbaţii lăsaţi singuri închid repede, ce-i drept, fără să vorbească de cele mai multe ori apeluri scurte de cîte două-trei minute, habar n-ai cine se ascunde după tăcerea asta de plastic, poate să fie cine ştie ce copil care încă habar n-are ce înseamnă pula, alo! mă cheamă Cristi şi am optişpe ani

aha, şi cine te crede? ai făcut dragoste pînă acum, Cristi? că eu nu-ţi dau mai mult de paişpe, după voce.

nu, nu-mi place

de ce? întreb şi eu ca proasta

nu-mi place să las fetele gravide

o, bravo! îmi place cum gîndeşti, hai să vorbim mai bine despre altceva, nu? cum te distrezi tu acolo în Craiova?

ăăă... mergem la film, la teatru...

la teatru!? şi ce spectacol aţi văzut ultima oară, dacă nu-i un secret?

ăăă... Titanicul!

Titanicul?! şi ţi-a plăcut?

daaa, am şi plîns la el!

vai, vai... habar n-ai cine se ascunde după tăcerea asta de plastic, noi tre’ să ne facem treaba oricum, fiindcă se mai sună şi de jos, mai nimerim cîte un control, se poate uneori să fie chiar directorul firmei sau poate să fie doar Cătălina care după aia o să urce val-vîrtej la noi să răcnească iară „Băi! de cîte ori să vă atrag atenţia că nu aveţi voie să vorbiţi urît!? voi chiar v-aţi tîmpit? v-aţi plafonizat de tot, ce pula mea? Şi auzi, Andreea! nu mai face mişto de oamenii de pe fir, că nu eşti tu cea mai tare din parcare şi dacă mă enervez te şi penalizez la salariu!”

„Da, scuze... n-o să se mai întîmple” murmur vizibil ruşinată şi mă rog cum adică vine aia să vorbeşti frumos la o linie erotică? mai e cazu’ să facem aici distincţia între a vorbi frumos şi a vorbi urît? sau cum naiba se defineşte frumosul vorbirii în definitiv? fiindcă fără doar şi poate la Cătălina „a vorbi frumos” înseamnă „nu mai înjuraţi, fire-aţi ale dracu’ de toante că mai sună şi copii, pe ăştia nu tre’ să-i futeţi, le spuneţi poveşti şi uite aşa vă faceţi minute şi bani în plus, tot io tre’ să vă-nvăţ o chestie simplă ca asta?!” bună, iubito, Mirel la telefon! adică o voce absolut rînjită, o voce de om nătîng „aha, si... bănuiesc că vrei să facem dragoste”

„nu”

„înseamnă că ai deja o prietenă cu care faci dragoste...”

„nu”

„ah... păi atunci poate ai simţit vreodată nevoia să faci dragoste...? sau uneori, noaptea tîrziu poate că ai simţit nevoia să săruţi o fată...?”

„nu”

„atunci te masturbezi?”

„cu ce?”

„cum cu ce? cu mîna!”

„ăăă... şi ce fac cu mîna?”

„îţi freci pula atunci cînd nu ai o femeie lîngă tine, ca să i-o bagi ei înpizdă...”

„ăăă...unde să i-o bag?”

„în pizdă!”

„ce-i aia pizdă?”

„ei! cum să-ţi explic, e un orificiu pe care-l au femeile între picioare” şi mă scarpin în cap încurcată – ăsta face mişto de mine sau chiar nu ştie?

„ce-i ăla orificiu?”

„o gaură!”

„şi cînd trebuie să-i bag pula în gaură?”

„i-o bagi atunci cînd eşti excitat, Mirel...”

„şi cînd o să fiu excitat?”

„ei, lasă, o să-ţi dai tu seama...”

„cum?”

„o s-o simţi mai tare, mai grea...”

„ahaa... da’ tu ai pizdă?”

„nu, am pierdut-o, din nefericire...”

„vai, ce păcat! Da’ măcar ţîţe ai?”

„o, da, ţîţe am, slavă domnului!”

„hă-hă, pe astea nu le-ai pierdut, ă? le ţii în sutien, de aia nu le-ai pierdut...”

„vezi că ştii, Mirel!... acuma taci un pic, că a mai venit cineva cu noi pe fir, bună dimineaţa iubitule... bună dimineaţa iubito, da’ mă iau cu mîinile de cap, tot un copil am nimerit, Adrian, să tot aibă zece ani şi deja urăşte meciurile de fotbal – aha, atunci ce altceva îţi place?”

„sexul”

„olala... ştii tu ce vorbă este vorba sex, Adi, dragule?”

„daaa, am futut-o pe una deja!”

„vai de mine, cum ai futut-o?”

„am dus-o acasă, s-a dezbrăcat în pizda goală... ăăă... am luat-o în braţe şi... am futut-o!”

„bine-bine, da’ ce i-ai făcut, de fapt?”

„ia mai lasă-mă cu întrebările astea indiscrete, ce, tu nu ştii cum se fute o femeie?!”

„nu ştiu, pe cuvînt, uite, nici Mirel nu ştia ce-i aia pizdă, nu-s toţi la fel de luminaţi ca tine, ce crezi? sau... unii sînt luminaţi doar pe dinafară, de un reflector, să zicem, şi atunci lumina cade doar asupra conturului, la suprafaţă, parcă, da’ înăuntru e tot linişte şi beznă oarbă, înţelegi? lumina ar trebui să cadă cumva dinăuntru în afară, zic eu...”

„păi nu încape un reflector înăuntru tău!”

„... ai dreptate, nu încape.”

Radu: alooo! salutare fraţilor, Radu sînt, vreau să fac şi eu un sex cu o gagică mişto!

Eu: Radu închide dracului telefonu’, ştii bine că n-ai voie să suni la o linie erotică!

Radu: da’ tu ştii că Bill Clinton a vorbit cu Tony Blair la telefon prin internet?

Eu: ia te uită ce preocupări au puştanii din ziua de azi! fac pariu că nici nu ştii cine e Tony Blair – îi surîd drăceşte şi sper să-l încui odată

Radu: ăăă... e secretarul de stat al... ăăă

Eu: Radu, închide telefonul că eşti prea mic pentru mine şi dacă mă-nervezi te spun la maică-ta

Radu: dacă faci sex cu mine te las în pace

Eu: fugi mă de-aici că tu n-ai mai mult de 8 ani

Radu: vrei sa-ţi citesc programul de pe Antena 1?

vreau să închidă odată telefonu’ ăla, mă scarpin în cap ofticată, mă foiesc pe scaun, pe cadranul telefonului mai figurează încă doi tipi care stau şi ascultă, n-au scos nici un cuvînt şi în cîteva clipe aterizează încă unu’ pe care îl salut regulamentar, îi spun cine sînt, aflu că-l cheamă Liviu şi-i explic că tre’ să aibă un pic de răbdare să scăpăm de puştiul ăsta obraznic

Radu: Liviu! da’ de ce-ai sunat aici? nu ţi-e ruşine să dai telefoane la liniile astea erotice? tu n-ai nevastă acasă?

Liviu: Poftim?

Radu: Nu pofti că ţi se-apleacă!

Eu; Radu! nu te mai băga în conversaţiile mele!

Radu: Liviu, ai auzit că Bill Clinton a vorbit cu Tony Blair la telefon prin internet?

Liviu: Alo? Cine-i acolo?

Radu: Sssăru’ mîna nenea!

Liviu: Alo! N-am nimerit la...

Eu: Ba da, aici ai nimerit, da’ ne bruiază băieţelu’ ăsta care-a sunat aici din greşeală şi acuma nu mai vrea să închidă, mă sîcîie pe mine la melodie

Radu: Să trăieşti, Andreea!

Liviu: Alooo!? Vreau să fac şi eu un sex total cu tine

Radu: Mă! Las-o-n pace pe mama, că acuma se joacă cu mine!

Eu: Raaadu, nu mai apăsa în halu’ ăsta pe taste că-mi ţiuie ca dracu’ în receptor si-o să mă doară urechea două zile non-stop!

Radu: De ce? Eşti paralizată la ureche?

sînt paralizată-n pizdă – murmur enervată că nu pot să-i închid puştiului telefonu’ fără să le tai macaroana şi celorlalţi care au sunat şi aşteaptă răbdători şi cuminţi să fie futuţi da’ eu nu şi nu – nu cu copilu’ ăsta pe fir şi nici cu celălalt, un pic mai mare, care mă ia la unşpe metri că-s nesimţită, i-am promis că-i scriu şi nu te-ai ţinut de cuvînt, sincer, m-ai dezamăgit mă Andreea...

Cum?! Daniel, n-ai primit scrisoarea mea! fir-ar să fie, păi ţi-am trimis-o încă de luni! Să-mi bag pula-n toată poşta română – mă enervez cît ai zice peşte, pînă cînd îl aud că încearcă să mă calmeze emoţionat de faptul că eu chiar i-am trimis scrisoarea aia?! Bine-nţeles că i-am trimis-o, ce dumnezeu, n-aş avea nici un motiv să-l mint, mă cunoaşte doar – răsfoiesc foile din agendă pînă la pagina unde i-am notat adresa şi i-o repet ostentativ, cu voce tare

Andreea! nu e blocul 9, e blocul 3!

Vai, nu se poate! Păi aici la mine în agendă scrie 9!

Cred că ţi-ai notat greşit sau ai înţeles greşit

Huai, nu se poate, Daniel, îţi scrisesem acolo nişte chestii aşa de importante! Ţi-am pus şi o poză de-a mea...

Ooh... tu vorbeşti serios?

Lasă, Daniel, că încerc să-ţi mai scriu o dată, bine? mint cu neruşinare că doar nu mă costă nimic şi-l întreb imediat cum o mai duce, aflu cu groază că mi-a mai scris o poezie – dedicaţie specială pentru Andreea: iubire bibelou de porţelan

Daniel, ai scris tu aşa ceva?! sar eu uluită

Daa, de ce întrebi?

Ştiu şi eu... parc-aş mai fi citit pe undeva poezia asta

Nu, nu, ţi se pare, eu am scris-o!

Ok, gata, nu mai striga că te cred da’ ce înseamnă iubire bibelou de porţelan, Daniel?

înseamnă ca atunci cînd ai casa plină de bibelouri foarte valoroase pe care le iubeşti foarte mult, deci ale mele sunt toate bibelouri de export

Bine, mă Daniel, da’ mie nu-mi plac bibelourile! de ce nu m-ai întrebat înainte să-mi scrii o poezie?! Cum adică mă faci pe mine bibelou? Adică mă iubeşti de parc-aş fi de faianţă?

Nu, mă Andreea, nu te supăra, asta e doar o poezie, ce dracu’? mai bine ia-ţi agenda şi scri-o acolo şi după aia îţi explic eu totul

Ok, aşa mai merge

... obiect cu existenţa efemeră...

Ce înseamnă efemeră?

Adică n-are suflet, e ca o statuie

Daniel! ţip eu enervată de-a binelea – adică mă faci statuie, atîta ai înţeles din personalitatea mea complexă?

Andreea, dacă nu mă laşi să citesc să ştii că închid telefonu’, eram foarte şucărit atunci, credeam că ţi-ai bătut joc de mine Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră pe care te-am lăsat acum un an. Dar cum? Ce s-a-ntîmplat? Ce suflet caritabil te-a păstrat în lipsa mea, în lipsa ei, în lipsa noastră – altă strofă acum – iubire obiect cu smalţul nepătat, alt vers, de mă iubeşti de o iubeşti de ne iubeşti mai stai aşa virgulă după „de ne iubeşti” strofa a patra acum o zi un an un singur an atît – alt vers cu literă mare Iubire bibelou de porţelan strofa a cincea Că ne iubim o ştim şi noi o ştie lumea toată Dacă ne vom iubi nu ştim nici noi virgulă nici lumea toată şi acum ultima strofă cea mai mişto – Tu crezi c-a fost iubire adevărată? alt vers eu cred c-a fost o scurtă nebunie...

Daniel, cre’ că ai dreptate, cre’ că e o nebunie la mijloc. Da’ una mai lungă, orişicît

Asta am scris-o cînd tot sunam şi nu te mai găseam pe fir, răspundeau tot alte fete şi stai să-ţi citesc şi cum începe scrisoarea pe care ţi-am scris-o ieri, are un motamo

Un ce?

Unu’ din ăla care se pune la început

Aha...

„Sentimentele nu se cultivă în seră, ca florile, ele se nasc să fie însămînţate iar dragostea trebuie să fie un fapt eroic, un fapt necugetat...”

Daniel, ce înseamnă fapt eroic? Adică unul cu război şi cu arme?

Nu, mă Andreea, altceva vroiam să zic acolo, deci dragostea e ceva foarte mare, cît un război

Olala, acuma înţeleg

„...deoarece dragostea se naşte spontan şi numai lucrurile făcute de spontaneitate sînt într-adevăr sincere şi curate” – ei? ţi-a plăcut?

Enorm, e foarte romantic Daniel ăsta, a scris deja treizeci şi două de poezii dintre care douăzeci le-a publicat acolo într-un ziar din Baia Mare, nu te mai obosi atîta să citeşti, Daniel, mulţumesc, mi-am făcut aşa o idee, mi-e destul pe ziua de azi, m-ai emoţionat de-adevăratelea, pe cuvînt...

Am promis inimii mele Că-ntr-o zi am să mă duc La mormîntul mamei mele Să îi spun tot ce-am făcut Să ridic piatră de piatră Să privesc chipul duios Mîna obosită-n lucru Părul alb şi mătăsos Dacă ţi-am greşit mămico Să mă ierţi ca pe-un copil Viaţa asta-i tare crudă Din pămînt nu mai revii În curînd apar şi zorii, doar o clipă a trecut Iar sărmana mea mămică pe veci ea a dispărut – cedez nervos băi Daniel ce fel de poezie e asta? cum adică să te duci la mormînt să ridici piatra aia grea? cum dracu’ să vezi acolo păr alb şi mătăsos? te-ai ţicnit de tooot? n-aţi învăţat la şcoală cum se descompune un cadavru?

Andreea! dragostea se naşte spontan şi numai lucrurile făcute de spontaneitate sînt într-adevăr sincere şi curate, aşa să ştii!

miercuri

nu are asemănare pielea lui, numai cînd sînt beată pot s-o privesc – de departe, bineînţeles, printr-un ochean întors, că de aproape nu s-ar vedea nimic, nici măcar cu un microscop, la început aveam impresia că mii de sunete minuscule s-au lipit de pielea lui ca solzii – structuri tridimensionale în toată regula, structuri melodice infiltrate în pielea lui, cu rădăcini lungi înfipte în oase – o întreagă coloană vertebrală, roşiatică şi sonoră cît 750KB de informaţie răscolită zilnic într-un registru codificat, pielea mea, păcătoasa dracului, dimpotrivă, nu are nimic sonor în ea, se rupe în fîşii, prinde în cleşti tot ce apucă, se lipesc de ea muşte, cioburi de sticlă, fire de praf, bucăţi de ziare, frunze de pe stradă – pînă cînd devine un fel de sacrilegiu atingerea, aşa crede el, aşa mi-a spus o dată mai demult, cel mai simplu ar fi să-i ating pielea cu o unghie doar, poate cea mai mică şi mai transparentă, să-i ating gîtul cu două degete săltate pe unghii ca pe vîrfuri să cobor pe grumazul lui, acum cît încă mai e posibil, cu paşi mici confecţionaţi din degete să cobor, să mă împiedic într-un măr de adam, să mă ridic repede şi speriată să privesc în toate părţile ah, încă doarme, nu simte nimic iubitul meu, păşesc atunci tiptil mai departe, mai jos, pînă la claviculă, de aici începe calvarul, şi-a tras iubitul meu o claviculă din aia circulară cum nu s-a mai pomenit! da’ nu comentez, străbat aşa osul ca şi cum aş călca pe un psalm, nu privesc nici în dreapta, nici în stînga, nu e voie, doar înainte e voie – călare pe un psalm osos, doar înainte, spre umăr înc-o juma’ de oră de marş din ăsta, pînă diseară poate ajung la stomac, pînă diseară se poate răsturna totul, se poate întoarce pe cealaltă parte sau se poate întoarce cu spatele la mine, numa’ să nu mă prindă dedesubt, că atunci am belit-o să mă ierţi! o să mă sufoc fără discuţie, sub coastele lui o să-mi găsesc sfîrşitul, toată pielea lui groasă o să-mi intre-n ochi, în nas, în urechi, în gură, o să-mi lipească faţa de cearşaf definitiv, ai! ai! pălesc brusc buzele mele, galbene se fac şi se lăţesc ca o foaie de hîrtie pentru că se infiltrează deja gustul, un pic amar, un pic acruţ, mă rog, gust de piele umezită sub plapuma alunecoasă, gust de piele arsă – ca şi cum ar curge un fir subţire de fum prin gîtlejul meu, ca şi cum s-ar lichefia pielea lui şi ar aluneca printre dinţii mei lacomi, ca şi cum aş lua o duşcă zdravănă de must şi o fîşie din pielea lui mi s-ar prelinge din colţul gurii pe bărbie şi cu un dos de palmă, jap! îmi şterg repede privrile sălbăticite şi o iau de la capăt, nu-mi abţin foamea de nici o culoare, nu reuşesc să-mi înfrîng setea, de fapt de ce-aş face-o? din pielea ta beau iubitule în fiecare noapte şi apoi mi-o întind pe pernă şi numai de ea îşi lipeşte obrazul în fiecare vis animalul din mine numai carnea ta o mestecă şi o înghite încet, cu grijă nici o firmitură să nu scape pe jos, ah, dement festin canibalic, dementă şi impresia asta de saturaţie după o halcă de muşchi de vacă necoaptă sau poate dimpotrivă, mult prea coaptă pentru vîrsta noastră ingrată şi puţină, dementă impresie de căpşuni şi portocale şi ciocolată – Isus Christos să fi fost şi iubitul meu nu mi-ar fi smuls cuiele cu dinţii, nu mi-ar fi lins rănile din picioare şi ochi, Isus Christos să fi fost – să-mi învălui tălpile în părul lui, degetele de la picioare să mi le înfig în creştetul lui şi să-l retez ca să simtă şi el arsura, nu doar obiectul de lemn care este crucea, nu doar marginea subţire care este oglinda, nu doar ruşinea şi muzica – un fel de geometrie noneuclidiană, un fel de intersecţie cu două universuri paralele, ca şi cum crucea de lemn ar pătrunde dintr-o dată în carne, ca şi cum călcîiul meu i-ar străpunge dintr-o dată ochii cu lentile cu tot şi dacă plîng o să creadă că-l şantajez, o să creadă că vreau să-l atrag în capcană, cînd în realitate nici nu poate fi vorba de aşa ceva, poate fi vorba doar de plapuma lui care cade grea pe mine sau pe covor sau poate fi vorba şi de pătrunderea asta geometrică şi lentă din somn în vis – ar fi trebuit să presimtă iubitul meu toate astea, ar fi trebuit să ştie cum să privească sub unghii şi să citească de-acolo

Felix!?

Otilia! cea mai caldă dintre toate femeile, cea mai dragă, ar fi şoptit, cea mai adînc înţepenită în gîtlej ca o bucată de ciocolată sau ca un sentiment prea dulce înfipt în vîrful limbii, încerci să înghiţi, se opreşte respiraţia o clipă, amorţeşte şi limba tot încercînd să provoace dracului înghiţitura, încerci să înghiţi sentimentul ăla da’ nu reuşeşti – îmi stai în gît iubito! cu pielea ta cu tot, pielea ta devenită senzaţional de dulce şi fierbinte în pleoape – cam aşa mi-ar cînta iubitul meu, nişte cuvinte încîlcite pe care să nu le priceapă nimeni, o litanie poate, sau chiar o biblie întreagă mi-ar şopti de la un capăt la altul, una într-una, ar recita din ea paişpe zile şi paişpe nopţi pînă cînd cuvinte s-ar rostogoli în artere, nu sînge şi ar tropoti ele pe-acolo, ar zgîlţîi boitele şi pereţii arterelor, ar acoperi fără probleme distanţa de la etajul patru pînă jos, perpendicular pe grădina asta de zarzavaturi care se vede din balconul lui, ceva-ceva ar trebui să facă totuşi şi cu terenul viran din faţă, de un an de zile se foiesc pe-acolo vreo şase, şapte muncitori, s-a făcut octombrie între timp, pînă şi aerul s-a răcit, îmi răcoreşte nările, intră în mine ca o avalanşă de gheaţă, respir adînc

„o să avem timp să facem toate nebuniile din lume...”

„cu siguranţă!” îi răspund, îi zîmbesc şi îmi aprind o ţigară şi braţele mi le sprijin pe grilajul îngheţat al balconului, gîndurile mi le sprijin pe umeri, privirile pe străzi, străzile pe degetele de la picioare, mi-e frig – nu mai sta cu picioarele goale pe ciment, o să răceşti! îmi strigă Felix din baie

mda, da’ înainte să răcim de tot, înainte să îngheţăm definitiv o să avem timp să ne şi jucăm, să facem dragoste cu încetinitorul şi fiecare centimetru de piele să se amplifice, să se dilate şi să ocupăm noi cu corpurile noastre tot oraşul, toată ţara, s-o sufocăm şi ceilalţi să dea buzna afară îngroziţi

„iară fumezi!?” strîmbă din nas dezamăgit „eşti femeie, mă Andreea, ce dracu’! ai fi perfectă dacă n-ai fuma şi te-ai îngriji ca lumea!”

care lume, Felix? îl întreb în gînd, perfect eşti tu cu tot neamu’ tău în afară de mine

perfect şi enervat şi iară n-o să mai vorbească două ore cu mine pe puţin şi cre’ că în curînd o să ne vedem fiecare de drumul lui, eu o să-mi trag tricoul verde de sub plapumă, o să-l arunc graţios peste umăr şi cu el aşa de ostentativ agăţat o să intru în baie, cu tupeu înainte marş imperial oarecum forţat de împrejurări, tremură carnea pe coapse în mers, o văd cu coada ochiului şi nu-i zic nimica, încă mi-e frig, pînă intru în baie, că acolo închid uşa în urma mea cu grijă, îmi îmbrac şi tricoul, pentru orice eventualitate şi din trei paşi ajung la cadă, îi încalec marginea şi mă las pe vine, iară nu curge decît apă fierbinte, îmi ascund şi genunchii sub tricou, m-ar certa mama dacă m-ar vedea cum îl lărgesc aşa aiurea, stric bunătate de bumbac – un ghemotoc verde cu plete căprui eram pe vremea aia, ehei, cinspe minute mă uitam pe atunci cum ies aburi înecăcioşi din duşul încolăcit în celălalt capăt de cadă, fără să mişc nici un deget nici un fir de păr din cap nici un picior – acuma s-au schimbat toate sau au trecut sau nu mai am eu răbdare să mă uit la aburi, păi de unde răbdare dacă în zece minute tre’ să fiu gata, să mă îmbrac, să ajung la lift, să cobor saispe etaje, să alerg pînă-n staţie după troleu, să-l dau la schimb pe un tramvai alb cu scaune foarte portocalii, să ajung la firmă şi să mai şi urc treptele alea lungi, iar am întîrziat, futu-i, de paispe mii de ori am zis că data viitoare o să plec la timp de-acasă! şi de-aici încolo gata, nu mai eşti decît o voce, dacă poţi îi oferi o oarecare consistenţă şi o umpli da iubitule cu spermă, bine-nţeles, aşaaa, fute-mă, aaai, freacă-mă! frea-că-mi minţile între palmele tale, între coaiele tale, între creieri, un creier doi creieri, ca şi cum ai apăsa pe un buton imaginar se declanşează de la sine toată maşinăria, curg gemetele pe bandă rulantă fără probleme – halo!?! tu eşti aia care se fute prin telefon?

ăăă, cre’ cada...

atunci fute-mă urgent!

da, să trăiţi! unu’, doi, trei şi! vreau să-ţi simt pula iubitule în pizda mea goală sau plină, la alegere, numa’ să mi-o tragi repede, că-s udă toată! îîîh, maaamă ce mişto e! da’ pe tine cum te cheamă, dragă?! ce? ne futem aşa... ca animalele, fără să ştim cum ne cheamă? eu sînt Andreea, tu cine eşti?

Ion!

Florin: Ioane, futu-ţi tigaia mă-tii, numa’ pe ciobani îi cheamă aşa, tu ce eşti? cioban sau baci?

Ion: Io-s bodiguard – aceeaşi voce răguşită şi tremurătoare, parc-ar fi toţi din aceleaşi sunete Scuti – băga-mi-aş pula-n mama voastră că vă-nmulţeşte ca pe şobolani!

Eu: Floriiin! iar te bagi pe fir şi-mi înjuri clienţii la ora asta de maximă audienţă!? a închis Ion cînd te-a auzit rîzînd şi – categoria asta socială înfloritoare, paznicii de noapte, pîndăii, cum le spunea Gabi, oamenii sechestraţi în spaţiu’ ăla îngust în jocul ăla stingher din care îi simţi cum scapă în cîte-o noapte ca asta, îi simţi cum inventează poveşti nemuritoare – şi te rog frumos nu te mai lua aşa de ei că mă supăr pe tine, pe cuvîntu’ meu că nu te mai salut pe stradă dacă nu te calmezi

Florin: lasă-l mă Andreea, că şi-aşa era prost

Eu: că doar nici noi nu sîntem mai breji, Florine da’ stai un pic şi nu mişca, a mai aterizat cineva cu noi pe fir, bună seara iubitule şi bine c-ai ajuns în sfirsit la linia noastră erotică, eu sînt Andreea

eşti Andreea pe dracu’

băăi iubitule! nu mă-nerva, că pot să-ţi trimit pîn’ fax şi foaia de bolentin ca să te convingi cu ochii tăi că mă cheamă Andreea, cu doi de e!

dacă tu eşti Andreea io-s Bocelli, bine? ia fă un bot şi pentru mine!

ce să fac?...

suge pula şi taci din gură!

ah, nu ştiam de expresia aia

lasă expresia şi suge-mi pula mai repede, că-s escitat rău de tot!

auzi, iubitule, da’ înainte n-ai vrea să mă esciţi şi tu pe mine? să-ţi sug pula aşa cu pasiune, cu dăruire? zi-mi şi mie ceva frumos, te rooog, o poezie, o atenţie, o măslină, ştii tu...

Florin: iubito, scuză-mă că m-amestec în iţele voastre telefonice... eu sînt! soţul tău iubit! eu şi de la slujbă m-am întors rănit, ăăă, cum era mai departe? nu contează, ţi-am pregătit acasă o tocăniţăăă... marfă de marfă, să moară mama! şi-acu dacă tot am terminat-o m-am gîndit să te sun, să văd cum merge treaba la tine, cum se descurcă băieţii pe fir? te-au mai futut astăzi în cur? bă, labagiu împuţit, spune-i, bă, o poezie mişto lu’ nevas-tă-mea că altfel nu i se scoală lindicu’! alo!? Boticelli! unde-ai dispărut, mă? fute-o că nu te las de două ori!

Adi: păi de ce nu mi-ai spus fă tîmpito că eşti măritată, că te lăsam în pace curva dracu’!

îmi trînteşte Adi receptoru’ enervat, izbucnesc eu în rîs, îşi dezlănţuie şi Florin hohotele în aer si-mi promite că e ultima oară cînd se mai bagă aşa peste mine pe cuvîntu’ meu de pionier Andreea nu te supăra, n-am reuşit să mă abţin – încep şi eu să rîd molipsită de veselia lui, nu prea mult, fiindcă timpul ne presează, ne sună-n cap, ne anunţă o noapte zbuciumată şi deja plină de minute da, sigur că-mi place să mă fut în gură iubitule din cînd în cînd, îţi sug şi ţie pula oleacă, nu rezist tentaţiei, nu, nu, hmmm, că dulce a mai făcut-o mă-ta, zău aşa iubitule ah! da, trage-mă şi mai adînc, da, şi mai în pizdă

auzi, Andreea, degeaba te scremi aşa... în meseria asta, tu joci un teatru umilistic, nu-mi place, hai pa

hai pa iubitule şi bună seara, eu sînt Andreea, cu cine am plăcerea... onoarea... ni’ nu mai ştiu cum să-i zic

...ăăă.. vreau şi eu o sugătoare...

ce anume?

o sugătoare

poate vrei să zici sugativă, iubitule, dacă s-o fi spart călimara cu cerneală acolo la tine...

sugătoare, sugativă, tot aia-i, repede, că-mi curge toată sperma...

ok, nu intra în panică, iubitule, vine imediat şi sugătoarea!

şi bocitoarea şi conexiunea şi analogiaaa!

du-te-n pizda mă-tii de curvă împuţită

ok... m-aş duce iubitule dac-aş mai încăpea, doamne iartă-mă, că altceva nu mai ştiţi decît du-te-n pizda mă-tii şi cu asta v-aţi scos ce să-ţi povestesc! aşez receptorul în furcă, mă ridic de pe scaun şi fac cîţiva paşi prin cameră – băi, m-am săturat! simt nevoia şi mai ales lipsa unui dicţionar de înjurături şi imprecaţii! de ce nu există aşa ceva în limba română? celelalte limbi sigur au un dicţionar din ăsta, numa’ la noi se fac toţi că plouă, mai puţin Iova sau Paleologu ce s-a mai ocupat cu aşa ceva, într-un eseu din Bunul simţ ca paradox, el ce-a mai încercat să disece instinctul metafizic superior şi simţul absolutului din pizda mă-sii, fără să-i spună pe nume totuşi, din raţiuni lesne de înţeles, cît despre reducţia la neant sau recuzarea ontică, eu aveam impresia că nu-ţi respingi neapărat adversarul de la matca originară, cu un dispreţ radical şi transcendent ci dimpotrivă, îi oferi încă o şansă, să zicem şansa celei de-a doua naşteri, într-o formă mai convenabilă, poate – du-te bă în pizda mă-tii, dacă poţi, că pe pămîntu’ ăsta nu mai ai ce căuta, ratalăule! cară-te înapoi şi încearcă să mai intri o dată ca lumea – utopică viziune, oricum, da’ nu mai puţin fabuloasă, fiindcă în cazul ăsta ne arogăm instinctiv puteri incredibile, aproape divine, vezi varianta „te bag în pizda mă-tii”, cu verbul plasat într-un prezent atît de categoric, de parcă noi, oamenii, am fi responsabili cu renaşterea asta, de parcă atunci cînd i se scoală unuia să te înjure aşa – gata, tu ai şi intrat în pizda mamii fără probleme şi ai putea să ieşi de-acolo cînd vrea muşchii tăi. Cît despre mentalitatea abjectă a românului care dispreţuieşte dorinţa erotică – nimic mai adevărat, atunci cînd posedă o femeie românul chiar îşi închipuie că-i neagă implicit fiinţa, de unde şi concluzia general răspîndită că dacă te-a futut – te-a desfiinţat/ umilit/ înjosit pentru tot restul vieţii, dacă se întîmplă să te fută din prima, ai belit-o să mă ierţi – ţi-a spulberat din start tot misterul şi te consideră curvă şi după aia nu-ţi mai rămîn decît vreo trei, patru nuanţe adiacente care exprimă şi ele în fond sărăcia fanteziei noastre erotice – e admisibil, adică, să recunoşti că din cînd în cînd sugi pula, da’ nu foarte des, că dai de bănuit şi gestul de a suge pula tre’ să fie întotdeauna precedat de replica lui masculină, că altfel pici de fraieră, adică să-ţi intre bine-n cap, Andreea, nu te apuci tu aşa de capu’ tău să-i sugi pula fiindcă ţi se pare dulce sau bună la gust, nu! îl pui pe el primu’ să te lingă în pizdă şi abia apoi eventual îi sugi şi tu pula iar dac-o faci totuşi, taci dracului şi nu spune nimănui, aşa cum nici ei nu se laudă în gaşcă că au dat limbi în pizdă, e extrem de umilitor şi efectiv rişti să pierzi respectul şi prestanţa şi onoarea şi aprecierea tovarăşilor care se uită toţi la tine ca la un fraier, ca la o cîrpă – culmea, mentalitatea rurală funcţionează pe cu totul alte legi, în satul bunicilor mei lucrurile stăteau taman pe dos, de exemplu, acolo îşi mai dădeau unii cu părerea despre vreo fată din sat că adică liniştit poţi să bei apă din pizda ei şi prin asta voiau ţăranii ăia să spună că indiscutabil şi fără drept de apel fata respectivă era foarte curată, dacă nu cumva era chiar un fel de sfîntă, ceea ce nu mai pupi tu în universu’ nostru citadin unde nu e indicat nici să recunoşti că te fuţi în cur, fiindcă şi asta e sinonim cu a fi curvă, numa’ curvele sug pula şi se fut în cur. Sau alea care vor să demonstreze cu orice preţ că-s virgine, cum era Dora, care ne tot povestea despre băieţii cu care iese în oraş şi la care mai rămîne peste noapte uneori da’ nu fac niciodată nimic, îi ţine ea la distanţă – cum dracu’ reuşeşti una ca asta, fă?!

greu, cum altfel?! că doar toţi sînt nişte porci, toţi vor s-o fută, numai că acasă o aştepta maică-sa şi din cînd în cînd mergea cu ea împreună la ginecolog ca să se convingă că fiică-sa e încă fată mare, era de fiecare dată, de vreme ce nu-i lăsa pe ăia s-o fută decît în cur – aşa îmi place mie, iubitule, numa’ aşa mă satisfaci, numa’ după vreo trei beri a recunoscut că între timp practic s-a obişnuit şi cu asta – de gura maică-sii, evident, de teama ei s-a obişnuit să-i placă numa-n cur, i-e frică acuma să încerce şi invers, bine-aşa mînca-ţi-aş, cică francezii nu au nici o aluzie sexuală în înjurături, ci dimpotrivă, au o perspectivă foarte galantă şi străină de orice ultragiu sau mojicie iar domeniul erotic reprezintă pentru ei un spaţiu al consimţirii, ca să vezi, pînă şi violul este persuasiv la ei şi între timp înjurăturile italiene se adresează unei dogme constrîngătoare, ăştia se revoltă împotriva lui Dumnezeu, care va să zică, sînt în stare să te facă porco di Dio, ceea ce nici nu mai reprezintă o înjurătură fiindcă, să fim serioşi, cine n-ar vrea să fie porcu’ Domnului mai degrabă decît funcţionaru’ statului? ăla io, ăla io – nu-i bai, c-au exprimat românii ce n-au reuşit italienii, adică tot pe la bunică-mea prin sat îl mai auzeai din cînd în cînd pe nenea Simion răcnind enervat de dincolo de poartă fută-te dumnezeu să te fută! cre’ că numa’ la Ilie se putea răsti în halul ăsta, cre’ că iar rătăcise băiatul vreun dibol prin lanu’ de porumb al nu ştiu cui şi atunci era clar că vreo zece minute numa’ aşa o ţinea ochii şi dibolii! că al’ceva nu ne-o rămas pe lume, ce pula lu’ dumnezău nu-nţălegi!? şi cînd ajungea la pula lu’ dumnezău ieşea Viorica, nevastă-sa, din casă speriată îmbro-bodindu-şi năframa pe lîngă gît – mă bărbate taci din gură că te-aude popa şi iar te spune-n beserică după sfînta liturghie!

da’ spună-mă! mai bine popa decît Vaier a lu’ Americanu’ cu care avea el nu ştiu ce de împărţit încă di-nainte de vacanţa de vară cînd ajungeam eu acolo şi dacă era zi de tîrg ieşeam cu bunica la cumpărat batiste şi agrafe strălucitoare şi mereu se întîmpla să se strîngă bărbaţii roată lîngă vale la o cupă de horincă şi atunci mă uitam după Vaier a lu’ Americanu’ şi credeam c-o să-l recunosc după cuvintele alea spuse de badea Simion către el, da’ nu reuşeam niciodată, nici nu ştiam cum arată de fapt, în schimb îi auzeam luîndu-se la harţă din cauza lui Gorbaciov – băga-mi-aş pula în christosu’ mă-tii de şomer mai apucam să aud înainte să mă tragă bunica după ea înapoi acasă că astea-s poveşti de oameni mari, fătucă dragă, tu să te rogi mai bine la Dumnezău să-ţi dea minte şi sănătate şi maşinuţă mică şi cînd zicea „maşinuţă mică” începea să viseze la o dacie roşie şi tot despre o bunică îmi povestea şi Mimi odată cum că adică n-avea decît o singură înjurătură pe care o scotea la interval numa’ atunci cînd se întîmpla cîte-o ploaie din aia mare sau un îngheţ sau vreo urgie de-a naturii – fute-o pe mă-ta legată de tren! şoptea bunica ei într-una şi nimeni nu ştia cu cine naiba vorbeşte, cui îi spune s-o fută pe mă-sa, de ce neapărat legată de tren şi cum dracu’ să-şi imagineze c-ar fi posibil vreun futai în viteza aia sau cum naiba or fi născocit ţăranii din Bistriţa înjurătura aia teribilă cu „futu-ţi dumnezăoaica mă-tii” că m-am crucit auzind-o şi după aia am avut coşmaruri nopţi la rînd cu un dumnezeu femeie care-şi pieptăna părul lung pe wc şi se scremea de vreo două ori şi pac! ieşea lumea ca un plod nou-născut prin pizda dumnezeiască şi scotea lumea capul la lumină direct în budă şi în definitiv ce naiba au bucureştenii cu morţii şi cu răniţii că pe-aici, din cîte am observat eu, ăştia sînt la mare căutare, cu toate că răniţii s-au cam terminat pe meleagurile noastre, uneori ce-i drept imaginile care rămîn în picioare în urma înjurăturii îţi îngheaţă sîngele în vine băi necrofililor mai ales atunci cînd îmi mărturiseşte Marius că una dintre înjurăturile care-şi fac într-adevăr efectul instant la el în cartier e aia cu „lua-ţi-aş morţii-n pulă” părerea mea, pentru că în felu’ ăsta murdăreşti ceva sacru îţi închipui tu că e aşa, eu zic că dimpotrivă, nu există nimic mai sacru decît propria ta persoană vie şi nevătămată şi cele mai aiuritoare şi de efect înjurături sînt alea care acţionează sau se referă la tine însuţi aşa cum am auzit eu într-un bar la Bistriţa doi tipi certîndu-se şi la un moment dat unu’ din ei l-a băgat pe celălalt în pizda mă-sii iar ăla a ridicat o privire atît de însetată de credeam c-o să-l soarbă acolo pe loc, în schimb i-a zis doar „creşte-ţi-ar coaie în talpă, cretinule!” şi s-a ridicat şi s-a cărat imediat după aia şi n-a mai apucat să-şi vadă înjuratul cum se chirceşte după masă şi borăşte acolo cine ştie cîte sticle de bere băuse în seara aia şi din aceeaşi arie semantică pare-mi-se că face parte şi înjurătura aia „trage-mi-aş pula pe coliva mă-tii, să-mi sară coaiele din bomboană-n bomboană ca la măscărici! sau mai bine tîrî-mi-aş coaiele pe barba lu’ tac-tu, curvă penală ce eşti!” – se certa Corina cu nişte tipi într-o seară, se auzea în toată camera fiindcă lăsase telefonu’ pe speaker şi se legăna acuma pe scaun cu braţele sub cap şi le răcnea înapoi tot felu’ de blesteme, se-n-ghionteau ăia ca la concurs şi-i tot auzeam şuşotind între ei „bă, cum era aia cu prezervativu’ şi cu maimuţa, cheamă-l pe Radu că el ştie mai multe şi-o face praf pe tîmpita asta din trei vorbe!” – da’ de ce ca la măscărici? o-ntreb înveselită, cu măscăricii ce-aţi avut, bă?! mă bag şi eu ca musca-n conversaţia lor – taci, fă, deşteapto, lasă-mă pe mine, că-mi strici tot şpilu’! o las, că oricum se descurcă mai bine decît mine şi oricum de-aici încolo ar trebui să iasă la iveală un alt soi de invective, alea care nu se sprijină pe nici un cuvînt aşa-zis obscen, da’ care îţi lasă-n gură un gust amar de blestem şi un miros împuţit de mizerie sufletească şi crudă aşa cum am simţit tot în sat la bunica mea între două babe cătrănite pe o vecină de-a lor pe care o blestemau să dea domnu’ să n-o petreacă nime’ pîn’ la groapă singură să intre-n pămînt să vadă apoi cît de frig i-o fi aşa fără preteni – erau ceva de speriat babele alea sau era iară foarte grav să strige în urma ta „mira-s-ar lumea de tine!” sau „te-ai făcut de minune”, ca să vezi, în satul lor să stîrneşti mirarea cuiva era o mare ruşine şi dezonoare, ca şi cum adică vreun gest de-al tău sau cine ştie ce faptă ar putea să şocheze şi să ia pe nepregătite o lume în-treaaagă sau ar cîntări cît o calamitate naturală şi un accident de avion la un loc, pe cînd în universul nostru citadin raporturile s-au inversat definitiv, ai observat? că-n momentul în care uimeşti pe cineva înseamnă automat că l-ai scos din inerţie şi atunci ieşi brusc în evidenţă şi se scrie despre tine şi dacă ai noroc te alegi şi cu o invitaţie la chestiunea zilei, pe scara noastră axiologică mirarea îndreptată asupra cuiva devine sinonimă cu aprecierea iar dacă ai ocazia s-o prinzi pe Nicole în formă într-o noapte de miercuri lungă ca asta – te prăpădeşti de rîs şi apoi îţi pică fisa că astea ar fi tocmai înjurăturile alea lungi şi sofisticate care-şi pierd orice putere de şoc, tocmai datorită preţiozităţii lor, înjurăturile manieriste pe care le pomenea şi Paleologu, ce mai, o mulţime de nuanţe în lumea asta a imprecaţiilor, ca şi în lumea animalelor, de altfel, pe care ai fi tentat s-o crezi necuvîntătoare şi stearpă şi cînd colo alo! Gigi la telefon! vreau să te căci în gura mea!

poftim?!?

vreau să te căci în gura mea!

...si dacă nu-mi vine acuma să mă cac...!?

haide-haide, ca de aia eşti pusă acolo!

în birou pe scaun, cu picioarele strînse la piept, cu receptorul încleştat în mînă, cu căştile pe urechi şi sonoru’ la maximum, urmăresc din cînd în cînd telefonul cu coada ochiului, că dacă ar suna nici nu l-aş auzi – bine, iubitule, stai aşa că acuma încep să mă concentrez la căcare îîh, îîîh, îîîîhh – mă screm de zor, că de asta-s pusă aici – stai aşa că vine, vineee! iubitule, aah, uite că iese! hop-aşa... gata... şi acuma ce facem?

îmi întinzi căcatul pe faţă, pe piept...

mă iubitule, bag sama că tu te crezi la cosmetică aici, hm?

vreau să te fut în pizdă pînă-ţi curge sîngele pe cearşaf

să ţi se întoarcă pizda pe dos,

să urli de durere... să... să usture aerul greu

să picure sînge din ţîţele tale ca oţetul, să şchioapete ziua ca

pe pieptul meu luntrea dogită să-ntîrzie ora,

pe buzele mele, în timp să se-nghită şi

să te muşc de lindic nemărginită secunda să-şi treacă

să se sfîşie pizda ta prin suflet, gigantică

în dinţii mei unda iar ţie, jivină gingaş gînditoare,

să-ţi fie şezutu’

unitatea de legătură, cuprins de zăvoare,

conectorul logic să-ţi crape măselele-n gură

conectorul gramatical şi dinţii cu detunătură! să-ţi pută

ăla care leagă două tipuri sărutul oftatul să-ţi pută, mormînt de discursuri distincte cu mocirlă stătută

două suprafeţe de glezne tîrîş să-ţi atîrne ghiulele

paralele de capete cîrne rînjite scrîşnite

şi nerăzbunate măceluri osîndă păcate

aaah, muşcă-mă! vampirul meu drag şi crud! fă-mă toată o băltoacă de sînge, aşaaa, fuuute-mă! din vampir în vampir, din băltoacă-n băltoacă mi se face poftă de o ţigară, mă întind după pachetul de pe masă, vorbesc în continuare, mai scap cîte un răcnet, cîte un geamăt la momentul oportun, cade un băţ de chibrit din cutie pe mochetă – ah, fute-mă de moarte, iubitule! aaau, săriţi! mă omoară! uuuh! bampirul asasiiin!

aşa! fute-mă, că-mi place!

da, iubitule, te fut eu, n-ai grijă, tu rupe-mi pizda în două

gem de vreo cinspe minute, el nu mai spune nimic, se masturbează în linişte, pe mine începe să mă doară gîtul, parcă toate gîndurile mele s-au concentrat în zona asta, a gîtlejului, deja îl simt ca pe o parte străină de restul trupului, o piesă izolată, ruptă de întreg, un obiect de bucătărie, o răzătoare de fructe, de exemplu, sau o rîşniţă de cafea ruginită, o bucată de şmirghel pe care alunecă sunetele,

hîrşîie

horcăie

hoşcăie

viermuiesc în gîtlejul meu, magic şi fabulos organ de reproducere, asexuat, atemporal, aruncînd în joc spermatozoizi-sunete, spermatozoizi-sonori, cuvinte-ovule, ovule-idei, picături mici de salivă, picături de sudoare pe care Ie simt curgîndu-mi printre sîni, pe piele, pe receptorul asta crescut ca o prelungire, o unghie a degetelor de plastic, senină diformitate a trupului meu – receptor, receptoare/ receptori, s.n. (anat.) organ care face legătura între obraz şi umăr, organ osos, uneori cartilaginos, uneori plasticizat, uneori ameţită de atîtea replici, îmi las într-a-devăr obrazul să se odihnească pe umăr şi atunci între umăr şi obraz se insinuează, inevitabil, receptorul – acest unificator al unor contradicţii anatomice şi atunci pe obrazul meu rămîn urme roşii, dungi, dîre, se imprimă formele de plastic printr-un transfer empatic pe piele şi atunci buzele rostesc mai greu cuvintele, insuportabilă apropiere, atunci buzele aproape că se lipesc de receptor, execută un dans încorsetat al cuvintelor greu răzbătătoare prin fiziologia plasticoasă a telefonului, şi atunci, chiar în acele momente de epuizare, atunci – Andreea, drăguţo, cînd te aud cum gemi aşa, zău că-mi vine să mă excit, tu cu vocea asta mai bine dădeai la Conservator, pe bune!...

Bună seara băi domnilor, băi doamnelor şi nu în ultimul rînd băi domnişoarelor – gem fără probleme, din inerţie, cum ar veni, de o ureche mi-am lipit receptorul, de cealaltă mi-am agăţat una din căşti – bună seara... vreţi să vă spun bună seara?

vreau să-mi fac şi eu laba

vă spun bună seara!

cum?

umeri craci

aha...

mai repede! nu mă ţine de vorbă

de pula te ţin iubitule, nu de vorbă

aşa, aşa, hai pişă-mă-n gură!

să te piş în gură?! eu pe tine însuţi? fantastic ce-ai mai motroşit reflexivele astea, iubitule, te piş unde vrei tu pe chestia asta! te fut unde vrei tu, te încalec în mintea mea cu alte paişpe mii de voci de fragmente înregistrate de la televizor din decembrie ‘89 lîngă bucăţile de Oscar Peterson şi Clark Terry şi vocea lui Ceauşescu şi vocile ăstora din receptorul meu şi 312.69.82.89.89.89.89 opt nouăăă! zapaţi pe comunicare şi pe incoerenţa originală a limbajului, ăsta era diplomatul cu care vroia să plece, astăzi, 24 decembrie, ora şaispe şi zece, în ajunul de Crăciun... cabinetul lui Ceauşescu

Bună seara, cine sînteţi dumneavoastră?

Iulia. Nu vreau să risipesc nimic, vreau doar să vă mulţumesc c-aţi pus Garbarek în seara asta

Ăăă? Greşeală mare, ca să zic aşa... da’ spuneţi, că oricum nu despre asta era vorba în emisiune, spuneţi-ne şi nouă din gîndurile dumneavoastră

Gîndurile mi le spun în gînd

Ei, unii le mai şi exprimă, scriu poeme, scriu conferinţe, scriu firme

Să zicem că scriu şi eu poeme

Păi scrie-ne şi nouă un poem în direct

Nu le am aici, sînt în bibliotecă

Da’ nu sînt ale dumneavoastră?

Ba da, ale mele sînt

Aah, domnu’ Eminescu! Dumneavoastră eraţi?!?

Ăăă... nu, nu...

Şi eu care credeam...

Sînt doar un descendent

Ei, nu-i nimic, lăsaţi...

Un descendent lipsit de condescendenţă

Mai ales! şi de indecenţă, după cum se poate vedea... Sînteţi complet lipsită de indecenţă, nici nu ştiu cum să te tratez – atenţie, bijuteriile! Veniţi să vedeţi, un colier de perle! Da, perle! în geantă cu astea... se predau documentele... le duc la tezaur... băieţi aduceţi un pachet de ţigări, nu vă mai înghesuiţi aicea!

312.69.82.89.89.89.89 comunicăm pe înţelesul tuturor, din mai multe direcţii şi în tot mai puţine sensuri, încercăm împreună să articulăm un lung moment poetic, cu gust de banane, de căpşuni, de Ion Iliescu – veniţi să vedeţi! Să vină şi un paraşutist cu tine, urcă sus! Nu are loc şi căţeluşul meu aici? – aha, bună seara, dumneavoastră cine sînteţi?

Emil din Ţăndărei

Şi ce faceţi în Ţăndărei? Comunicaţi, poetizaţi sau bîiguiţi acolo?

Sînt cu un tovarăş de-al meu, Sorin, aici în – sala de tortură, urme de ceară, urme de sînge, resturi de haine aruncate... bineînţeles, în afara clădirii... din nou, imagini calcinate...

Dumneavoastră nu auziţi ce s-a-ntîmplat în ‘89? La 312.69.82.89.89.89.89 ducem o luptă disperată cu ideea, cu omul de pe stradă şi nu în ultimul rînd cu Rondul de noaaaapte! alo, Andreea, mai eşti acolo?

Emisiunea asta nu mă amuză deloc

Nici pe mine, să ştii că nici n-o ascult

Bună seara iubitule, eu sînt

să mi-o sugi! îmi trînteşte repede telefonu’ înainte să apuc să-i spun cum mă cheamă înainte să apuc să intru în panică îl culeg de pe un alt fir pe Laurenţiu din Botoşani care începe repede să-mi debiteze despre nu ştiu ce carte pe care se pregăteşte el s-o scrie „Jocul sentimentelor şi al intereselor”, o carte psihologică Andreea dragă, un fel de autobiografie deşi eu n-o recunosc ca autobiografie, e mai mult din experienţa personală, este cam cum văd eu lumea, de Rodica am divorţat fiindcă am prins-o cu altu’, m-a durut enorm trădarea ei, dar am rămas tot un romantic incurabil, citesc tot ce prind din Sandra Broin şi colecţia de dragoste Sidney Sheldon şi între timp mai ascult şi eu un Beatles, un Pink Floyd, un Celine Dion, un Abba, dacă mă crezi – nici nu te văd bine de somn, da’ îmi doresc enorm o prietenă, am impresia că noi doi ne-am înţelege perfect de bine, pentru mine un prieten este cel care te ajută reciproc, m-am luat eu de Rodica atunci la divorţ şi i-am spus fă, analfabeto! nu-ţi ajunge c-ai luat canapeaua, teveul şi şifonierul?! vrei să-ţi dau şi cărţile mele de dragoste!? cărţi bune, nu glumă – un Minulescu, un Coşbuc, un Goga, munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă! nu i le-am dat că şi aşa nu ştia deloc să citească, nu mă înţelegea deloc, eu chiuleam de la şcoală ca să ajung la operetă fă analfabeto i-am zis ca să văd Traviatta lu’ Verdi sau Carmen a lu’ Bizet, îmi plăceau şi filmele mai sentimentale, westernurile, poliţistele, Andreea cred că noi doi sîntem două suflete gemene, ce mai! zău, am rămas blocat de atîtea potriviri, un singur lucru mi-e teamă – să nu zîmbeşti de mine, am citit şi Shakespeare integral şi îmi place teatrul enorm, ai văzut piesa aia de Teodor Mazilu? aia cu Proştii sub clar de lună, eeei? zici că te-am pus pe gînduri serios? da’ ai auzit de ailaltă – Au pus cătuşe florilor? s-a jucat în pielea goală, imaginează-ţi! şi la Puricele am fost cu Horaţiu Mălaiele, aoleu, te-am pus pe gînduri rău de tot, mai spune şi tu ceva acolo! ce am eu mai bun este sufletu’, ăsta mi-e sufletu’, asta mi-e casa, să aşteptăm destinul să vedem ce soartă ne hărăzeşte să vă trăiască limbajul! aţi ascultat o emisiune bîiguită de Călin Gheorghe şi Răzvan Exarhu, încă o dată încheiem aici această emisiune nesfîrşită care vă aparţine în întregime, de la naştere pînă cînd... ăăă... pînă cînd! aloo! firma de curve?

nu, greşeală, aici e firma de fotomodele

ooo, bine, aici vroiam să nimeresc, sunt Nicu! nevastă-mea doarme dincolo, de aia vorbesc aşa încet, sper să nu se trezească şi dacă se trezeşte, tu să-i zici că eşti vară-mea, bine? aş suna şi eu la o firmă de curve, că pentru 3950 de lei pe treizeci de secunde o fuţi pe aia de nu se vede, da’ mi-e frică

de ce să-ţi fie frică mă’ Nicu?!

păi sida e mare

mă Nicule mă... sida prin telefon?!

nu, fată! Te duci acolo şi o fuţi pe aia în direct...

ahaa, înţeleg... în direct... braţele mi le sprijin pe grilajul îngheţat al balconului, gîndurile mi le sprijin pe umeri, privirile pe străzi, străzile pe degetele de la picioare, picioarele în balta de peste drum care provoacă toate reacţiile alea în lanţuri bulbucate şi umede, din balcon le văd, da’ numa’ pentru că sclipeşte becul ăla de neon din colţ chiar deasupra apei, gata, mi se face dintr-o dată frig aşa că mai bine mă retrag, îl reazem pe Nicu vorbind mai departe singur de caloriferul din cameră şi execut un salt peste pervaz înăuntru da’ mi se încîlcesc picioarele din greşeală în firul telefonului futu-i care se prăbuşeşte zgomotos pe mochetă alooo! Andreea, ce faceţi mă acolo? vă bateţi!? nu, încă nu, îmi amintesc doar cum mergeam zilele trecute spre studio, de pildă, vreo zece povestiri erotice aveam de înregistrat, în 133 mi-a venit să-mi sprijin capul de bara aia metalică şi slinoasă, întîmplător prin faţa proteveului se plimba Exarhu însuşi, n-avea nici o gară cu nimeni, avea ochelari de soare şi pantaloni largi, fluturînd în vînt zălog de legămînt, în studio m-am încurcat de vreo trei ori între litere, nu apucasem să citesc tîmpeniile alea decît o dată, între două ţigări, scrisul ăla îngrămădit, ilizibil, da, iubitule, vreau să-ţi simt sexul, daaa, oh, aşa, mai adînc, mişcă-te în mine, mmm, penetrează-mă odată că nu mai pooot! mîngîie-mi sînii – înregistrările alea soft, fără vulgarităţi sau şocuri substantivale, verbale, interjecţionale sau cum or mai fi fost, că mai sînt şi celelalte – povestirile hard, las’ că pe alea le înregistrăm săptămîna viitoare, le-ajung labagiilor astea pînă atunci, ok, mie-mi convine, mai ales că mi-au amorţit mîinile pînă mai sus de coate, ca niciodată, nu le mai simţeam aproape deloc, mi s-au împrăştiat şi foile la un moment dat pe jos, le scăpasem dintre degete, poate mi-am încleştat palmele exagerat sau am gemut prea din stomac, prea din inimă, că altfel nu-mi explic, mă enervasem pesemne, nu reuşeam să-mi scot din cap figura lu’ Exarhu plimbîndu-se pe trotuarul ăla aşa relaxat, fără nici o treabă, s-a intersectat şi Cristi în tot amalgamul ăla de cuvinte, fix el îmi lipsea în cofetăria de lîngă Arhitectură, vorbind de fenomenologia morţii la Heidegger, minunîndu-se aşa de frumos – maaamă, ce cap a putut să aibă omu’ ăsta, cu făraşu’ mă culeg de pe jos după ce citesc cîteva pagini, parc-aş fi un pietroi pe lîngă el, fir-ar, după ce ies din studio pe hol şi trag cu sete cîteva fumuri din ţigară mi se înceţoşează privirea cu tot felu’ de dungi verzi şi albastre, huaaai, să vezi că acuma mi se scoală să leşin şi o să mă culeagă şi pe mine cu făraşul de jos fără nici un Heidegger în preajmă sau în cap ci cu foile astea împrăştiate aşa de artistic în jurul meu, futu-i, Marius, am aşa o presimţire despre cum îmi ratez eu sistematic opera şi existenţa şi mă simt amară – să-i treacă acuma prin minte vreunui canibal să mă mănînce, instantaneu şi-ar da seama că nu-s bune la ronţăit oasele mele şi sîngele i s-ar părea prea acru la gust şi greu de înghiţit pustietatea asta a omului lipsit de credinţă greu de digerat şi străzile fiindcă nu mai clipesc ascuţit ca nişte pleoape nedormite, nu mai luceşte nici aerul a vrajă şi nici tramvaiele nu-ţi mai poartă-ntre roţi zîmbetu’ şăgalnic, cît despre tremuriciul ăla neurotic care-mi traversa zilele şi nopţile, ei bine... da, mizerabilă noapte, Marius iubitule, adineauri s-a enervat un tip fiindcă i-am răspuns prea ironic la telefon, credea că fac mişto de el, poate că avea dreptate, nicicum nu-mi iese starea de curvă, nu reuşesc să mă montez de nici o culoare – prostănac actor de provincie, parcă asta aş fi, superficial şi contrafăcut, se întîmplă ceva şi cu lumea asta, nici ţigările fumate pe balcon nu mai adîncesc noaptea ca pe vremuri, nici cafeaua nu mai are gustul ăla magic iar la sfîrşit se trezeşte şi tîmpitul ăla să sune ca să mă întrebe „auzi, Andreea, tu iubeşti?”

„...mda” ezit eu pe bună dreptate

„ei bine, află că mi-e milă de tine!”

„ei bine, pula-n beci!” tipul afaceristului clasic, îl identific în cîteva secunde iar într-un sfert de oră începe să-mi povestească de altfel cam cîte probleme are cu cheresteaua din Bacău „deci ne futem sau ne milogim acuma iubitule?” fără vrăjeală şi fără mangleală, da?

fiecare lucru la locul lui, stele normale şi mici, trotuar fix şi nemişcător, parcă n-am mai avea rădăcini înfipte-n vis, futu-i, parcă n-aş mai avea pe ce să-mi sprijin febrilităţile, o fi asta adevărata luciditate, marius, tu ce crezi? adică nu aia veche, nu amplificarea aia de lucruri şi tremuriciul aerului şi mersul asfaltului sau pasul gîndacului? te pomeneşti că alea ţineau doar de sensibilitate şi de simţuri prea-senzitive? sau lucid e omul care percepe conturul fix – ăsta e un creion şi nimic altceva decît un creion? fir-ar marius după tine ce înseamnă să fii lucid? că eu una cre’ că m-am încurcat

noapte bună andros lasă că mai comunicăm şi mîine o dată

Nici un mîine, Andreea! azi! acum! că de cînd te aştept mi-a crescut barba şi mi-a îmbătrînit pula cu doi centimetri, mă fată, să moară mama!

Salut voios de pionier, da’ cu cine am onoarea, mă rog frumos? tresar, mă rup de gînduri şi alte alea şi mă străduiesc să recunosc urgent vocea, da’ nu reuşesc, deşi îmi sună tare familiar în urechi, sigur am mai vorbit cu tipu’ ăsta de vreo patru, cinci ori – eeei, roagă-te tu mult şi bine, iepuraş, eu tot Marin Chiţac am rămas sau Chiţac Marin, la alegere, ia zi, te întîlneşti astăzi cu mine sau iar nu te lasă ăia să ieşi pe nicăieri?

Băi Marin Chiţac ţi-am mai spus că n-avem voie să ne întîlnim cu cei de pe fir, zău că mi-eşti drag şi zău că mor de curiozitate să te văd... da’ nu se poate – mă miorlăi cum pot eu mai bine numa’ să-l conving să renunţe la idee, numa’ să schimbăm subiectu’

Lasă, mă Andreea, aşa zici de fiecare dată, da’ să ştii că m-am interesat io pentru tine, nu vă face nimeni nimic dacă vă întîlniţi cu cîte unu’ din naşti în paşti, am auzit că altele au făcut-o, da’ eşti tu aşa mai pe invers, las’ c-o să-ţi pară ţie rău! o să vii tu să-mi ceri maşinuţele... şi atunci n-o să-ţi dau nici una, aşa să ştii!

Face pe îmbufnatu’ da’ o să-i treacă imediat, de fiecare dată cînd sună mă cheamă la o cafea în oraş, de fiecare dată îi spun că nu se poate, deja s-a obişnuit, da’ ne vrăjim totuşi aşa în gol – atunci hai mai bine să ne futem şi noi în gură un pic, să ne mai treacă timpu’, să mai schimbăm o impresie, o atenţie, o măslină, să ne futem în ciuda pulii, cum ar veni... ai auzit de orgasmometru? scrie în toate ziarele de azi despre el, ştii cum funcţionează? deci să-ţi explic, acest obiect de frînare se foloseşte în următoarele contexte: îl găseşti şi nu funcţionează, nu-l găseşti şi atunci pleci dracului să-l cauţi

Auzi, Marin Chiţac, aş avea o întrebare pentru tine, ai idee ce înseamnă luciditate? cum vine aia adică să fii lucid, după tine, aşa...

Lasă-mă cu textele astea mă Andreea, că eu abia azi mi-am dat seama că efectiv numa’ cu o femeie frumoasă m-aş însura, o ţin aici, în adîncul străfundului sufletului meu şi o aştept să apară de după un colţ, de undeva şi atunci o să fie ca şi cum te-ai trezi brusc cu o conştiinţă după cap, ţi-ar fute unu’ aşa o conştiinţă după gît şi atunci nu mai ai chef şi nu mai simţi nevoia să ţi-o tragi cu nimeni altcineva, poate că atunci înseamnă că eşti lucid dracu’ ştie da’ e clar că deci gata! te-ai îndrăgostit şi trăieşti un sentiment ciudat de consex...

Marin Chiţaaac, nu mai pricep nimic! izbucnesc în rîs neîncrezătoare deşi ştiu că are şi el dreptatea lui da’ mă fac că plouă, că ninge, că mai sună cineva – fii atent iubitule, ziceam că într-o bună dimineaţă mă găseai tu pe malul mării, ce crezi că făceam acolo? făceam plaaajă doamne iartă-mă şi te apropiai tu de departe şi te întrebai în gînd ce naiba caută fata asta aşa de dimineaţă pe nisip? ce să caute, i-o fi frică de mulţimile de mai tîrziu, mulţimea aia gălăgioasă şi împuţită de la amiază – ghiceai tu imediat şi te apropiai tiptil de mine, că de departe ţi se părea că-s tare frumoasă, de aproape încremeneai de-a dreptul, pentru că de-adevăratelea sînt brunetă cu ochi de drac care te bagă-n boală imediat iubitule şi-s subţirică la mijloc şi am nişte sîni fabuloşi nu chiar ca ai Pamelei Anderson da’ frumoşi nevoie mare, ce mai, ţi se scula pula cînd mă vedeai cum zac acolo întinsă fără griji, îţi spuneai că poate fix pe tine te aştept, mie îmi tremurau un pic pleoapele fiindcă simţeam o umbră nedesluşită în dreptul ochilor, da’ nu îndrăzneam să-i deschid să văd cine dracu’ îmi fură din soare, te opriseşi tu chiar în dreptul meu, mă măsurai acuma cu privirea hămesită, bănuiam eu c-o fi vreun tip care se holbează la mine si-mi ziceam în sinea mea deh, se uită el cît se uită, da’ pînă la urmă tot o să plece, habar n-aveam că era vorba tocmai despre tine, de unde era să ştiu? şi după aaaia... ce să vezi? nu-ţi mai vine să pleci, iubitule, îţi vine brusc să mă fuţi, aşa că te întinzi tiptil lîngă mine iubitule şi începi să mă atingi cu un deget printre ţîţe şi mai jos, îţi strecori încet mîna în bikinii mei şi te uiţi pe furiş la mine, oarecum speriat, că nu ştii cum o să reacţionez, „da’ dacă sare fata ca arsă şi-ţi trage una cu geanta-n cap?” numai că pizda mă-sii, îmi plăcea la nebunie ce făcea el cu degetele între picioarele mele, mă topeam instantaneu ca un ness frape, nici nu îndrăzneam să mai deschid ochii acuma de teamă ca nu cumva să se spulbere atîta amar de plăcere aşa că îmi înfig degetele în nisip şi strîng tare din pleoape, strîng tare între degete un pumn de nisip şi tocmai atunci... huaaai! să-mi fut una, cînd mi-era lumea mai dragă cînd credeam c-o să-şi strecoare şi al doilea deget înăuntru – să-mi intre aşchia asta de scoică sub unghie! o înţepătură din aia dureroasă şi ascuţită şi fir-ar ale dracului toate scoicile astea mărunte de pe plajă! cre’ că n-au mai curăţat-o de paişpe ani pe puţin! mi-au dat lacrimile instantaneu, am întors capul, mi-am scos mîna din nisip, am deschis ochii, începuse să-mi curgă sîngele de sub unghie amestecat acolo cu fire de praf şi scoici mărunte de tot futu-i! stai să-mi pun nişte spirt aici, să nu se infecteze dracului... şi cum m-am întors un pic, am simţit mişcîndu-se iar degetul înăuntrul meu, o, doamne, iubitul! uitasem complet de el, cum dracu’, uite-aşa, în schimb el ce crezi c-a făcut, băi nu mi-a venit să cred, mi-a luat atunci mîna şi a început să-mi sugă liniştit degetu’, m-a omorît cu gestul ăsta, adică... să-mi bag picioarele, nu mă aşteptam la aşa ceva... să-mi lingi tu picăturile de sînge de pe unghie, iubitule, hmmm... daaa, îmi place... mdaaa, vreau să-ţi simt buzele în palmă, ai, da, da! şi la încheietura mîinii... o să înnebunesc iubitule de atîta excitaţie! ci fute-mă odată că nu mai pooot! fute-mă! acum! repede pînă nu mă răzgîndesc – şi de fapt cum dracu’ m-aş putea răzgîndi, încep doar să respir mai sacadat, mai gutural, mai convingător – vaaai, ce drăguţă eşti!...

nu-i aşa? drăguţă şi durabilă şi întind mîna să-mi sting ţigara în scrumiera de lîngă telefon şi fără să-mi dau seama apăs aşa de tare mucul pe sticla aia murdară încît crapă, fantastic, a crăpat ţigara în scrumieră, a pocnit surd şi îndesat şi cum spuneai că te cheamă, iubitule? ah, Marian... din Buzău? i-auzi, ce interesant!

ce sleită mă simt dintr-o dată ce aprinsă şi uscată vara asta din aerul transpirat şi sacadat din omul ăsta care sună fără carne fără oase, cu organele-n voce încropite la repezeală din sunete subţiri labagiul – omul oral, omul text, nu ca Marius care este era a fost tot ce poate fi mai simplu într-o curgere de zile – aerul, pîinea, apa, ţuica, uneori parcă am fi căsătoriţi de paişpe ani, intră-n baie, face pişu în timp ce mă spăl eu pe dinţi şi îl privesc cu coada ochiului cum stă aşa drept în fata wc-ului şi cum pare de două ori mai înalt – îmi opreşti şi mie un pic de apă caldă în cadă? mi-e foame – face un pas şi ajunge în spatele meu, îşi aranjează părul în oglindă, mamăăă, ce bine arăt! singur mă minunez uneori cum pot să fiu aşa de mişto!

vaaai, Marius, aceste cuvinte ne doare, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră! parafrazez şi-i trag un şold în coapsă, se lipeşte Marius de mine şi îmi înconjoară mijlocul cu braţele şi se freacă încet de fundul meu gol Maaarius!

Andreeea!

Ce faaaci? îmi iese aşa o voce de miorlăită în situaţiile astea, într-o clipită mă umezesc, mă zbat să scap, mă foiesc – bine Andros, las’ că ajungi tu la mine, vii tu să mă rogi şi atunci n-o să mai vreau eu! o să mă duc să mănînc pur şi simplu! dacă vrei să comunicăm hai în bucătărie

Sau invers – întinde mîna, ia cratiţa cu cartofi din frigider, o pune pe aragaz, se învîrte apoi prin bucătărie aşa în pielea goală, îşi aprinde o ţigară, se scarpină pe burtă, se ridică încet de pe scaun şi-mi spune ieşind – dacă vrei să comunicăm hai cu mine în baie unde intră cu zgomot în cadă, pleoscăie apa, se bălăceşte Marius acolo ca o raţă şi îşi tot freacă pielea cu buretele ăla pînă cînd o simt eu roşie şi arsă în palme cum stau aşa ghemuită cu picioarele ridicate pe capacul wc-ului si-l privesc cu obrajii sprijiniţi în genunchi, al dracului de frumos te-a făcut mama ta Marius iubitule – cam cît ai de gînd să-ţi mai freci pielea acolo, Marius!?

Cum adică o frec? dimpotrivă! rîde printre picăturile de apă care i-au aterizat pe obraji – o spăl pur şi simplu, ce, tu nu faci la fel?

Nuuu, eu nu suport să fac baie aşa de lung şi de mult... mă plictisesc...

Ei, na!? uite că eu nu mă plictisesc, vreau să fiu curat, e vară, bărbaţii transpiră, n-am chef să miros urît cînd mă duc să-mi vizitez gagicile, care gagici Marius? eh, alea vechi, nu le ştii tu, da’ află că-s multe, e vară, ne acoperim cu un cearşaf subţire şi ne trezim de trei sau patru ori în fiecare noapte numa’ pentru că mîna mea atinge din întîmplare coapsa lui sau îmi ridic eu genunchii la piept şi din greşeală îi ating pula cu vîrful degetelor şi pînă să ne dezmeticim noi de-a binelea sîntem hăăăt departe înşurubaţi în fenomen în noi înşine în vara asta uscată de care mă ascund în pat, mă strecor sub cearşaf, Marius bate ceva la maşina de scris, vrea să facă nu ştiu ce eseu despre Veacul de singurătate, fumează şi apasă rar pe clapele maşinii de scris – fumez şi-mi apăs rar paşii pe asfalt pe străzi pînă cînd mi se subţiază picioarele şi tălpile şi încep să plîng cu o furie mocnită-n oase şi să-i car la pumni în burtă în stomac în cap de spaimă că mi-a furat ochii mi-a curs sîngele mi-a zdrelit picioarele s-au închegat urmele acolo şi m-am albit – la cine te gîndeşti acuma Andros? se întind privirile lui lacome peste mine, mă priveşte Marius cu sprîncene încruntate – la Agopian bine-nţeles, că parcă numa’ lumină sau întuneric ar exista pe lumea asta şi drumul subţire dintre ele, parcă acuma ne-am fi trezit şi noi singuri la marginea dimineţii ăleia şi parcă am fi văzut cu ochii noştri şobolanul cum se furişează şi cum îl apucă Ioan de coadă si-l ridică spre geam – ce-ar fi bre să-l mîncăm? sclipea vocea lui lihnită şi într-atît îi înveseli ideea încît în febra ei au mai prins trei şobolani pe care îi gîtuiesc scurt. Privesc apoi fericiţi la leşurile lor şi Armeanul începe să spună o poezie – ce fel de poezie, Andros!?

nu mai ştiu, că l-a oprit Ioan la timp, se făcuse în zid o ureche mare şi curioasă iar armeanului i s-a făcut poftă să se pişe în pîlnia urechii sau măcar să scuipe în ea şi atuuunci... ce să vezi?! urechea se transformă înapoi în zid mucezid şi umed aşa că se întoarce şi Armeanul la primul şobolan şi umflîndu-se în plămîni cu aer îi suflă şobolanului în cur pînă-l face de două ori mai gras şi după aia astupă gaura cu degetu’ şi respiră uşurat în sfîrşit şi apoi scoate degetul brusc şi-ţi dai seama Marius că atunci trupul animalului explodează deodată şi e aruncat afară din piele cu o bufnitură de puşcoci care o sperie pe Ioana

ce face?!

o sperie pe Ioana şi operaţia se repetă aşa încă de trei ore

sfîşiem apoi burta cu o unghie pe care în prealabil o ascuţim o vreme pe zid apoi scoatem măruntaiele, Ioana-ncepe deja să cureţe usturoiul, i-a trecut spaima şi un miros plăcut ne gîdilă nările, ne schimbă gîndurile triste de le-om fi avut – ne oprim la un moment dat fiindcă apar patru soldaţi cu priviri de oameni nedormiţi care ne baaat! huai de capu’ meu, ne snopesc în bătaie pînă cînd se plictisesc şi uite aşa trăiţi-ar ne lasă ăştia pe toţi leşinaţi într-un colţ şi se cară

primul se trezi Ioana – nu-şi mai aducea aminte nu mai ştiam pe unde-am fi aşa că l-am întrebat pe armean unde dracu’ sîntem, vocea mea l-a hotărît să-şi deschidă ochiul uriaş de-l avea în mijlocul frunţii – eşti ca un fel de ciclop! i-am strigat

el clipea nedumerit din ochi – eşti ca un fel de Bjork, bre! îmi răspunde cu ciudă şi încearcă o vreme să-şi pună ochii la loc.

Dar nu reuşeşte. Priveşte nedumerit lumea cu ochiul din frunte şi lumea se înfige în el, îşi bagă pula netrebnică în ochiul lui, îl sperie de moarte mă sperie de moarte îmi trag repede pătura pînă sub gît sub nas îmi acopăr urgent toţi ochii părul ţeasta întreagă o ascund sub cearşaf poate aici să mă liniştesc un pic, să citim mai departe – nu, nici aici nu se leagă frazele din carte aşa că o las jos pe covor, lîngă pat, încep să bat cu degetele de la picioare un ritm alert, nerăbdător, de sub cearşaf nu se vede decît un ghemotoc, o vietate năucă, prin ochii ei parcă m-aş uita la Marius pentru prima oară, îl privesc pe sub pleoape pînă cînd nu mai pot, îl înghit cu totul, chiar în momentul ăsta descoperă nu ştiu ce sens ascuns al cărţii, începe să-mi, vorbească febril despre ea – ce ciudat că nu mi-au venit în cap ideile astea atunci cînd am citit-o, îţi dai seama Andreea că e vorba aici despre – îhîm se desfăşoară un zîmbet larg din pat pe buzele mele da’ îl ascund repede sub cearşaf şi deschid ochii acolo: aproape întuneric, se mai strecoară o dungă de lumină subţiată, cîte un pocnet sec al maşinii de scris în rest, ce să vezi? în toate părţile, în stînga şi-n dreapta şi dedesubt miroase a Marius, s-a impregnat peste tot mirosul lui de piele care se umezeşte în dragoste şi transpiră de dragoste cu ochii larg deschişi încerc să ating mirosul ăla, să-l văd, să-l ţin minte să-i ating apoi pielea subţire cu unghia să-l vreau repede înăuntru şi atunci să întind gîtul ca o girafă ca să-i ating buzele şi nu ştiu cum naiba să se aplece el brusc în acelaşi timp şi să ne izbim dinţii aşa sec şi zgomotos aaai, scuză-mă! şi repede şi vinovată mă lipesc înapoi pe pernă, îl privesc cu ochi îngroziţi – sprijinit într-un cot îşi şterge Marius picăturile de sînge de pe buze, apoi se apleacă încet şi îşi alunecă fruntea între umărul şi gîtul meu şi rămîne acolo, rămîne frumos acolo pînă într-un tîrziu cînd se înalţă iar şi de atîta mocnită plăcere mă zbat şi îmi tresare genunchiul cu un fel de zvîcnet de nestăpînit şi îl nimeresc fix în zona crepusculară fix între picioare futu-i! strîng tare din pleoape, nici nu trebuie să-l văd, îl simt imediat cum se crispează brusc şi se rostogoleşte lîngă mine – Andreeea! poate ai de gînd să-mi rupi şi-o mînă pînă dimineaţă!?...

Maaarius... iartă-mă, n-am vrut...

bine-nţeles că n-ai vrut, ar fi fost culmea să mai şi vrei – încearcă Marius să glumească, zîmbeşte un pic forţat şi se apropie de fereastra deschisă şi scuipă sănătos în noapte, de fapt îl doare rău, îmi dau seama după cum iese din cameră şi intră în baie, se aude apa curgînd, îmi muşc degetele îngrozită, mă întorc cu faţa la perete, ai, Marius, îţi scriu imediat o poezie numa’ să uiţi de gafa asta brutală fiinţa lui se strecoară sub pleoapele mele se înfiripă din sunetele ascuţite ale grotelor scoţiene, ale mării portocalii – ascultam Loreena McKenith în seara aia iar

capul lui verde, capul bunei speranţe

se lungea – şarpe sufocant

se încolăcea în jurul oaselor mele făceam dragoste cu toată

pielea din afară, cu toată pielea dinăuntru

care s-a despicat brusc în fîşii lungi

s-a împurpurat şi a plecat

devorator iubitul meu, mi-am şoptit uluită

curînd mă voi transforma

în afişul publicitar care îi limpezeşte privirea

dimineaţă devreme curînd se va transforma

în apa vie pe care o beau noaptea tîrziu nu există

democraţie – scriu unei nopţi, unei zile de dragoste care nu

s-a întîmplat niciodată şi care este deja imprimată

pe umărul meu drept – tatuaj barbar sonor şi trădător

asta e poezie?! mă întreabă Marius ironic peste cîteva zile cînd găseşte foaia cu versuri în maşina de scris – Andreea!... asta ai scris-o pentru mine? adică eu aş fi tatuajul barbar şi trădător? şi brutal pe deasupra? hm... pufneşte din nas şi zîmbeşte înţelegător, dă din cap a neputinţă şi mă mîngîie pe creştet şi nu-mi dau seama ce naiba vrea să spună gestul lui – fetiţo, mai încearcă, ai timp să scrii şi poezii mai bune

poftim?!... adică nu-ţi place?

eu zic c-ar fi bine să mai încerci

eeei, vax, lasă-mă-n pace, n-o să-ţi mai arăt niciodată nimic

cum vrei, ridică din umeri nepăsător, mie oricum îmi plăceau alea cu strofe şi rime

băi, mă laaaşi!? da’ ce naiba, sîntem în evul mediu să scriem cu rimă şi strofe? în poezia modernă avem voie să scriem liber, Marius, se desfiinţează toate graniţele poeziei clasice, îţi înşiri gîndurile pur şi simplu pe foaie, nu te mai împiedici în şmecherii cu rime şi strofe şi atunci chiar totul poate să devină poezie, şi semafoarele şi strada

poftiiim?! semafoarele şi strada ar fi poezie după tine!? împinge cît colo Dragostea lui Cărtărescu şi-mi zîmbeste strîmb, parcă dezamăgit, apoi se răzgîndeste şi se uită la mine cam oblic şi cam jucăuş, jubilează acuma cînd mă vede aşa pornită şi agitată, Andreea, ce prostii scoţi din tine! adică oricine îşi înşiră gîndurile cît de cît artistic şi le publică într-un volum poate să spună că scrie poezii?

ăăă, da... dau înapoi un pic, apoi mă răzgîndesc şi revin în forţă – da! în definitiv oricine poate încerca, dacă reuşeşte sau nu asta-i altă poveste

băi, mai lasă-mă, se ridică din pat şi începe să se îmbrace, îşi trage blugii pe el cu gesturi repezite şi neglijente şi îşi trage fermoarul şi se întinde uriaş peste mine după cămaşa în carouri mototolită pe pernă sub capul meu încă din timpul dragostei de acum o juma’ de oră – păi aşa mi se scoală şi mie să scriu o poezie, nu?

se dezechilibrează şi scapă din mînă pantoful pe care încearcă să-l încalţe, se agaţă cu o mînă de clanţa uşii, o întinde pe cealaltă spre mine, face pe actorul recitator acuma, încep să rîd ca dementa – Marius, eşti caraghios

fii atentă aici creaţie, da? mi-aş băga pula punct într-o mare de oameni punct

se uită la mine cu satisfacţie, apoi se apleacă, îşi ridică încet pantoful şi mă urmăreşte cică încremenit cu o nerăbdare ascunsă – spune şi tu acuma, Andreea, asta-i poezie? Izbucnesc în rîs şi-l privesc cîteva clipe lungi şi dragi, încă se balansează cu pantoful în mînă şi aşteaptă verdictul – ăăă, eu aş zice că este poezie, încadrabilă, ce-i drept, într-un gen liric un pic mai deocheat. Da’ e poezie! fiindcă se petrece la mijloc o metaforă, Maaarius! un om normal nu poate să-şi bage pula într-o mare de oameni, poţi să-ţi bagi pula într-unul singur, într-una singură, da’ nu într-o mulţime... sau o fi un fel de hiperbolă frustrată aici, Marius? tu eşti foarte supărat pe lumea asta dacă vrei s-o fuţi fără să clipeşti

îşi lasă pantoful să cadă zgomotos pe covor – hiperbolă pe dracu’! mă duc după ţigări că văd că nu ajung la nici o concluzie pozitivă cu tine...

ia şi-un Caţavencu dacă tot ieşi, strig în urma lui, că noi am uitat ieri să-l cumpărăm, bine bine, îl aud mormăind de după uşă, apoi dispare, apoi mă întind eu după agendă să văd de program şi de turele din zilele următoare, miercuri lucrez de noapte, vineri e zi liberă iar sîmbătă îmi alunecă dintre foile agendei scrisoarea sosită la firmă zilele trecute pentru Lia, am luat-o pe furiş de pe birou după ce-au citit-o toate fetele, după ce s-au prăpădit de-atîta rîs şi miştocăreală am adus-o acasă, am întins-o pe pat şi mi-am zis c-ar fi păcat să se piardă, maaarius, să vezi şi tu ce minunăţii – despre urma lor n-o să se mai ştie nimic, n-o să mai rămînă decît neşte cuvinte zgribulit alunecate într-o noapte nebună, n-o să mai rămînă decît această scrisoare a toată faţa pămîntului pe care a scornit-o el, am furat-o eu, cel mai sus iscălit, căci ironia sorţii a vrut să fiu rob pe moment, rareori mai credeam că voi fi liber iubirea să o cunosc în adevăratul ei sens, nud şi deplin altar de lumină – asta-i iubirea!

O, Elenă a sufletului meu, unde te-ai ascuns în aşteptare? în Troia lui Paris? În Atena lui Agamemnon? în Sparta lui Menelau? Sau în Itaca plină de farmec a lui Ulise? Sau ai fost prizonieră în insula Circei? Sau în Egiptul antic regină ai fost? Ori în Bizanţ domnit-ai duios, supus fiindu-ţi eu un paj credincios? Dar te-am găsit în sfirşit printre veacuri şi sper şi cred că mă vei primi să-ţi fiu alături – la picioarele tale. Deplin şi nobil – senin în gîndire. Slujind cu plăcere. Tăcut în iubire.

Aş vrea să-ţi cînt ceva

Ce acum e pe inima mea

Aş vrea să-îi spun de mult cît te iubesc

Şi cred că acum totu-i firesc

De cînd te-am auzit

Răsuflarea mea a pierit.

Glasul tău minunat, suav, dulce, de o dulceaţă asemeni ambroziei mă face să mă simt minunat în acest miez de noapte nebun ca mine. Glasul tău m-a mîngîiat în nevoia mea de comunicare, de ieşire din cotidian. Glasul tău mi-a redat speranţa de viaţă. Glasul tău, izvorul limpede al sufletului tău, a reuşit să aprindă în mine văpaia necontenită a ceea ce eu, la această oră nu pot defini. Vocea ta e blîndă şi mîngîietoare. Iartă-mă dacă repet ceva din ceea ce am spus la telefon, dar asta simt. Deşi nu te văd, simt privirea ta sfredelind interiorul sufletului meu cercetînd şi întrebîndu-se: oare cu cine am de-a face? Este un om bun? Poate cineva să-mi dea un răspuns? Te asigur din toată inima mea de nobleţea şi puritatea sufletului meu. Prin vocea ta, ai aprins în mine o candelă nestinsă, o lumină ce îmi va purta de grijă atîtpe timp de noapte, cît şi în timpul zilei, o lumină mai puternică decît soarele eclipsat şi neeclipsat. Fiorii vocii tale mi-au înfiorat mintea, gîndul, inima, ochii, trupul Dulceaţa vocii tale, of! Ce să fac? Asta-i realitatea, domnule! ăsta-i dement, Andreea, sau e ţicnit de-a binelea?!

nici nu ştiu cum să-l definesc, Marius, el zice c-ar fi avocat în Constanţa, Carol îl cheamă, a scris foile astea pentru Lia după ce-a vorbit cu ea trei nopţi la rînd acuma vrea să vină la Bucureşti s-o vadă, chiar dacă e căsătorit de patru ani cu o juristă şi-au dat deja întflnire, da’ ea n-o să meargă, un gînd o animă totuşi, tipu’ e bogat şi mai are şi un volvo negru un gînd mă animă totuşi pe neaşteptate: „Iubeşte şi vei fi iubit!” Dar se pare că platonismul iubirii mele care a pus stăpînire pe mine încă de pe băncile liceului, nu îmi permite să pot iubi cum aş vrea. Să pornesc un drum nou, „pătruns de o dragoste curată/ credincios unui vis ademenitor...”? (Puşkin, 1829, poezia „A fost odată un nobil cavaler”) şi, pornind pe drumul nou, să spun asemeni lui Cezar la trecerea Rubiconului – alea jacta est!

Dar oare ce îmi rezervă zarurile? Uneori poţi să cîştigi, alteori poţi să pierzi. Dar mai sunt eu capabil să pornesc pe un alt drum? Se spune că odată ce ai ales un drum în viaţă nu te mai poţi întoarce. Dar oare ce poţi face dacă acel drum se înfundă sau este greşit? Să mergi pe el pînă la capăt afundîndu-te în nefericirea ta, murind cu gîndul că un vis îţi putea schimba destinul? Dar dacă şi acel vis ţi-ar fi oferit tot un astfel de drum? Stai şi meditezi şi te gîndeşti că, uneori, ar fi fost bine să aplici principiul că „încercarea moarte n-are”. Doar de aceea eşti om! Să încerci cît mai multe variante şi s-o extragi pe cea norocoasă.

Dar oare şi cu dragostea să mergi la fel? La risc... ca la o loterie? Iată o întrebare al cărei răspuns nu îl înţeleg pe moment. Poate că o să mi-l dai tu. Cînd şi unde? Sunt întrebări la care doar vocea ta din eter îmi poate răspunde. Şi continuu să visez la vocea din eter... şi simt că şi ea, influenţată de cele spuse de mine, în această noapte sublimă, mirifică, de poveste, se gîndeşte la mine, la cealaltă voce din eter şi îmi pun întrebarea: oare de ce nu ne-am întîlnit mai devreme cînd totul era posibil, cînd totul ar fi fost altfel?

Neînţelese sînt căile Domnului, spune un pasaj din Biblie. Tot ceea ce simt în acest moment este o înfrigurare bolnăvicioasă. Voi aştepta cu înfrigurare reîntîlnirea cu vocea din eter, după acel scurt şi crud: la revedere! Aştept să văd reacţia ei cînd va da ochii cu mine. Va fi o dezamăgire cruntă pentru ea sau nu? Pentru mine în orice caz va fi o fericire! O undă de fericire blîndă va cobori peste sufletul meu. Mai presus de tot şi de toate voi căuta să par calm şi să analizez: ce se întîmplă cu sufletul meu?

Sufletul meu tremură ca o frunză în bătaia vîntului. Mintea îmi este confuză şi tulburată. Prisma prin care întrezăream adevărul s-a răsturnat. Toate ideile mele despre lume şi viaţă nu mai valorează doi bani. Ce m-a făcut să mă schimb într-atît? Scriu, scriu şi iarăşi scriu şi nu găsesc nici un răspuns, nici o rază de lumină printre nourii ce mi-au cuprins mintea. Nu găsesc nici un pai de care să mă agăţ în încercarea mea de a ieşi la liman. Să fi fost oare atît de tulburat de vocea din eter? Ce are mai altfel faţă de celelalte? Nu ştiu. Tot ce ştiu şi pot să spun cu mîna pe inimă este că m-a fascinat pur şi simplu. Mă aşteptam să întîlnesc la capătul firului o satisfacţie erotică de moment, un surogat al dragostei şi, din contră, am întîlnit o fiinţă minunată, un spirit puternic, bun şi sincer.

Amor est insomnia mentis, ardor intestinus, insatiata fames ceea ce în traducere draga mea Lia ar însemna că iubirea este o nebunie a minţii, o ardere lăuntrică, o foame fără saţiu, holda sufletului meu aş vrea să fii

Radioasă şi păşind diafan

Iubirea un suflet senin să ţi-o-mpartă în plină zi

Iar noaptea, nebun să-ţi cerşească amar

Atingerea-ţi dulce, un suflet precar

Ce duios şi nebun cu un clinchet hoinar

Va răzbate cu greu din propriu-i hotar...

Şi dulce şi vesel şi trist şi plîngînd,

Porneşte amăgit la drum suspinînd

Cu crezul specific oricărui naiv:

„Să spere-n ceva, în orice, dar să spere...”

Deşi speranţa e deşartă durere

Sau unii ar spune să nu ne legăm

De lucruri efemere

Cu alte cuvinte, arzînd de durere, declam, „o! Deşertăciunea deşert! Totul este deşertăciune!” vorba Eclesiastului, deşertăciune sînt eu, deşertăciune eşti tu, deşertăciune e depărtarea dintre noi doi, doar două lucruri pe lumea asta nu sînt deşertăciune dragă Lia: credinţa în Dumnezeu şi iubirea. Iubirea de aproape. Sau iubirea de departe...? Sau iubirea medievală, izvorită din lupte, din zbateri de spade, din cuget de preot cuprins de văpaie.

În aceste momente mă simt fericit. Corpul meu, mintea mea, sufletul meu se află într-o stare de beatitudine de nedescris – în aceste momente aş dori să mor şi corpul meu să fie îmbălsămat cu aroma minunată a vocii tale... ascultă şi vei comenta la sfirşit: pînă relativ recent, teologii catolici s-au întrebat dacă i se poate recunoaşte femeii un suflet şi Augustin însuşi se pare c-a declarat mulier facta non est ad imaginem Dei, că tot ai ameţit-o tu pe Lia cu citatele alea în latină de n-a mai priceput fata nimic, aşa că bagă la ghiozdan şi află că prin 1555 încă se mai întrebau popii în sinea lor dacă femeile ar fi sau n-ar fi adevărate fiinţe umane, că te pomeneşti c-or aparţine altei specii, sărim acuma peste cîteva pagini şi ajungem la pasajele despre Otto Weininger care m-au rupt în două, trei dacă nu cumva patru fragmente incongruente, mai ales acolo unde se subliniază că atît memoria cît şi logica au o valoare etică normativă, pentru că exprimă rezistenţa fiinţei, strădania ei de a sta dreaptă, identică sieşi, strădania de a se reafirma în fluxul fenomenelor interne şi externe, cum ar veni Weininger zice că în femeie nu există nici memorie, nici logică, nici etică – ea nu cunoaşte nici un imperativ logic, nici un imperativ etic, cu atît mai puţin determinarea şi rigoarea purei funcţii intelectuale a judecăţii, care prezintă un caracter evident masculin! şi dup-aia tot el iese la înaintare cu nişte precizări de ultimă oră, cum că adică n-ar fi vorba aici de memoria „vitală”, legată de subconştient, durată sau flux al experienţei trăite, ci de memoria organizată şi dominată de partea intelectuală a propriei fiinţe – ei bine, fix acest al doilea fel de memorie îi lipseşte femeii, datorită naturii sale „fluide” şi lunatice, vrei să-ţi citesc mai departe? poate aşa să înţelegi dracului odată că la nevoie femeia se foloseşte fără probleme de logica curentă, cu o indiscutabilă abilitate, deşi nu frontal, ci polemic şi evaziv, ca într-o luptă de gherilă, într-un mod foarte apropiat de sofistică, îi lipseşte de asemenea cu desăvîrşire logica înţeleasă ca expresia unei iubiri pentru adevărul pur şi pentru coerenţa interioară, care duce la un stil riguros şi impersonal de gîndire, un fel de imperativ lăuntric, propriu bărbaţilor, de fapt nu tuturor, ci doar bărbatului absolut, face Evola o distincţie mai în faţă şi explică el acolo cum e cu femeia absolută şi cu bărbatul absolut, da’ asta nu ne interesează deocamdată, deşi

Andreea tu eşti cumva geloasă pe Lia? mă întrerupe Carol şi-mi taie macaroana cu un fel de veselie cretină în voce, n-a priceput nimic din ce i-am subliniat pe carte încă de-acasă – îs geloasă pe mă-ta, nu pe Lia! îmi zic înciudată şi brusc sictirită îl întreb cum o fi vremea la Constanţa cum o fi marea tot întunecată întorc capul în altă parte cu un fel de silă, nu profundă ci doar uluită că individu’ a terminat totuşi Dreptul şi i-a scris fetei aberaţiile alea şi s-a lăsat să curgă la vale ca o balegă, fără să vadă că la mijloc nu e decît un joc prostesc pe care eu, jucîndu-l prima, nu mai am voie să-l demasc – Marius! hai să facem şi noi o revoluţie! vreau acţiune, vreau să se întîmple cevaaa, vreau să se schimbe dracului ceva!

Andreea... tu crezi că nu-ţi dădeam eu acţiune dacă aveam? da’ acum pe moment n-am, zău că n-am! calmează-te şi lasă fotoliul la locul lui că l-ai mutat deja de trei ori şi tot în colţ stă cel mai bine, da? hai aici lîngă mine să citim, ia tu pagina asta, dă-mi-o mie pe aia cu dosarele chix să mă mai enervez o dată

iau pagina din mîna lui şi citesc o vreme băi şi îmi pregătisem fragmentele alea special pentru el şi am aşteptat să sune şi-am vrăjit-o pe Crina numa’ să mă lase să vorbesc cu el singură, futu-i, şi cît mi-a luat să înghit şi să recunosc toate alea înainte să i le citesc şi cum mă învîrteam în pat pe toate părţile cu un fel durere în oase ca aia din liceu cînd învăţam ziua despre Luceafăr şi noaptea visam că mă chemă în stele şi eu acceptam instantaneu plină de frenezie nu ca fraiera de Cătălina întindeam mîinile şi ele începeau să se lungească, se lungeau încet şi picioarele mele, pînă dimineaţă devenisem grotesc de lungă şi acuma nu mă mai voia Hyperion, eram prea lungă pentru gusturile lui, pentru aşteptările lui, crescusem peste noapte din pămînt pînă-n cer şi mă dureau oasele înfiorător şi mă gîndeam cu groază acuma nici n-o să mai încap în clasă, în casă, în oraş, în România! Şi-l nimeresc acuma şi pe Evola cu metafizica lui tulburătoare – îmi cuprinde Marius umerii cu un braţ părintesc – Andreea... lasă-l pe Evola, că mi se pare că n-ai altceva de făcut decît să te resemnezi şi de data asta şi să tragi aceeaşi concluzie pe care-am tras-o eu de foarte multă vreme, că respectiv sîntem condamnaţi să stăm deasupra... noi, bărbaţii, ca specie superioară, vreau să zic

voi ca specie superioară... aha!...

Andros, hai mai bine să trecem la lucruri serioase, da? lasă naibii agenda să cadă pe covor şi vino în pat unde printre hohote şi cearşafuri începem să ne frecăm unul de altul deja înfier-bîntaţv mă scotoceşte cu limba-ntr-o ureche şi-astfel dorinţa-i gata Marius da’ noi cînd o să facem o revoluţie?

Nu ştiu, Andros, da’ mă gîndesc şi te anunţ eu, bine?

Bine

Şi cum te simţi cînd îţi dă cineva limbi, cînd te fute în cur cum te simţi? Povesteşte-mi cum te fute pretenu’ tău! Sau ce-ai face dac-as trece pe lîngă tine şi ţi-aş spune salut, eu sînt Vali

Ţi-aş spune salut Văii, eu sînt Andreea

Aşa... şi mai departe? mai departe ce-ai face? cum te-ai purta?

Mai departe...? habar n-am, poate te-aş invita la o cafea... tu cum ai vrea să mă port?

Păi nu m-ai pupa? nu m-ai atinge pe pula?

Ah! asta voiai! păi de ce nu spui aşa de la-nceput, iubitule!? sigur că te-aş săruta şi ţi-aş desface pantalonii şi mi-aş strecura mîna înăuntru şi acolo... huaaai, dau de pula ta umflată şi tare ca piatra iute ca săgeata, Vaaali şi încep s-o frec – hmmm, ce bună eee! da’ ia stai puţin că mai vine cineva cu noi pe fir, am uitat să-ţi spun că aici la noi e posibil să ne futem şi-n grup, en-gros sau la grămadă, dacă îţi convine mai mult orgie telefonică în masă sau, dimpotrivă, o simplă operaţiune tehnică, teleconferinţă îi spunem noi, să vedem cine-o fi, da’ tu să nu închizi, bine? că dacă e prost îl decapităm repede, alo, bună seara...” sună cam apatic vocea mea, am obosit, nu răspunde nimeni de dincolo şi nici Vali nu mai are răbdare să stea dracului pe fir aşa că-ncep să mă aberez de una singură cu noul venit clipocind acolo pe ecran sub forma unei luminiţe verzi vorbesc ca o moară stricată aproape două ore despre filtrul de cafea mocheta bleumarin preamăturată troleele alea multe din faţa universităţii chioşcul de peste drum de unde-mi iau biscuiţi sau eugenii cu vînzătoru’ ăla cretin care se bagă-n seamă cu noi şi ne tot întreabă ce faceţi voi acolo toată noaptea mă luaţi şi pe mine odată pe Baba Novac cresc teii cu boltă nu se mai vede decît un tunel verde în plină vară cînd ies la cumpărături cu capu’ tuns golaş de-mi vuieşte toată lumea pe lîngă urechi îmi urlă soarele cu tot felu’ de raze prin firele mici de păr îmi înmoaie două trei spaime acolo hai sictir totul poate fi spus la telefon într-o scrisoare într-un e-mail şi încă-ţi rămîne loc liber suficient pentru altele alţii altul altfel îmi arunc ochii prin cameră să văd dacă e vreo fată disponibilă – Ella doarme îngrămădită pe două scaune, lipite între ele, Crina citeşte un roman din ăla de dragoste sub veioză, Nicole îşi pensează picioarele, „copii, tre’ să ies pe balcon să fumez că nu mai pot, vorbesc cu ăsta de mai bine de-o oră şi încă n-a scos un cuvînt, m-am dilit de tot...”

„Du-te, las’ că-l iau eu un pic în pulă, să nu se plictisească băiatu’ de tot” îşi aşază Nicole penseta la loc în trusă, o închide cu fermoaru’ vişiniu şi-mi ia receptoru’ din mînă după ce îşi trage blugii negri peste picioarele goale şi-i lasă aşa descheiaţi cu nasturii metalici iţindu-se prin tricou „de ce nu vrei să vorbeşti bă iubitule, o laşi pe fata asta drăguţă să se roage aşa de tine?!... păi atunci de ce pizda mă-tii ai mai sunat? ţi-a spus Andreea că e o linie erotică în direct? băăăi, n-ai ambiţie dacă nu mă înjuri şi pe mine o dată! şi apoi să-mi trînteşti telefonu’ cu graţie, cum numa’ tu ştii s-o faci,.. alo! Caracal! băi! ăla cu pula naşpa, bă dilăule, tu ce crezi, c-o să-ţi vorbesc subţire şi piţigăiat şi dulce toată noaptea? ei, drăcie cu pălărie, că mă-nervez imediat şi dacă îţi pun pizda pe faţă, îţi fac şi barbă şi mustaţă, să ştii! io nu glumesc cu treburile astea, ia spune iubitule cum vrei să ţi-o trag? să ţi-o trag la măsea? să ţi-o trag în pizda? în pulă? a fi sau a nu fi în pula ta belită – asta-i întrebarea, capsomanule...” ea întreabă şi tot ea răspunde sau îşi imaginează cu voce tare răspunsurile lui sau se răsuceşte brusc pe scaun, tuşeşte o vreme îndelungată, îşi drege glasul în final şi începe să vorbească serios acuma „alo! pro-teve timişoara?! aici antena doi, că antena unu’ e pula ta, iubitule, ai ghicit! şi tot degeaba, că uite ce bleaga a devenit... măi dragă... tu te-ai futut vreodată la Marius Tucă Show? nuuu? nu te-a luat Marius Tucă în direct niciodată? nu ţi-ai băgat încă pula în emisiunea aia? vaaai de mine, iubitule, nu ştii ce-ai pierdut! eu, una, mi-am băgat şi pula şi picioarele, da’ mai ales picioarele, iubitule şi nu mai rîde ca broasca la barieră, că nu mă impresionezi!”

Se uită la mine prin geamul larg deschis şi ridică din umeri surîzătoare – a început rîdă, măgaru’! aveam impresia că s-a blocat apelul în centrală şi vorbim ca tîmpitele la receptoru’ gol, ştii că s-a mai întîmplat... îşi aranjează telefonul pe scaun şi-l trage pînă lîngă mine, lîngă geamul deschis „Hai că te scot la aer, că-ţi pute pula deja, iubitule, habar n-am ce i-ai făcut da’ să ştii că pute! ia spune, mă fuţi sau nu mă fuţi? sau tre’ să-mi chem instalatoru? mişcă-ţi odată pula aia, fraierule, că-mbătrînesc în ea pînă vine orgasmu’... cam cîţi ani ai, ă? eşti bătrîn? nu-i nimic iubitule, să nu fii trist, că-ţi dă mama pulicilină şi-ţi trece imediat iar data viitoare nu mă mai doare nici pe mine gura de atîta supt, ok? hei! calmeaza-te, draaagule, că mă gîdili, ce naiba! şi nu te mai agita aşa, că pizda mea e largă iubitule, este loc pentru toată lumea în pizda mea, mînca-o-ai cu dulceaţă sau cu miere, să faci diabet, tu şi toţi ceilalţi labagii nenorociţi ce sînteţi, că sunaţi la linii erotice şi uitaţi să vă futeţi nevestele cu săptămînile, ba mai şi tăceţi ca derbedeul ăsta de-acum care nu vrea să scoată nici o vorbă... auzi, iubitule, tu te gîdili oare, din cînd în cînd? băi, dacă nu te gîdili înseamnă că ai îmbătrînit dracului, hodorogule! gata, nu mai ai simţire-n pulă, în tine, în fabrici şi uzine, vai de steaua ta, iubitule, vai de zodia aia păcătoasă în care te-a scuipat mă-ta în lume! şi ştii ceva? deja m-ai scos din sărite, fii atent, dacă-n zece secunde nu-mi vorbeşti, să ştii că te-njur rău de tot! atîta-ţi zic! pun proefemu’ pe tine! ce, ţie nu ţi-e frică de Andrei Gheorghe de la profm punct ro punct ro punct ro?!? da, mă, ăla care începe emisiunea aia bestială cu halo, naţiune, ce pula mea mai vrei!? ia să asculţi şi tu, să vezi ce înseamnă nervi încordaţi la maxim ca Minodora şi pula de bărbat adevărat, nu ca pula ta, belitule! Andreea dă-mi şi mie apa minerală că ăsta încă nu vrea să-şi scoată pula din pantaloni, îmi dau demisia după noaptea asta, să mor io, m-am rablagit de tot, e clar, m-am plafonat, îmi schimb meseria, casete avem? nu, n-am chef de jazz acuma, stai aşa să mă fută puţopalmistu’ ăsta, şi dup-aia punem tot jazzu’ din lume, auzi, iubitule, fii atent că-ţi pun nişte muzică ambientală, dacă nici acuma nu ţi se scoală pula, atunci eşti pierdut pentru umanitate, ia ascultă... Bug Mafia... îţi place? o ştii pe aia cu ridică-mă la cer în pulă? aia e de bază, dragă şi cealaltă, bine-nţeles, aia cu suuugeţi pula, suuugeţi pula şi cu curu’ şi cuguraaa! şi uite că-i gata încă un album Bug Mafia, asta a fost tot, atîta ştie – atîta cîntă băieţii, că mai mult ar fi prea greu, eşti de acord cu mine? bravo! iubitule, da’ dacă mă duc pînă la baie, mă aştepţi? cam două, trei minute durează să fac pişu şi-apoi îţi povestesc ceva tare de tot, bine?” aşază Nicole receptoru’ încet pe scaun lîngă telefon şi se uită cîteva clipe la luminiţa verde de pe ecran, să vadă dac-o aşteaptă iubitul sau dacă închide, îi mai vine o idee luminoasă şi fixează aparatul de radio lîngă scaun, dă muzica mai tare şi acuma se poate duce liniştită la baie, trage de timp, se întoarce abia în zece minute, cu o cană de cafea proaspătă şi aburită între degete, cu o revistă recuperată de la baie sub braţ – iubitule, n-ai idee ce te-aşteaptă, am găsit aici un horoscop absolut demenţial, ce zodie ziceai că eşti? aha, fii atent aici că e vai şi-amar de pula ta, cică nu mai pupi tu pizdă pînă tooocmai în ianuarie! haoleu, abia atunci vei întîlni o gagică cu care ţi-o pui de dimineaţa pînă seara şi de seara pînă dimineaţa şi după aia îmi aranjez eu telefonu’ pe pervazul ferestrei şi mă ghemuiesc pe balcon cu ochii la becu’ din colţul străzii „ooo, noapte neagră noapte de catran, ooo! noapte ce soseşti cînd nu e zi!” pînă cînd se găseşte unu’ la telefon şi pentru mine încep să-mi mîzgălesc agenda cu tot felu’ de linii frînte sau curbe sau cuiburi sau drepte perpendiculare pe deasupra unor figuri foarte geometrice de după care răsare Rodica în toată splendoarea unor forme prea pline, prea supuse la cure de slăbire de toate felurile, da’ nu despre asta e vorba în propoziţie acum, ci despre fiul ei de opt ani pe care-l trimite la ore de desen în fiecare sîmbătă şi la ore de vioară de trei ori pe săptămînă şi fraieru’ îşi scapă vioara pe trotuar şi cască sau se uită pe geam atunci cînd ea îi pune să asculte numa’ muzică de bună calitate cum ar fi Bregovic a să nu se tîmpească băiatu’ de mic cu manele îl mai şi pocneşte peste cap din cînd în cînd pentru toate astea că altfel n-o să-i intre nimic în meclă deci îşi aprinde o ţigară şi se apleacă peste foile mele să le descifreze, dacă tot s-a nimerit studentă la psihologie faaată, dac-ar fi să pornim de la psihanaliza lu’ Freud, aş zice că e mare vraişte în subconştientul tău, te simţi închisă într-un labirint sau într-un cerc vicios şi pari foarte nervoasă şi agitată pentru vîrsta ta, dragă, oricum cert e că spiritul tău nu respiră deloc liber din punct de vedere sexual evident

îmi aprind o ţigară, da’ nu reuşesc să mă abţin decît vreo trei patru fumuri după care sar la gîtul ei – ştii ceva? muzica de bună calitate nu începe cu Bregovic, nici nu continuă şi nici nu se sfîrşeşte cu el, Bregovic în momentul de faţă e la modă mai ales pentru balcanofilii care şi-au apărat ţara cu peptu’ dezvelit împotriva golanilor din Imperiul Otoman mare căcat în timp ce o tot sîcîi la melodie aşa vreo zece minute pînă s-o întreb că de ce mă-sa-n cur îl trimite pe ăla mic la vioară dacă lui nu-i place

ah, de asta te fute pe tine grija, dragă!? Păi află că pînă una alta io l-am făcut, ţi-e clar? Şi tot eu o să-l educ cum ştiu mai bine – mi-e clar, gata, haidi pa să nu ne mai certăm aşa în gol că-mi sună telefonu’ şi vorbesc cu Honorius cam douăzeci de minute despre dumnezeu şi religii, uit de Rodica şi de plodul ei nefericit şi notez în agendă o singură replică – nu, nu există viaţă după moarte, există înviere – doar atît s-a păstrat din discursul lui Honorius care a sunat de curiozitate, să audă ce se-ntîmplă pe la noi de obicei, mai nimic adică totul cavalere am încheiat citatul după care urmează întotdeauna altcineva intervine mereu altu’ la rînd aşa că lasă-te prădat de melancolie şi lasă-te jefuit de tristeţe tu – ai o prietenă?

da, da’nu-mi place...

de ce? e proastă?..,

nu

e urîtă..,?

nu

e înaltă?

nu

atunci o fi egoistă?

nu...

e isterică...?!

nu... mie-mi plac fetele voluminoase şi deci... volumul are mai multe aspecte longitudinale sau latitudinale sau...

mda... înţeleg – George ăsta, sau cum l-o fi chemînd, e beat pulbere, adică e fascinant, mă instalez mai comod în scaun, aşadar şi-mi aprind o ţigară

sau... io nu ştiu ce fel de fată eşti tu... da’ eu unul... sînt băiat.

mi-am dat seama, chiar ai voce de băiat... tu crezi în dumnezeu, George?

ăăă... un pic...

atît cît se cuvine?

jumătate...

ah

păi eu în fiecare dimineaţă iau tramvaiul din intersecţia aia de la Dristor, ştii? şi-n fiecare dimineaţă mă calcă tramvaiul şi-mi stă mintea-n loc, mă minunez de fiecare dată realmente – cum de mă calcă tramvaiu’ în fiecare dimineaţă... atîta am vrut să-ţi spun, noapte bună.

noapte, bună, totu-i vis şi armonie, se ridică mîndra lună peste-a nopţii feerie, dorm şi florile-n grăină, noapte buuună!

auzi, dragă, lasă porcăriile alea de poezii, că io nu pentru asta am sunat, da?

da, Marcel, tu vrei să facem sex...

aşa, da.

cam ce-aş putea să fac eu pentru tine?

zi-mi orice numa’ să mă gat odată

îi zic orice numa’ să se gate odată, începe să respire mai sacadat – io îmi frec pula acuma, da’ să ştii că nu-mi place – reuşeşte să-mi spună printre gîfîituri – nu e aşa cum îmi imaginam eu... nu e aşa cum credeam cu o pizdă imaginară, cu senzaţii în direct

asta zic şi eu, iubitule, vai de oamenii care trăiesc în imaginaţie da’ altă soluţie nu avem deocamdată, nu? aşa că e bună şi o pizdă imaginară în definitiv

da

închide, aşez şi eu receptorul în furca lui domestică şi încep apoi să frec tacticos bucăţica de mochetă dintre picioarele scaunului, cu talpa sabotului, rămîne în urmă un ghemotoc de fire de păr numa’ al Corinei poa’ să fie după lungimea firelor şi după culoarea asta neagră, numa’ ea îşi mai scoate la sfîrşit peria şi îşi piaptănă pletele pe toate părţile pe stînga pe dreapta apoi bretonul apoi îşi prinde şuviţele cu palma desfăcută şi le aruncă peste ceafă, se îndoaie de mijloc şi smuceşte afară din claie ghemotocul de păr suplimentar, se îndreaptă, mă aplec şi-l culeg de pe jos cu tot cu resturile alea de unghii tăiate cine ştie cînd şi le transport la coşul de gunoi, sună telefonu’ şi mă întreabă unu’ de poziţia mea preferată, mă aberez la greu, îl vrăjesc de nu se vede cu tot felu’ de chirceli închipuite acolo pe loc şi cu senzaţii de nebănuit, îl întreb şi eu da’ preferata lui care-ar fi, mă rog frumos?

arta dragostei

„arta dragostei”? asta e poziţia ta preferată? bine-aşa mînca-ţi-aş, are prietenu’ meu o carte cu toate poziţiile în care se poate face sex... da’ peste arta dragostei încă n-am dat...

ştiu! ştiu şi eu cartea aia! îi spune... ăăă ...KamaSumatra!

nu, îmi pare rău, titlu’ corect e Kama-Su-mă-ta – într-o limbă pe cale de dispariţie, din păcate

ăhăhă, ce le mai ai cu limbile! ia spune, îmi dai şi mie o limbă pe coaie?

da, iubitule, hai să trecem la lucruri serioase la futaiuri telefonice miorlăieli de toate soiurile grohăieli aproape care nu costă decît 9.950 de lei – primele cinşpe secunde şi următoarele la fel melodioase şi minime ca volum orişicît pentru că dorm fetele obosite pe cîte două scaune lipite-ntre ele, în timp ce altele mai odihnite din fire discută acuma despre sanvişurile cu parizer pe care mi le-a pregătit al meu, fată, să am de mîncare în noaptea asta, îţi dai seama ce băiat scumpic mi-am tras? da’ al tău ce mai face?

păi să socotim coane Fănică – maşina mea banii mei timpul meu cravata mea sînt pi-o-nieeer – însă cînd vine vorba de băiat, nici nu mai e nevoie să specifici substantivul însoţitor, zic fetele al meu şi atunci e clar că numai despre fuckeru’ lor poate să fie vorba în propoziţie, Nicole a introdus termenul ăsta în imaginarul limbajului nostru colectiv şi numa’ ea ştie să-l spună ca pe un alint cu un fel de duioşie greu de transmis sau explicat în cuvinte, toate celelalte atunci cînd spun „fuckeru’ meu” spun implicit „cretinu ăla care mă fute” toate celelalte, numa’ eu nu reuşesc să leg adjectivul ăsta „al meu” atît de posesiv din fire de nici un bărbat cu care m-am culcat pîn-acum, degeaba încerc eu să socotesc că la început a fost Marius apoi Felix şi acum cavalerul sau că mi-au fost pe rînd plapumă cămaşă plapumă degeaba, că nici unuia nu i se potriveşte numele ăsta – poate să fie impotenţa mea de vină, că altfel nu-mi explic, poate că undeva pe drum am călcat pe lîngă subiect, nasol, am greşit paşii de dans pesemne, tu ai o prietenă, Marian?

deodată nu’

deodată nu?! ce înseamnă asta? s-au terminat fetele în Tîrgu-Jiu?

nu, da’ eu sînt aşa, mai deosebit, mai extraveral, n-am găsit una cu înţelegere, sau poate că eu vreau cu tine, ce zici? se poate?

deodată nu ştiu... depinde dacă-mi placi sau nu, deodată nu se poate decît la telefon ce naşpa!

joi

îmi izvorăşte sîngele în gură

cald, sărat gust de flori care-mi apasă picioarele

pieptul adînc între coastele mele şi-a săpat urletul

culcuş

adînc în pizda mea s-a ascuns încă de ieri tot universul şi toate problemele lor psihonotorii în meduza în care mai şi amorţeşti uneori, drag cetăţean al străfulgerării, în fisura în care amorţesc şi eu ca şi cum aş dormi pe mine, răcoroasă pizdă friguroasă încă o dată surpată în leşin de plăceri – unui mare maaare chirurg i-a reuşit în sfîrşit un transplant pe o icoană deschisă la cord, ca să vezi ce înseamnă să cazi în disgraţia ploii! ca să vezi cum e să-mi simt pizda ca pe o zbatere a atîtor oameni morţi cu sperma izvorînd dintr-un stilou dintr-un pix ieftin, cu un urlet, două urlete, trei urlete săpate într-însa într-însul – mormîntul meu ascuns între picioare, cavou înfierbîntat în aghiasmă, sau izvor pipăit, mişcător isvor stors frămîntat izvor de Dincolo care îmi îneacă gura iubitule îmi ţîşneşte pe urechi şi pe nas sperma aia futută pînă la disoluţia finaaală de vaaară when the livin’ is easy an’ the fish are jumpin’ and the cotton is high, cum bine le zice şi Billie Holiday, fiinţa dracului, ne-am futut pînă ne-am făcut praf şi pulbere iubitule iar acuma ne amestecăm răcnetele într-un embrion electric colorat în eprubete suburbane ca un culcuş al sîngelui politic social şi economic, culcuş endemic futut şi răsfutut.., cuib auto-portret şi nesimţitor

protext galben căzut în cap si-apoi cu curu’ într-o pulă – aripă într-o pulă scremută cine ştie cînd sau cine ştie unde ieri înspre astăzi sau dinspre astăzi spre ieri plămădită îl construieşte încet pe mîine, Mîine, iubitule, fie-ţi frică o să devin eu Demonul Roşu care îşi revendică ochiul divin de la capătul călătoriei o să fiu eu capătul pizdei – duşmanul meu subjugat în păr negru cîrlionţat care îşi revine într-un final se trezeşte freamătă a pulă absentă, şi ce dacă, urlă-se, suportă-se ca atare, descurca-se cumva! facă-se port jegos de marinari condamnaţi care s-o fută ca pe-un sac de box

ei nu, nici chiar aşaaa,

draga mea pizdă,

în primele rînduri de aprinsă scrisoare, îţi doresc multă sănătate, care sănătate mi-o doresc şi mie, pe-aici e frig, s-a lăsat iarna iar noi tocmai acum ne-am găsit să avem de străbătut atîtea drumuri, poate că va şi ploua pe alocuri zile şi nopţi şi săptămîni, trebuie să fim pregătiţi pentru orice cataclism natural sau artificial, trebuie să-ţi înveleşti pizda într-o pelerină de ploaie, nici transparentă, nici de plastic, o pelerină simplă şi lungă pînă-n pămînt, îmi trag fermoarul, avem cale lungă să ne-ajungă de străbătut eu şi pizda mea avem paişpe mii de atacuri şi asedii în faţă, pizda mea clipeşte uşor din pleoape, taciturn acord, ne înţelegem bine pînă una alta, iar acestea fiind zise, eu mă închei la scrisoare tu dă-mă dracului /drumului / pulii dă-mă odată cuiva pe treizeci de arginţi ia-mă ia-te aspiră-te îndesat ca un fum de ţigară nu mulţumesc, eu nu mai vreau, am un fel de scrib instalat confortabil înăuntru, un scrib din ăla vechi care notează cu pizda în palmă tot ce se petrece în jurul lui, în jurul ei, un soi de doamnă Metamorphosis parcă ar exista deja în mine cam virtual şi cam anemic, da’ nu poţi să ştii niciodată, ăştia-s în stare sa-ţi vîre minciuna pe gît cu miere cu tot, cu avorturi înregistrate pe nesimţite în nesimţire într-o clinică total anesteziată, fir-ar! şi pizda să fie absentă tocmai într-un asemenea moment crucial pentru viaţa ei sau s-o găsesc după aia într-un alt loc, nu neapărat ultimul în care am căutat-o, ci altul, celălalt – cleios şi rece ca un cartof prăjit uitat de alatăieri pe farfurie – şi acolo uneori s-o prinzi că visează pe ascuns cum din pula lui aş sorbi o cafea de timp amară şi fierbinte cafea neagră de secunde de mişcări lente şi înghit atunci la timp, mamăăă, înghit la secunde pînă la loc comanda şi cînd ajung la loc comanda iau linguriţa de pe farfurie şi încep să amestec în cafea, să răsune a clopot de biserică marginea de porţelan din pula iubitului meu

e prea cotropitoare foamea asta dintre noi e distrugătoare de vieţi şi cuceritoare potemkin de noi tărîmuri necivilizate iubitule să ne unificăm deci să ne civilizăm pula şi pizda într-un singur lichid spasmodic într-o identitate naţională, într-o lecţie de anatomie de pat unde picăm laţi şi respirăm sacadat şi abia mai tîrziu ne aprindem cîte-o ţigară şi începem să povestim eu cu ceafa sprijinită de braţul lui, el cu ochii întunecaţi clipind aiurea în întuneric, prea sîntem înşurubaţi unul într-altul marius iubitule – mă-ntreb cum o să se termine toată mascarada asta... mă-ntreb cum o să...

eeei, Andreea, o să se termine naşpa, cum altfel? că doar nu trăim în filme

„că doar nu trăim în fîiilme”... Marius! îi surîd molcom îi ating genunchiul adormit cu degetele de la picioare îi rostesc numele mai des decît s-ar cuveni fiindcă o traducere mai potrivită n-am găsit deocamdată, hai să ne sinucidem, Marius, să ne aruncăm odată de la etajul şaişpe!

Andros! ce de prostii scoţi din tine dteodată! ia nu te mai da în bărci şi hai să luăm ceva de mîncare – bine, piua, îmi sting ţigara în scrumiera de pe burta lui, mă ridic în fund, dau pătura la o parte, îmi dau şi picioarele jos din pat şi cad pe gînduri să ştii că nu era o idee chiar aşa de rea marius să murim brusc într-un futai apocaliptic dement demult de tot acum supravieţuim fiecare separat, pentru că altfel nu se poate, alternativă n-a existat niciodată. Nici democraţie. A existat în schimb o părere un fel de bănuială un fel de impresie că la sfîrşit trebuie să plătim regulamentar şi pe măsură – şi mă rog frumos cine să ne stabilească nouă măsura?

poate o foarfecă în timpul mersului în miezul zilei dacă te întorci brusc să surprinzi chiar în spatele tău un fir subţire de ligament albicios sau roşiatic (depinde de caracter) care porneşte fix dintre picioarele mele, o fi clitorisul, dracu’ ştie, o fi el însuşi în carne şi oase ăsta care se înalţă gelatinos, foşnitor ca un şarpe, se curbează frumos de-a lungul feselor şi o ia de nebun tot înainte – o coadă care se pierde încolo în limita invizibilă a orizontului printre străzi printre blocuri la capăt se află el, ca să-l ating ar trebui să parcurg înapoi atîta amar de distanţă sau să trag de clitoris cu amîndouă mîinile sute de kilometri lumină pînă să ajungă capătul cu marius cu tot înapoi în palmele mele, pînă să-l găsesc a doua oară iar atunci o să ne dăm seama instantaneu că e vorba de o uriaşă încrengătură de raze din astea infraroşii de oameni legaţi din faţă de cineva din spate şi apoi de altcineva de nevăzut, de negăsit din alt spate şi tot aşa pînă Dincolo o reţea complicată de ligamente de reacţii înlănţuite ca la orele de chimie pînă cînd o să mă trezesc într-o bună zi plimbată pe străzi şi trecută pe lîngă monumentul lui Samsung al II-lea, spre şcoala lui Marius, ia să mă agit un pic pe-aici – poate se întîmplă cine ştie ce minune şi trece Marius pe-aici şi mă vede din tramvai şi coboară în prima staţie şi mă aşteaptă – băăăi, fraiera lumii, e vacanţă deja, n-are nici un motiv să treacă pe-aici nici azi, nici mîine, nici poimîine aşa un dor dur şi compact în capul meu aşa o căldură fiartă afară şi o sete adîncă, o sete arsă de marius – iubitule, numa’ de departe aş vrea să te văd, numa’ o dată, un pic de tot ce-ar fi? cum ar fi să te mai văd o dată pe stradă să mă izbească privirile tale în piept într-o bună zi şi eu să cad lată pe trotuar să alunec pe jos de unde nu s-ar mai vedea blocurile întregi, s-ar vedea strîmbe şi lunguieţe – morţii mă-sii de halucinaţie – zici c-ar fi ochii lui lipiţi de toate clădirile astea şi de după teatrul evreiesc s-ar uita lung după mine şi din anticariatul ăsta în care o fi intrat şi el măcar o dată în viaţa lui scurtă ce naiba ieşi la iveală şi nu mă mai fierbe aşaaaa!

o freci la rece – amintirea aia

freci în creier figura lui subţiată, o masturbezi cum ar veni pînă cînd iese din ea toată seva aia fierbinte pînă cînd nu mai rămîne din el decît o cîrpă, ne frecăm iubitule – tu pe mine-n palme, eu pe tine-n gînduri, ne masturbăm de departe uniţi aşa de un fel de cordon ombilical invizibil, ne traversăm bulevardele, ne rătăcim trotuarele, ne uităm şi-n urmă din cînd în cînd m-aş muşca de somn de lumină de umbră m-aş spînzura şi aşa atîrnat în aer şi uşor cît un sunet să explodeze sufletu’ meu într-un contrabas, într-o voce fantomă o voce roşiatică scheletică înfiorătoare şi creatoare de ziduri sau riduri o voce în stare să-l culeagă de pe drumuri şi să mi-l aducă înapoi, să se anuleze pierderea, să se desfiinţeze despărţirea, să nu mai existe decît regăsire, oho, să treacă dracului ziua asta, să fie ştearsă din toate calendarele lumii, să fie uitată sau pierdută într-un buzunar de sacou, într-o linişte dintre fulgi, într-o stea care sclipeşte în aer ca inima lui lipită cu sînge de viaţa mea ia spune, e poezie sau nu e poezie?

Maaarius, tu ai rămas aşa complexat sau obsedat sau cu fruntea alungită spre dreapta ca-n filme ca după o viziune sonor oblică îl aud traversînd camera de-a-ndărătul de la sfîrşit spre început Dragă Andreea,

Eu îţi scriu din Călimăneşti acum. Nu am mai mers în Franţa şi m-am gîndit să mă duc la Călimăneşti, unde o să stau două săptămîni. Te rog frumos să-mi dai un telefon la numărul următor: 050/ 731.528 familia Rădescu. Dacă nu mă mai ţii minte îţi aduc eu aminte cine sînt: Sînt Alex, cel cu care ai vorbit tu mult la telefon, cel care ţi-a dat telefon din America. Cînd o să-mi dai telefon la numărul pe care ţi l-am dat şi o să răspundă altcineva în afară de mine, să mă ceri la telefon cu numele de Silviu pentru că cei de aici s-au obişnuit să mă strige Silviu şi s-ar putea să zică că e greşeală dacă mă ceri la telefon cu numele de Alex. Trebuie să vorbesc cu tine la telefon urgent aşa că dă-mi telefon dacă vrei să ne mai întîlnim. Telefoane poţi să-mi dai de luni pînă vineri de la ora 19.00 încolo, iar sîmbăta şi duminica la ce oră vrei.

Să şti că te-am visat şi eram împreună, ne sărutam, ţi-am dat bluza jos şi ţi-am sărutat sînii şi apoi am făcut dragoste. Dacă tot nu ţi-ai dat seama cine sînt îţi mai dau cîteva indicii: în duminica în care am vorbit, spărgeam sticle în cap cu prietenul meu de 19 ani, Cosmin, eu sînt acel Alex care lucrează la Flaming Computers. Ţi-am dat multe indicii şi acum sper să mă telefonezi. Ai văzut ce caligrafic scriu?

Cu dragoste, al tău prieten,

Alex şi încă, încă îmi amintesc după-amiaza aia

de martie cînd trebuia să-i duc nişte casete – sclipea soarele nefiresc de cald aşa că mi-am luat blugii ăia curaţi şi un tricou albastru deschis, uite, cavalere! m-am deghizat într-un cer de vară şi peste picioare mi-am tras nişte saboţi negri si-am început apoi să plutesc peste străzi înspre delfin cu cerul senin deasupra mea şi legea morală în mine e prima oară cînd îl văd după trei săptămîni lungi şi după o nuntă ca-n poveşti da’ mi se rupe acuma sînt veselă c-o să-l văd totuşi şi o să-l găsesc îmbrăcat cu pantaloni căprui şi scurţi pînă la genunchi şi cu bretele din alea de spiriduş peste tricou, ai, cavalere, o să-mi pierd minţile într-o bună zi şi-o să te muşc de picior, de cameră, de dezordinea asta şi de foile împrăştiate pe covor! îmi face loc să intru şi se întoarce apoi la scaunul din bucătărie ca să-şi termine desenul sînt într-o criză de timp ceva de speriat – pai şi normal mă învîrt un pic prin cameră, mă uit lung peste desene şi schiţe mă aşez pe covor cu picioarele încrucişate sub mine „Bei o cafea?” stau un pic să socotesc că am băut deja patru şi n-am mîncat nimic toată ziua da’ o cafea ca a lui nu se face să refuzi nici în ruptu’ capului deci „beau...” Şi lui i s-a părut deodată că eram frumoasă şi s-a uitat scurt la degetele care-mi ieşeau din saboţi de coapte ce eraaau şi mie mi s-a părut că s-a tulburat un pic – nu ţi-a fost frig în picioarele goale?

„Nuu. E tare cald afară...”

şi am băut apoi cafea şi am povestit despre vernisajul lui care ne ajunge vertiginos din urmă şi despre muzica din Cuba şi despre cum o fi pe-acolo mişto cum altfel trece timpul printre noi în pielea goală de parcă nu s-ar întîmpla nimic de parcă nici nu s-ar fi întîmplat nimic de parcă nici n-o să se mai întîmple nimic, într-o juma’ de oră tre’ să ieşim oricum, tre’ să ajung la atelier, dacă ai chef să vii şi tu...

„ooo, da, mi-ar plăcea mult!” şi trag de aerul cald în piept, aproape fericită, vezi, cavalere? cîteodată totul devine simplu şi strada respiră ca o vioară caldă şi traversăm intersecţiile de drepte perpendiculare pe şinele de tramvai şi nu mai ştiu cum dracu’ ne trezim dintr-o dată încorsetaţi într-o realitate, alta decît a trupurilor noastre, alta decît a străzilor, ne trezim într-o cămăruţă cu oameni mulţi care-l felicită şi îi urează casă de piatră – sau dimpotrivă, rîde Alex de mine mai tîrziu, să le dea domnu’ casă de căcat, ca să nu-şi bage nimeni nasu-n ea da’ se lasă păgubaş şi-mi întoarce spatele imediat după ce îl privesc o dată crunt şi o dată îngheţată de vanilie te rog îl întîmpină cu „ce mai faci ginerică” sau „soţu’, dă-mi şi mie scrumiera aia”... şi în el parcă aşa un fel de crispare sau jenă sau poate mi s-o fi părut doar că deja băusem două beri şi îmi dădeam seama cu un fel de surprindere că realmente şi sincer am uitat am sărit peste felicitările alea fraze stereotipe ca mărgelele pe aţă nu i-am zis nimic nu l-am întrebat nimic că doar ce-ar fi putut să-mi spună şi eu să nu ştiu dinainte, cu multă vreme în urmă, mai bine să ne concentrăm toată atenţia posibilă şi imposibilă la mărţişoarele astea medalioanele care se fabrică sub ochii noştri nesimţitori şi reci şi între timp trec iară nu mai ştiu cîte zile şi ne ajunge din urmă şi solstiţiul de primăvară şi se întîmplă să mă sune dupa-amiază şi din vocea lui ghicesc că gata esta es la ultima nocheee que pase contigo dragă Andreea,

Eu credeam că o să-mi răspunzi la scrisoarea precedentă dar m-am înşelat. Se poate să nu fi primit scrisoarea trecută sau ca tu să nu mai vrei să vorbim. Dacă nu-ţi aminteşti de mine o să-ţi amintesc eu acum:

Eu sînt Alex. ţi-am spus că am 24 de ani, sînt blond, am ochi căprui, înălţimea mea este de 1,85 m, am 2 BMWuri, lucrez la firma de computere Flamingo Computers, fumez ţigări KENT, te-am sunat din America, am făcut o glumă proastă pe seama ta spunîndu-ţi că am avut un accident de maşină şi că sînt pe moarte, tu atunci te-ai speriat foarte tare şi mi-ai spus că eşti blondă, ai 21 de ani, eşti născută în octombrie, ai 1,72 înălţime şi cînd eşti nervoasă îţi scri pe blugi cu pixul, mi-ai spus că eşti strimtă în pizdă.

Sînt în Călimăneşti, o să-ţi explic ce caut aici cînd o să-mi dai telefon, deci te rog frumos dă-mi telefon la numărul 050/ 731.528 familia Rădescu. Dacă răspunde altcineva în afară de mine să mă ceri la telefon cu numele de Silviu căci cei de aici sînt obişnuiţi să mă strige Silviu. Dacă mă iubeşti aşa cum mi-ai promis cînd am vorbit duminică te rog foarte mult să-mi dai telefon. Dacă nu o să-mi dai telefon atunci îţi spun ADIO de pe acum.

Cu dragoste, al tău prieten,

Alex crezi tu? crezi

că aşa stau lucrurile?! mototolesc foaia şi i-o arunc în cap, tu să faci bine şi să-ţi vezi de viaţa ta şi să nu te mai bagi în chestiuni care nu te privesc – crezi tu? îmi răspunde cu aceeaşi monedă, crezi tu că nu mă privesc? băăă, Geta-i soră-mea, băăă! da’ uit să-i azvîrl înapoi o replică usturătoare sau măcar ironică şi înţepeneşte piciorul în aer înainte să mă ridic de pe covor şi rămîn acolo cu spatele rezemat de marginea de lemn a patului – Alexandru! cine spunea chestia asta? unde-am mai auzit cuvintele astea aşa îndoielnic şoptite, de unde ni se trag? şi duc mîna la gură, îmi pipăi buzele, le verific, să-mi spună ele dacă ştiu „crezi tu?...crezi tu?”

ascultă, domnişoară, mîncăm şi noi ceva în casa asta!?

gata, gata! nu mai răcni aşa, mă ridic încet şi ajung în bucătărie încă neliniştită şi fără vlagă scot cratiţa cu supă din frigider, o aşez pe aragaz, dau drumul focului din lesă şi ai, da! îmi pică fisa! cavalerul ce se mai uita aşa la mine cu priviri înălţătoare, nu, priviri care se înalţă ca un zmeu de hîrtie, nu, priviri care se înalţă pe tine de jos în sus te ling privirile alea şi se îndoiesc de mine totodată – crezi tu?...

nu, nu prea cred, cavalere, mă întrebam doar ce-o fi vrînd să zică poetul atunci cînd definea realitatea fizică, materia, ca pe o rezistenţă relativă a unor sisteme de evenimente, mă gîndeam la principiile alea de logică magică despre sistemele energetice şi despre evenimentele care posedă proprietăţi dinamice şi contradictorii, ai crede despre tine că eşti un asemenea amalgam de însuşiri tulburătoare, crezi tu aşa ceva?!

tre’ să găsim urgent nişte cuvinte noi nemaiauzite nemaiîntîlnite nemaivorbite să te atingă să te ating ca să simt cum gîndeşti prin firul ăsta cîrlionţat chiar să izbucnească vraja în noapte acum cînd toată lumea a adormit cînd toate visele curg în tăcere cînd se ţes reţele sexuale întregi de obsesii şi închipuiri – atunci mă nasc eu lîngă telefonul lipit de uşă cu receptorul întins pe covor ca un cadavru decapitat ca în visul de săptămîna trecută – ăla în care nu se mai sfîrsea războiul fraaate tăiam cu un ferăstrău capete de oameni-duşmani de mă plictisisem, era datoria mea să le tai, nici o problemă, da’ obosisem! era cam greu şi ferăstrăul ăla, cu toate că în prima fază părea doar un bumerang, se întorcea asupra mea fiecare mişcare, eram plină de răni pe mîini şi pe gît după fiecare căpăţînă tăiată duşmanului de clasă, Alex juca solitaire pe un pat de campanie împreună cu Marius, nu-mi venea să cred, ei care nu s-au înţeles niciodată jucau acuma solitaire, rîdeau, povesteau ce ne mai comercializăm noi singurătăţile aşa aiurea-n tramvai ce le mai împrăştiem în dreapta şi mai ales în stinga în loc să stăm naibii tăcuţi, să alegem cu grijă cuvintele pe care le deşertăm la dracu-n praznic şi la un moment dat să nu mai vorbeşti chiar deloc să începi un marş forţat prin bucătărie de-a lungul celor trei metri de mochetă să te plimbi între geam şi uşă pînă alunecă dulapul cu farfurii şi pahare pe jos pînă se întoarce aragazu’ pe dos şi se colorează a mochetă verde cu dungi negre şi firmituri pentru fraţii noştri gîndacii şi pete de ulei izbucnite ici colo de la cartofii prăjiţi evident hai să dansăm mai bine dragă Andreea!

Nu înţăleg de ce nu-mi răspunzi la scrisori. De ce nu mai vrei să vorbeşti cu mine? Ţi-am făcut ceva rău? Te-a speriat scrisul meu? M-ai minţit cînd am vorbit cu tine la telefon? Nu ţi-a plăcut vocea mea? Mă urăşti şi nu mă mai iubeşti? Nu înţăleg care este motivul pentru ca tu să nu mai vrei să vorbeşti cu mine. Ce ţi-am făcut?

Aceasta este a şasea şi ultima scrisoare pe care ţi-o mai scriu. Nu ştiu dacă ai primit a patra scrisoare pentru că odată cu scrisoarea ţi-am trimis şi acel inel de aur care ţi l-am cumpărat din America. Eu încă îmi mai aduc aminte de duminica aceea în care am vorbit cu tine ultima dată. Eram în America cu prietenul meu Cosmin şi bietul Cosmin băuse prea mult şi nebunul începuse să-şi spargă sticle în cap. Tot el îmi încerca reflexele de la picioare cu ciocanul. Am vorbit cu tine pînă ai ieşit din tură. Chiar tu mi-ai cerut să mă căsătoresc cu tine dar nu cred că ai vorbit serios. Eu în acel timp lucram la nişte computere şi făcusem o glumă proastă pe seama ta şi atunci mi-ai dat-o la telefon pe Nicole şi ai ieşit din birou furioasă şi ea m-a certat că ţi-am făcut aceea glumă. Ţi-am făcut o invitaţie, adică te-am invitat să mergi cu mine în Italia. Eu sînt în concediu acum şi m-ai am două săptămîni pînă să plec în Italia. Dacă vrei să mergi cu mine te rog pentru ultima dată dă-mi telefon la numărul 050/ 731.528 familia Rădescu.

Cred că totul a fost o minciună cînd am vorbit cu tine la telefon. Eu nu pot să-ţi mai dau telefon pentru că chiar şi în conciediu sînt foarte ocupat. Eu la Călimăneşti îmi petrec conciediul.

Nu am vrut să-ţi spun acum dar cred că este momentul potrivit căci se poate să nu ne mai vedem: eu sînt multimiliardar şi îmi pare foarte rău că toate fetele mă plac numai pentru banii mei chiar dacă sînt un băiat cu un fizic foarte frumos. Dacă nu ţi-ai dat seama cine ţi-a scris îţi spun: eu sînt Alex, băiatul blond cu ochi căprui, înalt de 1,85 m, am 24 de ani, sînt în zodia Berbecului, îmi plac blondele ca tine şi BMWurile (de aceea am 2 BMWuri) şi lucrez la firma Flamingo Computers.

Dacă vrei să ne întîlnim i-a legătura cu mine şi apropo să mă ceri la telefon cu numele de Silviu, căci am cîţiva nenorociţi pe aici care răspund la telefon şi dacă mă cere cineva cu numele de Alex la telefon ei zic că este greşeală.

Al tău prieten

supărat că nu răspunzi Alex

halo!?! tu eşti aia care se fute prin telefon?

... ăăă, cred că da

atunci fute-mă!

te fut iubitule, cum să nu? dacă e cu imperative din astea categorice şi absolute, te fut! unu’ doi trei şi! aaaah! ce pula bună ai, iubiiitule, pe toată o vreau în mine, hai, freac-o de pizda mea... mmm, aaah... stai puţin iubitule, mi se pare că...

alo! bună seara, mă cac în pizda ta!!! şi îmi trînteşte receptorul cu toată furia acumulată de el în vreo 30 de ani de existenţă pe meleagurile mioritice şi ondulatorii ce să mai zici în situaţii din astea? bine că măcar bună seara mi-a spus la început, bine că măcar introducerea a fost atît de suavă şi puţin prevestitoare, ea ce mai îndulceşte gusturile din urmă, care, în general, nu se discută, se execută bine-nţeles, tu ce crezi, Costel?

Cred că din cauza intimiditaţii mele nu mi se scoală nicicum cu prietena mea, cu nevasta n-am probleme, funcţionează pula, da’ cînd vreau să fac sex cu prietena mea... sau, mă rog, amanta mea, sau cum să-i zic? nu mi se scoală, pur şi simplu nu mai am vlagă, e penibil.”

Mda, intimiditatea asta... da’ dacă ţi-o fi făcut nevastă-ta farmece? La asta nu te-ai gîndit?

Farmece? Nu, la asta nu m-am gîndit

Andreea, da’ dacă îţi apare aşa... un pensionar pe portativ acolo tu ce faci?

Ce să fac, Nicule, vorbesc şi cu el, încerc să-l cunosc, să aflu cum gîndeşte, uneori poate să fie mai mişto cu un pensionar decît cu un puştan de vîrsta mea, eu întotdeauna am zis-o da’ nu mă crede nimeni

că bine zici măi fată, gîndeşti bine să ştii, am aici în caietu’ cu procese verbale o poezie am văzut pe cer o stea şi mi-ai spus că-i steaua ta toată noaptea o privesc şi la tine mă gîndesc! să-ţi pun acum o muzică, să vezi tu ce te îndrăgosteşti imediat de un moldovean sadea!

bine, pune-mi o muzică, da’ să nu fie tristă că-nnebunesc de tot, bagă ceva vesel

manele e bine?

eeei, nici chiar aşa, Nicu dragă! bagă altceva, orice numa’ să se termine odată cu tăcerea asta mizerabilă

care tăcere mă Andreea? eu vorbesc, tu vorbeşti

ei ele vorbeşte

auzi, mai am un semn de mirare asupra mea, voi ăăă sînteţi sau nu sînteţi ăăă curve? că... ai o limbă cam depravată, măi fată, nu te supăra că-ţi spun, uite c-am derutat de la subiect

nu mă supăr, Nicule, cum dracu’ să mă supăr, ai şi tu dreptatea ta – zîmbesc plictisită, mă ridic de pe scaun să-mi dezmorţesc fundul, las receptorul pe scaun, las ţigara în scrumieră şi mă îndrept alene spre filtrul de cafea, nimic nu se compară cu o cană uriaşă de lichid amărui ţinut în priza fierbinte la orice oră din noapte şi mai ales atunci cînd încep gîndurile să se înfăţişeze goale şi cînd îmi vorbeşte cavalerul aşa de mişto încît sclipesc în aer gîndurile lui ca nişte baloane de săpun şi cu toate că ard pielea baloanele dracului uite că nu-mi vine să mă întind totuşi ca o mîţă flămîndă spre genunchiul lui nu mi se scoală sîngele în priviri în picioare răscolite în taina care uneşte doi oameni în patul meu strimt ohoho ce bine era să adormim înghesuiţi acolo – alooo, Andreea, m-ai lăsat singur pe fir!?! te-am supărat, drăguţo de nu mai vrei să vorbeşti cu mine?

scuză-mă, Nicu, mă gîndeam că eşti un tip aşa de interesant totuşi

gîndire liniştită îţi doresc! da’ vezi că prea multă gîndire strică la casa omului

ştiiiu, ştiu, noaptea asta luminoasă o fi de vină pînă dimineaţă ne trezim gata plasaţi într-o curbă adîncă a fiinţei din care eu mă gîndesc pe mine tu te gîndesti pe tine din capcana asta mută n-o să scăpăm noi cu una cu două ne intersectăm în aparenţă într-o aparenţă firavă cît o voce, cît sunetul care compune timbrul unei voci

într-o suprafaţă a conştiinţei ne-am putea întîlni sau într-o undă a suprafeţei plane

sau chiar într-o suprafaţă ondulatorie cu gust ciocolatiu – hai să facem şi noi un sex anal, sau un cunilingus să ţi-o montez aşa, la gaura intimă

la gaura intimă e ocupat acum, măi dragă

atunci să mi-o sugi... să ţi-o introduc pînă în omuşor... ăăă? e dulce, nu? uite ce cap mare are pula mea!

mie-mi spui! este extrem de gustoasă... iubitule, ai dreptate şi gem în şir indian de şase, şapte ori, pînă-l aud că începe să vorbească sacadat, e clar, are o pula grozavă în mînă şi vreau s-o ling pe toată, îmda iubitule, vreau să te ating cu buze umede, să te sărut... să ne înţelegem onoarea pustie prieteni să plătim, dacă trebuie, cu zările noastre, cu palmele să-ţi freci pielea de catifea neagră jupuit spînzurat de glandă de lustră de coasta ei, sare timpul de pe un portativ pe altul, înfometat se strecoară timpul printre bile negre litere negre muzici surde muzici surde cin’ le ştie le aude şi miroase tutunul de prost-gust, miroase muzica, miroase otrava şi carnea mea, duhneşte totul, totul pute, iubitule! băga-te-aş în coşciuge de vise moarte răscoapte trădarea, cu energia suptă din oglindă îmi crapă capul şi fisura se prelungeşte dincolo de marginea craniului dincolo de oasele mele vomate pe drumuri chircite, o, simfonia na melodia, o irmao – se tînguie prima bocitoare din corul antic, o irmao...

aşaaa, hai, suge-o repede! imită mai bine că de aia plătesc telefonu’, ce dracu’?!

ce să fac? rămîn cîteva clipe cu vocea suspendată-n aer, de data asta m-a luat prin surprindere, eu credeam că se masturbează omu’ pe nesimţitelea pe bune pe rupte şi cînd colo ştie el prea bine ce se-ntîmplă, nu mai gîfîie, şi-o fi dat seama că a încălcat regula jocului că-n orice încăpere a palatului ai voie să intri, numai în odăiţa aia mică nu, pentru că vei plăti scump de tot curiozitatea ta, o vei plăti cu viaţa deci bagă de seamă ce faci aaah, iubitule, aşaaa, fute-mă, mdaaa, ce bine pleoscăi din buze şi scot din mine tot felu’ de sunete numa’ s-o belesc între buzele meleee... ne-am revenit amîndoi repede, ne-am prefăcut că nu s-a întîmplat nici o fisură, nici un surîs aaah, iubituuule bagă-ţi pula adînc în văgăuna mea, aşa! fute-mă, trage-mă mai aproape

gata, acuma ţi-o introduc în pizdă

ooo, da! introducere în pizdă, cum ai spune introducere în semiotică sau introducere în amniotică

da, acuma vreau să-ţi zgîndăr pizda

aaah

mai tare, că te fut de nu te vezi!

aaah!...

e bine!

aaaaaah, da!!! răcnesc ascuţit, îl impresionez definitiv aşa că se uşurează tolănit în fotoliu probabil se chinuie să-şi tragă izmenele la locul lor acuma sau îşi aranjează pula fericit în chiloţi şi trece la întrebările de baraj

ce fotbalişti îţi place ţie?

mie? nici unul, cum pizda mă-sii să-mi placă un fotbalist?!

băi! n-ai înţeles! eu te întreb aşa, ca frumuseţe, ce fotbalişti îţi plaaace!?

ah, ca frumuseţe? păi de ce nu zici aşa de la-nceput?! ca frumuseţe nu-mi place nici unul

tîmpită eşti tu! mie-mi place Hagi rău de tot. Şi-mi place şi bengănbir, da’ nu prea mult, că apoi moare mintea şi intră în acţiune băutura şi fetele blonde încă îmi place, tu eşti blondă? hai, măcar atîta să fii şi tu, că-n rest, vai steaua ta! ce păcat că nu ne putem întîlni, că dacă te-aş fute pă bune măcar o dată, apoi cu salteaua după tine ai veni să mă cauţi! şi cu oala de sarmale cu tot...

mda, ce păcat – începe din senin să-mi cînte la telefon, îmi întind picioarele la dezmorţit, pun telefonul pe speaker şi mă duc să fac pişu să nu mă cauţi acasăăă că am copil şi nevaaastă

te rog nu telefona

că mai dau şi de beleaaa!

rîd cu tine şi glumeeesc

să nu crezi că te iubesc!

florăresele fac bani că vindeee...

Eşti o zînă eşti o stea,

vreau să fii numai a meaaa – din baie îl aud şi fără să-mi dau seama încep să bat ritmul cu papucul pe gresia albastră, îmi sprijin obrajii în palme şi mă tot minunez cum naiba reuşesc să calc trotuarele în picioare de mă stropesc în haaalu’ ăsta cu noroi pe blugi de la călcîie vreo douăzeci de centimetri în sus măsor cu degetu’ picăturile de noroi uscat, s-a oferit Ani să-mi dea o pereche de iegări negri pînă îmi curăţ eu blugii cu un pic de apă, fugi de-aici că io nu mă schimb – hai, fată că sînt curaţi, ce pula mea, sînt cîteva plase ascunse după uşă în care îşi ţin ele hainele de schimb, cîte-un tricou, o bluză mai largă, ciorapi mai groşi sau pantaloni vechi care nu se mai pot purta pe stradă – dă-i în pizda mă-sii de blugi, nu mă schimb! că doar nu-s în casa mea ca să-mi dau jos toate cele şi să mă simt bine în hainele care-mi plac, sîntem la serviciu! las’ că-i curăţ eu mai tîrziu, futu-i, nici să te pişi nu-ţi mai vine în condiţiile astea îmi iese o casetă la sfîrşitul lunii, ţii minte numele meu? Marian Puştiul, sau Marian Lăutaru’, stai să-ţi mai zic o cîntare că ai voce sexy şi să vii după spectacol în spate la autografe bine?

pe tine nu te pot iubiii,

oricît mi-ar cere inimaaa

nu te primesc în viaţa mea

că fiincă eu nu pot uitaaa

că de-aş minţi m-aş ruşinaaa! ce zici? vii să-ţi dau un autograf? îmi doresc foarte mult să te contactez fizic, să ştii că ascult şi operetă...

operetă...?

da, Bach, Mozart, ăştia din top, Pavarotti, sînt cam brunet, ce-i drept... brunet de tot... adică rrom, ce mai! da’ asta nu conteşte prea mult, nu? că în rest am o inimă de aur...

da, te cred, stai un pic, a mai venit cineva cu noi pe fir, bună seara, eu sînt...

„Geme la maxim că altfel înnebunesc!”

„Haoleu, trăi-u-ar neamu’, fute-mă repede să nu înnebunesc eu înaintea ta...”

„Vreau să fii sclava mea, spune-mi «bate-mă stăpîne!» hai, spune-mi tot ce vrei să-ţi fac, cum să te chinui?”

„Stăpîîîne! bate-mă şi leagă-mă de pat şi”

„Acum vreau să fii tu stăpîna mea, porunceşte-mi să-ţi ling tălpile, hai, vorbeşte-mi urît!”

băi, speedy gbnzales, nu mă lua aşa repede c-ameţesc! „Ah, nemernicule! linge-mă-n pizdă repede că nu mai pot...”

„Nu aşaaa! înjură-mă, fă proasto, că de aia dau banii aici!”

„O, futu-ţi creierii mă-tii de labagiu ordinar, ia linge-mi tălpile, nenorocitule, pînă nu-ţi rup pula-n două, beli-mi-ai lindicu’ de coliva mă-tii... Hai, idiotule, mă fuţi sau te concediez? că de nimica nu sînteţi în stare, dobitocilor! fute-mă-n pizda mă-tii! că pun gaşca pe tine să te taie în bucăţi şi să te dea la cîini, împleticitu’ pulii ce eşti...”

„Ooof, uuf, ce bine-i...”

„Boule, măgarule, neghiobule, ghiţă bucătarule! habar n-ai să fuţi o pizdă ca lumea, hai sictir că mă plictiseşti! gata, nu mai ştiu alte înjurături, ţi-or ajunge şi ţie, nu?”

„Mda”

„Andreea, parcă aşa ziceai că te cheamă, nu? vă ascult de zece minute da’... eu chiar n-am auzit în viaţa mea asemenea absurdităţi, nu-mi dau seama din ce abisuri le scoţi...”

„Ah, abisurile... Şi cum spuneai că te cheamă pe tine măi flăcăule?” îmi frec tîmplele şi ochii cu mîna dreaptă, mă las pe spate în scaun, în sfîrşit un om normal la orizont, „n-am spus cum mă cheamă... noapte bună” – bună să-ţi fie inima, voinicule, Silviu sau Bogdan sau cum ţi-or fi zicînd ţie p-acasă Codrin Alex Ionuţ Gigi Marian Emil Mihai George Cristi Lucian David Claudiu Vali Robert Eugen Costi Florin Dumitru Cipri Dan Radu Călin Fănel Paul Adrian Horaţiu Răzvan Cătălin Sorin Silviu Viorel Alexandru Leonard Alin Ion Armando Oli Angelo Doru Ovidiu Marcel Cosmin Viorel Andrei Dorin Mircea Raul Matei Vlădut Paul Augustin Ştefan Gelu Alfredo Iulian Codruţ Liviu Gheorghe Mitică Ionel Laurenţiu Cezar Dragoş Tudor Stelu Petrică Dragomir Costică Sebastian Geo eu sînt Ismail, place filme porno la mine mult

eu sînt gardian public şi nu-nţeleg de ce dracu’ sînt priviţi moldovenii aşa de naşpa? de ce rîdeţi de noi, bă?! că nici cu voi nu mi-e ruşine, aveţi p-acolea o grămadă de fete închipuite!

ce-nseamnă fete închipuite, Nicu?!

din alea cu nasu’ pe sus

aha...

alooo!?! Gogu la telefon, dincolo cine-i? cîte sînteţi acolo cu pizda umedă?

numa’ eu, mă Gogule, Corina a ieşit pe balcon să fumeze ţigări iar Nicole s-a-ntins deja pe două scaune şi doarme

aha, Andreea! ci iartă-mă că-s aici cu oile pe cîmp şi cu sluga mea Gicuţă la manivelă şi ce ne-am gîndit noi – ia să te sunăm înainte să spargem cu pula ultimele nuci de cocos, auzi, am o întrebare pe creier

care creier?

ăla mic, bine-nţeles – cerebelu’ doamne iartă-mă

aha... spune, dragu’ moşului

întrebare ar fi următoarea cum să fut o muiere ca să-i placă? că io chiar dacă-s mai şcolit decît sluga mea, uite că nu văd decît ca calu’ – paraii şi bisnisu’, pricepi? aseară de egzemplu io şi muierea mea ne-am duşulit un pic amîndoi, ne-am şters pe rînd, ne-am băgat în pat amîndoi şi am adormit pe rînd, eu primu’ că eram mai ostenit, da’ tot aşa păţesc de cîţiva ani buni şi-acu mi-i frică să nu mă lase, deci cum să-mi fut muierea ca să-i placă?

invers ai încercat?

probabil c-am încercat, că doar mi-s şi eu un fel de giantălmăn acolo – de la giantă se trage, nu? am reţinut minte bine?

perfect, Gogule, numa’ că eu nu mă pot pronunţa în cazuri din astea complicate cu muieri futute sau nefutute

nu?! păi de ce? cam ce studii posezi tu?

studii net superioare sau inferioare, Gogule, una din două, nici eu nu mai reţin prea bine minte

bine-aşa draguţo, bine-aşa! că doar time is money, cum spune şi iancheu’ da’ cu tine cînd ne găsim şi noi pentru un futai apocaliptique?

numa’ ieri se mai poate mă Gogule, că în rest toată agenda mi s-a umplut deja

de bube, mucigaiuri sau noroi?

la alegere... se poate spune şi aşa

Andruşco, ci spune-mi odată cum să-mi fut muierea ca să-i placă, fiindcă vreau să mă fac şi eu băiat finuţ de capitală ca ai voştri de-acolo cu toate că ştii şi tu poezia aia – cînd ai şapcă şi pulan nu se vede că eşti cioban, nu se vede că nu ştii nici să citeşti nici să scrii – păi nu? n-am dreptate?

ai, cum nu? da’ tu de unde eşti, de fapt, mă ciobane?

din birou!

băăăi, e departe...

da’ tu de unde eşti jupîneaso?

tocma’ din Bistriţa

aha, merge, fain oraş.” şi de cînd nu te-ai mai scărpinat, mă rog frumos?

ce să fac?!

gata, ai plecat din Ardeal şi deja ne-ai uitat graiu’, ă? te-ai mai futut, mă femeie, de cînd te-ai dat cu capitaliştii ăia?!

aha, asta era...

păi ce dracu’ altceva să fie?

ce să zic, mă Gogule, atîta lucru ştii şi tu că adică nu poţi să te scarpini chiar cu oricine, aşa că mai bine te calmezi o vreme

să mor io dacă are cine să te calmeze trei sîntem doamne şi toţi trei din Europa sunăm: Blană, Talpă şi Priză, astea ni-s poreclele, n-are rost să-ţi zicem cum ne cheamă pe bune, nu? că oricum e la mangleală conversaţia, auzi, păsărică, pot să-mi bat joc de tine în noaptea asta?

dă-i drumu’, eu răbdare am

şi atunci eu sînt deşteptu’ şi tu eşti aia proastă, nu?

da, frate, mai ales că eşti deştept pe banii tăi

ştiu, ştiu păsărică, pişa-m-aş pe tine, da’ futută eşti?

în ultima vreme... aşa şi-aşa

în cur eşti?

nu

bineînţeles, că doar te ustură... da’ în gură ai lua-o?

da, cre’ că da

minţi, oricît ai fi de topită după el, tu n-o să i-o sugi niciodată, aşa te simt eu acum după voce

mă simţi cam prost, da’ asta e numai problema ta pare-mi-se

bine, dragă, hai să te pup şi eu o dată la blană înăuntru’ nimănui, mie întotdeauna mi-a plăcut să le pup pe fete pe buni-buni, la păsărică aia creaţă gogoneaţă

pupă-mă şi tu o dată deşteptule pentru binele naţiunii şi viitorul maşinii formale, frigideru’ ăla din care iese pornografia electronică şi telefonică – se introduce acolo o poză de televiziune de-a lui, se învîrte apoi manivela, se toacă mărunt de la dreapta spre stînga, ia spune, poţi să-l scoli din impotenţă? ca să nu mai rîdă tot satul de el – ăsta micu’ abia aşteaptă să te cunoască, uite, stau cu mîna pe el, e treaz, mă tot întreabă cine vine, cine vine? şi-mi zice – să nu mă înşeli! E mic, săracu’, nu ştie multe, de-abia aşteaptă să intre în găurica ta, în ceaşca ta – sună apoi Dan Saturnu’ si-mi zice că l-ar răcori o dragoste de iubire! da’ nu ca aia a lu’ tovarăşu’ lui, Marian, că prostu’ ăla s-a sinucis el singur din cauza la o tipa, a vrut să ajungă top model în criminalistică ca s-o impresioneze şi cînd colo... a ajuns ucigaşul lui Versace, dacă mă află poliţia c-am fost tovarăş cu el mă ridică şi pe mine, de aia tot ce vorbesc eu acuma bat pe un sistem mai complicat, pe alfabetul morse vorbesc cu tine, ca să nu mă intercepteze, de parcă n-ar fi fost destul – mă întreabă şi cretinu’ ăsta Andreea, eşti de acord cu expresia prostituţie auditivă, prostituţie vocală?

Vocal eşti tu cu tot neamu’ tău, Daniel, are 24 de ani şi e student în anul doi la drept, patron de discotecă el sau taică-miu tot aia e, îmi place fetele şatene, blonde, cu ochi albaştri sau căprui şi în plus sînt şi preşedintele organizaţiei de tineret

Care organizaţie? care partid? dacă zici PDSR nici nu mă mai obosesc să te fut, voi aveţi deja o pulă-n gură

Andreea! de ce vorbeşti aşa de urît...? şi eu care vroiam să-ţi cer prietenia...

Poftim?!

Tocmai vroiam să te întreb dacă nu vrei să fii prietena mea

Sincer? nu, mulţumesc

De ce?

Pentru că acuma mă doare-n cur şi n-am chef de nici o prietenie!

Să ştii că ai un limbaj cam spurcat, în cît timp ai putea să te schimbi?

Aaah... cam cît timp ai putea să mă suporţi aşa?

O lună – o lună jumate’ maxim

E puţin stimaaabile, da’ poate că dacă m-ai ajuta tu să mă schimb atunci aş reuşi, ce să zic? e plină lumea de minuni...

Ai dreptate, păi unu’ la mînă, dacă n-ai facultate, te bag eu la o facultă de-aici din Buzău, că atunci o să poţi să alegi un post de profesor de română sau limbi străine

Ah, da! la limbi mă pricep

Nu, măi femeie! nu zic acum de dat limbi, mă refer la altceva, aoleu, cît o să am de lucru cu tine...

Ţţţ, ţţţ, ţţţi-am zis din start că-s un caz complicat

Dac-o să-mi asculţi sfaturile, dacă o să fii o fată silitoare, atunci o să ne-nţelegem de minune, iarna mergem la munte, vara la mare, fac eu un program din ăla straşnic

Aha... da’ fizic vorbind, cum arăţi, măi Daniel? că deştept, văd că eşti, nu glumă

Măi... arat ca un om care a făcut sport grămadă, am un metru şi 12 sau 13, fac karate de doi ani, ce mai, sînt foarte dur

Sper că nu şi cu fetele!...

Ah, nu, cum poţi să-ţi imaginezi aşa ceva?! ştiu să cînt şi la pian!

Vai de mine... ce anume cînţi?

Rapsodii de toamnă, de primăvară

De vaaară... da’ cine scrie rapsodiile astea mă Daniel?

Mozart, bineînţeles

Ah, Mozart...

Da, ştiu şi să gătesc, dacă chiar vrei să ştii

Ei, nu mă zăpăci! ştii şi să găteşti? m-ai spart cu faza asta...

Serios! ce zici? ţi-ar place? îţi garantez că-n două luni cel mult te dau pe brazdă

Mă dai pe brazdă? ia mai du-te-n pizda mă-tii, glumeşti, nu?

Nu! şi te rog să nu mai vorbeşti atît de vulgar, că nu-ţi stă bine!

Ah, scuze, o să mă obişnuiesc cam greu cu atîtea schimbări pozitive, ce dracu’...

Îhî. Şi la-nceputul verii, nu ştiu dacă ţi-am spus, editez o carte de poezii, vreo trei sute...

Dumnezeule, aşa de multe?!

Da, normal...

Fantastic! ia spune-mi şi mie una, te rog...

Cu multă plăcere, dragă: Nimic nu mai e cum am sperat/ mi-e dor de tine, ştii bine

ştii se scrie cu doi de i?

Da! Cu doi de i bine-nţeles, stai că-ţi citesc de la-nceput – ştii bine că mi-e dor de tine/ şi spune cine-a pus tăcerea între noi?/ aş vrea să te opresc să-ţi spun că te iubesc/ oare de ce nu mai e nici o zi cum a fost / simt că te pierd...

Păi... Daniel! aici la sfîrşit n-are rimă poezia!

Cum n-are rimă?!

N-are rimă! E un vers alb aici!

Aha... păi vezi că te-ai prins?...

Vai de mine, da’ cum ai reuşit să scrii aşa ceva, Daniel?! versurile albe sînt foarte complicat de scris, adică nici nu le vezi bine

Da, cam aşa e... din Grecia am început să scriu poezii, de cînd am vizitat Ierusalimul, m-a inspirat enorm

Ierusalimul? în Grecia?

Da, da... e foarte frumos, nu ştiu dac-ai ajuns pînă acolo

Ai, nu... n-am ajuns, din nefericire

Ei, lasă că te duc eu la vară, am un unchi, e decanul facultăţii de-acolo

Olalaaa

Păi da, eu sînt barca ce s-a-mpotmolit în golul din ochii tăi Şi nu mai am mare să bat în retragere Nici valuri înspăimântătoare ca să-ţi arăt curajul meu Nici orizonturi n-am, nici suflet Acum sînt doar o haimana Bodega lacrimilor tale Un mus umil sînt, o monedă pe cont şi-n călătoriile mele Nu mai găsesc pericole Ci doar comoara din privirea ta

Daniel, ce-nseamnă „golul din ochii tăi”? acolo în primul vers...

Ah, golul înseamnă cînd m-a părăsit iubita, adică mi-a lăsat un gol în inimă... aşa...

Tu vorbeşti serios? Nesimţita dracului! Păi eu dacă eram în locul ei... ohohoo, nu te mai lăsam să pleci nicăieri, pe cuvînt!

Da, era cam nemernică şi barca are semnificaţia că alunecă de fapt pe lacrimi pe care le plîngi pentru pierderea pentru moartea cuiva şi scrie acolo-n paranteză semnificaţia că inima plînge cu lacrimi, auzi, Andreea, da’ ţie ce muzică îţi place?

Rockul şi jazzul

Ooo! Lasă-te de muzica asta că exprimă satanism şi moarte, să te apuci de muzică disco, te rog, sau tehno sau sentimentală sau chiar şi clasica e mai bună decît rockul sau apucă-te de bluzuri, eu arunc orice casetă cu muzică rock, să ştii, îmi place foarte mult muzica uşoară românească, de Crăciun, de exemplu am fost la operetă, mi-am luat bilet şi mi-am ascultat acolo melodia preferată, Bărbierul din Sevilla şi anotimpurile de primăvară, vară, toamnă, toate îmi plac şi îmi mai place Ceaskoski, rusul ăsta e deosebit, să ştii

Cum ziceai că îl cheamă? N-am auzit de tipul ăsta

Ceaskoski, cum naiba n-ai auzit, e foarte faimos!

Măi să fie...

Sau încă o poezie mai nouă dacă vrei Seara asta toată e şipnotizată, adică asta înseamnă că nu vine să le creadă, că le spune la lume o veste, te surprinde adică şi mai departe sună aşa: Calea ţi-e deschisă, uşa ţi-e închisă

Lasă fată vrăjile, că îţi rup picioarele

Eşti o fată minunată eşti o fată-adevărată

Eşti parfumul dimineţii după care mor băieţii

Iarna trece, iarna vine, mă gîndesc numai la tine

De ce oare mă gîndesc?

Pentru că eu te iubesc!

Spune-mi acum toată poezia de la capăt să văd ce-ai greşit ... aha... da, ai scris bine... mie nu-mi place coca cola fiindcă conţine prea multă heroină, ar trebui să te laşi şi tu de cola, hai că-ţi mai dedic o poezie „melancolia nopţii mele” începe aşa: cum valurile mării bat, uşa şi vîntul adie în tăcerea nopţii, cînd toată lumea a adormit şi numai acest pix nevinovat se mai aude scîrţîind, cum mă gîndesc ce să-ţi mai scriu... începe aici cu literă mare de strofa a doua Foarte sincer îţi vorbesc, alta-n lume nu iubesc şi acum spune-mi şi tu dacă mă iubeşti sau nu.... Ai pantofi cu toc?

Da, de ce-ntrebi?!

Bănuiam eu, uite că ţi-am scris o poezie cu pantofi Cînd te strîng pantofii de nu poţi să mergi, să-ţi aduci aminte că eu te iubesc!

Daniel, ce vrăjeală ai în cap...

Nu! nu e vrăjeală, vorbesc foarte serios

Ştii, de obicei pe mine nu mă strîng pantofii

Sînt militar şi-mi amintesc că am o fată pe care-o iubesc şi nu mai am răbdare să mă liberez să văd fata pe care eu sincer o iubesc şi pentru asta dragă la tine dezertez – ţi-ar place să te stimeze cineva?

Ce să-mi facă?

Să te stimeze, să-ţi spună adică „stimata doamnă” sau „stimată domnişoară” sau „stimată copilă”

Sau stimată pulă-n beci!

Andreea, îs tulburat foarte grav cînd te aud cum vorbeşti, zău, nu prea îmi vine a crede ce aud! am rămas flatat... O să-ţi scriu o scrisoare despre asta, începe cu Dragă Andreea, nu i-am pus încă titlu, da’ oricum e cu multă stimă şi conţine şi o poezie: Stau la masa de stejar şi mă gîndesc ca un păznicel cîte zile au trecut de cînd noi nu ne-am văzut... – văd şi eu într-un tîrziu becu’ roşu clipind, pizda mamii lor de poezii, cine ştie de cînd mă aşteaptă şi Valeriu ăsta pe fir, a trecut Everestul în pulă, mă informează cu o voce sictirită, da’ tot n-a găsit extazul ăla de care vorbesc unii – adică nu fizic tre’ să ajungi la orgasm şi nici dacă te fuţi cu o singură femeie, mi-am tras mai nou o gagică interesantă, ne tot întîlnim în scara blocului, ne pupăm, ne frecăm unu’ de celălalt, ne futem aşa la rece, da’ practic nu scoatem nimic din noi, abia noaptea începem să visăm că ne futem propriu-zis şi în realitate nu ştiu dacă-ţi dai seama, da’ sîntem singuri, Andreea, sîntem amîndoi oameni fără faţă

tu stai acuma întins pe pat, Valeriu?

mda

gol?

nu, dezbrăcat

ah... nu-i acelaşi lucru?

nu prea, dezbrăcat eşti pe dinafară, gol eşti pe dinăuntru

mda... şi eşti excitat?

nu, sînt mai mult zburlit psihic

păi în condiţiile astea nu putem să ne futem măi Valeriu!

mie-mi spui!?

Valeriu, stai aşa, că mai e cineva cu noi pe fir şi după zgomotul de fond numa’ Ionaş poa’ să fie, ţi-am povestit că lucrează cu schizofrenicii? în Timişoara, într-o secţie de boli nervoase cum ar fi melancolia, depresia, deşi, mă rog, schizofrenici sîntem toţi, unii în proporţie de 70%, alţii de 80%, mă întrebam zilele trecute dacă există oare ceva între adevăr şi minciună, în fantezia noastră zburătoare, noi credem că da... Eu sînt şaten, am ochi verzi, am făcut canotaj de la 12 la 24 de ani şi m-am trezit acum, la 40 de ani cu o problemă de sex cît mine de mare, adică-s nebun, ce mai, aş fute tot, pe tine prima, numai că-s cam timid, mi-e greu să-mi găsesc o curva, o singură tristeţe am – viaţa m-a înnebunit pe mine, nu eu pe ea

o singură mîndrie-avu, gospodărind cenuşile

poftim?

o poezie mai veche...

cum arăţi tu, Andreea? Nu-i aşa că eşti şatenă şi ai ochi căprui? Măi, eu le-am sunat şi pe fetele alea eroticele, da’ m-au plictisit, dacă te-am supărat vreodată cu ceva...

nu m-ai supărat, Ionaaaş

niciodată n-am vorbit treaz cu tine, asta ar fi trebuit să te supere, mă aflu mereu într-un delir calculat, conştientizat, congestionat, băga-mi-aş picioarele, nu prea gîndesc exact – azi m-am drogat iar, de exemplu, nu pricep de ce să-ţi spun ţie aşa ceva, da’ îţi spun – eu sînt o fiinţă care nu moare repede, tot trag de mine şi poate că m-aş simţi mai bine dacă nu mi-aş face răul ăsta cu mîna mea... mda... să fii tu însuţi e o luptă îngrozitoare, asta s-a mai spus, evident, totul e gîndit şi deja calculat. Poate nu ţi-ai dat seama, da’ acum eu sînt pacientul vostru... al tău... ceea ce mi se pare grotesc. Nu ştiu cîţi ani ai, dar nu te mai gîndi tu la chestiile alea, astea, alealalte. O să vină ele singure iubirile, da’ mi-ar fi plăcut să fiu eu primul pentru tine, aşa ţi-aş trage nişte limbi... ştiu, acuma îţi vine să mă înjuri, poate-ţi zici în gînd porcu’ dracului da’ cu voce tare te rog nu-mi spune nimic, bine? Aşa ţi-aş linge pizda pînă ar curge totul din tine, te-ai termina sub ochii mei măi fată, parc-aş fi prins într-o criză idioată, mai spune şi tu ceva, că eu sînt maniaco-depresiv, ăsta-i diagnosticul pe care mi l-aş pune numa’ că...” îl ascult cu sprîncenele arcuite, sare aşa de la o idee la alta pînă cînd încep să mă foiesc pe scaun şi să-mi rod unghiile, cre’ c-ar trebui să dau o fugă pînă la baie, las receptorul pe scaun, se uită Silvia lung după mine şi izbucneşte în rîs, trei minute să-mi frec acuma chiloţii cu hîrtie igienică şi tot o să se vadă, tot mai rămîn urme, cînd mă întorc îl găsesc pe Ionaş vorbind în continuare netulburat „Andreea! naiba să te ia, unde-ai dispărut? mă laşi să vorbesc aşa ca tîmpitu’, păi cine te crezi tu – nevastă-mea? mamă! ce te-aş mai fute... iartă-mă, de data asta vorbeam cu dulapul, debitez, vezi bine, o noapte de gardă mai cretină ca asta n-am pomenit de mult, ascult acuma privirea ta căpruie plutind deasupra zgomotului – asta e dintr-o poezie pe care n-am mai apucat s-o scriu, sper că nu i s-a sculat vreunuia s-o scrie înaintea mea, citeşte-mi ceva că eu o să mă-ntind aici pe canapea, vreau să dorm un pic cu vocea ta în gînd

răsfoiesc foile agendei pe genunchi poate aici să găsesc ceva – fii atent că am adunat o colecţie impresionantă de scrisori primite de la oameni cu care-am vorbit uneori eu, alteori ele, îţi citesc cu toată disperarea generată de ultimele zile de coşmar pe care le-am trăit 23:40 pm dă-mi Doamne lacrimi să plîng alături de natura ce plînge în această noapte. Oare de cine îmi este dor cu adevărat? De Irina sau de Lia? Care dintre ele două este ea – vocea suavă, dulce, fină, blîndă cu care eterul a inundat interiorul fiinţei mele? Irina spune că Lia. Lia nu spune nimic pentru că nu mai vrea să spună. Eu pe cine să cred? Să întreb doar în noapte, mut, asemeni lui Pavarotti în Tosca „Non ti scordar di me?” Minunata calitate, profunzime, prospeţime a vocii din eter nu o poate explica nimeni. S-a învăluit asemeni autorilor ei preferaţi Blaga, Eliade, Kant într-o undă de mister ce m-a înnebunit complet. Şi cum misterul nu poate fi descoperit decît cu greutate... sau poate cine ştie?

Blîndă voce, blînd suflet, blînd chip şi ascunsă minte, de ce nu îmi spui adevărul? Unde eşti? Cine eşti? Cum şi unde să te caut? Am crezut naiv că te-am găsit. Ce mult m-am înşelat! Căutarea nu putea fi atît de scurtă. Minutul, clipa de fericire nu putea veni atît de devreme. Rondoul, menuetul, valsul şi tangoul atît de mult aşteptate nu puteau veni atît de devreme. Şi totuşi... am sperat. Şi sper încă... în ce, Doamne?! Arată-mi din puterea Ta divină drumul către ea. Luminează-mi tainic acest drum cu o pulbere de stele din mijlocul căreia să răsară ea, numai EA.

EA, vocea din eter, vocea de-o noapte.

EA, unda de lumină.

EA, rouă dimineţii.

EA, luceafărul existenţei mele.

EA, cea care m-a scos la lumină.

Unde este EA? CINE ESTE EA?

O iubire idilică învăluită în mister. Dacă aş fi fost pictor aş fi învăluit-o în culori îmbinate de alb şi negru, de deschis şi închis, de mister total. Dintre pictorii clasici i-am spus că îmi place Boticelli. Oare cum i-ar fi pictat el vocea fără să îi vadă chipul?

Atîta vreau: să o văd. „Vedi Roma, poi morire” – să vezi Roma şi apoi să poţi să mori. Să vezi chipul lui Dumnezeu şi să mori, aşa cum scrie în Biblie, datorită cutezanţei ce ai avut-o.

Oare Da Vinci ar fi putut s-o picteze pe Monalisa fără să o vadă? Dă-mi această bucurie sau plăcere de a vedea misterul ascuns al chipului şi sufletului tău şi apoi pot muri împăcat. Nu lăsa neterminat ceea ce se poate finisa, transformîndu-se într-o capodoperă. Nu te ascunde! Nu te teme! Nu te voi atinge nici măcar cu o floare, pentru a nu-ţi tulbura aura de mister. Lasă-mă doar să te învălui cu privirea şi cuvintele mele, să te împlinesc, să te finisez pe tine, cea care spui că nu eşti terminată. Lasă-mă să-mi cînt bucuria, fericirea în faţa ta. Lasă coardele sensibile ale sufletului meu să se îmbine cu instrumentele delicate ale sufletului tău şi să creeze armonia unei simfonii dumnezeieşti. Nu mă lăsa în durere.

Nu mă lăsa în suferinţă.

Nu mă lăsa în necunoaştere.

Pentru că altfel, m-aş transforma în neant. M-aş duce acolo de unde am venit, unde nu e nici zi, nici noapte, nici iubire, nici dor, nici vise, nici vorbe, nici voci, nici TU, Şi eu vreau ca TU să fii! Să fii cu fiinţa ta cea minunată. Să fii cu sufletul tău pur. Să fii cu glasul tău. Să fii cu mine. Unde, cînd şi cum? Nu ştiu! Doar TU îmi poţi răspunde! De eşti Irina sau Lia, doar TU poţi şti. Dar ceea ce ştiu este că EU sînt ce sînt şi că vocea ta a devenit o parte a fiinţei mele. Aş vrea să plîng dar nu am lacrimi. Aş vrea să te implor, dar nu ştiu unde te pot găsi şi nu ştiu cine eşti. Aş vrea să ştiu mai multe decît ştiu. Aş vrea să pot mai mult decît pot. Of! Ce mult aş vrea să fii lîngă mine în aceste momente grele. Am nevoie de tine! De aerul pe care îl respiri, de apa pe care o bei, de tot ceea ce ţine de tine. Înţelege, de poţi înţelege. Sper şi cred totodată că vei înţelege. Şi atunci cînd ne vom vedea pe 28.08.2001, la ora 11 în Piaţa Universităţii, acel „la revedere” din finalul convorbirii va deveni realitate iar sufletul meu iluminat, senin şi în pace îşi va putea lua o nouă înfăţişare, mai optimistă decît cea pe care o are în momentul în care scrie aceste rînduri... Salut Corina

te sărut poştal

că nu pot original!

Aşa cum cerul îşi adună stelele pentru a forma o constelaţie a culori tot aşa îmi adun şi eu gîndurile pentru aţi compune cîteva cuvinte care sper să-ţi aducă zîmbetul pe buze. Corina dragă aceste iniţiale care deocamdată nu-ţi spun nimic, vor fi poate pentru tine începutul unui coşmar, căci ele sînt cutremură-te codul tău de identitate, acolo undeva, la centrul care tea trimis pe pămînt. Habar n-ai de asta, ştiu că habar n-ai, dar aşteaptă să citeşti toată scrisoarea şi atunci vei înţelege. Poate că mă vei înţelege şi pe mine ai fost prima femeie din viaţa mea de care am impresia că mam îndrăgostit de tine prin telefon cînd team auzit miam dat seama că eşti foarte diferită dintr-e toate femeile din lume. Şi nu te compari cu Andreea, colega ta obraznică şi nesimţită. Cred că am fost primul client care tea distrat. Apropo deai putea măcar o singură dată să-mi mai cîţi un cîntec chiar dacă nu şti melodia la cîtec. Corina poţi afla că eu sînt în unitate şi mi sa făcut un dor de tine de simt că nebunesc. Corina tu ce mai faci cum te mai descurci cu meseria pe care o ai sper că bine. Dacă nu te supăra că te întreb ai uitat bancul cu bafta puiului cred că nu-lai uitat sau acel cuvînt oltenesc sau mai bine zis înjurătură CAR care înseamnă (Pulă) Stau adesea şi mă tot gîndesc la tine şi la vorbele care mi-le spuneai cu tesnică şi iubire Corina poate cu altă ocazie te voi mai suna să te mai aud măcar o singură dată şi atunci pot muri fericit. A.M.R. este scădere 12 zile au mai rămas din viaţa de soldat. Dar în curînd va pleca prietenul tău eu îi doresc armată uşoară şi masturbare plăcută. Corina cred că te-am plictisit foarte tare şi nu te-ai supărat că ţiam scris mam ţinut de cuvînt, nu ştiu dacă te ţi şi tu de cuvînt mi-ai promis că îmi vei scrie. Ai şi tu un singur prieten „Florin” de la Tîrgu Jiu. Toată viaţa mea pe care o am mă voi strădui să te pot întîlni în realitate poate ai bună plăcere sămi trimiţi o fotografie de a ta. Aici prieteno încerc să mă retrag încet din micuţa mea scrisoare dar nu înainte de aţi ura mult succes şi fericire. Cu stimă şi respect al tău prieten Florin

19-XI-2001

TE IUBESC AŞTEPT RĂSPUNS

TE ROG

Bună iubito

În prima m-ia scrisorică pe care tio dăruesc ţie, iubito, pot săţi spun că, am ajuns cu bine, şi teafăr, din toate punctele, de vedere, am ajuns şi totuşi m-am echipat şi m-am aşezat pe pat, ca, să îmi revin, nu fiind că, îmi era rău, dar să-mi pot imagina cuvintele, tale şi cu guriţa, aia a ta dulce îţi văd chipul în ochii mei cum se apropie de ce îi este iubit nu pot uita clipele petrecute în seara aia numai că erai pe fir hei nui nimic totul e perfect pînă în prezent te rog să fie numai aşa. Dar să fi fost lîngă tine totul era numai perfect să fim numai noi întrun paradis al dmpului escitării dar nu am avut posibilitate de a fi lîngă tine, nui nimic, putem vorbi pînă îmi eau şi eu concediu te voi anunţa cît pot de repede posibil ca, să îţi poţi rezolva şi tu pentru concediu pînă atunci gîndestete la mine şi eu nu te voi uita nici o dată nici cînd voi fi lîngă tine, dragă Eva, îţi mai aduci aminte cîte, am vorbit noi atunci seara draga mia iubită. Am uitat ceva să-ţi spui că, luni a fost ziua mia nu de naştere. Şi mai am o singură rugăminte la tine dragă am uitat pozele acasă şi nu am acum la mine te rog nu te întrista, că am să-ţi trimit, cît pot de repede te rog, că, sînt foarte sincer cu tine te iubesc mai mult ca, ori ce pe lume, şi vom fi fericiţi mai mult de cît ai fi fost vreo dată te voi simţi foarte bine alături de mine, să şti că am mai suna-t după ce ai plecat din tură tot nu eram sigur că ai plecat şi am vorbit cu Nicole şi cu colega aia a ta am uitat cum o chema parcă ceva reţin nu nu nu mai reţin nu sînt sigur dar tu ştii hai să vorbim despre noi cu dragostea mia eu nu mă joc ce vreau să stau alături de tine cît doreşte inimioara ta Eva, cuvintele mele sînt pentru tine ceva foarte important a mă angaja promisiunilor spuse s-au promise faţă de tine îmi voi da toată silinţa pentru a ajunge cît de repede la tine. Tu vei primi scrisoarea şi vei citio cu drag şi dacă doreşti poţi să le spui şi la cologele tale cu care-te-ai mai bine că, ţiam trimis răspunsul dar păcat că nu am avut poză dar tio trimit cît pot de repede te rog credemă. Sînt nebun după tine te iubesc şi aş vrea să fiu alături de corpul tău cald şi săţi sărut guriţa ta aia dulce săţi strîng corpul în mînă chiar şi braţe te rog, m-am îndrăgostit foarte mult de tine credemă nu mai rezist poţi săţi dai seama şi nu uita trimitemi răspuns cît poţi de repede vreau săţi aud cuvintele tale şi să le citesc te rog scuzămi scrisul eram grăbit te rog nu mă uita că te iubesc foarte mult. Eva îţi aştept scrisoarea te rog!

Marian

12.01.2001

Dragă Andreia aştept răspunsul

sau foto

încă de la început acestei scrisori îţi pot spune că sînt sănătos şi îţi urez şi ţie multă sănătate de la mine Costel că nu ne-am văzut doar prim telefon sau fotografie să ştii că sînt un băiat bun şi respect orice fată. Andreia să ştii că eu ţi-am scris că după voce tea-m înţeles că eşti o fată bună şi îţi place distracţia şi mie îmi place să şti că eu am o problemă că aş vrea să ne cunoştem ori în Alexandria ori în Bucureşti. Cum miai spus tu că eşti blondă cu ochi verzi Andreia să şti că te iubesc foarte mult după cum am stat de vorbă prin telefon şi să ştii că te iubesc Andreia pe Costel şi dacă vrei să ne întîlnim scriem pe adresa pe care ţiam spuso sau dacă vrei să mai vorbim prin telefon dămi număru de telefon al tău Andreia. Eu te iubesc foarte mult dar să ştii iubitul ăsta nu să ştie dacă e albă sau e neagră Andreia dar să ştii că eu după ce ţia-m dat telefon am auzit vocea ta şi parcă a mai trecut o zi din viaţă dar dacă vrei să ne vedem vino la mine sau vin eu la tine că eu stau singur nu stau cu părinţi stau singur şi mă gîndesc la cîte o prietenă şi astep ziua cînd plec la servici. Să şti că am avut şi eu o prietenă şi nu a fost să fie cu mine că ei îi plăcea să se distreze cu altu nu cu mine că eu eram mai slab dar cum ţiam spus prin telefon Andreia dar să ştii că am 2 ani că nu mai miam făcut altă prietenă doar pe tine prin telefon doar să ştii că am sunat de la servici şi team găsit pe tine pe fir să nu gîndeşti că eu dacă am sunat ca să te fac pe tine o prietenă bineînţeles că eu îm cer scuze că am vorbit aşa prima dată aşai la linia fierbinte.

Eu cu acest mic anuţ îţi pot spune că te iubesc Costel şi îmi cer scuze pentru scrisul că lam scris la servici şi îmi tremura mîna. încodată îţi cer scuze pentru Andreia pentru scris. Fotografia mai tîrziu dar trimeto tu Andreia dacă vrei şi apoi îţi trimit şi eu.

Altău prieten prin telefon şi scrisoare Costel pentru Andreia.

23.01.2001

Dragă Andreea,

cred că unica soluţie este să vin eu la tine în Bucureşti, la adresa care mi-ai dat-o tu să discutăm şi apoi să te văd. Nu îmi place ca cineva să îmi rîdă în faţă mai ales acuma că am şi eu problemele mele pe care le ştii şi tu şi pe care nu este nevoie să ţi le mai scriu acum în această scrisoare. Nu ştiu ce părere ţi-ai făcut tu despre mine mai ales acum după ce ţi-am scris cea de-a trei-a scrisoare la care eu nu am primit nici un răspuns. Dacă nu mă crezi că este cea de-a trei-a eu o să îţi dau cele trei tichete poştale precum că ţi-am trimis cele trei scrisori de care ţi-am spus mai sus. Dacă ai chef de glume te sfătuiesc să nu le faci pe seama mea pentru că nu o să reuşeşti niciodată. Să nu te bucure faptul că eu sînt în Focşani şi tu eşti în Bucureşti pentru că nu se ştie niciodată cînd o să te trezeşti cu mine la tine, adică la Bucureşti. Poate că o să te întrebi ce am vrut să spun prin cuvintele acestea şi o să-ţi explic pentru că acum am timp deoarece am şi eu cîteva zile libere după cum bine ştii de la telefon. Deci în concluzie mă refeream la faptul că nu îmi place să îşi bată cineva joc de mine adică, să mă „ducă de nas...”. O să te sperie faptul că o să vin la tine, nu-i aşa? Dar sînt şi eu curios să văd cine face mişto de mine mai ales pe banii mei pentru că ţie îţi convine să faci aşa ceva pentru că tu eşti plătită să faci aşa ceva dar eu sînt obligat să plătesc ca să îţi ţin ţie companie la telefon.

Dacă nu te superi, aş vrea să îţi pun şi eu o întrebare pe care pînă acum nu credeam că ţi-o voi pune: „De ce dai speranţe false tipilor cu care vorbeşti tu cu ei anumite lucruri serioase la telefon?” Nu eşti obligată să îmi răspunzi la întrebare doar atît dacă vrei tu pentru că eu ştiu răspunsul chiar dacă nu este cel adevărat sau măcar pe jumătate adevărat. Tu le dai speranţe false deoarece în primul rînd te distrezi foarte bine împreună cu colegele tale de serviciu, iar în al doilea rînd te ţine tot timpul ocupată cu discuţiile şi aşa nu observi cînd trece timpul şi ora pentru a pleca acasă după o zi istovitoare de rîs şi de discuţii plictisitoare cu „tipi” care nu au ce face cu banii şi se plictisesc stînd degeaba sau neavînd somn. Dacă tot veni vorba de somn tu cum te mai simţi după insomniile de care mi-ai povestit că le-ai avut pentru că eu le am şi la ora actuală. Cînd îţi scriu această scrisoare este joi spre vineri pentru că este 3:45, adică vineri dimineaţa. Acum să lăsăm aceste rînduri la urmă şi să vorbim despre aşa-zisul tău venit la mine.

Nu sînt sigur că o să vii dar oricum eu îţi trimit pe cealaltă pagină o aşa-zisă hartă pînă unde mă vei găsi tu pe mine altădată dacă o să vrei să vii la mine să mă cunoşti cu adevărat şi să mă vezi, dar de văzut m-ai văzut în poza pe care ţi-am trimis-o eu pentru că ai zis că îţi sînt drag, deci în concluzie dacă iubeşti o persoană sau măcar ţii la ea accept-o cu defectele şi greşelile pe care le are.

în legătură cu desenul pe care ţi la-m făcut eu îmi spui dacă nu înţelegi ceva în el. Am uitat să îţi spun dar am găsit ceva care o să te bucure foarte tare şi eşti curioasă să îţi spun, nu-i aşa? Am găsit bere neagră şi o pană de păun pe care am luat-o de la un ţigan în schimbul unei sume considerabile, îmi pare rău că nu am găsit de păuniţă care să te bucure şi mai tare dar nu-i nimic cu încetul poate o să găsesc. Cum ţi-am scris mai sus nu îmi place ca cineva să îşi bată joc de mine te rog să nu o faci tu pentru că nu este cazul deoarece dacă vrei să-mi spui ceva care te deranjează la mine te rog să mi-o spui în faţă pardon pentru că noi nu ne întîlnim faţă în faţă ca să mi-o poţi spune dar măcar scrie-mi sau fă-o la telefon.

Cred că deja te-ai plictisit de atîta citit şi normal că eu o să mă simt cel puţin măcar din politeţe să o fac pentru tine pentru că din spusele tale eşti destul de frumoasă. Nu-i aşa că te-ai săturat cît ai citit să fim cinstiţi. Oricum eu să ştii că aştept în continuare scrisorile tale, sau măcar una dar şi aceea să aibă în ea şi poza ta pe care mi-ai promis-o. Dacă nu am dreptate în tot ceea ce am scris te rog foarte foarte mult să mă scoţi din această dilemă dar cum? O să te întrebi tu, nu-i aşa? Ei, o să-ţi spun eu: îmi mai cer încă o dată iertare pentru ceea ce am scris şi te-a supărat. Te rog mult să îmi dai altă pedeapsă adică să nu mă mai muşti de năsuc că o să mă doară şi o să plîng. Te pup, dacă vrei te şi sărut unde vrei tu, dar nu te gîndi la prostii că ne supărăm, îmi este dor de vocea ta şi în special de tine. Te iubesc chiar dacă nu te-am văzut.

Al tău prieten, amic, cunoscut – Dan Viorel

29.01.2001

Te pup,

„Andrea”

te anunţ că mă simt tare bine dar s-ar putea şi mai bine dacă sîntem împreună dar sper că timpul Ie rezolvă pe toate. Aici la Alba-Iulia este tare frumos, pentru că este făcut „Orăşelul copiilor” cu tot felul de beculeţe, ursuleţi şi jucării pentru ce-i mici.

În fiecare seară mă plimb pe Bulevard unde întflnesc tot felul de persoane dar mai ales pe ce-i tineri „adică îndrăgostiţi” şi le stă foarte bine pentru că sînt suflete care se iubesc şi mă bucur pentru asta. Aici mă plictisesc. Nu ţi-am mai spus la telefon atunci că şi eu am stat la Bistriţa-Năsăud o perioadă destul de mare unde am stat aproape „13 Ani” unde mi-am format tot felul de prieten la care ţin tare mult, iar perioada anul 1998 luna August am revenit la Alba-Iulia. Aici am multe verişoare la care ţin tare mult, dar este una tare frumoasă şi deşteaptă la care la timpul potrivit a întemeiat o familie la care ţine tare mult şi mă bucur tare mult pentru ea, cîteodată mă uit la ea şi observ frumuseţea pe faţa ei şi mai ales zîmbetul tău dulce şi în mintea me-a mă întreb dacă întîlnesc şi eu o fată drăguţă ca ea. Dacă în faţa ochilor mi-ar apare aşi răspunde „Da” o fată cu privirea scînteietoare cu ochii ca doi luceferi cu părul fermecător şi cu o privire ce-a dulce aşi răspunde mi-o amintesc perfect pe această fată Andrea”!

Închei această scrisoare cu drag pentru tine la care cred şi sper că îţi voi cuceri prietenia după o perioadă de timp.

Nu sînt un visător

sînt realist

cu drag Sorinel

08-04-01

dragă Andreia

De la începutul acestei scrisori te pot anunţa că sînt bine sănătos, ceea ce-ţi doresc şi ţie şi la întreaga familie a ta. Totuşi am reuşit pîna la urmă să-ţi scriu o scrisoare de pe meleagurile Constănţene cu direcţie spre Bucureşti. Cînd ţi-am dat telefon acum o săptămînă am vrut să-ţi explic mai multe despre mine dar nu prea era loc de o convorbire mai lungă. Totuşi ţi-am făcut o ofertă dacă, eşti de acord dacă nu pe altă fată dacă găseşti tu pe la tine pe la serviciu. Aş vrea ca pînă la urmă şi numai dacă se poate ca noi doi să ne împreunăm numai dacă tu eşti de acord. Ţi-am explicat prin telefon că am 30 de ani am fost căsătorit în 1994 şi divorţat, cu toate actele în regulă.

Am apartament proprietate personală şi locuiesc singur. Lucrez la Primăria Kogălniceanu şi salariul este destul de frumos. Despre mine ce să-ţi mai spun decît că aş dori să te văd şi aş dori să ne cunoaştem după care dacă ne înţelegem facem împreună un pas spre viitor. Dacă totuşi te răzgîndeşti şi cazi la o hotărîre de-a ta dă-mi un răspuns la micuţa scrisoare şi nai să regreţi. Poate cînd îmi răspunzi şi dacă nu sînt indiscret trimite-mi şi mie o fotografie de-a ta ca să-mi pot face o imagine reală cam cum arăţi.

Eu închei aici mica mea scrisoare nu înainte de aţi multă sănătate fericire ţie şi familiei tale înainte de „Sărbătorile de Paşti”. Dacă ai să reuşeşti să vii la Constanţa te rog să-mi dai un răspuns ca să te pot aştepta şi să-mi dai şi nişte detalii despre tine cum să te recunosc.

Dacă vrei să mă suni la muncă mă poţi suna la tel. pe care ţi l-am dat în noaptea acea şi nu aminteşti la nimeni că am mai vorbit cu tine pentru că ne pune să plătim convorbirile. Sîmbătă şi duminică e program lejer, nue nici un şef

stimă şi respect

crimă şi pedeapsă – fire de lumină îngălbenite în bec, în veioza de plastic înţepenită în praf şi ea şi caseta asta cu Misia pe care o întorc pe cealaltă parte a patra oară şi încă nu mă satur, dimpotrivă – mă întind pe două scaune, e pe sfîrşite noaptea şi toamna care plouă afară mărunt mocăneşte doarme Ionaş şi sforăie încet în urechea mea stîngă chircit pe canapeaua aia de spital probabil pot să aşez acuma receptoru’ la locul lui să mă întorc pe cealaltă parte să-mi las picioarele să atîrne peste spătarul scaunului să mi le răsucesc după un minut fiindcă-mi intră-n piele marginea de fier a spătarului să-mi pun ceva sub cap totuşi să mi le aşez mai bine cruciş sub mine morţii mă-sii de scaun să găsesc încă unu’ fără spătar să-l bag la mijloc să mă plimb aiurea pe străzi după o partidă de somn ruptă-n două una mie una ţie să văd şi eu expoziţia, să mă uit înc-o dată la liniile alea desenate, chiar dacă le cunosc pe de rost, chiar dacă le-am visat deja pînă am căpiat mai ales atunci cînd iubitul nu poate să-ţi vorbească sau prin cine ştie ce împrejurări nedrepte pur şi simplu nu are voie – atunci să te uiţi cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi copacii şi casele o să-ţi vorbească ele în locul lui, o să-ţi facă vreun semn, o să fluture mîna aşa cum făcea el sau o să schiţeze cîţiva paşi de merengue ca ai lui sau o să mă împiedic la un moment dat într-o piatră din pavaj şi-o să-mi cadă privirile asupra bălţii din dreapta şi căzute rămîn chiar lîngă trotuar m-o fi înjurat băltoaca dracului că altfel nu se explică, nu te împiedici aşa din senin, ce naiba! mă dezechilibrez un pic da’ nu cad de tot, că doar nu mă doboară pe mine o baltă să fim serioşi să trecem pe lîngă ea cu scîrbă, s-o depăşim şi după vreo zece metri abia să răsucim capul aşa la plezneală s-o mai văd o dată, apoi mă opresc, cre’ c-o să mă răzgîndesc şi-o să mă întorc, tre’ să mă uit la ea mai bine, s-o fut pîn-o să-i sune apa-n cap s-o pătrund aşa de aproape cu priviri reci şi umede aşa că mă aşez pe vine în faţa ei, lungă şi balta asta, se termină cam violent fix în canal, la o aruncătură de băţ, aşa îmbrăcată toată în cafeniu nici n-ai zice că-i stă rău, dacă-mi ţin palma întinsă cîteva clipe deasupra apei – răcoarea devine frig, din centrul cercurilor de apă urcă tot frigul ăsta, evident, în balta asta tre’ c-au căzut cîteva sute de mii de picături pe puţin numai de cînd mă uit eu la ea aşa ghemuită cu genunchii sub bărbie şi înainte să mă opresc eu cine ştie cîte alte sute de mii de picături or fi căzut şi or fi declanşat apoi sute de mii de unde concentrice şi cercuri de apă care se tot cască pînă se deschid se întrerup şi dispar de tot – dimensoes dos olhares – rătăcesc pe străzile astea de o oră, fir-ar, şi nicicum nu găsesc Casa Americii Latine, nu ştie nimeni să-mi spună unde e, ce dracu’, doar n-o fi chiar aşa de mică, am oprit vreo zece bătrînei să-i întreb, să-şi dezvelească gingiile albicioase şi vechi nu, nu ştim pe unde e casa asta, pe ce stradă vine? „Vine ăăă pe strada... am uitat şi strada, de fapt nici n-am nevoie de ea, am mai fost o dată, ştiu sigur că-i aici undeva în zonă, da’ acuma parcă s-au schimbat toate, nu mai recunosc nimic, era noapte atunci şi nu se vedeau prea multe ce-i drept, da’ ar trebui măcar să simt că-s mai aproape, cald, cald, călduţ, fierbinteee! ar fi trebuit să-mi iau şi o umbrelă, să nu mă mai simt aşa de rece şi udă, pînă şi pulovărul de sub haină atîrnă greu, îl simt plouat peste încheieturile mîinilor şi dacă mai stau mult ghemuită lîngă balta asta îmi amorţesc muşchii de tot şi cînd o să încerc să mă ridic te pomeneşti c-o să şi cad cu curu-n ea, hai pa, că te-am futut destul, îmi sprijin palmele în genunchi şi-i îndrept, la ţanc, fiindcă între timp se apropie de mine doi gardieni, tre’ să ştie ei ceva cu siguranţă „Nu vă supăraţi, aveţi idee pe unde ar fi Casa Americii Latine?” îmi trec mîna prin păr, îmi aranjez bretonul, se uită la mine fără să-mi răspundă, mă măsoară preventiv de sus pînă jos, mă derutează, te pomeneşti că m-or fi văzut de departe aplecată deasupra bălţii, de pe trotuarul celălalt m-or fi văzut „Aş vrea să văd o expoziţie acolo, ieri a avut loc vernisajul, pe aici pe undeva ar trebui să fie da’ mi se pare că m-am rătăcit...”, nici măcar nu mă ascultă, se uită la mine ca la o arătare şi de fapt de ce dracu’ le spun atîtea detalii inutile în care mă încîlcesc şi mai mult, pe ei oricum nu-i interesează, ho, dracilor, că doar nu mă pişam în băltoacă, ce dracu’! întinde unul dintre ei o mîna înainte fără să scoată un cuvînt, futu-i, era chiar în spatele meu clădirea, „mulţumesc!” mă întorc pe călcîie şi dau să plec „Da’ nu mai găsiţi pe nimeni la ora asta...” încearcă şi celălalt „De ce?!” „E ora patru!”

„Patru îmi pare o oră chiar rezonabilă” încerc să le zîmbesc politicos „de ce n-aş găsi pe nimeni acum?”

„Pentru că e şi vineri” rîde primu’ dintre ei ca prostu’ „Şi e zi scurtă, au plecat toţi.”

„Ah, e zi scurtă...” mă uit în jur – pustiu-pustiu, da’ încă e lumină afară, cam plumburie, da’ tot lumină e, nici n-o fi trecut o oră de cînd mă plimb prin zonă aşa că înalţ o pereche de priviri surîzătoare „Şi unde au plecat, mă rog frumos?”

Gardienii se îndepărtau deja, da’ de ce să închidă la ora asta, ce naiba, e abia patru, să încerc măcar uşa, poate acuma se îmbracă ultimii, întîrziaţii, poate să-i rog frumos să-mi dea voie înăuntru măcar un minut, e totuşi devreme, da’ nici nu ajung bine la treptele de la intrare şi mă opreşte încă un tip în uniformă „S-a închis, azi e zi scurtă.”

„Ah... am auzit că e zi scurtă...” mă păleşte brusc o tristeţe cît china, caut în jur o soluţie salvatoare, mă scarpin în cap abătută, îl întreb pe băiat dacă nu cumva are o cheie că n-aş sta înăuntru mai mult de două minute pe cuvînt n-ar avea nimeni probleme doar un pic să arunc o privire prin sală, i se face milă şi clatină din cap a înţelegere da’ n-are nici o cheie „Aşa care va să zică...” îmi alunecă braţul obosit de pe bareta rucsacului pe lîngă corp „Da’ pe la trei mai era cineva aici?” presupunînd că nu m-aş fi rătăcit o oră pe străzi adică

„Da, abia pe la trei şi ceva au plecat”

„Ce mişto!” deja mă relaxez „Şi unde au plecat, că asta încă n-am aflat...” îi zîmbesc şi îmi ridic pantofu’ pe prima treaptă, am chef de poveşti acuma chiar dacă îmi simt blugii uzi pe picior cum se întind încet, se lungesc cu pielea mea cu tot, dacă tot am bătut atîta drum, măcar să mă interesez şi încotro au plecat, cu ce au plecat, în ce direcţie au luat-o, cîţi erau, aveau gagici cu ei? blonde sau înalte? de ce au ales să fie vineri zi scurtă şi nu sîmbătă? nici măcar n-am fumat, futu-i, da’ parcă peste noapte m-aş fi trezit într-un film rusesc cu ceru’ ăsta ud care n-a apucat să se usuce pe pînză şi curge acuma la vale ca un... ca un... „Poftim?”

„Eh, glumeam...”

„Mai încercaţi luni, e deschis pînă la şase!”

„Luni e prea tîrziu pentru mine” fac cu spatele un semn de adio şi n-am cuvinte îmi îngheaţă degetele instantaneu pe uşa asta mică de fier – huai, cîtă apă peste tot, să-mi bag picioarele, aaapă! corect şi exemplar organizată în stropi identici, nu s-o fi uitat nimeni să-i analizeze să vadă dacă seamănă sau nu seamănă o picătură cu alta? nasol moment, din uşă mă uit o dată la străzile lungi din dreapta şi înc-o dată la străzile ude leoarcă din stînga, acuma am timp căcălău măria ta să mă-ntorc acasă pe orice drum oricît de lung sau de întortocheat ar fi pot să mă rătăcesc pe unde mi se scoală, am timp acuma să-mi pară rău că n-am fost ieri la vernisaj deşi... ce dracu’ să fi căutat eu acolo? vernisajele sînt pentru prieteni şi neveste, restu’ n-au decît să dea drumul la walkman s-o prind pe Misia tocmai la piesa cu este senhor dos meus olbos e sempre no meu sentido de parcă un cavaler ar putea să fie doar al ochilor, nu şi al simţurilor, nu al atingerii, nu al palmelor flămînde ci al ochilor, ca şi cum adică de departe i-ai vedea mersul un pic săltat, un fel de dans al lui peste străzi sau ca şi cum ţi-ar povesti Mirela mai demult că îl vede pe Marius lîngă Arhitectură îndreptîndu-se spre Romană – băi, ce nesimţit! s-a uitat lung la mine, m-a recunoscut şi nici n-a catadicsit să mă salute şi zîmbesc eu atunci oarecum strîmb fiindcă simt în palme pe sub piele cum creşte instantaneu privirea aia a lui fixă care o măsoară pe Mirela de sus pînă jos şi o recunoaşte şi o înfulecă rar şi gîndeşte la sfîrşit morţii mă-sii, uite o străină care stă în fiecare zi aproape de liniştea mea, uite-o pe Nicole cea mai bună prietenă a ei cu care mănîncă noaptea sandvişuri cu finetti şi face mişto de labagiii care sună uite-l pe străinul cu care făceam dragoste odată aşa de adînc uite-l uită-l pe bărbatul care mă caută acuma în cîntece portugheze şi nicicum nu mă găseşte nicicum nu pot să-i dau de veste să-i fac un semn aici sînt iubitule! bine-nţeles că vreau să-ţi sug pula, păi cică pentru asta mă plătesc ăştia mă aplec şi ţi-o iau în gură imediat mă scoate din minţi piesa asta de fiecare dată mă despică în două părţi incongruente iubitule în două sintagme inegale hai să ne futem odată să nu răcneşti după aia că trag de timp şi te ţin pe fir o veşnicie mai ales că-s tarifele aşa de mari şi minutele astea-s aşa de scumpe futu-i mai ales cînd fumul s-a transformat deja în fum s-a limpezit şi mintea şi visul ne-a îmbătrînit în oase înainte de vreme şi ne-a tras un fermoar pe deasupra după o noapte ca asta după atîtea străzi nici nu-mi mai vine să dorm nici nu îndrăznesc să mă culc

da’ dacă nu mă mai trezesc dimineaţă?

da’ dacă n-o să-l mai văd niciodată?

da’ dac-ar fi lumea plină de mirodenii şi jointuri la discreţie da’ n-ar avea cine să-ţi dea un foc şi dumnezeu singur ar avea o brichetă şi s-ar juca în faţa ta aşa ostentativ mîngîindu-şi barba alene fă-te-ncoace cu un foc bă morţii mă-tii de dumnezeu ce eşti aşa bulangiu?!

nţţţ! suuugi pula! îţi rîde moşu’ în nas într-o viziune isterică şi strimtă în care încape inclusiv un telefon uriaş cît o noapte albă ne holbăm toţi la neonul palid şi bănuim dintr-o dată presimţim that’s all folks gata, de-acuma o să crească noaptea perpendicular şi aspru în domnişoara Pogany, domnişoară Pogany! cum se poate să mergi mai departe ca şi cum totul ar fi în ordine? cînd de fapt ordinea lui e chiar dezordinea mea, degeaba zici c-ar fi femeia plapumă sînt eu plapuma cu care se înveleşte şi valul care-i curge pe piept şi-l învăluie, degeaba, pe el deja nu-l mai uimeşte nimic, deja a trăit prea multe iar ce simt eu inevitabil cade ca o umbră într-un joc secund şi îi retează capul după o noapte ca asta după atîtea drumuri bătucite pe străzi cu ochi tulburi şi încleştaţi în resturile alea de poveşti de oameni de pe stradă cu o bătrînă pensionară care tot răcneşte cum ar pune ea foc la rădăcina folbalului şi a campionatului ăstuia împuţit care a început pe tevere unu, de nu mai poate să vadă nici o supriză, nici un program ca lumea, numa’ folbal, toată ziua folbal!? răsare lîngă ea un oltean schizofrenic care îşi aminteşte cum trebuie să-şi urineze pietricelele din rinichi şi se rostogolesc astea pe pulă în jos pe un mal frumos şi-i zgîrie pielea aia fină şi iac-aşa s-au pornit vedeniile în capul meu dis-de-dimineaţă în vinerea aia din tramvai la întoarcere îmi răsare în cale şi Laura, mă invită la ea să bem o cafea, ok, că prea obosisem după atîta bîntuială pe asfalt aşa că ne dăm la bîrfe o vreme şi nu ratez ocazia s-o întreb ce fel de atmosferă plutea p-acolo, cum arătau toate alea suspendate, au fost mulţi oameni la vernisaj, cum a ieşit cheful, da’ poze n-ai? avea pe o dischetă, am promis ca mai trec pe la ea dupămasă da’ între timp m-au sunat nişte prieteni pe care trebuia să-i văd urgent, m-am luat cu alte alea şi n-am mai apucat să văd discheta, vineri, după vernisaj, am ajuns prea tîrziu la Casa Americii Latine, nu ştiu cum dracu’ m-am rătăcit pe străzile alea, am avut tot felu’ de dialoguri ţicnite cu nişte gardieni şi pînă să nimeresc au închis expoziţia şi seara noi aveam tren spre Bistriţa sper că nu mi-aţi simţit lipsa, îţi mai scriu eu şi data viitoare, ciao bao!

că restu’ a fost uşor să mi-l imaginez în bucătărie cu picioarele ridicate pe scaunu’ de lîngă geam călcîiele amorţite, cuvintele lui, plimbările de la un grup la altul cu un pahar tot mai vesel în mînă izbucnind în rîs la nu ştiu ce fază sau zîmbind simplu eu te-am făcut eu te omor eu îţi ascult zîmbetul eu îl repet apoi ca şi cum fix floare la ureche mi-ar fi să-l multiplic să-l copiez şi apoi peste noapte să se umple universul de zîmbetele tale reproduse pe bandă rulantă, mi se rupe de la un punct încolo – acelaşi punct care dincolo îşi muşcă degetele de durere, arsuri sau gînduri aprinse, parcă ai fi la mîna mea, sub călcîiul meu, parcă nimeni dincolo de pielea mea nu te-ar mai gîndi atîta nici o femeie nici o surioară nici o mamă niciodată n-ai mai fost atît de aproape de naştere şi moarte într-aceeaşi clipită de secundă maaarius niciodată chiar dacă urlă carnea pe mine de dor şi mă ustură pielea şi îmi frec picioarele aşa... a...

sînt patetică, ce mai, bine că nu mă vede cineva în momentele astea de poftă de carne poftă de pulă cum zicea şi bunicu’ – golăciunea încongiură, foamea o ia de-a dreptu’ – mă zvîrcolesc în pat şi îmi frec cearşaful de pulpe, vai de steaua ta ar zice Nicole dac-ar fi aici iar eu i-aş întoarce spatele bine mersi ce să-ţi povestesc, steaua sus răsare se pişă în mare! mă întorc cu faţa la perete mă învîrt pe toate părţile răsucesc în pat figura lui obrajii ochii gîtul braţele lui lungi şi genunchiul

îl frec în minte

omul timpului meu femeia timpurilor mele ale tale ale noastre şi încă şi încă sînt copia mai scumpă decît originalul minciuna aia mai caldă decît adevărul plapuma care-i învăluie coapsele după erecţia de dimineaţă plapuma care-i înfăşoară umerii, curul, pula prea grăbit consumată în seara cînd stabilisem că ne vedem la coloane – băi, te superi dacă vin şi eu? cum aş fi putut să mă supăr – păi el te-a chemat, nu? da’ mă întristez progresiv, mă întunec mergînd aşa pe jos din Victoriei pînă-n Romană mă umplu de draci şi melancolie şi furie surdă, nicicum nu mă simte, nicicum nu se prinde c-aş vrea să fiu singură cu el, chiar dacă nu se întîmplă absolut nimic spectaculos sau te pomeneşti că intenţionat o fi chemat-o să stea între noi de şase, pentru siguranţa şi protecţia dumneavoastră, care va să zică nu prea am de ce să comentez, mergem să bem o bere în Vama Veche şi între timpi mi se urcă berea la cap păi şi normal că doar n-am mîncat nimic toată ziua da’ mă înveselesc brusc mă simt într-o formă diformă de rîs şi eticheta de pe sticla de bere se dezlipeşte repede, se transformă în bucăţele mărunte de hîrtie, se uită Laura galeş la mine – ce ai dragă, eşti nervoasă? dau din cap că nu, doamne fereşte, cine eu? dimpotrivă, sînt în formă sau în esenţă, în lumină sau umbră, jignesc pipa sau onorez fumul? murdăresc gura sau sug pula? nici una nici două – îi zîmbesc şi încep să explic ostentativ cum că în civilizaţia chineză, Laura dragă, să rupi foaia în bucăţele atîîît de mici avea un rol precis în relaxarea minţii în limpezirea trupului şi-n purificarea spiritului totodată – pula-n beci, nu-s sigură c-am nimerit-o cu civilizaţia chineză da’ ea rîde ca o focă, vai ce glumă bună! băieţii nu ne aud, povestesc despre vernisajul care se apropie, despre cum arată afişul, despre grafica lui, ne terminăm berea şi plecăm, ok?

ok, sare şi Laura cu o invitaţie – haideţi la mine că am salată de spanac şi supică de varză, lui îi convine, poate chiar i-e foame, mie nu, pişa-m-aş în toate supicile de varză din lume, credeam c-o să ne despărţim de ea pe drum, s-o pierdem pe undeva, să-l conduc numa’ eu spre casă şi el să nu îndrăznească să-mi spună cară-te dracului la tine că doar ai şi tu o casă ce naiba! să nu îndrăznească, eu să mă fac că plouă şi din senin să ne trezim în faţa scării şi să urcăm la el să mai bem o bere, ba mai bine să mîncăm o salată de spanac, în troleu mi se pune pata de-a binelea şi mi se face poftă de dragoste, ferească-te dumnezeu de ventuzele astea care nu ţi se mai dezlipesc de picioare toamna pe căldura asta împuţită numa’ dracu’ mai ştie ce-o fi-n capu’ lor cu degetele încleştate pe bara unsuroasă din troleu zîmbesc şi socotesc cîteva ore în plus sau în minus chiar că nu mai contează aşa că să mergem întîi la ea, că de ieşit tot împreună o să ieşim, cavalere, ce crezi? de data asta o să iasă cum vreau eu, nu-ţi fie cu supărare, promit c-o să fie ultima oară – şi aşa a fost, din seara aia nu l-am mai văzut, nu m-am dus la nici un vernisaj, nu l-am mai căutat niciodată da’ înainte am trecut pe la mine, am discutat cîteva minute cu Alex pe balcon, am luat din cutia de sub pat una-alta şi am plecat cu dumnezeu înainte „una-alta?”

„păi să fumăm ceva după salata de spanac, nu?” „ah! bună ideea!” se entuziasmează el şi îşi freacă palmele fericit, ei îi este indiferent, atîta timp cît mergem cu ea, faaată! urăsc să mănînc singură, să stau singură în apartamentu’ ăla, să doarmă singură, să se trezească dimineaţa în casa goală, ne oprim în drum să pişăm berea băută-n Vama Veche – acasă hărmălaie mare, prieteni de la Bistriţa, o să doarmă la noi cîteva seri? ce mişto, păi ne mai vorbim noi zilele astea, ne despărţim repede de musafiri, îi lăsăm în urmă şi urcăm într-un tramvai scheletic şi zgomotos care ne lasă fix lîngă blocul ei tîrziu aproape de unşpe gătim toţi trei, facem salata de spanac, încălzeşte Laura supa, mîncăm şi ne aprindem jointu’ în bucătărie imediat după masă, nu prea îmi tihneşte aşa că hai mai bine să ne mutăm în sufragerie, nu ştiu de ce am impresia că tre’ să stai undeva întins pe jos atunci cînd fumezi – să vezi tavanu’ şi becu’ alunecîndu-ţi în cap sau dimpotrivă să zaci cu picioarele încrucişate sub tine, într-o cameră senină, dacă se poate, într-o casă deschisă cu ferestre luminoase, ne mutăm dincolo, cu scrumiere şi sticle de bere cu tot, începem să povestim, se zbiară cuvintele singure, mai mult ei doi vorbesc, despre despărţirea ei de Victor, despre durerea pe o care o tot trăieşte de cîteva luni bune, cît de mişto făcea sex anal cu el, no pain, no money, no school, eu mă întreb cum simte un bărbat pizda femeilor cu care se culcă – cum le simte în pulă, ce senzaţii are cînd pătrunde înăuntru, cum ajung ei la concluzia că fiecare pizdă ar fi diferită? de ce? cu Mihai nici măcar nu are orgasm, în timp ce cu Victor, ehehei, „tu ai făcut vreodată sex anal?” mă iau şi pe mine la rost şi-mi scapă ca din praştie întrebarea „virtualiceşte vorbind sau... ?” că la telefon mi-am pus curu’ la bătaie de paişpe mii de ori, da’ cre’ că nu se pune, nu?

nu, mă opresc la timp fiindcă lor am uitat să Ie spun cu ce mă ocup în timpu’ liber şi acuma ar fi prea complicat de explicat ce şi cum aşa că mai simplu e să recunosc c-am încercat o dată cu Marius, da’ probabil eram prea grăbiţi sau înfometaţi, dracu’ ştie, că nu ne-a ieşit nimic, sînt strimtă, fir-ar, imediat mă doare şi de cele mai multe ori ne grăbim cînd facem dragoste, aţi observat? fast food, fast sex, cine zicea asta? Emil Brumaru era şi el medic, ştiaţi – eu nu ştiam, da’ zîmbesc agale, păi mi se pare normal, cum altfel? i-am scris o scrisoare pe un afiş cu muzică tehno – stimaaabile domn, ăăă... cre’ că i-am povestit ceva despre iubita lui şi amantul meu pierdut sau viceversa da’ nu i-am mai trimis-o şi nici nu-mi dau seama cum naiba ajungem cu poveştile la aventurile ei cu o tipă care a locuit la ea mai demult şi cu care făcea baie – aha, şi?

şi îmi aprind greu o ţigară, tremură bricheta asta ca dracu’, parcă ei i-ar fi frig, nu mie, nu, cu tipe încă n-am încercat, nu-s prea multe fete în jurul meu care să-mi placă de-adevăratelea, nici o relaţie în trei nu cre’ c-aş suporta prea multă vreme, nu c-aş fi geloasă sau isterică da’ aş vrea să plec, de fapt „Ei, cum? aşa de repede?! păi voiam să cobor să mai cumpăr nişte bere, hai că luăm dup-aia un taxi şi te las acasă...” am înţeles să trăiţi, aprob în tăcere din cap, mai bem o bere, oricum nu avem mîine nimic special de făcut nici unul din noi, oricum o să facem dragoste în noaptea asta cavalere, îmi leagăn fruntea pe genunchii slăbiţi sau ameţiţi la alegere Andros te-ai dilit şi te-ai cam nesimţit în ultima vreme mda am mers prea departe în seara asta am devenit prea insistentă subtil sau nu tot o curvă cerşetoare rămîn, chiar dacă după aia n-o să-l mai văd un secol de singurătate o să tot avem timp să uităm mai tîrziu da’ fraaate cum naiba am reuşit acuma să fumăm fără muzică?

Laaaura, cum doamne iartă-mă poţi să trăieşti aici fără un cd player sau un casetofon sau măcar un radio?! uite că poate, se ridică de pe covor şi aduce din bucătărie înc-o pungă de seminţe, se întoarce şi cavalerul cu sticlele de bere, reluăm poveştile paranormale aproximativ de unde le-am lăsat Laura vrea un tip de care să nu se îndrăgostească, unu’ care s-o fută bine şi să ţină mult la ea – cam cît de mult? mă-ntreb în gînd cam cît s-o scoată-n Mall de trei ori pe săptămînă? nu înţeleg, da’ nici nu întreb ce înseamnă asta, apoi se răzgîndeşte – nu, mai bine unu’ care s-o iubească pur şi simplu, fără comentarii, da’ voi de ce nu vreţi să dormiţi la mine, hai că vă fac patul uite aici!”

„nu, lasă, poate data viitoare...” se strîmbă la mine în joacă, se ridică de pe covor şi se îndreaptă spre baie, clătinîndu-se uşor

„de ce nu vrei să dormi la ea?”

„ăăă,nupot... „

„de ce?”

„nu vreau... adică tre’ să ajung dimineaţă să iau cheia de la Alex, nu pot să dorm aici...”

„ok! luăm un taxi din intersecţie şi oprim atunci pe la tine...”

„îhîm” în lift îmi îndes degetele în buzunare, mi le strîng, le înghesui acolo şi le frec de fîş pînă cînd am impresia că s-au înroşit, ho! că mă doare deja, traversăm aleea fără să scoatem un cuvînt şi abia cînd văd taxiurile din colţ îndrăznesc „Ştii, nu prea am chef să merg la mine...” „Păi unde să şi dormi acolo cu atîţia musafiri?” „Mda...” da’ aş fi încăput pe canapea, aş fi încăput şi chiar dacă e aproape două jumate’ noaptea Alex încă nu doarme, fac pariu că stă pe balcon şi povesteşte cu Dan la ora asta, da’ nu mai zic nimic, n-are decît să invoce orice scuză vrea el, să-mi spună că la el nu se mai poate, că deja e om însurat şi are responsabilităţi şi eu să dau din cap a înţelegere, s-o iau pe jos pînă acasă umilită sau sugrumată de ruşine nici n-aş face mai mult de-o juma’ de oră pe scurtătură, numa’ că el nu spune nimic, nu mai am nici eu chef să vorbesc, mergem în tăcere, intrăm într-o maşină şi cu ea tîgîdîm tîgîdîm călărim străzile înţepenite în lumina galbenă de neon, nici un om rătăcit aiurea pe după blocuri, nici o mişcare la benzinăria de pe Mihai Bravu să-mi bag picioarele parcă s-ar fi evaporat toată lumea aşa peste noapte, numa’ vocea lui nu, mă mai întreabă o dată parcă intrigat „da” de ce nu poţi să dormi la ea?” mă chircesc pe bancheta din spate, hai sictir! întorc capul şi încep să număr apartamentele cu oameni nedormiţi şi cu lumină arsă „nu pot, pur şi simplu”, nu-mi ies prea multe ferestre la numărătoare aşa că îmi lipesc o ureche de geam poate cu zgomotele să mă descurc mai bine – în rest am impresia că-mi pune întrebarea asta doar ca să-l audă şi taximetristu’ să vadă şi străinu’ ăla cît se împotriveşte el da’ n-are nici o şansă are nevoie de un martor ce să-ţi povestesc cum ne prosteam eu şi Alex uneori în lift şi povesteam cu voce tare despre variantele de interpretare la Duke Ellington sau Art Tatum ca să priceapă vecinii noştri bucureştenii că nu sîntem nişte provinciali oarecare sîntem un mare căcat, pentru dumnezeu! doar n-o să te violez, cavalere, o să dorm pe saltea, futu-i, ce m-ai întristat la faza asta, da’ tac insistent, tac fiindcă deja e prea tîrziu ca să mai explic ceva, şi cînd ajungem la el acasă nu mai îndrăznesc să pomenesc nimic de saltea, o să pară forţat sau aiurea, deja e cam tîrziu pentru figuri din astea, se apleacă, pune nişte muzică în casetofon, mai pălăvrăgim cîteva minute despre una alta, are de desenat mîine, are de făcut o grămadă de treburi, să ne culcăm atunci, ok, mă duc pînă la baie să mă spăl pe dinţi şi înainte să ne băgăm sub plapumă fumăm înc-o ţigară pe balcon şi mai tragem o duşcă două trei patru cupa şi campionatu’ din ţuica de ieri şi îi răsare iar în minte diferenţa de ani dintre noi, se tot împiedică de vîrsta mea, nu pricepe cum adică aş putea eu să înţeleg ce s-a-ntîmplat în ‘89, cît de halucinant au curs momentele alea, mă ridic de pe scaun şi-mi arunc privirile pe geam, afară, spre lac – ba să ştii că se poate, se poate să înţelegi un fenomen chiar nefiind prezent la faţa locului... „Băi, mă laşi!? cîţi ani aveai tu atunci, ă? ce dracu’...” ce draaacu’ – îl îngîn în gînd şi mă uit la el cu coada ochiului, îmi explică el imediat cum e cu trăirile în timp, trăirile din momentul acţiunii, spaimele şi tensiunea aia, poate apuc să-i înregistrez cdul lu’ Matze cu „Ultima găină a Europei” înainte să dispar în neant, da’ nici atunci nu-i sigur c-o să uite de anii mei mici sau de figura copilăroasă pe care nici măcar n-am ales-o eu da’ hai mai bine la culcare hai în pat să stăm cîteva minute bune întinşi aşa cu ochii în tavan, el poate încă-şi aminteşte de întîmplările de-atunci, mie numa’ la futaiuri îmi stă capul, da’ nu îndrăznesc să fac nici o mişcare, să vezi dacă n-o să-mi tragă o ţeapă cît mine de lungă şi-o să adoarmă brusc şi enervat că iar am ajuns în situaţia asta cu toate că şi-a propus de atîtea ori să nu-mi mai dea apă la moară – huai! mă piş pe mine de rîs dacă n-o să ne futem în seara asta după toată salata aia de spanac pe care-am înghiţit-o cu admirabil stoicism futu-i ar fi de-a dreptul comic să-mi să-mi ureze acuma noapte buuună – mă scarpin în cot înveselită de situaţie şi îmi potrivesc palmele sub cap fix în momentul în care se întoarce şi el pe o parte cu faţa spre mine şi îşi întinde somnoros braţul peste mijlocul meu şi atunci se lăţeşte pe figura mea pe întuneric un zîmbet parşiv pînă la urechi cavaleeere! mă caută acuma cu palmele şi mă foiesc şi eu şi respir uşurată, se arcuieşte spinarea mea de una singură şi mi-o ia înainte, huai ce dor mi-a fost de tine, cavalere! şi ce dor o să-mi fie de-acuma înainte şi ce ciudat mi-am auzit urletele în noaptea aia aşa necontrolate au ieşit din mine ca dintr-un gîtlej de animal şi dimineaţă m-am trezit brusc, era opt fără zece, fir-ar, tre’ să mă car acasă tocmai acum da’ aţipesc la loc, mormăi ceva în somn, mă răsucesc pe toate părţile şi abia pe la nouă reuşesc să mă smulg dintre vise, mă îmbrac repede, mă şi dezechilibrez şi-mi lovesc un pic genunchiul de marginea patului, ai, scuze! murmur stînjenită în timp ce el clipeşte din ochi buimac – cum, pleci? păi ziceai că n-ai nimic de făcut pînă la zece, nu vrei să-ţi fac o cafea?...”

„Nu, stai şi mai dormi un pic, o să beau una acasă... ciao bao!”

„Pa...”

măsor aleea goală dintre blocuri cu o privire adormită şi-mi ridic ochii brusc spre geamurile de la etaju’ zece – nu mă urmărea nimeni, mi s-a părut doar că s-ar strecura nişte ochi de marius de după o perdea galbenă de bucătărie urîte-n draci blocurile astea de cartier şi identice toate Marius iubitule ce fel de arhitect le-o fi conceput aşa de... aşa de... şi sper că se vede pe moaca mea că-s fericită lîngă omul ăsta că nici în troleu nici pe drum nici în lift nu mi se face ruşine iar acasă în faţa oglinzii numa’ ochii îmi sclipesc aşa sălbatic şi figura mea toată parcă împinge oglinda asta dincolo de perete, luceşte incredibil de frumos mutra mea, să-mi bag picioarele! parc-ar fi poleită cu resturi din noaptea trecută mă tot uit la mine fascinată, parcă nici n-aş fi eu – alerg toată ziua pe străzi cu sîngele clocotit şi înfierbîntat cu tot felu’ de treburi la facultate la firmă după bani înapoi la facultate ca să predau un referat, abia la cinci după-amiază ajung acasă, sleită, mă mişc cu încetinitorul da’ înainte de orice mă reped la baie să văd ce se mai întîmplase cu figura mea, era tot acolo – expresia aia luminoasă şi conturul adîncit peste margini fantastic! ce-nseamnă să te fuţi fix atunci cînd ai chef! alooo, ce naiba faci acolo Gabi flăcăule? ai adormit?!

nu, încă n-a adormit, dimpotrivă, s-a născut pe 28 februarie, prin 71, tre’ să fi fost un ger aspru şi crăpător de pietre în anu’ ăla, pe sora lui au botezat-o Ioana, ca să vezi! îmi aminteşte de Alex, poate de aia mi-e atît de drag, poate de aia i-am şi explicat că-n realitate e vorba despre o simplă uşă într-un capăt şi un wc în celălalt capăt de coridor lung cu tot felu’ de alte uşi şi undeva pe la mijloc s-ar situa şi locul de desfăşurare al acţiunii noastre adică astea două birouri alăturate două camere două categorii de fete între care unele sînt întotdeauna fetele „de dincolo”, nu se ştie exact care, atunci cînd priveşti dinspre uşă „dincolo” sînt cele care lucrează la divertisment, fără pulă şi pizdă, fără prostii şi vulgarităţi, fetele curate de la Party Line, dacă priveşti în sens invers alea care lucrează la liniile erotice sînt fetele „de dincolo”, de pe un alt tărîm adică, dintr-o altă ţară – o ţară străină în care fiecare e dincolo pentru fiecare şi între noi un simplu perete un zid subţire în definitiv, s-a inventat chiar şi un alfabet atunci cînd nu exista în firmă decît un singur filtru de cafea pentru toate fetele – băteam de două ori în perete cînd era gata cafeaua – veniţi de luaţi lumină şi cafea sau băteau ele de trei ori cu putere cînd urlam prea tare – calmaţi-vă pîinea şi circul, făăă! că s-aude pe celelalte fire!

tace cîteva clipe, cade pe gînduri sau îşi imaginează scena şi la sfîrşit izbucneşte într-un fel de rîs, crispat şi nervos ca şi cu adică ar vrea să spună nu mi-a plăcut povestea, ia să schimbăm registrul măi dragă animalule ia pune-mă să-ţi povestesc despre părinţii mei şi lumea aia a lor fantastică şi îndepărtată pentru că era cel mai mic dintre copii, tata trebuia să aibă grijă de bunicul lui să-i aducă toate alea de care avea nevoie pentru că bunicu’ nu mai putea umbla, îi amorţiseră picioarele de tot şi ca să-şi ţină cumva nepotu’ lîngă el să-l cucerească în vreun fel să-l fascineze îi face tot felu’ de jucării din lut, se apleacă pe scăuneşu’ ăla de lemn şi ia din deal o mînă de lut ca un escavator şi începe să-l frămînte între degetele alea groase pînă cînd iese din ele ditamai calul! vezi?! cînd o să creşti mai mare o să poţi şi tu să construieşti în lut tot ce vrei – cai, diboli, vaci, case, turme întregi de oi şi apoi numa’ să sufli peste ele că toate o să se umple cu viaţă, c-aşa a păţit şi Dumnezeu, l-o făcut pe Adam dintr-un lut ca ăsta de la noi din sat şi apoi o suflat peste Adam şi ăsta o-nceput să-şi mişte mînurile şi picioarele că prea mult dormise ce dracu’ şi tata tremura tot cînd auzea una ca asta cum tremurăm noi acuma cînd avem ciocolată Milka sau cînd ne cumpărăm cola şi peste toate dealurile alea parcă vedea tata deja cozonaci şi turtă dulce şi îngheţată din aia de care n-a apucat mama să-i cumpere din Cluj săptămîna trecută – mă rog, nu s-a întîmplat chiar aşa, n-a reuşit să-şi facă îngheţată din lut, da’ cinci-sute de ani tot e ceva pentru Heinrich şi Kunigunde, nu? hei, ai adormit?! ce faci acolo Gabi flăcăule?

bine, jupîneaso, te ascult – sau – bine fac bine găsesc jupîneaso, iaca mă zbat p-aci cu lupta pentru subexistenţă, în rest, mă fute la creier o erecţie cerebrală de toată frumuseţea, n-are cine să mi-o potolească şi m-am gîndit să vă sun, să nu rup toate legăturile cu realitatea voastră virtuală, cu toate că vorbiţi cam dezbrăcat pentru gusturile mele

desbumbat – ar fi spus bunica mea dacă era aici, da’ nu e, ultima oară cînd am fost la ţară se uita la mine ca la un străin, nu-mi mai spunea Andruş – îmi spunea domnişoară, nu c-ar fi uitat cine sînt, nu c-ar fi fost ea prea bătrînă ci că ştia că vin în vacanţă din Capitală şi presimţea cumva că trăiesc acolo cine ştie ce minuni, bunica n-a ieşit niciodată din satul ei, cre’ că era înfiorător pentru ea să locuiesc în Bucureşti da’ cum dracu’ să-mi spună „domnişoară” aşa peste noapte chiar atîta de mare să fi fost distanţa în mintea ei?! futu-i! cînd ieşi cu mine să bem o cafea? cînd o să te văd şi eu stînd pe scaun ca un om adevărat nu ca o nălucă?

tace cîteva clipe, cade pe gînduri şi izbucneşte Gabi în rîs şi încearcă să-mi bage minţile-n cap, o-ntoarce ca la Ploieşti de fiecare dată şi mă refuză politicos şi degeaba încerc eu să-l ademenesc – nicicum n-o să pice în capcană „băi, ce mă-nervezi!” sare şi Nicole „tu chiar pui botu’ ca proasta la tot ce zboară!? parc-ai gîndi cu pizda ca fraiera de Corina să-mi bag picioarele parcă nici n-ai face facultatea aia, ce puii mei...!?” „huo, că nu voiam să mă fut cu el! voiam doar să bem o cafea...” dă din mînă enervată în sensu’ că „băi mă laşi cu texte din astea de trei lei?!?” nu pune ea botu’ adică la abureala mea şi atunci mă uit la ea ofticată da’ nu îndrăznesc să-i răspund nimic mai bine mă fac mică-mică în scaun îmi ridic picioarele pe balustrada cu gresie cărămizie din balcon îmi lungesc privirile după caru’ mare şi limpede în noaptea asta ce-i drept îmi vine uneori să mă culc cu toată lumea, îmi vine să-i iau pe toţi în pizda mea strimtă şi scumpă, mînca-o-ar mama, nu c-ar fi loc înăuntru pentru toţi bărbaţii... da’ aşa mi se scoală uneori, nu ţine de nici un fel de facultate, vorba beţivului de astă-vară de cînd mă-ntorceam la Bucureşti cu acceleratul ăla de noapte şi înjura tipu’ ăsta şi lovea cu pumnu’n geamul compartimentului îmi bag pula don’şoară! îţi dai seama că io niciodată n-o să apuc să beau tot vinu’ care există în lumea asta de căcat, îţi dai seama?! îmi bag pula şi mă întreb ce-o să se întîmple cu tot vinu’ care rămîne după ce mor io?...” era cam necăjit omu’ pe chestia asta ce să zic încep să rid în hohote cînd îmi amintesc privirea lui pierdută da’ n-o impresionez pe Nicole de nici o culoare, strîmbă din nas dezaprobator – auzi, pe mine nu mă duci cu vrăjeala asta, ţi-e clar? mda, foarte clar, nici nu visam să te vrăjesc, îmi imaginam doar – c-aş putea la un moment dat să fut totul în calea mea să cotropesc cumva universu’ să-i sug pula de tot de toate poeticile alea ascunse şi caii verzi de pe pereţi să-i futem dracului cumva să ne jucăm pe bune şi pe moarte să ne doară-n cur de restu’ lumii pe dumnezeu inclusiv să construim odată o pula înaltă piramidală fumurie – una din aia uriaşă după care să nu-ţi mai fie sete niciodată să pici lată la pămînt cu maţele stropşite pe asfalt cu pizda făcută franjuri gaaata! nu mai vreau! ogoaie-te domnişoară ca n-o să-ţi mai dea doamne-doamne maşînă mică, ogoaie-te! să strige bunică-mea după mine din firea ei mare – firea lor mare pusă la încercare şi exprimată apoi în cuvinte mici – mini-cuvinte de plastic celofan sau hîrtie creponată bine în cap începe încă o seară de dragoste umedă şi fierbinte iubitule îmi arunc sacul pe un scaun, opresc şi walkmanu’ şi-mi dezlipesc căştile de pe urechi oare ce mai face Ionaş – tot la spitalu’ ăla o fi lucrînd? l-or fi dat afară pentru convorbiri interzise? se plimbă Claudia agitată prin cameră, o înjură careva pe fir de vreo juma’ de oră pe puţin – ghicesc din privirile ei înfuriate şi tăioase – băăăi! suge-mi-ai toate pulele care mi-au intrat vreodată-n pizdă, măgar handicapat ce eşti! îi trînteşte ăluia receptoru’ care nici nu mai nimereşte furca de atîţia nervi, cade cu un zgomot sec pe masă – bună seara iubitule, şoptesc speriată de reacţia ei, numa’ să nu ne ia la bătaie acuma... bine-ai venit la linia noastră erotică

ok, lasă textele, am sunat şi zilele trecute, Corina sau Silvia nu-s pe-acolo?

Corina sau Silvia? cine întreabă, mă rog frumos?

Marius

să trăieşti, Marius, eu sunt Andreea, secretara, în seara asta nu lucrează nici Silvia, nici Corina da’ o să le transmit mesajul tău călduros...

hm, aveam ceva de povestit cu ele – cre’ că strîmbă din nas acuma, îmi arunc privirile pe cadranul telefonului, mai sînt încă patru tipi sau tipe cu el pe fir, ascultă cuminţi convorbirea noastră

şi zici că eu n-aş fi suficient de bună pentru tine?

habar n-am, eşti bună? ce ştii sa faci?

plăcinte cu brînză şi mărar

aha – parcă se relaxează şi începe să rîdă înseninat, îl aud cum îşi aprinde o ţigară, îi aud bricheta scăpărînd – atunci eşti foarte bună, numai că am un pic de treabă acum, hai că te sun eu data viitoare

bine-nţeles c-o să mă suni iubitule, cum altfel? da’ eu cum naiba o să te recunosc atunci?

păi – îşi întinde acuma picioarele lungi pe sub o masă cu siguranţă şi pufneşte în rîs – sînt înalt cam de 1,85, am ochi căprui şi părul tuns scurt, ca la pîrnaie, restul ţi-l imaginezi tu că doar nu te doare mintea...

bon, o să mă caut prin buzunare după aşa ceva

tu cum arăţi?

complicat. Unii zic că aş semăna cu Bjork, alţii dimpotrivă, spun că aduc de departe cu Paganini sau capriciile lui, eu personal mă simt ca un şampon cu balsam 2 în 1 da’ apropo, ai fost la pîrnaie cumva? ai ucis pe cineva din întîmplare?

de cîteva ori, mda, mai mult sau mai puţin virtual – da’ tot crimă e

mda... să bem o bere pentru sufletul lor, atunci?

după ce faci plăcintele alea cu mărar ar pica mai bine, nu crezi?

ba da, ai dreptate, după plăcinte ar pica mai bine, ciao bao! şi înainte să închidă apuc să mă minunez că oare ce dracu’ o fi avut de povestit vocea aia de catifea tocmai cu Silvia sau Corina, mă întind apoi după scrumiera gălbuie de ceramică, o aşez cuminte pe covor, în dreapta telefonului şi îmi sprijin umerii de peretele înalt – halo! iubitule, care mai eşti p-acolo? care vrea să mă fută şi pe mine? unu’ doi trei start! în cîteva clipe l-am şi uitat, în cîteva clipe mi se umple mintea cu altă voce, altă poveste, alt fraier în cartier – bună seara iubitule, tu cine dracu’ eşti că eu, una, sînt Andreea